centru de comunicatii

9 iunie 1999

Întrevederea dintre emisarii iugoslavi și delegația NATO, care a început aseară la Kumanovo, în nordul Macedoniei, continua încă în zori, putând aduce rezultate, relatează AFP. Purtătorul de cuvânt al Alianței, comandantul american Tray Kate, a declarat la ora 7:00 că NATO “este optimistă cu prudență” în privința reușitei întrevederii. Potrivit unei surse occidentale, discuțiile s-au referit în special la calendarul și etapizarea procesului de retragere sârbă din Kosovo și al sosirii NATO în provincie.

După ce ne-am trezit, ne-am luat rămas bun de la Eugen Mihăescu, George Roncea și Dobrivoi. Nelu Madjinca urma să-i ducă cu mașina lui până la graniță, unde domnul Mihăescu era așteptat de niște prieteni. Îmi părea foarte rău că pleacă, în special el, pentru că mă obișnuisem atât de mult cu lungile plimbări pe străzile Belgradului, în care îmi povestea fragmente din viața sa. Era atât de plastic și de savuros, încât nici acum nu-mi iese din minte ideea de a-l ruga să mă lase să-i redactez o carte autobiografică. Este păcat, la amintirile pe care le are, la oamenii pe care i-a cunoscut, ca toate acestea să nu fie scrise undeva.

Înainte de a pleca, am umblat pe străzile Belgradului, să ne fotografiem în diferite locuri, pentru a avea câte o amintire. Ne-am dus lângă clădirea Statului Major General și ne-am fotografiat lângă sediul Guvernului. Eugen Mihăescu l-a rugat pe Dobrivoi să-i fotografieze una din cariatidele care sprijineau acoperișul distrus de bombe. Era o imagine superbă, cu statuia unei femei care, în loc să țină în brațe marginea acoperișului, își ridica mâinile spre cer. Desigur că, imediat ce ne-au văzut, militarii care supravegheau zona au sărit să ne verifice acreditarile de război. Eu m-am ținut deoparte și, pentru a nu avea probleme, Dobrivoi obținuse de la Centrul militar de presă o autorizație care îi permitea să fotografieze majoritatea clădirilor avariate de bombe din Belgrad. Așa că eram în regulă.

După aceea, ne-am fotografiat pe acoperișul hotelului, unde am stat atâtea nopți împreună, privind cerul înroșit de tirurile antiaerienei și al rachetelor NATO. Cu simțul său artistic deosebit, Eugen Mihăescu ne-a aranjat frumos, pentru ca fotografiile să iasă cât mai bine. Nu știu nici acum de ce fotografiile alea n-au mai ajuns la noi niciodată.

Ziua, privit de pe acoperiș, Belgradul arăta ciudat. Un oraș liniștit, aproape banal, înconjurat de Dunăre și de Sava, înverzit de parcuri. Din locul unde ne aflam, nu puteam zări decât cu greutate clădirile înnegrite de flăcările incendiilor și brăzdate de schijele proiectilelor. Ne-am mai îmbrățișat o dată și i-am lăsat să plece. Dacă pe Eugen Mihăescu îl înțelegeam, pe George – nu… Am încercat să-i scot din cap ideea că finalul războiului n-ar fi aproape, dar n-am reușit. În exaltarea lui, spera în continuare într-o minune. Dar minunile nu se petrec decât în povești.

NATO a dezmințit declarațiile șefului Statului Major al Armatei germane, generalul Hans-Peter von Kirchbach, privind suspendarea operațiunilor militare împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. “Operațiunile continuă,” a afirmat Jamie Shea. “Ne aflam încă în luptă în momentul în care am părăsit cartierul general al forțelor aliate din Europa,” a afirmat, la rândul său, purtătorul de cuvânt militar al NATO, generalul german Walter Jertz. El a tradus în engleză declarația făcută de generalul von Kirchbach, explicând că acesta a dorit să spună că bombardamentele erau “practic” pe punctul de a fi încheiate.

Parcă peste tot mirosea a pace în Belgrad. Era o zi frumoasă de vară. Oamenii se plimbau liniștiți și doar pe la cafenele comentau, ușor blazați, ultimele știri despre negocierile de la Kumanovo. Ziarele își schimbaseră aspectul mohorât. Începând de astăzi, cotidianul “Blic” își modificase formatul și, în paginile din mijloc, în loc de fotoreportaje despre război, publica programul complet al televiziunilor, cu pozele color ale starurilor din filmele difuzate. Deja de câteva zile, televiziunile își modificaseră sigla pe care o mențineau pe ecran în timpul alarmelor aeriene. Din sigla imensă de la început, pe care scria “Vazdusni opasnost“, nu mai rămăsese decât discreta siluetă a unui avion, iar programul nu mai era întrerupt pentru comunicatele marțiale ale Comandamentului Apărării civile. De altfel, formulele de început și de sfârșit ale acestor comunicate, de o gravitate aproape ridicolă, deveniseră acum subiect de poante, intrând în limbajul uzual al tinerilor și, mai ales, al animatorilor posturilor de radio. De câte ori auzeam expresiile “Paznja, paznja, beogradjani…” sau “Gotovo!“, care indicau începutul, respectiv sfârșitul acestor comunicate, zâmbeam cu nostalgie și tristețe. Nu erau amintirile pe care și le-ar fi dorit un om normal, dar erau amintirile noastre. Ale noastre și ale sârbilor.

