target: Biserica Ortodoxă Sârbă cere demisia lui Milosevic

15 iunie 1999

Înainte de a mă cufunda în valurile știrilor despre situația din Kosovo, am trecut și astăzi în revistă ultimele noutăți din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT către Muntenegru nu au putut fi încă reluate, pentru că NATO trebuia să declare deschis spațiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara că acest lucru se va petrece în curând, mai ales că, deja, companiile Aeroflot din Rusia și Swiss Air din Elveția solicitaseră să-și reia cursele către capitala iugoslavă.

Ziarele sârbești se întreceau în tot felul de inițiative. “Blic” a declanșat, începând de astăzi, o campanie în care îi îndemna pe sârbi să îi transmită împuterniciri pentru a-i reprezenta într-un viitor proces internațional, în care să ceară despăgubiri Alianței Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populației pentru a declara clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument în amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodată clădirea, lovită de mai multe rachete de-a lungul războiului, pentru a aminti generațiilor despre sălbăticia inamicilor. Inițiativa avea slabe șanse să atragă atenția autorităților iugoslave, care instalaseră deja o nouă antenă pe acoperișul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distribuție a curentului electric în Belgrad (EDS) a anunțat că, în maximum o săptămână, sistemul energetic al capitalei iugoslave va fi stabilizat. Deocamdată, zone mărginașe, precum cartierele Zemun și Novi Beograd, continuau să fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridică în prezent la 10 milioane de kilowațioră (kWh). EDS a anunțat, însă, că nivelul record al consumului de energie din iarna trecută, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de rețelele avariate de bombardamente. Compania a sfătuit locuitorii capitalei să se orienteze către alte surse de energie, deoarece, la iarnă, nu va putea asigura mai mult curent decât în prezent. EDB a primit ca donație 3 transformatoare de energie electrică, în valoare de 35.000 de mărci germane, pe care urmează să le monteze la Bezanijska Kosa, în locul celor distruse de bombardamente.

Finanțarea reconstrucției Balcanilor se află, în primul rând, în sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungară George Soros, într-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problemă europeană și recomand să nu se scruteze orizontul american pentru a căuta bani,” a declarat acesta. “În mod natural, instituțiile financiare internaționale – cum ar fi, de pildă, Banca Mondială – joacă, de asemenea, un rol important, însă aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, așa cum a făcut în cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi făcut de Europa.” Pe de altă parte, Soros a declarat că are un sentiment de responsabilitate personală privind consecințele conflictului din Kosovo și, în nici un caz, unul de victorie.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că încă un convoi rusesc intrase în Iugoslavia, venind din Bosnia-Herțegovina. Era alcătuit din 6 camioane în care se aflau 160 de militari, o cisternă cu apă, un vehicul sanitar și alte 3 vehicule militare și aducea alimente și echipament pentru cei aflați deja pe aeroportul Slatina din Priștina. Însoțit de mașini ale Poliției militare iugoslave, convoiul a trecut pe lângă Belgrad la ora 11:00, îndreptându-se spre Kosovo, pe același traseu ca și precedentul.

Parașutiștii ruși de pe aeroportul Slatina au avut ceva emoții azi-noapte, când un necunoscut a lansat o rachetă de tip RPG asupra lor, fără a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtător de cuvânt al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat că militarii săi au dreptul să folosească armamentul din dotare, în cazul în care sunt atacați, chiar dacă nu au fost încă integrați oficial în KFOR. Oficialitățile iugoslave sperau în continuare că Rusia își va mări numărul efectivelor dislocate în Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Credem că Rusia trebuie să aibă în Kosovo o prezență masivă și echivalentă cu a altor țări, iar trupele rusești trebuie să acționeze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele președintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care își reprezenta în continuare țara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parașutiști ruși la Priștina nu este decât o prima etapă a acestei operațiuni.”

Desfășurarea parașutiștilor ruși în Kosovo continuă să fie subiectul unor aprinse dezbateri în presa rusă, în timp ce oamenii președintelui Boris Elțîn încercau să acrediteze ideea că acesta n-ar fi fost străin de operațiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arăta că săptămâna trecută, un grup de 20 de ofițeri superiori ai Statului Major au elaborat în cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situației din Kosovo. “Tactica aleasă de militarii ruși constă în a acționa repede și cu fermitate, luând în considerare lecția oferită de cel de-al Doilea Război Mondial, conform căreia învingătorii nu sunt judecați,” notează “Kommersant”, citându-l pe unul din autorii planului. Șeful Statului Major Anatoli Kvașnin l-a sunat vineri dimineața pe Boris Elțîn, pentru a-l informa în legătură cu proiectul și a-i cere acordul. Președintele rus l-a aprobat, afirmând că este vorba de un “demers just și în forță”. Faptul că Boris Elțîn l-a înaintat în grad, sâmbătă, pe generalul Viktor Zavarzin dovedește că președintele rus este cel care a inspirat, în primul rând, operațiunea, se arată în cotidianul “Sevodnia“. Ziarul mai notează că acțiunile neașteptate îi stau în fire președintelui rus, putându-se chiar afirma că poartă semnătura sa.

Mă îndoiesc că decizia de trimitere a parașutiștilor noștri a fost luată cu consimțământul președintelui,” susținea, însă, șeful Comisiei parlamentare pe probleme de politică externă Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Însuși Boris Elțîn a dat ordin parașutiștilor ruși să se instaleze pe aeroportul din Priștina,” a afirmat Vladimir Putin, șeful FSB, într-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Elțîn, care este șeful suprem al forțelor armate ruse, era, bineînțeles, la curent cu tot ceea ce se pregătea și a aprobat planul strategic. Aplicarea concretă, oră cu oră, a fost problema executanților. Ei nu au ieșit din cadrul acestui plan. Rușii pot să spună ce vor despre președintele Boris Elțîn. Pot să-l iubească. Pot să-l deteste. Pot să-l blameze sau să-l laude. Dar există un lucru pe care nu i-l pot reproșa: niciodată nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor cărora le-a dat acest ordin.”

Președintele Slobodan Milosevic și-a continuat astăzi turul de forță pentru recâștigarea încrederii populației. Câteva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat în fața spitalului din orașul Aleksinac. “Șirul marilor nenorociri petrecute în timpul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei a început aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oraș mic, dar brav, cunoscut prin faptul că a dat cel mai mare număr de luptători în toate războaiele de până acum, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un astfel de orășel s-au petrecut cele mai mari distrugeri și nenorociri.” Participanții la miting, care fluturau drapelele naționale și portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alături de tine!”, au aclamat îndelung discursul președintelui iugoslav. Acesta a fost însoțit în vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei și de oficialități locale. Acestea le-au prezentat oaspeților macheta cu viitorul complex comercial și de locuințe, care va fi ridicat în locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectată de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sărbătorește mâine în Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat și Slobodan Milosevic, împreună cu soția sa și ceilalți lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toți militarii Armatei iugoslave, pentru că “au dat dovadă de un înalt patriotism și eroism, în lupta pentru apărarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Iugoslaviei” și a spus că “acest război a evidențiat unitatea dintre popor, armată și conducerea țării”. Președintele iugoslav l-a înaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General, acesta devenind primul general de armată din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost înaintați în grad în mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, Blagoje Kovacevic și Vidoje Pantelic, adjuncții lui Ojdanic, precum și Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina. În discursul său, Milosevic a anunțat că “Iugoslavia se va deschide către lume, dar către acea parte progresistă și democratică a lumii, în care, în mod sigur, va intra în curând”.

La festivitate, proaspătul general de armată Dragoljub Ojdanic a ținut un discurs în care a explicat că războiul putea fi evitat numai dacă Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sârb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sârb și nici armata nu au dorit războiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adăugat că, în timp ce NATO pregătea invadarea terestră a țării, Iugoslavia a reușit să rezolve pașnic criza, trecând responsabilitatea pe umerii Națiunilor Unite. Apoi a mulțumit militarilor pentru eroismul cu care și-au făcut datoria și a adăugat că, prin manevre și tactici adecvate, precum și datorită unei conducerii eficace, Armata iugoslavă a reușit să-și protejeze la maximum oamenii, tehnica militară și rezervele de război.

In discurs, Ojdanic a subliniat că, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternică decât Armata iugoslavă. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croazieră erau lansate de la mii de kilometri depărtare.” Potrivit unui bilanț întocmit de militarii sârbi, NATO a folosit în războiul împotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de luptă), care au efectuat 26.300 de zboruri, și au fost lansate 1.000 de rachete de croazieră și peste 2.900 de bombe și proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totală de explozibil detonată a depășit 21.700 de tone. Ojdanic a anunțat că Armata iugoslavă a reușit să doboare, în total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fără pilot, 7 elicoptere și 238 de rachete de croazieră. În timpul festivității, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria militarilor și civililor uciși în bombardamente și au fost îndelung aplaudați generalii Pavkovic și Lazarevic, considerați adevărați eroi.

Ceva mai devreme, în timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, anunțase că, mâine, toți militarii care și-au pierdut viața în timpul războiului vor fi decorați post-mortem de către președintele Slobodan Milosevic. El a amintit că unitățile sale au pierdut în război numai 40 de oameni, alți 110 fiind răniți. La rândul său, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat că militarii sârbi și-au dobândit pe merit titlul de învingători morali în acest război. El a afirmat că, în timp ce unitățile sale nu au avut nici o pierdere, au reușit să doboare 5 avioane, 4 avioane spion fără pilot și 95 de rachete de croazieră. De asemenea, în perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii săi au asigurat trecerea Dunării cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni și 30.000 de autovehicule.

Ironia sorții făcea ca festivitatea de la Centrul “Sava” să coincidă cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja în cazărmi. Reprezentanții NATO au confirmat că, așa cum se stabilise la Kumanovo, militarii și polițiștii sârbi evacuaseră complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat mulțumit de felul în care sârbii și-au respectat angajamentele și a anunțat că, până la miezul nopții, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia și Albania și va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Priștina Rustem Mustafer a respins rezoluția ONU privind dezarmarea organizației, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intenționează să devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstrucție a UCK-ului și ne vom păstra armele și sper că NATO ne va ajuta,” a adăugat Mustafer. Conform declarației lui, NATO nu le-a cerut oamenilor săi să depună armele.

După ce i-a sprijinit de-a lungul întregului război, liderii NATO nu știau exact cum să se poarte cu luptătorii UCK, lăsând această sarcină la latitudinea comandanților locali ai forțelor de menținere a păcii. “KFOR și generalul Michael Jackson dispun, în virtutea acordului încheiat cu autoritățile de la Belgrad, de întreaga autoritate necesară pentru crearea unui mediu sigur în Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, în primul rând, prin cooperare și dialog, dar nu ne așteptăm ca populația din Kosovo să se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregătindu-le un acord pentru a-i convinge să depună armele, reprezentanții Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil râzgâiat, care nu trebuie urecheat, deși face boacăne toată ziua. “Colaborarea între occidentali și UCK este bună,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineînțeles, au existat câteva incidente. Însă conducerea UCK le-a cerut trupelor sale să coopereze și să nu se lanseze în operațiuni de răzbunare. Pe plan global, acest lucru se respectă.”

