target: reporter într-un Belgrad fără apă și curent

22 mai 1999

Pe la 10:00, când m-am trezit, curentul era din nou întrerupt. Apă la robinete – nici vorbă! M-am spălat cum am putut, la lumina unei lumânări, turnându-mi, cu grijă, apă din sticlele de plastic pe care le oprisem în baie. Le-am numărat și m-am liniștit: aveam destule. Mie îmi ajungeau, dar când avea să se întoarcă Mile Cărpenișan, va trebui să adunăm mai multe. Apă de băut, însă, mai aveam doar două sticle și m-am hotărât să țin minte să mai cumpăr. Nu eram prea îngrijorat, pentru că eram convins că sârbii vor reuși să remedieze avariile și, până spre seară, să ne dea din nou curent. Noroc că era sâmbătă și aveam timp până seara să îmi mai adun informații despre ceea ce se întâmplase și să le corectez pe cele pe care le aveam deja.

Media Center era deschis astăzi doar până la prânz, așa că m-am grăbit să ajung până acolo. Din fericire, deși nu aveau apă, aveau curent. Viktor m-a avertizat, dacă scriu în fișierul meu din computer, să-mi salvez tot timpul informațiile, pentru că nu se știa când va cădea, din nou, curentul. Am început să-mi notez, în grabă, ce mai aflam din știrile agențiilor de presă sârbești. Când ceva mi se parea dubios sau neclar, îl rugam pe Viktor să mă ajute și verificam informațiile sunând la cunoștințele lui din alte orașe. Sau intram prin “mIRC” în dialog cu tineri din diferite colțuri ale țării, care îmi confirmau sau nu diverse știri.

Bombardamentele s-au reluat – sau mai bine zis, nici nu s-au întrerupt – în Kosovo, încă de dimineață. La 7:00, s-a auzit o explozie pe muntele Goles, lângă Priștina. La 8:00, a fost lovit un sat de lângă Prizren. La 8:10, două proiectile au explodat lângă Urosevac, iar între 9:30 și 10:20, a fost bombardat orașul Dragas. La 12:00, o bombă a căzut la Kosovska Mitrovica, iar la 12:02, a sunat alarma și la Belgrad. În câteva minute, avioanele NATO au fost deasupra noastră. Câteva explozii au fost auzite în suburbia Lipovica, iar 3 rachete au lovit satul Makis, la 5 kilometri sud de Belgrad, încercând să nimerească uzina de apă sau conducta principală de alimentare a capitalei. Ceea ce m-a enervat teribil. Dacă făceam față penelor de curent, perspectiva de a rămâne fără apă mă înspăimânta.

O noua tabără de refugiați, care ar putea adăposti până la 10.000 de persoane, a fost deschisă astăzi la Hamallaj, la 35 de kilometri de Tirana, pentru a face față afluxului de refugiați din Kosovo, informează AFP. Gary Dowd, purtătorul de cuvânt al organizației umanitare americane Samaritan’s Purse, care girează această tabără, în colaborare cu organizația nonguvernamentala Oxfam și UNHCR, a declarat că aproximativ 300 de refugiați au fost primiti deja aici. În Albania se află în prezent 433.400 de refugiați din Kosovo, din totalul de 924.000 de persoane care au părăsit provincia, potrivit datelor furnizate de UNHCR.

M-am liniștit la 13:15, când sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene. Însă după doar o jumătate de oră, sunau din nou. De aceasta dată, avioanele au ocolit Belgradul sau au fost respinse de antiaeriană. Nu-mi dădeam seama, pentru că, ziua, m-aș fi urcat degeaba pe acoperiș. Soarele mă orbea și nu se vedea mai nimic. Când mă pregăteam să plec de la Media Center, pentru că închideau, am văzut pe geam un nor de fum dinspre Smederevo. La 13:52, mai multe proiectile loviseră halele unor fabrici din zona industrială și depozitele “Jugopetrol” din sudul orașului. La 14:15, a fost atacat orașul Leskovac, unde, cu 4 rachete bine țintite, piloții NATO au distrus cele 3 avioane ale aeroclubului sportiv, garate pe pista unui miniaeroport. Apoi, timp de două ore, au atacat satul Velika Grabovnica, din apropiere, unde bănuiam că sunt ascunse formațiuni ale Armatei iugoslave, lansând cel puțin 10 proiectile. Un post de radio anunța că antiaeriana ar fi doborât la Leskovac un avion inamic. La 14:51, în timp ce leneveam pe terasa mea preferată din Trg Republike, sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene.

