target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

Share

target: România și Bulgaria permit NATO să le folosească spațiul aerian

21 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.

Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.

Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?

Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.

Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.

Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovic  a respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.

La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.

În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.

Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.

M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotului au crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.

Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.

Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.

Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.

Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.

Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.

Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.

Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.

Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.

În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.

Share

target: nato bombardează serbia de florii

4 aprilie 1999

Astăzi este Paștele catolic, iar la noi, la ortodocși, se sărbătoresc Floriile. Bisericile din Belgrad sunt pline. Oameni cu crenguțe înmugurite în mâini au umplut străzile. E ciudat, mai ales că, de la 11:06 până la 13:26, a fost din nou alarmă aeriană la Belgrad. Nu a bubuit nimic, dar am simțit aceeași neliniște, mai ales că, de două nopți, Aliații lovesc orașul.

Un înalt responsabil al Centrului de Studii Internaționale și Strategice, citat de numărul de astăzi al cotidianului “Chicago Tribune“, a estimat că, deja, costurile intervenției militare în Kosovo au depășit, pentru americani, 500 de milioane de dolari. Pe de altă parte, Robin Cook a declarat postului de televiziune BBC că o intervenție terestră împotriva Iugoslaviei ar necesita două luni de pregătiri.

De Florii, sârbii au ținut să-și arate superioritatea față de dușmanii care îi bombardau. Câteva mii de belgrădeni au mărșăluit către centrul orașului și au depus zeci de buchete de flori în fața sediilor ambasadelor țărilor din NATO. Ale căror geamuri au fost sparte tot de ei și ale căror ziduri au fost pictate cu sloganuri anti-occidentale. Pe strada Knez Mihailova, unde au acces doar pietonii, a fost desfășurat un sul de hârtie lung de 170 de metri, pe care oricine putea să deseneze sau să scrie mesaje împotriva războiului. Toți cei care treceau îngenuncheau să scrie ceva.

AFP a dezvaluit o mică dramă, petrecută cu ministrul german de Externe Joschka Fischer. Acesta, în vârstă de 50 de ani, ar fi trebuit să se căsătorească astăzi, cu o studentă la jurnalistică în vârstă de 29 de ani, însă a fost nevoit să amâne ceremonia, deoarece era prea preocupat de criza din Kosovo.

Predrag Vasic, directorul Sistemului de electrocentrale din Belgrad, a declarat că termocentrala din cartierul Novi Beograd, distrusă azi-noapte, era un obiectiv civil și asigura căldură și apă caldă pentru aproape 1 milion de locuitori. El susținea că, până la începutul sezonului rece, se vor strădui să o reconstruiască.

Apropo de distrugeri, podul “Sloboda” din Novi Sad, care a fost făcut praf ieri, era cel mai nou din cele trei ale orașului. Dat în folosință în 23 octombrie 1981, podul avea 1.312 metri lungime, 27,6 metri înălțime, iar deschiderea cea mai mare avea peste 60 de metri lungime. Pe lângă cele 4 benzi ale șoselei, mai avea și două linii de cale ferată. Toate sunt acum pe fundul Dunării.

Cand am ajuns în Trg Republike, concertul de prânz începuse deja. Astăzi, cântau doar trupe rock: DDT, Sankt Petersburg, Tanja, Oktobar 1864 și Zabranjeno Pusenje. Ultima, sub numele No Smoking (adică “Fumatul interzis”, cum se traducea și numele sârbesc), avea să cânte, în toamna lui 1999, la București, cu Emir Kusturica, la premiera filmului său “Pisica neagră, mârtanul alb“, iar la conferința de presă dinaintea concertului, liderul formației avea să se vaite cât de persecutați au fost ei de autoritățile iugoslave.

În piață a venit o delegație a sârbilor din România, condusă de deputatul Slavomir Gvozdenovici. După ce și-au exprimat solidaritatea cu poporul iugoslav, membrii delegației s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Ne-am bucurat să ne întâlnim cu Raico Cornea, corespondentul TVR în Iugoslavia, un bun coleg și prieten. El fusese în Kosovo până acum o săptămână, de unde a fost nevoit să se întoarcă în țară. Ne-a povestit cum a fost la primele bombardamente asupra Priștinei, când suflul exploziei unei bombe care căzuse în apropiere a spulberat geamurile unui restaurant în care încerca să mănânce și l-a răsturnat cu tot cu scaun.

