16 mai 1999
Pentagonul considera ca timpul preseaza in conflictul din Iugoslavia si ca singurul mod de a castiga razboiul este desfasurarea trupelor terestre, a afirmat saptamanalul “Newsweek“. Acum cateva saptamani, Statul Major i-a scris secretarului american al Apararii William Cohen, explicandu-i ca “doar trupele terestre vor garanta realizarea obiectivelor Guvernului american in Kosovo”. Pentru ca razboiul terestru porneasca in luna august, inainte de venirea frigului, organizarea trupelor trebuie sa inceapa din iunie.
Este duminica dimineata, o zi mai linistita pentru mine. Nu am de transmis decat corespondenta de seara. Mai greu este, de cand nu mai pot merge la Centrul militar de presa, iar Mile e inca in Romania, sa aflu ce s-a mai intamplat prin Iugoslavia. M-am trezit si mi-am amintit in 5 minute de noaptea care a trecut, pentru ca tot nu aveam apa la robinete. M-am spalat din nou cu apa din sticle si am coborat sa beau o cafea in bar. Dule, barmanul nostru, facuse provizii de apa si mi-a adus imediat cafeaua, in timp ce eu am rasfoit ziarele. In afara de “pagubele colaterale“ de la Korisa, articolele nu aminteau decat o parte din cele intamplate ieri.
In “Vecernje novosti” am citit un articol despre 3 francezi care luptau in randurile UCK si au fost ucisi in timpul unei confruntari cu militarii sarbi. Cei 3 purtau uniforme si insigne ale Armatei franceze, erau ofiteri ai unor unitati de parasutisti si comandau cateva grupuri de luptatori UCK, in timpul unei tentative de infiltrare in Kosovo. Se pare ca erau din Legiunea Straina, pentru ca Ministerul Apararii de la Paris a dezmintit ca ar face parte din trupele franceze angajate in operatiunile NATO, fara a exclude ca ar fi vorba de cetateni francezi. Cotidianul de la Belgrad afirma ca multe din operatiunile terestre ale UCK sunt coordonate de instructori straini, printre care si francezi. S-a amintit ca, saptamana trecuta, televiziunea albaneza informase ca un alt francez, membru al UCK, a fost ucis la Patuse, in confruntarile cu fortele sarbe, iar un altul a fost ranit in aprilie, tot in sudul provinciei Kosovo.
“Liderii NATO au estimat ca incetarea atacurilor impotriva Iugoslaviei ii poate da lui Milosevic sentimentul ca a castigat,” a declarat ministrul francez de Externe Hubert Vedrine, intr-un interviu acordat publicatiei “Journal de Dimanche“. NATO se teme ca o oprire temporara a ostilitatilor va permite armatei iugoslave sa se regrupeze, sa se reorganizeze si sa reia ofensiva. Potrivit ministrului francez, “fiecare dintre conditiile care au fost puse Iugoslaviei ramane perfect justificata, de aceea Rusia este pe cale sa se apropie din nou de noi si nu mai cere, ca o conditie prealabila pentru discutii, incetarea atacurilor”.
Pentru ca Media Center era inchis, m-am dus la Dom Omladine, unde exista un Internet-cafe si am inceput sa consult site-urile iugoslave. La 10:05, la sud de Prizren, avioanele NATO au lansat vreo 10 proiectile asupra trupelor iugoslave ce aparau frontiera. Raidurile au continuat si langa Pec, fiind bombardati granicerii. Pe ecranul unui televizor, am vazut imaginea unei rachete Tomahawk, doborata langa Pristina. Nu explodase si a fost recuperata de genisti, care au dezamorsat-o.
M-am uitat si pe site-ul AFP, care preluase un comunicat al NATO in care se spunea ca, din cauza conditiilor meteo, o parte a misiunilor aeriene de lupta au fost anulate. Avioanele au bombardat doar sudul si sud-estul provinciei Kosovo, in special regiunile Junik, Prahovo, Boljevac, Rogovo si Pristina. Oficialii Aliantei afirmau ca, pe langa cateva relee militare radio, poduri rutiere, un post de frontiera, o baza pentru stocarea munitiei si un depozit de carburanti, pilotii ar fi reusit sa nimereasca 6 tancuri si vehicule blindate si cateva piese de artilerie.
In 1999, Internetul era inca destul de primitiv si foloseam “mirc“, o aplicatie pe care cei mai multi o utilizau pentru agatat gagici. Intram pe canalele oraselor care ma interesau si incepeam dialoguri cu localnicii, care se infierbantau rapid si imi povesteau toate detaliile de care aveam nevoie. La fel am facut si azi. La un moment dat, in discutie s-a bagat Ivan, un bulgar care ne-a spus ca, dupa bombardarea portului Prahovo de azi-noapte si a minelor de la Bor, un enorm nor negru, lung de cativa kilometri, se deplasa spre nord-estul Bulgariei. Spunea ca norul are forma unei ciuperci si plutea la mare altitudine, degajand un miros de benzina arsa. Am sunat la Bucuresti, insa colegii mi-au spus ca cea mai mare parte a norului de fum s-a deplasat spre Bulgaria si la noi nu a poluat nici aerul, nici apele Dunarii.
