buncare

target: militarii ruși intră primii în Kosovo

by

11 iunie 1999

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia să mă trezesc în zori, pentru că nu mai aveam de transmis corespondențe decât pentru Știrile ProTV de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid și accentul cădea în aceste zile pe retragerea militarilor sârbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanțurile războiului și pe viața politică. Acum nu mai aveam nevoie de viteză de reacție, ci de discernământ și capacitate de sinteză. Am ajuns la concluzia că activitatea de corespondent de război solicită la maximum toate calitățile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am făcut obiceiul de a răsfoi, în fiecare dimineață, ziarele sârbești. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, în care, dacă erai atent, puteai să găsești toate nuanțele politicii lui Milosevic. Iar pe de altă parte, cotidianele independente, care încercau timid să ofere o imagine obiectivă asupra evenimentelor. Dacă știai să citești printre rânduri, era ușor să reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numărul de azi din “Politika” semăna cu “Scînteia” din zilele congreselor PCR. Pagini întregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic și de reportaje despre vitejia poporului sârb. Erau reproduse pe larg conferințele de presă de ieri ale Partidului Socialist din Serbia și ale Stângii Iugoslave, în timp ce conferințele Miscarii pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) și Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineînțeles că lipseau referirile la acuzațiile împotriva lui Milosevic, la ieșirea radicalilor din guvern sau la schimbările de care vorbeau liderii Opoziției.

Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, în speranța că voi găsi ceea ce îmi scăpase când l-am urmărit în direct la televizor. Efort inutil. Pagini întregi și multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo și am remarcat, în cotidianul “Blic“, o poză care ilustra foarte bine suspendarea oficială a bombardamentelor. Fotografia înfățișa un bărbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejaseră de suflul exploziilor apropiate. Încă un simbol al războiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care rămânea o simplă amintire. Am mai remarcat o primă aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem că ar fi fost vândută italienilor de la FIAT, într-un articol în care economistul Jovan Rankovic scria că uzina ar trebui privatizată. Pregătea terenul pentru anunțul oficial. Și nu în cele din urmă, am găsit în “Vecernje novosti“, harta împărțirii provinciei Kosovo între trupele țărilor care coordonau forțele KFOR.

“Aceste lovituri împotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO să se angajeze într-o nouă eventuală operațiune în afara granițelor statelor membre ale Alianței,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiză politică din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinși de amploarea luată de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militară foarte importantă.” Campania NATO împotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, în final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfășura operațiuni similare cu cea împotriva Iugoslaviei în afara Balcanilor, mult mai în estul Europei sau în Mediterana, depășește înțelegerea,” subliniază și Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS). “Atacurile NATO împotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO în calitate de organizație militară. Faptul că o alianță, creată pentru a se opune Uniunii Sovietice și pentru a duce un al Treilea Război Mondial, este mulțumită că a rămas unită într-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare în materie de apărare, spunea: “Chiar dacă și-au atins obiectivele, s-ar putea considera că victoria țărilor NATO nu este deplină, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevăzute să dureze numai 3 zile. Este o eroare tragică.” Ofițerul a calificat estimarea inițială a NATO pentru durata operațiunii drept “rizibilă”.

Retragerea Armatei iugoslave a continuat și astăzi. O coloană de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de câțiva kilometri, se deplasează pe șoseaua Priștina–Podujevo. Printre mașini, puteau fi văzute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare și alte elemente de artilerie antiaeriană, un mare număr de camioane și autobuze pline cu soldați și 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. În coloană se aflau și multe autoturisme civile, cu numere de înmatriculare de Djakovica și Prizren, precum și câteva autobuze pline cu copii și femei, care plecaseră încă de dimineață de la Djakovica. Ei au declarat că se refugiaza în Serbia, de teama luptătorilor UCK.

Ceva mai devreme, pe aceeași șosea, fusese văzută o coloană de 50-100 autovehicule militare, printre care câteva cărau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. În dreptul localităților Luzane și Prugovac, în locul podurilor distruse peste râuri, au fost ridicate câteva treceri improvizate. În această dimineață, în orașul Leskovac au ajuns câteva zeci de autobuze cu militari care se întorceau în garnizoană. De bucurie, la sosire au claxonat prelung și au tras câteva rafale de arme automate. Foarte mulți dintre locuitorii localităților părăsite de Armată și de Poliție – atât sârbi, cât și albanezi – au declarat că se tem pentru siguranța lor și că s-ar refugia în Serbia, dacă nu ar trebui să-și părăsească agoniseala de o viață și să rămână pe drumuri.

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a mulțumit astăzi soldaților săi pentru eroismul de care au dat dovadă în timpul războiului. Făcând un scurt bilanț, el a anunțat că unitățile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost răniți. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de către aviația NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriană și un radar. La rândul lor, militarii Corpului III au doborât 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fără pilot, 5 elicoptere și 52 de rachete de croazieră.

Pe aeroportul Slatina din Priștina, puteau fi văzute pregătiri intense de retragere. Militarii sârbi încărcau diverse echipamente în 40 de camioane cu remorcă, aliniate lângă pistă. Dar surpriza cea mai mare, care avea să-i lase cu gura căscată, atât pe jurnaliști, cât și pe liderii NATO, a venit din partea aviației iugoslave. În această după-amiază, din buncărele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul întregului război, au fost scoase 6 avioane MiG-21, care au decolat și, după ce au survolat Priștina la joasă altitudine, s-au îndreptat către Serbia. Nimănui nu-i venea să creadă că nu visează. A fost momentul în care analiștii militari au început să-și pună primele semne de întrebare asupra veridicității datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.

Aeroportul Internațional Timișoara a fost redeschis pentru cursele interne și cele externe operate de compania TAROM, după o întrerupere de peste două luni a activității. Aeroportul fusese închis în 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, în urma avertizărilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol și a Centrului Operațional NATO, pentru siguranța traficului aerian în zona de frontieră. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperării curselor regulate se ridică la 120.000 de dolari, a declarat agenției Mediafax, Marian Chivu, directorul operațional al Aeroportului Timișoara.

Acuzațiile la adresa președintelui iugoslav au început să se întețească. Goran Svilanovic, președintele Alianței Civice din Serbia, aprecia că acest moment reprezintă sfârșitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic și Vojislav Seselj. “Serbia nu poate ieși din acest război cu Milosevic și Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetățenii Serbiei trebuie să fie gata să iasă în stradă și în piețe, pentru a apăra dreptul lor și al copiilor lor de a trăi în pace, într-o țară liberă și bogată.” La rândul său, Ljiljana Lucic, vicepreședinte al Partidului Democrat, spera că Serbia nu va irosi șansa păcii: “Fără schimbări politice și plecarea de la Putere a protagoniștilor politicii dezastruoase de până acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”

Aflat în continuare în străinătate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea în toamnă de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea târziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, dacă Slobodan Milosevic rămâne președinte,” afirma el. “Trebuie să încercăm, în sfârșit, după 12 ani de mizerie, să luăm un nou și un mai bun start.” El a precizat că mâine, este prevăzută o întâlnire între oamenii politici sârbi și președintele muntenegrean Milo Djukanovic, al cărui rol îl considera esențial în viitor. “Noi nu avem nevoie decât de câteva săptămâni și de accesul la câteva mijloace de informare în masă, pentru a explica oamenilor ce s-a întâmplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldații angajați în conflict va demonstra că acest război a fost inutil și că ar fi putut să fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economică și politică va constitui o problemă atât de serioasă, încât oamenii nu vor avea decât o singură alternativă: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fără Milosevic – susținere internațională, reconstrucție și, poate, un viitor mai bun.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, în care a declarat că desfășurarea forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo este o bună ocazie pentru NATO de a arăta că nu susține terorismul și separatismul albanez. El a cerut sârbilor să nu plece din Kosovo, însă a recunoscut că este posibil ca un anumit număr de oameni să se refugieze din provincie, odată cu retragerea Armatei și Poliției. Draskovic a cerut, și el, schimbări în guvernele sârb și iugoslav, spunând că “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atâtea conflicte interne și internaționale.”

Reacții similare veneau și din celelalte părți ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atrăgea atenția să nu se piardă ocazia pentru declanșarea schimbărilor democratice în țară. “Sperăm că Serbia nu va cădea dintr-o nenorocire într-alta, pentru că asta ar însemna sfârșitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, președintele Partidului Inițiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Priștina că, din cauza războiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru că nu au știut unde îi duce politica păguboasă a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat că, spre deosebire de Liga Democratică din Kosovo, care a părăsit provincia, KDI a rămas și i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia în străinătate. De această dată, el a promis că va contribui la întoarcerea acasă a cel puțin 100.000 de albanezi, dar a atras atenția că ideea transformării provinciei Kosovo într-o republică este “o farsă nedorită”.

De altă părere era Gjergj Dedaj, vicepreședintele așa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “După plecarea trupelor sârbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo să hotărască, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Dacă poporul se pronunță în favoarea independenței, decizia trebuie respectată. Viitorul provinciei este în Europa, nu în interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita că posibilitatea unui referendum, prevăzut în acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sârbi, nu a fost inclusă și în acordurile de la Kumanovo.

Poate cel mai plastic a zugrăvit situația din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democrație (ND), care a declarat că, “în numele viitorului țării noastre, ND așteaptă ca premierii guvernului sârb și iugoslav să demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi și de o politică nouă, al cărui țel să fie democratizarea țării, o reformă eficace și reintegrarea în Europa și în lume. Activitatea de până acum a celor două guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, și președintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia că nici unul nu a participat la acest război, pentru că nu cunosc răspunsul la întrebarea cine pe cine a învins.”

