22 aprilie 1999
Ne-am trezit chiar inainte de stirile RTS de la ora 10:00, cand am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au facut praf resedinta lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa alba”, cum a fost numita, inca de pe vremea lui Tito, resedinta presedintilor iugoslavi, se afla pe strada Uzicka 15, intr-o zona superba, inundata de verdeata. In cartier mai erau si vilele altor personalitati importante din Serbia, dar si casele unor oameni obisnuiti. Dedinje a fost tinta bombardamentelor NATO inca de la inceputul razboiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat sa se refugieze pe la rude sau prieteni. Pretul unei locuinte in aceasta zona a scazut la 40 % din valoarea de la inceputul razboiului, iar unii si-ar fi vandut casele si cu 10.000 de marci (de 10-15 ori mai putin decat valoarea reala), numai sa gaseasca vreun client dispus sa-si riste banii.
Imaginile prezentate de RTS aratau ca resedinta lui Milosevic a fost aproape complet distrusa. O racheta a lovit biroul presedintelui, una a explodat in sufragerie, iar a treia a nimerit exact in dormitorul prezidential. O mare parte din cladire s-a prabusit din cauza exploziilor. Cu o unda de ironie in glas, crainica RTS a adaugat ca “nici presedintele, nici familia sa nu erau acasa“.
Potrivit AFP, multi membri ai Congresului american se plang de faptul ca presedintele francez Jacques Chirac a obtinut un drept de veto asupra tintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmintit acest lucru, iar secretarul american al Apararii William Cohen a recunoscut ca presedintele Clinton aproba, el insusi, anumite tinte. “Vestea buna esta ca suntem in sanul unei aliante,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este ca suntem in sanul unei aliante in care toate deciziile sunt luate prin consens.” La randul sau, senatorul republican Ted Stevens a declarat ca aliatii europeni sunt responsabili pentru restrictiile pe care NATO le-a impus in alegerea tintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea sa inceteze ! Suntem in razboi !” a exclamat el.
Tot la stiri s-a anuntat ca, la ora 11:00, in zona Batajnica vor fi detonate cateva proiectile neexplodate, ramase din atacul de azi-noapte. L-am mai vazut si pe Viktor Cernomirdin, insarcinatul special cu problema iugoslava al presedintelui rus Boris Eltin, care a sosit la Belgrad pentru o vizita de o zi si, imediat, a intrat intr-o convorbire oficiala cu Milosevic. Ca toti ceilalti emisari rusi, la sosire, Cernomirdin a spus ca va incerca sa gaseasca o solutie de stopare a tragediei din Iugoslavia.
Pentru ca agentiile straine de stiri au tot insistat, in ultimele zile, asupra miscarilor de trupe ale NATO in Macedonia si Albania, unde se sugera ca se pregateste un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sarbii au venit cu o replica. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unitatilor de mecanizate si blindate ale Armatei iugoslave, a anuntat ca trupele sale nu au suferit, pana acum, nici o pierdere si ca tancurile sarbesti sunt cele mai bune din lume. “Cunoscand bine terenul, cu oamenii pe care ii avem si – pe deasupra – bazandu-ne pe patriotismul si calitatea lor morala, putem garanta ca ne vom apara cu hotarare tara,” a spus el.
Si generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a iesit la rampa, declarand ca, pana acum, unitatile sale ar fi doborat 16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fara pilot si 46 de rachete de croaziera. Alte 3 avioane si 52 de rachete de croaziera au fost doborate de unitatile Corpului I, dupa cum a anuntat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.
Pana acum, n-am prea auzit ca militarii sarbi sa fi suferit pierderi. Am aflat insa, neoficial, ca mai au doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile sa faca fata aparatelor moderne ale NATO, si le tin ascunse in bunkerele subterane. In paginile de mica publicitate ale ziarelor am vazut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunturi seci, in care se mentiona ca si-au dat viata pentru patrie. Insa am remarcat disparitia unui vechi obicei la sarbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afisaj, patratele de hartie cu chenar negru si o mica fotografie, pentru a anunta moartea celor dragi. Acestea au disparut, pur si simplu, si banuiesc ca autoritatile au interzis lipirea lor.
