simbol

target: compromisul de la Helsinki și acceptarea Rusiei în KFOR

by

18 iunie 1999

“În week-end-ul ăsta nu vor circula autobuzele! O să fie tot mai greu.” Acestea sunt cuvintele cu care ne-a întâmpinat Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, la cafeaua de dimineață. Tocmai mâncasem o omletă. Problema nu apăruse din cauza Primăriei, care avea bani să cumpere carburanți, ci a guvernului, care nu mai avea de unde să o aprovizioneze. Cantitatea livrată abia dacă putea să acopere necesarul pentru funcționarea sistemului de alimentare cu apă și mașinile Salubrității. Adevărul era că încă mai exista motorină pentru agricultură și poate că s-ar fi găsit și pentrul transportul in comun, însă regimul de la Belgrad descoperise un nou instrument cu care șicana Opoziția. Primăria era condusă de partidul lui Vuk Draskovic și pentru problemele din transport, lumea îl injura pe primarul Mihajlovic. În plus, era un subtil avertisment către populație. În acest fel, liderii SPS demonstrau susținătorilor Opoziției că nu ajunge să câștige mici felii din tortul Puterii, atât timp cât frâiele erau în mâinile altcuiva. Reacția conducerii Primăriei era slabă, deocamdată, mulțumindu-se să facă apel la Guvern să le permită achiziționarea de carburanți de pe piața liberă, nu doar din sistemul de stat.

Oricum, m-am mirat suficient că au reușit să repare rapid sistemul de aprovizionare cu apă. Astăzi, rezerva Belgradului a atins 85 % din capacitatea normală, ceea ce anula orice problema. Primăria a anunțat că va începe deratizarea și dezinsecția, iar în câteva zile vom scăpa de țânțari, pentru că vor putea fi pulverizate substanțe chimice din avion. Când mă gândeam că la noi, ne luptăm în fiecare vară cu țânțarii, fără ca vreunui primar să-i pese, mă umfla râsul amintindu-mi că, spre finalul războiului, edilii orașelor iugoslave își cereau scuze locuitorilor că nu puteau ridica avioane, să facă dezinsecția la timp.

Pentru a da încă un semnal sârbilor că reconstrucția a început, s-a anunțat și organizarea unei licitații pentru refacerea clădirii Guvernului, greu avariată de bombe, după proiectul lui Nikolai Krasnov, arhitectul care a ridicat-o. Autoritățile își demonstrau și grija pentru provincia Kosovo, pentru a arăta că încă mai aparține Serbiei. Ministrul Industriei, avertiza azi că Priștina va rămâne fără curent și apă, dacă trupele KFOR nu vor asigura securitatea lucrătorilor companiei de electricitate EPS. Erau necesare lucrări de reparații la instalațiile de la Belacevac și Dobro Selo, la termocentralele Kosovo A și Kosovo B și la liniile de înaltă tensiune, însă toate se aflau în zonele în care UCK își făcea de cap. Se spunea că Serbia are capacitatea de a livra energie electrică tuturor consumatorilor din Kosovo, însă instalațiile trebuie reparate. Încă un mic instrument de presiune.

Inițiativa sindicaliștilor de la FIAT nu a trecut neobservată și ziarele și-au făcut datoria, continuând să sugereze că uzinele italiene ar putea deveni partener pentru fabrica de automobile “Zastava” din Kragujevac. Începeam să cred că, în intermedierea afacerii, politicienii de la Putere au fost mână în mână cu cei din Opoziție, pentru că ideea cu FIAT prea era indusă din toate părțile. Lucrurile nu stăteau la fel în turism. Principala zona turistică era superbul litoral al Adriaticii, aflat în Muntenegru. Aici erau prognozate pierderi de 100 de milioane de mărci în acest an, deoarece nu se putea conta nici măcar pe 20 % din turiștii de anul trecut. Velibor Zolak, directorul agenției de turism a Muntenegrului, îi prevenea pe sârbi că, atât timp cât hotelurile muntenegrene plătesc curentul în valută, îi va considera pe sârbi turiști străini, percepându-le tarife ca atare. În Iugoslavia era menținut dublul regim turistic, cu tarife diferențiate pentru sârbi, față de străini.

Washingtonul a cerut în mod oficial, cetățenilor sârbi din Kosovo să nu părăsească provincia și să aibă încredere în KFOR, informează AFP. Apelul a fost lansat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, James Foley, care a afirmat că “NATO și KFOR sunt hotărâte să creeze în Kosovo un climat de securitate, care să fie la fel de benefic pentru fiecare dintre comunitățile care trăiesc acolo”.

Patriarhul Pavle obținuse ieri de la generalul Michael Jackson promisiuni ferme că militarii KFOR vor proteja așezările și bisericile sârbilor, vizate în mod special de separatiștii albanezi, care vedeau în ele un simbol al culturii celor pe care îi urau pentru greșelile conducătorilor lor. Secretarul general al NATO Javier Solana promitea că, în maximum 4 luni, UCK nu va mai deține nici o armă. Hashim Thaqi, liderul UCK, îi ruga pe sârbi să revină la casele lor, pentru că nu au de ce să se teamă. Apeluri zadarnice, pentru că exodul continua. 15.000 de oameni plecaseră din regiunea Dragas, anunța un ziar, adăugând că sediul Poliției sârbe din localitate a devenit cartier general al UCK. Refugiații povesteau că terasele din piața centrală a orașului erau pline de luptători UCK, cu armele la vedere, iar incidentele continuau.

Pe de o parte, se anunța că germanii din KFOR le-au pus în vedere separatiștilor albanezi să nu mai poarte arme, anunțându-l pe Ekrem Rexha, cel ce își spunea “comandantul Drini“, că vor dezarma orice luptător UCK care va umbla înarmat pe străzile Prizren-ului. Pe de alta, un băiat de 16 ani a fost ucis în timpul unui atac lansat de UCK împotriva unui convoi de refugiați sârbi care se întorcea în Kosovo venind din Muntenegru. Erau vreo 50 de sârbi din Pec, care nu au vrut să țină cont de avertismentele polițiștilor muntenegreni și au căzut într-o ambuscadă organizată de UCK lângă satul Savine Vode, la 5 kilometri de granița cu Muntenegru. Sârbii aveau și ei arme și au tras împotriva atacatorilor, omorând doi dintre ei.

Germanii din KFOR și-au luat treaba în serios și au intrat peste luptătorii UCK care ocupaseră sediile Poliției și Primăriei din Prizren. Cu această ocazie, au eliberat 15 persoane “arestate” de albanezi și au confiscat o rachetă, 50 de pistoale mitraliera Kalașnikov, cartușe, pistoale și muniție. În clădire, germanii au găsit cadavrul unui bărbat de 70 de ani, legat cu lanțuri de un scaun și omorât în bătaie. Încă de marți, de când au venit, luptătorii UCK au început să percheziționeze case și să îi “aresteze” pe sârbi sau pe țigani, acuzați că ar fi colaborat cu sârbii. Incidentul i-a iritat pe disciplinații militari germani, care le-au pus încă o dată în vedere albanezilor că nimeni nu mai are voie să umble înarmat prin oraș.

La Priștina, trupele KFOR au adunat până acum 200 de automate și 172 de pistoale. La Srbica, însă, luptătorii UCK au năvălit cu mașinile pe străzi și au început să tragă rafale de mitralieră, pentru a-i teroriza pe localnici. Militarii francezi din Kosovska Mitrovica au trimis rapid câteva blindate și tancuri, cerându-le albanezilor să-și predea armele. Informația o aflasem prin Internet, de pe “mIRC“. Sârbul care o anunțase spunea că, în jurul prânzului, militarii KFOR și luptătorii UCK stăteau față în față și negociau aprins dezarmarea.

Pe de o parte, Guvernul iugoslav a deschis azi la Priștina un birou al Comitetului pentru Cooperare cu KFOR, condus de Stanimir Vukicevic, reprezentant al Ministerului de Externe. Comitetul fusese creat pe 11 iunie, de Guvernul iugoslav, la conducerea acestuia fiind numit Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe. Pe de alta, un sârb a fost împușcat lângă sediul Poliției din Priștina și dus în stare gravă la spital de militarii KFOR. Mai târziu, un grănicer iugoslav a fost rănit de tiruri de armă provenind dinspre teritoriul Albaniei, la postul de frontieră muntenegrean de la Bozaj.

