4 iunie 1999
Astazi, am ramas din nou singur. Centrul militar de presa a anuntat ca organizeaza, pentru cei interesati, o deplasare la Novi Sad. Pentru ca aveau acreditari de razboi, Mile, varul sau, George Roncea si Eugen Mihaescu s-au trezit dis-de-dimineata si au plecat. Eu mi-am savurat cafeaua la Media Center, amuzandu-ma cu ziarele de astazi, care – asa cum ma asteptam – publicau fotografia de la sedinta de ieri a Parlamentului sarb, cu Vuk Draskovic in mijlocul apropiatilor lui Slobodan Milosevic. Despre titluri… ce sa mai vorbesc ? Majoritatea sunau cam asa: “DA pacii in Iugoslavia”, “Pacea, mai presus de orice”, “O zi mare pentru viitor”, “La portile pacii”…
Deja au inceput sa apara declaratii despre proiecte de viitor ce imi aminteau de planurile romanilor de dupa Revolutie. Fostul premier iugoslav Milan Panic, in prezent unul din liderii Opozitiei, pretindea ca ar fi discutat cu liderii occidentali despre planul de reconstructie a Iugoslaviei dupa incheierea razboiului. “Economia este unul din elementele esentiale, o garantie a procesului democratic,” afirma el. “Cel mai important lucru este oprirea imediata a bombardamentelor, iar peste 6 luni, vor trebui organizate alegeri libere. Pana atunci, ar trebui format un guvern de uniune nationala, alcatuit din tehnocrati, care sa beneficieze de incredere in tara si in Occident, pentru ca e nevoie de bani pentru recunostructia tarii.” Lipseau doar promisiunea cu “cei 15.000 de specialisti” si rezultatul unei analize a expertilor occidentali, care au apreciat costurile primei faze a reconstructiei la peste 35 de miliarde de marci germane. Bani pe care nimeni nu s-a aratat, pana acum, dispus sa-i investeasca.
“Costurile reconstructiei dupa razboiul din Kosovo vor fi enorme,” a apreciat noul presedinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, citat de AFP. “Costurile au fost estimate la 5-6 miliarde de euro pe an, pe o perioada de cel putin 5 ani, ceea ce reprezinta 2 % din Produsul Intern Brut european. Comisia Europeana doreste stabilirea unei autoritati pentru o buna coordonare, asa cum au facut Statele Unite in privinta Europei, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Europa a inceput sa se gandeasca la strategia de pace chiar in ziua in care a inceput razboiul. Vom crea o singura zona economica, este un plan pentru intreaga regiune a Balcanilor.”
Pana la bani, la 9:02, sirenele alarmei aeriene ne-au amintit ca razboiul nu s-a terminat. La 9:15, trei proiectile au explodat in zona aeroportului Batajnica. Alarma a fost ridicata la 10:01, insa la 10:45 si 11:50, centrul orasului a fost zguduit de doua detunaturi puternice, despre care autoritatile au anuntat ca au fost provocate de avioanele inamice, care au spart bariera sonica la joasa inaltime. Pentru prima oara dupa bombardarea Ambasadei Chinei, am vazut astazi la televizor imagini cu Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apararii, despre care aflasem ca a fost ranit in timpul acelui atac. Am sunat la niste prieteni de la Studio B, care mi-au confirmat ca nu erau imagini de arhiva. Bulatovic se facuse bine. Tot la Studio B, pentru intaia oara de la inceputul razboiului, am vazut o fotografie decenta a lui Bill Clinton.
In timpul atacului de la 9:15, avioanele NATO au lansat mai multe proiectile asupra regiunii dintre satele Brankovac si Cot, de pe muntele Fruska Gora. Intre 9:15 si 9:30, a fost lansat un raid aerian asupra satelor din jurul podului peste Dunare de la Becka, distrus demult de bombardamente. La 9:20, doua bombe, dintre care una nu a explodat, au cazut intre satele Uzvece si Macvanski Pricinovic, de langa Sabac. La 9:30, a fost atacata regiunea Pristinei, insa in Kosovo atacurile incepusera de la 8:30. Bombardamentele s-au concentrat asupra sudului provinciei, 14 proiectile explodand langa Djakovica, iar alte 16 in apropiere de Gnjilane.
