target: miniștrii lui Milosevic conduc refugiații sârbi înapoi în Kosovo

20 iunie 1999

Ne-am trezit devreme în această dimineață, deși era duminică. Am trecut pe la biserica Patriarhiei, de lângă noi, după care Mile Cărpenișan a plecat, cu mașina lui Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, către România. Eram amândoi ușor încordați de gândul operațiunii pe care o pusesem la cale. Fane Anghel și nea Nelu urmau să ajungă în această după-amiază la Timișoara, iar Mile trebuia să încerce să-i bage în Iugoslavia mâine dimineață. Mile a ajuns fără probleme acasă și m-a sunat după ce s-a întâlnit cu colegii mei. Mai aveam o noapte până la marea încercare.

În Iugoslavia, lucrurile evoluau în direcții stranii, cum numai aici se putea întâmpla. N-am avut ce citi în ziarele de astăzi, pe care, dacă le răsfoiai, aveai impresia că totul e în regulă și nimic deosebit nu s-a întâmplat în ultimele 3 luni. Doar în “Vecernje Novosti” am găsit câteva pagini anti-NATO, în care se explicau ițele încurcate ale unei conspirații mondiale, căreia sârbii au îndrăznit să-i stea în cale. Atunci, Guvernul Mondial condus de SUA a declanșat Primul Război Mondial Anti-creștin, dar sârbii au rezistat în fața bombardamentelor, apărând steagul Creștinismului. Teoria o mai citisem și în alte cărți și nu aveam nici un chef să o mai văd o dată, așa că am preferat să răsfoiesc numărul de azi din “Blic“, plin de poze sexy și istorii amuzante. N-aș fi citit “Politika“, dacă prima pagină nu mi-ar fi amintit de parodia care se desfășura astăzi.

Totul a început aseară, când în Jurnalul RTS, vicepremierul sârb Milovan Bojic a cerut sârbilor să se întoarcă în Kosovo, spunând că miniștrii sârbi se vor pune în fruntea coloanelor care se întorc, pentru a le demonstra că nu au de ce să se teamă și pentru a le da încredere în trupele KFOR. Bojic le-a spus sârbilor că acum e momentul să se întoarcă, deoarece, peste 48 de ore, casele lor vor fi ocupate de albanezii care revin în valuri în Kosovo. Guvernul Serbiei le-a pus la dispoziție carburanții și ajutoarele necesare reîntoarcerii în provincie.

Secretarul general al NATO Javier Solana a decis astăzi încetarea oficială a campaniei aeriene a Alianței Nord-Atlantice împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. “Acționând sub autoritatea încredințată de Consiliul NATO, am decis să punem capăt imediat campaniei aeriene pe care am suspendat-o la 10 iunie 1999,” a anunțat Solana. “Am fost informat de către comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, că toate forțele militare și de Poliție sârbe au părăsit provincia Kosovo, conform acordului tehnico-militar semnat de către comandantul KFOR și de către reprezentanții guvernului iugoslav la 9 iunie.” Louis Garneau, purtătorul de cuvânt al KFOR, a declarat: “Comandantul KFOR, generalul Michael Jackson, a primit confirmarea scrisă din partea autorităților de la Belgrad că toate forțele iugoslave s-au retras din Kosovo.”

Deși mi se părea incredibil, circul a început. La prânz, o primă coloană de 30 de refugiați sârbi, avându-l în frunte pe Borislav Milacic, ministrul republican de Finanțe, a plecat din Kragujevac. În același timp, din Niș au plecat către provincia pe care abia o părăsiseră alte două coloane cu 1.000 de refugiați sârbi (dintre care 80 de medici), în frunte cu Dragoljub Jankovic, ministrul Justiției, și cu Leposava Milicevic, ministrul Sănătății. Oamenii se urcau veseli în autobuze, după ce dădeau interviuri reporterilor RTS și ridicau 3 degete, în semn de salut, când mașinile plecau claxonând, în aplauzele celor aduși să-i conducă. Îi priveam stupefiat pe cei care – până ieri – spuneau că au fugit din Kosovo pentru că teroriștii UCK îi omoară, iar acum explicau că n-au nevoie de nimic, numai să ajungă odată înapoi acasă. Poate cel mult de benzină și puțină hrană.

Desigur, Televiziunea Națională a transformat aceste plecări într-un straniu marș triumfal, de parcă oamenii ar fi plecat spre Tărâmul Făgăduinței și nu unde îi aștepta teroarea albanezilor sau – în cel mai bun caz – protecția KFOR împotriva foștilor vecini și prieteni. După ce au atras atentia cât de disciplinată și organizată este Armata iugoslavă, care s-a retras din Kosovo, reporterii RTS ne-au bombardat cu reportaje despre întoarcerea refugiaților. Alți 500 au plecat de la Krusevac spre Kosovo. Alți 720 au plecat din Kraljevo, în frunte cu Branislav Ivkovic, ministrul Învățământului. Alți 300 au plecat din Rudare, conduși de ministrul Turismului și Sportului.

Erau încercări disperate ale regimului lui Slobodan Milosevic de a le arăta sârbilor că situația se normalizează în provincie și în întreaga țară. Tabloul acesta suprarealist era întregit cu imagini de la inaugurarea unui pod de pontoane la Mijatovac, care va asigura traversarea peste râul Velika Morava, până la ridicarea unui nou pod, în locul celui distrus de bombardamente. Cu imagini de la Valjevo și Sremska Mitrovica, unde locuitorii îi întâmpinau cu bucurie pe militarii sârbi care se înapoiau din Kosovo. Cu informația că au apărut deja oameni de afaceri din Elveția, Germania și Italia, dornici să investească în Iugoslavia. Cu declarația lui Massimo D’Alema despre necesitatea dezarmării formațiunilor UCK și ajutării sârbilor să-și reconstruiască podurile și centralele electrice. Desigur, “uitând” să amintească de condiționarea ajutorului de plecarea de la putere a lui Milosevic.

Toate jurnalele RTS repetau aceleași teme, iar la 22:30, aveau să anunțe că toți militarii Armatei iugoslave s-au retras din Kosovo, îndeplinindu-și obligațiile asumate în acordul de la Kumanovo. Și că primele coloane de refugiați care se întorc în Kosovo au ajuns deja la Priștina. Apoi au prezentat imagini de la întâlnirea dintre Nebojsa Vujovic și generalul Michael Jackson, în care adjunctul ministrului iugoslav de Externe i-a atras atenția că, în timpul în care în provincie s-au aflat militarii și polițiștii sârbi, nu a fost niciodată haos și anarhie, cerându-i să dezarmeze teroriștii UCK și să asigure granițele țării împotriva pătrunderii bandelor de criminali albanezi. Jurnalul s-a încheiat cu un montaj cu bombardamente, pe fondul căruia se făcea apel la toți cetățenii iugoslavi să pună umărul la reconstrucția patriei.

Poate m-aș fi lăsat păcălit și aș fi crezut că este vorba doar de o acțiune de propagandă, dacă nu mi-aș fi amintit de vorbele “scriitorului” Dragan. În ultima noapte în care l-am văzut, când se parafase pacea de la Kumanovo, mi-a spus că forțele speciale sârbe se vor întoarce în Kosovo foarte curând. A refuzat să-mi explice cum o vor face, atâta vreme cât trupele KFOR s-au desfășurat deja, dar mi-a spus să fiu atent la ce va urma. Și ce altă acoperire mai bună puteau găsi, decât cea a oamenilor care se întorc la casele lor? Pentru că, oricât de patrioți ar fi sârbii, nu sunt chiar atât de nebuni să se bage singuri în gura lupului, mai ales când acesta este albanez.

