raico cornea | sorin bogdan's blog

target: din eroare, NATO bombardează buncărele Armatei albaneze

May 29, 2024July 12, 2010 by sorinbogdan

1 iunie 1999

Când ne-am trezit, m-am amuzat teribil de iritarea lui Mile, când a văzut că nu avem apă deloc. I-am explicat ritualul folosirii sticlelor cu apa de rezervă, avertizându-l că trebuie să facem economie și să avem grijă să le umplem tot timpul. Vărul lui, care locuia în camera vecină, a venit să ne ceară o sticlă cu apă, să se spele și el. Am coborât apoi, să bem o cafea, făcută de Nelu pe plita din bucătărie, și am plecat la treabă. Eu mă hotărâsem să trec pe la Ambasada României, să mai stau de vorbă cu Traian Borșan. Nici Mile, nici Eugen Mihăescu n-au vrut să mă însoțească. Domnul Mihăescu avea o profundă aversiune față de membrii corpului nostru diplomatic, proști și lipsiți de profesionalism, așa că m-am dus singur.

Traian Borșan s-a bucurat mult că l-am vizitat și m-a invitat să bem o bere pe o terasă. I-am povestit că s-a întors Mile, că a venit Eugen Mihăescu și a promis că, într-o seară, ne va face o vizită la hotel. La ambasadă nu se schimbase nimic, iar veștile din țară erau destul de puține. Nici diplomații acreditați la Belgrad nu știau prea multe despre intențiile președintelui Milosevic și perspectivele încheierii războiului. Borșan mi-a spus că, dacă situația continuă să se agraveze, personalul ambasadei noastre va fi retras, însă ne va avertiza din timp, ca să plecăm și noi acasă. Și, ca de obicei, m-a rugat să fim prudenți și să lăsăm eroismele deoparte, pentru că nu avea sens să pățim ceva în acest război.

NATO nu dispune de informații în legătură cu o eventuală eroare de bombardare comisă în raidul asupra localității Novi Pazar. Alianța a recunoscut că o bombă programată să lovească o țintă militară a deviat de la traiectoria sa luni seară, la Novi Pazar, informează AFP. “Cinci bombe și-au atins obiectivul, însă una a deviat și a căzut asupra unei zone rezidențiale,” a admis Jamie Shea. NATO a mai recunoscut că forțele sale aeriene, care aveau misiunea de a ataca trupele sârbe concentrate în Kosovo, în apropiere de muntele Pastrik de lângă granița cu Albania, au lansat bombe pe teritoriul albanez, fără a provoca victime. “Știm că un număr de bombe a căzut, din cauza unei neglijențe, de cealaltă parte a frontierei, dar din fericire, nu a fost nimeni rănit sau ucis,” a precizat Jamie Shea.

Asigurându-l că vom avea grijă, m-am despărțit de Traian Borșan și m-am dus la Media Center. Aici, știrile despre bombardamentele de astăzi din Kosovo se aglomeraseră. Încă din zori, pe o distanță de 15 kilometri, între Prizren și Djakovica, unitățile sârbe fuseseră atacate de 2-3.000 de luptători UCK, ajutați, conform afirmațiilor oficialilor militari, de albanezi și membri ai forțelor speciale ale NATO. Atacurile erau sprijinite de aviația Alianței, care a bombardat puternic regiunea. Forțele UCK au ocupat poziții pe muntele Pastrik, însă nu reușeau să mai înainteze și îi bombardau pe militarii sârbi cu mortierele și tunurile de calibrul 75 de mm. În același timp, se dădeau lupte și în sectorul Djakovica, iar NATO anunțase că UCK a obținut câteva succese în zona de nord, în sectorul Batusa. Ceva mai târziu, Armata și Poliția iugoslave au intervenit în jurul localității Srbica, din regiunea Drenica, alungându-i pe separatiștii albanezi. Sârbii spuneau că ar fi ucis câteva sute de teroriști UCK, adăugând că se dădeau lupte și în triunghiul format de localitățile Malisevo, Orahovac și Suva Reka. Pretindeau și că ar fi doborât un avion de tip A-10 și un avion-spion fără pilot. Aparatul A-10 a fost lovit deasupra provinciei Kosovo și s-a prăbușit în Macedonia, când pilotul încerca să aterizeze de urgență pe aeroportul Petrovac, care a fost imediat închis traficului aerian.

Eroarea de azi-noapte, când avioanele NATO bombardaseră o linie de buncăre din Albania, la 500 de metri de granița cu provincia Kosovo, s-a repetat. La prânz, când mai mulți ziariști au însoțit o echipă a militarilor și vameșilor albanezi, care s-a dus să constate pagubele provocate de bombe, raidurile s-au reluat. În ultima clipă, au reușit să se adăpostească într-un buncăr și au avut noroc, fiindcă 4 dintre ele au fost complet distruse. Când atacul s-a încheiat, întreaga zonă era plină de cratere cu diametrul de 3 metri și fragmente de obuze, pe care se putea citi “For use on MK-82“. Un soldat albanez a povestit jurnaliștilor că vameșii din punctul de frontieră Morina s-au ascuns în ultima clipă în buncăre, din cauza intensificării tirurilor artileriei sârbe, ale cărei obuze i-au făcut pe locuitorii satelor din zonă să se refugieze la Kukes.

