target: NATO reia bombardamentele, după întreruperea negocierilor de la Kumanovo

6 iunie 1999

De când ne-am trezit, n-am mai avut pace. Ardeam de nerăbdare să aflăm ce se mai întâmpla la negocieri. Delegația sârbă a sosit la ora 8:00, să discute cu generalul Michael Jackson la Kumanovo. Am continuat să ne amuzăm de variantele oferite de cele două părți despre Kumanovo, fiecare încercând să-și păstreze demnitatea neștirbită. Sârbii spuneau că este vorba de un aerodrom sportiv, în timp ce reprezentanții NATO au declarat, sec, că discuțiile au loc într-o cazemată a bazei franceze instalată aici. De această dată, delegația Armatei iugoslave era condusă de generalul Svetozar Marjanovic, adjunct al șefului Statului Major General, iar la negocieri asista și colonelul rus Evghenii Nikolaevici Barmiancev, atașatul militar al Ambasadei Rusiei la Belgrad. În jurul bazei de la Kumanovo sunt adunați peste 300 de jurnaliști din întreaga lume, care sunt cu greu ținuți la distanță de militari.

Mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, în care colegii m-au rugat să insist asupra atmosferei din Iugoslavia și a reacțiilor de până acum. Nu erau prea multe de spus. În așteptarea rezultatelor negocierilor, totul părea încremenit în capitala iugoslavă. Pe fețele oamenilor, vigoarea și îndârjirea au lăsat loc apatiei și dezamăgirii. Nimănui nu-i mai păsa de ce se întâmpla la Kumanovo, pentru că toți au înțeles că pacea înseamnă, de fapt, capitularea și pierderea provinciei Kosovo. Toate eforturile mass-mediei controlate de guvern de a-i convinge pe oameni de contrariu par zadarnice. Mai ales că, spre deosebire de inspirația cu care manipulau informațiile până acum, autoritățile au recurs la strategii tot mai penibile, care nu păcălesc nici măcar un copil de 5 ani. Cel mai ridicol mi s-a părut un reportaj înregistrat pe unul din podurile belgrădene, unde cu greu au fost adunați 30-40 de oameni care declarau reporterilor că sârbii, conduși de Slobodan Milosevic, au câștigat războiul. Însă, deși erau membri de partid, selecționați cu grijă și aduși aici, nu erau deloc convingători.

NATO a înregistrat astăzi primele semne de pregătire a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, precum și o scădere a intensității activităților militare din nordul și centrul provinciei, relatează AFP. NATO dispune de informații potrivit cărora un tren încărcat cu echipament și personal militar a părăsit orașul Urosevac și a trecut prin Lipljan, îndreptându-se către nord, în direcția localității Kosovopolje. “Ar putea însemna începutul pregătirilor pentru o retragere,” a conchis Jamie Shea, adăugând că trebuie ca acest lucru să fie confirmat de fapte. În schimb, în sud-vest, de-a lungul frontierei albaneze, luptele între forțele Belgradului și UCK continuă și “nu exista, pentru moment, o schimbare semnificativă”, a precizat oficialul NATO.

Așa cum – de altfel – oficialii NATO au anunțat deja, atacurile aviației asupra provinciei Kosovo au continuat și astăzi, chiar în timpul negocierilor de pace. Încă de la 7:30, Djakovica a fost ținta bombardamentelor, localitatea fiind lovită de 13 proiectile. În jurul prânzului, au fost anunțate explozii la Bujanovac, Suva Reka, Urosevac și Priștina, apoi atacurile s-au întețit. Eram în legătură prin Internet cu sârbii din alte părți care, la rândul lor, țineau legătura telefonic sau prin radio cu prieteni sau cunoștințe din Kosovo. Abia apucam să-mi notez efectele bombardamentelor. Opt proiectile lângă Prizren, 10 la Decani, 6 rachete în autogara de la Knin, mai multe explozii în parcul natural de pe muntele Kopaonik, 3 proiectile la Rausic (lângă Pec), alte 3 în satul Markovic (langa Kursumlija), 1 mort și 1 rănit din cauza exploziilor de la Donje Budriga (lângă Gnjilane) și așa mai departe. În schimb, nici la Belgrad, nici în restul Serbiei nu au fost semnalate raiduri aeriene.

De parcă n-ar fi fost destul pagubele provocate de bombe, în ultimele zile, Serbia a fost puternic afectată de furtuni. Zeci de mii de hectare de culturi agricole au fost – efectiv – devastate de vânt și grindină. Adevărul este că n-am văzut în viața mea furtuni ca aici. Cerul se acoperea în câteva minute de nori plumburii, cu nuanțe violet, trăsnetele brăzdau orizontul fără încetare, iar ploaia torențială era însoțită de bucăți de gheață mari cât oul de porumbel. N-am găsit decât o explicație pentru violența furtunilor, care treceau la fel de repede cum au sosit. Chiar dacă pare ridicol, sunt convins că se datorau raidurile aeriene, zborul avioanelor încărcând norii de electricitate statică. S-au adăugat efectele războiului meteorologic, sârbii folosind adesea, pentru a împiedica atacurile NATO, dispozitive care provocau nori și ploaie, iar Alianța Nord-Atlantică declanșând alte sisteme electrostatice, pentru a împrăștia norii. Din acest joc dement cu natura, rezultau furtuni imposibil de controlat.

Ca o palidă compensație pentru tot ce se întâmpla aici, UEFA a dat un ultimatum Federației Irlandeze de Fotbal, pentru a reprograma meciul cu Iugoslavia, din preliminariile Campionatului European din 2000. Inițial, UEFA atribuise victoria cu 3-0 sârbilor, după ce Irlanda refuzase să acorde viză de intrare în țară fotbaliștilor iugoslavi. Rezultatul a nemulțumit pe toată lumea. Sârbii au declarat că n-au nevoie de pomană, iar irlandezii au făcut apel împotriva deciziei.

Deși declarațiile politicienilor au început să mă plictisească tot mai tare, nu am putut să nu rețin una dintre ele. Președintele Partidului Democrat Zoran Djindjic a avut, brusc, o revelație și a trimis o scrisoare celor 3 negociatori ai comunității internaționale, Martti Ahtisaari, Viktor Cernomîrdin și Strobe Talbott, cerând garanții de securitate pentru sârbii din Kosovo, după retragerea forțelor sârbe din provincie. “Mă tem că întoarcerea refugiaților albanezi să nu coincidă cu plecarea sârbilor,” a scris Djindjic. “Trebuie ca sârbii să obțină garanții care să-i asigure că forțele internaționale îi vor proteja imediat și nu după stabilirea unei administrații internaționale pentru Kosovo. În lipsa unor asemenea garanții, este dificil să se creadă că majoritatea sârbilor din Kosovo va rămâne în provincie.”

Marko Milosevic, fiul președintelui iugoslav, a transferat în urmă cu 6 luni 5 milioane de mărci germane în bănci sud-africane, informează “Sunday Times“. Marko Milosevic a făcut acest transfer personal, în vederea unei plecări din Serbia. Ziarul a precizat că familia președintelui iugoslav s-a interesat în legătură cu obținerea vizelor și cu vaccinurile necesare pentru a pleca în Africa de Sud. Marko Milosevic este proprietarul unei pizzerii și a unei discoteci la Pozarevac, orașul natal al președintelui iugoslav. Nelson Mandela, care îi va ceda postul de președinte, la 16 iunie, lui Thabo Mbeki, a provocat o controversă luna trecută, afirmând că Milosevic nu va fi expulzat dacă ar fugi din Iugoslavia și ar încerca să se refugieze în Africa de Sud. Ministrul Afacerilor Interne, Mangosuthu Buthelezi, a dezmințit afirmația președintelui, declarând că Africa de Sud nu va autoriza intrarea unui “criminal ca Milosevic” pe teritoriul său.

Ceea ce se întâmpla acum în Iugoslavia ne afecta emoțional și pe noi, deși ne străduiam din răsputeri să fim cât mai obiectivi. Dar era imposibil să rămâi indiferent în fața dezamăgirii generale. Astăzi, Eugen Mihăescu a transmis pentru “Cotidianul” unul din cele mai violente eseuri ale sale, care avea să fie publicat abia în numărul de marți al ziarului, pentru că a ajuns cam târziu. Purta titlul “… de mamă” și – ca de obicei – mi-am ajutat prietenul să-l transmită prin Internet în România.

“Până unde aroganța și puterea pe care ți le dau banii lumii poate să ajungă? Până aici, la limita neobrăzării, la forțarea unui popor la capitulare… Unde ești, tu, MacArthur, să-ți vezi pigmeii? Dar tu, Monty? Cum i-ai trage tu, Montgomery, de urechi! Așa se face pacea și se scrie istoria, mă, ofițeraș de cancelarie? Asta e tot ce v-a lăsat ca moștenire marele Patton? Nu sunteți nici militari, nici politicieni, purtători moderni de salată de fructe vărsată pe pieptul uniformei! Cine v-a proțăpit acolo, în fruntea ierarhiei militare? Și vă mai mirați că progeniturile voastre se împușcă unele pe altele prin școli… Nu uitați un lucru și luați aminte: “Dumnezeu nu bate cu bățul!” Voi vreți să umiliți un popor întreg, silindu-l să îngenuncheze? Păi, dacă după ce v-ați umflat de trufie, ghiftuiților, că sunteți așa de puternici, de ce ați telefonat, mă, să vă cereți scuze Chinei, 4 zile la rând? Vă era frică să nu vă înece chinezii în scuipat? Atunci, de ce ne-ați lăsat sub ruși 50 de ani, lașilor? Fie țărâna ușoară eroilor care au murit degeaba… Acum, atunci și altădată.” Eugen Mihăescu, Belgrad, duminică, 6 iunie 1999.

Poate că, citit fără intonația autorului, textul își pierde un pic din duritate, însă când mi l-a dictat, am fost adânc impresionat. Nici nu puteam fi altfel, când vedeam ce se întâmpla în jur. Ceva din indignarea și tristețea sa mi s-a transmis și mie, când am intrat în direct prin telefon, pentru Știrile ProTV de la 19:30. N-am fost la fel de vehement, dar nu am putut să nu accentuez din nou asupra atmosferei decepționante de aici.

Forțele sârbe au încercat să incinereze cadavrele unor etnici albanezi uciși în Kosovo, pentru a distruge dovezile atrocităților comise pe teritoriul provinciei, informează săptămânalul britanic “The Observer“. Citând 3 martori, publicația precizează că aceștia au văzut un nor de fum ridicându-se deasupra minei Trepca, unde “escadroanele morții” sârbe ar fi ars sute de cadavre, în cea mai mare parte bărbați și tineri apți de luptă. Cadavrele erau transportate cu camionul, apoi incinerate într-un ritm de cel puțin 100 pe zi, iar cenușa a fost vărsată în puțuri abandonate. “The Observer” adăuga că morții fuseseră dezgropați din gropile comune din valea Drenica, unde erau depuse cadavrele prizonierilor de origine albaneză uciși în închisoarea de la Smrekovnica.

Am continuat să fim atenți la știrile transmise de posturile de radio și televiziune despre negocierile de la Kumanovo. Spre dezamăgirea noastră, RTS și-a concentrat jurnalul mai mult asupra luptelor de la granița iugoslavo-albaneză, prezentând un reportaj realizat în zona localităților Kosare și Gorozup. Imaginile arătau sate în care nici o casă nu mai rămăsese întreagă, în urma bombardamentelor efectuate de NATO cu avioanele B-52. Sârbii susțineau că au ucis cel puțin 500 din cei 4.000 de luptători UCK participanți la ofensivă, fără să aminteasca nimic de pierderile suferite de ei. Despre negocierile de la Kumanovo nu au spus mare lucru, însă am remarcat că, în știrea difuzată de RTS, crainicii nu conteneau să insiste că militarii sârbi discută cu reprezentanții Națiunilor Unite și să-l numească pe generalul Michael Jackson “șeful delegației ONU“.

