knez milosa

target: viața sârbilor fără apă și curent

by

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

“Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava“ din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

Share

target: scandalul bombardării Ambasadei chineze continuă

by

9 mai 1999

În această dimineață, n-am mai auzit sirenele ce anunțau încheierea alarmei aeriene. Eram prea obosit după evenimentele din ultima vreme și am dormit mai mult. După ce m-am trezit, mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când am avut ocazia să ascult interviul realizat telefonic de colegii mei cu Tudor Pendiuc, primarul orașului Pitești, care făcea parte din delegația română a cărei mașină a fost avariată ieri, în drum spre Kragujevac. Acesta nu s-a aventurat să povestească exagerările sârbilor, pentru că automobilul în care se afla trecuse mai devreme peste pod și aflase, probabil, adevărul. După el, am urmat eu și am relatat ce se întâmplase.

La 14:55, o explozie puternică a zguduit centrul Belgradului. Nu a tresărit nimeni, pentru că, deja, Comandamentul Apărării civile anunțase că, la acea oră, urma să fie detonată o rachetă neexplodată rămasă în ruinele sediului General Stab. Explozia a șubrezit și mai tare clădirea și bucăți de beton s-au împrăștiat pe tot bulevardul Knez Milosa, care fusese închis pentru trecători și automobile.

“Statele Unite au clarificat unde se află sursa problemei,” a declarat Jamie Shea, referindu-se la bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad, informează AFP. “Nu este vorba nici de o eroare de pilotaj, nici de o eroare mecanică. Este clar că o informație greșită a cauzat o eroare în luarea ca țintă a clădirii. Procedurile de durată puse la punct pentru selecționarea și validarea obiectivelor nu au putut corecta eroarea inițială. Întrucât este de domeniul spionajului, nu vor exista, probabil, informații suplimentare. Chestiunile legate de spionaj, în timp de război, trebuie să rămână secrete.”

S-a anunțat că, azi dimineață, 6 explozii puternice au fost auzite la Priștina, unde a fost bombardată zona muntelui Goles. Lângă orașul Djakovica, avioanele NATO au lansat 20 de bombe cu fragmentație asupra pădurilor în care erau camuflate trupele Armatei iugoslave. În timpul bombardamentului, luptătorii UCK au atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo, însă au fost respinși. Posturile de televiziune sârbești au arătat imaginile separatiștilor albanezi uciși în lupte, spunând că printre ei se aflau mujahedini și mercenari straini. Cuprinși de panică la auzul bombardamentelor, refugiații albanezi din coloanele ce se îndreptau spre graniță au luat-o la fugă încotro au văzut cu ochii.

La Belgrad, a fost sărbătorită azi, cu mare pompă, Ziua Victoriei împotriva fascismului. Reprezentanții autorităților și mai mulți generali au depus coroane de flori la monumentele eroilor căzuți în luptele împotriva armatelor germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În toate discursurile ținute cu aceste ocazii, sârbii au subliniat că astăzi, Iugoslavia înfruntă o nouă agresiune de tip fascist, cea a NATO.

După-amiaza, în timp ce stăteam la o cafea, pe o terasă din Trg Republike, am auzit hărmălaie. Un grup de 2-300 de persoane demonstrau împotriva atacurilor NATO. Erau cetățenii chinezi aflați la Belgrad. Am mers cu ei spre ambasada bombardată, unde sârbii aduseseră flori și au aprins lumânări. Chinezii scandau lozinci pe limba lor și strigau “Serbia! Serbia!“, stârnind aplauzele trecătorilor. Polițiștii sârbi au reușit cu greu să-i oprească să nu devasteze ambasadele părăsite ale țărilor NATO.

Televiziunile sârbești au prezentat pe larg demonstrațiile de la Beijing. Acolo, la îndemnul liderilor, studenții au urcat în câteva autobuze și au fost duși în fața Ambasadei SUA. Strigau “Clinton – noul Hitler!” și “Jos imperialismul american și lacheii lui!” și aveau fețele vopsite în roșu, în memoria celor uciși în bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad. Aruncau cu tot ce le cădea în mână înspre clădire și câțiva au reușit să sară gardul, intrând în curtea misiunii diplomatice americane.

Ambasadorul american James Sasser a intrat în panică, declarând prin telefon ziariștilor că ambasada este asediată, iar el, personalul diplomatic și familiile lor sunt ostatici. Sasser era foarte speriat și se plângea că autoritățile chineze încurajează manifestațiile. Își pierduse cumpătul de tot, văzând miile de chinezi furioși care strigau “Sânge pentru sânge!“. Spre seară, demonstrațiile s-au potolit, însă cei 50 de chinezi care continuau să urle în fața intrării l-au împiedicat pe ambasador să iasă din cladire.

“China susține ferm și protejează, conform legii, toate acțiunile legale de protest față de atacul NATO, desfășurat sub conducerea Statelor Unite, asupra Ambasadei Chinei în Iugoslavia,” a afirmat vicepreședintele Hu Jintao, într-o declarație solemnă transmisă de televiziunea de stat chineză. “Sperăm că masele, luând în considerare interesele fundamentale ale națiunii și situația în ansamblu, vor desfășura aceste acțiuni în ordine și respectând legea, pentru a menține stabilitatea socială“. Hu a adăugat că autoritățile chineze îi vor proteja pe cetățenii străini aflați pe teritoriul țării.

Seara, dupa corespondența din Știrile ProTV de la 19:30, am coborât să mănânc. În barul hotelului, toți românii erau strânși în jurul unui necunoscut, pe care îl ascultau cu sufletul la gură. Mi-am tras și eu un scaun la masa lor și, după câteva cuvinte, mi-am dat seama că era unul din ziariștii care se aflau în mașina ce a însoțit convoiul din Pitești și a fost accidentată pe pod. L-am ascultat povestind, sub privirile pline de admirație ale celorlalți, cum suflul exploziei a catapultat prin aer mașina, care a căzut pe șosea, de la 30 de metri. Nu m-am putut abține și am început să râd. L-am întrerupt, întrebându-l dacă a văzut vreodată ce a mai rămas întreg dintr-un automobil care a căzut de la 30 de metri. S-a bâlbâit și a încercat să-și continue povestea.

Iritați, ceilalți m-au contrat, crezând c-aș fi invidios pe spectaculoasa aventură trăită de piteștean. Râzând în hohote, i-am spus ziaristului că primarul Tudor Pendiuc a explicat, în interviul telefonic dat la ProTV, ce s-a întâmplat de fapt. A încercat să mai spună ceva dar, când am adăugat că am văzut la televizor imaginile automobilului ce nu avea mare lucru și am dat detalii exacte despre ce s-a întâmplat, a tăcut mâlc. M-am dus să mănânc și, când m-am întors, George Roncea mi-a spus că piteșteanul a dispărut în camera lui. Nu l-am mai văzut de atunci. Avusese noroc că Mile Cărpenișan era plecat în România, altfel bășcălia ar fi fost și mai mare.

Mai târziu, la hotel a ajuns și Dragan, “scriitorul” care avea grijă de noi. Am stat cu el, cu Nelu Madjinca și cu George la povești, comentând explicațiile NATO potrivit cărora au bombardat Ambasada Chinei din cauza unei informații greșite transmisă de un agent al CIA. Nelu ne-a spus ultimul banc scos “pe piață” de sârbi, la auzul știrii. Cică CIA și-a antrenat cel mai bun agent, care a învățat perfect sârbește și și-a însușit biografia unui sârb emigrat în SUA, încercând să se infiltreze în familia acestuia din Belgrad, pentru a putea transmite informații americanilor. Ajuns la Belgrad, spionul a bătut la ușa casei unde locuia bătrâna mamă a lui Zoran, sârbul emigrat în SUA. Femeia i-a deschis și spionul a dat s-o îmbrățișeze spunându-i “Săru’ mâna, mamă! Sunt eu, Zoran și m-am întors acasă!” Deși, la cei 80 de ani ai săi, nu mai vedea bine, bătrâna i-a răspuns: “Tu nu ești Zoran al meu.” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 2 ani și m-am îmbolnăvit de pojar și m-ai îngrijit și mi-ai spus povești?” “Țin minte,” i-a răspuns bătrâna, “dar tu nu ești Zoran al meu!” “Cum nu, mamă? Nu mai ții minte când aveam 5 ani și am căzut de pe bicicletă și mi-am rupt mâna și n-am avut curajul să-ți spun?” “Asta țin minte, băiatule, dar tu nu ești Zoran al meu.” Exasperat, spionul a mai încercat o dată: “Mamă, nu mai ții minte când am venit prima oară cu o fată acasă, când erai la piață, și te-ai întors și ne-ai prins în pielea goală?” “Țin minte și asta, dar tu nu ești Zoran al meu.” “Ba da, eu sunt Zoran!” a strigat, disperat, spionul. “Nu ești Zoran,” a răspuns, liniștită, bătrâna, “Zoran al meu nu era negru!”

Bancul, a cărui versiune o mai auzisem, suna atât de amuzant în contextul de la Belgrad, încât nu m-am putut abține să nu-l povestesc în direct, în următoarea transmisie pentru ProTV. Văzând cum ne distram, Tavi Penda a venit la masa noastră. Provocator, Dragan l-a rugat să stea nemișcat un sfert de oră, să-i facă portretul. Și sub privirile uimite ale tuturor, a schițat în creion, pe o bucată de hârtie, un portret extraordinar de reușit. Încântat că ne-a mai lăsat o dată cu gurile căscate, Dragan s-a ridicat și s-a dus în camera lui. “Mâine mi-l faci și tu pe al meu,” i-a răspuns lui Tavi, care ceruse să-și ia revanșa.

O explozie cauzată, probabil, de un tir cu racheta, s-a produs în această seară în apropierea aerodromului de la Kumanovo (regiune cu majoritate sârbă din nord-estul Macedoniei), unde este staționată o parte a contingentului francez. Potrivit militarilor care au asistat la această scenă, proiectilul a fost tras la ora 20:15, de la circa 300 de metri, în direcția aerodromului și a explodat înainte de a atinge incinta, fără a face victime, a precizat pentru AFP, locotenent-colonelul Charles de Kersabiec, purtătorul de cuvânt al contingentului francez. Această explozie survine după un sfârșit de săptămână tensionat, de multe ori fiind aruncate pietre împotriva vehiculelor franceze din cadrul NATO.

Noaptea ce a urmat a fost plină de ciudățenii. În primul rând, pentru prima dată de la începutul războiului, după 47 de zile de bombardamente, la Belgrad nici măcar nu a fost dată alarma aeriană. În al doilea rând, posturile de radio și televiziune au transmis un comunicat al Comandamentului Suprem al Armatei iugoslave, care anunța retragerea unor unități din provincia Kosovo. “Dat fiind că operațiunile împotriva așa-zisei UCK sunt încheiate, Comandamentul Suprem a ordonat retragerea din Kosovo a unei părți a unităților militare și de Poliție,” se spunea în comunicat. “Această decizie a intrat în vigoare începând cu 9 mai, ora 22:00.” Comunicatul confirma informațiile neoficiale pe care le aveam deja, potrivit cărora sârbii au curățat Kosovo de luptătorii separatiști, trimițând acasă, alături de militari, și o parte a trupelor speciale, care au cercetat tufiș cu tufiș întreaga provincie. Oricum, știrea nu i-a impresionat prea tare pe oficialii NATO, care au declarat că doresc dovezi concrete ale retragerii și, pentru a scăpa de bombardamente, sârbii mai au de îndeplinit o serie de condiții.

Și în restul țării a fost liniște. Alarma aeriană a sunat doar la Niș, Cacak și Kraljevo și numai primul oraș a fost bombardat. În jurul orei 1:35, în zona de nord-vest a Niș-ului, unde se afla aeroportul, a fost auzită o explozie, urmată, 15 minute mai târziu, de alte două. Înainte de a merge la culcare, Boban, tânărul care avea grijă de buticul din hotel, m-a chemat la masa lui, unde stătea împreună cu încă cineva. Era un prieten de-al lui, care locuia chiar la Nis și venise câteva zile la Belgrad. “Voi, belgrădenii, sunteți niște oameni fericiți! Vă bombardează americanii,” ne-a spus acesta. Stupefiați, l-am rugat să ne explice de ce. “Păi, la Niș, e vai și amar de noi, că ne bombardează piloții turci din NATO. De o săptămână se chinuie să distrugă podul din centrul orașului și nu-l nimeresc. Au prăpădit toate casele din jur, inclusiv Consulatul Greciei, dar podul tot nu l-au distrus. Câteodată, ne vine să-l aruncăm noi în aer, numai să ne lase, dracului, în pace!” Era plin de năduf.

Generalul Klaus Naumann, fostul președinte al Comitetului Militar al NATO, a prezentat un bilanț critic al atacurilor aliate împotriva Iugoslaviei, într-un “raport confidențial” citat de ediția de astăzi a cotidianului grecesc “To Vima“, publicație apropiată guvernului de la Atena. Generalul a subliniat că NATO “nu și-a atins obiectivul inițial de a-l obliga pe Slobodan Milosevic să accepte exigențele internaționale și de a împiedica Iugoslavia să ducă o politică de epurare etnică“. Naumann a precizat, totuși, că NATO “s-a impus clar și continuă să dețină avantajul militar, reușind să slăbească posibilitățile lui Milosevic de a efectua operațiuni militare”.

Comentând detaliat rezultatele militare, Naumann aprecia că “sistemul de apărare antiaeriană al Iugoslaviei a suferit avarii mari“, în timp ce distrugerea căilor de comunicație și a industriei petroliere a “redus într-o măsură importantă mobilitatea forțelor iugoslave în Kosovo și a afectat serios suplețea strategică a Iugoslaviei”. În Kosovo, “unitățile armatei și ale forțelor speciale de Poliție au suferit pierderi ușoare și medii, dar NATO a reușit – în mare – să împiedice Iugoslavia să distrugă UCK și să își finalizeze operațiunile de purificare etnică”.

Înainte de a merge la culcare, am ascultat la radio un comentariu al agenției France Presse, care anunța că activitățile UNHCR în Kosovo sunt amenințate de o criză financiară majoră, deoarece guvernele occidentale nu au oferit banii promiși. “Guvernele care nu ne-au furnizat fonduri sunt primele care ne critică,” explica Dennis McNamara, reprezentantul în regiune al UNHCR. “Există aici o ambiguitate care nu este acceptabilă și care ne face viața extrem de dificilă. Suntem extrem de deceptionați de răspunsul guvernelor donatoare, dintre care cele mai importante nu au contribuit la bugetul operațiunii de salvare a refugiaților, estimat la 143 de milioane de dolari pentru 3 luni.” Într-adevăr, în timp ce numai donatorii particulari italieni au adunat 8,5 milioane de dolari, Marea Britanie nu a oferit decât 809.000, Franța – 818.000, iar Italia – 816.000. Și aceasta, în condițiile în care o zi de bombardamente costă peste 1 miliard de dolari.

M-am dus la culcare, însă am avut un somn agitat. După atâtea zile și nopți de bombardamente, liniștea mi se părea suspectă, neprevestind nimic bun. Am visat că eram în plin bombardament și, împreună cu Mile, fugeam pe străzile unui Belgrad în ruine, urmăriți de tirurile furibunde ale unui elicopter Apache.

Slobodan Milosevic nu va fi împiedicat să vină să se stabilească în Africa de Sud, dacă va decide să-și părăsească țara, a afirmat Nelson Mandela, citat de AFP. “Ceea ce condamnăm noi sunt actele sale,” a amintit Mandela, referindu-se la acuzațiile aduse forțelor de securitate iugoslave și milițiilor paramilitare sârbe care acționează în Kosovo. Ziarul “The Times” a publicat, în numărul de duminică, informații potrivit cărora Milosevic ar fi transferat în secret cea mai mare parte a averilor familiei sale în Africa de Sud, prin intermediari din Cipru, Israel și Grecia, iar el ar intenționa să ceară azil în această țară.

