Feed on
Posts
Comments

3 iunie 1999

Ne-am trezit la ora cand s-au reluat discutiile dintre Milosevic si cei doi emisari internationali. Si asta nu pentru ca ne-am fi fixat ceasurile, ci pentru ca, la 8:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Debut promitator de dialog, chiar daca alarma s-a ridicat dupa 45 de minute. Avioanele nu au venit si acest joc de-a alarma aeriana, care avea sa se repete in mod ciudat astazi, exact in momentele cheie ale zilei, m-a facut sa cred ca facea parte dintr-un razboi psihologic. Insa n-am reusit sa aflu daca era manuit de NATO sau de oamenii lui Milosevic. La ora 10:00, discutiile au fost intrerupte, pentru a se astepta rezultatul din Parlamentul Serbiei, care fusese convocat in sedinta extraordinara, prima de la inceputul acestui razboi.

Aceasta manevra foarte interesanta a lui Slobodan Milosevic era inca o dovada a flerului sau politic. Teoretic, datorita puterilor speciale pe care i le conferise starea de razboi, presedintele iugoslav putea decide singur oprirea ostilitatilor, insa nu a dorit sa-si asume responsabilitatea unei decizii care ulterior ar fi putut sa-i fie imputata de sarbi. Asa, Milosevic se va putea ascunde in spatele asa-zisei vointe a poporului, prin glasul reprezentantilor sai. De parca cineva i-a intrebat pe sarbi la inceput daca sunt de acord cu razboiul. Ca sa nu mai vorbim ca, desi era vorba de o hotarare care implica Iugoslavia, pentru a decide aprobarea propunerilor de pace nu a fost convocat Parlamentul federal, din care faceau parte si reprezentantii Muntenegrului, ci doar cel al Serbiei.

La 10:22, ca un subtil avertisment pentru parlamentarii sarbi care isi incepusera sedinta, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Sesiunea s-a tinut cu usile inchise, doar cameramanii RTS avand voie sa filmeze. Imaginile transmise ulterior au fost foarte atent cenzurate, insistandu-se in mod special asupra liderilor Opozitiei, pentru a sugera contributia lor la decizia care avea sa fie luata. Fiind o zi foarte importanta, am avut mult de lucru. Prima transmisie am facut-o pentru Stirile de la ora 13:00, cand inca nu stiam care este decizia Parlamentului. Am remarcat, insa, interesul redus al sarbilor fata de hotararea care ar fi putut sa le aduca pacea, din cauza neincrederii oamenilor in politicieni. Era foarte cald, in Trg Republike incepuse traditionalul concert de pranz, la care, insa, venea tot mai putina lume. E drept ca nici formatiile care cantau nu erau dintre cele mai bune. Terasele si cafenelele erau pline de oameni, insa, paradoxal, oricat am tras cu urechea in dreapta si-n stanga, n-am auzit pe nimeni discutand despre ceea ce se intampla in acel moment in Parlament. Toti vorbeau despre refuzul Irlandei de a acorda viza de intrare in tara fotbalistilor nationalei iugoslave, cu care irlandezii trebuiau sa joace in preliminariile Campionatului European.

“De aceasta data, dorim sa vedem ca Slobodan Milosevic actioneaza, vrem sa fim siguri ca gandeste ceea ce spune, iar operatiunile militare vor continua pana cand vom avea dovada ca isi respecta angajamentele, in special cele legate de retragerea trupelor din Kosovo,” a declarat ministrul britanic de Externe Robin Cook, intr-un interviu acordat postului de televiziune Sky News, dupa anuntarea aprobarii, de catre Parlamentul de la Belgrad, a planului international de pace pentru Kosovo. El a respins posibilitatea unei impartiri a provinciei iugoslave. “Planul nu prevede nici o impartire. Aceste acorduri se aplica tuturor refugiatilor si intregului teritoriu al provinciei Kosovo, in cadrul unui lant de comandament unificat.”

Dupa doua ore si jumatate de dezbateri, Parlamentul Serbiei a aprobat planul de pace propus de Martti Ahtisaari si Viktor Cernomirdin, cu 136 de voturi pentru, 74 impotriva si 3 abtineri. In comunicatul care anunta rezultatul votului, se spunea ca planul de pace garanteaza suveranitatea si integritatea teritoriala a Iugoslaviei, confirma rolul ONU si este baza pentru realizarea pacii. Voturile impotriva au apartinut reprezentantilor Partidului Radical din Serbia (SRS), al carui lider, Vojislav Seselj, a convocat imediat o conferinta de presa, in care a anuntat ca partidul sau se retrage din Guvernul federal, deoarece nu doreste sa fie partas la aprobarea invadarii provinciei Kosovo de catre trupele NATO. “Am votat impotriva, deoarece acesta este planul de pace al NATO,” a explicat Seselj. “Nu puteam accepta aceasta varianta de pace, care prevede retragerea Armatei iugoslave din Kosovo inainte de oprirea bombardamentelor. Nu putem accepta prevederi identice cu acordul de la Rambouillet, care nu a fost semnat niciodata.”