Văzându-se tratați cu condescendență, luptătorii separatiști și-au luat nasul la purtare și se plimbau îmbrăcați în uniforme, cu armele la vedere, pe străzile orașelor. Se credeau singurii stăpâni ai provinciei Kosovo, uitând că nu aveau nici un merit la învingerea sârbilor, în afara celui că i-au convins pe occidentali să pornească războiul. Astăzi, când un grup de ofițeri britanici din KFOR a cerut să stea de vorbă cu Rustem Mustafer (care își luase numele de “comandantul Remi“, după modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis să vină mai târziu, pentru că e prea ocupat ca să-i primească.

Orasul Prizren era în pragul anarhiei, câteva sute de luptători UCK defilând pe străzi, alți 1.000 fiind dispuși în împrejurimi. Șeful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat că orașul e în întregime sub controlul lor, promițând să colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atât de bună, că militarii germani au fost nevoiți să intervină de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sârbi care se refugiau sau pentru a potoli mulțimea de albanezi înfierbântați, care arunca cu pietre, cartofi și ouă în acestea. La 13:30, sârbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Priștina, au fost atacați de luptătorii UCK. După o jumătate de oră de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sârbii i-au acuzat pe militarii KFOR că au refuzat să intervină, deși au fost anunțați de atac.

Forțele UCK au rămas înarmate și în jurul orașului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zonă, a declarat că ordinul de predare a armamentului trebuie să vină de la conducerea UCK. “Deocamdată, am primit ordinul să ne păstrăm pozițiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armată bine organizată. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanți locali în fiecare oraș, peste întreaga provincie, avem o comandă unică, un stat major, un ministru al Apărării și un premier.” Așa-zisul guvern UCK nici măcar nu era complet. Purtătorul de cuvânt al organizației, Jakup Krasniqi, aducea justificarea că “guvernul” a fost format în condiții grele, câteva portofolii rămânând neocupate. Încercând să stăpânească situația, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunși într-o casă, aceștia au împușcat un sârb care trecea prin apropiere. După o scurtă anchetă, britanicii au fost nevoiți să-i elibereze pe toți 5, justificând că nu au atribuții polițienești.

În aceste condiții, riposta sârbilor nu s-a lăsat mult așteptată. După-amiază, pe o stradă din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost rănite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau că, la volanul mașinii, l-ar fi recunoscut pe un sârb din grupările paramilitare. Răniții au fost duși la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil și un adult, aflați în stare gravă, au fost transportați la un spital din Macedonia. În semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat în fața comandamentului francez instalat în oraș, după care au defilat, claxonând, pe străzi. Francezii au fost nevoiți să intervină pentru a proteja trecerea unui convoi de sârbi care pleca din localitate, înconjurat de un grup masiv de albanezi care îi înjurau și îi loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova și-a anunțat revenirea în Kosovo în următoarele zile și a lansat un apel către luptătorii UCK să dea dovadă de reținere, pentru a nu compromite șansele păcii, relatează AFP. Între el și liderii UCK s-au manifestat și continuă să se manifeste disensiuni profunde, aceștia din urmă acuzându-l de joc dublu, oportunism notoriu și pactizare cu dușmanul. “Categoric că acțiunile UCK pun în pericol acordul de pace și de aceea, eu cer UCK să accepte ordinele venind din partea forțelor KFOR și să coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

În această dimineață, trupele olandeze din KFOR au descoperit într-o casă din Velika Krusa, un sat de lângă Prizren, rămășițele a ceea ce părea a fi un masacru comis de sârbi. “Deocamdată, știm cu certitudine că este vorba de cel puțin 20 de cadavre arse în întregime,” a afirmat căpitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul în zonă și a anunțat comisarii TPI de la Priștina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit că, la două zile după declanșarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, paramilitarii sârbi ar fi adunat cel puțin 50 de bărbați albanezi din zonă, pe care i-au zidit de vii în casă, după care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptătorii UCK, în urmă cu 3 săptămâni, aceștia îngropând o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au început să fie răspândite de toată lumea. Majoritatea ziariștilor străini nu vâna decât astfel de subiecte și erau dispuși să dea crezare oricui, numai povestea să fie cât mai îngrozitoare. Albanezii au profitat și le-au umplut capul cu nenorociri. Cătălin Radu Tănase mi-a povestit astăzi că a rămas stupefiat de lecțiile bine învățate ale albanezilor pe care îi întâlnea. Când aflau că este jurnalist străin, oricare albanez începea să se bucure și să strige “NATO! NATO!”, după care izbucnea în plâns și, smulgându-și părul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sârbi și se arăta dispus să-l conducă la o groapă comună. Așa se răspândise și zvonul – preluat imediat de agenția italiană de presă ANSA – că militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. În realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un câmp de lângă Pec, unde au găsit 4 cadavre abandonate. Căpitanul Giancarlo Simi a declarat că membrii UCK i-au povestit că trupurile pe care le-a văzut ar fi ale două familii de albanezi, executate de sârbi în a doua jumătate a lunii aprilie. El a mai adăugat că două din cadavrele descoperite păreau ale unor copii împușcați în cap.

Știrile despre gropile comune au adus aminte ziariștilor de celebrul Arkan, liderul grupării paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de război de către TPI, în urma atrocităților comise în timpul războiului din Bosnia. Dându-și seama că nu mai e cazul să pozeze în marele salvator al națiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunând că nici măcar nu știe unde se află Velika Krusa. “În prezent, mă aflu la Belgrad și, de la începutul conflictului, nu am părăsit acest oraș, nici măcar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodată nu am ucis civili nevinovați. Am ucis doar soldați, în timpul luptelor. Este o mare diferență.” M-a amuzat discuția și dezamăgirea de pe fața reporterului de la Sky News. De unde să știe, bietul de el, că Arkan nu mai era decât un clovn, bun să ia ochii jurnaliștilor străini, care se retrăsese demult din astfel de operațiuni, iar “tigrii” săi erau, cel mult body-guarzi prin baruri și discoteci?

Un alt grup de 5 refugiați kosovari cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru a fost prins de grăniceri în apropierea punctului de frontieră Turnu, încercând să treacă ilegal frontiera româno-ungară, informează Comandamentul Național al Grănicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat că voiau să ajungă în Germania, unde au rude. Cei 5 au venit în România cu un avion pus la dispoziție de UNHCR. Ei dețin documente de identitate întocmite de Oficiul pentru Refugiați din Direcția Generală de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări.

Zika Djorovic, directorul Vămii din Priștina, a declarat că, din cauza “bandelor de teroriști albanezi”, a închis toate punctele de frontieră cu Macedonia și Albania. Adică și-a retras personalul, lăsându-le de izbeliște. De astăzi, refugiații albanezi au început să se întoarcă în Kosovo. Reprezentanții OSCE și UNHCR au anunțat că aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontieră de la Morina, formând o coloană lungă de 300 de metri, care se deplasa spre Priștina. Alți 2.000 de refugiați au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor în Kosovo a fost ușurată de Poliția macedoneană și de lucrătorii UNHCR, care le-au făcut acte de identitate celor care au declarat că le-au pierdut sau că le-au fost confiscate de sârbi. 1.100 de oameni plecaseră ieri de la Blace, iar astăzi au fost gata și actele celor din taberele de la Cegrane și Neprosteno.

Deși situația în Kosovo era încă nesigură și drumurile – periculoase, reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale și-au dat seama că nu îi mai puteau convinge pe albanezi să rămână în taberele de refugiați. Nici măcar veștile despre moartea unora dintre ei nu îi intimidau. Astăzi, în timp ce se întorceau acasă, doi albanezi au fost uciși de explozia unei mine, în apropierea graniței iugoslavo-macedoneană. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit că, după prânz, un bătrân albanez șiroind de sânge a ajuns la ușa gheretei și le-a povestit că doi prieteni ai săi au călcat pe o mină de lângă drum. După ce a primit îngrijiri medicale, bătrânul a plecat înapoi spre Kosovo.

În timp ce refugiații albanezi se întorceau în provincie, sârbii continuau să plece. Deja 24.000 de oameni fugiseră în Serbia, iar 13.000 în Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adăpostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casă, pe care o aveau în Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Roșii Iugoslave de la Beloljina trecuseră 9.000 de refugiați. La Kraljevo, din oră în oră, soseau tot mai mulți. Aseară, părinții militarilor sârbi care urmau să revină acasă se adunaseră pe podul peste Ibru și, în locul coloanei Armatei iugoslave pe care o așteptau, s-au trezit față în față cu un convoi de refugiați din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosiseră 150 de sârbi care veneau, după un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Priștina și Podujevo. Printre ei se aflau și 30 de gardieni de la închisoarea din Prizren. “Am plecat însoțiți de o ploaie de pietre,” povestea un sârb din convoi. “Am plecat pentru că ofițerii KFOR ne-au spus că nu ne pot garanta securitatea. În timpul războiului, în oraș nu era nici un bărbat albanez. Când au sosit germanii din KFOR, au apărut 3-4.000. I-au întâmpinat pe nemți cu flori și îi salutau cu două degete, în semn de victorie. Deși întotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o dată au devenit ostili.”

În toate orașele din Serbia se anunțau refugiați din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sârbi care se opriseră aici povesteau că doi bătrâni, soț și soție, au preferat să-și pună capăt zilelor, decât să plece și să-și lase gospodăria în mâinile albanezilor. Bărbatul a împușcat-o pe soția sa, după care și-a zburat creierii. Pe lângă Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au înregistrat ca refugiați în oraș, dar restul nu a vrut să se oprească și și-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele prânzului, pe șoseaua de lângă motelul “Atina de la marginea Leskovac-ului, poposiseră 100 de sârbi. Veneau de la Brezovica și își trăgeau sufletul după un drum istovitor, de 25 de ore. Aseară, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber sau să plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiați sosiți din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alți 400. Într-un convoi de 51 de persoane, care plecaseră de 24 de ore din satul Crmljane de lângă Djakovica și se îndrepta către Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a născut un băiețel în remorca unui tractor și medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost duși amândoi, au anunțat că se simt bine.

Bulgaria a protestat față de începerea procesului intentat liderului minorității bulgare, Marko Șukarev, acuzat că a dezertat din Armata iugoslavă, relatează AFP. “Acuzațiile sunt absolut fără fundament. Dorim ca partea iugoslavă să renunțe la acest proces,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. În cazul condamnării lui Șukarev, care urmează să fie judecat de un tribunal militar la închisoarea din Niș, Bulgaria se va adresa organizațiilor internaționale. “Marko Șukarev, președinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat în armata iugoslavă, și-a părăsit temporar unitatea militară pentru că avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un număr important și neproporțional de membri ai minorității bulgare din Iugoslavia (care numără între 40 și 50.000 de persoane) a fost mobilizat în timpul războiului din Kosovo.