Întreaga agitație a fost potolită, în câteva minute, de Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat că sfârșitul războiului arată victoria politicii de pace a președintelui iugoslav. “Nu există nici un motiv pentru schimbări în guvern,” a explicat, tranșant, Dacic. “Coaliția noastră cu Partidul Radical din Serbia și cu Stânga Iugoslavă rămâne la fel de unită și solidă.”

“Ofițerii britanici sunt extrem de furioși din cauza armatei americane,” a anunțat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care însoțește contingentul britanic ce urma să intre în Kosovo. Militarii americani sunt acuzați că ar fi încercat, cu bună știință, din motive pur mediatice, să întârzie intrarea în Kosovo a trupelor britanice și franceze, în scopul de a fi primii care ajung în provincia sârbă. Cotidianul londonez “Evening Standard” relatează că trupele britanice se pregăteau, în noaptea de joi spre vineri, să treacă frontiera dintre Macedonia și Kosovo, dar au fost împiedicate de ordinele date de americani, ale căror trupe nu erau pregătite încă. “În Kosovo se duc două războaie: unul împotriva sârbilor, iar celălalt pentru dominație în domeniul relațiilor publice, dus cu americanii, care vor să obțină toată gloria,” a adăugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care însoțește, și el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmație nefondată,” a dezmințit premierul britanic Tony Blair. “Deplasările de trupe și momentul în care KFOR va intra în provincie sunt probleme operaționale, tranșate de comandantul KFOR, generalul Michael Jackson.”

În străinătate, au fost reluate speculațiile și estimările privind prețul reconstrucției Iugoslaviei. Un grup de analiști militari a întocmit un studiu conform căruia bombardarea Iugoslaviei a costat țările NATO peste 5 miliarde de dolari, dar va fi nevoie de mai mulți bani pentru întreținerea forțelor de menținere a păcii și reconstruirea podurilor și șoselelor distruse. Prețul armelor utilizate în acest război a fost fabulos: 1 milion de dolari pentru fiecare rachetă de croazieră, 130.000-300.000 pentru fiecare rachetă anti-tanc și 100.000 pentru fiecare rachetă ghidată prin laser. În timpul războiului, numai SUA au folosit 1.000 de avioane, 24 de elicoptere Apache, 18 sisteme de lansare a rachetelor de croazieră și 5.500 de militari. Americanii au plătit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, adică în jur de 3 miliarde de dolari.

Toată lumea era de acord că pacea va fi și mai scumpă. Va trebui întocmit un buget al operațiunilor de desfășurare în Kosovo a celor 50.000 de militari din KFOR, care vor asigura întoarcerea refugiaților albanezi la casele lor. Se apreciază că SUA vor avea nevoie de 3,5 miliarde de dolari anual, pentru întreținerea celor 7.000 de militari ai săi, Germania – de 310 milioane de dolari numai în 1999, pentru cei 8.500 de militari, iar Franța – de până la 640 de milioane de dolari în acest an, pentru cei 7.000 de militari desfășurați. Ministerul german al Apărării estima bugetul trupelor sale din Kosovo pentru anul 2000 la aproape 2 miliarde de mărci. Reconstrucția economică a țărilor din Balcani va costa Uniunea Europeana aproximativ 35 de miliarde de dolari. Albania, Bosnia-Herțegovina, Croația, Macedonia și România au solicitat deja, Fondului Monetar International, un ajutor de 2,2 miliarde.

În timp ce miniștrii de Externe ai țărilor G-8 anunțau că au început să lucreze la un “plan Marshall” pentru țările sud-estului Europei, rușii aruncau din nou cu promisiuni. Magnatul Dragomir Karic, președintele companiei iugoslave “BK Group International“, s-a întors din Rusia și s-a oprit la Novi Sad, unde a stat de vorbă cu președintele Consiliului local, Stevan Vrbaski. Karic a anunțat că primarul Moscovei, Iuri Lujkov, intenționează să finanțeze, ca donație pentru orașul Novi Sad, ridicarea unui pod nou peste Dunăre. Acesta ar urma să fie terminat înainte de venirea iernii și va fi construit de firma rusească “Trans-Stroy“, care a finalizat un pod similar în 100 de zile. Conform promisiunii, noul pod va avea atât șosea, cât și linii ferate, și va înlocui podul Varadin, prăbușit în apele Dunării de rachetele NATO.

UE exclude, deocamdată, acordarea vreunui ajutor financiar Iugoslaviei pentru reconstrucția infrastructurilor distruse de atacurile aeriene ale NATO, a afirmat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP. “Excludem, deocamdată, Belgradul de la orice transfer financiar. Nu putem concepe, la ora actuală, ideea de a-l ajuta pe Slobodan Milosevic,” a precizat acesta. Pe de altă parte, el a afirmat că Biroul Umanitar al Uniunii Europene (ECHO) a alocat recent un ajutor de urgență de 50 de milioane de euro pentru planul de întoarcere și repatriere a refugiaților din Kosovo.

Am înregistrat o corespondență pentru buletinul de știri al ProFM, continuând, apoi, să-mi notez informațiile care veneau din toate părțile. La Belgrad, s-a anunțat că obiectivele prioritare ale următoarelor zile sunt aprovizionarea cu combustibil și salubrizarea orașului. Cineva a avut curiozitatea să calculeze că, în cele 77 de zile de război, au fost anunțate 146 de alarme aeriene, Belgradul fiind sub alarmă un total de 774 de ore. În zona Moravica din Serbia, bilanțul pagubelor era estimat la 1,5 miliarde de dolari. Cel mai greu avariate erau fabricile “Tehnicki remont“, “Sloboda” și “Cer“, care au fost, practic, închise și au lăsat pe drumuri 10.000 de muncitori, afectând indirect alte 30.000 de persoane, membre ale familiilor acestora. A venit un bilanț și de la Sabac, unde Zoran Lazic, vicepreședintele Consiliului local, a declarat că pagubele la cele 394 de obiective civile lovite de bombe se ridică la 10 milioane de mărci germane.

La ora 15:00, la Media Center, stația care difuza în surdină emisiunile unui post de radio a fost – efectiv – închisă. Era retransmisă declarația de ieri a lui Slobodan Milosevic și sârbii nu mai suportau să o audă încă o dată. Am ieșit și eu să mă plimb puțin prin centru, să mă mai limpezesc la minte, după avalanșa de informații pe care o acumulasem. În Trg Republike, cu ajutorul unor macarale, câțiva muncitori demontau scena pe care urcaseră formațiile care veneau să cânte la concertele de protest împotriva războiului. Dar ce m-a surprins cel mai mult a fost dispariția tuturor tarabelor pe care se vindeau până acum suveniruri de război, vederi cu podurile distruse de la Novi Sad și insigne cu simbolul “Target“. Mi s-a povestit că, dis-de-dimineață, a venit Poliția și i-a gonit cu brutalitate pe toți vânzătorii ambulanți, punându-le în vedere să nu mai apară pe acolo.

În magazine au reapărut zahărul și detergenții, iar tutungeriile au primit țigări. Majoritatea angajaților magazinelor dădeau jos fâșiile de benzi izolante de pe vitrine, pregătindu-le pentru revenirea la normalitate. Au rămas doar cele de pe geamurile Facultății de filosofie, care fuseseră aplicate cu simț artistic, închipuind ciudate labirinturi care nu duceau nicăieri.

“Relațiile dintre Rusia și NATO sunt înghețate pentru moment,” a declarat președintele Boris Elțîn, citat de agenția Interfax. “Noi am făcut tot ceea ce trebuia să facem pentru a restabili pacea în Iugoslavia. Țările din NATO trebuie să procedeze la fel.” Militarii ruși și americani au discutat, ieri și azi, la Moscova, pentru a defini modalitățile participării Rusiei la forța de pace internațională din Kosovo, dar negocierile nu s-au soldat cu un acord. “Noi nu vom implora Statele Unite să ne dea un sector anume. Dacă nu vom ajunge la un acord, vom defini, împreună cu Iugoslavia, sectorul pe care îl vom controla,” a precizat generalul Leonid Ivașov, unul din militarii ruși cei mai ostili Alianței Nord-Atlantice.

Cel mai spectaculos moment al acestei zile a fost, însă, odiseea intrării rușilor în Kosovo. La ora 13:00, m-a sunat Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru și mi-a spus că, dacă vrem să vedem ceva frumos, să fugim imediat în zona centrului “Sava“, pe lângă care trecea șoseaua de centură a Belgradului. Din păcate, deși ne-am aruncat într-un taxi, noi am ajuns puțin cam târziu și n-am văzut decât câteva zeci de sârbi, urcând în 3 autocare care îi aduseseră acolo, prin grija Partidului Socialist. În depărtare, pe autostrada spre Niș, se mai zăreau câteva vehicule militare rusești, încadrate de mașini ale Poliției sârbe. Pierdusem “emoționantul” moment al traversării Belgradului de către coloana de militari ruși ce venea din Bosnia-Herțegovina, în aplauzele oamenilor aduși să-i vadă. Și ratasem clipa în care o femeie a aruncat, cu un gest teatral, trei trandafiri pe botul unuia dintre camioane.

Totul începuse dimineața, când, fără știrea nimănui, o coloană de 41 de vehicule militare rusești, la bordul cărora se aflau 200 de militari din contingentul SFOR de la Tuzla, au plecat din Bosnia-Herțegovina către Iugoslavia. Vehiculele erau în culori de camuflaj, iar litera “K” din sigla KFOR era proaspăt vopsită, în locul literei “S” din sigla SFOR. Rușii au intrat în Iugoslavia la ora 10:30, fiind așteptați la graniță de mașini ale Poliției sârbe, un Mercedes alb cu numerele de înmatriculare ale Armatei iugoslave și o limuzină BMW, cu geamuri fumurii și numere de corp diplomatic. Acestea au încadrat coloana rusească, pe care au condus-o spre Belgrad. La 12:20, convoiul a poposit la Simanovci, la 30 de kilometri de capitala iugoslavă. După o scurtă pauză, și-a reluat drumul, traversând cartierul belgrădean Bubanj Potok și îndreptându-se spre Niș.

