ministru de externe

11 aprilie 1999

Pentru prima oară nu am auzit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, când la Niș, Podgorica, Leskovac și Novi Sad se dădea din nou alarma. Însă doar pentru scurtă vreme. În Kosovo era în continuare alarmă aeriană. La 9:17, în Priștina s-au auzit trei explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au căzut în apropiere de mănăstirea Gracanica.

RTS a anunțat, în această dimineață, că programele sale pot fi urmărite, în zonele în care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecvențele pe care pot fi recepționate. Pe de altă parte, în Muntenegru a fost interzisă retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” și “Europa liberă“. Anunțul ne-a lăsat perplecși. În timp ce erau acuzați că manipulează opinia publică prin mass-media, sârbii încă mai permiteau retransmiterea acestor programe, de către patru stații de radio din Muntenegru !

Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Paști. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, veniseră să găsească măcar câteva clipe de liniște și să ceară ajutorul lui Dumnezeu ca să înceteze coșmarul. Slujba nu era oficiată de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nașterea Domnului” din suburbia Zemun.

Am plecat în Trg Republike, la obișnuitul concert. Simțeam că astăzi, va fi ceva deosebit și nu m-am înșelat. Deasupra scenei a fost instalată o reproducere a icoanei “Îngerul alb” de la mănăstirea Mileșevo. Deși ploua ușor, peste 15.000 de oameni erau adunați în piață. În primele rânduri, lângă o imensă fotografie a mănăstirii Rakovica, avariată de bombardamentele asupra cartierului, au afișat mesajul “Nu atingeți locurile sfinte ! Dumnezeu e încă deasupra noastră!”

Concertul a început cu ceea ce Mile Cărpenișan a numit “un moment vesel”. Pe scenă au urcat cinci cazaci, cei veniți odată cu Ghennadii Selezniov. Pareau decupați dintr-un film prost (rusesc, desigur). Îmbrăcați cu tunici și pantaloni bufanți, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap înalte chipie rusești, iar doi – celebrele căciuli mițoase. S-au pornit pe o serie de declarații belicoase despre ce o să le facă americanilor când vor pune mâna pe ei și i-au asigurat pe sârbi că sunt doar primii dintre cei 15.000 de cazaci care tremură de nerăbdare pe malurile Donului, așteptând să vină să lupte alături de Armata Iugoslavă. În final, după ce i-au umplut pe sârbi de promisiuni, cazacii au cântat o superbă baladă rusească de război. Care a mai șters din ridicolul declarațiilor de până atunci.

Oricum, cei care au venit în piață au avut parte de un adevărat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba și Djordje Balasevic. Adică unul dintre cei mai populari interpreți de muzică pop, formația care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslavă și, în fine, regele baladelor. Am fost șocat când l-am văzut pe Bora Djordjevic, solistul vocal și liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timișoara, când venise pentru un concert în fostul club The Note. Arăta mai bătrân cu 50 de ani. Avea părul alb, fața suptă și nerasă, ochii înfundați în orbite. Avea, însă, tot atâta energie.

Dacă mi-a plăcut reacția oamenilor când au cântat primii doi, când a venit Djordje Balasevic pe scenă, mi s-a tăiat răsuflarea. Sârbii parcă înnebuniseră. Îl aveau în față pe zeul lor. A cărui voce aproape că nu am reușit s-o aud. Când formația intona primele acorduri ale unei piese, mulțimea începea să aplaude și să strige de bucurie, după care cânta întreaga piesă, cuvânt cu cuvânt, notă cu notă, fără greșeală. A fost absolut incredibil. În final, Balasevic a ținut să dezmintă zvonurile că ar fi fugit din țară. Le-a cerut, simplu, oamenilor să îl înțeleagă. Avea o fetiță bolnavă, căreia medicii i-au recomandat să stea până se vindecă într-o stațiune din Slovenia. Așa că va locui acolo o vreme, după care se va întoarce acasă, la Novi Sad.

Copleșiți de atmosfera extraordinară de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit că Traian Borșan ne rugase să trecem pe la Ambasada României, pe la ora 13:00, pentru o întâlnire de suflet. Acolo, am avut o altă surpriză. Fuseseră invitați toți românii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnaliști. Printre cei pe care nu-i mai văzusem până atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmaseră în București în zilele Revoluției, venit la Belgrad pentru a filma niște reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu și pe Mihăilă, care lucrau pentru “Curentul” și tocmai ajunseseră la Belgrad. Tuturor le-am recomandat să vină la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin și ai toate condițiile să-ți faci treaba.

