politisti

target: încă o zi fără apă și curent în Serbia

by

23 mai 1999

Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. Ziua începea cam deprimant, deși afară era vreme bună. Mai aveam apă în sticle, însă, pe măsură ce îmi turnam să mă spăl, mă enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborât bombănind și l-am rugat pe Nelu să-mi facă o cafea pe plita cu gaz din bucătărie. Am comentat cu el situația, care nu ni se părea prea roz. Întreruperile de curent și apă puteau afecta moralul oamenilor mai mult decât orice bombardament. Simțeam pe pielea mea.

Am strâns din dinți și am plecat în oraș, încercând să descopăr vreun cartier care să aibă curent. Fără noroc. Cel puțin în centru, nu am găsit. Îmi era greu și să aflu ce s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru că – fără curent – nici computerele, nici Internetul nu funcționau. M-am dus până în piață, n-am rezistat tentației și mi-am cumpărat un joc electronic, ca să-mi omor timpul în nopțile lungi, când nu aveam nici măcar cu cine să schimb o vorbă. Cel puțin până se va întoarce Mile Cărpenișan.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii, în ciuda bombardării din greșeală, de către aviația aliată, a uneia din bazele sale, informează AFP. Bombardarea de către Alianța Nord-Atlantică a unei baze a UCK a fost o “greșeală tehnică, însă atacurile aeriene trebuie să continue și să fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat că bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipă. Mi-am notat pe fugă că, începând cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de lângă Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 în jurul Urosevac-ului. La 12:42, șase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. Apoi, la 13:10, a început un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel puțin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de lângă Priștina, între 14:15 și 15:03.

Centrul de presă din Priștina anunțase că, azi-noapte, în timpul unui raid asupra localității Merdare, de lângă frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia, deputatul sârb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sârbii au mai anunțat că, în regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborât un avion A-10 Thundebolt, așa-zisul “distrugător de tancuri”. Desigur că informația a fost, imediat, dezmințită de oficialii NATO, în eternul ping-pong al declarațiilor și dezmințirilor care a fost una din caracteristicile acestui război.

Periodic, posturile de radio anunțau că, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenție, avariile de la sistemul energetic național nu au fost remediate. Rezerva de apă a Belgradului era în scădere, iar pe străzi își făcuseră apariția cisterne lângă care oamenii așteptau la rând, disciplinați, să-și umple sticlele cu apă. Sârbii erau sfătuiți ca, atunci când va veni curentul, să nu folosească aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toată lumea să-și facă provizii de apă potabilă. Încercând să risipească neliniștea, autoritățile anunțau că se asigură energie și apă pentru spitale și brutării, însă acestea din urmă funcționează doar la jumătate din capacitate.

În două luni de operațiuni în Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave și peste 100 de avioane ale forței aeriene sârbe, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezintă aproximativ jumătate din totalitatea avioanelor de luptă de primă linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozițiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitând de problemele mari cu care se confruntau sârbii, Milo Djukanovic a început să întindă coarda. A apărut la un post de televiziune, cerând o reformă a Constituției Iugoslaviei, care să acorde o mai mare autonomie Muntenegrului în interiorul Federatiei Iugoslave. “O reformă a sistemului constituțional și juridic al Iugoslaviei trebuie să aducă Muntenegrului și politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficientă pentru a-i permite să exprime și să realizeze interesele sale strategice naționale și de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic că refuză să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care îi condamnă politica și “acest război nesăbuit și inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constituției, Serbia și Muntenegru se bucură de drepturi egale în cadrul federației. Însă practic, Slobodan Milosevic și apropiații săi țin frâiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de paradă, în care reprezentanții Muntenegrului nu au puteri prea mari și, oricum, deciziile importante (cum a fost și decretarea stării de război) le ia președintele sau guvernul. “Practica a demonstrat că prevederile Constituției iugoslave se pretează cu ușurință la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declarații, mai ales că erau făcute la întoarcerea dintr-un turneu prin țările occidentale, erau total lipsite de inspirație. Sârbilor și muntenegrenilor nu le stătea mintea la subtilitățile politicienilor, atâta vreme cât în fiecare noapte ploua cu bombe.

Și reacțiile nu s-au lăsat așteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al cărui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic că “întărâtă pasiunile politice și provoacă confruntari civile”. Bulatovic fusese președinte al Muntenegrului pe vremea marii Federații Iugoslave, când, după unele ezitări, a trecut de partea lui Milosevic, în timpul războaielor din Croația și Bosnia. A fost învins în alegerile prezidențiale de Milo Djukanovic, însă Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, în ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsă de legitimitate. În comunicatul său, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fără îndoială, conștient că, după turneul său diplomatic în țările agresoare, nu se mai bucură de susținerea populației din Muntenegru și nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. El a exprimat cu claritate intenția de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu câtă ușurință vorbeau tot felul de lideri în numele poporului, acuzând sau susținând un personaj sau altul. În timp ce oamenii de rând se chinuiau să îndure bombardamentele și nenorocirile războiului, ignorând aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, într-un editorial publicat în ultimul număr al săptămânalului “Newsweek“, că politica sa din Kosovo slăbește relațiile cu China și Rusia. “Acțiunea NATO amenință să reducă la zero relațiile dintre Statele Unite și Rusia în viitorii ani,” scria Kissinger. “În plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slăbit relațiile instabile dintre americani și chinezi.”

Pentru că eram mai liber, mi-am răsfoit carnețelul de notițe și mi-am extras câteva idei pentru reportajul de atmosferă despre bișnițarii români și sârbi pe care i-l propusesem Corinei Hădărean, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-a sunat și l-am înregistrat din prima, fără greșeli. Eram foarte stresat să-mi conserv cât mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizată și nu aveam curent să o reîncarc, așa că m-am concentrat și n-a fost nevoie să repetăm nimic. I-am povestit, în câteva cuvinte, despre criza de carburanți și țigări, la care s-au adăugat, treptat, zahărul, uleiul, detergenții și alte produse. Criză care i-a creat și pe bișnițari.

Deși, în virtutea legii marțiale, împotriva lor au fost anunțate măsuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar și atunci – pentru a nu permite extinderea fenomenului. În mod tacit, piața neagră era încurajată, pentru că devenise o supapă, un mod de a suplini sărăcia și criza. Însă în ultima vreme, am auzit tot mai des cum sârbii se întrebau ce se va întâmpla când vor ajunge la fundul sacului, cheltuind și ultimele economii puse deoparte în anii de prosperitate. Criza provocată de bombardarea infrastructurii economice a țării, care, în viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit să determine poporul să se ridice împotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut, până acum, efectul scontat. Și aceasta, deoarece sârbii au perceput acest război ca o agresiune fără precedent asupra țării lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-au trezit sentimentul că NATO nu luptă doar împotriva soldaților Armatei iugoslave, ci împotriva fiecăruia dintre ei.

În finalul reportajului despre bișnițarii din Iugoslavia, am adăugat ultimul bilanț comunicat de Poliția sârbă, care a anunțat că, de la începutul războiului, au fost arestați 1.318 speculanți (dintre care 1.114 sunt cercetați în stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahăr, 227 de tone de făină, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorină și benzină, 10.000 de litri de băuturi alcoolice și 78.000 de baxuri de țigări, toate provenind din contrabandă. Numai în Belgrad, polițiștii au confiscat de la speculanți mărfuri în valoare de 16,5 milioane de mărci germane! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda în Iugoslavia.

Autoritățile au refuzat accesul în Iugoslavia a două camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria și erau destinate minorității bulgare și spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecută de NATO, conform postului național bulgar de radio. Din cauză că Guvernul iugoslav a afirmat că nu va permite accesul camioanelor, dacă ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentanții săi, acestea nu au plecat încă din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Considerăm că trebuie să așteptăm și să insistăm ca aceste ajutoare să ajungă la simplii cetățeni iugoslavi.”

Încercând să mai aflu câte ceva despre ce s-a întâmplat prin țară, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i făcusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agenția de presă Beta, mi-a arătat o scrisoare deschisă pe care locuitorii orașului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “În acest moment, veți decide soarta noastră, a tuturor,” se menționa în scrisoare. “Vă cerem să încetați imediat acest război și să luați această decizie ținând cont de suferințele pe care le îndură poporul iugoslav, pe care îl conduceți.” Prietenul meu mi-a spus că, la inițiativa unui grup de profesori, medici, ingineri și muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetățenilor“, care îl sprijină pe primarul Velimir Ilic și a coordonat o serie de demonstrații împotriva războiului. De altfel, Ilic se afla deja în atenția Poliției militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic că este responsabil pentru bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei.

M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se întâmpla la Cacak, pentru că nu credeam că autoritățile militare vor rămâne fără reacție, riscând ca protestele de acest gen să se extindă. Pe lângă asta, reprezentanții Partidului Democrat au dat publicității o declarație a liderului său, Zoran Djindjic, care a anunțat că autoritățile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Această acțiune face parte din strategia pusă la cale de regimul Milosevic, care a început în ziua în care am fost acuzat pe nedrept că am fugit în Germania, unde aș fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea în declarația lui Djindjic. Indignarea sa ar putea părea sinceră, dacă declarația n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la… Berlin.

În lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opoziției iugoslave păreau niște handicapați. Acesta avea o abilitate extraordinară de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni în moalele capului, când le era lumea mai dragă. Stupid era că aceștia nu înțelegeau și nu reușeau deloc să-i răspundă cu aceeași monedă. Exemplul Djindjic este relevant: după ce a avut grijă ca toată lumea să afle că acesta a fugit din Serbia, întâi în Muntenegru și apoi în Occident, Milosevic și-a pus oamenii să-i trimită acest ordin de concentrare, pentru a sublinia și mai mult faptul că ar fi nevoie de el în Serbia, pentru a-și îndeplini datoria de apărare a patriei, în timp ce el se refugiase din calea bombelor. În plus, Milosevic știa că, neputând să răspundă convocării, Djindjic va fi anchetat de Justiția militară și, chiar dacă își va dovedi nevinovăția, procesul va dura și va aminti multă vreme sârbilor de lașitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lăsat să se înțeleagă că unul din scopurile bombardamentelor NATO în Iugoslavia ar fi zădărnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Vă voi spune ceva care ne surprinde. Când Viktor Cernomîrdin se afla la Belgrad – și era vorba de cea de-a treia sa vizita, în cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci și pe cele ale multor alte țări – bombardamentele și-au atins intensitatea maximă,” a constatat ministrul, într-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune întrebarea cine încearcă să mineze negocierile?”

Mi-am cumparat câteva ziare și m-am așezat la o masă de pe terasa din Trg Republike, să le răsfoiesc. Un mare scandal a izbucnit în Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, șeful subredacției din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri după-amiază, la ora 17:00, doi polițiști în civil au bătut la ușa acestuia și l-au dus la sediul Poliției, unde l-au reținut vreme de 8 ore. Era pentru prima oară când, în Muntenegru, polițiștii interogau un jurnalist din cauza celor scrise de acesta. În numărul din 20 mai, Becirovic publicase în “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al președintelui muntenegrean în Germania și Franța. Polițiștii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvăluit că Djukanovic ar fi plecat în străinătate, decolând de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzațiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sârb. În numărul său de astăzi, “Politika” a reprodus încă o dată articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru că era bine scris și împănat cu destule elemente picante. Articolul amintea că Djukanovic orchestrează în Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care staționează în această țara, interpretând, în sensul rău, inițiativa acestuia de a solicita modificarea Constituției, pentru ca Muntenegru să dețină un rol mai important în cadrul Federației Iugoslave. Ziaristul a accentuat că Djukanovic nu a venit la Belgrad, să discute aceste probleme cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicându-le, în schimb, în Occident, la Conferința pentru problemele țărilor din estul Europei. În finalul articolului, Becirovic a adăugat că, la întoarcere, Djukanovic a luat cu el în avion un grup de vânători din Occident, amatori să împuște sălbăticiuni în pădurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sârbi, care cunoșteau renumele de bișnițari și contrabandiști ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, șeful Poliției din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, președintele Federației Jurnaliștilor din Iugoslavia, anunțându-l că acesta este anchetat. “Știam că a primit câteva telefoane de amenințare, însă nu mă așteptam, din partea autorităților muntenegrene, la așa o încălcare grosolană a libertății cuvântului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziariști și avocați, care s-au dus în audiență la primul ministru și la președintele Parlamentului muntenegrean. La intervențiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, în jurul orei 1:00.

