25 mai 1999
Am început ziua mult mai destins, pentru că aveam curent și apă caldă la discreție. În plus, camerista mi-a bătut la ușă, chiar când mă pregăteam să cobor, spunându-mi să-i las rufele murdare la spălat. Era o binefacere de care nu mai avusesem parte de aproape o săptămână și nu prea mai aveam haine curate. Tariful pentru spălatul și uscatul rufelor era ridicol, în jur de 5-10 mărci germane, în funcție de cantitate. Era suficient să le las grămadă pe pătură și, dimineața, când venea să schimbe așternuturile (cam o dată la două zile), camerista le lua și le găseam seara, aranjate pe pat și mirosind frumos.
La cafea, când am răsfoit ziarele de astăzi, mi-a sărit în ochi un bilanț al Comandamentului Apărării civile, care anunța că, de la începutul războiului, perioada în care au sunat sirenele în Belgrad (anunțând alarma aeriană sau ridicarea ei) totaliza 3 ore și 38 de minute. Anunțul m-a amuzat, deși, aparent, nu era nimic de râs, însă așa de mult mă obișnuisem și eu cu sirenele, încât mi s-ar fi parut ciudat să nu sune într-o seară sau dimineață.
M-am dus la Media Center și am aflat de la ceilalți sârbi că au apărut din nou probleme la Cacak. Ieri, Poliția a reținut 5 persoane, pentru 24 de ore, sub acuzația că au organizat adunări populare neautorizate și ar fi înființat “Parlamentul cetățenilor“, fapte interzise de Legea marțială. Cei reținuți erau Mirjana Hercog, medic pediatru, Vera Barach, secretar al Primăriei, Nada Despotovic, profesoară, Milan Bozovic, profesor pensionar, și Vesna Bjelic, ziaristă, și au fost interogați timp de mai multe ore. Auzind vestea, în jur de 50 de locuitori ai orașului s-au adunat în jurul Judecătoriei unde se aflau cei 5, în semn de solidaritate cu aceștia. Mă gândeam că autoritățile nu vor risca escaladarea tensiunilor de la Cacak și, cu toate că i-ar fi putut arunca în închisoare, nu îi vor pedepsi prea dur. Într-adevăr, astăzi, la ora 11:00, toți au fost puși în libertate. La Belgrad, Vuk Obradovic, președintele partidului Democrația Socială, a protestat împotriva demiterii din funcție a primarului din Cacak și a prigoanei instituite împotriva liderilor locali ai Opoziției.
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, și-a reafirmat opoziția față de o eventuală oprire a atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, într-un interviu publicat în cotidianul spaniol “El Pais“. “Din punct de vedere militar, o pauză nu ar aduce nici un succes,” a declarat el. “Dimpotrivă, ar prezenta două inconveniente: sârbii își vor continua operațiunea lor de purificare etnică în Kosovo și își vor reorganiza apărarea antiaeriană, sporind riscurile pentru piloții noștri, la o reluare a bombardamentelor.” În cursul ultimelor zile, Olanda, Grecia și Republica Cehă au cerut, după Italia, o suspendare a bombardamentelor.
Liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic a profitat de tulburările de la Cacak și a dat un interviu cotidianului german “Tageszeitung“, în care confirma nemulțumirile unei părți a populației față de continuarea războiului. Deși n-a mai revenit în Serbia, Djindjic s-a hazardat să facă tot felul de afirmații, care nu prea aveau nici o legătură cu realitatea din țară. “Există un puternic curent în favoarea păcii în rândul populației iugoslave,” a asigurat el. “Cea mai mare parte a oamenilor ar fi fericiți dacă Milosevic sau oricine altcineva ar accepta planul de pace.” Djindjic a confirmat și dezertările din Armata iugoslavă, explicând că ar fi o formă de protest împotriva războiului. “Soldații sunt cazați prost, există probleme de hrană și de igienă. Și, după două luni de război, ei nu înțeleg prea bine ce se petrece, nici ce sens au toate acestea,” spunea Djindjic. A avut, însă, bunul simț să nu vorbească despre “succesul” operațiunilor NATO și să atragă atenția liderilor occidentali că “este dificil să te opui regimului, când bombele cad și lovesc obiective civile”. După care a început să bată câmpii, neștiind să evalueze dacă Slobodan Milosevic se pregătește pentru un război de lungă durată sau pentru negocierea păcii, considerând, însă, că o eventuală intervenție terestră a trupelor NATO ar fi o opțiune realistă.