NATO a recunoscut că a lansat proiectile asupra unui buncăr din Albania, nu departe de frontiera cu Iugoslavia și a declarat că această acțiune “nu a fost intenționată”, a afirmat la Bruxelles un purtător de cuvânt al Alianței. Acesta nu a putut preciza dacă a fost vorba de rachete sau de bombe. “Un buncăr albanez a fost distrus, dar nu s-au înregistrat victime. Bineînțeles, această acțiune nu a fost intenționată.”

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a anunțat astăzi că pierderile suferite de militarii aflați în Kosovo sunt minime. Nu prea îmi venea să-l cred, pentru că ritmul în care era bombardată provincia și insistența cu care avioanele NATO se concentrau asupra regiunilor în care se presupunea că s-ar afla unitățile iugoslave erau de-a dreptul îngrozitoare. Generalul Pavkovic pretindea că mai puțin de 1 % din cei 180.000 de oameni pe care îi are în subordine ar fi fost răniți. “NATO a reușit să distrugă bunurile noastre economice, instalațiile armatei, cazarmele, poligoanele și depozitele,” a recunoscut el. “Ne-am desfășurat la timp unitățile pe teren și i-am ocrotit la maximum pe oamenii noștri, acesta fiind chiar obiectivul nostru strategic.”

Știam că, alături de militarii sârbi din Kosovo, se află și un număr mic de voluntari din fostele țări sovietice. Voluntarii veneau din Rusia, Belarus și Ukraina. Un coleg de la agenția iugoslavă de presă Beta mi-a povestit că a stat de vorbă cu unul dintre aceștia, pe nume David. Avea 26 de ani și îi povestise că a luptat 2 ani în Armata rusă, după care a emigrat în Israel, luptând împotriva arabilor și libanezilor. “Vor pierde acest război împotriva voastră,” îi spunea David reporterului de la Beta. “Sârbii vor câștiga războiul pentru că își apără țara și poporul. Nimeni nu a reușit vreodată să învingă vreun popor. Nici americanii în Vietnam, nici rușii în Afghanistan.” David era echipat în uniformă de camuflaj și, în afară de baionetă și câteva grenade, nu-și lăsa nici o clipă din mână Kalașnikovul, despre care spunea că e cea mai bună armă din lume.

Luptase deja împotriva separatiștilor UCK. “Eram la câțiva metri de ei,” povestea David. “Aveau uniforme noi și se purtau ca niște soldați profesioniști, nu ca niște săteni cărora le-ai împărțit niște arme. Dar nu sunt prea curajoși, mai ales dacă nu sunt mai mulți laolaltă. Printre ei erau și arabi. Știu cum arată, am luptat împotriva lor, în Armata israeliană, care e cea mai bună din lume în intervențiile împotriva gherilelor de acest tip.” Auzind povestea lui David, m-am gândit și la cei 76 de voluntari români, despre care știam că se afla în Kosovo, și le-am ținut pumnii.

În timp ce mă pregăteam să transmit ultimele știri pentru Mediafax, m-a sunat Mile și mi-a citit un comunicat al Forțelor armate iugoslave, care anunțau că aseară, “în timp ce efectua o misiune de inspecție în prima linie a frontului, generalul Ljubisa Velickovic, adjunctul Statului Major al Aviației și apărării antiaeriene iugoslave, a fost ucis, în urma unui bombardament NATO”. În vârstă de 53 de ani, generalul ocupase funcția de șef al Statului Major până în noiembrie 1993, când a fost înlocuit de Slobodan Milosevic cu generalul Spasoje Smiljanic. Împreună cu alți politicieni și militari, Velickovic a fost destituit pentru că s-a opus acordului privind provincia Kosovo, convenit între președintele iugoslav și emisarul american Richard Holbrooke.

Cu ajutorul cunoștințelor pe care ni le făcusem printre militarii sârbi din Belgrad, am aflat că, în realitate, generalul Velickovic și-a pierdut viața lângă Belgrad. Într-adevăr, în timpul unei inspecții. Venise să-i vadă în acțiune pe militarii de la o stație radar, camuflată foarte bine într-o pădure. Atacul aviației NATO începuse și sârbii își țineau radarele închise. Ca să nu fie depistate de inamic, puteau să le folosească doar intervale extrem de scurte, sub 1 minut. Generalul a vrut să identifice poziția unor avioane care bombardau Belgradul și a cerut servantului să pornească radarul. Velickovic era foarte iubit de militari, care știau că, în ciuda gradului și a funcției sale, nu a ezitat, după 24 martie, să se ridice de la sol și să intre în luptă cu avioanele NATO, la bordul unui MiG-29, așa că nimeni nu i-ar fi refuzat dorința. Fatală, de această dată. Piloții NATO lansaseră mai multe rachete anti-radar și una dintre ele a recepționat semnalul aparatului lângă care se afla generalul.

“Europa își pierde independența și devine un protectorat al Statelor Unite,” a afirmat generalul Leonid Ivașov, responsabil cu relațiile internaționale din Ministerul rus al Apărării, într-un discurs susținut în fața atașaților militari acreditați la Moscova. “Puține state din Europa sunt capabile să ducă o politică independentă în raport cu SUA,” a explicat Ivașov. “NATO a devenit structura armată a Departamentului de stat american. Toate țările membre NATO, în afară de Marea Britanie și Franța, care participă activ la bombardamente, au înțeles acest lucru și cer acum o soluție politică, însă nu sunt ascultate. Ca răspuns la dictatul impus de NATO, Rusia se pregătește să-și întărească potențialul militar și pe cel al aliaților săi.”

