cazare | sorin bogdan's blog

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

June 13, 2024August 12, 2010 by sorinbogdan

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare. Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina.

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi.

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal.

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani.

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile.

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR, depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele.

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă.

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi.

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.”

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.”

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor.

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.”

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare.

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”.

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.”

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei.

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“.

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia.

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el, s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.

target: trupele NATO încep desfășurarea în Kosovo

June 11, 2024August 2, 2010 by sorinbogdan

12 iunie 1999

Scandalul provocat de intrarea rușilor în Kosovo a continuat și astăzi. Zorii zilei i-au găsit pe militarii ruși amplasați pe aeroportul Slatina. Un vehicul blindat, lângă care stăteau doi parașutiști în uniformă de camuflaj, a blocat șoseaua dinspre Priștina, interzicând chiar și accesul ziariștilor. Pe drum erau instalate două posturi de control, unul al rușilor și unul al Poliției sârbe, plasat la 3 kilometri de cel rus. Ceva mai târziu, 6 blindate rusești au venit dinspre Priștina, intrând în aeroport. În acest timp, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia, continuau discuțiile între experții americani și ruși despre rolul și locul forțelor rusești din KFOR, rușii dorindu-și un sector operațional în nord-vestul provinciei.

Încet-încet, se ridica tot mai mult vălul ce acoperise operațiunea fulgerătoare a rușilor. Se pare că aceasta a fost declanșată la ordinul generalului Anatoli Kvașnin, șeful Statului Major al Armatei Ruse, fără avizul ministrului Apărării Igor Sergheev. Chiar dacă nu a inițiat-o el, președintele Boris Elțîn și-a însușit operațiunea, girând-o cu avansarea în grad a generalului Zavarzin. Neștiind cine îl conduce, Ambasada Rusiei la Belgrad încercase fără succes să ia legătura cu convoiul, pentru a-i transmite ordinul de a nu trece, sub nici o formă, frontiera cu Kosovo. Se pare că cercurile militare dure, care au plănuit operațiunea, erau convinse că – dacă nu ar fi intrat prin surprindere în Priștina – rușii n-ar mai fi ajuns niciodată acolo, deoarece reprezentanții NATO tergiversau intenționat negocierile legate de desfășurarea trupelor KFOR. Preluarea aeroportului Slatina a fost decisă împreună cu militarii sârbi, nu numai pentru importanta strategică a subteranelor sale, dar și pentru a permite sosirea rapidă a întăririlor din Rusia. Colonelul Nikolai Ignatov, comandantul contingentului rus SFOR din Bosnia-Herțegovina, care număra 1.350 de militari, a anunțat că intenționează să mai trimită în Kosovo din efectivele pe care le conduce. Astăzi, lângă Bijelina, o coloană de 100 de vehicule rusești din SFOR erau pregătite de plecare.

Șase avioane de transport IL-76, dintre care trei erau astăzi gata să decoleze de pe bazele aeriene din orașele Ivanovo, Riazan și Pskov, erau așteptate să ajungă la Priștina. După o scurtă inspecție, rușii au constatat că, în ciuda bombardamentelor, pista de aterizare era încă funcțională. Ministerul bulgar de Externe a primit o solicitare din partea Rusiei, pentru un culoar aerian destinat trimiterii trupelor care vor participa la KFOR. Bulgarii au tergiversat răspunsul, așteptând încheierea negocierilor asupra comandamentului unificat al KFOR și au invocat procedura greoaie pentru acordarea unui astfel de culoar aerian.

Adjunctul secretarului american de stat Strobe Talbott a fost acuzat de un oficial rus că blochează negocierile privind participarea Rusiei la KFOR, relatează AFP. Acesta a declarat, sub acoperirea anonimatului, că Talbott nu a vrut să accepte nici unul din proiectele de desfășurare a trupelor ruse în Kosovo pe care le-a propus delegația rusă. “Se simte un dispreț față de interesele Rusiei, chiar și în cadrul acestor negocieri, în pofida faptului că Rusia și-a câștigat dreptul de a fi prezentă în Kosovo.” Negocierile dintre Strobe Talbott și Igor Ivanov au fost întrerupte în această dimineață, după o oră și jumătate de discuții, urmând să fie reluate mai târziu.

“Au sosit rușii!” titrau astăzi ziarele sârbești pe prima pagină, deasupra fotografiilor convoiului rusesc care traversa Belgradul. Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) avertiza, însă, printr-un comunicat de presă, că această aventură politico-militară ar trebui să rămână un episod fără urmări asupra procesului de pace: “Confuzia provocată de intrarea trupelor rusești în Kosovo și declarația Moscovei că această operațiune s-a desfășurat fără aprobarea Guvernului rus aduc deservicii Serbiei și poporului sârb și fac jocul celor care doresc continuarea crizei din Kosovo”.

Trecând peste acest episod, Nikola Lukic, însărcinatul cu afaceri al Iugoslaviei pe lângă Uniunea Europeana, a solicitat ridicarea imediată a sancțiunilor împotriva țării sale. “Sancțiunile continuă să aducă mari daune poporului și economiei Iugoslaviei,” argumenta Lukic într-o scrisoare adresată UE. “După două luni de bombardamente, țara se află într-o situație extrem de gravă. Mulți sârbi au rămas fără slujbe, multe fabrici au fost distruse și suntem în pragul unei catastrofe umanitare de proporții. Deja, Guvernul federal a dovedit că aplică toate prevederile planului internațional de pace și nu mai există nici un motiv pentru menținerea acestor sancțiuni.”

Ziarele sârbești erau o oglindă a paradoxului în care continua să trăiască acest popor. “Politika” născocise un nou argument pentru a-i convinge pe oameni că războiul a fost necesar. “Semnarea acordului de la Rambouillet ar fi însemnat un act de capitulare necondiționată,” se explica într-un articol. “În locul capitulării fără luptă, pe care NATO a încercat să ne-o impună la Rambouillet și Paris, am obținut un acord de pace și rezolvarea dramei din Kosovo cu garanția și credibilitatea ONU.”

Această teorie pălea în fața unei liste scurte pe care am găsit-o în “Blic“, în care se preciza viitorul amplasament al trupelor KFOR în Kosovo. Cei 12.000 de soldați britanici vor controla regiunea Priștinei, unde se va afla și cartierul general al KFOR, sub comanda generalului Michael Jackson. La Prizren va fi comandamentul trupelor germane, despre care se amintea că – ironia sorții! – se află pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial într-un număr atât de mare în altă țară. Sectorul francez va avea cartierul general la Kosovska Mitrovica, cei 7.000 de militari fiind ajutați și de 1.200 de soldați din Emiratele Arabe Unite. 7.000 de americani vor controla sudul provinciei Kosovo, având cartierul general la Gnjilane. Sectorul italian va fi în vestul provinciei, cei 2.000 de militari având comandamentul la Pec. În fine, cei 10.000 de militari pe care Rusia a promis ca îi va trimite în Kosovo își vor împărți zona de nord cu soldații francezi.

Acaparați de nebunia de ieri, nici n-am băgat de seamă venirea la Belgrad a șefului diplomației elene, George Papandreou. Am regăsit știrea în ziare și mi-am dat seama că observasem după-amiaza, în fața Centrului militar de presă, câteva mașini oficiale, printre care una cu drapelul național al Greciei. După ce s-a întâlnit cu Milosevic, cu omologul său iugoslav și cu președintele Serbiei, Papandreou a ținut să stea de vorbă cu liderii Opoziției din Serbia, însă relatările ziarelor erau destul de evazive și nu aveam încredere în ele.