La ora 19:00, cele două delegații au întrerupt, pentru două ore, negocierile de la Kumanovo. Pentru cină și consultări cu Belgrad-ul și Bruxelles-ul. Sârbii insistau asupra importanței rolului ONU în procesul de pace și solicitau ca retragerea forțelor lor din Kosovo să dureze două săptămâni, și nu una, cum cerea NATO, motivând că au probleme cu carburanții, iar șoselele și vehiculele de care dispun sunt avariate. Mai solicitau garanții de securitate pentru sârbii care vor rămâne în provincie și asigurări că UCK nu va pune stăpânire pe Kosovo. La rândul lor, reprezentanții NATO le-au propus o variantă conform căreia bombardamentele vor înceta pentru 24 de ore, timp în care sârbii trebuiau să dea dovezi clare că încep retragerea din provincie, abia după aceasta urmând ca raidurile aeriene să înceteze definitiv.

Însă după pauza de cină, negocierile de la Kumanovo nu au mai fost reluate. Nebojsa Vujovic a declarat că delegația sârbă a dat dovadă de bunăvoință și a arătat că este gata să continue discuțiile, acuzând reprezentanții NATO pentru blocaj. “Iugoslavia este gata să accepte desfășurarea în Kosovo a unei forțe internaționale de menținere a păcii, sub egida ONU, care să fie alcătuită conform unei rezoluții a Consiliului de Securitate,” a declarat el. “Venisem aici cu bune intenții, având mandatul Guvernului și Parlamentului de a negocia pacea…”

Mult mai tranșant, generalul Michael Jackson, care a anunțat întreruperea negocierilor, deși delegația NATO ar fi fost dispusă să le reia, a afirmat: “Deocamdată, nu există altă alternativă decât reluarea și intensificarea bombardamentelor.” Astfel încât, după 40 de ore de pauză, la 1:18, la Belgrad sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Alarma a fost declanșată în toate orașele iugoslave și bombardamentele nu au întârziat. Am urcat repede pe hotel “Toplice“, însă Belgradul nu a fost atacat până la ora 2:00, când am văzut câteva tiruri răzlețe ale antiaerienei din cartierul Zvezdara, unde s-au auzit bubuiturile înfundate ale unor explozii, după care, până la 6:28, când s-a ridicat alarma, în capitala iugoslavă a fost liniște.

Dar în Kosovo a fost prăpăd. În câteva ore, avioanele NATO au lansat peste 110 proiectile, concentrându-se asupra sudului provinciei. În special asupra localităților Priștina, Prizren, Suva Reka, Decani, Markovic, Kursumlija și Pec. În numai 30 de minute, asupra muntelui Rudnik, unde se afla un releu al RTS și în pădurile căruia erau ascunși militarii sârbi, au fost lansate aproape 40 de proiectile de diferite tipuri. În zona satului Planeje, sârbii au anunțat că au căzut peste 100 de tone de bombe. După o asemenea avalanșă mortală, am renunțat să-mi mai notez toate detaliile distrugerilor provocate de raidurile din această noapte. Nu mai voiam decât să dorm, sperând că dimineața va aduce vești noi despre negocierile de pace.

Share

target: 37 de morți și 100 de răniți în 40 de ore, “pagube colaterale” ale NATO

31 mai 1999

Oricum, n-am dormit foarte mult, pentru că, la 8:47, s-a dat din nou alarma. Inițial, n-am crezut că e ceva serios, dar am auzit vuiet de avioane. Mile Cărpenișan s-a îmbrăcat mai repede decât mine, deși i-am spus că afară soarele e prea puternic ca să vedem ceva. Am avut dreptate. Nu reușeam să distingem nimic pe cer, însă la 9:17, o bubuitură a răsunat dinspre dealul Avala. Un firicel de fum a început să se ridice de acolo. Nu ne-am dat seama de unde vin celelalte 4 bubuituri care s-au auzit imediat după aceea. Am înțeles că proiectilele loviseră drumul dintre Ripanj și Ivanovic. Lângă Obrenovac, o femeie a fost rănită, când o bombă i-a distrus casa din satul Drazevac, două proiectile au avariat instalațiile electrice de la Boljevac, iar alte 4 au explodat lângă emițătorul de pe muntele Zvecka. Ceva mai devreme, fără să explodeze, o rachetă a distrus o casă în satul Rajkovac, de lângă Mladenovac. Alarma a încetat la 9:39 și am coborât în cameră. Pe hol, l-am întâlnit pe Eugen Mihăescu, care ne-a reproșat că nu l-am chemat pe acoperiș, însă i-am explicat că – oricum – era imposibil să vezi ceva în lumina puternică a soarelui.

Ne-am adunat în barul hotelului și, la o cafea, ne-am sfătuit cum să ne împărțim “sarcinile”, ca să aflăm cât mai multe și să nu ne călcăm în picioare. Mile s-a dus la Centrul militar de presă, unde avea acces fără probleme, fiind acreditat. A reușit să-l acrediteze și pe vărul său, însă cu greutate, pentru că acesta lucra ca freelancer și făcea fotografii pe care urma să le vândă unor ziare și reviste din Germania. Noroc că avea și pașaport românesc și că, de puțină vreme, la Centrul militar de presă venise și Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, pe care îl cunoșteam cu toții și care l-a ajutat mult. Problema cea mai mare a fost să explice cum a ajuns la Belgrad, pentru că Mile îl băgase în țară fără să anunțe că Dobrivoi este jurnalist, iar sârbii cereau o serie de formalități greoaie pentru ziariști, înainte de a le permite intrarea în Iugoslavia.

Eu am rămas la Media Center, unde eram de-al casei. Am aflat că, la Surdulica, unde NATO bombardase azi-noapte sanatoriul, s-ar putea să fie mai mult de 20 de morți, pentru că autoritățile se temeau că există încă oameni îngropați sub dărâmături. În afara bătrânilor internați acolo, în câteva pavilioane ale sanatoriului fuseseră adăpostiți mai mulți refugiați din Croația, Bosnia și Kosovo. Surdulica părea un loc blestemat, pentru că, în 27 aprilie, unul din proiectilele lansate de piloții NATO asupra unei cazărmi ratase ținta, provocând cel puțin 20 de victime printre civili.

Evident, NATO a dezmințit informațiile potrivit cărora ar fi bombardat, în noaptea de duminică spre luni, un sanatoriu din Surdulica, cauzând moartea a cel puțin 20 de persoane, relateaza AFP. Potrivit colonelului Konrad Freytag, purtătorul de cuvânt al generalului Wesley Clark, avioanele Alianței Nord-Atlantice au atacat o cazarmă și un depozit de muniție, aflate în apropiere de Surdulica. “Aceste două ținte erau obiective militare legitime și ambele fuseseră deja vizate,” a anunțat colonelul Freytag. “Toate proiectilele și-au atins ținta. NATO nu poate confirma afirmatiile facute de sarbi privind victimele sau pagubele colaterale de la Surdulica.”

Bilanțul atacurilor din ultimele 40 de ore a fost tragic: 37 de morți și peste 100 de răniți. Toți civili. Și la Belgrad a fost anunțat un program de întrerupere a distribuirii curentului electric, pe cartiere. Deocamdată, centrul orașului încă era privilegiat și nu era inclus în acest program, însă cine știe ce ne mai aștepta. Ca să vedeți ce preocupari aveam noi în vreme de război: trebuia să ținem minte să ne cumpărăm pastile pentru aparatul împotriva țânțarilor, care își făcuseră apariția tot mai insistent. Primăria capitalei iugoslave a anunțat că, din cauza raidurilor aeriene, nu poate ridica avioanele utilitare, ca să împrăștie insecticide și solicita locuitorilor înțelegere pentru situația creată.

Deși orașul nu a fost atacat, n-am fost scutiți de bubuituri nici astăzi. La 11:30, într-un cartier de la periferie, a fost detonat un proiectil neexplodat. La 14:59, încă un avion a spart bariera sonică în apropiere, zguduind văzduhul. Am auzit o altă detonație puternica, la 15:50, despre care Comandamentul Apărării civile a anunțat că a avut aceeași cauză, însă de această dată, cu toții am simțit că a fost explozia unui proiectil, care lovise, probabil, un obiectiv militar. Mi-am mai notat că, la 12:55, asupra dealului Arapov și a satului Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, au fost lansate 5 proiectile, în timp ce alte 2 explodau la 20 de kilometri distanță, în apropierea satului Medje.

La 15:30, în timpul bombardamentului asupra orașului Novi Pazar, s-au înregistrat din nou “pagube colaterale“. Unul din cele 14 proiectile de mare putere lansate de avioanele NATO a căzut lângă autogară și a lovit în plin un bloc cu 4 etaje. Primul bilanț al victimelor indica 11 morți și 23 de răniți, iar imaginile pe care le-am văzut filmate acolo erau îngrozitoare. Opt dintre morți erau – pur și simplu – rupți în bucăți. Între orele 17:01 și 18:25, a fost alarmă și la Belgrad, însă atacurile s-au concentrat asupra localităților din jur. Patru proiectile au explodat la Obrenovac, două au încercat să nimerească emițătorul radio de la Zvecka, două au căzut lângă satul Veliko Mostanice și alte trei au explodat la Ostruznica.

Ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine a declarat că războiul din Kosovo se apropie de momentul decisiv și că următoarele zile vor fi foarte importante, informează AFP. Întrebat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului Miniștrilor de Externe din țările UE, despre ultimele luări de poziție ale autorităților de la Belgrad, Vedrine a declarat că “trebuie acționat cu prudență și cu exigență, dar, în același timp, trebuie să nu se treacă pe lângă ceea ce ar putea fi începutul unei veritabile schimbări“.

belgrad, 31 mai 1999

Astăzi, Slobodan Milosevic a dat încă o dovadă a măiestriei sale politice. I-a convocat la o discuție pe toți liderii partidelor politice importante, pe care i-a convins să ceară Consiliului de Securitate al ONU adoptarea de urgență a unei rezoluții bazate pe principiile G-8, pentru încheierea agresiunii împotriva Iugoslaviei. Ca de fiecare dată, președintele iugoslav a evitat să fie cel care face astfel de solicitări, pentru a-și păstra imaginea de om care nu cedează în fața dușmanului. De această dată, nici nu cred că i-a fost prea greu să-i lămurească pe ceilalți politicieni să ceară oprirea războiului, aceștia dorind sincer să scape de această situație de criză, în care erau absolut incapabili să se descurce.

Cu ajutorul profesorului Lucian Pavel, am reușit să aflu mai multe amănunte despre bombardamentul de ieri după-amiază de la Novi Sad. Profitând de vremea superbă, un grup de tineri se dusese să facă plajă și baie în Dunăre, pe locul unde, până anul trecut, fusese amenajat un ștrand. Anul acesta, ștrandul nu mai fusese deschis, pentru că se afla prea aproape de clădirea Televiziunii, în permanență bombardată, și a scheletului podului Sloboda, prăbușit în valurile Dunării de rachetele NATO. “Pe la ora 14:00, când făceam baie, a sunat alarma,” povestea Snezana, o tânără de 29 de ani. “I-am văzut pe oameni cum se ascundeau și adăposteau într-un tunel bacul cu care se traversează acum Dunărea. Noi am mai rămas să fumăm o țigare. Deodată, am observat o rachetă care se îndrepta spre clădirea televiziunii. M-am aruncat pe nisip și mi-am acoperit urechile cu palmele. Băieții care erau cu noi au sărit și ne-au acoperit cu trupurile lor. După o detunătură cumplită, am văzut ciuperca exploziei și bucăți de beton au sărit în toate direcțiile. Am fugit să ne adăpostim și mi-am uitat prosopul pe plajă. Îmi pare rău că n-am îndrăznit să mă întorc să-l iau, pentru că mi-ar fi amintit toată viața prin ce am trecut.”

