target: sârbii pleacă din Kosovo, refugiații albanezi se întorc

16 iunie 1999

Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.

Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?

Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.

Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.

Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”

Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”

Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”

Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.

Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”

Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.

Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?

Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.

Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.

La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.

Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.

Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”

Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”

Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”

În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.

În confuzia generală, militarii KFOR arestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.

În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.

La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.

Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-a federația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.

Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”

Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.

Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.

Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”

Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.

Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.

Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și România au scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.

Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.

Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.

Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.

Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.

Share

target: prima zi de pace

10 iunie 1999

Dialogul cu Cristi Tabără, în timpul transmisiei mele pentru emisiunea de dimineață, a fost, poate pentru prima oară, unul destins. I-am povestit, pe scurt, euforia din noaptea care trecuse. Față de cele relatate în transmisia de la miezul nopții, am adăugat că, după anunțarea veștii că războiul s-a terminat, de bucurie, rafalele de arme automate au răsunat în Priștina vreme de 15 minute. Au sunat sirenele și s-a tras cu antiaeriana în toate orașele Iugoslaviei. Primăria Belgradului a aprins globurile ce iluminau centrul, care nu mai fuseseră folosite de când a fost avariat sistemul energetic național. Mai mulți ziariști străini (chiar și români), dintre cei care au scos nasurile din camerele de hotel doar pentru a merge la conferințele de presă, s-au speriat văzând trasoarele antiaerienei și au transmis în relatările lor din această dimineață că Belgradul a fost din nou bombardat. Încă nu aflaseră ca e pace.

Cristi Tabără a râs și mi-a mulțumit pentru toate relatările mele din timpul acestui război, adăugând: “Dă-mi voie să fiu primul care te invită în emisiunea lui, când te vei întoarce acasă! Te așteptăm și îți promit că vom realiza împreună o emisiune întreagă, în care vom putea vorbi pe îndelete și vei putea povesti și acele lucruri care, așa cum m-ai lăsat să înțeleg, nu puteai să le spui cât timp te aflai acolo.” Am acceptat, desigur.

Nu m-am mai culcat după transmisie, deoarece mai aveam încă una pentru Știrile ProTV de la prânz. Am coborât bine dispus în bar, i-am cerut lui Dule o cafea tare și, când mi-a adus-o, l-am întrebat dacă nu doarme niciodată. A zâmbit, ușor flatat, și a mormăit că are șapte vieți și nu are nevoie de somn. Toate ziarele de astăzi publicau fotografii de la bucuria de pe străzile capitalei iugoslave. Dar – ceea ce m-a cam surprins – și textele integrale ale documentelor semnate la Kumanovo, inclusiv cele două anexe. La fel ca majoritatea sârbilor, am aflat din paginile sportive rezultatul meciului de aseară, cu Malta, în care Iugoslavia câștigase cu 4-1.

Am observat, în cotidianul “Blic“, primele apeluri către sârbii din Kosovo, în care erau rugați să nu-și părăsească gospodăriile, pentru că vor fi ocrotiți de forțele internaționale de menținere a păcii. Încă de ieri după-amiază, doi din cei mai aprigi sârbi care locuiau în provincie, Momcilo Trajkovic și episcopul Artemije, au venit înaintea sutelor de oameni adunați în fața unei săli de sport din Priștina, rugându-i să rămână la casele lor. “Cerem protecția forțelor internaționale, pentru a putea să rămânem la casele noastre,” spunea Trajkovic. “Violența și răzbunările nu sunt o rezolvare pentru criza din Kosovo.” La rândul său, episcopul Artemije le-a atras atenția oamenilor că acesta este un moment istoric pentru existența sârbilor în provincie. “Cei care rămân aici își vor dovedi adevăratul patriotism, în spiritul sfinților și martirilor Serbiei,” spunea el. “Dacă plecăm acum, nu ne vom mai putea întoarce niciodată.”

Văzându-și visul aproape realizat, reprezentanții UCK se grăbeau și ei să asigure pe toată lumea că nu vor începe vendetele. “Țelul UCK este retragerea soldaților și a forțelor paramilitare sârbe, iar după aprobarea rezoluției Consiliului de Securitate, vom continua lupta noastră pentru independență,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul de cuvânt al organizației separatiste. “Acordul de pace putea fi încheiat la Rambouillet, fără bombardamente sau masacre. Civilii sârbi din Kosovo au toate garanțiile din partea noastră că drepturile lor vor fi respectate. Credem că cei care au masacrat locuitorii provinciei vor pleca singuri din Kosovo. Sperăm că SUA și NATO vor reuși să mențină ordinea și liniștea, pentru că Poliția locală nu va reuși.”

Înaltul comisar al ONU pentru Refugiați Sadako Ogata a apreciat, într-un interviu publicat în cotidianul francez “Le Figaro“, că peste 400.000 de refugiați se vor întoarce în Kosovo până în luna septembrie. “În primul rând, vom facilita întoarcerea celor din tabare și a celor care trăiesc în vecinătatea frontierelor. Acest lucru poate fi realizat în cursul următoarelor 3 luni,” a afirmat Ogata, “dar o întoarcere masivă și dezorganizată nu va fi un lucru bun.” UNHCR se declară “îngrijorat” de soarta sârbilor care trăiesc în Kosovo. “Mulți dintre ei au fugit deja din provincie, iar alții ar putea, de asemenea, să dorească să plece (…) Trebuie să ne îngrijim de toți, de cei care doresc să plece sau să rămână. Trebuie să le asigurăm propria lor securitate. Acest lucru va fi – fără îndoială – foarte dificil la început.”

Pentru Știrile prânzului, n-am avut prea multe noutăți. Atmosfera la Belgrad era calmă și așteptam să înceapă concertul maraton promis de autorități, ca să văd dacă mi se împlinesc previziunile. Deja aflasem că unele formații refuză să participe. Mai erau puține minute până la deschiderea concertului, însă în piață nu se adunase lume aproape deloc. Sârbii reveneau, încet-încet, cu picioarele pe pământ. Știau că războiul a fost prețul rămânerii la putere a lui Milosevic și mai știau că acordul de pace va însemna sfârșitul domniei acestuia. Mai aveau, însă, de așteptat, cu același stoicism cu care înfruntaseră bombardamentele, apariția unui om politic, altul decât marionetele actualului președinte, pentru a le canaliza imensul potențial către reconstrucția țării.

Ajungând la Media Center, am ciocnit un pahar cu Viktor și cu cele două femei alături de care am fost tot războiul. Eram bucuroși că am scăpat și, deja, ei își făceau planuri de viitor. După ce am stat puțin de vorbă, m-am așezat în fața computerului, pentru că aveam mult de lucru. Declarațiile politice curgeau în valuri, întrerupte doar de știri despre ce se întâmpla în capitalele occidentale. Se aștepta ca, în curând, Javier Solana să anunțe încetarea oficială a raidurilor aeriene și votul din reuniunea Consiliului de Securitate al ONU. Am pregătit încă o sinteză a evenimentelor din ultimele 24 de ore, pentru ProFM.

În jurul orei 14:00, la un restaurant situat în partea macedoneană a punctului de frontieră de la Blace, au început discuțiile tehnice dintre ofițerii NATO și reprezentanții Poliției și Armatei iugoslave, în vederea pregătirii intrării în Kosovo a forței internaționale de pace. Acestea se refereau la aspectele practice ale operațiunii: schimb de frecvențe radio, coduri, hărți, desemnarea ofițerilor de legătură, stabilirea itinerariilor și a procedurilor pentru intrarea în Kosovo a forțelor NATO.

Primii militari din cadrul KFOR vor intra, probabil, în provincia sârbă în această seară, după votarea unei rezoluții ONU, a declarat un oficial NATO, citat de AFP. “Trupele britanice vor fi primele care vor intra în provincie,” a declarat Tony Blair. “KFOR va avea de înfruntat pericole reale. Nu pot garanta că nu se vor înregistra și pierderi de vieți umane.” Se referea la pericolul pe care îl reprezintă minele și elementele sârbe nemulțumite din cauza înfrângerii suferite.

Reacțiile politice la semnarea păcii aveau toate accentele din manualele de retorică. Cel mai ridicol a fost Zivorad Smiljanic, președintele Adunării regionale a Vojvodinei, care i-a trimis lui Slobodan Milosevic o telegramă în care îl felicita “pentru obținerea încă unei victorii și pentru că a deschis drumul păcii în Iugoslavia”. Penibilul situației a fost oarecum salvat de Dragan Veselinov, președintele Coaliției Vojvodina, care, după ce a precizat că salută încetarea războiului și încheierea acordului de pace, a declarat: “Ne-am luptat 77 de zile, iar acum am semnat un acord mai prost decât cel de la Rambouillet și suntem nevoiți să primim în Kosovo de două ori mai multe trupe străine decât prevedea acel acord. Este timpul ca Slobodan Milosevic să plece, pentru că, atât timp cât va fi el la putere, nimeni nu ne va ajuta să ne refacem țara.”