Se făcuse foarte cald la Belgrad și, în sfârșit, au montat o instalație de aer condiționat la Media Center. Eram fericit că totul funcționa aici, pentru că, la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine, după ce s-au prins că suntem străini, au mărit tariful la 45 de dinari/oră, adică aproape 5 mărci germane. Ne-am jurat să nu mai călcăm pe acolo, nici măcar în zilele în care Media Center era închis. Între două transmisii, am apucat să dau o fugă până în piață, unde două sârboaice simpatice mă așteptau, să-mi vândă o pereche de pantaloni scurți negri, cu buzunare laterale. Cu două zile în urmă, găsisem o pereche similară, însă erau prea mari și îmi promiseseră că îmi vor căuta și numărul meu. Când m-am întors, m-am oprit la o frizerie, unde femeia care mă tundea pentru a treia oară de când eram la Belgrad m-a recunoscut și m-a întrebat: “Tot așa de scurt ca data trecută?” Am zâmbit și, cât m-a tuns, am pălăvrăgit vrute și nevrute. Fără să amintim o clipă de război.

Deja mă simțeam ca acasă la Belgrad. Blocat aici, fără posibilitatea de a trimite cuiva cheile de la apartamentul în care locuiam la Timișoara, ca să-mi trimită haine, am fost nevoit să economisesc din puținii bani pe care îi primeam, pentru a-mi cumpăra tot ce aveam nevoie. O pereche de blugi, câteva tricouri de vară, chiloți, șosete, pantaloni scurți. Și, desigur, n-am rezistat până nu am adunat suficienți bani să-mi cumpăr o pereche de ghete și una de bocanci, care m-au fermecat de când le-am văzut prima oară. Când m-am întors acasă, am aflat cât de îngrijorate erau vecinele mele pentru soarta mea. Două doamne în vârstă, care mă considerau un fel de fiu adoptiv. Doamna Lucia Baliga, vecina mea de palier, urmărea tot ce transmiteam de la Belgrad și avea grijă să-mi plătească curentul și întreținerea la timp. O altă doamnă, care stătea în casa de lângă mine, s-a dus o dată până la sediul TVR Timișoara, unde credea că lucrez, să întrebe de numărul meu de telefon, pentru că voia să mă anunțe că mi s-a desumflat una din roțile mașinii, pe care o țineam parcată în fața casei. Cred că, dacă ar fi știut că mașina nici măcar nu era încuiată, nu ar mai fi avut somn noaptea. Noroc că Timișoara este un oraș liniștit, iar mașina mea – un vechi Mercedes Coupe – nu-i tenta prea mult pe hoți.

NATO cheltuiește în războiul din Kosovo 42 de milioane de lire sterline zilnic, 12 % din această sumă fiind furnizată de Marea Britanie, potrivit opiniei unui expert britanic în probleme de apărare, Paul Beaver, dintr-un articol publicat de revista “Jane’s Defence“. “Trebuie continuate cheltuielile la un nivel similar sau mai ridicat, chiar dacă proiectele incluse în planul de pace prevăd încetarea rapidă a campaniei aeriene,” a adăugat expertul. “Din totalul cheltuielilor NATO, 5 milioane de lire pe zi revin Marii Britanii, în timp ce Ministerul Apărării a anunțat până acum că este vorba de costuri de numai 1,3 milioane de lire pe zi. Va fi o problemă în momentul în care se va decide cine, de la Whitehall, va plăti.”

Așa cum mă așteptam, astăzi au apărut reacții la ultimele evenimente. Liderii tuturor partidelor politice din Iugoslavia salută apropierea păcii, dar sunt tot mai îngrijorați de soarta sârbilor care trăiesc în Kosovo. Majoritatea nu are încredere în capacitatea viitoarelor forțe de menținere a păcii de a dezarma formațiunile UCK și de a împiedica prigonirea sârbilor din provincie. Azi-dimineață, generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat că, sprijiniți de forțele speciale NATO, teroriștii UCK au continuat să atace militarii sârbi de la granița cu Albania, însă atacurile au fost respinse.

Partidul Radical din Serbia (SRS) a comunicat că interesele vitale ale locuitorilor din Kosovo și Metohia pot fi apărate doar în interiorul Serbiei. Dragoljub Stankovic, membru în Colegiul director al partidului, a declarat că Vuk Draskovic și partidul său (Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei, SPO) au început o campanie acerbă pentru eliminarea SRS de pe scena politică. “SPO controlează posturile de televiziune Studio B din Belgrad și NTV din Niș, care sunt defetiste și încearcă să-i convingă pe sârbi că au câștigat acest război,” spunea Stankovic.