Pentru a mai atenua puțin efectul acestui interviu, a cărui copie am primit-o de la un membru al conducerii Partidului Democrat, Zoran Djindjic a trimis prin fax și un comunicat, în care se declara în favoarea adoptării imediate a planului G-8 pentru Kosovo. El s-a lăudat că ar fi vorbit la telefon despre aceasta cu Carl Bildt, unul din emisarii speciali pentru Balcani ai Națiunilor Unite, cu care ar fi convenit să încerce accelerarea activităților diplomatice pentru adoptarea principiilor G-8, ca bază pentru elaborarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. “Poziția iresponsabilă a regimului de la Belgrad față de planul G-8 prelungește agonia Iugoslaviei,” se arată în comunicat. “Civilii, care nu au nici o legătură cu politica lui Milosevic, sunt primele victime ale acestui război. Oricum, fără democratizarea Iugoslaviei și a Balcanilor, nici după încheierea războiului, nu va fi pace în această regiune.” Tragi-comic în aceste comunicate și discuții era faptul că nici Djindjic, care nu avea absolut nici o influență în cercurile Puterii de la Belgrad, nici Carl Bildt, care nu era actorul principal al disputelor diplomatice pentru încheierea războiului, nu contau în jocurile politice ale momentului.
De parcă ar fi fost înțeleși, un alt personaj care se zbătea ca peștele pe uscat, având, totuși, meritul că a rămas la Belgrad, suferind alături de ceilalți, s-a apucat tot astăzi să dea interviuri presei străine. Este vorba de Vuk Draskovic care, misterios ca un magician și fără a oferi argumente în sprijinul afirmațiilor sale, prevedea că războiul se va sfârși în maximum 8 zile. “După încheierea războiului, în Iugoslavia se vor organiza alegeri anticipate,” afirma Draskovic în interviul acordat cotidianului francez “Le Parisien“, pe care mi l-au arătat fetele de la Media Center. “Mi se pare evident că Slobodan Milosevic nu își va schimba politica. Prin urmare, este important ca un număr cât mai mare de militanți care l-au susținut să vină de partea mea.” În finalul interviului, care mi-a amintit că liderul SPO era un talentat scriitor, acesta estima, rememorând vremurile când era considerat unul dintre exponenții naționalismului sârb, că va fi dificil ca Iugoslavia să accepte condițiile impuse de NATO și, mai ales, retragerea Armatei iugoslave din Kosovo și prezența în provincie a unor trupe străine.
Rivalitatea dintre grupurile din interiorul UCK amenință să se transforma într-un fratricid, avertizează ziarul “Albania“, cotidian al Opoziției albaneze. Acesta afirma că, în ultimul timp, se manifestă o creștere a tensiunilor dintre facțiunea armată a conducătorului politic Hashim Thaqi și cea loială liderului moderat Ibrahim Rugova. Cele două grupări și-au organizat propriile lor guverne ale regiunii Kosovo și propriile armate. Într-un incident din data de 22 mai, militarii din UCK le-au cerut simpatizanților lui Rugova să-și depună armele și să li se supună. “Atlfel, vom apela la forță,” au amenințat aceștia. În Albania, guvernul îl sprijină pe Thaqi, în timp ce principalul partid de opoziție îl sprijină pe Rugova. “Fratricidul, această tragedie care s-a manifestat în Albania în proporții catastrofale în al Doilea Război Mondial, bate din nou la ușile noastre,” comentează ziarul albanez.
