Feed on
Posts
Comments

7 iunie 1999

Consiliul permanent al NATO a constatat un blocaj in discutiile dintre militarii aliati si cei iugoslavi, in privinta unei retrageri a fortelor iugoslave din Kosovo, si a luat decizia sa apeleze la G-8 pentru solutionarea acestor diferende, informeaza AFP. “Consiliul permanent al NATO a retinut ca partea iugoslava si-a modificat atitudinea duminica, imediat dupa sosirea la Kumanovo a atasatului militar rus la Belgrad, in calitate de observator,” au precizat surse diplomatice din cadrul Aliantei. Modificarea punctului de vedere iugoslav pare a fi consecinta unei inaspriri a pozitiei ruse. “E o problema la Moscova.”

Doborati de oboseala, am dormit mai mult. La 10:19, am fost treziti de o bubuitura puternica. “Ai auzit-o si tu ?” m-a intrebat Mile. Nici n-am apucat sa coboram din camere, ca, la 10:41, inca o bubuitura zguduia zidurile cladirilor, urmata de vuietul unor avioane care se indepartau. Explicatia Comandamentului Apararii civile, cu spargerea barierei sonice in apropiere, ne-a facut sa zambim. Simtisem cu totii vibratiile exploziilor. Ne-am grabit catre Media Center, sa aflam ultimele stiri despre negocierile de pace.

In locul lor, am aflat mai multe vesti proaste. Sase militari ai Corpului III al Armatei iugoslave au fost condamnati la cate 6 luni de inchisoare, pentru ca, dupa ce au fost lasati sa mearga acasa in permisii, au refuzat sa se mai intoarca pe front. Alti doi au primit aceeasi pedeapsa pentru ca au fugit din unitate. Si inca doi au fost condamnati la 9 luni de inchisoare, pentru ca si-au parasit unitatile si s-au apucat sa jefuiasca oamenii dintr-un sat din Kosovo. Guvernul iugoslav a anuntat doua inlocuiri in conducerea Armatei: gen.col. Ratomir Ristic a fost numit adjunct al ministrului Apararii, iar gen.mr. Jugoslav Kodjopeljic – loctiitor al ministrului Apararii pentru probleme militar-economice. Agentia independenta de presa Beta, care a transmis cateva comentarii in care sublinia discordantele dintre realitate si modul in care presa controlata de guvernul de la Belgrad prezinta situatia din ultimele zile, si-a oprit astazi, timp de mai multe ore, difuzarea stirilor prin Internet, din cauza unei ciudate “defectiuni tehnice“.

Delegatiile militare ale NATO si Iugoslaviei au stabilit un “mecanism” de a ramane in legatura “la un nivel de lucru mai scazut”, a declarat purtatorul de cuvant al Aliantei, Jamie Shea, citat de AFP. “Acest lucru nu presupune, in mod necesar, existenta unor intalniri, ci numai contacte periodice care se pot concretiza prin telefon sau prin fax,” a precizat Shea. “In caz ca iugoslavii isi schimba parerea, credeti-ma ca stiu ce numar sa formeze.”

Am vorbit cu profesorul Lucian Pavel, care a fost din nou la Novi Sad, sa-si tina cursurile de limba romana, si mi-a povestit ca, pe o serie de blocuri din oras, conducerea Armatei iugoslave a lipit anunturi prin care interzicea accesul locatarilor in cladiri. Motivul era ca structura de rezistenta a acestora a fost serios avariata de bombele cazute in apropiere si se puteau prabusi oricand, datorita vreunei explozii mai apropiate.

Rasfoind ziarele de astazi, mi-a atras atentia o stire din cotidianul “Danas“, in care era prezentata scrisoarea deschisa a locuitorilor unui imobil din Nis, in care acestia cereau demontarea de pe acoperisul cladirii a emitatoarelor RTS, de teama ca va fi bombardata de avioanele NATO. “Emitatoarele au fost amplasate pe acoperis acum o saptamana, fara sa fim anuntati sau sa ni se ceara acordul,” se spunea in scrisoare. “De cand cineva a decis sa plaseze aceasta “bomba atomica” deasupra capetelor noastre, traim cu totii cu teama ca vom muri sub daramaturi.” M-am infiorat, amintindu-mi ca, si pe un acoperis de langa hotel “Toplice“, aparusera de mai multa vreme doua antene parabolice, mascate cu o folie de plastic.

Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), a prezis zile foarte grele pentru Iugoslavia, daca planul de pace va fi aprobat. Intr-un interviu pe care l-am citit in cotidianul “Glas javnosti“, Seselj spunea o gramada de adevaruri, insa pe un ton mult prea agresiv ca sa poata fi credibil. “Cred ca trebuia sa rezistam pana la capat. Agresiunea ar fi incetat inevitabil intr-o zi. Am platit un pret prea mare pentru a renunta sa aparam Kosovo,” spunea el. “Planul este extrem de nefavorabil Serbiei si radicalii nu ii vor accepta pe ocupantii americani, englezi, germani si francezi si – cu atat mai mult – nu vor accepta retragerea totala a Armatei si Politiei noastre din Kosovo. In viitor, situatia Iugoslaviei va fi foarte dificila. Va exista hrana, insa va trebui rationalizata aprovizionarea, multe persoane vor ramane fara slujbe si nu vor avea cu ce sa isi cumpere mancare.” Liderul SRS reprosa ca planul de pace nu mentioneaza ca provincia Kosovo face parte din Serbia si nici nu vorbeste de integritatea teritoriala a tarii. Insa, parca pentru a-si lipsi de credibilitate afirmatiile, Seselj nu s-a abtinut sa se dea in spectacol, ironizand Tribunalul de la Haga, care inca nu l-a pus pe lista criminalilor de razboi: “TPI ii pune pe lista pe cei carora le este frica sa ajunga la Haga. De ani de zile aspir sa merg acolo si degeaba !”

O alta personalitate a spatiului iugoslav, un adevarat intelept, ale carui vorbe – din pacate – au fost rareori ascultate, facea tot azi, o scurta analiza a situatiei din Kosovo. Fostul lider politic al UCK Adem Demaci declara ca albanezii din provincie sunt marii pierzatori ai acestui razboi. “Acum, nu este exclus un exod masiv al sarbilor care traiesc in Kosovo,” spunea el. “Comunitatea internationala nu va reusi nimic, niciodata, daca sarbii si albanezii nu vor reusi sa se inteleaga.” Demaci, care nu a parasit o clipa Pristina, a criticat dur atitudinea celorlalti lideri ai albanezilor din Kosovo: “Cand bombele au inceput sa cada, au fugit cu totii. Multi dintre ei au averi imense si au pierdut in ochii poporului. Inainte de razboi, spuneau ca sunt gata sa accepte soarta harazita de Dumnezeu, insa au plecat cu totii si se lafaie in birouri elegante si sigure din Occident. La fel ca liderii UCK, si Ibrahim Rugova si-a pierdut reputatia pe care o avea in randul oamenilor obisnuiti, pentru ca n-a stiut sa aleaga momentul cand s-a dus sa negocieze cu Milosevic. Dupa care a plecat din tara…”

“Primul meu obiectiv il reprezinta intoarcerea refugiatilor,” a declarat Ibrahim Rugova, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu premierul spaniol Jose Maria Aznar. “Este nevoie de oameni care sa contribuie la reconstructia provinciei, cu ajutorul altor tari. Sunt gata sa colaborez cu administratia internationala, cu NATO, cu toate partile implicate, atat civile, cat si militare.” Referindu-se la atitudinea Armatei de Eliberare din Kosovo, Rugova a subliniat ca “multi dintre membrii UCK il sustin si il asculta ca pe un presedinte“.