Gorica Gajevic, secretarul general al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Slobodan Milosevic), a declarat azi, într-un discurs ținut la Universitatea din Priștina, că “Iugoslavia se află în pragul păcii” și a lăudat poporul sârb pentru bravura și curajul de care a dat dovadă în acest război. Partidul Democrat (DS) afirmă că este nevoie ca întreaga comunitate internațională să asigure securitatea oamenilor din Kosovo, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave. “Trebuie prevenite, prin măsuri ferme, o nouă tragedie umanitară și exodul sârbilor din provincie, iar un rol important îi revine aici Bisericii Ortodoxe Sârbe,” scria în comunicatul DS.

Goran Svilanovic, președintele Alianței Civice din Serbia (GSS) a afirmat, tranșant, că Serbia și Kosovo au fost distruse, iar oamenii – bombardați, numai pentru că Slobodan Milosevic a ținut să se mențină la putere cu orice preț și nu din dorința de a apăra provincia. “Pentru asta, Milosevic va trebui să răspundă în fața Parlamentului federal,” cerea Svilanovic. În aceeași notă, Centrul Democratic Iugoslav a cerut ca poporul sârb să afle întregul adevăr despre acordul de pace și nu să-i fie prezentată o variantă cosmetizată a acestuia, pentru a judeca tot ce conține documentul și a-l compara cu acordul de la Rambouillet.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel l-a avertizat pe Bill Clinton în privința riscurilor “unei băi de sânge” ale cărei victime ar fi sârbii, după ce refugiații albanofoni din Kosovo se vor întoarce acasă, relatează AFP. Președintele american i-a cerut scriitorului să meargă în taberele de refugiați din Albania și Macedonia pentru a examina situația umanitară. “Am constatat o teribilă tristețe, durere și ură,” a povestit Elie Wiesel. “Mă tem de consecințele urii care există acum în rândul victimelor. Iar NATO și trupele americane vor trebui să servească drept paravan viu, pentru a împiedica o baie de sânge. Ceea ce am văzut nu este foarte încurajator. Victimele au suferit prea multe cruzimi și călăii au comis prea multe brutalități. E nevoie de mult timp pentru ca ei să reînvețe să trăiască împreună, ca înainte de 1989.” Wiesel crede că va exista cu siguranță un exod al sârbilor din Kosovo. “Sârbii deja nu se mai simt în securitate și se tem,” a explicat el.

Poate că declarațiile partidelor politice par destul de dure, însă problema lor principală este audiența scăzută pe care o au în rândul populației și – mai ales – slaba lor mediatizare la nivel național. Dar despre catastrofa adusă de acest război, vorbeau mult mai elocvent datele despre victimele și pagubele provocate de bombe. Conform unor bilanțuri provizorii, bombardamentele de până acum ar fi făcut peste 2.000 de morți și 5.000 de răniți printre civili. Numai în Belgrad, pagubele provocate de bombe variază între 3 și 5 miliarde de dolari, după aprecierile primarului Milan Bozic. “Sistemele vitale ale Belgradului sunt – cât de cât – funcționale, însă avem mari probleme la transportul în comun și rezervele de carburanți sunt pe sfârșite,” explica Bozic. În capitala iugoslavă, din cauza avariilor la sistemul energetic, încă mai existau cartiere cu dificultăți în alimentarea cu energie electrică. A fost întocmit un program de întrerupere a distribuirii energiei, care prevede pauze de câte 3 ore, la fiecare 7-8 ore.

Începând de astăzi, la Kragujevac sunt programate pauze de 6 ore în distribuirea curentului, la fel ca în Novi Sad. Caslav Popovic, președintele Consiliului local din Novi Sad, a afirmat că orașul a suferit pagube de peste 600 de milioane de dolari, fără a le socoti pe cele datorate distrugerii rafinăriei, care nu au fost calculate deocamdată. Numai pentru reconstrucția celor 3 poduri peste Dunăre ar fi nevoie de 300 de milioane de dolari, iar ridicarea altui sediu pentru televiziune este estimată la 38 de milioane de dolari. Casele și blocurile de locuințe au suferit pagube de 7,5 milioane de dolari, iar sistemul comunal – de alte 3 milioane. Astăzi, partea dinspre Sremska a orașului continuă să fie alimentată cu apă din 9 cisterne, iar – din lipsă de carburanți – după mai multe zile de pauză, doar 11 mașini ale Salubrității au ieșit pe străzi.

În întreaga Iugoslavie, din cauza bombardării capacităților economice, au rămas fără locuri de muncă peste 500.000 de oameni, situația afectând alte 1,6 milioane de persoane, membre ale familiilor acestora. Interesant este că, deși, inițial, țările occidentale anunțaseră că reconstrucția Iugoslaviei va costa cel putin 35 de miliarde de mărci germane și că se pregătește un fel de “plan Marshall“, în ultimele zile, nimeni nu a mai amintit decât de costurile misiunii de menținere a păcii în Kosovo. Misiune pusă tot mai mult sub semnul întrebării de către sârbi, mai ales după ultimele reacții ale Moscovei. “Marele frate” a uitat de promisiunile făcute până acum sârbilor, astăzi Boris Elțîn rugându-se la telefon de președintele chinez Jiang Zemin să nu uzeze de dreptul său de veto în ședința Consiliului de Securitate al ONU. Și, colac peste pupăză, după ce s-au lăudat că vor trimite 10.000 de militari pentru forța de menținere a păcii în Kosovo, rușii au început deja să se vaite că nu au de unde să facă rost de cele 150 de milioane de dolari, cât ar costa, anual, întreținerea lor.

