6 iunie 1999
De cand ne-am trezit, n-am mai avut pace. Ardeam de nerabdare sa aflam ce se mai intampla la negocieri. Delegatia sarba a sosit la ora 8:00, sa discute cu generalul Michael Jackson la Kumanovo. Am continuat sa ne amuzam de variantele oferite de cele doua parti despre Kumanovo, fiecare incercand sa-si pastreze demnitatea nestirbita. Sarbii spuneau ca este vorba de un aerodrom sportiv, in timp ce reprezentantii NATO au declarat, sec, ca discutiile au loc intr-o cazemata a bazei franceze instalata aici. De aceasta data, delegatia Armatei iugoslave era condusa de generalul Svetozar Marjanovic, adjunct al sefului Statului Major General, iar la negocieri asista si generalul rus Evghenii Nikolaevici Barmiancev, atasatul militar al Ambasadei Rusiei la Belgrad. In jurul bazei de la Kumanovo sunt adunati peste 300 de jurnalisti din intreaga lume, care sunt cu greu tinuti la distanta de militari.
Mi-am pregatit corespondenta pentru Stirile ProTV de la ora 13:00, in care colegii m-au rugat sa insist asupra atmosferei din Iugoslavia si a reactiilor de pana acum. Nu erau prea multe de spus. In asteptarea rezultatelor negocierilor, totul parea incremenit in capitala iugoslava. Pe fetele oamenilor, vigoarea si indarjirea au lasat loc apatiei si dezamagirii. Nimanui nu-i mai pasa de ce se intampla la Kumanovo, pentru ca toti au inteles ca pacea inseamna, de fapt, capitularea si pierderea provinciei Kosovo. Toate eforturile mass-mediei controlate de guvern de a-i convinge pe oameni de contrariu par zadarnice. Mai ales ca, spre deosebire de inspiratia cu care manipulau informatiile pana acum, autoritatile au recurs la strategii tot mai penibile, care nu pacalesc nici macar un copil de 5 ani. Cel mai ridicol mi s-a parut un reportaj inregistrat pe unul din podurile belgradene, unde cu greu au fost adunati 30-40 de oameni care declarau reporterilor ca sarbii, condusi de Slobodan Milosevic, au castigat razboiul. Insa, desi erau membri de partid, selectionati cu grija si adusi aici, nu erau deloc convingatori.
NATO a inregistrat astazi primele semne de pregatire a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, precum si o scadere a intensitatii activitatilor militare din nordul si centrul provinciei, relateaza AFP. NATO dispune de informatii potrivit carora un tren incarcat cu echipament si personal militar a parasit orasul Urosevac si a trecut prin Lipljan, indreptandu-se catre nord, in directia localitatii Kosovopolje. “Ar putea insemna inceputul pregatirilor pentru o retragere,” a conchis Jamie Shea, adaugand ca trebuie ca acest lucru sa fie confirmat de fapte. In schimb, in sud-vest, de-a lungul frontierei albaneze, luptele intre fortele Belgradului si UCK continua si “nu exista, pentru moment, o schimbare semnificativa”, a precizat oficialul NATO.
Asa cum – de altfel – oficialii NATO au anuntat deja, atacurile aviatiei asupra provinciei Kosovo au continuat si astazi, chiar in timpul desfasurarii negocierilor de pace. Inca de la 7:30, Djakovica a fost tinta bombardamentelor, localitatea fiind lovita de 13 proiectile. In jurul pranzului, au fost anuntate explozii la Bujanovac, Suva Reka, Urosevac si Pristina, apoi atacurile s-au intetit. Eram in legatura prin Internet cu sarbii din alte parti care, la randul lor, tineau legatura telefonic sau prin radio cu prieteni sau cunostinte din Kosovo. Abia apucam sa-mi notez efectele bombardamentelor. Opt proiectile langa Prizren, 10 la Decani, 6 rachete in autogara de la Knin, mai multe explozii in parcul natural de pe muntele Kopaonik, 3 proiectile la Rausic (langa Pec), alte 3 in satul Markovic (langa Kursumlija), 1 mort si 1 ranit din cauza exploziilor de la Donje Budriga (langa Gnjilane) si asa mai departe. In schimb, nici la Belgrad, nici in restul Serbiei nu au fost semnalate raiduri aeriene.