Convorbirile dintre Slobodan Milosevic si cei doi emisari internationali au fost reluate imediat dupa anuntarea rezultatului sedintei parlamentarilor si au durat mai putin de o ora. Nici nu prea aveau ce sa mai discute, din moment ce presedintele iugoslav pasase responsabilitatea Parlamentului. Acesta le-a spus celor doi ca se supune decizie poporului si aproba, la randul sau, planul de pace. Milosevic nu a aparut la televiziune pentru a anunta aceasta decizie istorica si s-a multumit sa transmita un comunicat de presa, aproape identic cu cel al parlamentarilor, in care se repetau pretioasele lozinci despre garantarea suveranitatii si integritatii teritoriale si despre marea implicare a ONU in rezolvarea problemelor din Kosovo si Metohia, care aveau sa se dovedeasca niste vorbe goale, dupa nici o luna de zile.

Vestea era foarte importanta si ProTV si-a intrerupt programul normal, pentru o editie speciala a Stirilor, la 14:30 (ora Romaniei). Transmisia mea a fost scurta si am relatat despre deciziile Parlamentului si a lui Milosevic, fara a putea sa spun ceva despre reactiile provocate la Belgrad. Ahtisaari si Cernomirdin au plecat imediat catre Koln, respectiv catre Moscova, decoland de pe aeroportul Surcin. Cernomirdin a fost nevoit sa astepte 20 de minute in avion, pana s-a ridicat alarma aeriana, la 14:46. Interesant ca, in timpul alarmei, am auzit de 3 ori, la 13:26, 14:02 si 14:16, bubuituri despre care Comandamentul Apararii civile a sustinut ca ar fi fost avioane NATO care au spart bariera sonica in apropiere. Cred ca minteau, pentru ca detunaturile pareau a fi ale unor explozii si o coloana de fum albicios se ridica dinspre cartierul Zvezdara, unde se afla o cazarma a Armatei iugoslave.

De altfel, desi raidurile aeriene pareau sa fi ocolit Belgradul in aceasta dimineata, NATO a bombardat restul tarii si, in special, provincia Kosovo, unde, in ultimele 24 de ore explodasera peste 200 de proiectile. Intre 8:15 si 8:30, fusese lovit satul Novo Brdo, de langa Prizren. La 10:15, doua proiectile explodasera la Decani, iar alte zece au lovit localitatea Radnicki. Intre 10:15 si 10:30, patru bombe au fost lansate asupra fabricii de confectii “Stok” de la Kula. In acelasi timp, au fost atacate imprejurimile Novi Sad-ului, turnul de televiziune de la Srbobran, releul de radio si emitatorul de la Vrbas si, ceva mai tarziu, releul de televiziune de pe muntele Rudnik. La ora 13:00, a venit randul localitatii Boljevac, cartierului Grmija din Pristina si orasului Nis. La 13:10, a fost bombardat satul Ravna Reka, de langa Despotovac. La 13:40, a fost lovit releul RTS si emitatorul TV de la Caribrod, de pe muntele Kozarica, precum si un alt releu de televiziune, de pe muntele Crni Vrh, de langa Pirot. Ceva mai tarziu, o explozie a ranit un barbat la Sombor.

Operatiunile NATO impotriva Iugoslaviei vor continua, a declarat purtatorul de cuvant al Aliantei, Jamie Shea, la putin timp dupa acceptarea de catre Parlamentul sarb si Presedintia iugoslava a planului international de pace pentru Kosovo, relateaza AFP. “NATO urmareste indeaproape evolutia situatiei de la Belgrad,” a adaugat el, precizand ca Alianta nu va face nici un comentariu inainte de a primi un raport asupra discutiilor avute de emisarii internationali cu presedintele Slobodan Milosevic.

Inainte de plecare, Martti Ahtisaari nu a declarat decat ca e multumit de rezultatele obtinute la Belgrad si ca va organiza o conferinta de presa la sosirea sa la Koln. “Plec la Koln si sper ca, in curand, vor avea loc contacte militare, pentru inceperea implementarii planului de pace si a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, ceea ce va da semnalul suspendarii operatiunilor militare impotriva Iugoslaviei,” a tinut el sa precizeze. Irjo Lausipuro, purtatorul sau de cuvant, a adaugat ca misiunea lor a fost un succes. La randul sau, Valentin Sergheev, consilierul lui Cernomirdin, a spus ca, in zilele urmatoare se asteapta incetarea bombardamentelor.