A fost chiar plăcut la ambasadă. După ce am stat puțin de vorbă, am fost invitați la masă. Dar ce masă!!! Chiar ca la mama acasă: cu ouă roșii, ciorbă de miel, drob, fripturi și sarmale, prăjituri, tort și un vin excelent. Știind că toate femeile din ambasadă sunt în țară, am întrebat cine a fost magicianul? Nimeni altul decât George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, întotdeauna, ghicea dintr-o privire dacă ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorbă bună.

Când ne-am întors la hotel, am observat un afiș imens, foarte sugestiv pentru ce se întâmpla în acele zile: înfățișa un ou roșu, pe care scria “Ei cred în bombe. Noi credem în Dumnezeu.” Aflasem că azi-noapte, în timpul atacului asupra localității Kursumlija, au fost uciși 6 oameni, alți 23 fiind răniți. Aviația NATO a bombardat satele Merdare (unde 20 de case au dispărut de pe fața pământului) și Mirovac (unde un proiectil a căzut peste casa familiei Tosovic, omorându-l pe bărbat, pe fetița acestuia, în vârstă de 11 luni și rănindu-i grav soția). Și noi, la Belgrad, am scăpat ca prin urechile acului. În ultimul moment, antiaeriana sârbă a reușit să doboare o rachetă de croazieră care se îndrepta spre centrul orașului. Ca să nu credem că e înscenare, militarii sârbi i-au dus pe jurnaliștii curioși să vadă racheta căzută pe câmp. Câțiva colegi s-au grăbit să-și facă o poză, călare pe proiectilul ucigaș, de construcție olandeză.

“Dorim să înăbușim din fașă conflictul din Kosovo, înainte ca el să destabilizeze întreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, în timpul unei vizite efectuate la baza aeriană de la Barksdale, în Louisiana, unde staționează bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldații americani să moară în luptă în număr mare, pentru că noi am întors spatele acestor atrocități etnice, religioase și rasiale. Până la urmă, forțele aliate vor reuși să-l facă pe Slobodan Milosevic să se plieze pe cererile comunității internaționale.”

De câteva nopți, în raioanele Morina și Kosare, de la granița cu Albania, se dau lupte grele între grănicerii sârbi și gherilele UCK. Acestea încearcă să pătrundă, din nou, în Kosovo. Așa cum bănuiam, bombardamentele NATO din ultimele două săptămâni au folosit – paradoxal – chiar Armatei Iugoslave. Militarii s-au putut deplasa liniștiți prin provincie, fără grija reacțiilor comunității internaționale și au periat fiecare colțișor, având grijă să nu mai rămână nici urmă de terorist albanez. Acum, UCK încearcă să-și recupereze pozițiile, forțând granița. Deocamdată, sârbii le fac față, deși printre atacatori i-au văzut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuți pentru cruzimea și îndârjirea cu care luptă.

Un nou scandal e pe cale sa izbucnească, de această dată, între Rusia și Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de ruși către Iugoslavia au fost oprite la granița ungară. Poliția de frontieră nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv că sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, însoțite de câteva camioane blindate și cisterne cu benzină, așteptau la granița dintre Ucraina și Ungaria. Rușii sunt foarte indignați, mai ales că – spun ei – aceleași camioane au fost folosite, în 1993 și în 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare către Iugoslavia și au tranzitat Ungaria fără probleme.

“Este un caz revoltător de încălcare a tuturor regulilor și normelor internaționale,” a declarat agenției Itar-Tass ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Atitudinea autorităților ungare demonstrează că NATO este gata să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicații, luni dimineață, pe ambasadorul Ungariei la Moscova Erno Keskeny.

În aceeași seară, după ce s-au convins că nu exagerăm, Uncu și Mihăilă s-au mutat la noi în hotel. Ne-am bucurat că vom fi mai mulți români și am început să le arătăm împrejurimile și să-i învățăm “regulile casei“. Cea mai importantă era legată de statul pe acoperiș. Unde nu e indicat să faci prea multă gălăgie și – mai ales! – să umbli cu lanterna aprinsă. De câteva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutăți. A fost destul de complicat să le explice polițiștilor că nu stă nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO poziția acestuia. Pentru că așa sunau reclamațiile celor care ne vedeau pe acoperiș și nu știau ce e cu noi.