De parca n-ar fi fost destul pagubele provocate de bombe, in ultimele zile, Serbia a fost puternic afectata de furtuni. Zeci de mii de hectare de culturi agricole au fost – efectiv – devastate de vant si grindina. Adevarul este ca n-am vazut in viata mea furtuni ca aici. Cerul se acoperea in cateva minute de nori plumburii, cu nuante violet, traznetele brazdau orizontul fara incetare, iar ploaia torentiala era insotita de bucati de gheata mari cat oul de porumbel. N-am gasit decat o explicatie pentru violenta furtunilor, care treceau la fel de repede cum au sosit. Chiar daca pare ridicol, sunt convins ca se datorau raidurile aeriene, zborul avioanelor incarcand norii de electricitate statica. S-au adaugat efectele razboiului meteorologic, sarbii folosind adesea, pentru a impiedica atacurile NATO, dispozitive care provocau nori si ploaie, iar Alianta Nord-Atlantica declansand alte sisteme electrostatice, pentru a imprastia norii. Din acest joc dement cu natura, rezultau furtuni imposibil de controlat.
Ca o palida compensatie pentru tot ce se intampla aici, UEFA a dat un ultimatum federatiei irlandeze de fotbal, pentru a reprograma meciul cu Iugoslavia, din preliminariile Campionatului European din 2000. Initial, UEFA atribuise victoria cu 3-0 sarbilor, dupa ce Irlanda refuzase sa acorde viza de intrare in tara fotbalistilor iugoslavi. Rezultatul a nemultumit pe toata lumea. Sarbii au declarat ca n-au nevoie de pomana, iar irlandezii au facut apel impotriva deciziei.
Desi declaratiile politicienilor au inceput sa ma plictiseasca tot mai tare, nu am putut sa nu retin una dintre ele. Presedintele Partidului Democrat Zoran Djindjic a avut, brusc, o revelatie si a trimis o scrisoare celor 3 negociatori ai comunitatii internationale, Martti Ahtisaari, Viktor Cernomirdin si Strobe Talbott, cerand garantii de securitate pentru sarbii din Kosovo, dupa retragerea fortelor sarbe din provincie. “Ma tem ca intoarcerea refugiatilor albanezi sa nu coincida cu plecarea sarbilor,” a scris Djindjic. “Trebuie ca sarbii sa obtina garantii care sa-i asigure ca fortele internationale ii vor proteja imediat si nu dupa stabilirea unei administratii internationale pentru Kosovo. In lipsa unor asemenea garantii, este dificil sa se creada ca majoritatea sarbilor din Kosovo va ramane in provincie.”
Marko Milosevic, fiul presedintelui iugoslav, a transferat in urma cu 6 luni 5 milioane de marci germane in banci sud-africane, informeaza “Sunday Times“. Marko Milosevic a facut acest transfer personal, in vederea unei plecari din Serbia. Ziarul a precizat ca familia presedintelui iugoslav s-a interesat in legatura cu obtinerea vizelor si cu vaccinurile necesare pentru a pleca in Africa de Sud. Marko Milosevic este proprietarul unei pizzerii si a unei discoteci la Pozarevac, orasul natal al presedintelui iugoslav. Nelson Mandela, care ii va ceda postul de presedinte, la 16 iunie, lui Thabo Mbeki, a provocat o controversa luna trecuta, afirmand ca Milosevic nu va fi expulzat daca ar fugi din Iugoslavia si ar incerca sa se refugieze in Africa de Sud. Ministrul Afacerilor Interne, Mangosuthu Buthelezi, a dezmintit afirmatia presedintelui, declarand ca Africa de Sud nu va autoriza intrarea unui “criminal ca Milosevic” pe teritoriul sau.