Deși plină de oameni, piața mi se părea săracă și tristă. Pentru că nu era curent, concertul de prânz, care intrase deja în obișnuință, fusese anulat. La o masă de lângă mine, s-a așezat un grup de oameni, printre care am recunoscut câțiva ziariști sârbi pe care îi mai întâlnisem la Centrul militar de presă sau noaptea, după câte un bombardament. M-am întors cu spatele, să nu mă recunoască și să mă întrebe de ce m-am dat la fund, însă nu am putut să nu trag cu urechea la ce vorbeau. Veniseră de la o manifestație de protest împotriva războiului, organizată în fața Ambasadei Belgiei, la care au participat câteva sute de belgrădeni. Apoi au schimbat vorba, comentând indignați arestarea lui Dragomir Becirovic, corespondentul din Muntenegru al cotidianului “Politika“.

NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, în Kosovo, o poziție ocupată de UCK, la circa 10 kilometri de granița cu Albania, crezând că este vorba de un post al Armatei iugoslave, informează AFP. Obiectivul militar lovit, situat în localitatea Kosare, “a fost vizat de către NATO pe baza unor informații potrivit cărora acest post se afla încă sub controlul Armatei iugoslave,” a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. Incidentul s-a produs în urmă cu două zile și s-a soldat cu 7 morți în rândurile separatiștilor albanezi.

La 16:17… surpriză! La difuzoarele teraselor din Trg Republike a început să răsune muzica. Venise curentul! Bucuroși, am început să aplaudăm, iar eu m-am grăbit să-i cer chelnerului să-mi aducă o cafea. Zâmbind trist, acesta mi-a atras atenția că nu putea, pentru că nu se restabilise alimentarea cu apă a orașului. Radio Novosti a anunțat că se va reuși normalizarea funcționării sistemului energetic național abia spre sfârșitul zilei. Obiectivele prioritare (spitale, fabrici de pâine, uzine de apă, Poliție și Armată) erau deja alimentate cu energie electrică în majoritatea orașelor din centrul și nord-vestul țării. În continuare, existau probleme la alimentarea cu apă, deoarece, chiar dacă primeau curent, pompele aveau nevoie de câteva ore bune pentru a restabili presiunea necesară.

Am citit în “Politika” detalii despre liberalizarea prețurilor, oferite de ministrul federal al Comerțului, Borislav Vukovic. Am înteles că motivul principal al deciziei era că economia iugoslavă ar face față situației și firmele pot funcționa la fel ca pe timp de pace. Ceea ce era, desigur, o iluzie. În continuare, erau exceptate de la liberalizare prețurile la grâu, porumb și alte cereale, la carne și semipreparate din carne, la zahăr, ulei, brânză, margarină, bere, câteva produse chimice și metalurgice, la o parte a producției de confecții și pielărie, la automobile, aparatură de telecomunicații și, desigur, la medicamente. Oricum, micile firme private nu putea scumpi produsele pe care le vindeau, pentru că rezervele financiare ale sârbilor (printre care erau foarte mulți șomeri sau angajați și pensionari care nu-și mai primiseră banii de luni de zile) erau secătuite și puterea de cumpărare era aproape nulă.

Singura sursă de venit a foarte multor sârbi era micul comerț, care degenera adesea în contrabandă. Tolerată, în oarecare măsură, de autoritățile iugoslave, contrabanda era descurajată, periodic, prin măsuri de forță. Astăzi am aflat că a fost închis free-shop-ul dintre cele două puncte de frontieră de la Stamora-Moravița, de la granița cu România. Cei 3 angajați ai magazinului au fost arestați, pentru că vindeau țigările la suprapreț. De asemenea, în zona Veliko Gradiste, mai multe persoane au fost arestate și condamnate, în regim de urgență, la câte 2 luni de închisoare și amenzi de 4-500 de mărci germane, pentru că făceau contrabandă cu carburanți cumpărați de la românii care mai îndrăzneau să treacă Dunărea cu bărcile cu motor.