Nu puteam să nu observ o știre extrem de interesantă: Predrag Krkic, directorul Direcției Drumuri din Ministerul Transporturilor, a anunțat că săptămâna viitoare va începe reconstrucția podului peste Dunăre de la Beska, distrus în timpul unui raid aerian. Acesta a fost considerat prioritar pentru că se află pe autostrada care duce către punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, de la Horgos. Krkic a descris și celelalte planuri de reparare a podurilor și șoselelor iugoslave, menționând că – în timpul războiului – au fost distruse sau avariate 39 de poduri, dintre care 7 foarte mari. 19 dintre acestea se aflau pe o listă de priorități ale reconstrucției. Și, apropo de poduri, era prezentată o declarație a președintelui francez Jacques Chirac, care a explicat că – datorită dreptului de veto de care ar fi făcut uz la alegerea țintelor raidurilor aeriene – podurile Belgradului au rămas în picioare și, de asemenea, un mare număr de atacuri planificate asupra Muntenegrului au fost anulate.

Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal Internațional de la Haga, a fost numită în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție a Canadei, a anunțat astăzi guvernul de la Ottawa, citat de AFP. Arbour, care și-a îndeplinit doar jumătate din mandatul de 4 ani pentru care fusese desemnată la Haga, își va prelua noua funcție începând cu 15 septembrie. Încă de luna trecută, premierul canadian Jean Chretien declarase că Louise Arbour, care a înființat Tribunalul Internațional pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie și în Rwanda, ar dori să-și părăsească funcția și să se întoarcă acasă.

Nici nu a început bine retragerea militarilor iugoslavi din Kosovo, că în provincie au apărut primele incidente. În această dimineață, în jurul orei 8:00, luptătorii UCK au atacat mina de cărbuni de la Belacevac, din apropierea Priștinei. Inginerul Zarko Markovic a povestit că atacul s-a produs la o oră după retragerea forțelor iugoslave, iar schimburile de focuri dintre personalul de pază al minei și gherilele UCK au durat până la ora 14:00, când cei 150 de mineri de la Belacevac au reușit să fugă, deși câțiva au fost răniți de gloanțe. Un alt localnic, Zivadin Stevic, a afirmat că peste 100 de luptători UCK au intrat în localitatea Belacevac și au arestat 5 persoane, printre care și pe fiul său, în vârstă de 31 de ani.

În ciuda acestor incidente, sârbii s-au ținut de cuvânt și au continuat să se retragă din Kosovo. Abia mai apucam să-mi notez toate datele despre cei ce părăseau provincia. Ieri după-amiază, la ora 16:30, la Niș au sosit 30 de vehicule militare, cu numere de înmatriculare de Priștina, Prizren, Pec și Djakovica. La 18:30, o coloana de 100 de vehicule ale Poliției și Armatei intra în Prokuplje, urmată de 20 de automobile civile, care veneau din Priștina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica și Prizren. Și în dreptul orașului Kraljevo au ajuns aseară circa 50 de autovehicule civile, cu numere de înmatriculare de Djakovica și Prizren, ai căror șoferi spuneau că se refugiază la Belgrad și Novi Sad. Tot în cursul serii de ieri, aproximativ 2.000 de sârbi și un convoi de 100 de tractoare cu remorcile încărcate cu bunurile acestora au ajuns la Priștina, venind din localitatea Suva Reka, situată la 30 de kilometri de granița cu Albania. Refugiații au fost cazați la centrul sportiv “25 maj”, unde s-au dus mai mulți reprezentanți ai autorităților iugoslave, încercând să-i convingă să se întoarcă acasă.

Oamenii spuneau că se tem de represalii din partea UCK. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, le-a explicat că “în Kosovo vor veni de 5 ori mai mulți militari decât polițiștii care au asigurat ordinea până acum”. Oamenii au refuzat să se întoarcă și căutau drumul spre Serbia. “Ne este teamă. Cine ne mai apără acum?” Partidul Stânga Iugoslavă (JUL, condus de soția lui Milosevic) a făcut apel la populația nealbaneză din Kosovo să rămână în provincie: “Nu băgați în seamă dezinformările și dificultățile de început ale implementării procesului de pace, pentru că doar așa vom putea asigura o viață normală în Kosovo și vom menține integritatea teritorială a Serbiei și Iugoslaviei”. Însă oamenii știau că aceste cuvinte frumoase nu îi apără de gloanțe.

Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe, care a fost numit astăzi de guvern în fruntea unui comitet de cooperare cu KFOR, a organizat la Priștina o conferință de presă în care a declarat: “Dorim ca sârbii să rămână, iar albanezii să se întoarcă în Kosovo. În acest moment, cel mai important lucru este să nu se creeze un vid de autoritate, între retragerea Armatei iugoslave și venirea trupelor KFOR. De aceea, în Kosovo au rămas mai mulți ofițeri sârbi, care vor preda zona celor care comandă forțele internaționale.” Vujovic a ajuns la Priștina venind de la Belgrad, în fruntea unui convoi de peste 300 de jurnaliști, care a întâlnit pe drum coloanele în retragere ale Armatei și Poliției iugoslave. “Ați avut astăzi ocazia să vedeți potențialul militarilor sârbi, pe care NATO se lăuda că l-ar fi distrus în timpul agresiunii,” se mândrea el, observând impresia puternică creată reprezentanților presei.

Aflasem că se organizează această deplasare, însă, pentru că nu aveam acreditare de război, nu am putut să mă înscriu printre jurnaliștii care au plecat spre Priștina. În plus, știam că, odată cu intrarea trupelor KFOR în provincie, urma să ajungă la Priștina și echipa ProTV care era în Macedonia, cu Cătălin Radu Tănase reporter și Gabi Crețean operator. Nu avea nici un sens să ne dublăm acolo și să nu mai rămână nimeni la Belgrad, unde continuau să se producă evenimente importante. Mile Cărpenișan s-a decis să rămână și el cu mine. L-am sunat pe Cătălin pe telefonul mobil, ca să-l avertizez că nu va mai găsi nici un loc de cazare în vreun hotel din Priștina și l-am sfătuit să-și caute o gazdă la vreun albanez. L-am avertizat că, înainte de plecare, să-și facă provizii de alimente, țigări, apă și baterii și să nu se aventureze să circule în afara șoselelor păzite de forțele KFOR, pentru că provincia era plină de mine și de proiectile neexplodate.

Era destul de amărât, pentru că făcuse greșeala să accepte să plece cu un autoturism care circula cu benzină fără plumb. M-a pufnit râsul. În Kosovo nu aveai ce să cauți fără un jeep rezistent, care să funcționeze pe motorină. Și nici acest combustibil nu era ușor de găsit. I-am promis că o să-l mai sun când va ajunge la Priștina, pentru că era singura localitate din Kosovo în care funcționau telefoanele mobile. Oricum, nu am putut să nu admir inspirația autorităților iugoslave de a-i duce pe ziariștii de la Belgrad la Priștina. În primul rând, această favoare i-a făcut mai binevoitori față de sârbi, pentru că au ajuns la Priștina înaintea colegilor lor, care veneau în urma forțelor KFOR. Acum, puteau ocupa camerele din singurul hotel rămas în picioare în oraș. Pe lângă aceasta, după atâtea săptămâni de război petrecute împreună, între ziariști și ofițerii de la Centrul militar de presă, relațiile erau mult mai calde decât aveau să fie cu jurnaliștii ce vor sosi din Macedonia, care nu au simțit pe pielea lor bombardamentele.