Statele Unite au primit asigurări din partea Moscovei că trupele ruse trimise în Republica Federală Iugoslavia nu vor pătrunde în Kosovo fără un acord prealabil, a afirmat vicepreședintele american Al Gore, citat de AFP. “Noi nu știam că se vor duce în Iugoslavia,” a recunoscut Al Gore. “Dar nu au ajuns în Kosovo și am primit asigurări că nici nu o vor face.” Vicepreședintele american a precizat că secretarul de stat Madeleine Albright a discutat pe această temă cu omologul său rus Igor Ivanov. “Avem mai multe canale de comunicare active și credem că totul va decurge bine,” a mai spus Gore.

De două zile, adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott negocia cu ministru rus de Externe Igor Ivanov despre statutul trupelor rusești din KFOR, dar cele două părți nu reușeau să se înțeleagă. Azi-dimineață, Talbott a părăsit Moscova, fără nici un rezultat, îndreptându-se spre Bruxelles. Când a aflat că rușii au intrat deja în Serbia și se duc spre Kosovo, Talbott și-a întors din zbor avionul și a revenit la Moscova, solicitând o nouă întrevedere cu Ivanov. Ceva mai devreme, Viktor Cernomîrdin, emisarul rus pentru Iugoslavia, declarase agenției Itar-Tass că “trupele rusești vor avea propria lor zonă de responsabilitate, care se va situa, cel mai probabil, în apropiere de frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia”.

La ora 16:00, coloana rușilor trecea prin Jagodina, ajungând, la 16:45, la Cuprija. La Bruxelles, generalul Wesley Clark convocase comandamentul NATO, pentru a decide poziția Alianței în raport cu situația nou creată. Deja se știa că, din coloana militarilor ruși făceau parte 15 transportoare blindate, 10 camioane, câteva jeep-uri și vehicule sanitare, iar în această dimineață, alți 1.000 de militari ruși aterizaseră la Tuzla, pregătindu-se să plece spre Serbia în zilele următoare. La ora 19:30, convoiul rușilor a ajuns la Niș, a poposit lângă motelul “Nais“, a alimentat cu benzină și a plecat mai departe. La 21:00, rușii intraseră deja în Kosovo, au traversat localitatea Prokuplje și se îndreptau către Priștina, însoțiți de mașini ale Poliției și Armatei iugoslave și aplaudați de localnici.

În acest timp, oficialii de la Moscova jucau teatru. În prima fază, ei i-au asigurat pe occidentali că militarii se vor opri la Niș, așteptând să-și coordoneze intrarea în Kosovo cu cea a trupelor NATO care veneau din Macedonia și Albania. Mai târziu, ministrul de Externe rus declara că militarii nu au primit ordinul de a intra în provincie. “Însă din păcate, acest lucru s-a întâmplat,” a spus Ivanov, adăugând că le-a cerut să se retragă la Niș. Derutați, reprezentanții NATO bravau. “Alianța Nord-Atlantică nu consideră o dramă sosirea trupelor rusești în Kosovo înaintea primelor unități ale NATO și susține participarea Rusiei la KFOR,” declara Jamie Shea.

La 1:30, militarii ruși au ajuns la Priștina, unde au fost întâmpinați de circa 2.000 de locuitori, care îi așteptau în stradă încă de la ora 22:00, când văzuseră în jurnalul RTS că aceștia se îndreptau spre ei. Sârbii din capitala provinciei i-au primit cu urale și aplauze și au tras focuri de pistol și rafale de arme automate de bucurie. Un grup de femei a oferit flori soldaților, iar pe primul transportor blindat s-au cățărat mai mulți tineri, care fluturau drapelele naționale ale Serbiei, Iugoslaviei, Greciei și Rusiei. La geamuri și în balcoane puteau fi văzuți zeci de oameni care strigau “Serbia! Serbia!” și ridicau trei degete, semnul salutului tradițional ortodox. Rușii s-au oprit în apropierea aeroportului Slatina, la 10 kilometri de Priștina, unde și-au făcut tabăra. Dacă până acum mai existau dubii că acest marș forțat ar fi o eroare, misterul a început să se risipească în momentul în care, din BMW-ul cu geamuri fumurii, a coborât generalul Viktor Zavarzin, atașatul militar rus la Comandamentul NATO din Bruxelles.

“Am venit să pregătim aeroportul pentru sosirea avioanelor ruse și după aceea vom pleca,” a declarat unul dintre soldații ruși, afirmând că acest contingent va rămâne două săptămâni la Priștina. Surse din cadrul Statului Major General al Armatei iugoslave au declarat că Serbia este direct interesată ca militarii ruși să fie primii participanți la forța internațională care intră în regiune. În realitate, sârbii erau interesați ca întreg complexul subteran de la aeroportul Slatina, care s-a dovedit de nestrăpuns, în ciuda bombardamentelor NATO, să fie preluat de ruși și să nu cadă în mâinile Alianței. Și toate speculațiile aveau să se risipească mâine, când Boris Elțîn nu numai că a anunțat că aprobă operațiunea, dar l-a avansat pe Zavarzin la gradul de general colonel, pentru că a îndeplinit-o cu succes.

Atitudinea sârbilor din Priștina față de sosirea rușilor în Kosovo se datora, în principal, neîncrederii în militarii NATO și mai puțin dragostei față de ruși. Oamenii nu credeau că militarii care, timp de aproape 3 luni, le-au aruncat mii de tone de bombe în cap și i-au ajutat pe teroriștii UCK să atace granițele dinspre Albania, îi vor proteja împotriva prigoanei pe care o vor institui gherilele albaneze, îndată ce vor intra în provincie. De altfel, pe tot drumul lor spre Kosovo, rușii nu au fost aclamați decât de grupuri mici de sârbi, trimise de șefii de la partid, ca să dea bine în cadrele filmate de RTS. În general, oamenilor nu le convenea intrarea intempestivă a rușilor în Kosovo și spuneau că, potrivit obiceiului lor, aceștia au venit primii, dar vor avea grijă să plece ultimii. Cea mai sugestivă remarcă despre venirea rușilor am auzit-o pe stradă, trecând pe lângă doi bătrâni care comentau evenimentul. Unul dintre ei, care purta pe cap tradiționala bonetă a soldaților sârbi, îi amintea celuilalt că Tito s-a luptat 50 de ani ca Iugoslavia să nu intre în ghearele rușilor, în timp ce Slobodan Milosevic i-a adus, de bunăvoie, în doar câteva ore.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune ARD, că europenii nu sunt destul de bine reprezentați în Alianța Nord-Atlantică. “În cadrul NATO, Statele Unite beneficiază de o reprezentare prea mare, în raport cu Europa,” a spus el. “Angajamentul trupelor germane în cadrul KFOR va fi o intreprindere foarte riscantă la început și va dura mai mulți ani.”

Mile Cărpenișan a sosit înaintea mea la hotel, unde l-a găsit pe Ioan Mărgărit, care venise la Belgrad din partea săptămânalului economic “Capital“. După ce ne-am transmis corespondențele pentru jurnalele de seară, am plecat toți trei să mâncăm pe Skadarlija, la “Tri sesira“. De această dată, ne-au cam păcălit la nota de plată. Pentru niște vodkă, o tavă cu brânzeturi și mezeluri, apă minerală, bere și câte 10 mititei, ne-au luat nu mai puțin de 800 de dinari (adica vreo 80 de mărci germane). Supărați, i-am spus în față șefului de sală că nu vom mai reveni vreodată pe acolo și ne vom sfătui toți prietenii să-l ocolească. Dându-și seama că știam prețurile, acesta și-a cerut scuze, promițând că nu se va mai întâmpla așa ceva niciodată.

Am plecat spre “Toplice” și, pe drum, ne-am oprit să-i arătăm lui Mărgărit unul din cele mai frumoase baruri pe care le-am văzut vreodată. Botezat “Soho” de cel care l-a deschis, în amintirea cartierului din New York unde locuise mai multi ani, barul l-a umplut de admirație chiar și pe Eugen Mihăescu, alături de care îl descoperisem. Avea forma literei “U”, pentru că trebuia să ocolească scara de intrare a blocului la parterul căruia era amenajat. Totul – de la mobilier, la pereții albi și la formele de metal care te dirijau de-a lungul lui – era plin de eleganță și bun gust. În plus, patronul a avut inspirația de a-i pune pereții la dispoziția artiștilor plastici, periodic aici fiind vernisate diverse expoziții. Până zilele trecute, fusese expusă o colecție de afișe, iar acum, erau așezate niște fotografii imense, cu nuduri aproape obscene, însă extrem de frumoase și de o bună calitate artistică.

La hotel, ne aștepta Traian Borșan, secretarul I al Ambasadei României la Belgrad. Se plictisea și el, de când se terminase războiul și scăpase de teroarea exploziilor de lângă sediul ambasadei și a venit să ne viziteze. Am stat la un pahar de vorbă, însă, la un moment dat, discuția noastră a început să se transforme într-o dispută. Subiectul era – desigur – politica guvernului român. Față de războiul din Iugoslavia, dar și în general. Traian Borșan ținea partea executivului, pe care îl reprezenta la Belgrad, în timp ce noi încercam să-i demolăm argumentele. Deși reușeam, ne enerva că nu puteam să-l convingem că aveam dreptate. Până la urmă, eu am plecat la culcare și i-am lăsat certându-se. Mile a venit în cameră aproape în zori și, pentru că mă trezisem când a intrat, mi-a povestit că puțin a lipsit să nu se încaiere toți trei. Noroc cu Nelu, care a apărut și el la un moment dat și, după ce a stat deoparte și s-a amuzat, s-a băgat să-i despartă când au sărit de pe scaune.