Share

target: de ce a fost bombardată Ambasada Chinei ?

by

8 mai 1999

Am reușit să dorm câteva ore și, după ce m-am trezit, am dat o fugă să văd la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendidă de primăvară și nimic nu părea să amintească de coșmarul din noaptea care trecuse. Nimic, până am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 și, cu o oră mai devreme, echipele de intervenție ale Apărării civile reușiseră să-l scoată de sub dărâmături pe atașatul militar chinez, care a fost internat de urgență în spital, fiind rănit la torace. Clădirea încă mai fumega și pompierii sârbi se străduiau să stingă un ultim focar de incendiu din interior. Primele două etaje au ars complet, iar fațada dinspre sud se dărâmase. Un stâlp de înaltă tensiune se prăbușise peste grilajul care înconjura ambasada și nu mai exista nici un geam întreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea că în momentul bombardamentului, în clădire se aflau 30 de persoane. Patru și-au pierdut viața și cinci au fost grav rănite.

Două din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit în plin clădirea, iar a treia a explodat între cancelarie și reședință, provocând un crater cu circumferința de 2 metri și adâncimea de 5 metri. Acoperișul Academiei de Teatru, aflată la 100 de metri de ambasadă, s-a prăbușit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate în apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasadă și hotelul “Jugoslavija” avea geamurile sparte și urme de schije pe ziduri. Toată ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialități iugoslave. Când am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului iugoslav, tocmai declara că “după acest bombardament, Organizația Națiunilor Unite va înceta, probabil, să mai existe”. La un post de radio am auzit că, după 4 ore de discuții furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversați și adânc preocupați de acest atac, soldat cu victime și pagube materiale”.

NATO a recunoscut că a luat drept țintă, din greșeală, ambasada Chinei la Belgrad, confundând-o cu o altă clădire vecină, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineză din capitala iugoslavă. Ținta vizată era imobilul care adăpostește Direcția federală pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele două clădiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat să fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut că ambasada a fost confundată cu o altă clădire și a fost programată din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă. “Este vorba de nimic mai mult și nimic mai puțin decât un teribil accident,” a insistat el. “Regretăm profund pierderile umane.”

Am urmărit, ușor amuzat, seria de explicații pe care avea să le dea NATO, ca justificare a bombardării Ambasadei Chinei. Una mai fantezistă și mai puerilă decât cealaltă, ușor de demontat de orice om serios care cunoștea, cât de cât, situația din teren. Singura care se apropia de adevăr era – culmea! – chiar prima, existentă într-un comunicat neobișnuit de lung, dat publicității la Bruxelles în această dimineață: “Raidurile vizau afectarea coordonării naționale a operațiunilor militare ale Poliției speciale în provincia Kosovo, în special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept reședință de către președintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul clădirii există un important buncăr.”

Ei bine, adevărul era că NATO aflase că, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul dintre cele mai bine dotate buncăre din Belgrad, de unde, cu ajutorul experților chinezi și în colaborare cu rușii, Milosevic și generalii sârbi coordonau toate operațiunile militare. Informațiile esențiale erau recepționate de la sateliți, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu să-și dea seama ce se petrecea acolo și au decis să bombardeze ambasada. Nu își imaginau că vor distruge buncărul, dar au făcut imposibil accesul în interior. Se pare că, exact în momentul bombardamentului, înăuntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării. Ironia sorții a făcut ca acest adevăr, nerostit oficial de nimeni și publicat abia câteva luni mai târziu în presa mainstream, să-i impiedice pe chinezi să aibă o reacție pe măsura gestului sfidător al NATO. Așa cum foarte bine au evaluat experții militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea să se stingă încet. Tărăboiul făcut de chinezi era praf în ochii opiniei publice mondiale, ei știind că amenințarea dezvăluirii oficiale a motivului real al atacului îi va împiedica să recurgă la gesturi radicale.

Președintele rus Boris Elțîn s-a declarat “indignat de actul barbar și inuman al bombardării ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administrației prezidențiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informează agenția Itar-Tass. “În numele tuturor rușilor, indignați de acțiunile NATO, fac apel încă o dată la țările membre ale Alianței să pună capăt vărsării de sânge, să oprească atacurile și să meargă pe calea negocierilor de pace,” se precizează în textul semnat de șefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade străine nu este doar un act de vandalism, dar și o violare grosolană a dreptului internațional.”

La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” încă mai fumega. Aripa din stânga, în care se aflau birourile administrative și bucătăria, era făcută praf, iar intrarea nu mai putea fi folosită. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense și s-a înfipt, cu precizie, exact în recepție. O a doua a explodat în holul hotelului. Din cei 7 turiști cazați la “Jugoslavija”, doar unul și-a pierdut viața, ceilalți reușind să se adăpostească la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat și un amănunt de culoare: hotelul aparținea companiei ruse “Metropol“, al cărui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sârb al Turismului. În garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-nouțe ale reprezentanței firmei Nissan la Belgrad, valorând aproape 500.000 de mărci germane și 20 de automobile ale firmei Hertz, care închiriază mașini. Toate au fost făcute praf.

M-am dus în centru, pe bulevardul Knez Milosa, să văd cladirea General Stab. Câteva cratere imense se căscau din zidurile groase, iar circulația mașinilor și a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisă, pentru că se bănuia că una din rachetele care a lovit clădirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase clădiri ale Belgradului mai rămăsese fațada și o parte din interior. Acoperișul și frizele de sus erau prăbușite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.

Bombardamentul a avariat și o clinică universitară, clinica de urologie și spitalul “Sf.Sava”, fără a face victime, deoarece pacienții fuseseră evacuați în adăposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, președintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, îi rugase dimineața pe locuitorii orașului să nu circule prin centru și să stea în adăposturi în timpul alarmelor aeriene. Și, mai ales, să nu se ducă la locurile bombardate, chiar dacă doresc să dea o mână de ajutor la căutarea supraviețuitorilor.

Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra clădirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigătoare la cer și o sfidare la adresa comunității internaționale”, informează agentia rusă Interfax. Șeful diplomației ruse și-a anulat în ultimul moment, sâmbătă dimineața, din ordinul președintelui Elțîn, vizita pe care urma s-o efectueze în Marea Britanie. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe a atras atenția că “UCK se pregătește pentru lansarea, în scurt timp, a unei provocări de mare anvergură în provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politică a crizei iugoslave”.

Am avut mult de lucru astăzi. După o corespondență pentru Știrile de la ora 13:00, mi s-a transmis să mă pregătesc pentru o ediție specială a Știrilor ProTV, care a fost difuzată la ora 14:15. Până atunci, am reușit să termin și o înregistrare telefonică pentru ProFM. Ediția specială a fost prezentată, la București, de Lucian Mîndruță. În dialogul cu el, după ce am dat o grămadă de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru și m-a întrebat ce știu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru că – spunea el – NATO susținea că acolo se afla cartierul general al “Tigrilor“, formațiunea paramilitară a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toată lumea știe că Arkan locuiește la hotelul “Hyatt“, unde, în fiecare seară, stă la palavre cu jurnaliștii străini și dă interviuri pe bani la CNN și la alte posturi de televiziune.”

Mi-am dat seama că replica mea a fost cam dură, însă nu m-am putut abține, pentru că puțin lipsise să nu dezvălui motivul real al bombardării hotelului. Și, având în vedere situația mea (fără acreditare de război), nu știu care ar fi fost consecințele. Adevărul era că, în hotelul “Jugoslavija” se afla unul dintre centrele de comunicații ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia dintre ofițerii care îl comanda. Venea în fiecare dimineață cu mașina oficială la hotel. Probabil că unul dintre “ziariștii” occidentali acreditați la Belgrad (într-un război, acoperirea de jurnalist este ideală pentru orice agent secret) observase mașina, pe al cărui număr de înmatriculare erau inițialele “VJ” (Vojska Jugoslavije, adică Armata Iugoslaviei) și a transmis informația către NATO. Astfel, hotelul a fost bombardat.

Mai târziu, la sfârșitul războiului, aveam să aflăm și unde era cel de-al doilea centru de comunicații al Armatei iugoslave și de ce nu a fost descoperit. Oricum, informația cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupidă, mai ales că se știa la Belgrad că formațiunea paramilitară a acestuia nu a acționat în Kosovo în timpul acestui război. “Tigrii” și-au avut rolul lor în războaiele din Croația și Bosnia și – poate – în operațiunile de anihilare ale luptătorilor UCK din Kosovo, care avuseseră loc în 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” făcut, nu erau curioși să se bage în gura lupului acum.

Oricum, Arkan a profitat rapid de explicația lansată de NATO, pentru a se băga un pic în seamă. I-a chemat pe jurnaliștii străini în fața hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantică în mână, cu care amenința că îi va nimici pe dușmani. Paloșul, lung de aproape un metru și jumătate și cântărind 30 de kilograme, aparținuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins că, după acest circ, Arkan a avut grija să mărească suma pentru care acorda interviuri jurnaliștilor occidentali. Doar îi crescuse cota!

După corespondența din ediția specială a știrilor, m-a sunat Mile Cărpenișan din România. Mi-a spus că i-a plăcut cum “i-am tras-o” lui Mîndruță, pe care nu îl putea suferi deloc. La fel ca multă lume din țară care simpatiza cu sârbii, Mile îl considera pe Lucian pro-american și se enerva că această atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia să meargă la București, să-și rezolve problemele legate de decontul lui, să mai ia niște bani și să se întoarcă la Belgrad. Ardea de nerăbdare să vină înapoi și îmi tot atrăgea atenția să am grijă să nu pățesc ceva până se întoarce.

Posturile de televiziune sârbești au anunțat că vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Priștina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese răpit de luptătorii UCK, pentru a nu-l însoți pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic și a fost, ulterior, executat în semn de avertisment. În 29 martie, NATO anunțase că Agani și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost uciși de sârbi. Câteva zile mai târziu, cei doi au apărut în public și au dezmințit știrea. Ba chiar Haxhiu a plecat în Germania, unde a și rămas.

Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astăzi că a luat legătura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatălui său și i-ar fi spus că este convins că acesta a fost ucis de Poliția sârbă, nu de UCK. Sârbii, însă, nu aveau nici un motiv să facă așa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Priștina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. În 1998, acesta l-a desemnat să poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru soluționarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A făcut, apoi, parte din delegația albaneză care a participat la negocierile de la Rambouillet și Paris, din februarie 1999. Povestind într-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut că, așa cum susțineau și sârbii, la Rambouillet, cu rare excepții, delegațiile sârbă și albaneză nu au avut contacte directe. “Un membru al delegației sârbe a venit la mine și mi-a spus că a fost odinioară elevul meu. Nu știu dacă este adevărat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmând, indirect, că puterile occidentale au încercat să impună sârbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declarații și atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit să-l elimine, pentru că în acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.

Ibrahim Rugova s-a declarat fără echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass, adăugând că liderul albanez susține și dezarmarea luptătorilor UCK. “Este o greșeală politică să înarmezi combatanții separatiști albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi să-i dezarmezi,” a apreciat Cernomîrdin. Oficiali ruși au afirmat în mai multe rânduri că dețin informații care dovedesc că NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova și reprezentantul special al președintelui rus pentru Iugoslavia s-au întâlnit în această seară în Germania, după discuțiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.

Pentru continuitatea acestei povestiri, am lăsat deoparte ce s-a întâmplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi liniștită. La Belgrad, între 14:20 și 15:11, a fost alarmă aeriană, însă fără atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului țării, La 14:25, a fost distrus podul peste râul Velika Morava al autostrăzii spre Niș, aflat în porțiunea dintre Jagodina și Cuprija. Inițial, posturile de radio au anunțat că, în timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegații române care mergea cu ajutoare spre Niș. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat că mașina, în care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectată în aer vreo 30 de metri, după care a căzut înapoi pe pod. În primul moment, am înghețat, însă în continuarea știrii se preciza că doar doi dintre români ar fi fost ușor răniți.

Am sunat la Ambasada României, dar nimeni nu știa nimic. Ambasadorul Alexandru Cornea mi-a promis că va suna imediat la spitalul din Cuprija și se va interesa de soarta compatrioților noștri. Ceva mi se părea, totuși, ciudat, știind stilul sârbilor de a exagera proporțiile incidentelor de acest fel. Nu puteam să înțeleg cum de nimeni nu a pățit nimic, după ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lămurit la unul dintre buletinele de știri ale televiziunii Studio B, când am văzut imaginile transmise de la fața locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu însemnele Crucii Roșii pe el – mergea cu viteză pe autostradă, într-o regiune aflată sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu câteva minute înainte ca mașina să intre pe el. Podul era dublu, cele două sensuri de mers ale autostrăzii fiind despărțite. Racheta a lovit în plin una din părți, explozia făcând ca plăcile de beton “să înflorească” și să se ridice, ca niște ziduri perpendiculare pe șosea. Automobilul cu cei 4 români a intrat pe pod înainte ca polițiștii sârbi să închidă traficul. Când a observat obstacolul, șoferul a frânat, însă din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternică. Din imagini, am putut observa că automobilul era doar ușor avariat în față.

La aceeași oră, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat în centrul orașului, avariind serios spitalul, policlinica studențească și mai multe case. Pentru că alarma aeriană a sunat abia la 5 minute după începerea atacului, localnicii nu s-au ascuns în adăposturi și au fost surprinși pe străzi de schijele care zburau în toate direcțiile. 20 dintre ei au fost răniți, din fericire, ușor. La Bogutovac, însă, după ce au bombardat un pod de cale ferată, piloții Aliantei au distrus din temelii gara.

Între 16:02 și 16:15, orașul Niș a fost din nou ținta unei adevărate ploi de bombe, care încercau să nimerească “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost rănite și au fost serios avariate clădirile de pe o rază de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, clădirea rectoratului, gara și o școală. Alte bombe au vizat, din nou, instalațiile companiilor Jugopetrol și Energogaz, aeroportul și zona industrială din nord-vestul orașului. Nici în Kosovo nu a fost liniște, fiind atacate regiunile Priștinei și a orașului Djakovica.

Seara, după ce am transmis ultimele noutăți pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, în care se amintea că atât Slobodan Milosevic, cât și soția sa Mira Markovic, au transmis condoleanțe profunde președintelui chinez Jiang Zemin, pentru cei 4 morți de la ambasadă și s-a precizat că 5 din cei 20 de răniți sunt în continuare în stare gravă. Au fost prezentate pe larg reacțiile internaționale la bombardarea ambasadei chineze, accentuându-se, desigur, cele în care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu toții privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenți – încercuiseră Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de polițiști. Toate geamurile clădirii au fost sparte cu pietre, iar manifestanții scandau “Criminalii!” și “Sângele trebuie răzbunat cu sânge!” Toți știam că o asemenea manifestație nu poate avea loc spontan în China.

“NATO a nesocotit convențiile de la Viena în privința relațiilor diplomatice și normele care guvernează relațiile internaționale și a atacat în mod fățiș ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunării Naționale a Poporului din China, într-un comunicat difuzat de agenția “China Nouă“. “Este vorba de un act de hegemonie pură, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodată. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfârșitul războiului rece.”