Astazi, raidurile NATO in sud au inceput devreme. La 10:25, au fost auzite detonatii puternice in zona localitatii Cetinje din Muntenegru, insa oficialii Armatei iugoslave au anuntat ca se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonica la joasa inaltime. La 10:30, dupa prima noapte linistita din ultimele saptamani, Pristina a fost zguduita de cateva explozii. Atacurile s-au intetit aici si, intre 14:40 si 15:00, in zona capitalei provinciei Kosovo au cazut nu mai putin de 30 de proiectile.
Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar sa revada si sa actualizeze planurile unei interventii terestre in provincia Kosovo, se arata in numarul de azi al cotidianului “Washington Post“. “Circumstantele coflictului ne obliga la a-i arata Guvernului iugoslav ca toate optiunile sunt luate in calcul,” a declarat Solana, care crede, totusi, ca actualele lovituri aeriene impotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totusi, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut ca bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei si vehiculelor militare sarbesti si considera ca interventia elicopterelor Apache ar putea fi necesara si decisiva.
Ghenadii Selezniov, presedintele Dumei de stat, a promis din nou ca Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, in cazul unei interventii terestre a fortelor NATO in Kosovo. “Daca Iugoslavia ar fi dispus de cel putin o baterie ruseasca de aparare antiaeriana S-300, ar fi putut dobori 20-30 de avioane de vanatoare ale NATO in fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi incetat de multa vreme,” a afirmat Selezniov. Stirea, preluata imediat de mass-media iugoslava, i-a lasat reci pe sarbi, care s-au convins de mult cat se pot baza pe “fratii” rusi.
Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut ca unele livrari de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrari de petrol, transportate cu vapoare si camioane cisterna, dupa ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au facut, dar nu se poate vorbi de cantitati importante,” a declarat Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU impotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, in conditiile bombardarii rafinariilor si oleoductelor devine bizara. Presa ungara a informat despre unele date neconfirmate, care atesta ca cel putin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.
Au continuat tensiunile dintre Serbia si Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Maras a declarat ca a respins cererea militarilor sarbi de a trece trupele sale in subordinea lor. “Nu exista nici un motiv sau baza legala pentru o astfel de hotarare,” a explicat Maras. “Pana acum, in Muntenegru nu au existat situatii care sa nu poata fi rezolvate de fortele de Politie.”
Astazi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii sai au mobilizat 10.000 de simpatizanti ai presedintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic facuse o miscare foarte inteligenta, cand l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru si rival al presedintelui Milo Djukanovic) in functia de prim ministru al Guvernului federal. A pastrat aparenta ca acorda importanta Muntenegrului, desi guvernul federal nu are prea mari competente, si a reusit sa dezbine clasa politica muntenegreana. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia si Muntenegru sunt alimentate in mare masura chiar de aceasta situatie.
Milan Komnenic, ministrul federal al Informatiilor, ne-a chemat la o conferinta de presa. A inceput, desigur, cu informatia ca gherilele UCK continua sa atace frontiera dintre Albania si Iugoslavia. S-a amintit ca teroristii albanezi sunt pregatiti si inarmati de tarile occidentale si ca o interventie terestra a NATO va fi destinata sa deschida culoarele prin care UCK sa patrunda in Kosovo. De aceea, s-au luat cateva masuri speciale de finantare a Armatei iugoslave. Totodata, Komnenic a facut un scurt bilant al bombardamentelor, aratand ca, pana acum, si-au pierdut viata 517 civili (dintre care 13 copii), alti 4.500 fiind raniti. Fara a da cifre, a fost pentru prima oara cand un oficial iugoslav a recunoscut ca si Armata a avut ceva pierderi, insa nesemnificative.
