5 iunie 1999
La 8:27, ne-a trezit alarma aeriana. Nu a tinut decat o ora, in care avioanele NATO nu au ajuns pana la Belgrad. Au lansat, in schimb, 4 proiectile asupra orasului Virset, de langa granita cu Romania. Bombele au avariat mai multe case din sudul localitatii, la iesirea spre Bela Crkva, precum si ferma cooperativei “Agrovrsac“. In urma exploziilor, a fost grav ranit Tibor Peter, un taran care iesise cu tractorul pe camp si a fost aruncat din cabina de suflul exploziilor. Mile s-a grabit s-o sune pe matusa lui, care locuia in Virset, insa femeia l-a linistit: nu patise nimic.
Raidurile aeriene incepusera mai devreme in Kosovo. La 7:15, au fost bombardate satul Lukare si imprejurimile Pristinei. Un sfert de ora mai tarziu, 5 bombe cu fragmentatie au fost lansate asupra satului Pirane, de pe soseaua Prizren-Djakovica. Datorita bombardamentelor asupra regiunii Butovacki Breg, au cazut liniile de inalta tensiune dintre Mazgit, Podujevo si Sajkovac, lasand fara curent si apa Pristina si localitatile din Metohia.
Mi-am pregatit transmisia pentru Stirile de la ora 13:00, insa, in afara de bilantul ultimelor bombardamente, nu prea am avut ce sa povestesc. In aceasta dimineata, ar fi trebuit sa inceapa, la granita dintre Macedonia si Iugoslavia, intalnirea dintre generalii NATO si cei sarbi, pentru a negocia acordul militar de pace. Sarbii, insa, intarziau, din cauza drumurilor si podurilor distruse chiar de cei cu care trebuiau sa se intalneasca. La Belgrad, politicienii nu au avut decenta sa astepte cicatrizarea ranilor razboiului si s-au repezit deja sa-si imparta tortul puterii. Fara sa inteleaga ca acesta nu le este destinat, ci era doar o dulce momeala pe care Slobodan Milosevic le-a plimbat-o pe la nas. Conducerea Partidului Radical din Serbia s-a reunit pentru a decide daca isi retrage reprezentantii din Guvernul federal. Fara sa-l intrebe nimeni, Vuk Draskovic s-a grabit sa-si justifice o eventuala reintrare in executiv, in locul radicalilor – eternii sai rivali. Uitand ca a fost dat afara acum o luna, pentru ca a vorbit prea mult, liderul SPO a argumentat ca o remaniere guvernamentala ar convinge Occidentul sa dea bani pentru reconstructia tarii. In momentul in care imi transmiteam corespondenta, aveam in fata ochilor, precum o lucrare a lui Eugen Mihaescu, imaginea unei Serbii inrosite de sangele soldatilor ucisi de bombe, pentru care se bat niste furnicute, fara sa observe deasupra tuturor chipul lui Slobodan Milosevic, zambind dispretuitor, dupa ce si-a negociat imunitatea cu liderii occidentali.
Sumarul zilnic al operatiilor aviatiei, difuzat la Cartierul general al NATO in aceasta dimineata, arata ca in ultimele 24 de ore, au fost efectuate, in total, 536 de zboruri si ca au fost lovite 30 de pozitii de artilerie, 21 de transportoare blindate, 9 tancuri si mai multe concentrari de vehicule militare. De asemenea, a fost lovit un depozit de produse petroliere (langa orasul Uzice), un post de comanda (la Pristina) si depozite de munitii la Gnjilane, Urosevac si Rudnik.
Oricum, imaginatia lui Milosevic si a celor care il sfatuiesc nu are limite, cand e vorba sa-si sicaneze adversarii politici, pe care si-a dat seama ca nu are rost sa-i extermine, deoarece sunt inofensivi, iar existenta lor pastreaza aparenta unei democratii. Ultima sotie pusa la cale de presedintele iugoslav a fost emiterea unui mandat de urmarire generala pe numele lui Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, sub acuzatia de nesupunere civica. Anterior, stiind ca acesta este plecat din tara, autoritatile militare ii trimisesera acasa un ordin de concentrare, la fel ca oricarui cetatean iugoslav obligat sa-si apere patria. Cum Djindjic nu s-a prezentat la unitate, a urmat mandatul de urmarire generala. Asa cum ma asteptam, reactia conducerii Partidului Democrat a fost penibila. “Emitand un act de acuzare pe numele presedintelui Partidului Democrat, regimul lui Slobodan Milosevic incearca sa distraga atentia opiniei publice de la nenorocirea pe care a provocat-o poporului sarb si de la infrangerea pe care a suferit-o,” se scria intr-un comunicat. “Partidul Democrat asteapta de la Armata iugoslava sa nu devina un instrument in mainile regimului, intr-o reglare de conturi cu fortele democratice din Serbia.”