Un escadron canadian de recunoaștere a intrat în Kosovo, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării, generalul David Jurkowski, citat de AFP. “Aceștia reprezintă ochii și urechile comandamentului Brigăzii a 4-a britanice și vor ține sub control tot ce se întâmplă la sol,” a precizat generalul. Aceste forțe canadiene urmează ca, până la sfârșitul săptămânii, să ajungă la frontiera sârbă, în nordul provinciei Kosovo.

În timp ce sârbii își continuau retragerea, în această dimineață a început desfășurarea în Kosovo a trupelor de menținere a păcii. La 5:10, primele elicoptere Chinook, în care se aflau militari britanici, au decolat de la Blace, pentru a începe dispunerea în provincie. Acestea au făcut toată ziua naveta între sudul provinciei și Priștina. După decolarea elicopterelor, un prim convoi de vehicule militare, în care se aflau unități de geniști care vor demina regiunea, a trecut granița. Un elicopter de supraveghere în poziție geostaționară și soldații nepalezi (așa-numiții Ghurkas), care avansau înaintea și în flancul dispozitivului, asigurau securitatea deplasării.

Prima dificultate pentru militarii britanici care s-au deplasat pe jos a fost parcurgerea celor 15 kilometri de drum muntos, imediat după intrarea în Kosovo. Era foarte cald și se înainta greu, din cauza pericolului ca șoseaua să fie minată. O primă mină a fost descoperită de geniști într-unul din tunelurile traversate și a fost dezamorsată. La 15:40, avangarda trupelor britanice ajunsese deja la Kosovopolje, 4 jeep-uri cu militari englezi fiind văzute pe străzi. După aproximativ 7 ore, primele coloane de blindate au ajuns pe platoul care înconjoară Priștina, deschizând calea. 30 de tancuri grele, de tip Challenger, și peste 100 de blindate ușoare Warrior, prevăzute cu mitraliere sau tunuri, s-au deplasat în mare viteză spre Priștina, o parte dintre ele rămânând staționate în puncte fixe stabilite anterior.

Germanii din KFOR s-au îndreptat spre sud-vest, după ce au făcut o joncțiune cu englezii, pe dealurile de lângă Urosevac, coloana lor fiind precedată de 5 tancuri Leopard, 2 blindate și 2 jeep-uri. Începând cu Urosevac, coloanele KFOR au fost întâmpinate de albanezi adunați pe marginea șoselelor, care îi aplaudau și scandau “NATO! NATO!” Cei 6.000 de soldați britanici care au ajuns la Priștina nu au reușit până seara să preia controlul asupra orașului, pe străzi fiind încă văzuți numeroși polițiști sârbi.

Trupele franceze au trecut frontiera pe la Dubanovce, la 5:30. Cei 1.200 de militari, printre care se aflau și membri ai Legiunii străine, erau împărțiți în doua contingente, denumite “Rambo” și “Baudelaire“. Conform declarației colonelului Francois Leyer, comandantul acestor unități, coloana “Rambo”, formată din 200 de vehicule în care se aflau 900 de soldați, a rămas blocată în sudul provinciei Kosovo, din cauza unei mine dispuse pe șosea. “Sârbii ne-au avertizat asupra câmpurilor de mine,” a recunoscut colonelul. “Am chemat geniștii, însă, deoarece aceștia merg pe jos, viteza de înaintare a coloanei a scăzut.” În plus, o parte din hărțile câmpurilor de mine primite de la sârbi nu corespundeau cu situația din teren.

Coloana “Baudelaire“, deși avea un traseu mai dificil, a reușit să treacă și se îndrepta spre Gnjilane, unde urma să staționeze. După-amiază, trupele franceze au efectuat o operațiune aeropurtată, pentru a coordona poziționarea trupelor în suburbiile localității Gnjilane. Operațiunea, la care au participat 8 elicoptere pentru transportul trupelor, de tip Puma, acoperite de 6 aparate de luptă Gazelle, a ușurat înaintarea celei de-a doua coloane franceze, care era așteptată să ajungă la destinație în cursul nopții.

Deja, febra întoarcerii acasă îi bântuia pe refugiații albanezi din Macedonia. Aflând că, astăzi, KFOR va intra în Kosovo, în jur de 70 de albanezi, majoritatea bărbați, au traversat aseară granița provinciei, în apropiere de Tabanovce, pentru a ajunge la casele lor. Întoarcerea refugiaților s-a desfășurat din proprie inițiativă, în ciuda avertismentelor UNHCR, care recomandase albanezilor să mai aibă răbdare, până când provincia va intra cu adevărat sub controlul forțelor internaționale și principalele căi de acces vor fi deminate. Poliția macedoneană făcea cu greu față aglomerației din zona punctelor de frontieră cu Iugoslavia, în afara trupelor KFOR, fiind masate aici sute de ziariști și miile de refugiați albanezi care își așteptau întoarcerea și priveau cu ochi aprinși pregătirile militare.

Ministrul german de Finante Hans Eichel a cerut ca ajutorul pentru reconstrucția Balcanilor să nu fie irosit, cum a fost cazul cu cel acordat Rusiei, transmite AFP. “Se poate constata, având în vedere Rusia, că putem să nu ajungem la un rezultat cheltuind mulți bani,” a afirmat Eichel la încheierea unei reuniuni cu omologii săi din G-7, desfășurată la Frankfurt. “Nu e vorba să nu dăm bani, ci să evităm ca acești bani să ajungă în buzunare greșite,” a adăugat el, făcând aluzie la mafia rusă, care a deturnat o parte din fondurile furnizate de Occident. “Avem de îndeplinit o datorie umanitară acolo, dar, în același timp, trebuie să avem grijă să nu sprijinim o dictatură.”

La ora 18:00, generalul Obrad Stevanovic din Ministerul iugoslav de Interne a început la Priștina discuțiile cu oficialii NATO despre retragerea polițiștilor sârbi, după ce KFOR va prelua total controlul asupra localităților din provincie. Liderii UCK erau nemulțumiți de prezența rușilor la Priștina. Visar Reka, unul din purtătorii de cuvânt ai organizației, a declarat că un sector rusesc în Kosovo ar complica și mai mult o situație deja complicată. “Nu suntem de acord cu așa ceva, dar nu vom face nimic pentru a escalada tensiunea,” a adăugat el. La rândul său, Hashim Thaqi, liderul politic al UCK, a prevenit că nu poate asigura securitatea militarilor ruși din KFOR, criticând intrarea acestora în provincie, fără a avea mandatul comunității internaționale.

În corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am povestit doar o parte din ceea ce aflasem despre intrarea KFOR în Kosovo, pentru că partea principală o relatase Cătălin Radu Tănase, care se afla, alături de ceilalți ziariști străini, în spatele militarilor britanici. Totuși, fiind toată ziua pe drum, nu aflase situația generală a desfășurării. Noi avusesem o sâmbătă lejeră, liniștea fiind spartă doar după ora 14:00, când bubuiturile câtorva explozii se auziseră dinspre aeroportul Batajnica. Geniștii sârbi detonaseră proiectilele neexplodate descoperite în zonă.

Mai erau încă multe probleme care dădeau bătăi de cap sârbilor, în afară de refugiații din Kosovo care năvăleau în Serbia. Peste 50 de biserici și mănăstiri fuseseră avariate de bombele NATO. 20 dintre ele erau din Belgrad. Îmi aminteam că, pe acoperișul mănăstirii Rakovica, a rămas zile întregi o bombă cu fragmentație neexplodată, detonarea ei fiind o operațiune cu adevărat dificilă. De asemenea, mănăstirea Gracanica, una din cele mai frumoase și mai importante din Kosovo, era serios avariată din cauza celor peste 50 de proiectile care explodaseră în jurul ei, în timpul războiului.