Un avion militar britanic a explodat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23:15, la doar câteva sute de metri de tabăra de refugiați de la Kukes, o persoană fiind grav rănită, informează AFP. “Avionul, un Hercules C-130, transporta 12 soldați și s-a prăbușit la aterizare,” a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor NATO la Kukes, lt.col. Helge Eriksen. Contrar afirmațiilor acestuia, unii martori oculari susțineau că avionul încerca să decoleze. O catastrofă a fost însă evitată, avionul prăbușindu-se în imediata apropiere a unei tabere de refugiați unde acorda asistență organizația umanitară “Medecins sans frontieres“. Zona a fost imediat înconjurată de membrii Forței de pace din Albania. Pista aeroportului fusese inaugurată miercurea trecută, prin aterizarea unui C-130, după ce fusese prelungită cu 500 de metri, pentru a facilita aterizarea avioanelor mari.

Share

target: din eroare, NATO bombardează buncărele Armatei albaneze

by

1 iunie 1999

Când ne-am trezit, m-am amuzat teribil de iritarea lui Mile, când a văzut că nu avem apă deloc. I-am explicat ritualul folosirii sticlelor cu apa de rezervă, avertizându-l că trebuie să facem economie și să avem grijă să le umplem tot timpul. Vărul lui, care locuia în camera vecină, a venit să ne ceară o sticlă cu apă, să se spele și el. Am coborât apoi, să bem o cafea, făcută de Nelu pe plita din bucătărie, și am plecat la treabă. Eu mă hotărâsem să trec pe la Ambasada României, să mai stau de vorbă cu Traian Borșan. Nici Mile, nici Eugen Mihăescu n-au vrut să mă însoțească. Domnul Mihăescu avea o profundă aversiune față de membrii corpului nostru diplomatic, proști și lipsiți de profesionalism, așa că m-am dus singur.

Traian Borșan s-a bucurat mult că l-am vizitat și m-a invitat să bem o bere pe o terasă. I-am povestit că s-a întors Mile, că a venit Eugen Mihăescu și a promis că, într-o seară, ne va face o vizită la hotel. La ambasadă nu se schimbase nimic, iar veștile din țară erau destul de puține. Nici diplomații acreditați la Belgrad nu știau prea multe despre intențiile președintelui Milosevic și perspectivele încheierii războiului. Borșan mi-a spus că, dacă situația continuă să se agraveze, personalul ambasadei noastre va fi retras, însă ne va avertiza din timp, ca să plecăm și noi acasă. Și, ca de obicei, m-a rugat să fim prudenți și să lăsăm eroismele deoparte, pentru că nu avea sens să pățim ceva în acest război.

NATO nu dispune de informații în legătură cu o eventuală eroare de bombardare comisă în raidul asupra localității Novi Pazar. Alianța a recunoscut că o bombă programată să lovească o țintă militară a deviat de la traiectoria sa luni seară, la Novi Pazar, informează AFP. “Cinci bombe și-au atins obiectivul, însă una a deviat și a căzut asupra unei zone rezidențiale,” a admis Jamie Shea. NATO a mai recunoscut că forțele sale aeriene, care aveau misiunea de a ataca trupele sârbe concentrate în Kosovo, în apropiere de muntele Pastrik de lângă granița cu Albania, au lansat bombe pe teritoriul albanez, fără a provoca victime. “Știm că un număr de bombe a căzut, din cauza unei neglijențe, de cealaltă parte a frontierei, dar din fericire, nu a fost nimeni rănit sau ucis,” a precizat Jamie Shea.

Asigurându-l că vom avea grijă, m-am despărțit de Traian Borșan și m-am dus la Media Center. Aici, știrile despre bombardamentele de astăzi din Kosovo se aglomeraseră. Încă din zori, pe o distanță de 15 kilometri, între Prizren și Djakovica, unitățile sârbe fuseseră atacate de 2-3.000 de luptători UCK, ajutați, conform afirmațiilor oficialilor militari, de albanezi și membri ai forțelor speciale ale NATO. Atacurile erau sprijinite de aviația Alianței, care a bombardat puternic regiunea. Forțele UCK au ocupat poziții pe muntele Pastrik, însă nu reușeau să mai înainteze și îi bombardau pe militarii sârbi cu mortierele și tunurile de calibrul 75 de mm. În același timp, se dădeau lupte și în sectorul Djakovica, iar NATO anunțase că UCK a obținut câteva succese în zona de nord, în sectorul Batusa. Ceva mai târziu, Armata și Poliția iugoslave au intervenit în jurul localității Srbica, din regiunea Drenica, alungându-i pe separatiștii albanezi. Sârbii spuneau că ar fi ucis câteva sute de teroriști UCK, adăugând că se dădeau lupte și în triunghiul format de localitățile Malisevo, Orahovac și Suva Reka. Pretindeau și că ar fi doborât un avion de tip A-10 și un avion-spion fără pilot. Aparatul A-10 a fost lovit deasupra provinciei Kosovo și s-a prăbușit în Macedonia, când pilotul încerca să aterizeze de urgență pe aeroportul Petrovac, care a fost imediat închis traficului aerian.

Eroarea de azi-noapte, când avioanele NATO bombardaseră o linie de buncăre din Albania, la 500 de metri de granița cu provincia Kosovo, s-a repetat. La prânz, când mai mulți ziariști au însoțit o echipă a militarilor și vameșilor albanezi, care s-a dus să constate pagubele provocate de bombe, raidurile s-au reluat. În ultima clipă, au reușit să se adăpostească într-un buncăr și au avut noroc, fiindcă 4 dintre ele au fost complet distruse. Când atacul s-a încheiat, întreaga zonă era plină de cratere cu diametrul de 3 metri și fragmente de obuze, pe care se putea citi “For use on MK-82“. Un soldat albanez a povestit jurnaliștilor că vameșii din punctul de frontieră Morina s-au ascuns în ultima clipă în buncăre, din cauza intensificării tirurilor artileriei sârbe, ale cărei obuze i-au făcut pe locuitorii satelor din zonă să se refugieze la Kukes.

NATO a recunoscut că a lansat proiectile asupra unui buncăr din Albania, nu departe de frontiera cu Iugoslavia și a declarat că această acțiune “nu a fost intenționată”, a afirmat la Bruxelles un purtător de cuvânt al Alianței. Acesta nu a putut preciza dacă a fost vorba de rachete sau de bombe. “Un buncăr albanez a fost distrus, dar nu s-au înregistrat victime. Bineînțeles, această acțiune nu a fost intenționată.”

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave,  a anunțat astăzi că pierderile suferite de militarii aflați în Kosovo sunt minime. Nu prea îmi venea să-l cred, pentru că ritmul în care era bombardată provincia și insistența cu care avioanele NATO se concentrau asupra regiunilor în care se presupunea că s-ar afla unitățile iugoslave erau de-a dreptul îngrozitoare. Generalul Pavkovic pretindea că mai puțin de 1 % din cei 180.000 de oameni pe care îi are în subordine ar fi fost răniți. “NATO a reușit să distrugă bunurile noastre economice, instalațiile armatei, cazarmele, poligoanele și depozitele,” a recunoscut el. “Ne-am desfășurat la timp unitățile pe teren și i-am ocrotit la maximum pe oamenii noștri, acesta fiind chiar obiectivul nostru strategic.”

Știam că, alături de militarii sârbi din Kosovo, se află și un număr mic de voluntari din fostele țări sovietice. Voluntarii veneau din Rusia, Belarus și Ukraina. Un coleg de la agenția iugoslavă de presă Beta mi-a povestit că a stat de vorbă cu unul dintre aceștia, pe nume David. Avea 26 de ani și îi povestise că a luptat 2 ani în Armata rusă, după care a emigrat în Israel, luptând împotriva arabilor și libanezilor. “Vor pierde acest război împotriva voastră,” îi spunea David reporterului de la Beta. “Sârbii vor câștiga războiul pentru că își apără țara și poporul. Nimeni nu a reușit vreodată să învingă vreun popor. Nici americanii în Vietnam, nici rușii în Afghanistan.” David era echipat în uniformă de camuflaj și, în afară de baionetă și câteva grenade, nu-și lăsa nici o clipă din mână Kalașnikovul, despre care spunea că e cea mai bună armă din lume.

Luptase deja împotriva separatiștilor UCK. “Eram la câțiva metri de ei,” povestea David. “Aveau uniforme noi și se purtau ca niște soldați profesioniști, nu ca niște săteni cărora le-ai împărțit niște arme. Dar nu sunt prea curajoși, mai ales dacă nu sunt mai mulți laolaltă. Printre ei erau și arabi. Știu cum arată, am luptat împotriva lor, în Armata israeliană, care e cea mai bună din lume în intervențiile împotriva gherilelor de acest tip.” Auzind povestea lui David, m-am gândit și la cei 76 de voluntari români, despre care știam că se afla în Kosovo, și le-am ținut pumnii.

În timp ce mă pregăteam să transmit ultimele știri pentru Mediafax, m-a sunat Mile și mi-a citit un comunicat al Forțelor armate iugoslave, care anunțau că aseară, “în timp ce efectua o misiune de inspecție în prima linie a frontului, generalul Ljubisa Velickovic, adjunctul Statului Major al Aviației și apărării antiaeriene iugoslave, a fost ucis, în urma unui bombardament NATO”. În vârstă de 53 de ani, generalul ocupase funcția de șef al Statului Major până în noiembrie 1993, când a fost înlocuit de Slobodan Milosevic cu generalul Spasoje Smiljanic. Împreună cu alți politicieni și militari, Velickovic a fost destituit pentru că s-a opus acordului privind provincia Kosovo, convenit între președintele iugoslav și emisarul american Richard Holbrooke.

