xinhua | sorin bogdan's blog

target: NATO cere deconectarea de la internet a sârbilor

May 7, 2024June 10, 2010 by sorinbogdan

13 mai 1999

După transmisia de dimineață pentru ProTV, am mai dormit un pic. Prima știre pe care am aflat-o când m-am trezit se referea la începutul retragerii Armatei iugoslave din Kosovo. Sârbii au anunțat că un prim grup de 250 de militari, îmbarcat în două autobuze și un camion, a plecat azi dimineață, la ora 6:15, din localitatea Merdare, îndreptându-se spre Serbia. La 6:45, alte 3 autobuze au plecat în aceeași direcție. Generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat din nou, ziariștilor care au asistat la plecare, că retragerea militarilor din Kosovo este mult îngreunată de bombardamentele care s-au întețit în ultimele două zile. “Din acest motiv, avem nevoie de ceva mai mult timp pentru a ne retrage în cazărmi, conform ordinului Comandantului suprem,” a spus Lazarevic.

Am văzut și imagini filmate la Novi Sad, după bombardamentul de azi-noapte. În jurul televiziunii, erau cratere cu diametrul de 3 metri, iar casele erau brăzdate de schije. Nici un automobil parcat în apropiere nu a scăpat neatins, iar corpul redacțional al clădirii televiziunii încă mai fumega. În oraș era liniște, dar pe liniile de transport urban nu mai circula decât câte un autobuz, de dimineața și până seara, la ora 20:00. Din cauza poluării, a fost interzis pescuitul și în zona Novi Sad-ului, iar locuitorii multor cartiere erau, în continuare, aprovizionați cu apă adusă cu cisternele.

În jurul orei 10:00, în raionul Detașamentului de grăniceri Zlatița, jud.Caraș-Severin, o patrulă l-a descoperit pe Daniel Banjai, cetățean iugoslav în vârstă de 21 de ani, student la Academia de Poliție, care trecuse ilegal granița dinspre Iugoslavia. Potrivit agenției Mediafax, pentru a-l reține, grănicerii au fost nevoiți să execute un foc de avertisment. Extinzând cercetările, ei i-au mai identificat pe Imre Banjai (43 de ani), tatăl lui Daniel, Predrag Lambi (31 de ani), Radovan Miuță (17 ani) și Cristian Vladu (18 ani), ultimii 3 fiind cetățeni români, domiciliați în Zlatița. Cei doi sârbi trecuseră fraudulos frontiera, după ce au plătit 6.000 de mărci germane unei filiere iugoslave cu care se afla în legătură Predrag Lambi, iar românii aveau rolul de a-i călăuzi spre Ungaria.

În drum spre Media Center, am trecut din nou pe lângă chioșcurile din centru, unde am văzut aceleași cozi la țigări. Am aflat că, de astăzi, în Republica Muntenegru au fost scumpite țigările. La rândul lor, vânzătorii stradali au mărit prețul țigărilor străine pe care le aduceau din Muntenegru. Un cartuș de Marlboro a ajuns la 230 de dinari, unul de Winston – la 170 de dinari, iar unul de Pall Mall – la 155 de dinari. Asta în timp ce marca germană se cumpăra cu 10 dinari.

M-am oprit pe terasa din Trg Republike, să beau o cafea. Am cumpărat cotidianul “Politika“, atras de titlul de pe prima pagină. Ziarul îi acuza pe Milo Djukanovic (președintele Muntenegrului) și pe Zoran Djindjic (președintele Partidului Democrat) că și-au vândut sufletele dușmanului. În articol se relata despre vizita lor în Germania, unde au fost primiți de liderii occidentali și se insinua că “cei doi duc o activitate politică subversivă, îndreptată împotriva țării lor, a guvernului și a poporului iugoslav”. Cu multă abilitate, “Politika” l-a citat pe Vuk Draskovic, care spunea despre fostul său aliat din timpul demonstrațiilor anti-Milosevic din anii trecuți că “Zoran Djindjic a dat dovadă de imoralitate, fugind de lângă poporul și partidul său, într-unul dintre cele mai tragice momente din istoria Iugoslaviei”.

Adevărul este că plecarea din Serbia l-a costat foarte scump pe Djindjic. După terminarea războiului, aveam să-l întâlnesc la București, când a vizitat România. L-am întrebat de ce a făcut-o și mi-a povestit că aflase că Slobodan Milosevic întocmise o “listă neagră” cu principalii săi adversari politici, care urmau să fie lichidați în timpul acestui război. Și că, oricum, nu avea nici o posibilitate de a face ceva pentru poporul său, deoarece Milosevic concentrase în mâinile sale toate pârghiile puterii, așa că și-ar fi primejduit viața inutil. Din aceste motive, s-a decis să plece în Muntenegru, unde era în siguranță, și apoi în străinătate. Poate că avea dreptate, însă îmi amintesc ce sentiment de zădărnicie aveam când mai mergeam pe la conferințele de presă, unde vicepreședintele Partidului Democrat ne citea comunicatele trimise prin fax de Djindjic, din Germania sau Franța. Oare acesta nu era pe aceeași “listă neagră”?

Cu multă ironie, ziariștii de la “Politika” scriau că americanii au găsit o nouă explicație a bombardării Ambasadei Chinei: utilizarea unei hărți vechi a Belgradului. Articolul sublinia că ambasada a fost construită în 1992 și 1993, iar înainte, în acel loc se afla un teren viran, așa că o hartă veche nu ar fi arătat nici o urmă de clădire. Pe lângă asta, “Politika” a adăugat că toți diplomații acreditați la Belgrad au fost cel puțin o dată la una din numeroasele recepții organizate de ambasadă, așa că o eroare ar fi fost improbabilă. În continuare, nu era posibil să te apropii de clădirea bombardată, așa că n-am putut să verific dacă era adevărată informația publicată de agenția China Noua, potrivit căreia ambasadorul chinez ar fi descoperit printre ruine o rachetă neexplodată. Deși noi știam că a fost vorba de 3 rachete care au distrus ambasada, de câteva zile, presa chineză vorbește de 5 rachete, dintre care doar 4 au explodat.

Bill Clinton intenționează să îl numească pe amiralul în retragere Joseph Prueher în funcția de ambasador al Statelor Unite în China, a anunțat cotidianul “New York Times“. Prueher, în vârstă de 56 de ani, îl va înlocui pe James Sasser, a cărui plecare fusese programată și pentru care Clinton încerca de 6 luni să găsească un înlocuitor. Numirea sa va fi remisă în 2 săptămâni Senatului, iar audierea va avea loc în iunie. Prueher a fost comandantul Forțelor Aliate din Pacific până în luna martie și a ieșit la pensie la 1 mai.

Când am ajuns la Media Center, Gordana, una din secretare, m-a avertizat că în curând s-ar putea să avem probleme cu accesul la Internet. La fel ca și ceilalți, Gordana se obișnuise cu mine și se amuza când mă poticneam încercând să vorbesc sârbește cât mai corect. Era o femeie înaltă, blondă, la vreo 40 de ani și arăta încă foarte bine. Sunt convins că fusese foarte frumoasă în tinerețe. I-am cerut mai multe amănunte și mi-a arătat o știre a agenției de presă Beta, în care se anunța că Guvernul SUA a cerut providerilor de Internet americani să blocheze accesul firmelor iugoslave la conexiunile prin satelit. O jumătate de oră mai târziu, a venit și răspunsul autorităților iugoslave, care au declarat că această măsură dovedește încă o dată slabiciunea NATO care, văzând că nu poate împiedica adevărul despre agresiunea împotriva Iugoslaviei să fie făcut public, încearcă să taie sârbilor orice cale de comunicare cu lumea.