Forțele iugoslave au suferit pierderi grele, atât umane, cât și materiale, de la acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a planului de pace pentru Kosovo, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. El l-a acuzat pe Slobodan Milosevic că se joacă cu viețile soldaților. “De joia trecută, Armata iugoslavă a pierdut 29 de tancuri, 93 de transportoare de trupe, 209 piese de artilerie, 11 poziții de apărare antiaeriană, 86 de mortiere, precum și nenumărate alte poziții și vehicule,” a precizat Jamie Shea. “Acestea sunt niște pierderi pe care nici o armată nu le poate suporta pe termen lung, rămânând în același timp operațională. Dar chiar mai importantă este pierderea vieților mai multor soldați. Dacă Milosevic ar fi acceptat imediat planul internațional de pace pentru Kosovo, acești soldați ar fi fost acum acasă, în Serbia.”

Într-o zi atât de agitată, sârbii aproape că au uitat de preliminariile Campionatului European de fotbal Euro 2000. După ce ieri, reprezentativa de tineret a bătut Malta cu 7-0, în această seară, la Salonic, în Grecia, urma meciul naționalei de seniori. Însă toată lumea era cu ochii spre Kumanovo. Aici, se desfășura un adevărat “meci al greilor”. Delegația iugoslavă era compusă din gen.col. Svetozar Marjanovic, adjunct al șefului Statului Major General, Nebojsa Vujovic, adjunct al ministrului federal de Externe, gen. Blagoje Kovacevic, adjunct al Statului Major General, gen. Mladen Karanovic, seful Apărării Antiaeriene, gen. Ljubomir Draganjac, șef al Departamentului Logistic, generalii Obrad Stevanovic și Slobodan Miletic, din Ministerul de Interne, și ofiterii Branko Krga și Milan Djakovic. Nici de partea cealaltă, delegația NATO nu era mai prejos: generalul Michael Jackson, generalul francez Bruno Cuche, generalul german Fritz von Korff (comandant al Brigazii 12 Tancuri), generalul Mauro del Vecchio (adjunct al șefului contingentului italian), generalii britanici Bill Rollo (comandant al Brigăzii 4) și Adrian Freer (comandant al Brigăzii 5 aeropurtate) și generalul american John Craddock (comandantul contingentului american din Macedonia).

Întrerupte la ora 10:00, discuțiile au fost reluate la 13:45, când generalul Svetozar Marjanovic și Nebojsa Vujovic s-au întors la Kumanovo, după ce s-au consultat cu Belgradul. Sârbii au reușit să obțină un răgaz suplimentar pentru retragerea din Kosovo, peste cele 7 zile oferite de NATO. Până și ministrul francez al Apărării, Alain Richard, s-a văzut nevoit să recunoască dificultățile retragerii sârbilor din Kosovo, mai ales că Armata iugoslavă își îngropase o bună parte din dispozitiv, pentru a face față unei eventuale intervenții terestre. La ora 17:00, negocierile s-au întrerupt încă o dată, Marjanovic și Vujovic plecând din nou în Iugoslavia.

De-a lungul întregii zile, în aproape toată țara fusese liniște. Doar câteva explozii izolate în Kosovo, în regiunea localităților Dragas, Orahovac și Gora. După plecarea celor doi, se părea că negocierile au intrat într-un nou impas. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, lăsând ambiguitatea să plutească și deasupra relatării mele. M-am înțeles cu colegii de la București să rămânem pe fază și – dacă se întâmplă ceva – să luăm legătura urgent. Știam doar că, după o scurtă consultare cu Milosevic, reprezentanții iugoslavi l-au sunat pe generalul Michael Jackson și au cerut reluarea urgentă a negocierilor de la Kumanovo.

Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki că acordul asupra modalităților de retragere a forțelor iugoslave din Kosovo este iminent. “Suntem foarte aproape de un acord și nu aș fi surprins să se ajungă la el chiar astăzi,” a afirmat președintele finlandez la postul “Radio Nova“.

Am coborât să mâncăm ceva în restaurantul hotelului. Nu ne puteam permite să plecăm în altă parte, până nu aflam ce se întâmplă la Kumanovo. În restaurant, telefonul mobil funcționa foarte prost și trebuia să mi-l țin pe pervazul unui geam. Eram la masă cu Mile Cărpenișan, “scriitorul” Dragan și cu “secretara” sa, superba Maya. La un moment dat, cu puțin înainte de ora 21:00, telefonul a început să zbârnâie. Era Peter Barabas, producătorul executiv al Știrilor ProTV. “S-a semnat acordul de pace!” mi-a strigat el. “Intri în direct în 2 minute!”