La Zegra, pușcașii marini americani au dezarmat 200 de albanezi, iar la Gnjilane – alți 116. După ce au fost sechestrați 3 zile, frații Boban și Slavisa Krstic din Priștina, răpiți de albanezi, au reușit să scape și se ascundeau la niște prieteni. La Kojlovica, un albanez, însoțit de cei 3 fii ai săi, a intrat în curtea lui Dragan Jovanovic, pe care l-a omorât, gloanțele rănind-o grav și pe mama sârbului, care încercase să-și apere fiul cu propriul trup. La Vucitrn, sârbii rezistau în fața asediului declanșat de albanezi încă de aseară, iar trupele KFOR întârziau intervenția, deși fuseseră anunțate. În satul Janjevo, albanezii cuceriseră sediul Poliției și nu se știa nimic despre familia lui Josip Ivanovic, care locuia alături. Nici despre Djakelj Djukaj, șeful organizației din Pec a partidului Stânga Iugoslavă (JUL), nu se mai știa nimic după ce fusese răpit de UCK.

După prânz, nu mi-au mai venit din Kosovo decât vești proaste. Azi-noapte, pe la ora 3:00, în fața cartierului KFOR din capitala Macedoniei, Skopje, explodase o bombă ce fusese amplasată sub o furgonetă din parcare. Atentatul nu a fost revendicat de nimeni, însă nici nu a provocat victime sau pagube materiale. Luptătorii UCK au blocat intrarea în spitalul din Priștina și nu au mai lăsat pe nimeni să intre sau să iasă din cladire. În jurul spitalului, s-au adunat câteva zeci de medici albanezi, care cereau cu vehemență să fie lăsați să acorde asistență medicală bolnavilor. Trupele KFOR chemate la fața locului nu înțelegeau ce se întâmplă și nu știau cum să acționeze. Membrii UCK veniseră să-i oprească pe puținii medici sârbi care mai rămăseseră la Priștina să mai aibă acces în spital, spunând că au destui medici albanezi. Aceștia, la rândul lor, nu doreau să se despartă de colegii lor sârbi, alături de care îngrijiseră atâți răniți și bolnavi în timpul bombardamentelor.

Militarii francezi din KFOR au intervenit pentru a-i scoate din mănăstirea Devic pe luptătorii separatiști care o ocupaseră de câteva zile. Când i-au văzut venind, albanezii au început să scandeze “NATO! NATO!” și s-au retras. În mănăstire mai rămăseseră 9 călugărițe și un călugăr. Maica Anastasija, stareța mănăstirii, a povestit că duminică dimineață, 30 de albanezi înarmați, purtând uniformele UCK, au năvălit și s-au instalat aici, terorizându-le și vandalizând lăcașul. Deși existau zvonuri că una dintre călugărițe – cea mai tânără – ar fi fost violată, stareța a negat, spunând că doar au fost amenințate și terorizate.

“Au spus că vor șterge toate semnele prezenței noastre,” a povestit călugărul aflat la Devic. “Nimeni nu a fost bătut, doar au tras cu mitralierele pe deasupra capetelor noastre.” Albanezii au spart geamurile care protejau icoanele, iar pe una din ele au gravat semnul UCK. Picturile murale – foarte vechi și conservate cu grijă, mănăstirea datând din secolul al XV-lea – au fost zgâriate și acoperite cu grafitti, iar piatra funerară a Sfântului Ioanichie, aflată într-una dintre capele, a fost sfărâmată. Au fost distruse lustrele, cădelnițele, diademele și crucile de argint, iar banii măicuțelor, două mașini și patru tractoare au fost furate. Azi-dimineață, protejați de forțele speciale norvegiene, arhiepiscopul de Pec și mai mulți preoți sârbi au venit să vadă ce s-a întâmplat și au plecat îndurerați, fără să facă nici o declarație.

Haosul din regiune își punea amprenta și pe situația din taberele de refugiați albanezi, care se goleau pe măsură ce oamenii se întorceau la casele lor. Profitând că atenția tuturor era îndreptată spre Kosovo, un grup de 20 de albanezi înarmați au încercat, în două rânduri, să jefuiască tabăra de la Kukes, în timpul atacului fiind rănit un paznic. “Sătenii au invadat tabăra prima oară în cursul nopții de miercuri spre joi, apoi, a doua oară, joi după-amiaza,” a declarat Anita Kwok, purtător de cuvânt al organizației umanitare “Medecins sans frontieres“. Ea a spus ca ambele tentative de atac au eșuat, iar Poliția îi urmărește pe făptași. “Am început să transferăm refugiații într-o altă tabăra, unde le putem asigura mai bine securitatea.” La Kukes au mai rămas 2.000 de refugiați albanezi, majoritatea intenționând să se întoarcă în Kosovo cât mai curând.

Orasul Urosevac este pustiu. Circa 20.000 de sârbi și-au părăsit locuințele, refugiindu-se în Serbia de teama UCK. “Ieri, odată cu sosirea americanilor, în Urosevac au intrat și luptătorii UCK, aceștia instalându-se imediat în sediile Primăriei și Poliției,” a povestit Miroslav Cemerikic, unul dintre refugiați. “Au mai rămas doar câțiva bătrâni, care nu au vrut în ruptul capului să-și părăsească gospodariile.” Cemerikic a spus că luptătorii UCK au atacat convoaiele de refugiați sârbi, răpind 50 de bărbați.

Soren Jessen-Petersen, adjunct al Înaltului comisar ONU pentru refugiați, a declarat că, în ultimele 3-4 zile, în Kosovo s-au întors peste 50.000 de refugiați albanezi, însă au plecat tot atâția sârbi. El speră că venirea patriarhului Pavle la Pec să oprească exodul sârbilor și că 90 % dintre albanezii din taberele de refugiați vor reveni la casele lor înainte de căderea iernii. “Nu există nici un motiv ca sârbii care nu au fost implicați în comiterea de fărădelegi să plece din Kosovo,” a încercat Petersen să explice. “Dimpotrivă, știm că mulți dintre ei i-au ajutat pe albanezi să se ascundă din fața forțelor paramilitare sârbe.” Știa el, dar acum, cine mai avea vreme să-i aleagă pe sârbii buni de cei răi? Cuprinși de euforia victoriei, luptătorii UCK simțeau nevoia să plătească anii de umilințe si de teroare la care fuseseră supuși.

Patriarhul Pavle a fost întâmpinat cu bucurie de sârbii rămași la Pec. Adresându-se militarilor din KFOR, Pavle le-a explicat: “Mitropolitul Amfilohije a spus că Patriarhia din Pec este Westminster-ul sârbilor, Notre Dame-ul sârbilor, Ierusalimul sârbilor. Dacă nu dezarmați UCK și îi lăsați să ne terorizeze, nici aici nu va mai rămâne vreun sârb.” La Pec mai erau câțiva călugări, doi preoți și cam 100 de localnici. La mănăstirea Decani mai erau 22 de călugări și 17 săteni, iar la mănăstirea Gracanica – episcopul Artemije și monahii de la Prizren.

Consiliul ambasadorilor al NATO a mandatat KFOR să acorde asistență anchetatorilor TPI aflați în provincie, a declarat procurorul Louise Arbour, citat de AFP. “Consiliul a acordat o susținere explicită activităților Tribunalului,” a explicat Arbour la sediul NATO din Bruxelles. Ea a precizat, totodată, că 10 anchetatori ai TPI se află deja în Kosovo și că noi echipe din Marea Britanie, Statele Unite, Canada și Franța urmează să sosească în zilele următoare.