O nouă pată de petrol, cea de-a optsprezecea de la începutul atacurilor NATO în Iugoslavia, a apărut pe Dunăre în zona Bulgariei, a anunțat agenția de presă BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri și o lățime de 150 de metri, a fost observată de Poliția bulgară de frontieră. Oamenii de știință bulgari au constatat că nivelul concentrațiilor de hidrocarburi toxice din atmosferă a crescut și, în opinia lor, acestea vin dinspre o rafinărie iugoslavă avariată în cursul bombardamentelor. Această creștere a poluării apărea în urma contactului cu aerul a substanțelor petrochimice de la rafinăria din Prahovo.

Desigur că toate ziarele de astăzi au preluat un articol din săptămânalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra că elicopterul Apache care s-a prăbușit la începutul acestei luni în Albania – incident în care au murit doi militari americani – nu a căzut din cauza unei “defecțiuni tehnice“, așa cum anunțaseră oficialii NATO. Citând câteva rapoarte secrete ale Alianței, ziarul german dezvăluia că, în realitate, elicopterul a fost doborât de o rachetă a antiaerienei sârbe. Printre alte date, în rapoarte se arăta că aparatul a explodat în aer, “într-o imensă minge de foc”, ceea ce nu se putea întâmpla din motive tehnice.

Mi-a atras atenția un alt articol, publicat în săptămânalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sârbă din Backa Palanka, orășel de la granița cu Croația. La începutul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat și trimis la o unitate de artilerie antiaeriană, amplasată undeva pe malul Dunării, lângă Novi Sad. În noaptea de 7/8 aprilie, în timp ce manevra un tun de mare calibru, alături de un soldat încorporat, și el, de numai 15 zile, profesorul a reușit să doboare un avion de tip F-15 E. “L-am văzut venind, am ochit și am tras,” povestea Sunjka. “Am văzut cum aparatul se prăbușește și două parașute se deschid. Erau piloții. După o jumătate de oră, am auzit elicopterul de recuperare, însă, fiind întuneric și ceață, nu i-a găsit. A doua zi, împreună cu pescarii și vânătorii din partea locului, care cunosc bine fiecare colțișor, i-am căutat noi și am reușit să dăm de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano!” Avea 42 de ani și era însoțit de copilotul său, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

După o săptămână, tot noaptea, Sunjka a reușit să doboare încă un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred că l-am nimerit fix în cabină. Aparatul a explodat în aer și nu cred că pilotul a supraviețuit.” Povestea mi s-a părut inventată, însă, după ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat să aflu și niște numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat că Aleksander Sunjka exista cu adevărat, ba chiar devenise eroul orașului. În familia sa existau antecedente războinice: străbunicul său, Stojan Sunjka, a luptat în Primul Război Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost șeful brigăzii “Stari Vujadin” în cel de-al Doilea, iar soția sa spune că a mai avut parte de un război, la Vukovar, însă nu dorește să-și amintească de ororile văzute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul să fie o ficțiune. Mândru de el, profesorul explica ziariștilor: “Nu este foarte greu să dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi ținta, o privești precum un fotbalist poarta, ochești și tragi. Dacă ai noroc, îl nimerești.”

Țările din G-8 sunt încă departe de un acord asupra textului pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anunțat guvernul britanic, informează AFP. “Faptul că discutăm serios și în detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au încheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fără a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol rămâne alcătuirea și structura comandamentului forței internaționale care va fi desfășurată în provincia sârbă după retragerea trupelor iugoslave.

Spre seară, m-am întors la hotel “Toplice“, să-mi pregătesc corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Chiar când transmiteam, în zona noastră a revenit curentul electric. Vocea mi s-a înviorat și, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus până în baie, să verific apa. Ghinion! Robinetul se încăpățâna să rămână sec. Ceva mai târziu, un firicel de apă de culoare roșiatică, din cauza oxidului depus pe țevi, a început să se prelingă în chiuvetă, însă presiunea era insuficientă ca să umple bazinul WC-ului. Ce să mai vorbim de duș!

Am rămas în cameră, să urmăresc jurnalul RTS. Prin avalanșa de știri despre protestele din diferite colțuri ale lumii, împotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa președintelui Milo Djukanovic și imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecută, am aflat o informație de ultimă oră. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidențial, locuit de etnici albanezi, din orașul Urosevac. Se pare că obiectivul atacului a fost o uzină de țevi laminate din apropiere, însă cel puțin o rachetă și-a ratat ținta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzină era plin de gropi și fragmente de obuze. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din această zi, după cele de la orele 8:45 și 12:35. Alois Lushi, un bătrân albanez a cărui declarație telefonică a fost transmisă de RTS, povestea că se temea de mai multă vreme că uzina va fi bombardată și și-a trimis cele 4 fete și cei 3 băieți, împreună cu familiile lor, în Macedonia. El s-a întors la Urosevac, cu doi dintre fiii săi, pentru a avea grijă de gospodării. În urma atacului din această seară, băiatul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele său, de 23 de ani, a fost rănit la braț de o schijă. Bătrânul nu-și revenise din șoc și, în timp ce povestea ce s-a întâmplat, plângea în hohote.

Un membru al UCK a fost rănit în cursul luptelor care au avut loc astăzi, la granița dintre Albania și Kosovo, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OSCE. “A fost rănit în luptele din culoarul Padesh și internat în spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK și armata sârbă au avut loc în apropiere de Kosare, un post de frontieră sârb ocupat în prezent de separatiștii albanezi. Aceștia au preluat, la începutul lunii aprilie, controlul asupra postului Kosare și asupra unui alt post de trecere a graniței, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborât sa mănânc. Apoi, ca de obicei, a apărut Dragan, “scriitorul”. De această dată, mi-a adus un articol copiat din ediția de Internet a cotidianului “The Washington Post“. Intitulat “Țineți Rusia departe de Dunăre!”, era semnat de Ion Iliescu! M-a surprins, atât tonul, cât și conținutul articolului, în care fostul președinte al României cerea Statelor Unite să nu dea Rusiei posibilitatea de a-și reinstaura dominația în sud-estul Europei. Argumentându-și analiza cu afirmația că este un bun cunoscător al elitelor rusești, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera că naționalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de forțele unei țări în care militarismul și naționalismul sunt în ascensiune. Liderul PDSR se îndoia că Moscova ar putea deveni un participant activ în zona balcanică, atent și bine intenționat, și era îngrijorat că țări mai slabe (cum ar fi România) ar putea fi înglobate în Federația Rusă.

Criticând rolul Moscovei în Balcani în timpul erei comuniste, Ion Iliescu atrăgea atenția că, deși invoca foarte des relația tradițională cu Belgradul, Rusia a făcut prea puțin pentru Iugoslavia în acest secol. Și dădea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler în 1939-1940, reprimarea Revoluției ungare din 1956 și a “Primăverii de la Praga” din 1968. Mai amintea că unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat să semneze un tratat de bază cu România a fost orientarea țării noastre către Occident și către integrarea în NATO. “O pace în Kosovo, creată și menținută de Moscova, s-ar putea să nu fie pace întru totul pentru regiunea agitată a Balcanilor,” scria Ion Iliescu în articol și atrăgea atenția că o prezență militară sporită a Rusiei în regiune ar crea dificultăți majore țărilor din zonă, în încercările lor de a-și promova în mod independent interesele de securitate. “Nu forțați România sau alte țări să-și deschidă granițele și autostrăzile pentru trupele și tancurile rusesti înaintând spre Kosovo,” exclama el, dând glas eternei îngrijorări a românilor.

În timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, îmi închipuiam ce va urma. Iar va trebui să discutăm despre relațiile româno-iugoslave și despre distanța dintre atitudinea românilor și cea a liderilor noștri politici! Ne-au întrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 și, 16 minute mai târziu, Belgradul se cufunda din nou în beznă. L-am lăsat pe Dragan și am urcat pe acoperiș. Nicăieri nu se vedea vreo lumină. Radio Novosti a anunțat că două proiectile loviseră, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite până în Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalațiile uneia din stațiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar două rachete provocaseră mari distrugeri la echipamentele centralei electrice “Nikola Tesla“. Cea mai mare parte a Serbiei a rămas fără curent electric.

La 23:50, curentul a revenit în centrul Belgradului. Însă doar pentru 3 ore. Când mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă că, poate-poate, mâine dimineață vom avea apă la robinete, am rămas din nou în întuneric. De pe acoperiș, vedeam lupte puternice în zona de nord-vest, la distanță de noi. Începând cu ora 3:00, avioanele NATO lansaseră un puternic atac asupra zonei industriale a orașului Sombor, încercând să lovească aeroportul și instalațiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra porțiunii dintre Mandjelos și Sremska Mitrovica, unde a fost lovită o conductă de apă. La 3:30, am văzut intrând în acțiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului și am auzit câteva bubuituri înfundate. S-a anunțat că un proiectil a căzut peste o casă din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversă de grindină a căzut ieri și azi în mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtună din stațiile meteorologice, datorată deschiderii spațiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un bărbat în vârstă de 30 de ani, iar boabe de grindină mari cât o nucă au căzut în această seară în satele din apropierea localității Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugând culturile sătenilor, a anunțat agenția de presă BTA. Încă de la deschiderea spațiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare și-au oprit radarele, precum și funcționarea aparatelor anti-furtună, destinate dezagregării norilor.

În timp ce stăteam pe acoperiș, mi-am notat orbește o serie de localități din Kosovo, intens bombardate în această noapte, deși condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune și NATO a fost nevoită să reducă numărul raidurilor aeriene. Cel puțin 30 de proiectile au explodat la Priștina și Lipljan, iar în jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista țintelor. Într-un bilanț alcătuit de EPS, companie de distribuție a energiei electrice, s-a anunțat că, în această noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacități energetice ale Serbiei. Au fost înregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslavă a “Porților de fier”), precum și la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A și Niș.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru că veioza de pe noptieră îmi lumina fața. Aveam din nou curent. Am stins veioza și am adormit la loc. La 6:29, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Am sunat la București și am aflat că, în această dimineață, nu voi mai intra în direct la ProTV, în emisiunea lui Cristi Tabără, pentru că vor difuza reportajul meu despre bișnițari. Am încercat zadarnic să-i conving de situația dramatică din Serbia, datorată lipsei curentului și a apei. Mișu Predescu, redactorul șef al Știrilor ProTV, m-a rugat să nu mă supăr și să-mi păstrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam să fac? M-am culcat la loc, visând la un duș fierbinte.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a sosit aseară în Macedonia, unde va inspecta trupele germane, înainte de a pleca spre Albania, relatează AFP. Imediat după sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oraș aflat într-un sector unde trupele germane participă la ajutorarea refugiaților din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zonă macedoneană unde sunt primiți refugiații din Kosovo.

Share

target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

by

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

Share

target: incognito la RTS, în delegația primarului Belgradului

by

24 aprilie 1999

La 10:32, ne-a trezit o bubuitură care a zguduit clădirile din jur. Noroc că, avertizați, nu închideam niciodată ferestrele camerei de hotel, care puteau fi sparte de suflul unei explozii apropiate. După bubuitură, am auzit vuietul unui avion care se îndeparta și, 5 minute mai târziu, sirenele alarmei aeriene. Alarma a ținut până la 11:20 și sârbii au pretins, din nou, că un avion inamic a spart bariera sonică la joasă înălțime, provocând bubuitura care ne-a trezit.

O bombă a explodat astăzi, la ora locală 6:00, în apropierea clădirii în care se află consulatul american și cel britanic de la Ekaterinburg (Ural), atentatul provocând pagube materiale, dar nu și victime, relatează agenția Itar-Tass. Explozia a produs un crater cu diametrul de 1 metru și adâncimea de 50 de centimetri și a spart geamurile imobilelor vecine, avariind o mașină.