Ceea ce se intampla acum in Iugoslavia ne afecta emotional si pe noi, desi ne straduiam din rasputeri sa fim cat mai obiectivi. Dar era imposibil sa ramai indiferent in fata dezamagirii generale. Astazi, Eugen Mihaescu a transmis pentru “Cotidianul” unul din cele mai violente eseuri ale sale, care avea sa fie publicat abia in numarul de marti al ziarului, pentru ca a ajuns cam tarziu. Purta titlul “… de mama” si – ca de obicei – mi-am ajutat prietenul sa-l transmita prin Internet in Romania.
“Pana unde aroganta si puterea pe care ti le dau banii lumii poate sa ajunga ? Pana aici, la limita neobrazarii, la fortarea unui popor la capitulare… Unde esti, tu, MacArthur, sa-ti vezi pigmeii ? Dar tu, Monty ? Cum i-ai trage tu, Montgomery, de urechi ! Asa se face pacea si se scrie istoria, ma, ofiteras de cancelarie ? Asta e tot ce v-a lasat ca mostenire marele Patton ? Nu sunteti nici militari, nici politicieni, purtatori moderni de salata de fructe varsata pe pieptul uniformei ! Cine v-a protapit acolo, in fruntea ierarhiei militare ? Si va mai mirati ca progeniturile voastre se impusca unele pe altele prin scoli… Nu uitati un lucru si luati aminte: “Dumnezeu nu bate cu batul !” Voi vreti sa umiliti un popor intreg, silindu-l sa ingenuncheze ? Pai, daca dupa ce v-ati umflat de trufie, ghiftuitilor, ca sunteti asa de puternici, de ce ati telefonat, ma, sa va cereti scuze Chinei, 4 zile la rand ? Va era frica sa nu va inece chinezii in scuipat ? Atunci, de ce ne-ati lasat sub rusi 50 de ani, lasilor ? Fie tarana usoara eroilor care au murit degeaba… Acum, atunci si altadata.” Eugen Mihaescu, Belgrad, duminica, 6 iunie 1999.
Poate ca, citit fara intonatia autorului, textul isi pierde un pic din duritate, insa atunci cand mi l-a dictat, am fost adanc impresionat. Nici nu puteam fi altfel, cand vedeam ce se intampla in jur. Ceva din indignarea si tristetea sa mi s-a transmis si mie, cand am intrat in direct prin telefon, pentru Stirile ProTV de la 19:30. N-am fost la fel de vehement, insa nu am putut sa nu accentuez din nou asupra atmosferei deceptionante de aici.
Fortele sarbe au incercat sa incinereze cadavrele unor etnici albanezi ucisi in Kosovo, pentru a distruge dovezile atrocitatilor comise pe teritoriul provinciei, informeaza saptamanalul britanic “The Observer“. Citand 3 martori, publicatia precizeaza ca acestia au vazut un nor de fum ridicandu-se deasupra minei Trepca, unde “escadroanele mortii” sarbe ar fi ars sute de cadavre, in cea mai mare parte barbati si tineri apti de lupta. Cadavrele erau transportate cu camionul, apoi incinerate intr-un ritm de cel putin 100 pe zi, iar cenusa a fost varsata in puturi abandonate. “The Observer” adauga ca mortii fusesera dezgropati din gropile comune din valea Drenica, unde erau depuse cadavrele prizonierilor de origine albaneza ucisi in inchisoarea de la Smrekovnica.