M-a cuprins panica. Dacă rămânem fără Internet și fără computere, îmi va fi foarte greu să lucrez, mai ales în situația mea, fără acreditare de război. Mă ajuta foarte mult să consult știrile care apăreau de la agențiile de presă sârbești sau străine, să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax și informațiile pentru ProTV. În plus, sârbii deschiseseră un site, www.target.co.yu, unde, cu ajutorul tuturor celor care aveau computere în țară, reușeau să difuzeze extrem de rapid informații despre bombardamente. Nici nu voiam să mă gândesc la o astfel de eventualitate și mă rugam să nu se întâmple așa ceva. Și să se întoarcă mai repede Mile Cărpenișan din România.

M-am apucat rapid de treabă. Am aflat că, în Kosovo, bombardamentele au început (sau mai bine zis nici nu au contenit) încă de dimineață. La 8:00, patru bombe cu fragmentație au explodat într-un sat de lângă Djakovica, o alta fiind lansată la Glogovac. O jumătate de oră mai târziu, la nord de Vranje, între satele Srpska Kuca și Karadin, au căzut alte 8 bombe. În timp ce-mi notam aceste date, a sunat alarma aeriană și la noi. Era 14:23. Au urmat alarme la Kragujevac și Novi Sad. Apoi au început să vină știrile despre bombardamente. De la Niș, unde era alarmă încă de dimineață și au fost bombardate aeroportul și viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. De la Leskovac, unde au fost auzite două explozii și se vedea o coloană de fum ridicându-se dinspre satul Arap. De la Grdelica, unde a explodat o altă bombă, iar alarma nu a mai fost ridicată de 24 de ore. De la Jastrebac, unde 4 rachete au atins releul de televiziune. De la Zitoradja, unde o bombă a explodat lângă o biserică și o alta în centru, lângă sediul televiziunii locale, rănind ușor o persoană. De pe muntele Fruska Gora, unde două proiectile au încercat să lovească trupele ascunse prin păduri. Belgradul a scăpat și de data aceasta, iar alarma a fost ridicată la 16:41.

Manojlo Milovanovic, ministrul Apărării din Republica Srpska, a acuzat NATO că utilizează aeroporturile din Bosnia și Croația pentru a bombarda Iugoslavia. “De exemplu, în 2 mai, în timpul unuia dintre cele mai violente atacuri împotriva Iugoslaviei, 22 de avioane ale NATO au decolat de pe aeroportul de lângă Tuzla,” a afirmat Milovanovic. “În acea zi, cele 22 de avioane au atacat de 9 ori Iugoslavia. Alte aparate decolează de pe aeroporturile croate de la Zagreb-Pleso, Udbina și Pula. NATO nu mai poate pretinde că aviația sa nu survolează teritoriul bosniac. Face acest lucru încă din 24 martie, de la începutul agresiunii.”

Alianța Nord-Atlantică a distrus, de la începutul războiului în Iugoslavia, 100 de aeronave sârbe (avioane și elicoptere), a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, informează AFP. “Este vorba de aparate tip MiG, Galeb și elicoptere,” a adăugat Shea, promițând că va reveni cu informații mai precise. Avioanele NATO au distrus la sol, în noaptea de miercuri spre joi, 5 aparate iugoslave, care s-au adăugat celorlalte 5 avioane MiG-21 neutralizate în noaptea anterioară, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. Conform Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS) din Londra, Iugoslavia avea, la începutul conflictului, 322 de avioane și 74 de elicoptere militare. Armata iugoslavă dispunea de 47 de avioane MiG-21 F, 17 avioane MiG-21 U și 15 avioane MiG-29. Mai avea 18 avioane Mig-21 R (de recunoastere), 50 de avioane Galeb (de sprijin la sol și de antrenament), 9 avioane Super Galeb G-4 (de vânătoare), 30 de avioane Orao 2 (de sprijin la sol), 20 de avioane Orao (de recunoaștere), 16 avioane Super Galeb (de antrenament), 16 avioane Orao și 25 de avioane Utva (de antrenament). De asemenea, Belgradul mai dispunea de 2 avioane Falcon și 6 avioane Yak-40, 15 avioane AN-26, 4 avioane CL-215 (de transport și luptă împotriva incendiilor) și 32 de avioane Utva-66 (avioane de legătură). Armata iugoslavă mai era dotată cu 14 elicoptere Partizan, 44 de elicoptere Gazelle înarmate și 16 Gazelle neînarmate, susține IISS.

Începând de astăzi, sârbii au anunțat că au introdus obligativitatea vizei de intrare în țară și pentru cetățenii italieni, pe principiul reciprocității. Ei au motivat că doresc să controleze intrarea în Iugoslavia a persoanelor din țările care participă la bombardamente. S-a păstrat neschimbat, deocamdată, regimul diplomaților și al celor care călătoresc în interes de serviciu.

RTS a preluat ștafeta de la ziarul “Politika” și i-a acuzat, în jurnalul din această seară, pe Milo Djukanovic și Zoran Djindjic, de trădare și colaborare cu agresorul. “În vreme ce tot poporul se gândește la apărarea țării, Djukanovic și Djindjic se gândesc la modul în care ei ar putea prelua puterea, sub umbrela NATO,” se spunea în comentariul citit în timp ce pe ecran se derulau imagini de la călduroasa primire făcuta de Gerhard Schroeder. “Cei doi trădători afirmă în fața mentorului lor că singurul mod de a institui o așa-zisă politică democratică în Serbia și Iugoslavia este schimbarea actualei puteri nedemocratice.” După acest adevărat rechizitoriu, care a avut un efect devastator asupra imaginii celor doi politicieni, RTS a prezentat pe larg detalii despre inițiativa Partidului Socialist Popular din Muntenegru, care a demarat o procedură pentru destituirea președintelui Milo Djukanovic, pe care îl acuză de încălcarea Constituției. Partidul este condus de Momir Bulatovic, omul de încredere al lui Milosevic, pe care acesta îl numise prim ministru al Federației Iugoslave.

O serie de ciocniri între Poliție și pacifiștii germani, care blocau accesul într-o clădire din Bielefeld unde ecologiștii urmau să țină un congres extraordinar consacrat situației din Kosovo, a făcut ca lucrările să fie deschise sub o puternică protecție polițienească, relatează AFP. Aproximativ 450 de persoane au blocat strada care ducea spre clădire, formând cordoane umane și scandând sloganuri ca “Pacifiștii ecologiști asasinează civili”. Deschiderea lucrărilor congresului, prevăzută pentru ora 9:00, a trebuit să fie amânată. Îndreptându-se spre tribună în huiduieli, Joschka Fischer a fost catalogat de unii dintre participanți drept “asasin“, iar vesta îi era încă pătată cu vopsea roșie, deoarece fusese stropit, puțin mai devreme, de către un militant pacifist. În cele din urmă, el a încheiat intervenția în ovații și aplauze, însă nu înainte de a-i convinge pe Verzi să aprobe acțiunea NATO în Iugoslavia. “Ecologiștii nu mai sunt un partid protestatar,” a explicat Fischer. “Ați vrut să fim în Guvern. Era clar că, semnând un acord de coaliție cu Partidul Social Democrat, urma să ne confruntăm cu situații dificile. Dați-mi un exemplu de guvern care a reusit cu succes atâtea acțiuni diplomatice câte am dus noi la îndeplinire.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30 și jurnalul RTS, am coborât în bar. N-a trecut mult timp și a apărut “scriitorul” Dragan. “Avioanele voastre nu trebuie lovite de antiaeriană, ca se prăbușesc singure,” au fost primele sale cuvinte când m-a văzut. Am zâmbit strâmb, pentru că știam de la colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, că un MiG se prăbușise lângă Lipova, în timpul unui zbor de antrenament. Oricum, am preferat să vorbim despre avioane, decât să-mi reproșeze hotărârea de astăzi a guvernului român, care a aprobat ca Societatea Națională de Radiocomunicații să difuzeze programele pentru Balcani ale postului de radio “Vocea Americii“.