Am trecut pe la Media Center și am aflat că, azi-noapte, zona industrială a Niș-ului a fost puternic bombardată. La Novi Pazar au fost auzite 20 de explozii, la Bogutovac, lângă Kraljevo, din cauza bombardamentelor, o bucată dintr-un deal a alunecat, acoperind șoseaua spre Raska, iar la Novi Sad, câteva rezervoare de petrol au luat foc, după ce a fost bombardată zona rafinăriei. Azi dimineață, între 9:00 și 10:00, cel puțin 20 de proiectile au fost lansate asupra Priștinei, fiind vizate aeroportul Slatina, releul TV de la Goles și periferia orașului.

Am mai aflat o veste proastă: Eric Vaillant, cameraman al postului francez de televiziune TF1, și Antun Masle, ziarist la săptămânalul croat “Globus“, au fost condamnați la câte 30 de zile de închisoare, de o instanță militară din Muntenegru. Cei doi fuseseră arestați în 20 aprilie. Francezul a fost acuzat că a vrut să filmeze în satul Kaludjerski Laz, unde, în 18 aprilie, militarii sârbi au deschis focul asupra unor membri UCK ascunși într-o coloană de refugiați albanezi. La rândul său, Masle a fost acuzat că a intrat în Iugoslavia fără viză.

Autoritățile de la București vor respecta embargoul petrolier impus de Alianța Nord-Atlantică împotriva Iugoslaviei, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe Andrei Pleșu, citat de Radio România Actualități. “Obligația României este de a se alinia la efortul tactic și strategic al aliaților, ale căror acțiuni vizează limitarea conflictului în Kosovo, chiar dacă respectarea embargoului va fi costisitoare.”

Șeful diplomației ruse Igor Ivanov a anunțat că Moscova va continua să furnizeze produse petroliere Belgradului și a minimalizat importanța embargoului impus de NATO, relatează AFP. “Nu trebuie să intreprindem nimic care să contribuie la pricinuirea de suferințe poporului iugoslav,” a declarat Ivanov. “Deciziile NATO reprezintă o obligație numai pentru cele 19 state membre, dar conform dreptului internațional, nimeni nu poate impune asemenea sancțiuni fără consimțământul Consiliului de Securitate al ONU.”

La 12:00, am intrat în direct la Știrile ProTV, după care m-am grăbit să ajung la sediul televiziunii, unde se anunțase o mare manifestație. Ministrul Goran Matic declarase ca bombardarea sediului RTS a făcut 16 morți, 18 răniți și 20 de dispăruți. Am ajuns în dreptul bisericii Sf.Mark, odată cu mii de belgrădeni, cu flori și lumânări în mâini. În fruntea lor era o mică delegație oficială, care îi însoțea pe primarul Belgradului și pe celebrul rock-star Bora Djordjevic de la Riblja Corba. Am avut un moment de inspirație și i-am spus lui Mile Cărpenișan să nu scoată un cuvânt. Cu niste fețe grave, ne-am strecurat în delegația oficială și am reușit să trecem neobservați de cordoanele de polițiști care îi opreau pe ceilalți oameni pe colina din spatele televiziunii.

Am ajuns chiar lângă corpul de clădire care fusese lovit de rachete. Aici, muncitorii continuau să scormonească în mormanul de dărâmături, căutând corpurile celor 20 de persoane despre soarta cărora nu se știa nimic. A doua zi, fotografia primarului, lângă care stăteam noi doi, a apărut în toate ziarele. Am aprins o lumânare și am privit, împietriți, lacrimile de pe fețele mamei unuia dintre cei uciși de rachete. Delegația a intrat să viziteze restul clădirii, însă noi am fost descoperiți, din păcate, de bodyguarzii primarului, chiar în momentul în care intram pe ușă, și am fost rapid îndepărtați de doi polițiști, vizibil iritați că reușisem să-i păcălim.

Despre cei dispăruți între zidurile dărâmate ale clădirii televiziunii au apărut legende. Zvonko Mahilovski, unul dintre cei mai vechi comentatori sportivi ai RTS, a afirmat că mai mulți colegi aflați sub dărâmături au reușit să comunice cu cei de acasă, cu ajutorul telefoanelor celulare. Că era mai mult un zvon, mi-am dat seama repede, deoarece Mahilovski nu știa câți sunt și nici cum îi cheamă, ceea ce mi se parea absurd, având în vedere că erau colegi. Timpul avea să-mi dea dreptate. Fără să-i condamn, am rămas impresionat de profesionalismul cu care propaganda iugoslavă a speculat bombardarea televiziunii. Timp de aproape o săptămână, în fiecare zi, se anunța că a mai fost descoperit un cadavru sub dărâmături. Mi s-a părut ciudat că, inițial, nu anunțaseră numele celor morți. În schimb, de fiecare dată când mai “găseau” un cadavru, spuneau imediat cum îl cheamă pe mort. Mai târziu, am avut curiozitatea să socotesc câți au fost găsiți și am constatat că numărul final al morților de la RTS rămăsese același cu cel anunțat aseară de Goran Matic: 16.

Blocada maritimă care va fi instituită de NATO pentru a împiedica aprovizionarea Iugoslaviei cu petrol se va aplica și navelor rusești, a anunțat, într-o emisiune a postului de televiziune ABC, secretarul general al NATO Javier Solana. Marina militară germană este gata să ia parte la o eventuala blocadă maritimă a Iugoslaviei, în cazul în care se va decide întărirea sancțiunilor economice împotriva acestei țări, a declarat adjunctul inspectorului general al Armatei germane, amiralul Hans Frank, citat de AFP.

Astăzi la prânz, 5 copii au fost uciși și alți 6 răniți (dintre care 2 grav) de explozia unei bombe cu fragmentație cu efect brizant în satul Doganovci din Kosovo. Copiii se jucau într-o livadă de lângă sat, în momentul în care în apropiere a fost lansată o astfel de bombă, despre care sârbii spun că este interzisă prin convențiile internaționale. Aveau vârste între 3 și 15 ani și făceau parte dintr-o familie de etnici albanezi.

După amiază, de la 17:00 la 18:26, în Belgrad a fost din nou alarmă aeriană. Nu s-a întâmplat nimic, însă a fost bombardat orașul Vranje. Sârbii au anunțat că ar fi doborât, la ora 15:00, unul dintre avioanele care bombardau Priștina. Aparatul ar fi căzut lângă Orlane, la 15 kilometri nord-vest de oraș, după care atacul NATO, care începuse la ora 9:00 și în timpul căruia avioanele au lansat peste 50 de proiectile asupra regiunii, a încetat brusc. Ceva mai târziu, sârbii au spus că ar mai fi doborât încă 4 avioane inamice. Unul ar fi căzut lângă satul Lipljan, iar altul, de tip Thunderbolt, lângă Lipovica, la sud-vest de Priștina. Celelalte două ar fi fost doborâte în zona localității Leskovac. Inițial, despre unul dintre ele se credea că a fost de tip F-16, apoi sârbii au realizat că este un F-14 Tomcat cu dublă comandă. Poterele organizate pe urmele lor l-au capturat pe unul dintre piloți în pădurea Predejane, iar celălalt era căutat în continuare.

Bill Clinton a uitat, astăzi, valiza care conține butonul nuclear în clădirea în care se desfășura summit-ul NATO, pentru că era foarte grăbit să ajungă la Casa Albă, a recunoscut purtătorul de cuvant Joe Lockhart, citat de AFP. Convoiul prezidențial a plecat în grabă, fără a-l mai aștepta pe cel care avea în grijă celebra valiză. Acesta a fost nevoit să parcurgă pe jos cei 400 de metri dintre Clădirea Ronald Reagan, unde se desfășoară summit-ul NATO, și Casa Albă. “Pot spune, în cunoștință de cauză, că astfel de lucruri se mai pot întâmpla,” a comentat, în glumă, Joe Lockhart, care a pierdut, el însuși, în 1998, avionul prezidențial care pleca din Irlanda de Nord spre Moscova.

La ora 20:40, alarma aeriană suna din nou. Prima parte a nopții a fost liniștită, poate pentru că norii acopereau cerul. NATO s-a mulțumit să bombardeze combinatul “Milan Blagojevic” de la Lucani, cartierele din estul Niș-ului și – în trei raiduri – stațiunea Gucevo de lângă Loznica. La Niș, sârbii au spus că bombele au avariat mai multe obiective civile, cum ar fi Casa Studenților, clădirea unei facultăți și autogara.

În zona Koșare, la frontiera cu Albania, continuau luptele dintre UCK și Armata iugoslavă. Sârbii au respins un atac al gherilelor albaneze, rănind câteva zeci de luptători UCK și luând mai mulți prizonieri, și au afirmat că aceștia erau însoțiți de doi ofițeri ai Armatei albaneze. La rândul lor, reprezentanții UCK pretindeau că ar fi ucis în lupte 39 de soldați sârbi, însă au recunoscut că situația din Kosovo face imposibilă comunicarea cu luptătorii aflați în linia întâi.

RTS a continuat să-și transmită emisiunile din sediul postului privat de televiziune Studio B. La ora 2:50, însă, programele televiziunii naționale au dispărut din nou de pe ecrane. Puțin mai devreme, auzisem o bubuitură. NATO lovise, în cartierul Avala, centrala electrică de lângă restaurantul “Panorama”. Aceasta alimenta releul principal al RTS, care asigura retransmisia programelor sale în restul țării. RTS și-a reluat emisia abia după 12 ore, când a emis buletine de știri pe frecvența altui post de televiziune, “Palma“.

Proprietarul Palmei era Miodrag “Miki” Vujovic, un individ cu barbă care adora să apară pe post. Ore întregi, te exaspera cu monologurile lui. Seara, de câte ori treceam pe frecvența Palmei, îl vedeam tolănit într-un fotoliu, din care tuna și fulgera împotriva Alianței Nord-Atlantice. Cred că până și cameramanul care îl filma adormise, fiindcă nimeni nu se ostenea să mai schimbe cadrul. Însă când am observat că RTS își emitea știrile din studiourile Palmei, am avut o strângere de inimă. Sediul acestei televiziuni era în holul unei biblioteci, de la parterul unei cladiri aflate la nici 100 de metri de hotelul nostru. E drept că era puțin probabil ca NATO să bombardeze Palma, pentru că orice lovitură directă asupra acesteia ar fi provocat o tragedie, deoarece clădirea era lipită de alte imobile, în care se aflau locuințe. Dar dacă…

Ministrul Afacerilor Externe Janos Martonyi a afirmat hotărârea Ungariei de a autoriza NATO să utilizeze trei dintre bazele sale aeriene pentru a lansa raiduri împotriva Iugoslaviei, informeaza AFP. Și Slovenia a autorizat Alianța Nord-Atlantică să utilizeze spațiul ei aerian în campania militară împotriva Iugoslaviei, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “În măsura în care ne este permis să pătrundem în spațiul aerian iugoslav din mai multe puncte, va fi mult mai dificil pentru sistemul de apărare anti-aerian iugoslav să prevadă când și de unde venim,” a explicat Shea.

Share

target: România și Bulgaria permit NATO să le folosească spațiul aerian

by

21 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.

Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.

Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?

Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.

Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.

Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovic  a respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.

La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.

În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.

Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.

M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotului au crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.

Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.

Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.

Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.

Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.

Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.

Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.

Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.

Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.

În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.

Share

target: nato lovește rafinăria din novi sad și orașul aleksinac

by

5 aprilie 1999

După o noapte grea, am luat-o de la capăt. Alarma aeriană s-a ridicat la ora 7:00. După ce am pornit spre centru, am început să aflăm doar vești deloc promițătoare. Guvernul federal a emis mai multe hotărâri, una mai a dracului și mai ușor de interpretat decât cealaltă. De astăzi, tranzitul substanțelor periculoase pe teritoriul iugoslav a fost interzis. Doar Ministerul federal al Apărării va mai putea da aprobari în continuare. Vestea cea mai proastă, însă, se referea la instituirea Legii Marțiale. De azi, orice reprezentant al Poliției, Securității sau Armatei poate percheziționa pe oricine. Pentru a începe cercetarea penală împotriva cuiva, nu mai este nevoie de mandatul Procuraturii, este suficient să existe suspiciuni că respectivul ar fi comis o anumită categorie de infracțiuni. Acestea au fost descrise astfel: infracțiuni împotriva siguranței statului, omenirii și dreptului internațional, împotriva Armatei Iugoslave, precum și alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută în Codul penal depășește 5 ani de închisoare. În unele situații, judecătorul poate da sentințe în absența unui procuror. De asemenea, ofițerii Ministerului de Interne pot declanșa anchete fără să aibă nevoie de un mandat al procurorului și pot aresta pe oricine, pe o perioadă de maxim 30 de zile.