L-am ajutat și astăzi pe Eugen Mihăescu să-și transmită micul eseu pentru “Cotidianul“. Se numea “… de croazieră” și avea subtitlul “Bilet însăilat cu ață albă”. Noului meu prieten începea să-i placă acest joc cu cuvintele și o făcea cu o ușurință și un talent pe care le invidiam.

“Plouă torențial la Belgrad, bubuituri puternice de Sfântul Ilie, care își biciuiește caii de foc ai faitonului său. Lacrimile ploii șiroiesc pe geam, ca niște cuvinte care își caută sintaxa. Uite, cuvintele au parfumul lor! Sunt și colorate, sonoritatea lor e muzicală. I-auzi: “croazieră”! Ce frumos sună! Ce atmosferă aduce, odată cu briza dulce și un apus de soare – șerbet de trandafiri roz-bombon. Aaa! Rachetă de croazieră! E altceva! Șuieratul ei laș, venind de aiurea, amintește de desumflarea rapidă a unui cauciuc de camion, mare cât “O” din NATO. Bum baritonal, surd. Punct după racheta de croazieră. Și, deodată, aseară, pe la zece, de pe televizor Studioul B dispare. Tocmai când mă bucuram să cred că acest popor nobil, sârb, are și el intelectualii elitiști ai lui, ca orice popor care se respectă, ca orice pădure cu uscăturile ei. De ce să avem numai noi faliții noștri? Iată că îi au și ei pe ai lor. Unul, Zoran Djindjic, este în Germania, unde, departe de rachetele de croazieră, vorbește la telefon cu lideri zonali, marginali, provinciali, pentru că se plictisește singur. Altul, aici, Draskovic, a început să bată câmpii. Ce păcat! Ce mult corupe puterea și cum fantasmează el să o posede, siluind un popor pe la spate. Ca un făcut, cum vă spuneam, “croaziera” i-a întrerupt campania electorală de la Studio B. Nu mai era curent. Se bombardau centralele electrice. La lumina lumânărilor, în ochii unui popor licărea ceva ciudat. Să fie ura, speranța sau resemnarea? “Trecutul nostru este un coșmar, prezentul – insuportabil, noroc că nu avem viitor.” Se potrivește și la noi. Aud că, acasă, unii, Draskovic-ii noștri (cărora li se potrivește de minune vorba românului “Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit!”), pentru că micuțul șoricel Wesley Clark n-a venit, plimbă și ei, dacă nu pe boier, măcar o delegație de arendași. Bravos, națiune! cum zicea nenea Iancu.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 1 iunie 1999.

Inainte de a pleca de la Media Center, Eugen Mihăescu m-a întrebat despre soarta grupului de jurnaliști care fusese victima atacului aerian de duminică după-amiaza, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica. Îl cunoștea pe Daniel Fischer, filosoful francez care se afla printre ei. L-am liniștit. Erau în regulă și se aflau, pentru recuperare, la hotelul “Breza“ de pe muntele Brezovica, unde au povestit ce li s-a întâmplat. Daniel Fischer, care fusese rănit la ambele mâini și picioare în timpul bombardamentului, a declarat că atacul a fost “un act barbar și criminal, deoarece coloana de jurnaliști era perfect vizibilă din avion. Premierii Marii Britanii, al Italiei și al Franței trebuie să afle că niște cetățeni ai acestor țări puteau fi omorâți de avioanele lor”. Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a dezvinovățit, pretextând că ținta atacului a fost un tunel de pe șoseaua pe care circulau cele două mașini și că militarii sârbi trebuiau să-i avertizeze pe jurnaliști că zona este periculoasă. “Desigur că nu putem garanta securitatea jurnaliștilor și civililor din Kosovo,” a explicat, senin, Jamie Shea.

“În momentul atacului, nu aveam unde să ne adăpostim,” povestea Eve-Ann Prentice, corespondenta ziarului londonez “The Times“, care a fost, și ea, ușor rănită în atac. “Când a căzut a doua bombă, am crezut că am murit. După 20 de minute, doi soldați sârbi m-au ridicat de jos și mi-au scuturat pământul din păr și de pe haine. Unul din ei m-a strâns la piept, ca un tată, și m-a liniștit. Ne-au dus într-un sat, unde sârbii și albanezii ne-au adus scaune să ședem și pahare cu suc rece. Apoi, ne-au dus la o bază militară, unde am fost tratați regește și consultați de un medic militar, care ne-a oblojit rănile.”

În Europa Occidentală există o rețea albaneză de tip mafiot, care alimentează conturile UCK cu fonduri obținute din activități de trafic de stupefiante sau prostituție, au declarat la Bruxelles, oficiali din cadrul Alianței Nord-Atlantice, sub protecția anonimatului. Aceștia adaugă că și autoritățile albaneze sprijină activitatea UCK, această organizație căutând să apropie interesele NATO de cele proprii. Oficialii NATO au recunoscut, pe de altă parte, că o parte din informațiile difuzate în presa internațională referitoare la masacrele din Kosovo au fost “distorsionate sau exagerate“. Sursele citate au mai precizat că relațiile dintre Rusia și NATO nu au fost întrerupte în totalitate, în ciuda reacției vehemente a autorităților de la Moscova, la începutul operațiunilor Alianței în Iugoslavia.