Am continuat sa fim atenti la stirile transmise de posturile de radio si televiziune despre negocierile de la Kumanovo. Spre dezamagirea noastra, RTS si-a concentrat jurnalul mai mult asupra luptelor de la granita iugoslavo-albaneza, prezentand un reportaj realizat in zona localitatilor Kosare si Gorozup. Imaginile aratau sate in care nici o casa nu mai ramasese intreaga, in urma bombardamentelor efectuate de NATO cu avioanele B-52. Sarbii spuneau ca au ucis cel putin 500 din cei 4.000 de luptatori UCK participanti la ofensiva, fara sa aminteasca nimic de pierderile suferite de ei. Despre negocierile de la Kumanovo nu au spus mare lucru, insa am remarcat ca, in stirea difuzata de RTS, crainicii nu conteneau sa insiste ca militarii sarbi discuta cu reprezentantii Natiunilor Unite si sa-l numeasca pe generalul Michael Jackson “seful delegatiei ONU“.
La ora 19:00, cele doua delegatii au intrerupt pentru doua ore negocierile de la Kumanovo. Pentru cina si consultari cu Belgrad-ul si Bruxelles-ul. Sarbii insistau asupra importantei rolului ONU in procesul de pace si solicitau ca retragerea fortelor lor din Kosovo sa dureze doua saptamani, si nu una, cum cerea NATO, motivand ca au probleme cu carburantii, iar soselele si vehiculele de care dispun sunt avariate. Mai solicitau garantii de securitate pentru sarbii care vor ramane in provincie si asigurari ca UCK nu va pune stapanire pe Kosovo. La randul lor, reprezentantii NATO le-au propus o varianta conform careia bombardamentele vor inceta pentru 24 de ore, timp in care sarbii trebuiau sa dea dovezi clare ca incep retragerea din provincie, abia dupa aceasta urmand ca raidurile aeriene sa inceteze definitiv.
Dupa pauza de cina, insa, negocierile de la Kumanovo nu au mai fost reluate. Nebojsa Vujovic a declarat ca delegatia sarba a dat dovada de bunavointa si a aratat ca este gata sa continue discutiile, acuzand reprezentantii NATO pentru blocaj. “Iugoslavia este gata sa accepte desfasurarea in Kosovo a unei forte internationale de mentinere a pacii, sub egida ONU, care sa fie alcatuita conform unei rezolutii a Consiliului de Securitate,” a declarat el. “Venisem aici cu bune intentii, avand mandatul Guvernului si Parlamentului de a negocia pacea…”
Mult mai transant, generalul Michael Jackson, care a anuntat intreruperea negocierilor, desi delegatia NATO ar fi fost dispusa sa le reia, a afirmat: “Deocamdata, nu exista alta alternativa decat reluarea si intensificarea bombardamentelor.” Astfel incat, dupa 40 de ore de pauza, la 1:18, la Belgrad sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Alarma a fost declansata in toate orasele iugoslave si bombardamentele nu au intarziat. Am urcat repede pe hotel “Toplice“, insa Belgradul nu a fost atacat pana la ora 2:00, cand am vazut cateva tiruri razlete ale antiaerienei din cartierul Zvezdara, unde s-au auzit bubuiturile infundate ale unor explozii, dupa care, pana la 6:28, cand s-a ridicat alarma, in capitala iugoslava a fost liniste.
In Kosovo, insa, a fost prapad. In cateva ore, avioanele NATO au lansat peste 110 proiectile, concentrandu-se asupra sudului provinciei. In special asupra localitatilor Pristina, Prizren, Suva Reka, Decani, Markovic, Kursumlija si Pec. In numai 30 de minute, asupra muntelui Rudnik, unde se afla un releu al RTS si in padurile caruia erau ascunsi militarii sarbi, au fost lansate aproape 40 de proiectile de diferite tipuri. In zona satului Planeje, sarbii au anuntat ca au cazut peste 100 de tone de bombe. Dupa o asemenea avalansa mortala, am renuntat sa-mi mai notez toate detaliile distrugerilor provocate de raidurile din aceasta noapte. Nu mai voiam decat sa dorm, sperand ca dimineata va aduce vesti noi despre negocierile de pace.