8 mai 1999
Am reușit să dorm câteva ore și, după ce m-am trezit, am dat o fugă să văd la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendidă de primăvară și nimic nu părea să amintească de coșmarul din noaptea care trecuse. Nimic, până am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 și, cu o oră mai devreme, echipele de intervenție ale Apărării civile reușiseră să-l scoată de sub dărâmături pe atașatul militar chinez, care a fost internat de urgență în spital, fiind rănit la torace. Clădirea încă mai fumega și pompierii sârbi se străduiau să stingă un ultim focar de incendiu din interior. Primele două etaje au ars complet, iar fațada dinspre sud se dărâmase. Un stâlp de înaltă tensiune se prăbușise peste grilajul care înconjura ambasada și nu mai exista nici un geam întreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea că în momentul bombardamentului, în clădire se aflau 30 de persoane. Patru și-au pierdut viața și cinci au fost grav rănite.
Două din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit în plin clădirea, iar a treia a explodat între cancelarie și reședință, provocând un crater cu circumferința de 2 metri și adâncimea de 5 metri. Acoperișul Academiei de Teatru, aflată la 100 de metri de ambasadă, s-a prăbușit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate în apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasadă și hotelul “Jugoslavija” avea geamurile sparte și urme de schije pe ziduri. Toată ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialități iugoslave. Când am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului iugoslav, tocmai declara că “după acest bombardament, Organizația Națiunilor Unite va înceta, probabil, să mai existe”. La un post de radio am auzit că, după 4 ore de discuții furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversați și adânc preocupați de acest atac, soldat cu victime și pagube materiale”.
NATO a recunoscut că a luat drept țintă, din greșeală, ambasada Chinei la Belgrad, confundând-o cu o altă clădire vecină, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineză din capitala iugoslavă. Ținta vizată era imobilul care adăpostește Direcția federală pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele două clădiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat să fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut că ambasada a fost confundată cu o altă clădire și a fost programată din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă. “Este vorba de nimic mai mult și nimic mai puțin decât un teribil accident,” a insistat el. “Regretăm profund pierderile umane.”
Am urmărit, ușor amuzat, seria de explicații pe care avea să le dea NATO, ca justificare a bombardării Ambasadei Chinei. Una mai fantezistă și mai puerilă decât cealaltă, ușor de demontat de orice om serios care cunoștea, cât de cât, situația din teren. Singura care se apropia de adevăr era – culmea! – chiar prima, existentă într-un comunicat neobișnuit de lung, dat publicității la Bruxelles în această dimineață: “Raidurile vizau afectarea coordonării naționale a operațiunilor militare ale Poliției speciale în provincia Kosovo, în special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept reședință de către președintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul clădirii există un important buncăr.”
Ei bine, adevărul era că NATO aflase că, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul dintre cele mai bine dotate buncăre din Belgrad, de unde, cu ajutorul experților chinezi și în colaborare cu rușii, Milosevic și generalii sârbi coordonau toate operațiunile militare. Informațiile esențiale erau recepționate de la sateliți, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu să-și dea seama ce se petrecea acolo și au decis să bombardeze ambasada. Nu își imaginau că vor distruge buncărul, dar au făcut imposibil accesul în interior. Se pare că, exact în momentul bombardamentului, înăuntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării. Ironia sorții a făcut ca acest adevăr, nerostit oficial de nimeni și publicat abia câteva luni mai târziu în presa mainstream, să-i impiedice pe chinezi să aibă o reacție pe măsura gestului sfidător al NATO. Așa cum foarte bine au evaluat experții militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea să se stingă încet. Tărăboiul făcut de chinezi era praf în ochii opiniei publice mondiale, ei știind că amenințarea dezvăluirii oficiale a motivului real al atacului îi va împiedica să recurgă la gesturi radicale.
Președintele rus Boris Elțîn s-a declarat “indignat de actul barbar și inuman al bombardării ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administrației prezidențiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informează agenția Itar-Tass. “În numele tuturor rușilor, indignați de acțiunile NATO, fac apel încă o dată la țările membre ale Alianței să pună capăt vărsării de sânge, să oprească atacurile și să meargă pe calea negocierilor de pace,” se precizează în textul semnat de șefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade străine nu este doar un act de vandalism, dar și o violare grosolană a dreptului internațional.”