Săptămânalul german “Welt am Sonntag” citează un raport confidențial, întocmit de către Statul Major al Forțelor aliate din Europa, potrivit căruia bilanțul loviturilor aeriene intreprinse de NATO până în prezent este decepționant. Conform acestui raport, bombardamentele Alianței nu au reușit să distrugă decât 300 de piese de armament greu, dintre care 60 de blindate, să anihileze 10 poziții de luptă iugoslave și nu au scos din luptă mai mult de jumătate din avioanele MiG-29 sârbești. În plus, dacă aproape jumătate din mijloacele de apărare antiaeriană situate la altitudine mare și medie au fost distruse, capacitățile iugoslave rămân, practic, intacte la joasă altitudine. Peste 1.000 de sisteme de armament, adaptate în mod deosebit pentru a acționa împotriva elicopterelor Apache, sunt încă operaționale, se apreciază în raportul confidențial.

Astăzi, Margit Savovic, președinta Comisiei iugoslave pentru cooperarea cu UNICEF, a declarat că bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei au provocat moartea a peste 1.200 de civili, dintre care aproape o treime sunt copii. “Aproximativ 30 % dintre cei peste 1.200 de civili uciși și 40 % dintre cei circa 5.000 de răniți sunt copii,” a precizat ea. “Mulți copii prezintă tulburări de comportament, numărul copiilor maltratați va crește, ca și al celor care nu vor reuși să-și termine studiile primare, iar peste 60 % dintre copiii iugoslavi vor avea nevoie de o formă de asistență socială.” Margit Savovic a acuzat NATO de comiterea de crime de război, dând exemplu cele 20 de spitale și 30 de centre medicale distruse sau avariate, până acum, de bombardamente.

Românii au întins o mână de ajutor sârbilor. Astăzi, 46 de copii din Pancevo au plecat, pentru o vacanță de 10 zile, pe litoralul românesc, în stațiunea Venus. E adevărat că transportul lor a fost finanțat de doi oameni de afaceri sârbi, însă restul cheltuielilor a fost suportat de societatea “Prietenia“. Când au trecut prin București, s-au speriat îngrozitor auzind tunetele unei ploi de vară, pe care le-au confundat cu exploziile bombelor. Colegii din București mi-au citit la telefon declarația lui Cornel Drajlovic, un puști de 14 ani, care le-a povestit jurnaliștilor că a venit la mare “să se odihnească de la război” și le-a descris cum fugea în adăpost când auzea sirenele alarmelor aeriene și cum au fost bombardate combinatele din orașul său natal.

Peste 5.000 de refugiați din Kosovo au sosit astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Aceștia au ajuns cu un tren de 15 vagoane, plecat din Kosovopolje, și cu 7 autobuze. Este vorba de cel mai important aflux de refugiați de la 5 mai, dată la care a fost închisă frontiera între Macedonia și Kosovo pentru 15 zile. Refugiații au fost conduși în taberele de la Brazda și Cegrane. Alți 200 de etnici albanezi din Kosovo, numai bărbați, au trecut granița cu Albania, declarând că fuseseră reținuți de autoritățile iugoslave la închisoarea Mitrovica. Bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani, au povestit că, azi dimineață, li s-a dat drumul să plece din închisoarea unde au stat cel puțin 16 zile. Ei nu cunoșteau motivele pentru care au fost reținuți și apoi eliberați și nici unul dintre ei nu știa unde se află familia sa.

Spre seară, pe drumul spre hotel, n-am reușit să mai găsesc decât două sticle cu apă plată și un bax de apă minerală, pe care le-am cumpărat imediat, gândindu-mă că n-o să avem apă nici la noapte. Într-adevăr, când am ajuns la hotel, apa încă nu curgea la robinete, dar Nelu Madjinca mi-a spus că sunt speranțe să vină mai târziu. Ce speranțe? Abia mi-am transmis corespondența, că la 20:30, s-a luat din nou curentul. Eram în restaurant și mâncam un grătar cu cartofi prăjiți, gătiți pe plita încălzită cu gaz. Dule, chelnerul nostru, mi-a adus o lumânare, bombănind înjurături îngrozitoare la adresa americanilor și a războiului.