Vuk Draskovic își făcea binecunoscutul slalom între pozițiile pro și contra președintelui iugoslav. Aseară, într-un interviu transmis în direct de BBC, întrebat de viitoarea soartă a lui Milosevic, liderul SPO a răspuns: “Din păcate, președintele a fost ales de popor. Voința poporului este voința lui Dumnezeu. El poate fi schimbat doar prin votul alegătorilor.” Ei bine, astăzi, în cotidianul “Jutarnji list” din Zagreb, i-a apărut o declarație de alt tip, conform căreia regimul de la Belgrad trebuie schimbat, iar noul premier federal ar trebui să fie actualul președinte al Muntenegrului, Milo Djukanovic. “Dacă nu vor avea loc schimbări democratice în Serbia și Muntenegru, SPO nu va intra în nici un guvern,” afirma Draskovic. Referindu-se la situația din Kosovo, el a adăugat că “ambele părți – și forțele sârbe, și UCK – au făcut mult rău, însă fiecare crimă trebuie tratată individual. Sunt împotriva ideilor promovate de unii idioți, ca liderii Partidului Radical din Serbia, care erau de părere că sârbii trebuie să plece din Kosovo, odată cu Armata iugoslavă.” Și, pentru a completa circul, tot astăzi, Draskovic și-a infirmat declarațiile din ziar, pretextând că ar fi inventate.

Inventate sau nu, vorbele sale n-au rămas fără ecou. Vojislav Seselj, liderul radicalilor, a repetat astăzi că partidul său va părăsi guvernul, în momentul în care primul soldat din NATO va păși pe teritoriul provinciei Kosovo, o hotărâre definitivă urmând să fie luată în 14 iunie. “După ieșirea noastră din executiv, există două variante,” a explicat Seselj. “Prima este ca SPO să intre în coaliție cu Partidul Socialist din Serbia (SPS, al lui Milosevic) și cu Stânga Iugoslavă (JUL, al soției lui Milosevic). Cea de-a doua este organizarea de noi alegeri. Atunci, poporul va putea analiza ce a făcut fiecare politician în ultimele 77 de zile.”

Și Partidul Democrat cerea noi alegeri. Într-un comunicat trimis la Belgrad prin fax de Zoran Djindjic, se vorbea de coalizarea partidelor de opoziție din Serbia, care să solicite alegeri anticipate și înlocuirea lui Slobodan Milosevic. Schimbările democratice din Serbia erau văzute și de Adem Demaci, fostul lider politic al UCK, ca o condiție pentru ca sârbii și albanezii din Kosovo să poată trăi mai departe împreună.

Am fost atent, amintindu-mi de sfatul lui Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, la Vojislav Kostunica, președintele micuțului Partid Democrat din Serbia. Acesta a făcut o declarație fără echivoc. “Acordul tehnico-militar semnat la Kumanovo este un pas important pentru oprirea bombardamentelor, dar și unul, la fel de mare, către pierderea suveranității Iugoslaviei asupra provinciei Kosovo,” aprecia Kostunica. “Conform textului viitoarei rezoluții a Consiliului de Securitate, în Kosovo se va instaura regimul dictaturii militare a NATO. Așa numitul KFOR nu răspunde în fața nimănui, dar îi trage pe toți la răspundere. Prin această rezoluție, organizația teroristă auto-intitulată UCK este legalizată și, despre ea, se spune că va fi demilitarizată, însă nu dezarmată. De astăzi, Kosovo rămâne în interiorul Serbiei doar pe hartă.”

Demilitarizarea UCK nu va fi o sarcină ușoară. Ea se află înscrisă în rezoluția ONU. Înțelegem acum de ce liderii americani încearcă să obțină de la liderii UCK garanții pentru respectarea rezoluției,” a declarat Jacques Huntzinger, ambasadorul Franței în Macedonia, făcând aluzie la discuțiile lui Madeleine Albright cu reprezentanții gherilei. “Poziția Statelor Unite față de toți participanții la conflictul din Balcani, inclusiv față de UCK, este identică,” a precizat Strobe Talbott, care a discutat la Moscova despre participarea Rusiei la forța de menținere a păcii în Iugoslavia. “UCK trebuie să respecte condițiile păcii care au fost definite.”

În timp ce îmi selectam toate aceste declarații, Viktor a venit și m-a întrerupt, trăgându-mă în fața unui televizor. La RTS, apăruse Slobodan Milosevic, pentru o declarație oficială. Avea o față imobilă și o poziție rigidă și se adresa poporului în cel mai autentic limbaj de lemn. În jurul nostru se strânseseră toți sârbii din Media Center și, efectiv, n-am putut fi atent la vorbele lui Milosevic, pentru că aceștia îi parafrazau, plini de ironie, fiecare cuvânt. Îmi aminteam de comentariile pe care le făceam noi, când mai vedeam câte un discurs al lui Nicolae Ceaușescu. Însă cinismul lui Milosevic depășea orice închipuire. “Am dovedit că avem o armată de neînvins,” a spus el, “cea mai puternică armată din lume.”

După câteva secunde, sârbii au slobozit un potop de înjurături la adresa șefului statului. Acesta avea tupeul să pretindă că pierderile totale ale sârbilor în acest război se ridică la 462 de militari și 114 polițiști. Și aceasta în contextul în care toată lumea vorbea de 8-10.000 de soldați morți în timpul bombardamentelor și toți știam iadul de foc pe care au fost nevoiți să-l înfrunte militarii din sudul provinciei Kosovo, mai ales în ultima perioadă. Cu lacrimi în ochi, un sârb înalt, cu o stufoasă mustață căruntă, mi-a spus că nu-l vor uita niciodată pe Slobodan Milosevic, cel care, după moartea lui Tito, a preluat o Iugoslavie prosperă, cea mai mare țară din estul Europei, și a reușit să o aducă în situația de astăzi, după ce a pierdut, pe rând, Slovenia, Croația, Bosnia, Macedonia și, acum, Kosovo. Discursul lui Milosevic s-a încheiat cu urarea “Srecan vam mir!“, adică “Pace fericită!”. Imediat, formula a fost preluată, în bășcălie, de toți tinerii, care, în loc de “Bună ziua!”, au început să se salute cu “Srecan vam mir!”.

Pentru a șterge repede deplorabila impresie produsă de președintele iugoslav, RTS a difuzat, imediat, un reportaj despre întoarcerea primilor militari din Kosovo. Era impresionant. Niște imagini de-a dreptul cutremurătoare cu soldați obosiți, care nu apucau să-și dea rucsacii jos din spate, pentru că nu-și mai descleștau brațele din jurul iubitelor sau al părinților, care îi îmbrățișau plângând în hohote, de bucurie că băieții lor au scăpat cu viață. Nimic nu mai conta. Îmi amintesc și acum chipul unei tinere, care spunea cât de mult se bucură că, de acum înainte, poate culege liniștită o floare de pe câmp și poate privi seara stelele pe cer, împreună cu prietenul ei care s-a întors de la război.

NATO a anunțat, azi după-amiază, că asistă la o “mișcare de retragere” din provincia Kosovo a forțelor iugoslave, după ce mai multe informații referitoare la această retragere au fost date publicității la prânz, informează AFP. “Așteptăm din partea comandamentului militar să ne spună că această mișcare este în conformitate cu acordul militar semnat ieri și că ea va continua,” a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței. “NATO a decis, astăzi, să suspende bombardamentele asupra Iugoslaviei, după ce a constatat începerea retragerii trupelor iugoslave din Kosovo, în conformitate cu acordul militar încheiat miercuri,” a anunțat secretarul general al NATO Javier Solana.

Risipind orice speculație, Armata iugoslavă a început retragerea din Kosovo. Sârbii aveau 11 zile pentru retragere, iar, în prima fază, trebuiau să plece acasă 6.000 de militari și 50 de tancuri. Așa cum anunțase generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, primele unități militare au început să se retragă din provincie la 12:15, urmând ca primele unități de Poliție să plece de la Kosovska Mitrovica în jurul orei 15:00. Deja de ieri, un prim grup de polițiști sârbi s-au retras din regiunea Pomoravlje, unde acționaseră împotriva gherilelor UCK, și au sosit la Jagodina.

La 12:15, o primă coloană de 10 vehicule militare a plecat de la Merdare, pe șoseaua spre Podujevo. Din coloană făceau parte 3 camioane, un autobuz cu militari, unul cu civili și mai multe autoturisme. În apropiere, mai așteptau încă 50 de vehicule militare. O oră mai târziu, pe șoseaua Merdare-Podujevo, putea fi văzută o coloană de circa 100 de vehicule militare, printre care o baterie antiaeriană și câteva lansatoare de rachete sol-aer, iar la Podujevo erau deja adunate 30 de camioane și un grup de 50 de militari. La ora 16:00, de la Kosovska Mitrovica a plecat o coloană de 30 de camioane, jeep-uri și autobuze ale Poliției.

Generalul Pavkovic a declarat ca marea problema sunt cele 80.000 de mine plantate de sârbi în zona graniței cu Albania, care vor trebui dezamorsate împreună cu geniștii NATO. “Aceste câmpuri de mine erau ultimele garanții că teroriștii UCK nu vor încerca să intre în Kosovo,” a explicat el. “În provincie nu trebuie lăsat nici un moment de vid de autoritate, între retragerea Armatei iugoslave și intrarea forțelor de menținere a păcii.”