N-am apucat să-i răspund, pentru că m-a lăsat pe linie cu Beavis. “Hai, mă, că s-a terminat,” i-am auzit vocea tărăgănată. “Vii și tu acasă. Ți-am pregătit un CD cu jocuri pe computer… o minunăție. Ai și un joc în care acțiunea se petrece în Iugoslavia.” I-am strigat lui Mile că războiul s-a terminat și am ieșit în fugă în stradă, unde era destul de liniște și aveam recepție maximă la telefon. Am auzit genericul Știrilor ProTV și vocea lui Lucian Mîndruță, care spunea că întrerupem programul obișnuit pentru o ediție specială dedicată războiului din Iugoslavia. I-am urlat lui Beavis să-mi spună ce se întâmplă. “Habar n-am,” mi-a răspuns el. “Văd niște imagini preluate de la CNN… un general american… şi un ofiţer într-o uniformă de camuflaj… Cred că e un sârb de-al tău, dar nu înțeleg ce spune. Vezi că intri în direct!”

Mi-am dat seama doar că s-a semnat acordul de pace și am auzit vocea lui Lucian: “Suntem în legătură directă cu Sorin Bogdan, corespondentul nostru la Belgrad. Ce se întâmplă la voi?” Am explicat că aici, în Iugoslavia, nimeni nu aflase, deocamdată, că războiul s-a terminat. Privind în jur, am improvizat o relatare de culoare, descriind atmosfera aparent calmă de aici. Nimeni nu știa nimic, însă așteptam cu sufletul la gură reacția sârbilor la auzul veștii. Din fericire, ediția specială a Știrilor nu a durat prea mult, pentru că nici la București nu se știau prea multe detalii. După transmisie, ne-am înțeles să ne ținem la curent cu situația și să mă pregătesc pentru încă o transmisie în direct la miezul nopții. Adică la ora 23:00, ora Iugoslaviei. Mai aveam două ore. Am alergat în cameră și am început să mut de pe un canal pe altul al posturilor iugoslave de televiziune.

AFP prezintă principalele puncte al “Acordului militar tehnic” încheiat la Kumanovo, între reprezentanții NATO și cei ai Belgradului:

– retragerea forțelor terestre iugoslave și intrarea sincronizată a KFOR în provincie: Belgradul se angajează să procedeze la o retragere pe etape a “tuturor forțelor sale terestre din Kosovo către localitățile din Serbia”. În retragere, forțele iugoslave “vor degaja toate căile de comunicație, ridicând toate minele și alte obstacole”. Intrarea și desfășurarea forțelor internaționale de securitate în Kosovo (KFOR) vor fi sincronizate cu retragerea forțelor iugoslave.

– suspendarea atacurilor NATO: “loviturile aeriene ale NATO vor fi suspendate”, dacă se verifică faptul că forțele iugoslave situate în zona “a treia” (în nordul provinciei) au evacuat zona, pe rute precise, în 24 de ore de la semnarea acordului. “Va urma suspendarea atacurilor, cu condiția ca clauzele acestui acord să fie aplicate în totalitate și cu condiția ca în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite să fie adoptată foarte rapid rezoluția” referitoare la o desfășurare a KFOR, pentru a se evita “un vid în materie de securitate”.

– evacuarea totală a forțelor terestre iugoslave din Kosovo în decurs de 11 zile: după 11 zile de la semnarea acordului, “toate forțele terestre iugoslave vor trebui să-și fi încheiat retragerea din Kosovo” și să se fi repliat la 5 kilometri dincolo de granițele provinciei. Anterior, toate forțele Belgradului vor trebui să evacueze zona “unu” (din sud) în decurs de 6 zile, iar zona “doi” (din centru) în 9 zile.

– oprirea atacurilor NATO: campania aeriană va fi definitiv încheiată odată cu “retragerea completă a forțelor iugoslave”.

– retragerea forțelor aeriene și ale apărării antiaeriene în decurs de 3 zile: la 3 zile de la încheierea acordului, toate aparatele iugoslave, precum și radarele, totalitatea rachetelor sol-aer și a artileriei antiaeriene din Kosovo vor trebui repliate către Serbia, într-o zonă situată la 25 de kilometri de granițele provinciei.

– defășurarea KFOR: forțele KFOR vor fi desfășurate, vor opera fără obstacole în Kosovo și vor dispune de autoritatea de a lua toate măsurile necesare pentru a stabili și a menține un mediu de securitate pentru toți cetățenii din Kosovo.

– definirea forțelor sârbe: tot personalul Republicii Federale Iugoslavia care dispune de o capacitate militară, inclusiv trupele armatei regulate, grupurile civile înarmate, asociațiile paramilitare, armata aerului, garda națională, poliția de frontieră, militarii în rezervă, poliția militară, serviciile de informații, precum și personalul Ministerului de Interne, forțele de intervenție și orice alt grup care va fi desemnat de comandantul KFOR.

