7 aprilie 1999
M-am trezit bine dispus: dupa-amiaza mergeam la meci. Am plecat spre centrele de presa. Era soare, frumos, dar ma grabeam sa termin ce aveam de lucru, ca sa pot sta linistit la meci. In Trg Republike, langa o terasa, doua echipe jucau baschet. Si-au adus doua panouri, au improvizat un careu si jucau, in semn de protest impotriva razboiului. Sportivii erau de la mai multe echipe din prima liga iugoslava.
La Centrul militar de presa am rasfoit buletinul ce il editau zilnic. Printe alte informatii pe care deja le aflasem, ba chiar cu mai multe amanunte, am vazut ca Ministerul iugoslav al Muncii a anuntat ca, deja, peste 1.800 de persoane – dintre care 500 de copii – au ramas fara adapost din cauza bombardamentelor.
Intr-un interviu acordat cotidianului bulgar “Monitor“, Zoran Djindjic, presedintele Partidului Democrat, a atras atentia asupra enormelor deservicii aduse Opozitiei sarbe de raidurile NATO impotriva Iugoslaviei. Din pacate, fara a fi ascultat de cineva. “Acum, este dificil sa explici oamenilor ca Serbia trebuie sa faca parte din Europa,” a spus Djindjic. “Este dificil sa explicam ca prietenii nostri ne bombardeaza, ne distrug fabricile, podurile, viata. NATO este o organizatie terorista, al carui obiectiv este modificarea granitelor. Daca aceasta interventie militara nu ar fi avut loc, 1999 si 2000 ar fi fost anii schimbarilor democratice in Iugoslavia. Acum, perspectiva este vaga.”
Prin centrul orasului, in fata chioscurilor de ziare, zeci de oameni asteptau linistiti la coada sa-si cumpere tigari. Peste 3 tone de tigari au fost aduse de la fabrica din Vranje. Se vindea doar cate un cartus de persoana, la alegere, intre marcile “Formula“, “Vek“, “Vels” sau “Filter 95“. Era, in acea perioada, o mare problema cu tigarile straine. Din fericire, nu a durat mult si bisnitarii au reinceput sa aduca “Marlboro” – tigarile mele preferate – si sa le vanda la negru, cu 3 DM/pachetul. Si cu acestea era o problema, deoarece trebuia sa le deosebesti pe cele originale de cele contrafacute. Intr-un final, am reusit sa gasim un bar unde aduceau “Marlboro” adevarate si am scapat de calvar.
Astazi, Ghenadii Selezniov s-a intalnit cu presedintele iugoslav Slobodan Milosevic. Presedintele Dumei a declarat, dupa intalnire, ca este de datoria poporului rus si a Rusiei sa ofere sprijin Serbiei. El a vizitat cateva localitati unde erau vizibile urmele bombardamentelor si podurile distruse de la Novi Sad. “Am vazut cu ochii mei ca acestea nu erau obiective militare si m-am convins ca NATO bombardeaza, fara discernamant, obiective civile,” a spus Selezniov. In timpul discutiilor cu oficialul rus, Slobodan Milosevic a acuzat NATO ca provoaca o catastrofa umanitara in Kosovo: “NATO bombardeaza Iugoslavia pentru a o ocupa, ceea ce a determinat o mare parte din locuitorii provinciei Kosovo sa-si paraseasca locuintele”.
Cotidianul “Kommersant” a anuntat ca razboiul din Iugoslavia a costat deja Rusia 2 milioane de dolari, prin trimiterea unor nave de razboi in Marea Adriatica si prin efectuarea de manevre militare suplimentare. Un purtator de cuvant al Flotei ruse a declarat ca “toate vapoarele flotei din Marea Neagra sunt in stare de alerta si nu asteapta decat ordinul comandamentului de la Moscova“, insa presedintele Boris Eltin a repetat, in aceasta dimineata, ca “Rusia nu va livra echipamente Iugoslaviei si nici nu se va lasa antrenata in conflictul din Balcani”. Duma, Camera inferioara a Parlamentului rus, dominata de opozitia comunista si nationalista, votase o rezolutie prin care se cerea guvernului sa livreze Iugoslaviei “arme, echipament militar si piese de schimb”.