Viața politică din Serbia îmi dădea senzația de improvizație și dezorganizare. Din când în când, câte un politician mai avea o zvâcnire de realism, cum s-a întâmplat astăzi cu Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat. Acesta a participat la Viena la o conferință numită “Cealaltă Iugoslavie“, unde a spus că atacurile aeriene ale Alianței Nord-Atlantice împotriva Iugoslaviei au complicat lupta politică. “Înainte de război, Milosevic era deja destabilizat. Dacă războiul nu ar fi avut loc, pariez că Milosevic ar fi fost înlăturat până în anul 2000. Acum va fi ceva mai complicat,” a explicat el. “Mă aștept ca, în această toamnă, să existe revendicări sociale și economice, revendicări legitime.” Djindjic a atras atenția că popularitatea lui Milosevic nu a crescut în urma războiului, ci este doar o aparență creată cu ajutorul mass-mediei din Serbia, atent supravegheată și manipulată de președintele iugoslav. “Trebuie să găsim mijloacele de a schimba peisajul mediatic din Serbia, pentru că – în caz contrar – viitoarele alegeri se vor desfășura la fel ca în anii trecuți, adică trucate și manipulate.”

Liderul SPO Vuk Draskovic și-a continuat turneul prin țară, sperând să-i convingă pe sârbi că merită să-i ia locul lui Slobodan Milosevic. Am văzut imagini de la vizita sa la Niș. Desigur, doar la Studio B. Draskovic a mers pe jos pe străzi către teatrul din centrul orașului, unde era așteptat de susținătorii săi. Oamenii se opreau pe stradă și l-au aplaudat frenetic când a îmbrățișat câțiva soldați sârbi, întâlniți “întâmplător” pe drum. În sala mare a teatrului din Niș, Vuk Draskovic a cerut încă o dată organizarea de alegeri libere și a adus acuzații dure la adresa liderilor radicali, vechii săi dușmani. “Nu poate exista reconstrucție fără o schimbare politică,” a afirmat el. “Trebuie să dăm un semnal Occidentului, să-i spunem: “Priviți! Aceasta belea pleacă de pe capul nostru!” și – în 5 ani – Serbia va deveni o Elveție a Balcanilor. Nu se poate reconstrui țara fără bani și nu vor veni bani, fără schimbări democratice. Dacă vom încerca să construim ce a dărâmat NATO doar cu lozinci, drapele și cântece patriotice, vom avea nevoie de 30 de ani!”

Ceilalți actori de pe scena politică au ieșit și ei, puțin, la rampă. În numele Partidului Democrat, vicepreședintele Slobodan Vuksanovic a cerut din nou tuturor formațiunilor din Opoziție să se unească. Liderul partidului Noua Democrație Svetozar Krstic considera că, până la organizarea de alegeri anticipate, țara ar trebui condusă de un guvern de tehnocrați. Coaliția Sumadija a anunțat la Kragujevac că a strâns deja câteva sute de semnături pe o petiție în care se cere demisia lui Slobodan Milosevic. Partidul Democrat din Serbia acuza Uniunea Europeană pentru menținerea nejustificată a sancțiunilor împotriva Iugoslaviei, care nu servesc decât regimului Milosevic, pentru că poate arăta cu degetul către un Occident nemilos, ce dorește nimicirea definitivă a sârbilor.

În acest timp, Slobodan Milosevic îl primea la palatul prezidențial pe celebrul muzician grec Mikis Theodorakis, mulțumindu-i pentru susținerea acordată Iugoslaviei în timpul războiului. Președintele iugoslav nu era prea îngrijorat de inițiativele oponenților săi. Știa cum să oprească mediatizarea acestora. La Cacak, de exemplu, Consiliul local se zbătea fără șanse ca Ministerul federal al Informațiilor să legalizeze dreptul postului local de radio Joker să utilizeze frecvența pe care a folosit-o în timpul războiului. Frecvența pe care acesta funcționase fusese preluată de RTS în 23 aprilie, o săptămână mai târziu, Consiliul local autorizând radioul să funcționeze pe alta. Atunci, Joker servea intereselor lui Milosevic. Acum, însă, nu mai era nevoie de el și ministerul amenința că-i va opri emisia.

“Am ajuns la un acord în termenii ceruți de NATO și Rusia,” a declarat William Cohen, care a semnat documentul în această seară, la Helsinki, împreună cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov, relatează AFP. “Forțele rusești vor rămâne sub controlul național rusesc și vor avea un reprezentant în cadrul comandamentului KFOR,” a precizat Ivanov. Mareșalul Igor Sergheev, ministrul rus al Apărării, a declarat, la rândul său: “Am găsit o soluție alternativă pentru sectorul nostru, care ne permite să participăm din plin la procesul de pace, păstrând controlul trupelor noastre. Suntem mulțumiți de această soluție.” Precizând termenii compromisului, William Cohen a explicat: “Trupele rusești se vor afla sub controlul tactic al KFOR și sub control operațional rusesc“. Potrivit Itar-Tass, rezultatul acestor negocieri a fost posibil datorită noilor dispoziții date miniștrilor săi de către Boris Elțîn.

Așteptam cu toții rezultatul negocierilor de la Helsinki, însă acesta a venit prea târziu pentru ca eu să pot aduna reacțiile sârbilor, ca să le povestesc la Știrile ProTV de la 19:30. Am transmis doar detalii despre ziua care a trecut, dar am rămas atent să aflu ce s-a întâmplat acolo. Ceva mai devreme, Javier Solana se declarase optimist în privința negocierilor, care plecau de la premisa că ambele părți doreau ca Rusia să facă parte din KFOR.

Pentru a-și putea asigura participarea la KFOR, Rusia a trebuit să cedeze în mai multe puncte majore și acordul încheiat părea mai favorabil Alianței Nord-Atlantice. Până la urmă, după ce negocierile au bătut pasul pe loc 3 zile, tocmai din această cauză, rușii au abandonat pretenția de a avea un sector operațional independent în Kosovo. Trupele rusești vor fi repartizate în 3 din cele 5 sectoare stabilite de NATO în Kosovo: american (estul provinciei), francez (nord) și german (sud). Așa cum bănuiau și sârbii, fără să creadă în promisiunile lui Milosevic și ale Moscovei, prezența rușilor în Kosovo nu va fi decât una simbolică. De la cei 10.000 de soldați pe care se lăudau că îi vor trimite în provincie, în acord nu se mai menționa decât de un contingent rusesc de 3.600 de oameni.

Cea de-a treia pretenție crucială a rușilor, privind comanda trupelor din Kosovo, a fost rezolvată printr-o singură propoziție: “Trupele rusești se vor afla sub controlul tactic al KFOR și sub control operațional rus.” Adică, rușii își vor comanda soldații, însă ordinele vor veni de la comandamentul general al KFOR, controlat de NATO, deși aici au fost cooptați și oficiali ruși. Târgul a fost făcut rapid, la ordinul lui Boris Elțîn, care avea nevoie de el, ca atu în discuțiile de duminică cu Bill Clinton, de la încheierea summit-ului G-8 de la Koln, pentru a mai cere sprijin financiar pentru economia în agonie a Rusiei.

“Militarii ruși nu sunt deloc satisfăcuți de acordurile încheiate la Helsinki,” avea să scrie cotidianul moscovit “Sevodnia” în numărul său de mâine. “Aceste acorduri prevăd crearea unui stat major unificat al KFOR, în care NATO să joace un rol de primă mână. S-a promis Rusiei că, în acest comandament unificat, vor fi incluși mai mulți ofiteri ruși. Încă nu putem să ne dăm seama care vor fi prerogativele concrete ale reprezentanților ruși în statul major al KFOR și nici cine va da ordine militarilor ruși.”

Nemulțumirea era justificată. Acordul revitaliza Consiliul comun NATO-Rusia, care dădea dreptul rușilor să supravegheze – fără veto – acțiunile NATO. Rusia suspendase activitatea consiliului, odată cu lansarea operațiunilor NATO împotriva Iugoslaviei, iar acum, pentru Kosovo, schimburile de informații vor rămâne la nivel de consultări. Rușii vor avea un general, asistat de 10 ofițeri, la Cartierul general al NATO de la Mons, și un general și câțiva ofițeri în Cartierul general al KFOR de la Priștina. Ca desfășurări de forțe, rușii vor păstra comandamentul aeroportului Slatina, susținuți logistic de 600 de militari. Vor avea 1.500 de militari în sectorul american, 750 în cel francez și alți 750 în cel german.

