am fost din nou inspirat cand am preferat concertul guano apes in locul plicticosului meci franta – romania. am inteles mai bine vaicarelile despre praful din parcul – pardon, desertul – izvor de la concertul madonnei. a doua seara de tuborg green festival a fost ok, in ciuda organizarii de mare porc.
prima incercare de care trebuia sa treci era cea cu jetoanele. adica orice doreai sa cumperi de la corturile din parc era pe jetoane. pe care le puteai cumpara de la niste cosmelii de plastic galben asaltate de sute de oameni si care nu faceau fata puhoiului. ba chiar terminau jetoanele in fata ta si casieritele dadeau din umeri, in timp ce-si socoteau banii. concertul the herbalizer l-am savurat la coada. f*ck raiffeisen bank !
a doua incercare era la tarabele cu bere. aceeasi aglomeratie dementa. dupa calvarul de la casele de jetoane, erai tentat sa-ti iei cat mai multe bucatele de plastic galben, sa nu mai stai inca o data la coada. cu care ramaneai in mana, pentru ca – de pe la jumatatea concertului guano apes – s-a terminat si berea. adica inca o tzapa ! f*ck tuborg !
noroc cu guano apes, care mi-au spalat pana si plamanii de norii de praf pe care i-am inghitit la fiecare piesa mai energica. sandalele mele negre au devenit albe, iar in par simteam miros de praf. concertul: un hard rock pe bune, fara mari veleitati de hit, dar cu piese-cult, cantate de miile de spectatori. respect !
pe birdy nam nam ii mai vazusem vara trecuta la arenele romane din bucuresti, cand recitalul lui gojira de dupa concertul lor a fost oprit de niste jandarmi tembeli, fara sa stie nici ei sa explice bine de ce. si atunci au fost impecabili. se simte ca au mixat ani de zile pe scenele underground-ului parizian. in 2000, dj pone si crazy b castigasera, sub numele scratch action hiro the dmc world dj team championship. 2 ani mai tarziu, au obtinut inca o data titlul, sub numele actual, cooptandu-i in formatie pe dj need si little mike.
si-au luat numele de la o scena cu peter sellers din celebrul film “the party“. dincolo de anecdotica, ramane show-ul. complet, irepetabil, fascinant prin acuratetea cu care cei 4 dj se sincronizeaza, chiar daca amesteca ritmurile sau mixeaza decalat. jocul de lumini este inteligent si la fel de bine sincronizat cu muzica, iar reactia publicului – pe masura. rareori m-am simtit atat de bine ca in vulcanul starnit pe lespezile din fata scenei din theatre antique, unde talpile iti vibreaza in ritmul muzicii.
festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne, franta. 22 iulie 2009. cea de-a treia trupa care a urcat pe scena de la theatre antique a fost puppetmastaz, unii din cei mai importanti reprezentanti ai curentului gangstoy rap/hip-hop. un adevarat spectacol: ascunsi in dosul unui paravan, membrii trupei cantau impecabil, in timp ce manuiau niste papusi care interpretau diverse roluri.
puppetmastaz s-au infiintat la inceputul anilor ’90, la initiativa lui mr.maloke, un new yorkez rezident in berlin. o parte a papusilor grupului au interpretat roluri in formidabilul film al lui peter jackson “meet the feebles“. de atunci, puppetmastaz au scos o gramada de albume de succes (ceea ce demonstreaza calitatea muzicii interpretate de artistii-papusari), insa punctul forte al grupului sunt show-urile live.
inainte de inceperea festivalului, am avut parte de o conferinta de presa inedita, la care, ghemuiti dupa o canapea, liderii grupului au raspuns intrebarilor tot prin gura papusilor. sandra, una din tinerele participante la stagiul de initiere in radio jurnalism de la saint julien molin molette, si-a luat inima in dinti si i-a rugat sa-i spuna care a fost cea mai tampita intrebare care li s-a pus la vreo conferinta de presa. raspunsul cinic al lui wizard the lizard a cazut ca un dus rece: “pai, cred ca exact asta !”
festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne, franta. 22 iulie 2009. dupa hip-hop-erii de la karlit & kabok, au urcat pe scena massilia sound system. un adevarat fenomen artistic. o atitudine. un spirit aparte. stilul – un amestec de reggae, ragga si muzica traditionala din sudul frantei, adesea cantata in dialectul provensal.