Prevăzător, l-am rugat pe Boban, băiatul de la butic, să-l cheme pe unul dintre prietenii săi, de la care îmi cumpărasem un telefon mobil nou, ca să-mi aducă încă o baterie de rezervă și un încărcător de mașină. Vorbisem cu Nelu ca, dacă vor fi probleme grave cu alimentarea cu energie electrică, să mă lase să-mi încarc telefonul în mașina lui. Eram terorizat de gândul că nu voi mai avea cum să-mi transmit corespondențele. Prietenul lui Boban mi-a adus o baterie nouă, tip litiu-ion, care putea fi reîncărcată indiferent cât era de descărcată, fără să o distrug.

La 21:05, a venit din nou curentul. Însă doar pentru câteva minute. O jumătate de oră mai târziu, aveam din nou curent. Am apucat să-mi notez că NATO a bombardat, din nou, în 4 rânduri, închisoarea de la Istok. Cel puțin 20 de proiectile au atins pavilioanele închisorii și, deocamdată, nu se cunoaște numărul victimelor, deoarece echipele de intervenție nu au reușit să îndepărteze toate dărâmăturile până la căderea întunericului. În plus, operațiunile de salvare erau îngreunate de raidurile repetate, ultimul durând aproape două ore.

Șase avioane de vânătoare F/A-18 D Hornet, dintr-un număr total de 24 de aparate care vor sosi în Ungaria, au aterizat la baza aeriană de la Taszar, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării Erdelyi Lajos, citat de AFP. “Avioanele de vânătoare vor susține operațiunile NATO în Kosovo și în Iugoslavia,” se arată într-un comunicat oficial al bazei aeriene. “Aceste aparate, având întrebuințări multiple, oferă NATO numeroase posibilități în regiune și pot fi utilizate zi și noapte.” Ungaria are rezerve despre lansarea de atacuri de către NATO de pe teritoriul său, temându-se de o înrăutățire a situației minorității maghiare din Vojvodina.

Alarma a sunat la noi abia la 23:17. În Kosovo, atacurile aeriene începuseră mai devreme. La 19:30, piloții NATO s-au dezlănțuit asupra satului Veliko Grabovnica de lângă Leskovac, 5 bombe de mare putere încercând să nimerească trupele iugoslave ascunse prin pădurile din zonă. La 20:00, în satele din jurul Prizren-ului au explodat cel puțin 14 proiectile. Apoi, începând cu 21:30, vreme de două ore, avioanele NATO au așternut un covor de bombe în provincie. Crainicii de la Radio Novosti, pe care îi ascultam non-stop, abia mai apucau să înșire distrugerile. Trei bombe lângă Kosovska Mitrovica. Altele la Priștina și în orașul Obilic. Două raiduri asupra orașului Kursumlija. Încă două raiduri asupra satului Veliko Grabovnica. Alte explozii la Podujevo și din nou Kursumlija.

Apoi am urcat scările în fugă, să ajung pe acoperiș, pentru că avioanele au ajuns și la noi. Întâi au atacat Novi Sad-ul, la 0:20. Piloții nu au lansat nici un proiectil, ci au utilizat niște simulatoare cu infraroșii, pentru a-i face pe sârbi să-și deconspire pozițiile bateriilor antiaeriene, însă aceștia nu s-au lăsat păcăliți. Apoi s-au dezlănțuit. La 0:58, a început atacul asupra Belgradului și a durat o jumătate de oră. Avioanele veneau dinspre nord, dinspre Ungaria și foloseau spațiul aerian românesc pentru a se retrage după fiecare atac. Survolau Belgradul și insistau să atace obiective din sud și vest. Am auzit câteva bubuituri dinspre Obrenovac, apoi avioanele ne-au survolat din nou și s-au retras spre nord. Au lovit Pancevo, după care s-au concentrat asupra orașului Sabac. Antiaeriana a reușit să doboare o rachetă, însă alte 3 au nimerit depozitele “Jugopetrol” și un camping de la marginea orașului. S-au mutat la Sremska Mitrovica, unde au bombardat crunt șoseaua dintre satele Mandjelos și Lezimir și un releu de televiziune. Am văzut câteva explozii dinspre aeroportul Surcin, după care s-a lăsat liniștea.