Aceste decizii, deși normale în situație de război, ne dădeau fiori, deoarece îi cunoșteam pe polițiștii și pe militarii sârbi, care nu știu de glumă când trebuie să-și facă datoria și, mai ales, când sunt convinși că luptă să-și apere țara. Viitoarele săptămâni aveau să ne confirme bănuielile.

Săptămânalul american “Newsweek” dezvăluie că, la începutul anilor ’90, CIA a refuzat să susțină un complot împotriva lui Slobodan Milosevic – pe atunci președinte al Serbiei – pus la cale de apropiați ai acestuia care se bazau pe sprijinul Armatei iugoslave. Un consilier politic al lui Milosevic s-a dus în SUA, unde a prezentat proiectul de complot și a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Iugoslaviei și sprijin economic din partea americanilor, după ce acesta ar fi fost înlăturat de la putere. CIA a respins planul, iar Milosevic a aflat și a făcut o serie de epurări în anturajul său.

După spectaculoasa întâlnire cu Slobodan Milosevic de la Belgrad, astăzi, Ibrahim Rugova l-a primit, în vila sa din cartierul Velanje din Priștina, pe ambasadorul rus Iuri Kotov. Desigur, și această întâlnire a fost intens mediatizată de sârbi, mai ales că declarațiile lui Rugova le conveneau de minune. “Am fost la Belgrad și nu doresc să mă ocup de speculațiile ziariștilor,” a dezmințit el afirmațiile din presa occidentală conform cărora întâlnirea sa cu Milosevic ar fi fost o înscenare. “Autoritățile iugoslave mi-au confirmat că sunt un om liber, însă mi-au spus că se tem pentru securitatea mea.” Liderul albanez ar dori să plece la Skopje, pentru că, de la Priștina, izolat și fără consilierii săi, nu poate contribui la rezolvarea crizei. El a cerut autorităților de la Belgrad să conlucreze mai mult cu comunitatea internațională, spre a găsi o soluție politică pentru întreaga regiune a Balcanilor și, desigur, pentru Kosovo. Iuri Kotov a explicat ziariștilor că a intervenit pe lângă sârbi pentru ca aceștia să-i acorde autorizația de a pleca în străinătate.

Rugova s-a întâlnit la Priștina și cu vicepremierul iugoslav Nikola Sajnovic, cu care a avut o discuție cu ușile închise. La sfârșitul acestei întrevederi, cei doi au dat un comunicat, în care se declarau pregătiți să înceapă “lucrul în comun” în două domenii: reglementarea politică a situației din Kosovo și întoarcerea refugiaților la casele lor.

Sârbii au anunțat că au fost reluate cursele de autobuze între Belgrad și capitala provinciei Kosovo. Trei autobuze pe zi vor pleca în cursă și vor ajunge la Priștina trecând prin Niș. Oraș în care alarma de aseară a fost ridicată abia astăzi, la 13:37. Și deasupra căruia – susțin sârbii – ar fi fost doborâte 3 avioane NATO care au participat la bombardamentele de azi-noapte.

“Washington Post” a dezvăluit astăzi că șefii Statelor Majore americane și-au exprimat, încă înainte de lansarea acesteia, îndoieli asupra eficienței unei intervenții în Iugoslavia. Ei susțineau că nu există garanții că atacurile aeriene ar rezolva problema din Kosovo și nu aveau încredere în teoria lui Madeleine Albright, conform căreia criza din Kosovo va destabiliza întreaga regiune a Balcanilor. Militarii americani considerau că o intervenție în Iugoslavia nu ar fi în intereseul național al SUA și că sancțiunile economice împotriva Belgradului ar fi suficiente. De asemenea, un general citat de cotidianul american și-a exprimat reținerea față de o eventuală intervenție terestră.

Nici fostul cancelar german Helmuth Schmidt nu era un adept al participării țării sale la intervenția NATO, pentru că o considera neconstituțională. Într-un interviu publicat în săptămânalul elvețian “L’Hebdo“, Schmidt a declarat că Germania și partenerii ei europeni au permis Statelor Unite, într-o manieră imprudentă, să se folosească de aceste țări pentru a-și urmări propriile interese.

Am trecut prin Trg Republike, unde azi cântau din nou trupe rock. I-am ascultat pe Galija și Tony Montano, care mi-au amintit de anii ’80, când erau în mare voga și îi auzeam la posturile de radio sârbești. Moda concertelor s-a extins cu o viteză nebună și formațiile sunt într-un continuu turneu prin țară. De exemplu, azi au fost organizate concerte de protest împotriva războiului în piețele din capitala Muntenegrului, Podgorica și în orașele Novi Sad, Niș, Leskovac, Loznice, Pozarevac, Smederevo, Secani și Valjevo.

Pe zidurile din centrul Belgradului, au început, de ieri, să apară posterele anti-NATO. Pe unul dintre ele, intitulat “Noua Ordine Mondială“, era caricatura unui Bill Clinton, care își ținea într-o mână penisul, de dimensiuni uriașe, cu care urina peste întreg globul pământesc. Cel de-al doilea, mult mai reușit, ironiza modul de viață al americanilor. Înfățișa Anul Nou într-o familie de americani. O cameră coșcovită, colcăind de șobolani. Un brad prăpădit, de crengile căruia spânzura un clovn și o păpușă fără o mână și un picior. Într-un colț al camerei, un copil stătea necăjit pe oliță, nebăgat în seamă de nimeni. Mama lui zăcea sprijinită de un perete, cu privirea goală și o seringă cu heroină înfiptă în venă. Într-o criză de isterie, tatăl se învârtea în mijlocul camerei, cu o carabină de mare calibru în mână. Am râs cu lacrimi când am văzut afișele, lipite peste tot.

Ministerul federal de Externe a anunțat astăzi că, în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Kosovo au fost descoperite cadavrele a 29 de persoane neidentificate. Comunicatul precizează că toate cele 29 de persoane ar fi fost împușcate de UCK. La rândul ei, agenția de presă a UCK, Kosovapress, a publicat la Bruxelles o listă cu 178 de persoane care ar fi fost executate de militarii sârbi în satele din Kosovo. 126 dintre cei ucisi au fost împușcați la Izbica. Cea mai mare parte erau bărbați cu vârste între 19 și 90 de ani. Potrivit mărturiilor a 6 supraviețuitori ai masacrului, bărbații ar fi fost împărțiți în grupuri de 30-40 și împuscați de grupe a 6 câte soldați, desemnați de superiorii lor. Dezvăluirile nu au putut fi confirmate din surse independente, însă o casetă cu imaginile mai multor cadavre a fost difuzată de câteva posturi occidentale de televiziune.

Decizia mai multor țări occidentale de a primi refugiați din Kosovo, pentru a evita destabilizarea regiunii, întâmpină reticențele Italiei și Franței, care se tem că, în acest fel, este favorizată epurarea etnică, dezvăluie AFP. Ieri, Jamie Shea anunțase că Germania este gata să primească 40.000 de refugiați, Grecia și Canada – câte 5.000, Norvegia – 6.000, iar Turcia și Statele Unite – câte 20.000. Prim-miniștrii francez și italian au declarat, însă, că dispersarea refugiaților prin Europa ar reprezenta o acceptare a politicii de epurare etnică practicată de Milosevic, adăugând că este fundamental ca refugiații albanezi să se poată întoarce acasă. Astăzi, un prim grup de 150 de albanezi din Kosovo a sosit într-o tabără pentru refugiați din Turcia, unde se aflau, deja, peste 5.000 de refugiați veniți prin Bulgaria. La rândul lor, miniștrii de Externe român și bulgar au declarat că, din cauza dificultăților economice prin care trec cele două țări, nu pot primi refugiați din Kosovo fără să aibă susținerea organizațiilor internaționale.

De când s-a încălzit afară, mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare după-amiază, înainte de a pleca spre hotel ca să-mi transmit corespondența pentru știrile de la 19:30, să stau o jumătate de oră pe o terasă din Trg Republike. Uneori, venea și Mile, dar de cele mai multe ori eram singur. După ce, două zile la rând, am cerut bere Amstel, începând cu a treia zi, chelnerul venea zâmbind și mă întreba direct: “Un Amstel?” După vreo 3 săptămâni, a venit într-o după-amiază și mi-a spus: “Îmi pare rău, nu mai avem bere Amstel. Ce altceva pot să vă aduc?” I-am cerut un gin tonic și multă vreme era suficient să mă așez la masă, să mă vadă de la distanță și să ne salutăm, ca să vină, imediat, cu un pahar de gin tonic. Întotdeauna, lăsa pe masă paharul și un bon pe care scria cât costă și nu mă mai deranja decât dacă îi făceam eu semn. Banii îi lăsam lângă scrumieră și, deși era o terasă mare, deschisă, în centrul orașului, niciodată nu și-a făcut griji că ar putea cineva să plece fără să plătească. Îmi amintesc cu plăcere figura radioasă cu care, spre sfârșitul războiului, a venit să-mi spună: “Azi avem și Amstel, și gin tonic. Ce alegeți?”

Era multă lume pe străzi și era o plăcere să stai o jumătate de oră la soarele care începea să prindă puteri și admiri tinerele superbe care se plimbau prin centrul orașului. Îmi puteam pune ordine în gânduri și, uneori, citeam ziarele sau vorbeam la telefon cu cei din țară.

Astăzi, am citit în “Politika“, principalul cotidian iugoslav (controlat de autorități), detalii despre meciul amical de fotbal dintre Partizan Belgrad și AEK Atena, programat pentru miercuri. Biletul va costa 20 de dinari, banii urmând să fie vărsați într-un cont destinat ajutorării victimelor războiului. Grecii îi ajută mult pe sârbi și tocmai au ajuns la Belgrad 5 camioane cu 100 de tone de hrană și medicamente, ajutoare trimise de Biserica Ortodoxă din Salonic. Multe erau destinate copiilor. Conform unei hotărâri a guvernului, cursurile școlilor au fost suspendate, în continuare, până după ridicarea stării de război și cei mici trebuie ajutați să treacă peste dificultățile provocate de bombardamente.

Totuși, astăzi, într-un mesaj televizat către națiune, premierul grec Costas Simitis a ținut să atragă atenția că țara sa nu poate să se marginalizeze în acest conflict, “datorita pericolului prezentat de poziția activă a Turciei“. El i-a asigurat pe greci că nu va antrena țara în conflictul din Kosovo, iar în privința refugiaților, nu va accepta o povară care să depășească puterile sale.

Conform AFP, Pentagonul a anunțat că un avion de tip Hercules C-130, varianta “Commando Solo“, a început să difuzeze emisiuni radio și de televiziune, pe frecvențe compatibile cu cele iugoslave. De asemenea, un alt aparat, care operează la mare altitudine, la limita de nord a teritoriului iugoslav, a aruncat sâmbătă 2,5 milioane de manifeste, în care se cerea sârbilor să nu-l mai asculte pe Slobodan Milosevic.

Astăzi, echipa RTS care stă la Priștina și transmite știri de acolo a primit medalia de onoare pentru curaj. Într-adevăr, le fel cum mulți ne invidiau pe noi că am avut ocazia să fim la Belgrad, în mijlocul unui război, tot așa îi invidiam și noi pe cei care au putut să stea la Priștina, unde ni se părea că ar fi miezul evenimentelor. Oricum, era mult mai periculos și îi admiram cu sinceritate pe colegii noștri de acolo.

