1 iunie 1999
Cand ne-am trezit, m-am amuzat teribil de iritarea lui Mile, cand a vazut ca nu avem apa deloc. I-am explicat ritualul folosirii sticlelor cu apa de rezerva, avertizandu-l ca trebuie sa facem economie si sa avem grija sa le umplem tot timpul. Varul lui, care locuia in camera vecina, a venit sa ne ceara o sticla cu apa, sa se spele si el. Am coborat apoi, sa bem o cafea, facuta de Nelu pe plita din bucatarie, si am plecat la treaba. Eu ma hotarasem sa trec pe la Ambasada Romaniei, sa mai stau de vorba cu Traian Borsan. Nici Mile, nici Eugen Mihaescu n-au vrut sa ma insoteasca. Domnul Mihaescu avea o profunda aversiune fata de membrii corpului nostru diplomatic, prosti si lipsiti de profesionalism, asa ca m-am dus singur.
Traian Borsan s-a bucurat mult ca l-am vizitat si m-a invitat sa bem o bere pe o terasa. I-am povestit ca s-a intors Mile, ca a venit Eugen Mihaescu si a promis ca, intr-o seara, ne va face o vizita la hotel. La ambasada nu se schimbase nimic, iar vestile din tara erau destul de putine. Nici diplomatii acreditati la Belgrad nu stiau prea multe despre intentiile presedintelui Milosevic si perspectivele incheierii razboiului. Borsan mi-a spus ca, daca situatia continua sa se agraveze, personalul ambasadei noastre va fi retras, insa ne va avertiza din timp, ca sa plecam si noi acasa. Si, ca de obicei, m-a rugat sa fim prudenti si sa lasam eroismele deoparte, pentru ca nu avea sens sa patim ceva in acest razboi.
NATO nu dispune de informatii in legatura cu o eventuala eroare de bombardare comisa in raidul asupra localitatii Novi Pazar. Alianta a recunoscut ca o bomba programata sa loveasca o tinta militara a deviat de la traiectoria sa luni seara, la Novi Pazar, informeaza AFP. “Cinci bombe si-au atins obiectivul, insa una a deviat si a cazut asupra unei zone rezidentiale,” a declarat Jamie Shea. NATO a mai recunoscut ca fortele sale aeriene, care aveau misiunea de a ataca trupele sarbe concentrate in Kosovo, in apropiere de muntele Pastrik de langa granita cu Albania, au lansat bombe pe teritoriul albanez, fara a provoca victime. “Stim ca un numar de bombe a cazut, din cauza unei neglijente, de cealalta parte a frontierei, dar, din fericire, nu a fost nimeni ranit sau ucis,” a precizat Jamie Shea.
Asigurandu-l ca vom avea grija, m-am despartit de Traian Borsan si m-am dus la Media Center. Aici, stirile despre bombardamentele de astazi din Kosovo se aglomerasera. Inca din zori, pe o distanta de 15 kilometri, intre Prizren si Djakovica, unitatile sarbe fusesera atacate de 2-3.000 de luptatori UCK, ajutati, conform afirmatiilor oficialilor militari, de albanezi si membri ai fortelor speciale ale NATO. Atacurile erau sprijinite de aviatia Aliantei, care a bombardat puternic regiunea. Fortele UCK au ocupat pozitii pe muntele Pastrik, insa nu reuseau sa mai inainteze si ii bombardau pe militarii sarbi cu mortierele si tunurile de calibrul 75 de mm. In acelasi timp, se dadeau lupte si in sectorul Djakovica, iar NATO anuntase ca UCK a obtinut cateva succese in zona de nord, in sectorul Batusa. Ceva mai tarziu, Armata si Politia iugoslave au intervenit in jurul localitatii Srbica, din regiunea Drenica, alungandu-i pe separatistii albanezi. Sarbii spuneau ca ar fi ucis cateva sute de teroristi UCK, adaugand ca se dadeau lupte si in triunghiul format de localitatile Malisevo, Orahovac si Suva Reka. Pretindeau si ca ar fi doborat un avion de tip A-10 si un avion-spion fara pilot. Aparatul A-10 a fost lovit deasupra provinciei Kosovo si s-a prabusit in Macedonia, cand pilotul incerca sa aterizeze de urgenta pe aeroportul Petrovac, care a fost imediat inchis traficului aerian.
