timisoara

erorile strategiei lui geoana

by

problema lui mircea geoana in batalia contra lui basescu se cheama chiar psd si aliatii sai. degeaba da o caruta de dolari unui american care-i traseaza o strategie de manual, pentru ca aceasta nu functioneaza neadaptata la realitatile tarii in care o aplici. poti sa scoti o caseta compromitatoare, daca n-o arunca pe piata dinu patriciu. si daca n-o folosesc pentru a-l demoniza pe basescu exact cei pe care el i-a declarat public ca adversari. nu poti sa inventezi un pact de salvare a romaniei si sa-l pozitionezi ca erou al concilierii pe mircea geoana intr-un banner imens pe cladirea operei din timisoara, simbol al Revolutiei din 1989. nu poti sa-l bagi la inaintare ca aliat pe gheorghe ciuhandu, decat daca nu stii ca a mai luat un mandat de primar al timisoarei doar pentru ca n-a avut la timp un adversar pe masura. nu poti sa-i ascunzi pe geoana, antonescu, johannis si ciuhandu in sala operei, dar sa scoti plasmele in piata si sa-ti imaginezi ca timisorenii vor ramane indiferenti. nu poti sa-l lasi pe nastase sa declare ca este gata sa preia fraiele psd-ului cu o saptamana inainte de turul doi, decat daca nu simti iritarea pe care o provoaca in societatea romaneasca perspectiva restauratiei rinocerilor comunisti.

basescu ar trebui sa fie fraier sa nu se cocoate in fruntea acestui val de antipatie fata de “fostii’. daca va gestiona inteligent miscarile provocate chiar de adversari, are mari sanse sa castige batalia. pentru ca nu ma indoiesc ca, daca va indrazni sa se prezinte la confruntarea de joi, geoana va fi exterminat de basescu. fara mila, in direct, in fata natiunii fericite.

Share

rebranding: implant pentru refuz devine implant for denial

by

considerand ca au atins maturitatea artistica necesara, timisorenii de la implant pentru refuz au hotarat sa incerce sa se afirme in hardcore-ul international. primele mutari au fost sa-si schimbe numele in implant for denial si sa inregistreze un videoclip in limba engleza, extras de pe un nou album: “otheroot”. ii inteleg perfect: daca vrei sa intri intr-un circuit international de concerte, limba romana e un handicap important. astfel, piesa “in soare deschis” a devenit “nemesis”. desi clipul nu e chiar pe gustul meu (ca sa fiu elegant), piesa suna foarte bine:

iata cum suna “in soare deschis”, interpretata live in primavara lui 2004, intr-un concert pe care l-am organizat pentru ei, impreuna cu emil biebel, in curtea clubului lemon din timisoara:

i-am vazut si in concertul din clubul fabrica din bucuresti si mi-a placut: hardcore !

Share

tm09base festival @ timisoara, last night

by

seara a inceput bine: poli timisoara – ceahlaul piatra neamt 6-0. asa ca i-am pierdut pe k-lu & limun, care au deschis ultima noapte de tmbase. am ajuns in plin concert true ingredients. very funkedelic. samplere, bass, chitara si 3 vocalisti, un amestec nebun de funk, hip-hop, rap, electro si tot ce vrei. netik nu m-a incantat foarte mult. mi s-a parut prea house, sound de discoteca buna din anii ’90. high contrast a fost ceva mai bine, insa mi-ar fi placut ceva mai mult d’n’b. in sfarsit, the qemists au salvat seara, cu un sound modern, de secolul XXI, in care puteai recunoaste muzica ultimilor 50 de ani. multa energie si vibe pozitiv. in zori, a mixat gojira. mai bine zis, s-a jucat la platane, in fata celor care au rezistat pana la final. foarte potrivita alegere pentru inchiderea festivalului.

din pacate, s-a mai dus o editie de tmbase. doua nopti de party pe muzica buna. mi-a placut mai mult vineri, mult mai roots, mai d’n’b, mai pe gustul meu. organizare de nota 10, sound system foarte bun, spectacol de lumini bine aranjate, public ok, prieteni, d’n’b. pacat ca se tine doar o data pe an !