Ultimele bilanțuri ale bombardamentelor de azi-noapte asupra orașului Niș estimau pagubele provocate la peste 5 milioane de dolari. La jurnalul RTS am văzut o imagine care m-a impresionat foarte tare. O rachetă NATO a lovit, cu o precizie milimetrică, clădirea Comandamentului Corpului III al Armatei Iugoslave. Sediul era între alte două clădiri, lipit de acestea, însă racheta a lovit doar comandamentul, clădirile celelalte fiind mai puțin afectate, doar de suflul exploziei sau de vibrații.

Un elicopter de tip UH-60 Black Hawk, care efectua o misiune de rutină în spațiul aerian al Republicii Srpska, a fost atacat în această după-amiază, în jurul orei 16:30, cu grenade provenind de la un lansator de tip AG, fără a fi atins, a anunțat Sheena Thomson, purtător de cuvânt al trupelor SFOR din Bosnia, citată de AFP. Atacul a avut loc în regiunea Teslic, la 90 de kilometri nord-est de Sarajevo.

La ora 20:20, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. La scurtă vreme, s-a anunțat că a căzut podul peste Dunăre de lângă Sombor, din nordul Iugoslaviei. Într-un raid aerian care a început la 22:15 și a durat 10 minute, a fost bombardată zona industrială, fiind vizate, în special, instalațiile petroliere, iar podul peste Dunăre, care avea două benzi de șosea și două linii de cale ferată, a ajuns în valuri.

La aceeași oră, Niș-ul era din nou sub bombe, pentru a patra oară în ultimele 24 de ore. În oraș s-a anunțat că nu sunt mari pagube materiale. Atacul fusese concentrat asupra aeroportului. O rachetă a fost pulverizată în aer de antiaeriana iugoslavă.

Un sfert de oră mai devreme, atacul avioanelor aliate primea o ripostă puternică din partea artileriei antiaeriene din Novi Sad. Cu toate acestea, în oraș s-au auzit mai multe explozii foarte puternice și – de pe acoperișul hotelului nostru din Belgrad – puteam vedea câțiva nori de fum. A fost lovită rafinaria și mai multe obiective civile au fost avariate. În oraș nu s-au mai putut vedea canalele televiziunii naționale. Se pare că au fost lovite instalațiile releului de pe Fruska Gora. Ne-am sunat prietenii din Novi Sad și ne-au povestit că un avion ar fi venit în picaj, încercând să distrugă și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Armata Iugoslavă, însă, amplasase mai multe baterii de artilerie antiaeriană în jurul acestuia și au respins atacul. S-a anunțat chiar că avionul – tot un F-117 A – ar fi fost lovit și ar fi căzut pe muntele Remete. Într-adevăr, în regiune au fost observate două elicoptere de recuperare ale NATO.

Un alt pod, cel de la Kursumlija, peste râul Toplice, de pe autostrada Niș-Pirot, a fost lovit de bombe la 21:30. Ceva s-a întâmplat și la Aleksinac, unde sârbii au anunțat că ar fi fost lovite mai multe clădiri civile și că ar exista victime. Dar despre asta, aveam să aflăm detalii mai târziu.

La televizor am vazut deja imagini de la incendiul izbucnit la rafinăria din Novi Sad, iar la ora 23:00, pompierii continuau să se lupte cu flăcările. Cartierul Shanghai, situat în apropiere, a fost evacuat, deoarece fumul făcea aerul irespirabil. Oficialitățile au anunțat că încă un avion inamic ar fi fost doborât și a căzut în regiunea Petrovaradin. Ca de obicei, NATO avea să dezmintă a doua zi că ar fi pierdut vreun avion. La Aleksinac se spunea că a fost distrus un sfert din oraș, stația de salvare și mai multe case. Alte informații descriau scene de coșmar: 10 blocuri distruse, o stradă întreagă rasă de pe fața pământului, oameni nevinovați morți sau răniți. Corespondenții postului de televiziune Studio B au anunțat că cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite. RTS amintea insistent că, tot în noaptea de 5/6 aprilie, dar în 1941, aviația nazistă bombarda pentru prima oară Belgradul.

O jumătate de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost lansate asupra Priștinei, fiind atins un releu de televiziune din sud-estul orașului. Celelalte explozii au fost auzite în zona aeroportului Slatina. De asemenea, la Prizren, cazarma “Țarul Dusan Silnîi” a fost bombardată pentru a patra oară.

AFP a anunțat că NATO a autorizat astăzi Statele Unite să trimita în Albania 24 de elicoptere de luptă de tip AH-64 Apache, în vederea utilizării lor în Kosovo. Ele vor fi însoțite de circa 2.000 de militari, însărcinați cu protecția aparatelor, supranumite “ucigătoare de tancuri”. Executivul american și-a asumat riscurile unor pierderi, deoarece elicopterele Apache, foarte eficiente în lupta împotriva blindatelor, zboară relativ încet, la joasă altitudine, fiind mai vulnerabile în confruntarea cu rachetele sol-aer.

După ce ne-am mai liniștit și am coborât în camera de hotel, la 2:38, am auzit în apropiere o explozie. Răsunase ca o petardă sau o grenadă de mână. Și chiar era o grenadă, pe care un sârb mai arțăgos o aruncase în curtea unei moschei din apropierea hotelului nostru. Liderul comunității islamice din Belgrad Hamdija Jusufspahic avea să declare, a doua zi, că nimeni nu a fost rănit, ci doar geamurile unei anexe au fost sparte de suflul exploziei. Moscheea Bajrakli, ridicată în 1521, este unul din cele mai vechi edificii din Belgrad.

La 3:45, în jurul orașului Kraljevo au explodat 3 rachete. La 3:47, deasupra Belgradului s-au auzit, din nou, avioanele NATO. Câteva clipe mai devreme auzisem niște bubuituri, cred că dinspre Pancevo. Începea încă un raid. Din fericire, a fost scurt, pentru că avioanele n-au putut depăși barajul de foc al antiaerienei. La 4:35, releele de televiziune de la Kragujevac si Jagodina ardeau, lovite de bombe. La 5:36, avioanele au mai venit o dată, lansând câteva proiectile tot spre Pancevo. La 6:05 și 6:14, eram din nou pe acoperiș. Se luminase de ziuă și doar auzeam avioanele și bubuiturile exploziilor, de această dată în Belgrad, însă nu ne mai puteam da seama din ce direcție, pentru că nu mai vedeam din ce parte trage antiaeriana. În sfârșit, la 7:42 am auzit sunetul lung și neîntrerupt al sirenelor. Înceta alarma aeriană, începea o nouă zi.

Share

target: NATO distruge podul “Sloboda” din Novi Sad

by

3 aprilie 1999

N-am apucat să dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau încetarea alarmei și, pe la 8:30, m-au sunat din nou din țară, să mă pregătesc pentru o nouă ediție specială a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam să fac? M-am spălat pe față și m-am dus să văd, la lumina zilei, urmările bombardamentelor. Era o sâmbătă frumoasă, cu un soare straniu de optimist, care mă făcea să mă bucur că iarna s-a terminat. Mă simțeam vinovat că, în coșmarul care mă înconjura și al cărui martor fusesem azi-noapte, nu puteam să nu mă bucur că afară mirosea a primăvară.

Doua rachete NATO au căzut, în această dimineață, la 8:10, în masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte două rachete mai căzuseră, în 25 martie, tot în Albania, la Elbasan și Durres, fără a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa și, apropiindu-mă de ruinele celor două ministere, m-am întristat la loc și am simțit golul din stomac pe care îl simțisem azi-noapte. Mirosul de ars mă copleșea și parcă mă înnegrea pe dinăuntru. O clipă, mi-a părut rău că l-am lăsat pe Mile Cărpenișan să doarmă. Parcă, cu el alături, m-aș fi simțit mai puțin singur.

Pe bulevard, oameni necăjiți adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor și lipeau benzi adezive late pe geamurile rămase întregi. La colțurile străzilor, sârbii bombăneau și îi înjurau pe “neonazistii de americani”, privind cu ochi goi spre capătul bulevardului. Aici, în intersecția de lângă Ambasada Germaniei, strada era barată de un cordon de polițiști care nu îi lăsau pe curioși să se apropie. Văzând un jurnalist sârb că trece de baraj, după ce a vorbit cu un ofițer căruia îi arătase acreditarea de război, mi-am scos-o și eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinți și l-am rugat să mă lase și pe mine să trec. Surprinzător, după ce a verificat că nu am nici un aparat foto în geantă, polițistul m-a lăsat să trec.

Am ajuns până lângă clădirile care încă fumegau. Arătau dezolant și îmi transmiteau și mie aceeași senzație. Ministerul republican de Interne era o ruină. Jumătate dintr-o clădire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care făcea trecerea spre un alt corp de clădire se prăbușise, strivit parcă de un pumn uriaș. De mai bine de 14 ore, pompierii nu plecaseră. Din când în când, ici-colo, mai răbufneau flăcări, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Clădirea Ministerului federal de Interne a rămas în picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului întâi, din lateral și a explodat în interior, provocând mari distrugeri. I-am dat ocol, alunecând pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, călcând peste formulare și resturi de dosare împrăștiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralelă cu bulevardul Knez Milosa și priveam, uimit, clădirile de la câțiva metri de sediile ministerelor, rămase neatinse. Mă gândeam cu groază cum ar fi fost azi-noapte, dacă aș fi locuit aici. Și nu-mi puteam desprinde privirile de pe fețele locatarilor strânși în fața blocului. Nu păreau deloc îngroziți. M-am așezat pe bordură și am stat, minute în șir, privindu-i și ascultând ce vorbeau. Se întrebau de unde să-și cumpere geamuri noi, o babă se văita că i s-au spart toate vazele și bibelourile din sufragerie, un tânăr înjura și își curăța mașinuța de moloz. O “Zastava” amărâtă – varianta sârbească a unui vechi model de Fiat. Din când în când, se oprea și trăgea câteva șuturi într-o aripă îndoită de un bolovan. Dacă aș fi putut uita noaptea care trecuse, m-aș fi simțit ca în aproape oricare sâmbătă.

M-am ridicat și am revenit pe bulevardul Knez Miloșa, pășind mecanic, cu gândul rămas la oamenii de lângă care tocmai plecasem. M-am cutremurat când m-am gandit la inconștiența pe care trebuia să o ai, ca și comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate lângă clădiri locuite de oameni nevinovați. Nu cred că aș fi avut curajul să mă încred în niște mecanisme ucigătoare coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Și era suficientă o eroare minoră pentru ca traiectoria lor – având în vedere că au fost lansate de la sute de kilometri – să devieze 10-20 de metri. Deviere banală într-un poligon, dar care ar fi provocat o adevărată tragedie în centrul capitalei iugoslave.

“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, în apropierea unui spital, a unei grădinițe de copii și a unor blocuri de locuințe este iresponsabil,” se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agenția Itar-Tass. “Capitalele țărilor NATO ar trebui să-și dea seama de consecințele grele pe care le vor antrena acțiunile iresponsabile care pun în pericol viața unor cetățeni ruși.”

Am sunat la ușa Ambasadei României și m-am bucurat de bucuria portarului, încântat că mă vede. În capul scărilor a apărut, cu ochii încercănați, Traian Borșan, care m-a îmbrățișat și m-am simțit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea că un alt român se interesează ce mai fac, când ei aveau datoria (îndeplinită cu brio) de a ne purta nouă de grijă, îmi încălzea sufletul. Ne-am așezat în salonul cu pereții crăpați de la un cutremur mai vechi și am stat la o cafea. Traian Borșan mi-a confirmat că sârbii nu au anunțat nici o victimă a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un rănit. Adevărul e că, încă din prima noapte de război, am observat că majoritatea clădirilor oficiale erau cufundate în beznă noaptea și nici în timpul zilei nu se observa prea multă agitație la intrările lor. Toți sârbii știau că aceste clădiri sunt pe lista țintelor NATO și doar un comandant dement și-ar fi lăsat oamenii să moară degeaba înăuntru.

Am ascultat împreună știrile la Radio Beograd și una dintre ele m-a pus pe gânduri. Sârbii au acuzat NATO că au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului într-un show de televiziune, programând atacul de azi-noapte cu puțină vreme înainte de principalele emisiuni de știri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) să aibă știri senzaționale în prime time.