In prima faza, nici cei doi emisari internationali, nici autoritatile iugoslave nu au dat publicitatii varianta oficiala a documentului semnat la Belgrad. Neoficial, s-a spus ca acesta ar contine 10 puncte, printre care incetarea ostilitatilor, retragerea integrala a fortelor iugoslave din Kosovo si reintoarcerea refugiatilor. Referitor la viitoarele forte de mentinere a pacii, s-a mentinut precizarea ca acestea vor avea “comanda si structuri de control comune”, fiind puse sub egida ONU si alcatuite dupa modelul trupelor SFOR din Bosnia, din 48.000 de militari ai NATO si 10.000 de militari rusi. De asemenea, se mentiona ca, in baza principiilor convenite de G-8, Consiliul de Securitate al ONU urma sa emita o rezolutie de urgenta care sa puna capat conflictului, urmand ca, in viitor, sa se discute posibilitatea ca un numar limitat de militari si politisti sarbi sa poata reveni in Kosovo.

Atat eu, cat si Mile, am auzit unele zvonuri conform carora, desi la intalnirea dintre Slobodan Milosevic si cei doi emisari internationali a participat si generalul Dragoljub Ojdanic, seful Marelui Stat Major, insotit de alti generali, conducerea Armatei iugoslave nu este de acord cu planul de pace, pe care il considera o tradare. Ba chiar se vorbea, printre militarii mai radicali, de varianta unei lovituri de stat. Zvonurile erau credibile, avand in vedere ca, inainte de a sosi la Belgrad, pana si cei doi emisari internationali fusesera de acord ca unele puncte ale planului de pace erau dincolo de orice logica militara si au fost eliminate, dupa ce acestia au refuzat sa plece in Iugoslavia cu propuneri inacceptabile si nerealiste.

Oricum, razboiul trebuia oprit cumva. Un bilant publicat astazi anunta ca, pana acum, numai in Belgrad au fost avariate sau distruse peste 1.000 de cladiri, printre care 69 de scoli si 47 de gradinite. Cel mai greu afectate erau cartierele Zvezdara si Rakovica, unde bombele avariasera 150, respectiv 606 cladiri. Sistemul energetic national functiona in regim de avarie, alimentand continuu doar obiectivele prioritare. Unele orase aveau curent dupa un program alternativ: 2-3 ore da, 2-3 ore nu, iar altele, cum ar fi Pozarevac-ul – orasul natal al lui Milosevic – aveau curent doar 2-3 ore in timpul zilei, plus de-a lungul intregii nopti. In Belgrad, distribuirea apei potabile s-a normalizat relativ, rezerva orasului ajungand la 48 % din capacitate.

“In adancul inimilor noastre, noi, militarii, nu suntem multumiti de numeroase dispozitii care au fost decise in cadrul acestor discutii, pentru ca multe lucruri nu sunt clare,” a declarat generalul rus Leonid Ivasov, la intoarcerea sa de la Belgrad, unde il insotise pe emisarul rus. “Totul depinde de bunul plac al NATO,” s-a plans generalul, insarcinat cu cooperarea internationala in cadrul Ministerului Apararii. “Nu exista disensiuni intre diplomati si conducatorii militari rusi, in ceea ce priveste reglementarea conflictului din Kosovo,” a declarat, insa, ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov, citat de Itar-Tass.

Eugen Mihaescu mi-a adus inca un mic eseu, sa-l trimitem la “Cotidianul“. Ma amuza ca, desi ii spusesem sa apeleze la ajutorul meu oricand are nevoie, de fiecare data cand venea, parea foarte incurcat ca ma deranjeaza si nu mai stia cum sa-si ceara scuze ca ma intrerupe din lucru. Astazi, articolul sau se intitula “Banda celor patru” si era descrierea unui desen imaginar.