În sfârșit, la 21:56, Studio B a fost prima televiziune care a dat știrea semnării acordului tehnico-militar de la Kumanovo, preluând imagini de la Sky News. A urmat postul de televiziune BK, transmițând în jurnalul de la ora 22:00 imagini cu declarația de la Kumanovo a generalului Svetozar Marjanovic, dată în fața jurnaliștilor străini: “Delegația Armatei iugoslave a încheiat negocierile cu reprezentanții forțelor internaționale ale Națiunilor Unite. Negocierile au fost foarte dificile, dar în final am reușit să semnăm acordul, un acord de pace. Ceea ce înseamnă că războiul s-a sfârșit și că politica păcii a fost mai puternică, politică promovată de Iugoslavia și de președintele Slobodan Milosevic. Am arătat, de-a lungul acestor negocieri, că suntem cu adevărat deschiși și că dorim să asigurăm securitatea tuturor cetățenilor din Kosovo și Metohia. Forțele internaționale de menținere a păcii vor prelua controlul în provincie, cu obligația de a asigura întreaga securitate în zonă. Vă mulțumesc foarte mult și cred că nu este timp pentru a vă răspunde la întrebări.”

Punctul culminant al știrilor a fost jurnalul RTS. Deși mă așteptam la o ediție specială, nici vorbă de așa ceva! La 22:30, a început jurnalul RTS, preluat de toate posturile iugoslave și de câteva posturi de radio. După generic, a apărut o crainică, vizibil emoționată, ale cărei prime cuvinte au fost: “Agresiunea împotriva Iugoslaviei a încetat! Politica de pace a președintelui Slobodan Milosevic a învins!” Restul introducerii nu l-am mai auzit, fiindcă râdeam cu gura până la urechi. Hohote de râs răsunau din toate blocurile din jurul hotelului. Când m-am liniștit, am continuat să privesc jurnalul. De emoție, prezentatoarea a anunțat că, la Bonn, G-8 a hotărât oprirea bombardamentelor. După care și-a cerut scuze, precizând că reuniunea avusese loc la Koln. A continuat cu prezentarea reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, subliniind poziția Chinei, care a impus întâi încetarea bombardamentelor, pentru a vota rezoluția. S-a insistat că se garantează suveranitatea și integritatea teritorială a Serbiei și Iugoslaviei. În continuare, a fost prezentată declarația generalului Marjanovic, preluată tot de la Sky News. Apoi poziția Rusiei, subliniindu-se că militarii pe care rușii îi vor trimite în Kosovo nu vor fi sub comanda NATO, fiind convenită dubla comandă a forțelor internaționale de pace.

Mai aveam puțin și trebuia să intru în direct pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Am avut inspirația să urc pe acoperiș și, când Lucian Mîndruță mi-a dat legătura, am început, într-un ritm care nu-i permitea să mă întrerupă: “Doamnelor și domnilor, mă aflu din nou pe acoperișul hotelului “Toplice“, de unde am urmărit vreme de 77 de zile și nopți luptele aeriene dintre aviația NATO și antiaeriana iugoslavă. Trebuie să vă spun că, acum, la Belgrad, se trage. Trage antiaeriana Belgradului, trag tunurile grele, trage antiaeriana Novi Sad-ului!” Am lăsat o mică pauză, după care am continuat: “De această dată, însă, se trage de bucurie! Nu mă aflu în Piața Republicii, pentru că nu m-ați putea auzi. Acolo e un vacarm de nedescris. Explodează petarde, se trage cu pistolul și chiar cu pușca mitralieră. Coloane de mașini se îndreaptă claxonând spre centru. Sute de tineri flutură drapelele Serbiei și Iugoslaviei și scandeaza: Kosovo e Serbia! E o adevărată nebunie aici, la Belgrad, și cred că în toată Iugoslavia!”

Lucian n-a avut de lucru și m-a întrerupt, amintindu-mi că, în relatările mele anterioare, susținusem că sârbii nu sunt deloc mulțumiți de condițiile impuse de NATO pentru încetarea bombardamentelor. I-am replicat imediat: “Da, Lucian, este adevărat. Însă bucuria de acum dovedește că sârbii nu sunt un popor de nebuni, care iubesc războiul și bombardamentele. Acum se bucură că demența s-a terminat, că nu se vor mai culca și nici nu se vor mai trezi odată cu sirenele alarmei aeriene, că vor privi spre cer pentru a vedea stelele, nu avioanele aducătoare de moarte. Mâine, sunt convins că această bucurie va fi din nou înlocuita cu tristețea pierderii acestui război.” Și am adăugat că poate cel mai bine definește această atitudine a sârbilor ultimul banc pe care l-am auzit astăzi la Belgrad, în care se spunea că, într-o dimineață, Mira Markovic, soția lui Milosevic, năvălește în dormitor strigând: “Slobo! Slobo! Trezește-te! E plină curtea de soldați!” La care Milosevic îi răspunde, calm: “Stai liniștită, dragă. Nu sunt militari, sunt grănicerii noștri.”

Liderul politic al UCK Hashim Thaqi “i-a dat asigurări marți, lui Madeleine Albright, că unitățile militare ale organizației nu vor ataca forțele sârbe”, a afirmat Sabri Kicmari, reprezentantul în Germania al organizației, citat de postul de televiziune ARD. În plus, el a pledat pentru instaurarea de structuri democratice și organizarea unui referendum prin care locuitorii provinciei să-și poată decide singuri viitorul. “Vom accepta toate drepturile sârbilor care trăiesc în Kosovo,” a adăugat Kicmari. “În regiunea unde rușii vor avea comandamentul, noi nu putem garanta că oamenii noștri se vor întoarce și că nu vor exista dificultăți. Unitățile noastre din regiunea comandată de ruși nu se vor dezarma.”