Președintele francez Jacques Chirac nu a exclus, într-un interviu pentru CNN, posibilitatea acordării unui ajutor occidental pentru reconstrucția anumitor centrale electrice din Serbia. “Suntem dispuși să acordăm sârbilor un ajutor umanitar. Sunt centralele electrice umanitare? Se poate, pentru că ele produc energie, ca să încălzim iarna locuințele,” a declarat Chirac. “Este un lucru pe care va trebui să-l discutăm.” Președintele francez a exclus, pe de altă parte, orice ajutor acordat pentru reconstrucția podurilor: “Nu putem ajuta o țară să se reconstruiască, dacă aceasta nu este o democrație.”

Primul politician din Opoziție care a sesizat cinica manipulare pe care o încercau cei de la Putere a fost Vladan Batic, liderul Partidului Creștin Democrat din Serbia – un partid “de buzunar” – și coordonator al Uniunii pentru Schimbare, o alianță de partide care începea să-și facă loc pe scena politică. El a explicat că pretențiile Guvernului că ar fi create toate condițiile pentru ca sârbii să se întoarcă la casele lor din Kosovo nu sunt decât pură demagogie. “Aceleași persoane care, prin politica lor păguboasă, i-au obligat pe sârbi să-și lase casele în care locuiau de secole, îi conving acum, prin amenințări și santaj, să se întoarcă în Kosovo,” spunea el.

În acest timp, liderii partidelor care încă mai însemnau ceva pentru sârbi păreau orbiți și lansau apeluri aberante sau își trăgeau de zor lovituri sub centură. Partidul Radical din Serbia (SRS) s-a apucat să acuze conducerea Primăriei Belgradului că, din cauza nepriceperii, a afacerilor și a matrapazlâcurilor pe care le-a făcut, a adus capitala în pragul colapsului. “Niciodată, în toată istoria Belgradului, orașul nu a fost condus de astfel de infractori nevolnici,” spuneau liderii SRS. “Au arătat că le pasă mai puțin de oraș decât le păsa celor care l-au condus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.” Ei au dezvăluit că, în timpul bombardamentelor, inspectorii Ministerului de Interne i-au arestat și anchetat pe câțiva dintre consilierii municipali ai Mișcării pentru Reînnoirea Serbiei (SPO), din cauza unor dubioase afaceri cu carburanți.

Desigur, cei de la SPO au dezmințit acuzațiile, iar președintele Consiliului municipal, Spasoje Krunic, le-a calificat drept mincinoase și primitive. De altfel, conducerea SPO s-a întâlnit astăzi într-o ședință, în care s-a făcut apel încă o dată la sârbi să se întoarcă la casele lor din Kosovo. Liderii SPO au acuzat Guvernul că nu a spus nimic despre exodul masiv al sârbilor din provincie și că RTS nu a arătat nici o imagine a coloanelor de refugiați. Concluziile ședinței de astăzi spuneau totul despre deruta și lipsa de realism a SPO, care nu înțelegea că nu este momentul potrivit pentru a schimba guvernul sau președintele. Se vorbea din nou că trebuie ridicată starea de război, că trebuie anulate legile nedemocratice, că efectivele Poliției și Armatei trebuie reduse la nivelul dinainte de război și că trebuie reluate legăturile diplomatice cu SUA, Franța, Germania și Marea Britanie.

În timp ce oamenii se zbăteau să-și revină după lunile de bombardamente, SPO spunea că este cazul formării, atât la nivel republican, cât și federal, a unor guverne provizorii, cu largă deschidere democratică, alcătuite din tehnocrați, care să asigure obținerea ajutoarelor necesare pentru reconstrucția țării și organizarea de alegeri libere, după normele europene. “De mâine, toți membrii și activiștii SPO vor începe o campanie puternică pentru popularizarea acestor principii,” anunța SPO. “Cerem schimbări pașnice, dar, dacă regimul nu este în stare să se schimbe, trebuie să facem tot posibilul pentru a determina schimbarea lui.”

SRS plângea cu lacrimi de crocodil de grija sârbilor, spunând că acum, “atitudinea bandiților din SUA și Uniunea Europeană, care închid ochii la suferințele sârbilor din Kosovo, este în perfectă armonie cu caracterul celor care – până mai ieri – bombardau civili nevinovați“. “Bătălia pentru eliberarea patriei va continua, până la victoria finală, până când ultimul soldat străin va fi alungat de pe teritoriul Serbiei,” anunțau, pompos, liderii SRS. “Un astfel de țel nu poate fi atins fără ca poporul să-și păstreze unitatea și fără să-i alungăm pe trădătorii care găsesc tot felul de scuze pentru crimele comise de dușmani și le oferă, cu umilință, servicii complete în fiecare zi.”

Bill Clinton a declarat, într-un interviu acordat televiziunii CNN, că el apreciase, înainte de începerea campaniei NATO împotriva Iugoslaviei, “la 50 % șansele de a-l învinge pe Slobodan Milosevic după mai puțin de o săptămână de bombardamente“. Întrebat dacă și-a imaginat vreun moment, ordonând bombardarea Iugoslaviei, că războiul va dura 79 de zile, Clinton a răspuns: “Știam și că, dacă el va hotărî să suporte pedeapsa atacurilor aeriene, acestea vor dura câtva timp. Nu mă gândeam la o durată anume, dar știam că ar putea fi nevoie de mult timp.”

Poate că nu m-ar fi iritat atât de mult războiul acesta surd declanșat de Vuk Draskovic și Vojislav Seselj și l-aș fi pus pe seama eternei rivalități dintre cei doi și a încheierii războiului, care le permitea acum să-și dea frâu liber sentimentelor. Însă, pe la prânz, în timp ce mă plimbam pe Terazije, în centrul Belgradului, am văzut o mulțime de oameni care bloca circulația. Erau vreo 200 de refugiați sârbi din zona orașelor Prizren, Djakovica și Orahovac, care protestau împotriva atitudinii guvernanților față de ei. “După tot ce am pătimit înainte de plecarea în bejenie, acum, în Serbia, nimeni nu se mai uită la noi,” se auzea glasul unuia dintre ei, care vorbea la portavoce. Îl chema Svetozar Fisic. “Am ajuns la Belgrad flămânzi și sfârșiți de puteri. Acum ne spun să ne întoarcem. Unde? În brațele UCK?” Fețele oamenilor exprimau disperare și Fisic îi chema să vină mâine, cât mai mulți, în fața clădirii Guvernului federal, pentru a-și spune păsurile.

Nu m-au impresionat atât de mult chipurile refugiaților, cât indiferența din ochii belgrădenilor. Îmi era greu să înțeleg, însă observasem și altă dată că oamenii din Serbia îi tratau cu dispreț, indiferență și chiar ură pe refugiații din Croația, Bosnia și, acum, Kosovo. “Nu sunt de-ai noștri, sunt izbeglice (refugiați),” spunea chiar și Nelu despre ei. Iar cuvântul nu suna ca un simplu substantiv, ci avea puternice nuanțe peiorative, pe care nu puteam să le pricep deloc.