Discuția cu Dragan a fost întrerupta la 21:20, de sirenele alarmei aeriene. Am mai vorbit puțin de Djukanovic și Djindjic și, la ora 22:00, după ce au clipit de câteva ori, becurile din hotel s-au stins. Dule, barmanul, ne-a pus pe masă niște lumânări, dar am preferat să urc pe acoperiș, să văd ce se întâmplă. Întregul oraș era scufundat în beznă. Ceva mai târziu, la Radio Pancevo, care a reușit să-și reia emisia cu ajutorul unor generatoare pe motorină, s-a anunțat că NATO a lansat din nou bombe cu grafit asupra liniilor de înaltă tensiune și transformatoarelor de lângă Belgrad. Din când în când, jurnaliștii din Pancevo avertizau că nu se știe câtă motorină mai aveau și cât timp își vor putea continua emisia, dacă avaria nu se remediază.

Președintele finlandez Martti Ahtisaari ar putea să-l însoțească la Belgrad pe emisarul rus pentru Iugoslavia, într-o eventuală misiune comună de mediere a crizei din Kosovo, a anunțat postul național de televiziune YLE. Ahtisaari a fost solicitat să joace un rol, slab definit, de mediator, datorită cunoașterii în profunzime a problemelor din Balcani și a relațiilor bune pe care le are Finlanda cu NATO și cu Rusia.

Ce să se remedieze? La 22:40, a fost scoasă din funcțiune termocentrala “Drmno” de la Kostolac, iar 8 minute mai târziu, au fost avariate toate cele 5 blocuri energetice ale termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljano, de lângă Lazarevac. Sistemul energetic național a fost din nou destabilizat și mai mult de jumătate din țară era în întuneric. Total sau parțial, orașele Niș, Pirot, Aleksinac, Prokuplije, Leskovac, Pancevo, Sabac, Obrenovac și altele au rămas fără curent. Echipele companiei “Elektrodistribucija Serbia” (EDS) au fost trimise imediat pe teren, pentru a remedia avariile.

Am văzut și eu ce înseamnă remediere. În momentul în care norul de grafit și ghemotoacele de fire din aluminiu atingeau instalațiile electrice, se produceau scurt-circuite în serie. Firele de aluminiu se înfășurau, ca un fuior de lână în jurul fusului, pe cablurile de înaltă tensiune. Acestea arătau ca niște imense gogoși ale viermilor de mătase și nu mai puteau fi îndepărtate. Pur și simplu, cablurile trebuiau tăiate și înlocuite. Deja electricienii EDS deveniseră specialiști și, până spre miezul nopții, au reușit să remedieze parțial avariile și centrul Belgradului avea din nou curent.

Cât am stat pe acoperiș, am auzit o bubuitură înfundată dinspre Novi Sad. A fost lovită o stație de transformare și, după câteva flame albăstrui, orașul a dispărut în întuneric. Singurele indicii că mai exista erau tirurile antiaerienei, care luminau orizontul dinspre nord. Am mai văzut două explozii dinspre muntele Fruska Gora, iar o scânteie mai îndepărtată a fost semnul că podul peste canalul Staro Brcko, de pe autostrada spre Sombor, nu mai există.

Tot la 22:30, după un scenariu identic, orașul Niș s-a scufundat în întuneric și majoritatea centralelor telefonice au încetat să funcționeze. Mai multe proiectile cu grafit fuseseră lansate asupra stației de transformare “Niș II” din satul Brzi Brod. Până la miezul nopții, echipele de intervenție au stabilizat și aici situația. Totuși, alarma aeriană ce avea să fie anunțată mâine dimineață, la 9:44, după o întrerupere de numai 4 ore, a găsit 60 % din locuitori fără curent.

“Tiruri sporadice au fost înregistrate joi, în zona de frontieră,” a declarat Andrea Angeli, purtător de cuvânt al OSCE, citat de AFP. Aproximativ 50 de soldați sârbi, intrați pe teritoriul albanez, au fost expulzați de către Poliția de la frontieră albaneză. Cel puțin trei civili albanezi au fost uciși. Opt combatanți răniți ai UCK, dintre care cinci în stare gravă, au fost internați, în noaptea de miercuri spre joi, într-un spital din Bajram Curri, fiind transferați mai târziu, cu ajutorul unui elicopter al Crucii Roșii Internaționale, la un spital militar de la Tirana.

În afară de proiectilele cu grafit, Serbia nu a fost vizată de bombe în această noapte. Cu excepția aeroportului Ponikve, din nordul orașului Uzice, unde au fost auzite 4 explozii puternice, și a provinciei Kosovo. La Priștina, prima bombă a explodat la 21:40. Orașul Djakovica a fost atacat în 3 raiduri, avioanele NATO lansând cel puțin 13 proiectile în zonă. La 1:00, au fost bombardate orașul Pec și muntele Sar. Însă cel mai greu afectat de bombardamente a fost satul Korisa, situat la nord-est de Prizren. Aici, explozia a 8 bombe cu fragmentație a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit grav alte 50. Dar despre această tragedie, aveam să aflu mai multe detalii a doua zi.

Pentru că atacurile au încetat, după ora 1:00 m-am dus la culcare. Am fost trezit la 3:45, de vuietul avioanelor care survolau Belgradul la joasă înălțime. Blestemând războiul, și NATO, și toate avioanele de pe pământ și din cer, am sărit în bocanci și am urcat în fugă pe acoperiș. Antiaeriana trăgea cu furie în toate direcțiile și a reușit să respingă atacul, fără ca Belgradul să fie lovit de bombe. Atent la luptele aeriene, nu am simțit cutremurul de la 3:53. Cu epicentrul la Mionica și intensitatea 3,5 pe scara Richter, seismul nu a avut nici un efect și nu a fost resimțit decât la Valjevo. Oricum, la o astfel de intensitate, nici dacă ar fi avut epicentrul sub hotel, nu l-aș fi simțit. Sau aș fi crezut că e vibrația unei explozii. Când cerul s-a liniștit, m-am dus din nou la culcare. Am mai înjurat o dată la 5:27, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene și am mai moțăit o oră, până înainte de transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Ibrahim Rugova a afirmat miercuri, în prima zi de la sosirea sa în Germania, că independența provinciei Kosovo rămâne obiectivul principal, relateaza AFP. Acordul pe care albanezii l-au semnat la Rambouillet, pentru o perioadă tranzitorie de 3 ani, constituie un compromis, a declarat Rugova, cu ocazia unei întrevederi cu ministrul de Externe Joschka Fischer. “Vom vedea peste 3 ani ce s-a realizat. Rămâne ca populația să-și decidă ea însăși soarta, la capătul celor 3 ani,” a declarat ministrul german.

target: românii fac trafic cu benzină și țigări, ca să-i ajute pe frații sârbi

May 6, 2024June 9, 2010 by sorinbogdan

12 mai 1999

Mi-am început dimineața cu vești mai puțin plăcute. În primul rând, am fost anunțați că sistemul energetic național al Serbiei nu a fost încă stabilizat și, de aceea, între orele 14:00 și 17:00, va fi întrerupt curentul în cartierul Rakovica și în zonele din jurul acestuia. Întreruperi de curent au fost anunțate și în alte orașe iugoslave. Toate aceste probleme erau consecințele bombelor cu grafit lansate vineri asupra instalațiilor electrice din jurul Belgradului.