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat planul de pace pentru Kosovo, care autorizează desfășurarea imediată a forțelor NATO în provincie, relatează AFP. Rezoluția conferă Națiunilor Unite administrarea civilă a provinciei Kosovo. China a fost singurul membru al Consiliului de Securitate care s-a abținut de la vot, ceilalți 14 votând în favoarea rezoluției. Adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott este așteptat mâine la Bruxelles, pentru a prezenta un raport referitor la întrevederile sale la Moscova privind viitoarea participare a Rusiei la KFOR, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Avem speranța că vom ajunge la un rezultat care va satisface ambele părți, așa cum s-a întâmplat în Bosnia,” a declarat Shea. “Este clar că rușii doresc să facă parte din această forță și NATO va da dovadă de flexibilitate în acest sens.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut destul de povestit. A trebuit să vorbesc foarte repede, pentru a apuca să spun tot ce aveam de gând. În final, nu m-am putut abține să nu adaug că am avut dreptate: nici una din marile formații de rock din Iugoslavia nu a venit să cânte în Trg Republike, la concertul maraton plănuit de autorități în cinstea “victoriei“. Și bine au făcut, pentru că oamenii au profitat de lipsa de inspirație a organizatorilor, ignorând – ostentativ – scena pe care evoluau anemic niște formații de mâna a treia. Sârbii dovedeau că sunt realiști și nu bravează inutil, la comanda președintelui lor. Chiar dacă, aseară, s-au bucurat că totul s-a terminat, ca niște oameni normali, care nu au nici un motiv să iubească războiul. Spre uimirea și bucuria mea, răspunsul Andreei Esca a venit spontan: “Într-adevăr, au dovedit că nu iubesc războiul, dar și că sunt niște oameni care își iubesc patria!” Am fost impresionat de aceasta reacție. Simțeam că nu am stat 3 luni degeaba la Belgrad.

Cât mi-am așteptat rândul pentru a-mi transmite corespondența, am ascultat și celalalte știri, toate legate – desigur – de încheierea războiului din Iugoslavia. Semnarea acordului de la Kumanovo i-a bucurat pe refugiații albanezi cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru. “Noi, refugiații din România, așteptam de mult vestea păcii. Nu avem, însă încredere în regimul Milosevic și cred că în aceste 11 zile, cât este termenul de retragere a trupelor sârbe din Kosovo, militarii sârbi se vor deda la masacre. Așteptăm ca Armata sârbă să se retragă cu adevărat și atunci bucuria noastră va fi mai mare,” a declarat unul dintre ei. “Nu am unde să mă întorc, pentru că de 30 de ani locuiesc și muncesc în Iugoslavia. Îmi este frică să mă întorc, pentru că nimeni nu îmi garantează siguranța. Cred că voi pleca în Canada sau Danemarca,” spunea altul. La sosirea în stațiunea buzoiană, Bairam Hasani, refugiatul albanez cel mai îndrăgit de localnici, spunea că îi place mult în România și chiar și-ar dori să rămână aici, însă la aflarea veștii că în Kosovo este acum pace, l-a cuprins dorul de casă și era nerăbdător să se întoarcă.

Colonelul Maximilian Turza, de la Oficiul pentru Refugiați din cadrul Ministerului de Interne, a declarat că și refugiații sârbi din România vor să se întoarcă acasă. Deja a primit 20 de cereri de repatriere de la aceștia, în timp ce albanezii din Kosovo aflați în Romania nu vor să se întoarcă, în ciuda faptului că ONU a încheiat acordul de pace cu Iugoslavia.

Ambasadorul Sergiu Celac a anunțat că un buget anual de 5 miliarde de euro a fost deja aprobat să fie alocat statelor din Balcani afectate în urma războiului – Albania, Macedonia, Bosnia-Herțegovina și Croația – din partea Comisiei Europene. Pentru refacerea infrastructurii rutiere din regiune vor fi alocate 12 miliarde de dolari, iar pentru cea feroviară – 7 miliarde. Alte 25 de miliarde de dolari sunt prevăzute de Banca Europeană pentru Investiții pentru finalizarea proiectelor de refacere a infrastructurilor de transport și a celor energetice din zona de sud-est a Europei. Conform Bancii Mondiale, pagubele suferite în urma războiului de Serbia, Muntenegru și provincia Kosovo sunt estimate la circa 100 miliarde de dolari, în timp ce pentru România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria, nivelul estimat al pierderilor este de 2,5 – 2,7 miliarde de dolari.

Un număr de peste 100 de asociații și organizații guvernamentale din România s-au grăbit să fie primele la împărțirea tortului și au înființat Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică. Acesta își propune să sprijine participarea firmelor private românești la procesul de reconstrucție a Iugoslaviei și a întregii zone a Europei de Sud-Est. Grupul va colecta toate ofertele de participare la reconstrucție, va acorda consultanță firmelor care doresc să se implice în acest proces și va organiza contacte în spațiul iugoslav pentru evaluarea primelor urgențe și oportunități. Un alt obiectiv al inițiativei este contactarea organismelor financiare internaționale care și-au anunțat intenția de a aloca fonduri pentru reconstrucția Iugoslaviei, în vederea promovării ofertei românești. Antreprenorii români cred că au toate șansele să câștige licitațiile sau să participe la proiecte în calitate de subcontractori.

Iugoslavia a fost invitată, astăzi, să participe la Pactul pentru stabilitate în Balcani, adoptat de 40 de țări și organizații, cu condiția ca această țară să adere la principiile democrației, relatează AFP. Participanții au declarat că “Republica Federală Iugoslavia va fi binevenită în cadrul Pactului pentru stabilitate, ca membru cu drepturi depline, după reglementarea politică a crizei din Kosovo, ținând cont de necesitatea ca toți participanții să respecte principiile și obiectivele acestui pact”. Semnatarii au anunțat că “vor examina modalitățile prin care Republica Muntenegru să poată deveni una dintre primele beneficiare al pactului”.

În această seară, Consiliul Permanent al NATO a dat ordinul de intrare în Kosovo a forței internaționale de pace. Primii militari care vor pătrunde în provincie sunt membrii comando-urilor britanice și franceze, pentru a pregăti venirea celorlalte unități, care vor sosi începând de mâine. Desfășurarea întregii forțe internaționale este prevăzută să dureze mai multe săptămâni.

Debarcarea a 2.200 de pușcași marini americani care vor participa la KFOR a început în portul Litohoro, la sud de Salonic. Ei se vor deplasa direct la Skopje, în vederea desfășurării în Kosovo. Poliția greacă a dispersat un grup de 500 de comuniști care și-au petrecut noaptea în port, manifestând împotriva forțelor americane și a implicării lor în criza din Iugoslavia.

Jucându-mă cu telecomanda, m-am oprit puțin să văd jurnalul de la Sky News, unde se spunea că sârbii ar fi ras cu buldozerul un cimitir din Izbica, încercând să ascundă dovezile atrocităților comise în regiune. Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, declara că dețin imagini care confirmă mai multe mărturii ale unor refugiați albanezi, potrivit cărora forțele sârbe au intrat în 3 iunie în Izbica, dotate cu buldozere și au început să dezgroape cadavrele celor uciși de forțele de securitate începând cu jumătatea lunii martie. “Nu avem imagini ale buldozerelor la fața locului,” spunea Bacon. “Ceea ce avem noi este un cimitir care a fost fie acoperit, fie excavat, într-un fel sau altul.” Cuvintele lui erau ilustrate cu o fotografie făcută din satelit și datată 15 mai, care arată un câmp pe care păreau aliniate ceea ce analiștii au considerat a fi 143 de morminte. Într-o a doua fotografie, datată 3 iunie, în zona “mormintelor” se vedea o vastă suprafață întunecată. Ar fi fost, într-adevăr, impresionant, dacă nu ar fi fost vorba de un fals grosolan, pentru care toate televiziunile care au preluat știrea și-au cerut scuze. Însă au făcut-o mult mai târziu, după ce știrea se întipărise în conștiința opiniei publice, consolidând imaginea de criminali a sârbilor. Imagine de care NATO avea atât de multă nevoie, cel puțin în aceste zile.

Președintele Bill Clinton a proclamat în această seară, într-un discurs televizat adresat națiunii, victoria NATO în conflictul din Kosovo. “Pot să anunț poporul american că am obținut o victorie pentru o lume mai sigură, pentru valorile noastre democratice și pentru o Americă mai puternică,” a declarat Clinton. “Statele Unite și-au asumat în mod clar costul celei mai mari părți a campaniei militare. Noi am avut tehnologia care trebuia să domine și a dominat. Cred că acum este cel mai corect ca europenii să plătească cea mai mare parte a reconstrucției,” a spus secretarul de stat Madeleine Albright, la încheierea unei serii de reuniuni la Koln ale miniștrilor Afacerilor Externe din cadrul G-8. Bill Clinton declarase, la rândul său, că europenii trebuie să asigure cea mai mare parte a finanțării reconstrucției.

I-am invitat pe Nelu și pe Mile la o bere în Trg Republike. Voiam neapărat să-mi transmit de acolo corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții, ca să se audă în fundal muzica de la așa-zisul concert maraton. Am găsit cu greu o masă pe terasa restaurantului “Ruski car“, de unde puteam urmări ce se întâmpla în întreaga piață. Era ciudat. Toate mesele erau pline, însă, în afara unui grup de puștani, nimeni nu stătea în fața scenei, în ciuda eforturilor unui animator de a atrage lumea mai aproape.