După ce m-au lăsat să mă amuz cu aceste interviuri, care mai de care mai fanteziste, fetele mi-au întins o știre a agenției France Presse, care venea ca o bomboană pe colivă. Aflat în vizită la Londra, la invitația lui Tony Blair și a lui Robin Cook, președintele Muntenegrului Milo Djukanovic dădea asigurări că de la Belgrad vin semnale clare care indică o posibilă acceptare a planului G-8. În opinia sa, semnalele ar fi venit nu numai de la liderii Opoziției, ci și din anturajul lui Milosevic, ba chiar din partea președintelui iugoslav. “De exemplu, anunțul lui Milosevic că ar vrea să-și retragă armata din Kosovo,” explica, sigur pe el, Djukanovic. “Chiar dacă nu a făcut-o, este important că a început să anunțe asemenea măsuri, ceea ce arată că Milosevic e tot mai conștient că nu poate duce un război împotriva întregii lumi.”
Toate aceste declarații hazardate nu erau decât simple speculații, iar cei ce le făceau încercau să-și aroge merite sau influențe pe care nu le aveau. Eram, în continuare, consternat de lipsa de viziune politică a liderilor Opoziției sârbe și îmi explicam tot mai ușor de ce Milosevic îi juca pe degete. Aceștia nu reușeau să înțeleagă ce se întâmplă în propria lor țară, nu își înțelegeau propriul popor și – ceea ce era cu atât mai trist – erau incapabili să acționeze eficient și credibil într-o situație de criză majoră. Măcar dacă ar fi citit cu atenție cotidianul “Politika“, și tot ar fi înțeles mai multe despre ce se petrecea la Belgrad.
Militanți ruși și ucraineni pentru drepturile omului, foști dizidenți sovietici, au criticat atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, într-o scrisoare deschisă difuzată pe Internet și adresată “prietenilor și celor din țările occidentale care împărtășesc aceleași idei”, informează AFP. Mesajul este semnat de nume mari ale disidenței sovietice, precum Serghei Kovalev sau Liudmila Alekseeva. “Este trist să constatăm că există divergențe serioase legate de legalitatea, necesitatea și justificarea utilizării forței militare NATO în Iugoslavia,” se afirmă în scrisoare. Foștii disidenți se întrebau care va fi prețul unei eventuale victorii a NATO, subliniind similitudinea dintre această operațiune și războiul ruso-cecen care s-a soldat, între 1994 și 1996, cu zeci de mii de morți. Aleksandr Zinoviev a declarat că, prin războiul dus de NATO împotriva Serbiei, “țările occidentale manifestă un totalitarism mai teribil și mai periculos decât cel al lui Hitler sau Stalin. Impunerea sistemelor capitaliste în țările fostului bloc sovietic și în Uniunea Sovietică nu a condus la extinderea democrației occidentale, ci la o extindere a Occidentului.”
Am aflat că ieri, Riccardo Sessa, ambasadorul Italiei la Belgrad, a revenit în capitala iugoslavă, preluându-și atribuțiile oficiale. Sessa părăsise Belgradul înainte de 24 martie, odată cu personalul celorlalte ambasade ale țărilor care fac parte din NATO, cu excepția ambasadorului Greciei, care a rămas. Întoarcerea ambasadorului italian mi s-a părut cel puțin ciudată în contextul actual, deși Italia nu era considerată de sârbi printre principalii agresori. Totuși, aceștia nu uitau că, tocmai de pe bazele NATO din Italia, decolau zilnic majoritatea avioanelor care le bombardau țara. M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare și, spre sfârșitul războiului, aveam să înțeleg motivul ciudatei întoarceri.