Circa 400 de persoane s-au adunat astăzi, în jurul orei 14:00, pe platoul din fața Teatrului Național din București, la un miting organizat de Uniunea Sârbilor din România și au pornit într-un marș de protest prin oraș, anunță Mediafax. În Piața Unirii din Timișoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau ținte în piept, au cântat cântece patriotice sârbești și au plecat într-un marș al tăcerii prin centrul orașului.

Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sârbă. A fost difuzată știrea că, în maternitatea de lângă cele două ministere bombardate, în noaptea care a trecut s-au născut 12 copii. Chiar în momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un băiețel, iar o oră mai târziu, în adăpostul antiaerian în care au fost evacuate pacientele maternității, a fost asistată încă o naștere. În toate programele de știri s-a insistat îndelung asupra imaginilor cu femeile speriate care își strângeau, plângând, copiii la piept și fugeau din maternitate. Alte imagini, în nuanțe de gri, albastru și portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), arătau femeile lungite în adăpost, cu fețe palide și ochi încercănați, mângâindu-și bebelușii pentru a-i liniști.

Autoritatile de la Skopje au avertizat că nu mai pot primi refugiați în Macedonia, pentru că, deja, peste 50.000 de oameni au intrat în țară. Grecia a refuzat cererea Înaltului comisar ONU pentru refugiați, Sadako Ogata, să preia 20.000 din refugiați. Pentru a face față situației, conducerea Alianței Nord-Atlantice a decis trimiterea în Albania și Macedonia a unor forțe armate care să asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiaților albanezi.

Refugiați au ajuns și în Romania, dar nu albanezi sau sârbi, ci chinezi. 211 de cetățeni chinezi au fost cazați la hotelul “Roman” din Băile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenți sau oameni de afaceri și au părăsit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea stațiunii Băile Herculane a pregătit încă trei hoteluri pentru cazarea eventualilor refugiați din spațiul iugoslav.

BBC a difuzat astăzi pretinse imagini ale unui masacru comis de forțele sârbe în orașul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziariștii BBC au spus ca au obținut această casetă de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma că masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile arătau 10 cadavre zăcând în bălți de sânge, pe străzi sau pe câmp. Bellanica pretindea că a filmat morții chiar după plecarea forțelor sârbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu și generația următoare să nu uite niciodată ce au făcut sârbii poporului albanez”.

“Acesta este exact tipul de atrocități care subliniază necesitatea unor acțiuni militare și întărește hotărârea noastră de a o duce până la capăt, până când Kosovo se debarasează de o astfel de represiune,” a declarat șeful diplomației britanice Robin Cook.

Slobodan Milosevic i-a adunat astăzi pe toți miniștrii și persoanele cu responsabilități înalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor înfrânge sufletul unui oraș erou,” a afirmat el, în deschiderea ședinței. Au discutat, apoi, situația de criză și modul de reacție în eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curățarea și verificarea tuturor hidrantelor de pe străzi, în special a celor din apropierea clădirilor vizate de bombardamente. Militarii au început să inspecteze toate adăposturile antiaeriene și s-a insistat să se recomande populației să rămână în acestea în timpul alarmelor.

Colonelul Dusan Stanizan a declarat că NATO continuă să lanseze asupra localităților sârbești, în special în Kosovo, bombe cu fragmentație de tip BLU/97AB, interzise de convențiile internaționale și a arătat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat că aceste bombe sunt, practic, containere care conțin câte 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mică parașută. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumită altitudine, dispersând proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodează simultan, la 3-4 metri deasupra solului, împrăștiind o ploaie ucigătoare de schije de care nu te poți feri. Pe lângă asta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodează și rămân pe sol, devenind adevărate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmințit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, că ar utiliza acest tip de bombe în timpul operațiunilor din Iugoslavia.

Ediția de astăzi a cotidianului “Washington Post” a anunțat că înalți responsabili militari ai țărilor NATO studiază varianta trimiterii de trupe terestre în Kosovo. Aceștia consideră că, după ce forțele sârbe vor fi suficient de slăbite de bombardamente, operațiunea terestră le-ar da “lovitura de grație”. În continuare, prezența militarilor NATO în Kosovo ar putea asigura întoarcerea refugiaților la casele lor, după ce sârbii își vor retrage trupele.

Am mai transmis, astăzi, pentru știrile de la ora 13:00 și pentru cele de la ora 19:30. Apoi am coborât să mâncăm și ne-am întors în cameră, să vedem ce mai spun sârbii în jurnalele RTS. Cu o satisfacție greu disimulată, crainica a anunțat că ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat știrea că 19 containere, conținând tot atâtea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse în secret din Macedonia în Grecia și expediate, pe calea aerului, în SUA. Pe lângă imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sârbii s-au plâns că trupele SFOR, a căror destinație este menținerea păcii în Bosnia, au distrus o porțiune a căii ferate dintre Belgrad și portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, lângă Rijeka și, in imaginile pe care le-am văzut, șinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din păcate, operațiunea trupelor SFOR a făcut și o victimă. Impiegatul care avea în grijă calea ferată i-a văzut pe atacatori și a încercat să-i împiedice, fiind împușcat pe loc.

Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operațiunea, care a avut ca scop împiedicarea mișcărilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra forțelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului și a adăugat că linia ferată va fi repusă în funcțiune de SFOR, după încetarea ostilităților.

La 20:02, a sunat alarma aeriană. Ca de obicei. Și, tot ca de obicei, am urcat pe acoperiș, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat că, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu și un nor de fum. Am dat mai multe telefoane și am aflat ceea ce posturile de radio au început să anunțe, câteva minute mai târziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunăre din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informații, am înțeles că podul a fost rupt în două de două rachete, care l-au lovit în plin și că – în momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriană a ripostat împotriva avioanelor care atacau în picaj și sârbii se lăudau că ar fi doborât unul dintre ele.

Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite în Novi Sad peste Dunăre. Se pare că atacul a luat prin surprindere apărarea antiaeriană a sârbilor, alarma sunând după ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea că există 7 răniți, care au fost internați în Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oraș (circa 30.000 de oameni) a rămas, din nou, fără alimentare cu apă. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sârbesc de malul croat al Dunării.

Islamiștii iordanieni au acuzat Statele Unite și ceilalți membri ai NATO că ar conspira, împreună cu președintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Într-un comunicat al Mișcării Fraților Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arată că singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo și cheamă toți liderii popoarelor arabe să susțină și să aline suferințele kosovarilor.

Pe posturile de televiziune au început să apară primele imagini și declarații ale martorilor oculari de la Novi Sad. Atacul i-a luat, într-adevăr, prin surprindere pe sârbi. Un avion al NATO a coborat în picaj, lansând asupra podului “Sloboda” o rachetă care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau câteva autoturisme și un autobuz, din fericire, fără călători. Unul dintre răniți, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, povestea că a auzit vuietul asurzitor al avionului în picaj, apoi o bubuitură, însoțită de o flacără orbitoare și s-a trezit sub roțile unui automobil care fusese turtit de un stâlp al podului. Nu înțelegea ce s-a întâmplat și a auzit din nou avionul. Mai mulți trecători de pe mal i-au strigat să sară în Dunăre. Fără să judece sfatul, s-a târât până pe marginea podului și s-a aruncat în apele fluviului. Era sub apă când a auzit o bufnitură înfundată și, pe lângă el, au început să cadă bolovani. A ieșit să ia o gură de aer și a văzut, paralizat de spaimă, cum tronsonul principal al podului se prăbușește în Dunăre. Câțiva pescari au sărit într-o barcă și – spre norocul său – l-au salvat, pentru că nu se mai simțea în stare să ajungă la mal. Bărbatul care își povestise aventura era tânăr, iar pe fața sa încă se mai putea citi o buimăceală ușor amuzantă. Parcă nici acum nu înțelegea prea bine ce s-a întâmplat.

Vibrațiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul plăcilor de dilatare. Capetele podului parcă ar fi fost tăiate cu foarfeca și dale imense de beton s-au prăbușit în apele fluviului. Pe o parte a podului, care încă se mai afla pe pilonii de susținere, se pot vedea carcasele calcinate a trei mașini.

Am auzit, de afară, niște bubuituri înfundate și ne-am dus, din nou, pe acoperiș. Artileria antiaeriană din partea de sud a Belgradului țesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primăverii” al capitalei iugoslave) unde se afla reședința președintelui Slobodan Milosevic și a celebrului Arkan. Numai una dintre rachete și-a atins ținta, restul fiind distruse în aer.

Spectacolul era senzațional. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, după direcția spre care trăgea antiaeriana. Când lansau rachetele, vedeam pe cer câte o scânteie portocalie, care era urmată, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Dacă racheta era lovită de sârbi, se spărgea într-o ploaie de scântei.

Ne-am hotărât să mergem până pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd și Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan și am ajuns pe marginea dinspre Dunăre a colinei. Acolo erau câteva zeci de curioși, printre care am vazut câțiva polițiști și niște indivizi în haine de piele, din buzunarul cărora se auzeau piuiturile unor stații de emisie-recepție. Dinspre Dedinje, se vedea un incendiu și cineva ne-a spus că a fost lovită clădirea Academiei de Medicină Militară.

Ne-am întors la hotel. Când am ajuns pe strada noastră, am auzit câteva șuierături ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga! Ce-a fost asta?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigați, unul la altul. Parcă unul din locatarii de la ultimul etaj al clădirii pe lângă care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se întâmpla peste câteva secunde, când am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, însă destul de departe. Era 4:32. Având în minte strigătele polițiștilor din noaptea trecută, am sărit de pe trotuar în mijlocul drumului. Geamurile clădirilor de pe stradă încă mai zdrăngăneau. Rachetele trecuseră pe deasupra capetelor noastre !

Am fugit în hotel și am urcat pe acoperiș. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orașului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, întrerupt de Comandamentul Apărării civile, care a anunțat că 5 rachete au lovit centrala termică a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorină și generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost răniți ușor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalații de rafinare ale Jugopetrol în Smederevo și un depozit al Beopetrol din Kraljevo.

Era a doua noapte albă și, la ora 6:00, am coborât în cameră să ne culcăm. Înainte de a adormi, cu gândul la mirosul de benzină arsă ce se răspândise până la noi, am mai auzit, la televizorul care funcționa non-stop, vestea că incendiul de la centrala termică a fost localizat. Eram atât de obosiți, că sirenele de încetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reușit să ne mai trezească.

Share

target: nato bombardează ministerele de interne din belgrad

by

2 aprilie 1999

Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.

Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobeta a pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.

Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…

Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.

Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern. Autoritățile vâră pumnul în gura jurnaliștilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevărat că beneficiază și de o Lege a Informațiilor plină de restricții. Radio B-92 fusese închis în 23 martie, pe motiv că folosea un emițător mai puternic decât cel autorizat.

Veran Matic, directorul postului de radio, a fost reținut de Poliție și anchetat vreme de 8 ore. Polițiștii îl acuzau că seamănă panică în populație, răspândind știrea că Iugoslavia va fi bombardată și că are o atitudine pro-occidentală. A fost eliberat, însă astăzi, un executor judecatoresc, însoțit de un bărbat în uniformă militară, a venit la B-92, având decizia înlocuirii din funcție a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (președintele Uniunii Studenților din Belgrad, controlată de SPS). În semn de protest, angajații au părăsit postul de radio și se pregăteau să organizeze o conferință de presă. Au anunțat că B-92 va continua să emită pe satelit și pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militară. Chiar aseară, la Smedervska Palanka, a fost închis și Radio Jasenica.

Am coborat în Trg Republike, la concertul de prânz. Deja, piața începea să arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost înlocuite cu afișe imense, cu mesaje împotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui bătrân, lângă care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat lângă clădirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel în flăcări, rupt în două de o rachetă care l-a lovit în plin. Pe acest panou scria: “Just imagine!” Pe clădirea cu geamuri verzi în care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arăta o țintă imensă, după care lamelele panoului se mișcau și apărea mesajul “Stop the bombs !”