La ordinul comandantului suprem, militarii iugoslavi au pus mana pe telefon si au sunat la cartierul general al NATO de la Bruxelles. Tony Blair a confirmat ca generalul Dragoljub Ojdanic a fost cel care a telefonat, insa nimeni nu a ridicat receptorul. A lasat un mesaj pe robotul telefonic, in care solicita inceperea discutiilor pentru finalizarea tratatului militar de pace. Deja, cateva posturi de radio anuntau ca maine ar putea sosi la Belgrad o echipa de experti militari ai NATO, care sa negocieze detaliile retragerii din Kosovo si programul reintoarcerii refugiatilor albanezi. Ma cam indoiam ca ar fi asa, mai ales ca aflasem alte cateva posibile locatii pentru negocieri. Cel mai probabil, in Macedonia, delegatia NATO urmand sa fie condusa de generalul britanic Michael Jackson.
Dar informatia care m-a enervat cel mai tare si care avea sa trezeasca vii comentarii aici, la Belgrad, privea aspecte mai putin cunoscute ale discutiilor de ieri dintre Cernomirdin, Ahtisaari si Slobodan Milosevic. Se pare ca, in schimbul capitularii, presedintele iugoslav ar fi obtinut imunitate in fata acuzatiilor de crime de razboi formulate de Tribunalul de la Haga. Jurnalistii sarbi vorbeau chiar ca Tony Blair ar fi confirmat aceasta intelegere. Desigur ca – oficial – toata lumea s-a grabit sa o dezminta, insa evolutia evenimentelor de dupa razboi, precum si cotidianul american “New York Times” aveau sa o intareasca.
Presedintele rus Boris Eltin a afirmat intr-o convorbire telefonica cu cancelarul german Gerhard Schroeder “ca nu mai exista nici un motiv pentru continuarea agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei”, a anuntat agentia Interfax. Eltin a spus ca acceptarea planului de pace de catre autoritatile de la Belgrad ar trebui sa determine incetarea bombardamentelor.
Am transmis cateva detalii de atmosfera pentru Stirile de la ora 13:00 ale ProTV, dupa care m-au sunat colegii de la ProFM, rugandu-ma sa pregatesc o corespondenta si pentru ei. La cate informatii aveam, nu era nici o problema, mai ales ca radioul si televiziunea sunt suficient de diferite. Am avut ceva emotii la 13:23, cand, brusc, s-a luat curentul in centrul Belgradului. A fost, insa, o pana temporara, pentru ca a revenit dupa 10 minute.
Erau foarte multe de spus si am profitat de perioada linistita din ultimele doua zile, pentru a-mi arunca ochii asupra vietii sociale, care era fascinanta. De doua luni, pensionarii nu mai primisera un ban. Companiile private care asigurau o mare parte a transportului in comun in Belgrad nu mai aveau bani sa cumpere carburanti de pe piata neagra. De aceea, pentru acest week-end, programul autobuzelor a fost redus la 5 ore: de la 7:00 la 9:00 si de la 14:00 la 17:00. In disperare de cauza, mai multi stomatologi din Belgrad si Pancevo au anuntat ca, in fiecare sambata, ofera consultatii si interventii gratuite. Tot mai multi economisti critica o campanie neinspirat lansata de guvernul iugoslav, sub numele “Avem incredere in marfurile din tara noasta – Cumparam de-ale noastre, pentru ca avem ce cumpara”. Conceputa, initial, pentru a stimula cumva consumul intern, asa cum aprecia toata lumea, campania tindea sa mai puna o piatra la zidul care izola Iugoslavia de restul lumii. Fara a vorbi ca nici nu avea prea mare succes, sarbii fiind – dintotdeauna – mari amatori de pantofi italieni, costume frantuzesti, blugi americani sau echipament sportiv german.