Dupa pranz, am facut o pauza si m-am plimbat prin Belgrad. Am observat ca orasul, atat de curat pana acum, incepea sa fie napadit de gunoaie. Mai tarziu, am aflat ca masinile companiei de salubritate nu mai au carburanti si nu mai pot iesi pe strazi. Voiam sa ma plimb, pentru ca de dimineata observasem ceva ciudat. Intr-adevar, oamenii aveau alt mers si alta privire, fata de ultimele zile. Odata cu impasul negocierilor, sarbilor parca le-a mai venit inima in piept. Aveam senzatia stranie ca se bucura ca bombardamentele s-au reluat, dintr-o speranta nebuna ca razboiul va avea un alt sfarsit si nu vor pierde totul.

In Kosovo, raidurile aeriene se reluasera inca de dimineata, cand au fost bombardate localitatile Pristina, Pec si Strpce. La 16:04, sunau sirenele alarmei aeriene si in Belgrad, dupa majoritatea oraselor Serbiei. La 16:15, cinci proiectile au lovit satul Mrsac, de langa Kraljevo. Cinci minute mai tarziu, alte 7 proiectile au explodat la Dobricevo, langa Cuprija. Cinci bombe au lovit pulberaria de la Jagodina, iar alte opt au avariat casele satului Vinorac, din apropiere. La 17:30, sapte explozii puternice au fost semnalate la Sjenica, iar la 17:45, a fost bombardata ferma “Ekofarm” din satul Donja Budriga, de langa Gnjilane. In urma exploziilor, 3 ciobani care pasteau o turma de 2.500 de oi au murit pe loc.

De-a lungul dupa-amiezii, NATO a lansat peste 60 de proiectile asupra provinciei Kosovo. Localitatile vizate au fost Prizren, Srbica, Pristina, Glogovac si Vucitrn. Dupa ora 15:00, o escadrila de bombardiere B-52 a lansat, vreme de 5 ore, zeci de bombe cu fragmentatie asupra pozitiilor Armatei iugoslave de la granita cu Albania, in raioanele Morina si Vrbnica, de pe muntele Pastrik. Sarbii au anuntat, insa, ca bombardamentele nu au reusit sa provoace pe linia frontului brese prin care sa se infiltreze teroristii UCK. La 18:40, cand imi asteptam randul sa-mi transmit corespondenta pentru Stiri, s-a ridicat alarma aeriana la Belgrad, fara sa fim atacati.

NATO a finalizat planul de operatiuni prevazut pentru viitoarea forta internationala de securitate in Kosovo (KFOR), informeaza AFP, citand surse de la sediul din Bruxelles. Planul a fost aprobat de Comitetul militar al Aliantei si urmeaza sa fie confirmat la nivel politic, de Consiliul Permanent. Contine “reguli de angajament” (adica reguli de deschidere a focului) pentru cei 50.000 de militari care vor face parte din KFOR si precizeaza viitoarele misiuni ale acesteia in provincia sarba. De asemenea, planul prevede ca aceasta forta sa ii poata aresta pe criminalii de razboi care au fost dati in urmarire de Tribunalul de la Haga.

In timpul jurnalului, l-am auzit transmitand din Albania pe Catalin Radu Tanase, care fusese trimis acolo sa povesteasca despre negocierile de pace si apoi – daca va fi posibil – sa intre in Kosovo, odata cu trupele NATO. Am vorbit cu colegii din tara si le-am cerut numarul lui de telefon mobil, pentru a tine legatura si a ne coordona relatarile, in functie de ce afla fiecare dintre noi. Cu aceasta ocazie, de la Bucuresti m-au anuntat sa ma pregatesc pentru inca o transmisie in aceasta seara, pentru Stirile de la miezul noptii. Toata lumea astepta rezultatul intalnirii de la Bonn, dintre ministrii de Externe ai tarilor G-8, care lucrau la un proiect de rezolutie pe care sa-l propuna Consiliului de Securitate al ONU.

Desi la noi informatiile ajungeau cam greu, de aceasta data, radiourile sarbesti au urmarit pas cu pas ce se intampla la Bonn. SUA solicitase o reuniune a Consiliului de Securitate pentru ora 19:00 GMT, insa discutiile pe marginea proiectului de rezolutie mergeau foarte greu. La un moment dat, Igor Ivanov a solicitat o pauza, pentru a se putea consulta cu guvernul de la Moscova, din cauza a doua puncte ce ridicau dificultati majore. In acelasi timp, Gunter Pleuger, director politic in Ministerul german de Externe, se afla la Beijing, incercand sa obtina sprijinul Chinei la votarea rezolutiei Consiliului de Securitate.