În piață s-au adunat peste 15.000 de oameni și au cântat împreună cu marile staruri ale muzicii populare sârbești. La un moment dat, concertul a fost întrerupt și câțiva membri ai delegației ruse care se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a dăruit-o Belgradului, pentru a apăra orașul de bombardamente. Pe una dintre pancartele purtate de manifestanți scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a aduce acasă un soldat american de pe front.

Într-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat că strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu există absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred că o intervenție terestră este inevitabilă, dar nu există consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fără americani.” El aprecia că acest conflict din Kosovo nu va degenera într-un război mondial, pentru că “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic în acest moment”.

Critici similare au fost aduse și de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred că o intervenție militară ar putea realiza ceva durabil și ar putea aduce pacea în regiune,” a declarat el pentru săptămânalul croat “Globus“. Eagleburger a lansat două ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sârbi și albanezi, iar a doua – desfășurarea forțelor de menținere a păcii, care ar putea deveni atât ținta sârbilor, cât și a albanezilor care doresc să-și dobândească independența. Mi-a atras atenția o frază aproape profetică: “Trupele noastre din zonă ar putea rămâne acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii să nu se ucida între ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”

Mi-a venit ideea sa chem câteva formații rock din România să cânte la Belgrad, în Trg Republike, în semn de solidaritate cu suferințele sârbilor. Mile Cărpenișan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus că nu e nici o problemă. Trebuie doar să-i spunem numele celor care vin, pentru a anunța în vamă, să-i lase să intre în Iugoslavia. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Miță Breazu de la Neurotica. Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, dar ei cântă în limba engleză și se teme că sârbii n-ar fi prea încântați de asta. L-am sunat pe Adi Bărar de la Cargo. Mi-a spus că și ei ar veni, dar trebuie să-și rezolve mai întâi o mică problemă: tocmai i-a expirat pașaportul și trebuie să-și facă altul. Mi-a promis că mă va anunța, îndată ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodată. Am încercat să-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul închis. M-am lăsat păgubaș.

M-am întors la Media Center și am început să aflu ce s-a mai întâmplat. Azi dimineață, la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comandă militar din orașul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetățeni iugoslavi vor fi judecați de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj în favoarea americanilor. Celălalt – de pătrundere într-un obiectiv militar. Au apărut și incidente cu ziariști. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost reținuți astăzi, în zona Blace, între Kosovo și Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestați de Poliția sârbă. Tot azi dimineață, lângă punctul de frontieră albanez de la Kukes, a fost reținut un italian care pretindea că este membru al unei organizații neguvernamentale și a încercat să intre ilegal în Iugoslavia. Italianul a fost eliberat după o oră de interogatorii, în timp ce pentru eliberarea ziariștilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.

La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apă, care fusese oprită după bombardarea podului Varadinsk. Locuitorii cartierului Petrovaradin, însă, se aprovizionează cu apă din cisterne aduse în principalele intersecții. Astăzi, la prânz, la piciorul podului distrus, s-au adunat câteva mii de persoane, pentru a protesta împotriva bombardamentelor.

Delegația Dumei de Stat din Rusia a fost primită de președintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia că ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Așteptăm un ajutor în armament și echipamente militare, iar acesta trebuie să fie rapid și eficace.” Rușii au în vedere tot mai mult ajutarea sârbilor și cotidianul “Kommersant” publica astăzi un articol în care se dezvăluia un lucru pe care îl știam de multă vreme. Citând o sursă din Statul Major rus, se spunea că serviciile de informații ale Moscovei furnizează, în permanență, forțelor armate iugoslave, indicații despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la sateliții spion și sistemele de informații de la sol și de pe mare ale rușilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta știre confirma informațiile noastre că, la fiecare raid aerian, sârbii își închid radarele, pentru a nu fi depistate și distruse, iar apărarea antiaeriană este ghidată, prin satelit, de ruși.

La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatică, anunță agenția Itar-Tass. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev a declarat că “rolul navei este de a culege și furniza informații, pentru ca noi să fim pregătiți în orice moment și să avem o imagine completă asupra desfășurării evenimentelor.” Informații, neconfirmate oficial, indicau că și fregata “Amiral Golovko“, nava de lupta împotriva submarinelor “Kerci” și nava de supraveghere “Smetlivii” se pregătesc să iasă în larg. Referindu-se la plecarea navelor rusești spre Adriatica, James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rușilor că va fi o eroare gravă din partea lor, dacă vor trece de la gesturi de simpatie politică față de sârbi, la asistență militară de orice formă.”

Astăzi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Alush Gashi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presă din Priștina și a stat de vorbă cu ziariștii străini. El a declarat că e viu și nevătămat, însă a refuzat să precizeze unde se află.

Pe de altă parte, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo în țările din jur. În apropierea frontierei cu Macedonia, a fost văzută o coloana de refugiați de 10 kilometri lungime. Jurnaliștii străini aflați la Belgrad erau îngroziți de ce aflau de la redacțiile lor. Jamie Shea avertiza că mulți albanezi își riscă viața traversând câmpuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte puțini bărbați. Purtătorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic că încearcă să destabilizeze întreaga regiune balcanică, îndreptând zeci de mii de oameni spre sudul și vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiaților a căzut în sarcina Italiei, ai cărei reprezentanți trebuie să coordoneze operațiunile umanitare.

Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anunțat astăzi, componența noului “guvern kosovar”, în care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a înlocuit în această funcție pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova în 1992. Era primul semn al marginalizării “președintelui” din Kosovo, fenomen care avea să se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primăveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generală a tuturor albanezilor apți de luptă din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este să organizeze rezistența armată în fața violenței sârbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toți bărbații cu vârste între 18 și 50 de ani au obligația de a se alătura UCK.”

Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia toate prețurile din țară sunt înghețate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezervă valutară considerabilă pentru a pune în aplicare această intenție, fără ca economia să fie afectată. Măsura avea ca principal scop stăvilirea inflației, care ar fi putut exploda.

Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciată la Belgrad este cea a Greciei. Deși membră NATO, Grecia a refuzat să participe la operațiunile militare. Zilnic, demonstrații imense de solidaritate cu sârbii sunt organizate la Atena și în alte orase grecești. Astăzi, s-a anunțat că miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi în capitala iugoslavă, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad și va aduce ajutoare umanitare în valoare de 50.000 de dolari. M-am gândit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo București. Acesta se lăuda de atâtea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e și patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. În ciuda unor declarații de intenție, Dinu cu fotbalistii săi nu aveau să ajungă în Iugoslavia decât după război.

Astăzi, la 15:30, studenții Facultății de Sociologie din Universitatea București au organizat un miting de protest în apropierea Ambasadei SUA, anunță agenția Mediafax. Cu tot cu cei 10 sârbi care protestau ilegal în Piața Universității și care s-au adăugat mitingului, numărul demonstranților nu a depășit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii în Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intenții secesioniste sau revizioniste.

Seara, am fost mai relaxat, pentru că știam că urmează week-end-ul și aveam mai puține transmisii în direct. După ce mi-am transmis corespondența, m-am uitat la știri, însă nu eram prea atent. Parcă spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiați din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mâncat în fugă și m-am întors în camera de hotel, așteptând ora 22:00 în fața televizorului. RTS transmitea în direct un concert de solidaritate cu sârbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat în piața centrala a Salonicului, într-o atmosferă extraordinară. Când a apărut Bregovic și a început să cânte cu formația sa, n-a mai fost nevoie să ascultăm sunetul la televizorul nostru. Toate aparatele sârbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, într-o cameră de la etajele superioare ale hotelului, se dansa în draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui îi păsa?…

Ne-am urcat pe acoperișul hotelului și ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul ușor înnorat. La 22:30, o explozie imensă a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, în zona Sremska Mitrovica, în stânga Novi Sad-ului. Pe la miezul nopții, am auzit o bubuitură dinspre Pancevo și norii s-au înroșit preț de câteva secunde.

Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, să ne spună că va trebui să evacuăm clădirea, pentru că se așteaptă ca una dintre țintele bombardamentului să fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de lângă noi. Eram cam speriați și derutați. Nu știam ce să facem. Era un sentiment ciudat. Deși nu aveam chef să murim printre dărâmături, parcă nu ne venea să ne luăm bruma de lucruri pe care o aveam și să plecăm de nebuni prin Belgrad noaptea. În acea clipă, totul mi se părea absurd: războiul, avioanele, ploaia măruntă de afară, frigul, frica. Mă întrebam ce dracu’ caut eu aici? Și mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, că doar n-o să bombardeze chiar hotelul în care stau! Văzând că n-au cu cine să se înțeleagă, Nelu și cu Mile m-au lăsat în pace și au coborât. Probabil că, pe scări, s-au enervat și ei, că au rămas la taclale în bar.

MApN roman a dezmințit astăzi, speculațiile presei provocate de o știre și o hartă publicate în prestigiosul săptămânal “Newsweek“, conform cărora avioanele NATO ar fi folosit spațiul aerian românesc, anunță Mediafax. Bazându-se pe analiza situației aeriene, monitorizată cu mijloacele de radiolocație, MApN a arătat că nici o aeronavă a NATO nu a solicitat folosirea spațiului aerian al României, în situații neprevăzute sau de urgență.

Bulgarii erau îngrijorati din alt punct de vedere: șeful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anunțat că apărarea antiaeriană bulgară va doborî orice avion care se va apropia la mai puțin de 30 de kilometri de centrala nucleară de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scăpat de sub control sau al cărui pilot s-ar fi catapultat să cadă peste reactoare.

Până la urmă, am coborât și eu de pe acoperiș si m-am dus în cameră. Mă uitam la televizor, unde sârbii se pregăteau să difuzeze trilogia “Războiul stelelor“. Deodată, am auzit o bubuitură puternică, urmată, la câteva secunde, de încă două. Era 0:45. Am alergat la lift și am ajuns, imediat, pe acoperiș. În urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile și cu Nelu. Ne-am uitat de jur-împrejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo!”

În holul hotelului, ne-am întâlnit cu jurnaliștii ruși și cehi. Cu aparatele foto de gât, cu camerele video în mână, se uitau unii la alții și ne întrebau ce a fost lovit. Le-am spus și am ieșit din hotel. Nelu ne-a luat în mașina lui, un Renault 4 în care abia încăpeam și care părea, la fiecare viraj, că se desface în bucăți. Printr-un labirint de străzi, ne-a dus până lângă bulevardul Knez Miloșa. Accesul era blocat de Poliție și mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urlând, către locul unde se aflau cele două sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal și cel republican.

L-am sunat pe Horia Enășel la București și i-am spus ce s-a întâmplat. Mi-a zis să fiu gata să intru în direct, că întrerupem programul, pentru a face loc știrilor. A început o cursă contra cronometru. Trebuia să văd, urgent, ce s-a întâmplat, să știu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard și, la capătul lui, se vedeau două incendii, la dreapta și la stânga străzii, mașini de pompieri, polițiști, soldați, flashurile blitzurilor, o agitație de nedescris. Am grăbit pasul și, deodată, niște polițiști au început să urle la noi: “Plecați de pe trotuar!” Nu știam ce vor, dar am trecut pe șosea și, după câțiva pași, ne-am dat seama. Cu un zdrăngănit strident, bucăți mari din geamurile ferestrelor de la etajele clădirilor cădeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenți și, într-adevăr, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am ținut minte lecția urlată de polițiștii sârbi și – de-a lungul întregului razboi – de câte ori auzeam o bubuitură apropiată, săream de pe trotuar.

Ne-am oprit lângă clădirea Ambasadei României. În pragul ușii de la intrare, Traian Borșan, secretarul ambasadei, și alți câțiva români priveau, îngrijorați, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe stațiile unor polițiști pe lângă care am trecut se auzeau apeluri către ambulanțe, de unde am dedus că existau răniți. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele două ministere. Un cordon de polițiști și militari oprea pe oricine ar fi vrut să treacă mai departe. Cameramani, fotografi, jurnaliști care vorbeau, isterizați, la telefoanele mobile, gură-cască privind speriați, toți formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se despărțeau periodic, pentru a face loc mașinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apă sub presiune spre flăcări. Se golea o cisternă de apă la fiecare 5 minute. Cățărați pe două macarale, pompierii pulverizau, neîncetat, apă peste flăcări. Din locul în care ne aflam, simțeam dogoarea focului și un miros de lemn și benzină arse ne astupa nările. Clădirea Ministerului federal de Interne, situată pe aceeași parte cu Ambasada României, rămăsese în picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei și cu mai multe etaje prăbușite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsă, s-a dărâmat parțial și, din când în când, din interior se auzeau bufnituri și un fel de răpăituri ca de mitralieră. Se pare că, în subsol, a rămas multă muniție, care exploda din cauza flăcărilor. Nu puteam să-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieșeau din trotuar la colțurile străzilor, care – incredibil pentru un român! – funcționau.

