radio novosti

target: Mile Cărpenișan se întoarce la Belgrad!

by

30 mai 1999

Astăzi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred că era prima oară când se dădea alarma așa devreme. Nu eram prea îngrijorat, pentru că nu credeam să înceapă vreun atac, însă la 9:20, am sărit din pat, pentru că afară se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că au început să se audă bubuituri. Nu vedeam nimic, iar din cauza soarelui puternic și a cerului senin, îmi lăcrimau ochii. Exploziile păreau să vină din partea de sud a orașului. Când am început să mă mai obișnuiesc cu lumina, am observat o imensă dâră de fum albicios ridicându-se dinspre cartierul Vidikovac. O rachetă lovise un centru comercial în care, din fericire, la acea oră nu se afla încă nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum și comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica și Miljakovac. Alte 3 au explodat lângă Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdrăngănitul scării metalice cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului, dar m-am liniștit imediat: era Eugen Mihăescu. Am privit împreună fumul exploziilor și, la 10:02, după ce s-a dat semnalul încetării alarmei aeriene, am coborât. Am hotărât să ne întâlnim peste o jumătate de oră, în holul hotelului.

Eugen Mihăescu m-a întrebat dacă nu vreau să trecem pe la biserică. Era duminică dimineața. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastră. Înăuntru era o atmosferă stranie. Uitasem că astăzi erau Rusaliile și, conform obiceiului, pardoseala era acoperită cu fân proaspăt cosit. În timpul slujbei, oamenii se aplecau și culegeau fire de iarbă de pe jos, împletindu-le în coronițe. I-am imitat și păstrez și astăzi coronița pe care am împletit-o atunci. Nu am stat până la finalul slujbei și am aprins câteva lumânări pentru morții noștri și pentru cei dragi aflați în viață. Când am ieșit din biserică, am auzit detunătura unui avion care a spart bariera sonică foarte aproape. La 12:28, alarma era anunțată din nou. Nu a ținut decât până la 13:37 și, de această dată, atacurile ne-au ocolit.

În schimb, au fost bombardate orașe apropiate. Lângă Obrenovac, a fost lovit emițătorul radio și stația de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au țintit un sat de lângă Kragujevac și a fost din nou bombardată flota de război iugoslavă din golful Kotor, lângă malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rând Priștina și Gnjilane (câte 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok și zona frontierei cu Albania, unde a căzut o ploaie de bombe.

Un bărbat neidentificat, care se exprima în limba maghiară, a sunat în această dimineață la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunța că va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma să decoleze, au anunțat surse ale Poliției, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a înregistrat apelul și polițiștii au început cercetările, pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, Garamvolgyi Laszlo. Măsurile de securitate la aeroport au fost sporite.

După ce am băut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despărțit. I-am arătat lui Eugen Mihăescu pe unde să ajungă la hotelul “Metropol“, unde voia să asiste la o conferință de presă a ministrului Informațiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe și puteam să aflu ce s-a mai întâmplat și să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax. Eram ușor stresat, pentru că, deși rezerva de apă ajunsese la 47 % din capacitatea normală, EPS, compania de distribuție a energiei, anunțase întreruperea curentului electric în câteva cartiere din Belgrad și la Obrenovac și Sremcica. Îmi era teamă să nu-l întrerupă și în centru, așa că mi-am transmis rapid textele. Colegii din București mi-au spus că, în jurnalul de prânz, a fost difuzat reportajul pe care l-am înregistrat ieri, despre străzile Belgradului.

Am avut liniște până seara, deși între 17:11 și 18:10, a fost din nou alarmă la Belgrad. În alte părți, au continuat să cadă bombe. Am intrat în dialog prin “mIRC” cu sârbii și, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei după-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de lângă Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav rănite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus două case. În același timp, 5 proiectile loveau tunelul de lângă rămășițele podului Sloboda, iar alte două – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat două case la Srbobran. La 17:30, într-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat lângă o casă, făcând un crater imens, din care țâșnea apa, pentru că fusese atinsă o conductă. La 17:45, a fost lovită, pentru a patra oară, stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Trei persoane au fost rănite când un proiectil a căzut într-un lac din apropiere. Între 17:47 și 18:11, au fost bombardate satele de lângă Prizren, iar la 19:10, a fost lovită clădirea hotelului “Molika“ din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Priștina, Gnjilane, Djakovica și Urosevac. Între 19:00 și 20:00, piloții NATO au lansat 33 de bombe asupra orașului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alți 31 răniți.

Am lăsat la urmă două incidente grave. Primul a avut loc puțin după ora 13:00, când NATO a bombardat o așa-zisă “țintă legitimă“: podul peste râul Velika Morava din centrul localității Varvarin, de lângă Krusevac. La acea oră, în apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi tradițională de târg. După prima explozie, oamenii au alergat spre pod, să vadă ce se întâmplă sau să-i ajute pe eventualii răniți. Cinci minute mai târziu, avioanele s-au întors și au lansat încă două rachete asupra “țintei legitime”. Bilanțul atacului: 9 morți, 40 de răniți și 6 persoane dispărute. Podul a fost complet distrus și mai multe automobile au căzut în apele râului. Schijele au avariat mai multe clădiri, în special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primăriei, precum și biserica Sfânta Maria. Nu se știau prea multe amănunte, deoarece comunicațiile telefonice și curentul au fost întrerupte.

NATO a recunoscut că a bombardat un pod la Varvarin, considerând însă, că obiectivul a fost o “țintă legitimă” și subliniind că nu a avut intenția de a provoca victime în rândul civililor, informează AFP. Podul era “o importantă linie de comunicație”, afirmă într-un comunicat Alianța Nord-Atlantică. “NATO nu este în măsură să confirme informațiile surselor sârbe în legătură cu existența victimelor, dar nu a avut niciodată intenția de a viza ținte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut în sudul provinciei Kosovo, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica, în dreptul localității Krg Bunar. O coloană de automobile, în care se aflau mai mulți jurnaliști străini, a fost atacată de avioanele NATO, care au lansat două proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, șoferul unuia dintre automobile, și i-au rănit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, și pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio și Carlos Spinota. Ziariștii italieni de la “Corriere de la Serra” și agenția ANSA au scăpat doar cu o sperietură groaznică.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a declarat că nu deține informații referitoare la un incident petrecut duminică, în cursul căruia mașinile unor ziariști străini ar fi fost bombardate în Kosovo, relatează AFP. Shea a cerut o verificare a acestor informații. “Nu putem garanta securitatea jurnaliștilor sau a vehiculelor particulare aflate în Kosovo,” a adăugat purtătorul de cuvânt.

Când s-a întors Eugen Mihăescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat să-l ajut să transmită la București, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care îl scrisese pe un petic de hârtie, așezat pe o bancă de lângă un parc. Convenise cu Ion Cristoiu să-i transmită relatări de la Belgrad. Am aflat adresa de mail și i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l că putea să schițeze, în câteva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi plăcut să am pentru cine să scriu și eu astfel de articole, însă trebuia să mă mulțumesc cu agenția de presă, televiziunea și radioul. Care și așa, erau, uneori, prea multe. Am păstrat tot ce a scris Eugen Mihăescu la Belgrad și cred că a reușit să surprindă foarte bine atmosfera, atitudinile și gândurile noastre și ale celor de aici.

Primul se numea “Fără titlu“, însă cei de la “Cotidianul” nu au înțeles și chiar l-au lăsat fără titlu 🙂

“Nu știu cum au trecut cele 28 de ore de când sunt în capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retină, într-un ritm amețitor, și colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, într-o Europă oblică, strâmbă, curbată de vasalitate… Căldură mare, sală fără aer condiționat, jurnaliștii lumii plictisiți și transpirați, într-un sfârșit de conferință de presă… O Ingrid oarecare, într-o engleză cu accent german, cere la celular ultimele “indicații prețioase” șefilor ei de undeva. Vrea să știe ce a văzut și ce a auzit aici… Luându-i satelitul, încercând să-i taie Internet-ul, răzând cu rachete rețelele de comunicație, se pune călușul în gura Iugoslaviei. Iată, CNN-ul minte ca la balamuc: “Astă-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperiș, urmăream cu un prieten baletul sateliților militari, stelele anunțătoare de moarte, și snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plină, lumina suprarealistă, tocmai bună de vânat îngeri, copii nevinovați. Nu vedem avioanele, nu trec prin fața lunii. Nici azi, la 8:46, duminică dimineața, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multă, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plină de fân proaspăt cosit, presărat pe jos. Lumea împletea coronițe din flori de câmp. E a cincizeci și una zi de la Paște, atunci când spiritul Mântuitorului s-a arătat, și cea de-a șaizeci și șasea zi de bombardamente. Ies din locașul sfânt, o bufnitură asurzitoare mă aduce pe pământ dintr-o altă dimensiune. Pe stradă, nimeni nu tresare. A fost, oare, răgetul unui șoarece zburător, al unui liliac? Eugen Mihăescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

După ce i-am transmis articolul și ne gândeam unde să mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre?” m-a întrebat o voce cunoscută. Adică, ce mai fac? Am sărit în sus de bucurie. Era Mile Cărpenișan, care s-a întors la Belgrad. În sfârșit, nu numai că nu mai eram singur, dar se întorsese și camaradul meu de război. Am plecat spre hotel, să ne întâlnim cu toții.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astăzi pe aeroportul din Craiova, cu o încărcătură de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO în spațiul aerian pus la dispoziție de statul român, se arată într-un comunicat al MApN, remis agenției Mediafax. Odată cu echipamentele, la Craiova a fost adusă și o echipă de lucru formată din experți NATO. Cele două aeronave ale Alianței Nord-Atlantice s-au întors, în aceeași zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihăescu mi-a povestit plictiseala de la conferința de presă, iritat de aerul atotștiutor al jurnaliștilor străini. L-am liniștit, râzând, explicându-i că – în afară de ruși și greci – rareori o să-i vadă noaptea, dacă NATO va mai bombarda ceva în Belgrad. Stau cuminți, în camerele luxosului hotel “Hyatt” și nu-și bat capul să vadă ce s-a întâmplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astăzi că, aseară, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil că, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sârb al Informațiilor, anunțase la conferința de presă de la care venise domnul Mihăescu că bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emițătoare ale televiziunii naționale RTS. Pagubele cauzate mass-mediei sârbe de raidurile aeriene depășesc 1 miliard de dolari, cea mai afectată fiind RTS, care, în afară de emițătoare, a rămas și fără sediile sale din Belgrad, Novi Sad și Priștina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihăescu cumpărase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut și striga după noi: “Hei, românilor!” Ne-a oferit câte o bere si ne trăgea de limbă despre România, despre români și despre război, încercând să ne convingă să mai cumpărăm câte ceva de pe taraba lui. I-am explicat ce dorea să afle și am plecat fără să luăm nimic. Nu s-a supărat și, în zilele următoare, de câte ori am trecut pe lângă el, ne-a făcut, bucuros, cu mâna.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat în această seară, în centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Publicul, alcătuit din numeroși locuitori din Skopje, precum și din membri ai minorității sârbe, s-a adunat la chemarea unei asociații denumită “Consiliul cetățenilor“. “Dorim ca NATO să oprească bombardamentele împotriva fraților noștri sârbi, cărora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene și unul grecesc, venit să ceară “pace în Balcani“. În public, numeroase persoane, tineri sau bătrâni, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toți ținte”, ca simbol al opoziției față de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile stătea la povești cu Nelu Madjinca și cu încă un tânăr. Ne-am strâns în brațe și ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sârbii. Întârziase atât pentru că nu-și rezolvase la timp problemele. Acum, se întorsese împreună cu Dobrivoi, vărul său. “E sârb, dar trăiește în Germania de mulți ani și e afectat de clișeele occidentale,” mi-a șoptit Mile, după ce mi l-a prezentat. “Taică-meu era să-l bată, când l-a auzit cum susținea că NATO are dreptate. A vrut să-l dea afară din casă.” I l-am prezentat și eu pe Eugen Mihăescu și i-am strigat lui Dule să-mi aducă o cafea. “Ți-am spus că se întoarce,” i-am șoptit când a venit cu cafelele. Dule a dat din umeri și s-a retras după bar, la locul lui, încercând să-și păstreze masca impenetrabilă pe care o afișa de obicei. Dar ochii îi trădau bucuria că vede echipa de români completă din nou.

novi sad - podul zezeljev

Înainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la București, așa că am putut să-i plătesc lui Nelu cazarea restantă și să-i înapoiez banii pe care mi-i împrumutase ca să am din ce trăi în ultima săptămână, când iar rămăsesem cu buzunarele goale. După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, am hotărât să mergem să mâncăm pe Skadarlija. Am trecut pe lângă restaurantul unde mâncase și Iliescu, în ciuda semnelor disperate pe care ni le făcea șeful de sală. Ne înșelase din nou la nota de plată și aseară. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira“ și ne-am minunat, pentru a nu știu câta oară, cât de mari și bune erau porțiile. Lui Dobrivoi nu-i venea să creadă că există atâta abundență pe timp de război.