Credeam că, după “gafa” de aseară, NATO va face o pauză. M-am înșelat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totuși, o noapte liniștită. Atacurile aeriene au început în Kosovo, la 22:10, când zona orașului Decani a fost bombardată. A urmat muntele Goles, de lângă Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj și întreaga regiune Mladenovac, situată la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut recepționa programele televiziunilor. Alte două proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, întrerupând recepționarea postului local de televiziune și ale posturilor Politika și Pink, care retransmiteau jurnalele RTS în regiunea Gornji Milanovac. Două raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abătut asupra orașului Uzice, la 22:35 și 22:50, când bombele au distrus complet clădirea poștei din centru, avariind serios imobilele din jur și blocând legăturile telefonice. La aceleași ore, un proiectil a lovit sediul Poliției din Valjevo, iar un altul, pentru a nu știu câta oară, fabrica “Krusik“. O femeie a fost rănită și incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins și releul de pe muntele Cer, de lângă Sabac, iar poșta din Kragujevac a fost lovită de o rachetă care nu a explodat, dar a străbătut acoperișul și trei planșee de beton, înainte de a se înfige în pivniță.

Papa Ioan Paul al II-lea și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist au solicitat astăzi, într-o declarație comună semnată la Palatul Patriarhiei din București, tuturor părților implicate în conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor și reluarea negocierilor pentru pace. “În numele lui Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, cerem insistent părților angajate în conflict să depună armele și îndemnăm insistent părțile prezente să facă gesturi profetice, pentru ca o nouă artă de a trăi în Balcani, marcată de respectul tuturor pentru fraternitate și conviețuire, să fie posibilă pe acest pământ mult iubit. Aceasta va fi în ochii lumii un semn puternic, care va arăta că, împreună cu întreaga Europă, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al păcii, al libertății și al concordiei pentru toți locuitorii săi.”

Share

target: NATO bombardează Ambasada Chinei

by

7 mai 1999

În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.

Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.

NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.

Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.

Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.

“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.

“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.

“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.

În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”

Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”

“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”

Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.

La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.

După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors pe acoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.

Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.

“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.

N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.

O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.

Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.

Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.

Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.

Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.

I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.

Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.

Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.

Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.

Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.

La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.

La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.

Share

target: urmările bombardamentului asupra General Stab

by

30 aprilie 1999

Nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să aflu amănunte despre noaptea ce trecuse. Și, oricum, eram prea surescitat ca să mai pot adormi. Când am început să contabilizez ce s-a întamplat peste noapte în restul Iugoslaviei, m-am luat cu mâinile de cap. Începând cu 20:30, au fost puternic bombardate zonele din jurul Priștinei. La aceeași oră, a fost distrus un pod pe autostrada Niș-Prokuplije. La 22:45, trei rachete lansate din avioane au lovit releul de televiziune din vârful dealului din orașul Vîrșeț de la 5 kilometri de granița cu România, în care trăiesc foarte mulți români. Mile Cărpenișan a sunat-o pe mătușa lui, care locuiește în Vîrșeț, chiar lângă deal și i-a povestit că a fost groaznic. Lângă releu sunt zidurile splendidei cetăți a orașului și pe tot dealul sunt construite casele oamenilor. Antena a fost grav avariată. La fel – 70 de case din jur. Trist e că românii din Banatul sârbesc înjurau guvernul de la București pentru că – spuneau ei – până când România nu a acordat permisiunea de survol avioanelor NATO, localitățile lor nu fuseseră bombardate. Iar Banatul sârbesc nu a fost bombardat niciodată în istorie, nici măcar în cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc și acum expresia de pe fața lui Mile, când mătușa lui i-a spus la telefon: “De când ai voștri îi lasă pe americani să atace dinspre România, nu mai avem liniște noaptea din cauza avioanelor.”

Specialiștii agențiilor de mediu din România au făcut analize ale indicatorilor atmosferici și au constatat că la frontiera româno-sârbă, concentrațiile elementelor chimice din aer au crescut de 10 ori față de parametrii măsurați anterior exploziei de la combinatul din Pancevo. “Substanțele poluante pot afecta, în mod direct și indirect, imediat și pe termen lung, populația din Banat, în special pe cei de lângă frontiera cu Iugoslavia,” a declarat pentru Mediafax, Cosmin Sălăjan, inginer de mediu din cadrul Institutului de Agronomie din Timișoara. Localnicii din Stamora Moravița se plâng că, atunci când bate vântul dinspre Iugoslavia, li se înroșesc fețele și nu prea pot respira. De asemenea, Corpul de Grăniceri din Timișoara a sesizat agenția de mediu că, în noaptea de 20/21 aprilie, militarii de la graniță au acuzat dureri de cap și dificultăți de respirație.

“Analiza efectuată de specialiștii noștri arată că distrugerea instalațiilor petroliere și chimice, precum și cea a gazoductelor iugoslave provoacă o catastrofă ecologică importantă în Europa,” a declarat generalul Leonid Ivașov, șeful Departamentului de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de Itar-Tass. “Vânturile dinspre nord-est duc aceste gaze spre Marea Adriatică, iar cele dinspre sud și sud-est către Dunăre, care alimentează zece milioane de oameni cu apă potabilă.”

Contaminarea riscă să acopere o suprafață de aproape 8.000 de kilometri patrați, potrivit generalului Viktor Tolstov, specialist in arme chimice. “Ca militari, suntem capabili să înțelegem necesitatea de a distruge instalațiile industriale ale dușmanului, dar atacurile care vor avea consecințe și peste 10 ani nu au nici o explicație din punct de vedere uman,” a subliniat, la rândul său, generalul Boris Alekseiev, însărcinat al Armatei ruse cu securitatea ecologică. “Nici o mișcare ecologistă – nici măcar Greenpeace – nu a solicitat oprirea atacurilor,” a observat Alekseiev, “ceea ce arată că necesitatea politică se află deasupra imperativelor umaniste.”

Deși atitudinea sârbilor față de români a rămas aceeași, s-a schimbat atitudinea față de autoritățile de la București, care sunt acuzate de slugărnicie față de țările occidentale. Toate ziarele de azi au preluat un reportaj al agenției Associated Press despre situația la vămile cu Iugoslavia. În reportaj, sunt descrise cozile formate de românii care vor să ducă benzină la sârbi și măsurile luate de vameși, care interziceau ieșirea din țară cu carburanți peste capacitatea rezervorului. Sunt citate mai multe persoane, care susțineau că traficul cu benzină nu este în favoarea Armatei iugoslave, ci a oamenilor de rând. “Și ei ne-au ajutat la nevoie, pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției din 1989,” explica un român reporterului AP. “De ce să nu-i ajutăm și noi acum, când sunt la necaz?”

Purtătorul de cuvânt al PNȚCD Remus Opriș a declarat agenției Mediafax că discutarea în Parlament a solicitării UE privind instituirea embargoului asupra Iugoslaviei nu este obligatorie, apreciind că acest embargo presupune “nu atât aspecte politice sau aspecte privind Parlamentul, cât mai curând detalii tehnice și administrative ce vor fi stabilite la nivelul ministerelor”. El a arătat că decizia luată de Guvern este în concordanță cu strategia politicii externe românești de integrare în Uniunea Europeană, de acceptare a tuturor standardelor europene și a normelor juridice ale acestui for.”

Mi-am notat în continuare: când a trecut pe deasupra orașului Smederevo, unul din avioanele NATO a fost doborât de antiaeriană și s-a prăbușit lângă Grocka. La 23:30, a fost din nou bombardată rafinăria din Novi Sad, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul și la ora 4:00. La 23:00 și 1:00, NATO a atacat din nou orașul Valjevo, fiind atinse fabrica “Krusik” și zona spitalului din apropiere. La 0:20, un sat de lângă Surdulica a fost lovit de mai multe proiectile, iar la 1:50, cel puțin 17 rachete au fost trase asupra aeroportului Ponikve din Uzice.

NATO a întreprins în ultimele 24 de ore cele mai intense bombardamente asupra Iugoslaviei, avioanele Alianței efectuând peste 600 de decolari, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. Statele Unite au recurs, pentru prima dată de la începutul campaniei împotriva Iugoslaviei, la utilizarea unei bombe de 2.500 de kilograme, capabilă să penetreze și să distrugă adăposturile cele mai rezistente, inclusiv cele subterane, a anunțat Pentagonul. Bomba, numita “bunker buster“, a fost lansată de un aparat de vânătoare F-15E împotriva unui tunel subteran situat în incinta aeroportului din Priștina, a explicat generalul Charles Ward, de la Statul Major Inter-arme. Forțele NATO au început, în urmă cu o săptămână, să bombardeze intrările acestui tunel, iar bombardamentul de joi a distrus ce a mai rămas din avioanele sau munițiile aflate înăuntru.

Studio B a reușit să-și reia programele în eter și am putut vedea imagini filmate azi-noapte. Nici n-am știut că, într-unul dintre atacuri, o rachetă a lovit încă o dată clădirea fostului CK. Dar asta n-a fost nimic. În atacul de la ora 2:00, două rachete și-au greșit ținta și au distrus câteva case și cafeneaua “Berbecul de aur” din cartierul belgradean Vracar. Una dintre ele a căzut peste casa familiei Djuric, în care se aflau doi tineri, Djordje și Dragan, care au fost grav răniți. Un vecin povestea cum a fost proiectat de suflul exploziei, prin geamul deschis, direct în stradă. Prima reacție a fost să încerce să intre înapoi, dar ușa era încuiată. Năuc, și-a dat seama că are doar pijamaua pe el, iar din casa vecinului nu mai rămăseseră decât trei ziduri. A fost distrusă conducta principală de canalizare și apa se revărsa în valuri pe străzi. Dimineața, alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă și a început îndepărtarea dărâmăturilor. Eroarea rachetelor a fost destul de mare, pentru că Vracar se află la 1 kilometru distanță de centrul orașului.

Centrul seismic iugoslav a precizat că cutremurul de la ora 5:30 a avut intensitatea de 5,4 grade pe scara Richter și a avut epicentrul la Mionica, lângă Valjevo, la 60 de kilometri sud de Belgrad. Nu au fost pagube materiale sau victime, iar o replică a seismului, de 4 grade pe scara Richter, a avut loc azi-dimineață la 9:40, dar nu am sesizat-o.

Totalul răniților din timpul bombardamentelor de azi noapte asupra Belgradului se ridică la 37. Doi funcționari ai Primăriei, Ratko Bulatovic și Nebojsa Starcevic, care făceau parte din Comandamentul Apărării civile și au ajuns printre primii în fața clădirii General Stab, au fost grav răniți de al doilea atac. Lui Bulatovic i-a fost amputat un picior. Dragan Covic, șeful Apărării civile, a scăpat cu viață și povestea cum a fost luat pe sus de suflul exploziei și izbit de ziduri. Tactica NATO de a ataca din nou, la scurtă vreme, clădirile pe care tocmai le-a bombardat mi s-a părut de-a dreptul mârșavă. Toată lumea știa că, după atac, primii care ajung la fața locului sunt pompierii, echipele Apărării civile și… jurnaliștii. Ce sens avea să le pui viața în pericol?

Trei persoane au fost ucise în timpul atacului asupra General Stab. Una era polițistul Nenad Nikolic, care stătea în ghereta din intersecția de lângă General Stab, pentru a păzi clădirea Guvernului. Celelalte două se aflau într-un automobil și tocmai opriseră la culoarea roșie a semaforului, în momentul atacului. Cele mai multe victime (20 din 37) au fost rănite în al doilea atac asupra General Stab. Printre ele, un jurnalist de la cotidianul “Vecernje Novosti“, polițiști și pompieri.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Mary Robinson a avertizat că Alianța Nord-Atlantică ar putea fi acuzată în fața Tribunalului pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, relatează AFP. Robinson a subliniat că nu pune un semn de egalitate între epurările etnice comise de forțele sârbe și uciderea civililor ca urmare a raidurilor avioanelor NATO, avertizând însă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să respecte legislația internațională.

Am plecat să vedem clădirile bombardate azi noapte. Pe bulevardul Knez Milosa, circulația era închisă, pentru că unul din proiectilele care loviseră General Stab nu explodase și geniștii îl căutau printre dărâmături, să-l dezamorseze ori să-l distrugă. Am ajuns, totuși, în intersecția cu bulevardul Nemanjina. Practic, General Stab se afla în două clădiri construite “în oglindă”, în formă de terase. Cea din dreapta avea intrarea turtită de una din bombe și în ambele se căscau găuri imense, la diferite etaje. Toate clădirile din jur au fost afectate, rămânând fără geamuri sau uși, iar placa de bronz a Ministerului de Externe atârna strâmb, agățată doar într-un șurub. Din stradă, puteam vedea cabinetul ministrului. Avea patru găuri în plafon și pereții scrijeliți de schije. Ușa din lemn masiv era smulsă din balamale. Toate geamurile erau sparte și scoase din cercevele, iar portretul președintelui Slobodan Milosevic, care era agățat deasupra biroului, fusese sfâșiat de o schijă. Când mi-am ridicat privirile spre acoperișul clădirii Guvernului federal, am văzut o altă gaură. Superbul imobil, cu cariatide și frize elegante, a rămas fără o parte din acoperiș, iar interiorul era parțial distrus.

Chioșcurile de pe bulevardul Knez Milosa au fost făcute praf și mirosul de fum persista peste tot. Clădirea Centrului de distribuție a curentului electric a fost avariată și întreaga zonă rămăsese fără energie. Ne-am dus către Ministerul de Interne, să pricepem ce a mai putut bombarda NATO acolo. Nimic. Un pilot lansase încă o rachetă în ruinele clădirii, distrusă deja de atâta vreme. Fără nici un efect, nici măcar unul psihologic.

Două avioane de luptă ale NATO au pătruns azi-noapte, între orele 3:22 și 3:28, în spațiul aerian al României, a precizat pentru Mediafax Biroul de presă al Armatei. Cele două aeronave au survolat zona localităților Jimbolia – Teremia Mare și Beba Veche – Foeni, pe o adâncime de 3-5 kilometri față de granița cu Iugoslavia, la executarea manevrei de întoarcere, venind din spațiul iugoslav. Aceasta este a patra intrare a avioanelor NATO în spațiul aerian românesc, după incidentele similare din 25 martie, 5 și 25 aprilie.

Am sunat la ușa Ambasadei Române, să vedem cum s-au “distrat” cei de acolo peste noapte. Bietul Traian Borșan iar se nimerise să fie de servici. Ne-a descris coșmarul de a sta între două ținte intens bombardate. Când ne deschisese, unul dintre angajații ambasadei mi-a șoptit că, în momentul în care au început să cadă bombele, atașatul militar îl îmbrâncea pe Borșan, ca să poată să se strecoare primul sub birou.

La 12:20, stăteam la o cafea cu Traian Borșan și am auzit sirenele alarmei aeriene. Am început să râdem. La prânz, tocmai aterizase la Belgrad Viktor Cernomîrdin și, ca de obicei, NATO își manifesta simpatia pentru implicarea rușilor în rezolvarea crizei iugoslave printr-un atac aerian în apropiere. Alarma a încetat la 15:06, fără să se întâmple ceva semnificativ. Oricum, nimic nu se compara cu noaptea despre care Borșan îmi povestise cât de greu a trecut. Oricât de nebuni ne consideram amândoi, nici eu, nici Mile nu ne-am fi petrecut nopțile în Ambasada României.

Punctul de trecere a frontierei albaneze de la Morine (nord-est) se confruntă cu un nou val de refugiați din Kosovo și peste 2.300 dintre ei au trecut granița în Albania în cursul ultimelor 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al UNHCR, citat de AFP. Noul val de refugiați ridică la 6.800 numărul celor care au sosit la Morine de la începutul săptămânii. Afluxul de refugiați s-a reluat luni, după o întrerupere de 10 zile.