La Kraljevo, locuitorii inițiaseră o colectă, pentru a strânge suma de 90.000 de mărci germane, necesară achiziționării unui emițător pentru televiziunea locală. Aceasta își reluase emisia, la începutul lunii iunie, dar semnalul era foarte slab, din cauza distrugerii releului de la Borca. Orașul era un adevărat cuib al opoziției împotriva lui Slobodan Milosevic și oamenii știau că, fără televiziune, era foarte greu să facă față în bătălia mediatică pe care o întrezăreau cu toții la orizont. Lumea se temea că Slobodan Milosevic va menține multă vreme starea de război, pentru a-și păstra cât mai mult prerogativele speciale conferite de aceasta și a-și întări poziția. Deja, regimul de la Belgrad controla aproape totul în țară: mass-media, partidele politice, Poliția, Armata, serviciile secrete, așa că procesul de democratizare mult-visat se arăta foarte dificil și de lungă durată.

Seara, am plecat cu Mile și Ioan Mărgărit să mâncăm în oraș. Tot pe Skadarlija și tot la “Tri sesira“, ca să verificăm promisiunea șefului de sală. Într-adevăr, s-a ținut de cuvânt și, de această dată, chiar ne-a făcut reducere la nota de plată. Ne-am bucurat că în jurul nostru mai auzeam și alte discuții decât cele despre război. Am avut impresia că, la o masă de lângă noi, stăteau câțiva dintre conducătorii Federației iugoslave de Fotbal, fiindcă discutau aprins prin ce metodă să desemneze câștigătoarea campionatului național. Acesta fusese întrerupt din cauza războiului și UEFA le ceruse sârbilor, până pe 15 iunie, să comunice numele echipei campioane care urma să participe în cupele europene.

Mărgărit ne tot provoca să-i povestim amintiri din război, însă ne simțeam ușor stingheri, mai ales la gândul că, la întoarcerea în țară, va trebui să povestim de sute de ori aceleași întâmplări, fiecăruia dintre prietenii pe care îi vom întâlni. L-am invitat pe terasa muntenegrenilor de lângă hotel “Toplice” și am rămas acolo până târziu. Încă nu ne revenisem din agitația cu care ne obișnuisem în nopțile de război și refuzam să ne culcăm devreme, pentru că nu puteam adormi. La televizor nu aveam chef să ne uităm, deși toate canalele difuzau filme, majoritatea noi, fără să se chinuie să obțină drepturi de difuzare pentru ele.

De câte ori găseam postul local “Palma” ne pufnea râsul, amintindu-ne că, în timpul războiului, nu mai rămânea nimeni în sediul televiziunii, în afara unui om care era și paznic și trebuia să schimbe casetele cu filme. Pentru că difuzau filme non-stop. Dacă tipul uita sau adormea, după ce se termina câte un film, puteai vedea tot genericul și, dacă filmul era luat de la vreo videotecă, mai erau și tot felul de reclame sau chiar fragmente din vreun film porno, care fusese înregistrat anterior pe caseta respectivă. Ca să nu mai vorbim că, uneori, pur și simplu, uita să mai pună vreo casetă și ecranul se umplea de “purici” minute în șir.

target: Mile Cărpenișan se întoarce la Belgrad!

May 27, 2024July 10, 2010 by sorinbogdan

30 mai 1999

Astăzi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred că era prima oară când se dădea alarma așa devreme. Nu eram prea îngrijorat, pentru că nu credeam să înceapă vreun atac, însă la 9:20, am sărit din pat, pentru că afară se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că au început să se audă bubuituri. Nu vedeam nimic, iar din cauza soarelui puternic și a cerului senin, îmi lăcrimau ochii. Exploziile păreau să vină din partea de sud a orașului. Când am început să mă mai obișnuiesc cu lumina, am observat o imensă dâră de fum albicios ridicându-se dinspre cartierul Vidikovac. O rachetă lovise un centru comercial în care, din fericire, la acea oră nu se afla încă nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum și comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica și Miljakovac. Alte 3 au explodat lângă Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdrăngănitul scării metalice cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului, dar m-am liniștit imediat: era Eugen Mihăescu. Am privit împreună fumul exploziilor și, la 10:02, după ce s-a dat semnalul încetării alarmei aeriene, am coborât. Am hotărât să ne întâlnim peste o jumătate de oră, în holul hotelului.

Eugen Mihăescu m-a întrebat dacă nu vreau să trecem pe la biserică. Era duminică dimineața. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastră. Înăuntru era o atmosferă stranie. Uitasem că astăzi erau Rusaliile și, conform obiceiului, pardoseala era acoperită cu fân proaspăt cosit. În timpul slujbei, oamenii se aplecau și culegeau fire de iarbă de pe jos, împletindu-le în coronițe. I-am imitat și păstrez și astăzi coronița pe care am împletit-o atunci. Nu am stat până la finalul slujbei și am aprins câteva lumânări pentru morții noștri și pentru cei dragi aflați în viață. Când am ieșit din biserică, am auzit detunătura unui avion care a spart bariera sonică foarte aproape. La 12:28, alarma era anunțată din nou. Nu a ținut decât până la 13:37 și, de această dată, atacurile ne-au ocolit.

În schimb, au fost bombardate orașe apropiate. Lângă Obrenovac, a fost lovit emițătorul radio și stația de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au țintit un sat de lângă Kragujevac și a fost din nou bombardată flota de război iugoslavă din golful Kotor, lângă malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rând Priștina și Gnjilane (câte 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok și zona frontierei cu Albania, unde a căzut o ploaie de bombe.

Un bărbat neidentificat, care se exprima în limba maghiară, a sunat în această dimineață la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunța că va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma să decoleze, au anunțat surse ale Poliției, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a înregistrat apelul și polițiștii au început cercetările, pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, Garamvolgyi Laszlo. Măsurile de securitate la aeroport au fost sporite.

După ce am băut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despărțit. I-am arătat lui Eugen Mihăescu pe unde să ajungă la hotelul “Metropol“, unde voia să asiste la o conferință de presă a ministrului Informațiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe și puteam să aflu ce s-a mai întâmplat și să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax. Eram ușor stresat, pentru că, deși rezerva de apă ajunsese la 47 % din capacitatea normală, EPS, compania de distribuție a energiei, anunțase întreruperea curentului electric în câteva cartiere din Belgrad și la Obrenovac și Sremcica. Îmi era teamă să nu-l întrerupă și în centru, așa că mi-am transmis rapid textele. Colegii din București mi-au spus că, în jurnalul de prânz, a fost difuzat reportajul pe care l-am înregistrat ieri, despre străzile Belgradului.

Am avut liniște până seara, deși între 17:11 și 18:10, a fost din nou alarmă la Belgrad. În alte părți, au continuat să cadă bombe. Am intrat în dialog prin “mIRC” cu sârbii și, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei după-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de lângă Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav rănite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus două case. În același timp, 5 proiectile loveau tunelul de lângă rămășițele podului Sloboda, iar alte două – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat două case la Srbobran. La 17:30, într-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat lângă o casă, făcând un crater imens, din care țâșnea apa, pentru că fusese atinsă o conductă. La 17:45, a fost lovită, pentru a patra oară, stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Trei persoane au fost rănite când un proiectil a căzut într-un lac din apropiere. Între 17:47 și 18:11, au fost bombardate satele de lângă Prizren, iar la 19:10, a fost lovită clădirea hotelului “Molika“ din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Priștina, Gnjilane, Djakovica și Urosevac. Între 19:00 și 20:00, piloții NATO au lansat 33 de bombe asupra orașului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alți 31 răniți.