La un moment dat, când lăutarii veniseră să cânte lângă masa noastră, vărul lui Mile s-a dus să discute cu o reporteriță din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. În timp ce povesteam despre frumusețea sârboaicelor, la 21:28, s-a anunțat alarma aeriană. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicanții au început să cânte mai cu foc, încercând, parcă, să acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu înțelegea de ce nu ne adăpostim. “Într-adevăr, nu cred că am mai văzut undeva fete atât de frumoase,” a continuat Eugen Mihăescu, lăsându-l pe Dobrivoi nelămurit. “Și ale noastre sunt frumoase, dar astea parcă și-au păstrat candoarea și inocența și nu arată ca niște boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalți că, astăzi, m-a sunat Adrian Sârbu și mi-a spus că i-a întrebat pe ceilalți corespondenți ProTV, care au fost trimiși în acest război în Macedonia sau Albania, dacă și-au ținut un jurnal cu peripețiile prin care au trecut. Nu-și ținuseră. “Tu ai un jurnal sau ai stat, și tu, ca prostu’ pe acolo?” m-a întrebat și pe mine. Normal că îmi ținusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil să-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sârbu. “Când te întorci acasă, te apuci să scrii o carte. Ți-o public eu, la Editura Fundației Pro.” Nu era primul care îmi dăduse această idee. Și Ion Cristoiu îmi sugerase să scriu o carte, împreună cu Mile și cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Dacă o scrii, îți fac eu desenele și coperta,” s-a oferit Eugen Mihăescu. Era mai mult decât visasem vreodată.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului german “Der Spiegel“, că va fi nevoie să se meargă după Milosevic în Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Dacă Milosevic și ceilalți 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității, vor merge în străinătate, ei vor trebui arestați. Dacă ei rămân în Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva trebuie să meargă să-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, între timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care să aibă voința de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de voința politică a celor care sunt în legătură cu acesta. Viitorul ne va arăta dacă oamenii din țara sa vor fi vreodată capabili să obțină predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Deși ne-ar fi plăcut să mai rămânem pe terasă, am cerut nota de plată, să plecăm spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat să acceptam să facă el cinste și a rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată. O cină copioasă pentru 4 persoane a costat în jur de 50 de mărci germane. Clătinând, nedumerit, din cap, a plătit și nu ne-a mai întrebat nimic. Când am ajuns la hotel, toată lumea știa că s-a întors Mile și ne saluta bucuroasă. Am urcat pe acoperiș, unde a venit și studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj și care, cât am fost singur, venea de câte ori auzea bubuituri și contempla alături de mine bombardamentele. A fost pe acasă și, în ciuda propagandei făcută de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alături de sârbi și nu doreau să se desprindă din Federația Iugoslavă, așa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era liniștită și, după atâtea emoții, eram cu toții obosiți, așa că am coborât să ne culcăm pe la ora 1:00. Știam că, dacă vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Și ne-a trezit, la 3:45. Am sărit în picioare, și eu, și Mile, am tras niște haine pe noi și am urcat în fugă scările pe acoperiș. Eugen Mihăescu a ajuns la câteva minute după noi. Îl sunasem să-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria și România, acestea atacaseră întâi Novi Sad-ul, ale cărui lumini nu se mai vedeau, ci doar îl ghiceam după explozii și tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariaseră centrala electrică din cartierul Rimski Sancevi, lăsând întreaga zonă fără curent și, puțin mai târziu, fără apă.

Dupa care au început exploziile la noi. Avioanele atacau în picaj, coborând la joasă altitudine deasupra orașului, după ce scăpau de riposta antiaerienei. Câteva bubuituri ne-au făcut să ne întoarcem privirile către cartierul Zvezdara, de unde se ridicau vălătuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina și școala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo și Visnjicka banja. Și, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am întors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. După care, din nou spre sud, pentru că fusese bombardată comuna Makis. O altă explozie a avariat rafinăria de ulei de pe șoseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, vărul lui Mile, nu dorise să vină pe acoperiș, însă ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, într-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, deși îmi înfipsesem bine casca în ureche. Se anunțase că antiaeriana ar fi lovit două avioane inamice, însă nu văzusem nici o explozie cu adevărat importantă pe cer. Poate că doar le-au atins și s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se încrucișau pe cer, însă avioanele NATO cădeau, efectiv, de la mare înălțime, cu motoarele turate la maximum și zgomotul părea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Război Mondial.

Avioanele și-au continuat zborul și au bombardat încă o dată orașul Sabac și instalațiile termocentralei “Nikola Tesla A“ de lângă Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar înainte de anunțul de la radio, pentru că întreaga zonă de la sud de Belgrad și o jumătate din capitala iugoslavă au rămas fără curent. La întoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casă, omorând un om și rănind mai mulți. După ce s-a lăsat liniștea peste oraș, l-am întrebat pe Mile dacă i-a plăcut felul în care NATO “i-a salutat” întoarcerea și ne-am dus la culcare. Am mai prins câteva ore de somn, chiar dacă, la 6:30, sirenele de încetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucuroși că eram iar împreună “pe baricade” și am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu îngrijorare” informații potrivit cărora NATO și-ar fi îndreptat atacurile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împotriva unor regiuni ale Iugoslaviei în care locuiesc comunități de bulgari, a anunțat agenția BTA. NATO atacase obiective din localitățile Pirot și Dimitrovgrad, unde locuiește o importantă comunitate bulgară. Autoritățile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime în randul populației civile. Agentia BTA a anunțat că în jur de 15 bulgari care locuiesc în Serbia au fost mobilizați pentru a asigura apărarea armată a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia să fim odihniți, pentru că aveam o grămadă de lucruri de aflat pentru corespondențele noastre de mâine. La ora 22:00, cinci persoane fuseseră ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara și Milic, alte trei fiind omorâte în satul Breza de lângă Dragas. La miezul nopții, NATO a lansat două proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru bătrâni din localitatea Surdulica, iar primele informații vorbeau despre 20 de morți și mai mulți răniți. La 0:02, șase proiectile au căzut în satele din jurul Leskovac-ului, care au rămas fără curent. La 0:08, a fost încă o dată bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Două raiduri aeriene au fost lansate asupra Niș-ului, la 0:30 și 0:40. Cel puțin 4 rachete au lovit instalațiile centralei electrice “Niș 2”, unde a izbucnit un puternic incendiu și întreaga regiune a rămas fără curent. În același timp, două explozii au fost semnalate la Aleksinac. Între 3:00 și 3:40, a fost bombardată zona Priștinei. Bombele au căzut în cartierele Grmija, Butovacki breg și Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat în cimitirul principal al orașului, provocând un crater de 5 metri adâncime și 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte și vechea capelă au fost distruse.

Share

target: cum a scăpat NATO de bombele expirate

by

25 mai 1999

Am început ziua mult mai destins, pentru că aveam curent și apă caldă la discreție. În plus, camerista mi-a bătut la ușă, chiar când mă pregăteam să cobor, spunându-mi să-i las rufele murdare la spălat. Era o binefacere de care nu mai avusesem parte de aproape o săptămână și nu prea mai aveam haine curate. Tariful pentru spălatul și uscatul rufelor era ridicol, în jur de 5-10 mărci germane, în funcție de cantitate. Era suficient să le las grămadă pe pătură și, dimineața, când venea să schimbe așternuturile (cam o dată la două zile), camerista le lua și le găseam seara, aranjate pe pat și mirosind frumos.

La cafea, când am răsfoit ziarele de astăzi, mi-a sărit în ochi un bilanț al Comandamentului Apărării civile, care anunța că, de la începutul războiului, perioada în care au sunat sirenele în Belgrad (anunțând alarma aeriană sau ridicarea ei) totaliza 3 ore și 38 de minute. Anunțul m-a amuzat, deși, aparent, nu era nimic de râs, însă așa de mult mă obișnuisem și eu cu sirenele, încât mi s-ar fi parut ciudat să nu sune într-o seară sau dimineață.

M-am dus la Media Center și am aflat de la ceilalți sârbi că au apărut din nou probleme la Cacak. Ieri, Poliția a reținut 5 persoane, pentru 24 de ore, sub acuzația că au organizat adunări populare neautorizate și ar fi înființat “Parlamentul cetățenilor“, fapte interzise de Legea marțială. Cei reținuți erau Mirjana Hercog, medic pediatru, Vera Barach, secretar al Primăriei, Nada Despotovic, profesoară, Milan Bozovic, profesor pensionar, și Vesna Bjelic, ziaristă, și au fost interogați timp de mai multe ore. Auzind vestea, în jur de 50 de locuitori ai orașului s-au adunat în jurul Judecătoriei unde se aflau cei 5, în semn de solidaritate cu aceștia. Mă gândeam că autoritățile nu vor risca escaladarea tensiunilor de la Cacak și, cu toate că i-ar fi putut arunca în închisoare, nu îi vor pedepsi prea dur. Într-adevăr, astăzi, la ora 11:00, toți au fost puși în libertate. La Belgrad, Vuk Obradovic, președintele partidului Democrația Socială, a protestat împotriva demiterii din funcție a primarului din Cacak și a prigoanei instituite împotriva liderilor locali ai Opoziției.

Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, și-a reafirmat opoziția față de o eventuală oprire a atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, într-un interviu publicat în cotidianul spaniol “El Pais“. “Din punct de vedere militar, o pauză nu ar aduce nici un succes,” a declarat el. “Dimpotrivă, ar prezenta două inconveniente: sârbii își vor continua operațiunea lor de purificare etnică în Kosovo și își vor reorganiza apărarea antiaeriană, sporind riscurile pentru piloții noștri, la o reluare a bombardamentelor.” În cursul ultimelor zile, Olanda, Grecia și Republica Cehă au cerut, după Italia, o suspendare a bombardamentelor.

Liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic a profitat de tulburările de la Cacak și a dat un interviu cotidianului german “Tageszeitung“, în care confirma nemulțumirile unei părți a populației față de continuarea războiului. Deși n-a mai revenit în Serbia, Djindjic s-a hazardat să facă tot felul de afirmații, care nu prea aveau nici o legătură cu realitatea din țară. “Există un puternic curent în favoarea păcii în rândul populației iugoslave,” a asigurat el. “Cea mai mare parte a oamenilor ar fi fericiți dacă Milosevic sau oricine altcineva ar accepta planul de pace.” Djindjic a confirmat și dezertările din Armata iugoslavă, explicând că ar fi o formă de protest împotriva războiului. “Soldații sunt cazați prost, există probleme de hrană și de igienă. Și, după două luni de război, ei nu înțeleg prea bine ce se petrece, nici ce sens au toate acestea,” spunea Djindjic. A avut, însă, bunul simț să nu vorbească despre “succesul” operațiunilor NATO și să atragă atenția liderilor occidentali că “este dificil să te opui regimului, când bombele cad și lovesc obiective civile”. După care a început să bată câmpii, neștiind să evalueze dacă Slobodan Milosevic se pregătește pentru un război de lungă durată sau pentru negocierea păcii, considerând, însă, că o eventuală intervenție terestră a trupelor NATO ar fi o opțiune realistă.

Pentru a mai atenua puțin efectul acestui interviu, a cărui copie am primit-o de la un membru al conducerii Partidului Democrat, Zoran Djindjic a trimis prin fax și un comunicat, în care se declara în favoarea adoptării imediate a planului G-8 pentru Kosovo. El s-a lăudat că ar fi vorbit la telefon despre aceasta cu Carl Bildt, unul din emisarii speciali pentru Balcani ai Națiunilor Unite, cu care ar fi convenit să încerce accelerarea activităților diplomatice pentru adoptarea principiilor G-8, ca bază pentru elaborarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. “Poziția iresponsabilă a regimului de la Belgrad față de planul G-8 prelungește agonia Iugoslaviei,” se arată în comunicat. “Civilii, care nu au nici o legătură cu politica lui Milosevic, sunt primele victime ale acestui război. Oricum, fără democratizarea Iugoslaviei și a Balcanilor, nici după încheierea războiului, nu va fi pace în această regiune.” Tragi-comic în aceste comunicate și discuții era faptul că nici Djindjic, care nu avea absolut nici o influență în cercurile Puterii de la Belgrad, nici Carl Bildt, care nu era actorul principal al disputelor diplomatice pentru încheierea războiului, nu contau în jocurile politice ale momentului.

De parcă ar fi fost înțeleși, un alt personaj care se zbătea ca peștele pe uscat, având, totuși, meritul că a rămas la Belgrad, suferind alături de ceilalți, s-a apucat tot astăzi să dea interviuri presei străine. Este vorba de Vuk Draskovic care, misterios ca un magician și fără a oferi argumente în sprijinul afirmațiilor sale, prevedea că războiul se va sfârși în maximum 8 zile. “După încheierea războiului, în Iugoslavia se vor organiza alegeri anticipate,” afirma Draskovic în interviul acordat cotidianului francez “Le Parisien“, pe care mi l-au arătat fetele de la Media Center. “Mi se pare evident că Slobodan Milosevic nu își va schimba politica. Prin urmare, este important ca un număr cât mai mare de militanți care l-au susținut să vină de partea mea.” În finalul interviului, care mi-a amintit că liderul SPO era un talentat scriitor, acesta estima, rememorând vremurile când era considerat unul dintre exponenții naționalismului sârb, că va fi dificil ca Iugoslavia să accepte condițiile impuse de NATO și, mai ales, retragerea Armatei iugoslave din Kosovo și prezența în provincie a unor trupe străine.

Rivalitatea dintre grupurile din interiorul UCK amenință să se transforma într-un fratricid, avertizează ziarul “Albania“, cotidian al Opoziției albaneze. Acesta afirma că, în ultimul timp, se manifestă o creștere a tensiunilor dintre facțiunea armată a conducătorului politic Hashim Thaqi și cea loială liderului moderat Ibrahim Rugova. Cele două grupări și-au organizat propriile lor guverne ale regiunii Kosovo și propriile armate. Într-un incident din data de 22 mai, militarii din UCK le-au cerut simpatizanților lui Rugova să-și depună armele și să li se supună. “Atlfel, vom apela la forță,” au amenințat aceștia. În Albania, guvernul îl sprijină pe Thaqi, în timp ce principalul partid de opoziție îl sprijină pe Rugova. “Fratricidul, această tragedie care s-a manifestat în Albania în proporții catastrofale în al Doilea Război Mondial, bate din nou la ușile noastre,” comentează ziarul albanez.

După ce m-au lăsat să mă amuz cu aceste interviuri, care mai de care mai fanteziste, fetele mi-au întins o știre a agenției France Presse, care venea ca o bomboană pe colivă. Aflat în vizită la Londra, la invitația lui Tony Blair și a lui Robin Cook, președintele Muntenegrului Milo Djukanovic dădea asigurări că de la Belgrad vin semnale clare care indică o posibilă acceptare a planului G-8. În opinia sa, semnalele ar fi venit nu numai de la liderii Opoziției, ci și din anturajul lui Milosevic, ba chiar din partea președintelui iugoslav. “De exemplu, anunțul lui Milosevic că ar vrea să-și retragă armata din Kosovo,” explica, sigur pe el, Djukanovic. “Chiar dacă nu a făcut-o, este important că a început să anunțe asemenea măsuri, ceea ce arată că Milosevic e tot mai conștient că nu poate duce un război împotriva întregii lumi.”

Toate aceste declarații hazardate nu erau decât simple speculații, iar cei ce le făceau încercau să-și aroge merite sau influențe pe care nu le aveau. Eram, în continuare, consternat de lipsa de viziune politică a liderilor Opoziției sârbe și îmi explicam tot mai ușor de ce Milosevic îi juca pe degete. Aceștia nu reușeau să înțeleagă ce se întâmplă în propria lor țară, nu își înțelegeau propriul popor și – ceea ce era cu atât mai trist – erau incapabili să acționeze eficient și credibil într-o situație de criză majoră. Măcar dacă ar fi citit cu atenție cotidianul “Politika“, și tot ar fi înțeles mai multe despre ce se petrecea la Belgrad.

Militanți ruși și ucraineni pentru drepturile omului, foști dizidenți sovietici, au criticat atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, într-o scrisoare deschisă difuzată pe Internet și adresată “prietenilor și celor din țările occidentale care împărtășesc aceleași idei”, informează AFP. Mesajul este semnat de nume mari ale disidenței sovietice, precum Serghei Kovalev sau Liudmila Alekseeva. “Este trist să constatăm că există divergențe serioase legate de legalitatea, necesitatea și justificarea utilizării forței militare NATO în Iugoslavia,” se afirmă în scrisoare. Foștii disidenți se întrebau care va fi prețul unei eventuale victorii a NATO, subliniind similitudinea dintre această operațiune și războiul ruso-cecen care s-a soldat, între 1994 și 1996, cu zeci de mii de morți. Aleksandr Zinoviev a declarat că, prin războiul dus de NATO împotriva Serbiei, “țările occidentale manifestă un totalitarism mai teribil și mai periculos decât cel al lui Hitler sau Stalin. Impunerea sistemelor capitaliste în țările fostului bloc sovietic și în Uniunea Sovietică nu a condus la extinderea democrației occidentale, ci la o extindere a Occidentului.”

Am aflat că ieri, Riccardo Sessa, ambasadorul Italiei la Belgrad, a revenit în capitala iugoslavă, preluându-și atribuțiile oficiale. Sessa părăsise Belgradul înainte de 24 martie, odată cu personalul celorlalte ambasade ale țărilor care fac parte din NATO, cu excepția ambasadorului Greciei, care a rămas. Întoarcerea ambasadorului italian mi s-a părut cel puțin ciudată în contextul actual, deși Italia nu era considerată de sârbi printre principalii agresori. Totuși, aceștia nu uitau că, tocmai de pe bazele NATO din Italia, decolau zilnic majoritatea avioanelor care le bombardau țara. M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare și, spre sfârșitul războiului, aveam să înțeleg motivul ciudatei întoarceri.

Cugetările mi-au fost întrerupte la 12:15 de sirenele care anunțau din nou alarmă aeriană la Belgrad. Între 12:26 și 12:35, orașul Kragujevac a fost ținta a două raiduri aeriene, fiind lovită o uzină de la periferie. Între 12:50 și 13:40, zece bombe de mare putere au explodat la Novi Pazar. În același interval, 4 rachete au lovit satul Volujak, de lângă Knin, în Kosovo. O persoană a fost rănită în timpul atacului asupra satului Ribare, de lângă Jagodina, când au fost distruse câteva case și un automobil. Începând cu ora 13:00, avioanele NATO au lansat alte două raiduri asupra orașului Sabac, unde proiectilele au lovit încă o dată cazarma “Mika Mitrovic”, situată lângă un parc din centrul orașului. Au fost avariate școala “Laza Lazarevic” și alte clădiri civile din apropiere.

La 13:07, am auzit 3-4 bubuituri dinspre sudul Belgradului. La Zvecka, lângă Obrenovac, fusese lovită una din stațiile de emisie ale postului național de radio. La 14:30, orașul Bar, port din Muntenegru, a fost atacat de avioane care au lansat proiectile asupra flotei de război sârbești din Marea Adriatică și asupra satului Crni rat, care a fost învăluit de un nor de fum. La aceeași oră, în jurul Belgradului se auzeau din nou bubuituri. Erau bombardate satul Makis, unde era conducta principală de apă, și aeroportul Batajnica. Zece minute mai târziu, două explozii puternice au zguduit clădirea Media Center. Imediat, a sunat telefonul și Viktor s-a luat cu mâinile de cap. Era bunica sa, care făcea tărăboi că NATO a bombardat din nou cartierul Rakovica, în care locuiau, și suflul exploziilor i-au spart două geamuri de la balcon. La 15:30, o explozie puternică s-a auzit la Niș, fără să se spună dacă a provocat pagube.

Noi eram deja relaxați, pentru că la Belgrad sirenele sunaseră încetarea alarmei aeriene la 15:39. Relaxarea nu a ținut prea mult, pentru că, la 15:52, o detunătură puternică făcea geamurile întregii clădiri să zdrăngăne sinistru. Comandamentul Apărării civile a anunțat că fusese un avion care a spart bariera sonică la joasă înălțime. Cred că spuneau adevărul, deoarece, câteva minute mai târziu, o bombă de mare putere exploda la Novi Sad, avariind un transformator electric și lăsând fără curent și apă o bună parte din oraș.

Patru ruși care luptau alături de sârbi împotriva UCK au fost uciși în Kosovo în cursul ultimelor luni, a afirmat Binak Gashi, într-un interviu publicat de cotidianul “Vremia“. “Avem dovezi: documentele lor de identitate se află la statul nostru major,” a afirmat Gashi, care fusese intervievat la Kukes, în nordul Albaniei. “Este o realitate faptul că ofițerii ruși luptă alături de sârbi.” Binak Gashi a confirmat, pe de altă parte, că UCK colaborează cu Alianța Nord-Atlantică, “informându-i pe militarii NATO despre amplasarea trupelor sârbe”.

Abia acum începeau să curgă și alte informații despre distrugerile provocate de bombardamentul din această după-amiază. Și care începuse chiar mai devreme, în jurul orașului Kraljevo, unde 3 proiectile au lovit satul Jarcujak, iar alte 3 – depozitele “Jugopetrol” de la Bogutovac. În timpul atacului asupra orașului Sabac, câteva case au fost, efectiv, demolate de suflul exploziilor, iar schijele au ucis o femeie care tocmai își parca mașina în fața casei și au rănit grav 6 persoane. La 13:30, fusese avariat turnul de televiziune de lângă Presevo. La 14:00, un copil de 5 ani a fost rănit de o explozie la Vucitrn, iar o oră mai târziu, 4 explozii au fost auzite în satele din jurul localității Bujanovac.