Iugoslavia dispune de circa 60 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit, care riscă să cadă în mâinile unor grupuri scăpate de sub control, afirmă în ediția sa din luna iunie, revista “Jane’s Intelligence Review“. Aceste rezerve de uraniu – dintre care 10 kilograme sunt radioactive – se află la Institutul de Științe nucleare de la Vinca, în apropiere de Belgrad, unde este stocat, de asemenea, și combustibilul folosit, pe baza căruia, după retratare, s-ar putea obține 5 kilograme de plutoniu. “Jane’s” afirmă că serviciile americane de informații sunt îngrijorate în privința unei posibile utilizări a acestui uraniu, care, integrat unor explozibili convenționali, ar putea furniza Belgradului arme radiologice. Astfel de arme nu cauzează explozii puternice, însă pot dispersa materialul radioactiv în doze concentrate.

“Prezența uraniului puternic îmbogățit într-o regiune instabilă este și cauza unor îngrijorări de altă natură,” notează revista, care prezintă alte două ipoteze. Prima ar fi furtul acestor substanțe în scopul revinderii lor prin intermediarii ruși, care “au o oarecare experiență în materie”. Țările destinatare ar putea fi Irakul, căruia, în trecut, Iugoslavia i-a furnizat echipamente militare, sau Libia. O altă posibilitate ar fi ca Milosevic să se prevaleze de aceste substanțe ca de un mijloc de a exercita presiuni în timpul unor viitoare negocieri. “Jane’s” publica o hartă a Serbiei pe care sunt marcate cele două reactoare nucleare ale sale, situate în nord-estul Belgradului, precum și 8 unități de cercetare nucleară, dintre care 5 se afla la vest de Belgrad, una la Zemun, una la Novi Sad și una la Kragujevac. Harta identifică, de asemenea, 3 uzine de arme chimice, una la Baric, una la Lucani și una la Krusevac, la 30 de kilometri de granița cu Kosovo.

În timp ce mă aflam la Media Center, Eugen Mihăescu m-a rugat să-i transmit pentru “Cotidianul” încă un mic eseu scris la Belgrad. Se numea “Totul e paradoxal” și îl scrisese pe câteva bucățele de hârtie:

“Incredibil, NATO ne-a tăiat înghețata, nouă, jurnaliștilor români. Nu-i curent… Nu se poate transmite această senzație de pace, de viață normală care-și continuă ritmul. Zile liniștite, după nopți de război. Nopți fără dragoste, dar nedormite. Aseară, luam masa cu doi prieteni. Parcă eram la mare, după o zi de plajă. Eram în vacanță. Mici, bere, lăutarii cântau “Dunărea albastră“, o echipă a RTL-ului filma lăutarii. Deodată, urletul sirenelor a tăiat ritmul. Nimeni nu se mișca, totul continua. Ceva mai târziu, pe acoperișul hotelului, asistam la o noapte ce părea de Revelion. În care focurile de artificii brăzdau cerul, iar lumea la geamuri participa la distracție. Era prima zi a anului 2000. Nu-i adevărat, chiar acum trece un avion foarte jos. E liniște. Păsările zboară la sol înnebunite. Un copil țipă vesel, jucând șotron. Ei bine, de necrezut, nici o bubuitură și iată că a sosit pe tavă înghețata topită de căldură, înghețata cu multe căpșuni. Nici un român nu și-ar crede ochilor să vadă cum se petrec lucrurile aici. Căci e mai orb decât orbul cel ce nu vrea să vadă, zice un proverb chinez. Cineva îmi povestea cum, în timpul bombardării Ministerului Apărării al Republicii Federative Iugoslavia, atașatul nostru militar și unul dintre secretarii Ambasadei României se băteau pentru locul de sub birou, să se adăpostească, bineînțeles. Să fie oare adevărat? De necrezut. E drept că rachetele cădeau vizavi. Totul e paradoxal. În ultimele 24 de ore, în Iugoslavia au fost omorâți de agresiunea criminală a NATO 37 de oameni nevinovați și peste 100 au fost răniți. Și ei, nevinovați. Eugen Mihăescu, Belgrad, 31 mai 1999.”

Înainte de a ne întoarce la hotel, ne-am oprit să bem o cafea pe terasa din Trg Republike. Ieri, Eugen Mihăescu ceruse o înghețată și, văzând minunăția pe care i-a adus-o chelnerul, n-am rezistat ispitei și ne-am comandat și noi. Era delicioasă și îmi amintea de cea pe care o mâncasem în Franța, la o gelaterie vestită din Lyon. Înghețata se amesteca cu frișca proaspată și, în timp ce ne înfigeam lingurițele în cupa de sticlă, descopeream felii mari de căpșuni. Astăzi, n-am mai putut să ne satisfacem acest capriciu. Cu o față tristă, chelnerul ne-a arătat cu capul spre frigiderele goale. Nu era curent și abia atunci am realizat că nicaieri nu cânta muzica.

Am cerut niște ness-uri și ne-am hotărât să ne transmitem corespondențele chiar de pe terasă. Din când în când, privirile noastre urmăreau silueta unei fete frumoase și zâmbeam. Mile și-a transmis relatarea lui, iar eu așteptam să-mi vină rândul. Nu era Beavis de serviciu, iar tipul care-l înlocuia la sunet m-a sunat și mi-a spus doar atât: “Rămâi pe linie.” Și am auzit jurnalul. A urmat o lungă așteptare. 10 minute, 20, 30 și nu mai venea rândul știrilor despre războiul din Iugoslavia. Ceilalți mă întrebau ce se întâmplă și dădeam din umeri. Am încercat să mă fac auzit, dar nimeni nu mă băga în seamă. Mă lăsaseră pe linie și parcă uitaseră de mine. Telefonul se încălzise și vedeam cum mi se termină bateria. Și tot nu-mi venea rândul. Erau niște știri despre problemele de la admitere, a fost invitat în studio ministrul Andrei Marga, apoi alte știri. Eram turbat de furie.

În general, când era Beavis de serviciu, dacă nu avea timp să mai vorbească cu mine, măcar verifica, din când în când, dacă legătura nu s-a întrerupt. Sau mă anunța ora aproximativă la care urma să intru în direct și revenea cu 5 minute înainte. De această dată, nimic. Mi-a venit rândul abia după 50 de minute de când așteptam la telefon. M-am stăpânit și mi-am transmis corespondența, după care l-am sunat pe Horia Enășel și am făcut un scandal monstruos, explicându-i că, în condițiile în care eu nu știu cum să-mi mai economisesc bateriile telefonului mobil și le încarc când apuc, stau aiurea în legătură cu Bucureștiul. L-am amenințat că, data viitoare, voi închide – pur și simplu – telefonul. Și n-au decât să intre în panică până mă prind din nou. Horia mi-a promis că-l va pedepsi pe vinovat și va avea grijă să nu se mai întâmple așa ceva.

Parcă aflând de necazurile mele, sârbii au pornit din nou distribuirea curentului electric. M-am liniștit cu greu și mă durea capul. Nu mai știam dacă de nervi sau din cauza telefonului mobil. Pe drum spre hotel, am trecut pe lângă clubul de jazz al unui vestit muzician de avangardă din Iugoslavia, Oliver Mandic. Era plin de tineri, și înăuntru, și pe mica terasă din față. Lângă intrare, pe o tablă de lemn, scria cu cretă că băuturile au “preț de război“: toate costă 10 dinari, iar militarii au primul rând din partea casei. Ne-am oprit lângă Centrul Cultural Francez, Eugen Mihăescu făcând pentru noi o adevărată cronică de artă a zidurilor devastate și acoperite cu grafitti. Spre încântarea noastră, și-a continuat demonstrația și în fața centrelor culturale american, britanic și german, explicându-ne valoarea artistică și simbolică a acestor grafitti, considerate, mai ales în SUA, o formă a artei moderne.

UCK este în continuă transformare, atât din punct de vedere politic, cât și militar,” a declarat Hashim Thaqi, conducătorul politic al organizației, într-un interviu acordat ziarului britanic “The Guardian“, la scurt timp după întâlnirea cu ministrul de Externe Robin Cook. “Forțele noastre se organizează și se profesionalizează: suntem o armată, cu o structură și o ierarhie, nu doar o serie de grupări înarmate. În schimb, ceea ce zice Rugova nu are nici o importanță. El nu mai are nici un control politic sau militar asupra a ceea ce urmează să se petreacă.” Întrebat de unde provin armele cu care este dotată UCK, Thaqi a răspuns: “de la prieteni democrați din Vest”, însă nu a vrut să precizeze dacă acest ajutor este furnizat cu vreo aprobare din partea guvernelor. “Poate istoria o va spune,” a comentat el.

Ajunși la hotel, n-am avut prea mult răgaz să ne tragem sufletul. La 20:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Hotărâsem să mâncăm la restaurantul hotelului, însă domnul Mihăescu nu a fost la fel de încântat ca și noi de cină, așa că i-am promis că, de acum înainte, de câte ori NATO ne va da voie, vom mânca seara în oraș. În Kosovo, deja căzuseră primele dintre cele peste 100 de bombe ce aveau să fie lansate de piloții NATO în cele 24 de raiduri în care au atacat provincia. Cel mai grav afectată a fost regiunea orașului Prizren, în care, de dimineață și până la ora 22:00, au explodat 82 de proiectile, dintre care 20 în raionul Gorozub, de lângă frontiera cu Albania.

La 17:30, zece rachete loviseră satul Rades, de lângă Dragas. Între 18:45 și 18:55, alte 8 explodau în satul Pirane. La 19:30, a fost atacată zona Priștinei, fiind bombardate aeroportul Slatina, orașul Lipljan și releul de televiziune de pe dealul Brankov, de lângă Zubin Potok. Priștina avea să mai fie bombardată după miezul nopții, când bombele au căzut între depozitele “Jugopetrol” și cimitirul din cartierul Gazimestan. Între 20:00 și 22:00, alte 6 proiectile au lovit satul Vlasnja. Patru atacuri puternice au fost înregistrate asupra localității Bujanovac, unde au explodat 30 de bombe, și nu a fost ocolit nici emițătorul de televiziune de pe muntele Pljackovica, de lângă Vranje.

Amnesty International a făcut publice o serie de mărturii ale femeilor victime ale unor violuri colective, timp de 3 zile, într-un sat din apropiere de Suva Reka, informează AFP. Mai multe femei, ținute în captivitate de la 21 la 23 aprilie de forțele sârbe, au fost violate, potrivit organizației, care, din motive de securitate, nu a dat publicității nici numele martorilor, nici cel al satului. “La 21 aprilie, bărbații tineri din sat au fugit din calea forțelor sârbe, lăsând în urmă circa 300 de femei, copii și 11 persoane în vârstă,” potrivit unui comunicat al Amnesty International, făcut public la Kukes. “Bărbații cu vârste între 50 și 90 de ani au fost separați de restul sătenilor și nu au mai fost văzuți în viață. Femeile cu copiii au rămas închise în trei case. Trei femei au declarat că au fost violate, iar mărturiile lor și ale altora lasă în mod clar să se înțeleagă că au fost și alte victime. Este foarte dificil să îi chestionăm pe refugiați. Sunt traumatizați, adesea confuzi și uneori le este frică să vorbească, deoarece o parte a familiei lor a rămas în Kosovo. Există numeroase crime și violuri, dar noi nu putem afirma că au existat execuții masive generale și până acum, nu avem nici o dovadă de genocid,” a explicat un purtător de cuvânt al organizației.