Ca de obicei, vocea oficialilor de la Belgrad era agenția de presă iugoslavă Tanjug, care a anunțat că acordul de la Helsinki era mulțumitor, deoarece confirma “caracterul internațional” al forței de menținere a păcii în Kosovo. Limbajul folosit în comentariul agenției era în ton cu eforturile oficialităților de la Belgrad de a convinge populația că nu a pierdut definitiv provincia Kosovo. KFOR era denumită “forța internațională de pace sub egida Națiunilor Unite“, iar generalul Michael Jackson nu era decât “comandantul forțelor occidentale din cadrul trupelor de pace ale ONU”. Oamenii de rând nu s-au lăsat păcăliți și au înțeles că rușii i-au lăsat de izbeliște din nou. Și-au dat seama că rușii nu mai aveau forța de a ține piept NATO și ar fi acceptat orice compromis care i-ar fi scos basma curată din această poveste. Deși prezența rușilor în Kosovo era fluturată ca o încurajare pentru sârbi ca să rămână în provincie, aceștia știau că, dacă ar fi să rămână, tot la militarii NATO trebuiau să apeleze pentru protecție.

Vicepreședintele PNR Virgil Măgureanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Cluj că partidul său nu este de acord cu decizia actualei Puteri de a-l declara pe Slobodan Milosevic și pe apropiații acestuia persoane indezirabile în România, transmite corespondentul Mediafax. Măgureanu a afirmat că nimeni nu a solicitat opinia Executivului din România referitoare la Milosevic, motiv pentru care Puterea nu trebuia să se pronunțe asupra acestei probleme. “Atitudinea denotă obediență și lacheism,” aprecia Măgureanu, subliniind că partidul pe care îl conduce va păstra relațiile de bună vecinătate cu țările din apropierea României.

Seara, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV, să afle dacă totul e în regulă cu mine și m-a anunțat că mi-a trimis niște bani prin Ambasada României. M-a rugat să-i confirm câteva detalii pe care le aflase despre viața Mirei Markovic, nevasta lui Milosevic. Ca de obicei, serviciile secrete înclinau să atribuie comportamentul soților Milosevic unor tare din copilărie și răspândeau tot felul de zvonuri, preluate de anumiți ziariști. Zvonuri care trebuiau verificate, pentru că, uneori, aveau un sâmbure de adevăr. L-a întrebat pe Nelu Madjinca și acesta mi-a povestit că, într-adevăr, viața Mirei Markovic a fost foarte marcată de moartea dramatică a mamei sale. Aceasta se îndrăgostise de un partizan, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și, când a rămas însărcinată, a coborât din munți la Pozarevac, să nască. După ce a adus-o pe lume, mama Mirei a fost torturată de nemți și apoi executată de partizanii sârbi, pentru trădare. Fata a fost crescută la o mănăstire. Nelu îmi spunea că mama Mirei Markovic ar fi fost de origine română. Cu certitudine, moartea mamei sale a marcat-o foarte tare pe viitoarea soție a președintelui iugoslav, ea revenind adesea asupra acestui subiect, într-un jurnal pe care l-a publicat la o editură din Belgrad.

Sergiu insista să găsească o soluție pentru a face transmisii live, cu imagini, de la Belgrad. I-am explicat încă o dată că nimeni nu risca să o facă pentru mine, care nu mai aveam acreditare de la Centrul militar de presă, atâta vreme cât mai este în vigoare starea de război. Sergiu începuse să mă îngrijoreze, de când apăruseră criticile la adresa ProTV, pe motiv că nu exploatează suficient imaginea mea, când atâta lume îmi aprecia transmisiile. Îl înțelegeam și îl aprobam, doar că mă deranja că era vorba de mine și mă îngrozea ideea de a deveni o “vedetă ProTV“. Mi-a spus că ar fi dorit să-mi trimită un cameraman la Belgrad, să mă filmeze peste tot pe unde mi-am petrecut nopțile și zilele în acest război, încercând să reedităm tot ce se întâmplase atunci. Singura problemă era că, pentru a veni cu camera video în Iugoslavia, echipa ProTV avea nevoie de viză de intrare în țară. O aberație inventată de autoritățile de la Belgrad pentru jurnaliști, deoarece nici un cetățean român nu avea nevoie de viză pentru a intra în Iugoslavia. În timp ce vorbeam, Mile Cărpenișan mi-a făcut cu ochiul și a ridicat două degete. M-am prins imediat ce voia să zică. I-am spus lui Sergiu să trimită echipa, pentru că voi aranja eu intrarea lor în țară, însă nu-i pot explica la telefon cum voi face. A râs și mi-a răspuns că o va trimite, dar m-a rugat să am grijă.

Înainte de a închide telefonul, i-am povestit și lui pățaniile unui subofițer britanic, Gordon Easton, care plecase aseară de la Salonic, cu gândul de a ajunge în Kosovo. Tipul era un specialist scoțian în fotografierea de gropi comune și, după ce s-a urcat la volanul Land Rover-ului din dotare, în loc să plece spre nord, către Kosovo, a luat-o spre sud, a condus 1.000 de kilometri fără să observe nimic neobișnuit și a ajuns astăzi într-o piață din Atena, unde s-a apucat să întrebe care e drumul spre Priștina. Un echipaj al Poliției l-a condus imediat la sediu și a chemat diplomații Ambasadei Marii Britanii, care i-au dat subofițerului toate îndrumările necesare. Acesta a mulțumit polițiștilor pentru ospitalitate și s-a urcat în mașină, demarând în hohotele de râs ale ziariștilor greci, care aflaseră de incident.

target: Opoziția sârbă, slabă și imatură, în fața regimului Milosevic

by

17 iunie 1999

Încă de dimineață, am plecat cu Mile Cărpenișan la muncă. Deja aveam senzația că suntem acasă și începusem să avem tabieturi și să lucrăm în regim regulat. După ce ne trezeam, coboram să mâncăm ceva în restaurantul hotelului, mai ales de când directorul Nelu Madjinca își amintise să ne spună că micul dejun este inclus în prețul camerei. Nu știa nici el cum de a uitat atâtea săptămâni să ne atragă atenția. După micul dejun, de cele mai multe ori preferam să mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte bună și o puteam savura în liniște, răsfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presă, să mai afle câte ceva și de acolo, însă păstram tot timpul legătura și ne anunțam dacă se întâmpla ceva deosebit.

Astăzi, majoritatea ziarelor se lăuda cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite în sprijinirea luptei pentru apărarea patriei. Simțeam deja cum reînvie concurența, pentru că articolele erau scrise de parcă fiecare publicație ar fi fost singura care a primit decorație. Nu era o simplă medalie, pentru că Guvernul Serbiei a anunțat că toate mijloacele de informare în masă care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave în acest război vor fi scutite de impozite pe o perioadă de 6 luni. În rest, știrile semănau foarte mult. Cu excepția, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini întregi de omagii dedicate Armatei iugoslave și enorm de multă propagandă pentru cei de la Putere, combinată cu critici dure la adresa Opoziției.

Sârbii erau foarte îngrijorați pentru bisericile și mănăstirile din Kosovo, care erau incendiate de separatiștii albanezi. “Blic” amintea că majoritatea erau declarate de UNESCO monumente ale patrimoniului universal și, după ce au fost avariate de schijele bombelor NATO căzute în apropiere, acum erau profanate și distruse de albanezi. “Vecernje novosti” începuse de mai multe zile un serial, în care făcea un bilanț al distrugerilor suferite de lăcașele de cult din Iugoslavia. Era impresionant, iar imaginile publicate – cutremurătoare. Mauro del Vecchio, comandantul forțelor italiene din KFOR, a anunțat că militarii săi vor apăra toate mănăstirile și bisericile care reprezintă un simbol pentru sârbi.