Dacă acest incident a trecut aproape neobservat, nu s-a întâmplat la fel cu cel de ieri, de lângă Kragujevac. În jur de 100 de rezerviști au blocat șoseaua spre Topola, în fața cafenelei “Sumski put” din satul Petrovac, așezându-se pe asfalt, în jurul unui camion pe care îl puseseră de-a curmezișul șoselei. Cereau să li se plătească soldele, pe care nu le-au mai primit de două luni de zile. Generalul maior Zivomir Smiljkovic, comandantul Corpului Kragujevac al Armatei iugoslave, a sosit la ora 14:00 la fața locului și, abia după 3 ore de discuții aprinse, a reușit să deblocheze drumul, promițându-le rezerviștilor că își vor primi soldele până vineri. Această demonstrație era un semnal periculos, care arăta că fondurile pentru armată sunt pe sfârșite. Oamenii lui Milosevic trebuiau să facă repede rost de bani, pentru a nu lăsa aceste nemulțumiri să fie scânteia care să aprindă butoiul de pulbere reprezentat de dușmănia dintre Armata și Poliția sârbă. Pe de o parte, era greu de reprimat un amplu protest al militarilor, care, odată scăpați din infernul bombardamentelor NATO, nu se mai temeau de nimic. Pe de altă parte, o intervenție în forță a Poliției împotriva militarilor nu numai că n-ar fi fost posibilă, însă, cu siguranță, ar fi degenerat într-un necruțător război civil.

Trupele KFOR au descoperit că aproximativ 60.000 de albanezi din Kosovo au fost deținuți în sate bombardate și transformate în lagăre de concentrare de către forțele iugoslave în nordul provinciei, a informat publicația “Sunday Telegraph“. Familiile albaneze au fost arestate în munții unde se refugiaseră și au fost închise, la jumătatea lunii aprilie, în satele distruse aflate în apropiere de Podujevo. Persoanele internate în lagărul cunoscut sub numele de Sajkovac ar fi urmat să fie folosite ca scuturi umane, în cazul unei intervenții terestre a NATO. Trimisul special al ziarului a afirmat că acești refugiați au fost supuși unei izolări totale timp de două luni. Fiecare dintre ei, inclusiv copiii, au primit o cartelă cu numele, numărul propriu și cu sectorul de lagăr în care era deținut. Orice fugar risca să fie luat drept țintă de catre trăgătorii de elită, ascunși după dealuri.

Situația era cu atât mai complicată, cu cât sârbii se vedeau puși să se descurce singuri. Astăzi, la încheierea reuniunii de la Koln a liderilor țărilor G-8, s-a anunțat că, dacă vrea să beneficieze de ajutor internațional pentru reconstrucție, președintele Slobodan Milosevic va trebui să pună în aplicare reforme democratice în țară. Ei au cerut Belgradului să se conformeze principiilor Pactului de stabilitate în Balcani, în special în privința democratizării țării și a respectării drepturilor omului. “Un ajutor internațional acordat reconstrucției Iugoslaviei este imposibil atât timp cât la conducerea acestei țări se află Slobodan Milosevic,” concluziona Gerhard Schroeder.

Declarația finală a summit-ului G-8 de la Koln era semnata și de Rusia, care obținuse tot ce își dorise în urma conflictului din Iugoslavia, așa că sârbii erau din nou singuri în fața lumii întregi. Dimitri Iakușin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, anunțase că Rusia își va relua relațiile cu NATO de îndată ce Alianța va anunța încheierea oficială a operațiunii sale militare împotriva Iugoslaviei. Colac peste pupăză, nici ajutoarele promise nu păreau de mare perspectivă, liderii G-8 avertizând că realizarea obiectivelor Pactului de stabilitate în Balcani revine, în primul rând, țărilor din regiune, ajutorul din exterior neputând substitui propriile eforturi. “Insistăm ca toate părțile aflate în confict în Kosovo să respecte încetarea focului și să se conformeze în totalitate termenilor rezoluției 1244 a Națiunilor Unite și acordului tehnico-militar,” se arată în declarația finală a summit-ului.

Încet, dar sigur, trupele KFOR începeau să pună stăpânire pe haosul din Kosovo. Astăzi, la Kosovoska Mitrovica, soldații francezi au arestat 10 luptători UCK, pentru că jefuiau casele și magazinele părăsite de sârbi. Germanii din KFOR au eliberat la Prizren 2 albanezi, răpiți de UCK pentru că ar fi colaborat cu sârbii. Spre seară, britanicilor din KFOR nu le-au trebuit decât 10 minute să ajungă în cartierul Dardanija din Priștina, pentru a potoli câțiva luptători separatiști, care deschiseseră focul asupra locuințelor unor sârbi, omorându-l pe unul dintre ei și dispărând la adăpostul întunericului.

Generalul Michael Jackson a confirmat în această seară că retragerea Armatei iugoslave din Kosovo a fost încheiată, cu 12 ore chiar mai devreme decât era prevăzută, și, începând din acest moment, singura forță militară din provincie este KFOR. El a adăugat că aeroportul Slatina va rămâne închis cel puțin 8 zile, până la finalizarea unui acord la nivel înalt privind controlul său.

Puțin după miezul nopții, într-un cort bine păzit din Cartierul general al KFOR de la periferia Priștinei, în prezența purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA James Rubin, generalul Jackson și liderul politic al UCK Hashim Thaqi au semnat acordul privind demilitarizarea imediată și dezarmarea progresivă a UCK. Acordul stipula că, în termen de 3 luni, UCK trebuie să predea KFOR întreg armamentul său, cu excepția armelor ușoare. Începând de maine, în nici un moment, UCK nu mai este autorizată să poarte arme, indiferent de ce tip, la mai puțin de 2 kilometri de șoselele principale, de orașe sau de granițele exterioare ale provinciei. În decurs de 4 zile, UCK își va desființa toate pozițiile de luptă, fortificațiile și punctele de control de pe șosele și va delimita câmpurile de mine și capcanele instalate de separatiștii albanezi. În termen de 30 de zile, UCK era obligată să stocheze, în locuri inventariate de KFOR, toate armele de calibru superior celui de 12,7 mm, iar în termen de 90 de zile, să predea toate armele automate de calibru inferior.

Acordul stipulează ca “UCK să înceteze focul, să se dezangajeze din zonele de conflict, să se demilitarizeze și să se reintegreze în societatea civilă, să renunțe la folosirea forței și să pună capăt oricărui act de beligeranță, să accepte să nu-i atace, reține sau intimida pe civilii din Kosovo, să nu atace, încalce sau confiște proprietatea civililor din Kosovo.” Comunitatea internațională va lua în considerare posibilitatea ca luptătorii UCK să se alăture unei noi forțe de Poliție ce va fi constituita în Kosovo după modelul Gărzii naționale din diferite state americane, se preciza în document.

Înainte de a semna acordul, Hashim Thaqi a avut mai multe întrevederi între patru ochi cu James Rubin, care i-a spus că secretarul de stat Madeleine Albright i-a cerut personal să o reprezinte la semnarea acordului de demilitarizare, ca garanție că “libertatea pe care a câștigat-o UCK va fi apărată“. Imediat după semnarea documentului, atât Albright, cât și Bill Clinton, l-au sunat pe Thaqi, pentru a-i saluta “curajul” de a accepta transformarea UCK și a-i spune cât de mândri sunt de el.