La 21:30, când abia terminasem de mâncat și ne-am oprit în bar, să bem o cafea, am auzit 4 bubuituri, după care becurile au clipit, parcă nedumerite, de câteva ori și am rămas în întuneric. Din nou, 4 rachete de croazieră – pentru că nu se auzise nici un avion – au lovit stațiile de transformare de la Bezanijska Kosa și Lestane, din cartierul Novi Beograd. De pe acoperiș, vedeam două coloane albicioase de fum și oamenii au început să-și aprindă lumânările prin case. La radio s-a anunțat că echipele de intervenție au început imediat să remedieze avariile, însă, în mai puțin de o oră, presiunea apei la robinete a ajuns la zero. Deși, după 3 ore, curentul a revenit într-un sfert din Belgrad, nici până dimineață, rezerva de apă a orașului nu a depășit 12,5 % din capacitatea normala și nu putea fi distribuită populației.

Al doilea raid aerian, de la miezul nopții, ne-a surprins pe acoperiș, comentând războiul. Cred că păream desprinși dintr-un film suprarealist: patru oameni stând pe scaune destul de confortabile, pe casa liftului unui hotel dintr-un oraș, în plin bombardament, înconjurați de sticle goale de Coca-Cola, bere și whisky. Unul cu casca unui radio minuscul în ureche, altul cu un aparat foto de gât. Și toți cu ochii ațintiți pe cer, către cele patru puncte cardinale. Avioanele veneau dinspre nord (din nou din spațiul aerian ungar sau românesc) și au atacat mai întâi orașul Pancevo. Opt proiectile au lovit obiective din nordul localității, din zona fabricii de avioane, unde vedeam un mare incendiu, iar unul a explodat în satul Omoljica. Antiaeriana Belgradului a intrat imediat în acțiune și a acoperit orizontul cu o pânză de foc. Piloții NATO nu au reușit să lanseze decât 3 rachete spre capitala iugoslavă, două lovind cazarma Zuce, iar una explodând pe dealul Avala. După care, riposta fiind prea puternică, au fost nevoite să se retragă.

S-au dus spre vest, atacând în 3 raiduri orașul Smederevo, pe care nu-l vedeam din cauza dealurilor, însă observam cerul înroșit de flăcări și tirurile antiaerienei. Fuseseră bombardate depozitele “Jugopetrol” din zona industrială și stația de transformare a energiei electrice de la combinatul “Sartid. În același timp, alte avioane bombardau, pentru prima oară de la începutul războiului, orașul Kikinda, situat la câțiva kilometri de granița cu România. Aici, 3 proiectile au lovit o cazarmă din zona de sud-est, iar unul a distrus calea ferată către Timișoara, în zona satului Banatsko Veliko Selo. La ora 2:00, am văzut bombardamentele asupra Novi Sad-ului, proiectilele explodând în satele Cenej și Pezicevi, de la periferie. Locuitorii din Novi Sad se chinuiau fără apă și curent electric de duminică.

Uniunea Europeană estimează că, în cazul în care situația din Iugoslavia nu se agravează, consecințele economice pentru România sunt relativ limitate, a declarat directorul general pentru Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisiei Europene, Giovanni Ravasio. “Reformele economice din România nu sunt afectate de situația din Kosovo,” a spus el. Oficialul comunitar a apreciat că România ar da un semnal negativ instituțiilor internaționale în cazul în care ar explica o încetinire a reformelor prin situația din Iugoslavia. “UE ar putea acorda României, în contextul crizei din Kosovo, fonduri suplimentare, dar statele membre se vor întreba dacă România are capacitatea de a le absorbi în programe eficiente,” a adăugat și directorul general pentru Relațiile cu Europa Centrală și de Est din cadrul Comisiei Europene, Francois Lamoreux. “Noi credem că da.”

Ne-am gândit că atacurile s-au potolit și am coborât să dormim. Însă la 4:00, m-au trezit bubuiturile unor explozii. Mile a mormăit că el nu mai urcă pe acoperiș și m-am dus doar eu, amenințându-l că – data viitoare – va fi rândul lui. Când am ajuns sus, am mai văzut cum trage antiaeriana dinspre nord-vest și atacul a fost din nou respins. Coborând în cameră, nu mi-am putut reține un zâmbet: în sfârșit, cineva sforăia din nou în patul vecin. La 6:03, când m-au trezit alte bubuituri, n-am mai urcat nici eu. Se luminase de ziuă și știam că atacul nu va ține prea mult. Într-adevăr, la 6:25, a sunat încetarea alarmei aeriene. Înainte de a adormi liniștit, am mai verificat o dată robinetele. Degeaba. Erau tot seci.

Share

target: cum a scăpat NATO de bombele expirate

25 mai 1999

Am început ziua mult mai destins, pentru că aveam curent și apă caldă la discreție. În plus, camerista mi-a bătut la ușă, chiar când mă pregăteam să cobor, spunându-mi să-i las rufele murdare la spălat. Era o binefacere de care nu mai avusesem parte de aproape o săptămână și nu prea mai aveam haine curate. Tariful pentru spălatul și uscatul rufelor era ridicol, în jur de 5-10 mărci germane, în funcție de cantitate. Era suficient să le las grămadă pe pătură și, dimineața, când venea să schimbe așternuturile (cam o dată la două zile), camerista le lua și le găseam seara, aranjate pe pat și mirosind frumos.

La cafea, când am răsfoit ziarele de astăzi, mi-a sărit în ochi un bilanț al Comandamentului Apărării civile, care anunța că, de la începutul războiului, perioada în care au sunat sirenele în Belgrad (anunțând alarma aeriană sau ridicarea ei) totaliza 3 ore și 38 de minute. Anunțul m-a amuzat, deși, aparent, nu era nimic de râs, însă așa de mult mă obișnuisem și eu cu sirenele, încât mi s-ar fi parut ciudat să nu sune într-o seară sau dimineață.

M-am dus la Media Center și am aflat de la ceilalți sârbi că au apărut din nou probleme la Cacak. Ieri, Poliția a reținut 5 persoane, pentru 24 de ore, sub acuzația că au organizat adunări populare neautorizate și ar fi înființat “Parlamentul cetățenilor“, fapte interzise de Legea marțială. Cei reținuți erau Mirjana Hercog, medic pediatru, Vera Barach, secretar al Primăriei, Nada Despotovic, profesoară, Milan Bozovic, profesor pensionar, și Vesna Bjelic, ziaristă, și au fost interogați timp de mai multe ore. Auzind vestea, în jur de 50 de locuitori ai orașului s-au adunat în jurul Judecătoriei unde se aflau cei 5, în semn de solidaritate cu aceștia. Mă gândeam că autoritățile nu vor risca escaladarea tensiunilor de la Cacak și, cu toate că i-ar fi putut arunca în închisoare, nu îi vor pedepsi prea dur. Într-adevăr, astăzi, la ora 11:00, toți au fost puși în libertate. La Belgrad, Vuk Obradovic, președintele partidului Democrația Socială, a protestat împotriva demiterii din funcție a primarului din Cacak și a prigoanei instituite împotriva liderilor locali ai Opoziției.

Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, și-a reafirmat opoziția față de o eventuală oprire a atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, într-un interviu publicat în cotidianul spaniol “El Pais“. “Din punct de vedere militar, o pauză nu ar aduce nici un succes,” a declarat el. “Dimpotrivă, ar prezenta două inconveniente: sârbii își vor continua operațiunea lor de purificare etnică în Kosovo și își vor reorganiza apărarea antiaeriană, sporind riscurile pentru piloții noștri, la o reluare a bombardamentelor.” În cursul ultimelor zile, Olanda, Grecia și Republica Cehă au cerut, după Italia, o suspendare a bombardamentelor.

Liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic a profitat de tulburările de la Cacak și a dat un interviu cotidianului german “Tageszeitung“, în care confirma nemulțumirile unei părți a populației față de continuarea războiului. Deși n-a mai revenit în Serbia, Djindjic s-a hazardat să facă tot felul de afirmații, care nu prea aveau nici o legătură cu realitatea din țară. “Există un puternic curent în favoarea păcii în rândul populației iugoslave,” a asigurat el. “Cea mai mare parte a oamenilor ar fi fericiți dacă Milosevic sau oricine altcineva ar accepta planul de pace.” Djindjic a confirmat și dezertările din Armata iugoslavă, explicând că ar fi o formă de protest împotriva războiului. “Soldații sunt cazați prost, există probleme de hrană și de igienă. Și, după două luni de război, ei nu înțeleg prea bine ce se petrece, nici ce sens au toate acestea,” spunea Djindjic. A avut, însă, bunul simț să nu vorbească despre “succesul” operațiunilor NATO și să atragă atenția liderilor occidentali că “este dificil să te opui regimului, când bombele cad și lovesc obiective civile”. După care a început să bată câmpii, neștiind să evalueze dacă Slobodan Milosevic se pregătește pentru un război de lungă durată sau pentru negocierea păcii, considerând, însă, că o eventuală intervenție terestră a trupelor NATO ar fi o opțiune realistă.

Pentru a mai atenua puțin efectul acestui interviu, a cărui copie am primit-o de la un membru al conducerii Partidului Democrat, Zoran Djindjic a trimis prin fax și un comunicat, în care se declara în favoarea adoptării imediate a planului G-8 pentru Kosovo. El s-a lăudat că ar fi vorbit la telefon despre aceasta cu Carl Bildt, unul din emisarii speciali pentru Balcani ai Națiunilor Unite, cu care ar fi convenit să încerce accelerarea activităților diplomatice pentru adoptarea principiilor G-8, ca bază pentru elaborarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. “Poziția iresponsabilă a regimului de la Belgrad față de planul G-8 prelungește agonia Iugoslaviei,” se arată în comunicat. “Civilii, care nu au nici o legătură cu politica lui Milosevic, sunt primele victime ale acestui război. Oricum, fără democratizarea Iugoslaviei și a Balcanilor, nici după încheierea războiului, nu va fi pace în această regiune.” Tragi-comic în aceste comunicate și discuții era faptul că nici Djindjic, care nu avea absolut nici o influență în cercurile Puterii de la Belgrad, nici Carl Bildt, care nu era actorul principal al disputelor diplomatice pentru încheierea războiului, nu contau în jocurile politice ale momentului.

De parcă ar fi fost înțeleși, un alt personaj care se zbătea ca peștele pe uscat, având, totuși, meritul că a rămas la Belgrad, suferind alături de ceilalți, s-a apucat tot astăzi să dea interviuri presei străine. Este vorba de Vuk Draskovic care, misterios ca un magician și fără a oferi argumente în sprijinul afirmațiilor sale, prevedea că războiul se va sfârși în maximum 8 zile. “După încheierea războiului, în Iugoslavia se vor organiza alegeri anticipate,” afirma Draskovic în interviul acordat cotidianului francez “Le Parisien“, pe care mi l-au arătat fetele de la Media Center. “Mi se pare evident că Slobodan Milosevic nu își va schimba politica. Prin urmare, este important ca un număr cât mai mare de militanți care l-au susținut să vină de partea mea.” În finalul interviului, care mi-a amintit că liderul SPO era un talentat scriitor, acesta estima, rememorând vremurile când era considerat unul dintre exponenții naționalismului sârb, că va fi dificil ca Iugoslavia să accepte condițiile impuse de NATO și, mai ales, retragerea Armatei iugoslave din Kosovo și prezența în provincie a unor trupe străine.