Adevărul era că ziarele pe care le citeam ne ajutau să ieșim din clișeele în care – fără voie – începusem să intrăm de când se terminase războiul. Era foarte greu să-ți muți atenția de la problemele din Kosovo, de la refugiați, violențe, trupe KFOR, UCK și paramilitarii sârbi, de la lupta politică dintre Milosevic și firava Opoziție sârbă, și să-ți amintești că viața de zi cu zi are și alte valențe. Era vremea recoltei, se făcuse grâul și țăranii se întrebau care va fi prețul pe care îl va stabili Guvernul pentru un kilogram. Oamenii ar fi trebuit să se pregătească de plecarea în vacanțe și apăruseră cozi în fața Ambasadei Greciei, singura țară din Spațiul Schengen care acorda fără probleme vize de intrare sârbilor. Mâine, un grup de jurnaliști sârbi și străini a fost invitat să participe la cursa inaugurală, care marca reluarea zborurilor companiei aeriene iugoslave JAT între Belgrad și stațiunea Tivat din Muntenegru. Se terminau cursurile școlilor și se apropiau examenele de admitere. Și, din nou, un colț al ziarului, în care citeam programul întreruperilor de curent de astăzi din Belgrad, ne amintea de război. Iar pe pagina următoare, citeam promisiunea că, în luna iulie, problemele de aprovizionare cu energie electrică vor fi mai mici.

Ne-am amuzat în această dimineață, când am citit că Arkan este indignat de hotărârea UEFA de a nu permite participarea echipei sale de fotbal, FC Obilic, în cupele europene. Motivul invocat de forul european era faptul că el este acuzat de crime de război. “Nu înțeleg ce legătură au aceste acuzații împotriva mea cu Obilic, pentru că eu nu mai am nici o funcție în conducerea acestuia,” explica Arkan. “Vreme de doi ani am fost președintele clubului, însă acum președinte este soția mea. Asta înseamnă că UEFA are ceva împotriva ei. Eu nu mai sunt nici măcar consilierul ei. Am fost doar până la 1 ianuarie.”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că susține planul de autonomie propus de minoritatea maghiară din Vojvodina după conflictul din Kosovo, informează AFP. El a făcut apel la încheierea unui acord asupra statutului acestei comunități formate din 300.000 de persoane, al cărei lider, Jozsef Kasza, a declarat că planul de autonomie a fost elaborat în comun de maghiarii din Vojvodina și experții Guvernului ungar.

Mai mult decat autonomia, visul independenței li se părea tot mai aproape liderilor albanezi din Kosovo. “UCK este, până în prezent, o armată de eliberare și poate să se transforme într-o armată de apărare a unui Kosovo liber,” declara astăzi Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. “Autodeterminarea rămâne unul din scopuri, unul din visele albanezilor.” El a asigurat că dorește un Kosovo multietnic, în care va da sârbilor garanții că reprezintă o valoare pentru societatea albaneză. “Însă cel care are sânge pe mâini, sânge de copil, cel care a comis masacre, indiferent că este sârb, țigan sau rus, nu poate fi iertat,” spunea Thaqi. Simțindu-se “cu sacii în căruță”, el a refuzat să vorbească despre relațiile cu Ibrahim Rugova, despre care a spus că va trebui să colaboreze cu UCK, dând de înțeles că balanța forțelor politice nu mai este înclinată în favoarea acestuia. Înțelegând că riscă să dispară din viața politică a provinciei, Rugova a trimis-o la Priștina pe Edita Tahiri, care a anunțat că a venit pentru a deschide un birou al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), urmând să sosească și el în cel mai scurt timp. Edita Tahiri a declarat că independența provinciei Kosovo rămâne un obiectiv al LDK. “Continuăm pe calea unui stat independent numit Kosovo,” a spus ea, pledând în favoarea creării unui guvern care să-i reunească pe reprezentanții tuturor partidelor, ai UCK și pe intelectualii cunoscuți.

În acest timp, mii de refugiați albanezi continuau să se întoarcă în Kosovo, provocând enorme blocaje de circulație pe șoseaua dintre Kukes și Prizren. Cei 55 de kilometri de șosea erau, efectiv, ocupați de camioane, tractoare, automobile, căruțe și alte vehicule, încărcate cu bagajele celor ce se întorceau acasă. Din cauza aglomerației, distanța era parcursă în 7 ore și, când un vehicul venea din sens opus sau vreo mașină avea o pană de cauciuc, coloana se oprea, blocând circulația. În ciuda acestor greutăți, refugiații albanezi erau bucuroși că se întorc acasă.

Refugiații care veneau din Albania, intrând în Kosovo pe la Morina, formau o coloană de 30 de kilometri lungime. Reprezentanții UNHCR încercau din răsputeri să monitorizeze trecerea lor și să întocmească acte celor care nu mai aveau. Deși nu prea aveau idee ce a mai rămas din casele lor, refugiații se încăpățânau să se întoarcă în Kosovo. Nu mai contau avertismentele KFOR că zona este minată, că majoritatea satelor dintre Prizren și Djakovica, unde sârbii și separatiștii UCK s-au luptat până în ultimul moment, sunt arse. În afară de Prizren, care nu prea era afectat de bombardamente, însă puține magazine mai erau deschise și, oricum, majoritatea avea rafturile goale, cele mai multe localități din sudul provinciei, care au fost părăsite de locuitorii lor, au fost devastate în timpul celor 3 luni de război.

Forțele KFOR încă nu reușiseră să ocupe pozițiile stabilite înainte de intrarea în Kosovo și nu puteau stăpâni haosul. Francezii ajunseseră abia azi dimineață la ora 8:00 în Kosovska Mitrovica, unde își amenajau cartierul general. Tancurile Leclerc, care aveau să sprijine desfășurarea soldaților, au avut nevoie de 13 ore ca să ajungă din tabăra de la Kumanovo. În timp ce francezii se desfășurau în Kosovska Mitrovica, doi militari italieni deveneau primele victime din rândul forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo. Au fost grav răniți de explozia unei mine.

Comandantul suprem al Forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a avertizat în legătură cu riscul ca anumite grupuri paramilitare iugoslave să rămână în Kosovo. “Armata se retrage repede, soldații sunt grăbiți, Poliția se întoarce, de asemenea, iar noi îi supraveghem îndeaproape,” a declarat generalul american, într-un interviu acordat BBC la Bruxelles. “În ceea ce privește anumite grupuri paramilitare, nu este clar dacă s-au retras toate sau nu, iar noi vom verifica aceasta foarte amănunțit în următoarele săptămâni.”

Mi-am amintit că, ultima oară când l-am văzut, în seara când s-a semnat pacea, “scriitorul” Dragan ne-a avertizat să urmărim cu atenţie ce se va întâmpla în perioada aceasta şi vom înţelege că sârbii nu vor renunţa niciodată la Kosovo. El ne-a sugerat că membrii forţelor speciale sârbe se vor întoarce, incognito, în provincie şi aveam să-mi dau seama foarte repede că nu ne-a minţit. 

Până una-alta, soldații britanici din KFOR au stabilit un perimetru de securitate în jurul sediului Poliției din Priștina, pentru a permite anchetatorilor Tribunalului Penal Internațional să caute dovezi ale unor eventuale crime de război. Occidentalii afirmaseră de mai multe ori că de aici ar fi fost coordonate operațiunile de epurare etnică a albanezilor din Kosovo. Puțină lume mai spera să descopere eventuale probe în sediul Poliției din Priștina, pentru că sârbii au avut destul timp să le distrugă. Mai mulți martori oculari au povestit chiar că, în ultimele 3 zile, i-au văzut pe polițiștii sârbi arzând dosare.

În cursul după-amiezii, britanicii din KFOR au anunțat că ar fi descoperit un adevărat centru de tortură în fostul sediu al Poliției sârbe din Priștina. “Am găsit aici cuțite, bastoane, bâte de baseball având gravate sloganuri sârbești, o cutie plină cu mănuși de box americane, elemente pornografice barbare și droguri,” a declarat un reprezentant al KFOR. “Cel mai surprinzător este că această clădire nu pare să fi fost un centru de detenție special pentru victimele forțelor sârbe, ci doar un cartier general obișnuit al Poliției. Altădată, actele barbare comise aici erau, probabil, aproape o chestiune de rutină.”