“Asta noapte a fost liniste, boieri mari in oras, nu s-a bombardat. Diseara, insa, isi vor lua revansa pentru timpul pierdut. Pentru ca am desenat mai mult decat am scris, asa cum altii au scris mai mult decat au citit, iata, azi va trimit un desen. Intai chenarul, subtire si precis ca o muchie de lama, care sa delimiteze spatiul pe hartia alba, apoi va schitez din varful penitei cariatidele sculptate de marele Mestrovici, frumoasele belgradence, monumentale, dar zvelte, cu mersul lor mladios, stiind sa poarte capul sus, ca niste adevarate printese. Sunt singure, se plimba cate doua. Knejii sunt plecati la armata. Ce complexe de nesters, teribile, au lasat ele domnisoarei Korbel, alias Albright ! Apoi aceasta curca, Madeleine, o desenez aici, la coltul de jos al hartiei. Uitati-va cu cine seamana si nu ma mira. Are un aer de familie cu Ana Pauker. Pe cine sa mai desenam langa ea ? Pe baietelul asta, filfizon de cancelarie imperiala, Rubin, piatra pretioasa sau simplu ciob de sifon ciugulit de distinsa oratanie. Hai sa mazgalim langa el si pe nevasta-sa, aceasta femeie “expirata” ca pachetele de supa Knorr ce se vand pe tarabele iraniene, ca de acolo vine numita Christiana Amanpour a CNN-ului. Deci, sa va explic acum desenul si sa-l citim ca la ei, de la dreapta la stanga. Amanpour il cucereste pe Rubin si se casatoreste cu el la Roma, anul trecut. Rubin o cucereste mai demult pe batrana curca si baba, la randul ei, pe Clinton, la bucatarie, cu chiftele si lectii de politica externa, inca de pe vremea campaniei prezidentiale din ’92. Deci, “cherchez la femme”, cum zice frantuzul. Ati gasit femeia ? “La femme”, Amanpour, e insa musulmana si e in stranse legaturi cu UCK. Baietoaica e in pierdere de viteza pe micul ecran si vrea un show al ei pe scena lumii. De fapt, asta vrea si baba Albright si iata ca au “SHOW-ul” langa noi, in Balcani. Clinton vrea sa devina, dupa ce ii expira si lui “termenul”, presedintele Serbiei, pentru ca a realizat ceva: 1) i-a unit mai mult ca niciodata pe sarbi; 2) i-a alungat pe albanezi din Kosovo… si 3) a distrus tot ce era vechi si trebuia inlocuit. (E ultimul banc care circula pe aici.) Vi se pare ca desenul nu are sens ? Oricum, am fost dintotdeauna putin suprarealist: “Domnul doctor e nebun / Strange pietre de pe drum / Si le da pe la copii / Si zice ca-s jucarii / Si le da pe la cucoane / Si zice ca sunt bomboane.” Traim, de fapt, intr-o lume suprarealista, unde impostorii se numesc, ei singuri, filosofi si dau lectii de morala unui popor de moralisti. Un adevarat filosof, NIETZSCHE, zicea: arta e dorinta de a fi diferit, dorinta de a fi in alta parte. Din alta parte, din Serbia, va trimit desenul asta.” Eugen Mihaescu, Belgrad, 3 iunie 1999.

Fie ca nu l-a citit cu atentie, fie ca nu l-a priceput, Ion Cristoiu l-a sunat mai tarziu pe domnul Mihaescu, sa-l intrebe cand trimite desenul. Ne-am distrat copios cand ne-a povestit patania si cum s-a chinuit sa-i lamureasca figura de stil. “Cotidianul” avea un nou corespondent la Belgrad: astazi s-a intors prietenul meu, George Roncea. In perioada in care a lipsit, ne-a povestit ca a fost pana in Grecia, unde a participat la o conferinta despre razboiul din Iugoslavia si a stat de vorba cu foarte multi tineri, care erau foarte porniti impotriva NATO si – in special – impotriva americanilor si ii ajutau cum puteau pe sarbi. George s-a intors in Serbia aproape pe cont propriu, cu niste bani pusi de el deoparte, la care a contribuit si Ion Cristoiu, din buzunarul sau. Nu stia cat va reusi sa stea si facea economii cum putea.

albright @ war

Purtatorul de cuvant din Germania al UCK, Sabri Kicmari, a declarat ca nu crede in vointa de pace a presedintelui iugoslav Slobodan Milosevic si a cerut continuarea bombardamentelor NATO in Iugoslavia. “Anuntarea de catre Milosevic a acceptarii conditiilor de pace ale G-8 este o stire ruseasca, difuzata in scopul de a diviza comunitatea internationala,” a afirmat Kicmari, intr-o declaratie acordata postului de radio german MDR Info, cu sediul la Leipzig. “UCK se asteapta de la NATO sa nu opreasca bombardamentele, atat timp cat nu s-au retras din Kosovo toate fortele sarbe.”

In mod cu totul neobisnuit – pentru ca au un alt specific – am intrat in direct prin telefon si la Stirile de la ora 17:00, cand am putut sa creionez un pic si primele reactii dupa votul de astazi din Parlament. Mai multe detalii am dat in principalul jurnal, de la ora 19:30, cand am prezentat si cateva din prevederile planului de pace. Deoarece am stat toata ziua la Media Center, in fata calculatorului si a telefoanelor, nu am apucat sa-mi dau seama ce spun oamenii obisnuiti, ci consemnasem doar declaratiile oficiale. Reactiile erau, in general, de tipul corului antic: cu rare exceptii, liderii politici sarbi ridicau in slavi intelepciunea presedintelui iugoslav si nu scapau ocazia sa-si traga unii altora lovituri sub centura.