Milan Komnenic a adaugat ca NATO a lansat nu mai putin de 7.200 de lovituri aeriene impotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sarbilor, a adaugat ca peste 100.000 de oameni nu mai au apa curenta, aproape 500.000 au ramas fara slujbe, iar 400.000 de sarbi au plecat din Belgrad, unii in strainatate, iar altii in zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a spus ca viitoarea conferinta de presa o va organiza la sediul SPO, pentru ca Palatul federal in care ne aflam nu mai prezinta siguranta, avand in vedere ultimele atacuri ale NATO.
Nu a terminat bine Komnenic, ca a venit Goran Matic, ministru fara portofoliu in Guvernul iugoslav, care a declarat ca bombardarea resedintei lui Slobodan Milosevic este un atentat la viata presedintelui unei tari suverane. “Este un act criminal fara precedent in istorie, o crima impotriva umanitatii,” a exclamat Matic, adaugand ca, “potrivit standardelor internationale, atacul este un act terorist, care trebuie sanctionat ca atare”. Amintind despre bombardarea cladirii CK, Matic a afirmat ca NATO a distrus statiile radio si TV aflate acolo, deoarece intentioneaza sa-si branseze releele pe frecventele folosite de acestea, pentru a-si difuza propriile programe in limba sarba, menite sa demoralizeze poporul.
Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scapat ocazia sa iasa la rampa, condamnand bombardarea “Casei albe”. El a adaugat, insa, ceva interesant: “De azi inainte, alaturi de tarile NATO, in randul tarilor agresoare au intrat si Romania si Bulgaria.”
Lui Vuk Draskovic i-a iesit un “porumbel” pe gura. Intr-o conferinta de presa, el a declarat ca “dupa terminarea razboiului, cand albanezii din Kosovo se vor intoarce acasa, vom construi un pod al reconcilierii intre ei si noi. Toti cei care au comis crime de razboi vor trebui pedepsiti.” Era prima oara cand un oficial iugoslav spunea asa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar daca nu avea nici o putere reala) si asta avea sa-l coste destul de scump. Fara sa judece prea mult la consecintele unei astfel de declaratii, Jamie Shea, purtatorul de cuvant al NATO, s-a grabit sa o aprecieze drept “incurajatoare“.
Franta s-a angajat sa finanteze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limba albaneza din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiatilor din taberele din Albania si Macedonia. Donatia se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, cand sediul sau de la Pristina a fost distrus si incendiat de fortele paramilitare sarbe. Redactorul sef Baton Haxhiu considera ca ziarul ii poate informa pe refugiati asupra evolutiei conflictului din Kosovo, dar va si contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales in Macedonia, unde raporturile dintre refugiati si populatia bastinasa sunt tensionate.
Dupa atatea declaratii, imi fierbea creierul si am iesit sa ma plimb putin prin centru. Primul lucru pe care l-am vazut a fost o coada imensa, de 2-300 de persoane, care isi asteptau randul sa cumpere tigari “Lord” sau “West“. Cativa politisti pastrau ordinea si ii alungau pe tiganii care venisera sa cumpere si ei, pentru a le vinde mai tarziu pe piata neagra, la suprapret. N-am avut parte de liniste. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decat pana la 16:09, insa m-am dus la Media Center, sa aflu daca s-a intamplat ceva.
La 15:20, avioanele NATO atacasera din nou Novi Sad-ul. Dupa ce au lansat doua bombe in zona rafinariei, s-au indreptat catre tinta principala: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare ca, in momentul atacului, pe pod erau oameni, insa nu se stie daca cineva a fost ranit. Armata si Politia au blocat imediat accesul pe pod.
Astazi, o parte a personalului Ambasadei Romaniei la Belgrad a plecat acasa, evacuand bunurile de valoare existente in cladire. Femeile fusesera trimise in tara in 23 martie, cu o zi inainte de inceperea bombardamentelor, cand multe ambasade isi evacuasera personalul. Acum, la Belgrad a mai ramas Traian Borsan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Cornea, chiar daca nu a fost nici acum acreditat de presedintele Milosevic, si cativa diplomati.