La 17:10, au început să se audă bubuituri la Priștina. Începea iureșul în Kosovo. Aici, puținii jurnaliști care au mai rămas (sau mai bine zis, care au avut voie să rămână) s-au mutat în hotelul “Park“, pentru că hotelul “Grand“, unde locuiau până nu demult, a fost parțial distrus de bombe. Deși câteva din camerele de la ultimul etaj al hotelului “Park” aveau ca acoperiș cerul liber, jurnaliștii au rămas aici, atrași de oferta directorului. Acesta a avut inspirația să-i anunțe că telefoanele din hotel încă mai funcționau și pot să le folosească gratuit. Deși nota de plată pe luna aprilie s-a ridicat la 7.000 de mărci germane, directorul nu a renunțat la ideea sa și, probabil, își recupera paguba din banii încasați pe cazarea și mâncarea oferită.

N-am mai reușit să țin pasul cu ritmul bombardierelor NATO. Abia am apucat să-mi notez că, după 18:30, la Bujanovac au explodat 15 proiectile. Că alte 5 sate, de lângă Vranje și Prizren, au fost intens bombardate. Și că Djakovica a rămas fără apă, după ce o rachetă a nimerit conducta principală de alimentare. Mai târziu, s-a anunțat că, în numai două ore, au fost numărate cel puțin 30 de explozii în Kosovo.

NATO a acceptat cererea autorităților militare elene de a suspenda sosirea trupelor Alianței în portul Salonic, în timpul campaniei electorale și a desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European, relatează AFP. Statul major al Armatei elene a cerut NATO să suspende sosirea trupelor în Salonic, în perioada 3-15 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dimitris Reppas. “Cererea a fost acceptată,” a precizat el. Portul Salonic este punctul cheie în cadrul operațiunilor de întărire a contingentelor NATO din Macedonia, datorită calității instalațiilor de aici, precum și datorită apropierii de frontiera aflată la o distanță de 30 de kilometri.

În această seară, n-am transmis nimic pentru Știrile ProTV. A fost singura oară când nu au funcționat telefoanele mobile exact când aveam nevoie. Căzuse rețeaua și avaria a fost remediată abia după ce jurnalul nostru se încheiase. Mi-a părut rău, mai ales că, pe lângă bombardamentele din ultimele 24 de ore, mai voiam să anunț că mâine urma să înceapă la Belgrad procesul lui Steve Pratt și Peter Wallace, cei doi australieni de la organizația umanitară CARE International, care recunoscuseră că erau, de fapt, spioni ai NATO. Odată cu ei, era judecat în regim de urgență și un cetățean iugoslav, acuzat de complicitate. Îngrijorat că nu mi-a auzit corespondența, Mile Cărpenișan m-a sunat de la Timișoara, să mă întrebe ce s-a întâmplat.

La 22:48, destul de târziu pentru ultimele zile, sirenele anunțau alarmă aeriană la Belgrad. În Kosovo, nu era nevoie să mai sune alarma, pentru că bombardamentele nu conteniseră o clipă. La 20:00, trei proiectile loviseră un sat de lângă Lipljan, iar alte șapte explodaseră între satele Drenja și Jab, de lângă Istok. La 21:20, au fost bombardate satele Strpca, de pe muntele Sar, și Konjuh, de lângă Prizren. La 21:50, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 10 bombe asupra unei ferme de animale din satul Komoran, la 15 kilometri sud-vest de Priștina.

Între 23:15 și 23:45, bombardamentele s-au concentrat asupra Priștinei, unde au fost auzite 3 explozii puternice. Apoi s-au mutat în zona Prizren, 6 rachete lovind localitatea Lebane și 4 – satul Grmja. La 0:45, opt proiectile au lovit Veliko Grabovnica, un sat de lângă Leskovac, care a mai fost atacat de două ori, la 1:38 și 2:15. Mi-am notat 2 explozii puternice, care au afectat satul Markovic, de lângă Kursumlija. Pentru că, deja, trebuia să mă concentrez asupra a ceea ce se întampla în restul Serbiei.

Peste 50 % dintre refugiații din Kosovo sosiți în Albania și Macedonia au mai puțin de 18 ani, iar 40 % dintre aceștia au mai puțin de 14 ani, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO, Jamie Shea, care a vorbit despre o “generație pierdută“, relatează AFP. “Aproximativ 20.000 de refugiați au vârste sub 1 an, iar din luna martie, s-au născut 1.000 de copii în taberele de refugiați,” a precizat Shea. “Acești copii s-au născut fără incubatoare, fără electricitate, fără asistență medicală, fără apă, fără un acoperiș deasupra capului, fără nimic. Ei au, totuși, mai multe șanse decât copiii din Belgrad. NATO nu dorește să facă rău nici unui copil, dar nenorocirea este că albanezii din Kosovo nu au de ales între un incubator care să funcționeze cu electricitatea lui Slobodan Milosevic și un incubator fără electricitate. Ei nu au, pur și simplu, incubatoare, pentru că au fost izgoniți de acasă și trăiesc în taberele de refugiați.” În opinia lui Shea, regimul de la Belgrad dispune de câteva generatoare de siguranță pentru a face față întreruperilor de curent electric. “Le-ar putea utiliza pentru a alimenta spitalele, școlile sau armata,” a adăugat el.

Atacurile începuseră încă de la 22:10, când antiaeriana Niș-ului a respins primul raid asupra orașului. La 23:07, a fost bombardat aeroportul Ponikve de la Uzice și satele din regiunea muntelui Zlatibor. Singur pe acoperișul hotelului “Toplice“, așteptam atacul asupra Belgradului. La 0:20, am văzut intrând în acțiune antiaeriana Novi Sad-ului. Fără prea mare eficiență, pentru că 5 explozii succesive au luminat cerul dinspre nord. Radio Novosti a anunțat că proiectilele au lovit, pentru a treia oară, clădirea Televiziunii Novi Sad. Sau mai bine zis, ruinele acesteia. Exploziile au provocat un incendiu puternic și au avariat casele din apropiere.

Fără să vină spre noi, avioanele au continuat să atace regiunea Novi Sad-ului, până spre ora 1:00, lansând rachete asupra releului de televiziune de la Iriski Venac și a satelor de pe muntele Fruska Gora. La 1:10, barăcile părăsite ale unei ferme de lângă satul Ralje au fost făcute una cu pământul. La 1:15, când s-au întors către Niș, avioanele au mai lansat câteva proiectile asupra viaductului de la Veliko Plano, de pe autostrada spre Belgrad. De la 1:20, atacurile s-au concentrat asupra portului Prahovo, de pe malul Dunării. Nu mai puțin de 10 proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol”, unde au fost rănite mai multe persoane. Apoi a fost bombardat orașul Negotin, de lângă granița cu România.

NATO va avea, începând de joi, o forță permanenă de deminare în Marea Mediterana, a anunțat Comandamentul de Sud al Alianței Nord-Atlantice (AFSOUTH), citat de AFP. Această forță, numita Mine Counter Measures Force Mediteranean (MCMFM), va fi dotată cu opt detectoare de mine și o navă de susținere, fiind puse la dispoziția NATO de Belgia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia și SUA.

Cred că avioanele s-au retras în spațiul aerian al Bulgariei, îndreptându-se spre bazele aeriene din Turcia, pentru că au continuat să aștearnă un covor de bombe tot mai spre estul țării. La 1:30, 15 proiectile de mare putere au lovit depozitele “Jugopetrol” și transformatorul de energie electrică al unei fabrici din orașul Bor, de pe Valea Timocului. Legăturile telefonice cu această regiune, locuită de foarte multi etnici români, au fost întrerupte, așa că n-am putut afla mai multe detalii. Între 2:30 și 2:50, a fost atacată zona orașului Pirot. Aici, 4 explozii puternice au răsunat în cartierul Tanasko Rajic, de la periferie, și una în satul Izvor din apropiere. De asemenea, cel puțin 2 rachete au lovit releul de televiziune de pe Crni Vrh, de la 10 kilometri de oraș.

La scurtă vreme după atacul asupra portului Prahovo, sârbii au anunțat că antieriana ar fi reușit să doboare un avion inamic, care s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc, în apropierea confluenței cu granița iugoslavă și bulgară. Se adăuga că oamenii din Prahovo au văzut cum malul românesc al Dunării era survolat de elicopterele de recuperare ale NATO, căutându-l pe pilotul care se catapultase. Cam la aceeași oră, s-a anunțat că, deasupra satului Bojevac de lângă Pozarevac, ar fi fost doborât încă un avion al NATO, de tip Harrier. Puțin mai târziu, sârbii au revenit, precizând că fusese vorba de un aparat de tip Tornado, cu doi piloți la bord, care au reușit, și ei, să se catapulteze. Înainte de a se prăbuși în regiunea satului Petrovac, piloții au decuplat rezervoarele avionului, care au fost găsite lângă Aleksandrovac. Ajutați de localnicii care cunoșteau mai bine regiunea, militarii sârbi au organizat mai multe potere, pentru a-i captura pe piloți înainte de a fi recuperați de elicoptere.

Liderul UCK Hashim Thaqi a anunțat că acceptă ideea unui protectorat internațional în Kosovo, ca un pas intermediar până la independența provinciei. El a declarat că durata presupusului protectorat nu are importanță, dar a subliniat că acesta trebuie să fie temporar și să reprezinte o fază tranzitorie spre independența provinciei. La sfârșitul săptămânii, Thaqi își manifestase dorința unei întrevederi urgente cu Rugova, la Tirana, pentru a pune capăt dezacordurilor dintre ei, însă, până în prezent, acesta nu a dat nici un răspuns.

Nu puteam să înțeleg de ce piloții NATO insistau să lovească – așa cum au făcut și în această seară cu ruinele Televiziunii Novi Sad – ținte deja atinse în atacurile anterioare. Nu numai eu, ci și alți colegi cu care am stat de vorbă mai târziu, am ajuns la concluzia că această îndârjire cu care semănau bombe peste tot nu servea decât pentru a consuma cât mai multă muniție, pentru a stimula producția de armament. Și, așa cum, nu o dată, sârbii au atras atenția, arătând resturile unor proiectile pe care scria că trebuiau utilizate până în 1998 sau chiar 1985, Aliații scăpau în acest fel de niște bombe expirate. A căror distrugere, ținând cont de standardele ecologice, la mare preț în Occident, ar fi costat o grămadă de bani.

Cel mai bun exemplu al acestei risipe era depozitul “Jugopetrol” din cartierul belgradean Cukarica. Baraca din tablă ondulată așezată pe schelet metalic, cu butoaiele goale din interior și cu rezervorul de carburanți îngropat în pământ nu costau mai mult de 100.000 de dolari, oricât aș exagera. Ei bine, depozitul fusese lovit de cel puțin 10 proiectile, dintre care numai primele două rachete Tomahawk costau 1 milion de dolari bucata.

SUA exercită presiuni asupra Ucrainei, cerându-i să oprească tranzitarea petrolului destinat Iugoslaviei prin porturile sale la Dunăre, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Aviația NATO a început să distrugă centrele petroliere de stocare și rafinăriile iugoslave, dar Belgradul încă se aprovizionează cu produse petroliere pe Dunăre,” a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Credem că o parte a petrolului provine din Rusia și trece prin porturile ucrainene, de aceea dorim să vorbim cu reprezentanții ucraineni, în speranța că îi vom determina să oprească această tranzitare.”

După ce atacul asupra Novi Sad-ului a încetat, am coborât în cameră, căutând un post de televiziune de unde să mai aflu noutăți. Ceva mai devreme, vorbisem la telefon cu prietenul meu, Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al “Evenimentului zilei“. El mi-a povestit că 48 de refugiați albanezi, cazați într-o tabără de pe Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, s-au supărat pe condițiile oferite și, fără să anunțe pe nimeni, s-au urcat în tren și au plecat spre București, unde doreau să ceară să fie duși în altă țară. În urma lor au lăsat un adevărat dezastru. Au tras un chef de pomină, distrugând dormitoarele și grupurile sanitare și spărgând toate geamurile taberei. Cpt. Dan Bortiș de la IPJ Caraș-Severin a declarat că pagubele se ridică la câteva zeci de milioane.