Situația din Kosovo aproape că i-a isterizat pe politicienii sârbi. Marko Jaksic, președintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat că, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave, peste 80.000 de sârbi ar fi plecat din provincie. “În Metohia s-a terminat cu sârbii,” s-a plâns el. “Situația cea mai dramatică este la Pec, Decani, Prizren și Djakovica. Oamenii au închis spitalele, magazinele, primăriile și mulți dintre ei și-au dat foc la case, înainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentanții autorităților locale și republicane că au fost primii care au fugit din Kosovo și a făcut apel la guvernul federal si la comunitatea internațională să facă totul pentru a opri exodul.

La rândul său, Partidul Democrat a atras atenția că forțele internaționale trebuie să protejeze cetățenii sârbi din provincie împotriva atacurilor UCK. “Dacă nu vor reuși, aceasta va duce la creșterea exodului și la destabilizarea provinciei și a întregii regiuni,” avertizau liderii democrați. “Am cerut autorităților să dezvăluie cetățenilor iugoslavi întregul adevăr despre ce se întâmplă acum în Kosovo și despre situația tragică în care se găsește poporul sârb.” Ei nu au pierdut ocazia să-l mai acuze o dată pe premierul Momir Bulatovic că refuză să ridice starea de război, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetățenești, descinderile și perchezițiile împotriva rivalilor politici, precum și a împiedica normalizarea relațiilor cu Republica Muntenegru.

Și Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a reacționat la exodul sârbilor din Kosovo, Vuk Draskovic făcând din nou apel ca aceștia să rămână la casele lor, pentru că în curând se va ridica o Serbie nouă și democratică, în care își vor găsi locul toți locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitația provocată de ieșirea radicalilor din guvern, afirmând că partidul său nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care să înceapă refacerea țării și procesul unor ample și radicale schimbări democratice,” a spus Draskovic. “Adevărata întrebare nu este dacă SPO va intra in guvern, ci când vor începe aceste schimbări. SPO nu a primit nici un semnal, până acum, că s-ar dori intrarea sa în guvernul Serbiei.” El a adăugat că starea de război trebuie imediat suspendată și, odată cu ea, anulate și o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informațiilor si Legea universităților). De asemenea, ar trebui reluate legăturile cu partidele politice din Muntenegru, care își au locul lor în guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitație să intre în guvernul sârb dintr-un motiv foarte simplu. Președintele Milan Milutinovic găsise o soluție mult mai eficientă pentru funcționarea în continuare a executivului: a respins demisiile reprezentanților Partidului Radical din Serbia și a emis un decret prin care toți membrii guvernului sunt obligați să rămână pe funcțiile lor, până la normalizarea situației, pentru a asigura buna funcționare și continuitatea conducerii țării.

Toate reacțiile Opoziției îi lăsau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasă ieșire la rampă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a cerut astăzi demisiile președintelui Slobodan Milosevic și ale membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist și războaiele din ultimii 10 ani i-au îndepărtat oarecum pe sârbi de biserica națională, fără însă a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau să îl aibă față de aceasta. Au avut și norocul unui patriarh deosebit, care a avut întotdeauna harul de a fi alături de popor în momentele de restriște.

“Orice om rațional sfârșește prin a număra problemele interne și dușmanii care ne copleșesc și prin a-și da seama că dezvoltarea țării noastre, în contextul planurilor comunității internaționale, nu poate avea loc cu acest guvern și cu actualele legi,” se spunea în comunicatul Sfântului Sinod. “Conștienți de tragica situație în care se află poporul și țara noastră, cu credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa, și nu în cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului președinte al Iugoslaviei și Guvernului federal să-și depună demisiile, în interesul și pentru mântuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptați de sârbi și de comunitatea internațională, să preia dialogul cu poporul despre viitorul său.” Un semnal că reacția Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a deranjat vădit pe Milosevic și oamenii săi l-a dat televiziunea națională iugoslavă. În jurnalul său, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfântului Sinod, în care se spunea: “Ne adresăm fraților noștri din Kosovo și Metohia, făcând apel la ei să rămână la casele lor, pe teritoriul nostru străbun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”

Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică solicită autorităților statului român să decidă de urgență ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfășurării recentului conflict, se arată într-un comunicat al asociației. “În condițiile actuale, când Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezoluția 1244, planul de pace în Kosovo, embargoul impus de comunitatea internațională, la care țara noastră a aderat, nu-și mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgență a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din România și Iugoslavia, eliminându-se totodată și efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Când mă pregăteam să plec de la Media Center, Mile Cărpenișan m-a anunțat că îl sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minorității sârbe în Parlamentul României, care însoțea o delegație a Partidului Național Român ce venise la Belgrad, pentru a analiza situația relațiilor româno-iugoslave și a-și oferi ajutorul la reconstrucția Iugoslaviei. Din delegație făceau parte vicepreședintele partidului, Cezar Corâci, Constantin Drumen și Dorin Iacob și liderii filialelor din județele Arad și Caraș-Severin. Se întâlniseră mai devreme cu vicepreședintele Comisiei pentru relații economice cu străinătatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase că Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea României, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele două țări, chiar și la nivelul scăzut la care erau înainte de război. “Suntem recunoscători poporului român pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamăgiți de atitudinea Guvernului român,” a declarat Milanovic. El a apreciat că România a încălcat Tratatul cu Iugoslavia, permițând intrarea avioanelor NATO în spațiul nostru aerian, dar a adăugat că, probabil, România nu a avut altă variantă.

Delegația PNR a vizitat clădirile bombardate de NATO în Belgrad și urma să se întâlnească cu conducerea SPO, unde ne-a chemat și pe noi. Eu mai aveam treabă, așa că s-a dus numai Mile, urmând să ne întâlnim cu toții mai târziu. În drum spre sediul SPO, mașinile în care se aflau membrii PNR au fost oprite de Poliție lângă podul Brankov, până când a trecut coloana oficială în care se afla președintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicată Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO și, când a ajuns, l-a văzut pe Vuk Draskovic stând la o masă a cafenelei din curtea clădirii, alături de soția sa și câțiva prieteni. S-a așezat lângă ei, însă, la un moment dat, și-a dat seama că ora întâlnirii trecuse și a urcat în sala de ședințe a partidului.

Întâlnirea începuse deja, delegația PNR fiind primită doar de vicepreședintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a așezat lângă ceilalți români, cărora Komnenic le spunea că relațiile româno-sârbe au toate șansele să revină la normal, întrucât România este singura țară cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toată lumea a împietrit. Președintele PNR Arad s-a trezit vorbind și i-a propus lui Komnenic ca sârbii, împreună cu românii și ungurii, să făurească un Banat mai mare, unind Banatul românesc cu cel sârbesc și unguresc. “Că tot sunteți voi specialiști în a face dintr-o țară mare mai multe țărișoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a mulțumit să-i arunce nefericitului o privire de gheață și a trecut, plin de tact, peste incident, fără să-l comenteze. El a avertizat că Iugoslavia este încă foarte sensibilă în relațiile cu vecinii săi și că atacul NATO împotriva țării sale este doar preludiul unei acțiuni geostrategice de anvergură. Referindu-se la situația din Kosovo, Komnenic a spus că este inadmisibil ca sârbii să fie obligați să se refugieze, în timp ce forțele KFOR tolerează sălbăticiile albanezilor și permit luptătorilor UCK să umble înarmați pe străzi. Komnenic a încheiat arătând că românii nu trebuie să se teamă de Serbia și a avertizat: “Fiți atenți la unguri!”

După ce întâlnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toți la restaurantul “Tri sesira de pe Skadarlija, unde am venit și eu. Ne-am așezat înăuntru, la o masă mare, pentru că afară începuse să plouă. Ne simțeam cam stingheri, pentru că toți ne priveau ca pe niște eroi și ne puneau să le povestim amintiri din război. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a ținut să le arate celorlalți că este un sârb adevărat și a chemat lăutarii să ne cânte la masă. În scurtă vreme, atmosfera s-a destins și ne-am simțit foarte bine. La un moment dat, unul dintre membrii PNR l-a sunat pe Virgil Măgureanu să-i spună că totul este în regulă și stau cu mine și cu Mile, într-un restaurant din Belgrad. Muzicanții sârbi s-au prins că este rost de câștigat un ban și nu s-au mai dezlipit de la masa noastră, cântându-ne de toate, de la muzică populară românească, până la vechi balade de război sârbești. În final, cina a fost plătită de membrii PNR, care s-au mirat că totul a costat mai puțin chiar decât banii cu care îi răsplătiseră pe lăutari. Ne-am despărțit de delegația română, care era cazată la hotel “Intercontinental și a rămas să ne mai vedem și mâine.

Cand ne-am întors la hotel “Toplice, ne-am oprit în bar, la o cafea cu Nelu și cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a arătat un individ bondoc, îmbrăcat în blugi și cămașă: “I-ai văzut pistolul? Îl avea la spate, înfipt la curea.” Nelu a râs și ne-a spus că tipul este șoferul unui autobuz care face curse regulate către Pec. “Dacă vreți, mergeți după colț și o să-i vedeti autobuzul. O să-l recunoașteți ușor, pentru că e tot ciuruit de gloanțe.” Când l-am văzut, ni s-a aprins imaginația și l-am rugat pe Nelu să-l invite la masa noastră. Sârbul s-a așezat lângă noi. După obrajii roșii, ne-am dat seama că era puțin băut și am început să-l tragem de limbă. Și-a scos pistolul și l-a pus pe masă, fiindcă îl deranja la spate, și a început să ne povestească despre cursele sale către Pec.

Vorbea fără patimă, de parcă ar fi condus autobuzul pe cea mai pașnică autostradă din lume. L-am întrebat dacă nu ne ia și pe noi cu el data viitoare, avertizându-l că eu n-am acreditare de război. “N-ai nevoie decât de unul de-ăsta,” mi-a spus el, arătând spre pistol. Văzând expresia de pe fețele noastre, a râs și a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule și pentru voi. Trebuie doar să stați cuminți și, când vă spun eu, să vă lungiți, odată cu ceilalți călători, pe podea.” Ne-a explicat că este ca în filmele western, cu trenurile care străbăteau America și erau atacate de indieni. “Tâmpiții ăia de la UCK stau ascunși în păduri și, când văd autobuzul, încep să tragă,” explica șoferul. “Când dau eu semnalul, călătorii își scot pistoalele sau puștile – ce are fiecare – și încep să tragă de pe geam. Acum mai vreți să veniți?” ne-a întrebat el. Văzând că nu dăm înapoi, ne-a promis că vineri, în zori, când va pleca din nou spre Pec, ne va trezi și ne va lua cu el. “Să vedeți și voi ce înseamnă Kosovo!”