La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” încă mai fumega. Aripa din stânga, în care se aflau birourile administrative și bucătăria, era făcută praf, iar intrarea nu mai putea fi folosită. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense și s-a înfipt, cu precizie, exact în recepție. O a doua a explodat în holul hotelului. Din cei 7 turiști cazați la “Jugoslavija”, doar unul și-a pierdut viața, ceilalți reușind să se adăpostească la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat și un amănunt de culoare: hotelul aparținea companiei ruse “Metropol“, al cărui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sârb al Turismului. În garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-nouțe ale reprezentanței firmei Nissan la Belgrad, valorând aproape 500.000 de mărci germane și 20 de automobile ale firmei Hertz, care închiriază mașini. Toate au fost făcute praf.
M-am dus în centru, pe bulevardul Knez Milosa, să văd cladirea General Stab. Câteva cratere imense se căscau din zidurile groase, iar circulația mașinilor și a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisă, pentru că se bănuia că una din rachetele care a lovit clădirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase clădiri ale Belgradului mai rămăsese fațada și o parte din interior. Acoperișul și frizele de sus erau prăbușite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.
Bombardamentul a avariat și o clinică universitară, clinica de urologie și spitalul “Sf.Sava”, fără a face victime, deoarece pacienții fuseseră evacuați în adăposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, președintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, îi rugase dimineața pe locuitorii orașului să nu circule prin centru și să stea în adăposturi în timpul alarmelor aeriene. Și, mai ales, să nu se ducă la locurile bombardate, chiar dacă doresc să dea o mână de ajutor la căutarea supraviețuitorilor.
Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra clădirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigătoare la cer și o sfidare la adresa comunității internaționale”, informează agentia rusă Interfax. Șeful diplomației ruse și-a anulat în ultimul moment, sâmbătă dimineața, din ordinul președintelui Elțîn, vizita pe care urma s-o efectueze în Marea Britanie. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe a atras atenția că “UCK se pregătește pentru lansarea, în scurt timp, a unei provocări de mare anvergură în provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politică a crizei iugoslave”.
Am avut mult de lucru astăzi. După o corespondență pentru Știrile de la ora 13:00, mi s-a transmis să mă pregătesc pentru o ediție specială a Știrilor ProTV, care a fost difuzată la ora 14:15. Până atunci, am reușit să termin și o înregistrare telefonică pentru ProFM. Ediția specială a fost prezentată, la București, de Lucian Mîndruță. În dialogul cu el, după ce am dat o grămadă de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru și m-a întrebat ce știu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru că – spunea el – NATO susținea că acolo se afla cartierul general al “Tigrilor“, formațiunea paramilitară a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toată lumea știe că Arkan locuiește la hotelul “Hyatt“, unde, în fiecare seară, stă la palavre cu jurnaliștii străini și dă interviuri pe bani la CNN și la alte posturi de televiziune.”
Mi-am dat seama că replica mea a fost cam dură, însă nu m-am putut abține, pentru că puțin lipsise să nu dezvălui motivul real al bombardării hotelului. Și, având în vedere situația mea (fără acreditare de război), nu știu care ar fi fost consecințele. Adevărul era că, în hotelul “Jugoslavija” se afla unul dintre centrele de comunicații ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia dintre ofițerii care îl comanda. Venea în fiecare dimineață cu mașina oficială la hotel. Probabil că unul dintre “ziariștii” occidentali acreditați la Belgrad (într-un război, acoperirea de jurnalist este ideală pentru orice agent secret) observase mașina, pe al cărui număr de înmatriculare erau inițialele “VJ” (Vojska Jugoslavije, adică Armata Iugoslaviei) și a transmis informația către NATO. Astfel, hotelul a fost bombardat.
Mai târziu, la sfârșitul războiului, aveam să aflăm și unde era cel de-al doilea centru de comunicații al Armatei iugoslave și de ce nu a fost descoperit. Oricum, informația cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupidă, mai ales că se știa la Belgrad că formațiunea paramilitară a acestuia nu a acționat în Kosovo în timpul acestui război. “Tigrii” și-au avut rolul lor în războaiele din Croația și Bosnia și – poate – în operațiunile de anihilare ale luptătorilor UCK din Kosovo, care avuseseră loc în 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” făcut, nu erau curioși să se bage în gura lupului acum.