Cugetările mi-au fost întrerupte la 12:15 de sirenele care anunțau din nou alarmă aeriană la Belgrad. Între 12:26 și 12:35, orașul Kragujevac a fost ținta a două raiduri aeriene, fiind lovită o uzină de la periferie. Între 12:50 și 13:40, zece bombe de mare putere au explodat la Novi Pazar. În același interval, 4 rachete au lovit satul Volujak, de lângă Knin, în Kosovo. O persoană a fost rănită în timpul atacului asupra satului Ribare, de lângă Jagodina, când au fost distruse câteva case și un automobil. Începând cu ora 13:00, avioanele NATO au lansat alte două raiduri asupra orașului Sabac, unde proiectilele au lovit încă o dată cazarma “Mika Mitrovic”, situată lângă un parc din centrul orașului. Au fost avariate școala “Laza Lazarevic” și alte clădiri civile din apropiere.
La 13:07, am auzit 3-4 bubuituri dinspre sudul Belgradului. La Zvecka, lângă Obrenovac, fusese lovită una din stațiile de emisie ale postului național de radio. La 14:30, orașul Bar, port din Muntenegru, a fost atacat de avioane care au lansat proiectile asupra flotei de război sârbești din Marea Adriatică și asupra satului Crni rat, care a fost învăluit de un nor de fum. La aceeași oră, în jurul Belgradului se auzeau din nou bubuituri. Erau bombardate satul Makis, unde era conducta principală de apă, și aeroportul Batajnica. Zece minute mai târziu, două explozii puternice au zguduit clădirea Media Center. Imediat, a sunat telefonul și Viktor s-a luat cu mâinile de cap. Era bunica sa, care făcea tărăboi că NATO a bombardat din nou cartierul Rakovica, în care locuiau, și suflul exploziilor i-au spart două geamuri de la balcon. La 15:30, o explozie puternică s-a auzit la Niș, fără să se spună dacă a provocat pagube.
Noi eram deja relaxați, pentru că la Belgrad sirenele sunaseră încetarea alarmei aeriene la 15:39. Relaxarea nu a ținut prea mult, pentru că, la 15:52, o detunătură puternică făcea geamurile întregii clădiri să zdrăngăne sinistru. Comandamentul Apărării civile a anunțat că fusese un avion care a spart bariera sonică la joasă înălțime. Cred că spuneau adevărul, deoarece, câteva minute mai târziu, o bombă de mare putere exploda la Novi Sad, avariind un transformator electric și lăsând fără curent și apă o bună parte din oraș.
Patru ruși care luptau alături de sârbi împotriva UCK au fost uciși în Kosovo în cursul ultimelor luni, a afirmat Binak Gashi, într-un interviu publicat de cotidianul “Vremia“. “Avem dovezi: documentele lor de identitate se află la statul nostru major,” a afirmat Gashi, care fusese intervievat la Kukes, în nordul Albaniei. “Este o realitate faptul că ofițerii ruși luptă alături de sârbi.” Binak Gashi a confirmat, pe de altă parte, că UCK colaborează cu Alianța Nord-Atlantică, “informându-i pe militarii NATO despre amplasarea trupelor sârbe”.
Abia acum începeau să curgă și alte informații despre distrugerile provocate de bombardamentul din această după-amiază. Și care începuse chiar mai devreme, în jurul orașului Kraljevo, unde 3 proiectile au lovit satul Jarcujak, iar alte 3 – depozitele “Jugopetrol” de la Bogutovac. În timpul atacului asupra orașului Sabac, câteva case au fost, efectiv, demolate de suflul exploziilor, iar schijele au ucis o femeie care tocmai își parca mașina în fața casei și au rănit grav 6 persoane. La 13:30, fusese avariat turnul de televiziune de lângă Presevo. La 14:00, un copil de 5 ani a fost rănit de o explozie la Vucitrn, iar o oră mai târziu, 4 explozii au fost auzite în satele din jurul localității Bujanovac.
La 17:10, au început să se audă bubuituri la Priștina. Începea iureșul în Kosovo. Aici, puținii jurnaliști care au mai rămas (sau mai bine zis, care au avut voie să rămână) s-au mutat în hotelul “Park“, pentru că hotelul “Grand“, unde locuiau până nu demult, a fost parțial distrus de bombe. Deși câteva din camerele de la ultimul etaj al hotelului “Park” aveau ca acoperiș cerul liber, jurnaliștii au rămas aici, atrași de oferta directorului. Acesta a avut inspirația să-i anunțe că telefoanele din hotel încă mai funcționau și pot să le folosească gratuit. Deși nota de plată pe luna aprilie s-a ridicat la 7.000 de mărci germane, directorul nu a renunțat la ideea sa și, probabil, își recupera paguba din banii încasați pe cazarea și mâncarea oferită.