Se facuse destul de tarziu si ministrii de Externe ai G-8 mai avea de finalizat inca 5 din cele 33 de paragrafe ale proiectului. Pana la urma, finalizarea documentului a fost amanata. Dupa cum a anuntat ministrul britanic de Externe Robin Cook, daca nu intervine nimic, maine, la Koln, G-8 urma sa finalizeze proiectul de rezolutie, textul fiind imediat comunicat Consiliului de Securitate, ai carui membri isi vor incepe consultarile neoficiale. In acelasi timp, vor continua discutiile tehnico-militare de la granita cu Macedonia, dintre reprezentantii NATO si cei ai Armatei iugoslave. In continuare, scenariul propus prevedea inceperea retragerii verificabile a tuturor fortelor sarbe din Kosovo, suspendarea bombardamentelor NATO, votul oficial al Consiliului de Securitate pentru adoptarea rezolutiei, urmat de intrarea primelor trupe NATO in Kosovo. Acest scenariu urma sa permita ONU sa acorde G-8 autoritatea morala (chiar daca nu si cea juridica), pentru ca sarbii sa poata accepta acordul militar.

Kremlinul a refuzat sa comenteze o informatie difuzata pe prima pagina a cotidianului britanic “Daily Telegraph“, potrivit careia lucrarile G-8 de la Berlin au fost prelungite din cauza faptului ca Boris Eltin dormea, in timp ce delegatia rusa incerca sa ia legatura cu el. “Am auzit aceasta informatie la televiziune,” a declarat un purtator de cuvant al Kremlinului, refuzand sa faca orice alt comentariu pe aceasta tema. Cotidianul a subliniat ca “tentativele lui Ivanov de a obtine acordul la cel mai inalt nivel la Moscova s-au soldat cu un esec”.

In aceasta vreme, la cafeneaua “Farigi” de la postul de frontiera iugoslavo-macedonean de la Presevo-Tabanovce, avea loc o intalnire intre o delegatie iugoslava condusa de Nebojsa Vujovic si una americana, in frunte cu generalul Robert Foglesong, din cadrul US Air Force. Discutiile au durat 3 ore, s-au incheiat cu putin inainte de ora 22:00 si urmau sa fie reluate maine. Totusi, un purtator de cuvant al bazei NATO de la Skopje a dezmintit ca intalnirea ar fi avut loc. “Este complet fals,” a spus acesta. “Nu avem cunostinta de o astfel de reuniune. Nu era prevazuta nici o intalnire intre militari in aceasta seara.”

Asteptand transmisia pentru Stirile de la miezul noptii, am stat de vorba cu Nelu. Discutia a ajuns inevitabil la subiectul Milosevic si l-am intrebat cine ar putea sa ia locul presedintelui iugoslav la viitoarele alegeri, anticipate sau nu. Ma indoiam ca vreunul dintre liderii de acum ai Opozitiei ar avea autoritatea morala sau popularitatea sa castige un scrutin. Nelu mi-a spus: “Exista unul, numai nu-l stii tu, pentru ca n-a iesit inca in fata. Este un om adevarat si va iesi cand va fi momentul.” Insistand sa aflu numele misteriosului personaj, Nelu mi-a raspuns: “Vojislav Kostunica“. Adica presedintele micutului Partid Democrat din Serbia (DSS), desprins din Partidul Democrat (DS) al lui Zoran Djindjic. Intr-adevar, mi-am amintit de numele lui, pentru ca retinusem chiar astazi o declaratie foarte interesanta a acestuia, care – la fel ca Adem Demaci – spunea ca, odata cu retragerea fortelor sarbe din Kosovo si venirea trupelor de mentinere a pacii, s-ar putea declansa un exod masiv al sarbilor din provincie. Comentand declaratia purtatorului de cuvant al Pentagonului, Kenneth Bacon, care spunea ca sarbii sunt liberi sa plece din Kosovo, daca vor, Kostunica a spus: “Aceasta afirmatie arata ca reprezentantii SUA au luat deja in calcul varianta plecarii sarbilor din provincie si aceasta nu ii deranjeaza. Oricum, odata cu retragerea militarilor nostri, in Kosovo nu va mai fi loc si pentru sarbi.”