La 18:05, au sunat sirenele alarmei aeriene, dar Belgradul nu a fost atacat. Alarma a fost ridicată la ora 19:00, chiar în timp ce eu eram în direct la Știrile ProTV și povesteam ce s-a întâmplat astăzi în Iugoslavia. A fost singura dată când am avut norocul ca vorbele mele să fie însoțite de sirenele alarmei și m-am bucurat foarte mult, pentru că efectul a fost impresionant. Andreea Esca m-a întrebat ce se aude și am avut ocazia să-i amintesc, făcând ușor pe grozavul, cât de mult ne-am obișnuit cu sirenele, la fel ca restul locuitorilor Iugoslaviei. Nu i-am povestit și de sentimentul de panică pe care îl evitasem cu greu, când rămăsesem singur la Belgrad și priveam de pe acoperiș raidurile aeriene. Văzusem atâtea în acest război și mă temeam ca nu cumva un pilot tembel să lanseze asupra cartierului nostru vreo bombă cu fragmentație, pentru că aș fi fost țintă sigură. Când s-au întors ceilalți, nu mi-au mai trecut prin cap astfel de gânduri negre.

E lesne de înțeles din ce motive ne-am isterizat astăzi, văzând că Armata iugoslavă instalase un post de observație sau ceva similar lângă noi. Hotelul “Toplice“ era așezat pe una din laturile unui careu de clădiri și, pe latura perpendiculară, lângă colț, apăruseră de câteva zile niște mașini cu însemnele “VJ” (de la “Vojska Jugoslavije“, adică Armata Iugoslaviei), din care au fost descărcate niște lăzi voluminoase. Iar astăzi, când ne-am întors la hotel, am observat că intrarea în clădirea de lângă noi era păzită de doi soldați în uniformă. Ne-am dus glonț la Nelu și i-am spus că noi nu mai stăm o clipă aici, pentru că știam de ce a fost bombardat hotelul “Jugoslavija“: cineva informase comandamentul NATO că a observat mașini militare și ofițeri sârbi intrând în hotel. Nelu s-a făcut alb ca varul și a pus mâna pe telefon, sunând undeva. Cred că vorbea cu un ofițer important, însă aproape urla și îi spunea să ordone idioților să dispară imediat. L-am lăsat gesticulând, dar am fost uimiți de efectul convorbirii sale. Ceva mai târziu, când am ieșit în oraș să mâncăm, și soldații, și mașinile dispăruseră. Obiectivul nu fusese desființat, însă era păzit de niște tineri solizi, îmbrăcați în blugi și tricouri, peste care aveau niște veste care le acopereau pistoalele.

La 20:30, după ce a sunat din nou alarma, s-a luat curentul în zona noastră. Nu era vorba de încă o avarie, ci ne venise rândul la întreruperi. Nu ne mai mira nimic, de când și orarul autobuzelor care asigurau transportul în comun a fost limitat la 3 intervale: 6:00-8:30, 13:00-17:00 și 18:00-22:00. Oricum, știam că noi eram privilegiați, iar cel mai rău o duceau locuitorii cartierului Novi Beograd. Ca să nu mai vorbim de rezerva de apă a orașului, care mă deranja mai tare decât lipsa curentului, rezervă care urcase astăzi abia până la 15 % din capacitatea normală.

Ne-am dus din nou la “Tri sesira” să mâncăm. Ne-am întâlnit cu echipa de la RTL care filmase duminică seara viața de noapte și Dobrivoi i-a invitat la masa noastră. Lăutarii ne-au cântat muzică sârbească, încercând să acopere bubuiturile pe care le-am auzit până la 21:33. Când ne-am întors la hotel, ne-am oprit pe terasa barului unor muntenegreni, care se obișnuiseră cu noi și chiar ne învățaseră tabieturile. Ne plăcea pe mica terasă, așezată peste drum de parcul din fața Universității, așa că am băut o cafea acolo. La 22:46, am auzit o bubuitură puternică și, deși nici un client de pe terasă nu a tresărit, ne-am hotărât să plătim și să urcăm pe acoperișul hotelului nostru. Veneau…

Întâi au bombardat zona muntelui Fruska Gora. Se vedeau exploziile, am numărat vreo 5. Vizau din nou releul de televiziune de la Iriski Venac. Alte două proiectile au explodat lângă Ruma, unde au fost întrerupte emisiile pe unde ultrascurte ale posturilor de radio. La 23:10, o explozie apropiată ne-a făcut să tresărim şi, imediat, a izbucnit un incendiu înspre Pancevo. Bomba explodase la 250 de metri de benzinăria “Lady”, din nord-vestul oraşului, situată lângă Mali Rit, un sat de ţigani. Un om a fost rănit de explozia care făcuse un crater imens. Au urmat câteva explozii dinspre Ostruznica şi aeroportul Batajnica.

Între timp, am aflat ce se întâmplase la 21:30, când auzisem bubuituri în jurul Belgradului. Piloții avioanelor lansaseră 4 proiectile în cartierul Lipovica și unul asupra aeroportului Batajnica. După ce au bombardat câteva obiective militare din nord-vestul Belgradului, despre care sârbii nu au dat detalii, au trecut peste oraș si au bombardat Obrenovac-ul. Din ce anunța un post de radio, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion, pilotul care s-a catapultat fiind căutat în zona satului Drazevac. Atacurile au fost mai slabe și în Kosovo. La 1:30, cinci proiectile au explodat la Priștina, pe lângă cazarma “Kosovski junaci”, evacuată de mult. La 1:55, a fost bombardată încă o dată ferma de la Dobricevo, de lângă Cuprija, unde, seara, erau adăpostiți pentru câteva ore militarii sârbi. Ultimul raid pe care mi l-am notat a împrăștiat bombe asupra orașelor Kursumlija, Priștina și Podujevo.