În Muntenegru, a izbucnit încă un scandal. Aseară, la ora 22:00, reprezentanții Poliției militare au descins în redacția postului de radio “Free Montenegro” din Podgorica, pentru a-i înmâna redactorului-șef Nebojsa Redzic o citație. Era chemat în fața Tribunalului militar, fiind acuzat de încălcarea Codului penal al Iugoslaviei. De asemenea, a fost citată și Beba Marusic, redactor la cotidianul “Monitor“. “Nu există nici un motiv pentru care Poliția militară sa o caute pe Marusic, atâta vreme cât conținutul textelor sale poate fi judecat doar prin prisma legilor din Republica Muntenegru,” a comunicat redacția ziarului. “În Muntenegru avem un guvern civil și nu tribunalele militare trebuie să analizeze dacă legea a fost încălcată.” Ca să toarne gaz pe foc, colegiul de redacție a adăugat că Muntenegru nu trebuie să se alăture războiului dus de guvernul de la Belgrad și a solicitat executivului muntenegrean o poziție oficială față de acest incident. Care nu era singular, fiindcă Poliția militară l-a cautat la Universitatea din Podgorica și pe profesorul Miodrag Perovic (editorialist la “Monitor“), care a fost acuzat de defăimarea autorităților federale și obstrucționarea luptei împotriva dușmanilor Iugoslaviei. Perovic a anunțat că intenționează să se prezinte în fața Tribunalului militar, deoarece este convins că un astfel de proces nu poate duce la condamnarea sa.

Dimineața a plouat din nou cu bombe în Kosovo. La 7:45, trei proiectile loveau orașul Kosovska Mitrovica, atacul fiind repetat 3 ore mai târziu. Într-o singură oră, alte 8 explozii au fost auzite la periferia Priștinei, dinspre Lukare, Kosovopolje și aeroportul Slatina. Nici la Belgrad nu am avut liniște. La 13:21 a fost anunțată alarmă aeriană. La aceeași oră, în suburbia Ladjevic a orasului Kraljevo explodau deja primele bombe. Atacul începuse aici la 13:15, când s-au auzit vuietul avioanelor și tunurile artileriei antiaeriene. La Leskovac, a fost solicitat ajutorul pompierilor și ambulanțelor din Kragujevac, pentru că raidurile au făcut mai mulți răniți și au izbucnit câteva incendii. La 13:17, în aceeași regiune, o casă din satul Konjuh a fost făcută praf de o rachetă. Din fericire, nu era nimeni acasă. La Belgrad, nu am fost atacați și alarma a încetat la 14:38. Însă bombardamentele au continuat la Niș, unde, cu puțin înainte de ora 15:00, au fost auzite mai multe explozii, după care antiaeriana a reușit să respingă atacul.

Profitând de anunțarea întreruperilor de curent, micii intreprinzători au invadat străzile cu lanterne și lumânări de vânzare. Nici compatrioții noștri nu s-au lăsat mai prejos. Nelu Madjinca a dat o fugă cu mașina până în vama de la Stamora-Moravița, să-și cumpere benzină. Când s-a întors, mi-a povestit că s-a crucit de ce a văzut. Până acum câteva zile, aici se înființase o piață ad-hoc, unde românii vindeau de toate. Pentru că amenințau să blocheze vama, sârbii le-au făcut un țarc mai departe, la jumătatea drumului dintre vamă și orașul Vîrșeț, unde, contra unei taxe de 10 dinari, românii pot să-și vândă mărfurile. Era coadă de mașini la intrarea în țarc, pentru că polițiștii sârbi nu permiteau nimănui să vândă ceva în afara acestuia. Ai noștri erau tare bine informați, pentru că aduseseră exact ce se căuta: de la baterii, lanterne sau țigari (vândute, în medie, cu 5 mărci germane în plus la cartuș, față de prețul din România) și până la benzină (care se vindea cu 1,6 mărci germane/litru). Este inimaginabil ce au putut oamenii să-și modifice la mașini, de încăpea atâta benzina în ele, pentru că n-a întâlnit pe nimeni care să ofere spre vânzare mai puțin de 2-300 de litri. Oricum, oferta depășea cererea, deoarece foarte puțini sunt sârbii care îndrăznesc să cumpere benzina pentru a o vinde mai departe, la Belgrad, unde prețul depășeste chiar și 10 mărci/litru. Nimeni nu riscă, pentru că, pe drum, există mai multe filtre ale Poliției și Armatei, iar cine nu are “spatele asigurat” (adică nu-i cunoaște pe cei care îl opresc, ca să îi poată mitui, sau nu este membru SPS sau JUL), riscă să ajungă la pușcărie, acuzat de trafic de carburanți.

Diplomații din Consiliul de Securitate al ONU nu au reușit să se pună de acord asupra unui text propus de Beijing, cu privire la o reacție oficială față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad, informează AFP. Ultima versiune a textului, discutat cu ușile închise, propune ca membrii Consiliului “să deplângă sincer un astfel de incident”. Diplomații au precizat că Franța a acceptat o asemenea formulă, după ce reprezentanții chinezi acceptaseră, ieri, să renunțe la cererea lor care viza o condamnare oficială a atacului, soldat cu 4 morți și 20 de răniți. China va face mâine o nouă propunere. Potrivit diplomaților, Beijingul refuză să accepte discutarea unei rezoluții care să ceară liberul acces al organizațiilor umanitare în Kosovo, atât timp cât nu se va ajunge la un acord referitor la reacția față de bombardarea ambasadei sale.

Astăzi, cenușa celor 3 jurnaliști chinezi uciși la Belgrad a ajuns la Beijing, împreună cu cei 20 de răniți din ambasada. Pe aeroport, ei au fost așteptați de o gardă de onoare și de câteva sute de oameni cu flori albe în mâini. Deși, inițial, autoritățile chineze au dat dreptul ziariștilor străini să transmită evenimentul, în ultimul moment s-au răzgândit și i-au ținut pe reporteri la 100 de metri de locul ceremoniei. Totuși, sârbilor le-au transmis imagini, pe care le-am fi văzut oricum, pe postul de televiziune Kosava, al fiicei lui Milosevic, care retransmite un canal chinez de televiziune. Nimeni nu înțelege o iotă, dar unora le place, că se dau filme cu karate. La Beijing, după 4 zile în care a fost sechestrat în sediu, ambasadorul american James Sasser a ieșit astăzi din clădire, însoțit de secretarul său și de 2 bodyguarzi, furișându-se până la una din reședințele diplomatice din apropiere.

Cancelarul german Gerhard Schroeder, care a sosit astăzi la Beijing pentru o vizită de lucru, a cerut scuze Chinei, în numele NATO, pentru bombardarea ambasadei de la Belgrad, a anunțat agenția China Noua. Schroeder și-a prezentat scuzele în fața ministrului chinez de Externe, Tang Jiaxuan, respingând, în același timp, orice intenție de bombardare de către NATO a ambasadei. “Este vorba de o eroare tragică și nimic altceva,” a precizat cancelarul german.

Conflictul din Iugoslavia a tensionat din nou relațiile dintre Turcia și Grecia. Ambele membre NATO, atitudinea celor două țări a fost nuanțată. Astăzi, Turcia a anunțat că va pune la dispoziția Alianței baza aeriană de la Corlu, pentru a fi utilizată în lansarea atacurilor împotriva Iugoslaviei. Aici vor fi desfășurate avioane de vânătoare americane F-15 și F-16, avioane cargo C-130 și avioane de alimentare în zbor KC-135. Oficialii iugoslavi au subliniat diferența de atitudine a Greciei, țară considerată prietenă. Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, a declarat, tot astăzi, că țara sa nu va deschide spațiul aerian pentru avioanele NATO care participă la bombardamentele împotriva Iugoslaviei și a asigurat că nici teritoriul grec nu va fi folosit de militari în acest scop.