Share

tm09base festival @ timisoara, first night

by

in sfarsit, un festival pe masura asteptarilor: tm09base de la timisoara. nu stiu cum reuseste ufo si echipa lui sa organizeze, chiar si in vremuri de criza, cel mai bun festival de muzica electronica urbana din tara. conform traditiei, locatia a fost o hala industriala (aceeasi de anul trecut) care se potriveste acestui gen de eveniment. sonorizarea – foarte buna, exact la nivelul potrivit. fara cozi la bere sau la toaletele ecologice, desi se adunasera vreo 2.000 de oameni, timisoreni sau party people din toata tara.

festivalul a fost deschis de trg, elegant si inventiv, ca de obicei. surpriza a fost suie paparude, care imi place mai mult cu mc bean, decat cu junkyard. are din nou sound-ul alternativ cu care ne-au obisnuit inca de la debut. setul lui palotai a fost un fel de istorie a d’n’b, uneori redundanta, alteori banala, insa plina de forta. ed solo & the ragga twins: impecabili ! jungle at his best, cu momente de dancehall si ragga care iti zbarleau parul din cap. de la setul lui bassface sascha mai am doar flash-uri: d’n’b german, usor metalic, mixat incredibil de bine.

deja imi pare rau ca astazi e ultima seara de festival !

Share

cu vali vijelie la targu jiu si americanu’ la pitesti pentru “aruncati din tren”

by

daca ati vazut deja primul episod din seria de saptamana aceasta a reality show-ului de la antena 1, “aruncati din tren“, pentru care am filmat cu vali vijelie la targu jiu, probabil ca v-ati prins deja. n-a fost usor sa topim gheata prejudecatilor si sa facem o echipa pe cinste. a fost greu si pentru ca, la fiecare pas, era asaltat de fanii care voiau autografe, poze sau sa le fredoneze macar o strofa.  am fost surprins extrem de placut sa constat cat de multa lume era familiara deja in targu jiu cu emisiunea, dupa doar doua episoade din editia pilot.

Aruncati din tren from sendal on Vimeo.

“o sa vi se faca dor de mine !” a devenit un fel de slogan al filmarii cu vali vijelie la targu jiu. si a cam avut dreptate. deja imi doresc sa ma duc intr-o seara de la “hanul drumetului” din drumul taberei, unde canta cu formatia sa. este un rac de calitate. simte oamenii si intuieste rapid perspectivele unei situatii, potentialul unui loc sau al cuiva. o abilitate nativa si dezvoltata pozitiv in miile de paranghelii la care a cantat. pacat de lipsa de imaginatie a celor care l-au ajutat sa-si faca reality show-ul copiat dupa “the osbournes“. cu noi, era inventiv, prindea ideile din zbor si se misca uneori cu o viteza care te umplea de optimism. stie sa-si camufleze delicatetea si l-am surprins vulnerabil de cateva ori. ma bucur ca m-a ajutat de cateva ori sa-mi descopar prejudecati pe care nu mi le stiam. cred ca mai trebuie sa inteleaga desertaciunea clasamentelor, dar sunt convins ca va reusi, pentru ca iubeste viata si pe cei care ii asculta muzica.

la targu jiu, poate ca a schimbat un destin…

pe emil mitrache (celebru pentru rolul americanu‘ din sitcomul “la bloc” de pe protv) l-am intalnit la inceputul anilor ’90. ne initiam in televiziune la tvt’89, primul post independent aparut dupa Revolutie (desigur, la timisoara). pe atunci, impreuna cu dragos mostenescu si sorin matei, formau grupul umoristic tact, a carui faima depasise de mult granitele olteniei natale. mai tarziu, s-au intalnit cu florin calinescu si au realizat celebrele pastile tv numite “chestiunea zilei“, pe care le urmaream cu aceeasi placere cu care ma uit azi la mircea badea.

ne-am reintalnit dupa multi ani, cu ocazia filmarilor pentru editia de saptamana viitoare de la “aruncati din tren“. el a ajuns la pitesti, un oras ciudat, in care indiferenta si blazarea majoritatii oamenilor a fost estompata de cativa oameni ambitiosi, cu inima de aur. m-am simtit bine filmand impreuna, ne-am distrat foarte bine si a realizat o performanta spectaculoasa in competitia emisiunii. a fost descumpanit serios de cateva ori de retragerea in cochilia lor a pitestenilor la cateva idei pe care le-a avut pentru a-i face sa interactioneze in scopul de a ajuta o fetita care avea nevoie de ei, dar a trecut cu umor si optimism peste asta. uneori neatent si superficial, alteori incisiv si extrem de tonic, americanu’ a fost recunoscut pe strazile orasului, iar fanii sai au empatizat cu el si l-au ajutat.