Nu stiu daca evacuarea de azi a avut vreo legatura cu faptul ca Parlamentul Romaniei a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “impotriva” si 99 de abtineri, hotararea privind aprobarea cererii Aliantei Nord-Atlantice de acordare a accesului fara restrictii in spatiul nostru aerian. Constantin Degeratu, seful Statului Major General al Armatei romane a declarat in plenul Parlamentului ca, din consultarile cu NATO, a rezultat ca statul roman isi va pastra suveranitatea deplina si controlul asupra spatiului aerian, chiar daca Parlamentul Romaniei aproba cererea de survol. El a spus ca se vor incheia acorduri care sa permita operatiunile militare ale NATO in spatiul aerian romanesc, mentinandu-se traficul civil intern si international al Romaniei.
Alianta Nord-Atlantica va avea acces liber la o zona din spatiul aerian bulgar care se intinde pe o distanta situata intre 120 si 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la intoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanti de rang inalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele doua parti au convenit ca avioanele NATO sa nu survoleze marile orase din aceasta zona, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vratza (vest) si centrala nucleara de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare raman deschise aviatiei civile, “un regim special” fiind prevazut pentru cel din Sofia.
Pentru a treia oara de la inceputul bombardamentelor impotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate in directia Serbiei au cazut astazi, in jurul orei 17:00, in apropierea satului bulgar Babita, de langa frontiera. Dupa ce a survolat satul, cu un suierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stanca situata la 350 de metri de case. Un taran aflat in apropiere a fost aruncat la pamant de suflul exploziei, dar nu a patit nimic.
Apropo de aceste rachete, care au starnit adesea hazul in Iugoslavia, trebuie spus ca sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil sa depisteze radarele inamicului si sa se indrepte catre ele, distrugandu-le. Cum sarbii isi inchid radarele in timpul atacurilor NATO, rachetele depisteaza, uneori, cele mai apropiate radare, care se intampla sa fie ale bulgarilor. Totusi, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevazute cu un sistem electronic, care le face sa se dezamorseze si sa se prabuseasca fara a exploda, daca nu isi ating tinta intr-un anumit timp. Acesta este calculat in functie de momentul in care racheta se activeaza si de viteza cu care se deplaseaza, astfel incat sa nu loveasca tinte din afara teritoriului iugoslav.
Agentia de presa independenta Beta a citat un apel adresat comunitatii internationale de mai multi intelectuali si economisti din Opozitia sarba, cunoscuti sub numele de G-17, in care acestia avertizau NATO ca atacurile sale intaresc popularitatea presedintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat ca bombardamentele au plasat fortele de Opozitie “intre ciocanul NATO si nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este intarit de atacurile NATO, care au impins oamenii sa se adune sub acelasi drapel, pentru a face fata unei agresiuni straine,” se spune in apel. “Nu trebuie sa fii foarte inteligent, ca sa intelegi ca distrugerea uzinelor si a infrastructurii nu ii produce nici o dauna, cu atat mai putin politica, lui Milosevic. El nu munceste in uzine si nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”
“Nu il vizam pe presedintele Milosevic sau poporul sarb,” a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “New York Times“. “Noi ii vizam pe militari si infrastructura care sustine instrumentele de represiune din Kosovo. Nu exista nici o modificare in politica noastra.”
Fortele sarbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astazi, in punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiatilor a povestit ca au plecat din Kosovska Mitrovica si au mers pe jos trei zile si trei nopti, in mars fortat. Sarbii i-au obligat sa se opreasca la Jrje, la 120 de kilometri de granita, unde au ramas patru zile, inainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astazi, am avut o confirmare ca zonele de frontiera sunt minate, trei soldati macedoneni fiind internati in stare grava la spitalul din Skopje, dupa ce au calcat pe o mina, langa satul Malina, foarte aproape de granita iugoslava. Aceasta situatie face cu atat mai periculoasa aventura refugiatilor albanezi care incearca sa fuga din Kosovo.