Am tras cu urechea la ce vorbeau polițiștii și ceilalti ziariști. Unii spuneau că, asupra centrului Belgradului, NATO  a lansat 8 rachete de croazieră, una de pe un submarin și 7 de pe vase de razboi aflate în Marea Mediterană. Noi nu auzisem atâtea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborâte înainte de a-și atinge ținta. La un colț de stradă, înconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe stradă, când am auzit o explozie, apoi a doua și, după 5-10 secunde, a treia bubuitură.”

Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care m-a anunțat că vom intra în direct înaintea meciului de baschet din NBA pe care îl transmitea ProTV în acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastră să mă lase să transmit din clădire și mi-au găsit o sală liniștită. Eram emoționat. În sfârșit, mă simțeam în priză. Aveam ocazia să fim printre primii care transmiteau în direct evenimentul. M-au sunat din regie și am auzit ultimele pregătiri, apoi genericul știrilor. Cineva apucase să-mi sufle că în studioul de la București este Mihai Codreanu, primul prezentator care ajunsese la sediul ProTV la acea oră târzie din noapte. Transmisia a mers bine. Cel puțin așa mi-au spus cei din studio după ce am terminat. Erau și ei emotionați și mi-au zis că, la unul din mixere – pentru că tehnicienii nu au reușit să ajungă în timp util – a stat chiar Adrian Sârbu. Și că vom mai intra o dată, în pauza meciului de baschet.

Când m-am întors acasă, am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea. Imediat ce a auzit că Belgradul a fost bombardat, Adrian Sârbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul dintre șoferii care erau de servici, i-a pus în brațe lista cu telefoanele redacției și l-a pus să-i cheme pe oameni de acasă. A intrat în studioul de emisie și, calm, a aprins luminile, a pornit camerele și s-a apucat să pregătească transmisia. L-a înlocuit pe unul dintre oamenii care n-au ajuns la timp și totul a ieșit OK. După care a plecat. Nu înainte de a le spune celor care au ajuns la studio să mai întrerupă programul, în pauza meciului, pentru încă o ediție specială a știrilor. Peter Barabas, producătorul executiv al emisiunilor de știri, a fost și el acolo. Pe 2 aprilie își aniversa ziua de naștere, ajunsese târziu acasă și, înainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Când a văzut ce s-a întâmplat la Belgrad, a înghețat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era în clădirea ProTV și înregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Când l-a sunat pe Peter, acesta era deja în mașină, gonind spre ProTV. A ajuns în regia de emisie și a coordonat întreaga ediție specială.

Noi am continuat să ne învârtim în zona incendiilor. Eram bucuroși că ambasada noastră nu a fost avariată și nimeni nu pățise nimic. Au tras doar o spaimă pe cinste, când rachetele au explodat la doi pași de ei. În schimb, o panică imensă s-a instalat în maternitatea de lângă sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-născuții în brațe, au fost evacuate și duse într-un adăpost antiaerian. Atrași de flăcările incendiului, vizibil din orice colț al orașului, belgrădenii au venit să vadă ce s-a întâmplat, deși Comandamentul Apărării civile îi rugase să rămână în adăposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, câteva zeci de tineri, cu ținte în piept, au alcătuit un lanț uman, pentru a-l apăra. Inițiativa a fost chiar a arhitectului podului, a cărui declarație m-a tulburat: “Podurile sunt ca niște ființe vii. În momentele grele, au nevoie să simtă că vii cu sufletul alături de ele.”

Polițiștii ne-au îndepărtat din zona incendiilor, unde au început să apară oficialitățile. Doar cameramanii RTS au putut pătrunde, postul național având exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegația parlamentarilor ruși, în frunte cu Serghei Baburin. Toți erau foarte indignați, iar declarațiile oficiale aminteau că, tot în luna aprilie, dar în 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.

Ne-am întors, obosiți, la hotel și, după a doua transmisie în direct, am reușit să adorm. Era 6:44 și, la 6:00, clădirile bombardate încă mai fumegau.

Share

afrika (18): senegal. mbour

by

25 ianuarie 2007

dupa noaptea de distractie prin saint louis, ma trezesc pe la pranz si imi fac bagajele. mancam repede orez cu carne si, pe la 14:00, ne luam ramas bun de la arona, negociem cu un taximetrist sa ne duca pana la mbour cu 25.000 franci cfa (40 de euro) si plecam: jumatate cu el, jumatate cu mercedes-ul lui rod. sunt cel mai tare toubab pe care l-au cunoscut localnicii, dar si prietenii mei francezi, pentru ca aman drumul la ambasada din dakar pe maine, riscand o gramada de probleme. alimentam la o benzinarie de pe drum, pompand benzina cu mana, ca la vechile fantani de la tara.

soseaua e foarte buna, iar savana ne ofera imagini de vis. daca pana aici am vazut doar turme de oi sau capre, acum apar primele vaci cu coarne imense. cocotieri cu nuci inca verzi inlocuiesc palmierii din maroc si mauritania si vedem primul baobab, copacul simbol al senegalezilor. in jurul trunchiului sau, localnicii isi construiesc case. deja satele sunt mai mari si gospodariile par instarite. vegetatia e tot mai abundenta si adesea vedem adevarate cranguri de baobabi, care sunt fascinante.

din cand in cand, trebuie sa oprim in cate un sat, pentru ca motorul masinii taximetristului (o toyota carina) se supraincalzeste. jean louis, care a fost taximetrist 4 ani, il invata pe sofer mici trucuri: ii arata cum coboara temperatura apei, daca da din cand in cand drumul la sistemul de incalzire; apoi ii fixeaza oglinda de pe portiera din stanga, care se tot pleostea din cauza vitezei, cu ajutorul unui carton rupt dintr-un pachet de tigari.

traficul nu e atat de intens, insa masinile care circula pe sosele sunt fascinante. la un moment dat, suntem depasiti de o rabla fara usi, fara geamuri si fara capota, care gonea cu 90 de km/ora ! pe marginea drumului zac zeci de schelete de masini si in fiecare asezare gasesti o gramada de ateliere auto. e plin de microbuze supraincarcate, care circula cu usa din spate deschisa. la majoritatea dintre ele, de bara de protectie este sudata o platforma de 20 de cm, pe care isi tin picioarele cativa tineri ce calatoresc atarnati de microbuz. ca sa nu-i umple de praf, de tabla respectiva e agatat un sirag de panglici multicolore din cauciuc. indicatoarele sunt rare, semnele de circulatie – la fel, iar trecerea peste calea ferata e marcata cu o tabla pe care sunt lipite doua fasii de banda adeziva alb-rosu, in forma de “X”.

controalele pe soselele din senegal nu sunt atat de stricte ca in restul tarilor strabatute pana acum. de obicei, la intrarea in sate, asfaltul are niste cocoase, pentru ca automobilele sa incetineasca. acolo vezi politisti plictisiti, pe care soferul nostru ii claxoneaza si le face cu mana, fara a opri. ajungem in thies, un oras in plina expansiune, cu strazi aglomerate si copaci imensi. pe margine, e plin de tarabe unde se vand cosuri si mobilier din lemn sau impletituri din nuiele multicolore. copiii se infierbanta in plina strada, in jurul unor jocuri de fotbal cu manete intr-o stare deplorabila. se construieste mult, mai ales la periferie, unde vedem vilele bogatanilor si stadionul “lay diop”, nou si surprinzator de modern.

dupa thies, peisajul se schimba. pamantul devine rosiatic si vegetatia mai rara, insa vedem primele dealuri din ultimele doua saptamani. soferul nostru ne asigura ca, in timpul sezonului ploios, totul inverzeste si vegetatia devine luxurianta. ne opreste langa rezervatia “bandia“, ingradita si cu program de vizitare pentru turisti. dam o spaga si primim o calauza care ne plimba intr-un safari de o ora. nu o face de mantuiala: verifica din ce directie bate vantul si ne conduce pana la un iaz unde se adapa, la gramada, antilope, rinoceri si girafe. la plecare, ne sfatuieste sa cumparam miere din satul urmator, stransa de localnici de la albinele salbatice dintr-o padurice.

ajungem la mbour si soferul ne lasa la marginea orasului, langa o benzinarie. suntem imediat inconjurati de femei si copii care cersesc sau incearca sa ne vanda fructe si apa. unul dintre ei insista sa-i dau numarul de telefon si adresa de mail, sa corespondam. suntem recuperati de marko, care vine cu un nou prieten, suleiman, un tip cool, cu rasta si un renault 21 cu portbagajul ocupat de un sound system care aproape te darama. desigur, muzica reggae. resedinta noastra (le paradis kinkeliba) e superba: la doi pasi de plaja, cu camere largi, baie cu wc normal, dus si o curte umbrita de niste arbusti bine ingrijiti. socializam rapid, cu ajutorul catorva beri, care ne ajuta sa stingem fierbiteala unor jointuri cu iarba din gambia. desi ilegal, consumul de cannabis e ceva obisnuit in casele senegalezilor. peste tot, gazda are pregatita o tavita cu foite, filtre si un pumn de ganja de calitate, pe care o plimba in jurul mesei.

spre seara, ne-am dus in vizita la jakline, o frantuzoaica din briancon, care isi cumparase o casa fascinanta in mbour. patrata, cu acoperis plat folosit ca terasa in noptile cu arsita mai domoala, o curte cu nisip si un gard care o proteja de privirile indiscrete, casa avea in fiecare perete cate o deschizatura la diferite inaltimi, care permitea aerului sa circule asa incat pana si in zilele toride se pastra o racoare confortabila. fiind sarbatoare, urcam pe acoperis si ascultam un adevarat concert al femeilor din cartier, ale caror voci se impleteau intr-o nemaipomenita melopee arhaica. incepea o voce, apoi se adauga o alta si inca una si tot asa, ca intr-un cor nevazut si perfect sincronizat.

ni se facuse foame si rod ne-a dus sa mancam intr-un cartier obscur, cu colibe din te miri ce, ca in favelele pe care le-ati vazut in filmele despre brazilia sau india. o incapere luminata cu un felinar chior, un ceaun inconjurat de cativa bolovani pe care se sprijineau niste scanduri in chip de bancheta si un primus cu doua ochiuri alimentat de la o butelie, un teanc de farfurii de tabla si un manunchi de linguri si furculite inghesuite intr-o jumatate de sticla de cola din plastic. meniul: supa sau omleta. neincrezator in calitatea oualor, am cerut supa, care era un fel de tocana din cartofi, carne, legume si mirodenii, usor picanta si cu un gust minunat. am sfarsit luand cu totii portii duble de supa si omleta, totul pentru 5.000 de franci cfa de persoana (cam 3,25 euro). la iesire, rod ne-a explicat ca asa arata un fast food senegalez, unde mancarea e totdeauna proaspata.

a urmat terasa “le soleil”, exotica, dar fara prea multe gagici si cu muzica de la tropice, mai lights decat cea autohtona. nu ne-a placut prea mult, asa ca am sfarsit intr-un club, cu bacardi si suc de portocale. dupa obiceiul locului, surpriza a fost un concert ad-hoc cu ami cole, care a ridicat toata lumea in picioare, intr-un dans nebun si salbatic. aici, trebuie sa mai fac (inca) o paranteza despre femeile din senegal. de o frumusete rara ! cu picioare lungi, trupuri de antilopa si fete de fotomodele de top. usor abordabile, fara a fi prostituate, iar in pat – niste fiare salbatice, cu carnea vibrand in ritmuri necunoscute albilor.

Share