N-a trecut mult si am aflat si epilogul – la fel de penibil – al reuniunii conducerii Partidului Radical din Serbia (SRS). Sedinta incepuse la 12:00, cu un discurs fulminant al presedintelui partidului, Vojislav Seselj, urmarit cu aviditate de jurnalistii sarbi si straini. “Atat timp cat trupele agresoare vor veni in Kosovo, nu mai avem nici un motiv sa ramanem un acest guvern,” spunea el. “Nici unul din cele 10 puncte ale planului de pace aprobat joi nu poate fi acceptat.” Dupa care i-a poftit pe ziaristi afara si – in finalul sedintei cu usile inchise – a anuntat ca parasirea Guvernului Serbiei va avea loc dupa sedinta Consiliului de Securitate al ONU, in care spera ca Rusia si China sa mai schimbe ceva. M-a pufnit rasul: dintr-o data, nu mai era vorba de parasirea Guvernului federal, in care Seselj ocupa fotoliul de vicepremier, ci de cea a Guvernului sarb, in care SRS are 15 locuri, alaturi de partidele lui Milosevic si al sotiei sale.
Pentru a mai pune paie pe foc, mass-media iugoslave a preluat imediat declaratia lui Sinasi Rama, unul din nenumaratii purtatori de cuvant ai separatistilor albanezi, care declarase la Roma ca UCK nu recunoaste suveranitatea Iugoslaviei asupra provinciei Kosovo si ca numai SUA si NATO pot garanta pacea in provincie. El a adaugat ca nici un refugiat albanezi nu se va intoarce in zonele care se vor afla sub controlul militarilor rusi. “Acolo unde va fi chiar si numai un sarb sau un rus, nimeni nu se va intoarce acasa,” ameninta Rama. “Oamenii vor veni numai acolo unde vor fi trupele americane din NATO.”
La aceasta s-a adaugat atitudinea liderului politic al UCK, Hashim Thaqi, care a declarat ca organizatia separatista este “gata sa contribuie la procesul de transformare politica si militara din Kosovo”, dar a ocolit raspunsul la intrebarea daca UCK va depune, in curand, armele. Cel putin la nivel declarativ, ideea, avansata de reprezentantii UCK, de a face din organizatia lor “armata unei tari independente” este inacceptabila pentru marile puteri, care se impotrivesc unei independente a provinciei Kosovo. Nu vedeam, insa, cum vor reusi sa o impuna practic, din moment ce luptatorii UCK vor ramane singurii stapani in provincie.
Astazi, in timpul schimburilor de focuri care au loc de doua saptamani in zona granitei cu Albania, 5 persoane care se aflau la bordul unei ambulante au fost ucise de un tir de mortiere provenind dinspre teritoriul albanez. Cele 5 victime – 4 barbati si o femeie – faceau parte din personalul centrului medical al orasului Prizren si se indreptau catre satul Planeja, de la poalele muntelui Pastrik.
NATO a avertizat UCK in privinta oricarei tentative de a profita de pe urma retragerii fortelor sarbe din Kosovo si a prevenit organizatia separatista ca, odata desfasurate in provincie, trupele Aliantei nu vor tolera “nici o interferenta” in misiunea lor, relateaza AFP. “Vom avea in Kosovo o forta internationala de securitate foarte robusta, importanta, bine echipata, bine comandata,” a subliniat purtatorul de cuvant al Aliantei, Jamie Shea. “Fortele NATO vor opera pe baza unor reguli de angajament (deschidere a focului) stricte si nu vor tolera, bineinteles, nici un amestec in misiunile lor sau in desfasurarea lor rapida in intreaga provincie Kosovo. Speram ca UCK va renunta la violenta si comandamentul UCK va coopera pe deplin cu forta de pace internationala, in toate privintele legate de demilitarizare.” Acordul de pace acceptat de Belgrad prevede, intre altele, dezarmarea UCK.