UCK va participa la un nou proces politic prin care va fi definit statutul Kosovo,” a declarat Thaqi după semnarea acordului, la care fusese asistat de alți trei lideri ai mișcării sale – Agim Ceku, Jakup Krasniqi și Rame Buja. “Retragerea președintelui iugoslav Slobodan Milosevic și procesul declanșat de forțele NATO și KFOR constituie o mare victorie, care deschide pentru noi perspective diferite.” La rândul său, generalul Michael Jackson a spus că “astăzi ne aflăm într-un moment crucial al misiunii noastre, pentru a stabili un climat permanent de pace și securitate pentru întreaga populație din Kosovo”.

Share

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua PriștinaKosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: țările G-8 finalizează un proiect de rezoluție pentru Consiliul de Securitate al ONU

8 iunie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 6:30. Eu mă trezisem deja, pentru că Mișu Predescu aflase de bombardamentele din noaptea care trecuse și m-a rugat să le relatez în direct, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-am bucurat să fiu din nou în dialog cu Cristi Tabără, povestindu-i prin ce am trecut. Ca să nu pun paie pe foc, am ocolit incidentul cu cei doi polițiști. Și – desigur – povestea cu frumoasa blondă, pe care am hotărât să o păstrăm printre puținele amintiri plăcute din acest război blestemat. Am mai apucat să-i atrag atenția că norul de fum de la Pancevo acoperea tot orizontul și că la Novi Sad, Poliția sârbă a blocat accesul către rafinăria bombardată azi-noapte.

După transmisie, nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să-mi împrospătez informațiile. Urma să mai transmit o corespondență și la Știrile ProTV de la ora 13:00. I-am rugat pe colegii de la Bucuresti să mă sune imediat ce află detalii despre reuniunea G-8, care urma să se reia astăzi la Koln, pentru că la noi ajungeau cu întârziere. Mi-au promis că mă vor anunța din timp și că – deocamdata – stiau doar că Madeleine Albright, care trebuia să sosească astăzi la București, și-a amânat vizita, din cauza prelungirii convorbirilor pe marginea planului de pace.

Ofițerii Corpului III al Armatei iugoslave încearcă să îl determine pe Slobodan Milosevic să refuze cererile NATO de a retrage trupele din provincie, a afirmat cotidianul britanic “The Independent“. Potrivit ziarului, “indignarea” acestor ofițeri constituie adevărata cauză a refuzului Serbiei de a-și retrage soldații din Kosovo și de a permite desfășurarea forțelor NATO. Ofițerii cer instituirea unei forțe a ONU, de tipul “Căștilor albastre“, înainte de a-și retrage trupele și materialul de război din Kosovo. Dar articolul evidențiază că poziția fermă a acestor ofițeri are scopul de a sprijini Serbia în cadrul viitoarelor negocieri cu NATO și nu de a slăbi autoritatea președintelui iugoslav.

Ca de obicei, s-a mai găsit un politician care să dea cu bățul în baltă, acum, când toată lumea era concentrată asupra negocierilor de la Koln și din Macedonia: Jozsef Kasza, primarul orașului Subotica și lider al Uniunii Maghiarilor din Vojvodina. El a declarat că dezaprobă întreruperea negocierilor dintre delegațiile militare ale Armatei iugoslave și NATO, pentru că acest lucru nu este în spiritul mandatului acordat săptămâna trecută de Parlamentul sârb. “Nici cererea de prelungire la două săptămâni a perioadei de retragere din Kosovo a Armatei iugoslave nu este conformă cu ce s-a hotărât în Parlament,” a afirmat Kasza. “Ca să nu mai vorbim că Parlamentul ar fi trebuit să adopte un document similar acum 2 luni si jumătate, înainte de începerea războiului…”

Nici Milo Djukanovic, președintele Muntenegrului, nu mai avea răbdare și a solicitat, deși nimeni nu-l băga în seamă în acest moment, oprirea imediată a bombardamentelor. “Comunitatea internațională trebuie să evite ca ultimele tresăriri ale unei politici tragice și ratate să cauzeze noi victime și distrugeri,” a declarat Djukanovic într-o conferință de presă. El a sugerat Belgradului să abolească starea de război și să-i demobilizeze pe rezerviștii din Iugoslavia. Deși acest lucru nici nu era prevăzut de planul de pace, președintele muntenegrean a spus că nu va fi de acord cu o retragere prin Muntenegru a forțelor iugoslave care vor pleca din Kosovo. Apoi a acuzat din nou o parte a conducerii Armatei iugoslave că “s-a pus în serviciul regimului dictatorial al Belgradului și încearcă să destabilizeze Muntenegrul“, având intenția de a suplimenta contingentul de militari aflați în această țară. Toate aceste declarații nu arătau decât totala dezorientare în care se zbăteau politicienii din Iugoslavia, frustrați că sunt excluși de la luarea deciziilor care vor aduce pacea.

Un camion rusesc a adus astăzi la sediul NATO din Bruxelles 1 milion de semnături din 70 de regiuni ale Rusiei, în favoarea unei încetări imediate a bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, informează AFP. Camionul, pe care era scris “Opriți războiul!“, a fost – în mod simbolic – descărcat de către fostul vicepremier rus Boris Nemțov, care a avut, după aceea, o întrevedere cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Javier Solana.

La ora 13:00, s-a anunțat reluarea negocierilor dintre NATO și militarii iugoslavi. De această dată, la nivel de ofițeri de legătură. Se spunea că discuțiile ar avea loc la cafeneaua “Europa 93” de lângă Blace, însă oficialii Alianței Nord-Atlantice au dezmințit informația. Totuși, jurnaliștii străini care stăteau la pândă în zonă au observat, lângă cafeneaua “Paris-Roma” de pe șoseaua dintre Presevo și Tabanovce, 3 jeep-uri britanice, un vehicul militar american și unul francez. După ce i-au așteptat pe sârbi până la ora 11:00, militarii NATO – printre care ziariștii l-au recunoscut pe generalul Bruno Cuche, șeful contingentului francez din Macedonia – s-au urcat în mașini și au plecat.

Oricum, sârbii au făcut bășcălie de coborârea nivelului de reprezentare al celor două părți, spunând că – dacă lucrurile merg tot așa – se va ajunge la negocieri între nevestele șefilor celor două armate, care ar avea mai multe șanse să se înțeleagă. La prânz, Nebojsa Vujovic era încă la Belgrad și a organizat o scurtă conferință de presă, în care a declarat că, azi-noapte, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia au avut loc două runde de negocieri, la nivel de experți. El a adăugat că “discuțiile au fost pozitive și au decurs într-un climat favorabil”. Fără alte detalii. Imediat după conferință, Vujovic s-a grăbit să plece către Macedonia, pentru o nouă rundă de negocieri.

Am vorbit din nou în țară. Se făcuse un bilanț al cetățenilor iugoslavi care au intrat în România de la începutul războiului. Peste 2.000, majoritatea venind la rude sau prieteni și intrând în țară cu viză turistică. Pe lângă ei, au fost înregistrați 371 de refugiati, dintre care 124 de albanezi, 233 de sârbi și 14 români proveniți din familii mixte. Am mai primit o știre a agenției Mediafax, în care se anunța că, imediat după începerea atacurilor NATO, sistemul energetic românesc a fost separat de cel iugoslav, ceea ce a permis funcționarea normală a complexului de la Porțile de Fier. “După primele atacuri, la Porțile de Fier s-au simțit șocuri, dar numai de durata câtorva sutimi de secundă. Nu s-au creat disfuncționalități în funcționarea centralei, pentru că s-au declanșat mecanismele de protecție specifice pentru cazuri de urgență,” a declarat Silviu Boghiu, director general al CONEL.