Eroarea de azi-noapte, cand avioanele NATO bombardasera o linie de buncare din Albania, la 500 de metri de granita cu provincia Kosovo, s-a repetat. La pranz, cand mai multi ziaristi au insotit o echipa a militarilor si vamesilor albanezi, care s-a dus sa constate pagubele provocate de bombe, raidurile s-au reluat. In ultima clipa, au reusit sa se adaposteasca intr-un buncar si au avut noroc, fiindca 4 dintre ele au fost complet distruse. Cand atacul s-a incheiat, intreaga zona era plina de cratere cu diametrul de 3 metri si fragmente de obuze, pe care se putea citi “For use on MK-82“. Un soldat albanez a povestit jurnalistilor ca vamesii din punctul de frontiera Morina s-au ascuns in ultima clipa in buncare, din cauza intensificarii tirurilor artileriei sarbe, ale carei obuze i-au facut pe locuitorii satelor din zona sa se refugieze la Kukes.
NATO a recunoscut ca a lansat proiectile asupra unui buncar din Albania, nu departe de frontiera cu Iugoslavia si a declarat ca aceasta actiune “nu a fost intentionata”, a afirmat la Bruxelles un purtator de cuvant al Aliantei. Acesta nu a putut insa preciza daca a fost vorba de rachete sau de bombe. “Un buncar albanez a fost distrus, dar nu s-au inregistrat victime. Bineinteles, aceasta actiune nu a fost intentionata.”
Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a anuntat astazi ca pierderile suferite de militarii aflati in Kosovo sunt minime. Nu prea imi venea sa-l cred, pentru ca ritmul in care era bombardata provincia si insistenta cu care avioanele NATO se concentrau asupra regiunilor in care se presupunea ca s-ar afla unitatile iugoslave erau de-a dreptul ingrozitoare. Generalul Pavkovic pretindea ca mai putin de 1 % din cei 180.000 de oameni pe care ii are in subordine ar fi fost raniti. “NATO a reusit sa distruga bunurile noastre economice, instalatiile armatei, cazarmele, poligoanele si depozitele,” a spus el. “Ne-am desfasurat la timp unitatile pe teren si i-am ocrotit la maximum pe oamenii nostri, acesta fiind chiar obiectivul nostru strategic.”
Stiam ca, alaturi de militarii sarbi din Kosovo, se afla si un numar mic de voluntari din fostele tari sovietice. Voluntarii veneau din Rusia, Belarus si Ukraina. Un coleg de la agentia iugoslava de presa Beta mi-a povestit ca a stat de vorba cu unul dintre acestia, pe nume David. Avea 26 de ani si ii povestise ca a luptat 2 ani in Armata rusa, dupa care a emigrat in Israel, luptand impotriva arabilor si libanezilor. “Vor pierde acest razboi impotriva voastra,” ii spunea David reporterului de la Beta. “Sarbii vor castiga razboiul pentru ca isi apara tara si poporul. Nimeni nu a reusit vreodata sa invinga vreun popor. Nici americanii in Vietnam, nici rusii in Afghanistan.” David era echipat in uniforma de camuflaj si, in afara de baioneta si cateva grenade, nu-si lasa nici o clipa din mana Kalasnikovul, despre care spunea ca e cea mai buna arma din lume.
Luptase deja impotriva separatistilor UCK. “Eram la cativa metri de ei,” povestea David. “Aveau uniforme noi si se purtau ca niste soldati profesionisti, nu ca niste sateni carora le-ai impartit niste arme. Nu sunt, insa, prea curajosi, mai ales daca nu sunt mai multi laolalta. Printre ei erau si arabi. Stiu cum arata, am luptat impotriva lor, in Armata israeliana, care e cea mai buna din lume in interventiile impotriva gherilelor de acest tip.” Auzind povestea lui David, m-am gandit si la cei 76 de voluntari romani, despre care stiam ca se afla in Kosovo, si le-am tinut pumnii.