Azi, Media Center era închis, așa că, pentru a-mi transmite știrile către agenția de presă Mediafax, aveam nevoie de… un fax. Am găsit unul la hotel “Moscova. Când a auzit că sunt ziarist român, sârbul care era de servici m-a întrebat: “Voi, românii, ce fel de religie sunteți?” Când i-am spus că marea majoritate suntem ortodocși, s-a luminat la fată și mi-a transmis știrile. Nu înainte de a striga către recepționer ce aflase de la mine.

La Centrul militar de presă, ne-am întâlnit din nou cu Adelin Petrișor. De această dată, nu mi s-a mai părut arogant. Ne-a dat numărul de telefon mobil și cel al camerei de hotel (stătea la “Intercontinental“, un hotel mult mai scump și mai luxos ca al nostru, așezat lângă “Hyatt”) și ne-am înțeles să ținem legătura.

novi sad

Sârbii au anunțat că astăzi, un avion al NATO, de tip F-16, aflat în misiune de patrulare deasupra Iugoslaviei, a fost nevoit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Sarajevo, unde pilotul a declarat că a avut probleme tehnice.

Tot azi, miniștrii de Externe ai Germaniei, Franței, Marii Britanii, Italiei și Statelor Unite s-au întâlnit la Bonn, pentru a discuta despre situația din Kosovo. Ei s-au înțeles să nu desfășoare trupe NATO în provincie și să propună Iugoslaviei ca negocierile privind statutul provinciei Kosovo să nu mai aibă ca punct de plecare acordul de la Rambouillet.

Cât despre soarta războiului, 12 bombardiere de tip F-117 A (“avioane invizibile“) sunt pregătite să decoleze de pe o bază aeriană din Germania, pentru a bombarda Iugoslavia. Se vorbește aici că, la noapte, avioanele NATO vor lovi sudul țării (provincia Kosovo), dar că ar putea fi vizat și un pod din Belgrad.

Întotdeauna, duminica este o zi mai relaxată pentru mine, pentru că am doar un jurnal de știri important, cel de la 19:30, dar este destul de dificil să transmit un fax, pentru că Media Center este închis. Și, nu în ultimul rând, oamenii pe care îi pot întreba câte ceva sunt mai greu de găsit. Azi chiar îmi era ciudă, pentru că nu puteam să verific o informație a agenției oficiale iugoslave Tanjug, care a anunțat că un prim grup de voluntari ruși ar fi ajuns la Novi Sad. Era prima știre despre acest subiect, deși de mai multe ori, cazacii din Transnistria au promis că vor veni să lupte alături de sârbi și peste 200 dintre ei ar fi fost înscriși pe listele de voluntari.

La 20:20, dupa ce îmi transmisesem corespondența la ProTV și am apucat să mâncăm, a sunat din nou alarma aeriană. Prin hotel “Toplice se răspândise zvonul că 11 rachete Tomahawk au fost lansate spre Belgrad în seara asta. Nu prea le dădeam crezare, dar ascultam cu urechile ciulite o eventuală bubuitură.

A început, însă, “distracția” în restul țării. La 21:30, bombele cădeau la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica. Avioanele s-a întors, în următoarele două ore, încă de două ori, bombardând din greu. În atacul de la 23:30, releul TV din apropiere a fost lovit de două rachete, o alta distrugând un pod. La 22:00, au fost auzite explozii la Novi Sad, unde astăzi, fusese bombardat sediul televiziunii. La 23:10, a fost lovit satul Gracanica, iar la Gnjilane au fost auzite alte 6 bubuituri. Podul peste râul Ibru, de pe autostrada Raska-Kraljevo, a fost lovit în plin de 7 proiectile, în jurul orei 23:30 și se pare că există mai mulți răniți.

Iată un reportaj făcut de sârbi, la 10 ani de la bombardarea televiziunii din Novi Sad:

La noi, la Belgrad, bubuiturile au început să se audă la 2:20. După ce înghețasem de frig pe acoperiș, am coborât în barul hotelului, unde Dule ne aștepta, cu un zâmbet ironic pe buze și o cafea fierbinte. Abia am apucat să ne încălzim un pic, când vitrina fără benzi izolante, de care tot timpul ne feream, a început să zdrăngăne. Am luat repede liftul și am ajuns pe acoperiș.

În timpul alarmelor aeriene, de câte ori foloseam liftul, aveam o strângere de inimă. Nu-mi era frică, dar nici nu mi-ar fi plăcut să rămân blocat câteva ore acolo. Ca să ajungem pe acoperiș, trebuia să intrăm în casa liftului, pe a cărei ușă – ironia sorții – era lipit un afiș cu sigla forțelor de menținere a păcii din Bosnia. Ne strecuram cu grijă, pe lângă imensele roți dințate care ridicau și coborau ascensorul și ieșeam pe acoperiș. Ca să vedem mai bine, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a sprijinit o scară de metal, pe care ne cățăram până pe casa liftului.