In sfarsit, la ora 12:00, in cafeneaua “Europa” din localitatea Blace, de pe granita dintre Iugoslavia si Macedonia, a inceput intalnirea cu usile inchise dintre delegatiile militare ale NATO si Armatei iugoslave. Cele 3 ore de intarziere s-au datorat, in realitate, incercarilor sarbilor de a schimba locul intalnirii, din ratiuni de securitate, considerand ca se afla prea aproape de tabara de refugiati albanezi de la Stenkovac. Intalnirea mi-a inspirat un titlu pentru un articol pe care l-am trimis “Evenimentului zilei“: “Dupa doua luni si jumatate de rezistenta indarjita, razboiul din Iugoslavia s-a sfarsit in cafeneaua unui albanez, la discutii cu generalul Michael Jackson“. Totul parea desprins dintr-un film suprarealist.
Mai intai, la Blace au fost desfasurati 100 de militari italieni din trupele NATO si un numar mare de vehicule militare si civile. Dupa care, la ora 9:00, a aterizat un elicopter din care a coborat generalul cu nume de superstar pop. O alta armata – de jurnalisti, fotoreporteri si cameramani – a fost desfasurata in apropiere, fiecare incercand sa ghiceasca cine si ce discuta in cafenea. Delegatia sarba era formata din 4 militari si 3 civili. De la distanta, au fost recunoscuti gen.col. Blagoje Kovacevic, adjunct al Comandamentului general al Armatei iugoslave, gen.col. Obrad Stevanovic, inalt ofiter din comandamentul Ministerului de Interne, precum si unul dintre civili, Nebojsa Vujovic, purtator de cuvant si adjunct al ministrului iugoslav de Externe.
La intalnire ar fi trebuit sa participe si cativa generali rusi, dar nu se cunosteau motivele pentru care acestia nu venisera. Generalul Michael Jackson avea misiunea de a le prezenta sarbilor detaliile planului intocmit de NATO pentru retragerea din Kosovo a fortelor militare, paramilitare si politienesti iugoslave, fara a avea mandatul de a le negocia. Armata iugoslava urma sa primeasca un ragaz de 24 de ore, pentru a prezenta dovezi concrete ale inceperii retragerii, situatia in care bombardamentele vor inceta. La ora 18:00, discutiile au fost intrerupte, la cererea sarbilor, care doreau sa se consulte cu guvernul de la Belgrad. Delegatia s-a urcat in masinile cu care venise si s-a intors in Iugoslavia.
Se pare ca NATO a fost nemultumita de nivelul de reprezentare al delegatiei sarbe, solicitand ca la viitoarea runda de discutii sa participe unul dintre conducatorii Armatei iugoslave si nu doar un adjunct. Oricum, am remarcat schimbarea de atitudine din presa de la Belgrad, cotidianul “Vecernje Novosti” publicand chiar si biografia oficiala a generalului Michael Jackson, insotita de o fotografie in care acesta zambea, cu bratele incrucisate, in fata unui tanc. Pana acum cateva zile, asa ceva era imposibil de gasit in ziarele sarbesti.
Reprezentantul rus pentru Iugoslavia Viktor Cernomirdin a repetat, intr-un interviu acordat televiziunii de stat ORT, ca “nu se pune problema” ca fortele ruse din KFOR sa actioneze sub comanda NATO. Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea declarase ca in Kosovo nu vor exista “zone diferentiate”, in care Rusia sa aiba un rol independent. “Daca tarile NATO sunt prezente in Kosovo, atunci NATO isi va comanda propriile trupe. Ceea ce tine de Rusia si de prezenta rusa nu vom putea plasa niciodata sub comandamentul NATO. Niciodata. Este exclus. Nici macar nu se pune problema,” a intarit Cernomirdin.
Corespondenta mea pentru Stirile ProTV de la ora 19:00 a fost dominata de amaraciune, sentiment pe care mi-l transmit sarbii in fiecare moment, prin gesturi, priviri sau cuvinte. Finalul tot mai apropiat al acestui razboi, in care sarbii si-au confirmat renumele, rezistand in fata celei mai puternice aliante militare din istorie, a lasat tuturor un gust amar. Sarbii sunt dezamagiti si se simt tradati de politicienii care i-au tarat in acest conflict si i-au indemnat sa moara sub bombe, dar sa nu cedeze, si care – dupa ce si-au umplut buzunarele si si-au negociat imunitatea – au acceptat un plan de pace umilitor.