Inițiativa părții române a fost foarte inspirată, sistemul energetic iugoslav fiind una din țintele preferate ale NATO. Într-un interviu acordat cotidianului “Vecernje novosti“, profesorul Nikola Rajakovic, de la Catedra de sisteme electro-energetice a Facultății de Electrotehnică din Belgrad, a afirmat că sistemul energetic național al Serbiei nu va putea fi stabilizat până la sfârșitul anului, deci iarna care va veni va fi dramatic de grea. “Compania de distribuție a energiei electrice din Serbia (EPS) a suferit pagube de sute de milioane de dolari,” a apreciat Rajakovic. “Au fost distruse peste 30 de transformatoare de mare putere și – chiar dacă începem acum tratative cu cele mai mari firme din lume din acest domeniu – cele noi nu vor putea fi puse în funcțiune mai devreme de 1 an. Liniile de înaltă tensiune nu mai suportă sarcini mai mari de 100 de milioane de kilowați-oră pe zi, iar în iarna trecută, se consumau cel puțin 150 de milioane de kilowați-oră zilnic. Vom avea două mari probleme. Una tehnică, pentru că va fi necesar un plan foarte bun de distribuție alternativă a curentului electric, iar alta economică, deoarece prevăd scumpirea drastică a energiei.” Profesorul Rajakovic n-a mai luat în calcul, în cazul în care transformatoarele ar fi achiziționate, și posibilitatea integrarii lor într-un sistem adaptat – în funcție de aparatura procurată – ba din Rusia, ba din Occident.

Astăzi, compania “Elektrovojvodina” a anunțat că, la Novi Sad, continuă să existe mari probleme cu distribuirea energiei și curentul este întrerupt 6 ore pe zi. În zona Backa, apa nu urcă până la robinetele apartamentelor de la etajele superioare ale blocurilor, iar curentul are frecvente căderi de tensiune. După bombardamentul de azi-noapte, cartierul Shanghai a rămas complet fără apă și locuitorii sunt aprovizionați din cisterne. În Novi Sad nu mai există apă caldă. Fusese lovită și centrala termică. Din cauza crizei de carburanți, compania de salubritate nu mai lucrează de două zile, locuitorii orașului fiind rugați să nu arunce gunoiul în jurul containerelor pline.

Slobodan Milosevic “și-a epuizat toată muniția” și va trebui “fie să părăsească rapid Iugoslavia, fie să sfârșească precum Nicolae Ceaușescu“, a afirmat înaltul reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia Carlos Westendorp, citat de AFP. “Armata iugoslavă este furioasă și se întreabă astăzi pentru ce s-a dat războiul, dacă se acceptă aceleași condiții ca acelea dinaintea izbucnirii lui.” Una din cheile păcii în Iugoslavia, susține diplomatul spaniol, este viitorul UCK. “Menținerea sa activă și înarmată în Kosovo este la fel de periculoasă pentru Milosevic, ca și pentru comunitatea internațională.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, însă nu m-am dus, de teamă că voi fi recunoscut de vreun jurnalist străin sau de vreun ofițer de la Centrul militar de presă. Oricum, am aflat rapid că Draskovic a declarat din nou că oprirea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei este “o problemă de ore, cel mult zile” și că – imediat după încheierea războiului – în țară va trebui să înceapă procesul unei mari reforme economice și politice. Întrebat dacă acest lucru se va putea petrece cât timp Slobodan Milosevic va fi la putere, liderul SPO a răspuns în stilul său duplicitar: “Sunt bineveniți toți cei care vor aproba schimbarea și primenirea politicii iugoslave.” Imediat, a avut grija să tragă o limbă și puterilor occidentale: “După retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, în provincie nu va exista un vid de autoritate, deoarece forțele Națiunilor Unite vor fi rapid desfășurate. Cea mai mare problemă este dacă UCK va înțelege să nu profite de situație și să nu atace unitățile sârbești care se retrag sau să înceapă prigoana împotriva sârbilor care locuiesc în Kosovo.”

Răspunsul a venit de la Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. Acesta stătea la pândă la Koln, așteptând finalul reuniunii G-8. Bine strunit de Madeleine Albright, Thaqi a promis că unitățile UCK nu vor ataca militarii sârbi în retragere și că va stopa ofensiva declanșată în sudul provinciei. El a mai anunțat că urmează să se întâlnească cu Ibrahim Rugova, când acesta va vizita Albania. Însă Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat că Rugova nu va veni la Tirana, pentru că nu i se poate garanta securitatea personală. Și în Albania, unde Ibrahim Rugova nu mai fusese de 2 ani, Puterea și Opoziția își reglau conturile fără să țină cont de interesele naționale. Milo declarase că, atât timp cât Rugova vine să discute cu Sali Berisha, fost președinte și actual lider al Opoziției, Guvernul nu are nici un motiv să-i asigure protecția.

În această vreme, alarma aeriană nu mai fusese ridicată în Kosovo de ieri dimineață. A fost alarma și în Serbia, la Cacak și Niș, însă nu a durat decât 2 ore, în care a fost încă o dată bombardată ferma de la Dobricevo. Alți doi jurnaliști au fost răniți în Kosovo în această dimineață. Un automobil în care se aflau Ron Ben Yishai (de la cotidianul israelian “Yediot ahronoth“), Ivan Cvejic (de la Centrul de presă din Priștina) și Aleksandar Mikic (corespondentul agenției France Presse) a căzut într-o ambuscadă a gherilelor UCK pe șoseaua UrosevacKacanik. Ziariștii încercau să ajungă în localitatea Djeneral Jankovic, de la granița cu Macedonia, când separatiștii UCK au tras asupra lor mai multe rafale de arme automate. Yishai și Cvejic au fost răniți, iar Mikic a scăpat ca prin minune nevătămat.

Poliția macedoneană a arestat 7 persoane, în apropiere de granița cu Iugoslavia, în timp ce încercau să lanseze un avion fără pilot echipat cu aparatură pentru fotografiat, a anunțat ministrul macedonean de Interne Pavle Traianov, citat de AFP. Cetățenii israelieni, care pretind că sunt ziariști, au fost interogați de Poliție și apoi eliberați. Fuseseră reținuți în apropiere de localitatea Ramno, la 15 kilometri nord de Skopje. Împreună cu ei a fost arestat și un polițist macedonean care le servea drept ghid. “Avionul fără pilot fusese transportat din Israel pe bucăți,” a precizat Traianov. “Israelienii nu vor fi urmăriți în Justiție, deoarece în momentul arestării lor, nu se aflau într-o zonă interzisă.”