Cineva ne-a aratat astazi, unul din manifestele aruncate din avioanele NATO, pe care scria “Take a look to the sky / Just before you die / Is the last time you will” (adica “Mai uita-te o data spre cer / Chiar inainte de a muri / O vei face pentru ultima oara”). Trecand peste cinismul mesajului, intr-unul din jurnalele RTS s-a aratat ca este, de fapt, un citat dintr-o piesa a formatiei americana de heavy-metal rock Metallica. Mi s-a parut atunci o gafa de proportii a propagandei NATO care, prin acest citat sinistru, desprins din muzica unei formatii considerata ca facand parte din curentul “dark” al muzicii rock, nu facea altceva decat sa confirme portretul unui agresor crud si sangeros, lipsit de orice sentimente umane, pe care propaganda sarba sa straduia sa-l contureze.
“Imi asum din plin responsabilitatile, considerand ca este esential sa nu stam fara sa facem nimic,” a declarat secretarul de stat al SUA Madeleine Albright, citat de AFP, ca raspuns la criticile unor demnitari americani. Acestia considerau ca Albright a gresit cand a apreciat ca amenintarea cu forta sau primul val de bombardamente vor fi suficiente pentru a-l supune pe Milosevic.
Bogdan Trifunovic, consilier al Presedintiei Iugoslave, a declarat astazi ca, urmare a acordului Milosevic-Rugova, peste 70.000 de etnici albanezi s-au intors la casele lor. Occidentalii nu l-au crezut si au spus ca, printre ipotezele luate in calcul, se numara si cea potrivit careia sarbii ii obliga pe albanezi sa se intoarca acasa, pentru a-i folosi ca scuturi umane. Adevarul era undeva la mijloc. Gheorghii, ziaristul rus care a avut voie sa mearga in Kosovo, ne-a spus ca a vazut o coloana de albanezi care se intorcea acasa. Erau flancati de membri ai unitatilor speciale ale Politiei sarbe care, inainte de a-i imbranci in curti si a le aminti ca aici este casa lor, ii obligau sa-si faca semnul Crucii.
In jurul orei 11:00, 8 proiectile au lovit cazarma din orasul Pec din Kosovo, fara a provoca victime, deoarece lumea era ascunsa in adaposturi sau isi parasise casele din apropiere. A fost lovit si satul Belopolje, unde mai multe case au fost avariate.
Potrivit cotidianului “El Pais“, cei doi jurnalisti ai postului de televiziune particular Telecinco din Spania, Jon Sistiaga Escudero si Bernabe Dominguez Lopez, care au fost arestati vineri de Politia sarba si retinuti la Pristina, au fost expulzati astazi in Macedonia.
Am hotarat sa mergem la meciul Partizan Belgrad – AEK Atena. Am luat un taxi pana la stadionul “Partizan”. La intrarile pe stadion, politistii ne-au controlat in geanta, dupa ce ne-au intrebat daca nu cumva avem vreun pistol. Nu era o gluma. Efectiv, in Iugoslavia, foarte multa lume detine pistoale cu glont. Orice sarb care implineste 18 ani poate obtine usor un permis de port-arma, in baza unei cereri, la care adauga doua recomandari din partea unor vecini sau a cuiva care il cunoaste. Sunt, in schimb, interzise pistoalele cu gaz, pe considerentul ca exista gaze toxice cu efect mortal si, in cazul unei crime, este mult mai usor sa se depisteze pistolul din care s-a tras un glont, decat cel din care s-a tras cu gaz paralizant. Datorita acestei reguli, la care se adauga proliferarea imensa a armelor de contrabanda, in multe baruri, discoteci sau magazine, alaturi de abtibildele care interziceau accesul cu caini sau cu inghetata in mana, erau lipite si cele care interziceau accesul persoanelor inarmate. Cu toate acestea, nu o data, scandalurile din carciumi au degenerat in schimburi de focuri sau conturile intre diverse persoane au fost reglate cu pistolul.