poate ca a schimbat un destin…

Share

poli timisoara – rapid bucuresti 1-0: iar i-am batut pe fratii nostri

by

nu stiu cum se face, dar pe fratii nostri de la rapid i-am batut din nou. de aceasta data, pe “dan platinisanu”, intr-o repetitie generala inaintea meciului de marti, cu vfb stuttgart, pentru calificarea in grupele ligii campionilor. a fost primul meci in echipament alb-violet, dupa penibilul scandal cu escrocul de zambon. care crede ca, pe cativa dolari mototoliti poate cumpara un nume, un palmares si niste culori care nu se pot vinde, pentru ca ne apartin noua, timisorenilor.

m-a bucurat mult evolutia echipei. pentru prima oara de la inceputul acestui sezon, poli a inceput sa arate ca o echipa de clasa. mai avem mult de lucru, dar in afara de “betonul” din aparare, am inceput sa construim la mijloc si – poate sa spuna hizo ce-o vrea – i-am dominat pe giulesteni si, in afara unei ocazii din repriza a doua, care ne-a inghetat sangele in vine, am fost mai buni. am aratat pofta de joc, inteligenta, creativitate si am fost periculosi in atac. argumente care ma fac sa-mi inving scepticismul care ma bantuia inaintea meciului de marti cu svabii. apropo de stuttgart, nu cred ca ar trebui sa ne temem prea mult de o echipa germana, care n-a gasit alt atacant mai de soi decat romanul ciprian marica. sau “neamtul” gomez, pe care tocmai l-au vandut. sau “svabul” pogrebnyak. si care n-au auzit de legea pensiilor si il tin in poarta, cu tot cu baston, pe jens lehmann.

m-a dezamagit numarul mic de spectatori de la meciul cu rapid. am fost deziluzionat de felul in care goran si “ochelari” au dat tonul la peluza sud. m-a incantat reactia tribunei II, care a dat tonul scandarilor de cateva ori. le-am iubit si mai mult pe fetele ultras care vin timide, dar cu o seriozitate adorabila, si isi desfasoara lozincile in peluza sud. am avut marea onoare sa-l insotesc dupa meci, pe drumul spre tramvai, pe nicolae secosan, unul din simbolurile fotbalului din timisoara, pe care l-am rugat sa se apuce sa ne povesteasca in scris despre marile momente pe care le-a trait vreme de cateva decenii alaturi de culorile alb-violet, fara a abdica nici macar cu un cuvant de la valorile fundamentale ale jurnalisticii. sunt multumit si optimist pentru meciul de marti.

forza viola !

Share

comunism pe burta goala: cozile de pe vremea lui ceausescu

by

prietenii mei de la compania de productie media factory au realizat pentru realitatea tv un proiect despre viata romanilor pe vremea regimului comunist. am participat si eu la acest proiect, povestind o parte din amintirile mele de pe vremea lui ceausescu.

urasc cozile ! este unul din sentimentele pe care mi le-au facut cadou comunismul. totdeauna am simtit acut potentialul de violenta care zace in oamenii ce isi asteapta randul. chiar si in brutaria de la bunici, invaluit de mirosul de paine proaspat scoasa de la cuptor, cu memoria tejghelei albite de praful fainii pentru ca imi ajungea in dreptul nasului. acolo cred ca am descoperit prima data in privirile oamenilor chinuitoarea intrebare “daca se termina, pana ajung eu la rand ?”. in spatele careia intuiam intunecimea gandurilor despre ce ar fi fost in stare sa faca, daca painea s-ar fi terminat prea repede.

cu trecerea timpului, am invatat tacticile esentiale de supravietuire din cozile care ajunsesera tot mai dezorganizate si mai violente. era esential, pe masura ce te apropiai de punctul terminus, sa gasesti un perete sau o tejghea ca punct de sprijin si sa te feresti sa nu ajungi langa solidele bare de inox plasate pentru a forma un culoar de un metru in fata vanzatorului. puteai fi strivit fara ca multimea sa inteleaga ce se intampla. si la fel de important era sa stii cum sa-ti croiesti drumul afara din inclestare, aparandu-ti “prada” pe care ai obtinut-o atat de greu. poate aceste amintiri m-au marcat si pentru ca, la varsta aia, in ochii tai, totul are alte dimensiuni.

privind acum in urma, imi amintesc tot mai multe detalii de la cozile pe care am ajuns sa le detest. inclusiv infrigurarea cu care ma rugam, cand eram la rand si incercam, cu ultimele puteri, sa rezist presiunii care risca sa ma striveasca, ca mana vanzatorului sa nimereasca o bucata mai buna. noroc ca existenta comtim-ului in timisoara in care ne-am mutat pe cand eram in clasa a saptea asigura intregul oras cu carne de furat si majoritatea timisorenilor ajunsesera sa priveasca aproape cu dispret permanenta coada din fata magazinului oficial al combinatului, alcatuita majoritar din oameni veniti special din alte colturi ale tarii.