Mi-a mai povestit de un raport al serviciilor secrete chineze, dezvăluit de cotidianul “The New York Times“, potrivit căruia bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad a fost un act deliberat. Chinezii afirmau că bombele – cunoscute sub inițialele JDAM, cel mai avansat tip de proiectile utilizat de armata americană – erau ghidate prin GPS, cu ajutorul unei rețele de sateliți. Una dintre ele a lovit exact camera de cifru, de unde erau transmise comunicațiile codate către Beijing, iar alta a explodat în biroul atașatului militar. Deși a insistat, i-am explicat că nu-i pot dezvălui acum, la telefon, motivul real al bombardării ambasadei chineze.

O hartă greșită a fost cauza bombardării de către forțele NATO a Ambasadei Chinei de la Belgrad, în noaptea de 7/8 mai, a precizat generalul Wesley Clark, într-un raport remis secretarulului general al Alianței, Javier Solana, citat de AFP. În acest raport, care se prezintă sub forma unei scrisori foarte detaliate, Comandamentul Suprem al Forțelor NATO din Europa insista să precizeze că eroarea a fost cauzată de actualizarea greșită a unei hărți mai vechi a capitalei iugoslave.

Căutând un post sârbesc de radio, am dat peste frecvența Radio România Actualități și am ascultat știrile din țară. Președintele Emil Constantinescu se întâlnise azi cu Richard Schifter, consilier special al secretarului de stat american, și i-a explicat că România dorește să se implice în reconstrucția Iugoslaviei, având capacități excedentare în producția de ciment, oțel și energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt prezidențial Răsvan Popescu, șeful statului român a insistat că nu trebuie să se repete “experiența ratată” a Bosniei, a cărei reconstructie s-a făcut prin limitarea importurilor la țările Uniunii Europene. Schifter s-a arătat interesat de posibilitatea ca în planul de reconstrucție a sud-estului Europei, să se acorde o importanță deosebită refacerii drumurilor din România, ca alternativă la rutele iugoslave. Simple promisiuni, fără nici o acoperire!

Înainte de a mă culca, m-au sunat colegii de la emisiunea de dimineață de la ProTV și mi-au spus că pot dormi liniștit, pentru că nu doresc o corespondență telefonică de la mine, decât dacă se întâmplă ceva ieșit din comun. N-am mai insistat să-i lămuresc că n-au dreptate, gândindu-mă că, poate, eu eram cel care greșea, fiind total absorbit de evenimentele la care eram martor. M-am trezit, totuși, la 6:00, și am ascultat știrile la un post de radio, îngrijorat să nu se fi întâmplat ceva important prin alt oraș și eu să nu știu. Nu am remarcat nimic și m-am culcat la loc, în timp ce, la 6:23, sunau sirenele de încetare a alarmei aeriene.

Nicosia a interzis astăzi intrarea unui ministru sârb pe teritoriul cipriot, ca măsură în cadrul sancțiunilor adoptate de UE împotriva Iugoslaviei, a anunțat seful diplomației cipriote, Ioannis Kasoulides, citat de AFP. Ministrul sârb fără portofoliu Bogoljub Karic sosise pe aeroportul din Larnaka, venind de la Budapesta, însoțit de soția sa, a precizat Kasoulides. Oficialul, care vizitează frecvent Ciprul, conduce Karic Banka, o instituție financiară cu sediul la Limassol. Guvernul cipriot a decis, în aprilie, să respecte sancțiunile decise de UE împotriva Belgradului, în ciuda simpatiei opiniei publice din Cipru pentru iugoslavi. “Este un lucru bun că ministrul sârb și soția sa, care încercau să părăsească Iugoslavia, au descoperit că nu exista zone sigure în care să fie bineveniți,” a declarat Jamie Shea, care a reamintit că acesta era “unul dintre bancherii președintelui Milosevic și a jucat, cu siguranță, un rol în furnizarea de fonduri pentru a-l ajuta să acceadă la putere, la sfârșitul anilor ’80”.

Share

target: viața sârbilor fără apă și curent

by

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

“Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava“ din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

Share

target: încă o zi fără apă și curent în Serbia

by

23 mai 1999

Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. Ziua începea cam deprimant, deși afară era vreme bună. Mai aveam apă în sticle, însă, pe măsură ce îmi turnam să mă spăl, mă enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborât bombănind și l-am rugat pe Nelu să-mi facă o cafea pe plita cu gaz din bucătărie. Am comentat cu el situația, care nu ni se părea prea roz. Întreruperile de curent și apă puteau afecta moralul oamenilor mai mult decât orice bombardament. Simțeam pe pielea mea.

Am strâns din dinți și am plecat în oraș, încercând să descopăr vreun cartier care să aibă curent. Fără noroc. Cel puțin în centru, nu am găsit. Îmi era greu și să aflu ce s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru că – fără curent – nici computerele, nici Internetul nu funcționau. M-am dus până în piață, n-am rezistat tentației și mi-am cumpărat un joc electronic, ca să-mi omor timpul în nopțile lungi, când nu aveam nici măcar cu cine să schimb o vorbă. Cel puțin până se va întoarce Mile Cărpenișan.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii, în ciuda bombardării din greșeală, de către aviația aliată, a uneia din bazele sale, informează AFP. Bombardarea de către Alianța Nord-Atlantică a unei baze a UCK a fost o “greșeală tehnică, însă atacurile aeriene trebuie să continue și să fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat că bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipă. Mi-am notat pe fugă că, începând cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de lângă Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 în jurul Urosevac-ului. La 12:42, șase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. Apoi, la 13:10, a început un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel puțin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de lângă Priștina, între 14:15 și 15:03.

Centrul de presă din Priștina anunțase că, azi-noapte, în timpul unui raid asupra localității Merdare, de lângă frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia, deputatul sârb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sârbii au mai anunțat că, în regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborât un avion A-10 Thundebolt, așa-zisul “distrugător de tancuri”. Desigur că informația a fost, imediat, dezmințită de oficialii NATO, în eternul ping-pong al declarațiilor și dezmințirilor care a fost una din caracteristicile acestui război.

Periodic, posturile de radio anunțau că, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenție, avariile de la sistemul energetic național nu au fost remediate. Rezerva de apă a Belgradului era în scădere, iar pe străzi își făcuseră apariția cisterne lângă care oamenii așteptau la rând, disciplinați, să-și umple sticlele cu apă. Sârbii erau sfătuiți ca, atunci când va veni curentul, să nu folosească aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toată lumea să-și facă provizii de apă potabilă. Încercând să risipească neliniștea, autoritățile anunțau că se asigură energie și apă pentru spitale și brutării, însă acestea din urmă funcționează doar la jumătate din capacitate.

În două luni de operațiuni în Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave și peste 100 de avioane ale forței aeriene sârbe, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezintă aproximativ jumătate din totalitatea avioanelor de luptă de primă linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozițiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitând de problemele mari cu care se confruntau sârbii, Milo Djukanovic a început să întindă coarda. A apărut la un post de televiziune, cerând o reformă a Constituției Iugoslaviei, care să acorde o mai mare autonomie Muntenegrului în interiorul Federatiei Iugoslave. “O reformă a sistemului constituțional și juridic al Iugoslaviei trebuie să aducă Muntenegrului și politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficientă pentru a-i permite să exprime și să realizeze interesele sale strategice naționale și de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic că refuză să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care îi condamnă politica și “acest război nesăbuit și inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constituției, Serbia și Muntenegru se bucură de drepturi egale în cadrul federației. Însă practic, Slobodan Milosevic și apropiații săi țin frâiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de paradă, în care reprezentanții Muntenegrului nu au puteri prea mari și, oricum, deciziile importante (cum a fost și decretarea stării de război) le ia președintele sau guvernul. “Practica a demonstrat că prevederile Constituției iugoslave se pretează cu ușurință la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declarații, mai ales că erau făcute la întoarcerea dintr-un turneu prin țările occidentale, erau total lipsite de inspirație. Sârbilor și muntenegrenilor nu le stătea mintea la subtilitățile politicienilor, atâta vreme cât în fiecare noapte ploua cu bombe.

Și reacțiile nu s-au lăsat așteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al cărui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic că “întărâtă pasiunile politice și provoacă confruntari civile”. Bulatovic fusese președinte al Muntenegrului pe vremea marii Federații Iugoslave, când, după unele ezitări, a trecut de partea lui Milosevic, în timpul războaielor din Croația și Bosnia. A fost învins în alegerile prezidențiale de Milo Djukanovic, însă Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, în ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsă de legitimitate. În comunicatul său, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fără îndoială, conștient că, după turneul său diplomatic în țările agresoare, nu se mai bucură de susținerea populației din Muntenegru și nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. El a exprimat cu claritate intenția de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu câtă ușurință vorbeau tot felul de lideri în numele poporului, acuzând sau susținând un personaj sau altul. În timp ce oamenii de rând se chinuiau să îndure bombardamentele și nenorocirile războiului, ignorând aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, într-un editorial publicat în ultimul număr al săptămânalului “Newsweek“, că politica sa din Kosovo slăbește relațiile cu China și Rusia. “Acțiunea NATO amenință să reducă la zero relațiile dintre Statele Unite și Rusia în viitorii ani,” scria Kissinger. “În plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slăbit relațiile instabile dintre americani și chinezi.”

Pentru că eram mai liber, mi-am răsfoit carnețelul de notițe și mi-am extras câteva idei pentru reportajul de atmosferă despre bișnițarii români și sârbi pe care i-l propusesem Corinei Hădărean, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-a sunat și l-am înregistrat din prima, fără greșeli. Eram foarte stresat să-mi conserv cât mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizată și nu aveam curent să o reîncarc, așa că m-am concentrat și n-a fost nevoie să repetăm nimic. I-am povestit, în câteva cuvinte, despre criza de carburanți și țigări, la care s-au adăugat, treptat, zahărul, uleiul, detergenții și alte produse. Criză care i-a creat și pe bișnițari.

Deși, în virtutea legii marțiale, împotriva lor au fost anunțate măsuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar și atunci – pentru a nu permite extinderea fenomenului. În mod tacit, piața neagră era încurajată, pentru că devenise o supapă, un mod de a suplini sărăcia și criza. Însă în ultima vreme, am auzit tot mai des cum sârbii se întrebau ce se va întâmpla când vor ajunge la fundul sacului, cheltuind și ultimele economii puse deoparte în anii de prosperitate. Criza provocată de bombardarea infrastructurii economice a țării, care, în viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit să determine poporul să se ridice împotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut, până acum, efectul scontat. Și aceasta, deoarece sârbii au perceput acest război ca o agresiune fără precedent asupra țării lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-au trezit sentimentul că NATO nu luptă doar împotriva soldaților Armatei iugoslave, ci împotriva fiecăruia dintre ei.

În finalul reportajului despre bișnițarii din Iugoslavia, am adăugat ultimul bilanț comunicat de Poliția sârbă, care a anunțat că, de la începutul războiului, au fost arestați 1.318 speculanți (dintre care 1.114 sunt cercetați în stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahăr, 227 de tone de făină, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorină și benzină, 10.000 de litri de băuturi alcoolice și 78.000 de baxuri de țigări, toate provenind din contrabandă. Numai în Belgrad, polițiștii au confiscat de la speculanți mărfuri în valoare de 16,5 milioane de mărci germane! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda în Iugoslavia.