Cu ajutorul cunoștințelor pe care ni le făcusem printre militarii sârbi din Belgrad, am aflat că, în realitate, generalul Velickovic și-a pierdut viața lângă Belgrad. Într-adevăr, în timpul unei inspecții. Venise să-i vadă în acțiune pe militarii de la o stație radar, camuflată foarte bine într-o pădure. Atacul aviației NATO începuse și sârbii își țineau radarele închise. Ca să nu fie depistate de inamic, puteau să le folosească doar intervale extrem de scurte, sub 1 minut. Generalul a vrut să identifice poziția unor avioane care bombardau Belgradul și a cerut servantului să pornească radarul. Velickovic era foarte iubit de militari, care știau că, în ciuda gradului și a funcției sale, nu a ezitat, după 24 martie, să se ridice de la sol și să intre în luptă cu avioanele NATO, la bordul unui MiG-29, așa că nimeni nu i-ar fi refuzat dorința. Fatală, de această dată. Piloții NATO lansaseră mai multe rachete anti-radar și una dintre ele a recepționat semnalul aparatului lângă care se afla generalul.

“Europa își pierde independența și devine un protectorat al Statelor Unite,” a afirmat generalul Leonid Ivașov, responsabil cu relațiile internaționale din Ministerul rus al Apărării, într-un discurs susținut în fața atașaților militari acreditați la Moscova. “Puține state din Europa sunt capabile să ducă o politică independentă în raport cu SUA,” a explicat Ivașov. “NATO a devenit structura armată a Departamentului de stat american. Toate țările membre NATO, în afară de Marea Britanie și Franța, care participă activ la bombardamente, au înțeles acest lucru și cer acum o soluție politică, însă nu sunt ascultate. Ca răspuns la dictatul impus de NATO, Rusia se pregătește să-și întărească potențialul militar și pe cel al aliaților săi.”

L-am ajutat și astăzi pe Eugen Mihăescu să-și transmită micul eseu pentru “Cotidianul“. Se numea “… de croazieră” și avea subtitlul “Bilet însăilat cu ață albă”. Noului meu prieten începea să-i placă acest joc cu cuvintele și o făcea cu o ușurință și un talent pe care le invidiam.

“Plouă torențial la Belgrad, bubuituri puternice de Sfântul Ilie, care își biciuiește caii de foc ai faitonului său. Lacrimile ploii șiroiesc pe geam, ca niște cuvinte care își caută sintaxa. Uite, cuvintele au parfumul lor! Sunt și colorate, sonoritatea lor e muzicală. I-auzi: “croazieră”! Ce frumos sună! Ce atmosferă aduce, odată cu briza dulce și un apus de soare – șerbet de trandafiri roz-bombon. Aaa! Rachetă de croazieră! E altceva! Șuieratul ei laș, venind de aiurea, amintește de desumflarea rapidă a unui cauciuc de camion, mare cât “O” din NATO. Bum baritonal, surd. Punct după racheta de croazieră. Și, deodată, aseară, pe la zece, de pe televizor Studioul B dispare. Tocmai când mă bucuram să cred că acest popor nobil, sârb, are și el intelectualii elitiști ai lui, ca orice popor care se respectă, ca orice pădure cu uscăturile ei. De ce să avem numai noi faliții noștri? Iată că îi au și ei pe ai lor. Unul, Zoran Djindjic, este în Germania, unde, departe de rachetele de croazieră, vorbește la telefon cu lideri zonali, marginali, provinciali, pentru că se plictisește singur. Altul, aici, Draskovic, a început să bată câmpii. Ce păcat! Ce mult corupe puterea și cum fantasmează el să o posede, siluind un popor pe la spate. Ca un făcut, cum vă spuneam, “croaziera” i-a întrerupt campania electorală de la Studio B. Nu mai era curent. Se bombardau centralele electrice. La lumina lumânărilor, în ochii unui popor licărea ceva ciudat. Să fie ura, speranța sau resemnarea? “Trecutul nostru este un coșmar, prezentul – insuportabil, noroc că nu avem viitor.” Se potrivește și la noi. Aud că, acasă, unii, Draskovic-ii noștri (cărora li se potrivește de minune vorba românului “Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit!”), pentru că micuțul șoricel Wesley Clark n-a venit, plimbă și ei, dacă nu pe boier, măcar o delegație de arendași. Bravos, națiune! cum zicea nenea Iancu.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 1 iunie 1999.

vuk draskovic

Inainte de a pleca de la Media Center, Eugen Mihăescu m-a întrebat despre soarta grupului de jurnaliști care fusese victima atacului aerian de duminică după-amiaza, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica. Îl cunoștea pe Daniel Fischer, filosoful francez care se afla printre ei. L-am liniștit. Erau în regulă și se aflau, pentru recuperare, la hotelul “Breza“ de pe muntele Brezovica, unde au povestit ce li s-a întâmplat. Daniel Fischer, care fusese rănit la ambele mâini și picioare în timpul bombardamentului, a declarat că atacul a fost “un act barbar și criminal, deoarece coloana de jurnaliști era perfect vizibilă din avion. Premierii Marii Britanii, al Italiei și al Franței trebuie să afle că niște cetățeni ai acestor țări puteau fi omorâți de avioanele lor”. Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a dezvinovățit, pretextând că ținta atacului a fost un tunel de pe șoseaua pe care circulau cele două mașini și că militarii sârbi trebuiau să-i avertizeze pe jurnaliști că zona este periculoasă. “Desigur că nu putem garanta securitatea jurnaliștilor și civililor din Kosovo,” a explicat, senin, Jamie Shea.

“În momentul atacului, nu aveam unde să ne adăpostim,” povestea Eve-Ann Prentice, corespondenta ziarului londonez “The Times“, care a fost, și ea, ușor rănită în atac. “Când a căzut a doua bombă, am crezut că am murit. După 20 de minute, doi soldați sârbi m-au ridicat de jos și mi-au scuturat pământul din păr și de pe haine. Unul din ei m-a strâns la piept, ca un tată, și m-a liniștit. Ne-au dus într-un sat, unde sârbii și albanezii ne-au adus scaune să ședem și pahare cu suc rece. Apoi, ne-au dus la o bază militară, unde am fost tratați regește și consultați de un medic militar, care ne-a oblojit rănile.”

În Europa Occidentală există o rețea albaneză de tip mafiot, care alimentează conturile UCK cu fonduri obținute din activități de trafic de stupefiante sau prostituție, au declarat la Bruxelles, oficiali din cadrul Alianței Nord-Atlantice, sub protecția anonimatului. Aceștia adaugă că și autoritățile albaneze sprijină activitatea UCK, această organizație căutând să apropie interesele NATO de cele proprii. Oficialii NATO au recunoscut, pe de altă parte, că o parte din informațiile difuzate în presa internațională referitoare la masacrele din Kosovo au fost “distorsionate sau exagerate“. Sursele citate au mai precizat că relațiile dintre Rusia și NATO nu au fost întrerupte în totalitate, în ciuda reacției vehemente a autorităților de la Moscova, la începutul operațiunilor Alianței în Iugoslavia.

La 18:05, au sunat sirenele alarmei aeriene, dar Belgradul nu a fost atacat. Alarma a fost ridicată la ora 19:00, chiar în timp ce eu eram în direct la Știrile ProTV și povesteam ce s-a întâmplat astăzi în Iugoslavia. A fost singura dată când am avut norocul ca vorbele mele să fie însoțite de sirenele alarmei și m-am bucurat foarte mult, pentru că efectul a fost impresionant. Andreea Esca m-a întrebat ce se aude și am avut ocazia să-i amintesc, făcând ușor pe grozavul, cât de mult ne-am obișnuit cu sirenele, la fel ca restul locuitorilor Iugoslaviei. Nu i-am povestit și de sentimentul de panică pe care îl evitasem cu greu, când rămăsesem singur la Belgrad și priveam de pe acoperiș raidurile aeriene. Văzusem atâtea în acest război și mă temeam ca nu cumva un pilot tembel să lanseze asupra cartierului nostru vreo bombă cu fragmentație, pentru că aș fi fost țintă sigură. Când s-au întors ceilalți, nu mi-au mai trecut prin cap astfel de gânduri negre.

E lesne de înțeles din ce motive ne-am isterizat astăzi, văzând că Armata iugoslavă instalase un post de observație sau ceva similar lângă noi. Hotelul “Toplice“ era așezat pe una din laturile unui careu de clădiri și, pe latura perpendiculară, lângă colț, apăruseră de câteva zile niște mașini cu însemnele “VJ” (de la “Vojska Jugoslavije“, adică Armata Iugoslaviei), din care au fost descărcate niște lăzi voluminoase. Iar astăzi, când ne-am întors la hotel, am observat că intrarea în clădirea de lângă noi era păzită de doi soldați în uniformă. Ne-am dus glonț la Nelu și i-am spus că noi nu mai stăm o clipă aici, pentru că știam de ce a fost bombardat hotelul “Jugoslavija“: cineva informase comandamentul NATO că a observat mașini militare și ofițeri sârbi intrând în hotel. Nelu s-a făcut alb ca varul și a pus mâna pe telefon, sunând undeva. Cred că vorbea cu un ofițer important, însă aproape urla și îi spunea să ordone idioților să dispară imediat. L-am lăsat gesticulând, dar am fost uimiți de efectul convorbirii sale. Ceva mai târziu, când am ieșit în oraș să mâncăm, și soldații, și mașinile dispăruseră. Obiectivul nu fusese desființat, însă era păzit de niște tineri solizi, îmbrăcați în blugi și tricouri, peste care aveau niște veste care le acopereau pistoalele.