Share

poli timisoara – un egal cat o victorie

by

i-am invins. cu toti brazilienii lor. cu un mircea lucescu care stia toate smecheriile fotbalului romanesc, i-am invins. cum am facut ? e greu de explicat, mai ales la aceasta ora, cand mainile imi sunt amortite de atata alcool.

n-am vazut meciul, pentru ca, la peluza sud din timisoara nu mergi sa analizezi fazele, ci sa-ti sustii jucatorii. adica sa canti pana nu mai ai voce si dincolo de atat, sa dansezi pe scaunele fragile si sa participi la coregrafii din care nu intelegi nimic. coregrafia pentru acest meci a fost altfel ! profunda, fundamentala si extrem de simbolica, daca pot spune asa. data viitoare cand vreo galerie din lumea fotbalului va realiza o coregrafie care sa includa catedrala ortodoxa si domul catolic din oras, sa ma anuntati si pe mine.

dincolo de simbolistica, i-am invins. adica am reusit sa intoarcem in favoarea noastra totul: egalul din tur, ura fata de un lucescu convalescent, caruia nu am avut retineri sa-i reamintim mizeriile pe care le-a facut pe vremea comunismului, un nibombe imperial, un alexa care, dupa o incercare nereusita de a respinge cu piciorul din plonjon, s-a aruncat cu capul sa salveze pericolul. un pantilimon care a scos incredibil lovitura libera plasata la vinclu de un brazilian de milioane de dolari.

ieri seara, la timisoara, poli nu putea sa piarda. norii negri care amenintau cu o groaznica furtuna asupra timisoarei nu aveau cum sa se dezlantuie. pentru ca atata suflet era pus acolo de suporteri, incat nici amenintarea cu infractul lui lucescu nu mai conta. eram doar noi, imperiali, care duceam spre victorie o echipa care nici nu cred ca intelegea cate polite avea de platit.

impotriva unui stadion incandescent, nu poti invinge. oricati brazilieni ai baga pe teren. ieri, am avut forta sa impunem echipei victoria. adica, un egal alb. mai presus de milioanele lui ahmedovici. i-am dus la victorie pe niste jucatori care n-au auzit in viata lor de meciul din 1987. i-am ajutat sa simta cat de mult ne dorim sa eliminam cea mai dificila echipa cu care am fi putut pica.

restul, e istorie si barfa de doi lei. si prostie din partea jandarmilor timisoreni, care habar n-au ca locul in care “drojdierii” sarbatoresc victoria este sala olimpia, la doi pasi de hotelul “boavista“, unde erau cazati ucrainenii. absolut normala a fost reactia ultrasilor timisoreni, cand au vazut autocarul lui sahtior poposind in parcare: multa muie pentru lucescu si o sticla de bere aruncata din multime in capul celor de la sahtior. desigur, am luat niste lacrimogene in bot pe chestia asta.

in rest, pentru a descrie sarbatoarea de la timisoara, nu am destul talent. o fiesta braziliana, intr-un oras care astepta de ani de zile un astfel de moment. lasati-ne in pace, sa ne sarbatorim victoria ! maine, vom discuta despre viitorul adversar. astazi, avem voie sa ne imbatam.