Rivalitatea dintre grupurile din interiorul UCK amenință să se transforma într-un fratricid, avertizează ziarul “Albania“, cotidian al Opoziției albaneze. Acesta afirma că, în ultimul timp, se manifestă o creștere a tensiunilor dintre facțiunea armată a conducătorului politic Hashim Thaqi și cea loială liderului moderat Ibrahim Rugova. Cele două grupări și-au organizat propriile lor guverne ale regiunii Kosovo și propriile armate. Într-un incident din data de 22 mai, militarii din UCK le-au cerut simpatizanților lui Rugova să-și depună armele și să li se supună. “Atlfel, vom apela la forță,” au amenințat aceștia. În Albania, guvernul îl sprijină pe Thaqi, în timp ce principalul partid de opoziție îl sprijină pe Rugova. “Fratricidul, această tragedie care s-a manifestat în Albania în proporții catastrofale în al Doilea Război Mondial, bate din nou la ușile noastre,” comentează ziarul albanez.

După ce m-au lăsat să mă amuz cu aceste interviuri, care mai de care mai fanteziste, fetele mi-au întins o știre a agenției France Presse, care venea ca o bomboană pe colivă. Aflat în vizită la Londra, la invitația lui Tony Blair și a lui Robin Cook, președintele Muntenegrului Milo Djukanovic dădea asigurări că de la Belgrad vin semnale clare care indică o posibilă acceptare a planului G-8. În opinia sa, semnalele ar fi venit nu numai de la liderii Opoziției, ci și din anturajul lui Milosevic, ba chiar din partea președintelui iugoslav. “De exemplu, anunțul lui Milosevic că ar vrea să-și retragă armata din Kosovo,” explica, sigur pe el, Djukanovic. “Chiar dacă nu a făcut-o, este important că a început să anunțe asemenea măsuri, ceea ce arată că Milosevic e tot mai conștient că nu poate duce un război împotriva întregii lumi.”

Toate aceste declarații hazardate nu erau decât simple speculații, iar cei ce le făceau încercau să-și aroge merite sau influențe pe care nu le aveau. Eram, în continuare, consternat de lipsa de viziune politică a liderilor Opoziției sârbe și îmi explicam tot mai ușor de ce Milosevic îi juca pe degete. Aceștia nu reușeau să înțeleagă ce se întâmplă în propria lor țară, nu își înțelegeau propriul popor și – ceea ce era cu atât mai trist – erau incapabili să acționeze eficient și credibil într-o situație de criză majoră. Măcar dacă ar fi citit cu atenție cotidianul “Politika“, și tot ar fi înțeles mai multe despre ce se petrecea la Belgrad.

Militanți ruși și ucraineni pentru drepturile omului, foști dizidenți sovietici, au criticat atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, într-o scrisoare deschisă difuzată pe Internet și adresată “prietenilor și celor din țările occidentale care împărtășesc aceleași idei”, informează AFP. Mesajul este semnat de nume mari ale disidenței sovietice, precum Serghei Kovalev sau Liudmila Alekseeva. “Este trist să constatăm că există divergențe serioase legate de legalitatea, necesitatea și justificarea utilizării forței militare NATO în Iugoslavia,” se afirmă în scrisoare. Foștii disidenți se întrebau care va fi prețul unei eventuale victorii a NATO, subliniind similitudinea dintre această operațiune și războiul ruso-cecen care s-a soldat, între 1994 și 1996, cu zeci de mii de morți. Aleksandr Zinoviev a declarat că, prin războiul dus de NATO împotriva Serbiei, “țările occidentale manifestă un totalitarism mai teribil și mai periculos decât cel al lui Hitler sau Stalin. Impunerea sistemelor capitaliste în țările fostului bloc sovietic și în Uniunea Sovietică nu a condus la extinderea democrației occidentale, ci la o extindere a Occidentului.”

Am aflat că ieri, Riccardo Sessa, ambasadorul Italiei la Belgrad, a revenit în capitala iugoslavă, preluându-și atribuțiile oficiale. Sessa părăsise Belgradul înainte de 24 martie, odată cu personalul celorlalte ambasade ale țărilor care fac parte din NATO, cu excepția ambasadorului Greciei, care a rămas. Întoarcerea ambasadorului italian mi s-a părut cel puțin ciudată în contextul actual, deși Italia nu era considerată de sârbi printre principalii agresori. Totuși, aceștia nu uitau că, tocmai de pe bazele NATO din Italia, decolau zilnic majoritatea avioanelor care le bombardau țara. M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare și, spre sfârșitul războiului, aveam să înțeleg motivul ciudatei întoarceri.

Cugetările mi-au fost întrerupte la 12:15 de sirenele care anunțau din nou alarmă aeriană la Belgrad. Între 12:26 și 12:35, orașul Kragujevac a fost ținta a două raiduri aeriene, fiind lovită o uzină de la periferie. Între 12:50 și 13:40, zece bombe de mare putere au explodat la Novi Pazar. În același interval, 4 rachete au lovit satul Volujak, de lângă Knin, în Kosovo. O persoană a fost rănită în timpul atacului asupra satului Ribare, de lângă Jagodina, când au fost distruse câteva case și un automobil. Începând cu ora 13:00, avioanele NATO au lansat alte două raiduri asupra orașului Sabac, unde proiectilele au lovit încă o dată cazarma “Mika Mitrovic”, situată lângă un parc din centrul orașului. Au fost avariate școala “Laza Lazarevic” și alte clădiri civile din apropiere.

La 13:07, am auzit 3-4 bubuituri dinspre sudul Belgradului. La Zvecka, lângă Obrenovac, fusese lovită una din stațiile de emisie ale postului național de radio. La 14:30, orașul Bar, port din Muntenegru, a fost atacat de avioane care au lansat proiectile asupra flotei de război sârbești din Marea Adriatică și asupra satului Crni rat, care a fost învăluit de un nor de fum. La aceeași oră, în jurul Belgradului se auzeau din nou bubuituri. Erau bombardate satul Makis, unde era conducta principală de apă, și aeroportul Batajnica. Zece minute mai târziu, două explozii puternice au zguduit clădirea Media Center. Imediat, a sunat telefonul și Viktor s-a luat cu mâinile de cap. Era bunica sa, care făcea tărăboi că NATO a bombardat din nou cartierul Rakovica, în care locuiau, și suflul exploziilor i-au spart două geamuri de la balcon. La 15:30, o explozie puternică s-a auzit la Niș, fără să se spună dacă a provocat pagube.

Noi eram deja relaxați, pentru că la Belgrad sirenele sunaseră încetarea alarmei aeriene la 15:39. Relaxarea nu a ținut prea mult, pentru că, la 15:52, o detunătură puternică făcea geamurile întregii clădiri să zdrăngăne sinistru. Comandamentul Apărării civile a anunțat că fusese un avion care a spart bariera sonică la joasă înălțime. Cred că spuneau adevărul, deoarece, câteva minute mai târziu, o bombă de mare putere exploda la Novi Sad, avariind un transformator electric și lăsând fără curent și apă o bună parte din oraș.

Patru ruși care luptau alături de sârbi împotriva UCK au fost uciși în Kosovo în cursul ultimelor luni, a afirmat Binak Gashi, într-un interviu publicat de cotidianul “Vremia“. “Avem dovezi: documentele lor de identitate se află la statul nostru major,” a afirmat Gashi, care fusese intervievat la Kukes, în nordul Albaniei. “Este o realitate faptul că ofițerii ruși luptă alături de sârbi.” Binak Gashi a confirmat, pe de altă parte, că UCK colaborează cu Alianța Nord-Atlantică, “informându-i pe militarii NATO despre amplasarea trupelor sârbe”.

Abia acum începeau să curgă și alte informații despre distrugerile provocate de bombardamentul din această după-amiază. Și care începuse chiar mai devreme, în jurul orașului Kraljevo, unde 3 proiectile au lovit satul Jarcujak, iar alte 3 – depozitele “Jugopetrol” de la Bogutovac. În timpul atacului asupra orașului Sabac, câteva case au fost, efectiv, demolate de suflul exploziilor, iar schijele au ucis o femeie care tocmai își parca mașina în fața casei și au rănit grav 6 persoane. La 13:30, fusese avariat turnul de televiziune de lângă Presevo. La 14:00, un copil de 5 ani a fost rănit de o explozie la Vucitrn, iar o oră mai târziu, 4 explozii au fost auzite în satele din jurul localității Bujanovac.

La 17:10, au început să se audă bubuituri la Priștina. Începea iureșul în Kosovo. Aici, puținii jurnaliști care au mai rămas (sau mai bine zis, care au avut voie să rămână) s-au mutat în hotelul “Park, pentru că hotelul “Grand, unde locuiau până nu demult, a fost parțial distrus de bombe. Deși câteva din camerele de la ultimul etaj al hotelului “Park” aveau ca acoperiș cerul liber, jurnaliștii au rămas aici, atrași de oferta directorului. Acesta a avut inspirația să-i anunțe că telefoanele din hotel încă mai funcționau și pot să le folosească gratuit. Deși nota de plată pe luna aprilie s-a ridicat la 7.000 de mărci germane, directorul nu a renunțat la ideea sa și, probabil, își recupera paguba din banii încasați pe cazarea și mâncarea oferită.

N-am mai reușit să țin pasul cu ritmul bombardierelor NATO. Abia am apucat să-mi notez că, după 18:30, la Bujanovac au explodat 15 proiectile. Că alte 5 sate, de lângă Vranje și Prizren, au fost intens bombardate. Și că Djakovica a rămas fără apă, după ce o rachetă a nimerit conducta principală de alimentare. Mai târziu, s-a anunțat că, în numai două ore, au fost numărate cel puțin 30 de explozii în Kosovo.

NATO a acceptat cererea autorităților militare elene de a suspenda sosirea trupelor Alianței în portul Salonic, în timpul campaniei electorale și a desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European, relatează AFP. Statul major al Armatei elene a cerut NATO să suspende sosirea trupelor în Salonic, în perioada 3-15 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dimitris Reppas. “Cererea a fost acceptată,” a precizat el. Portul Salonic este punctul cheie în cadrul operațiunilor de întărire a contingentelor NATO din Macedonia, datorită calității instalațiilor de aici, precum și datorită apropierii de frontiera aflată la o distanță de 30 de kilometri.

În această seară, n-am transmis nimic pentru Știrile ProTV. A fost singura oară când nu au funcționat telefoanele mobile exact când aveam nevoie. Căzuse rețeaua și avaria a fost remediată abia după ce jurnalul nostru se încheiase. Mi-a părut rău, mai ales că, pe lângă bombardamentele din ultimele 24 de ore, mai voiam să anunț că mâine urma să înceapă la Belgrad procesul lui Steve Pratt și Peter Wallace, cei doi australieni de la organizația umanitară CARE International, care recunoscuseră că erau, de fapt, spioni ai NATO. Odată cu ei, era judecat în regim de urgență și un cetățean iugoslav, acuzat de complicitate. Îngrijorat că nu mi-a auzit corespondența, Mile Cărpenișan m-a sunat de la Timișoara, să mă întrebe ce s-a întâmplat.