N-am mai reușit să țin pasul cu ritmul bombardierelor NATO. Abia am apucat să-mi notez că, după 18:30, la Bujanovac au explodat 15 proiectile. Că alte 5 sate, de lângă Vranje și Prizren, au fost intens bombardate. Și că Djakovica a rămas fără apă, după ce o rachetă a nimerit conducta principală de alimentare. Mai târziu, s-a anunțat că, în numai două ore, au fost numărate cel puțin 30 de explozii în Kosovo.
NATO a acceptat cererea autorităților militare elene de a suspenda sosirea trupelor Alianței în portul Salonic, în timpul campaniei electorale și a desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European, relatează AFP. Statul major al Armatei elene a cerut NATO să suspende sosirea trupelor în Salonic, în perioada 3-15 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dimitris Reppas. “Cererea a fost acceptată,” a precizat el. Portul Salonic este punctul cheie în cadrul operațiunilor de întărire a contingentelor NATO din Macedonia, datorită calității instalațiilor de aici, precum și datorită apropierii de frontiera aflată la o distanță de 30 de kilometri.
În această seară, n-am transmis nimic pentru Știrile ProTV. A fost singura oară când nu au funcționat telefoanele mobile exact când aveam nevoie. Căzuse rețeaua și avaria a fost remediată abia după ce jurnalul nostru se încheiase. Mi-a părut rău, mai ales că, pe lângă bombardamentele din ultimele 24 de ore, mai voiam să anunț că mâine urma să înceapă la Belgrad procesul lui Steve Pratt și Peter Wallace, cei doi australieni de la organizația umanitară CARE International, care recunoscuseră că erau, de fapt, spioni ai NATO. Odată cu ei, era judecat în regim de urgență și un cetățean iugoslav, acuzat de complicitate. Îngrijorat că nu mi-a auzit corespondența, Mile Cărpenișan m-a sunat de la Timișoara, să mă întrebe ce s-a întâmplat.
La 22:48, destul de târziu pentru ultimele zile, sirenele anunțau alarmă aeriană la Belgrad. În Kosovo, nu era nevoie să mai sune alarma, pentru că bombardamentele nu conteniseră o clipă. La 20:00, trei proiectile loviseră un sat de lângă Lipljan, iar alte șapte explodaseră între satele Drenja și Jab, de lângă Istok. La 21:20, au fost bombardate satele Strpca, de pe muntele Sar, și Konjuh, de lângă Prizren. La 21:50, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 10 bombe asupra unei ferme de animale din satul Komoran, la 15 kilometri sud-vest de Priștina.
Între 23:15 și 23:45, bombardamentele s-au concentrat asupra Priștinei, unde au fost auzite 3 explozii puternice. Apoi s-au mutat în zona Prizren, 6 rachete lovind localitatea Lebane și 4 – satul Grmja. La 0:45, opt proiectile au lovit Veliko Grabovnica, un sat de lângă Leskovac, care a mai fost atacat de două ori, la 1:38 și 2:15. Mi-am notat 2 explozii puternice, care au afectat satul Markovic, de lângă Kursumlija. Pentru că, deja, trebuia să mă concentrez asupra a ceea ce se întampla în restul Serbiei.