“Când vedeți elita Serbiei trimițându-și familiile și bunurile în afara Belgradului și în alte locuri, când vedeți, acum, înalți oficiali ai armatei făcând același lucru, aceasta vă demonstrează că încrederea în Milosevic și în acțiunile sale este în declin,” a afirmat secretarul american al Apărării, William Cohen, într-o conferință de presă, informează Reuters. “Cu fiecare zi ce trece, forțele lui Milosevic sunt tot mai slabe și NATO tot mai puternică. Suntem pe punctul de a încercui Iugoslavia și de a ataca din toate părțile. Desfășurarea de aparate de luptă suplimentare în Turcia și Ungaria va permite atacarea mai multor ținte, mai des și mai eficient.”

RTS a anunțat că Armata iugoslavă a descoperit lângă trecătoarea Cakor din Muntenegru, în imediata apropiere a provinciei Kosovo, un depozit de arme și muniții aparținând UCK. Separatiștii albanezi creează probleme și în Macedonia, unde ministrul de Externe Aleksandr Dimitrov a declarat că au descoperit 10 tone de armament al acestora. El a afirmat că, îndată ce forțele sârbe se vor retrage din Kosovo, luptătorii UCK vor trebui dezarmați și a acuzat regimul de la Belgrad că folosește o tactică mârșavă: nu intenționează să îi elimine total pe separatiștii UCK, ci să îi disperseze în țările din jur. Raționamentul e simplu: prezența bandelor de albanezi înarmați provoacă teroare și creează o imagine negativă pentru UCK.

Occidentul continuă să îi crediteze pe liderii Opoziției sârbe, deși aceștia sunt aproape total lipsiți de putere și influență. Astăzi, premierul francez Lionel Jospin a primit-o, la Paris, pe lidera Alianței Civice, Vesna Pesic. Ea a încercat să atragă atenția asupra responsabilității țărilor occidentale pentru distrugerile provocate de bombardamente, dorind să obțină promisiuni că țara va fi reconstruită. “Toată opoziția democratică acceptă condițiile puse pentru oprirea intervenției NATO,” a spus Vesna Pesic. “Democrație, dezvoltare, reconstrucție și integrare în Europa, nimic din toate acestea nu se va putea realiza, dacă vom păstra același regim condus de Milosevic.” Cuvinte mari, fără nici un efect, nici în Occident, nici în Serbia. Popor de oameni mândri și demni, sârbii nu vor accepta să se ploconească în fața Occidentului, nici măcar pentru a obține oprirea bombardamentelor. Și cu atât mai puțin îi respectă pe cei ce fac așa ceva.

Rușii au avut o tresărire de orgoliu astăzi, când Boris Elțîn a amenințat că țara sa ar putea părăsi negocierile, dacă propunerile și eforturile sale nu vor fi luate în considerare. “În criza iugoslavă, Rusia nu se mulțumește cu rolul unui curier tehnic, însărcinat să transmită propunerile unei țări către alta,” avertiza Vladimir Putin, pe atunci, șef al serviciilor secrete rusești. Se pare că până și ei au sesizat ridicolul situației în care au fost puși de conflictul iugoslav. În realitate, pe lângă criza economică, Boris Elțîn mai avea o problemă, similară cu a lui Bill Clinton, care îi acapara atenția: Duma de Stat tocmai votase, cu 243 de voturi “pentru” și doar 20 “împotrivă”, o rezoluție în care i se cerea președintelui să demisioneze.

Nava-spion rusa “Kildin“ a plecat ieri din rada portului Sevastopol din Ucraina, îndreptându-se spre zona de desfășurare a conflictului iugoslav, unde urmează să ia locul unui vas de același tip, aflat acolo în misiune încă de la începutul lunii aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al flotei rusești din Marea Neagra, Andrei Graciov. “Nava nu are arme la bord, ci numai aparatură electronică sofisticată și va ajunge, pe data de 16 mai, în largul coastelor iugoslave de unde, la fel ca predecesoarea sa, nava “Liman”, va transmite informații în legătură cu activitățile militare ale NATO, cu precădere cele aeriene și navale,” a explicat Graciov.

Activitățile de spionaj în apele teritoriale ruse din Oceanul Pacific, din Marea Baltică și Marea Nordului s-au intensificat odată cu războiul din Iugoslavia, au afirmat oficiali ai Statului Major al Marinei militare ruse, potrivit agenției Itar-Tass. Avioanele de supraveghere au descoperit, în cursul ultimelor zile, în apele ruse din Pacific, un submarin spion străin. Unitățile de luptă anti-submarin au reușit să îl localizeze și i-au interzis să pătrundă în zona de manevre a Flotei Pacificului. Într-o singură săptămână, forțele apărării antiaeriene ruse din regiunea enclavei Kaliningrad au interceptat 720 de avioane străine, printre acestea aflându-se și 36 de avioane militare suedeze și poloneze.

După-amiază, NATO și-a continuat atacurile, în special în Kosovo și în estul Serbiei. La Niș, între 14:45 și 15:17, au fost bombardate periferia orașului și obiectivele din zona industrială: fabrica de țigări, o uzină constructoare de mașini și bulevardul Lenin. Șase persoane au fost rănite de exploziile unor bombe cu fragmentație. La 16:30, a fost atacată zona localității Kosovska Kamenica. La 18:30, sârbii au anunțat mai multe obiective civile lovite lângă Presevo, iar după 19:30, câteva proiectile au explodat la Srbica, Decani și – din nou – pe aeroportul Slatina din Priștina.

Sosirea în Macedonia a actorului britanic Roger Moore, ca reprezentant al UNICEF ce dorea să-i ajute pe copiii refugiaților din Kosovo, a mai dat apă la moară sârbilor să facă haz de necaz. “Sfântul” a fost așteptat pe aeroportul din Skopje de generalul britanic Michael Jackson. Printre jurnaliștii prezenți la sosire, se afla și un sârb, care l-a întrebat pe Moore dacă va împărtăși militarilor macedoneni câteva din secretele operațiunilor de spionaj din filmele sale. În corespondența sa, sârbul a relatat remarca făcută de un înalt ofițer macedonean: “Mai bine i-ar da niște sfaturi lui Javier Solana!” Secretarul general al NATO se afla, și el, în Macedonia, unde a declarat că bombardamentele vor continua până la întoarcerea refugiaților în Kosovo, unde se va pune bazele unei provincii democratice și multietnice.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului. Boban mi-a dat să citesc ziarele de astăzi și, printre ele, am remarcat că “Vecernje novosti” publicase facsimilul unui raport secret, potrivit căruia, până în 2 mai, NATO ar fi pierdut 74 de avioane, în timpul atacurilor asupra Iugoslaviei. Printre ele erau aparate de tip F-117 A, F-15, F-16, A-10, Harrier și Tornado, 10 elicoptere și 200 de rachete de croazieră. Raportul părea veridic și menționa și elicopterele despre care ne povestiseră militarii sârbi că le-ar fi doborât: cel care s-a prăbușit în 27 martie pe muntele Zlatibor (când 22 de pușcași marini au murit) și cel care a căzut la Majevica, în Republica Srpska (când au murit alți 12 militari), după ce fusese lovit în spațiul aerian iugoslav.

Răsfoind “Politika” (un fel de “Scânteia” a sârbilor), am aflat că a fost interzis pescuitul pe Dunare, în aval de Pancevo, din cauza poluarii provocate de bombardamentele NATO asupra combinatului chimic. De asemenea, pescuitul a fost interzis în râul Tamis (Timișul care venea din România), considerându-se că peștele pescuit în aceste râuri ar fi toxic pentru consum. Autoritățile militare au anunțat că antiaeriana a mai doborât două avioane-spion fără pilot. Primul s-a prăbușit la ora 12:00, în apropierea satului Klokot Banja, de lângă Kosovska Mitrovica, iar al doilea la ora 19:00, lângă Urosevac, în satul Bila. Am văzut și imagini filmate ale acestuia. Avea însemne americane, aripi cu geometrie variabilă, iar camera video, scanner-ul și aparatul de ghidare cu laser rămăsesera intacte, în ciuda impactului cu solul.