Am lăsat la urmă două incidente grave. Primul a avut loc puțin după ora 13:00, când NATO a bombardat o așa-zisă “țintă legitimă“: podul peste râul Velika Morava din centrul localității Varvarin, de lângă Krusevac. La acea oră, în apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi tradițională de târg. După prima explozie, oamenii au alergat spre pod, să vadă ce se întâmplă sau să-i ajute pe eventualii răniți. Cinci minute mai târziu, avioanele s-au întors și au lansat încă două rachete asupra “țintei legitime”. Bilanțul atacului: 9 morți, 40 de răniți și 6 persoane dispărute. Podul a fost complet distrus și mai multe automobile au căzut în apele râului. Schijele au avariat mai multe clădiri, în special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primăriei, precum și biserica Sfânta Maria. Nu se știau prea multe amănunte, deoarece comunicațiile telefonice și curentul au fost întrerupte.

NATO a recunoscut că a bombardat un pod la Varvarin, considerând însă, că obiectivul a fost o “țintă legitimă” și subliniind că nu a avut intenția de a provoca victime în rândul civililor, informează AFP. Podul era “o importantă linie de comunicație”, afirmă într-un comunicat Alianța Nord-Atlantică. “NATO nu este în măsură să confirme informațiile surselor sârbe în legătură cu existența victimelor, dar nu a avut niciodată intenția de a viza ținte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut în sudul provinciei Kosovo, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica, în dreptul localității Krg Bunar. O coloană de automobile, în care se aflau mai mulți jurnaliști străini, a fost atacată de avioanele NATO, care au lansat două proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, șoferul unuia dintre automobile, și i-au rănit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, și pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio și Carlos Spinota. Ziariștii italieni de la “Corriere de la Serra” și agenția ANSA au scăpat doar cu o sperietură groaznică.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a declarat că nu deține informații referitoare la un incident petrecut duminică, în cursul căruia mașinile unor ziariști străini ar fi fost bombardate în Kosovo, relatează AFP. Shea a cerut o verificare a acestor informații. “Nu putem garanta securitatea jurnaliștilor sau a vehiculelor particulare aflate în Kosovo,” a adăugat purtătorul de cuvânt.

Când s-a întors Eugen Mihăescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat să-l ajut să transmită la București, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care îl scrisese pe un petic de hârtie, așezat pe o bancă de lângă un parc. Convenise cu Ion Cristoiu să-i transmită relatări de la Belgrad. Am aflat adresa de mail și i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l că putea să schițeze, în câteva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi plăcut să am pentru cine să scriu și eu astfel de articole, însă trebuia să mă mulțumesc cu agenția de presă, televiziunea și radioul. Care și așa, erau, uneori, prea multe. Am păstrat tot ce a scris Eugen Mihăescu la Belgrad și cred că a reușit să surprindă foarte bine atmosfera, atitudinile și gândurile noastre și ale celor de aici.

Primul se numea “Fără titlu“, însă cei de la “Cotidianul” nu au înțeles și chiar l-au lăsat fără titlu 🙂

“Nu știu cum au trecut cele 28 de ore de când sunt în capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retină, într-un ritm amețitor, și colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, într-o Europă oblică, strâmbă, curbată de vasalitate… Căldură mare, sală fără aer condiționat, jurnaliștii lumii plictisiți și transpirați, într-un sfârșit de conferință de presă… O Ingrid oarecare, într-o engleză cu accent german, cere la celular ultimele “indicații prețioase” șefilor ei de undeva. Vrea să știe ce a văzut și ce a auzit aici… Luându-i satelitul, încercând să-i taie Internet-ul, răzând cu rachete rețelele de comunicație, se pune călușul în gura Iugoslaviei. Iată, CNN-ul minte ca la balamuc: “Astă-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperiș, urmăream cu un prieten baletul sateliților militari, stelele anunțătoare de moarte, și snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plină, lumina suprarealistă, tocmai bună de vânat îngeri, copii nevinovați. Nu vedem avioanele, nu trec prin fața lunii. Nici azi, la 8:46, duminică dimineața, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multă, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plină de fân proaspăt cosit, presărat pe jos. Lumea împletea coronițe din flori de câmp. E a cincizeci și una zi de la Paște, atunci când spiritul Mântuitorului s-a arătat, și cea de-a șaizeci și șasea zi de bombardamente. Ies din locașul sfânt, o bufnitură asurzitoare mă aduce pe pământ dintr-o altă dimensiune. Pe stradă, nimeni nu tresare. A fost, oare, răgetul unui șoarece zburător, al unui liliac? Eugen Mihăescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

După ce i-am transmis articolul și ne gândeam unde să mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre?” m-a întrebat o voce cunoscută. Adică, ce mai fac? Am sărit în sus de bucurie. Era Mile Cărpenișan, care s-a întors la Belgrad. În sfârșit, nu numai că nu mai eram singur, dar se întorsese și camaradul meu de război. Am plecat spre hotel, să ne întâlnim cu toții.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astăzi pe aeroportul din Craiova, cu o încărcătură de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO în spațiul aerian pus la dispoziție de statul român, se arată într-un comunicat al MApN, remis agenției Mediafax. Odată cu echipamentele, la Craiova a fost adusă și o echipă de lucru formată din experți NATO. Cele două aeronave ale Alianței Nord-Atlantice s-au întors, în aceeași zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihăescu mi-a povestit plictiseala de la conferința de presă, iritat de aerul atotștiutor al jurnaliștilor străini. L-am liniștit, râzând, explicându-i că – în afară de ruși și greci – rareori o să-i vadă noaptea, dacă NATO va mai bombarda ceva în Belgrad. Stau cuminți, în camerele luxosului hotel “Hyatt” și nu-și bat capul să vadă ce s-a întâmplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astăzi că, aseară, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil că, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sârb al Informațiilor, anunțase la conferința de presă de la care venise domnul Mihăescu că bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emițătoare ale televiziunii naționale RTS. Pagubele cauzate mass-mediei sârbe de raidurile aeriene depășesc 1 miliard de dolari, cea mai afectată fiind RTS, care, în afară de emițătoare, a rămas și fără sediile sale din Belgrad, Novi Sad și Priștina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihăescu cumpărase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut și striga după noi: “Hei, românilor!” Ne-a oferit câte o bere si ne trăgea de limbă despre România, despre români și despre război, încercând să ne convingă să mai cumpărăm câte ceva de pe taraba lui. I-am explicat ce dorea să afle și am plecat fără să luăm nimic. Nu s-a supărat și, în zilele următoare, de câte ori am trecut pe lângă el, ne-a făcut, bucuros, cu mâna.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat în această seară, în centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Publicul, alcătuit din numeroși locuitori din Skopje, precum și din membri ai minorității sârbe, s-a adunat la chemarea unei asociații denumită “Consiliul cetățenilor“. “Dorim ca NATO să oprească bombardamentele împotriva fraților noștri sârbi, cărora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene și unul grecesc, venit să ceară “pace în Balcani“. În public, numeroase persoane, tineri sau bătrâni, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toți ținte”, ca simbol al opoziției față de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile stătea la povești cu Nelu Madjinca și cu încă un tânăr. Ne-am strâns în brațe și ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sârbii. Întârziase atât pentru că nu-și rezolvase la timp problemele. Acum, se întorsese împreună cu Dobrivoi, vărul său. “E sârb, dar trăiește în Germania de mulți ani și e afectat de clișeele occidentale,” mi-a șoptit Mile, după ce mi l-a prezentat. “Taică-meu era să-l bată, când l-a auzit cum susținea că NATO are dreptate. A vrut să-l dea afară din casă.” I l-am prezentat și eu pe Eugen Mihăescu și i-am strigat lui Dule să-mi aducă o cafea. “Ți-am spus că se întoarce,” i-am șoptit când a venit cu cafelele. Dule a dat din umeri și s-a retras după bar, la locul lui, încercând să-și păstreze masca impenetrabilă pe care o afișa de obicei. Dar ochii îi trădau bucuria că vede echipa de români completă din nou.

Înainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la București, așa că am putut să-i plătesc lui Nelu cazarea restantă și să-i înapoiez banii pe care mi-i împrumutase ca să am din ce trăi în ultima săptămână, când iar rămăsesem cu buzunarele goale. După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, am hotărât să mergem să mâncăm pe Skadarlija. Am trecut pe lângă restaurantul unde mâncase și Iliescu, în ciuda semnelor disperate pe care ni le făcea șeful de sală. Ne înșelase din nou la nota de plată și aseară. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira“ și ne-am minunat, pentru a nu știu câta oară, cât de mari și bune erau porțiile. Lui Dobrivoi nu-i venea să creadă că există atâta abundență pe timp de război.

La un moment dat, când lăutarii veniseră să cânte lângă masa noastră, vărul lui Mile s-a dus să discute cu o reporteriță din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. În timp ce povesteam despre frumusețea sârboaicelor, la 21:28, s-a anunțat alarma aeriană. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicanții au început să cânte mai cu foc, încercând, parcă, să acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu înțelegea de ce nu ne adăpostim. “Într-adevăr, nu cred că am mai văzut undeva fete atât de frumoase,” a continuat Eugen Mihăescu, lăsându-l pe Dobrivoi nelămurit. “Și ale noastre sunt frumoase, dar astea parcă și-au păstrat candoarea și inocența și nu arată ca niște boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalți că, astăzi, m-a sunat Adrian Sârbu și mi-a spus că i-a întrebat pe ceilalți corespondenți ProTV, care au fost trimiși în acest război în Macedonia sau Albania, dacă și-au ținut un jurnal cu peripețiile prin care au trecut. Nu-și ținuseră. “Tu ai un jurnal sau ai stat, și tu, ca prostu’ pe acolo?” m-a întrebat și pe mine. Normal că îmi ținusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil să-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sârbu. “Când te întorci acasă, te apuci să scrii o carte. Ți-o public eu, la Editura Fundației Pro.” Nu era primul care îmi dăduse această idee. Și Ion Cristoiu îmi sugerase să scriu o carte, împreună cu Mile și cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Dacă o scrii, îți fac eu desenele și coperta,” s-a oferit Eugen Mihăescu. Era mai mult decât visasem vreodată.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului german “Der Spiegel“, că va fi nevoie să se meargă după Milosevic în Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Dacă Milosevic și ceilalți 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității, vor merge în străinătate, ei vor trebui arestați. Dacă ei rămân în Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva trebuie să meargă să-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, între timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care să aibă voința de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de voința politică a celor care sunt în legătură cu acesta. Viitorul ne va arăta dacă oamenii din țara sa vor fi vreodată capabili să obțină predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Deși ne-ar fi plăcut să mai rămânem pe terasă, am cerut nota de plată, să plecăm spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat să acceptam să facă el cinste și a rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată. O cină copioasă pentru 4 persoane a costat în jur de 50 de mărci germane. Clătinând, nedumerit, din cap, a plătit și nu ne-a mai întrebat nimic. Când am ajuns la hotel, toată lumea știa că s-a întors Mile și ne saluta bucuroasă. Am urcat pe acoperiș, unde a venit și studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj și care, cât am fost singur, venea de câte ori auzea bubuituri și contempla alături de mine bombardamentele. A fost pe acasă și, în ciuda propagandei făcută de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alături de sârbi și nu doreau să se desprindă din Federația Iugoslavă, așa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era liniștită și, după atâtea emoții, eram cu toții obosiți, așa că am coborât să ne culcăm pe la ora 1:00. Știam că, dacă vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Și ne-a trezit, la 3:45. Am sărit în picioare, și eu, și Mile, am tras niște haine pe noi și am urcat în fugă scările pe acoperiș. Eugen Mihăescu a ajuns la câteva minute după noi. Îl sunasem să-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria și România, acestea atacaseră întâi Novi Sad-ul, ale cărui lumini nu se mai vedeau, ci doar îl ghiceam după explozii și tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariaseră centrala electrică din cartierul Rimski Sancevi, lăsând întreaga zonă fără curent și, puțin mai târziu, fără apă.

Dupa care au început exploziile la noi. Avioanele atacau în picaj, coborând la joasă altitudine deasupra orașului, după ce scăpau de riposta antiaerienei. Câteva bubuituri ne-au făcut să ne întoarcem privirile către cartierul Zvezdara, de unde se ridicau vălătuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina și școala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo și Visnjicka banja. Și, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am întors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. După care, din nou spre sud, pentru că fusese bombardată comuna Makis. O altă explozie a avariat rafinăria de ulei de pe șoseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, vărul lui Mile, nu dorise să vină pe acoperiș, însă ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, într-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, deși îmi înfipsesem bine casca în ureche. Se anunțase că antiaeriana ar fi lovit două avioane inamice, însă nu văzusem nici o explozie cu adevărat importantă pe cer. Poate că doar le-au atins și s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se încrucișau pe cer, însă avioanele NATO cădeau, efectiv, de la mare înălțime, cu motoarele turate la maximum și zgomotul părea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Război Mondial.

Avioanele și-au continuat zborul și au bombardat încă o dată orașul Sabac și instalațiile termocentralei “Nikola Tesla A“ de lângă Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar înainte de anunțul de la radio, pentru că întreaga zonă de la sud de Belgrad și o jumătate din capitala iugoslavă au rămas fără curent. La întoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casă, omorând un om și rănind mai mulți. După ce s-a lăsat liniștea peste oraș, l-am întrebat pe Mile dacă i-a plăcut felul în care NATO “i-a salutat” întoarcerea și ne-am dus la culcare. Am mai prins câteva ore de somn, chiar dacă, la 6:30, sirenele de încetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucuroși că eram iar împreună “pe baricade” și am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu îngrijorare” informații potrivit cărora NATO și-ar fi îndreptat atacurile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împotriva unor regiuni ale Iugoslaviei în care locuiesc comunități de bulgari, a anunțat agenția BTA. NATO atacase obiective din localitățile Pirot și Dimitrovgrad, unde locuiește o importantă comunitate bulgară. Autoritățile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime în randul populației civile. Agentia BTA a anunțat că în jur de 15 bulgari care locuiesc în Serbia au fost mobilizați pentru a asigura apărarea armată a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia să fim odihniți, pentru că aveam o grămadă de lucruri de aflat pentru corespondențele noastre de mâine. La ora 22:00, cinci persoane fuseseră ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara și Milic, alte trei fiind omorâte în satul Breza de lângă Dragas. La miezul nopții, NATO a lansat două proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru bătrâni din localitatea Surdulica, iar primele informații vorbeau despre 20 de morți și mai mulți răniți. La 0:02, șase proiectile au căzut în satele din jurul Leskovac-ului, care au rămas fără curent. La 0:08, a fost încă o dată bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Două raiduri aeriene au fost lansate asupra Niș-ului, la 0:30 și 0:40. Cel puțin 4 rachete au lovit instalațiile centralei electrice “Niș 2”, unde a izbucnit un puternic incendiu și întreaga regiune a rămas fără curent. În același timp, două explozii au fost semnalate la Aleksinac. Între 3:00 și 3:40, a fost bombardată zona Priștinei. Bombele au căzut în cartierele Grmija, Butovacki breg și Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat în cimitirul principal al orașului, provocând un crater de 5 metri adâncime și 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte și vechea capelă au fost distruse.