“Inculparea lui Milosevic de TPI survine acum pentru că cele două luni de atacuri ale NATO nu au dat rezultatele așteptate, adică nu l-au forțat să părăsească scena,” a declarat președintele croat Franjo Tudjman, într-un interviu acordat cotidianului italian “La Stampa“. “Bombele consolidează, în felul lor, puterea cercurilor extremiste și a lui Milosevic. Motivele recentelor evenimente de pe teritoriul fostei Iugoslavii trebuie căutate în problemele nerezolvate ale moștenirii istorice, ca extinderea Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, conflictele dintre Europa Occidentală și Rusia.” Președintele croat nu exclude o împărțire a provinciei Kosovo, însă în ceea ce privește o eventuală independență, Tudjman considera că trebuie să se țină cont și de albanezii expulzați, dar și de faptul că “provincia Kosovo este leagănul poporului sârb“.

Am coborât destul de furioși de pe acoperiș. În curtea clădirii vecine, unde observasem militarii sârbi, cât a fost întrerupt curentul, a huruit încontinuu motorul unui generator electric pe motorină, care alimenta aparatura pe care o instalaseră acolo. Jos în bar, i-am găsit pe Nelu și pe Dragan, “scriitorul”. Le-am povestit despre generator și Dragan ne-a asigurat că va avea grijă să nu mai existe nici un indiciu al militarilor instalați lângă noi. Dragan îl intrebase pe Nelu despre Eugen Mihăescu, însă acesta l-a liniștit, spunându-i că este “de-al nostru”. Ca să ne mai descrețească frunțile, “scriitorul” ne-a întrebat dacă am auzit povestea despre care vorbea tot orașul. Cică la Smederevo, ar fi murit o bătrână, ai cărei copii erau emigrați în Elveția. Au depus-o la capelă, au venit și copiii la înmormântare și, la un moment dat, în timpul slujbei, bătrâna s-a ridicat din coșciug, s-a uitat în jur și a spus: “Războiul se va termina în 6 iunie, iar în 21 iunie, Bill Clinton va fi asasinat în timpul unei vizite în Slovenia.” După care s-a lăsat pe spate și a închis, definitiv, ochii. 🙂

Povestea pare o fantasmagorie hilară, însă era pe buzele tuturor. Speculând tendința sârbilor de a crede în tot felul de istorii paranormale, cred că serviciile secrete iugoslave au lansat-o, pentru a pregăti terenul viitorului acord de pace. Nu a fost singura poveste de acest gen lansată în ultima vreme. Dar aceasta m-a amuzat atât de tare, încât nu am rezistat să nu o povestesc în direct la ProTV, într-una din intervențiile mele din serile următoare. Am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare, pentru că știam că negocierile de pace sunt pe cale să se încheie și – mai ales – știam că Bill Clinton urma să viziteze, în perioada următoare, unitățile americane din Macedonia și Albania. Și nu era exclus un atentat asupra președintelui american, chiar dacă baba de la Smederevo a prezis că asasinatul se va petrece în Slovenia.

În timpul discuției cu Dragan, Mile ne-a povestit că s-a întâlnit după-amiază, la Centrul militar de presă, cu Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, care l-a rugat să-i transmită lui Raico Cornea, un timișorean care lucra pentru TVR, să nu încerce să mai intre în Iugoslavia în timpul războiului, pentru că riscă să aibe mari probleme. Sârbii erau indignați că Raico, după ce că își terminase facultatea la Belgrad, ca bursier al statului iugoslav, acum s-a dus în Albania și Macedonia, împreună cu Cristina Liberis, și a transmis pentru TVR reportaje în care țineau partea refugiaților albanezi. E adevărat că Raico fusese folosit acolo ca translator, dar în ochii sârbilor era considerat un trădător. Când Dragan ne-a sfătuit să luam avertismentul în serios, l-am sunat pe Raico și i-am transmis totul.

Românii implicați în micul trafic de frontieră cu Serbia au reușit să-i scoată de pe piața locală pe concurenții lor bulgari, susține cotidianul “24 Casa“. Spre deosebire de aceștia, cetățenii români pot pătrunde fără probleme în Serbia, unde vând benzina la prețuri mai mici decât concurența. Până de curând, traficanții bulgari vindeau în Serbia litrul de benzină cu 1,8-2 mărci germane, însă după apariția concurenței românești, au fost nevoiți să reducă prețul până la 1-1,3 mărci. Autoritățile bulgare au luat măsuri de evitare a contrabandei cu combustibil la granița cu Iugoslavia și au limitat accesul persoanelor implicate în micul trafic de frontieră. Cetățenii bulgari trebuie să aibă un motiv întemeiat pentru a li se permite să călătorească în Serbia și sunt supuși unui control vamal amănunțit.