au inceput sa cante in 1980. un deceniu mai tarziu, devenisera un simbol al spiritului marsiliei. dupa inca zece ani, cei doi mc, papet-j si moussu t, primeau, in numele grupului, titlurile de cavaleri ai artelor. fata de karlit & kabok, care nu se mai opreau din vorbe, evident simpatizati de organizatori si de jurnalistii locali, fiind din vienne, membrii massilia sound system au fost intimidanti pentru moderatorul conferintei de presa. mi-ar fi placut sa-i ascult mai mult, dar incepuse festivalul si in deschidere, era un proiect muzical al lui papet-j, unul din liderii grupului, asa ca s-au dus sa-l asculte.
show-ul lor a fost de mare tinuta. cu 2 dj si un ghitarist fenomenal, cei 3 mc din fata au facut o atmosfera foarte simpatica. au introdus un sir de fete frumoase care au adus halbe de bere pentru publicul din primele randuri. au cantat toate hit-urile grupului si i-au pus de spectatori sa faca “trenuletul” pe ritmuri de farandola.
asa cum am mai scris, miercuri, 22 iulie 2009, am ajuns la a opta editie a festivalului les authentiks din orasul francez vienne, la 50 de km sud de lyon. peste 5.000 de oameni au venit in theatre antique, un vechi amfiteatru construit in coasta unui munte pe vremea romanilor. o locatie incredibila, cu o acustica perfecta, ajutata foarte putin de sound system-ul bine calibrat, in care toata vara se organizeaza concerte sau festivaluri.
dupa show-ul din deschidere, cu rit vs. papet-j, au urcat pe scena karlit & kabok: un grup de electro hip-hop din vienne, devenit celebru cu “la moustafette“. este o piesa contestatara, in care cei doi ironizeaza duba politiei franceze si pe ocupantii ei. bine ritmata, piesa a devenit rapid un hit foarte fredonat, aproape un imn de protest, mai ales in jumatatea de sud a frantei.
inca o seara de exceptie in theatre antiquedin vienne, franta: prima zi a festivalului les authentiks. inceputa un pic cu stangul. am intarziat la conferinta de presa. am dat peste un bodyguard care nu intelegea de ce unul dintre noi 4 are reportofon profesional, dar nu poarta ecuson de presa. la conferinta, nu erau permise camerele video si, in plus, mai era si un bou care facea pe moderatorul si dialoga cu artistii in locul ziaristilor, pe care ii lasa sa puna doar 2-3 intrebari in final.
in discutia cu presa, karlit & kabok au facut pe nebunii, stiindu-se favoriti deoarece erau din vienne. puppetmastaz au venit cu papusile, pe care le-au manuit ascunsi dupa o canapea. sandra din berlin, una dintre stagiarele de la saint julien molin molette, a reusit sa puna mana pe microfon si sa-i roage sa improvizeze o strofa pentru radio d’ici. au fost simpatici ca i-au indeplinit rugamintea, dar sarcastici cand i-au raspuns care este cea mai tampita intrebare care li s-a pus intr-o conferinta de presa: “aceasta ar fi una dintre ele”. dupa ei, au venit doi dintre vocalisti de la massilia sound system, care n-au mai apucat sa spuna mare lucru, pentru ca deja incepuse concertul si nu se mai intelegea nimic.