La 20:30, după ce a sunat din nou alarma, s-a luat curentul în zona noastră. Nu era vorba de încă o avarie, ci ne venise rândul la întreruperi. Nu ne mai mira nimic, de când și orarul autobuzelor care asigurau transportul în comun a fost limitat la 3 intervale: 6:00-8:30, 13:00-17:00 și 18:00-22:00. Oricum, știam că noi eram privilegiați, iar cel mai rău o duceau locuitorii cartierului Novi Beograd. Ca să nu mai vorbim de rezerva de apă a orașului, care mă deranja mai tare decât lipsa curentului, rezervă care urcase astăzi abia până la 15 % din capacitatea normală.

Ne-am dus din nou la “Tri sesira” să mâncăm. Ne-am întâlnit cu echipa de la RTL care filmase duminică seara viața de noapte și Dobrivoi i-a invitat la masa noastră. Lăutarii ne-au cântat muzică sârbească, încercând să acopere bubuiturile pe care le-am auzit până la 21:33. Când ne-am întors la hotel, ne-am oprit pe terasa barului unor muntenegreni, care se obișnuiseră cu noi și chiar ne învățaseră tabieturile. Ne plăcea pe mica terasă, așezată peste drum de parcul din fața Universității, așa că am băut o cafea acolo. La 22:46, am auzit o bubuitură puternică și, deși nici un client de pe terasă nu a tresărit, ne-am hotărât să plătim și să urcăm pe acoperișul hotelului nostru. Veneau…

Întâi au bombardat zona muntelui Fruska Gora. Se vedeau exploziile, am numărat vreo 5. Vizau din nou releul de televiziune de la Iriski Venac. Alte două proiectile au explodat lângă Ruma, unde au fost întrerupte emisiile pe unde ultrascurte ale posturilor de radio.  La 23:10, o explozie apropiată ne-a făcut să tresărim şi, imediat, a izbucnit un incendiu înspre Pancevo. Bomba explodase la 250 de metri de benzinăria “Lady”, din nord-vestul oraşului, situată lângă Mali Rit, un sat de ţigani. Un om a fost rănit de explozia care făcuse un crater imens. Au urmat câteva explozii dinspre Ostruznica şi aeroportul Batajnica. 

Între timp, am aflat ce se întâmplase la 21:30, când auzisem bubuituri în jurul Belgradului. Piloții avioanelor lansaseră 4 proiectile în cartierul Lipovica și unul asupra aeroportului Batajnica. După ce au bombardat câteva obiective militare din nord-vestul Belgradului, despre care sârbii nu au dat detalii, au trecut peste oraș si au bombardat Obrenovac-ul. Din ce anunța un post de radio, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion, pilotul care s-a catapultat fiind căutat în zona satului Drazevac. Atacurile au fost mai slabe și în Kosovo. La 1:30, cinci proiectile au explodat la Priștina, pe lângă cazarma “Kosovski junaci”, evacuată de mult. La 1:55, a fost bombardată încă o dată ferma de la Dobricevo, de lângă Cuprija, unde, seara, erau adăpostiți pentru câteva ore militarii sârbi. Ultimul raid pe care mi l-am notat a împrăștiat bombe asupra orașelor Kursumlija, Priștina și Podujevo.

“Inculparea lui Milosevic de TPI survine acum pentru că cele două luni de atacuri ale NATO nu au dat rezultatele așteptate, adică nu l-au forțat să părăsească scena,” a declarat președintele croat Franjo Tudjman, într-un interviu acordat cotidianului italian “La Stampa“. “Bombele consolidează, în felul lor, puterea cercurilor extremiste și a lui Milosevic. Motivele recentelor evenimente de pe teritoriul fostei Iugoslavii trebuie căutate în problemele nerezolvate ale moștenirii istorice, ca extinderea Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, conflictele dintre Europa Occidentală și Rusia.” Președintele croat nu exclude o împărțire a provinciei Kosovo, însă în ceea ce privește o eventuală independență, Tudjman considera că trebuie să se țină cont și de albanezii expulzați, dar și de faptul că “provincia Kosovo este leagănul poporului sârb“.

Am coborât destul de furioși de pe acoperiș. În curtea clădirii vecine, unde observasem militarii sârbi, cât a fost întrerupt curentul, a huruit încontinuu motorul unui generator electric pe motorină, care alimenta aparatura pe care o instalaseră acolo. Jos în bar, i-am găsit pe Nelu și pe Dragan, “scriitorul”. Le-am povestit despre generator și Dragan ne-a asigurat că va avea grijă să nu mai existe nici un indiciu al militarilor instalați lângă noi. Dragan îl intrebase pe Nelu despre Eugen Mihăescu, însă acesta l-a liniștit, spunându-i că este “de-al nostru”. Ca să ne mai descrețească frunțile, “scriitorul” ne-a întrebat dacă am auzit povestea despre care vorbea tot orașul. Cică la Smederevo, ar fi murit o bătrână, ai cărei copii erau emigrați în Elveția. Au depus-o la capelă, au venit și copiii la înmormântare și, la un moment dat, în timpul slujbei, bătrâna s-a ridicat din coșciug, s-a uitat în jur și a spus: “Războiul se va termina în 6 iunie, iar în 21 iunie, Bill Clinton va fi asasinat în timpul unei vizite în Slovenia.” După care s-a lăsat pe spate și a închis, definitiv, ochii. 🙂

Povestea pare o fantasmagorie hilară, însă era pe buzele tuturor. Speculând tendința sârbilor de a crede în tot felul de istorii paranormale, cred că serviciile secrete iugoslave au lansat-o, pentru a pregăti terenul viitorului acord de pace. Nu a fost singura poveste de acest gen lansată în ultima vreme. Dar aceasta m-a amuzat atât de tare, încât nu am rezistat să nu o povestesc în direct la ProTV, într-una din intervențiile mele din serile următoare. Am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare, pentru că știam că negocierile de pace sunt pe cale să se încheie și – mai ales – știam că Bill Clinton urma să viziteze, în perioada următoare, unitățile americane din Macedonia și Albania. Și nu era exclus un atentat asupra președintelui american, chiar dacă baba de la Smederevo a prezis că asasinatul se va petrece în Slovenia.

În timpul discuției cu Dragan, Mile ne-a povestit că s-a întâlnit după-amiază, la Centrul militar de presă, cu Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, care l-a rugat să-i transmită lui Raico Cornea, un timișorean care lucra pentru TVR, să nu încerce să mai intre în Iugoslavia în timpul războiului, pentru că riscă să aibe mari probleme. Sârbii erau indignați că Raico, după ce că își terminase facultatea la Belgrad, ca bursier al statului iugoslav, acum s-a dus în Albania și Macedonia, împreună cu Cristina Liberis, și a transmis pentru TVR reportaje în care țineau partea refugiaților albanezi. E adevărat că Raico fusese folosit acolo ca translator, dar în ochii sârbilor era considerat un trădător. Când Dragan ne-a sfătuit să luam avertismentul în serios, l-am sunat pe Raico și i-am transmis totul.

Românii implicați în micul trafic de frontieră cu Serbia au reușit să-i scoată de pe piața locală pe concurenții lor bulgari, susține cotidianul “24 Casa“. Spre deosebire de aceștia, cetățenii români pot pătrunde fără probleme în Serbia, unde vând benzina la prețuri mai mici decât concurența. Până de curând, traficanții bulgari vindeau în Serbia litrul de benzină cu 1,8-2 mărci germane, însă după apariția concurenței românești, au fost nevoiți să reducă prețul până la 1-1,3 mărci. Autoritățile bulgare au luat măsuri de evitare a contrabandei cu combustibil la granița cu Iugoslavia și au limitat accesul persoanelor implicate în micul trafic de frontieră. Cetățenii bulgari trebuie să aibă un motiv întemeiat pentru a li se permite să călătorească în Serbia și sunt supuși unui control vamal amănunțit.

Oricum, era tot mai evident că ne apropiem de sfârșitul războiului. Astăzi, Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, l-a informat pe omologul său german Joschka Fischer, a cărui țară deține în prezent președinția UE, că Iugoslavia acceptă principiile G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. În scrisoarea sa, Jovanovic a precizat că regimul de la Belgrad este de acord chiar cu prezența unei forțe internaționale de menținere a păcii în provincie, sub egida ONU și fără militari din țările NATO, însă condiția indispensabilă pentru orice negociere de pace este încetarea bombardamentelor. Știam că urmau noi discuții la Bonn, între Cernomîrdin, Martti Ahtisaari și reprezentanții NATO, așa că așteptam soluția finală.

Înainte de a adormi, m-am distrat cu Mile, amintindu-ne de circul pe care îl făcuse astăzi Arkan. Liderul paramilitar sârb a apărut în public tuns scurt, declarând sus și tare că se pregătește să plece la luptă în Kosovo, dacă NATO va declanșa invazia terestră. “Am să vând chiar eu sacii de plastic de care veți avea nevoie pentru a vă transporta soldații acasă,” se îmbățoșa el, urmărit cu sufletul la gură de jurnaliștii occidentali. “O să-mi meargă tare bine afacerile.” Noi continuam să ne crucim cum de îi dau atâta atenție ziariștii străini și nu-și dau seama că vremea lui a apus și din gloria de odinioară n-a mai rămas decât o legendă. Probabil pentru că sfida în gura mare Tribunalul Penal Internațional, anunțând că nu dă doi bani pe acuzațiile pe care i le aduce. “Nu suntem sălbatici, nu suntem naziști și nu ucidem oameni,” spunea el, după care adăuga, spre groaza asistenței: “Cine spune că sârbii au violat femeile albaneze din Kosovo minte cu nerușinare. Sârbii nu violează țigănci. Nu vedeți ce femei frumoase avem noi?” Am adormit zâmbind și am ignorat sirenele care anunțau, la 6:27, încetarea alarmei. Colegii mei nu doreau nici de această dată corespondență de la Belgrad în emisiunea de dimineață de la ProTV.