Acum, toti fac declaratii sforaitoare despre viitorul politic al tarii, despre reforme economice, despre noi alegeri. Nici unul dintre acesti politicieni de paie, nici chiar Slobodan Milosevic care ii manipuleaza din umbra, nu si-a amintit de suferintele poporului sarb, pentru a ingenunchea si a-i multumi pentru darzenia si curajul cu care a indurat nenorocirile acestui razboi pe care nu l-au dorit. Mai mult, incet-incet, aflam si ce s-a petrecut in dosul usilor inchise, cand afara ploua cu bombe. Ultima veste a fost ca fabrica de automobile “Zastava” din Kragujevac ar fi fost cumparata de concernul FIAT. Cand, cum, cine a vandut-o si cu cat, n-am aflat. Insa acum am inteles de ce, dupa ce, in prima parte a razboiului, nu trecea o noapte fara ca halele “Zastava” sa fie lovite de bombe, de multa vreme avioanele NATO le ocolesc cu grija. Si tot acum am priceput de ce singurul ambasador dintr-o tara NATO care a indraznit sa se intoarca la Belgrad a fost – ce coincidenta ! – chiar cel al Italiei. Ca de obicei, interesele economice si comisioanele care implica o astfel de afacere i-au facut pe sarbi si pe italieni sa bata palma, uitand ca intre ei se casca prapastia unui razboi.
Coplesiti si noi de apasarea care a pus stapanire pe Belgrad, abia daca am mai tresarit la 16:43, cand o puternica bubuitura semnala un avion NATO care a spart bariera sonica in apropiere. Detunatura a rasunat si in alte orase. Nici in Kosovo razboiul nu mai e ce a fost. In aceasta dupa-amiaza, cateva obuze au fost lansate, aproape la intamplare, catre Pristina, Urosevac si Prizren. La Belgrad nici nu s-a mai dat alarma in aceasta noapte. Am stat la taclale pana tarziu cu “scriitorul” Dragan si un prieten al sau. Erau atat de amarati, incat am facut un haz de necaz incredibil, razand ca prostii aproape la fiecare fraza. Era suficient ca unul dintre noi sa-si aminteasca de razboi sau de vreo declaratie belicoasa, ca geamurile barului de la “Toplice” se cutremurau de hohotele noastre. Toata lumea ne privea ca pe niste nebuni, insa a fost o descarcare nervoasa binevenita, dupa atatea tensiuni acumulate.
Deasupra provinciei Kosovo au continua sa zboare avioanele si in aceasta noapte, insa nu au fost lansate decat 30 de proiectile, asupra localitatilor Pristina, Prizren, Pec si Kosovopolje. La 22:45, in apropierea satului Besinje, gherilele UCK au atacat autobuzul care asigura legatura dintre Belgrad si Pristina, prin Podujevo, singurul traseu care nu a fost complet intrerupt de bombardamente. Autobuzul ar fi trebuit sa soseasca la Pristina la 22:00, insa a intarziat din cauza atacurilor UCK asupra regiunii Podujevo. Cand a ajuns la 6 kilometri de Pristina, in apropierea unui pod avariat, separatistii albanezi ascunsi in padurile din zona au organizat o ambuscada, deschizand focul asupra autobuzului. Cei 2 soferi si 3 dintre pasageri au fost grav raniti de gloante.
Artileria sarba a atacat, in noaptea de sambata spre duminica, la ora 22:00, localitatea Kruma, situata in nordul Albaniei, au anuntat martori oculari, citati de AFP. “Opt obuze au cazut la aproximativ 300 de metri de centrul orasului,” au povestit sursele citate. “Nu stim daca exista victime. Aparent, nu s-au inregistrat pagube grave in Kruma, dar au fost bombardate si satele din apropiere si nu stim inca daca exista morti sau nu.” Localitatea Kruma adaposteste aproximativ 12.000 de persoane, dintre care 7.000 de refugiati, iar UCK si-a stabilit o baza aici, cu aproximativ doua saptamani in urma.