Cu puțin înainte de a intra în direct cu Lucian Mîndruță, cu telefonul la ureche, m-am îndepărtat de difuzoare, până când Beavis (inginerul de sunet de la ProTV) mi-a confirmat că fundalul sonor din piață nu mai îmi acoperă vocea. Cu ajutorul lui, am reușit să echilibrez nivelul de sunet, de parcă am fi lucrat cu un mixer invizibil. După ce am rezumat ultimele informații despre retragerea din Kosovo și reacțiile politice de astăzi, Lucian m-a întrebat ce-i cu gălăgia care se auzea în jurul meu. Am povestit în jurnal metoda inedită a sârbilor de a protesta împotriva regimului de la Belgrad, boicotând concertul maraton din Trg Republike. Când îmi încheiam relatarea, prezentatorul de pe scenă tocmai anunța că “maratonul” se va termina la miezul nopții. Situația devenise mult prea ridicolă și ar fi fost culmea să-i lase pe bieții muzicanți să cânte până dimineața, în fața unei piețe goale. Oamenii și-au terminat berea și au plecat, încet, acasă. Ne-am întors și noi la hotel, să ne culcăm. Eram rupți de oboseală.

Slobodan Milosevic trebuie să se ducă la Haga și să se prezinte în fața TPI pentru crime de război. Iată ce ar trebui să facă,” a considerat Madeleine Albright, într-un interviu acordat CNN. “Sârbii știu acum că au fost conduși de cineva care a contribuit la distrugerea lor. Acum, trebuie ca o Serbie democratică, în care sunt aplicate principiile democrației, să fie acceptată în sânul comunității euro-atlantice. Dar Milosevic nu a manifestat niciodată semne de respect față de principiile democratice.”

Share

target: NATO bombardează televiziunea din Belgrad

22 aprilie 1999

Ne-am trezit chiar înainte de știrile RTS de la ora 10:00, când am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au făcut praf reședința lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa albă”, cum a fost numită, încă de pe vremea lui Tito, reședința președinților iugoslavi se afla pe strada Uzicka 15, într-o zonă superbă, inundată de verdeață. În cartier mai erau și vilele altor personalități importante din Serbia, ale unor celebri interlopi precum Arkan, dar și casele unor oameni obișnuiți. Dedinje a fost ținta bombardamentelor NATO încă de la începutul războiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat să se refugieze pe la rude sau prieteni. Prețul unei locuințe în această zonă a scăzut la 40 % din valoarea de la începutul războiului, iar unii și-ar fi vândut casele și cu 10.000 de mărci germane (de 10-15 ori mai puțin decât valoarea reală), numai să găsească vreun client dispus să-și riște banii.

Imaginile prezentate de RTS arătau că reședința lui Milosevic a fost aproape complet distrusă. O rachetă a lovit biroul președintelui, una a explodat în sufragerie, iar a treia a nimerit exact în dormitorul prezidențial. O mare parte din clădire s-a prăbușit din cauza exploziilor. Cu o undă de ironie în glas, crainica RTS a adăugat că “nici președintele, nici familia sa nu erau acasă“.

Potrivit AFP, mulți membri ai Congresului american se plâng de faptul că președintele francez Jacques Chirac a obținut un drept de veto asupra țintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmințit acest lucru, iar secretarul american al Apărării William Cohen a recunoscut că președintele Clinton aproba, el însuși, anumite ținte. “Vestea bună este că suntem în sânul unei alianțe,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este că suntem în sânul unei alianțe în care toate deciziile sunt luate prin consens.” La rândul său, senatorul republican Ted Stevens a acuzat aliații europeni că sunt responsabili pentru restricțiile pe care NATO le-a impus în alegerea țintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea să înceteze! Suntem în război!” a exclamat el.

Tot la știri s-a anunțat că, la ora 11:00, în zona Batajnica vor fi detonate câteva proiectile neexplodate, rămase din atacul de azi-noapte. L-am mai văzut și pe Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special cu problema iugoslavă al președintelui rus Boris Elțîn, care sosise la Belgrad pentru o vizită de o zi și, imediat, a intrat într-o convorbire oficială cu Milosevic. Ca toți ceilalți emisari ruși, la sosire, Cernomîrdin a promis că va încerca să găsească o soluție de stopare a tragediei din Iugoslavia.

Pentru că agențiile străine de știri au tot insistat, în ultimele zile, asupra mișcărilor de trupe ale NATO în Macedonia și Albania, unde se sugera că se pregătește un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sârbii au venit cu o replică. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unităților de mecanizate și blindate ale Armatei iugoslave, a anunțat că trupele sale nu au suferit, până acum, nici o pierdere și că tancurile sârbești sunt cele mai bune din lume. “Cunoscând bine terenul, cu oamenii pe care îi avem și – pe deasupra – bazându-ne pe patriotismul și calitatea lor morală, putem garanta că ne vom apăra cu hotărâre țara,” a asigurat el.

Și generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a ieșit la rampă, declarând că, până acum, unitățile sale ar fi doborât 16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fără pilot și 46 de rachete de croazieră. Alte 3 avioane și 52 de rachete de croazieră au fost doborâte de unitățile Corpului I, după cum a anunțat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.

Până acum, n-am prea auzit ca militarii sârbi să fi suferit pierderi. Am aflat însă, neoficial, că ar mai avea doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile să facă față aparatelor moderne ale NATO, dar le țin ascunse în bunkerele subterane. În paginile de mică publicitate ale ziarelor am văzut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunțuri seci, în care se menționa că și-au dat viața pentru patrie. Însă am remarcat dispariția unui vechi obicei la sârbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afișaj, pătrățele de hârtie cu chenar negru și o mică fotografie, pentru a anunța moartea celor dragi. Acestea au dispărut – pur și simplu – și bănuiesc că autoritățile au interzis lipirea lor.

https://www.youtube.com/watch?v=lRL5j0qBACc

Astăzi, raidurile NATO în sud au început devreme. La 10:25, au fost auzite detonații puternice în zona localității Cetinje din Muntenegru, însă oficialii Armatei iugoslave au anunțat că se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonică la joasă înălțime. La 10:30, după prima noapte liniștită din ultimele săptămâni, Priștina a fost zguduită de câteva explozii. Atacurile s-au întețit aici și, între 14:40 și 15:00, în zona capitalei provinciei Kosovo au căzut nu mai puțin de 30 de proiectile.

Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar să revadă și să actualizeze planurile unei intervenții terestre in provincia Kosovo, se arată în numărul de azi al cotidianului “The Washington Post“. “Circumstanțele coflictului ne obligă la a-i arăta Guvernului iugoslav că toate opțiunile sunt luate în calcul,” avertiza Solana, care crede, totuși, că actualele lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totuși, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut că bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei și vehiculelor militare sârbești și considera că intervenția elicopterelor Apache ar putea fi necesară și decisivă.

Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat, a promis din nou că Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, în cazul unei intervenții terestre a forțelor NATO în Kosovo. “Dacă Iugoslavia ar fi dispus de cel puțin o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300, ar fi putut doborî 20-30 de avioane de vânătoare ale NATO în fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi încetat de multă vreme,” a afirmat Selezniov. Știrea, preluată imediat de mass-media iugoslavă, i-a lăsat reci pe sârbi, care s-au convins de mult cât se pot baza pe “frații” ruși.

Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut că unele livrări de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrări de petrol, transportate cu vapoare și camioane-cisternă, după ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au făcut, dar nu se poate vorbi de cantități importante,” a admis Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, în condițiile bombardării rafinăriilor și oleoductelor devine bizară. Presa ungară a informat despre unele date neconfirmate, care atestă că cel puțin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.

Au continuat tensiunile dintre Serbia și Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Maras a respins cererea militarilor sârbi de a trece trupele sale în subordinea lor. “Nu există nici un motiv sau bază legală pentru o astfel de hotărâre,” a explicat Maras. “Până acum, în Muntenegru nu au existat situații care să nu poată fi rezolvate de forțele de Poliție.”

Astăzi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii săi au mobilizat 10.000 de simpatizanți ai președintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic făcuse o mișcare foarte inteligentă, când l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru și rival al președintelui Milo Djukanovic) în funcția de prim ministru al Guvernului federal. A păstrat aparența că acordă importanță Muntenegrului, deși guvernul federal nu are prea mari competențe, și a reușit să dezbine clasa politică muntenegreană. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia și Muntenegru sunt alimentate în mare măsură chiar de această situație.

Milan Komnenic, ministrul federal al Informațiilor, ne-a chemat la o conferință de presă. A început, desigur, cu informația că gherilele UCK continuă să atace frontiera dintre Albania și Iugoslavia. S-a amintit că teroriștii albanezi sunt pregătiți și înarmați de țările occidentale și că o intervenție terestră a NATO va fi destinată să deschidă culoarele prin care UCK să pătrundă în Kosovo. De aceea, s-au luat câteva măsuri speciale de finanțare a Armatei iugoslave. Totodată, Komnenic a făcut un scurt bilanț al bombardamentelor, arătând că, până acum, și-au pierdut viața 517 civili (dintre care 13 copii), alți 4.500 fiind răniți. Fără a da cifre, a fost pentru prima oară când un oficial iugoslav a recunoscut că și Armata a avut ceva pierderi, însă nesemnificative.