Economia bulgară a suferit pierderi în valoare de 70,9 milioane de dolari, în urma războiului din Iugoslavia, a anunțat agenția BTA. Numai de săptămâna trecută, pierderile au crescut cu 9,09 milioane de dolari, potrivit comunicatului unui grup de lucru interministerial. Pierderile directe declarate de societățile bulgare se ridică la 23,16 milioane de dolari, iar cele ale intreprinderilor agricole la 1,6 milioane. Numai pierderile din sectorul transporturilor ating cifra de 31,03 milioane de dolari.

Share

target: invazie terestră sau sfârșitul războiului?

by

17 mai 1999

Sirenele încetării alarmei aeriene au sunat la 6:03, când tocmai mă trezisem și îmi pregăteam transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am avut surpriza, înainte de a intra în dialog cu Cristi Tabără, să-mi aud reportajul pe care îl înregistrasem sâmbătă, pentru Corina Hădărean. Așa că, după ce am rezumat în câteva fraze ce s-a întâmplat peste noapte, am discutat cu Cristi despre atitudinea sârbilor față de război.

Am mai dormit apoi vreo două ore și, după ce m-am trezit, la 9:36, Serbia era zguduită de un nou cutremur, de 4,3 grade pe scara Richter. Cu epicentrul la 10 kilometri sud de orașul Trstenik, nu l-aș fi simțit, dacă nu m-ar fi făcut atent tremurul ceștii de cafea în farfurioară. Era al treilea cutremur de pământ în ultimele două săptămâni. Probabil că, de la vibrațiile provocate de exploziile atâtor bombe, plăcile tectonice de pe falia Trstenik-Mionica s-au deplasat și se produc cutremure. Mi-am amintit de vorbele lui Mile Cărpenișan, când am fost treziți în 29 aprilie de primul dintre ele, și mi-am savurat cafeaua în continuare.

Prima știre care mi-a căzut sub ochi când am ajuns la Media Center a fost un comunicat al Ministerului Informațiilor din Macedonia. Acesta anunța că azi-noapte, localnicii din satul Izvor, de lângă Veles, au observat un bărbat în uniformă aterizând cu o parașută în pădurea din apropiere. Era pilotul unui avion NATO lovit de antiaeriana sârbă și a ajuns la 400 de metri de sat. După nici un sfert de oră, când oamenii și-au luat inima-n dinți și s-au apropiat, în zonă au aterizat două elicoptere, care au staționat câteva minute, după care au decolat, recuperându-l pe pilotul parașutat.

Alianța Nord-Atlantică ar putea să desfășoare trupe terestre în Kosovo în luna iulie sau august, chiar fără obținerea unui acord de pace, a afirmat cotidianul “The Times” în ediția sa de astăzi, citând surse britanice din domeniul apărării. Marea Britanie se pregătește să-și mobilizeze 2.300 de militari suplimentari pentru a participa la viitoarea forță de pace în Kosovo (KFOR), ceea ce ridică totalul efectivelor britanice la 9.000 de soldați. Ministrul de Externe Robin Cook a încercat să relanseze ideea unei invazii terestre în Kosovo, dacă armata iugoslavă va fi suficient de slăbită în urma atacurilor aeriene. “Am vorbit, vinerea trecută, cu șeful UCK, care a confirmat că trupele iugoslave sunt mai demoralizate ca niciodată și că un număr foarte important de soldați continuă să dezerteze,” a pretins el, într-un interviu acordat BBC. Cook a repetat că NATO nu intenționează să se angajeze într-o invazie armată împotriva unei rezistențe organizate în provincia sârbă. Dar, adăuga el, “militarii trebuie să analizeze cu multă atenție dacă armata iugoslavă, după loviturile foarte dure pe care le-a primit în ultimele două săptămâni, va fi capabilă să opună o rezistență organizată în viitor”.

Ca la un semnal, câțiva oficiali sârbi au acordat interviuri presei străine, vorbind tot mai insistent despre sfârșitul războiului. “Poate că NATO își va continua acțiunea încă vreo 10 zile, dar inițiativa emisarului rus Viktor Cernomîrdin va învinge,” a declarat revistei “Newsweek“, miliardarul Bogoljub Karic, unul din apropiații lui Slobodan Milosevic. “O Poliție formată din sârbi, albanezi și forțele ONU, echipată cu arme ușoare, va trebui să fie desfășurată în satele din Kosovo.”

Ministrul iugoslav al Sănătății Leposava Milicevic a declarat cotidianului francez “Le Parisien” că, dacă NATO își va schimba unele din pozițiile sale, va fi posibilă realizarea unui compromis în criza iugoslavă. Milicevic face parte din JUL, partidul Mirei Markovic. Ea afirma că o mare parte din soldații sârbi staționați în Kosovo va fi retrasă și Guvernul iugoslav va cere refugiaților să revină la casele lor. Milicevic a respins acuzațiile că forțele sârbe ar comite atrocități în Kosovo, întrebând retoric: “Credeți că noi organizăm campanii de vaccinare a copiilor albanezi din Kosovo ca să îi omorâm după aceea sau să îi alungăm din țara noastră?” Apoi a respins orice intrare a unor trupe străine în Kosovo: “În fața NATO nu stă doar un om, ci un întreg popor. Preferăm să murim decât să devenim sclavii voștri.”

Cineaștii iugoslavi au adresat un apel participanților la cea de-a 52-a ediție a Festivalului de la Cannes, în care au cerut oprirea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. “Dragi colegi, faceți tot ce vă stă în putere pentru ca războiul împotriva Iugoslaviei să înceteze,” scriau artiștii iugoslavi în mesajul lor, publicat de cotidianul belgrădean “Glas javnosti“, “pentru că, iată! au trecut 50 de zile de când țara noastră este distrusă sistematic.”

Un membru conservator al Camerei inferioare a Parlamentului britanic, lordul Robert Skidelsky, va fi sancționat pentru că a criticat atacurile aeriene ale NATO din Iugoslavia, a anunțat Partidul Conservator, citat de AFP. Un purtător de cuvânt a declarat că observațiile parlamentarului “nu erau compatibile cu poziția oficială a Opoziției” și că nu vor reprezenta nici pe viitor poziția partidului față de operațiunile NATO. Lordul Skidelsky apreciase, într-un interviu publicat de “Sunday Telegraph“, că de la început s-a opus din instinct bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Nu pot să cred că bombardarea unei țări fără apărare reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru a duce un război sfânt,” a explicat acesta, acuzând NATO că nu a folosit altă strategie decât aceea de a distruge Serbia din temelii.

Astăzi s-a anunțat că, printr-un decret al Consiliului municipal, vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă în magazinele și tonetele din Priștina. Cei care vor încălca hotărârea sunt pasibili de pedepse grele, având în vedere starea de război, iar inspectorii primăriei, militarii și polițiștii sunt însărcinați să vegheze aplicarea ei. Toxicologul Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, a apărut din nou, în fața presei, pentru a atrage atenția asupra consecințelor bombardării rafinăriilor și depozitelor de carburanți din Iugoslavia. Numai din Pancevo, după lovirea rafinăriei și a combinatului chimic, a fost nevoie să fie evacuați aproape 60.000 de locuitori. De altfel, aproape zilnic, presa iugoslavă prelua știri despre efectele poluării asupra țărilor vecine.

Am citit un interviu al generalului Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, care avertiza că o eventuala invazie terestră asupra Iugoslaviei ar costa viețile multor soldați NATO. “După aproape 60 de zile de război, pierderile noastre sunt minime,” avertiza Pavkovic. “Știm că, în aer, forțele NATO ne sunt superioare. Dar la sol, când vom fi față în față, superioritatea lor se va topi. Ei nu au militari de calitatea soldaților noștri și nici un moral atât de ridicat ca al nostru. Dacă vor ajunge aici, trebuie să știe că nu vor supraviețui și că, în câteva zile sau câteva luni, vor muri de o moarte îngrozitoare. Vor cunoaște iadul pe pământ.” De altfel, aceasta era și opinia generală a oamenilor obișnuiți. Ei știau că militarii NATO, care s-au “luptat” doar pe hărți și pe terenurile de antrenament, vor avea de înfruntat o armată care, în ultimii 10 ani, a avut parte de războaie nemiloase și cât se poate de reale. Cei mai hâtri aveau un sfat pentru dușmani: când vor începe invazia terestră, soldații NATO să fie neapărat dotați cu pungi mari de plastic, pentru a le fi mai ușor infirmierilor să le adune cadavrele de pe câmpurile de luptă și să le trimită acasă.

Fostul șef al Statului Major Interarme al SUA, generalul în rezervă Colin Powell, a criticat aspru, duminică, modul în care sunt duse operațiunile NATO contra Iugoslaviei, afirmând că recurgerea exclusivă la raidurile aeriene nu poate da rezultate. Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, Powell a opinat că, dacă dorește să obțină victoria împotriva lui Slobodan Milosevic, NATO trebuie să se angajeze într-o ofensivă generalizată, chiar dacă aceasta va implica unele pierderi umane. “La momentul oportun, trupele terestre vor trebui să intre în acțiune, așa cum s-a întâmplat în Războiul din Golf, fiind clar că orice război presupune și pierderi,” a declarat el. “Așteptând până când Milosevic va considera că nu mai poate continua lupta, vom avea probleme foarte mari, atât de ordin militar, cât și material.”

