Feed on
Posts
Comments

29 aprilie 1999

Astazi, ne-am despartit de Ion Cristoiu si de Lucian Ristea. Se intorceau in tara, desi parca ar fi vrut sa mai stea o zi. Pana la urma, au plecat. Am convenit cu Cristoiu sa ne mai sunam, sa-i povestesc ce se mai intampla la Belgrad, iar el sa-mi spuna ce e nou prin tara. Ne-am despartit cu regret si, cel putin eu, voi pastra intotdeauna in minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am infruntat o noapte de cosmar la Belgrad. Singurul jurnalist roman important care a avut curajul sa se convinga cu ochii lui de adevarul despre razboiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capat. La 10:00, vuiet de avioane si explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarma aeriana la Cacak, Kraljevo, Kragujevac si Nis. Cateva minute mai tarziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Intre 15:53 si 17:00, alarma aeriana la Belgrad. Din fericire, fara bombe. Desi nu am auzit bubuiturile vreunei batalii aeriene, Studio B a anuntat ca, in jurul orei 16:00, antiaeriana sarba ar fi doborat doua avioane ale NATO in zona orasului Pancevo. Poate era galagie in oras…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios afland peripetiile prin care au trecut convoaiele NATO care incercau sa ajunga in Macedonia. La Salonic, militantii impotriva razboiului au furat panourile care indicau drumul spre frontiera. Din aceasta cauza, o parte a convoiului NATO, formata din 101 jeep-uri si camioane care ajunsesera in portul Salonic, s-a ratacit in vechea piata a orasului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul catre Skopje, au fost blocate pe sine de sindicalistii feroviari, in semn de protest fata de atacurile impotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Plesu a anuntat ca Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier impotriva Iugoslaviei. El a precizat ca a prezentat Guvernului pozitia comuna a Uniunii Europene in legatura cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta masurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit in Bulgaria, dupa ce la miezul noptii trecute, un proiectil a distrus o casa cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, desi panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistica a confirmat ca a fost vorba de o racheta anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al sefului Statului Major al Aviatiei bulgare, a declarat ca, cu 20 de minute inainte de explozie, un avion al NATO a intrat in spatiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansata de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicatii cartierului general al NATO in legatura cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslava si a lansat o racheta, intr-o situatie de legitima aparare,” a explicat Jamie Shea, purtatorul de cuvant al Aliantei. “Racheta si-a ratat tinta si a aterizat, involuntar, in Bulgaria.”

“Actionand contra apararii anti-aeriene sarbe care, cu buna stiinta, si-a intrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fara sa inteleaga elementele “Noii Ordini Mondiale” promovata de marile puteri (in special de SUA), politicieni din diferite tari continua sa se inghesuie cu initiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anuntat ca accepta rolul de emisar al Natiunilor Unite in Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat ca va alege, pentru un rol similar, intre fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky si ministrul elvetian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intentionat in naivitatea sa, presedintele PD Petre Roman a solicitat social-democratilor europeni sa sustina, in fata comunitatii internationale, organizarea la Timisoara a unei intalniri cu liderii Opozitiei din Iugoslavia, pentru solutionarea politica a conflictului.

“Sper ca rusii nu vor incalca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru ca exista consecinte politice si economice, atunci cand vrei sa sfidezi in mod fatis hotararea Uniunii Europene si a NATO,” a declarat William Cohen, secretarul american al Apararii, citat de AFP. “Rusia actioneaza in conformitate cu propriile sale decizii si nu este recomandabil pentru nimeni sa se angajeze intr-o politica de amenintari, pentru ca acestea au putine sanse sa influenteze pozitia noastra, bazata pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai tarile care fac parte din aceasta alianta.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineata asupra Podgoricei. La 10:05, o racheta NATO a lovit in plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populatia sa ramana in adaposturi, pentru ca s-ar putea repeta situatia de noaptea trecuta, cand in zona au fost lansate bombe cu fragmentatie. In acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele si radarele de pe aeroportul Golubovac, unde satelitii Aliantei depistasera ca sarbii si-au regrupat o parte din avioanele militare.

Intre 14:00 si 15:00, aviatia NATO a distrus partial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Pristina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo si avea peste 3.000 de angajati. Sarbii au anuntat ca au fost complet distruse cladirea administrativa, unele ateliere si dependintele acestora, intreg complexul fiind invaluit de un nor gros de fum.

O noua tabara, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisa azi in Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocata de continuarea afluxului de refugiati, a anuntat UNHCR, citata de AFP. Autoritatile macedonene au autorizat in cele din urma ca organizatiile neguvernamentale sa realizeze lucrarile sanitare la tabara de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul tarii.