În fine, în această după-amiază, miniștrii de Externe din țările G-8 au convenit la Koln asupra textului unui proiect de rezoluție cu privire la Kosovo, care ar urma să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU. Prima care a prezentat principalele puncte ale proiectului a fost agenția France Presse. Conform textului, Consiliul de Securitate al ONU:

– reafirma integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia;

– cere o “autonomie substanțială” pentru Kosovo;

– face referire la capitolul VII al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forță, în caz de nevoie;

– cere Belgradului “să pună capăt imediat și într-o manieră care să poată fi verificată a violenței și represiunii în Kosovo”. Cere, de asemenea, Belgradului, “să înceapă retragerea verificabilă a tuturor forțelor militare, de poliție și paramilitare” sârbe, în funcție de care, “va fi sincronizată desfășurarea unei prezențe internaționale de securitate în Kosovo”;

– plasează desfășurarea “prezențelor civile și de securitate” în Kosovo sub auspiciile Națiunilor Unite;

– nu vorbește în mod explicit de NATO, dar “autorizează statele membre și organizațiile internaționale adecvate” să alcătuiască o forță internațională, în termenii definiți de planul de pace comun elaborat de occidentali și ruși și acceptat de Belgrad. Textul prevede, într-o anexă, că este vorba de o “forță cu participarea substanțială a NATO” și plasată “sub un comandament unic“;

– definește misiunea acestei forțe ca fiind, cu precădere, “menținerea și, dacă este nevoie, impunerea încetării focului”, asigurarea retragerii și împiedicarea întoarcerii în Kosovo a forțelor sârbe și iugoslave, demilitarizarea UCK, supravegherea operațiunilor de deminare și asigurarea funcțiilor de grăniceri;

– prevede instituirea unei administrații provizorii, în numele secretarului general al ONU și “cu ajutorul organizațiilor internaționale adecvate”, al cărei scop va fi în special facilitarea tranziției către o autonomie a provinciei, după alegeri;

– cere Republicii Federale Iugoslavia să faciliteze accesul în Kosovo a organizațiilor umanitare;

– cere cooperarea “tuturor celor interesați, inclusiv a prezenței internaționale de securitate” cu Tribunalul Internațional de la Haga;

– fixează la un an mandatul inițial al prezenței civile și de securitate.

Pentru a obține sprijinul Chinei la adoptarea în Consiliul de Securitate a acestui proiect de rezoluție, Martti Ahtisaari s-a dus la Beijing, informându-i pe liderii chinezi despre viziunea occidentală asupra reglementării politice a crizei din Kosovo. După o discuție telefonică cu Boris Elțîn, președintele chinez Jiang Zemin a spus că, în această seară, când se va discuta rezoluția, China va insista să se prevadă explicit respectarea suveranității Iugoslaviei.

NATO nu intenționează să încredințeze Rusiei vreun “sector” în Kosovo, în cadrul desfășurării unei forțe de pace,” a declarat secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de AFP. “Este foarte important ca NATO să fie bine reprezentată în toate sectoarele,” consideră Albright. “Nu cred că forțele ruse pot fi plasate sub comandamentul și controlul NATO, însă mă aștept să existe un nivel de colaborare acceptabil, așa cum este cazul în Bosnia,” spunea și Bill Clinton, adăugând că “este foarte important” ca Rusia să participe la KFOR. “Oricum, sârbii nu vor putea în nici un fel să controleze cine va intra în Kosovo,” a completat Madeleine Albright. “Vor exista, probabil, câțiva sârbi la granițe, însă nu vor fi o forță capabilă să controleze accesul în Kosovo.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii din București m-au rugat să fiu atent la reacțiile cercurilor politice de la Belgrad, după încheierea reuniunii G-8. Era prea devreme pentru reacții oficiale, așa că m-am rezumat să spun că – în general – oamenii obișnuiți consideră că se încearcă tragerea pe sfoară a sârbilor. Ei cred că americanii nu vor introduce proiectul de rezoluție în ședința Consiliului de Securitate, decât după începerea retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, pentru a putea intra nestingheriți în provincie și a pune ONU în fața unui fapt împlinit. Sârbii au tot mai mult convingerea că rușii i-au trădat, așa cum se așteptau încă de la început, și că nu vor trimite în Kosovo, găsind tot felul de pretexte, decât un număr mic de militari. Astfel încât, practic, Kosovo va intra sub ocupația NATO, întregul război fiind zadarnic.

În timpul pregătirilor pentru ședința Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, avioanele NATO continuau să bombardeze – e drept că sporadic – localitățile din Kosovo. După ce satul Bunusevac și apoi orașul Vranje au fost ținta a 8 proiectile, alte două au lovit în această după-amiază vârful Pancic, de pe muntele Kopaonik. Au fost atacate apoi satele Dragas și Planeje, de lângă Prizren. La 19:30, patru proiectile au explodat la Berane, lângă Pec, urmate de alte câteva în satul Gorazdevac. La aceeași oră, au fost înregistrate 5 explozii între orașele Urosevac și Stimlje, ceva mai târziu venind din nou rândul zonei satului Planeje.

Premierul francez Lionel Jospin a confirmat împărțirea provinciei Kosovo în 5 “zone multinaționale”, care urmează a fi plasate sub controlul a 5 țări occidentale, informează AFP. Jospin a precizat cele 5 națiuni cadru: Germania, Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Italia. Contingentul francez se va desfășura în nordul provinciei Kosovo, în jurul orașului Kosovska Mitrovica. “Atitudinea în privința UCK este extrem de clară. Noi nu suntem de acord ca violențele sârbilor să fie înlocuite de violențele altor forțe,” a precizat Jospin.

La 22:05, sirenele alarmei aeriene sunau din nou, atât la Belgrad, cât și în restul Serbiei. Noi stăteam pe terasa cafenelei de lângă hotel, eu – așteptând Știrile ProTV de la miezul nopții, pentru care aveam pregătită încă o transmisie în direct prin telefon. De o oră, generalul Michael Jackson se întâlnise la Kumanovo cu o delegație iugoslavă condusă de generalul Svetozar Marjanovic, pentru semnarea unui acord tehnico-militar care să stabilească modalitățile de retragere a forțelor sârbe din Kosovo.

Vorbisem cu Lucian Mîndruță despre subiectele intervenției mele și, în afară de povestea bombardamentelor din noaptea trecută, pentru care veniseră imagini de la agențiile de presă, m-a rugat să caut în continuare reacții la reuniunea G-8. În jurnalul de știri al RTS, văzusem din nou strădaniile regimului de la Belgrad de a prezenta proiectul de rezoluție într-o lumină cât mai favorabilă. Deși nu au fost încă prezentate detalii despre textul proiectului, sârbii au început să înțeleagă că, atunci când pierzi un război, cu cât întârzii mai mult semnarea acordului de pace, cu atât primești mai puțin. Oamenii nu mai dau doi bani pe propaganda răsuflată pe care o parte a mass-mediei încearcă să le-o bage pe gât. Despre rezultatul concret al mult trâmbițatei Uniuni Rusia-Belarus-Iugoslavia… apă de ploaie! Despre reacțiile liderilor politici… simple marionete manevrate de Milosevic!

Armata iugoslavă a început pregătirile pentru a-și retrage forțele din Kosovo, chiar dacă nici un soldat nu a părăsit – până în prezent – provincia, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Am văzut indicii care arată că își mobilizează vehiculele și alte mijloace de transport, dar nu am văzut încă nici un semn că trupele sârbe sau forțele de Poliție sau paramilitare se retrag,” a spus Kenneth Bacon. “Am văzut însă clar că sunt în curs de desfășurare pregătiri de retragere.”