Am intrat pe stadion dupa ce meciul incepuse si ne-am cumparat alune prajite si seminte. Era o vreme superba si ne-am incalzit la soare, privind meciul. In tribune erau cam 15.000 de spectatori, care fluturau steaguri sarbesti, iugoslave si grecesti. Printre lozincile scrise pe pancarte, mi-a atras atentia una care il sfida pe Zeul Razboiului: “Nu mergem in adaposturi, ci pe stadioane, la meci !” Meciul a fost curat, nu prea spectaculos, prima repriza terminandu-se cu scorul de 1-1. In pauza, pe teren a intrat o fanfara, urmata de oficialii celor doua cluburi. A urmat o scurta ceremonie, in care incasarile au fost donate pentru cei ce au de suferit de pe urma bombardamentelor. De asemenea, s-a anuntat ca televiziunea greaca a platit – tot ca o donatie – 300.000 de marci pentru drepturile de transmisie a meciului.
In minutul 16 al celei de-a doua reprize, conform unui scenariu stabilit dinainte, spectatorii au navalit pe teren, purtand drapele imense si au oprit partida. Jucatorii le-au daruit tricourile pe care, in afara insemnelor cluburilor, erau desenate de acum celebrele tinte. Cand am iesit de pe stadion, am vazut cativa dintre oficialii greci scotand din plase pachete de tigari si impartindu-le microbistilor ce paraseau arena. Ne-am intors de la stadion si abia am apucat sa-mi mai trag sufletul, pentru ca a trebuit sa transmit despre meci si la agentia de presa Mediafax si la ProFM si la ProTV.
Dupa ce un oficial NATO anuntase in 29 martie ca redactorul sef al al ziarului albanez din Kosovo “Koha Ditore“, Baton Haxhiu, a fost executat de fortele sarbe, acesta a aparut in public, dezmintind informatia. El a afirmat ca a stat ascuns intr-o pivnita, vreme de 5 zile, dupa care a reusit sa fuga in munti si sa se refugieze in Macedonia, ajungand, in cele din urma, la Londra. “Informatia privitoare la moartea mea nu era chiar de necrezut, de vreme ce ma aflam impreuna cu un avocat, exact in ziua in a care acesta a fost ucis, in fata copiilor sai,” a declarat Haxhiu.
In noaptea trecuta, sarbii au inchis punctul de frontiera de la Morina, de la granita cu Albania, a anuntat Andrea Angeli, purtatorul de cuvant al OSCE la Tirana. 25 de refugiati, care au reusit, totusi, sa treaca granita, pentru ca nu erau etnici albanezi, au spus ca, in apropierea frontierei, au observat desfasurari de trupe. Alti martori oculari au afirmat ca sarbii au plantat in zona mai multe campuri de mine.
La 20:17, sirenele alarmei aeriene sunau din nou la Belgrad. Incepea o noua noapte de bombardamente. Ne-am dus, cum faceam de obicei cand incepea alarma, sa scrutam orizontul de pe acoperis. Ciudat, de undeva, din apropiere, se auzeau muzici si urale. Am coborat si ne-am dus pe colina Kalemegdan, de unde am vazut o gramada de lume adunata pe podul Brankov, care lega cartierul Novi Beograd de partea veche a capitalei. Nu-mi venea sa cred ce vedeam. In timp ce, la orizont, se observau tirurile antiaerienei, pe pod, sarbii au adus boxe si statii, pe care le-au urcat in remorca unui camion, au adus un grup electrogen si au pornit editia de seara a concertelor de protest impotriva atacurilor NATO. Erau cam 2.000 de oameni, cu lumanari in maini, care cantau alaturi de formatiile de pe scena improvizata.