Alarma aeriana a sunat din nou la 20:52. Eram in barul hotelului si George Roncea ne-a spus ca Sorin Rosca-Stanescu refuza sa-i mai publice corespondentele din Belgrad, pentru ca erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sarbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut sa ramana cu noi in Iugoslavia, dar Rosca-Stanescu i-a atras atentia ca nu ii mai finanteaza sederea si n-are decat sa-si caute alt ziar ca sa-i publice corespondentele. I-am spus ca singurul care ar putea sa-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, insa l-am avertizat ca auzisem zvonuri ca acesta urma sa fie indepartat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotarat sa riste si ne-a spus ca maine il va suna pe Cristoiu, sa-i propuna o colaborare.

Il cunosteam pe George Roncea din ianuarie 1990, cand timisorenii incercau sa descopere ce-au facut “miticii” la Revolutie si invers. Viata ne-a intersectat destinele de multe ori, cand prin miscarea studenteasca din ’90 si ’91, cand prin Moldova si Transnistria, cand prin muntii Maramuresului infiintand Miscarea pentru Romania, cand prin Slovenia secesionista, cand despartindu-ne de Marian Munteanudatorita ciudatei intorsaturi a destinului acestuia, cand prin redactiile unor ziare. Nici acum, dupa 20 de ani, nu s-a schimbat aproape deloc. Un personaj fascinant si un prieten formidabil. Intre timp, l-am intalnit la celalalt capat al lumii, in 1991 la New York, si pe fratele sau Victor si ne-am imprietenit inca inainte de a se intoarce in Romania, dar si pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu imi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad in aprilie 1999, dar sunt sigur ca printr-o intamplare fabuloasa, ca de obicei, pe care o va povesti el intr-o carte.

NATO cauta specialisti in domeniul comunicatiilor, pentru revizuirea si imbunatatirea prezentarii de informatii despre operatiunile sale in Iugoslavia, se spune in editia de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel tarilor membre, indemnandu-le sa recruteze functionari cu experienta in domeniul relatiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra in departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana doreste sa modifice in profunzime politica de comunicare a Aliantei, care este marcata de discordante si rateuri, mai ales dupa “dezastrul” comunicational in legatura cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O racheta antitanc a fost lansata in aceasta seara in directia unui vehicul blindat al NATO, pe care insa nu l-a nimerit, a anuntat purtatorul de cuvant al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informeaza AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, in care se afla o patrula franceza. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a inceput la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei si au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orasului. O explozie puternica ne-a zguduit si am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antena de transmisie a programelor televiziunii Studio B, dupa care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o constructie de beton de 120 de metri inaltime, care se continua cu o antena de 200 de metri. Pana in zori, programele RTS nu au mai putut fi receptionate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, insa, la 2:20. Tocmai hotarasem sa renuntam sa mai stam pe acoperisul hotelului, pentru ca aveam impresia ca raidurile au incetat. Cand am intrat pe usa camerei, am auzit afara vuietul napraznic al unor avioane in picaj, urmat de cateva explozii ingrozitoare. Intr-un minut am fost pe acoperis si am vazut doar fumul ridicandu-se dinspre centrul orasului si antiaeriana care tragea dupa avioanele care se indepartau.

Zece minute mai tarziu, cand incercam sa ne dam seama ce cladire a fost lovita, urletele avioanelor in picaj deasupra noastra ne-au facut sa credem ca se despica pamantul si ne inghite. Ne-am ghemuit pe acoperis, cu falcile inclestate si pumnii stransi. Imediat, cateva bubuituri ne-au asurzit si ne-am agatat, instinctiv, de teava antenei comune, sa nu fim aruncati de pe hotel de suflul exploziilor. Am vazut un nor de fum ridicandu-se tot dinspre centru si – din nou – antiaeriana.

In cele doua raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identica. Au coborat in picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele si au disparut. Stiau ca nici o antiaeriana nu ar fi tras in ele deasupra orasului. Pentru ca, daca le-ar fi nimerit, ar fi cazut la intamplare peste vreun cartier si ar fi fost dezastru.

Dupa 5 saptamani de atacuri impotriva Iugoslaviei, Alianta Nord-Atlantica are nevoie de “o optimizare a utilizarii dispozitivului sau aerian” (700 de avioane) si de noi intariri pentru a asigura o permanenta de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul sefului operatiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat ca deschiderea spatiului aerian al Bosniei va permite o “decongestionare” a mijloacelor aeriene ale Aliantei, concentrate pana in prezent in zona de vest a teatrului operatiunilor.

Am coborat in holul hotelului. Cu zambetul inghetat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab si MUP !” Adica Statul Major General al Armatei iugoslave si Ministerul de Interne. M-am urcat in masina lui, impreuna cu Mile si cu George Roncea, si am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Stiam ca politistii nu ne vor lasa sa ne apropiem cu masina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai sa le aratam ca si noi cunoastem Belgradul !” Si ne-a dus pe tot felul de stradute, pana am ajuns pe o strada paralela cu Knez Milosa, unde am parcat. Intre noi si General Stab era frumoasa cladire a Guvernului federal.