Până la invazia terestră, raidurile aeriene s-au reluat. La 13:19, la Belgrad se anunța din nou alarmă aeriană. Nici nu au încetat bine sirenele, că o serie de bubuituri puternice zguduia clădirile din jur: 3 bombe de mare putere loviseră zona aeroportului Batajnica. Atacul nu a durat mult și alarma a fost ridicată la 13:40. Pentru a suna, încă o dată, la 15:12. Cinci explozii au fost auzite dinspre pădurea Lipovicka Suma, de la periferia capitalei, de unde se ridicau vălătuci de fum. Artileria antiaeriană a deschis focul asupra avioanelor inamice și, la 16:35, alarma a încetat.

Au început să vină știri din alte părți. Aviația NATO a bombardat și alte localități, alarma fiind anunțată aproape în toată țara. La 12:30, 12 case din satul Ence, de lângă Kosovopolje, au fost avariate de explozii. Centrul de presă din Priștina preciza că satul e locuit doar de albanezi și nici o unitate a Armatei sau Poliției nu se afla acolo. La 12:40, a venit rândul orașului Cacak. Proiectilele au lovit fabrica de utilaje termoelectrice “Cer”, o uzină de reparații, cazarma “Ratko Mitrovic” și linia ferată spre Kraljevo. După alte 10 minute, o explozie puternică a răsunat la marginea satului Vrba, de la 10 kilometri est de Kraljevo. Ceva mai devreme, mai multe proiectile loviseră satul Donja Vampa și podul de cale ferată de pe magistrala feroviară Pec-Kosovska Mitrovica. La 15:30, NATO a lovit din nou, cu 4 rachete, instalațiile “Jugopetrol” de la Bor, pe Valea Timocului. Una dintre ele a surprins în fața porții un tractor cu remorcă, în care se aflau mai mulți oameni din satul Krivelj. În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu foarte mare, un bărbat a fost ucis și alți 5 – grav răniți. După nume – Lepadatovic, Stuparevic – păreau a fi etnici români.

Între 15:25 și 15:35, locuitorii orașului Smederevo, din apropiere de Belgrad, au avut parte de cel mai puternic atac aerian de până acum. Din primele informații, mai multe proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol” și o puternică explozie s-a auzit din centrul orașului. Un bărbat a fost ușor rănit, iar un băiat de 9 ani, care a fost surprins de bombe lângă sala de sport din Sjenica, a fost internat în stare gravă. La intrarea în orașul Velika Plana, au fost bombardate calea ferată și podul peste râul Jesenica. La periferia Priștinei, în numai 20 de minute, cel puțin 11 proiectile au explodat în satul Planajev. O bombă de mare putere a explodat în satul Vlasnja, de lângă Prizren și alte 5 au atins satul Reka, de lângă Kacanic.

Ibrahim Rugova a afirmat într-un interviu publicat de cotidianul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung” că a fost tratat ca prizonier la Belgrad și a asigurat că nu a cerut încetarea atacurilor NATO, decât pentru a lăsa o anumită libertate familiei sale. “Ceea ce am semnat la Belgrad nu are nici o valoare,” aprecia el, susținând chiar că nu a semnat nici un document cu președintele iugoslav. “La Priștina, după începerea bombardamentelor NATO, nu am avut mijloace de informare și am văzut multă propagandă, dar cerusem deja retragerea forțelor sârbe, precum și o prezență internațională și a NATO și după încetarea bombardamentelor.”

Președintele muntenegrean Milo Djukanovic și-a continuat turneul european, criticat vehement de presa și oficialii de la Belgrad, care i-au urmărit fiecare acțiune. Astăzi, s-a întâlnit cu miniștrii de Externe din țările UE și cu comisarul european pentru relațiile cu Europa Centrală, Hans van den Broek. Djukanovic a solicitat Uniunii Europene să-l ajute pentru a face față presiunilor exercitate de Slobodan Milosevic. Singurele sale argumente au fost că Muntenegru, deși face parte din Federația Iugoslavă, a refuzat să respecte cererile Belgradului cu privire la situația din Kosovo, însă Milosevic încearcă să-și impună voința cu ajutorul celor 45.000 de militari ai Corpului II al Armatei iugoslave, care se află în Muntenegru. Deocamdată, Djukanovic nu a reușit să convingă UE de sinceritatea atitudinii sale, van den Broek spunându-i că dispune de 18 milioane de euro pentru a ajuta Muntenegru, dar trebuie să se asigure că banii nu vor ajunge în mâinile președintelui iugoslav. Occidentalii nu uitau că, înaintea izbucnirii războiului cu Croația, Republica Muntenegru, pe atunci condusă de Momir Bulatovic, convinsese Italia să o ajute, pentru a susține inițiativele de soluționare politică a conflictului, însă nu s-a ținut de cuvânt. Așa că Milo Djukanovic nu a obtinut nici măcar aprobarea cererii de a deschide o reprezentanță autonomă la Bruxelles, explicându-i-se că există probleme juridice, din cauza apartenenței la Federația Iugoslavă. Desigur că sârbii și-au bătut joc de insuccesul președintelui muntenegrean.

Începând cu 19:20, după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, NATO  a bombardat, sistematic, toate localitățile mai importante de pe autostrada care pleacă de la Niș și coboară catre capitala Macedoniei. Bombe de toate tipurile au căzut asupra localităților Niș, Leskovac, Velika Grabovnica, Grdelica, Vladicin Han, Donje Sinkovce, Vranje și Presevo. Cel mai greu lovit a fost orașul Vranje, unde bombele au atins fabrica de țigări, tipografia, autogara și mai multe clădiri civile de pe bulevardele principale. De asemenea, au fost lovite zona industrială din nord-vestul Niș-ului și viaductul de la Trupale, de pe autostrada spre Belgrad.

Două avioane MiG iugoslave au fost distruse de aviația NATO, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Generalul Charles Wald, care a raportat distrugerea unui MiG-29 și a unui MiG-21, nu a făcut alte precizări referitoare la circumstanțele în care aceste aparate au fost distruse. Confirmarea acestei informații ar duce la 12 numărul de aparate MiG-29 iugoslave distruse de la începutul conflictului, lăsând Armata iugoslavă cu doar două sau trei avioane de acest fel.

La Belgrad, alarma a sunat la 21:55, însă prima parte a nopții a fost liniștită, probabil din cauza cerului noros. La 3:10, când aproape adormisem, au început bubuiturile. Am ajuns pe acoperiș aproape deodată cu unul din muntenegrenii care locuiau în hotelul nostru. Era un tânăr bine făcut, student la Drept, care lucra ca bodyguard într-un bar. Exploziile care au zguduit centrul orașului îl treziseră și pe el. Ne-am speriat împreună de seria de bombe de mare putere care au continuat să cadă în jurul aeroportului Batajnica, în zona dintre Belgrad, Sremska Mitrovica și Nova Pazova, unde sunt buncărele conducerii iugoslave și depozitele subterane de muniție. NATO nu a reușit să identifice locațiile exacte ale acestora, așa că bombarda la nimereală. În timp ce urmăream antiaeriana care încerca să alunge avioanele inamice, muntenegreanul mi-a arătat, spre nord, exploziile proiectilelor care loveau muntele Fruska Gora, între Novi Sad și Backa Palanka. La 3:30, atacul a încetat și am coborât să ne culcăm.

Înainte de a adormi, mi-am mai notat că Armata iugoslavă a eliberat, în orașul Tutin, 106 persoane originare din Kosovo, care fuseseră arestate sâmbătă, în Muntengru. Erau refugiați care se îndreptau cu autobuzele spre granița albaneză și, înainte de a-i lăsa să plece, militarii i-au dus într-o tabără, unde au verificat dacă nu cumva există membri UCK printre ei. În ultima vreme, refugiații albanezi au început să aibă tot mai multe probleme când încearcă să părăsească provincia Kosovo. Tot astăzi, un tren care transporta aproape 1.500 de refugiați a fost întors din drum, la granița cu Macedonia. Trenul sosise în localitatea General Jankovic, venind dinspre Kosovopolje și Urosevac, însă pasagerii nu au fost lăsați de grăniceri să coboare.

Am adormit, dar am fost nevoit să mai sar o dată din pat, la 4:30, când avioanele NATO s-au întors, tot pentru a bombarda zona de lângă Batajnica. În Kosovo, vremea proastă tocmai oprise raidurile aeriene. Nu înainte ca piloții să lanseze câteva rachete de-a lungul zonei de frontieră, unde e masat grosul forțelor sârbe din Kosovo, în preajma localităților Srbica, Djakovica și Pec. Sârbii au mai doborât un avion spion fără pilot, aparținând Armatei germane, care a recunoscut pierderea aparatului. Îmi era de ajuns. Am reușit să mai fur o oră de somn, până la 5:47, când m-au trezit sirenele încetării alarmei aeriene și m-am apucat să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Statele Unite vor trimite 18 avioane de lupta A-10, care urmează să sosească în Italia pentru a întări dispozitivul forțelor aeriene ale NATO în cadrul acțiunii militare împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Avioanele, destinate atacării tancurilor, provin din unitățile Gărzii Naționale din Massachusetts, Michigan și Idaho și vor sosi în zilele următoare, a declarat Kenneth Bacon. În jur de 2.800 de rezerviști au fost chemați să asigure pregătirea de luptă a avioanelor. SUA pune la dispoziție, în prezent, 645 de avioane dintr-un total de 940 de aparate care participă la campania aeriană.

Share

target: viața la Belgrad în timpul bombardamentelor

by

15 mai 1999

Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.

Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.

Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.

Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.

Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.

Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.

După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.

Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.

Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.

După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.

Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.

Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafit asupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.

Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.

Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.

Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.

O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.

https://www.youtube.com/watch?v=WgZBGpxu-S4

Share

target: NATO bombardează Ambasada Chinei

by

7 mai 1999

În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.

Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.

NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.

Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.

Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.

“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.

“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.

“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.

În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”

Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”

“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”

Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.

La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.

După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors pe acoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.

Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.

“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.

N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.

O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.

Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.

Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.

Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.

Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.

I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.

Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.

Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.

Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.

Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.

La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.

La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.

Share