Desigur, Partidul Socialist din Serbia (SPS) a salutat gestul liderului sau de a aproba planul de pace, considerand ca acest acord va determina “incetarea bombardamentelor criminale, asigurand, in acelasi timp, mentinerea integritatii si suveranitatii nationale“. Partidul Stangii Iugoslave (JUL), al sotiei lui Milosevic, declara ca planul de pace contine toate principiile convenite de reprezentantii Uniunii Europene si ai Rusiei. “Votul de astazi din Parlament ofera motivele incheierii unui acord de pace care va stopa bombardamentele,” perora si Zarko Jovanovic, liderul Partidului Noua Democratie, adaugand ca “principiile aprobate asigura integritatea si suveranitatea tarii si rolul ONU in rezolvarea politica a crizei din Kosovo“.

Partidul Democrat (DS) a salutat aprobarea planului de pace, comentand insa, ca aceasta solutie ar fi trebuit gasita inainte de inceperea bombardamentelor. “In acest moment, cel mai important lucru este emiterea de urgenta a unei rezolutii ONU, care sa opreasca razboiul,” se arata intr-un comunicat al DS. Vuk Draskovic, presedintele Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO), a organizat o conferinta de presa imediat dupa aprobarea planului de pace, declarand, pompos: “Este o zi mare pentru pacea si viitorul Serbiei si Iugoslaviei. De astazi, nu mai suntem dusmani cu tarile NATO. Aprobarea planului de pace nu inseamna doar incetarea razboiului, ci si un nou inceput pentru Iugoslavia. SPO va contribui la democratizarea tarii si la normalizarea relatiilor cu Muntenegru, SUA si Uniunea Europeana.” Nici el nu a vrut sa analizeze detaliile planului de pace, insa a repetat ca asigura integritatea si suveranitatea tarii si garanteaza oprirea bombardamentelor. Straduindu-se sa risipeasca orice banuiala, Draskovic a povestit ca, la intalnirea de aseara, Slobodan Milosevic doar i-a informat pe liderii partidelor parlamentare despre continutul planului de pace, fara sa le recomande cum sa voteze. Si, desigur, nu a scapat ocazia sa-l atace pe vechiul sau rival, Vojislav Seselj, cu care se chinuia sa imparta electoratul cu optiuni nationaliste, acuzand parlamentarii SRS ca au votat impotriva pacii.

Singurul care a spus lucrurilor pe nume a fost Dragan Veselinov, presedintele Coalitiei “Vojvodina, care a acuzat ca planul de pace inseamna, de fapt, un act de capitulare, cu care nu poate fi de acord. “In discursul sau din Parlament, Milan Milutinovic a vorbit despre venirea rusilor, despre venirea militarilor NATO, dar nu a spus nimic despre comanda acestor trupe,” a atras atentia Veselinov. “Probabil ca a avut un lapsus, pentru ca – dupa mine – acordul prevede o comanda comuna. Cei care au votat planul de pace au semnat, de fapt, capitularea. Noi, cei din Vojvodina, nu vom semna niciodata asa ceva. Nu avem nici un motiv sa ajutam acest guvern sa scape din situatia catastrofala in care singur s-a bagat.”

Seara, si Parlamentul Republicii Muntenegru a adoptat o rezolutie prin care aproba principiile G-8 ca baza pentru reglementarea crizei din Kosovo, sub egida ONU. Documentul, propus de presedintele Milo Djukanovic, condamna “orice folosire a fortei si violentei in reglementarea problemei provinciei Kosovo si isi exprima regretele pentru numeroasele victime si distrugeri provocate de acest conflict”. Din cauza acestui paragraf si a respingerii unei alte rezolutii, propusa de Partidul Socialist Popular (SNP), aliat al lui Milosevic, care solicita condamnarea agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei, comisa prin incalcarea Cartei ONU, cei 26 de reprezentanti ai acestui partid au votat impotriva.

UCK va aproba planul de pace propus Belgradului de G-8, a anuntat liderul politic al organizatiei separatiste, Hashim Thaqi, la postul de televiziune german ZDF. “UCK este gata sa conlucreze la transformarea politica si militara in provincia Kosovo,” a declarat Thaqi, ocolind raspunsul la intrebarea referitoare la posibilitatea depunerii armelor de catre membrii UCK.