Oricum, era tot mai evident că ne apropiem de sfârșitul războiului. Astăzi, Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, l-a informat pe omologul său german Joschka Fischer, a cărui țară deține în prezent președinția UE, că Iugoslavia acceptă principiile G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. În scrisoarea sa, Jovanovic a precizat că regimul de la Belgrad este de acord chiar cu prezența unei forțe internaționale de menținere a păcii în provincie, sub egida ONU și fără militari din țările NATO, însă condiția indispensabilă pentru orice negociere de pace este încetarea bombardamentelor. Știam că urmau noi discuții la Bonn, între Cernomîrdin, Martti Ahtisaari și reprezentanții NATO, așa că așteptam soluția finală.

Înainte de a adormi, m-am distrat cu Mile, amintindu-ne de circul pe care îl făcuse astăzi Arkan. Liderul paramilitar sârb a apărut în public tuns scurt, declarând sus și tare că se pregătește să plece la luptă în Kosovo, dacă NATO va declanșa invazia terestră. “Am să vând chiar eu sacii de plastic de care veți avea nevoie pentru a vă transporta soldații acasă,” se îmbățoșa el, urmărit cu sufletul la gură de jurnaliștii occidentali. “O să-mi meargă tare bine afacerile.” Noi continuam să ne crucim cum de îi dau atâta atenție ziariștii străini și nu-și dau seama că vremea lui a apus și din gloria de odinioară n-a mai rămas decât o legendă. Probabil pentru că sfida în gura mare Tribunalul Penal Internațional, anunțând că nu dă doi bani pe acuzațiile pe care i le aduce. “Nu suntem sălbatici, nu suntem naziști și nu ucidem oameni,” spunea el, după care adăuga, spre groaza asistenței: “Cine spune că sârbii au violat femeile albaneze din Kosovo minte cu nerușinare. Sârbii nu violează țigănci. Nu vedeți ce femei frumoase avem noi?” Am adormit zâmbind și am ignorat sirenele care anunțau, la 6:27, încetarea alarmei. Colegii mei nu doreau nici de această dată corespondență de la Belgrad în emisiunea de dimineață de la ProTV.

Economia bulgară a suferit pierderi în valoare de 70,9 milioane de dolari, în urma războiului din Iugoslavia, a anunțat agenția BTA. Numai de săptămâna trecută, pierderile au crescut cu 9,09 milioane de dolari, potrivit comunicatului unui grup de lucru interministerial. Pierderile directe declarate de societățile bulgare se ridică la 23,16 milioane de dolari, iar cele ale intreprinderilor agricole la 1,6 milioane. Numai pierderile din sectorul transporturilor ating cifra de 31,03 milioane de dolari.

target: viața sârbilor fără apă și curent

May 20, 2024June 30, 2010 by sorinbogdan

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

“Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava“ din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

target: nato bombardează serbia de florii

April 2, 2024April 18, 2010 by sorinbogdan

4 aprilie 1999

Astăzi este Paștele catolic, iar la noi, la ortodocși, se sărbătoresc Floriile. Bisericile din Belgrad sunt pline. Oameni cu crenguțe înmugurite în mâini au umplut străzile. E ciudat, mai ales că, de la 11:06 până la 13:26, a fost din nou alarmă aeriană la Belgrad. Nu a bubuit nimic, dar am simțit aceeași neliniște, mai ales că, de două nopți, Aliații lovesc orașul.

Un înalt responsabil al Centrului de Studii Internaționale și Strategice, citat de numărul de astăzi al cotidianului “Chicago Tribune“, a estimat că, deja, costurile intervenției militare în Kosovo au depășit, pentru americani, 500 de milioane de dolari. Pe de altă parte, Robin Cook a declarat postului de televiziune BBC că o intervenție terestră împotriva Iugoslaviei ar necesita două luni de pregătiri.

De Florii, sârbii au ținut să-și arate superioritatea față de dușmanii care îi bombardau. Câteva mii de belgrădeni au mărșăluit către centrul orașului și au depus zeci de buchete de flori în fața sediilor ambasadelor țărilor din NATO. Ale căror geamuri au fost sparte tot de ei și ale căror ziduri au fost pictate cu sloganuri anti-occidentale. Pe strada Knez Mihailova, unde au acces doar pietonii, a fost desfășurat un sul de hârtie lung de 170 de metri, pe care oricine putea să deseneze sau să scrie mesaje împotriva războiului. Toți cei care treceau îngenuncheau să scrie ceva.

AFP a dezvaluit o mică dramă, petrecută cu ministrul german de Externe Joschka Fischer. Acesta, în vârstă de 50 de ani, ar fi trebuit să se căsătorească astăzi, cu o studentă la jurnalistică în vârstă de 29 de ani, însă a fost nevoit să amâne ceremonia, deoarece era prea preocupat de criza din Kosovo.

Predrag Vasic, directorul Sistemului de electrocentrale din Belgrad, a declarat că termocentrala din cartierul Novi Beograd, distrusă azi-noapte, era un obiectiv civil și asigura căldură și apă caldă pentru aproape 1 milion de locuitori. El susținea că, până la începutul sezonului rece, se vor strădui să o reconstruiască.

Apropo de distrugeri, podul “Sloboda” din Novi Sad, care a fost făcut praf ieri, era cel mai nou din cele trei ale orașului. Dat în folosință în 23 octombrie 1981, podul avea 1.312 metri lungime, 27,6 metri înălțime, iar deschiderea cea mai mare avea peste 60 de metri lungime. Pe lângă cele 4 benzi ale șoselei, mai avea și două linii de cale ferată. Toate sunt acum pe fundul Dunării.