Circa 100.000 de barbati de origine albaneza cu varsta potrivita pentru lupta, au disparut in Kosovo, potrivit secretarului american al Apararii William Cohen, care a exprimat posibilitatea ca acestia sa fi fost ucisi de fortele iugoslave. “Avem informatii potrivit carora 4.600 dintre ei au fost executati. Dar cred ca cifra este mult mai ridicata,” a declarat Cohen intr-o emisiune a televiziunii americane CBS. Potrivit UNHCR, aproximativ 748.400 de albanezi din Kosovo au fugit in Albania, in Bosnia, in Macedonia si in Muntenegru, de la inceputul bombardamentelor aliate. In ultimele 15 luni, un total de 915.402 refugiati, care constituie o jumatate din populatia provinciei Kosovo, au fugit in alte tari.
Am vazut ca Ray Wilkinson, purtatorul de cuvant al UNHCR, a anuntat la Kukes ca, pentru prima oara de la inceputul exodului din Kosovo, nici un refugiat nu a sosit astazi in Albania. El a declarat ca nu stie daca sarbii au inchis frontiera sau – pur si simplu – nu au mai venit refugiati. In schimb, in Macedonia au ajuns, trecand prin punctul de frontiera de la Blace, peste 800 de albanezi din Kosovo. Majoritatea a venit cu trenul, din regiunea Urosevac. Este cel mai mare grup de refugiati sositi intr-o singura zi, dupa cei 1.000 ajunsi la inceputul lunii, care – de altfel – au fost trimisi inapoi de vamesii macedoneni, pentru ca nu aveau unde sa-i mai cazeze. Cei sositi azi au fost trimisi cu autobuzele in tabara de la Cegrane.
Sarbii au preluat un comentariu al agentiei Associated Press, care descrie coruptia care domina in taberele de refugiati din Albania si Macedonia. Mafia albaneza si-a intins rapid tentaculele si a acaparat organizatiile internationale care ii directioneaza pe refugiati spre tarile care s-au oferit sa-i primeasca. Daca vor sa ajunga pe listele celor care sunt trimisi in aceste tari, ei trebuie sa plateasca intre 500 si 2.000 de dolari de persoana. In functie de suma, ajung in Romania sau in Statele Unite. Cei care nu au bani raman in corturile aliniate in taberele din Macedonia sau Albania.
Monitorizand presa occidentala, am observat ca tragedia de la Korisa a fost unul din momentele in care eficienta bombardamentelor impotriva Iugoslaviei a inceput sa fie tot mai mult pusa sub semnul intrebarii. Si nu atat datorita erorii, cat a atitudinii pe care au avut-o liderii NATO fata de acest incident. Declaratia purtatorului de cuvant al Pentagonului Kenneth Bacon este aproape emblematica: “Noi ne straduim foarte mult sa evitam astfel de PAGUBE COLATERALE. Insa razboiul implica foarte multe pericole si accidentele nu pot fi evitate.”
Editorialul aparut ieri in cotidianul “Washington Post“, sub semnatura comuna a lui Madeleine Albright si Robin Cook, m-a intors pe dos. Si nu doar pe mine. Mesajul pe care dorea sa-l transmita era ca, in ciuda erorilor si a victimele civile, SUA si Marea Britanie sustin in continuare campania NATO, care are ca scop legitim retragerea armatei sarbe din Kosovo si intoarcerea refugiatilor albanezi in provincie. Ce m-a impresionat nu era aceasta idee, care a stat, de altfel, la baza declansarii razboiului, ci felul in care justificau mortile oamenilor nevinovati: “La cele cateva mii de raiduri efectuate saptamanal, perfectiunea este imposibil de atins.”