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

May 17, 2024June 27, 2010 by sorinbogdan

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava“ din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

target: incident cu Remus Cernea pe acoperiș

April 28, 2024May 29, 2010 by sorinbogdan

4 mai 1999

Alarma aeriană a încetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo și o mare parte a Belgradului au rămas fără curent electric. Încă nestabilizat, sistemul energetic național cedase din nou. Deși autoritățile anunțaseră că, de astăzi, vom avea curent și apă. Așa că ne-am mai cumpărat un rând de lumânări, câte o lanternă și baterii de rezervă. Iar înainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apă de la robinet, în caz că vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad și am aflat că, după atacul de azi-noapte, clădirea televiziunii a fost parțial distrusă și nu va mai putea fi folosită. Sârbii erau foarte indignați, pentru că Televiziunea Novi Sad era considerată un simbol al înțelegerii naționalităților care trăiesc în Vojvodina. Emitea programe în 6 limbi, printre care și cea română și, în anii trecuți, îi întâlnisem la Timișoara pe câțiva dintre jurnaliștii care lucrau acolo. Mulți vorbeau românește mai bine decât unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritățile locale au anunțat că vor încerca să-i ajute să-și reia emisia cât mai repede.

La 12:15, s-a anunțat din nou alarmă aeriană. Nu numai la Belgrad, ci în majoritatea orașelor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu câteva minute înainte de a suna sirenele, a fost bombardată din nou fabrica “Krusik“, doi muncitori fiind surprinși de atac și răniți ușor. În Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a încetat la 15:49.

Un avion de vânătoare F-16 al Alianței Nord-Atlantice a doborât un avion MiG-29 deasupra Iugoslaviei, a anunțat col.Richard Bridges, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborât în jurul orei 13:00, la câțiva kilometri de frontiera cu Bosnia, când un grup de avioane ale NATO se întorceau, după ce efectuaseră un raid asupra unei baze a aviației militare. Aparatul F-16 a utilizat o rachetă anti-radar pentru a lovi MiG-ul, care nu a reușit să se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un MiG-29, împreună cu alte două aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO în timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marți.

Astăzi, președintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a întâlnit cu ofițeri din conducerea Armatei și Poliției, cu care a discutat despre situația din țară. El i-a felicitat pe militari, afirmând că “au consimțit să facă sacrificii și să suporte privațiuni, pentru a împiedica cel mai mare agresor din lume să cucerească fie și o fărâmă din teritoriul iugoslav”. “În același timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne încălca granița și au nimicit, în interiorul țării, unitățile, bazele și infrastructurile organizației teroriste care își spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodată, în exprimarea oficială, nu am auzit o altă sintagmă decât “organizația teroristă autointitulată UCK“. Prin asta, sârbii demonstrau că nici măcar denumirea nu doreau să o accepte. În comunicatul difuzat de Președinție, se spune că au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun în pericol siguranța cetățenilor, fiind pronunțat un mare număr de condamnări la pedepse cuprinse între 5 și 20 de ani de închisoare.

Opozantul sârb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad și nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viață, a anunțat la Berlin editorul său german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu știu unde este închis și dacă este încă în viață,” a adăugat el. Hadzic, fost colonel, lucrează de mai mulți ani la Institutul de Științe Sociale din Belgrad și face parte din mai multe grupuri de opoziție. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia în factor de putere în cadrul regimului sârb și felul cum a contribuit aceasta la explozia naționalismului și a propagandei de război în Iugoslavia.

Ne-am dus din nou să întrebăm de noile acreditari, la Centrul militar de presă. A lui Mile Cărpenișan era gata, dar a mea nu. Militarul care le împărțea mi-a spus să trec mâine. Nu m-am neliniștit, pentru că nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center să scriu și am încercat să aflu unde putem găsi un Internet-Cafe, pentru cazul în care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la următorul colț. Oricum, atâta vreme cât era curent, preferam să stăm la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe săptămână, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiune internet și acces la agențiile de presă iugoslave.

Am văzut astăzi ce conțineau bombele care au provocat căderea sistemului energetic iugoslav. Arma secretă a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, în care se aflau praf de grafit și ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalațiilor electrice și, în afara grafitului – bun conducător electric – care se împrăștia deasupra lor, firele de aluminiu se înfășurau în jurul cablurilor de înaltă tensiune, formând un fel de fuior țesut de un paianjen uriaș. Cablurile deveneau inutilizabile și trebuiau înlocuite în întregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lăsate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldați americani luați prizonieri de sârbi și eliberați duminică. Mi s-a părut amuzantă: “După toate aceste zile, am început să iubesc poporul sârb și voi continua să mă rog lui Dumnezeu pentru pace și pentru sfârșitul acestui război. Vă mulțumesc, în special pentru țigările pe care mi le-ați dat.” Scrisoarea se încheia cu câteva cuvinte, scrise cu stângăcie în sârbește: “Vă mulțumesc frumos. Sunteți foarte drăguți. Dumnezeu să vă ajute.” Și era semnată “Chris Stone, poreclit Slobodan“. 🙂

Alianța Nord-Atlantică va face o pauză în operațiunea împotriva Iugoslaviei, dacă forțele sârbe vor începe să se retragă din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apărării George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a evocat, pentru prima dată, posibilitatea unei “pauze“ în atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei implică acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a principiilor de bază enunțate de NATO și cel puțin începerea retragerii forțelor sârbe,” a precizat Clinton.

Întreaga presă iugoslavă a preluat o știre a cotidianului “The Washington Times“, conform căreia membrii UCK sunt antrenați în tabere din Afganistan și Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este bănuit și că ar finanța organizația separatistă albaneză. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculoși teroriști ai lumii, fiind acuzat că ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morți și mii de răniți.

Iar am avut de suportat reproșurile sârbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astăzi la București. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele președintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair că România a pierdut până acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care speră să-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a întrebat, zâmbind pe sub mustața stufoasă, dacă îi vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Știa bine că n-am văzut un cent.

“Astăzi vreau să-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, într-o alocuțiune în fața camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitații de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru România. La summit-ul de la Washington, Alianța și partenerii săi au stabilit o cale clară de urmat pentru statele aspirante. România rămâne în fruntea listei de candidați. Vreau ca România să adere rapid la NATO.” Potrivit agenției Mediafax, Tony Blair și-a exprimat admirația pentru modul în care România a acționat în domeniul asigurării securității sale naționale, ca și a celei regionale. El a afirmat că nimeni nu amenință granițele României și că nimănui nu îi va fi permis să o facă.

Înainte de a-mi începe transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, până să-mi vină rândul, am ascultat știrile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apărării, care atrăgea atenția parlamentarilor români că nu poate fi acuzat că i-a tras pe sfoară pentru că nu le-a spus că spațiul aerian românesc cuprinde și aeroporturile. Malițios, acesta a pretins că MApN nu și-a permis să considere că parlamentarii nu știu ce votează sau că au ignorat Codul aerian – lege votată chiar de ei, cu mai puțin de 2 ani în urmă.