La conferința de presă de la Ministerul iugoslav de Externe, purtătorul de cuvânt Nebojsa Vujovic a anunțat că Iugoslavia este gata să accepte o misiune ONU neînarmată în Kosovo. “Modalitățile, mandatul și amploarea unei astfel de prezențe vor fi discutate înainte de deciderea ei de către Consiliul de Securitate, dar poziția noastră este clară: nu vom accepta niciodată o forță militară de ocupație,” a subliniat Vujovic. El a enunțat șapte principii pentru reglementarea crizei: 1. Soluționarea politică a crizei, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Iugoslaviei și Serbiei; 2. Dialog direct între reprezentanții statului și cei ai grupărilor etnice și naționale, la care comunitatea internațională poate asista ca martor; 3. Egalitate între toate comunitățile etnice; 4. Liberul acces în Kosovo al organizațiilor umanitare, sub egida UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale; 5. Adaptarea forțelor de securitate sârbe și iugoslave la condițiile de pace, după retragerea prealabilă a forțelor NATO de la frontierele țării; 6. Începerea unor discuții privind desfășurarea, mandatul și amploarea unei misiuni internaționale a ONU în Kosovo; 7. Reconstrucția economică a întregii Iugoslavii.

“Propunerile formulate vineri de autoritățile de la Belgrad privind rezolvarea crizei din Kosovo nu merită să fie analizate în mod serios,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. La rândul său, secretarul american de stat Madeleine Albright a precizat că Statele Unite nu au primit încă din partea guvernului de la Belgrad “nici o ofertă serioasă” pentru reglementarea conflictului din Kosovo.

Am trecut pe la Centrul militar de presă, unde colonelul Milivoje Novkovic vorbea jurnaliștilor despre bombardamentele de azi-noapte. “Atacurile NATO asupra Belgradului au depășit pragul unei logici operative și arată ura și o întunecare psiho-patologică și isterică a rațiunii. Clădirile bombardate noaptea trecută erau nefuncționale încă din 24 martie, de la primul atac, și NATO știa asta.” Cred și acum că avea dreptate.

Am mai aflat amănunte despre raidurile aeriene de astăzi. La 12:30, au fost avariate grav un pod și o hidrocentrală, situate la nord-vest de Uzice. La 14:15, podul peste râul Morava de Vest de lângă Trstenik a fost distrus de 5 proiectile. În timpul atacului, o femeie care traversa podul pe bicicletă a fost ucisă, iar alte 17 persoane rănite. Avioanele aliate au atacat în două rânduri, la 16:00 și la 19:00, podul peste râul Lim, care leagă Republica Muntenegru de provincia Kosovo. Podul a fost grav avariat, iar atacul a făcut 3 morți și 6 răniți printre civili. La 17:00, tot în Muntenegru, a fost bombardat un pod din satul Murina, lângă Berane, în timpul atacului fiind ucise 3 persoane și rănite alte 8. O jumătate de oră mai târziu, un nou raid a provocat moartea a 2 copii, iar satele Murina și Plav au rămas fără curent și apă. Alți 4 oameni și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor asupra a două sate, situate la 15 kilometri vest de Priștina.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat într-un interviu acordat săptămânalului “Der Spiegel“, că Alianța Nord-Atlantică este “pe punctul de a-și atinge scopul campaniei sale aeriene în Iugoslavia”. “Ne aflăm, efectiv, în faza finală. Știu că nu a existat nici o țintă la care Statele Unite să fi renunțat din cauza unei lipse de muniții adecvate și nu cred că acest lucru s-ar putea produce în viitor,” a asigurat generalul Charles Wald, însărcinat cu probleme de planificare în cadrul Statului Major Inter-arme. Generalul Richard Hawley din cadrul Armatei Aerului afirmase joi, într-o conferință de presă, faptul că efectivele aeriene americane desfășurate în Europa în cadrul campaniei NATO împotriva Belgradului riscă să rămână fără proiectile de precizie de tipul JDAM (Joint Direct Attack Munition). El a explicat că Statele Unite au utilizat mai ales muniție JDAM, capabilă să fie ghidată prin satelit și în condiții meteorologice proaste.

Cei 200.000 de locuitori ai Novi Sad-ului sunt, în continuare, aprovizionați cu apă cu ajutorul unor cisterne, pentru că sistemul de canalizare, avariat după distrugerea ultimului pod peste Dunăre, nu a fost încă remediat. Pe lângă aceasta, noxele eliminate în aer după bombardarea rafinăriei au ajuns în pânza freatică și autoritățile insistau să nu fie folosite fântânile din curțile oamenilor.

Astăzi, a sosit la Belgrad și pastorul american Jesse Jackson, care s-a întâlnit cu cei trei militari americani capturați de sârbi în 31 martie. Posturile de televiziune iugoslave au difuzat pe larg imagini de la întâlnire și au insistat asupra declarației lui Jackson, care a spus că, deși sunt izolați și nu pot comunica unul cu celălalt, cei trei au o stare bună de sănătate. Erau, într-adevăr, foarte fericiți să îmbrățișeze un compatriot și începeau să spere că vor fi eliberați. Mișcarea lui Milosevic de a accepta medierea unui celebru pastor american a fost, din nou, foarte inteligentă. Transmise de CNN, imaginile cu Jackson și cei trei au avut un mare impact emoțional în SUA și au putut demonstra că nici dracul nu-i atât de negru, precum îl zugrăveau mass-media occidentale.

La Belgrad a fost ziua alarmelor aeriene. După cea de la prânz, încă una, de o oră, a fost anunțată la 18:49. Și, desigur, la 21:15, cea de seară, devenită deja tradițională. Noi am stat la povești în barul hotelului, în timp ce afară ploua torențial, cu tunete și fulgere. În ciuda alarmei, era clar că Belgradul va avea o noapte liniștită. George Roncea vorbise la telefon cu Ion Cristoiu, care a fost imediat de acord să-i publice în paginile “Cotidianului” corespondențele de la Belgrad. Așa că a demisionat de la “Ziua“.

Furtuna a traversat întreaga Iugoslavie și a îngreunat atacurile NATO. Totuși, la 0:20, alte două proiectile au fost lansate asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. Între 1:45 și 2:00, când ploaia se mai potolise și am urcat pe acoperiș să respirăm aer curat, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo. Unul din proiectilele care au căzut în apropiere de centrul orașului a explodat la capătul străzii Paje Marganovic, între sediul Poliției și un spital. Am distins huruitul unui avion care se îndepărta și am putut vedea câteva tiruri sporadice ale antiaerienei iugoslave și două rachete SAM lansate de sârbi spre avion, fără a-l atinge.

La aceeași oră, releul de televiziune de la periferia orașului Subotica a fost lovit de o rachetă. În următoarele 15 minute, o explozie puternică a fost auzita la Kragujevac și mai multe proiectile au fost lansate asupra aeroportului Ladjevic și a satului Vitanovac, de lângă Kraljevo.

Bill Clinton a vorbit astăzi despre o viitoare reconciliere cu poporul sârb, informează AFP. “Sârbii au fost marii noștri aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au stat în calea lui Hitler și au luptat cu mult curaj. Au suferințele lor pe plan istoric, precum toate grupurile etnice din Europa, Asia, Africa sau alte colțuri ale lumii. Sperăm să ne reconciliem cu ei.”

Chiar în timpul atacului de la Pancevo, în maternitatea spitalului, Ana Stojilikovic, o femeie de naționalitate română, a născut doi gemeni, un băiat și o fată. Reporterii televiziunii locale s-au grăbit să o filmeze și aceasta le-a spus: “Nu avem altă vină decât că suntem cetățeni ai Iugoslaviei. Eu sunt de naționalitate română, dar mă simt sârboaică. Mi-am născut copiii în această țară și mi-aș da viața pentru ea.” La 5:10, la Niș se înregistra încă o premieră: primul copil născut într-un adăpost antiaerian. Era băiat și a fost botezat Dusan. La ora aceea, dormeam duși. N-am simțit nici că, la ora 3:00, Belgradul a mai fost zguduit de un cutremur, de 3,5 grade pe scara Richter. N-am auzit nici sirenele ce anunțau încetarea alarmei aeriene, la 6:16. Știam că sâmbăta nu aveam corespondențe de transmis decât la Știrile ProTV de la 19:30.

Share

target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

by

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

Share

target: NATO distruge podul “Sloboda” din Novi Sad

by

3 aprilie 1999

N-am apucat să dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau încetarea alarmei și, pe la 8:30, m-au sunat din nou din țară, să mă pregătesc pentru o nouă ediție specială a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam să fac? M-am spălat pe față și m-am dus să văd, la lumina zilei, urmările bombardamentelor. Era o sâmbătă frumoasă, cu un soare straniu de optimist, care mă făcea să mă bucur că iarna s-a terminat. Mă simțeam vinovat că, în coșmarul care mă înconjura și al cărui martor fusesem azi-noapte, nu puteam să nu mă bucur că afară mirosea a primăvară.

Doua rachete NATO au căzut, în această dimineață, la 8:10, în masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte două rachete mai căzuseră, în 25 martie, tot în Albania, la Elbasan și Durres, fără a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa și, apropiindu-mă de ruinele celor două ministere, m-am întristat la loc și am simțit golul din stomac pe care îl simțisem azi-noapte. Mirosul de ars mă copleșea și parcă mă înnegrea pe dinăuntru. O clipă, mi-a părut rău că l-am lăsat pe Mile Cărpenișan să doarmă. Parcă, cu el alături, m-aș fi simțit mai puțin singur.

Pe bulevard, oameni necăjiți adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor și lipeau benzi adezive late pe geamurile rămase întregi. La colțurile străzilor, sârbii bombăneau și îi înjurau pe “neonazistii de americani”, privind cu ochi goi spre capătul bulevardului. Aici, în intersecția de lângă Ambasada Germaniei, strada era barată de un cordon de polițiști care nu îi lăsau pe curioși să se apropie. Văzând un jurnalist sârb că trece de baraj, după ce a vorbit cu un ofițer căruia îi arătase acreditarea de război, mi-am scos-o și eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinți și l-am rugat să mă lase și pe mine să trec. Surprinzător, după ce a verificat că nu am nici un aparat foto în geantă, polițistul m-a lăsat să trec.

Am ajuns până lângă clădirile care încă fumegau. Arătau dezolant și îmi transmiteau și mie aceeași senzație. Ministerul republican de Interne era o ruină. Jumătate dintr-o clădire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care făcea trecerea spre un alt corp de clădire se prăbușise, strivit parcă de un pumn uriaș. De mai bine de 14 ore, pompierii nu plecaseră. Din când în când, ici-colo, mai răbufneau flăcări, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Clădirea Ministerului federal de Interne a rămas în picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului întâi, din lateral și a explodat în interior, provocând mari distrugeri. I-am dat ocol, alunecând pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, călcând peste formulare și resturi de dosare împrăștiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralelă cu bulevardul Knez Milosa și priveam, uimit, clădirile de la câțiva metri de sediile ministerelor, rămase neatinse. Mă gândeam cu groază cum ar fi fost azi-noapte, dacă aș fi locuit aici. Și nu-mi puteam desprinde privirile de pe fețele locatarilor strânși în fața blocului. Nu păreau deloc îngroziți. M-am așezat pe bordură și am stat, minute în șir, privindu-i și ascultând ce vorbeau. Se întrebau de unde să-și cumpere geamuri noi, o babă se văita că i s-au spart toate vazele și bibelourile din sufragerie, un tânăr înjura și își curăța mașinuța de moloz. O “Zastava” amărâtă – varianta sârbească a unui vechi model de Fiat. Din când în când, se oprea și trăgea câteva șuturi într-o aripă îndoită de un bolovan. Dacă aș fi putut uita noaptea care trecuse, m-aș fi simțit ca în aproape oricare sâmbătă.

M-am ridicat și am revenit pe bulevardul Knez Miloșa, pășind mecanic, cu gândul rămas la oamenii de lângă care tocmai plecasem. M-am cutremurat când m-am gandit la inconștiența pe care trebuia să o ai, ca și comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate lângă clădiri locuite de oameni nevinovați. Nu cred că aș fi avut curajul să mă încred în niște mecanisme ucigătoare coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Și era suficientă o eroare minoră pentru ca traiectoria lor – având în vedere că au fost lansate de la sute de kilometri – să devieze 10-20 de metri. Deviere banală într-un poligon, dar care ar fi provocat o adevărată tragedie în centrul capitalei iugoslave.

“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, în apropierea unui spital, a unei grădinițe de copii și a unor blocuri de locuințe este iresponsabil,” se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agenția Itar-Tass. “Capitalele țărilor NATO ar trebui să-și dea seama de consecințele grele pe care le vor antrena acțiunile iresponsabile care pun în pericol viața unor cetățeni ruși.”

Am sunat la ușa Ambasadei României și m-am bucurat de bucuria portarului, încântat că mă vede. În capul scărilor a apărut, cu ochii încercănați, Traian Borșan, care m-a îmbrățișat și m-am simțit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea că un alt român se interesează ce mai fac, când ei aveau datoria (îndeplinită cu brio) de a ne purta nouă de grijă, îmi încălzea sufletul. Ne-am așezat în salonul cu pereții crăpați de la un cutremur mai vechi și am stat la o cafea. Traian Borșan mi-a confirmat că sârbii nu au anunțat nici o victimă a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un rănit. Adevărul e că, încă din prima noapte de război, am observat că majoritatea clădirilor oficiale erau cufundate în beznă noaptea și nici în timpul zilei nu se observa prea multă agitație la intrările lor. Toți sârbii știau că aceste clădiri sunt pe lista țintelor NATO și doar un comandant dement și-ar fi lăsat oamenii să moară degeaba înăuntru.

Am ascultat împreună știrile la Radio Beograd și una dintre ele m-a pus pe gânduri. Sârbii au acuzat NATO că au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului într-un show de televiziune, programând atacul de azi-noapte cu puțină vreme înainte de principalele emisiuni de știri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) să aibă știri senzaționale în prime time.

Circa 400 de persoane s-au adunat astăzi, în jurul orei 14:00, pe platoul din fața Teatrului Național din București, la un miting organizat de Uniunea Sârbilor din România și au pornit într-un marș de protest prin oraș, anunță Mediafax. În Piața Unirii din Timișoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau ținte în piept, au cântat cântece patriotice sârbești și au plecat într-un marș al tăcerii prin centrul orașului.

Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sârbă. A fost difuzată știrea că, în maternitatea de lângă cele două ministere bombardate, în noaptea care a trecut s-au născut 12 copii. Chiar în momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un băiețel, iar o oră mai târziu, în adăpostul antiaerian în care au fost evacuate pacientele maternității, a fost asistată încă o naștere. În toate programele de știri s-a insistat îndelung asupra imaginilor cu femeile speriate care își strângeau, plângând, copiii la piept și fugeau din maternitate. Alte imagini, în nuanțe de gri, albastru și portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), arătau femeile lungite în adăpost, cu fețe palide și ochi încercănați, mângâindu-și bebelușii pentru a-i liniști.

Autoritatile de la Skopje au avertizat că nu mai pot primi refugiați în Macedonia, pentru că, deja, peste 50.000 de oameni au intrat în țară. Grecia a refuzat cererea Înaltului comisar ONU pentru refugiați, Sadako Ogata, să preia 20.000 din refugiați. Pentru a face față situației, conducerea Alianței Nord-Atlantice a decis trimiterea în Albania și Macedonia a unor forțe armate care să asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiaților albanezi.