Nu-mi venea sa cred ! Viata oamenilor nu valora doi bani, atat timp cat scopurile campaniei erau atinse ! Unde erau preocuparile pentru moralitate si sacrificiu ale NATO, atata vreme cat numarul “pagubelor colaterale” nu conteaza ? Din fericire, nu toti gandeau la fel. Reputatul analist american William Pfaff atragea atentia in “International Herald Tribune” ca, in conditiile in care civilii sunt ucisi de la distanta, pentru a se putea asigura securitatea militarilor aliati, loviturile aeriene au devenit o forma dezonoranta de razboi, care a determinat opinia publica sa nu mai sustina aceasta operatiune. Am constatat ca ceea ce vedeam noi aici, in Iugoslavia, au inceput sa observe si analistii occidentali: furati de “jucariile” lor electronice, de planurile schitate pe computer pe baza informatiilor adunate de satelitii spion, “seniorii razboiului” din conducerea NATO sunt pe punctul de a transforma operatiunea “Forta Aliata“ intr-o campanie fara sfarsit de bombardamente oarbe. Fascinati de posibilitatea de a experimenta tot ce industria de armament a inventat in ultima vreme, militarii au uitat ca un razboi nu se castiga in mod stralucit cand inamicul a fost sters de pe fata pamantului, ci cand, desi mai are suficiente resurse, se preda, pentru ca a inteles ca nu va avea nici o sansa de izbanda.
Premierul britanic Tony Blair a dezmintit informatiile care circula in presa britanica, potrivit carora ar exista un dezacord in continua crestere intre acesta si Bill Clinton, in legatura cu oportunitatea unei interventii terestre in Kosovo. “Nu este adevarat. O mare parte a acestei operatiuni militare este sustinuta de Statele Unite, in ciuda faptului ca provincia Kosovo se afla atat de departe de Kansas,” a declarat premierul britanic, intr-un interviu publicat de cotidianul “The Observer“. “Angajarea trupelor terestre este ceva pentru care presedintele Clinton trebuie felicitat.” Ca si alte cotidiane in ultimul timp, “Sunday Times” a afirmat astazi, citand “o inalta sursa guvernamentala”, ca Blair ar fi “profund frustrat” pentru ca nu a reusit sa-l convinga pe Clinton sa angajeze trupe in cadrul unei ofensive terestre. Potrivit aceleiasi surse, Blair si secretarul sau de la Foreign Office, Robin Cook, si-au inmultit convorbirile telefonice pe aceasta tema cu Clinton si secretarul de stat Madeleine Albright.
Am avut parte de o mare bucurie spre seara, cand m-am intors la hotel “Toplice“. Aveam din nou apa ! Nelu, directorul hotelului, mi-a spus ca, intr-o jumatate de ora, vom avea si apa calda, pentru ca a pornit instalatia care o incalzea. Intr-adevar, dupa ce mi-am transmis corespondenta, am facut un dus fierbinte, m-am barbierit si am coborat, ferches ca un ginerica, in barul hotelului. Toata lumea era destinsa si am palavragit veseli, asteptand sa vina alarma aeriana. Care n-a intarziat prea mult. La 21:57, sunau sirenele.
Afara continua sa fie vreme rea si ne gandeam ca norii vor impiedica avioanele NATO sa atace Belgradul. A fost nevoie, insa, si de antiaeriana. La cateva minute de la alarma, vitrina dinspre strada, pe care Nelu se incapatana sa nu intinda banda izolanta, a inceput sa zdrangane. Am urcat in fuga cele 6 etaje ale hotelului si, de pe acoperis, am vazut siragurile de margele argintii ale proiectilelor antiaerienei. Al doilea atac a inceput cu 10 minute inainte de ora 1:00. Respins din nou. De aceasta data, schimburile de focuri au fost mult mai spectaculoase. De cate ori avioanele incercau sa coboare sub plafonul de nori, pentru a vedea tintele pe care pilotii doreau sa le atinga, erau intampinate de o panza impenetrabila de proiectile. In cateva randuri, norii au fost luminati de stralucirile unor explozii, sarbii anuntand ca au doborat un avion spion fara pilot si doua rachete de croaziera. Pe acestea le-am vazut. Ca niste comete argintii, care se indreptau catre podul peste Dunare dinspre Pancevo, intampinate de sagetile antiaerienei si pulverizate, intr-o ploaie de scantei, inainte de a-si atinge tinta.
Antiaeriana a reusit sa respinga si atacurile asupra orasului Cacak. La 1:32, mai multe avioane au incercat sa lanseze bombe, insa, dupa 5 minute, barajul de foc al sarbilor le-a pus pe fuga. In jurul orasului au fost auzite 10 explozii, insa nu s-au inregistrat victime sau pagube. Nici la Bogutovac, langa Kraljevo, pilotii NATO nu au avut mai mult suuces, nereusind sa lanseze decat 4 proiectile. La fel de nereusit a fost si atacul asupra aeroportului Ponikve, de langa Uzice. Ba mai mult, sarbii au reusit sa doboare si aici un avion spion fara pilot, care s-a prabusit langa satul Pestera. La Belgrad incepuse sa ploua, asa ca m-am dus la culcare. Inainte de a adormi, m-au sunat colegii din echipa de dimineata a ProTV si mi-au spus ca, totusi, maine imi asteapta corespondenta.