Peste 50 % dintre refugiații din Kosovo sosiți în Albania și Macedonia au mai puțin de 18 ani, iar 40 % dintre aceștia au mai puțin de 14 ani, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO, Jamie Shea, care a vorbit despre o “generație pierdută“, relatează AFP. “Aproximativ 20.000 de refugiați au vârste sub 1 an, iar din luna martie, s-au născut 1.000 de copii în taberele de refugiați,” a precizat Shea. “Acești copii s-au născut fără incubatoare, fără electricitate, fără asistență medicală, fără apă, fără un acoperiș deasupra capului, fără nimic. Ei au, totuși, mai multe șanse decât copiii din Belgrad. NATO nu dorește să facă rău nici unui copil, dar nenorocirea este că albanezii din Kosovo nu au de ales între un incubator care să funcționeze cu electricitatea lui Slobodan Milosevic și un incubator fără electricitate. Ei nu au, pur și simplu, incubatoare, pentru că au fost izgoniți de acasă și trăiesc în taberele de refugiați.” În opinia lui Shea, regimul de la Belgrad dispune de câteva generatoare de siguranță pentru a face față întreruperilor de curent electric. “Le-ar putea utiliza pentru a alimenta spitalele, școlile sau armata,” a adăugat el.
Atacurile începuseră încă de la 22:10, când antiaeriana Niș-ului a respins primul raid asupra orașului. La 23:07, a fost bombardat aeroportul Ponikve de la Uzice și satele din regiunea muntelui Zlatibor. Singur pe acoperișul hotelului “Toplice“, așteptam atacul asupra Belgradului. La 0:20, am văzut intrând în acțiune antiaeriana Novi Sad-ului. Fără prea mare eficiență, pentru că 5 explozii succesive au luminat cerul dinspre nord. Radio Novosti a anunțat că proiectilele au lovit, pentru a treia oară, clădirea Televiziunii Novi Sad. Sau mai bine zis, ruinele acesteia. Exploziile au provocat un incendiu puternic și au avariat casele din apropiere.
Fără să vină spre noi, avioanele au continuat să atace regiunea Novi Sad-ului, până spre ora 1:00, lansând rachete asupra releului de televiziune de la Iriski Venac și a satelor de pe muntele Fruska Gora. La 1:10, barăcile părăsite ale unei ferme de lângă satul Ralje au fost făcute una cu pământul. La 1:15, când s-au întors către Niș, avioanele au mai lansat câteva proiectile asupra viaductului de la Veliko Plano, de pe autostrada spre Belgrad. De la 1:20, atacurile s-au concentrat asupra portului Prahovo, de pe malul Dunării. Nu mai puțin de 10 proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol”, unde au fost rănite mai multe persoane. Apoi a fost bombardat orașul Negotin, de lângă granița cu România.
NATO va avea, începând de joi, o forță permanenă de deminare în Marea Mediterana, a anunțat Comandamentul de Sud al Alianței Nord-Atlantice (AFSOUTH), citat de AFP. Această forță, numita Mine Counter Measures Force Mediteranean (MCMFM), va fi dotată cu opt detectoare de mine și o navă de susținere, fiind puse la dispoziția NATO de Belgia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia și SUA.
Cred că avioanele s-au retras în spațiul aerian al Bulgariei, îndreptându-se spre bazele aeriene din Turcia, pentru că au continuat să aștearnă un covor de bombe tot mai spre estul țării. La 1:30, 15 proiectile de mare putere au lovit depozitele “Jugopetrol” și transformatorul de energie electrică al unei fabrici din orașul Bor, de pe Valea Timocului. Legăturile telefonice cu această regiune, locuită de foarte multi etnici români, au fost întrerupte, așa că n-am putut afla mai multe detalii. Între 2:30 și 2:50, a fost atacată zona orașului Pirot. Aici, 4 explozii puternice au răsunat în cartierul Tanasko Rajic, de la periferie, și una în satul Izvor din apropiere. De asemenea, cel puțin 2 rachete au lovit releul de televiziune de pe Crni Vrh, de la 10 kilometri de oraș.