Refugiați au ajuns și în Romania, dar nu albanezi sau sârbi, ci chinezi. 211 de cetățeni chinezi au fost cazați la hotelul “Roman” din Băile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenți sau oameni de afaceri și au părăsit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea stațiunii Băile Herculane a pregătit încă trei hoteluri pentru cazarea eventualilor refugiați din spațiul iugoslav.

BBC a difuzat astăzi pretinse imagini ale unui masacru comis de forțele sârbe în orașul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziariștii BBC au spus ca au obținut această casetă de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma că masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile arătau 10 cadavre zăcând în bălți de sânge, pe străzi sau pe câmp. Bellanica pretindea că a filmat morții chiar după plecarea forțelor sârbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu și generația următoare să nu uite niciodată ce au făcut sârbii poporului albanez”.

“Acesta este exact tipul de atrocități care subliniază necesitatea unor acțiuni militare și întărește hotărârea noastră de a o duce până la capăt, până când Kosovo se debarasează de o astfel de represiune,” a declarat șeful diplomației britanice Robin Cook.

Slobodan Milosevic i-a adunat astăzi pe toți miniștrii și persoanele cu responsabilități înalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor înfrânge sufletul unui oraș erou,” a afirmat el, în deschiderea ședinței. Au discutat, apoi, situația de criză și modul de reacție în eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curățarea și verificarea tuturor hidrantelor de pe străzi, în special a celor din apropierea clădirilor vizate de bombardamente. Militarii au început să inspecteze toate adăposturile antiaeriene și s-a insistat să se recomande populației să rămână în acestea în timpul alarmelor.

Colonelul Dusan Stanizan a declarat că NATO continuă să lanseze asupra localităților sârbești, în special în Kosovo, bombe cu fragmentație de tip BLU/97AB, interzise de convențiile internaționale și a arătat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat că aceste bombe sunt, practic, containere care conțin câte 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mică parașută. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumită altitudine, dispersând proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodează simultan, la 3-4 metri deasupra solului, împrăștiind o ploaie ucigătoare de schije de care nu te poți feri. Pe lângă asta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodează și rămân pe sol, devenind adevărate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmințit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, că ar utiliza acest tip de bombe în timpul operațiunilor din Iugoslavia.

Ediția de astăzi a cotidianului “Washington Post” a anunțat că înalți responsabili militari ai țărilor NATO studiază varianta trimiterii de trupe terestre în Kosovo. Aceștia consideră că, după ce forțele sârbe vor fi suficient de slăbite de bombardamente, operațiunea terestră le-ar da “lovitura de grație”. În continuare, prezența militarilor NATO în Kosovo ar putea asigura întoarcerea refugiaților la casele lor, după ce sârbii își vor retrage trupele.

Am mai transmis, astăzi, pentru știrile de la ora 13:00 și pentru cele de la ora 19:30. Apoi am coborât să mâncăm și ne-am întors în cameră, să vedem ce mai spun sârbii în jurnalele RTS. Cu o satisfacție greu disimulată, crainica a anunțat că ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat știrea că 19 containere, conținând tot atâtea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse în secret din Macedonia în Grecia și expediate, pe calea aerului, în SUA. Pe lângă imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sârbii s-au plâns că trupele SFOR, a căror destinație este menținerea păcii în Bosnia, au distrus o porțiune a căii ferate dintre Belgrad și portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, lângă Rijeka și, in imaginile pe care le-am văzut, șinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din păcate, operațiunea trupelor SFOR a făcut și o victimă. Impiegatul care avea în grijă calea ferată i-a văzut pe atacatori și a încercat să-i împiedice, fiind împușcat pe loc.

Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operațiunea, care a avut ca scop împiedicarea mișcărilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra forțelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului și a adăugat că linia ferată va fi repusă în funcțiune de SFOR, după încetarea ostilităților.

La 20:02, a sunat alarma aeriană. Ca de obicei. Și, tot ca de obicei, am urcat pe acoperiș, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat că, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu și un nor de fum. Am dat mai multe telefoane și am aflat ceea ce posturile de radio au început să anunțe, câteva minute mai târziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunăre din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informații, am înțeles că podul a fost rupt în două de două rachete, care l-au lovit în plin și că – în momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriană a ripostat împotriva avioanelor care atacau în picaj și sârbii se lăudau că ar fi doborât unul dintre ele.

Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite în Novi Sad peste Dunăre. Se pare că atacul a luat prin surprindere apărarea antiaeriană a sârbilor, alarma sunând după ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea că există 7 răniți, care au fost internați în Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oraș (circa 30.000 de oameni) a rămas, din nou, fără alimentare cu apă. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sârbesc de malul croat al Dunării.

Islamiștii iordanieni au acuzat Statele Unite și ceilalți membri ai NATO că ar conspira, împreună cu președintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Într-un comunicat al Mișcării Fraților Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arată că singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo și cheamă toți liderii popoarelor arabe să susțină și să aline suferințele kosovarilor.

Pe posturile de televiziune au început să apară primele imagini și declarații ale martorilor oculari de la Novi Sad. Atacul i-a luat, într-adevăr, prin surprindere pe sârbi. Un avion al NATO a coborat în picaj, lansând asupra podului “Sloboda” o rachetă care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau câteva autoturisme și un autobuz, din fericire, fără călători. Unul dintre răniți, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, povestea că a auzit vuietul asurzitor al avionului în picaj, apoi o bubuitură, însoțită de o flacără orbitoare și s-a trezit sub roțile unui automobil care fusese turtit de un stâlp al podului. Nu înțelegea ce s-a întâmplat și a auzit din nou avionul. Mai mulți trecători de pe mal i-au strigat să sară în Dunăre. Fără să judece sfatul, s-a târât până pe marginea podului și s-a aruncat în apele fluviului. Era sub apă când a auzit o bufnitură înfundată și, pe lângă el, au început să cadă bolovani. A ieșit să ia o gură de aer și a văzut, paralizat de spaimă, cum tronsonul principal al podului se prăbușește în Dunăre. Câțiva pescari au sărit într-o barcă și – spre norocul său – l-au salvat, pentru că nu se mai simțea în stare să ajungă la mal. Bărbatul care își povestise aventura era tânăr, iar pe fața sa încă se mai putea citi o buimăceală ușor amuzantă. Parcă nici acum nu înțelegea prea bine ce s-a întâmplat.

Vibrațiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul plăcilor de dilatare. Capetele podului parcă ar fi fost tăiate cu foarfeca și dale imense de beton s-au prăbușit în apele fluviului. Pe o parte a podului, care încă se mai afla pe pilonii de susținere, se pot vedea carcasele calcinate a trei mașini.

Am auzit, de afară, niște bubuituri înfundate și ne-am dus, din nou, pe acoperiș. Artileria antiaeriană din partea de sud a Belgradului țesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primăverii” al capitalei iugoslave) unde se afla reședința președintelui Slobodan Milosevic și a celebrului Arkan. Numai una dintre rachete și-a atins ținta, restul fiind distruse în aer.

Spectacolul era senzațional. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, după direcția spre care trăgea antiaeriana. Când lansau rachetele, vedeam pe cer câte o scânteie portocalie, care era urmată, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Dacă racheta era lovită de sârbi, se spărgea într-o ploaie de scântei.

Ne-am hotărât să mergem până pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd și Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan și am ajuns pe marginea dinspre Dunăre a colinei. Acolo erau câteva zeci de curioși, printre care am vazut câțiva polițiști și niște indivizi în haine de piele, din buzunarul cărora se auzeau piuiturile unor stații de emisie-recepție. Dinspre Dedinje, se vedea un incendiu și cineva ne-a spus că a fost lovită clădirea Academiei de Medicină Militară.

Ne-am întors la hotel. Când am ajuns pe strada noastră, am auzit câteva șuierături ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga! Ce-a fost asta?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigați, unul la altul. Parcă unul din locatarii de la ultimul etaj al clădirii pe lângă care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se întâmpla peste câteva secunde, când am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, însă destul de departe. Era 4:32. Având în minte strigătele polițiștilor din noaptea trecută, am sărit de pe trotuar în mijlocul drumului. Geamurile clădirilor de pe stradă încă mai zdrăngăneau. Rachetele trecuseră pe deasupra capetelor noastre !

Am fugit în hotel și am urcat pe acoperiș. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orașului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, întrerupt de Comandamentul Apărării civile, care a anunțat că 5 rachete au lovit centrala termică a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorină și generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost răniți ușor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalații de rafinare ale Jugopetrol în Smederevo și un depozit al Beopetrol din Kraljevo.

Era a doua noapte albă și, la ora 6:00, am coborât în cameră să ne culcăm. Înainte de a adormi, cu gândul la mirosul de benzină arsă ce se răspândise până la noi, am mai auzit, la televizorul care funcționa non-stop, vestea că incendiul de la centrala termică a fost localizat. Eram atât de obosiți, că sirenele de încetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reușit să ne mai trezească.

Share

target: nato bombardează ministerele de interne din belgrad

by

2 aprilie 1999

Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.

Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobeta a pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.

Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…

Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.

Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern. Autoritățile vâră pumnul în gura jurnaliștilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevărat că beneficiază și de o Lege a Informațiilor plină de restricții. Radio B-92 fusese închis în 23 martie, pe motiv că folosea un emițător mai puternic decât cel autorizat.

Veran Matic, directorul postului de radio, a fost reținut de Poliție și anchetat vreme de 8 ore. Polițiștii îl acuzau că seamănă panică în populație, răspândind știrea că Iugoslavia va fi bombardată și că are o atitudine pro-occidentală. A fost eliberat, însă astăzi, un executor judecatoresc, însoțit de un bărbat în uniformă militară, a venit la B-92, având decizia înlocuirii din funcție a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (președintele Uniunii Studenților din Belgrad, controlată de SPS). În semn de protest, angajații au părăsit postul de radio și se pregăteau să organizeze o conferință de presă. Au anunțat că B-92 va continua să emită pe satelit și pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militară. Chiar aseară, la Smedervska Palanka, a fost închis și Radio Jasenica.

Am coborat în Trg Republike, la concertul de prânz. Deja, piața începea să arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost înlocuite cu afișe imense, cu mesaje împotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui bătrân, lângă care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat lângă clădirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel în flăcări, rupt în două de o rachetă care l-a lovit în plin. Pe acest panou scria: “Just imagine!” Pe clădirea cu geamuri verzi în care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arăta o țintă imensă, după care lamelele panoului se mișcau și apărea mesajul “Stop the bombs !”

În piață s-au adunat peste 15.000 de oameni și au cântat împreună cu marile staruri ale muzicii populare sârbești. La un moment dat, concertul a fost întrerupt și câțiva membri ai delegației ruse care se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a dăruit-o Belgradului, pentru a apăra orașul de bombardamente. Pe una dintre pancartele purtate de manifestanți scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a aduce acasă un soldat american de pe front.

Într-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat că strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu există absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred că o intervenție terestră este inevitabilă, dar nu există consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fără americani.” El aprecia că acest conflict din Kosovo nu va degenera într-un război mondial, pentru că “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic în acest moment”.

Critici similare au fost aduse și de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred că o intervenție militară ar putea realiza ceva durabil și ar putea aduce pacea în regiune,” a declarat el pentru săptămânalul croat “Globus“. Eagleburger a lansat două ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sârbi și albanezi, iar a doua – desfășurarea forțelor de menținere a păcii, care ar putea deveni atât ținta sârbilor, cât și a albanezilor care doresc să-și dobândească independența. Mi-a atras atenția o frază aproape profetică: “Trupele noastre din zonă ar putea rămâne acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii să nu se ucida între ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”

Mi-a venit ideea sa chem câteva formații rock din România să cânte la Belgrad, în Trg Republike, în semn de solidaritate cu suferințele sârbilor. Mile Cărpenișan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus că nu e nici o problemă. Trebuie doar să-i spunem numele celor care vin, pentru a anunța în vamă, să-i lase să intre în Iugoslavia. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Miță Breazu de la Neurotica. Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, dar ei cântă în limba engleză și se teme că sârbii n-ar fi prea încântați de asta. L-am sunat pe Adi Bărar de la Cargo. Mi-a spus că și ei ar veni, dar trebuie să-și rezolve mai întâi o mică problemă: tocmai i-a expirat pașaportul și trebuie să-și facă altul. Mi-a promis că mă va anunța, îndată ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodată. Am încercat să-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul închis. M-am lăsat păgubaș.

M-am întors la Media Center și am început să aflu ce s-a mai întâmplat. Azi dimineață, la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comandă militar din orașul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetățeni iugoslavi vor fi judecați de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj în favoarea americanilor. Celălalt – de pătrundere într-un obiectiv militar. Au apărut și incidente cu ziariști. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost reținuți astăzi, în zona Blace, între Kosovo și Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestați de Poliția sârbă. Tot azi dimineață, lângă punctul de frontieră albanez de la Kukes, a fost reținut un italian care pretindea că este membru al unei organizații neguvernamentale și a încercat să intre ilegal în Iugoslavia. Italianul a fost eliberat după o oră de interogatorii, în timp ce pentru eliberarea ziariștilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.

La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apă, care fusese oprită după bombardarea podului Varadinsk. Locuitorii cartierului Petrovaradin, însă, se aprovizionează cu apă din cisterne aduse în principalele intersecții. Astăzi, la prânz, la piciorul podului distrus, s-au adunat câteva mii de persoane, pentru a protesta împotriva bombardamentelor.

Delegația Dumei de Stat din Rusia a fost primită de președintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia că ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Așteptăm un ajutor în armament și echipamente militare, iar acesta trebuie să fie rapid și eficace.” Rușii au în vedere tot mai mult ajutarea sârbilor și cotidianul “Kommersant” publica astăzi un articol în care se dezvăluia un lucru pe care îl știam de multă vreme. Citând o sursă din Statul Major rus, se spunea că serviciile de informații ale Moscovei furnizează, în permanență, forțelor armate iugoslave, indicații despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la sateliții spion și sistemele de informații de la sol și de pe mare ale rușilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta știre confirma informațiile noastre că, la fiecare raid aerian, sârbii își închid radarele, pentru a nu fi depistate și distruse, iar apărarea antiaeriană este ghidată, prin satelit, de ruși.

La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatică, anunță agenția Itar-Tass. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev a declarat că “rolul navei este de a culege și furniza informații, pentru ca noi să fim pregătiți în orice moment și să avem o imagine completă asupra desfășurării evenimentelor.” Informații, neconfirmate oficial, indicau că și fregata “Amiral Golovko“, nava de lupta împotriva submarinelor “Kerci” și nava de supraveghere “Smetlivii” se pregătesc să iasă în larg. Referindu-se la plecarea navelor rusești spre Adriatica, James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rușilor că va fi o eroare gravă din partea lor, dacă vor trece de la gesturi de simpatie politică față de sârbi, la asistență militară de orice formă.”

Astăzi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Alush Gashi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presă din Priștina și a stat de vorbă cu ziariștii străini. El a declarat că e viu și nevătămat, însă a refuzat să precizeze unde se află.

Pe de altă parte, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo în țările din jur. În apropierea frontierei cu Macedonia, a fost văzută o coloana de refugiați de 10 kilometri lungime. Jurnaliștii străini aflați la Belgrad erau îngroziți de ce aflau de la redacțiile lor. Jamie Shea avertiza că mulți albanezi își riscă viața traversând câmpuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte puțini bărbați. Purtătorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic că încearcă să destabilizeze întreaga regiune balcanică, îndreptând zeci de mii de oameni spre sudul și vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiaților a căzut în sarcina Italiei, ai cărei reprezentanți trebuie să coordoneze operațiunile umanitare.

Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anunțat astăzi, componența noului “guvern kosovar”, în care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a înlocuit în această funcție pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova în 1992. Era primul semn al marginalizării “președintelui” din Kosovo, fenomen care avea să se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primăveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generală a tuturor albanezilor apți de luptă din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este să organizeze rezistența armată în fața violenței sârbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toți bărbații cu vârste între 18 și 50 de ani au obligația de a se alătura UCK.”

Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia toate prețurile din țară sunt înghețate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezervă valutară considerabilă pentru a pune în aplicare această intenție, fără ca economia să fie afectată. Măsura avea ca principal scop stăvilirea inflației, care ar fi putut exploda.

Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciată la Belgrad este cea a Greciei. Deși membră NATO, Grecia a refuzat să participe la operațiunile militare. Zilnic, demonstrații imense de solidaritate cu sârbii sunt organizate la Atena și în alte orase grecești. Astăzi, s-a anunțat că miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi în capitala iugoslavă, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad și va aduce ajutoare umanitare în valoare de 50.000 de dolari. M-am gândit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo București. Acesta se lăuda de atâtea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e și patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. În ciuda unor declarații de intenție, Dinu cu fotbalistii săi nu aveau să ajungă în Iugoslavia decât după război.

Astăzi, la 15:30, studenții Facultății de Sociologie din Universitatea București au organizat un miting de protest în apropierea Ambasadei SUA, anunță agenția Mediafax. Cu tot cu cei 10 sârbi care protestau ilegal în Piața Universității și care s-au adăugat mitingului, numărul demonstranților nu a depășit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii în Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intenții secesioniste sau revizioniste.

Seara, am fost mai relaxat, pentru că știam că urmează week-end-ul și aveam mai puține transmisii în direct. După ce mi-am transmis corespondența, m-am uitat la știri, însă nu eram prea atent. Parcă spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiați din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mâncat în fugă și m-am întors în camera de hotel, așteptând ora 22:00 în fața televizorului. RTS transmitea în direct un concert de solidaritate cu sârbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat în piața centrala a Salonicului, într-o atmosferă extraordinară. Când a apărut Bregovic și a început să cânte cu formația sa, n-a mai fost nevoie să ascultăm sunetul la televizorul nostru. Toate aparatele sârbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, într-o cameră de la etajele superioare ale hotelului, se dansa în draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui îi păsa?…

Ne-am urcat pe acoperișul hotelului și ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul ușor înnorat. La 22:30, o explozie imensă a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, în zona Sremska Mitrovica, în stânga Novi Sad-ului. Pe la miezul nopții, am auzit o bubuitură dinspre Pancevo și norii s-au înroșit preț de câteva secunde.

Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, să ne spună că va trebui să evacuăm clădirea, pentru că se așteaptă ca una dintre țintele bombardamentului să fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de lângă noi. Eram cam speriați și derutați. Nu știam ce să facem. Era un sentiment ciudat. Deși nu aveam chef să murim printre dărâmături, parcă nu ne venea să ne luăm bruma de lucruri pe care o aveam și să plecăm de nebuni prin Belgrad noaptea. În acea clipă, totul mi se părea absurd: războiul, avioanele, ploaia măruntă de afară, frigul, frica. Mă întrebam ce dracu’ caut eu aici? Și mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, că doar n-o să bombardeze chiar hotelul în care stau! Văzând că n-au cu cine să se înțeleagă, Nelu și cu Mile m-au lăsat în pace și au coborât. Probabil că, pe scări, s-au enervat și ei, că au rămas la taclale în bar.

MApN roman a dezmințit astăzi, speculațiile presei provocate de o știre și o hartă publicate în prestigiosul săptămânal “Newsweek“, conform cărora avioanele NATO ar fi folosit spațiul aerian românesc, anunță Mediafax. Bazându-se pe analiza situației aeriene, monitorizată cu mijloacele de radiolocație, MApN a arătat că nici o aeronavă a NATO nu a solicitat folosirea spațiului aerian al României, în situații neprevăzute sau de urgență.

Bulgarii erau îngrijorati din alt punct de vedere: șeful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anunțat că apărarea antiaeriană bulgară va doborî orice avion care se va apropia la mai puțin de 30 de kilometri de centrala nucleară de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scăpat de sub control sau al cărui pilot s-ar fi catapultat să cadă peste reactoare.

Până la urmă, am coborât și eu de pe acoperiș si m-am dus în cameră. Mă uitam la televizor, unde sârbii se pregăteau să difuzeze trilogia “Războiul stelelor“. Deodată, am auzit o bubuitură puternică, urmată, la câteva secunde, de încă două. Era 0:45. Am alergat la lift și am ajuns, imediat, pe acoperiș. În urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile și cu Nelu. Ne-am uitat de jur-împrejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo!”

În holul hotelului, ne-am întâlnit cu jurnaliștii ruși și cehi. Cu aparatele foto de gât, cu camerele video în mână, se uitau unii la alții și ne întrebau ce a fost lovit. Le-am spus și am ieșit din hotel. Nelu ne-a luat în mașina lui, un Renault 4 în care abia încăpeam și care părea, la fiecare viraj, că se desface în bucăți. Printr-un labirint de străzi, ne-a dus până lângă bulevardul Knez Miloșa. Accesul era blocat de Poliție și mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urlând, către locul unde se aflau cele două sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal și cel republican.

L-am sunat pe Horia Enășel la București și i-am spus ce s-a întâmplat. Mi-a zis să fiu gata să intru în direct, că întrerupem programul, pentru a face loc știrilor. A început o cursă contra cronometru. Trebuia să văd, urgent, ce s-a întâmplat, să știu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard și, la capătul lui, se vedeau două incendii, la dreapta și la stânga străzii, mașini de pompieri, polițiști, soldați, flashurile blitzurilor, o agitație de nedescris. Am grăbit pasul și, deodată, niște polițiști au început să urle la noi: “Plecați de pe trotuar!” Nu știam ce vor, dar am trecut pe șosea și, după câțiva pași, ne-am dat seama. Cu un zdrăngănit strident, bucăți mari din geamurile ferestrelor de la etajele clădirilor cădeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenți și, într-adevăr, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am ținut minte lecția urlată de polițiștii sârbi și – de-a lungul întregului razboi – de câte ori auzeam o bubuitură apropiată, săream de pe trotuar.

Ne-am oprit lângă clădirea Ambasadei României. În pragul ușii de la intrare, Traian Borșan, secretarul ambasadei, și alți câțiva români priveau, îngrijorați, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe stațiile unor polițiști pe lângă care am trecut se auzeau apeluri către ambulanțe, de unde am dedus că existau răniți. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele două ministere. Un cordon de polițiști și militari oprea pe oricine ar fi vrut să treacă mai departe. Cameramani, fotografi, jurnaliști care vorbeau, isterizați, la telefoanele mobile, gură-cască privind speriați, toți formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se despărțeau periodic, pentru a face loc mașinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apă sub presiune spre flăcări. Se golea o cisternă de apă la fiecare 5 minute. Cățărați pe două macarale, pompierii pulverizau, neîncetat, apă peste flăcări. Din locul în care ne aflam, simțeam dogoarea focului și un miros de lemn și benzină arse ne astupa nările. Clădirea Ministerului federal de Interne, situată pe aceeași parte cu Ambasada României, rămăsese în picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei și cu mai multe etaje prăbușite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsă, s-a dărâmat parțial și, din când în când, din interior se auzeau bufnituri și un fel de răpăituri ca de mitralieră. Se pare că, în subsol, a rămas multă muniție, care exploda din cauza flăcărilor. Nu puteam să-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieșeau din trotuar la colțurile străzilor, care – incredibil pentru un român! – funcționau.

Am tras cu urechea la ce vorbeau polițiștii și ceilalti ziariști. Unii spuneau că, asupra centrului Belgradului, NATO  a lansat 8 rachete de croazieră, una de pe un submarin și 7 de pe vase de razboi aflate în Marea Mediterană. Noi nu auzisem atâtea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborâte înainte de a-și atinge ținta. La un colț de stradă, înconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe stradă, când am auzit o explozie, apoi a doua și, după 5-10 secunde, a treia bubuitură.”

Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care m-a anunțat că vom intra în direct înaintea meciului de baschet din NBA pe care îl transmitea ProTV în acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastră să mă lase să transmit din clădire și mi-au găsit o sală liniștită. Eram emoționat. În sfârșit, mă simțeam în priză. Aveam ocazia să fim printre primii care transmiteau în direct evenimentul. M-au sunat din regie și am auzit ultimele pregătiri, apoi genericul știrilor. Cineva apucase să-mi sufle că în studioul de la București este Mihai Codreanu, primul prezentator care ajunsese la sediul ProTV la acea oră târzie din noapte. Transmisia a mers bine. Cel puțin așa mi-au spus cei din studio după ce am terminat. Erau și ei emotionați și mi-au zis că, la unul din mixere – pentru că tehnicienii nu au reușit să ajungă în timp util – a stat chiar Adrian Sârbu. Și că vom mai intra o dată, în pauza meciului de baschet.

Când m-am întors acasă, am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea. Imediat ce a auzit că Belgradul a fost bombardat, Adrian Sârbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul dintre șoferii care erau de servici, i-a pus în brațe lista cu telefoanele redacției și l-a pus să-i cheme pe oameni de acasă. A intrat în studioul de emisie și, calm, a aprins luminile, a pornit camerele și s-a apucat să pregătească transmisia. L-a înlocuit pe unul dintre oamenii care n-au ajuns la timp și totul a ieșit OK. După care a plecat. Nu înainte de a le spune celor care au ajuns la studio să mai întrerupă programul, în pauza meciului, pentru încă o ediție specială a știrilor. Peter Barabas, producătorul executiv al emisiunilor de știri, a fost și el acolo. Pe 2 aprilie își aniversa ziua de naștere, ajunsese târziu acasă și, înainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Când a văzut ce s-a întâmplat la Belgrad, a înghețat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era în clădirea ProTV și înregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Când l-a sunat pe Peter, acesta era deja în mașină, gonind spre ProTV. A ajuns în regia de emisie și a coordonat întreaga ediție specială.

Noi am continuat să ne învârtim în zona incendiilor. Eram bucuroși că ambasada noastră nu a fost avariată și nimeni nu pățise nimic. Au tras doar o spaimă pe cinste, când rachetele au explodat la doi pași de ei. În schimb, o panică imensă s-a instalat în maternitatea de lângă sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-născuții în brațe, au fost evacuate și duse într-un adăpost antiaerian. Atrași de flăcările incendiului, vizibil din orice colț al orașului, belgrădenii au venit să vadă ce s-a întâmplat, deși Comandamentul Apărării civile îi rugase să rămână în adăposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, câteva zeci de tineri, cu ținte în piept, au alcătuit un lanț uman, pentru a-l apăra. Inițiativa a fost chiar a arhitectului podului, a cărui declarație m-a tulburat: “Podurile sunt ca niște ființe vii. În momentele grele, au nevoie să simtă că vii cu sufletul alături de ele.”

Polițiștii ne-au îndepărtat din zona incendiilor, unde au început să apară oficialitățile. Doar cameramanii RTS au putut pătrunde, postul național având exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegația parlamentarilor ruși, în frunte cu Serghei Baburin. Toți erau foarte indignați, iar declarațiile oficiale aminteau că, tot în luna aprilie, dar în 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.

Ne-am întors, obosiți, la hotel și, după a doua transmisie în direct, am reușit să adorm. Era 6:44 și, la 6:00, clădirile bombardate încă mai fumegau.

Share

target: sârbii capturează 3 soldați americani

by

31 martie 1999

Degeaba am încercat să mai dorm câteva ore, după ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile dimineții de la ProTV. La 7:22, sirenele sunau din nou, anunțând încă o alarmă aeriană. Ceva mai târziu, am auzit câteva bubuituri dinspre Avala si Pancevo. Am plecat spre centru pe jos, însă nimeni nu părea prea înfricoșat de zgomotul exploziilor și nici de tirurile antiaerienei care – ce-i drept – nu se vedeau la fel de bine ca noaptea. Din contră, oamenii își vedeau de treabă și începeau să se adune în Trg Republike, pregătindu-se pentru un nou concert-protest. De azi, locuitorii din cartierele periferice au la dispoziție autobuzele unor firme particulare care îi aduc gratuit la concert. Nu pot trece cu vederea acest amanunt, pentru că, de mâine, carburanții vor fi raționalizați. De teama Poliției, bișnițarii nu îndrăzneau să facă speculă cu benzină, iar marca germana se vinde, la negru, pentru 10 dinari. Cursul oficial este, în continuare, de 6 dinari pentru o marcă, însă nici o bancă nu mai vinde valută, cum se întâmpla înainte de izbucnirea războiului. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Ministerul de Interne iugoslav va distribui bonuri de 40 de litri de benzină pe lună fiecărui sofer. Taximetriștii vor primi 150 de litri lunar, firmele care au activitate în domeniul comercial sau alimentar – 50 de litri pe lună, iar producătorii agricoli – 40 de litri lunar, pentru a-și duce marfa la piață. Am aflat că, în Muntenegru, continua să se găsească benzină, care se vinde cu 7,5 dinari/litru.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că, deși nu au fost încă bombardate, sirenele alarmei aeriene au sunat la Niș, Novi Sad și Podgorica. Am răsfoit ziarele, ne-am uitat pe știrile agențiilor de presă, însă niciunde nu se anunța că NATO a respins propunerea transmisă de Milosevic prin Evghenii Primakov. Doar că, după ce a plecat de la Belgrad, premierul rus s-a dus la Bonn și apoi la Bruxelles. În schimb, ne-am tăvălit de râs citind că Milosevic i-a mulțumit președintelui libian Muammar Al Gaddafi, pentru că a făcut apel la Alianța Nord-Atlantică să oprească bombardamentele asupra Iugoslaviei.

Cotidianul “International Herald Tribune” a afirmat, în numărul său de astăzi, că luna trecută, o delegație de ofițeri ai Aviației și Apărării antiaeriene iugoslave ar fi vizitat Irakul. Ei ar fi stat de vorbă cu responsabilii militari irakieni despre tactica folosită de avioanele americane în confruntarea cu aviația de vănătoare și artileria antiaeriană a arabilor. Ziarul afirma că, în schimbul acestor informații confidențiale, sârbii ar fi oferit piese de schimb pentru avioanele de fabricație rusească din dotarea armatei lui Saddam Hussein.

Astăzi, am înțeles că voi rămâne (oare pentru cât timp?) singurul corespondent al ProTV aici. M-au sunat din țară și mi-au spus că o echipă a ProTV se afla la Timișoara și încearcă să intre în Iugoslavia. Era Adrian Neagu, cu Romeo Diaconescu, Cristi Pușcaș și un șofer, Aurel Urduban. L-am sunat pe Adi Neagu și l-am sfătuit să meargă la Consulatul Iugoslaviei de la Timișoara, de unde să obțină o hârtie care să-i permită accesul la sârbi. Mi-au trimis prin fax toate datele lor și le-am dus la Centrul militar de presă, rugându-i pe cei de acolo să-i ajute. Ofițerul care a luat hârtia nu a spus nimic și a intrat în biroul unde se luau toate deciziile.