Share

target: trupele NATO încep desfășurarea în Kosovo

12 iunie 1999

Scandalul provocat de intrarea rușilor în Kosovo a continuat și astăzi. Zorii zilei i-au găsit pe militarii ruși amplasați pe aeroportul Slatina. Un vehicul blindat, lângă care stăteau doi parașutiști în uniformă de camuflaj, a blocat șoseaua dinspre Priștina, interzicând chiar și accesul ziariștilor. Pe drum erau instalate două posturi de control, unul al rușilor și unul al Poliției sârbe, plasat la 3 kilometri de cel rus. Ceva mai târziu, 6 blindate rusești au venit dinspre Priștina, intrând în aeroport. În acest timp, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia, continuau discuțiile între experții americani și ruși despre rolul și locul forțelor rusești din KFOR, rușii dorindu-și un sector operațional în nord-vestul provinciei.

Încet-încet, se ridica tot mai mult vălul ce acoperise operațiunea fulgerătoare a rușilor. Se pare că aceasta a fost declanșată la ordinul generalului Anatoli Kvașnin, șeful Statului Major al Armatei Ruse, fără avizul ministrului Apărării Igor Sergheev. Chiar dacă nu a inițiat-o el, președintele Boris Elțîn și-a însușit operațiunea, girând-o cu avansarea în grad a generalului Zavarzin. Neștiind cine îl conduce, Ambasada Rusiei la Belgrad încercase fără succes să ia legătura cu convoiul, pentru a-i transmite ordinul de a nu trece, sub nici o formă, frontiera cu Kosovo. Se pare că cercurile militare dure, care au plănuit operațiunea, erau convinse că – dacă nu ar fi intrat prin surprindere în Priștina – rușii n-ar mai fi ajuns niciodată acolo, deoarece reprezentanții NATO tergiversau intenționat negocierile legate de desfășurarea trupelor KFOR. Preluarea aeroportului Slatina a fost decisă împreună cu militarii sârbi, nu numai pentru importanta strategică a subteranelor sale, dar și pentru a permite sosirea rapidă a întăririlor din Rusia. Colonelul Nikolai Ignatov, comandantul contingentului rus SFOR din Bosnia-Herțegovina, care număra 1.350 de militari, a anunțat că intenționează să mai trimită în Kosovo din efectivele pe care le conduce. Astăzi, lângă Bijelina, o coloană de 100 de vehicule rusești din SFOR erau pregătite de plecare.

Șase avioane de transport IL-76, dintre care trei erau astăzi gata să decoleze de pe bazele aeriene din orașele Ivanovo, Riazan și Pskov, erau așteptate să ajungă la Priștina. După o scurtă inspecție, rușii au constatat că, în ciuda bombardamentelor, pista de aterizare era încă funcțională. Ministerul bulgar de Externe a primit o solicitare din partea Rusiei, pentru un culoar aerian destinat trimiterii trupelor care vor participa la KFOR. Bulgarii au tergiversat răspunsul, așteptând încheierea negocierilor asupra comandamentului unificat al KFOR și au invocat procedura greoaie pentru acordarea unui astfel de culoar aerian.

Adjunctul secretarului american de stat Strobe Talbott a fost acuzat de un oficial rus că blochează negocierile privind participarea Rusiei la KFOR, relatează AFP. Acesta a declarat, sub acoperirea anonimatului, că Talbott nu a vrut să accepte nici unul din proiectele de desfășurare a trupelor ruse în Kosovo pe care le-a propus delegația rusă. “Se simte un dispreț față de interesele Rusiei, chiar și în cadrul acestor negocieri, în pofida faptului că Rusia și-a câștigat dreptul de a fi prezentă în Kosovo.” Negocierile dintre Strobe Talbott și Igor Ivanov au fost întrerupte în această dimineață, după o oră și jumătate de discuții, urmând să fie reluate mai târziu.

Au sosit rușii!” titrau astăzi ziarele sârbești pe prima pagină, deasupra fotografiilor convoiului rusesc care traversa Belgradul. Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) avertiza, însă, printr-un comunicat de presă, că această aventură politico-militară ar trebui să rămână un episod fără urmări asupra procesului de pace: “Confuzia provocată de intrarea trupelor rusești în Kosovo și declarația Moscovei că această operațiune s-a desfășurat fără aprobarea Guvernului rus aduc deservicii Serbiei și poporului sârb și fac jocul celor care doresc continuarea crizei din Kosovo”.

Trecând peste acest episod, Nikola Lukic, însărcinatul cu afaceri al Iugoslaviei pe lângă Uniunea Europeana, a solicitat ridicarea imediată a sancțiunilor împotriva țării sale. “Sancțiunile continuă să aducă mari daune poporului și economiei Iugoslaviei,” argumenta Lukic într-o scrisoare adresată UE. “După două luni de bombardamente, țara se află într-o situație extrem de gravă. Mulți sârbi au rămas fără slujbe, multe fabrici au fost distruse și suntem în pragul unei catastrofe umanitare de proporții. Deja, Guvernul federal a dovedit că aplică toate prevederile planului internațional de pace și nu mai există nici un motiv pentru menținerea acestor sancțiuni.”

Ziarele sârbești erau o oglindă a paradoxului în care continua să trăiască acest popor. “Politika” născocise un nou argument pentru a-i convinge pe oameni că războiul a fost necesar. “Semnarea acordului de la Rambouillet ar fi însemnat un act de capitulare necondiționată,” se explica într-un articol. “În locul capitulării fără luptă, pe care NATO a încercat să ne-o impună la Rambouillet și Paris, am obținut un acord de pace și rezolvarea dramei din Kosovo cu garanția și credibilitatea ONU.”

Această teorie pălea în fața unei liste scurte pe care am găsit-o în “Blic“, în care se preciza viitorul amplasament al trupelor KFOR în Kosovo. Cei 12.000 de soldați britanici vor controla regiunea Priștinei, unde se va afla și cartierul general al KFOR, sub comanda generalului Michael Jackson. La Prizren va fi comandamentul trupelor germane, despre care se amintea că – ironia sorții! – se află pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial într-un număr atât de mare în altă țară. Sectorul francez va avea cartierul general la Kosovska Mitrovica, cei 7.000 de militari fiind ajutați și de 1.200 de soldați din Emiratele Arabe Unite. 7.000 de americani vor controla sudul provinciei Kosovo, având cartierul general la Gnjilane. Sectorul italian va fi în vestul provinciei, cei 2.000 de militari având comandamentul la Pec. În fine, cei 10.000 de militari pe care Rusia a promis ca îi va trimite în Kosovo își vor împărți zona de nord cu soldații francezi.

Acaparați de nebunia de ieri, nici n-am băgat de seamă venirea la Belgrad a șefului diplomației elene, George Papandreou. Am regăsit știrea în ziare și mi-am dat seama că observasem după-amiaza, în fața Centrului militar de presă, câteva mașini oficiale, printre care una cu drapelul național al Greciei. După ce s-a întâlnit cu Milosevic, cu omologul său iugoslav și cu președintele Serbiei, Papandreou a ținut să stea de vorbă cu liderii Opoziției din Serbia, însă relatările ziarelor erau destul de evazive și nu aveam încredere în ele.

Nu puteam să nu observ o știre extrem de interesantă: Predrag Krkic, directorul Direcției Drumuri din Ministerul Transporturilor, a anunțat că săptămâna viitoare va începe reconstrucția podului peste Dunăre de la Beska, distrus în timpul unui raid aerian. Acesta a fost considerat prioritar pentru că se află pe autostrada care duce către punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, de la Horgos. Krkic a descris și celelalte planuri de reparare a podurilor și șoselelor iugoslave, menționând că – în timpul războiului – au fost distruse sau avariate 39 de poduri, dintre care 7 foarte mari. 19 dintre acestea se aflau pe o listă de priorități ale reconstrucției. Și, apropo de poduri, era prezentată o declarație a președintelui francez Jacques Chirac, care a explicat că – datorită dreptului de veto de care ar fi făcut uz la alegerea țintelor raidurilor aeriene – podurile Belgradului au rămas în picioare și, de asemenea, un mare număr de atacuri planificate asupra Muntenegrului au fost anulate.

Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal Internațional de la Haga, a fost numită în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție a Canadei, a anunțat astăzi guvernul de la Ottawa, citat de AFP. Arbour, care și-a îndeplinit doar jumătate din mandatul de 4 ani pentru care fusese desemnată la Haga, își va prelua noua funcție începând cu 15 septembrie. Încă de luna trecută, premierul canadian Jean Chretien declarase că Louise Arbour, care a înființat Tribunalul Internațional pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie și în Rwanda, ar dori să-și părăsească funcția și să se întoarcă acasă.

Nici nu a început bine retragerea militarilor iugoslavi din Kosovo, că în provincie au apărut primele incidente. În această dimineață, în jurul orei 8:00, luptătorii UCK au atacat mina de cărbuni de la Belacevac, din apropierea Priștinei. Inginerul Zarko Markovic a povestit că atacul s-a produs la o oră după retragerea forțelor iugoslave, iar schimburile de focuri dintre personalul de pază al minei și gherilele UCK au durat până la ora 14:00, când cei 150 de mineri de la Belacevac au reușit să fugă, deși câțiva au fost răniți de gloanțe. Un alt localnic, Zivadin Stevic, a afirmat că peste 100 de luptători UCK au intrat în localitatea Belacevac și au arestat 5 persoane, printre care și pe fiul său, în vârstă de 31 de ani.

În ciuda acestor incidente, sârbii s-au ținut de cuvânt și au continuat să se retragă din Kosovo. Abia mai apucam să-mi notez toate datele despre cei ce părăseau provincia. Ieri după-amiază, la ora 16:30, la Niș au sosit 30 de vehicule militare, cu numere de înmatriculare de Priștina, Prizren, Pec și Djakovica. La 18:30, o coloana de 100 de vehicule ale Poliției și Armatei intra în Prokuplje, urmată de 20 de automobile civile, care veneau din Priștina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica și Prizren. Și în dreptul orașului Kraljevo au ajuns aseară circa 50 de autovehicule civile, cu numere de înmatriculare de Djakovica și Prizren, ai căror șoferi spuneau că se refugiază la Belgrad și Novi Sad. Tot în cursul serii de ieri, aproximativ 2.000 de sârbi și un convoi de 100 de tractoare cu remorcile încărcate cu bunurile acestora au ajuns la Priștina, venind din localitatea Suva Reka, situată la 30 de kilometri de granița cu Albania. Refugiații au fost cazați la centrul sportiv “25 maj”, unde s-au dus mai mulți reprezentanți ai autorităților iugoslave, încercând să-i convingă să se întoarcă acasă.