Oricum, Arkan a profitat rapid de explicația lansată de NATO, pentru a se băga un pic în seamă. I-a chemat pe jurnaliștii străini în fața hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantică în mână, cu care amenința că îi va nimici pe dușmani. Paloșul, lung de aproape un metru și jumătate și cântărind 30 de kilograme, aparținuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins că, după acest circ, Arkan a avut grija să mărească suma pentru care acorda interviuri jurnaliștilor occidentali. Doar îi crescuse cota!
După corespondența din ediția specială a știrilor, m-a sunat Mile Cărpenișan din România. Mi-a spus că i-a plăcut cum “i-am tras-o” lui Mîndruță, pe care nu îl putea suferi deloc. La fel ca multă lume din țară care simpatiza cu sârbii, Mile îl considera pe Lucian pro-american și se enerva că această atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia să meargă la București, să-și rezolve problemele legate de decontul lui, să mai ia niște bani și să se întoarcă la Belgrad. Ardea de nerăbdare să vină înapoi și îmi tot atrăgea atenția să am grijă să nu pățesc ceva până se întoarce.
Posturile de televiziune sârbești au anunțat că vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Priștina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese răpit de luptătorii UCK, pentru a nu-l însoți pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic și a fost, ulterior, executat în semn de avertisment. În 29 martie, NATO anunțase că Agani și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost uciși de sârbi. Câteva zile mai târziu, cei doi au apărut în public și au dezmințit știrea. Ba chiar Haxhiu a plecat în Germania, unde a și rămas.
Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astăzi că a luat legătura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatălui său și i-ar fi spus că este convins că acesta a fost ucis de Poliția sârbă, nu de UCK. Sârbii, însă, nu aveau nici un motiv să facă așa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Priștina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. În 1998, acesta l-a desemnat să poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru soluționarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A făcut, apoi, parte din delegația albaneză care a participat la negocierile de la Rambouillet și Paris, din februarie 1999. Povestind într-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut că, așa cum susțineau și sârbii, la Rambouillet, cu rare excepții, delegațiile sârbă și albaneză nu au avut contacte directe. “Un membru al delegației sârbe a venit la mine și mi-a spus că a fost odinioară elevul meu. Nu știu dacă este adevărat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmând, indirect, că puterile occidentale au încercat să impună sârbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declarații și atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit să-l elimine, pentru că în acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.
Ibrahim Rugova s-a declarat fără echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass, adăugând că liderul albanez susține și dezarmarea luptătorilor UCK. “Este o greșeală politică să înarmezi combatanții separatiști albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi să-i dezarmezi,” a apreciat Cernomîrdin. Oficiali ruși au afirmat în mai multe rânduri că dețin informații care dovedesc că NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova și reprezentantul special al președintelui rus pentru Iugoslavia s-au întâlnit în această seară în Germania, după discuțiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.
Pentru continuitatea acestei povestiri, am lasat deoparte ce s-a intamplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi linistita. La Belgrad, intre 14:20 si 15:11, a fost alarma aeriana, insa fara atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului tarii, La 14:25, a fost distrus podul peste raul Velika Morava al autostrazii spre Nis, aflat in portiunea dintre Jagodina si Cuprija. Initial, posturile de radio au anuntat ca, in timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegatii romane care mergea cu ajutoare spre Nis. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat ca masina, in care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectata in aer vreo 30 de metri, dupa care a cazut inapoi pe pod. In primul moment, am inghetat, insa in continuarea stirii se preciza ca doar doi dintre romani ar fi fost usor raniti.
Am sunat la Ambasada Romaniei, dar nimeni nu stia nimic. Ambasadorul Cornea mi-a promis ca va suna imediat la spitalul din Cuprija si se va interesa de soarta compatriotilor nostri. Ceva mi se parea, totusi, ciudat, stiind stilul sarbilor de a exagera proportiile incidentelor de acest fel. Nu puteam sa inteleg cum de nimeni nu a patit nimic, dupa ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lamurit la unul dintre buletinele de stiri ale televiziunii Studio B, cand am vazut imaginile transmise de la fata locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu insemnele Crucii Rosii pe el – mergea cu viteza pe autostrada, intr-o regiune aflata sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu cateva minute inainte ca masina sa intre pe el. Podul era dublu, cele doua sensuri de mers ale autostrazii fiind despartite. Racheta a lovit in plin una din parti, explozia facand ca placile de beton “sa infloreasca” si sa se ridice, ca niste ziduri perpendiculare pe sosea. Automobilul cu cei 4 romani a intrat pe pod inainte ca politistii sarbi sa inchida traficul. Cand a observat obstacolul, soferul a franat, insa din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternica. Din imagini, am putut observa ca automobilul era doar usor avariat in fata.