La jurnalul RTS din această seară, am mai văzut o secvență tragi-comică. Crainicul a anunțat că au fost arestați doi cetățeni australieni, acuzați de spionaj în favoarea NATO. Au fost arătate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat drept “maiorul Steve Pratt“, care stătea pe un scaun, cu mâinile – în mod evident – legate la spate. Tipul recunoștea că e spion și că misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrător pentru organizația umanitară CARE International, să observe pagubele provocate de bombardamente în Kosovo, precum și mișcările trupelor sârbești din provincie, pe care trebuia să le raporteze unui ofițer american. Ne-a amuzat teribil finalul declarației sale, în care se văita cât de rău îi pare că a spionat împotriva acestei țări minunate și a acestui popor generos care sunt sârbii. Evident, declarația i-a fost dictată de cineva care avea un pic de simț al umorului. Celălalt arestat se numea Peter Wallace, dar sârbii nu i-au arătat decât fotografia. Ambasadorul și consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.

În această seară, sârbii au luat măsuri sporite de prevedere, pentru că se așteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anunțat că, după concertele de seară, accesul pe podurile belgrădene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, în care se afla “Casa Albă“, palatul ridicat de familia regală a Serbiei și folosit de președinții iugoslavi. În imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus țara sau ale marilor bogătași, printre care și cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Câteva familii din Dedinje au fost cazate, pentru câteva nopți, chiar la noi în hotel, însă nu au vrut să ne povestească absolut nimic.

O întâmplare tragică și ciudată avea să-mi bântuie multă vreme prin minte. Înainte de căderea întunericului, în fața locuinței sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost împușcat mortal de un necunoscut, care nu avea să fie identificat niciodată. În vârstă de 50 de ani, Curuvija era celebru. El a înființat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru că deranja foarte tare pe toată lumea, în special pe cei aflați la putere, aceștia au încercat de mai multe ori să-i închidă gura. În 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar și apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redacția în Muntenegru, dar n-a scăpat nici acolo. În 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit să închidă temporar cotidianul și a înființat un săptămânal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necruțătoare l-au făcut până și pe Vuk Draskovic să spună, pe un sumbru ton prevestitor, în urmă cu câteva zile, “Curuvija n-o să sfârșească bine!” Întâmplător sau nu (deși, în Iugoslavia, nimic nu era întâmplător), profeția lui Draskovic s-a împlinit în prima zi de Paști.

In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat în același timp când, pe ultimul pod rămas în picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orașului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncată în apele râului Sava, o sticlă cu mesajul de pace al sârbilor către lumea întreagă. Continua să plouă și speram că vom scăpa de raiduri. Nu a fost chiar așa. Avioanele au venit pe la miezul nopții și au tras mai multe proiectile în cartierul Dedinje, așa cum – straniu – se așteptau și militarii sârbi.

Deja la 21:40, aviația NATO reîncepuse să bombardeze uzinele “Zastava“ din Kragujevac. De-a lungul întregii nopți, au tras cel puțin 14 proiectile în halele rămase în picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O oră mai târziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termică și halele fabricii “14 octombrie“.

Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stăteam, totdeauna, cu geamurile camerei întredeschise, de teamă ca suflul vreunei explozii apropiate să nu le spargă. Al doilea avantaj era că auzeam când vin. Era un vuiet surd, însă neîntrerupt, care creștea în intensitate. Am urcat pe acoperiș și am urmărit eforturile antiaerienei de a stăvili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent în zona rafinăriei. O flacără imensă a luminat cerul, de puteai vedea chiar și un chibrit scăpat pe jos. Un nor de fum a acoperit întreaga zonă și în aer se simțea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau în adăposturi în timpul atacului, așa că nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus în zori până la părinții lui de la țară, a povestit că – pe șoseaua spre Vîrșeț – nu se putea circula decât cu 20 km/oră, din cauza fumului care se lăsase, ca o ceață groasă, peste tot.

AFP a anunțat că peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit în ultima săptămână în Albania, pentru a lupta ca voluntari în Kosovo. Numai astăzi, cu un vapor care venea din Italia, au venit 500 de etnici albanezi dornici să se alăture UCK. “Există un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, căpitanul portului Durres. “Când intră în țară, voluntarii sunt deja îmbrăcați în uniforme. Sunt foarte bine organizați și sunt duși cu autobuzele în nordul Albaniei.”

Din Kosovo, am aflat că au fost bombardate orașele Pristina și Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentație. Sârbii au avertizat că, în urma bombardamentelor din ultima vreme, în zona mănăstirii Gracanica se află în jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentație. În această noapte, UCK a atacat din nou grănicerii din raionul Kosare. După lupte crâncene, albanezii au fost nevoiți să se retragă, lăsând pe câmpul de bătălie peste 150 de victime, după cum sunau relatările sârbilor.