In timp ce ma pregateam sa transmit ultimele stiri pentru Mediafax, m-a sunat Mile si mi-a citit un comunicat al fortelor armate iugoslave, care anuntau ca aseara, “in timp ce efectua o misiune de inspectie in prima linie a frontului, generalul Ljubisa Velickovic, adjunctul Statului Major al Aviatiei si apararii antiaeriene iugoslave, a fost ucis, in urma unui bombardament NATO”. In varsta de 53 de ani, generalul ocupase functia de sef al Statului Major pana in noiembrie 1993, cand a fost inlocuit de Slobodan Milosevic cu generalul Spasoje Smiljanic. Impreuna cu alti politicieni si militari, Velickovic a fost destituit pentru ca s-a opus acordului privind provincia Kosovo, convenit intre presedintele iugoslav si emisarul american Richard Holbrooke.
Cu ajutorul cunostintelor pe care ni le facusem printre militarii sarbi din Belgrad, am aflat ca, in realitate, generalul Velickovic si-a pierdut viata langa Belgrad. Intr-adevar, in timpul unei inspectii. Venise sa-i vada in actiune pe militarii de la o statie radar, camuflata foarte bine intr-o padure. Atacul aviatiei NATO incepuse si sarbii isi tineau radarele inchise. Ca sa nu fie depistate de inamic, puteau sa le foloseasca doar intervale extrem de scurte, sub 1 minut. Generalul a vrut sa identifice pozitia unor avioane care bombardau Belgradul si a cerut servantului sa porneasca radarul. Velickovic era foarte iubit de militari, care stiau ca, in ciuda gradului si a functiei sale, nu a ezitat, dupa 24 martie, sa se ridice de la sol si sa intre in lupta cu avioanele NATO, la bordul unui Mig-29, asa ca nimeni nu i-ar fi refuzat dorinta. Fatala, de aceasta data. Pilotii NATO lansasera mai multe rachete anti-radar si una dintre ele a receptionat semnalul aparatului langa care se afla generalul.
“Europa isi pierde independenta si devine un protectorat al Statelor Unite,” a afirmat generalul Leonid Ivasov, responsabil cu relatiile internationale din Ministerul rus al Apararii, in cadrul unui discurs sustinut in fata atasatilor militari acreditati la Moscova. “Putine state din Europa sunt capabile sa duca o politica independenta in raport cu SUA,” a explicat Ivasov. “NATO a devenit structura armata a Departamentului de stat american. Toate tarile membre NATO, in afara de Marea Britanie si Franta, care participa activ la bombardamente, au inteles acest lucru si cer acum o solutie politica, insa nu sunt ascultate. Ca raspuns la dictatul impus de NATO, Rusia se pregateste sa-si intareasca potentialul militar si pe cel al aliatilor sai.”
L-am ajutat si astazi pe Eugen Mihaescu sa-si transmita micul eseu pentru “Cotidianul“. Se numea “… de croaziera” si avea subtitlul “Bilet insailat cu ata alba”. Noului meu prieten incepea sa-i placa acest joc cu cuvintele si o facea cu o usurinta si un talent pe care le invidiam.
“Ploua torential la Belgrad, bubuituri puternice de Sfantul Ilie, care isi biciuieste caii de foc ai faitonului sau. Lacrimile ploii siroiesc pe geam, ca niste cuvinte care isi cauta sintaxa. Uite, cuvintele au parfumul lor. Sunt si colorate, sonoritatea lor e muzicala. I-auzi: “croaziera” ce frumos suna ! Ce atmosfera aduce, odata cu briza dulce si un apus de soare – serbet de trandafiri roz-bombon. A ! Racheta de croaziera ! E altceva ! Suieratul ei las, venind de aiurea, aminteste de desumflarea rapida a unui cauciuc de camion, mare cat “O” din NATO. Bum baritonal, surd. Punct dupa racheta de croaziera. Si, deodata, aseara, pe la zece, de pe televizor Studio B dispare. Tocmai cand ma bucuram sa cred ca acest popor nobil, sarb, are si el intelectualii elitisti ai lui, ca orice popor care se respecta, ca orice padure cu uscaturile ei. De ce sa avem numai noi falitii nostri ? Iata ca ii au si ei pe ai lor. Unul, Zoran Djindjic, este in Germania, unde, departe de rachetele de croaziera, vorbeste la telefon cu lideri zonali, marginali, provinciali, pentru ca se plictiseste singur. Altul, aici, Draskovic, a inceput sa bata campii. Ce pacat ! Ce mult corupe puterea si cum fantasmeaza el sa o posede, siluind un popor pe la spate. Ca un facut, cum va spuneam, “croaziera” i-a intrerupt campania electorala de la Studio B. Nu mai era curent. Se bombardau centralele electrice. La lumina lumanarilor, in ochii unui popor licarea ceva ciudat. Sa fie ura, speranta sau resemnarea ? “Trecutul nostru este un cosmar, prezentul insuportabil, noroc ca nu avem viitor.” Se potriveste si la noi. Aud ca, acasa, unii, Draskovic-ii nostri (carora li se potriveste de minune vorba romanului “Da-mi, Doamne, ce n-am gandit, sa ma mir ce m-a gasit !”), pentru ca micutul soricel Wesley Clark n-a venit, plimba si ei, daca nu pe boier, macar o delegatie de arendasi. Bravos, natiune ! cum zicea nenea Iancu.” Eugen Mihaescu, Belgrad, 1 iunie 1999.