Deși, chiar și acum, cetățenii români nu au nevoie de vreo viză pentru a intra în Iugoslavia, când e vorba de jurnaliști, lucrurile s-au schimbat. Trebuie făcută o cerere la ambasada din București sau la consulatul din Timișoara. Hârtia e trimisă la Belgrad unde, în funcție de ziarul sau de postul de televiziune la care lucrezi, în funcție de atitudinea acestora față de războiul din Iugoslavia, în funcție de articolele sau reportajele realizate până acum, se ia o decizie. Poți aștepta după o aprobare de acest gen chiar și două săptămâni. Dacă răspunsul e pozitiv, ți se aplică o viză de intrare în pașaport și nu ai probleme până la Belgrad. Unde te așteaptă ritualul acreditărilor de război. Ei bine, colegii mei nu au fost nevoiți să aștepte două săptămâni. Li s-a spus “Nu” după doar două ore de așteptare. Vreme în care li s-au reproșat toate știrile apărute la ProTV de când a început războiul.

“Nu există opoziție pe timp de război,” a declarat Vuk Draskovic, într-un interviu publicat astăzi, în cotidianul bulgar “24 ceasa“. “Singurul efect pozitiv al bombardamentelor este acela că ne-am uitat divergențele, luptele și ipocrizia din viața politică internă. În acest moment, suntem toți sub același drapel, într-un partid care poartă numele de Iugoslavia.”

Această explicație simplă a atitudinii sârbilor în fața raidurilor aeriene am simțit-o și am înțeles-o încă din primul minut. Mi-a fost, însă, foarte greu să o explic celor din țară, care mă ascultau în fiecare zi și nu m-am mirat prea tare că occidentalii nu au înțeles-o deloc. Vuk Draskovic a pus “punctul pe i” în interviul său, ridiculizând afirmațiile SUA că atacurile NATO nu sunt îndreptate împotriva poporului sârb: “Bombele cad pretutindeni în țară și distrug până și grădinițe de copii. Suntem gata să le dăm albanezilor ceea ce noi nu am putut obține pentru sârbi în Croația și Bosnia. Purificări etnice au fost efectuate și de către Armata croata asupra unui milion de sârbi, dar NATO nu a avut nimic de spus atunci.”

Procurorul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), Louise Arbour a anuntat, astăzi, inculparea lui Zeljko Raznatovic – celebrul Arkan, cum era supranumit – pentru crime comise în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Replica lui Arkan a venit imediat, într-un interviu acordat CNN: “Tribunalul Internațional de la Haga este un tribunal politic. Nu am violat și nu am ucis civili nevinovati.” Arkan a avertizat că, deși până acum nu au făcut-o, în cazul unei intervenții terestre, el și soldații săi vor merge să lupte în Kosovo.

Am coborât puțin în Trg Republike, unde avea loc obișnuitul concert de protest împotriva agresiunii NATO. Mii de oameni se adunaseră în fața scenei. Mi-a venit greu să mă întorc la computer, pentru a afla și a transmite ultimele știri. Impresionante eforturile și imaginația sârbilor de a-și manifesta indiferența față de bombardamente și protestul! Un șir de superbe manechine au defilat, în aplauzele mulțimii, într-o paradă intitulată “Moda împotriva agresiunii NATO”. Printre pancartele purtate de manifestanți a apărut una nouă, pe care scria “Avem F-117 din dezmembrări“. Și încă una: “Columb, băga-mi-aș picioarele în curiozitatea ta!”

Moda concertelor s-a extins și în alte orașe. La Novi Sad, in Piața Libertății, oamenii se adunau la concertul numit “NATO omoară Europa“, în timp ce, în orașul Pirot, demonstrația se chema “Mai bine ascultăm muzică, decât avioane”. După modelul occidental al melodiei “We Are the World”, devenit clasic deja, marile staruri pop ale sârbilor au înregistrat o piesă numită “Imi iubesc tara“, care avea să fie difuzată de atâtea ori pe posturile de radio și televiziune, încât am învățat-o – fără eforturi deosebite – pe de rost. De asemenea, a fost “scoasă de la naftalină” o piesă mai veche a grupului Riblja Corba, devenită, brusc, de mare actualitate, ale cărei versuri spuneau: “Avionule, îți voi rupe aripile!”

“Detest ideea de a continua această campanie în timpul Sărbătorilor de Paști,” a afirmat Bill Clinton, într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, “însă detest si mai mult ideea de a înceta această campanie, în timp ce Milosevic va continua să distrugă casă cu casă, sat dupa sat și să ucidă oameni nevinovați. Oprirea bombardamentelor nu ar servi la onorarea unui astfel de eveniment.”

Pe de altă parte, Rudolf Scharping, ministrul german al Apărării, a anunțat că, în următoarele raiduri, NATO ar putea evita țintele din Republica Muntenegru, deoarece această țară se distanțează tot mai mult de președintele iugoslav Slobodan Milosevic și, oricum, tintele importante din punct de vedere militar ar fi fost atinse.

Într-un comunicat al Partidului Democrat, sârbii erau convinși că Bill Clinton nu are de gând sa renunțe la agresiunea împotriva Iugoslaviei și că bombardamentele vor continua. Zvonurile răspândite printre oameni erau de rău augur. Se spunea că vor fi bombardate Ministerul de Externe si cel al Apărării, situate în mijlocul Belgradului, nu departe de Ambasada României de pe bulevardul Knez Milosa. De altfel, AFP anunțase, citând surse diplomatice, că nu mai există în Iugoslavia “sanctuare” care să fie cruțate de bombardamentele avioanelor NATO. Comandorul britanic David Wilby justifica extinderea raidurilor aeriene anunțând că sârbii ar fi deschis focul cu armament greu asupra unor coloane de refugiați albanezi care încercau să plece din Kosovo.

S-a difuzat, în sfârșit, și știrea că inițiativa lui Evghenii Primakov de a aduce pacea a eșuat, însă într-o variantă îndulcită, în care se sublinia că Boris Elțîn este mulțumit de misiunea premierului său.

Fred Eckhard, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, a declarat, astăzi, că organizația nu deține probe suficiente pentru a putea vorbi de un genocid comis de forțele sârbe contra albanezilor.

S-a anunțat că peste 5.000 de oameni au rămas fără slujbă la Cacak, după ce rachetele lansate de avioanele Alianței au distrus fabrica “Sloboda“. Pagubele sunt estimate la peste 300 de milioane de dolari și, într-adevăr, imaginile pe care le-am văzut filmate acolo arătau că nu au mai rămas prea multe ziduri în picioare. “Uzina noastră, care producea exclusiv aparate electromenajere, este distrusă în proporție de 80 %,” a afirmat directorul Complexului “Sloboda”, Radomir Ljujic. Aici lucrau peste 4.000 de persoane, care asigurau venituri pentru alte circa 20.000, într-un oraș cu 75.000 de locuitori. Valoarea uzinei era de circa 700 de milioane de dolari și avea o cifră de afaceri de 3 milioane de dolari anual.

În buletinul de stiri al RTS au fost aspru infierate aceste lovituri aeriene, mai ales că – spuneau sârbii – fabrica producea aragaze și alte aparate de uz casnic. Era același tip de aragaze pe care le produceam și noi, pe vremuri, la Cugir 🙂 Am stat la o bere cu jurnaliștii ruși, care au obținut permisiunea de a vizita ruinele fabricii. Nu au avut voie să meargă peste tot, pentru că li s-a explicat că, în interior, se află mai multe rachete neexplodate. Ei ne-au arătat niște șuruburi ciudate, pe care le-au găsit printre dărâmături. Zâmbind cu subînțeles, ne-au povestit că i-au întrebat pe oficialii sârbi care îi conduceau prin fabrica distrusă ce părți ale aragazelor sau uscătoarelor de păr sunt asamblate cu astfel de șuruburi? Pretinzând că nu prea se pricep la aragaze, aceștia au aruncat șuruburile la gunoi. Gheorghii, unul dintre ruși, a scos din buzunar unul dintre șuruburile găsite la Cacak și l-a pus pe masă. “Avem și noi aragaze care au astfel de șuruburi,” ne-a spus el. “Au o cadență foarte bună și se încarcă ușor…”

Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la ora 19:00, am văzut la televizor o corespondență de la Washington DC, în care se relata că NATO intenționează să-și întețească bombardamentele. La jurnalul RTS, am văzut mai multe reportaje despre distrugerile provocate de raidurile aeriene. Zeci de sate au fost afectate, a fost lovită autostrada Niș-Pristina și 5 proiectile au explodat, în această după-amiază, în zona orașului Novi Sad. Sârbii au acuzat că, în localități, sunt lansate din avioane bombe cu fragmentatie (“kasetne bombe”, cum le spuneau ei), interzise prin tratatele internaționale. Nu prea știam ce sunt aceste bombe, dar aveam să aflu mai târziu.

Spre uimirea mea, au trecut repede peste informația că rușii și-au trimis vasele de razboi spre Marea Adriatica. De altfel, nici reprezentanții Pentagonului nu au fost prea îngrijorați, comentând că este dreptul Rusiei să-și trimită navele în apele internaționale, însă James Rubin a declarat că nu este un gest foarte fericit din partea lui Elțîn, în contextul actual. În schimb, minute în șir am putut urmări imagini din o grămadă de orașe din lume, în care au fost organizate demonstrații împotriva atacării Iugoslaviei de către Alianța Nord-Atlantica. Slobodan Milosevic a înaintat în grad mai multi generali, iar la Kragujevac, a avut loc un mare miting de protest.

Conform AFP, astăzi, Ibrahim Rugova i-a invitat pe jurnaliștii străini la el acasă, pentru a demonstra că nici el, nici familia sa, nu au pățit nimic. La rândul său, Serviciul de presă al NATO a anunțat că Fehmi Agani, consilierul principal al lui Rugova, despre care s-a spus că ar fi fost asasinat de sârbi, este în viață.

Am coborat la cină puțin neliniștiți. Cu o pauză de 30 de minute, alarma aeriană nu mai fusese ridicaăa de 24 de ore. La ora 20:00, câteva bubuituri extrem de puternice au zguduit un cartier din apropierea centrului orașului. Ne-am urcat pe hotel, dar nu se vedea nimic. După ce am mâncat, am stat la taclale cu Nelu Madjinca și vreo doi-trei sarbi, care spuneau că, deja, 10 dintre piloții avioanelor americane doborâte ar fi fost capturați de Armată. “Și unde sunt? De ce nu îi arată lumii?” a întrebat Mile. “Stați liniștiți,” ne-au explicat ei. “Au fost filmați și vor fi prezentați la momentul potrivit.” Voiau să spună că atunci când moralul oamenilor va mai scădea.

La știrile de seară ale RTS, am rămas cu gura căscată: sârbii arătau trei soldați în uniforme ale Armatei americane, pe care i-au capturat lângă granița cu Macedonia. Spre hazul general, crainicul a explicat că doi dintre ei aveau nume “curat” americane: Andrew Ramirez și Steven Gonzales. Al treilea era Christopher Stone. Păreau speriați și unul dintre ei avea ochiul învinețit de un pumn bine plasat. Imaginile păreau luate din timpul unui interogatoriu, însă nu aveau sunet.

NATO a confirmat capturarea celor trei militari americani, însă a precizat că făceau parte din “Căștile albastre” conduse de ONU, însărcinate, de 3 ani, să protejeze frontiera dintre Iugoslavia și Macedonia și nu aveau nici o legătură cu operațiunile Aliantei. Jim Kout, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, a declarat pentru AFP că ei se aflau într-un jeep care patrula pe o șosea din regiunea Kumanovo, în interiorul Macedoniei. În jurul orei 14:30, după ce s-au despărțit de restul convoiului, jeep-ul americanilor a fost ținta unor tiruri de arme ușoare, au cerut ajutor prin stațiile de emisie-receptie, însă au fost nevoiți să se predea. Purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite Fred Eckhard a declarat, însă, că militarii se aflau sub comandament american și nu sub coordonarea ONU, întrucât mandatul “căștilor albastre” din Macedonia a expirat în 28 februarie.

Puteți vedea imaginile cu cei 3 militari americani capturați de sârbi începând cu minutul 2:56 al acestui videoclip:

În continuare, s-a anunțat că 7 nave rusești au fost trimise în Adriatica, că Rusia nu mai recunoaște embargoul împotriva Iugoslaviei și va livra sârbilor armament, în special rachete sol-aer.

Știrea care a indignat pe toata lumea și care ne-a mirat și pe noi venea, însă, de la Washington D.C. Am văzut, stupefiați, imaginile evacuarii Ambasadei iugoslave din capitala americană. Lăsând la o parte eleganța celui care se știe puternic, polițiștii americani au venit în miez de noapte și i-au luat, destul de dur, pe sus, pe diplomații sârbi, fără să-i lase să-și strângă bagajele, au sigilat clădirea și i-au expulzat. Așa s-au gândit oficialii americani să răspundă declarației autorităților de la Belgrad că au rupt relațiile diplomatice cu SUA. Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a precizat că a fost urmată procedura normală în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Statele Unite a pus sechestru pe Ambasada Iugoslaviei, iar diplomații sârbi au plecat la New York, urmând să se întoarcă acasă.

La un moment dat, una din știrile RTS arăta un stadion gol din Pec. Am ascultat cu atenție ce zicea crainicul, pentru că nu îmi imaginam că ar fi avancronica vreunui meci de fotbal. Sârbii prezentau imaginile pentru a dezminți informația anunțată de oficialii NATO, conform căreia stadionul ar fi fost transformat într-un adevărat lagăr de concentrare pentru etnicii albanezi. Liga Democratica din Kosovo (partidul albanezilor), care răspândise zvonul, a pretins că peste 3.000 de locuitori din Pec ar fi fost adunați aici de unitățile de Poliție și forțele paramilitare sârbe.

Potrivit agenției Mediafax, autoritățile de la București au aprobat astăzi, intrarea în România a 600 de chinezi, care se vor refugia din Iugoslavia. Aceștia vor fi cazați, temporar, la Băile Herculane, fără a beneficia de statutul de refugiat politic, până se vor hotărî dacă se întorc în Iugoslavia sau pleacă în China. De asemenea, Guvernul român a decis alocarea unor ajutoare în valoare de 250 de milioane de lei, constând în haine și alimente, pentru refugiații sârbi și albanezi ajunși în județele Timiș și Caraș-Severin.

După jurnal, la televizor a fost difuzat filmul “Dansând cu lupii“, cu Kevin Costner și ne-am hotărât să dormim puțin, pentru că afară erau nori plumburii și nu se auzeau avioane. În Kosovo, însă, nu era la fel. Puțin după ora 21:00, NATO a atacat Priștina. Mai multe proiectile au distrus sediul forțelor speciale sârbe, situat într-o clădire din centru. Alte câteva rachete au explodat la periferia de sud a orașului. De asemenea, au fost bombardate orașele Pec, unde bombele au căzut chiar lângă Patriarhie, Vranjevac, Dragodan și Kosovska Mitrovica. La 23:15, unul din proiectilele care au explodat în orașul Uzice a căzut în livada țăranului Milutin Laketic.

Postul local de radio a anunțat că antiaeriana ar fi reușit să mai doboare un avion inamic la Pozega, iar pilotul a fost capturat de săteni. N-aș fi vrut să fiu în pielea lui, dacă era adevărat. Cineva ne-a povestit că unul din piloții americani doborați în Serbia ar fi ajuns la marginea unui sat, în grădina unui sârb. Acesta l-a observat, a pus mâna pe o furcă și i-a înfipt-o în picior, țintuindu-l în ușa grajdului până s-a dus să anunțe Armata. Nu știu cât de reală este povestea, însă, din câte îi cunosc eu pe sârbi, nu glumesc când e vorba să-și rezolve problemele cu dușmanii.

Ne-am amuzat un pic, auzind că, azi dimineață, o rachetă NATO ar fi căzut în Bulgaria, lângă localitatea Elovdol, de la 20 de kilometri de granița iugoslavă, unde a făcut un crater cu un diametru de 6 metri. Acum am aflat că nu este primul incident de acest fel. La miezul nopții de 25/26 martie, o altă rachetă căzuse în vestul Bulgariei, aproape de orașul de frontieră Tran.