“Vom accepta pe teritoriul american pana la 20.000 de refugiati albanezi fara adapost, pe cei care au legaturi stranse de familie in Statele Unite si pe cei care sunt in mod particular vulnerabili, pana ce se vor putea intoarce la caminele lor in securitate,” a declarat vicepresedintele Al Gore, subliniind ca primirea refugiatilor este temporara. Conform AFP, organizatiile umanitare americane i-au scris la inceputul lunii presedintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adaposti pe refugiati la baza navala americana Guantanamo din Cuba.
Seara, am coborat la masa si ne-am luat cu vorba, uitand ca televiziunile iugoslave au anuntat ca vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, cand a sunat alarma aeriana. Nici noi, dar nici multi dintre sarbi n-au apucat sa vada interviul. La Cacak, oamenii au iesit din case si au privit cu groaza incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Langa Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina, releul de pe Crni Vrh. Toate trei, in numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeasi ora, o explozie cumplita i-a ingrozit pe locuitorii din Uzice, unde o racheta a distrus posta din mijlocul orasului. In afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rand podurile de cale ferata de la Ostruznica, Bogutovac si Krusevac.
Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participarii secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relateaza AFP. “Nu consider ca este necesara o mediere in acest stadiu. In nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”
La ora 2:00, am descoperit ca RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Sase minute mai tarziu, am auzit afara urletele motoarelor unui avion in picaj, urmat de suieratul unei rachete si o explozie puternica. Si apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul presedintelui iugoslav a inghetat, dupa care a fost inlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperis si, ca de obicei, ne-am aruncat privirile inspre cele trei directii care ne ingrijorau: podul spre Pancevo, cladirea Studio B si cladirea RTS. Din directia celei din urma, se ridica un nor de fum si pe blocurile din jur incepeau sa se vada reflexiile girofarurilor.
Am coborat in holul hotelului, unde au ajuns si Florin Dobre, Narcisa Iorga si Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodata. Nu-mi venea sa cred ca au bombardat televiziunea. Voiam sa ajung mai repede acolo, sa ma conving ca nu-i adevarat. Inainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin sa lase camera video la hotel. In acel moment mi-a sarit tandara si am suierat, pe un ton care nu admitea nici o replica: “Fara camera, nu iesiti din hotel ! Iar maine va faceti bagajele si plecati acasa !” Cred ca aveam o fata destul de ravasita, pentru ca nu au indraznit sa comenteze. Florin mi-a zambit, a luat camera video si am plecat spre televiziune. Mile nu spunea nimic si il simteam la fel de tulburat.
Erau vreo 20 de minute de mers pe jos pana la sediul RTS si nu stiam cum sa ajung mai repede. Imi venea sa fac cumva sa zbor, ma enervau Narcisa si Florin ca ramaneau in urma si eram foarte furios. In Trg Republike, m-am pus in fata unui taxi si Mile l-a convins pe sofer sa ne ia pe toti. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Lovisera televiziunea.
Am coborat din taxi si i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cat stam aici, asculti de mine !” M-am uitat in jur, am vazut ca mai erau cameramani si i-am zis: “Filmeaza tot ce poti !” Imaginea era de cosmar. Sase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulante, masini de Politie, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umplusera cu locuitorii din zona. Politistii urlau sa nu stam langa cladiri, pentru ca de sus continuau sa cada cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele tandari, piuia obsedant. Peste tot se lasase un fum intepator.
Pompierii intindeau furtunele si aruncau apa spre cladirea fumeganda. Din sediul televiziunii ieseau, impleticindu-se sau sprijiniti de colegi, angajatii RTS. Derutati, refuzau sa se urce in ambulante si se repezeau inapoi, strigand numele unor colegi mai apropiati. M-am strecurat langa o ambulanta, unde un tanar caruia ii curgea un firicel de sange din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeasi poveste. “Nu stiu cum s-a intamplat… Eram in regia de emisie, am auzit un pocnet, am vazut o lumina orbitoare si am cazut langa perete… Cand s-a risipit fumul, vedeam afara. Nu mai exista nici un zid, nimic…”
Nu-mi dadeam seama unde a nimerit racheta. Cladirea televiziunii era cufundata in intuneric si avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o invaluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingatoare in maini. In pragul fiecarei incaperi, strigau: “E cineva aici ?” Usile studiourilor erau smulse din balamale si monitoare sparte erau imprastiate peste tot. Si, totusi, nu se vedea unde a lovit racheta.