Autoritățile au refuzat accesul în Iugoslavia a două camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria și erau destinate minorității bulgare și spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecută de NATO, conform postului național bulgar de radio. Din cauză că Guvernul iugoslav a afirmat că nu va permite accesul camioanelor, dacă ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentanții săi, acestea nu au plecat încă din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Considerăm că trebuie să așteptăm și să insistăm ca aceste ajutoare să ajungă la simplii cetățeni iugoslavi.”

Încercând să mai aflu câte ceva despre ce s-a întâmplat prin țară, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i făcusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agenția de presă Beta, mi-a arătat o scrisoare deschisă pe care locuitorii orașului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “În acest moment, veți decide soarta noastră, a tuturor,” se menționa în scrisoare. “Vă cerem să încetați imediat acest război și să luați această decizie ținând cont de suferințele pe care le îndură poporul iugoslav, pe care îl conduceți.” Prietenul meu mi-a spus că, la inițiativa unui grup de profesori, medici, ingineri și muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetățenilor“, care îl sprijină pe primarul Velimir Ilic și a coordonat o serie de demonstrații împotriva războiului. De altfel, Ilic se afla deja în atenția Poliției militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic că este responsabil pentru bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei.

M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se întâmpla la Cacak, pentru că nu credeam că autoritățile militare vor rămâne fără reacție, riscând ca protestele de acest gen să se extindă. Pe lângă asta, reprezentanții Partidului Democrat au dat publicității o declarație a liderului său, Zoran Djindjic, care a anunțat că autoritățile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Această acțiune face parte din strategia pusă la cale de regimul Milosevic, care a început în ziua în care am fost acuzat pe nedrept că am fugit în Germania, unde aș fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea în declarația lui Djindjic. Indignarea sa ar putea părea sinceră, dacă declarația n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la… Berlin.

În lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opoziției iugoslave păreau niște handicapați. Acesta avea o abilitate extraordinară de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni în moalele capului, când le era lumea mai dragă. Stupid era că aceștia nu înțelegeau și nu reușeau deloc să-i răspundă cu aceeași monedă. Exemplul Djindjic este relevant: după ce a avut grijă ca toată lumea să afle că acesta a fugit din Serbia, întâi în Muntenegru și apoi în Occident, Milosevic și-a pus oamenii să-i trimită acest ordin de concentrare, pentru a sublinia și mai mult faptul că ar fi nevoie de el în Serbia, pentru a-și îndeplini datoria de apărare a patriei, în timp ce el se refugiase din calea bombelor. În plus, Milosevic știa că, neputând să răspundă convocării, Djindjic va fi anchetat de Justiția militară și, chiar dacă își va dovedi nevinovăția, procesul va dura și va aminti multă vreme sârbilor de lașitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lăsat să se înțeleagă că unul din scopurile bombardamentelor NATO în Iugoslavia ar fi zădărnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Vă voi spune ceva care ne surprinde. Când Viktor Cernomîrdin se afla la Belgrad – și era vorba de cea de-a treia sa vizita, în cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci și pe cele ale multor alte țări – bombardamentele și-au atins intensitatea maximă,” a constatat ministrul, într-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune întrebarea cine încearcă să mineze negocierile?”

Mi-am cumparat câteva ziare și m-am așezat la o masă de pe terasa din Trg Republike, să le răsfoiesc. Un mare scandal a izbucnit în Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, șeful subredacției din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri după-amiază, la ora 17:00, doi polițiști în civil au bătut la ușa acestuia și l-au dus la sediul Poliției, unde l-au reținut vreme de 8 ore. Era pentru prima oară când, în Muntenegru, polițiștii interogau un jurnalist din cauza celor scrise de acesta. În numărul din 20 mai, Becirovic publicase în “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al președintelui muntenegrean în Germania și Franța. Polițiștii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvăluit că Djukanovic ar fi plecat în străinătate, decolând de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzațiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sârb. În numărul său de astăzi, “Politika” a reprodus încă o dată articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru că era bine scris și împănat cu destule elemente picante. Articolul amintea că Djukanovic orchestrează în Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care staționează în această țara, interpretând, în sensul rău, inițiativa acestuia de a solicita modificarea Constituției, pentru ca Muntenegru să dețină un rol mai important în cadrul Federației Iugoslave. Ziaristul a accentuat că Djukanovic nu a venit la Belgrad, să discute aceste probleme cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicându-le, în schimb, în Occident, la Conferința pentru problemele țărilor din estul Europei. În finalul articolului, Becirovic a adăugat că, la întoarcere, Djukanovic a luat cu el în avion un grup de vânători din Occident, amatori să împuște sălbăticiuni în pădurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sârbi, care cunoșteau renumele de bișnițari și contrabandiști ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, șeful Poliției din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, președintele Federației Jurnaliștilor din Iugoslavia, anunțându-l că acesta este anchetat. “Știam că a primit câteva telefoane de amenințare, însă nu mă așteptam, din partea autorităților muntenegrene, la așa o încălcare grosolană a libertății cuvântului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziariști și avocați, care s-au dus în audiență la primul ministru și la președintele Parlamentului muntenegrean. La intervențiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, în jurul orei 1:00.

O nouă pată de petrol, cea de-a optsprezecea de la începutul atacurilor NATO în Iugoslavia, a apărut pe Dunăre în zona Bulgariei, a anunțat agenția de presă BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri și o lățime de 150 de metri, a fost observată de Poliția bulgară de frontieră. Oamenii de știință bulgari au constatat că nivelul concentrațiilor de hidrocarburi toxice din atmosferă a crescut și, în opinia lor, acestea vin dinspre o rafinărie iugoslavă avariată în cursul bombardamentelor. Această creștere a poluării apărea în urma contactului cu aerul a substanțelor petrochimice de la rafinăria din Prahovo.

Desigur că toate ziarele de astăzi au preluat un articol din săptămânalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra că elicopterul Apache care s-a prăbușit la începutul acestei luni în Albania – incident în care au murit doi militari americani – nu a căzut din cauza unei “defecțiuni tehnice“, așa cum anunțaseră oficialii NATO. Citând câteva rapoarte secrete ale Alianței, ziarul german dezvăluia că, în realitate, elicopterul a fost doborât de o rachetă a antiaerienei sârbe. Printre alte date, în rapoarte se arăta că aparatul a explodat în aer, “într-o imensă minge de foc”, ceea ce nu se putea întâmpla din motive tehnice.

Mi-a atras atenția un alt articol, publicat în săptămânalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sârbă din Backa Palanka, orășel de la granița cu Croația. La începutul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat și trimis la o unitate de artilerie antiaeriană, amplasată undeva pe malul Dunării, lângă Novi Sad. În noaptea de 7/8 aprilie, în timp ce manevra un tun de mare calibru, alături de un soldat încorporat, și el, de numai 15 zile, profesorul a reușit să doboare un avion de tip F-15 E. “L-am văzut venind, am ochit și am tras,” povestea Sunjka. “Am văzut cum aparatul se prăbușește și două parașute se deschid. Erau piloții. După o jumătate de oră, am auzit elicopterul de recuperare, însă, fiind întuneric și ceață, nu i-a găsit. A doua zi, împreună cu pescarii și vânătorii din partea locului, care cunosc bine fiecare colțișor, i-am căutat noi și am reușit să dăm de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano!” Avea 42 de ani și era însoțit de copilotul său, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

După o săptămână, tot noaptea, Sunjka a reușit să doboare încă un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred că l-am nimerit fix în cabină. Aparatul a explodat în aer și nu cred că pilotul a supraviețuit.” Povestea mi s-a părut inventată, însă, după ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat să aflu și niște numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat că Aleksander Sunjka exista cu adevărat, ba chiar devenise eroul orașului. În familia sa existau antecedente războinice: străbunicul său, Stojan Sunjka, a luptat în Primul Război Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost șeful brigăzii “Stari Vujadin” în cel de-al Doilea, iar soția sa spune că a mai avut parte de un război, la Vukovar, însă nu dorește să-și amintească de ororile văzute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul să fie o ficțiune. Mândru de el, profesorul explica ziariștilor: “Nu este foarte greu să dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi ținta, o privești precum un fotbalist poarta, ochești și tragi. Dacă ai noroc, îl nimerești.”

Țările din G-8 sunt încă departe de un acord asupra textului pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anunțat guvernul britanic, informează AFP. “Faptul că discutăm serios și în detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au încheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fără a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol rămâne alcătuirea și structura comandamentului forței internaționale care va fi desfășurată în provincia sârbă după retragerea trupelor iugoslave.

Spre seară, m-am întors la hotel “Toplice“, să-mi pregătesc corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Chiar când transmiteam, în zona noastră a revenit curentul electric. Vocea mi s-a înviorat și, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus până în baie, să verific apa. Ghinion! Robinetul se încăpățâna să rămână sec. Ceva mai târziu, un firicel de apă de culoare roșiatică, din cauza oxidului depus pe țevi, a început să se prelingă în chiuvetă, însă presiunea era insuficientă ca să umple bazinul WC-ului. Ce să mai vorbim de duș!

Am rămas în cameră, să urmăresc jurnalul RTS. Prin avalanșa de știri despre protestele din diferite colțuri ale lumii, împotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa președintelui Milo Djukanovic și imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecută, am aflat o informație de ultimă oră. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidențial, locuit de etnici albanezi, din orașul Urosevac. Se pare că obiectivul atacului a fost o uzină de țevi laminate din apropiere, însă cel puțin o rachetă și-a ratat ținta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzină era plin de gropi și fragmente de obuze. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din această zi, după cele de la orele 8:45 și 12:35. Alois Lushi, un bătrân albanez a cărui declarație telefonică a fost transmisă de RTS, povestea că se temea de mai multă vreme că uzina va fi bombardată și și-a trimis cele 4 fete și cei 3 băieți, împreună cu familiile lor, în Macedonia. El s-a întors la Urosevac, cu doi dintre fiii săi, pentru a avea grijă de gospodării. În urma atacului din această seară, băiatul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele său, de 23 de ani, a fost rănit la braț de o schijă. Bătrânul nu-și revenise din șoc și, în timp ce povestea ce s-a întâmplat, plângea în hohote.

Un membru al UCK a fost rănit în cursul luptelor care au avut loc astăzi, la granița dintre Albania și Kosovo, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OSCE. “A fost rănit în luptele din culoarul Padesh și internat în spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK și armata sârbă au avut loc în apropiere de Kosare, un post de frontieră sârb ocupat în prezent de separatiștii albanezi. Aceștia au preluat, la începutul lunii aprilie, controlul asupra postului Kosare și asupra unui alt post de trecere a graniței, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborât sa mănânc. Apoi, ca de obicei, a apărut Dragan, “scriitorul”. De această dată, mi-a adus un articol copiat din ediția de Internet a cotidianului “The Washington Post“. Intitulat “Țineți Rusia departe de Dunăre!”, era semnat de Ion Iliescu! M-a surprins, atât tonul, cât și conținutul articolului, în care fostul președinte al României cerea Statelor Unite să nu dea Rusiei posibilitatea de a-și reinstaura dominația în sud-estul Europei. Argumentându-și analiza cu afirmația că este un bun cunoscător al elitelor rusești, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera că naționalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de forțele unei țări în care militarismul și naționalismul sunt în ascensiune. Liderul PDSR se îndoia că Moscova ar putea deveni un participant activ în zona balcanică, atent și bine intenționat, și era îngrijorat că țări mai slabe (cum ar fi România) ar putea fi înglobate în Federația Rusă.