Nu știam ce să fac. Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, pentru că afară se făcuse frig. La 2:52, a trebuit să urc înapoi. O serie de explozii au luminat orizontul dinspre aeroportul Batajnica. Observasem că flancul de est al centurii de baterii antiaeriene ale Belgradului nu prea trage. N-am observat numai eu, pentru că avioanele au profitat și au început să coboare peste oraș din acea direcție. Câteva explozii puternice s-au auzit dinspre Strazevica (o porțiune din cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră și erau camuflate unități militare și câteva tunuri grele ale antiaerienei). În sfârșit, sârbii au reușit să pulverizeze în aer o rachetă, după care atacul a încetat.

Președintele finlandez Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki că adevăratele negocieri legate de criza din Kosovo nu au început încă și că tentativa sa de mediere încearcă să le pregătească, informează AFP. La întoarcerea din Suedia, unde a avut o serie de convorbiri cu secretarul general al ONU Kofi Annan, Ahtisaari și-a exprimat speranța că va obține rezultate până la summitul UE de la Koln, programat pentru zilele de 3 și 4 iunie sau, în orice caz, înainte de preluarea președinției Uniunii Europene de către Finlanda, la 1 iulie.

La 4:00, când mă hotărâsem să mă spăl ca pisica, cu apă din sticlele pe care le aveam, s-a luat din nou curentul. Afară vuiau avioanele NATO, așa că am urcat, cu lanterna în mână, pe acoperiș. La timp, ca să asist la două explozii strălucitoare dinspre Batajnica. De altfel, în afară de tirurile antiaerienei, erau singurele surse de lumină peste un Belgrad cufundat în beznă. Apoi, cerul a fost luminat de câteva flame albăstrui și de un incendiu îndepărtat, dinspre sud. Radio Novosti a anunțat că două rachete au lovit transformatoarele termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni. Alte două rachete au spart în bucăți două blocuri ale termocentralei “Nikola Tesla” de la Obrenovac. De aceea, întreaga Serbie rămăsese fără curent. Și fără apă. Culmea era că problemele la alimentarea cu apă erau dublate, în urma bombardamentelor de astăzi după-amiază, de avarierea uzinei de apă de la Makis, care deservea Belgradul.

Lăsând în urmă o țară cufundată în întuneric, avioanele NATO s-au întors la bazele lor. Am coborât în cameră, m-am spalat cum am putut și m-am trântit în pat. Am avut un somn agitat, pentru că nu reușeam să-mi scot din minte iritarea provocată de lipsa de curent și apă. La 6:42, m-am mirat de unde mai găsiseră sârbii energie să pornească sirenele care anunțau încetarea alarmei aeriene. Știam că e duminică, n-am de transmis știri decât seara, așa că m-am chinuit să adorm la loc.

Share

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

cer instelat in serbia

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

Share

target: la slujba de Înviere, alături de Arkan

10 aprilie 1999

N-am dormit prea mult: la 9:35, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Nu a ținut mult. La 10:43, alarma a fost ridicată, fără ca Belgradul să fie bombardat. Destul, însă, ca după atâtea sirene, să nu mai avem chef de somn.

Încă o zi frumoasă de primăvară. Pe strada Knez Mihailova, pe unde circulă doar pietonii, sârbii au organizat un imens simultan de sah. Nu știu a cui a fost ideea, dar priveliștea părea desprinsă dintr-un film suprarealist. Peste tot, aliniate sau nu, erau înșirate 1.121 de mese la care oamenii jucau șah. Amatorii așteptau, cuminți, ca maeștrii să ajungă în fața tablei lor și să facă următoarea mutare. În jurul lor, trecătorii se opreau și priveau curioși, după care plecau mai departe, la cumpărături sau la plimbare. Tarabele cu hărți, cărți poștale, insigne sau tricouri erau la locul lor. Vânzătorii ambulanți te chemau să cumperi ouă roșii sau casete cu muzica sârbească. Pe terase, lumea își savura cafeaua de dimineață. Părea o zi obișnuită, înaintea unei mari sărbători. Doar că era în plin război.

Caricaturiștii sârbi au deschis un site pe Internet, unde Aleksandar Klas, Jugoslav Vlahovic, Borislav Stankovic-Stabor și alți desenatori celebri și-au expus caricaturile anti-NATO. Au anunțat și o adresa de E-mail unde așteptau caricaturi pe aceeași temă din întreaga lume până în 20 aprilie. Cele mai bune urmau să fie publicate într-un catalog, pe 26 aprilie.