“Scopul nostru este să combatem aparatul represiv sârb. Sârbii și muntenegrenii pot să rămână la noi, drepturile lor vor fi respectate. Vom accepta o prezență internațională pentru a supraveghea respectarea drepturilor minorităților în  Kosovo. Nu intenționăm să repetăm erorile regimului precedent,” a afirmat și Bardhyl Mahmuti, într-un interviu acordat postului de radio France-Info. “Nu credem că vor fi răzbunări, însă nu sunt excluse cazurile izolate. Vom face eforturi pentru a împiedica orice tentativă de răzbunare, dar nimeni nu poate să pretindă că poate controla întreaga populație, pentru că este vorba de o populație masacrată și deportată.”

Am coborât de pe acoperiș și i-am povestit lui Mile despre transmisia pe care o făcusem. Mă aștepta în barul hotelului, la masă cu Dragan și Maya. I-am îndemnat să mergem și noi în Trg Republike, să vedem fiesta. Ne-am urcat în mașina Mayei, însă a trebuit să parcăm pe o stradă laterală, pentru că Poliția blocase accesul spre centru. Am mers pe jos, contemplând bucuria sârbilor, care strigau, se îmbrățișau și aruncau petarde, fluturând făclii colorate. Toti reporterii străini năvăliseră să filmeze și înregistrau declarațiile oamenilor. Nu am văzut nici o oficialitate în centru, cu excepția ministrului federal al Culturii, care a fost imediat asaltat de reporteri. Toată lumea era fericită că războiul s-a terminat și autoritățile anunțaseră, pentru mâine, un concert maraton în Trg Republike, de la prânz până a doua zi, cu toate formațiile care au cântat la tradiționalele concerte de protest împotriva bombardamentelor NATO.

Când atmosfera s-a mai liniștit, ne-am întors la hotel. Dragan ne-a întrebat dacă am observat bucuria din declarațiile lui Javier Solana, Jacques Chirac, Tony Blair și Bill Clinton, la fel de mare ca a sârbilor. Erau evident fericiți că războiul, care începuse să-i încurce foarte mult, se terminase. Cel puțin din acest punct de vedere, sârbii se pot considera câștigătorii morali ai bătăliei. Încet-încet, tristețea de pe fața lui Dragan ne-a molipsit și pe noi. “Ce veți face în continuare?” l-am întrebat eu. “Știi bine că, odată cu războiul, ați pierdut și Kosovo.” A zâmbit cu subînțeles și mi-a răspuns: “Dimpotrivă! Războiul abia acum începe. 400.000 dintre ai noștri sunt pregătiți să plece în Kosovo.” Însă această ipoteză nu m-a convins deloc. Nici chiar zvonul că Corpul III al Armatei iugoslave ar refuza să se retragă din Kosovo. Slobodan Milosevic controla prea bine totul, pentru a permite defecțiuni de acest fel.

“Al dracului geam!” am exclamat eu, privind spre vitrina dinspre stradă, pe care Nelu se încăpățânase să nu lipească bandă izolantă. “A rezistat tot războiul!” Am pufnit cu toții în râs, după care ne-am poticnit într-o discuție fără sfârșit, despre motivul pentru care, din cauza suflului exploziilor, geamurile se spărgeau întotdeauna către exterior. Până la urmă, nimeni n-a putut explica logic de ce, iar Maya l-a luat pe Dragan de braț și au plecat împreună. A fost ultima oară când l-am văzut în carne și oase pe “scriitorul” nostru. Aveam să-l mai văd, câteva zile mai târziu, la televizor, în imaginile prezentate de RTS, când Slobodan Milosevic a decorat o parte din ofițerii Armatei, Poliției și Serviciilor secrete, pentru merite deosebite. Era îmbrăcat în uniforma de la Serviciul de Contraspionaj militar și stătea în rândul trei al ofițerilor cărora președintele iugoslav le strângea mâna, mulțumindu-le pentru felul în care și-au făcut datoria. Îmi amintesc că ne-am amuzat, gândindu-ne cât de ușor se câștigă decorațiile, stând la taclale la o bere, cu niște jurnaliști români.

OSCE a anunțat că ar putea să nu joace decât un rol secundar în acțiunea de punere în aplicare a unui acord de pace în Kosovo, informează AFP. OSCE, care a desfășurat 1.400 de observatori în cursul precedentei sale misiuni de verificare în Kosovo (KVM), a decis azi să trimită o nouă misiune în Kosovo, cu un nou mandat. “OSCE s-a pregătit în vederea unui rol important în cadrul unei misiuni de aplicație civilă,” se arată într-un comunicat al organizației.