Criticând rolul Moscovei în Balcani în timpul erei comuniste, Ion Iliescu atrăgea atenția că, deși invoca foarte des relația tradițională cu Belgradul, Rusia a făcut prea puțin pentru Iugoslavia în acest secol. Și dădea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler în 1939-1940, reprimarea Revoluției ungare din 1956 și a “Primăverii de la Praga” din 1968. Mai amintea că unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat să semneze un tratat de bază cu România a fost orientarea țării noastre către Occident și către integrarea în NATO. “O pace în Kosovo, creată și menținută de Moscova, s-ar putea să nu fie pace întru totul pentru regiunea agitată a Balcanilor,” scria Ion Iliescu în articol și atrăgea atenția că o prezență militară sporită a Rusiei în regiune ar crea dificultăți majore țărilor din zonă, în încercările lor de a-și promova în mod independent interesele de securitate. “Nu forțați România sau alte țări să-și deschidă granițele și autostrăzile pentru trupele și tancurile rusesti înaintând spre Kosovo,” exclama el, dând glas eternei îngrijorări a românilor.

În timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, îmi închipuiam ce va urma. Iar va trebui să discutăm despre relațiile româno-iugoslave și despre distanța dintre atitudinea românilor și cea a liderilor noștri politici! Ne-au întrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 și, 16 minute mai târziu, Belgradul se cufunda din nou în beznă. L-am lăsat pe Dragan și am urcat pe acoperiș. Nicăieri nu se vedea vreo lumină. Radio Novosti a anunțat că două proiectile loviseră, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite până în Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalațiile uneia din stațiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar două rachete provocaseră mari distrugeri la echipamentele centralei electrice “Nikola Tesla“. Cea mai mare parte a Serbiei a rămas fără curent electric.

La 23:50, curentul a revenit în centrul Belgradului. Însă doar pentru 3 ore. Când mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă că, poate-poate, mâine dimineață vom avea apă la robinete, am rămas din nou în întuneric. De pe acoperiș, vedeam lupte puternice în zona de nord-vest, la distanță de noi. Începând cu ora 3:00, avioanele NATO lansaseră un puternic atac asupra zonei industriale a orașului Sombor, încercând să lovească aeroportul și instalațiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra porțiunii dintre Mandjelos și Sremska Mitrovica, unde a fost lovită o conductă de apă. La 3:30, am văzut intrând în acțiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului și am auzit câteva bubuituri înfundate. S-a anunțat că un proiectil a căzut peste o casă din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversă de grindină a căzut ieri și azi în mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtună din stațiile meteorologice, datorată deschiderii spațiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un bărbat în vârstă de 30 de ani, iar boabe de grindină mari cât o nucă au căzut în această seară în satele din apropierea localității Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugând culturile sătenilor, a anunțat agenția de presă BTA. Încă de la deschiderea spațiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare și-au oprit radarele, precum și funcționarea aparatelor anti-furtună, destinate dezagregării norilor.

În timp ce stăteam pe acoperiș, mi-am notat orbește o serie de localități din Kosovo, intens bombardate în această noapte, deși condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune și NATO a fost nevoită să reducă numărul raidurilor aeriene. Cel puțin 30 de proiectile au explodat la Priștina și Lipljan, iar în jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista țintelor. Într-un bilanț alcătuit de EPS, companie de distribuție a energiei electrice, s-a anunțat că, în această noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacități energetice ale Serbiei. Au fost înregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslavă a “Porților de fier”), precum și la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A și Niș.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru că veioza de pe noptieră îmi lumina fața. Aveam din nou curent. Am stins veioza și am adormit la loc. La 6:29, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Am sunat la București și am aflat că, în această dimineață, nu voi mai intra în direct la ProTV, în emisiunea lui Cristi Tabără, pentru că vor difuza reportajul meu despre bișnițari. Am încercat zadarnic să-i conving de situația dramatică din Serbia, datorată lipsei curentului și a apei. Mișu Predescu, redactorul șef al Știrilor ProTV, m-a rugat să nu mă supăr și să-mi păstrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam să fac? M-am culcat la loc, visând la un duș fierbinte.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a sosit aseară în Macedonia, unde va inspecta trupele germane, înainte de a pleca spre Albania, relatează AFP. Imediat după sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oraș aflat într-un sector unde trupele germane participă la ajutorarea refugiaților din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zonă macedoneană unde sunt primiți refugiații din Kosovo.

Share

target: reporter într-un Belgrad fără apă și curent

by

22 mai 1999

Pe la 10:00, când m-am trezit, curentul era din nou întrerupt. Apă la robinete – nici vorbă! M-am spălat cum am putut, la lumina unei lumânări, turnându-mi, cu grijă, apă din sticlele de plastic pe care le oprisem în baie. Le-am numărat și m-am liniștit: aveam destule. Mie îmi ajungeau, dar când avea să se întoarcă Mile Cărpenișan, va trebui să adunăm mai multe. Apă de băut, însă, mai aveam doar două sticle și m-am hotărât să țin minte să mai cumpăr. Nu eram prea îngrijorat, pentru că eram convins că sârbii vor reuși să remedieze avariile și, până spre seară, să ne dea din nou curent. Noroc că era sâmbătă și aveam timp până seara să îmi mai adun informații despre ceea ce se întâmplase și să le corectez pe cele pe care le aveam deja.

Media Center era deschis astăzi doar până la prânz, așa că m-am grăbit să ajung până acolo. Din fericire, deși nu aveau apă, aveau curent. Viktor m-a avertizat, dacă scriu în fișierul meu din computer, să-mi salvez tot timpul informațiile, pentru că nu se știa când va cădea, din nou, curentul. Am început să-mi notez, în grabă, ce mai aflam din știrile agențiilor de presă sârbești. Când ceva mi se parea dubios sau neclar, îl rugam pe Viktor să mă ajute și verificam informațiile sunând la cunoștințele lui din alte orașe. Sau intram prin “mIRC” în dialog cu tineri din diferite colțuri ale țării, care îmi confirmau sau nu diverse știri.

Bombardamentele s-au reluat – sau mai bine zis, nici nu s-au întrerupt – în Kosovo, încă de dimineață. La 7:00, s-a auzit o explozie pe muntele Goles, lângă Priștina. La 8:00, a fost lovit un sat de lângă Prizren. La 8:10, două proiectile au explodat lângă Urosevac, iar între 9:30 și 10:20, a fost bombardat orașul Dragas. La 12:00, o bombă a căzut la Kosovska Mitrovica, iar la 12:02, a sunat alarma și la Belgrad. În câteva minute, avioanele NATO au fost deasupra noastră. Câteva explozii au fost auzite în suburbia Lipovica, iar 3 rachete au lovit satul Makis, la 5 kilometri sud de Belgrad, încercând să nimerească uzina de apă sau conducta principală de alimentare a capitalei. Ceea ce m-a enervat teribil. Dacă făceam față penelor de curent, perspectiva de a rămâne fără apă mă înspăimânta.

O noua tabără de refugiați, care ar putea adăposti până la 10.000 de persoane, a fost deschisă astăzi la Hamallaj, la 35 de kilometri de Tirana, pentru a face față afluxului de refugiați din Kosovo, informează AFP. Gary Dowd, purtătorul de cuvânt al organizației umanitare americane Samaritan’s Purse, care girează această tabără, în colaborare cu organizația nonguvernamentala Oxfam și UNHCR, a declarat că aproximativ 300 de refugiați au fost primiti deja aici. În Albania se află în prezent 433.400 de refugiați din Kosovo, din totalul de 924.000 de persoane care au părăsit provincia, potrivit datelor furnizate de UNHCR.

M-am liniștit la 13:15, când sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene. Însă după doar o jumătate de oră, sunau din nou. De aceasta dată, avioanele au ocolit Belgradul sau au fost respinse de antiaeriană. Nu-mi dădeam seama, pentru că, ziua, m-aș fi urcat degeaba pe acoperiș. Soarele mă orbea și nu se vedea mai nimic. Când mă pregăteam să plec de la Media Center, pentru că închideau, am văzut pe geam un nor de fum dinspre Smederevo. La 13:52, mai multe proiectile loviseră halele unor fabrici din zona industrială și depozitele “Jugopetrol” din sudul orașului. La 14:15, a fost atacat orașul Leskovac, unde, cu 4 rachete bine țintite, piloții NATO au distrus cele 3 avioane ale aeroclubului sportiv, garate pe pista unui miniaeroport. Apoi, timp de două ore, au atacat satul Velika Grabovnica, din apropiere, unde bănuiam că sunt ascunse formațiuni ale Armatei iugoslave, lansând cel puțin 10 proiectile. Un post de radio anunța că antiaeriana ar fi doborât la Leskovac un avion inamic. La 14:51, în timp ce leneveam pe terasa mea preferată din Trg Republike, sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene.

Deși plină de oameni, piața mi se părea săracă și tristă. Pentru că nu era curent, concertul de prânz, care intrase deja în obișnuință, fusese anulat. La o masă de lângă mine, s-a așezat un grup de oameni, printre care am recunoscut câțiva ziariști sârbi pe care îi mai întâlnisem la Centrul militar de presă sau noaptea, după câte un bombardament. M-am întors cu spatele, să nu mă recunoască și să mă întrebe de ce m-am dat la fund, însă nu am putut să nu trag cu urechea la ce vorbeau. Veniseră de la o manifestație de protest împotriva războiului, organizată în fața Ambasadei Belgiei, la care au participat câteva sute de belgrădeni. Apoi au schimbat vorba, comentând indignați arestarea lui Dragomir Becirovic, corespondentul din Muntenegru al cotidianului “Politika“.

NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, în Kosovo, o poziție ocupată de UCK, la circa 10 kilometri de granița cu Albania, crezând că este vorba de un post al Armatei iugoslave, informează AFP. Obiectivul militar lovit, situat în localitatea Kosare, “a fost vizat de către NATO pe baza unor informații potrivit cărora acest post se afla încă sub controlul Armatei iugoslave,” a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. Incidentul s-a produs în urmă cu două zile și s-a soldat cu 7 morți în rândurile separatiștilor albanezi.

La 16:17… surpriză! La difuzoarele teraselor din Trg Republike a început să răsune muzica. Venise curentul! Bucuroși, am început să aplaudăm, iar eu m-am grăbit să-i cer chelnerului să-mi aducă o cafea. Zâmbind trist, acesta mi-a atras atenția că nu putea, pentru că nu se restabilise alimentarea cu apă a orașului. Radio Novosti a anunțat că se va reuși normalizarea funcționării sistemului energetic național abia spre sfârșitul zilei. Obiectivele prioritare (spitale, fabrici de pâine, uzine de apă, Poliție și Armată) erau deja alimentate cu energie electrică în majoritatea orașelor din centrul și nord-vestul țării. În continuare, existau probleme la alimentarea cu apă, deoarece, chiar dacă primeau curent, pompele aveau nevoie de câteva ore bune pentru a restabili presiunea necesară.

Am citit în “Politika” detalii despre liberalizarea prețurilor, oferite de ministrul federal al Comerțului, Borislav Vukovic. Am înteles că motivul principal al deciziei era că economia iugoslavă ar face față situației și firmele pot funcționa la fel ca pe timp de pace. Ceea ce era, desigur, o iluzie. În continuare, erau exceptate de la liberalizare prețurile la grâu, porumb și alte cereale, la carne și semipreparate din carne, la zahăr, ulei, brânză, margarină, bere, câteva produse chimice și metalurgice, la o parte a producției de confecții și pielărie, la automobile, aparatură de telecomunicații și, desigur, la medicamente. Oricum, micile firme private nu putea scumpi produsele pe care le vindeau, pentru că rezervele financiare ale sârbilor (printre care erau foarte mulți șomeri sau angajați și pensionari care nu-și mai primiseră banii de luni de zile) erau secătuite și puterea de cumpărare era aproape nulă.