Inainte de a pleca de la Media Center, Eugen Mihaescu m-a intrebat despre soarta grupului de jurnalisti care fusese victima atacului aerian de duminica dupa-amiaza, pe soseaua dintre Prizren si Brezovica. Il cunostea pe Daniel Fischer, filosoful francez care se afla printre ei. L-am linistit. Erau in regula si se aflau, pentru recuperare, la hotelul “Breza“ de pe muntele Brezovica, unde au povestit ce li s-a intamplat. Daniel Fischer, care fusese ranit la ambele maini si picioare in timpul bombardamentului, a declarat ca atacul a fost “un act barbar si criminal, deoarece coloana de jurnalisti era perfect vizibila din avion. Premierii Marii Britanii, al Italiei si al Frantei trebuie sa afle ca niste cetateni ai acestor tari puteu fi omorati de avioanele lor”. Jamie Shea, purtatorul de cuvant al NATO, s-a dezvinovatit, spunand ca tinta atacului a fost un tunel de pe soseaua pe care circulau cele doua masini si ca militarii sarbi trebuiau sa-i avertizeze pe jurnalisti ca zona este periculoasa. “Desigur ca nu putem garanta securitatea jurnalistilor si civililor din Kosovo,” explicase, senin, Jamie Shea.
“In momentul atacului, nu aveam unde sa ne adapostim,” povestea Eve-Anne Prentis, corespondenta ziarului londonez “The Times“, care a fost, si ea, usor ranita in atac. “Cand a cazut a doua bomba, am crezut ca am murit. Dupa 20 de minute, doi soldati sarbi m-au ridicat de jos si mi-au scuturat pamantul din par si de pe haine. Unul din ei m-a strans la piept, ca un tata, si m-a linistit. Ne-au dus intr-un sat, unde sarbii si albanezii ne-au adus scaune sa sedem si pahare cu suc rece. Apoi, ne-au dus la o baza militara, unde am fost tratati regeste si consultati de un medic militar, care ne-a oblojit ranile.”
In Europa Occidentala exista o retea albaneza de tip mafiot, care alimenteaza conturile UCK cu fonduri obtinute din activitati de trafic de stupefiante sau prostitutie, au declarat la Bruxelles, oficiali din cadrul Aliantei Nord-Atlantice, sub protectia anonimatului. Acestia adauga ca si autoritatile albaneze sprijina activitatea UCK, aceasta organizatie cautand sa apropie interesele NATO de cele proprii. Oficialii NATO au recunoscut, pe de alta parte, ca o parte din informatiile difuzate in presa internationala referitoare la masacrele din Kosovo au fost “distorsionate sau exagerate“. Sursele citate au mai precizat ca relatiile dintre Rusia si NATO nu au fost intrerupte in totalitate, in ciuda reactiei vehemente a autoritatilor de la Moscova, la inceputul operatiunilor Aliantei in Iugoslavia.