La 22:48, destul de târziu pentru ultimele zile, sirenele anunțau alarmă aeriană la Belgrad. În Kosovo, nu era nevoie să mai sune alarma, pentru că bombardamentele nu conteniseră o clipă. La 20:00, trei proiectile loviseră un sat de lângă Lipljan, iar alte șapte explodaseră între satele Drenja și Jab, de lângă Istok. La 21:20, au fost bombardate satele Strpca, de pe muntele Sar, și Konjuh, de lângă Prizren. La 21:50, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 10 bombe asupra unei ferme de animale din satul Komoran, la 15 kilometri sud-vest de Priștina.

Între 23:15 și 23:45, bombardamentele s-au concentrat asupra Priștinei, unde au fost auzite 3 explozii puternice. Apoi s-au mutat în zona Prizren, 6 rachete lovind localitatea Lebane și 4 – satul Grmja. La 0:45, opt proiectile au lovit Veliko Grabovnica, un sat de lângă Leskovac, care a mai fost atacat de două ori, la 1:38 și 2:15. Mi-am notat 2 explozii puternice, care au afectat satul Markovic, de lângă Kursumlija. Pentru că, deja, trebuia să mă concentrez asupra a ceea ce se întampla în restul Serbiei.

Peste 50 % dintre refugiații din Kosovo sosiți în Albania și Macedonia au mai puțin de 18 ani, iar 40 % dintre aceștia au mai puțin de 14 ani, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO, Jamie Shea, care a vorbit despre o “generație pierdută“, relatează AFP. “Aproximativ 20.000 de refugiați au vârste sub 1 an, iar din luna martie, s-au născut 1.000 de copii în taberele de refugiați,” a precizat Shea. “Acești copii s-au născut fără incubatoare, fără electricitate, fără asistență medicală, fără apă, fără un acoperiș deasupra capului, fără nimic. Ei au, totuși, mai multe șanse decât copiii din Belgrad. NATO nu dorește să facă rău nici unui copil, dar nenorocirea este că albanezii din Kosovo nu au de ales între un incubator care să funcționeze cu electricitatea lui Slobodan Milosevic și un incubator fără electricitate. Ei nu au, pur și simplu, incubatoare, pentru că au fost izgoniți de acasă și trăiesc în taberele de refugiați.” În opinia lui Shea, regimul de la Belgrad dispune de câteva generatoare de siguranță pentru a face față întreruperilor de curent electric. “Le-ar putea utiliza pentru a alimenta spitalele, școlile sau armata,” a adăugat el.

Atacurile începuseră încă de la 22:10, când antiaeriana Niș-ului a respins primul raid asupra orașului. La 23:07, a fost bombardat aeroportul Ponikve de la Uzice și satele din regiunea muntelui Zlatibor. Singur pe acoperișul hotelului “Toplice, așteptam atacul asupra Belgradului. La 0:20, am văzut intrând în acțiune antiaeriana Novi Sad-ului. Fără prea mare eficiență, pentru că 5 explozii succesive au luminat cerul dinspre nord. Radio Novosti a anunțat că proiectilele au lovit, pentru a treia oară, clădirea Televiziunii Novi Sad. Sau mai bine zis, ruinele acesteia. Exploziile au provocat un incendiu puternic și au avariat casele din apropiere.

Fără să vină spre noi, avioanele au continuat să atace regiunea Novi Sad-ului, până spre ora 1:00, lansând rachete asupra releului de televiziune de la Iriski Venac și a satelor de pe muntele Fruska Gora. La 1:10, barăcile părăsite ale unei ferme de lângă satul Ralje au fost făcute una cu pământul. La 1:15, când s-au întors către Niș, avioanele au mai lansat câteva proiectile asupra viaductului de la Veliko Plano, de pe autostrada spre Belgrad. De la 1:20, atacurile s-au concentrat asupra portului Prahovo, de pe malul Dunării. Nu mai puțin de 10 proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol”, unde au fost rănite mai multe persoane. Apoi a fost bombardat orașul Negotin, de lângă granița cu România.

NATO va avea, începând de joi, o forță permanenă de deminare în Marea Mediterana, a anunțat Comandamentul de Sud al Alianței Nord-Atlantice (AFSOUTH), citat de AFP. Această forță, numita Mine Counter Measures Force Mediteranean (MCMFM), va fi dotată cu opt detectoare de mine și o navă de susținere, fiind puse la dispoziția NATO de Belgia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia și SUA.

Cred că avioanele s-au retras în spațiul aerian al Bulgariei, îndreptându-se spre bazele aeriene din Turcia, pentru că au continuat să aștearnă un covor de bombe tot mai spre estul țării. La 1:30, 15 proiectile de mare putere au lovit depozitele “Jugopetrol” și transformatorul de energie electrică al unei fabrici din orașul Bor, de pe Valea Timocului. Legăturile telefonice cu această regiune, locuită de foarte multi etnici români, au fost întrerupte, așa că n-am putut afla mai multe detalii. Între 2:30 și 2:50, a fost atacată zona orașului Pirot. Aici, 4 explozii puternice au răsunat în cartierul Tanasko Rajic, de la periferie, și una în satul Izvor din apropiere. De asemenea, cel puțin 2 rachete au lovit releul de televiziune de pe Crni Vrh, de la 10 kilometri de oraș.

La scurtă vreme după atacul asupra portului Prahovo, sârbii au anunțat că antieriana ar fi reușit să doboare un avion inamic, care s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc, în apropierea confluenței cu granița iugoslavă și bulgară. Se adăuga că oamenii din Prahovo au văzut cum malul românesc al Dunării era survolat de elicopterele de recuperare ale NATO, căutându-l pe pilotul care se catapultase. Cam la aceeași oră, s-a anunțat că, deasupra satului Bojevac de lângă Pozarevac, ar fi fost doborât încă un avion al NATO, de tip Harrier. Puțin mai târziu, sârbii au revenit, precizând că fusese vorba de un aparat de tip Tornado, cu doi piloți la bord, care au reușit, și ei, să se catapulteze. Înainte de a se prăbuși în regiunea satului Petrovac, piloții au decuplat rezervoarele avionului, care au fost găsite lângă Aleksandrovac. Ajutați de localnicii care cunoșteau mai bine regiunea, militarii sârbi au organizat mai multe potere, pentru a-i captura pe piloți înainte de a fi recuperați de elicoptere.

Liderul UCK Hashim Thaqi a anunțat că acceptă ideea unui protectorat internațional în Kosovo, ca un pas intermediar până la independența provinciei. El a declarat că durata presupusului protectorat nu are importanță, dar a subliniat că acesta trebuie să fie temporar și să reprezinte o fază tranzitorie spre independența provinciei. La sfârșitul săptămânii, Thaqi își manifestase dorința unei întrevederi urgente cu Rugova, la Tirana, pentru a pune capăt dezacordurilor dintre ei, însă, până în prezent, acesta nu a dat nici un răspuns.

Nu puteam să înțeleg de ce piloții NATO insistau să lovească – așa cum au făcut și în această seară cu ruinele Televiziunii Novi Sad – ținte deja atinse în atacurile anterioare. Nu numai eu, ci și alți colegi cu care am stat de vorbă mai târziu, am ajuns la concluzia că această îndârjire cu care semănau bombe peste tot nu servea decât pentru a consuma cât mai multă muniție, pentru a stimula producția de armament. Și, așa cum, nu o dată, sârbii au atras atenția, arătând resturile unor proiectile pe care scria că trebuiau utilizate până în 1998 sau chiar 1985, Aliații scăpau în acest fel de niște bombe expirate. A căror distrugere, ținând cont de standardele ecologice, la mare preț în Occident, ar fi costat o grămadă de bani.

Cel mai bun exemplu al acestei risipe era depozitul “Jugopetrol” din cartierul belgradean Cukarica. Baraca din tablă ondulată așezată pe schelet metalic, cu butoaiele goale din interior și cu rezervorul de carburanți îngropat în pământ nu costau mai mult de 100.000 de dolari, oricât aș exagera. Ei bine, depozitul fusese lovit de cel puțin 10 proiectile, dintre care numai primele două rachete Tomahawk costau 1 milion de dolari bucata.

SUA exercită presiuni asupra Ucrainei, cerându-i să oprească tranzitarea petrolului destinat Iugoslaviei prin porturile sale la Dunăre, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Aviația NATO a început să distrugă centrele petroliere de stocare și rafinăriile iugoslave, dar Belgradul încă se aprovizionează cu produse petroliere pe Dunăre,” a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Credem că o parte a petrolului provine din Rusia și trece prin porturile ucrainene, de aceea dorim să vorbim cu reprezentanții ucraineni, în speranța că îi vom determina să oprească această tranzitare.”

După ce atacul asupra Novi Sad-ului a încetat, am coborât în cameră, căutând un post de televiziune de unde să mai aflu noutăți. Ceva mai devreme, vorbisem la telefon cu prietenul meu, Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al “Evenimentului zilei“. El mi-a povestit că 48 de refugiați albanezi, cazați într-o tabără de pe Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, s-au supărat pe condițiile oferite și, fără să anunțe pe nimeni, s-au urcat în tren și au plecat spre București, unde doreau să ceară să fie duși în altă țară. În urma lor au lăsat un adevărat dezastru. Au tras un chef de pomină, distrugând dormitoarele și grupurile sanitare și spărgând toate geamurile taberei. Cpt. Dan Bortiș de la IPJ Caraș-Severin a declarat că pagubele se ridică la câteva zeci de milioane.

Mi-a mai povestit de un raport al serviciilor secrete chineze, dezvăluit de cotidianul “The New York Times“, potrivit căruia bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad a fost un act deliberat. Chinezii afirmau că bombele – cunoscute sub inițialele JDAM, cel mai avansat tip de proiectile utilizat de armata americană – erau ghidate prin GPS, cu ajutorul unei rețele de sateliți. Una dintre ele a lovit exact camera de cifru, de unde erau transmise comunicațiile codate către Beijing, iar alta a explodat în biroul atașatului militar. Deși a insistat, i-am explicat că nu-i pot dezvălui acum, la telefon, motivul real al bombardării ambasadei chineze.

O hartă greșită a fost cauza bombardării de către forțele NATO a Ambasadei Chinei de la Belgrad, în noaptea de 7/8 mai, a precizat generalul Wesley Clark, într-un raport remis secretarulului general al Alianței, Javier Solana, citat de AFP. În acest raport, care se prezintă sub forma unei scrisori foarte detaliate, Comandamentul Suprem al Forțelor NATO din Europa insista să precizeze că eroarea a fost cauzată de actualizarea greșită a unei hărți mai vechi a capitalei iugoslave.

Căutând un post sârbesc de radio, am dat peste frecvența Radio România Actualități și am ascultat știrile din țară. Președintele Emil Constantinescu se întâlnise azi cu Richard Schifter, consilier special al secretarului de stat american, și i-a explicat că România dorește să se implice în reconstrucția Iugoslaviei, având capacități excedentare în producția de ciment, oțel și energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt prezidențial Răsvan Popescu, șeful statului român a insistat că nu trebuie să se repete “experiența ratată” a Bosniei, a cărei reconstructie s-a făcut prin limitarea importurilor la țările Uniunii Europene. Schifter s-a arătat interesat de posibilitatea ca în planul de reconstrucție a sud-estului Europei, să se acorde o importanță deosebită refacerii drumurilor din România, ca alternativă la rutele iugoslave. Simple promisiuni, fără nici o acoperire!

Înainte de a mă culca, m-au sunat colegii de la emisiunea de dimineață de la ProTV și mi-au spus că pot dormi liniștit, pentru că nu doresc o corespondență telefonică de la mine, decât dacă se întâmplă ceva ieșit din comun. N-am mai insistat să-i lămuresc că n-au dreptate, gândindu-mă că, poate, eu eram cel care greșea, fiind total absorbit de evenimentele la care eram martor. M-am trezit, totuși, la 6:00, și am ascultat știrile la un post de radio, îngrijorat să nu se fi întâmplat ceva important prin alt oraș și eu să nu știu. Nu am remarcat nimic și m-am culcat la loc, în timp ce, la 6:23, sunau sirenele de încetare a alarmei aeriene.