La scurtă vreme după atacul asupra portului Prahovo, sârbii au anunțat că antieriana ar fi reușit să doboare un avion inamic, care s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc, în apropierea confluenței cu granița iugoslavă și bulgară. Se adăuga că oamenii din Prahovo au văzut cum malul românesc al Dunării era survolat de elicopterele de recuperare ale NATO, căutându-l pe pilotul care se catapultase. Cam la aceeași oră, s-a anunțat că, deasupra satului Bojevac de lângă Pozarevac, ar fi fost doborât încă un avion al NATO, de tip Harrier. Puțin mai târziu, sârbii au revenit, precizând că fusese vorba de un aparat de tip Tornado, cu doi piloți la bord, care au reușit, și ei, să se catapulteze. Înainte de a se prăbuși în regiunea satului Petrovac, piloții au decuplat rezervoarele avionului, care au fost găsite lângă Aleksandrovac. Ajutați de localnicii care cunoșteau mai bine regiunea, militarii sârbi au organizat mai multe potere, pentru a-i captura pe piloți înainte de a fi recuperați de elicoptere.
Liderul UCK Hashim Thaqi a anunțat că acceptă ideea unui protectorat internațional în Kosovo, ca un pas intermediar până la independența provinciei. El a declarat că durata presupusului protectorat nu are importanță, dar a subliniat că acesta trebuie să fie temporar și să reprezinte o fază tranzitorie spre independența provinciei. La sfârșitul săptămânii, Thaqi își manifestase dorința unei întrevederi urgente cu Rugova, la Tirana, pentru a pune capăt dezacordurilor dintre ei, însă, până în prezent, acesta nu a dat nici un răspuns.
Nu puteam să înțeleg de ce piloții NATO insistau să lovească – așa cum au făcut și în această seară cu ruinele Televiziunii Novi Sad – ținte deja atinse în atacurile anterioare. Nu numai eu, ci și alți colegi cu care am stat de vorbă mai târziu, am ajuns la concluzia că această îndârjire cu care semănau bombe peste tot nu servea decât pentru a consuma cât mai multă muniție, pentru a stimula producția de armament. Și, așa cum, nu o dată, sârbii au atras atenția, arătând resturile unor proiectile pe care scria că trebuiau utilizate până în 1998 sau chiar 1985, Aliații scăpau în acest fel de niște bombe expirate. A căror distrugere, ținând cont de standardele ecologice, la mare preț în Occident, ar fi costat o grămadă de bani.
Cel mai bun exemplu al acestei risipe era depozitul “Jugopetrol” din cartierul belgradean Cukarica. Baraca din tablă ondulată așezată pe schelet metalic, cu butoaiele goale din interior și cu rezervorul de carburanți îngropat în pământ nu costau mai mult de 100.000 de dolari, oricât aș exagera. Ei bine, depozitul fusese lovit de cel puțin 10 proiectile, dintre care numai primele două rachete Tomahawk costau 1 milion de dolari bucata.
SUA exercită presiuni asupra Ucrainei, cerându-i să oprească tranzitarea petrolului destinat Iugoslaviei prin porturile sale la Dunăre, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Aviația NATO a început să distrugă centrele petroliere de stocare și rafinăriile iugoslave, dar Belgradul încă se aprovizionează cu produse petroliere pe Dunăre,” a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Credem că o parte a petrolului provine din Rusia și trece prin porturile ucrainene, de aceea dorim să vorbim cu reprezentanții ucraineni, în speranța că îi vom determina să oprească această tranzitare.”
După ce atacul asupra Novi Sad-ului a încetat, am coborât în cameră, căutând un post de televiziune de unde să mai aflu noutăți. Ceva mai devreme, vorbisem la telefon cu prietenul meu, Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al “Evenimentului zilei“. El mi-a povestit că 48 de refugiați albanezi, cazați într-o tabără de pe Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, s-au supărat pe condițiile oferite și, fără să anunțe pe nimeni, s-au urcat în tren și au plecat spre București, unde doreau să ceară să fie duși în altă țară. În urma lor au lăsat un adevărat dezastru. Au tras un chef de pomină, distrugând dormitoarele și grupurile sanitare și spărgând toate geamurile taberei. Cpt. Dan Bortiș de la IPJ Caraș-Severin a declarat că pagubele se ridică la câteva zeci de milioane.