La Kragujevac, directorul uzinelor “Zastava” Milan Beko a anunțat că, în urma distrugerilor provocate de bombardamente, 38.000 de angajați au rămas fără slujbe. Pe lângă aceștia, vor fi șomere alte 60.000 de persoane, de la 200 de intreprinderi care produceau accesorii sau subansamble pentru ei. Ca să înțelegeți mai bine situația, e destul să precizez că Zastava era mașina națională a sârbilor, la fel ca Dacia la români, Skoda la cehi sau Renault-ul la francezi. Dar-așa cum am mai povestit, la “Zastava” nu se produceau doar automobile.

S-a confirmat că, din cauza bombardamentelor din zilele trecute, a apărut pericolul unei catastrofe ecologice pe Dunăre. Borivoje Mijatovic, președintele Comitetului național al Asociației Internaționale a Hidrologilor, a declarat că pe fluviu au fost observate pete de petrol, dintre care unele au lungimea de 1.500 de metri și lățimea de 400 de metri.

Am intrat, în trecere, pe la Centrul militar de presă. Potrivit unui ultim bilanț făcut de sârbi, de la începutul conflictului, NATO a utilizat în raidurile aeriene 600 de avioane și 450 de militari. Au fost numărate 3.000 de decolari ale avioanelor inamice, care au lansat asupra teritoriului iugoslav mii de tone de explozibil și 450 de rachete de croazieră.

“Noi am efectuat o simulare care arată că ar fi nevoie de cel puțin 100.000 de soldați,” a declarat vicepreședintele american Al Gore, dezmințind o eventuală invazie terestră în Kosovo. “Pierderile ar fi foarte mari, intensitatea luptelor – totală, din casă în casă, din oraș în oraș.” Conform săptămânalului “Newsweek“, structurile militare ale NATO au pregătit, încă din vara lui 1998, trei scenarii de intervenție terestră în Kosovo, care presupuneau participarea a 26.000 de militari (în cazul încheierii unui acord de pace), a 60-80.000 de soldați (doar în cazul încetării focului) sau a 200.000 de oameni (în eventualitatea unei invazii terestre).

Seara, când lumea se pregatea pentru slujba de Înviere, au sunat, ca de obicei, sirenele alarmei aeriene. Întâi la Niș, la 19:18, apoi la Bor, la 19:20, după care la Belgrad, Novi Sad, Kragujevac și Cacak, la 20:03. Deja lângă Priștina, pe muntele Goles, au căzut primele bombe. A fost lovit releul de televiziune și, în toată provincia Kosovo, programele RTS au dispărut de pe ecranele televizoarelor. De asemenea, aeroportul Pricevic, de lângă Valjevo, a fost serios avariat. Așa cum declaraseră, generalii NATO nu țineau cont de sărbătorile religioase ale sârbilor.

Cerul era acoperit de un plafon jos de nori. După ora 23:00, mai multe avioane au atacat Belgradul, venind tot dinspre nord și folosind ca ghidaj cursul Dunării, însă au întâlnit o puternică ripostă a antiaerienei. Cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, am auzit niște bubuituri în apropierea orașului, dar nimănui – nici chiar nouă – nu i-a păsat. Pe toate străzile, oamenii mergeau către biserici, la slujba de Înviere.

Pentru că țineam să stăm liniștiți la slujbă, nu ne-am dus la Catedrala Sf.Sava, ci am ales o bisericuță mai mică, de pe strada noastră. Părea mai discretă, însă când am ajuns acolo, ne-am dat seama că era biserica Patriarhiei. Zeci de cameramani și fotografi se înghesuiau să surprindă câteva cadre cu patriarhul Pavle și își căutau cele mai bune unghiuri, așteptând afară. Biserica nu era foarte plină și am intrat ușor înăuntru, pentru că nu aveam nici un fel de aparat foto sau camera video la noi. La cele două intrări, ședeau câte doi coloși, ale căror priviri de oțel te scanau din cap până-n picioare și, cu un gest discret, dar sugestiv, le dădeau de înțeles ziariștilor că n-au ce căuta înăuntru. “Sunt tigrii” lui Arkan,” mi-a șoptit Mile după ce am intrat în biserică.