Oamenii spuneau că se tem de represalii din partea UCK. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, le-a explicat că “în Kosovo vor veni de 5 ori mai mulți militari decât polițiștii care au asigurat ordinea până acum”. Oamenii au refuzat să se întoarcă și căutau drumul spre Serbia. “Ne este teamă. Cine ne mai apără acum?” Partidul Stânga Iugoslavă (JUL, condus de soția lui Milosevic) a făcut apel la populația nealbaneză din Kosovo să rămână în provincie: “Nu băgați în seamă dezinformările și dificultățile de început ale implementării procesului de pace, pentru că doar așa vom putea asigura o viață normală în Kosovo și vom menține integritatea teritorială a Serbiei și Iugoslaviei”. Însă oamenii știau că aceste cuvinte frumoase nu îi apără de gloanțe.

Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe, care a fost numit astăzi de guvern în fruntea unui comitet de cooperare cu KFOR, a organizat la Priștina o conferință de presă în care a declarat: “Dorim ca sârbii să rămână, iar albanezii să se întoarcă în Kosovo. În acest moment, cel mai important lucru este să nu se creeze un vid de autoritate, între retragerea Armatei iugoslave și venirea trupelor KFOR. De aceea, în Kosovo au rămas mai mulți ofițeri sârbi, care vor preda zona celor care comandă forțele internaționale.” Vujovic a ajuns la Priștina venind de la Belgrad, în fruntea unui convoi de peste 300 de jurnaliști, care a întâlnit pe drum coloanele în retragere ale Armatei și Poliției iugoslave. “Ați avut astăzi ocazia să vedeți potențialul militarilor sârbi, pe care NATO se lăuda că l-ar fi distrus în timpul agresiunii,” se mândrea el, observând impresia puternică creată reprezentanților presei.

Aflasem că se organizează această deplasare, însă, pentru că nu aveam acreditare de război, nu am putut să mă înscriu printre jurnaliștii care au plecat spre Priștina. În plus, știam că, odată cu intrarea trupelor KFOR în provincie, urma să ajungă la Priștina și echipa ProTV care era în Macedonia, cu Cătălin Radu Tănase reporter și Gabi Crețean operator. Nu avea nici un sens să ne dublăm acolo și să nu mai rămână nimeni la Belgrad, unde continuau să se producă evenimente importante. Mile Cărpenișan s-a decis să rămână și el cu mine. L-am sunat pe Cătălin pe telefonul mobil, ca să-l avertizez că nu va mai găsi nici un loc de cazare în vreun hotel din Priștina și l-am sfătuit să-și caute o gazdă la vreun albanez. L-am avertizat că, înainte de plecare, să-și facă provizii de alimente, țigări, apă și baterii și să nu se aventureze să circule în afara șoselelor păzite de forțele KFOR, pentru că provincia era plină de mine și de proiectile neexplodate.

Era destul de amărât, pentru că făcuse greșeala să accepte să plece cu un autoturism care circula cu benzină fără plumb. M-a pufnit râsul. În Kosovo nu aveai ce să cauți fără un jeep rezistent, care să funcționeze pe motorină. Și nici acest combustibil nu era ușor de găsit. I-am promis că o să-l mai sun când va ajunge la Priștina, pentru că era singura localitate din Kosovo în care funcționau telefoanele mobile. Oricum, nu am putut să nu admir inspirația autorităților iugoslave de a-i duce pe ziariștii de la Belgrad la Priștina. În primul rând, această favoare i-a făcut mai binevoitori față de sârbi, pentru că au ajuns la Priștina înaintea colegilor lor, care veneau în urma forțelor KFOR. Acum, puteau ocupa camerele din singurul hotel rămas în picioare în oraș. Pe lângă aceasta, după atâtea săptămâni de război petrecute împreună, între ziariști și ofițerii de la Centrul militar de presă, relațiile erau mult mai calde decât aveau să fie cu jurnaliștii ce vor sosi din Macedonia, care nu au simțit pe pielea lor bombardamentele.

Un escadron canadian de recunoaștere a intrat în Kosovo, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării, generalul David Jurkowski, citat de AFP. “Aceștia reprezintă ochii și urechile comandamentului Brigăzii a 4-a britanice și vor ține sub control tot ce se întâmplă la sol,” a precizat generalul. Aceste forțe canadiene urmează ca, până la sfârșitul săptămânii, să ajungă la frontiera sârbă, în nordul provinciei Kosovo.

În timp ce sârbii își continuau retragerea, în această dimineață a început desfășurarea în Kosovo a trupelor de menținere a păcii. La 5:10, primele elicoptere Chinook, în care se aflau militari britanici, au decolat de la Blace, pentru a începe dispunerea în provincie. Acestea au făcut toată ziua naveta între sudul provinciei și Priștina. După decolarea elicopterelor, un prim convoi de vehicule militare, în care se aflau unități de geniști care vor demina regiunea, a trecut granița. Un elicopter de supraveghere în poziție geostaționară și soldații nepalezi (așa-numiții Ghurkas), care avansau înaintea și în flancul dispozitivului, asigurau securitatea deplasării.

Prima dificultate pentru militarii britanici care s-au deplasat pe jos a fost parcurgerea celor 15 kilometri de drum muntos, imediat după intrarea în Kosovo. Era foarte cald și se înainta greu, din cauza pericolului ca șoseaua să fie minată. O primă mină a fost descoperită de geniști într-unul din tunelurile traversate și a fost dezamorsată. La 15:40, avangarda trupelor britanice ajunsese deja la Kosovopolje, 4 jeep-uri cu militari englezi fiind văzute pe străzi. După aproximativ 7 ore, primele coloane de blindate au ajuns pe platoul care înconjoară Priștina, deschizând calea. 30 de tancuri grele, de tip Challenger, și peste 100 de blindate ușoare Warrior, prevăzute cu mitraliere sau tunuri, s-au deplasat în mare viteză spre Priștina, o parte dintre ele rămânând staționate în puncte fixe stabilite anterior.

Germanii din KFOR s-au îndreptat spre sud-vest, după ce au făcut o joncțiune cu englezii, pe dealurile de lângă Urosevac, coloana lor fiind precedată de 5 tancuri Leopard, 2 blindate și 2 jeep-uri. Începând cu Urosevac, coloanele KFOR au fost întâmpinate de albanezi adunați pe marginea șoselelor, care îi aplaudau și scandau “NATO! NATO!” Cei 6.000 de soldați britanici care au ajuns la Priștina nu au reușit până seara să preia controlul asupra orașului, pe străzi fiind încă văzuți numeroși polițiști sârbi.

Trupele franceze au trecut frontiera pe la Dubanovce, la 5:30. Cei 1.200 de militari, printre care se aflau și membri ai Legiunii străine, erau împărțiți în doua contingente, denumite “Rambo” și “Baudelaire“. Conform declarației colonelului Francois Leyer, comandantul acestor unități, coloana “Rambo”, formată din 200 de vehicule în care se aflau 900 de soldați, a rămas blocată în sudul provinciei Kosovo, din cauza unei mine dispuse pe șosea. “Sârbii ne-au avertizat asupra câmpurilor de mine,” a recunoscut colonelul. “Am chemat geniștii, însă, deoarece aceștia merg pe jos, viteza de înaintare a coloanei a scăzut.” În plus, o parte din hărțile câmpurilor de mine primite de la sârbi nu corespundeau cu situația din teren.

Coloana “Baudelaire“, deși avea un traseu mai dificil, a reușit să treacă și se îndrepta spre Gnjilane, unde urma să staționeze. După-amiază, trupele franceze au efectuat o operațiune aeropurtată, pentru a coordona poziționarea trupelor în suburbiile localității Gnjilane. Operațiunea, la care au participat 8 elicoptere pentru transportul trupelor, de tip Puma, acoperite de 6 aparate de luptă Gazelle, a ușurat înaintarea celei de-a doua coloane franceze, care era așteptată să ajungă la destinație în cursul nopții.

Deja, febra întoarcerii acasă îi bântuia pe refugiații albanezi din Macedonia. Aflând că, astăzi, KFOR va intra în Kosovo, în jur de 70 de albanezi, majoritatea bărbați, au traversat aseară granița provinciei, în apropiere de Tabanovce, pentru a ajunge la casele lor. Întoarcerea refugiaților s-a desfășurat din proprie inițiativă, în ciuda avertismentelor UNHCR, care recomandase albanezilor să mai aibă răbdare, până când provincia va intra cu adevărat sub controlul forțelor internaționale și principalele căi de acces vor fi deminate. Poliția macedoneană făcea cu greu față aglomerației din zona punctelor de frontieră cu Iugoslavia, în afara trupelor KFOR, fiind masate aici sute de ziariști și miile de refugiați albanezi care își așteptau întoarcerea și priveau cu ochi aprinși pregătirile militare.

Ministrul german de Finante Hans Eichel a cerut ca ajutorul pentru reconstrucția Balcanilor să nu fie irosit, cum a fost cazul cu cel acordat Rusiei, transmite AFP. “Se poate constata, având în vedere Rusia, că putem să nu ajungem la un rezultat cheltuind mulți bani,” a afirmat Eichel la încheierea unei reuniuni cu omologii săi din G-7, desfășurată la Frankfurt. “Nu e vorba să nu dăm bani, ci să evităm ca acești bani să ajungă în buzunare greșite,” a adăugat el, făcând aluzie la mafia rusă, care a deturnat o parte din fondurile furnizate de Occident. “Avem de îndeplinit o datorie umanitară acolo, dar, în același timp, trebuie să avem grijă să nu sprijinim o dictatură.”

La ora 18:00, generalul Obrad Stevanovic din Ministerul iugoslav de Interne a început la Priștina discuțiile cu oficialii NATO despre retragerea polițiștilor sârbi, după ce KFOR va prelua total controlul asupra localităților din provincie. Liderii UCK erau nemulțumiți de prezența rușilor la Priștina. Visar Reka, unul din purtătorii de cuvânt ai organizației, a declarat că un sector rusesc în Kosovo ar complica și mai mult o situație deja complicată. “Nu suntem de acord cu așa ceva, dar nu vom face nimic pentru a escalada tensiunea,” a adăugat el. La rândul său, Hashim Thaqi, liderul politic al UCK, a prevenit că nu poate asigura securitatea militarilor ruși din KFOR, criticând intrarea acestora în provincie, fără a avea mandatul comunității internaționale.

În corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am povestit doar o parte din ceea ce aflasem despre intrarea KFOR în Kosovo, pentru că partea principală o relatase Cătălin Radu Tănase, care se afla, alături de ceilalți ziariști străini, în spatele militarilor britanici. Totuși, fiind toată ziua pe drum, nu aflase situația generală a desfășurării. Noi avusesem o sâmbătă lejeră, liniștea fiind spartă doar după ora 14:00, când bubuiturile câtorva explozii se auziseră dinspre aeroportul Batajnica. Geniștii sârbi detonaseră proiectilele neexplodate descoperite în zonă.