Mi-a mai povestit de un raport al serviciilor secrete chineze, dezvăluit de cotidianul “The New York Times“, potrivit căruia bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad a fost un act deliberat. Chinezii afirmau că bombele – cunoscute sub inițialele JDAM, cel mai avansat tip de proiectile utilizat de armata americană – erau ghidate prin GPS, cu ajutorul unei rețele de sateliți. Una dintre ele a lovit exact camera de cifru, de unde erau transmise comunicațiile codate către Beijing, iar alta a explodat în biroul atașatului militar. Deși a insistat, i-am explicat că nu-i pot dezvălui acum, la telefon, motivul real al bombardării ambasadei chineze.
O hartă greșită a fost cauza bombardării de către forțele NATO a Ambasadei Chinei de la Belgrad, în noaptea de 7/8 mai, a precizat generalul Wesley Clark, într-un raport remis secretarulului general al Alianței, Javier Solana, citat de AFP. În acest raport, care se prezintă sub forma unei scrisori foarte detaliate, Comandamentul Suprem al Forțelor NATO din Europa insista să precizeze că eroarea a fost cauzată de actualizarea greșită a unei hărți mai vechi a capitalei iugoslave.
Căutând un post sârbesc de radio, am dat peste frecvența Radio România Actualități și am ascultat știrile din țară. Președintele Emil Constantinescu se întâlnise azi cu Richard Schifter, consilier special al secretarului de stat american, și i-a explicat că România dorește să se implice în reconstrucția Iugoslaviei, având capacități excedentare în producția de ciment, oțel și energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt prezidențial Răsvan Popescu, șeful statului român a insistat că nu trebuie să se repete “experiența ratată” a Bosniei, a cărei reconstructie s-a făcut prin limitarea importurilor la țările Uniunii Europene. Schifter s-a arătat interesat de posibilitatea ca în planul de reconstrucție a sud-estului Europei, să se acorde o importanță deosebită refacerii drumurilor din România, ca alternativă la rutele iugoslave. Simple promisiuni, fără nici o acoperire!
Înainte de a mă culca, m-au sunat colegii de la emisiunea de dimineață de la ProTV și mi-au spus că pot dormi liniștit, pentru că nu doresc o corespondență telefonică de la mine, decât dacă se întâmplă ceva ieșit din comun. N-am mai insistat să-i lămuresc că n-au dreptate, gândindu-mă că, poate, eu eram cel care greșea, fiind total absorbit de evenimentele la care eram martor. M-am trezit, totuși, la 6:00, și am ascultat știrile la un post de radio, îngrijorat să nu se fi întâmplat ceva important prin alt oraș și eu să nu știu. Nu am remarcat nimic și m-am culcat la loc, în timp ce, la 6:23, sunau sirenele de încetare a alarmei aeriene.
Nicosia a interzis astăzi intrarea unui ministru sârb pe teritoriul cipriot, ca măsură în cadrul sancțiunilor adoptate de UE împotriva Iugoslaviei, a anunțat seful diplomației cipriote, Ioannis Kasoulides, citat de AFP. Ministrul sârb fără portofoliu Bogoljub Karic sosise pe aeroportul din Larnaka, venind de la Budapesta, însoțit de soția sa, a precizat Kasoulides. Oficialul, care vizitează frecvent Ciprul, conduce Karic Banka, o instituție financiară cu sediul la Limassol. Guvernul cipriot a decis, în aprilie, să respecte sancțiunile decise de UE împotriva Belgradului, în ciuda simpatiei opiniei publice din Cipru pentru iugoslavi. “Este un lucru bun că ministrul sârb și soția sa, care încercau să părăsească Iugoslavia, au descoperit că nu exista zone sigure în care să fie bineveniți,” a declarat Jamie Shea, care a reamintit că acesta era “unul dintre bancherii președintelui Milosevic și a jucat, cu siguranță, un rol în furnizarea de fonduri pentru a-l ajuta să acceadă la putere, la sfârșitul anilor ’80”.