La aceeasi ora, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat in centrul orasului, avariind serios spitalul, policlinica studenteasca si mai multe case. Pentru ca alarma aeriana a sunat abia la 5 minute dupa inceperea atacului, localnicii nu s-au ascuns in adaposturi si au fost surprinsi pe strazi de schijele care zburau in toate directiile. 20 dintre ei au fost raniti, din fericire, usor. La Bogutovac, insa, dupa ce au bombardat un pod de cale ferata, pilotii Aliantei au distus din temelii gara.
Intre 16:02 si 16:15, orasul Nis a fost din nou tinta unei adevarate ploi de bombe, care incercau sa nimereasca “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost ranite si au fost serios avariate cladirile de pe o raza de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, cladirea rectoratului, gara si o scoala. Alte bombe au vizat, din nou, instalatiile companiilor Jugopetrol si Energogaz, aeroportul si zona industriala din nord-vestul orasului. Nici in Kosovo nu a fost liniste, fiind atacate regiunile Pristinei si a orasului Djakovica.
Seara, dupa ce am transmis ultimele noutati pentru Stirile de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, in care se amintea ca atat Slobodan Milosevic, cat si sotia sa Mira Markovic, au transmis condoleante profunde presedintelui chinez Jiang Zemin, pentru cei 4 morti de la ambasada si s-a precizat ca 5 din cei 20 de raniti sunt in continuare in stare grava. Au fost prezentate pe larg reactiile internationale la bombardarea ambasadei chineze, accentuandu-se, desigur, cele in care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu totii privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenti – incercuisera Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de politisti. Toate geamurile cladirii au fost sparte cu pietre, iar manifestantii scandau “Criminalii !” si “Sangele trebuie razbunat cu sange !” Toti stiam ca o asemenea manifestatie nu poate avea loc spontan in China.
“NATO a nesocotit conventiile de la Viena in privinta relatiilor diplomatice si normele care guverneaza relatiile internationale si a atacat in mod fatis ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunarii Nationale a Poporului din China, intr-un comunicat difuzat de agentia “China Noua“. “Este vorba de un act de hegemonie pura, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodata. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfarsitul razboiului rece.”
Credeam ca, dupa “gafa” de aseara, NATO va face o pauza. M-am inselat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totusi, o noapte linistita. Atacurile aeriene au inceput in Kosovo, la 22:10, cand zona orasului Decani a fost bombardata. A urmat muntele Goles, de langa Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj si intreaga regiune Mladenovac, situata la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut receptiona programele televiziunilor. Alte doua proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, intrerupand receptionarea postului local de televiziune si ale posturilor Politika si Pink, care retransmiteau jurnalele RTS in regiunea Gornji Milanovac. Doua raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abatut asupra orasului Uzice, la 22:35 si 22:50, cand bombele au distrus complet cladirea postei din centru, avariind serios imobilele din jur si blocand legaturile telefonice. La aceleasi ore, un proiectil a lovit sediul Politiei din Valjevo, iar un altul, pentru a nu stiu cata oara, fabrica “Krusik”. O femeie a fost ranita si incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins si releul de pe muntele Cer, de langa Sabac, iar posta din Kragujevac a fost lovita de o racheta care nu a explodat, dar a strabatut acoperisul si trei plansee de beton, inainte de a se infige in pivnita.
Papa Ioan Paul al II-lea si patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Teoctist au solicitat astazi, intr-o declaratie comuna semnata la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, tuturor partilor implicate in conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor si reluarea negocierilor pentru pace. “In numele lui Dumnezeu, Tatal tuturor oamenilor, cerem insistent partilor angajate in conflict sa depuna armele si indemnam insistent partile prezente sa faca gesturi profetice, pentru ca o noua arta de a trai in Balcani, marcata de respectul tuturor pentru fraternitate si convietuire, sa fie posibila pe acest pamant mult iubit. Aceasta va fi in ochii lumii un semn puternic, care va arata ca, impreuna cu intreaga Europa, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al pacii, al libertatii si al concordiei pentru toti locuitorii sai.”