Mai erau încă multe probleme care dădeau bătăi de cap sârbilor, în afară de refugiații din Kosovo care năvăleau în Serbia. Peste 50 de biserici și mănăstiri fuseseră avariate de bombele NATO. 20 dintre ele erau din Belgrad. Îmi aminteam că, pe acoperișul mănăstirii Rakovica, a rămas zile întregi o bombă cu fragmentație neexplodată, detonarea ei fiind o operațiune cu adevărat dificilă. De asemenea, mănăstirea Gracanica, una din cele mai frumoase și mai importante din Kosovo, era serios avariată din cauza celor peste 50 de proiectile care explodaseră în jurul ei, în timpul războiului.

La Kraljevo, locuitorii inițiaseră o colectă, pentru a strânge suma de 90.000 de mărci germane, necesară achiziționării unui emițător pentru televiziunea locală. Aceasta își reluase emisia, la începutul lunii iunie, dar semnalul era foarte slab, din cauza distrugerii releului de la Borca. Orașul era un adevărat cuib al opoziției împotriva lui Slobodan Milosevic și oamenii știau că, fără televiziune, era foarte greu să facă față în bătălia mediatică pe care o întrezăreau cu toții la orizont. Lumea se temea că Slobodan Milosevic va menține multă vreme starea de război, pentru a-și păstra cât mai mult prerogativele speciale conferite de aceasta și a-și întări poziția. Deja, regimul de la Belgrad controla aproape totul în țară: mass-media, partidele politice, Poliția, Armata, serviciile secrete, așa că procesul de democratizare mult-visat se arăta foarte dificil și de lungă durată.

Seara, am plecat cu Mile și Ioan Mărgărit să mâncăm în oraș. Tot pe Skadarlija și tot la “Tri sesira“, ca să verificăm promisiunea șefului de sală. Într-adevăr, s-a ținut de cuvânt și, de această dată, chiar ne-a făcut reducere la nota de plată. Ne-am bucurat că în jurul nostru mai auzeam și alte discuții decât cele despre război. Am avut impresia că, la o masă de lângă noi, stăteau câțiva dintre conducătorii Federației iugoslave de Fotbal, fiindcă discutau aprins prin ce metodă să desemneze câștigătoarea campionatului național. Acesta fusese întrerupt din cauza războiului și UEFA le ceruse sârbilor, până pe 15 iunie, să comunice numele echipei campioane care urma să participe în cupele europene.

Mărgărit ne tot provoca să-i povestim amintiri din război, însă ne simțeam ușor stingheri, mai ales la gândul că, la întoarcerea în țară, va trebui să povestim de sute de ori aceleași întâmplări, fiecăruia dintre prietenii pe care îi vom întâlni. L-am invitat pe terasa muntenegrenilor de lângă hotel “Toplice” și am rămas acolo până târziu. Încă nu ne revenisem din agitația cu care ne obișnuisem în nopțile de război și refuzam să ne culcăm devreme, pentru că nu puteam adormi. La televizor nu aveam chef să ne uităm, deși toate canalele difuzau filme, majoritatea noi, fără să se chinuie să obțină drepturi de difuzare pentru ele.

De câte ori găseam postul local “Palma” ne pufnea râsul, amintindu-ne că, în timpul războiului, nu mai rămânea nimeni în sediul televiziunii, în afara unui om care era și paznic și trebuia să schimbe casetele cu filme. Pentru că difuzau filme non-stop. Dacă tipul uita sau adormea, după ce se termina câte un film, puteai vedea tot genericul și, dacă filmul era luat de la vreo videotecă, mai erau și tot felul de reclame sau chiar fragmente din vreun film porno, care fusese înregistrat anterior pe caseta respectivă. Ca să nu mai vorbim că, uneori, pur și simplu, uita să mai pună vreo casetă și ecranul se umplea de “purici” minute în șir.

Share

target: militarii ruși intră primii în Kosovo

11 iunie 1999

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia să mă trezesc în zori, pentru că nu mai aveam de transmis corespondențe decât pentru Știrile ProTV de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid și accentul cădea în aceste zile pe retragerea militarilor sârbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanțurile războiului și pe viața politică. Acum nu mai aveam nevoie de viteză de reacție, ci de discernământ și capacitate de sinteză. Am ajuns la concluzia că activitatea de corespondent de război solicită la maximum toate calitățile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am făcut obiceiul de a răsfoi, în fiecare dimineață, ziarele sârbești. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, în care, dacă erai atent, puteai să găsești toate nuanțele politicii lui Milosevic. Iar pe de altă parte, cotidianele independente, care încercau timid să ofere o imagine obiectivă asupra evenimentelor. Dacă știai să citești printre rânduri, era ușor să reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numărul de azi din “Politika” semăna cu “Scînteia” din zilele congreselor PCR. Pagini întregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic și de reportaje despre vitejia poporului sârb. Erau reproduse pe larg conferințele de presă de ieri ale Partidului Socialist din Serbia și ale Stângii Iugoslave, în timp ce conferințele Miscarii pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) și Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineînțeles că lipseau referirile la acuzațiile împotriva lui Milosevic, la ieșirea radicalilor din guvern sau la schimbările de care vorbeau liderii Opoziției.

Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, în speranța că voi găsi ceea ce îmi scăpase când l-am urmărit în direct la televizor. Efort inutil. Pagini întregi și multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo și am remarcat, în cotidianul “Blic“, o poză care ilustra foarte bine suspendarea oficială a bombardamentelor. Fotografia înfățișa un bărbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejaseră de suflul exploziilor apropiate. Încă un simbol al războiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care rămânea o simplă amintire. Am mai remarcat o primă aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem că ar fi fost vândută italienilor de la FIAT, într-un articol în care economistul Jovan Rankovic scria că uzina ar trebui privatizată. Pregătea terenul pentru anunțul oficial. Și nu în cele din urmă, am găsit în “Vecernje novosti“, harta împărțirii provinciei Kosovo între trupele țărilor care coordonau forțele KFOR.

“Aceste lovituri împotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO să se angajeze într-o nouă eventuală operațiune în afara granițelor statelor membre ale Alianței,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiză politică din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinși de amploarea luată de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militară foarte importantă.” Campania NATO împotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, în final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfășura operațiuni similare cu cea împotriva Iugoslaviei în afara Balcanilor, mult mai în estul Europei sau în Mediterana, depășește înțelegerea,” subliniază și Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS). “Atacurile NATO împotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO în calitate de organizație militară. Faptul că o alianță, creată pentru a se opune Uniunii Sovietice și pentru a duce un al Treilea Război Mondial, este mulțumită că a rămas unită într-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare în materie de apărare, spunea: “Chiar dacă și-au atins obiectivele, s-ar putea considera că victoria țărilor NATO nu este deplină, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevăzute să dureze numai 3 zile. Este o eroare tragică.” Ofițerul a calificat estimarea inițială a NATO pentru durata operațiunii drept “rizibilă”.

Retragerea Armatei iugoslave a continuat și astăzi. O coloană de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de câțiva kilometri, se deplasează pe șoseaua PriștinaPodujevo. Printre mașini, puteau fi văzute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare și alte elemente de artilerie antiaeriană, un mare număr de camioane și autobuze pline cu soldați și 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. În coloană se aflau și multe autoturisme civile, cu numere de înmatriculare de Djakovica și Prizren, precum și câteva autobuze pline cu copii și femei, care plecaseră încă de dimineață de la Djakovica. Ei au declarat că se refugiaza în Serbia, de teama luptătorilor UCK.

Ceva mai devreme, pe aceeași șosea, fusese văzută o coloană de 50-100 autovehicule militare, printre care câteva cărau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. În dreptul localităților Luzane și Prugovac, în locul podurilor distruse peste râuri, au fost ridicate câteva treceri improvizate. În această dimineață, în orașul Leskovac au ajuns câteva zeci de autobuze cu militari care se întorceau în garnizoană. De bucurie, la sosire au claxonat prelung și au tras câteva rafale de arme automate. Foarte mulți dintre locuitorii localităților părăsite de Armată și de Poliție – atât sârbi, cât și albanezi – au declarat că se tem pentru siguranța lor și că s-ar refugia în Serbia, dacă nu ar trebui să-și părăsească agoniseala de o viață și să rămână pe drumuri.

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a mulțumit astăzi soldaților săi pentru eroismul de care au dat dovadă în timpul războiului. Făcând un scurt bilanț, el a anunțat că unitățile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost răniți. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de către aviația NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriană și un radar. La rândul lor, militarii Corpului III au doborât 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fără pilot, 5 elicoptere și 52 de rachete de croazieră.

Pe aeroportul Slatina din Priștina, puteau fi văzute pregătiri intense de retragere. Militarii sârbi încărcau diverse echipamente în 40 de camioane cu remorcă, aliniate lângă pistă. Dar surpriza cea mai mare, care avea să-i lase cu gura căscată, atât pe jurnaliști, cât și pe liderii NATO, a venit din partea aviației iugoslave. În această după-amiază, din buncărele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul întregului război, au fost scoase 6 avioane MiG-21, care au decolat și, după ce au survolat Priștina la joasă altitudine, s-au îndreptat către Serbia. Nimănui nu-i venea să creadă că nu visează. A fost momentul în care analiștii militari au început să-și pună primele semne de întrebare asupra veridicității datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.

Aeroportul Internațional Timișoara a fost redeschis pentru cursele interne și cele externe operate de compania TAROM, după o întrerupere de peste două luni a activității. Aeroportul fusese închis în 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, în urma avertizărilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol și a Centrului Operațional NATO, pentru siguranța traficului aerian în zona de frontieră. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperării curselor regulate se ridică la 120.000 de dolari, a declarat agenției Mediafax, Marian Chivu, directorul operațional al Aeroportului Timișoara.

Acuzațiile la adresa președintelui iugoslav au început să se întețească. Goran Svilanovic, președintele Alianței Civice din Serbia, aprecia că acest moment reprezintă sfârșitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic și Vojislav Seselj. “Serbia nu poate ieși din acest război cu Milosevic și Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetățenii Serbiei trebuie să fie gata să iasă în stradă și în piețe, pentru a apăra dreptul lor și al copiilor lor de a trăi în pace, într-o țară liberă și bogată.” La rândul său, Ljiljana Lucic, vicepreședinte al Partidului Democrat, spera că Serbia nu va irosi șansa păcii: “Fără schimbări politice și plecarea de la Putere a protagoniștilor politicii dezastruoase de până acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”

Aflat în continuare în străinătate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea în toamnă de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea târziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, dacă Slobodan Milosevic rămâne președinte,” afirma el. “Trebuie să încercăm, în sfârșit, după 12 ani de mizerie, să luăm un nou și un mai bun start.” El a precizat că mâine, este prevăzută o întâlnire între oamenii politici sârbi și președintele muntenegrean Milo Djukanovic, al cărui rol îl considera esențial în viitor. “Noi nu avem nevoie decât de câteva săptămâni și de accesul la câteva mijloace de informare în masă, pentru a explica oamenilor ce s-a întâmplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldații angajați în conflict va demonstra că acest război a fost inutil și că ar fi putut să fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economică și politică va constitui o problemă atât de serioasă, încât oamenii nu vor avea decât o singură alternativă: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fără Milosevic – susținere internațională, reconstrucție și, poate, un viitor mai bun.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, în care a declarat că desfășurarea forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo este o bună ocazie pentru NATO de a arăta că nu susține terorismul și separatismul albanez. El a cerut sârbilor să nu plece din Kosovo, însă a recunoscut că este posibil ca un anumit număr de oameni să se refugieze din provincie, odată cu retragerea Armatei și Poliției. Draskovic a cerut, și el, schimbări în guvernele sârb și iugoslav, spunând că “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atâtea conflicte interne și internaționale.”