La propunerea lui Mile, ne-am hotărât să ne mutăm pe terasa barului de lângă parc, unde eram deja de-ai casei și puteam asculta Radio Nostalgija, un post care difuza muzică excelentă. Nelu, care voia să vină și el, a cam strâmbat din nas, dar i-am spus că a câștigat destui bani de la noi, așa că puteam să bem o dată și în altă parte. Oricum, nu voiam să mai zăbovim mult, pentru că eu fusesem anunțat că voi intra în direct și în emisiunea de dimineață de la ProTV, așa că trebuia să mă trezesc devreme.

Înainte de a pleca, ne-am oprit o clipă, pentru că la televizor apăruse lt.col. Stojan Konjikovac, care a dezmințit o declarație a generalului american Charles Wald, care afirmase că, cu numai câteva ore înainte de semnarea acordului de pace, bombardiere B-52 atacaseră forțele sârbe din sud-vestul provinciei Kosovo, distrugând mai multe vehicule militare. “Aflată în imposibilitatea de a înregistra succese militare, propaganda agresorului răspândește minciuni potrivit cărora bombardierele strategice B-52 au făcut numeroase victime în cursul bombardării a două batalioane ale Armatei iugoslave,” a precizat ofițerul sârb. “Forțele armate iugoslave rezistă solid pe liniile de apărare și am luat măsuri pentru a-i proteja pe oamenii noștri care sunt pe pozițiile de pe muntele Pastrik.”

Ne-am așezat la o masă de pe terasa barului, cu o bere în față, depănând amintiri amuzante de pe vremea bombardamentelor. La un moment dat, Nelu și-a amintit că promisese să ne spuna ceva important, în exclusivitate, după ce războiul se va încheia. “Știți ce aveam noi la etajul doi la hotel “Toplice“?” Am dat din umeri. “Al doilea centru de comunicații al Statului Major General!” În clipa următoare, i-am sărit la gât, iar Mile a scos cuțitul. Ne-am abținut cu greu, sub privirile uimite ale muntenegrenilor de la bar, care nu înțelegeau ce se întâmplă. Primul centru de comunicații fusese la hotel “Jugoslavija“, motiv pentru care NATO bombardase clădirea. “Ești nebun!” i-am spus eu. “Am fost tot războiul o țintă sigură!”

Nelu a așteptat să ne mai calmăm, după care ne-a povestit cum îl sunaseră de la Statul Major General și, într-o noapte și o zi, au instalat centrul de comunicații. “Era în zilele când voi știați că verificăm centrala telefonică a hotelului,” ne-a explicat el și mi-am amintit că băusem o bere cu unul din “tehnicienii” care făceau verificarea și chiar păstrasem cartea lui de vizită. Falsă, desigur. “Nu vă mai enervați, pentru că nu a observat nimeni,” ne-a replicat Nelu. “Nici chiar voi, care umblați prin hotel ca acasă. Cum vă imaginați că doar la “Toplice” se putea sta pe acoperiș, fără să vă aresteze?” Nelu ne-a spus că a avut tot timpul grijă să nu observe nimeni ceva suspect. Centrala era deservită doar de câte 2 oameni, care lucrau în schimburi de câte 12 ore.

Ne-a povestit că i-a observat cu atenție, când schimbau turele și nu a descoperit nimic suspect, fiind îmbrăcați civil și părând niște simpli clienți ai hotelului, mereu alții. “Ba da, v-ați fi dat seama, dacă ați fi fost atenți,” și-a amintit Nelu. “Încuiați, ca militarii, purtau toți același tip de geantă, pe care o aveau de la unitate. Până când m-am prins și le-am atras atenția.” Acum am înțeles de ce se isterizase Nelu, când i-am povestit de militarii care instalaseră și apoi păzeau ceva, îmbrăcați în uniforme, în clădirea de lângă noi. Și cum a reușit, cu un simplu telefon, să îi facă să se îmbrace în civil. Apoi mi-am amintit ce scandal i-a făcut unui prieten de-al său, care parcase un gigantic jeep, cu numerele de înmatriculare ale Armatei iugoslave, în fața hotelului, și coborâse, în uniformă, să-l viziteze. Nu înțelesesem atunci motivul pentru care își obligase prietenul să-și parcheze jeep-ul câteva străzi mai încolo, pentru o vizită de o oră, cât să bea împreună o bere. Crezusem că bombardamentele l-au făcut paranoic.

N-am mai stat mult la povești, pentru că Nelu ne stricase toată seara, cu știrea lui. Abia când ne-am întors la hotel, văzându-l amărât, l-am bătut pe umăr și i-am spus: “Nu fii supărat pe noi. Știm că altul n-ar fi făcut atâtea să ne ajute și – fără tine – eram de mult acasă. Îți mulțumim.” S-a luminat la față și n-am scăpat până nu ne-a făcut cinste cu încă o bere, în barul hotelului. Am acceptat, cu condiția să nu ne mai dezvăluie nimic în seara aceasta. Ne era de ajuns. Când ne-am înveselit, ne-a mai spus doar că, la camera 206, era centrul de cartier al Comandamentului Apărării civile. N-am mai avut nici o reacție. Față de centrul de transmisiuni, era floare la ureche.