festivalul a fost deschis de rit vs. papet-j, cu un hip-hop/rock’n’roll de incalzire. au urmat, spre satisfactia localnicilor, karlit & kabok, al caror hit “la mustafette” a devenit un adevarat imn de protest, pentru ca face bascalie de dubele politiei. am filmat-o, dar pana o urc pe youtube, merge si videoclipul:
dupa ei, in uralele publicului, au urcat pe scena massilia sound system, cu un show de reggae/hip-hop. amfiteatrul roman din vienne aproape ca s-a umplut cu cei 4-5.000 de spectatori, iar soarele a apus la timp ca sa pot filma fara probleme. vremea a fost impecabila si am reusit sa surprind pe caseta o gramada de portrete de fete frumoase. massilia sound system a cantat si “oai e libertat“, piesa care le-a devenit deviza. deocamdata, iata o inregistrare video mai veche, din concertul de la marsilia:
nemtii de la puppetsmastaz + un englez au cantat ascunsi dupa un paravan deasupra caruia s-au jucat cu 32 de papusi. a fost un adevarat spectacol de teatru, realizat in timp ce cantau un hip-hop de mare calitate. putin cam clasic, dar plin de energie si umor. pana am timp sa pun filmarile mele, iata-i live dintr-un alt concert:
recitalul celor 4 dj de labirdy nam nam a fost un exemplu de maiestrie. a sunat incredibil si ne-a trecut prin toata muzica ultimilor 20 de ani, de la techno la d’n’b si electro. spre final, s-au dezlantuit total, folosind din plin o ingenioasa instalatie de lumini montata pe niste gratare metalice asezate in spatele lor si pe lateral.
in curand, in exclusivitate, video de la festival !
cum in romania muzica reggae inca nu are destul public pentru a fi bagata in seama de promoterii care organizeaza concerte, am profitat, ca in fiecare vara de cand merg in franta, de unul din festivalurile din apropiere. theatre antiquedin orasul vienne, de langa lyon, este unul din cele mai potrivite locuri pentru un concert: un vechi amfiteatru roman sapat in stanca, cu o acustica perfecta. peste 5.000 de oameni au venit la reggae fever festival, desi biletul de intrare era cam scump (33 de euro) si o bere la halba de jumate costa 5 euro.
am ajuns putin cam tarziu pentru alborosie, insa la timp pentru recitalul celor de la gentleman & far east band. roots reggae pe apus de soare, cu niste bunaciuni cu picioare pana in gat la backing vocals.
am dansat inconjurat de oameni veniti sa se bucure de muzica, cu sau fara freza rasta, si am admirat frumusetile locale, regretand ca – in general – la festivalurile de reggae prea multa lume vine cu perechea.
pentru ca nici eu, nici cei doi prieteni si tovarasi de calatorii in africa, marko si fred, nu eram prea mari fani patrice, ne-am gasit locuri in partea de sus a amfiteatrului, de unde ai o priveliste magnifica spre vienne si dealurile din jur. ne-am asezat pe stancile care radiau caldura acumulata peste zi, fara nici o grija ca norii vinetii ai unei furtuni care cobora pe valea rhone-ului dinspre lyon pareau sa ne ameninte festivalul. de aici, puteai simti energia pozitiva acumulata picatura cu picatura din miile de evenimente artistice petrecute in amfiteatru de-a lungul secolelor, care a reusit sa crape furtuna in doua, facand-o sa ne ocoleasca. usor ametiti de valatucii fumului de marijuana si hasis care se ridicau din toate partile, ne-am bucurat de sonorizarea perfecta. e greu sa descrii felul in care suna basul in theatre antique: sunetul este ajutat de vibratia pe care o simti in corp cand stai asezat pe lespezile calde, provocand o senzatie inegalabila.
pentru buju bantonam coborat din nou in fata scenei, unde ritmurile basului care te patrund prin talpi l-ar face fericit si pe un cersetor surd.
toata lumea din jurul tau respecta regula de aur “pass the dutchie on the left hand side“, iar presiunea aerului nu mai lasa fumul sa se ridice. ca orice furtuna ce se respecta, n-a putut sa treaca pe langa noi fara sa ne arate de ce ar fi fost in stare si ne-a plouat torential 5 minute. “thank you, jah, for your blessing”, a strigatbuju bantonsi 5.000 de oameni au dansat in ploaie pe ritmuri de ragga.
am ramas peste noapte la prietenul meu marko, care locuieste in fosta casa din annonay a unuia dintre fratii montgolfier, ce au inventat balonul cu aer cald cu care oamenii si-au implinit pentru prima oara visul de a zbura. un alt loc magic, incarcat de istorie si vibratii pozitive, de la fereastra caruia ai o priveliste superba peste intreaga vale a rhone-ului.