Reacții similare veneau și din celelalte părți ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atrăgea atenția să nu se piardă ocazia pentru declanșarea schimbărilor democratice în țară. “Sperăm că Serbia nu va cădea dintr-o nenorocire într-alta, pentru că asta ar însemna sfârșitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, președintele Partidului Inițiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Priștina că, din cauza războiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru că nu au știut unde îi duce politica păguboasă a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat că, spre deosebire de Liga Democratică din Kosovo, care a părăsit provincia, KDI a rămas și i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia în străinătate. De această dată, el a promis că va contribui la întoarcerea acasă a cel puțin 100.000 de albanezi, dar a atras atenția că ideea transformării provinciei Kosovo într-o republică este “o farsă nedorită”.

De altă părere era Gjergj Dedaj, vicepreședintele așa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “După plecarea trupelor sârbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo să hotărască, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Dacă poporul se pronunță în favoarea independenței, decizia trebuie respectată. Viitorul provinciei este în Europa, nu în interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita că posibilitatea unui referendum, prevăzut în acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sârbi, nu a fost inclusă și în acordurile de la Kumanovo.

Poate cel mai plastic a zugrăvit situația din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democrație (ND), care a declarat că, “în numele viitorului țării noastre, ND așteaptă ca premierii guvernului sârb și iugoslav să demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi și de o politică nouă, al cărui țel să fie democratizarea țării, o reformă eficace și reintegrarea în Europa și în lume. Activitatea de până acum a celor două guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, și președintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia că nici unul nu a participat la acest război, pentru că nu cunosc răspunsul la întrebarea cine pe cine a învins.”

Întreaga agitație a fost potolită, în câteva minute, de Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat că sfârșitul războiului arată victoria politicii de pace a președintelui iugoslav. “Nu există nici un motiv pentru schimbări în guvern,” a explicat, tranșant, Dacic. “Coaliția noastră cu Partidul Radical din Serbia și cu Stânga Iugoslavă rămâne la fel de unită și solidă.”

“Ofițerii britanici sunt extrem de furioși din cauza armatei americane,” a anunțat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care însoțește contingentul britanic ce urma să intre în Kosovo. Militarii americani sunt acuzați că ar fi încercat, cu bună știință, din motive pur mediatice, să întârzie intrarea în Kosovo a trupelor britanice și franceze, în scopul de a fi primii care ajung în provincia sârbă. Cotidianul londonez “Evening Standard” relatează că trupele britanice se pregăteau, în noaptea de joi spre vineri, să treacă frontiera dintre Macedonia și Kosovo, dar au fost împiedicate de ordinele date de americani, ale căror trupe nu erau pregătite încă. “În Kosovo se duc două războaie: unul împotriva sârbilor, iar celălalt pentru dominație în domeniul relațiilor publice, dus cu americanii, care vor să obțină toată gloria,” a adăugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care însoțește, și el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmație nefondată,” a dezmințit premierul britanic Tony Blair. “Deplasările de trupe și momentul în care KFOR va intra în provincie sunt probleme operaționale, tranșate de comandantul KFOR, generalul Michael Jackson.”

În străinătate, au fost reluate speculațiile și estimările privind prețul reconstrucției Iugoslaviei. Un grup de analiști militari a întocmit un studiu conform căruia bombardarea Iugoslaviei a costat țările NATO peste 5 miliarde de dolari, dar va fi nevoie de mai mulți bani pentru întreținerea forțelor de menținere a păcii și reconstruirea podurilor și șoselelor distruse. Prețul armelor utilizate în acest război a fost fabulos: 1 milion de dolari pentru fiecare rachetă de croazieră, 130.000-300.000 pentru fiecare rachetă anti-tanc și 100.000 pentru fiecare rachetă ghidată prin laser. În timpul războiului, numai SUA au folosit 1.000 de avioane, 24 de elicoptere Apache, 18 sisteme de lansare a rachetelor de croazieră și 5.500 de militari. Americanii au plătit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, adică în jur de 3 miliarde de dolari.

Toată lumea era de acord că pacea va fi și mai scumpă. Va trebui întocmit un buget al operațiunilor de desfășurare în Kosovo a celor 50.000 de militari din KFOR, care vor asigura întoarcerea refugiaților albanezi la casele lor. Se apreciază că SUA vor avea nevoie de 3,5 miliarde de dolari anual, pentru întreținerea celor 7.000 de militari ai săi, Germania – de 310 milioane de dolari numai în 1999, pentru cei 8.500 de militari, iar Franța – de până la 640 de milioane de dolari în acest an, pentru cei 7.000 de militari desfășurați. Ministerul german al Apărării estima bugetul trupelor sale din Kosovo pentru anul 2000 la aproape 2 miliarde de mărci. Reconstrucția economică a țărilor din Balcani va costa Uniunea Europeana aproximativ 35 de miliarde de dolari. Albania, Bosnia-Herțegovina, Croația, Macedonia și România au solicitat deja, Fondului Monetar International, un ajutor de 2,2 miliarde.

În timp ce miniștrii de Externe ai țărilor G-8 anunțau că au început să lucreze la un “plan Marshall” pentru țările sud-estului Europei, rușii aruncau din nou cu promisiuni. Magnatul Dragomir Karic, președintele companiei iugoslave “BK Group International“, s-a întors din Rusia și s-a oprit la Novi Sad, unde a stat de vorbă cu președintele Consiliului local, Stevan Vrbaski. Karic a anunțat că primarul Moscovei, Iuri Lujkov, intenționează să finanțeze, ca donație pentru orașul Novi Sad, ridicarea unui pod nou peste Dunăre. Acesta ar urma să fie terminat înainte de venirea iernii și va fi construit de firma rusească “Trans-Stroy“, care a finalizat un pod similar în 100 de zile. Conform promisiunii, noul pod va avea atât șosea, cât și linii ferate, și va înlocui podul Varadin, prăbușit în apele Dunării de rachetele NATO.

UE exclude, deocamdată, acordarea vreunui ajutor financiar Iugoslaviei pentru reconstrucția infrastructurilor distruse de atacurile aeriene ale NATO, a afirmat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP. “Excludem, deocamdată, Belgradul de la orice transfer financiar. Nu putem concepe, la ora actuală, ideea de a-l ajuta pe Slobodan Milosevic,” a precizat acesta. Pe de altă parte, el a afirmat că Biroul Umanitar al Uniunii Europene (ECHO) a alocat recent un ajutor de urgență de 50 de milioane de euro pentru planul de întoarcere și repatriere a refugiaților din Kosovo.

Am înregistrat o corespondență pentru buletinul de știri al ProFM, continuând, apoi, să-mi notez informațiile care veneau din toate părțile. La Belgrad, s-a anunțat că obiectivele prioritare ale următoarelor zile sunt aprovizionarea cu combustibil și salubrizarea orașului. Cineva a avut curiozitatea să calculeze că, în cele 77 de zile de război, au fost anunțate 146 de alarme aeriene, Belgradul fiind sub alarmă un total de 774 de ore. În zona Moravica din Serbia, bilanțul pagubelor era estimat la 1,5 miliarde de dolari. Cel mai greu avariate erau fabricile “Tehnicki remont“, “Sloboda” și “Cer“, care au fost, practic, închise și au lăsat pe drumuri 10.000 de muncitori, afectând indirect alte 30.000 de persoane, membre ale familiilor acestora. A venit un bilanț și de la Sabac, unde Zoran Lazic, vicepreședintele Consiliului local, a declarat că pagubele la cele 394 de obiective civile lovite de bombe se ridică la 10 milioane de mărci germane.

La ora 15:00, la Media Center, stația care difuza în surdină emisiunile unui post de radio a fost – efectiv – închisă. Era retransmisă declarația de ieri a lui Slobodan Milosevic și sârbii nu mai suportau să o audă încă o dată. Am ieșit și eu să mă plimb puțin prin centru, să mă mai limpezesc la minte, după avalanșa de informații pe care o acumulasem. În Trg Republike, cu ajutorul unor macarale, câțiva muncitori demontau scena pe care urcaseră formațiile care veneau să cânte la concertele de protest împotriva războiului. Dar ce m-a surprins cel mai mult a fost dispariția tuturor tarabelor pe care se vindeau până acum suveniruri de război, vederi cu podurile distruse de la Novi Sad și insigne cu simbolul “Target“. Mi s-a povestit că, dis-de-dimineață, a venit Poliția și i-a gonit cu brutalitate pe toți vânzătorii ambulanți, punându-le în vedere să nu mai apară pe acolo.

În magazine au reapărut zahărul și detergenții, iar tutungeriile au primit țigări. Majoritatea angajaților magazinelor dădeau jos fâșiile de benzi izolante de pe vitrine, pregătindu-le pentru revenirea la normalitate. Au rămas doar cele de pe geamurile Facultății de filosofie, care fuseseră aplicate cu simț artistic, închipuind ciudate labirinturi care nu duceau nicăieri.

“Relațiile dintre Rusia și NATO sunt înghețate pentru moment,” a declarat președintele Boris Elțîn, citat de agenția Interfax. “Noi am făcut tot ceea ce trebuia să facem pentru a restabili pacea în Iugoslavia. Țările din NATO trebuie să procedeze la fel.” Militarii ruși și americani au discutat, ieri și azi, la Moscova, pentru a defini modalitățile participării Rusiei la forța de pace internațională din Kosovo, dar negocierile nu s-au soldat cu un acord. “Noi nu vom implora Statele Unite să ne dea un sector anume. Dacă nu vom ajunge la un acord, vom defini, împreună cu Iugoslavia, sectorul pe care îl vom controla,” a precizat generalul Leonid Ivașov, unul din militarii ruși cei mai ostili Alianței Nord-Atlantice.