Am inceput sa aflam tot mai multe detalii despre continutul planului de pace, care confirma temerile celor ce il asimilau unei capitulari. In dosul expresiilor diplomatice folosite, se ascundeau prevederi foarte clare. Sarbii aveau la dispozitie o saptamana pentru a-si retrage din Kosovo trupele, armamentul si artileria antiaeriana. Dupa retragere, urma sa fie creata o zona-tampon, cu latimea de 25 de kilometri, intre Serbia si Kosovo, in care era interzisa prezenta oricaror forte militare sarbesti. Kosovo urma sa fie administrata de reprezentantii desemnati de ONU, iar, dupa retragere, va fi permisa intoarcerea unui numar mic de politisti si graniceri sarbi, dotati cu armament usor, care vor avea datoria sa mentina legatura cu misiunea civila internationala, sa incercuiasca si sa curete campurile de mine si sa ocupe functii administrative in localitatile locuite de sarbi in cateva puncte-cheie de pe frontiera. Era greu de crezut ca acest lucru va fi posibil, odata cu intoarcerea refugiatilor albanezi, protejati de fortele NATO.

Ne-am uitat la jurnalele de stiri ale RTS, care au prezentat imagini de la sedinta Parlamentului. Am remarcat ca Vuk Draskovic statea in primul rand al salii, incadrat – in stanga – de premierul sarb Mirko Marjanovic si de presedintele Serbiei, Milan Milutinovic, iar – in dreapta – de Ljubisa Ristic, lider al JUL, si de ministrul de Interne Vlajko Stojiljkovic. Deja, la Belgrad se vorbea ca, in cazul in care Vojislav Seselj si partidul sau se vor retrage din guvernul federal, locul lor va fi luat de Vuk Draskovic si de SPO. Un semnal sugestiv l-a dat si RTS, din ale carei imagini au lipsit cu desavarsire paramentarii radicali. Ca si cand nu ar fi participat la sedinta. Privind jurnalul, am observat ca, dupa ce, vreme de 71 de zile, toate stirile despre bombardamente au inceput – fara exceptie – cu sintagmele “aviatia criminala a NATO” sau “agresiunea nemiloasa impotriva Iugoslaviei”, in aceasta seara, se vorbea, sec, doar despre bombardamente.

Astazi, nu am ratat nici un jurnal ProTV. M-au sunat si am transmis si pentru Stirile de la miezul noptii, cand Lucian Mindruta insista sa ma intrebe care sunt reactiile oamenilor. I-am explicat ca singurii care au fost cuprinsi de euforie au fost jurnalistii straini, care se bucurau, probabil, ca scapa de razboi. Isi pregateau bagajele, iar un ziarist francez caracteriza momentul actual spunand ca “suntem in pericol de pace“. Sarbii nu cred ca pericolul e chiar atat de mare, desi – pentru a doua oara de la inceputul razboiului – la Belgrad nu a fost alarma. Am povestit celor de acasa ca aici, peste tot, pe strada, in cafenele, in parcuri sau in taxi, lumea nu vorbeste decat de aprobarea planului de pace. In general, oamenii erau nemultumiti, dar neputinciosi. Toti se intrebau ce rost au avut 71 de zile de bombardamente si suferinte, daca pacea se va incheia in aceleasi conditii ca acelea din acordul de la Rambouillet. Le puteam citi dezamagirea pe chipuri, dupa ce au suportat cu stoicism si indarjire lipsurile si nenorocirile provocate de bombe. Si tot mai multi incep sa considere acordul de pace drept un act de capitulare.

“Odata ce toate trupele regimului de la Belgrad vor fi retrase, vom putea lua in considerare o situatie in care un numar mic de soldati sa poata fi din nou desfasurati in Kosovo,” a declarat Alistair Campbell, purtatorul de cuvant al premierului britanic Tony Blair, informeaza AFP. Rusia a insistat asupra posibilitatii ca Belgradul sa-si poata mentine un numar de militari in Kosovo. Soldatii care ar fi autorizati sa se reintoarca in Kosovo ar avea de indeplinit misiuni de legatura sau de supraveghere a manastirilor ortodoxe din provincie. Pe de alta parte, Campbell a repetat ca Londra se opune cu fermitate unei impartiri sau unei divizari de facto a provinciei Kosovo.