De-a lungul întregii nopți, am ascultat știrile radiourilor iugoslave, care anunțau derularea negocierilor de la Kumanovo. La un moment dat, 3 din membrii delegației iugoslave au plecat în Serbia, pentru a se consulta cu Milosevic. Sârbii nu aveau încredere decât în propriile sisteme de comunicații, de teamă că ar putea fi interceptați de sateliții NATO. Generalii Marjanovic și Jackson au rămas la Kumanovo. După o oră, cei 3 s-au întors. Între timp, s-a încheiat ședința Consiliului de Securitate, cu o rezoluție care urmează să fie votată mâine. Cu excepția slabelor bombardamente din Kosovo și a atacurilor UCK dinspre Albania, în întreaga Iugoslavie era liniște.

Astăzi, când așteptam împreună cu Mile Cărpenișan să ne transmitem corespondențele pentru jurnalele de seară, a căzut pentru prima oară rețeaua GSM din Belgrad. Mai aveam câteva minute până să intrăm în direct. Am sunat în țară și i-am dictat lui Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, numărul de telefon al centralei hotelului. Pe Mile l-au sunat primul, la noi în cameră. În criză de timp, am năvălit peste Dobrivoi, care stătea lângă noi și i-am spus recepționerului să-mi dea legătura în camera lui. Când a reușit să mă prindă, Beavis a răsuflat ușurat. A mai apucat să-mi spună: “Atenție! Mai ai 30 de secunde!” și am intrat în direct cu Andreea Esca. Dobrivoi ne privea uimit și nu înțelegea de ce ne agităm atât pentru o transmisie în direct. De unde să știe că, aseară, amândoi – și eu, și Mile – am intrat în direct în același timp? El transmitea pe telefonul din cameră, în timp ce eu – închis în baie, ca să nu ne bruiem relatările.

Dobrivoi ne-a făcut o surpriză: ne-a invitat pe toți la masă, la hotel “Toplice“. Vorbise cu Nelu Madjinca, directorul hotelului și au fost împreună la cumpărături, așa că ne-am trezit cu niște platouri imense, cu brânza, mezeluri și legume, de nu ne mai puteam opri din înghițit. Nelu și Dule râdeau, pentru că venea felul doi: Karadjordjeva snicla – un fel de Cordon bleu în variantă sârbească – pe care, dacă îl mâncai tot, puteai să crăpi. Până și Eugen Mihăescu, un fin gurmand, sensibil la calitatea mâncărurilor, s-a declarat încântat de cina pregătită pentru noi.

Etnicii albanezi din Kosovo sunt constrânși de sârbi să semneze documente prin care renunță la cetățenie, pentru a putea părăsi provincia, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. În acest sens, au fost primite un număr mare de mărturii, culese de la cei aproximativ 500 de refugiați din Kosovo care au sosit luni în Albania și Macedonia.

La un moment dat, ne-am plictisit și am hotărât să căutăm o discotecă, să mai uităm de război. Eugen Mihăescu s-a dus la culcare. Era dezamăgit și hotărâse să se întoarcă în România, pentru că nu voia să vadă deznodământul jalnic al unei bătălii inegale, căreia sârbii îi făcuseră față cu fruntea sus până acum. George Roncea voia să plece și el, pentru că nu mai avea bani. Spera să mai facă rost, pentru a se întoarce cât mai repede. Nu credea că pacea va veni prea curând, convins că militarii sârbi se vor răzvrăti, îl vor da jos pe Milosevic și vor reîncepe luptele cu NATO. Dobrivoi se săturase și el de un război pe care – deși era sârb – nu-l simțea decât ca pe un spectacol de pe urma căruia va câștiga niște bani.

Am găsit repede o discotecă, chiar lângă Trg Republike. La intrare, doi body-guarzi imenși, îmbrăcați complet în negru. Ne-au întrebat dacă suntem înarmați și nu au părut deloc impresionați de zâmbetele noastre ironice. O umflătură sub sacourile lor indica un ditamai pistolul. I-am lăsat să ne percheziționeze fără comentarii. Zărisem pe ușa de la intrare un semn, ca de circulație, care voia să spună că accesul cu arme de foc este interzis. Am intrat și ne-am așezat la o masă mai retrasă, de unde puteam observa tot ce se întâmplă.

Deși arăta excelent, discoteca era pe jumătate goală. În semi-întunericul spart de razele unor lasere, dansau niște fete superbe. N-am îndrăznit să ne apropiem de ele. Observasem privirile de cerber ale tipilor cu care veniseră și știam că sârbii sunt aprigi la mânie, mai ales dacă vrei să le sufli gagicile. Ne-am luat ceva de băut și am ascultat cuminți muzica sârbească, destul de proastă. Mile ne-a amintit că – în general – în discotecile sârbești nu prea se ascultă muzică străină. Eventual, variantele sârbești ale unor hituri răsuflate. După damblaua cu discoteca, ne-am întors la hotel și am adormit liniștiți. Știam că se apropie pacea, așa că, la 6:27, când sirenele au anunțat sfârșitul alarmei aeriene, ne-am întors pe partea cealaltă, bombănind nemulțumiți.

Share

target: Vinerea Mare la război

9 aprilie 1999

M-am trezit cu gândul la noaptea care trecuse. Într-un buletin de știri de la TV se spunea că sârbii l-au dus pe Spyros Kiprianou la Aleksinac si Cuprija, pentru a vedea cu ochii lui ravagiile provocate de bombardamentele NATO. Așa făceau cu toți oficialii străini care au vizitat Iugoslavia în timpul războiului. Și care aveau ce vedea, pentru că puține imagini erau mai dramatice decât o femeie cu obrajii scăldați în lacrimi, în fața dărâmăturilor fostei sale case, printre care se jucau de-a războiul câțiva copii. RTS a precizat că, în timpul raidurilor aeriene asupra uzinelor “Zastava” de la Kragujevac, au fost răniți 124 de oameni.

După cum anunțase directorul Milan Beko cu o săptămână în urmă, muncitorii de la fabrica de automobile hotărâseră să lucreze non-stop, în 3 schimburi, sperând că NATO nu va ataca halele. Oboseala și instinctul de conservare sau – poate – ordinele autorităților i-a trimis, totuși, acasă. Aseară, când primele bombe au început să lovească fabrica, oamenii au alergat într-un suflet, pentru a face un lanț uman în jurul acesteia. De aici și numărul mare al răniților. Slavica Djukic-Dejanovic, directorul spitalului din Kragujevac, a declarat că au fost acordate îngrijiri medicale pentru 70 de muncitori răniți în timpul bombardamentului, alți 15 fiind internați în stare gravă. În semn de protest, muncitorii de la “Zastava” au organizat astăzi un miting de proporții printre halele bombardate. Doar că la “Zastava” nu se produceau doar autoturisme (vezi link).

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a dezmințit informațiile publicate în cotidianul britanic “Daily Telegraph“, potrivit cărora Franța nu ar avea acces la anumite documente secrete privitoare la criza din Kosovo. Corespondentul din Washington al ziarului citase surse diplomatice neidentificate, care i-au dezvăluit că această situație s-ar datora suspiciunilor ca ar exista o axă militară “Paris-Belgrad”. Acestea au fost alimentate de arestarea, în 1998, a unui comandant francez de la cartierul general din Bruxelles, acuzat că ar fi transmis sârbilor planurile NATO referitoare la Kosovo. De asemenea, tot un ofițer francez a fost acuzat că ar fi dezvăluit planul de capturare a  lui Radovan Karadjic, liderul sârbilor bosniaci, căutat pentru crime de război.