În seara aceasta, pe acoperiș ne aștepta Gheorghii, ziaristul rus de la NTV, care tropăia mărunt din picioare pe lângă trepiedul camerei video. Deși eram deja în aprilie, nopțile erau încă răcoroase. Gheorghii ne-a arătat direcția aeroportului Surcin, de unde veneau bubuiturile. Artileria antiaeriană a sârbilor trăgea din greu și după vreo 10 minute, s-a lăsat liniștea. Atacul nu a făcut mari pagube la aeroport, însă a produs mare panică la Spitalul municipal, lângă care s-au auzit explozii. Câteva posturi de radio au pretins că un avion al NATO ar fi fost doborât în apropierea orașului Obrenovac. La 2:35, sârbii au anunțat că există pericolul unei contaminări în localitatea Lucani, unde a fost bombardat combinatul chimic “Milan Blagojev.

Pentru prima oară, am observat că pe cer, deasupra Belgradului, patru stele se mișcau. Erau sateliții care coordonau operațiunile NATO. De-a lungul războiului, am învățat să-i distingem imediat. Erau niște stele evident mai strălucitoare, care rămâneau fixe multă vreme și dintr-o dată, începeau să se miște cu o viteză foarte mare. De exemplu, când le vedeam strălucind deasupra Novi Sad-ului, eram siguri că încep atacurile acolo. După ce începeau să se deplaseze spre Belgrad, ni se zburlea părul pe cap, pentru că urmau atacurile asupra capitalei iugoslave.

Între două bombardamente, mi-a atras atenția un reportaj prezentat de postul de televiziune Studio B. Cenzurat, desigur, de Armată. Erau prezentate distrugerile provocate de bombardamente și câteva unități militare iugoslave. Într-una dintre ele, am văzut cum militarii sârbi au recuperat o rachetă neexplodată și, după ce au dezamorsat-o, au legat-o de catargul pe care flutura drapelul unității. Mai departe, reporterul de la Studio B a intrat într-un buncăr subteran. Inițial, am crezut că a uitat camera pornită, pentru că, în timp ce străbătea mai multe culoare pentru a ajunge în centrul de comandă, vedeam imagini ale unor avioane. După ce a luat câteva interviuri unor piloți, care declarau, plini de entuziasm, că abia așteaptă să decoleze ca să-i spulbere pe dușmani, reporterul a revenit în sala în care erau garate avioanele și le-a filmat fără rezerve.

La 3:30, posturile de radio au anunțat că mai multe clădiri din orasul Niș au fost cuprinse de flacari. Avioanele NATO au lansat cel puțin 10 bombe asupra zonei industriale, concentrându-se asupra fabricii de țigări (a doua ca mărime din Europa). Au fost, însă, avariate și clădirile din jur. Au fost lovite și două cazarme, dintre care una a explodat într-o jerbă de flăcări. 20 de minute mai târziu, trei proiectile au atins aeroportul.

Am mai stat puțin și ne-am hotărât să mergem la culcare. N-am apucat să ne băgăm în pat, când, la 4:15, am auzit afară mai multe explozii puternice. Am sărit înapoi în bocanci și am fugit pe acoperiș. Și eu, și Mile, uram cel mai tare situațiile de acest gen. De multe ori, în nopțile mai grele sau în cele în care nu se întâmpla nimic, preferam să ațipim îmbrăcați, uitându-ne la televizor și să facem un duș și să ne băgăm în pat abia după ora 4:00.

Cand am ajuns pe acoperiș, era spectacol. Nici nu mai știam încotro să întoarcem capul. Pânza de foc a antiaerianei învăluise Belgradul de jur-imprejur. Cu toate acestea, bubuiturile exploziilor veneau din toate direcțiile. Ne uitam către cartierele Lipovica si Rakovica, unde bombele cădeau între fabrica “1 mai” și o manastire. Se lumina apoi cerul dinspre colina Avala, unde o explozie a produs un incendiu puternic. Brusc, trebuia să ne întoarcem 180 de grade, pentru că un proiectil lovise o cazarmă din suburbia Zemun. Cel puțin așa se anunțase inițial. Mai târziu, Comandamentul Apărării civile a revenit și a precizat că fusese lovită sala de sport de lângă Comandamentul Aviației și Apărării Antiaeriene. Clădirea era chiar pe strada principală din Zemun, Țar Dușan și suflul exploziei a spart toate geamurile și vitrinele pe o rază de peste 100 de metri. Ce noapte!

Share