Un numar de 2.000 de puscasi marini americani, imbarcati la bordul a trei nave stationate in apele teritoriale grecesti, continuau sa astepte autorizatia autoritatilor pentru a debarca si a pleca apoi, cu autobuzele, spre Macedonia, de unde ar urma sa fie desfasurati in Kosovo, informeaza AFP. Un reprezentant al Guvernului elen a declarat, insa, ca puscasii marini nu vor fi autorizati sa tranziteze teritoriul Greciei decat dupa ce se vor inregistra progrese “palpabile” in negocierile pe care comandantii NATO le poarta cu reprezentantii Armatei iugoslave asupra modalitatilor de retragere a trupelor sarbe din Kosovo.

La 23:29, au sunat sirenele alarmei aeriene. Dupa 20 de minute, am urcat repede pe acoperis, pentru ca afara se auzeau bubuiturile unor explozii. Avioanele NATO veneau dinspre nord. Au atacat intai satele Bukovac, Brankovac si Beska, de pe muntele Fruska Gora. Vedeam tirurile antiaerienei, care incerca sa stavileasca atacul. La un moment dat, o serie de 10 explozii imense au luminat cerul dinspre rafinaria de la marginea Novi Sad-ului. A izbucnit un incendiu foarte mare, care avea sa fie stins abia spre dimineata, si un nor de fum s-a ridicat deasupra orasului. O bomba cu fragmentatie a explodat in mijlocul cartierului Shanghai, de langa rafinarie, omorand un barbat de 30 de ani si ranind grav alte 6 persoane (printre care un copil de 6 ani). Cateva zeci de persoane au suferit rani usoare, 5 case au fost complet distruse si cel putin 50 – avariate.

In afara de noi, pe acoperis urcase pentru prima data si Teodora, corespondenta postului Radio Romania Actualitati, care sosise de putina vreme la Belgrad. Grupul nostru era destul de mare si cam galagios. Am incercat de cateva ori sa le atrag atentia sa vorbeasca mai incet, pentru ca am putea avea probleme, insa era imposibil sa ne retinem exclamatiile de spaima sau oroare, cand vedeam ce se intampla. “Uite, acolo !” striga Eugen Mihaescu. “Inca una in dreapta !” exclama Dobrivoi, intr-una din putinele nopti in care urcase si el pe acoperis. “Da-te la o parte, sa pot face poze !” se agita George Roncea. “Atentie ! Tineti-va de ceva, ca s-ar putea sa explodeze langa noi !” zbieram si eu. Mile se invartea ca un leu in cusca, de pe un colt pe altul al acoperisului.

Avioanele NATO zburau la mare inaltime si coborau in picaj, lansand rapid cateva rachete, dupa care se ridicau din nou. Pe langa artileria obisnuita, sarbii trageau din plin cu tunurile antiaeriene de mare calibru. La un moment dat, au lansat un snop de rachete sol-aer, reusind sa doboare doua rachete care se indreptau catre aeroportul Batajnica. Cateva minute mai tarziu, am inlemnit. Am vazut pe cer doua explozii puternice, urmate, la cateva secunde, de alte doua, la nivelul solului. Radio Pancevo, pe care il ascultam cu o ureche, a anuntat ca fusesera doborate doua din avioanele inamice.