Acum, după retragerea militarilor sârbi, situația se schimbase și victimele violențelor erau sârbii. Azi-dimineață, au fost descoperite cadavrele a doi sârbi, Vlastimir și Persa Stanisavljevic, care au fost executați de UCK în casa lor din satul Sofalija, nu departe de Priștina. După-amiază, ignorând prezența trupelor KFOR, aproape în centrul Priștinei, luptătorii UCK au deschis focul asupra unui automobil înmatriculat în Niș, ucigându-l pe șofer. Incidente de acest fel erau frecvente, membrii UCK trăgând asupra oricărui automobil în care li se părea că ar circula vreun sârb.

Din acest motiv, în apropiere de localitatea Stimlje, doi jurnaliști britanici și călăuza lor au fost răniți de gloanțele trase dintr-o pădure asupra lor. Reporterul Simon Houston și fotograful Chris Wyatt, de la cotidianul “Daily Record” din Glasgow, precum și călăuza lor, albanezul Xherdet Shabani, se întorceau cu un automobil de la Stimlje, când mai mulți necunoscuți au început să tragă cu pistoale automate asupra lor. “Cred că erau albanezi din UCK și ne-au confundat cu sârbii care se refugiază din Kosovo,” povestea Houston. “Călăuza ne-a spus să nu oprim și am călcat pe accelerație, în timp ce ei trăgeau în noi. Mi-am dat seama ce se întâmplă, doar când o așchie m-a lovit în cap.”

În acest timp, în Serbia războiul făcea victime și după semnarea acordului de pace. Dimineață, Veselka Ristic, o femeie de 54 de ani din satul Veliko Vojlovce, de lângă Leskovac, a ieșit să-și sape grădina. După o jumătate de oră, vecinii au auzit o explozie și, când s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, au găsit-o pe femeie sfârtecată de explozia unei bombe cu fragmentație. Una dintre miile de bombe nedetonate, împrăștiate peste tot în Iugoslavia, dar mai ales în Kosovo.

Neutralizarea bombelor lansate în Marea Adriatică de avioanele NATO, din cauza unor dificultăți întâmpinate la întoarcerea din misiunile împotriva Iugoslaviei, va începe în scurt timp, a anunțat Statul Major al Marinei italiene, citat de AFP. Bombele a căror recuperare nu prezintă pericol vor fi pescuite și aduse pe uscat pentru a fi detonate, iar cele irecuperabile vor fi neutralizate la fața locului. O sursă judiciară a anunțat că Marina militară italiană a comunicat Parchetului din Veneția că este imposibil să se recupereze bombele, din motive de securitate. “Detonarea la fața locului, prin încărcături explozibile ghidate de la distanță și reducerea impactului asupra mediului înconjurator vor fi asigurate prin tehnici sofisticate ale marinei,” se explica într-un comunicat. El precizează că geniștii italieni au reperat până în prezent 23 de bombe, după cercetarea a 95 % din teritoriul care le-a fost repartizat. Primele bombe au fost găsite din întâmplare, în 10 mai, de către pescarii din regiune, trei dintre aceștia fiind răniți de explozia unui proiectil. Circa 160 de bombe au fost aruncate în nordul și în sudul Mării Adriatice din avioanele aliate.

În Serbia continuau să apară bilanțuri ale pagubelor provocate de bombardamente. Maiorul Milomir Mijatovic, comandantul aeroportului Ponikve de lângă Uzice, care a fost ținta raidurilor aeriene încă din prima zi de război, a declarat că pe aeroport au căzut 470 de proiectile. El a explicat că, deși apărarea antiaeriană era asigurată majoritar din rezerviști, aceștia au reușit să respingă o bună parte din cele 36 de raiduri aeriene ale NATO, fără ca vreun sârb să fie ucis. Slobodan Bosiljkov, directorul principalei rafinării din Serbia, cea de la Pancevo, a anunțat că pagubele provocate de bombardamentele NATO depășesc 650 de milioane de dolari. Încă din primele zile de război, au fost distruse dispozitivele de alimentare și principalele instalații ale rafinăriei. Deși a fost imediat închisă, rafinăria a fost bombardată în continuare, astfel încât, în prezent, cei 1.700 de angajați au rămas fără locuri de muncă.

Apropo de distrugeri și de reconstrucție, povestea vinderii fabricii “Zastava” din Kragujevac începea să se confirme. Astăzi, Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că pregătește un plan de reconstrucție a fabricii. “Guvernul trebuie să se decidă dacă îl pune în aplicare,” a declarat el. “Repunerea în funcțiune a fabricii este necesară din rațiuni economico-sociale.” După care, ca din întâmplare, Beko a pomenit că italienii de la FIAT ar putea deveni parteneri de perspectivă pentru “Zastava”. El a povestit că a luat legătura cu ambasadorul Italiei la Belgrad, pentru că militarii italieni au primit supravegherea regiunii din jurul orașului Pec. Aici, se află fabrica “Ramiz Sadic”, unde se găsește unica presă de caroserii de camion din Balcani, care ar putea începe să lucreze imediat pentru “Zastava”. Și – încă o simplă coincidență! – reprezentanții confederației sindicale “Cobas“, care reprezintă interesele muncitorilor din concernele FIAT și Alfa Romeo, au sosit astăzi la Kragujevac și i-au înmânat lui Milan Beko o donație de 200.000 de mărci germane pentru angajații de la “Zastava”. După care au declarat că intenționează să mai strângă, pentru a-i ajuta, încă 1 milion de marci.

Duma de Stat a Rusiei a votat în unanimitate o rezoluție prin care cere ca secretarul general al NATO, Javier Solana, să fie judecat pentru “crime împotriva umanității“, relatează AFP. Deputații au votat, cu 299 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici o abținere, o propunere a vicepreședintelui camerei, Serghei Baburin, reprezentant al formațiunii Puterea Poporului, apropiat de comuniștii care dețin majoritatea în Dumă. “Luând decizia de a lansa o acțiune militară împotriva Republicii Federale Iugoslavia, înalții reprezentanți ai NATO – și, în special, Solana – au înfăptuit o crimă militară și trebuie să răspundă pentru crimele împotriva umanității comise în cadrul acestei agresiuni,” se afirmă în textul votat de deputați.

Situația politică în Serbia a rămas neschimbată. În timp ce Opoziția solicita ridicarea stării de război și demisia lui Slobodan Milosevic, formațiunile de la Putere nici nu voiau să audă despre așa ceva. Partidul Democratic Reformist din Vojvodina a anunțat că va începe, împreună cu alte 6 formațiuni care alcătuiesc Uniunea Partidelor Democratice, strângerea de semnături prin care va cere demisia președintelui iugoslav. Partidul Noua Democrație a comunicat că situația din Kosovo și Metohia nu mai poate fi tolerată și a făcut apel la Națiunile Unite să asigure securitatea locuitorilor din provincie și să dezarmeze gherilele UCK: “Televiziunea națională iugoslavă închide ochii și se preface că nu știe că în Metohia nu a mai rămas nici un sârb și că prigoana și crimele care se petrec în Kosovo vor determina ca această regiune, care a aparținut de veacuri Serbiei, să rămână fără sârbi.”

Partidul Democrat din Serbia a atras atenția că rezoluția ONU privind demilitarizarea UCK nu prevede și dezarmarea acestei formațiuni. “Rezoluția conține termenul demilitarizare, dar nu spune nimic despre dezarmarea UCK,” a declarat Vojislav Kostunica, președintele partidului. “Ieri, la Kosovopolje, generalul Michael Jackson a greșit spunând că militarii KFOR îi dezarmează pe teroriștii UCK. Până acum, i-au dezarmat doar pe luptătorii izolați întâlniți pe șosele, însă nu au intrat în nici o bază a acestora, unde se află munți de armament.”

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al SPS, a solicitat sârbilor să rămână în Kosovo și să aștepte ca forțele internaționale de menținere a păcii să-și îndeplinească misiunea și să le asigure o viață normală. El a subliniat că reprezentanții comunității internaționale s-ar fi convins că, în Kosovo, factorul de destabilizare îl reprezintă bandele de teroriști și separatiști albanezi. “Starea de război va fi ridicată când se va finaliza implementarea planului de pace, conform înțelegerilor tehnico-militare,” a răspuns el formațiunilor din Opoziție. Întrebat despre activitatea executivului, în condițiile în care membrii SRS și-au depus demisiile, Dacic a răspuns că Guvernul Serbiei funcționează normal, iar radicalii trebuie să rămână pe posturile lor, în interesul statului și al poporului.