suspiciunile (pe care le impartasesc pe deplin) privind moartea megastarului michael jackson au fost confirmate de imensa afacere in care s-a transformat intreaga poveste. era singurul eveniment care ar fi putut readuce in atentia planetei o vedeta de care nici macar presa de cancan nu se mai ocupa. nu cred balivernele despre turneul pe care urma sa-l inceapa in toamna, mai ales ca autopsia a demonstrat ca artistul era un om epuizat fizic si psihic. cu siguranta, nu ar fi facut fata unui extenuant turneu cu 50 de concerte. mi-e usor sa cred ca aceia care mai doreau sa faca bani cu el nu s-au sfiit sa-i grabeasca sfarsitul, printr-o combinatie letala de chimicale.
imaginati-va cat va castiga showbiz-ul din moartea lui michael jackson, analizand cateva cifre. dupa cum estima cnn, audienta tv a show-ului cu inmormantarea o va depasi cu mult pe cea a inmormantarii printesei diana, de 2,5 miliarde de oameni. cnn mai adauga, ca o trista comparatie, ca prima aterizare a unei navete pamantene pe luna (apollo 11) a fost vizionata doar de cateva sute de milioane de oameni. insa luand in considerare transmisiile prin spatiul virtual, nici o estimare nu mai devine posibila. vanzarile muzicii si a promotionalelor cu michael jackson au explodat de la moartea sa, iar vitorul album a fost comandat si platit deja in peste 100.000 de exemplare, adica mai mult decat vindea muzicianul in prima saptamana de la lansarea celor mai de succes albume ale sale.
cineva se intreba daca lumea se va opri dupa moartea lui michael. nu se va opri. dimpotriva: saptamana viitoare, o alta poveste de succes va fi aruncata in gura flamanda a consumatorilor de showbiz. sincer, mie nu mi-a placut niciodata de michael jackson. nu am ascultat niciodata genul lui de muzica. insa stiu ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii, miles davis, il aprecia pentru ritmul pe care il avea in sange si chiar i-a cantat piesa “human nature” in cateva variante de-a dreptul fantastice.
isteria provocata de moartea luimichael jackson se extinde pana si la institutiile media serioase. intr-o inregistrare prezentata la cnn, in emisiunea “inside neverland“, prezentata de larry king, apare fantoma lui michael jackson. in momentul in care camera video ne arata holul care ducea spre dormitorul megastarului, se observa o umbra care trece prin cadru. cat o fi trucaj si cat o fi paranormal ?
acum, trucaj sau nu, sunt convins ca stafia lui michael jackson ii va bantui o vreme pe cei care l-au impins in moarte. cei care intelesesera ca michael jackson are organismul puternic degradat si nu va face fata turneului epuizant pe care se pregatea sa-l inceapa. ceea ce ar fi fost un fiasco falimentar pentru toata lumea. profitand de starea lui precara, i-au adaugat picatura care a umplut paharul si l-au lichidat, facand sa explodeze vanzarile si isteria michael jackson sa cuprinda din nou intreaga lume. culmea nebuniei mi se pare sa participi la o loterie on-line, pentru a putea merge la inmormantare !
e singura intrebare care mi-a ramas pe buze dupa ce am fost aseara la green hours, pentru “o ocazie rara”, proiectul lui mircea florian despre tara motilor. am vazut un film ok pe o tema fascinanta: comunicarea. acum cel putin 50 de ani, in romania oamenii comunicau intre ei cu tulnicul. intotdeauna, fiintele intelegente au simtit nevoia sa comunice. povestea comunicarii prin tulnic este atat de fascinanta, incat mi-am propus sa fac un reportaj complet despre ea, mai mult decat filmul lui marian crisan, care se duce usor in derizoriu, comparand-o cu povestea comunicarii prin internet.
aseara, la green hours, nu a existat nimic din asta. ego-ul lui mircea florian a fost prea mare pentru a pune in valoare misticismul comunicarii prin tulnic. au tinut-o pe ana maria gligor pe un scaun, cu un tulnic in fata, dar nu au reusit s-o integreze intr-un proiect coerent. mi-a parut atat de rau… in plus, ca o imagine sugestiva a vremurilor pe care le traim, pe holul dinspre toaleta, m-am intalnit cu ana maria gligor, inconjurata de niste teenageri, care voiau sa sufle si ei o tura in goarna de lemn. bunul simt al femeii nu i-a putut opri sa screama niste sunete obosite. privirea trista din ochii ei nu ma lasa sa dorm.