Am privit neputinciosi una din rachetele aer-sol care se indreptau catre Pancevo, fara ca antiaeriana sa o poata lovi. La un moment dat, steluta din coada rachetei, care ne permitea sa-i urmarim traiectoria s-a stins. “Atentie la Pancevo !” am strigat eu. “O sa loveasca rafinaria !” Ultimele cuvinte mi-au fost acoperite de o bubuitura puternica si o imensa ciuperca de foc ne-a luminat fetele. Parca in acel moment ar fi rasarit soarele de dupa dealul care ne despartea de Pancevo. Abia dupa vreo 5 minute, flacara a coborat putin, continuand sa coloreze in portocaliu intregul orizont. “Mama lor de criminali !” a exclamat Eugen Mihaescu. In timp ce bubuiturile se inteteau dinspre aeroportul Batajnica, avioanele au lansat inca 3 rachete aer-sol catre rafinaria din Pancevo. Desi pareau ca plutesc atat de lent catre tinta, sarbii nu au reusit sa le doboare. Inca 3 explozii si-au ridicat ciupercile de foc de dupa deal, intetind incendiul de la cele 4 rezervoare care au fost lovite. Un nor imens de fum s-a inaltat pe cer si simteam deja miros de motorina arsa.

Ministerul Finantelor al Marii Britanii a respins ferm, recent, o cerere a Ministerului Apararii, prin care acesta solicita o suplimentare a bugetului sau cu suma de 1,2 miliarde de lire sterline, pentru a putea face fata cheltuielilor legate de continuarea operatiunilor din Kosovo, potrivit cotidianului “The Independent“. Ministrul Finantelor Gordon Brown a replicat ca cea mai mare parte a cheltuielilor legate de aceste operatiuni trebuie acoperita din bugetul ce revine Ministerului Apararii. “Daca fortele armate nu-si pot rezolva singure, in cadrul bugetului de care dispun, problemele cu care se confrunta, atunci care mai este menirea lor ?” a intrebat el.

In timp ce ii injuram furiosi pe pilotii americani, am auzit zdranganitul scarii de metal cu ajutorul careia ne urcam pe casa liftului. Crezand ca este Teodora, care tocmai coborase pana in camera, m-am apropiat sa o ajut. Am inghetat cu mana intinsa: pe scara urca un politist sarb, in timp ce altul striga sa coboram imediat. Am mai apucat sa le spun celorlalti sa scape cumva de lanternele pe care le avea fiecare, ca sarbul a si ajuns langa noi. Mile a intervenit imediat si i-a spus ca suntem ziaristi romani si urmarim atacurile ticalosilor de americani, insa politistul ne-a cerut, pe un ton rastit, sa coboram imediat in holul hotelului.

Aveam inima cat un purice, pentru ca eram singurul care nu imi puteam justifica prezenta la Belgrad, deoarece nu mai aveam acreditare de razboi. In cateva clipe, mi s-au derulat in minte viitoarele variante ale aventurii mele in Iugoslavia. Ma si vedeam arestat, “scuturat” un pic, ca sa-mi vina mintea la cap, eventual bagat putin la puscarie si, in fine, facut pachet si expulzat in Romania. Imi imaginam privirile ofiterilor de la Centrul militar de presa, clatinand neincrezatori din cap, in timp ce as fi incercat sa-i conving ca nu intelesesem bine ca trebuia sa ma intorc acasa, dupa ce mi-au refuzat prelungirea acreditarii de razboi. Doar fusesera destul de clari… In timp ce coboram scarile, am profitat de neatentia politistului din spatele meu si, simuland ca m-am dezechilibrat, m-am sprijinit cu mana dreapta de niste cutii de carton depozitate langa usa de la casa liftului, lasand, discret, sa-mi alunece lanterna in spatele lor. Intelesesem ca politistii erau furiosi, crezand ca semnalizam pilotilor inamici pozitia noastra, cu ajutorul lanternelor.

Am coborat pe scari, pentru ca Nelu blocase, ca de obicei, lifturile. Ajunsi la etajul nostru, le-am cerut politistilor sa ma lase sa-mi iau actele din camera. In timp ce le explicam ca n-am pe unde sa dispar si le aratam ca nu am nici o legitimatie la mine, l-am observat pe Eugen Mihaescu strecurandu-se pe holul dinspre camera sa. Am continua sa gesticulez si i-am strigat lui Mile sa le explice sarbilor ce doresc, ca mie mi se impleticea limba in gura. Pana la urma, m-au lasat, insa mi-au spus sa cobor imediat, agitandu-mi pe sub nas bastoanele de cauciuc, pentru a fi mai convingatori.