“Scriitorul” Dragan a venit în seara asta însoțit de Maja, o brunetă superbă, tunsă scurt, despre care spunea că este secretara lui. Când m-a văzut singur la masă, citind ziarele, a venit la mine și mi-a prezentat-o, după care s-a scuzat și ne-a lăsat singuri o jumătate de oră. Maja vorbea o engleză fără cusur și mi-a povestit că este studentă la Drept. De când știam ce e cu Dragan, nu mai credeam nimic. Mai ales că fata m-a întrebat ce se întâmplă la București. Și am constatat că știa deja că România s-a asociat la regimul de sancțiuni al Uniunii Europene, prin care se interzicea acordarea de vize pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și unii demnitari de la Belgrad. M-a întrebat ce fonduri cred eu că are președintele iugoslav în România sau dacă știu ce firme sârbești din țara noastră sunt controlate de regimul de la Belgrad. Am dat din umeri și a râs: “Atunci, ce conturi ale lui Milosevic va lăudați că ați înghețat?”

Am zâmbit acru și m-am bucurat că am scăpat de ea, când s-a întors Dragan și au urcat la el în cameră, spunând că au de lucru. Enervat, l-am sunat pe Mile Cărpenișan și i-am povestit ce festă mi-a făcut Dragan. S-a distrat, după care m-a întrebat dacă e adevărat că Ambasada României de la Belgrad va fi evacuată. Vorbisem mai devreme cu Traian Borșan și nu mi-a spus nimic despre asta. Mai târziu, am aflat că MAE anunțase că ia în considerare, în funcție de evoluția evenimentelor, posibilitatea unei evacuări totale a ambasadei. A doua zi, Borșan avea să mă liniștească, spunându-mi că există o asemenea variantă, însă este normal, având în vedere situația.

Aproximativ 1.500 de refugiați, care au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză prin punctul de frontieră de la Morine, au relatat despre bombardamentele NATO, operațiunile de purificare etnică și luptele dintre sârbi și UCK, informează AFP. Majoritatea refugiaților, sosiți în tractoare, provin din sudul provinciei Kosovo, din zona aflată între Prizren și Budakovo. În drumul spre Albania, convoiul a fost oprit de militari, care au ordonat mai multor bărbați să îi urmeze. Zece familii au fost izgonite din satul Srbica, în care – afirmă refugiații – sârbii și albanezii au trăit până acum împreună fără incidente. “Un polițist pe care îl cunoșteam a spus chiar că este dezolat, dar că nu poate face nimic,” povestea o refugiată, al cărei soț fusese ridicat de Poliție, care avea o listă de persoane ce urmau să fie arestate. În drumul spre graniță, refugiații au văzut avioanele NATO care survolau provincia Kosovo și au auzit bombardamentele.

La Belgrad, alarma aeriană a sunat la 21:58, însă până m-am dus la culcare, pe la ora 2:00, orașul nu a fost atacat. La 4:15, m-a trezit o bubuitură puternică, din cauza căreia au pornit să sune alarmele mașinilor parcate în preajma hotelului. M-am îmbrăcat rapid și am alergat pe acoperiș. NATO bombarda zona aeroportului Batajnica, unde am numărat 5 explozii. RTS anunțat că, în timpul acestui atac, în care NATO a lansat din nou proiectile anti-buncăr, antiaeriana ar fi reușit să doboare un avion inamic. Au urmat 4 sau 5 explozii în apropierea satului Deliblatska Peskara, la est de Pancevo. Apoi a fost lovit și centrul orașului. Atacurile s-au concentrat asupra Novi Sad-ului. De altfel, deasupra acestui oraș, vuietele avioanelor se auziseră toată noaptea. Acum, au fost lansate 5 rachete asupra ruinelor televiziunii, încercând să distrugă turnul releului, care scăpase data trecută. Alte două bombe au explodat lângă podul Sloboda, distrus deja în 3 mai. Și încă două – pe muntele Fruska Gora.

Pe la 5:00, am coborat și m-am culcat, însă după 46 de minute, m-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Am renunțat să mai dorm și am urmărit știrile la posturile sârbești de radio și televiziune, pentru a-mi completa corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. În Kosovo fusese din nou prăpăd. Explozii în satul Sofalija (lângă Priștina). Mai multe proiectile între localitățile Djakovica și Decani. Bombe cu fragmentație în pădurile dintre Urosevac și Priștina. Alte proiectile la Stari Trg și în releul TV de la Kutlovac. Un incendiu în gara din Prizren, provocat de 5 explozii. Peste 20 de proiectile asupra muntelui Goles și aeroportului Slatina din Priștina. Sunt doar câteva dintre localitățile lovite de bombe pe care am reușit să le notez. Dar ele au fost mult mai multe.

Ministrul de Interne Pavle Trajanov a declarat într-un interviu televizat că Guvernul macedonean nu va tolera desfășurarea de activități politice în taberele de refugiați din Kosovo, relatează AFP. “Acești oameni au părăsit Kosovo pentru că viețile lor erau amenințate,” a spus Trajanov. “Ei primesc sprijinul statului nostru și tentativele de a-i politiza și de a se folosi de ei în scopuri politice nu vor fi tolerate.” Ministerul de Interne a anunțat descoperirea a zeci de arme ușoare în timpul unor percheziții efectuate în mai multe case din Kumanovo și Strunga. Trajanov a confirmat la televiziune că Poliția urmărește de câtva timp acest trafic ilegal cu arme.

target: de ce a fost bombardată Ambasada Chinei ?

May 3, 2024June 2, 2010 by sorinbogdan

8 mai 1999

Am reușit să dorm câteva ore și, după ce m-am trezit, am dat o fugă să văd la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendidă de primăvară și nimic nu părea să amintească de coșmarul din noaptea care trecuse. Nimic, până am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 și, cu o oră mai devreme, echipele de intervenție ale Apărării civile reușiseră să-l scoată de sub dărâmături pe atașatul militar chinez, care a fost internat de urgență în spital, fiind rănit la torace. Clădirea încă mai fumega și pompierii sârbi se străduiau să stingă un ultim focar de incendiu din interior. Primele două etaje au ars complet, iar fațada dinspre sud se dărâmase. Un stâlp de înaltă tensiune se prăbușise peste grilajul care înconjura ambasada și nu mai exista nici un geam întreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea că în momentul bombardamentului, în clădire se aflau 30 de persoane. Patru și-au pierdut viața și cinci au fost grav rănite.

Două din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit în plin clădirea, iar a treia a explodat între cancelarie și reședință, provocând un crater cu circumferința de 2 metri și adâncimea de 5 metri. Acoperișul Academiei de Teatru, aflată la 100 de metri de ambasadă, s-a prăbușit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate în apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasadă și hotelul “Jugoslavija” avea geamurile sparte și urme de schije pe ziduri. Toată ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialități iugoslave. Când am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului iugoslav, tocmai declara că “după acest bombardament, Organizația Națiunilor Unite va înceta, probabil, să mai existe”. La un post de radio am auzit că, după 4 ore de discuții furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversați și adânc preocupați de acest atac, soldat cu victime și pagube materiale”.

NATO a recunoscut că a luat drept țintă, din greșeală, ambasada Chinei la Belgrad, confundând-o cu o altă clădire vecină, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineză din capitala iugoslavă. Ținta vizată era imobilul care adăpostește Direcția federală pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele două clădiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat să fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut că ambasada a fost confundată cu o altă clădire și a fost programată din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă. “Este vorba de nimic mai mult și nimic mai puțin decât un teribil accident,” a insistat el. “Regretăm profund pierderile umane.”