Nicosia a interzis astăzi intrarea unui ministru sârb pe teritoriul cipriot, ca măsură în cadrul sancțiunilor adoptate de UE împotriva Iugoslaviei, a anunțat seful diplomației cipriote, Ioannis Kasoulides, citat de AFP. Ministrul sârb fără portofoliu Bogoljub Karic sosise pe aeroportul din Larnaka, venind de la Budapesta, însoțit de soția sa, a precizat Kasoulides. Oficialul, care vizitează frecvent Ciprul, conduce Karic Banka, o instituție financiară cu sediul la Limassol. Guvernul cipriot a decis, în aprilie, să respecte sancțiunile decise de UE împotriva Belgradului, în ciuda simpatiei opiniei publice din Cipru pentru iugoslavi. “Este un lucru bun că ministrul sârb și soția sa, care încercau să părăsească Iugoslavia, au descoperit că nu exista zone sigure în care să fie bineveniți,” a declarat Jamie Shea, care a reamintit că acesta era “unul dintre bancherii președintelui Milosevic și a jucat, cu siguranță, un rol în furnizarea de fonduri pentru a-l ajuta să acceadă la putere, la sfârșitul anilor ’80”.

Share

target: NATO bombardează un spital din Belgrad

19 mai 1999

În această dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua în barul hotelului, i-am văzut cam agitați pe cei câțiva sârbi care erau de-ai casei. N-am reușit să aflu prea multe de la ei, însă, cu voce scăzută, mi-au sugerat să mă interesez ce se întâmplă la Krusevac. După tonul lor, părea ceva serios, așa că m-am dus la Media Center și m-am pus pe telefoane și pe Internet. Am aflat că, ieri și alaltăieri, în acel oraș au avut loc demonstrații neautorizate, în care s-a cerut întoarcerea acasă a militarilor desfășurați în Kosovo. Participanții erau părinții celor care luptă pe front și au cerut Armatei iugoslave să asigure întoarcerea acasă a copiilor lor. Reacția oficială, care a confirmat, astfel, manifestațiile, nu a întârziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicității un comunicat în care îi acuză pe organizatorii demonstrațiilor de colaboraționism cu dușmanii țării. Se spunea că aceștia au deturnat sentimentele firești ale părinților ostașilor care luptă în Kosovo, punând în pericol apărarea țării și subminând unitatea armatei. Acuzațiile erau grave, în contextul stării de război, care permitea măsuri dure împotriva demonstranților. “O retragere mai rapidă a trupelor noastre din Kosovo nu este posibilă, fără a pune în pericol viețile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se preciza în comunicat. “Trebuie să menținem, cu orice preț, unitatea Armatei.” Demonstrațiile au fost caracterizate drept violente, însă autoritățile au avut prudența ca, deocamdată, să nu comunice nici o măsură împotriva organizatorilor.

“Deși nu au înregistrat pierderi umane semnificative, am fost anunțați de către serviciile noastre de informații că trupelor sârbe le este din ce în ce mai greu să acționeze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operaționale din cadrul Ministerului britanic al Apărării, generalul de aviatie John Day. “Forțele președintelui iugoslav sunt din ce în ce mai slăbite în Serbia și, mai ales, în Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile și artileria grea, precum și 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse în urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al NATO Walter Jertz. “Informațiile furnizate de presă arată că Poliția din orașul sârb Krusevac a recurs în ultimele zile la măsuri coercitive pentru a controla manifestațiile femeilor și copiilor împotriva unei noi mobilizări și a deplasărilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “În jur de 500 de soldați al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunoștință de aceste manifestări și au dezertat, pentru a li se alătura sau pentru a-și susține propriile familii.”

Contextul, într-adevăr, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia începea să fie afectată de criza unor alimente de bază, cum ar fi zahărul și uleiul. De câteva zile, încurajate și de zvonuri, am văzut cozi tot mai mari în jurul magazinelor alimentare, unde oamenii așteptau ulei sau zahăr. În orașul Zajecar din estul țării, începând de ieri, uleiul și zahărul au fost raționalizate și pot fi cumpărate doar pe cartele. Rația lunară a fost stabilită la o jumătate de litru de ulei, respectiv o jumătate de kilogram de zahăr de persoană. De asemenea, locuitorii nu au dreptul să cumpere mai mult de 5 pâini de persoană. La aceasta se adaugă întreruperile de energie electrică, programate, vreme de mai multe ore zilnic, în majoritatea localităților.

Criza din Iugoslavia continua să fie o sursă de câștig pentru românii care își umpleau mașinile cu de toate, treceau granița și câștigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astăzi, autoritățile din Pozarevac au anunțat că cetățeanul român Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de închisoare de Judecătoria din Veliko Gradiste, pentru contrabandă cu carburanți. El fusese prins de grănicerii sârbi, după ce trecuse clandestin Dunărea, cu o barcă cu motor în care avea 1.000 de litri de benzină. Atât benzina, cât și barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicată și o interdicție de a mai intra în Iugoslavia, pe o perioadă de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus că s-a adunat din nou lumea în fața sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, însă, până am ajuns, sediul era deja înconjurat de forțe ale Poliției și demonstranții – împrăștiați. I-am întrebat pe colegii care au ajuns mai devreme și mi-au povestit că 2-300 de oameni se adunaseră în fata clădirii, strigând “Trădătorii!“, “Fasciștii!” și “Nu dăm Kosovo!”. Zidurile erau mânjite cu vopsea roșie și gălbenușuri de ou, iar câteva geamuri fuseseră sparte de pietre. Tot cu vopsea roșie, au scris “Coloana a cincea” și “Acesta este și sângele vostru”, iar pe o pancartă aruncată pe trotuar am putut citi “Fățarnicilor, sunteți la fel ca ei!”

Când demonstrația s-a potolit, din sediu a ieșit Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele partidului, care ne-a spus că au organizat echipe de permanență care să apere clădirea, însă, în aceste condiții, nu mai pot desfășura ședințele partidului. “Vedeți? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a exclamat el, acuzând membrii partidului Stânga Iugoslavă (JUL), al soției lui Milosevic, că au organizat totul. “Majoritatea demonstranților au fost aduși aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleași persoane care au devastat, în primele zile de război, sediile ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor din NATO și aceiași oameni care au organizat contra-demonstrația de acum 2 ani, din centrul Belgradului, împotriva susținătorilor Opoziției. Cu o jumătate de oră înainte ca manifestanții să ajungă în fața sediului DS, în apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW și Mercedes, din care au coborât băieți solizi, tunși scurt, îmbrăcați în haine negre din piele, care au dat tonul.”

Îl priveam pe Slobodan Vuksanovic și îmi era milă de el. Era palid și vocea îi tremura. Știam bine ce riscă, în tensiunea care se acumulase la Belgrad după atâtea zile de bombardamente. Era suficientă o scânteie și nu mai rămânea piatră pe piatră din clădirea partidului. Deocamdată, cei care manevrau din umbră aceste demonstrații se jucau, însă dădeau de înțeles că pot, oricând, să facă în așa fel încât Poliția să ajungă, “din nefericire”, puțin prea târziu. În acest timp, în liniștitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, președintele DS, dădea interviuri fulminante și îi trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferințele de presă.

Astăzi, Djindjic a declarat săptămânalului “Reporter“, care apare in Bosnia, că, dacă în Kosovo au fost comise crime de război, președintele Slobodan Milosevic trebuie chemat în fața Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic să se retragă din proprie inițiativă sau să îl facem să se retragă și să punem problema responsabilității sale, când războiul va lua sfârșit,” spunea el. “Fiecare zi de război ne face să ne întoarcem mai mulți ani pe calea dezvoltării.” Djindjic nu crede că președintele iugoslav este pregătit să facă un compromis în ceea ce privește cele trei probleme-cheie: retragerea forțelor sale din Kosovo, desfășurarea unei forțe internaționale și întoarcerea refugiaților. El a recunoscut, totuși, că Belgradul dă semne că vrea să negocieze și că atitudinea sa “nu mai este la fel de fermă astăzi, cum era la început”. Îi era ușor să vorbească, fiind la adăpost, însă cred că atitudinea sa din aceste zile, când sârbii nu aveau nici un chef să dezlege încurcatele ițe ale politicii, era total greșită. Îmi amintea de un alt personaj implicat în conflictul din Kosovo, a cărui imagine de pierzător începea să se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat pentru dezarmarea UCK, în cazul retragerii forțelor sârbe din provincie, relatează săptămânalul “Die Woche” din Hamburg. Apostol al non-violenței, Rugova a pledat, de asemenea, împotriva vânzării de arme către UCK. “Dacă se pune la punct o forță internațională pentru Kosovo, nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi înarmați,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a arătat pregătit, de voie – de nevoie, să înceapă negocieri cu Slobodan Milosevic, declarând: “Va fi greu, dar nu există altă soluție. Trebuie să negociem cu liderii poporului sârb.” Pe de altă parte, el a deplâns lupta pentru putere dintre Liga Democratică din Kosovo, pe care o conduce, și UCK, mult mai radicală în acțiuni, afirmând că “dacă această luptă va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am întors la Media Center, pentru că, în alte părți ale Iugoslaviei, continuau să cadă bombe. Încă de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp de aproape o oră, zona localității Bujanovac, asupra căreia au lansat cel puțin 16 proiectile. În aceeași perioadă, au fost auzite explozii la Vranje și Prizren. Șapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugând din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat lângă o piață de la marginea Prizren-ului, însă nu s-a comunicat dacă au existat victime.

În schimb, la 10:15, când a fost bombardat centrul orașului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise și alte 11 grav rănite. Victimele se aflau în restaurantul “Mladost”, în fața căruia a explodat o bombă. Într-o clipă, vitrinele s-au spart în mii de cioburi și nimeni nu s-a putut feri din calea lor și a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primăriei și clădirile din apropiere, iar în parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele și utilajele. Centrul de presă din Priștina a subliniat că, în zonă, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Poliției.

Cu puțin înainte de ora 13:00, trei proiectile au căzut în orașul Pec, unul dintre ele distrugând hotelul “Park”. Alte două rachete au lovit satul Belacevac și, ceva mai târziu, 4 explozii au fost semnalate în satul Pomazetin. La aceeași oră, în satul Lubista de lângă Prizren, câteva case erau transformate în ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit clădirea închisorii Istok de lângă Priștina. Primele informații pe care le-am primit vorbeau de un număr neprecizat de morți și răniți printre deținuții închiși acolo. Între 13:11 și 14:58, asupra localității Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la începutul războiului. Cel puțin 25 de proiectile au explodat între satele Nikoljac și Supnje de la periferie, iar schije și bucăți de beton de la casele distruse au ajuns până în centru. Nici aici nu se știa, deocamdată, dacă sunt morți sau răniți.

Deși majoritatea acestor localități, în special cele din Kosovo, nu avea adăposturi antieriene, numărul victimelor bombardamentelor ar putea să pară destul de mic. În realitate, cele mai multe erau părăsite de locuitorii lor – în mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste graniță – iar NATO le bombarda pentru că sateliții spion observaseră trupele Armatei iugoslave dispuse în jurul caselor. Fără prea mare succes, deoarece mobilitatea militarilor sârbi era deosebită, ajutată și de faptul că rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe șasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate în permanență și bine camuflate prin păduri. Niciodată nu rămâneau prea multe ore în același loc.