De altfel, disputa mi se părea inutilă, deoarece colegii din Timișoara mi-au spus că experții NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvăluit că acesta nu poate fi folosit de avioanele Alianței, deoarece nu pot decola sau ateriza înarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile românești în baze de lansare, ar fi nevoie de investiții considerabile și, mai ales, de timp. Așa că piloții NATO nu aveau nevoie decât să-și ușureze misiunile, pătrunzând, în timpul atacurilor, în spațiul nostru aerian. Însă mulți timișoreni au început să privească cu alți ochi donația pe care o făcuse NATO cu un an în urmă, când la Timișoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 împotrivă și o abținere, deschiderea spațiului aerian pentru avioanele NATO, informează AFP. Bulgaria era ultima țară vecină cu Iugoslavia care nu deschisese încă spațiul aerian pentru aparatele Alianței Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul că acordul nu înseamnă că Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teamă că vor pierde legătura cu mine pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii mei mă sunau la 19:25 și rămâneam în legătură directă până îmi venea rândul. Așa ascultam toate știrile dinaintea mea. Ca de obicei, mă suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem până atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era îngrijorat, dar întotdeauna își găsea câteva clipe să vorbească cu mine. Îi povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri și îmi promitea că, atunci când mă voi întoarce acasă, o să-mi dea niște jocuri pe computer, care să mă facă să uit toată nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sârbii au spus că a fost doborât în provincia Kosovo, împreună cu un alt aparat, în timp ce încercau să bombardeze o regiune în care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave și inspecta unitățile din zona. În imagini am văzut unul din motoarele avionului, lovit în plin de un proiectil, și plăcuța de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a făcut să cred că ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtător de cuvânt al NATO, a pretins că ar fi reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Skopje. Se pare că n-a fost chiar o reușită.

Alarma aeriană a sunat la 21:30. Am urcat cu toții pe acoperiș, să vedem ce se întamplă. În această seară eram mulți: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi și Remus, un tânăr care apăruse, în mod ciudat, de câteva zile la Belgrad. Părea un fel de hippy și așa dorea să se poarte. Ne-a spus, când a apărut, că nu e ziarist, ci student la filosofie și a venit la Belgrad din solidaritate cu suferința poporului sârb. Nu avea prea mulți bani și încerca să se țină după noi. După ce i-am arătat ce era de văzut, l-am lăsat în plata Domnului și ne-am văzut de treabă. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, îi dăduse o cămăruță, aproape gratis, și habar n-aveam ce și unde mănâncă. În general, seara nu stătea cu noi, dar astăzi venise și el.

De această dată, pe acoperiș au urcat Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era însoțit de încă un bărbat. Din felul în care se purta Dragan cu el, am înțeles că era un fel de superior al său, care îi verifica activitatea. Ne-am făcut că plouă și le-am sugerat, discret, celorlalți, să nu facă gesturi necugetate. În timp ce priveam antiaeriana care încerca să respingă un atac, am auzit, în spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am întors și l-am văzut pe Remus. I-am șoptit să se potolească, până pleacă Dragan și șeful lui. După câteva minute, am mai auzit un clic. În acel moment, Mile, care îl observase și el, s-a dus în fața lui și, pe un ton care nu admitea replică, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat și i l-a întins lui Dragan, spunându-i: “Un cadou din partea noastră.” Tavi Penda, care văzuse întreaga scenă, l-a luat pe Remus de guler și i-a spus: “Dispari de aici, că te arunc de pe acoperiș! Mâine dimineață, îți faci bagajele și te cari acasă. Dacă te mai văd după ora 8:00 în hotel, chem Poliția!” Din acea clipă, nu l-am mai văzut, însă aveam să mai auzim de el.

Un număr de până la 3.000 de refugiați din Kosovo vor sosi în România, până la sfârșitul lunii iunie, din cifra maximă de 6.000 pentru care Guvernul și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astăzi, în jurul orei 16:00, pe aeroportul București-Otopeni urmau să sosească aproximativ 600 de refugiați kosovari, care vor fi transportați la Sărata-Monteoru, în județul Buzău. Ministerul de Interne va suporta costul cazării la hotelul “Parc” a celor 600 de kosovari, calculat la prețul de 80.000 de lei pentru o cameră în care pot încăpea până la 5 persoane.

Mai târziu, după ce au coborât Dragan și șeful său, Nelu ne-a povestit că duminică dimineața, câțiva vecini i-au atras atenția că un individ bărbos face poze de pe acoperiș. A urcat imediat și l-a găsit pe Remus. Deși îi atrăsesem atenția să nu urce ziua pe acoperiș, tipul nu numai că nu ne-a ascultat, dar făcea și poze. În atmosfera de suspiciune generală de la Belgrad, când sârbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc că Nelu a aplanat incidentul. Câteva zile mai târziu, aveam să ne întâlnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit că, după ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Îl cunoscuse la Uniunea Scriitorilor și l-a rugat să-l găzduiască și să-i împrumute niște bani, promițându-i că o să-i înapoieze a doua zi. După care a dispărut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea să încerce să candideze – 10 ani mai târziu – la tot felul de funcții în stat, inclusiv la cea de președinte al României.

Incidentul din seara asta ne-a tăiat elanul tuturor și am coborât în barul hotelului. Am rămas la povești și, înainte de a pleca, Dragan ne-a sugerat să mergem mâine în piața din Novi Beograd și să-l căutăm pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vânzător de la o tarabă, care fusese concentrat într-o unitate de artilerie antiaeriană și a doborât un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, în Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiați, veniți – în cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezintă cea mai mare acțiune de deportare desfășurată într-o singură zi, începând din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Această deportare masivă a lăsat să se înțeleagă că regiunea este supusă unei operațiuni de epurare etnică. Este prea exact localizată geografic, ca să nu intre în cadrul unei campanii sistematice de deportări.”

NATO a anuntat că în ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzați din localitatea Prizren și din împrejurimi. Cei mai mulți dintre aceștia au fost obligați de către Armata iugoslavă să participe la construirea de fortificații în jurul orașului, a declarat Shea. “Credem că Armata iugoslavă a decis să construiască un fel de “linie Maginot“ în jurul Prizrenului, fără îndoială, pentru a anticipa o eventuală operațiune terestră a NATO în provincia Kosovo.”

După miezul nopții, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orașului Uzice, unde au fost numărate 10 explozii, și asupra regiunii Bajina Basta, unde se află hidrocentrala avariată acum câteva nopți. Antiaeriana a ripostat puternic și, la 1:30, a reușit să doboare un avion inamic, în timp ce intra în spațiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur că, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtătorii de cuvânt ai Alianței, a dezmințit imediat informația.

La ora 3:00, după ce au pâlpâit de câteva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul rămăsese din nou fără curent, deoarece sistemul energetic național nu era încă stabilizat și rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat și ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniște și, în afară de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii în domeniul apărării, Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o mulțime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzând Alianța că a recurs la o “diplomație insuficient de agresivă” și că a nesocotit regulile cele mai elementare ale războiului modern. “Strategia adoptată pentru campania din Balcani și punerea sa în practică ridică numeroase semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea NATO de a concepe și de a executa operațiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit în primul rând să-l convingă pe Milosevic că are numai de câștigat de pe urma soluției diplomatice propuse la Rambouillet și că ar pierde totul printr-o soluție impusă prin forța armelor.”

“Anunțând dinainte natura progresivă a campaniei sale de bombardamente aeriene, în 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricărui război, care este efectul-surpriză,” a explicat Chipman. “Îndepărtând opțiunea unei intervenții terestre într-un mediu ostil, Alianța a nesocotit o altă regulă: cea care constă în a lăsa inamicul să se îndoiască de intențiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este că totul se va termina cu un protectorat – o soluție nefericită, sub forma acordării independenței de facto a provinciei Kosovo, lipsită de orice legitimitate în ochii Belgradului și generatoare de instabilitate, concluzionează IISS.