La 18:05, au sunat sirenele alarmei aeriene, dar Belgradul nu a fost atacat. Alarma a fost ridicata la ora 19:00, exact in timp ce eu eram in direct la stiri si povesteam ce sa intamplat astazi in Iugoslavia. A fost singura data cand am avut norocul ca vorbele mele sa fie insotite de sirenele alarmei si m-am bucurat foarte mult, pentru ca efectul a fost impresionant. Andreea Esca m-a intrebat ce se aude si am avut ocazia sa-i amintesc, facand usor pe grozavul, cat de mult ne-am obisnuit cu sirenele, la fel ca restul locuitorilor Iugoslaviei. Nu i-am povestit, insa, de sentimentul de panica pe care il evitasem cu greu, cand ramasesem singur la Belgrad si priveam de pe acoperis raidurile aeriene. Vazusem atatea in acest razboi si ma temeam ca nu cumva un pilot tembel sa lanseze asupra cartierului nostru vreo bomba cu fragmentatie, pentru ca as fi fost tinta sigura. Cand s-au intors ceilalti, nu mi-au mai trecut prin cap astfel de ganduri negre.
E lesne de inteles din ce motive ne-am isterizat astazi, vazand ca Armata iugoslava instalase un post de observatie sau ceva similar langa noi. Hotelul “Toplice“ era asezat pe una din laturile unui careu de cladiri si, pe latura perpendiculara, langa colt, aparusera de cateva zile niste masini cu insemnele “VJ” (de la “Vojska Jugoslavije“, adica Armata Iugoslaviei), din care au fost descarcate niste lazi voluminoase. Iar astazi, cand ne-am intors la hotel, am observat ca intrarea in cladirea de langa noi era pazita de doi soldati in uniforma. Ne-am dus glont la Nelu si i-am spus ca noi nu mai stam o clipa aici, pentru ca stiam de ce a fost bombardat hotelul “Jugoslavija“: cineva informase comandamentul NATO ca a observat masini militare si ofiteri sarbi intrand in hotel. Nelu s-a facut alb ca varul si a pus mana pe telefon, sunand undeva. Cred ca vorbea cu un ofiter important, insa aproape urla si ii spunea sa ordone idiotilor sa dispara imediat. L-am lasat gesticuland, dar am fost uimiti de efectul convorbirii sale. Ceva mai tarziu, cand am iesit in oras sa mancam, si soldatii, si masinile disparusera. Obiectivul nu fusese desfiintat, insa era pazit de niste tineri solizi, imbracati in blugi si tricouri, peste care aveau niste veste care le acoperea pistoalele.
La 20:30, dupa ce a sunat alarma, s-a luat curentul in zona noastra. Nu era vorba de inca o avarie, ci ne venise randul la intreruperi. Nu ne mai mira nimic, de cand si orarul autobuzelor care asigurau transportul in comun a fost limitat la 3 intervale: 6:00-8:30, 13:00-17:00 si 18:00-22:00. Oricum, stiam ca noi eram privilegiati, iar cel mai rau o duceau locuitorii cartierului Novi Beograd. Ca sa nu mai vorbim de rezerva de apa a orasului, care ma deranja mai tare decat lipsa curentului, rezerva care urcase astazi abia pana la 15 % din capacitatea normala.
Ne-am dus din nou la “Tri sesira” sa mancam. Ne-am intalnit cu echipa de la RTL care filmase duminica seara viata de noapte si Dobrivoi i-a invitat la masa noastra. Lautarii ne-au cantat muzica sarbeasca, incercand sa acopere bubuiturile pe care le-am auzit pana la 21:33. Cand ne-am intors la hotel, ne-am oprit pe terasa barului unor muntenegreni, care se obisnuisera cu noi si chiar ne invatasera tabieturile. Ne placea pe mica terasa, asezata peste drum de parcul din fata Universitatii, asa ca am baut o cafea acolo. La 22:46, am auzit o bubuitura puternica si, desi nici un client de pe terasa nu a tresarit, ne-am hotarat sa platim si sa ne urcam pe acoperisul hotelului nostru. Veneau…
Intai au bombardat zona muntelui Fruska Gora. Se vedeau exploziile, am numarat vreo 5. Pilotii avioanelor lansasera 4 proiectile in cartierul Lipovica si unul asupra aeroportului Batajnica. Dupa ce au bombardat cateva obiective militare din nord-vestul Belgradului, despre care sarbii nu au dat detalii, au trecut peste oras si au bombardat Obrenovac-ul. Din ce anunta un post de radio, antiaeriana iugoslava ar fi doborat un avion, pilotul care s-a catapultat fiind cautat in zona satului Drazevac. Atacurile au fost mai slabe si in Kosovo. La 1:30, cinci proiectile au explodat la Pristina, pe langa cazarma “Kosovski junaci”, evacuata demult. La 1:55, a fost bombardata inca o data ferma de la Dobricevo, de langa Cuprija, unde, seara, erau adapostiti pentru cateva ore militarii sarbi. Ultimul raid pe care mi l-am notat a imprastiat bombe asupra oraselor Kursumlija, Pristina si Podujevo.