Share

poli timisoara, un egal incomod pentru meciul de maine

by

dincolo de criticile rautacioase despre evolutia lui poli timisoara in meciul de la donetk, egalul obtinut in fata celor de la sahtior este foarte incomod pentru formatia alb-violet. motivul principal este ca rezultatul a creat asteptari foarte mari. daca am fi luat bataie, suporterii s-ar fi impacat cu situatia. acum, toata lumea a inceput sa spere. atmosfera este destul de confuza la timisoara, ciudat de dominata de scepticism. parca toata lumea uita ca sahtior trebuie sa invinga pe “dan paltinisanu“, si nu poli. noua ne este suficient un 0-0 sau 1-1. perspectiva care convine timisorenilor si pe care sabau o are in vedere. dincolo de declaratiile oficiale, in meciul de sambata contra gloriei bistrita, chiar daca a jucat cu echipa a doua, poli s-a lasat dominata, parca exersand partitura pentru maine.

ma bucur ca suporterii au inceput sa-si reaminteasca victoria cu dinamo din 1987, cand mircea lucescu l-a amenintat pe antrenorul timisorean cu generalii de militie si securitate, in cazul in care poli indrazneste sa-i invinga pe caini. si i-a invins, cu pretul retrogradarii in divizia b. nu stiu daca legiunea de jucatori straini a lui poli, in frunte cu antrenorul sabau, constientizeaza cat de mult isi doresc suporterii viola eliminarea lui sahtior. nu neaparat pentru calificarea spre liga campionilor, ci pentru ocazia revansei in fata unui antrenor care a profitat de spatele asigurat de organele de represiune de pe vremea comunismului, pentru a face legea in fotbalul romanesc. despre meritele ulterioare ale antrenorului mircea lucescu, jos palaria ! adevaratii timisoreni nu pot uita insa, CUM a reusit sa ajunga mare antrenor. la fel ca in cazul marilor magnati: nu ii intrebati despre cum au facut primul milion de dolari !

Share

timisoara – dolce far niente

by

nu mai reusisem sa ajung in timisoara de cateva luni, asa ca am profitat in aceasta saptamana, incercand sa redescopar orasul la care tin atat de mult. uneori, fara a putea sa-mi explic de ce. inca impregnat de impresiile proaspete ale unui voiaj prin cateva orase minunate ale europei, n-am putut sa nu observ ca – in mare – timisoara ar putea rivaliza oricand cu o buna parte dintre ele. insa nu prea reuseste…

toropit de canicula, parasit de o buna parte din localnicii plecati in vacante in croatia sau muntenegru, burgul cu aspect vienez se complace intr-un dolce far niente. fatadele cladirilor au ramas la fel de scorojite. iarba e uscata. copacii sunt neingrijiti si cresc in salbaticie, adesea coplesiti de balarii de inaltimea unui om. peste tot e plin de pet-uri si pungi cu gunoaie aruncate in tufisuri. sute de afise ale parangheliilor din ultimele luni sunt lipite peste tot, intr-un oribil talmes-balmes. piata unirii ramane un loc superb, plin de terase pe care lumea leneveste, construind planuri de afaceri sau calatorii niciodata duse pana la capat. ieri, cativa entuziasti au organizat sarbatorirea strazii eugeniu de savoya, pentru 30-40 de oameni a caror mandrie ca sunt timisoreni a invins canicula. maine, este ziua orasului, pentru care primaria va organiza un spectacol prafuit…

viata de noapte este cuprinsa de aceeasi letargie. clubul de jazz pod 16 si-a inchis portile. la d’arc nu s-a schimbat nimic de ani de zile. in van graph kfe, daca dai muzica mai tare apare politia, chemata de niste vecini ursuzi. la no name, vine lumea doar ziua, pentru plaja si baie in piscina. au aparut cateva locuri noi, insa – vorba unei prietene – parca sunt anume create pentru mortaciuni: cateva mese inconjurate de scaune pe care isi pierd vremea tineri blazati. in cladirea consulatului italian, cineva a deschis “apartamentul 3“, cu 3 camere in care incearca sa adune “lume faina”. peste drum, in curtea interioara a unei case vechi poti bea o bere cu prietenii, insa doar pana la ora 1:00. s-a mai deschis si “scart“, o alta curte langa noua biserica din parcul doina, tot loc de chill-out. un prieten a amenajat o terasa pe malul begheiului, langa piata maria, iar river deck-ul lui radu hambaras a ramas singurul loc decent in care mai gasesti ceva agitatie, daca faci abstractie de figurantii care vin sa-si etaleze jeep-urile si aceleasi tricouri penibile si fake de la gucci sau dolce & gabbana. noroc cu papillon cafe, unde se refugiaza artisti noctambuli, o parte din fetele frumoase de care e plin orasul sau hoinari din tari straine, care cauta sa socializeze cu tineri din romania.

astept meciul de miercuri, singurul eveniment care pare sa invioreze atmosfera dintr-o timisoara de care imi era dor…

Share