Am intrat in camera si m-am uitat de jur-imprejur, cautand o idee salvatoare. Aveam pasaportul la mine, insa nu-l aratasem politistilor. Am luat vechea acreditare de razboi, dar, cand sa ies pe usa, m-am gandit ca e mai rau daca o vad. Am ascuns-o intr-un pachet de tigari si mi-am infipt in piept, langa insigna cu simbolul “Target“, pe care o purtam tot timpul, inca o insigna metalica, simbolizand vechea stema regala a Serbiei. Inspiratie salvatoare, pentru ca, in momentul in care am ajuns la receptie, situatia se lamurise, in special cu ajutorul lui Nelu. Acesta intelesese imediat despre ce a fost vorba: umbland de nauc sa ne caute pe acoperis, soferul Teodorei isi aprinsese de mai multe ori lanterna, pentru ca tot se impiedica de sarmele care ancorau antenele. Sarbii care locuiau in jurul hotelului au observat semnalele luminoase si au anuntat imediat Politia, spunand ca niste spioni semnalizeaza catre pilotii NATO de pe hotel “Toplice“. Pana am sosit si eu, politistii au gasit deja lanterna tampitului de sofer si, dupa ce i-au dat cu ea peste cap, i-au confiscat-o. Au verificat acreditarile tuturor si le-au gasit in regula. Vazand ca Mile glumea deja cu politistii sarbi, m-am indreptat cu tupeu catre ei, avand in mana pasaportul si legitimatia de presa de la ProTV. Zarindu-mi insignele din piept, unul din politisti a dat, cu lehamite, din mana si a spus: “Asta-i de-al nostru !” Dupa ce au dat peste cap paharele de whisky, aduse imediat de Nelu, au plecat. Nu inainte de a ne atrage atentia ca, daca mai facem galagie sau umblam cu lanternele aprinse pe acoperis, ne ia mama dracului.

target

Dupa ce au iesit pe usa, am asteptat sa se indeparteze si am izbucnit in hohote isterice de ras. Apoi Mile s-a repezit si i-a bagat mana in gat bietului sofer de la Radio Romania Actualitati. Abia i-am desclestat degetele din beregata omului, care dadea deja ochii peste cap. L-am tras pe Mile deoparte si mi-am infipt eu mana in gatul nenorocitului. “Daca te mai prind pe acoperis, te arunc cu mana mea de acolo !” i-am urlat, lipindu-mi fata de mutra lui ingrozita. I-am dat drumul si a disparut intr-o clipa pe scari. M-am asezat pe un scaun, pentru ca nu puteam sa-mi mai stapanesc tremurul genunchilor, si i-am cerut lui Dule un whisky cu gheata. “Nu sunteti nici unul normal !” mi-a spus acesta, cand mi-a adus paharul. Am inceput sa radem din nou si sa ne batem joc unul de altul, amintindu-ne de fetele pe care le-am facut cand au aparut politistii. Fara sa-l vada nimeni, George Roncea isi lasase aparatul foto pe acoperis.

Deodata, Mile s-a schimbat la fata: “Unde-i Mihaescu ?” I-am spus ca l-am vazut cand disparea spre camera lui. “Aha ! Bine ca s-a carat, sa dam numai noi de belea !” Marturisesc ca, pe moment, m-am enervat si eu. In clipa urmatoare, insa, am inteles de ce se facuse nevazut. “Bai, Mile, tu iti dai seama in ce belea am fi intrat, daca ii vedeau astia pasaportul american ?” In acel moment, am izbucnit din nou in ras si toata lumea s-a relaxat. L-am sunat pe Eugen Mihaescu in camera si i-am spus ca pericolul a trecut. Cand a venit la bar, ne-a gasit tavalindu-ne pe jos de ras: ne inchipuiam ce fete ar fi facut politistii sarbi, cand i-ar fi vazut pasaportul si cata bataie am fi luat pana s-ar fi lamurit lucrurile.