Cand am ajuns în Trg Republike, concertul de prânz începuse deja. Astăzi, cântau doar trupe rock: DDT, Sankt Petersburg, Tanja, Oktobar 1864 și Zabranjeno Pusenje. Ultima, sub numele No Smoking (adică “Fumatul interzis”, cum se traducea și numele sârbesc), avea să cânte, în toamna lui 1999, la București, cu Emir Kusturica, la premiera filmului său “Pisica neagră, mârtanul alb“, iar la conferința de presă dinaintea concertului, liderul formației avea să se vaite cât de persecutați au fost ei de autoritățile iugoslave.

În piață a venit o delegație a sârbilor din România, condusă de deputatul Slavomir Gvozdenovici. După ce și-au exprimat solidaritatea cu poporul iugoslav, membrii delegației s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Ne-am bucurat să ne întâlnim cu Raico Cornea, corespondentul TVR în Iugoslavia, un bun coleg și prieten. El fusese în Kosovo până acum o săptămână, de unde a fost nevoit să se întoarcă în țară. Ne-a povestit cum a fost la primele bombardamente asupra Priștinei, când suflul exploziei unei bombe care căzuse în apropiere a spulberat geamurile unui restaurant în care încerca să mănânce și l-a răsturnat cu tot cu scaun.

Azi, Media Center era închis, așa că, pentru a-mi transmite știrile către agenția de presă Mediafax, aveam nevoie de… un fax. Am găsit unul la hotel “Moscova“. Când a auzit că sunt ziarist român, sârbul care era de servici m-a întrebat: “Voi, românii, ce fel de religie sunteți?” Când i-am spus că marea majoritate suntem ortodocși, s-a luminat la fată și mi-a transmis știrile. Nu înainte de a striga către recepționer ce aflase de la mine.

La Centrul militar de presă, ne-am întâlnit din nou cu Adelin Petrișor. De această dată, nu mi s-a mai părut arogant. Ne-a dat numărul de telefon mobil și cel al camerei de hotel (stătea la “Intercontinental“, un hotel mult mai scump și mai luxos ca al nostru, așezat lângă “Hyatt”) și ne-am înțeles să ținem legătura.

Sârbii au anunțat că astăzi, un avion al NATO, de tip F-16, aflat în misiune de patrulare deasupra Iugoslaviei, a fost nevoit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Sarajevo, unde pilotul a declarat că a avut probleme tehnice.

Tot azi, miniștrii de Externe ai Germaniei, Franței, Marii Britanii, Italiei și Statelor Unite s-au întâlnit la Bonn, pentru a discuta despre situația din Kosovo. Ei s-au înțeles să nu desfășoare trupe NATO în provincie și să propună Iugoslaviei ca negocierile privind statutul provinciei Kosovo să nu mai aibă ca punct de plecare acordul de la Rambouillet.

Cât despre soarta războiului, 12 bombardiere de tip F-117 A (“avioane invizibile“) sunt pregătite să decoleze de pe o bază aeriană din Germania, pentru a bombarda Iugoslavia. Se vorbește aici că, la noapte, avioanele NATO vor lovi sudul țării (provincia Kosovo), dar că ar putea fi vizat și un pod din Belgrad.

Întotdeauna, duminica este o zi mai relaxată pentru mine, pentru că am doar un jurnal de știri important, cel de la 19:30, dar este destul de dificil să transmit un fax, pentru că Media Center este închis. Și, nu în ultimul rând, oamenii pe care îi pot întreba câte ceva sunt mai greu de găsit. Azi chiar îmi era ciudă, pentru că nu puteam să verific o informație a agenției oficiale iugoslave Tanjug, care a anunțat că un prim grup de voluntari ruși ar fi ajuns la Novi Sad. Era prima știre despre acest subiect, deși de mai multe ori, cazacii din Transnistria au promis că vor veni să lupte alături de sârbi și peste 200 dintre ei ar fi fost înscriși pe listele de voluntari.

La 20:20, dupa ce îmi transmisesem corespondența la ProTV și am apucat să mâncăm, a sunat din nou alarma aeriană. Prin hotel “Toplice“ se răspândise zvonul că 11 rachete Tomahawk au fost lansate spre Belgrad în seara asta. Nu prea le dădeam crezare, dar ascultam cu urechile ciulite o eventuală bubuitură.

A început, însă, “distracția” în restul țării. La 21:30, bombele cădeau la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica. Avioanele s-a întors, în următoarele două ore, încă de două ori, bombardând din greu. În atacul de la 23:30, releul TV din apropiere a fost lovit de două rachete, o alta distrugând un pod. La 22:00, au fost auzite explozii la Novi Sad, unde astăzi, fusese bombardat sediul televiziunii. La 23:10, a fost lovit satul Gracanica, iar la Gnjilane au fost auzite alte 6 bubuituri. Podul peste râul Ibru, de pe autostrada Raska-Kraljevo, a fost lovit în plin de 7 proiectile, în jurul orei 23:30 și se pare că există mai mulți răniți.