Am sunat, imediat, la Bucuresti, si ne-am hotarat sa transmit in direct chiar de pe pod, o relatare despre ce se intampla. Am stat ca pe ace, pentru ca jurnalul de stiri incepea abia la 22:30 (ora Iugoslaviei) si imi era teama ca se va termina concertul pana atunci. Am avut, totusi, noroc. Am intrat in direct cu Lucian Mindruta, dupa ce ma indepartasem putin de mijlocul podului, unde avea loc concertul, pentru ca muzica sa nu-mi acopere vocea. Imi amintesc ca elanul de exaltare al sarbilor ma cuprinsese si pe mine si cred ca se simtea in voce, pentru ca Lucian mi-a administrat un dus rece. Dupa ce i-am povestit ce se intampla la Belgrad, accentuand asupra curajului vecin cu nebunia al celor de pe pod, el m-a intrebat daca oamenii aceia stiu ca, in acest timp, in Kosovo, compatriotii lor omoara barbati nevinovati si violeaza femei.
Intrebarea mi s-a parut (si mi se pare si acum) venita ca nuca in perete, asa ca replica mi-a venit imediat pe buze. I-am explicat lui Lucian ca oamenii acestia au venit aici spontan, din dorinta sincera de a-si apara podul cu pretul vietii, ca stiu foarte bine ce se petrece in Kosovo, iar restul e propaganda. Ca sarbii nu baga in seama nici propaganda NATO, care spune ca militarii sarbi ii masacreaza pe albanezi, nici propaganda iugoslava, care vorbeste de teroristii si separatistii albanezi. Pur si simplu, intrebarea lui mi s-a parut din alt film si realizam cat de putin inteleg cei din tara din ceea ce se intampla la Belgrad. Mile Carpenisan, care auzise ce spuneam in direct, m-a intrebat cine era in studio la Bucuresti. Nu vreti sa stiti ce a fost la gura lui, cand a auzit…
Reprezentantul UCK in Franta, Yll Selaj, a declarat agentiei AFP ca primii 15 voluntari inrolati in UCK au plecat de la Paris catre Albania. “Alti 200 de voluntari au parasit deja Franta, din proprie initiativa, fara a fi indrumati de noi.”
Am plecat ingandurat de pe pod si ma simteam vinovat. M-am hotarat sa incerc sa redau cat mai mult din atmosfera din Iugoslavia in transmisiile mele, fara a deveni subiectiv. A fost unul din momentele in care am simtit cel mai acut absurditatea razboiului si dificultatea de a o reda in cuvinte. Cred ca tonul replicii mele a fost cam taios, pentru ca, a doua zi, framantat si el de cuvintele mele, Lucian Mindruta m-a sunat, ca sa ma faca sa pricep ca nu s-a lasat, nici el, influentat de propaganda NATO, dar ce se intampla la Belgrad era greu de inteles si a avut, pe moment, impresia ca tin partea sarbilor si a simtit nevoia sa echilibreze cumva sentimentele pe care le declansa relatarea mea. Continui sa cred si acum ca nu a fost cea mai inspirata intrebare pe care mi-o putea pune si ca oamenii nu pot fi zugraviti doar in alb si negru.