La Nis, la cererea Guvernului federal, o comisie a inceput sa evalueze pagubele provocate de bombardamente si a ajuns sa depaseasca cifra de 1 miliard de dinari (100 de milioane de marci germane). La aceasta suma se adauga pagubele, imposibil de estimat in acest moment, provocate la fabrica de tigari si la instalatiile energetice si petroliere. Peste 2.200 de familii si-au declarat oficial gospodariile afectate de bombe. Verificand doar 45 dintre acestea, membrii comisiei au constatat pagube de 145 de milioane de dinari.
In Kosovo, problemele erau tot mai mari si mai greu de rezolvat. Din cauza distrugerilor provocate de bombardamente la retelele de apa si curent, apa potabila nu mai curgea la robinete. In lipsa apei, nici brutariile nu puteau lucra. In afara de paine, din magazine au disparut uleiul, zaharul si sarea, care se vand pe piata neagra cu 100 de dinari (10 marci) litrul, respectiv 80 de dinari si 20 de dinari/kg. De mai bine de 3 zile, majoritatea localitatilor din sudul provinciei zac in bezna. Ei bine, in ciuda acestei situatii catastrofale, sarbii tot mai aveau puterea sa zambeasca. Viktor Dimic, tanarul de la Media Center, mi-a aratat ultima poanta lansata pe Internet de sarbi: programul “Windows ’99“. In momentul in care faceai “click” pe simbolul “Windows ’99”, pe ecranul computerelor incepea sa se deruleze o serie de imagini ale ferestrelor caselor din Iugoslavia, protejate de suflul exploziilor cu ajutorul fasiilor de banda izolanta.
Intrevederea Cernomirdin–Talbott–Ahtisaari, prevazuta pentru astazi, la Helsinki, a fost anulata, a anuntat agentia Itar-Tass. Anularea acestei intrevederi a fost convenita in cursul unei convorbiri telefonice a celor trei parti, a precizat consilierul emisarului rus Viktor Cernomirdin. Presedintia finlandeza nu a furnizat motivul pentru care Cernomirdin nu participa la reuniune.
La ora 15:00, sirenele anuntau o noua alarma aeriana la Belgrad. Pana la 16:25, cand a fost ridicata, nu am fost bombardati. In schimb, au fost inregistrate mai multe atacuri la Uzice si Ivanic. Intre timp, s-au intors si prietenii mei din deplasarea organizata pentru jurnalisti de Centrul militar de presa. Nu fusesera la Novi Sad, ci la Valjevo, unde au putut vedea cu ochii lor urmarile bombardamentelor. Eugen Mihaescu a ascuns in geanta un fragment dintr-un proiectil, pe care avea sa-l transforme intr-o splendida statueta. Cand o vezi, ai impresia ca este un straniu trandafir de metal usor coclit, insa cand afli ce este in realitate, nu-ti poti reprima un fior de groaza.
Dupa ce s-au intors, cu totii mi-au povestit ce au vazut la Valjevo, dar cred ca Eugen Mihaescu a exprimat cel mai bine atmosfera, fara a spune un cuvant despre ce a vazut. A scris pentru “Cotidianul” inca un articol, pe care l-am ajutat sa-l transmita prin e-mail. Se numea “Ciuleandra s-a oprit ?“:
“E devreme, 7 de dimineata. La Centrul de presa al Armatei, cativa jurnalisti si cu mine asteptam sa se formeze un convoi pentru Novi Sad… Nu, s-a schimbat directia, vom pleca la Valjevo. Daca nu se razgandesc si vom merge in alta directie. Nimeni nu da lamuriri. Zig-zagam in labirintul zilei de azi. Nu am impresia ca Ciuleandra asta infernala se va opri. Televizoarele au sunetul taiat. Aici, in holul cu fotolii goale, scrumierele sunt inca pline cu mucurile tigarilor de ieri. Urmaresc CNN-ul, BBC-ul si televiziunea sarba. Un al patrulea televizor transmite filme cu desene animate. E singurul care are sonor. Aud glasul mieros al Lupului si cel tanguit al Scufitei Rosii. Ma duce gandul la Chamberlain, coborand din avion dupa intalnirea cu Hitler si scuturand umbrela, in timp ce exclama: PACE ! Traim momentul cel mai dificil de la inceputul crizei din Kosovo. Toti acesti oameni politici, de o parte sau alta a baricadei, cu diplomatia lor mediocra, ca un film de serie B produs acum 50 de ani, imi par ca dezaxatii de la balamuc, care privesc din curte spre strada si constata cu uimire ce multi nebuni sunt afara. Daca razboiul e prelungirea necesara, uneori, a diplomatiei, cum zice Clausewitz, atunci aceasta pace impusa de NATO nu este, oare, prelungirea razboiului, cum a fost pacea de dupa ’45, numita “razboi rece” ? Suntem noi in cel de-al Treilea Razboi Mondial sau cel de-al Doilea n-a incetat niciodata ? Milosevic se pare ca a depus o demisie in alb. Cui a lasat-o ? Se aude maraitul Armatei. Va accepta ea o capitulare ? Vor veni generalii americani sa semneze aceasta pace aici, la Belgrad, si abia atunci se vor opri bombardamentele ? Intram in viitor dand inapoi ? Prea multe semne de intrebare. Pentru tot ce a suferit acest popor demn si viteaz, sa se ajunga la ceva mai rau decat dictatul de la Rambouillet !