“Inculparea lui Milosevic de TPI survine acum pentru ca cele doua luni de atacuri ale NATO nu au dat rezultatele asteptate, adica nu l-au fortat sa paraseasca scena,” a declarat presedintele croat Franjo Tudjman, intr-un interviu acordat cotidianului italian “La Stampa“. “Bombele consolideaza, in felul lor, puterea cercurilor extremiste si a lui Milosevic. Motivele recentelor evenimente de pe teritoriul fostei Iugoslavii trebuie cautate in problemele nerezolvate ale mostenirii istorice, ca extinderea Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, conflictele dintre Europa Occidentala si Rusia.” Presedintele croat nu exclude o impartire a provinciei Kosovo, insa in ceea ce priveste o eventuala independenta, Tudjman considera ca trebuie sa se tina cont si de albanezii expulzati si de faptul ca “provincia Kosovo este leaganul poporului sarb“.
Am coborat destul de furiosi de pe acoperis. In curtea cladirii vecine, unde observasem militarii sarbi, a huruit tot timpul cat a fost intrerupt curentul motorul unui generator electric pe motorina, care alimenta aparatura pe care o instalasera acolo. Jos in bar, i-am gasit pe Nelu si pe Dragan, “scriitorul”. Le-am povestit despre generator si Dragan a spus ca va avea grija sa nu mai existe nici un indiciu al militarilor instalati langa noi. Dragan il intrebase pe Nelu despre Eugen Mihaescu, insa acesta l-a linistit, spunandu-i ca este “de-al nostru”. Ca sa ne mai descreteasca fruntile, “scriitorul” ne-a intrebat daca am auzit povestea despre care vorbea tot orasul. Cica la Smederevo, ar fi murit o batrana, ai carei copii erau emigrati in Elvetia. Au depus-o la capela, au venit si copiii la inmormantare si, la un moment dat, in timpul slujbei, batrana s-a ridicat din cosciug, s-a uitat in jur si a spus: “Razboiul se va termina in 6 iunie, iar in 21 iunie, Bill Clinton va fi asasinat in timpul unei vizite in Slovenia.” Dupa care s-a lasat pe spate si a inchis, definitiv, ochii. 🙂
Povestea pare o fantasmagorie hilara, insa era pe buzele tuturor. Speculand tendinta sarbilor de a crede in tot felul de istorii paranormale, cred ca serviciile secrete iugoslave au lansat-o, pentru a pregati terenul viitorului acord de pace. Nu a fost singura poveste de acest gen lansata in ultima vreme. Aceasta, insa, m-a amuzat atat de tare, incat nu am rezistat sa nu o povestesc in direct la ProTV, intr-una din interventiile mele din serile urmatoare. M-am hotarat sa urmaresc cu atentie ce se va intampla in continuare, pentru ca stiam ca negocierile de pace sunt pe cale sa se incheie si – mai ales – stiam ca Bill Clinton urma sa viziteze, in perioada urmatoare, unitatile americane din Macedonia si Albania. Si nu era exclus un atentat asupra presedintelui american, chiar daca baba de la Smederevo a prezis ca asasinatul se va petrece in Slovenia.