Pentru ca era o seara linistita, ne-am hotarat sa mergem in cartierul Zemun, la restaurantele de pe malul Dunarii, sa mancam peste. Am luat un taxi si am ajuns pe faleza, unde ne-am plimbat o jumatate de ora, admirand din nou fetele frumoase care treceau pe langa noi, plimbandu-si cainii sau strangandu-si in brate prietenii. Intr-un final, la sugestia lui Eugen Mihaescu, am ales un restaurant a carui terasa ne lasa sa privim Dunarea si o parte din Belgrad. Alegerea a fost cat se poate de inspirata. Eu si George Roncea am fost singurii care am cerut intai o ciorba de peste. Cand chelnerul a venit cu ceaunul imens, din care se ridica un miros irezistibil, Mile, Dobrivoi si domnul Mihaescu n-au mai stat pe ganduri, cerand si ei farfurii. Nici unul dintre noi nu-si amintea sa fi mancat vreodata o ciorba atat de buna. La felul doi, Eugen Mihaescu l-a rugat pe chelner sa ne aduca, pe o tava, diferite feluri de peste. Cand s-a intors cu comanda, ne-am ingrozit: dupa ce golisem ceaunul cu ciorba si ne gandeam chiar sa renuntam la felul doi, chelnerul a sosit cu o tava ovala, lunga de cel putin 1 metru, pe care erau insirate vreo 10 feluri de peste prajit. Mai mare, mai mic, facut la gratar sau in tigaie, acompaniat de cartofi fierti, salata si mujdei, arata senzational. Amuzat de figurile noastre speriate, chelnerul ne-a mai adus o sticla de vin si s-a scuzat, dandu-si seama ca suntem straini, ca asa se mananca in Serbia. Nu gasesc cuvintele pentru a descrie minunatia pe care am mancat-o si nu voi uita niciodata aceasta cina. Desi, la un moment dat, nu mai puteam inghiti nici un bob de mazare, nu ne-am lasat pana nu am golit toata tava. Era pacat sa lasi pe masa altceva decat oasele. Cand am cerut nota de plata… alta surpriza: tot ce mancasem, la care se adaugasera doua sticle de vin, niste vodka si cafele, costa 500 de dinari. Adica 50 de marci germane. Nu de persoana, ci in total !

La un moment dat, chelnerul ne-a intrebat daca stim bancul cu sarbul pe care, nemaiavand ce manca, il trimite nevasta la pescuit. Norocos, acesta prinde un somn si il aduce acasa. Ii spune nevestei sa-l arunce in tigaie, insa aceasta ii atrage atentia ca nu mai au butelie de 3 saptamani. “Nu-i nimic, il faci pe plita,” ii spune el sotiei, insa aceasta ii aminteste ca, din cauza bombardamentelor, nu au curent. Dupa ce femeia ii spune ca n-au nici carbuni, sa-l faca la gratar, sarbul se enerveaza, ia pestele (care auzise intreaga conversatie) si il arunca inapoi in Dunare. Fericit, somnul incepe sa aplaude si sa scandeze numele celui caruia ii datora viata: “Slobo ! Slobo !

Emisarul rus Viktor Cernomirdin considera ca principalul rezultat al negocierilor cu autoritatile de la Belgrad este faptul ca eforturile de pace au fost plasate acum sub controlul Natiunilor Unite, informeaza Interfax. “Cel mai important este ca am reusit sa plasam procesul de pace din Balcani in sfera juridica a Natiunilor Unite,” a declarat el.

La 21:43, in timp ce stateam pe terasa restaurantului, am observat ca antiaeriana din jurul Belgradului tragea dupa un avion. Am crezut ca n-am auzit noi sirenele, insa, cand l-am sunat pe Nelu, la hotel, acesta ne-a confirmat ca nu era alarma aeriana. La 22:30, antiaeriana tragea din nou, cu putere, ba chiar s-a anuntat ca ar fi doborat un avion-spion fara pilot. Si, totusi, nici o sirena, desi – altadata – nici nu intrau bine avioanele in spatiul aerian iugoslav, ca se si dadea alarma. Acum, insa, pentru a-i convinge pe oameni ca pacea adusa de providentialul lor presedinte este aproape, autoritatile au riscat si nu au declansat sirenele, inchipuindu-si – probabil – ca nu toata lumea va observa tirurile antiaerienei. Scarbiti de aceasta cinica ipocrizie, ne-am intors la hotel.

De altfel, bombardamentele din aceasta noapte aveau sa fie mai putin intense, desi vremea era favorabila. Atacurile s-au concentrat asupra provinciei Kosovo si a sudul Serbiei. La 19:40, patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Trgoviste, din zona orasului Vranje, alte trei explodand la Novo Brdo. Un sfert de ora mai tarziu, a fost bombardata regiunea Prizren-ului, unde a fost avariata fabrica “Bismut”. La 20:15, a fost bombardat satul Korak, iar intre 21:32 si 21:45, au avut loc 5 raiduri aeriene asupra satului Markovic, de langa Kursumlija, unde alarma nu mai fusese ridicata de 48 de ore. La 22:00, in zona localitatii Zur, la 12 kilometri sud de Prizren, au explodat 18 proiectile. La miezul noptii, 3 bombe au lovit satul Kacanik, de langa Pristina, si satul Planeja, de langa Dragas. Ceva mai tarziu, mai multe explozii au fost auzite in satul Veliko Grabovnica, de langa Leskovac, iar la 3:40, artileria antiaeriana din jurul orasului Sabac a ripostat impotriva unor avioane care survolau regiunea.