“Suntem pe cale de a cauta alte intariri ale fortelor aeriene cu avioane de recunoastere si atac la sol, precum si cu alte mijloace,” a declarat astazi generalul american Wesley Clark, comandantul suprem al Fortelor Aliate in Europa, citat de AFP. Purtatorii de cuvant ai Pentagonului au refuzat sa confirme doborarea de catre sarbi a unui avion spion, spunand ca “politica noastra nu este de a discuta probleme care privesc spionajul”. Avionul spion de tip “Hunter“ poate sa zboare la 5.000 de metri altitudine si sa transmita imagini prin satelit statiilor de la sol si avioanelor AWACS care conduc pilotii NATO catre tintele lor. Este echipat cu doua motoare, masoara 7 metri lungime si 10 metri in deschiderea aripilor. Are o raza de actiune de 125 de kilometri si o autonomie de zbor de 8 ore, ziua sau noaptea. Saptamana trecuta, americanii au deplasat 8 avioane de acest tip in Albania.
Cand ajunsesem pe strada hotelului nostru, comentand, inca uimiti, cele vazute, am auzit pe deasupra capetelor noastre un suierat puternic, urmat, la cateva secunde, de inca unul. Acelasi sunet al unui imens cauciuc de tractor care s-a desumflat brusc. Am inlemnit, ascultand speriati. “Nu sta pe trotuar !” si-a amintit Mile, dupa care au urmat bubuiturile. Am sarit in mijlocul drumului, in timp ce geamurile de la cladirile din jur inca mai zdranganeau. “Asta a fost foarte aproape !” a spus Nelu, directorul hotelului nostru, cand am intrat pe usa. Am urcat repede pe acoperis. Dinspre centrul orasului se ridica o dara de fum albicios. Era ora 23:30. “Ce prosti sunt !” a exclamat, din nou, Nelu. “Asta este FOSTUL General Stab ! Haideti pana acolo !”
Am coborat si, in hol, ne-am intalnit cu un tip ce parea prieten cu Nelu. Inalt, cu o fata osoasa, parul des, grizonat si mustata stufoasa, avea mutra tipica a unui sarb. Mi l-a prezentat si mie: “Dragan, un scriitor de la noi.” Mile il cunoscuse mai devreme, cand a stat cu ei la masa. Ne-am inghesuit toti 4 in Renault-ul lui Nelu. Pe drum, l-am auzit pe Dragan intrebandu-l, cu voce scazuta, pe Nelu: “Ce-i cu asta ? E de-al nostru ?” Nelu a dat, afirmativ, din cap: “Nu e sarb, e roman, dar e ca si de-al nostru.”
Am trecut pe langa gara principala a Belgradului si am luat-o pe bulevardul Nemanjina. Nu departe de colt, la numarul 9, era cladirea lovita. Cand am ajuns noi, dinauntru tocmai iesea un grup de jurnalisti straini, cu camere video si aparate foto de gat, vociferand usor nemultumiti. Militarii sarbi care ii conduceau s-au rastit la ei si i-au adus langa noi, dincolo de un cordon de soldati. Ne-am invartit, calcand pe cioburi, sa ne dam seama ce s-a intamplat, pentru ca, in afara de geamurile sparte, nimic nu indica vreo explozie.
Cladirea de pe Nemanjina 9 era inalta, paralelipipedica si se afla langa cea a Guvernului Serbiei, oarecum in prelungirea acesteia. La nici 100 de metri era Spitalul de boli cardio-vasculare “Sf.Sava”, iar peste drum se aflau o biserica, hotel “Beograd” si multe cladiri vechi, cu apartamente. La geamuri, oamenii comentau, injurand nemultumiti. Se pare ca rachetele pe care le auzisem trecand peste capetele noastre erau celebrele “Tomahawk“. Odata lansate, de la mare distanta, zboara la joasa altitudine, paralel cu solul. Ajunse in apropierea tintei, se ridica brusc spre cer, de parca si-ar lua avant inaintea loviturii, dupa care coboara, la fel de brusc, lovind-o. In functie de modul cum sunt programate, pot exploda imediat sau cu intarziere, dupa ce strabat doua-trei plansee, si fac ravagii.