Am urmărit, ușor amuzat, seria de explicații pe care avea să le dea NATO, ca justificare a bombardării Ambasadei Chinei. Una mai fantezistă și mai puerilă decât cealaltă, ușor de demontat de orice om serios care cunoștea, cât de cât, situația din teren. Singura care se apropia de adevăr era – culmea! – chiar prima, existentă într-un comunicat neobișnuit de lung, dat publicității la Bruxelles în această dimineață: “Raidurile vizau afectarea coordonării naționale a operațiunilor militare ale Poliției speciale în provincia Kosovo, în special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept reședință de către președintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul clădirii există un important buncăr.”

Ei bine, adevărul era că NATO aflase că, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul dintre cele mai bine dotate buncăre din Belgrad, de unde, cu ajutorul experților chinezi și în colaborare cu rușii, Milosevic și generalii sârbi coordonau toate operațiunile militare. Informațiile esențiale erau recepționate de la sateliți, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu să-și dea seama ce se petrecea acolo și au decis să bombardeze ambasada. Nu își imaginau că vor distruge buncărul, dar au făcut imposibil accesul în interior. Se pare că, exact în momentul bombardamentului, înăuntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării. Ironia sorții a făcut ca acest adevăr, nerostit oficial de nimeni și publicat abia câteva luni mai târziu în presa mainstream, să-i impiedice pe chinezi să aibă o reacție pe măsura gestului sfidător al NATO. Așa cum foarte bine au evaluat experții militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea să se stingă încet. Tărăboiul făcut de chinezi era praf în ochii opiniei publice mondiale, ei știind că amenințarea dezvăluirii oficiale a motivului real al atacului îi va împiedica să recurgă la gesturi radicale.

Președintele rus Boris Elțîn s-a declarat “indignat de actul barbar și inuman al bombardării ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administrației prezidențiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informează agenția Itar-Tass. “În numele tuturor rușilor, indignați de acțiunile NATO, fac apel încă o dată la țările membre ale Alianței să pună capăt vărsării de sânge, să oprească atacurile și să meargă pe calea negocierilor de pace,” se precizează în textul semnat de șefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade străine nu este doar un act de vandalism, dar și o violare grosolană a dreptului internațional.”

La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” încă mai fumega. Aripa din stânga, în care se aflau birourile administrative și bucătăria, era făcută praf, iar intrarea nu mai putea fi folosită. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense și s-a înfipt, cu precizie, exact în recepție. O a doua a explodat în holul hotelului. Din cei 7 turiști cazați la “Jugoslavija”, doar unul și-a pierdut viața, ceilalți reușind să se adăpostească la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat și un amănunt de culoare: hotelul aparținea companiei ruse “Metropol“, al cărui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sârb al Turismului. În garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-nouțe ale reprezentanței firmei Nissan la Belgrad, valorând aproape 500.000 de mărci germane și 20 de automobile ale firmei Hertz, care închiriază mașini. Toate au fost făcute praf.

M-am dus în centru, pe bulevardul Knez Milosa, să văd cladirea General Stab. Câteva cratere imense se căscau din zidurile groase, iar circulația mașinilor și a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisă, pentru că se bănuia că una din rachetele care a lovit clădirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase clădiri ale Belgradului mai rămăsese fațada și o parte din interior. Acoperișul și frizele de sus erau prăbușite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.

Bombardamentul a avariat și o clinică universitară, clinica de urologie și spitalul “Sf.Sava”, fără a face victime, deoarece pacienții fuseseră evacuați în adăposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, președintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, îi rugase dimineața pe locuitorii orașului să nu circule prin centru și să stea în adăposturi în timpul alarmelor aeriene. Și, mai ales, să nu se ducă la locurile bombardate, chiar dacă doresc să dea o mână de ajutor la căutarea supraviețuitorilor.

Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra clădirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigătoare la cer și o sfidare la adresa comunității internaționale”, informează agentia rusă Interfax. Șeful diplomației ruse și-a anulat în ultimul moment, sâmbătă dimineața, din ordinul președintelui Elțîn, vizita pe care urma s-o efectueze în Marea Britanie. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe a atras atenția că “UCK se pregătește pentru lansarea, în scurt timp, a unei provocări de mare anvergură în provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politică a crizei iugoslave”.

Am avut mult de lucru astăzi. După o corespondență pentru Știrile de la ora 13:00, mi s-a transmis să mă pregătesc pentru o ediție specială a Știrilor ProTV, care a fost difuzată la ora 14:15. Până atunci, am reușit să termin și o înregistrare telefonică pentru ProFM. Ediția specială a fost prezentată, la București, de Lucian Mîndruță. În dialogul cu el, după ce am dat o grămadă de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru și m-a întrebat ce știu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru că – spunea el – NATO susținea că acolo se afla cartierul general al “Tigrilor“, formațiunea paramilitară a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toată lumea știe că Arkan locuiește la hotelul “Hyatt“, unde, în fiecare seară, stă la palavre cu jurnaliștii străini și dă interviuri pe bani la CNN și la alte posturi de televiziune.”

Mi-am dat seama că replica mea a fost cam dură, însă nu m-am putut abține, pentru că puțin lipsise să nu dezvălui motivul real al bombardării hotelului. Și, având în vedere situația mea (fără acreditare de război), nu știu care ar fi fost consecințele. Adevărul era că, în hotelul “Jugoslavija” se afla unul dintre centrele de comunicații ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia dintre ofițerii care îl comanda. Venea în fiecare dimineață cu mașina oficială la hotel. Probabil că unul dintre “ziariștii” occidentali acreditați la Belgrad (într-un război, acoperirea de jurnalist este ideală pentru orice agent secret) observase mașina, pe al cărui număr de înmatriculare erau inițialele “VJ” (Vojska Jugoslavije, adică Armata Iugoslaviei) și a transmis informația către NATO. Astfel, hotelul a fost bombardat.

Mai târziu, la sfârșitul războiului, aveam să aflăm și unde era cel de-al doilea centru de comunicații al Armatei iugoslave și de ce nu a fost descoperit. Oricum, informația cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupidă, mai ales că se știa la Belgrad că formațiunea paramilitară a acestuia nu a acționat în Kosovo în timpul acestui război. “Tigrii” și-au avut rolul lor în războaiele din Croația și Bosnia și – poate – în operațiunile de anihilare ale luptătorilor UCK din Kosovo, care avuseseră loc în 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” făcut, nu erau curioși să se bage în gura lupului acum.

Oricum, Arkan a profitat rapid de explicația lansată de NATO, pentru a se băga un pic în seamă. I-a chemat pe jurnaliștii străini în fața hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantică în mână, cu care amenința că îi va nimici pe dușmani. Paloșul, lung de aproape un metru și jumătate și cântărind 30 de kilograme, aparținuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins că, după acest circ, Arkan a avut grija să mărească suma pentru care acorda interviuri jurnaliștilor occidentali. Doar îi crescuse cota!

După corespondența din ediția specială a știrilor, m-a sunat Mile Cărpenișan din România. Mi-a spus că i-a plăcut cum “i-am tras-o” lui Mîndruță, pe care nu îl putea suferi deloc. La fel ca multă lume din țară care simpatiza cu sârbii, Mile îl considera pe Lucian pro-american și se enerva că această atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia să meargă la București, să-și rezolve problemele legate de decontul lui, să mai ia niște bani și să se întoarcă la Belgrad. Ardea de nerăbdare să vină înapoi și îmi tot atrăgea atenția să am grijă să nu pățesc ceva până se întoarce.