In momentul in care am coborat din masina, am auzit din nou avioanele in picaj si o bubuitura formidabila ne-a intepenit. Pe deasupra noastra suierau schije si bucati de beton si, cand ne-am dat seama ca – daca ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejati de cladirea guvernului, mi s-au inmuiat genunchii. Nelu a baiguit ceva si am priceput ca ne indemna sa mergem sa vedem ce s-a intamplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari inarmati pana in dinti, masini de pompieri, politisti si ambulante. Luminile girofarurilor iradiau straniu in fumul si praful care invaluia intreaga zona. Pe trotuar era un covor de cioburi, asa ca n-am reusit sa ne strecuram prea aproape de cladirea General Stab. Un militar ne-a auzit pasii si a inceput sa urle, agitand pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, in intersectia de langa cladirea in care era sediul Studio B, langa ceilalti ziaristi.

Doua autospeciale ale pompierilor au oprit langa noi. Parbrizele masinilor pareau imense panze de paianjen si tabla rosie era gaurita peste tot de schije. Ajunsesera la fata locului dupa primul raid si se aflau in mijlocul bulevardului cand avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din masini au alunecat din cabina si au fost stransi in brate de colegii lor, care doreau, parca, sa se convinga ca mai sunt intregi. Era o agitatie de nedescris. Cativa cameramani filmau de zor, desi praful si fumul inca nu se ridicasera, iar George ma enerva, pentru ca facea poze cu un aparat fara blitz.

Martorii oculari spuneau ca au vazut cum, in timpul atacului, trecatorii fusesera luati – pur si simplu – pe sus de suflul exploziilor si izbiti de ziduri. In imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reusise, in prima faza, sa se apropie, am vazut cadavrul carbonizat al unui politist, lungit pe spate in mijlocul trotuarului. Alte imagini aratau cadavrul unui trecator, ghemuit langa bordura intr-o balta de sange. Cel putin trei persoane au fost ucise si existau mai multi raniti.

La un moment dat, cand incepeam sa intelegem ce s-a intamplat, militarii si politistii dinspre General Stab au inceput sa alerge spre noi, urland ceva. Cand am inteles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiti ! Fugiti ! Mai vin o data !” A fost o panica generala. Toata lumea fugea in toate directiile. Urlau unii la altii sa nu alerge pe trotuar, sa nu le cada cioburi in cap. Masinile pompierilor si Politiei manevrau inainte si inapoi, incercand sa dispara din zona. Panica a devenit si mai mare cand, deodata, intregul cartier s-a cufundat in intuneric. Pentru a-i deruta pe piloti, fusese luat curentul.

Trebuie sa recunosc ca si eu si Mile si George si Nelu am reusit sa fim mai iuti decat orice masina pe langa care am trecut. Alergam ca disperatii. In panica creata am avut un moment de luciditate si am strigat: “Peste tot sunt tinte !” In fata era cladirea Parlamentului. In stanga era Primaria si o cladire guvernamentala. In dreapta era Posta. Inapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu totii intr-un ras nervos, aproape isteric. Toate cladirile mai apropiate erau potentiale tinte. Ne-am ascuns intr-un gang, peste drum de parcul din fata Parlamentului si am sperat ca ne va ocroti Dumnezeu.

In gang se mai refugiasera cativa tineri si doi militari. Dupa cateva minute de liniste, am iesit pana langa bordura. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat in vorba cu ceilalti, incercand sa ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a inceput sa rada si ne-a aratat placa de pe zid. Cladirea in gangul careia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari si proiectari pentru industria aviatica. Un alt tanar s-a aplecat si a ridicat de pe trotuar o bucata de metal. Era o schija de la primul atac, care ajunsese pana aici, la peste 500 de metri de General Stab. In timp ce ne contraziceam daca schija este sau nu radioactiva, pentru ca tanarul voia s-o ia acasa ca amintire, s-a apropiat de noi o masina de Politie si ne-a spus ca putem pleca: “Ai nostri au respins atacul.”

“Pentru a pune capat legii junglei in Kosovo, este necesara o prezenta internationala al carui nucleu sa fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu inseamna ca eventuala forta internationala va fi alcatuita doar de tarile membre ale Aliantei.”

Ne-am incurcat un pic pe strazi, pana am ajuns la masina. Nelu ne-a dus la hotel. Am incercat sa-l sun pe Ion Cristoiu, sa-i povestesc ce s-a intamplat, dar era in tren si nu s-a facut legatura. Am renuntat. Era ora 5:00 si am adormit instantaneu. O jumatate de ora mai tarziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, peretii, mobilierul din jur, intreaga cladire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase si el in fund si ma privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie ?” l-am intrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, vazand ca leganatul continua, am exclamat: “E cutremur !” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare ! Asta nu-i asa de periculos !” Mi-am dat seama ca avea dreptate si am pus capul la loc pe perna. Am adormit imediat, leganati de cutremurul care se sfarsea. La 6:09, sirenele sunau incetarea alarmei aeriene. Peste o ora, m-am trezit, am intrat in transmisie directa pentru emisiunea de dimineata si i-a fost foarte greu lui Cristi Tabara sa ma opreasca, la cate aveam de povestit.

Share