Milan Komnenic a adăugat că NATO a lansat nu mai puțin de 7.200 de lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sârbilor, a adăugat că peste 100.000 de oameni nu mai au apă curentă, aproape 500.000 au rămas fără slujbe, iar 400.000 de sârbi au plecat din Belgrad, unii în străinătate, iar alții – în zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a anunțat că viitoarea conferință de presă o va organiza la sediul SPO, pentru că Palatul federal în care ne aflam nu mai prezintă siguranță, având în vădere ultimele atacuri ale NATO.

Nu a terminat bine Komnenic, că a venit Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul iugoslav, care a declarat că bombardarea reședinței lui Slobodan Milosevic este un atentat la viața președintelui unei țări suverane. “Este un act criminal fără precedent în istorie, o crimă împotriva umanității,” a exclamat Matic, adăugând că, “potrivit standardelor internaționale, atacul este un act terorist, care trebuie sancționat ca atare”. Amintind despre bombardarea clădirii CK, Matic a afirmat că NATO a distrus stațiile radio și TV aflate acolo, deoarece intenționează să-și branșeze releele pe frecvențele folosite de acestea, pentru a-și difuza propriile programe în limba sârbă, menite să demoralizeze poporul.

Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scăpat ocazia să iasă la rampă, condamnând bombardarea “Casei albe”. El a adăugat, însă, ceva interesant: “De azi înainte, alături de țările NATO, în rândul țărilor agresoare au intrat și România, și Bulgaria.”

Lui Vuk Draskovic i-a ieșit un “porumbel” pe gură. Într-o conferință de presă, el a declarat că “după terminarea războiului, când albanezii din Kosovo se vor întoarce acasă, vom construi un pod al reconcilierii între ei și noi. Toți cei care au comis crime de război vor trebui pedepsiți.” Era prima oară când un oficial iugoslav spunea așa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar dacă nu avea nici o putere reală) și asta avea să-l coste destul de scump. Fără să judece prea mult consecințele unei astfel de declarații, Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a grăbit să o aprecieze drept “încurajatoare“.

Franța s-a angajat să finanțeze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limbă albaneză din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiaților din taberele din Albania și Macedonia. Donația se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, când sediul său de la Priștina a fost distrus și incendiat de forțele paramilitare sârbe. Redactorul șef Baton Haxhiu considera că ziarul îi poate informa pe refugiați despre evoluția conflictului din Kosovo, dar va și contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales în Macedonia, unde raporturile dintre refugiați și populația băștinașă sunt tensionate.

După atâtea declarații, îmi fierbea creierul și am ieșit să mă plimb puțin prin centru. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o coadă imensă, de 2-300 de persoane, care își așteptau rândul să cumpere țigări “Lord” sau “West. Câțiva polițiști păstrau ordinea și îi alungau pe țiganii care veniseră să cumpere și ei, pentru a le vinde mai târziu pe piața neagră, la suprapreț. N-am avut parte de liniște. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decât până la 16:09, însă m-am dus la Media Center, să aflu dacă s-a întâmplat ceva.

La 15:20, avioanele NATO atacaseră din nou Novi Sad-ul. După ce au lansat două bombe în zona rafinăriei, s-au îndreptat către ținta principală: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare că, în momentul atacului, pe pod erau oameni, însă nu se știe dacă cineva a fost rănit. Armata și Poliția au blocat imediat accesul pe pod.

Astăzi, o parte a personalului Ambasadei României la Belgrad a plecat acasă, evacuând bunurile de valoare existente în clădire. Femeile fuseseră trimise în țară în 23 martie, cu o zi înainte de începerea bombardamentelor, când multe ambasade își evacuaseră personalul. Acum, la Belgrad a mai rămas Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Alexandru Cornea, chiar dacă nu a fost nici acum acreditat de președintele Milosevic, și câțiva diplomați.

Nu știu dacă evacuarea de azi a avut vreo legătură cu faptul că Parlamentul României a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “împotrivă” și 99 de abțineri, hotărârea privind aprobarea cererii Alianței Nord-Atlantice de acordare a accesului fără restricții în spațiul nostru aerian. Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei române a sigurat în plenul Parlamentului că, din consultările cu NATO, a rezultat că statul român își va păstra suveranitatea deplină și controlul asupra spațiului aerian, chiar dacă Parlamentul României aprobă cererea de survol. El a adăugat că se vor încheia acorduri care să permită operațiunile militare ale NATO în spațiul aerian românesc, menținându-se traficul civil intern și internațional al României.

Alianța Nord-Atlantică va avea acces liber la o zonă din spațiul aerian bulgar care se întinde pe o distanță situată între 120 și 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la întoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanți de rang înalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele două părți au convenit ca avioanele NATO să nu survoleze marile orașe din această zonă, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vrața (vest) și centrala nucleară de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare rămân deschise aviației civile, “un regim special” fiind prevăzut pentru cel din Sofia.

Pentru a treia oară de la începutul bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate în direcția Serbiei au căzut astăzi, în jurul orei 17:00, în apropierea satului bulgar Babița, de lângă frontieră. După ce a survolat satul, cu un șuierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stâncă situată la 350 de metri de case. Un țăran aflat în apropiere a fost aruncat la pământ de suflul exploziei, dar nu a pățit nimic.

Apropo de aceste rachete, care au stârnit adesea hazul în Iugoslavia, trebuie spus că sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil să depisteze radarele inamicului și să se îndrepte către ele, distrugându-le. Cum sârbii își închid radarele în timpul atacurilor NATO, rachetele depistează, uneori, cele mai apropiate radare, care se întâmplă să fie ale bulgarilor. Totuși, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevăzute cu un sistem electronic, care le face să se dezamorseze și să se prăbușească fără a exploda, dacă nu își ating ținta într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de momentul în care racheta se activează și de viteza cu care se deplasează, astfel încât să nu lovească ținte din afara teritoriului iugoslav.

Agenția de presă independentă Beta a citat un apel adresat comunității internaționale de mai mulți intelectuali și economiști din Opoziția sârbă, reuniți sub titulatura G-17 Plus, în care aceștia avertizau NATO că atacurile sale întăresc popularitatea președintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat că bombardamentele au plasat forțele de Opoziție “între ciocanul NATO și nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este întărit de atacurile NATO, care au împins oamenii să se adune sub același drapel, pentru a face față unei agresiuni străine,” se menționează în apel. “Nu trebuie să fii foarte inteligent, ca să înțelegi că distrugerea uzinelor și a infrastructurii nu îi produce nici o daună, cu atât mai puțin politică, lui Milosevic. El nu muncește în uzine și nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”

Nu îl vizăm pe președintele Milosevic sau poporul sârb,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “The New York Times“. “Noi îi vizăm pe militari și infrastructura care susține instrumentele de represiune din Kosovo. Nu există nici o modificare în politica noastră.”

Forțele sârbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astăzi, în punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiaților a povestit că au plecat din Kosovska Mitrovica și au mers pe jos trei zile și trei nopți, în marș forțat. Sârbii i-au obligat să se oprească la Zrze, la 120 de kilometri de graniță, unde au rămas patru zile, înainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astăzi, am avut o confirmare că zonele de frontieră sunt minate, trei soldați macedoneni fiind internați în stare gravă în spitalul din Skopje, după ce au călcat pe o mină, lângă satul Malino, foarte aproape de granița iugoslavă. Această situație face cu atât mai periculoasă aventura refugiaților albanezi care încearcă să fugă din Kosovo.

Vom accepta pe teritoriul american până la 20.000 de refugiați albanezi fără adăpost, pe cei care au legături strânse de familie în Statele Unite și pe cei care sunt în mod particular vulnerabili, până ce se vor putea întoarce la căminele lor în siguranță,” a declarat vicepreședintele Al Gore, subliniind că primirea refugiaților este temporară. Conform AFP, organizațiile umanitare americane i-au scris la începutul lunii președintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adăposti pe refugiați la baza navală americană Guantanamo din Cuba.

Seara, am coborât la cină și ne-am luat cu vorba, uitând că televiziunile iugoslave au anunțat că vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, când a sunat alarma aeriană. Nici noi, dar nici mulți dintre sârbi n-au apucat să vadă interviul. La Cacak, oamenii au ieșit din case și au privit cu groază incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Lângă Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina – releul de pe Crni Vrh. Toate trei, în numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeași oră, o explozie cumplită i-a îngrozit pe locuitorii din Uzice, unde o rachetă a distrus poșta din mijlocul orașului. În afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rând podurile de cale ferată de la Ostruznica, Bogutovac și Krusevac.

Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participării secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relatează AFP. “Nu consider că este necesară o mediere în acest stadiu. În nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”

La ora 2:00, am descoperit că RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Șase minute mai târziu, am auzit afară urletele motoarelor unui avion în picaj, urmat de șuieratul unei rachete și o explozie puternică. Și apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul președintelui iugoslav a înghețat, după care a fost înlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperiș și, ca de obicei, ne-am aruncat privirile înspre cele trei direcții care ne îngrijorau: podul spre Pancevo, clădirea Studio B și clădirea RTS. Din direcția celei din urmă, se ridica un nor de fum și pe blocurile din jur începeau să se vadă reflexiile girofarurilor.