Un jurnalist de langa mine imi sufla: “Suntem in pericol de pace !” Cata dreptate are ! Pe fetele sarbilor nu se vede bucuria pacii, asa cum ar fi normal. In aceasta atmosfera ireala, femeia de la bufetul presei a disparut. Pe placa, un ibric cu cafea uitat da in foc. Miroase a ars. In fine, se formeaza caravana masinilor si plecam la Valjevo. 100 de kilometri sud-est. Intai, aerul vibreaza, apoi bubuitura. Desenez, repede, cuvantul PRESS pe un petic de hartie si il lipesc pe parbriz. Zambind pe sub mustata, ma gandesc ca l-am scris in engleza, sa poata fi citit de la 10.000 de metri. Pe dreapta, se vad, aplecati peste culturi, truditorii campului. Alaturi, o intindere nesfarsita, rosu-aprins, acoperita cu maci. Viata, ce pare neatinsa de razboi, continua peren. Abandonate sunt numai sperietorile de ciori. Nu-si mai au rostul. Pasarile au parasit ogoarele, din cauza bombelor. Corbi la corbi nu-si scot ochii.” Eugen Mihaescu, Valjevo, Serbia, 4 iunie 1999.
La 18:52, chiar dupa ce imi terminasem transmisia pentru Stirile ProTV, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Am coborat din camera, usor ingrijorati, pentru ca de mult nu se mai anuntase alarma atat de devreme. N-a fost decat un foc de paie, pentru ca, la 20:33, a fost ridicata. Nu avea sa fie anuntata din nou decat foarte tarziu, la 1:10 si, pana la 6:22, cand a incetat, nici un avion nu s-a aratat pe cerul senin al Belgradului. Nici celelalte orase din Serbia nu au fost atacate, doar sudul provinciei Kosovo a fost din nou tinta unor bombardamente sporadice.
Premierul Tony Blair a conditionat, la Koln, ajutorul financiar acordat reconstruirii Iugoslaviei de indepartarea presedintelui Slobodan Milosevic, informeaza AFP. Blair a declarat ca Iugoslavia isi poate regasi locul in randul natiunilor democratice europene, dar, in prezent, este condusa de “un dictator inculpat pentru crime de razboi“. “Nu va puteti astepta la primirea partii voastre din reconstructia Balcanilor, daca acesta nu va fi schimbat,” a atras atentia Blair.
La 23:25, sase rachete au fost lansate asupra localitatii Vrbnica, iar la miezul noptii, au fost luate la rand orasele Pristina, Decani, Pec, Djakovica, Prizren si Urosevac. La Djakovica au cazut cel putin 15 proiectile, iar deasupra satelor din sud-vest au fost lansate mai multe rachete de semnalizare, pentru a sprijini atacurile gherilelor UCK. Sarbii au anuntat ca ofensiva separatistilor albanezi a fost, din nou, respinsa, cu mari pierderi din partea dusmanilor.