M-am trezit la ora 5:00, ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață. După câteva minute, am auzit mai multe bubuituri puternice dinspre sud. Mai târziu, am aflat că rachetele NATO au lovit în plin podul Varadinsk, care lega cele două părți ale orașului Novi Sad, traversat de Dunăre. Podul a fost distrus complet și, chiar înainte de a intra în legătură prin telefon cu Cristi Tabără, am văzut la RTS imaginile unor fiare contorsionate de pe malul fluviului, tot ce mai rămăsese din pod. Întregul schelet metalic s-a prăbușit în Dunăre.

De-a lungul săptămânilor care urmau să vină, am ajuns să ne obișnuim cu tactica aviației NATO, care bombarda, mai întâi, orașul Novi Sad și apoi Belgradul. Așa se întâmplase și în această dimineață. În minte cu imaginile pe care tocmai le văzusem, ale rămășițelor unui pod pe care îl traversasem de atâtea ori, după ce mi-am transmis corespondența, am mai tras un pui de somn până la ora 10:00.

Share

target: prima noapte de război

by

24 martie 1999

În 24 martie 1999, m-am urcat în maşina cameramanului meu Graţian Bălan, care m-a dus la Belgrad. Eram corespondentul Pro TV la Timişoara, cel mai apropiat oraş de Iugoslavia, ţară împotriva căreia NATO anunţase că va declanşa o operaţiune militară. Mi-am luat cu mine două tricouri, câteva schimburi, un pix şi un carneţel deja început. Pe robotul telefonului mobil, puteaţi auzi: ” Am plecat la război. Lăsaţi-mi un mesaj şi, dacă nu mă vor nimeri americanii cu vreo bombă în cap, când mă voi întoarce, îl voi asculta. ”

Era o glumă, desigur. Nu-mi închipuiam atunci că voi avea ocazia să asist la un război. Cu atât mai puţin, că voi ajunge să fiu singurul jurnalist român care va sta acolo, din prima până în ultima zi. O experienţă extraordinară, pe care orice jurnalist şi-o doreşte, însă puţini au norocul să o trăiască. 

Era a doua zi consecutiv când mergeam la Belgrad. În 23 martie, dădusem o fugă cu maşina, pentru a lua o declaraţie de la cei din Ambasada României, ale căror familii fuseseră evacuate şi trimise în ţară. Mai fusesem în capitala iugoslavă de nenumărate ori până atunci. Şi ca turist, şi ca reporter de televiziune, mai ales la sfârşitul anului 1996, în timpul demonstraţiilor Opoziţiei împotriva lui Slobodan Milosevic. Dar, de data aceasta, parcă aveam o strângere de inimă. NATO anunţase declanşarea operaţiunilor militare împotriva Iugoslaviei. Adică, un război.

“Tocmai am dat instrucţiuni comandantului suprem al forţelor aliate din Europa, generalul american Wesley Clark, de lansare a operaţiunilor aeriene în Republica Federală Iugoslavia,” declarase Javier Solana, secretarul general al NATO, la ora 22.17 GMT, conform Agenţiei France Presse (AFP).

Seara târziu, Horia Enăşel, producătorul care răspundea, la ProTV, de ştirile externe, îmi spusese doar atât: “Fugi repede acolo şi ne transmiţi prin telefon tot ce s-a întâmplat ! Apoi filmaţi şi vă întoarceţi la Timişoara în timp util, ca să transmiteţi  imaginile pentru Ştirile de la 19.30.” Zis şi făcut. La început, nu eram prea entuziasmat. Nu credeam că se va întâmpla mare lucru şi mai aveam o grămadă de probleme de rezolvat pe acasă, dintre care cea mai importantă era maşina ce aştepta să fie reparată, după un accident uşor pe care îl avusesem. Eram cu cameramanul meu, Graţian Bălan şi cu Mile Cărpenişan, colegul meu de la Antena 1. Acesta nu avea maşină şi ne rugase să-l luăm cu noi. În drum spre frontieră, ne-am oprit la părinţii lui, care locuiau la marginea comunei Jebel şi, înainte de a pleca, m-au rugat să am grijă de Mile. Eram cu 10 ani mai mare decât el şi mă considerau mai matur. Pe lângă asta, când era vorba de un eveniment deosebit, Mile era ca un uragan: imposibil de oprit.

Vameşii sârbi ne-au privit puţin cam strâmb când am intrat în ţară, însă n-au comentat nimic. Păreau uşor iritaţi şi ne considerau vânători de ştiri, amatori de senzaţii tari, nişte şacali care îşi câştigau salariul din nenorocirile altora. N-am zis nimic şi am plecat mai departe. Până ne-am adunat să plecăm şi până am trecut frontiera, s-a lăsat noaptea. Am ascultat ştirile de la posturile sârbeşti de radio şi sângele a început să ne alerge mai repede prin vene : se anunţase că au fost bombardate câteva oraşe sârbeşti, printre care Belgradul şi Pancevo. Maşina noastră gonea pe şoseaua spre capitala iugoslavă, iar noi scrutam orizontul, încercând să descoperim flăcările incendiilor de după bombardamente. Lângă Pancevo, oraş ce se afla la 14 kilometri de Belgrad, am văzut, pe stânga, lumina unei flăcări. Pe măsura ce ne apropiam, devenea tot mai mare. Era zona combinatului petrochimic HIP şi a rafinăriei. Ca să ne facem curaj, glumeam, închipuindu-ne cum vom auzi vuietul avioanelor şi ce va mai rămâne din vechiul Mercedes al lui Graţi, după ce un proiectil va cădea lângă noi. La intrarea în Pancevo, am mai văzut, pe partea dreaptă, o altă flacără, dar nu ştiam ce e acolo. Nu i-am dat mare importanţă. Câteva minute mai târziu, ne-am dat seama că prima flacără pe care o văzusem era de la unul din furnalele combinatului chimic. Care ardea, la fel ca la combinatul “Solventul” din Timişoara, semn că se lucrează. Nu fusese nici un bombardament. Cel puţin, nu acolo.

Când am intrat pe podul peste Dunăre, dintre Pancevo şi Belgrad, ne-a cuprins o senzaţie stranie. Era aproape miezul nopţii şi capitala iugoslavă (a cărei imagine nocturnă ne-a încântat de atâtea ori, pe noi, care veneam dintr-o ţară în care nu vedeai prea multe lumini noaptea prin oraşe) era cufundată în întuneric. Cu mare greutate am ajuns, prin beznă, în centru. Pe străzi, nici o lumină. “Hai la ambasadă !“, a fost prima idee. “Doar nu o să ne lase să stăm pe străzi…”

Am bâjbâit până pe bulevardul Knez Milosa, am coborât în faţa Ambasadei României şi am sunat la uşă. Când au auzit cine suntem, ne-au deschis şi ne-au tras înăuntru : “Până dimineaţă nu mai plecaţi de aici ! Voi nu sunteţi normali să umblaţi pe străzi la ora asta !  N-aţi auzit că e alarmă aeriană şi că s-a declarat stare de război ? “

Ne-am privit contrariaţi şi aproape că am izbucnit în râs. Ce stare de război ? Ce alarmă aeriană ? Pe străzi, văzusem destule maşini circulând, iar trecătorii nu păreau să alerge speriaţi, ci îşi vedeau de treaba lor. “Ce caraghioşi !”, ne-am zis în sinea noastră. Dar am acceptat. De serviciu, în noaptea aceea, era Traian Borşan, secretarul I al ambasadei. Ne cunoscusem cu o zi înainte, când îi luasem o declaraţie despre evacuarea personalului ambasadei. Tot atunci l-am întâlnit şi pe Alexandru Cornea, ambasadorul român la Belgrad, care abia venise, îşi depusese scrisorile de acreditare, dar nu fusese, încă, primit de preşedintele Slobodan Milosevic. Aşa că, potrivit uzanţelor diplomatice, nu era, deocamdată, recunoscut în funcţie. Dl Borşan ne-a adus nişte cafele şi a început să ne lămurească ce s-a întâmplat în ultimele ore.

Autorităţile de la Belgrad adresaseră, mai devreme, un mesaj ambasadorilor statelor vecine, în care atenţionau că “orice formă de participare, asistenţă directă sau indirectă acordată planurilor şi acţiunilor care privesc o agresiune este considerată contrară relaţiilor de bună vecinătate şi interesului comun pe termen lung. Se aşteaptă o reţinere totală.” Mesajul tensiona automat, conform agenţiei Mediafax, relaţiile dintre România şi Iugoslavia, deoarece Victor Babiuc, ministrul Apărării Naţionale, şi generalul Constantin Degeratu, şeful Statului Major General, declaraseră că România se raliază poziţiilor NATO în privinţa soluţionării crizei din Kosovo, fără alte precizări. 

La ora la care ajunsesem noi la Belgrad, informaţiile erau foarte confuze şi toată lumea era derutată. Nu aveam încredere în ceea ce se spunea în ştirile difuzate de posturile sârbeşti de radio şi televiziune, care insistau asupra poziţiei statelor ce condamnau atacul împotriva Iugoslaviei. Un lucru era sigur : premierul iugoslav Momir Bulatovic decretase instaurarea stării de război pe tot teritoriul ţării. Au fost, de asemenea, anunţate explozii în cartierele belgrădene Avala şi Rakovica, în jurul aeroportului Batajnica, la Novi Sad, Priştina şi Podgorica (capitala Republicii Muntenegru). De-a lungul nopţii, am ieşit de câteva ori pe terasa din spatele ambasadei române, privind către cartierul Novi Beograd, dar nu am văzut nici bombardamente, nici tiruri ale antiaerienei. Cu toate acestea, se anunţaseră puternice lupte aeriene, între avioanele celor două tabere. Mai mult, pe un post de televiziune iugoslav, au fost arătate imagini ale distrugerii unei rachete de croazieră, filmate de pe ecranul unui radar. Dar erau, oare, adevărate ? Sârbii pretindeau că ar fi doborât două avioane ale NATO şi şase rachete Tomahawk, dar că şase civili au fost răniţi în bombardamentele asupra oraşului Kursumlija din Kosovo. Periodic, Comandamentul Apărării civile a Belgradului întrerupea programele radio şi TV şi îi sfătuia pe oameni să rămână în adăposturile antiaeriene, până la încetarea alarmei. Însă mulţi stăteau acasă şi priveau la televizor, încercând să înţeleagă ce se întâmplă.

Dimineaţa, generalul Henry Shelton, şeful Statului Major Inter-arme al SUA, avea să anunţe că NATO nu a suferit nici un fel de pierdere. Ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, citat şi el de AFP, a confirmat anunţul, adăugând ca, dimpotrivă, mai multe avioane iugoslave au fost doborâte în cursul operaţiunilor NATO.

Informaţii neoficiale ce ne-au ajuns la urechi spuneau că, pe autostrada către Ungaria s-ar înregistra o aglomeraţie de automobile ale sârbilor care încercau să plece din ţară. Nu le-am dat crezare, pentru că spre România nu văzusem aşa ceva. Şi ar fi fost nefiresc să fugă numai spre Ungaria. Ştiam doar că tinerii sârbi aflaţi la studii în ţara noastră erau foarte îngrijoraţi de ce se întâmpla acasă. Nu se puteau întoarce, pentru că se anunţase mobilizare generală şi nici un sârb având vârsta între 18 şi 65 de ani nu mai avea voie să părăsească Iugoslavia, fără avizul special al Marelui Stat Major. 

La Ambasada României au sunat mai mulţi români aflaţi la muncă sau la studii în Iugoslavia, cerând un sfat. Li s-a recomandat să se întoarcă, de urgenţă, acasă. Ştiam că, la Belgrad se mai aflau colegi de-ai noştri, însă habar nu aveam unde locuiau şi nici cum puteam lua legătura cu ei, ca să ne consultăm sau să verificăm informaţiile pe care le aflasem. La hotel Hyatt, unde se cazaseră majoritatea ziariştilor străini, au avut loc incidente cu Poliţia. Aşa cum făcuseră în Irak, ziariştii s-au urcat pe acoperişul hotelului, unde şi-au instalat camerele de luat vederi şi aparatura de transmisie în direct prin satelit. În scurtă vreme, au apărut poliţiştii sârbi, i-au arestat şi le-au confiscat toate sculele. A doua zi, i-au expulzat pe toţi şi nu le-au înapoiat decât camerele video. Mai târziu, cei care fuseseră de faţă ne-au povestit că Christiane Amanpour, celebrul reporter  al CNN, a încercat să facă scandal, însă un poliţist sârb a potolit-o imediat, cu un pumn în ochi. Poate că a fost doar o legendă inventată de sârbi, care o urau foarte tare pe Amanpour. Cert este că, după ce a fost expulzată, aceasta n-a mai apărut pe post cel puţin o săptămână. Sârbii o urau pentru că era soţia lui James Rubin, pentru că era musulmană, pentru că au considerat-o principalul autor a manipulării opiniei publice internaţionale, pentru că era ziaristă, pentru că, pentru că… Am aflat, mai târziu, că nici ziariştii străini aflaţi la Priştina şi cazaţi în hotelul Grand nu au avut o noapte liniştită. Mai multe unităţi ale forţelor speciale de Poliţie au intrat camerele lor şi, sub ameninţarea armelor, i-au percheziţionat şi le-au confiscat o parte din aparatură. Echipa CNN, căreia i s-au reţinut toate documentele, a fost somată să părăsească Priştina până joi  la prânz.

Am stat toată noaptea în tensiune. Din când în când, mai priveam, discret, pe geam, ascunşi după draperii. Nu vedeam mare lucru : bulevardul, clădirea părăsită a Ambasadei Canadei de vis-a-vis, din când în când câte o maşină sau un trecător. Traian Borşan ne tot aducea câte o cafea şi mai căuta, la radio, posturi sârbeşti. Nu dormise nici cu o noapte înainte, când coordonase evacuarea familiilor personalului din ambasadă şi avea o faţă pământie şi cearcăne adânci. A stat, totuşi, alături de noi, până dimineaţa şi, la 6:20, nu şi-a putut reţine un zâmbet. Îngheţasem. Graţi, care adormise pe o canapea din alt salon, a intrat peste noi, cu faţă răvăşită, întrebându-ne din priviri ce se întâmplă. 

Urletele sirenelor răsunau din toate colţurile oraşului. Anunţau încetarea alarmei aeriene şi, cu toate că mai auzisem aşa ceva la exerciţiile de apărare civilă din România, când erau prilej de amuzament ori de show-uri de televiziune, am simţit un fior rece pe şira spinării. Era primul indiciu cumplit de concret că ne aflam în plin război. Când au tăcut, o linişte nefirească s-a lăsat peste tot. Am sărit la geam. Afară, automobilele circulau normal şi oamenii se grăbeau la servici. Începea o nouă zi.

“Am acţionat pentru a apăra miile de nevinovaţi contra unei ofensive militare zdrobitoare, pentru a evita extinderea războiului şi pentru a dezamorsa butoiul cu pulbere pe care se afla Europa şi care a explodat deja de două ori în cursul acestui secol, cu rezultate catastrofale,” afirmase Bill Clinton, într-un discurs televizat aseară. Senatul american aprobase deja, cu 57 de voturi “pentru”, o rezoluţie care îl autoriza pe preşedinte să ordone lansarea de lovituri aeriene împotriva sârbilor, în ciuda opoziţiei unor senatori, care subliniaseră că “SUA urma să atace o ţară suverană, fără o declaraţie de război.”

Share