Mi s-a părut extraordinar felul în care au avut grijă să nu se întâmple nici un incident. Fără violență, însă și fără drept de apel. Slujba semăna cu cea de Înviere de la noi. Ba parcă a noastră era mai frumoasă. La miezul nopții, s-au stins toate luminile și patriarhul Pavle a ieșit din altar și a început să împartă credincioșilor lumină. Apoi a ieșit din biserică, pentru a o înconjura de trei ori. Arkan pășea în spatele patriarhului, iar oamenii lui le deschideau calea. Lângă Arkan, i-am văzut pe cazacii ruși care veniseră la Belgrad cu Ghennadii Selezniov.

De câte ori l-am întâlnit pe patriarhul Pavle, mi-a transmis, pe lângă un imens respect, multă energie pozitivă. Mărunțel, cu barba albă și cam rară, cu ochii vii și neastâmpărați, mi-a dat întotdeauna senzația unui spiriduș gata să-i ajute pe cei buni și sa facă pozne celor răi. Poate de aceea cuvintele sale mi se pareau mult mai grele când vorbea despre o situație gravă. După ce a oficiat slujba de Înviere, Pavle a comparat suferințele lui Iisus, care a fost răstignit pe cruce, cu suferințele poporului sârb în aceste vremuri. M-am uitat, pe furiș, la oamenii din jurul meu și mulți aveau lacrimi în ochi. Am plecat tulburat de la biserică și am păstrat lumânarea aprinsă până am ajuns în camera de hotel, unde am lăsat-o pe noptieră. De pe geam, am văzut licăririle lumânărilor la toate ferestrele blocurilor din jur.

Postul de televiziune Studio B a anunțat că antiaeriana ar fi doborât două avioane inamice, unul la est, iar celălalt la nord-vest de capitala iugoslavă. Miroslav Lazanski, unul din cei mai prestigioși comentatori politici din Serbia, a povestit că, venind cu mașina spre Belgrad dinspre Stara Pazova, a văzut, în apropierea șoselei, rămășițele arzând ale unui avion, dar nu s-a putut apropia, deoarece militarii care înconjuraseră zona nu i-au permis.

În aceeași noapte, în timp ce stătea la taclale cu ziariștii străini, în barul hotelului “Hyatt“, Arkan a fost sunat de cineva pe telefonul mobil. După o scurtă convorbire, s-a ridicat în picioare și a dat de băut tuturor, spunând: “Am dat jos încă un avion și l-am capturat pe pilot. Cică e tot un F-117…”

Miniștrii de Externe din cele 19 state NATO au discutat despre două tipuri de soluții pe termen mediu pentru Kosovo. “Una dintre soluții prevede implicarea ONU în cadrul unui tip de protectorat internațional, în care forța internațională desfășurată ar avea o misiune militară, dar și civilă și politică,” a declarat Erik Derycke, șeful diplomației belgiene, citat de AFP. “A doua propunere este o confederație între sârbi și albanezi. În orice caz, a fost cu desăvârșire respinsă varianta unei împărțiri a provinciei Kosovo.”

Pe la 3:40, în jurul orașului se vedeau din nou tirurile antiaerienei. Dacă vremea nu le-a permis să se desfășoare deasupra Belgradului, avioanele NATO s-au dezlănțuit în Kosovo, unde a fost mai senin. De altfel, acolo, atacurile nu au mai contenit de ieri, fiind lansate zeci de proiectile, in tentativa de a nimeri blindatele sau cazematele sârbilor. Fără prea mare eficacitate, deoarece, în continuare, mobilitatea militarilor sârbi s-a dovedit superioară capacității de reacție a NATO, așa că bombardamentele nu au reușit decât să devasteze majoritatea localităților din provincie. Tactica sârbilor e foarte simplă. Știind că, mai ales ziua, trupele și tehnica militară sunt ușor de localizat cu ajutorul sateliților, în momentul în care avioanele se ridică de pe bazele aeriene ale NATO, acestea sunt mutate rapid, la adăpostul întunericului, la zeci de kilometri distanță și ascunse în altă parte. În noaptea aceasta, bombele au distrus o cale ferată de lângă Priștina.

Simțindu-ne ocrotiți de norii de pe cer, am adormit mai repede. Înainte de a mă cuprinde somnul, m-am surprins amintindu-mi de copiii care, azi după-amiază, vopseau ouă în Trg Republike. Foarte serioși, ca într-un ritual ancestral, sub privirile ușor amuzate ale trecătorilor.

Share