La Media Center, am aflat că distrugerea podurilor peste Dunăre a adus Iugoslaviei pagube de peste 10 miliarde de dinari. Cifra – echivalentul a 1 miliard de mărci germane – mi s-a părut exagerată. Totuși, nu am putut să nu-mi notez îngrijorarea sârbilor față de pericolul unei catastrofe ecologice pe Dunăre, din cauza reziduurilor de carburanți care s-au scurs în apele fluviului, în urma bombardării rafinăriei de la Novi Sad și a depozitelor de la Smederevo.

Poliția a anunțat astăzi că doi indivizi din conducerea Comandamentului Apărării civile din Novi Sad și șeful unei benzinării au fost arestați, deoarece au falsificat bonuri de benzină. În acest fel, au reușit să obțină ilegal peste 300 de litri de carburanți. Criza de combustibil se simte la tot pasul și autoritățile fac mari eforturi pentru a menține funcționale unele servicii publice.

După ce s-a întors de la Belgrad, Ghennadii Selezniov a declarat că Boris Elțîn ar fi ordonat direcționarea rachetelor rusești către țările care se află în război cu Iugoslavia. Președintele rus a dezmințit afirmațiile, însă, pentru prima oară, a amenințat Occidentul cu implicarea Rusiei în criza din Kosovo: “Statele Unite vor, pur și simplu, să invadeze Iugoslavia, să facă din ea un protectorat. Noi nu putem admite așa ceva. Am transmis NATO, americanilor, germanilor: nu ne împingeți către o acțiune militară. În caz contrar, va izbucni, cu siguranță, un război european și, poate, mondial, ceea ce e inadmisibil. Deocamdată, noi suntem împotriva livrărilor de arme, chiar dacă iugoslavii sunt puțin nemulțumiți că îi refuzăm.”

Potrivit unui raport al NATO către țările sale membre, citat de cotidianul german “Bild“, 500 de etnici albanezi ar fi fost duși în 2 aprilie într-o tabără de lângă localitatea Karajlane și folosiți drept scuturi umane în fața artileriei sârbe. “Albanezii și-au petrecut noaptea în ploaie, cu armele sârbilor îndreptate spre ei,” se scria în raportul bazat pe mărturiile celor care au fost acolo. “Dimineața, au instalat tunurile și mortierele în tabără, la numai 7 metri de civilii albanezi și au deschis focul asupra unui sat unde se baricadaseră rebelii UCK.”

Suntem în Vinerea Mare. Oamenii se pregătesc de Sfintele Paști și sunt hotărâți să meargă la slujba de Înviere, în ciuda refuzului conducerii NATO de a suspenda temporar raidurile aeriene. De altfel, această decizie a cântărit greu în defavoarea Occidentului, mai ales că autoritățile iugoslave au avut grijă să aducă aminte oamenilor că, în timpul Războiului din Golf, irakienii nu au fost bombardați în timpul Ramadanului.

Am aflat că, azi dimineață, în regiunea Tropoja, de la frontiera dintre Albania și Iugoslavia, un grup numeros de luptători UCK a atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo. Atacul a fost susținut cu tiruri de artilerie, dar sârbii s-au regrupat rapid și au reușit să-i respingă. Luptele au durat mai bine de o oră și s-au dat în zona muntoasă dintre satele Pades și Kamenica. Uitându-mă pe Euronews, l-am văzut pe ministrul albanez de Externe Paskal Milo, afirmând că “țara noastră a devenit o bază strategică pentru operațiunile NATO în Kosovo și Serbia și – în acest sens – din 7 aprilie, Albania a acordat Alianței toate drepturile de a folosi porturile, spațiul aerian și teritoriul albanez”.

Pe străzile Belgradului se simte apropierea Sfintelor Paști. Magazinele au fost invadate de oamenii care caută cadouri pentru cei dragi. Pe străzile centrale, vânzătorii ambulanți vând ouă roșii sau vopsele. Desigur, la modă sunt ouăle pe care a fost pictată câte o țintă.

Sârbii au comentat cu multa ironie tentativa secretarului general al ONU Kofi Annan de a reveni pe scena diplomatică a lumii, după ce organizația a fost ignorată în asemenea hal încă din 24 martie, când atacurile NATO au fost declanșate fără avizul Consiliului de Securitate. Astăzi, Annan a adresat un apel liderilor iugoslavi cerând încetarea focului în Kosovo, care ar implica suspendarea imediată a bombardamentelor. De altfel, modul în care a început, s-a desfășurat și s-a încheiat războiul dintre NATO și Iugoslavia ar putea marca sfârșitul Națiunilor Unite ca organizație ce poate soluționa vreo criză locală sau regională. Și, odată cu acest sfârșit, începutul Noii Ordini Mondiale, atât de des amintită în comentariile analiștilor.

Spre seară, ritualul concertelor de pe poduri a fost reluat. Pentru a nu cădea în monotonie, tinerii au mai inventat ceva: la inițiativa lor, înainte de concert, sârbii se plimbă cu bicicletele pe poduri. Ca și când nimic nu ar deranja mirosul de primăvară adus de vânt de pe malurile proaspăt înverzite ale Dunării.

După ce ieri, comandorul David Wilby a dezmințit acuzațiile sârbilor că bombele lansate asupra Priștinei ar fi lovit locuințele civililor, astăzi a recunoscut că “în timpul bombardamentelor, muniția a căzut până la 200-300 de metri distanță de țintă, asupra ceea ce pare a fi o mică zonă rezidențială“. Referindu-se la centrala telefonică vizată de atac, Wilby a pretins că era obiectiv militar, fiind folosită de forțele de securitate sârbe pentru a ține legătura cu Belgradul și a adăugat că “NATO regretă orice pagubă neintenționată sau pierdere de vieți din rândul civililor”.

Și din nou, la 20:10, alarma aeriană. Noaptea a fost, însă, mai liniștită. Doar pe la 1:00, am auzit bubuituri și am văzut, vreme de 10 minute, antiaeriana Belgradului trăgând asupra avioanelor inamice. La radio s-a anunțat că, la Stara Pazova, între Belgrad și Novi Sad, sârbii ar fi doborât încă un avion NATO, după pilot fiind trimise două elicoptere de recuperare, care au fost observate în apropiere. Un alt avion ar fi fost lovit în raionul Imanova. Deși am crezut o clipă că, fără să o recunoască, NATO nu îi bombardează pe sârbi în aceste zile de sărbătoare, am aflat de la niște militari că atacul fusese lansat. Avioanele au încercat să vină la joasă înălțime, de-a lungul cursului Dunării, însă antiaeriana sârbă a fost la datorie.

În această noapte, în Kosovo nu s-au mai recepționat programele RTS. Una din rachetele lansate de NATO a lovit în plin un releu de televiziune de lângă Priștina. Eram obosiți de atâtea bombardamente și, profitând de liniștea aproape nefirească de la noi, am adormit mai repede. M-am trezit o clipă, la 6:35, să-mi notez ora de încetare a alarmei aeriene. Puteam dormi mai mult pentru că era sâmbătă, urmau Sfintele Paști și nu aveam transmisie decât la Știrile ProTV de la ora 19:00.

Share