De aceea, oricat am dat ture in jurul cladirii de pe Nemanjina 9, aceasta parea neatinsa. Colegii nostri care au ajuns mai devreme si au fost dusi in interior sa filmeze ne-au povestit ca proiectilele au izbit acoperisul si doar unul a explodat, chiar in casa scarilor, insa nu avea incarcatura incendiara, asa ca focul izbucnit a fost stins rapid. Politistii sarbi au venit si ne-au cerut sa ne indepartam, pentru ca venisera genistii care intentionau sa dezamorseze racheta neexplodata.
Ne-am adunat langa masina lui Nelu si am plecat inapoi la hotel. Pe drum, Dragan ne-a explicat ca imobilul de pe Nemanjina 9 a fost, candva, sediul General Stab (Statul Major General al Armatei Iugoslave). De cand acesta a fost mutat in doua cladiri noi, construite pe bulevardul Knez Milosa, peste drum de sediul Guvernului sarb, imobilul a ramas in administrarea executivului, care l-a repartizat Ministerului Justitiei. Adapostea birourile personalului din minister. Toata lumea era convinsa ca americanii erau atat de prosti, incat s-au ghidat dupa vreo harta veche, inchipuindu-si ca au dat lovitura si au facut praf Statul Major General.
Cand am ajuns la hotel, am aflat ca la aceeasi ora, 23:30, a fost lovit si orasul Pancevo, insa nu am auzit bubuiturile. La televizor s-a anuntat ca, la Pristina, bombardamentul din noaptea aceasta a ranit mai multe persoane si ca artileria antiaeriana ar fi doborat un avion spion fara pilot de tip Hunter. Dupa care am avut parte de o portie de ras: RTS anuntase ca 1.500 de militari germani, aflati in tabara NATO de la Petrovac (Macedonia), si-ar fi lepadat armele si ar fi dezertat, fugind in Grecia. Revenind in registrul stirilor serioase, cotidianul grec “Athinaiki” pretindea ca, pana astazi, NATO ar fi pierdut 32 de avioane si 88 de soldati. S-a vehiculat intens informatia ca la Belgrad va sosi Spyros Kiprianou, care va discuta cu Milosevic eliberarea celor trei militari americani capturati de sarbi la granita cu Macedonia. Si ca, pe timpul vizitei sale de 24 de ore, bombardamentele vor fi intrerupte.
Rusia a suspendat programele de colaborare bilaterala cu Canada, ca raspuns la participarea acestei tari la atacurile NATO asupra Iugoslaviei, a anuntat Gill Hewkins, purtator de cuvant al Ministerului canadian al Apararii. Rusia a repatriat toti studentii militari rusi care participau la programe de pregatire in Canada, a rechemat 11 din ofiterii sai aflati la un curs de 6 luni pentru a invata franceza si engleza si a anulat alte 3 misiuni de studii pentru ofiteri.
Cu 10 minute inainte de ora 1:00, 6 proiectile au lovit, unul dupa altul, centrul orasului Cuprija. Din primele informatii, am aflat ca nu exista victime, desi pagubele sunt mari. Au fost distruse o sala de sport, cateva magazine si centrala de distribuire a curentului electric. Pompierii se luptau sa stinga incendiile izbucnite in cele 6 locuri.
La 4:20, orasele Cacak si Lucani (combinatul chimic “Milan Blagojev”) au fost, din nou, tintele avioanelor NATO, peste 50 de case fiind afectate de suflul exploziilor. Statiunea Tornik, folosita ca tabara de ski pentru copii, compusa din vreo 30 de cabane, a fost facuta scrum. Se pare ca sarbii au folosit-o drept tabara provizorie pentru soldati si au fost, din nou, descoperiti prin satelit. Pe la 5:20, Belgradul a fost survolat de avioane, care nu au lansat, insa, nici o bomba. Am aflat asta mai tarziu, pentru ca dormeam deja. La 7:30, s-a ridicat si alarma aeriana, cu putin inainte de a intra in direct la emisiunea de dimineata de la ProTV.