Într-adevăr, Partidul Radical din Serbia (SRS) a organizat astăzi o conferință de presă, anunțând că rămâne în guvern, însă nu din cauza decretului președintelui Milan Milutinovic, ci doar pentru a asigura funcționarea acestuia până la ridicarea stării de război și formarea unui alt guvern. “Atât timp cât era în vigoare starea de război, nu era nevoie de un decret prezidențial pentru a-i menține în guvern pe miniștrii radicali,” a precizat Vojislav Seselj. “Miniștrii noștri își vor continua activitatea până la numirea unui alt guvern, însă trebuie să amintesc că ei ocupă doar portofolii tehnice. De acum încolo, discuțiile cu SPS și JUL se vor axa numai pe astfel de probleme.”Ministrii SRS nu participaseră la ședintele de guvern din ultimele două zile, în semn de protest, însă au anunțat că vor lua parte la ședințele viitoare. Seselj a atras atenția că SRS nu are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a se retrage din guvern, mai ales că acesta se va întruni abia la 1 octombrie. El a adăugat că nu Guvernul Serbiei a vândut Kosovo și și-a exprimat încrederea că provincia va scăpa de sub cizma cotropitorilor și va reveni sub autoritatea guvernelor sârb și iugoslav. “SRS dorește organizarea alegerilor anticipate la toate nivelurile,” a anunțat Seselj, “însă acest lucru nu este posibil, atât timp cât Kosovo este sub ocupație.”

China a respins explicațiile date de Statele Unite pentru bombardarea, luna trecută, a ambasadei Beijing-ului la Belgrad, a informat agenția China Nouă. Explicațiile furnizate ieri de subsecretarul de stat american Thomas Pickering ministrului chinez al Afacerilor Externe Tang Jiaxuan “nu sunt convingătoare” și “de aceea, guvernul și poporul chinez nu pot accepta concluzia potrivit căreia bombardamentul a fost o greșeală“, a precizat agenția de presă chineză. Șeful diplomației chineze a invitat din nou Statele Unite să furnizeze “o explicație satisfăcătoare” în privința bombardamentului din 7 mai.

Interesant este cât de mult i-a deranjat pe cei de la Putere comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin care se cerea demisiile guvernului și a președintelui Milosevic. Ivica Dacic dădea lecții de morală: “Fiecare biserică trebuie să fie alături de popor și de organele statului și nu să se pună împotriva intereselor lor.” Vojislav Seselj se prefăcea nepăsător: “Întotdeauna, implicarea bisericii în politică a avut efecte minime. Nu uitați că toți cei care au agitat spiritele în Sfântul Sinod au pierdut apoi alegerile.”

Apelul lansat de Biserica Ortodoxă Sârbă era considerat de către Opoziție un factor în plus de presiune asupra lui Milosevic. “Biserica nu poate să provoace plecarea sa, dar are o anumită influență în societate,” comenta Vesna Pesic. “Oamenii încep să ajungă la concluzia că nu au nici un viitor cu Milosevic.” Spre deosebire de alți lideri ai Opoziției, fosta președintă a Alianței Civice din Serbia avea rezerve cu privire la sfârșitul politic al președintelui iugoslav. Ea era de părere că s-ar putea ca Iugoslavia să-și continue drumul pe panta descendentă pe care se află în ultimii 10 ani și că, înainte de orice alegeri, ar fi binevenit ca Milosevic să mai piardă din putere. “Am ajuns la sfârșitul chestiunii naționale sârbe. Cu Kosovo este pentru a treia oară, după Croația și Bosnia, când sârbii sunt expulzați dintr-un teritoriu,” amintea ea. “Acum, avem în Serbia minorități reduse, mai ușor de administrat. Putem să ne concentrăm asupra unei alte noțiuni a națiunii, mai politică, și să nu ne mai referim tot la etnicitate.”

La rândul său, Zoran Djindjic se străduia să convingă comunitatea internațională să nu izoleze Serbia din cauza președintelui Slobodan Milosevic. “Ar fi tragic dacă, după război, sârbii vor fi victimele păcii,” a declarat el la Budapesta. “Milosevic nu este singura problemă din Iugoslavia. După democratizarea țării, trebuie să apară figuri noi pe scena politică sârbă. Nu indivizii trebuie să câștige, ci un nou concept politic.” Președintele Partidului Democrat a explicat că, dacă alegerile vor fi organizate rapid, ar putea fi câștigate din nou de Slobodan Milosevic, datorită mașinăriei de propagandă pe care o are la dispoziție. El spera ca, în câteva luni, Opoziția să câștige încrederea oamenilor și viitoarele alegeri: “Există speranța ca un nou concept politic democratic să poată fi pus în practică în Iugoslavia, fără vărsare de sânge.”

Problema Opoziției rămânea lipsa de răbdare. Sperând că vor putea profita de conjunctura favorabilă a declinului popularității lui Slobodan Milosevic, liderii Opoziției se pripeau și făceau greșeală după greșeală. Astăzi, am aflat detalii despre întâlnirea de sâmbătă, din orașul muntenegrean Njivice, dintre ei și emisarul american pentru Balcani Robert Gelbard. La reuniune au participat fostul premier iugoslav Milan Panic, fostul guvernator al băncii centrale Dragoslav Avramovic, liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic, președintele partidului Social Democrația Vuk Obradovic, liderul Alianței Civice Goran Svilanovic și președintele Partidului Democrat Creștin Vladan Batic, adică liderii coaliției “Alianța pentru Schimbare“, alături de personalități marcante din guvernul Muntenegrului.

“SUA doresc să încurajeze procesul democratic din Serbia, cu condiția ca Opoziția să dea dovadă de coeziune,” le-a spus Robert Gelbard, care a subliniat, însă, că “răsturnarea lui Milosevic de la putere este problema poporului său, nu a guvernului american”. El a evocat posibilitatea de a promite o recompensă celor care vor ajuta la aducerea președintelui Slobodan Milosevic în fața TPI, adăugând că nici premierul Momir Bulatovic nu va scăpa de inculparea pentru crime de război, “deoarece a condus guvernul federal în timp ce în Kosovo au fost comise crime abominabile”. În afară de promisiuni și sfaturi, liderii Opozitiei sârbe nu au primit nimic. În schimb, întâlnirea lor cu reprezentantul american avea să fie bine speculată de presa subordonată Puterii de la Belgrad, care i-a acuzat fățiș de trădare și pactizare cu cei care au bombardat Iugoslavia, acuzații suficient de serioase ca să-i compromită în fața sârbilor.

Eram dezamăgit de atitudinea liderilor Opoziției, mai ales că, într-adevăr, conjunctura politică le era favorabilă. Săptămânalul “NIN” a publicat rezultatele unui sondaj telefonic, conform căruia mai puțin de 50 % dintre sârbi sunt de acord cu afirmațiile lui Slobodan Milosevic, conform cărora Serbia a învins Alianța Nord-Atlantică. Din 200 de apeluri telefonice gratuite, recepționate din întreaga Serbie (mai puțin Kosovo și Metohia), numai 46 % dintre cei care au sunat au fost de părere că Serbia a ieșit învingătoare din acest război. Ceva mai mult de o treime dintre cei chestionați erau de acord cu planul de pace Cernomîrdin-Ahtisaari și numai 41 % credeau că condițiile impuse de acesta sunt mai bune decât cele prevăzute în acordul de la Rambouillet. Printre țările considerate de sârbi drept prietene se numără Grecia (52 % dintre cei intervievați) și Rusia (48,5 %). Conform sondajului, doar 29,5 % dintre sârbi cred că Rusia îi va ajuta cel mai mult după terminarea războiului. 52 % sunt de părere că sârbii din Kosovo nu doresc să-și părăsească gospodăriile și să se refugieze din provincie, iar 64 % nu cred că sârbii ar fi comis crimele de război de care sunt acuzați.