O britanica in varsta de 28 de ani va face parte din primele contingente militare care vor fi trimise in Kosovo, dupa retragerea fortelor sarbe, in calitate de comandant al unei echipe de vehicule blindate ce trebuiau sa deschida calea celeorlalte trupe. In vehiculele ultra-sofisticate numite “Mamba negre” (de la sarpele cu acelasi nume), capitanul Verity Orrell-Jones si oamenii sai vor trebui sa demineze drumurile din provincie dupa plecarea soldatilor sarbi, informeaza cotidianul “The Sun“. Absolventa de chimie, cpt.Orrell-Jones a parasit Universitatea din Bristol pentru a intra in randurile armatei britanice, in urma cu 6 ani.

Cat am zabovit in bar, am apucat sa-mi notez ca, in Kosovo, avioanele NATO au lansat, in 3 raiduri, 14 proiectile asupra localitatii Decani. Dupa ora 22:30, mai multe bombe au explodat langa Djakovica, iar ceva mai tarziu, exploziile a 11 rachete aveau sa raneasca 4 sateni din Donje Budriga, langa Gnjilane. Nici noi nu am avut un ragaz prea mare, pentru ca, la 1:34, a inceput al doilea raid aerian asupra Belgradului. Ne-am luat paharele si am fugit pe acoperis, ajungand la timp pentru a observa cum a fost inca o data lovita rafinaria de la Novi Sad. Intre timp, norul de fum care se ridica de la Pancevo se intinsese pe o distanta de cel putin 20 de kilometri, iar vantul il impingea spre Romania. Desi afara mirosea urat, autoritatile iugoslave au anuntat ca norul nu contine substante toxice. Antiaeriana dinspre cartierele Zvezdara si Kotez a reusit sa respinga atacul, care nu a fost la fel de intens ca precedentul. Una din rachetele lansate de pilotii NATO a fost lovita in aer si s-a prabusit, fara sa explodeze, in gradina unui sarb, dupa ce i-a daramat acoperisul casei.

Dupa ce avioanele s-au retras, ne-am hotarat sa mergem la culcare. Impreuna cu Mile si cu George Roncea, am mai ramas putin pe acoperis, pentru a fi siguri ca atacul nu se va relua. Vorbeam aproape in soapta si priveam orizontul, cu ajutorul unor binocluri de opereta, pe care le cumparasem foarte ieftin de la o taraba din centrul Belgradului. Nu aveau o putere prea mare, insa ne bucurasem ca niste copii cand le-am gasit si ne simteam mai bine dotati pentru razboi. Am mai pufnit o data in ras, cand Mile ne-a explicat ce ne-ar fi facut politistii, daca ne-ar fi gasit si cu binoclurile la noi.

Deodata, am observat miscare la unul din geamurile blocului de peste drum de hotel. Ne-am ghemuit la pamant si am privit, magnetizati, un spectacol fascinant. O tanara blonda se dezbraca in fata ferestrei. Nu stiu daca ne observase mai devreme, insa isi scotea hainele cu niste gesturi atat de lascive, de parca ne-ar fi simtit privirile. Cand si-a scos tricoul, pentru a-si pune camasa de noapte, a ramas o clipa in dreptul ferestrei, leganand catre noi o superba pereche de sani. Si-a ridicat camasa deasupra capului si, dupa o secunda de ezitare, a lasat-o sa i se prelinga de-a lungul trupului. Semn ca reprezentatia se terminase, a tras draperiile si nu i-am mai vazut decat umbra, in timp ce se lasa in bratele unui barbat care o astepta in pat. Desi nu ne era destinat, spectacolul ne-a iutit bataile inimii si am coborat in camere, adormind cu gandul la sanii frumoasei blonde. Am fost atenti la fereastra fermecata si in noptile care au urmat, dar – ca orice intamplare magica – nu s-a mai repetat.

Share