Singura sursă de venit a foarte multor sârbi era micul comerț, care degenera adesea în contrabandă. Tolerată, în oarecare măsură, de autoritățile iugoslave, contrabanda era descurajată, periodic, prin măsuri de forță. Astăzi am aflat că a fost închis free-shop-ul dintre cele două puncte de frontieră de la Stamora-Moravița, de la granița cu România. Cei 3 angajați ai magazinului au fost arestați, pentru că vindeau țigările la suprapreț. De asemenea, în zona Veliko Gradiste, mai multe persoane au fost arestate și condamnate, în regim de urgență, la câte 2 luni de închisoare și amenzi de 4-500 de mărci germane, pentru că făceau contrabandă cu carburanți cumpărați de la românii care mai îndrăzneau să treacă Dunărea cu bărcile cu motor.

Săptămânalul german “Welt am Sonntag” citează un raport confidențial, întocmit de către Statul Major al Forțelor aliate din Europa, potrivit căruia bilanțul loviturilor aeriene intreprinse de NATO până în prezent este decepționant. Conform acestui raport, bombardamentele Alianței nu au reușit să distrugă decât 300 de piese de armament greu, dintre care 60 de blindate, să anihileze 10 poziții de luptă iugoslave și nu au scos din luptă mai mult de jumătate din avioanele MiG-29 sârbești. În plus, dacă aproape jumătate din mijloacele de apărare antiaeriană situate la altitudine mare și medie au fost distruse, capacitățile iugoslave rămân, practic, intacte la joasă altitudine. Peste 1.000 de sisteme de armament, adaptate în mod deosebit pentru a acționa împotriva elicopterelor Apache, sunt încă operaționale, se apreciază în raportul confidențial.

Astăzi, Margit Savovic, președinta Comisiei iugoslave pentru cooperarea cu UNICEF, a declarat că bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei au provocat moartea a peste 1.200 de civili, dintre care aproape o treime sunt copii. “Aproximativ 30 % dintre cei peste 1.200 de civili uciși și 40 % dintre cei circa 5.000 de răniți sunt copii,” a precizat ea. “Mulți copii prezintă tulburări de comportament, numărul copiilor maltratați va crește, ca și al celor care nu vor reuși să-și termine studiile primare, iar peste 60 % dintre copiii iugoslavi vor avea nevoie de o formă de asistență socială.” Margit Savovic a acuzat NATO de comiterea de crime de război, dând exemplu cele 20 de spitale și 30 de centre medicale distruse sau avariate, până acum, de bombardamente.

Românii au întins o mână de ajutor sârbilor. Astăzi, 46 de copii din Pancevo au plecat, pentru o vacanță de 10 zile, pe litoralul românesc, în stațiunea Venus. E adevărat că transportul lor a fost finanțat de doi oameni de afaceri sârbi, însă restul cheltuielilor a fost suportat de societatea “Prietenia“. Când au trecut prin București, s-au speriat îngrozitor auzind tunetele unei ploi de vară, pe care le-au confundat cu exploziile bombelor. Colegii din București mi-au citit la telefon declarația lui Cornel Drajlovic, un puști de 14 ani, care le-a povestit jurnaliștilor că a venit la mare “să se odihnească de la război” și le-a descris cum fugea în adăpost când auzea sirenele alarmelor aeriene și cum au fost bombardate combinatele din orașul său natal.

Peste 5.000 de refugiați din Kosovo au sosit astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Aceștia au ajuns cu un tren de 15 vagoane, plecat din Kosovopolje, și cu 7 autobuze. Este vorba de cel mai important aflux de refugiați de la 5 mai, dată la care a fost închisă frontiera între Macedonia și Kosovo pentru 15 zile. Refugiații au fost conduși în taberele de la Brazda și Cegrane. Alți 200 de etnici albanezi din Kosovo, numai bărbați, au trecut granița cu Albania, declarând că fuseseră reținuți de autoritățile iugoslave la închisoarea Mitrovica. Bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani, au povestit că, azi dimineață, li s-a dat drumul să plece din închisoarea unde au stat cel puțin 16 zile. Ei nu cunoșteau motivele pentru care au fost reținuți și apoi eliberați și nici unul dintre ei nu știa unde se află familia sa.

Spre seară, pe drumul spre hotel, n-am reușit să mai găsesc decât două sticle cu apă plată și un bax de apă minerală, pe care le-am cumpărat imediat, gândindu-mă că n-o să avem apă nici la noapte. Într-adevăr, când am ajuns la hotel, apa încă nu curgea la robinete, dar Nelu Madjinca mi-a spus că sunt speranțe să vină mai târziu. Ce speranțe? Abia mi-am transmis corespondența, că la 20:30, s-a luat din nou curentul. Eram în restaurant și mâncam un grătar cu cartofi prăjiți, gătiți pe plita încălzită cu gaz. Dule, chelnerul nostru, mi-a adus o lumânare, bombănind înjurături îngrozitoare la adresa americanilor și a războiului.

Prevăzător, l-am rugat pe Boban, băiatul de la butic, să-l cheme pe unul dintre prietenii săi, de la care îmi cumpărasem un telefon mobil nou, ca să-mi aducă încă o baterie de rezervă și un încărcător de mașină. Vorbisem cu Nelu ca, dacă vor fi probleme grave cu alimentarea cu energie electrică, să mă lase să-mi încarc telefonul în mașina lui. Eram terorizat de gândul că nu voi mai avea cum să-mi transmit corespondențele. Prietenul lui Boban mi-a adus o baterie nouă, tip litiu-ion, care putea fi reîncărcată indiferent cât era de descărcată, fără să o distrug.

La 21:05, a venit din nou curentul. Însă doar pentru câteva minute. O jumătate de oră mai târziu, aveam din nou curent. Am apucat să-mi notez că NATO a bombardat, din nou, în 4 rânduri, închisoarea de la Istok. Cel puțin 20 de proiectile au atins pavilioanele închisorii și, deocamdată, nu se cunoaște numărul victimelor, deoarece echipele de intervenție nu au reușit să îndepărteze toate dărâmăturile până la căderea întunericului. În plus, operațiunile de salvare erau îngreunate de raidurile repetate, ultimul durând aproape două ore.

Șase avioane de vânătoare F/A-18 D Hornet, dintr-un număr total de 24 de aparate care vor sosi în Ungaria, au aterizat la baza aeriană de la Taszar, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării Erdelyi Lajos, citat de AFP. “Avioanele de vânătoare vor susține operațiunile NATO în Kosovo și în Iugoslavia,” se arată într-un comunicat oficial al bazei aeriene. “Aceste aparate, având întrebuințări multiple, oferă NATO numeroase posibilități în regiune și pot fi utilizate zi și noapte.” Ungaria are rezerve despre lansarea de atacuri de către NATO de pe teritoriul său, temându-se de o înrăutățire a situației minorității maghiare din Vojvodina.

Alarma a sunat la noi abia la 23:17. În Kosovo, atacurile aeriene începuseră mai devreme. La 19:30, piloții NATO s-au dezlănțuit asupra satului Veliko Grabovnica de lângă Leskovac, 5 bombe de mare putere încercând să nimerească trupele iugoslave ascunse prin pădurile din zonă. La 20:00, în satele din jurul Prizren-ului au explodat cel puțin 14 proiectile. Apoi, începând cu 21:30, vreme de două ore, avioanele NATO au așternut un covor de bombe în provincie. Crainicii de la Radio Novosti, pe care îi ascultam non-stop, abia mai apucau să înșire distrugerile. Trei bombe lângă Kosovska Mitrovica. Altele la Priștina și în orașul Obilic. Două raiduri asupra orașului Kursumlija. Încă două raiduri asupra satului Veliko Grabovnica. Alte explozii la Podujevo și din nou Kursumlija.

Apoi am urcat scările în fugă, să ajung pe acoperiș, pentru că avioanele au ajuns și la noi. Întâi au atacat Novi Sad-ul, la 0:20. Piloții nu au lansat nici un proiectil, ci au utilizat niște simulatoare cu infraroșii, pentru a-i face pe sârbi să-și deconspire pozițiile bateriilor antiaeriene, însă aceștia nu s-au lăsat păcăliți. Apoi s-au dezlănțuit. La 0:58, a început atacul asupra Belgradului și a durat o jumătate de oră. Avioanele veneau dinspre nord, dinspre Ungaria și foloseau spațiul aerian românesc pentru a se retrage după fiecare atac. Survolau Belgradul și insistau să atace obiective din sud și vest. Am auzit câteva bubuituri dinspre Obrenovac, apoi avioanele ne-au survolat din nou și s-au retras spre nord. Au lovit Pancevo, după care s-au concentrat asupra orașului Sabac. Antiaeriana a reușit să doboare o rachetă, însă alte 3 au nimerit depozitele “Jugopetrol” și un camping de la marginea orașului. S-au mutat la Sremska Mitrovica, unde au bombardat crunt șoseaua dintre satele Mandjelos și Lezimir și un releu de televiziune. Am văzut câteva explozii dinspre aeroportul Surcin, după care s-a lăsat liniștea.

Nu știam ce să fac. Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, pentru că afară se făcuse frig. La 2:52, a trebuit să urc înapoi. O serie de explozii au luminat orizontul dinspre aeroportul Batajnica. Observasem că flancul de est al centurii de baterii antiaeriene ale Belgradului nu prea trage. N-am observat numai eu, pentru că avioanele au profitat și au început să coboare peste oraș din acea direcție. Câteva explozii puternice s-au auzit dinspre Strazevica (o porțiune din cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră și erau camuflate unități militare și câteva tunuri grele ale antiaerienei). În sfârșit, sârbii au reușit să pulverizeze în aer o rachetă, după care atacul a încetat.

Președintele finlandez Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki că adevăratele negocieri legate de criza din Kosovo nu au început încă și că tentativa sa de mediere încearcă să le pregătească, informează AFP. La întoarcerea din Suedia, unde a avut o serie de convorbiri cu secretarul general al ONU Kofi Annan, Ahtisaari și-a exprimat speranța că va obține rezultate până la summitul UE de la Koln, programat pentru zilele de 3 și 4 iunie sau, în orice caz, înainte de preluarea președinției Uniunii Europene de către Finlanda, la 1 iulie.

La 4:00, când mă hotărâsem să mă spăl ca pisica, cu apă din sticlele pe care le aveam, s-a luat din nou curentul. Afară vuiau avioanele NATO, așa că am urcat, cu lanterna în mână, pe acoperiș. La timp, ca să asist la două explozii strălucitoare dinspre Batajnica. De altfel, în afară de tirurile antiaerienei, erau singurele surse de lumină peste un Belgrad cufundat în beznă. Apoi, cerul a fost luminat de câteva flame albăstrui și de un incendiu îndepărtat, dinspre sud. Radio Novosti a anunțat că două rachete au lovit transformatoarele termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni. Alte două rachete au spart în bucăți două blocuri ale termocentralei “Nikola Tesla” de la Obrenovac. De aceea, întreaga Serbie rămăsese fără curent. Și fără apă. Culmea era că problemele la alimentarea cu apă erau dublate, în urma bombardamentelor de astăzi după-amiază, de avarierea uzinei de apă de la Makis, care deservea Belgradul.

Lăsând în urmă o țară cufundată în întuneric, avioanele NATO s-au întors la bazele lor. Am coborât în cameră, m-am spalat cum am putut și m-am trântit în pat. Am avut un somn agitat, pentru că nu reușeam să-mi scot din minte iritarea provocată de lipsa de curent și apă. La 6:42, m-am mirat de unde mai găsiseră sârbii energie să pornească sirenele care anunțau încetarea alarmei aeriene. Știam că e duminică, n-am de transmis știri decât seara, așa că m-am chinuit să adorm la loc.

Share

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

by

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

cer instelat in serbia

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava“ din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

Share