“Ne vom continua rezistanta, pentru ca nu credem in manevrele lui Milosevic, care a masacrat populatia civila timp de mai multi ani,” a declarat purtatorul de cuvant al guvernului provizoriu al UCK, Jakup Krasniqi. “UCK va colabora cu comunitatea internationala, dar nu va depune armele decat dupa retragerea fortelor sarbe din Kosovo si dupa intoarcerea refugiatilor. Nu putem ataca trupele sarbesti care se retrag. UCK se declara in favoarea prezentei unei forte internationale conduse de NATO, cu un comandament si un control unificat. Chiar si Rusia, care este in prezent de partea sarbilor, va trece de partea NATO.”
Eugen Mihaescu m-a chemat sa-mi arate lucrarile pe care le-a realizat aici, la Belgrad. Intotdeauna m-a fascinat arta moderna, insa am inceput sa o simt cu adevarat abia in ultimii ani, cand am inceput sa-mi inteleg mai profund meseria. Lucrarile pe care le-am vazut mi-au amintit intr-o clipa, foarte acut, tot ce am trait in acest razboi. Erau colaje de fotografii, bucati de afise sau vederi, completate cu cateva tuse de culoare desenate cu o mana sigura, care le legau intr-o compozitie plina de sugestii. Dintr-una rasarea ochiul de vultur al lui Vuk Draskovic, rupt de domnul Mihaescu, odata cu un sfert din chipul liderului SPO, dintr-un vechi afis electoral descoperit pe un zid. Pe alta a reprodus sablonul simbolului de adapost antiaerian, cu silueta unui barbat care, in loc sa urce, cobora niste scari spre maruntaiele pamantului. Alta era un colaj din desenele unor copii care infatisau bombardamente, sub care domnul Mihaescu lipise o floare pe care o presase intre foile unei carti. Lucrarile pe care le-a realizat atunci redau atmosfera razboiului din Iugoslavia mai bine decat orice fotografie.
Destul de nelinistiti de noaptea fara atacuri, am pendulat intre camera si holul hotelului si barul muntenegrenilor de langa parc. La un moment dat, l-am vazut pe Vuk Draskovic intr-un interviu la postul privat de televiziune “Palma“. Referindu-se la militari si politisti, liderul SPO a declarat ca, dupa desfasurarea fortelor de mentinere a pacii in Kosovo, nu mai exista nici un motiv pentru ca vreun sarb sa mai mearga in provincie. “Documentele aprobate joi in Parlament contin multe elemente care ne dor, care ranesc adanc inima sarbilor, insa tara a ajuns in situatia in care trebuie facut orice pentru mentinerea unitatii ei,” spunea Draskovic. “Cu cat tara se va insanatosi si o va apuca pe drumuri noi, cu atat Kosovo, in 2-3 ani, va fi mai bine integrata in Serbia. Dar trebuie sa stim ca nu vom primi banii pentru reconstructia Iugoslaviei, fara o noua politica. Guvernul federal, in care s-ar putea sa ne intoarcem, trebuie sa stea la baza procesului de reconstructie a tarii.” Dezgustat, am plecat sa beau o bere. Unde era marele nationalist de ieri ? Ca sa nu mai adaug ca expunerea lui suferea de grave deficiente de logica: pe de o parte, recunostea ca sarbii nu mai aveau ce cauta in Kosovo, iar pe de alta, trambita ca aceasta este calea pentru o mai buna integrare a provinciei in Serbia !
“Atata timp cat se foloseste expresia “provincia Kosovo autonoma, sub administratia Serbiei”, aceasta este o ofensa pentru albanezii de aici,” a declarat Bujar Bukoshi, seful “guvernului” din exil al kosovarilor, intr-un interviu difuzat de InfoRadio Berlin. “Dupa tot ceea ce s-a petrecut in Kosovo si dupa acest genocid, va fi iluzoriu sa ne imaginam ca etnicii albanezi vor putea accepta o oarecare dominatie sarba. Nu ne putem astepta sa se poata duce negocieri cu criminali oficial inculpati de Tribunalul de la Haga. Avem nevoie de o faza tranzitorie, de o prezenta militara internationala si de o asistenta administrativa care ne va permite sa ne dezvoltam propriile institutii, cu ajutor occidental.”