Am coborât în holul hotelului, unde au ajuns și Florin Dobre, Narcisa Iorga și Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodată. Nu-mi venea să cred că au bombardat televiziunea. Voiam să ajung mai repede acolo, să mă conving că nu-i adevărat. Înainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin să lase camera video la hotel. În acel moment, mi-a sărit țandăra și am șuierat, pe un ton care nu admitea nici o replică: “Fără cameră, nu ieșiți din hotel! Iar mâine vă faceți bagajele și plecați acasă!” Cred că aveam o față destul de răvășită, pentru că nu au îndrăznit să comenteze. Florin mi-a zâmbit complice, a luat camera video și am plecat spre televiziune. Mile Cărpenișan nu spunea nimic, dar îl simțeam la fel de tulburat.

Erau vreo 20 de minute de mers pe jos până la sediul RTS și nu știam cum să ajung mai repede. Îmi venea să fac cumva să zbor, mă enervau Narcisa și Florin că rămâneau în urmă și eram foarte furios. În Trg Republike, m-am pus în fața unui taxi și Mile l-a convins pe șofer să ne ia pe toți. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Loviseră televiziunea.

Am coborât din taxi și i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cât stăm aici, asculți doar de mine!” M-am uitat în jur, am văzut că mai erau cameramani și i-am zis: “Filmează tot ce poți!” Imaginea era de coșmar. Șase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulanțe, mașini de Poliție, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umpluseră cu locuitorii din zonă. Polițiștii urlau să nu stăm lângă clădiri, pentru că de sus continuau să cadă cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele țăndări, piuia obsedant. Peste tot se lăsase un fum înțepător.

Pompierii întindeau furtunele și aruncau apă spre clădirea fumegândă. Din sediul televiziunii ieșeau, împleticindu-se sau sprijiniți de colegi, angajații RTS. Derutați, refuzau să urce în ambulanțe și se repezeau înapoi, strigând numele unor colegi mai apropiați. M-am strecurat lângă o ambulanță, unde un tânăr căruia îi curgea un firicel de sânge din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeași poveste. “Nu știu cum s-a întâmplat… Eram în regia de emisie, am auzit un pocnet, am văzut o lumină orbitoare și am căzut lângă perete… Când s-a risipit fumul, vedeam afară. Nu mai exista nici un zid, nimic…”

Nu-mi dădeam seama unde a nimerit racheta. Clădirea televiziunii era cufundată în întuneric și avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o învăluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingătoare în mâini. În pragul fiecărei încăperi, strigau: “E cineva aici?” Ușile studiourilor erau smulse din balamale și monitoare sparte erau împrăștiate peste tot. Și, totuși, nu se vedea unde a lovit racheta.

Am fugit pe lângă biserica Sf.Mark, în spatele televiziunii, unde se vedea agitație. Erau militari, pompieri, gură-cască și vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am văzut unde lovise racheta: exact în regia de emisie. Întreaga aparatură de emisie se afla în aripa unui vechi teatru de păpuși. Clădirea părea tăiată, de sus până jos, cu un cuțit uriaș. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri și bucăți de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumătate din clădire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele răsturnate și câteva monitoare care încă mai pâlpâiau.

Pompierii încercau să degajeze molozul, dirijând cu grijă buldozerele. La un moment dat, au început să strige după o targă. Printre dărâmături, atârna corpul unui om, agățat cu picioarele în sus printre niște fiare. Agitația era inutilă. Din cap i se scurgea un șuvoi gros de sânge, care întuneca praful de pe jos.

M-am intors pe strada Aberdareva, chiar când medicii băgau în ambulanță un bărbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alți cameramani și fotografi, și m-am dus lângă el, să-i “țin spatele”. Printre ceilalți ziariști am văzut-o pe Narcisa și i-am strigat: “Vino și fă un stand-up!” Mi-a răspuns că nu are microfon. “Cu microfonul de pe cameră!” Mi-am dat seama că nu avea nici un pic de experiență de televiziune, pentru că stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fă unul!” Nici al doilea nu a fost mai grozav, așa că am lăsat-o baltă.

Câțiva polițiști au venit la noi și ne-au spus să plecăm. I-am repetat lui Florin să asculte doar ce îi spun eu și să filmeze mai departe. Îi știam prea bine pe polițiștii sârbi. După alte 10 minute, un alt polițist a venit și ne-a spus că ajunge cât am filmat. Am rămas până când un al treilea polițist a venit și a urlat, agitând un baston de cauciuc: “Cărați-vă de aici în p…. mamelor voastre! V-am spus o dată să plecați, fir-ați ai dracului cu televiziunile voastre blestemate!” Într-adevăr, ăsta era semnalul de plecare. Ne-am retras încet, la fel ca restul ziariștilor și am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost în stare să scoatem nici un cuvânt.

Ne-am uitat câteva minute la Studio B, unde se anunța un prim bilanț al bombardării televiziunii naționale: cel puțin un mort și 18 răniți. Însă nimeni nu știa exact numărul celor dispăruți. Comandamentul Apărării Civile făcea apel la locuitorii Belgradului să nu mai vină spre televiziune, pentru că avioanele NATO se apropiau într-un nou atac și exista posibilitatea ca sediul RTS să fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperiș.

Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS și a acuzat NATO că și-a încălcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat șocat, mai ales că primise asigurări scrise de la Jamie Shea că Alianța va evita victimele civile și în special jurnaliștii.

La ora 4:00, am auzit două explozii și am fost orbiți de două flame albăstrui. Imediat, o jumătate din oraș s-a cufundat în beznă. Fuseseră lovite transformatoarele de energie electrică din Zemun și Resnik. Imediat, antiaeriana sârbă a început să tragă cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orașul era acoperit de un nor dens de fum. În anumite zone, fumul avea culoarea portocalie și nu ne dădeam seama dacă este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public rămas în funcțiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitură. Încă un sfert din iluminatul stradal s-a stins și au dispărut jumătate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, când s-a luminat de ziuă. La 6:22, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Când Cristi Tabără m-a întrebat ce s-a întâmplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul și în vocea mea se cunoștea toată revolta pe care o simțeam.

Share

target: rachetele nato lovesc palatul de justiție din belgrad

7 aprilie 1999

M-am trezit bine dispus: după-amiază urma să mergem la meci. Am plecat spre centrele de presă. Era soare, frumos, dar mă grăbeam să termin ce aveam de lucru, ca să pot sta liniștit la meci. În Trg Republike, lângă o terasă, două echipe jucau baschet. Și-au adus două panouri, au improvizat un careu și jucau, în semn de protest împotriva războiului. Sportivii erau de la mai multe echipe din prima ligă iugoslavă.

La Centrul militar de presă am răsfoit buletinul pe care îl editau zilnic. Printe alte informații pe care deja le aflasem, ba chiar cu mai multe amănunte, am văzut că Ministerul iugoslav al Muncii a anunțat că peste 1.800 de persoane – dintre care 500 de copii – au rămas fără adăpost din cauza bombardamentelor.

Într-un interviu pentru cotidianul bulgar “Monitor“, Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat, a atras atenția asupra enormelor deservicii aduse Opoziției sârbe de raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. Din păcate, fără a fi ascultat de cineva. “Acum, este dificil să explici oamenilor că Serbia trebuie să facă parte din Europa. Este dificil să explicăm că prietenii noștri ne bombardează, ne distrug fabricile, podurile, viața. NATO este o organizație teroristă, al cărui obiectiv este modificarea granițelor. Dacă această intervenție militară nu ar fi avut loc, 1999 și 2000 ar fi fost anii schimbărilor democratice în Iugoslavia. Acum, perspectiva este vagă.”

Prin centrul orașului, în fața chioșcurilor de ziare, zeci de oameni așteptau liniștiți la coadă să-și cumpere țigări. Peste 3 tone de țigări au fost aduse de la fabrica din Vranje. Se vindea doar câte un cartuș de persoană, la alegere, între mărcile “Formula“, “Vek“, “Vels” sau “Filter 95“. În acea perioadă, era o mare problemă cu țigările străine. Din fericire, nu a durat mult și bișnițarii au reînceput să aducă “Marlboro” – țigările mele preferate pe atunci – și să le vândă la negru, cu 3 DM/pachetul. Și cu acestea era o problemă, deoarece trebuia să le deosebești pe cele originale de cele contrafăcute. Într-un final, am reușit să găsim un bar unde aduceau “Marlboro” adevărate și am scăpat de calvar.

Astăzi, Ghennadii Selezniov s-a întâlnit cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic. După întrevedere, președintele Dumei de stat a declarat că este de datoria poporului rus și a Rusiei să ofere sprijin Serbiei. El a vizitat podurile distruse de la Novi Sad și câteva localități unde erau vizibile urmele bombardamentelor. “Am văzut cu ochii mei că acestea nu erau obiective militare și m-am convins că NATO bombardează, fără discernământ, obiective civile,” a afirmat Selezniov. În timpul discuțiilor cu oficialul rus, Slobodan Milosevic a acuzat NATO că provoacă o catastrofă umanitară în Kosovo: “NATO bombardează Iugoslavia pentru a o ocupa, ceea ce a determinat o mare parte din locuitorii provinciei Kosovo să-și părăsească locuințele”.