La 16:20, o explozie puternică a fost auzită în dreptul satului Secerane, situat în estul orașului Sabac, pe șoseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru că alarma aeriană nu a sunat decât după prima detonație. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, deși la 16:35, o bubuitură a zguduit geamurile clădirilor din centru. Apărarea civilă a anunțat că a fost un avion care a depășit bariera sonică la joasă altitudine și înclin să cred că așa a fost, pentru că nu am simțit vibrația exploziei propagată prin sol. Din aceleași motive, o bubuitură similară a fost auzită, 20 de minute mai devreme și la Cacak.

“În anumite condiții, NATO este în mod clar deschisă ideii de încetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Președintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie să dea un semnal clar că trupele sârbe se vor retrage total din Kosovo.” Întrebat ce înțelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat că Milosevic trebuie să înceapă să-și retragă trupele, iar acest lucru să fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricând, spunând că dorește începerea negocierilor de pace.”

Bubuitura din această după-amiază ne-a amuzat foarte tare, pentru că, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special al președintelui Boris Elțîn în problema iugoslavă. Și ca de obicei în aceste situații, piloții NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic în apropiere. Cernomîrdin a fost așteptat la aeroportul Surcin de premierul sârb Mirko Marjanovic și de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu președintele finlandez Martti Ahtisaari și cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre soluționarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat că, în acest moment, cea mai importantă este găsirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Deși era așteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomîrdin, mai ales că aflasem că, cu toate că era ditamai emisarul special al lui Elțîn, nu a avut curajul să-și lase avionul cu care a sosit să-l aștepte la Belgrad și l-a trimis la Budapesta, urmând să-l cheme spre seară, pentru a se întoarce acasă.

A fost imposibil să aflu ceva despre discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic până a venit timpul corespondenței pentru Știrile ProTV de la 19:30. Ziariștii străini se zbăteau ca peștii pe uscat, doar-doar vreun oficial sârb va scăpa vreo vorbă despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de război, așa că m-am mulțumit să-mi notez anunțul făcut de agenția Tanjug, potrivit căruia, la 16:45, antiaeriana sârbă a mai doborât un avion spion fără pilot al NATO, care s-a prăbușit în regiunea orașului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasă sentimentul pe care îl aveam că președintele iugoslav pregătește încheierea unui acord de pace, deoarece astăzi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opoziție, a început să caracterizeze drept acceptabile principiile enunțate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, staționat în Muntenegru, a atras atenția, în această după-amiază, că “teroriștii din așa-zisa UCK își înăresc activitatea în vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operațiuni inamice”. Se anunța că militarii sârbi au anihilat, la Plav, o filieră de infiltrare a albanezilor în Kosovo, arestând, cu această ocazie, 19 membri UCK. În satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a căror vânzare era destinată finanțării acțiunilor UCK”, iar în trecătoarea Cakor, dintre Kosovo și Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatiștilor albanezi, în care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, puști automate, mitraliere grele și muniție. Făcând aluzie la Poliția din Muntenegru, loială președintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera că ar avea nevoie ca aceasta să i se alăture în operațiunile împotriva atacurilor teroriste ale UCK.

În frunte cu Sergio Vieira de Mello, însărcinat cu probleme umanitare în cadrul ONU, o misiune a Națiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populației a vizitat, condusă, desigur, de oficialii sârbi, orașele Niș, Cuprija, Aleksinac, Cacak și Kragujevac. Aveau ce vedea! S-au întors foarte marcați și au declarat: “Copiii nu mai merg la școală și asta ne îngrijorează foarte mult. Multe orașe au rămas fără nici o posibilitate de a asigura încălzirea locuințelor și aceasta ne îngrijorează, pentru că va provoca mari probleme iarna viitoare. În plus, aprovizionarea cu apă și comunicațiile sunt grav perturbate.” Deocamdată, au fost doar niște evaluări preliminarii, misiunea ONU urmând să plece în Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare și probleme legate de viitoarea reconstrucție a provinciei, răvășită de bombardamente.

“În acest stadiu, rolul lui Carl Bildt și al meu este de a intra în contact cu toate părțile implicate, cu toate guvernele, pentru a obține cât mai multe informații în vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu aș dori să fac concurență misiunii lui Ahtisaari și Cernomîrdin. Unele dintre statele membre cred că noi trebuie să jucăm un rol activ numai după adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vreme ce altele preferă un rol mai activ al ONU și al nostru încă de pe acum.”

Până să se încheie discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic, au sunat sirenele ce anunțau începerea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea să cred! NATO ataca Belgradul în timp ce emisarul președintelui Boris Elțîn încă nu plecase! Dar atacurile au mai întârziat puțin și Cernomîrdin și-a chemat avionul și a decolat spre Moscova. Agenția Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio și televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia că “soluția crizei din Kosovo nu poate fi decât politică și în cadrul ONU, cu participarea activă și directă a Belgradului la elaborarea diferitelor opțiuni, având ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adăugat că țara sa cere, în primul rând, încetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri între Iugoslavia și ONU, care să rezolve criza. Cernomîrdin a afirmat că se va întoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari și Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia că Slobodan Milosevic caută să obțină pacea, ci aceleași semnale le-au primit și liderii occidentali. Am privit știrile de la Sky News, pentru că Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a reușit să orienteze, în sfârșit, antena satelit de pe acoperiș și să prindă acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie întreagă de probleme și există informații de la Belgrad și din regiune conform cărora încearcă să obțină un acord,” declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se șansele unei soluționări a conflictului din Kosovo, atât pe plan diplomatic, cât și pe plan militar,” spunea președintele francez Jacques Chirac, care remarca îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, acceptată și de sârbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau să îl asasineze pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic în 1992, potrivit unor noi acuzații aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-și susține acuzațiile. “Exista un plan de a-l ucide în 1992,” a declarat el într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 susținea că a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar președinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opoziție din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic într-un atentat cu bombă. Într-a doua ipoteză, soldații de elită ai SAS ar fi îndeplinit misiunea, iar în ultima variantă, MI6 ar fi aranjat aparențele unui accident de mașină.

La noi, cerul era senin și mă așteptam la o noapte grea. Din păcate, presimțirile nu m-au înșelat. Iureșul a început la miezul nopții. Am numărat 3 atacuri în 30 de minute. Antiaeriana trăgea din greu, dar fără efect. Am văzut 7 sau 8 explozii înspre cartierul Rakovica și alte câteva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomîrdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, și au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Piloții NATO au tras asupra unei pompe de benzină și a cazarmei din cartierul Dedinje.

 

Al doilea raid a început la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit întâi împrejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, două explozii îngrozitoare m-au făcut să scap din mână ceașca cu cafea. Urmate de încă patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcider și Dedinje. După câteva minute, Comandamentul Apărării civile a anunțat, la un post de radio, că una dintre rachete a lovit o aripă a spitalului “Dragisa Misovic din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu până acolo. Mai erau ziariști, însă Poliția nu ne-a lăsat să ne apropiem prea mult. Din locul în care mă aflam, am văzut clădirea bombardată și câteva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldați, care plecau în grabă. Chiar dacă, mai târziu, Jamie Shea avea să declare că una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu fusese nici o eroare. Sârbii își adăpostiseră militarii în curtea spitalului și n-au apucat să-i retragă suficient de repede, fiind surprinși de atac.

Precizia unei rachete a lăsat, într-adevăr, de dorit, distrugând secția de neurologie a spitalului și sălile de operație ale secțiilor de chirurgie și ginecologie. Trei pacienți, internați la Neurologie, și-au pierdut viața în explozie, iar alți 11 au fost răniți. Au mai fost ușor răniți și pacienții altor secții, printre care câțiva copii și o parte din personalul medical. Dându-și seama că putem vedea militarii care pleacă, polițiștii sârbi ne-au făcut semn să mergem în fața spitalului și am putut asista la evacuarea pacienților. Imaginea era impresionantă. Întâi mamele cu nou-născuții din maternitate, apoi ceilalți bolnavi, au fost duși pe tărgi sau în brațe de militari și polițiști, până la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr. Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a ieșit în fața jurnaliștilor străini, revoltat că racheta NATO a lovit în plin o unitate medicală în care se aflau peste 1.000 de pacienți. Ștafeta declarațiilor a fost preluată de dr. Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare și vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime împotriva umanității, deoarece, potrivit Convenției de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat și Ambasada Suediei, a cărei cladire se afla în apropiere. M-am luat după jurnaliștii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta ieșise în stradă și spunea: “Am avut noroc. Două schije mari s-au înfipt în pereții din reședința ambasadei, însă noi ne aflam în cealaltă aripă. S-a crăpat plafonul în câteva camere, s-au spart 9 ferestre și suflul a scos din balamale câteva uși.” Înalt și blond, ambasadorul se străduia să pară calm, dar încă nu reușea să-și stăpânească tremurul mâinilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Alianței Nord-Atlantice să prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP. “Așteptăm în continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder în fața celor 19 ambasadori ai țărilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport și comandantului suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a întâlnit dimineața.

 

“Hai să mergem,” mi-a spus Nelu, “până nu mai vin ăștia o dată.” Am ajuns la hotel și m-am uitat la televizor, ascultând posturile de radio, în speranța că voi afla ce s-a mai întâmplat. Nu numai Belgradul, ci și restul localităților din nordul Serbiei au fost pe lista țintelor NATO. La 0:30, șase explozii de mică intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. În același timp, nu mai puțin de 18 proiectile au fost lansate asupra orașului Sabac și a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima dată de la începutul războiului, a fost bombardat orașul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granița cu România. Mile Cărpenișan era la Timișoara și m-a sunat să-mi spună că bubuiturile au băgat groaza în bănățenii din localitățile românești Teremia, Comloșu Mare și Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe șoseaua ce lega Timișoara de orașul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicație și legăturile telefonice cu România au fost întrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat stația meteo și emițătorul radio de la Palic, de lângă Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost răniți, dar satele din apropiere au rămas fără curent. În același timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emițătorului Radio Novi Sad din Srbobran și alte câteva asupra emițătorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel puțin 20 de case din zonă. De asemenea, în apropierea centrului comunei Zablje, a căzut o rachetă care nu a mai explodat.

Când mă pregăteam să mă culc, am auzit din nou afară vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperiș, dar două explozii infernale mi-au tăiat cheful să mai urc și pe casa liftului. A urmat încă o serie de bubuituri și nu știam ce e mai înfricoșător, zgomotul care îmi făcea urechile să țiuie sau vibrația exploziei, care clătina hotelul “Toplice. După tirurile antiaerienei, mi-am dat seama că avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncăr asupra regiunii de lângă Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de oră, după care avioanele s-au îndreptat spre Novi Sad, bombardând satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmărit tirurile antiaerienei de acolo, care încerca să alunge avioanele inamice, apoi s-a lăsat liniștea și m-am dus la culcare. Până la 5:09, când a sunat încetarea alarmei, am mai prins două ore de somn. Și încă două, până la întâlnirea telefonică cu Cristi Tabără, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Camera Reprezentanților a SUA a votat, marți seara, eliberarea unui fond de urgență de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanța operațiunile de război împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. Fondurile de urgență cuprind peste 11 miliarde de dolari destinați campaniei aeriene împotriva Iugoslaviei, menținerii ansamblului armatei americane în stare de luptă și ajutorării umanitare a refugiaților din Kosovo și a țărilor care îi primesc. Proiectul de lege prevede mai mult decât dublul a ceea ce solicita președintele american pentru finanțarea războiului împotriva Iugoslaviei.

Share