NATO estimeaza ca numarul de morti si raniti inregistrat in randul fortelor armate sarbe depaseste cu mult cifra de 10.000,” a precizat colonelul Konrad Freytag, purtator de cuvant militar al Aliantei. El a reamintit faptul ca autoritatile de la Belgrad au dat publicitatii, cu cateva zile in urma, cifra de 1.800 de morti si raniti din cadrul armatei, precizand, insa, ca evaluarea facuta de NATO se refera la cifre mult mai mari.

Cand ne-am intors la hotel, ne-a intampinat Jelena, o sarboaica de treaba, care il inlocuia pe Boban, tanarul care vindea noaptea la buticul din hotel. Desi incercase din rasputeri sa se ascunda, acesta fusese incorporat acum 3 saptamani. Noroc cu Nelu, care ii aranjase sa fie trimis la o unitate de transporturi din Belgrad. Ii povestisem lui Eugen Mihaescu despre drama Jelenei. Aceasta era vaduva si avea un singur baiat, care fusese luat in armata, iar unitatea lui ajunsese in Kosovo, chiar in zona frontierei cu Albania, unde se dadeau cele mai grele lupte si cadeau bombe zi si noapte. La inceputul razboiului, Jelena vorbea cu baiatul la telefon de 2-3 ori pe saptamana. Apoi, primea scrisori de la el. La un moment dat, vreme de aproape o luna de zile, Jelena n-a mai avut nici o veste de la fiul ei. Biata femeie nu mai avea somn, era trasa la fata si plangea tot timpul. Ne indragise pe mine si pe Mile si mai statea de vorba cu noi, spunandu-ne ca ii amintim de copilul ei, care e cam de varsta noastra.

Daca in primele zile o intrebam ce mai face baiatul, cand perioada in care nu avea nici o veste de la el a inceput sa se lungeasca tot mai mult, n-am mai intrebat-o, ba chiar evitam sa aducem vorba despre razboi. La un moment dat, am inceput chiar sa ne ferim de ea, pentru ca durerea care i se citea pe fata era atat de mare, incat ne dadeau lacrimile. Disperata, la un moment dat s-a dus la Statul Major si a dat buzna peste un general, implorandu-l sa o ajute sa primeasca o veste de la baiat. Acesta i-a promis cate in luna si-n stele, insa femeia era convinsa ca baiatul ei a murit si comandantii sai incearca sa-i ascunda asta. Pentru ca nu mai putea dormi, l-a rugat pe patronul buticului sa o lase sa lucreze in tura de noapte. Ajunsesem sa nu mai coboram in bar seara, pentru ca venea la masa noastra si povestea, pana nu o podidea plansul, amintiri despre fiul sau.

Acum cateva seri, cand ma intorceam cu Mile de la barul muntenegrenilor de langa noi, Jelena parca sa nascuse a doua oara. Ne-a luat in brate, ne-a pupat si ne-a spus, plangand de bucurie, ca a sunat-o baiatul si e sanatos. Ne-a asezat la o masa si ne-a adus doua beri, promitandu-ne ca, la prima leafa, o sa ne faca cinste cu o sticla de whisky. I-am multumit si am stat cu ea la taclale, molipsiti de fericirea ei. In seara asta, era din nou bucuroasa, pentru ca fiul ei o sunase si i-a spus ca, in cateva zile, va veni acasa. Apoi, cu voce scazuta, Jelena ne-a spus ca jos, in Kosovo, au murit foarte multi soldati si ca fiul ei va incerca sa aduca poze de pe front. “Si uite pentru ce au murit toti copiii aia !” a exclamat ea, referindu-se la planul de pace aprobat astazi. Am dat, tristi, din cap si ne-am dus sa ne culcam. Aveam sentimentul ca, in urmatoarele zile, situatia va evolua spectaculos si trebuia sa fim cu ochii in patru.

Trenul Aliantei Nord-Atlantice, care a transportat la Craiova echipamentele necesare instalarii radarului mobil NATO a sosit azi, in jurul orei 13:00, in statia Pielesti, la circa 10 kilometri de Craiova, informeaza corespondentul Mediafax. Conform documentelor vamale, greutatea incarcaturii militare, care a fost insotita de 15 militari americani, a fost de aproximativ 174 de tone. Numeroase aparate digitale, generatoare si alte componente ale radarului mobil, 5 autospeciale militare si circa 10 containere sigilate au fost transportate in 20 de vagoane. Comandorul Mircea Grosu, seful aerodromului din Craiova, a declarat ca radarul mobil va fi montat in incinta UM 01820 din Craiova, acolo unde, in urma cu 2 ani, din cauza unui accident produs in timpul testarii la sol a unui nou tip de explozibil, si-au pierdut viata 16 militari romani.

Share