Cotidianul “Kommersant” a anunțat că războiul din Iugoslavia a costat deja Rusia 2 milioane de dolari, prin trimiterea unor nave de război în Marea Adriatică și prin efectuarea de manevre militare suplimentare. Un purtător de cuvânt al Flotei ruse a declarat că “toate vapoarele flotei din Marea Neagră sunt în stare de alertă și nu așteaptă decât ordinul comandamentului de la Moscova“, însă președintele Boris Elțîn a repetat, în această dimineață, că “Rusia nu va livra echipamente Iugoslaviei și nici nu se va lăsa antrenată în conflictul din Balcani”. Duma, Camera inferioară a Parlamentului rus, dominată de opoziția comunistă și naționalistă, votase o rezoluție prin care se cerea guvernului să livreze Iugoslaviei “arme, echipament militar și piese de schimb”.

Cineva ne-a arătat astăzi, unul din manifestele aruncate din avioanele NATO, pe care scria “Take a look to the sky / Just before you die / Is the last time you will” (adică “Mai uită-te o dată spre cer / Chiar înainte de a muri / O vei face pentru ultima oară”). Trecând peste cinismul mesajului, într-unul din jurnalele RTS s-a explicat că este, de fapt, un citat dintr-o piesă a formației americane de heavy-metal rock Metallica. Mi s-a părut atunci o gafă de proporții a propagandei NATO care, prin acest citat sinistru, desprins din muzica unei formații din curentul “dark” al muzicii rock, nu făcea altceva decât să confirme portretul unui agresor crud și sângeros, lipsit de orice sentimente umane, pe care propaganda sârbă se străduia să-l contureze.

“Îmi asum din plin responsabilitățile, considerând că este esențial să nu stăm fără să facem nimic,” a declarat secretarul de stat al SUA Madeleine Albright, citat de AFP, ca răspuns la criticile unor demnitari americani. Aceștia considerau că Albright a greșit când a apreciat că amenințarea cu forța sau primul val de bombardamente vor fi suficiente pentru a-l supune pe Milosevic.

Bogdan Trifunovic, consilier al Președinției Iugoslave, a declarat astăzi că, urmare a acordului Milosevic-Rugova, peste 70.000 de etnici albanezi s-au întors la casele lor. Occidentalii nu l-au crezut și au spus că, printre ipotezele luate în calcul, se numără și cea potrivit căreia sârbii îi obligă pe albanezi să se întoarcă acasă, pentru a-i folosi ca scuturi umane. Adevărul era undeva la mijloc. Gheorghii, ziaristul rus care a avut voie să meargă în Kosovo, ne-a povestit că văzuse o coloană de albanezi care se întorcea acasă. Erau flancați de membri ai unităților speciale ale Poliției sârbe care, înainte de a-i îmbrânci în curți și a le aminti că aici este casa lor, îi obligau să-și facă semnul Crucii.

În jurul orei 11:00, 8 proiectile au lovit cazarma din orașul Pec din Kosovo, fără a provoca victime, deoarece lumea era ascunsă în adăposturi sau își părăsise casele din apropiere. A fost lovit și satul Belopolje, unde mai multe case au fost avariate.

Potrivit cotidianului “El Pais“, cei doi jurnaliști ai postului de televiziune particular Telecinco din Spania, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, care au fost arestați vineri de Poliția sârbă și reținuți la Priștina, au fost expulzați astăzi în Macedonia.

Am hotărât să mergem la meciul Partizan BelgradAEK Atena. Am luat un taxi până la stadionul “Partizan”. La intrările pe stadion, polițiștii ne-au controlat în geantă, după ce ne-au întrebat dacă nu cumva avem vreun pistol. Nu era o glumă. Efectiv, în Iugoslavia, foarte multă lume deține pistoale cu glonț. Orice sârb care împlinește 18 ani poate obține ușor un permis de port-armă, în baza unei cereri, la care adaugă două recomandări din partea unor vecini sau a cuiva care îl cunoaște. Sunt, în schimb, interzise pistoalele cu gaz, pe considerentul că există gaze toxice cu efect mortal și, în cazul unei crime, este mult mai ușor să se depisteze pistolul din care s-a tras un glonț, decât cel din care s-a tras cu gaz paralizant. Datorită acestei reguli, la care se adaugă proliferarea imensă a armelor de contrabandă, în multe baruri, discoteci sau magazine, alături de abțibildele care interziceau accesul cu câini sau cu înghețată în mână, erau lipite și cele care interziceau accesul persoanelor înarmate. Cu toate acestea, nu o dată, scandalurile din cârciumi au degenerat în schimburi de focuri sau conturile între diverși interlopi au fost reglate cu pistolul.

Am intrat pe stadion după ce meciul începuse și ne-am cumpărat alune prăjite și semințe. Era o vreme superbă și ne-am încălzit la soare, privind meciul. În tribune erau cam 15.000 de spectatori, care fluturau steaguri sârbești, iugoslave și grecești. Printre lozincile scrise pe pancarte, mi-a atras atenția una care îl sfida pe Zeul Războiului: “Nu mergem în adăposturi, ci pe stadioane, la meci!” Meciul a fost curat, nu prea spectaculos, prima repriză terminându-se cu scorul de 1-1. În pauză, pe teren a intrat o fanfară, urmată de oficialii celor două cluburi. A urmat o scurtă ceremonie, în care încasările au fost donate pentru cei care au de suferit de pe urma bombardamentelor. De asemenea, s-a anunțat că televiziunea greacă a plătit – tot ca o donație – 300.000 de marci pentru drepturile de transmisie a meciului.

În minutul 16 al celei de-a doua reprize, conform unui scenariu stabilit dinainte, spectatorii au năvălit pe teren, purtând drapele imense și au oprit partida. Jucătorii le-au dăruit tricourile pe care, în afara însemnelor cluburilor, erau desenate de acum celebrele ținte. Când am ieșit de pe stadion, am văzut câțiva dintre oficialii greci scoțând din plase pachete de țigări și împărțindu-le microbiștilor care părăseau arena. Ne-am întors de la stadion și abia am apucat să-mi mai trag sufletul, pentru că a trebuit să transmit despre meci și pentru agenția de presă Mediafax, și pentru ProFM, și pentru ProTV.

După ce un oficial NATO anunțase în 29 martie că redactorul șef al ziarului albanez din Kosovo “Koha Ditore“, Baton Haxhiu, a fost executat de forțele sârbe, acesta a apărut în public, dezmințind informația. El a afirmat că a stat ascuns într-o pivniță, vreme de 5 zile, după care a reușit să fugă în munți și să se refugieze în Macedonia, ajungând, în cele din urmă, la Londra. “Informația privitoare la moartea mea nu era chiar de necrezut, de vreme ce mă aflam împreună cu un avocat, exact în ziua în care acesta a fost ucis, în fața copiilor săi,” a declarat Haxhiu.

În noaptea trecută, sârbii au închis punctul de frontieră de la Morina, de la granița cu Albania, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE la Tirana. 25 de refugiați, care au reușit, totuși, să treacă granița, pentru că nu erau etnici albanezi, au povestit că, în apropierea frontierei, au observat desfășurări de trupe. Alți martori oculari au afirmat că sârbii au plantat în zonă mai multe câmpuri de mine.

La 20:17, sirenele alarmei aeriene sunau din nou la Belgrad. Începea o nouă noapte de bombardamente. Ne-am dus, cum făceam de obicei când începea alarma, să scrutăm orizontul de pe acoperiș. Ciudat, de undeva, din apropiere, se auzeau muzici și urale. Am coborât și ne-am dus pe colina Kalemegdan, de unde am văzut o grămadă de lume adunată pe podul Brankov, care lega cartierul Novi Beograd de partea veche a capitalei.

Nu-mi venea să cred ce vedeam! În timp ce, la orizont, se observau deja tirurile antiaerienei, pe pod, sârbii aduseseră boxe și stații, pe care le-au urcat în remorca unui camion, au adus un grup electrogen și au pornit ediția de seară a concertelor de protest împotriva atacurilor NATO. Erau cam 2.000 de oameni, cu lumânări în mâini, care cântau alături de formațiile de pe scena improvizată.

Am sunat, imediat, la București și ne-am hotărât să transmit în direct chiar de pe pod, o relatare despre ce se întampla. Am stat ca pe ace, pentru că jurnalul de știri începea abia la 22:30 (ora Iugoslaviei) și îmi era teamă că se va termina concertul până atunci. Am avut, totuși, noroc. Am intrat în direct cu Lucian Mîndruță, după ce mă îndepărtasem puțin de mijlocul podului, unde avea loc concertul, pentru ca muzica să nu-mi acopere vocea. Îmi amintesc că elanul de exaltare al sârbilor mă cuprinsese și pe mine și cred că se simțea în voce, pentru că Lucian mi-a administrat un duș rece. După ce i-am povestit ce se întâmpla la Belgrad, accentuând asupra curajului vecin cu nebunia al celor de pe pod, el m-a întrebat dacă oamenii aceia știu că, în acest timp, în Kosovo, compatrioții lor omoară bărbați nevinovați și violează femei.