In timpul discutiei cu Dragan, Mile ne-a povestit ca s-a intalnit dupa-amiaza, la Centrul militar de presa, cu Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timisoara, care i-a spus sa-i transmita lui Raico Cornea, un timisorean care lucra pentru TVR, sa nu incerce sa mai intre in Iugoslavia in timpul razboiului, pentru ca risca sa aibe mari probleme. Sarbii erau indignati ca Raico, dupa ce isi terminase facultatea la Belgrad, ca bursier al statului iugoslav, s-a dus in Albania si Macedonia, impreuna cu Cristina Liberis, si a transmis pentru TVR reportaje in care tineau partea refugiatilor albanezi. E adevarat ca Raico fusese folosit acolo ca translator, dar in ochii sarbilor era considerat un tradator. Cand Dragan ne-a sfatuit sa luam avertismentul in serios, l-am sunat pe Raico si i-am transmis totul.
Romanii implicati in micul trafic de frontiera cu Serbia au reusit sa-i scoata de pe piata locala pe concurentii lor bulgari, sustine cotidianul “24 Casa“. Spre deosebire de acestia, cetatenii romani pot patrunde fara probleme in Serbia, unde vand benzina la preturi mai mici decat concurenta. Pana de curand, traficantii bulgari vindeau in Serbia litrul de benzina cu 1,8-2 marci germane, insa dupa aparitia concurentei romanesti, au fost nevoiti sa reduca pretul pana la 1-1,3 marci. Autoritatile bulgare au luat masuri de evitare a contrabandei cu combustibil la granita cu Iugoslavia si au limitat accesul persoanelor implicate in micul trafic de frontiera. Cetatenii bulgari trebuie sa aiba un motiv intemeiat pentru a li se permite sa calatoreasca in Serbia si sunt supusi unui control vamal amanuntit.
Oricum, era tot mai evident ca ne apropiem de sfarsitul razboiului. Astazi, Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, l-a informat pe omologul sau german Joschka Fischer, a carui tara detine in prezent presedintia UE, ca Iugoslavia accepta principiile G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. In scrisoarea sa, Jovanovic a precizat ca regimul de la Belgrad este de acord chiar cu prezenta unei forte internationale de mentinere a pacii in provincie, sub egida ONU si fara militari din tarile NATO, insa conditia indispensabila pentru orice negociere de pace este incetarea bombardamentelor. Stiam ca urmau noi discutii la Bonn, intre Cernomirdin, Martti Ahtisaari si reprezentantii NATO, asa ca asteptam solutia finala.
Inainte de a adormi, m-am distrat cu Mile amintindu-ne de circul pe care il facuse astazi Arkan. Liderul paramilitar sarb a aparut in public tuns scurt, declarand sus si tare ca se pregateste sa plece la lupta in Kosovo, daca NATO va declansa invazia terestra. “Am sa vand chiar eu sacii de plastic de care veti avea nevoie pentru a va transporta soldatii acasa,” se imbatosa el, urmarit cu sufletul la gura de jurnalistii occidentali. “O sa-mi mearga tare bine afacerile.” Noi continuam sa ne crucim cum de ii dau atata atentie ziaristii straini si nu-si dau seama ca vremea lui a apus si din gloria de odinioara n-a mai ramas decat o legenda. Probabil pentru ca sfida in gura mare Tribunalul Penal International, anuntand ca nu da doi bani pe acuzatiile pe care i le aduce. “Nu suntem salbatici, nu suntem nazisti si nu ucidem oameni,” spunea el, dupa care adauga, spre groaza asistentei: “Cine spune ca sarbii au violat femeile albaneze din Kosovo minte cu nerusinare. Sarbii nu violeaza tiganci. Nu vedeti ce femei frumoase avem noi ?” Am adormit zambind si am ignorat sirenele care anuntau, la 6:27, incetarea alarmei. Colegii mei nu doreau nici de aceasta data corespondenta de la Belgrad in emisiunea de dimineata.
Economia bulgara a suferit pierderi in valoare de 70,9 milioane de dolari, in urma razboiului din Iugoslavia, a anuntat agentia BTA. Numai de spatamana trecuta, pierderile au crescut cu 9,09 milioane de dolari, potrivit comunicatului unui grup de lucru interministerial. Pierderile directe declarate de societatile bulgare se ridica la 23,16 milioane de dolari, iar cele ale intreprinderilor agricole la 1,6 milioane. Numai pierderile din sectorul transporturilor ating cifra de 31,03 milioane de dolari.