Posturile de televiziune sârbești au anunțat că vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Priștina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese răpit de luptătorii UCK, pentru a nu-l însoți pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic și a fost, ulterior, executat în semn de avertisment. În 29 martie, NATO anunțase că Agani și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost uciși de sârbi. Câteva zile mai târziu, cei doi au apărut în public și au dezmințit știrea. Ba chiar Haxhiu a plecat în Germania, unde a și rămas.

Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astăzi că a luat legătura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatălui său și i-ar fi spus că este convins că acesta a fost ucis de Poliția sârbă, nu de UCK. Sârbii, însă, nu aveau nici un motiv să facă așa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Priștina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. În 1998, acesta l-a desemnat să poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru soluționarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A făcut, apoi, parte din delegația albaneză care a participat la negocierile de la Rambouillet și Paris, din februarie 1999. Povestind într-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut că, așa cum susțineau și sârbii, la Rambouillet, cu rare excepții, delegațiile sârbă și albaneză nu au avut contacte directe. “Un membru al delegației sârbe a venit la mine și mi-a spus că a fost odinioară elevul meu. Nu știu dacă este adevărat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmând, indirect, că puterile occidentale au încercat să impună sârbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declarații și atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit să-l elimine, pentru că în acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.

Ibrahim Rugova s-a declarat fără echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass, adăugând că liderul albanez susține și dezarmarea luptătorilor UCK. “Este o greșeală politică să înarmezi combatanții separatiști albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi să-i dezarmezi,” a apreciat Cernomîrdin. Oficiali ruși au afirmat în mai multe rânduri că dețin informații care dovedesc că NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova și reprezentantul special al președintelui rus pentru Iugoslavia s-au întâlnit în această seară în Germania, după discuțiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.

Pentru continuitatea acestei povestiri, am lăsat deoparte ce s-a întâmplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi liniștită. La Belgrad, între 14:20 și 15:11, a fost alarmă aeriană, însă fără atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului țării, La 14:25, a fost distrus podul peste râul Velika Morava al autostrăzii spre Niș, aflat în porțiunea dintre Jagodina și Cuprija. Inițial, posturile de radio au anunțat că, în timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegații române care mergea cu ajutoare spre Niș. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat că mașina, în care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectată în aer vreo 30 de metri, după care a căzut înapoi pe pod. În primul moment, am înghețat, însă în continuarea știrii se preciza că doar doi dintre români ar fi fost ușor răniți.

Am sunat la Ambasada României, dar nimeni nu știa nimic. Ambasadorul Alexandru Cornea mi-a promis că va suna imediat la spitalul din Cuprija și se va interesa de soarta compatrioților noștri. Ceva mi se părea, totuși, ciudat, știind stilul sârbilor de a exagera proporțiile incidentelor de acest fel. Nu puteam să înțeleg cum de nimeni nu a pățit nimic, după ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lămurit la unul dintre buletinele de știri ale televiziunii Studio B, când am văzut imaginile transmise de la fața locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu însemnele Crucii Roșii pe el – mergea cu viteză pe autostradă, într-o regiune aflată sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu câteva minute înainte ca mașina să intre pe el. Podul era dublu, cele două sensuri de mers ale autostrăzii fiind despărțite. Racheta a lovit în plin una din părți, explozia făcând ca plăcile de beton “să înflorească” și să se ridice, ca niște ziduri perpendiculare pe șosea. Automobilul cu cei 4 români a intrat pe pod înainte ca polițiștii sârbi să închidă traficul. Când a observat obstacolul, șoferul a frânat, însă din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternică. Din imagini, am putut observa că automobilul era doar ușor avariat în față.

La aceeași oră, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat în centrul orașului, avariind serios spitalul, policlinica studențească și mai multe case. Pentru că alarma aeriană a sunat abia la 5 minute după începerea atacului, localnicii nu s-au ascuns în adăposturi și au fost surprinși pe străzi de schijele care zburau în toate direcțiile. 20 dintre ei au fost răniți, din fericire, ușor. La Bogutovac, însă, după ce au bombardat un pod de cale ferată, piloții Aliantei au distrus din temelii gara.

Între 16:02 și 16:15, orașul Niș a fost din nou ținta unei adevărate ploi de bombe, care încercau să nimerească “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost rănite și au fost serios avariate clădirile de pe o rază de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, clădirea rectoratului, gara și o școală. Alte bombe au vizat, din nou, instalațiile companiilor Jugopetrol și Energogaz, aeroportul și zona industrială din nord-vestul orașului. Nici în Kosovo nu a fost liniște, fiind atacate regiunile Priștinei și a orașului Djakovica.

Seara, după ce am transmis ultimele noutăți pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, în care se amintea că atât Slobodan Milosevic, cât și soția sa Mira Markovic, au transmis condoleanțe profunde președintelui chinez Jiang Zemin, pentru cei 4 morți de la ambasadă și s-a precizat că 5 din cei 20 de răniți sunt în continuare în stare gravă. Au fost prezentate pe larg reacțiile internaționale la bombardarea ambasadei chineze, accentuându-se, desigur, cele în care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu toții privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenți – încercuiseră Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de polițiști. Toate geamurile clădirii au fost sparte cu pietre, iar manifestanții scandau “Criminalii!” și “Sângele trebuie răzbunat cu sânge!” Toți știam că o asemenea manifestație nu poate avea loc spontan în China.

“NATO a nesocotit convențiile de la Viena în privința relațiilor diplomatice și normele care guvernează relațiile internaționale și a atacat în mod fățiș ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunării Naționale a Poporului din China, într-un comunicat difuzat de agenția “China Nouă“. “Este vorba de un act de hegemonie pură, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodată. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfârșitul războiului rece.”

Credeam că, după “gafa” de aseară, NATO va face o pauză. M-am înșelat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totuși, o noapte liniștită. Atacurile aeriene au început în Kosovo, la 22:10, când zona orașului Decani a fost bombardată. A urmat muntele Goles, de lângă Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj și întreaga regiune Mladenovac, situată la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut recepționa programele televiziunilor. Alte două proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, întrerupând recepționarea postului local de televiziune și ale posturilor Politika și Pink, care retransmiteau jurnalele RTS în regiunea Gornji Milanovac. Două raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abătut asupra orașului Uzice, la 22:35 și 22:50, când bombele au distrus complet clădirea poștei din centru, avariind serios imobilele din jur și blocând legăturile telefonice. La aceleași ore, un proiectil a lovit sediul Poliției din Valjevo, iar un altul, pentru a nu știu câta oară, fabrica “Krusik“. O femeie a fost rănită și incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins și releul de pe muntele Cer, de lângă Sabac, iar poșta din Kragujevac a fost lovită de o rachetă care nu a explodat, dar a străbătut acoperișul și trei planșee de beton, înainte de a se înfige în pivniță.

Papa Ioan Paul al II-lea și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist au solicitat astăzi, într-o declarație comună semnată la Palatul Patriarhiei din București, tuturor părților implicate în conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor și reluarea negocierilor pentru pace. “În numele lui Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, cerem insistent părților angajate în conflict să depună armele și îndemnăm insistent părțile prezente să facă gesturi profetice, pentru ca o nouă artă de a trăi în Balcani, marcată de respectul tuturor pentru fraternitate și conviețuire, să fie posibilă pe acest pământ mult iubit. Aceasta va fi în ochii lumii un semn puternic, care va arăta că, împreună cu întreaga Europă, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al păcii, al libertății și al concordiei pentru toți locuitorii săi.”

target: NATO bombardează Ambasada Chinei

May 1, 2024June 1, 2010 by sorinbogdan

7 mai 1999

În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.

Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.

NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.

Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.

Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.

“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.

“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.

“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.

În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”

Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”

“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”

Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.

La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.

După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors pe acoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.

Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.

“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.

N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.

O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.

Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.

Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.

Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.

Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.

I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.

Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.

Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.

Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.

Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.

La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.

La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.