Întrebarea mi s-a părut (și mi se pare și acum) venită ca nuca-n perete, așa că replica mi-a venit imediat pe buze. I-am explicat lui Lucian că oamenii aceștia au venit aici spontan, din dorința sinceră de a-și apăra podul cu prețul vieții, că știu foarte bine ce se petrece în Kosovo, iar restul e propagandă. Că sârbii nu bagă în seamă nici propaganda NATO, care spune că militarii sârbi îi masacrează pe albanezi, nici propaganda iugoslavă, care vorbește de teroriștii și separatiștii albanezi. Pur și simplu, întrebarea lui mi s-a părut din alt film și realizam cât de puțin înțeleg cei din țară din ceea ce se întampla la Belgrad. Mile Cărpenișan, care auzise ce spuneam în direct, m-a întrebat cine era în studio la București. Nu vreți să știți ce a fost la gura lui, când a auzit…

Reprezentantul UCK în Franța, Yll Selaj, a declarat agenției AFP că primii 15 voluntari înrolați în UCK au plecat de la Paris către Albania. “Alți 200 de voluntari au părăsit deja Franța, din proprie inițiativă, fără a fi îndrumați de noi.”

Am plecat îngândurat de pe pod și mă simțeam vinovat. M-am hotărât să încerc să redau cât mai mult din atmosfera din Iugoslavia în transmisiile mele, fără a deveni subiectiv. A fost unul din momentele în care am simțit cel mai acut absurditatea războiului și dificultatea de a o reda în cuvinte. Cred că tonul replicii mele a fost cam tăios, pentru că, a doua zi, frământat și el de cuvintele mele, Lucian Mîndruță m-a sunat, ca să mă facă să pricep că nu s-a lăsat, nici el, influențat de propaganda NATO, dar ce se întâmpla la Belgrad era greu de înțeles și a avut, pe moment, impresia că țin partea sârbilor și a simțit nevoia să echilibreze cumva sentimentele pe care le declanșa relatarea mea. Continui să cred și acum că nu a fost cea mai inspirată întrebare pe care mi-o putea pune și că oamenii nu pot fi zugrăviți doar în alb și negru.

“Suntem pe cale de a căuta alte întăriri ale forțelor aeriene cu avioane de recunoaștere și atac la sol, precum și cu alte mijloace,” a declarat astăzi generalul american Wesley Clark, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, citat de AFP. Purtătorii de cuvânt ai Pentagonului au refuzat să confirme doborârea de către sârbi a unui avion spion, replicând că “politica noastră nu este de a discuta probleme care privesc spionajul”. Avionul spion de tip “Hunter poate să zboare la 5.000 de metri altitudine și să transmită imagini prin satelit stațiilor de la sol și avioanelor AWACS care conduc piloții NATO către țintele lor. Este echipat cu două motoare, măsoară 7 metri lungime și 10 metri în deschiderea aripilor. Are o rază de acțiune de 125 de kilometri și o autonomie de zbor de 8 ore, ziua sau noaptea. Săptămâna trecută, americanii au deplasat 8 avioane de acest tip în Albania.

Când ajunsesem pe strada hotelului nostru, comentând, încă uimiți, cele văzute, am auzit pe deasupra capetelor noastre un șuierat puternic, urmat, la câteva secunde, de încă unul. Același sunet al unui imens cauciuc de tractor care s-a desumflat brusc. Am înlemnit, ascultând speriați. “Nu sta pe trotuar!” și-a amintit Mile, după care au urmat bubuiturile. Am sărit în mijlocul drumului, în timp ce geamurile de la clădirile din jur zdrăngăneau sinistru. “Asta a fost foarte aproape !” râdea Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, când am intrat pe ușă. Am urcat repede pe acoperiș. Dinspre centrul orașului se ridica o dâră de fum albicios. Era ora 23:30. “Ce proști sunt!” a exclamat, din nou, Nelu. “Ăsta este FOSTUL General Stab! Haideți până acolo!”

Am coborat și, în hol, ne-am întâlnit cu un tip care părea prieten cu Nelu. Înalt, cu o față osoasă, părul des, grizonat și mustață stufoasă, avea mutra tipică a unui sârb. Mi l-a prezentat și mie: “Dragan, un scriitor de la noi.” Mile îl cunoscuse mai devreme, când a stat cu ei la masă. Ne-am înghesuit toți 4 în Renault-ul lui Nelu. Pe drum, l-am auzit pe Dragan întrebându-l, cu voce scăzută, pe Nelu: “Ce-i cu ăsta? E de-al nostru?” Nelu a dat, afirmativ, din cap: “Nu e sârb, e român, dar e ca și de-al nostru.”

Am trecut pe lângă gara principală a Belgradului și am luat-o pe bulevardul Nemanjina. Nu departe de colț, la numărul 9, era clădirea lovită. Când am ajuns noi, dinăuntru tocmai ieșea un grup de jurnaliști străini, cu camere video și aparate foto de gât, vociferând ușor nemulțumiți. Militarii sârbi care îi conduceau s-au răstit la ei și i-au adus lângă noi, dincolo de un cordon de soldați. Ne-am învârtit, călcând pe cioburi, să ne dăm seama ce s-a întâmplat, pentru că, în afară de geamurile sparte, nimic nu indica vreo explozie.

Clădirea de pe Nemanjina 9 era înaltă, paralelipipedică și se afla lângă cea a Guvernului Serbiei, oarecum în prelungirea acesteia. La nici 100 de metri, era Spitalul de boli cardio-vasculare “Sf.Sava”, iar peste drum se aflau o biserică, hotel “Beograd” și multe clădiri vechi, cu apartamente. La geamuri, oamenii comentau, înjurând nemulțumiți. Se pare că rachetele pe care le auzisem trecând peste capetele noastre erau celebrele “Tomahawk“. Odată lansate, de la mare distanță, zboară la joasă altitudine, paralel cu solul. Ajunse în apropierea țintei, se ridică brusc spre cer, de parcă și-ar lua avânt înaintea loviturii, după care coboară, la fel de brusc, lovind-o. În funcție de modul cum sunt programate, pot exploda imediat sau cu întârziere, după ce străbat două-trei planșee și fac ravagii.

De aceea, oricâte ture am dat în jurul clădirii de pe Nemanjina 9, aceasta părea neatinsă. Colegii nostri care au ajuns mai devreme și au fost duși în interior să filmeze ne-au povestit că proiectilele au izbit acoperișul și doar unul a explodat, chiar în casa scărilor, însă nu avea încărcătură incendiară, așa că focul izbucnit a fost stins rapid. Polițiștii sârbi au venit și ne-au cerut să ne îndepărtăm, pentru că veniseră geniștii care intenționau să dezamorseze racheta neexplodată.

Ne-am adunat lângă mașina lui Nelu și am plecat înapoi spre hotel. Pe drum, Dragan ne-a explicat că imobilul de pe Nemanjina 9 a fost, cândva, sediul General Stab (Statul Major General al Armatei Iugoslave). De când acesta a fost mutat în două clădiri noi, construite pe bulevardul Knez Miloșa, peste drum de sediul Guvernului sârb, imobilul a rămas în administrarea executivului, care l-a repartizat Ministerului Justiției. Adăpostea birourile personalului din minister. Toată lumea era convină că americanii erau atât de proști, încât s-au ghidat după vreo hartă veche, închipuindu-și că au dat lovitura și au făcut praf Statul Major General.

Când am ajuns la hotel, am aflat că la aceeași oră, 23:30, a fost lovit și orașul Pancevo, însă nu am auzit bubuiturile. La televizor s-a anunțat că, la Priștina, bombardamentul din noaptea aceasta a rănit mai multe persoane și că artileria antiaeriană ar fi doborât un avion spion fără pilot de tip Hunter. După care am avut parte de o porție de râs: RTS anunțase că 1.500 de militari germani, aflați în tabăra NATO de la Petrovec (Macedonia), și-ar fi lepădat armele și ar fi dezertat, fugind în Grecia. Revenind în registrul știrilor serioase, cotidianul grec “Athinaiki” pretindea că, până astăzi, NATO ar fi pierdut 32 de avioane și 88 de soldați. S-a vehiculat intens informația că la Belgrad va sosi Spyros Kiprianou, care va discuta cu Milosevic eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi la granița cu Macedonia. Și că, pe timpul vizitei sale de 24 de ore, bombardamentele vor fi întrerupte.

Rusia a suspendat programele de colaborare bilaterală cu Canada, ca răspuns la participarea acestei țări la atacurile NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Gill Hewkins, purtător de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării. Rusia a repatriat toți studenții militari ruși care participau la programe de pregătire în Canada, a rechemat 11 din ofițerii săi aflați la un curs de 6 luni pentru a învăța franceza și engleza și a anulat alte 3 misiuni de studii pentru ofițeri.

Cu 10 minute înainte de ora 1:00, 6 proiectile au lovit, unul după altul, centrul orașului Cuprija. Din primele informații, am aflat că nu există victime, deși pagubele sunt mari. Au fost distruse o sală de sport, câteva magazine și centrala de distribuire a curentului electric. Pompierii se luptau să stingă incendiile izbucnite în cele 6 locuri.

La 4:20, orașele Cacak și Lucani (combinatul chimic “Milan Blagojevic“) au fost, din nou, țintele avioanelor NATO, peste 50 de case fiind afectate de suflul exploziilor. Stațiunea Tornik, o tabără de ski pentru copii, compusă din vreo 30 de cabane, a fost făcută scrum. Se pare că sârbii au folosit-o drept tabără provizorie pentru soldați și au fost, din nou, descoperiți prin satelit. Pe la 5:20, Belgradul a fost survolat de avioane, care nu au lansat, însă, nici o bombă. Am aflat asta mai târziu, pentru că dormeam deja. La 7:30, s-a ridicat și alarma aeriană, cu puțin înainte de a intra în direct la emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share