Iată un reportaj făcut de sârbi, la 10 ani de la bombardarea televiziunii din Novi Sad:

La noi, la Belgrad, bubuiturile au început să se audă la 2:20. După ce înghețasem de frig pe acoperiș, am coborât în barul hotelului, unde Dule ne aștepta, cu un zâmbet ironic pe buze și o cafea fierbinte. Abia am apucat să ne încălzim un pic, când vitrina fără benzi izolante, de care tot timpul ne feream, a început să zdrăngăne. Am luat repede liftul și am ajuns pe acoperiș.

În timpul alarmelor aeriene, de câte ori foloseam liftul, aveam o strângere de inimă. Nu-mi era frică, dar nici nu mi-ar fi plăcut să rămân blocat câteva ore acolo. Ca să ajungem pe acoperiș, trebuia să intrăm în casa liftului, pe a cărei ușă – ironia sorții – era lipit un afiș cu sigla forțelor de menținere a păcii din Bosnia. Ne strecuram cu grijă, pe lângă imensele roți dințate care ridicau și coborau ascensorul și ieșeam pe acoperiș. Ca să vedem mai bine, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a sprijinit o scară de metal, pe care ne cățăram până pe casa liftului.

În seara aceasta, pe acoperiș ne aștepta Gheorghii, ziaristul rus de la NTV, care tropăia mărunt din picioare pe lângă trepiedul camerei video. Deși eram deja în aprilie, nopțile erau încă răcoroase. Gheorghii ne-a arătat direcția aeroportului Surcin, de unde veneau bubuiturile. Artileria antiaeriană a sârbilor trăgea din greu și după vreo 10 minute, s-a lăsat liniștea. Atacul nu a făcut mari pagube la aeroport, însă a produs mare panică la Spitalul municipal, lângă care s-au auzit explozii. Câteva posturi de radio au pretins că un avion al NATO ar fi fost doborât în apropierea orașului Obrenovac. La 2:35, sârbii au anunțat că există pericolul unei contaminări în localitatea Lucani, unde a fost bombardat combinatul chimic “Milan Blagojev“.

Pentru prima oară, am observat că pe cer, deasupra Belgradului, patru stele se mișcau. Erau sateliții care coordonau operațiunile NATO. De-a lungul războiului, am învățat să-i distingem imediat. Erau niște stele evident mai strălucitoare, care rămâneau fixe multă vreme și dintr-o dată, începeau să se miște cu o viteză foarte mare. De exemplu, când le vedeam strălucind deasupra Novi Sad-ului, eram siguri că încep atacurile acolo. După ce începeau să se deplaseze spre Belgrad, ni se zburlea părul pe cap, pentru că urmau atacurile asupra capitalei iugoslave.

Între două bombardamente, mi-a atras atenția un reportaj prezentat de postul de televiziune Studio B. Cenzurat, desigur, de Armată. Erau prezentate distrugerile provocate de bombardamente și câteva unități militare iugoslave. Într-una dintre ele, am văzut cum militarii sârbi au recuperat o rachetă neexplodată și, după ce au dezamorsat-o, au legat-o de catargul pe care flutura drapelul unității. Mai departe, reporterul de la Studio B a intrat într-un buncăr subteran. Inițial, am crezut că a uitat camera pornită, pentru că, în timp ce străbătea mai multe culoare pentru a ajunge în centrul de comandă, vedeam imagini ale unor avioane. După ce a luat câteva interviuri unor piloți, care declarau, plini de entuziasm, că abia așteaptă să decoleze ca să-i spulbere pe dușmani, reporterul a revenit în sala în care erau garate avioanele și le-a filmat fără rezerve.

La 3:30, posturile de radio au anunțat că mai multe clădiri din orasul Niș au fost cuprinse de flacari. Avioanele NATO au lansat cel puțin 10 bombe asupra zonei industriale, concentrându-se asupra fabricii de țigări (a doua ca mărime din Europa). Au fost, însă, avariate și clădirile din jur. Au fost lovite și două cazarme, dintre care una a explodat într-o jerbă de flăcări. 20 de minute mai târziu, trei proiectile au atins aeroportul.

Am mai stat puțin și ne-am hotărât să mergem la culcare. N-am apucat să ne băgăm în pat, când, la 4:15, am auzit afară mai multe explozii puternice. Am sărit înapoi în bocanci și am fugit pe acoperiș. Și eu, și Mile, uram cel mai tare situațiile de acest gen. De multe ori, în nopțile mai grele sau în cele în care nu se întâmpla nimic, preferam să ațipim îmbrăcați, uitându-ne la televizor și să facem un duș și să ne băgăm în pat abia după ora 4:00.

Cand am ajuns pe acoperiș, era spectacol. Nici nu mai știam încotro să întoarcem capul. Pânza de foc a antiaerianei învăluise Belgradul de jur-imprejur. Cu toate acestea, bubuiturile exploziilor veneau din toate direcțiile. Ne uitam către cartierele Lipovica si Rakovica, unde bombele cădeau între fabrica “1 mai” și o manastire. Se lumina apoi cerul dinspre colina Avala, unde o explozie a produs un incendiu puternic. Brusc, trebuia să ne întoarcem 180 de grade, pentru că un proiectil lovise o cazarmă din suburbia Zemun. Cel puțin așa se anunțase inițial. Mai târziu, Comandamentul Apărării civile a revenit și a precizat că fusese lovită sala de sport de lângă Comandamentul Aviației și Apărării Antiaeriene. Clădirea era chiar pe strada principală din Zemun, Țar Dușan și suflul exploziei a spart toate geamurile și vitrinele pe o rază de peste 100 de metri. Ce noapte!