Am fugit pe langa biserica Sf.Mark, in spatele televiziunii, unde se vedea agitatie. Erau militari, pompieri, gura-casca si vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am vazut unde lovise racheta: exact in regia de emisie. Intreaga aparatura de emisie se afla in aripa unui vechi teatru de papusi. Cladirea parea taiata, de sus pana jos, cu un cutit urias. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri si bucati de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumatate din cladire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele rasturnate si cateva monitoare care inca mai palpaiau.
Pompierii incercau sa degajeze molozul, dirijand cu grija buldozerele. La un moment dat, au inceput sa strige dupa o targa. Printre daramaturi, atarna corpul unui om, agatat cu picioarele in sus printre niste fiare. Agitatia era inutila. Din cap i se scurgea un suvoi gros de sange, care intuneca praful de pe jos.
M-am intors pe strada Aberdareva, chiar cand medicii bagau in ambulanta un barbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alti cameramani si fotografi, si m-am dus langa el, sa-i “tin spatele”. Printre ceilalti ziaristi am vazut-o pe Narcisa si i-am strigat: “Vino si fa un stand-up !” Mi-a spus ca nu are microfon. “Cu microfonul de pe camera !” Mi-am dat seama ca nu avea nici un pic de experienta de televiziune, pentru ca stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fa unul !” Nici al doilea nu a fost mai grozav, asa ca am lasat-o balta.
Cativa politisti au venit la noi si ne-au spus sa plecam. I-am repetat lui Florin sa asculte ce ii spun eu si sa filmeze mai departe. Ii stiam prea bine pe politistii sarbi. Dupa alte 10 minute, un alt politist a venit si a urlat, agitand un baston de cauciuc: “Carati-va de aici in p…. mamelor voastre ! V-am spus o data sa plecati, fir-ati ai dracului cu televiziunile voastre blestemate !” Intr-adevar, asta era semnalul de plecare. Ne-am retras incet, la fel ca restul ziaristilor, si am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost in stare sa scoatem nici un cuvant.
Ne-am uitat cateva minute la Studio B, unde se anunta un prim bilant al bombardarii televiziunii nationale: cel putin un mort si 18 raniti. Insa nimeni nu stia exact numarul celor disparuti. Comandamentul Apararii Civile facea apel la locuitorii Belgradului sa nu mai vina spre televiziune, pentru ca avioanele NATO se apropiau intr-un nou atac si exista posibilitatea ca sediul RTS sa fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperis.
Federatia Internationala a Jurnalistilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS si a acuzat NATO ca si-a incalcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat socat, mai ales ca primise asigurari scrise de la Jamie Shea ca Alianta va evita victimele civile si in special jurnalistii.
La ora 4:00, am auzit doua explozii si am fost orbiti de doua flame albastrui. Imediat, o jumatate din oras s-a cufundat in intuneric. Fusesera lovite transformatoarele de energie electrica din Zemun si Resnik. Imediat, antiaeriana sarba a inceput sa traga cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orasul era acoperit de un nor dens de fum. In anumite zone, fumul avea culoarea portocalie si nu ne dadeam seama daca este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public ramas in functiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitura. Inca un sfert din iluminatul stradal s-a stins si au disparut jumatate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, cand s-a luminat de ziua. La 6:22, sirenele anuntau incetarea alarmei aeriene. Cand Cristi Tabara m-a intrebat ce s-a intamplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul si in vocea mea se cunostea toata revolta pe care o simteam.