Discuțiile ruso-americane legate de participarea Rusiei la KFOR au fost reluate astăzi la Helsinki, informează AFP. “Șeful statului rus dezaprobă categoric refuzul occidentalilor de a acorda Rusiei un sector din Kosovo și va căuta mijloacele prin care să se opună acestui lucru,” i-a transmis Boris Elțîn, la telefon, ministrului Apărării Igor Sergheev, care se afla la Helsinki. La sfârșitul discuțiilor de astăzi, ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov a declarat că Rusia și Statele Unite nu au rezolvat încă problema staționării trupelor ruse în Kosovo, dar au ajuns la un acord privind participarea Moscovei la structurile de comandă ale KFOR. El nu a precizat dacă Rusia a acceptat, până la urmă, să își pună trupele sub comanda NATO – așa cum cereau Statele Unite – sau dacă s-a găsit o eventuală formulă mai suplă. Convorbirile au fost întrerupte în timpul nopții, după 8 ore de negocieri, fără încheierea vreunui acord, chiar dacă ministrul american a vorbit despre “progrese în toate domeniile”.

Am reușit să citesc pe Internet o revistă a presei ruse de astăzi, care vorbea despre dificultățile pe care le întâmpină Rusia pentru a-și aproviziona și a-și întări efectivele aflate în Kosovo. Cotidianul “Sevodnia” titra pe prima pagină: “Pentru a intra în Kosovo, soldații ruși ai păcii trebuie să facă înconjurul lumii”. Articolul sublinia că tentativele Ministerului de Externe și ale Statului Major al Armatei Ruse, de a obține un culoar aerian din partea Ungariei, României și Bulgariei pentru a ajunge la Priștina, nu au nici o perspectivă de succes. “De la extinderea NATO spre est, întregul spațiu aerian al Europei este controlat de facto de Alianță,” nota, la rândul său, cotidianul “Nezavisimaia Gazeta“. “Nu există o fraternitate slavă în nici o altă parte decât în Rusia, Belarus și, în parte, în Ucraina. Bulgarii, polonezii, cehii vor face tot ce le va ordona cel mai puternic. Iar țările care nu sunt încă membre ale NATO o vor face cu și mai mare ardoare decât cele care sunt deja membre. Rusia a apărat singură Iugoslavia. Ea s-a trezit unica disidentă din lumea întreagă. Poate să fie mândră, însă în stadiul actual al economiei ruse este imposibil să transforme această solitudine orgolioasă într-o contrapondere reală față de Statele Unite.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am interesat la București și am aflat că, într-adevăr, autoritățile române au respins printr-o notă verbală solicitarea Federației Ruse, adresată în 13 iunie, privind survolarea teritoriului nostru de către 6 avioane cu echipament militar. Viorel Ardeleanu, directorul Direcției NATO din Ministerul de Externe, a declarat în plenul Parlamentului că se poate reveni asupra solicitării Federației Ruse, doar în momentul în care va exista o notificare în acest sens din partea NATO. De altfel, încă de la început, Rusia nu și-a pus mari speranțe în obținerea acordului de survol din partea României și solicitarea sa nu a avut, conform uzanțelor diplomatice și militare, un caracter oficial. S-a făcut printr-o notă verbală, iar refuzul țării noastre a fost transmis printr-o modalitate similară.

O altă veste pe care am auzit-o în timp ce îmi așteptam rândul la Știri m-a făcut să mă bucur că “scriitorul” Dragan nu mai trece pe la hotel “Toplice“. Nu știu cum i-aș fi justificat decizia de astăzi a Guvernului, care a hotărât să interzică accesul pe teritoriul României pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și demnitarii din guvernele Iugoslaviei și Serbiei. În total, hotărârea de guvern viza 284 de cetățeni iugoslavi, dintre care 105 membri ai guvernului, 65 de politicieni și 114 persoane care au sprijinit regimul de la Belgrad. Până și Nelu a auzit de această inițiativă a României și m-a întrebat ce i-a apucat pe cei de la București, pentru că nimeni nu ne ceruse o astfel de hotărâre și nici o altă țară nu anunțase, deocamdată, ceva similar.

Deși nu le-au aprobat rușilor trecerea prin spațiul lor aerian, autoritățile bulgare au decis astăzi ridicarea embargoului impus în 22 martie Iugoslaviei, privind exportul și tranzitul produselor petroliere. Principalul punct de frontieră cu Iugoslavia, cel de la Kalotina, a fost redeschis, iar directorul unei companii private de transport rutier a anunțat că autobuzele sale vor relua, de azi, cursele între Sofia și Niș, care ar putea fi prelungite până la Belgrad, pe șoselele secundare care nu au fost avariate de bombardamente.

Militarii NATO aflați la Timișoara pentru a coordona survolarea teritoriului românesc de către avioane ale Alianței vor rămâne în România “cât timp NATO și România vor dori să colaboreze pentru supravegherea operațiunilor aeriene în Balcani,” a declarat agenției Mediafax, David Asjes, ofițer al Armatei americane. Acordul tehnic încheiat între România și NATO nu prevede, potrivit lui Asjes, un termen fix pentru încheierea misiunii. Ofițerul american a arătat că facilitățile oferite de aeroportul din Timișoara “sunt tot ceea ce trebuie” pentru îndeplinirea misiunii echipei NATO. Specialiștii Alianței dețin propriul sistem de recunoaștere amic-inamic a avioanelor și primesc date de la Sistemul Integrat de Supraveghere a Spațiului Aerian (ASOC) de care dispune România.

Seara, înainte de a coborî la cină, am urmărit jurnalul RTS. A meritat! În loc să vorbească despre toate aceste probleme pe care mi le notasem de-a lungul întregii zile, despre refugiații din Kosovo care continuau să sosească în valuri în toate localitățile Serbiei sau măcar despre întâlnirea dintre generalul Michael Jackson și patriarhul Pavle, care a ajuns la Priștina, jurnalul conținea doar propagandă. Ba chiar se anunțase că situația de la Priștina și Kosovopolje s-ar fi normalizat! Oricum, începutul a fost cel puțin amuzant pentru cineva care a apucat să trăiască într-un regim totalitar.

RTS a reluat, pur și simplu, discursul lui Slobodan Milosevic, rostit zilele trecute la inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a podului peste Dunăre de la Beska. După care crainica a prezentat un mesaj primit prin fax, de la nu știu ce firmă din Elveția, care dorea să finanțeze reconstrucția podului. A urmat un apel al Guvernului federal către sârbii din Kosovo, care erau rugați să nu părăsească provincia, fiind asigurați că forțele internaționale de menținere a păcii îi vor dezarma pe luptătorii UCK. Desigur, mesajul începea cu sublinierea că Iugoslavia și-a îndeplinit, până acum, toate obligațiile asumate prin acordul de pace. A urmat un reportaj din Kosovo, în care generalul Jonathan Bailey, adjunctul comandantului KFOR, ținea un discurs în fața sârbilor dintr-o localitate din Kosovo și îi asigura că îi va proteja pe toți și nu va tolera amenințări și acțiuni criminale. Spre marea satisfacție a sârbilor, care l-au aplaudat furtunos, generalul a folosit expresia “așa-numita UCK“, atunci când a vorbit de demilitarizarea organizației separatiste. Am mai privit puțin și, când au început să curgă știrile despre liderii și presa internațională care dezavuau acțiunile UCK și cereau rezolvarea urgentă a situației din Kosovo, m-am plictisit și am plecat să mănânc.

După cină, am ieșit cu Mile la barul muntenegrenilor de lângă hotel, unde am ascultat liniștiți muzică bună la Radio Nostalgija, iar eu mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. În care, pe lângă un rezumat al zilei, am adăugat informația că patriarhul Pavle a sosit în această seară la sediul Patriarhiei din Pec, unde va rămâne în continuare, alături de credincioșii sârbi care s-au refugiat aici. La sosire, el le-a reamintit oamenilor care l-au întâmpinat de vorbele lui Iisus: “Cei care vor îndura până la capăt, aceia se vor mântui.”

target: viața la Belgrad în timpul bombardamentelor

by

15 mai 1999

Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.

Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.

Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.

Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.

Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.

Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.

După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.

Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.

Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.

După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.

Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.

Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafit asupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.

Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.

Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.

Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.

O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.

https://www.youtube.com/watch?v=WgZBGpxu-S4