Cel mai spectaculos moment al acestei zile a fost, însă, odiseea intrării rușilor în Kosovo. La ora 13:00, m-a sunat Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru și mi-a spus că, dacă vrem să vedem ceva frumos, să fugim imediat în zona centrului “Sava“, pe lângă care trecea șoseaua de centură a Belgradului. Din păcate, deși ne-am aruncat într-un taxi, noi am ajuns puțin cam târziu și n-am văzut decât câteva zeci de sârbi, urcând în 3 autocare care îi aduseseră acolo, prin grija Partidului Socialist. În depărtare, pe autostrada spre Niș, se mai zăreau câteva vehicule militare rusești, încadrate de mașini ale Poliției sârbe. Pierdusem “emoționantul” moment al traversării Belgradului de către coloana de militari ruși ce venea din Bosnia-Herțegovina, în aplauzele oamenilor aduși să-i vadă. Și ratasem clipa în care o femeie a aruncat, cu un gest teatral, trei trandafiri pe botul unuia dintre camioane.

Totul începuse dimineața, când, fără știrea nimănui, o coloană de 41 de vehicule militare rusești, la bordul cărora se aflau 200 de militari din contingentul SFOR de la Tuzla, au plecat din Bosnia-Herțegovina către Iugoslavia. Vehiculele erau în culori de camuflaj, iar litera “K” din sigla KFOR era proaspăt vopsită, în locul literei “S” din sigla SFOR. Rușii au intrat în Iugoslavia la ora 10:30, fiind așteptați la graniță de mașini ale Poliției sârbe, un Mercedes alb cu numerele de înmatriculare ale Armatei iugoslave și o limuzină BMW, cu geamuri fumurii și numere de corp diplomatic. Acestea au încadrat coloana rusească, pe care au condus-o spre Belgrad. La 12:20, convoiul a poposit la Simanovci, la 30 de kilometri de capitala iugoslavă. După o scurtă pauză, și-a reluat drumul, traversând cartierul belgrădean Bubanj Potok și îndreptându-se spre Niș.

Statele Unite au primit asigurări din partea Moscovei că trupele ruse trimise în Republica Federală Iugoslavia nu vor pătrunde în Kosovo fără un acord prealabil, a afirmat vicepreședintele american Al Gore, citat de AFP. “Noi nu știam că se vor duce în Iugoslavia,” a recunoscut Al Gore. “Dar nu au ajuns în Kosovo și am primit asigurări că nici nu o vor face.” Vicepreședintele american a precizat că secretarul de stat Madeleine Albright a discutat pe această temă cu omologul său rus Igor Ivanov. “Avem mai multe canale de comunicare active și credem că totul va decurge bine,” a mai spus Gore.

De două zile, adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott negocia cu ministru rus de Externe Igor Ivanov despre statutul trupelor rusești din KFOR, dar cele două părți nu reușeau să se înțeleagă. Azi-dimineață, Talbott a părăsit Moscova, fără nici un rezultat, îndreptându-se spre Bruxelles. Când a aflat că rușii au intrat deja în Serbia și se duc spre Kosovo, Talbott și-a întors din zbor avionul și a revenit la Moscova, solicitând o nouă întrevedere cu Ivanov. Ceva mai devreme, Viktor Cernomîrdin, emisarul rus pentru Iugoslavia, declarase agenției Itar-Tass că “trupele rusești vor avea propria lor zonă de responsabilitate, care se va situa, cel mai probabil, în apropiere de frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia”.

La ora 16:00, coloana rușilor trecea prin Jagodina, ajungând, la 16:45, la Cuprija. La Bruxelles, generalul Wesley Clark convocase comandamentul NATO, pentru a decide poziția Alianței în raport cu situația nou creată. Deja se știa că, din coloana militarilor ruși făceau parte 15 transportoare blindate, 10 camioane, câteva jeep-uri și vehicule sanitare, iar în această dimineață, alți 1.000 de militari ruși aterizaseră la Tuzla, pregătindu-se să plece spre Serbia în zilele următoare. La ora 19:30, convoiul rușilor a ajuns la Niș, a poposit lângă motelul “Nais“, a alimentat cu benzină și a plecat mai departe. La 21:00, rușii intraseră deja în Kosovo, au traversat localitatea Prokuplje și se îndreptau către Priștina, însoțiți de mașini ale Poliției și Armatei iugoslave și aplaudați de localnici.

În acest timp, oficialii de la Moscova jucau teatru. În prima fază, ei i-au asigurat pe occidentali că militarii se vor opri la Niș, așteptând să-și coordoneze intrarea în Kosovo cu cea a trupelor NATO care veneau din Macedonia și Albania. Mai târziu, ministrul de Externe rus declara că militarii nu au primit ordinul de a intra în provincie. “Însă din păcate, acest lucru s-a întâmplat,” a spus Ivanov, adăugând că le-a cerut să se retragă la Niș. Derutați, reprezentanții NATO bravau. “Alianța Nord-Atlantică nu consideră o dramă sosirea trupelor rusești în Kosovo înaintea primelor unități ale NATO și susține participarea Rusiei la KFOR,” declara Jamie Shea.

La 1:30, militarii ruși au ajuns la Priștina, unde au fost întâmpinați de circa 2.000 de locuitori, care îi așteptau în stradă încă de la ora 22:00, când văzuseră în jurnalul RTS că aceștia se îndreptau spre ei. Sârbii din capitala provinciei i-au primit cu urale și aplauze și au tras focuri de pistol și rafale de arme automate de bucurie. Un grup de femei a oferit flori soldaților, iar pe primul transportor blindat s-au cățărat mai mulți tineri, care fluturau drapelele naționale ale Serbiei, Iugoslaviei, Greciei și Rusiei. La geamuri și în balcoane puteau fi văzuți zeci de oameni care strigau “Serbia! Serbia!” și ridicau trei degete, semnul salutului tradițional ortodox. Rușii s-au oprit în apropierea aeroportului Slatina, la 10 kilometri de Priștina, unde și-au făcut tabăra. Dacă până acum mai existau dubii că acest marș forțat ar fi o eroare, misterul a început să se risipească în momentul în care, din BMW-ul cu geamuri fumurii, a coborât generalul Viktor Zavarzin, atașatul militar rus la Comandamentul NATO din Bruxelles.

“Am venit să pregătim aeroportul pentru sosirea avioanelor ruse și după aceea vom pleca,” a declarat unul dintre soldații ruși, afirmând că acest contingent va rămâne două săptămâni la Priștina. Surse din cadrul Statului Major General al Armatei iugoslave au declarat că Serbia este direct interesată ca militarii ruși să fie primii participanți la forța internațională care intră în regiune. În realitate, sârbii erau interesați ca întreg complexul subteran de la aeroportul Slatina, care s-a dovedit de nestrăpuns, în ciuda bombardamentelor NATO, să fie preluat de ruși și să nu cadă în mâinile Alianței. Și toate speculațiile aveau să se risipească mâine, când Boris Elțîn nu numai că a anunțat că aprobă operațiunea, dar l-a avansat pe Zavarzin la gradul de general colonel, pentru că a îndeplinit-o cu succes.

Atitudinea sârbilor din Priștina față de sosirea rușilor în Kosovo se datora, în principal, neîncrederii în militarii NATO și mai puțin dragostei față de ruși. Oamenii nu credeau că militarii care, timp de aproape 3 luni, le-au aruncat mii de tone de bombe în cap și i-au ajutat pe teroriștii UCK să atace granițele dinspre Albania, îi vor proteja împotriva prigoanei pe care o vor institui gherilele albaneze, îndată ce vor intra în provincie. De altfel, pe tot drumul lor spre Kosovo, rușii nu au fost aclamați decât de grupuri mici de sârbi, trimise de șefii de la partid, ca să dea bine în cadrele filmate de RTS. În general, oamenilor nu le convenea intrarea intempestivă a rușilor în Kosovo și spuneau că, potrivit obiceiului lor, aceștia au venit primii, dar vor avea grijă să plece ultimii. Cea mai sugestivă remarcă despre venirea rușilor am auzit-o pe stradă, trecând pe lângă doi bătrâni care comentau evenimentul. Unul dintre ei, care purta pe cap tradiționala bonetă a soldaților sârbi, îi amintea celuilalt că Tito s-a luptat 50 de ani ca Iugoslavia să nu intre în ghearele rușilor, în timp ce Slobodan Milosevic i-a adus, de bunăvoie, în doar câteva ore.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune ARD, că europenii nu sunt destul de bine reprezentați în Alianța Nord-Atlantică. “În cadrul NATO, Statele Unite beneficiază de o reprezentare prea mare, în raport cu Europa,” a spus el. “Angajamentul trupelor germane în cadrul KFOR va fi o intreprindere foarte riscantă la început și va dura mai mulți ani.”

Mile Cărpenișan a sosit înaintea mea la hotel, unde l-a găsit pe Ioan Mărgărit, care venise la Belgrad din partea săptămânalului economic “Capital“. După ce ne-am transmis corespondențele pentru jurnalele de seară, am plecat toți trei să mâncăm pe Skadarlija, la “Tri sesira“. De această dată, ne-au cam păcălit la nota de plată. Pentru niște vodkă, o tavă cu brânzeturi și mezeluri, apă minerală, bere și câte 10 mititei, ne-au luat nu mai puțin de 800 de dinari (adica vreo 80 de mărci germane). Supărați, i-am spus în față șefului de sală că nu vom mai reveni vreodată pe acolo și ne vom sfătui toți prietenii să-l ocolească. Dându-și seama că știam prețurile, acesta și-a cerut scuze, promițând că nu se va mai întâmpla așa ceva niciodată.

Am plecat spre “Toplice” și, pe drum, ne-am oprit să-i arătăm lui Mărgărit unul din cele mai frumoase baruri pe care le-am văzut vreodată. Botezat “Soho” de cel care l-a deschis, în amintirea cartierului din New York unde locuise mai multi ani, barul l-a umplut de admirație chiar și pe Eugen Mihăescu, alături de care îl descoperisem. Avea forma literei “U”, pentru că trebuia să ocolească scara de intrare a blocului la parterul căruia era amenajat. Totul – de la mobilier, la pereții albi și la formele de metal care te dirijau de-a lungul lui – era plin de eleganță și bun gust. În plus, patronul a avut inspirația de a-i pune pereții la dispoziția artiștilor plastici, periodic aici fiind vernisate diverse expoziții. Până zilele trecute, fusese expusă o colecție de afișe, iar acum, erau așezate niște fotografii imense, cu nuduri aproape obscene, însă extrem de frumoase și de o bună calitate artistică.

La hotel, ne aștepta Traian Borșan, secretarul I al Ambasadei României la Belgrad. Se plictisea și el, de când se terminase războiul și scăpase de teroarea exploziilor de lângă sediul ambasadei și a venit să ne viziteze. Am stat la un pahar de vorbă, însă, la un moment dat, discuția noastră a început să se transforme într-o dispută. Subiectul era – desigur – politica guvernului român. Față de războiul din Iugoslavia, dar și în general. Traian Borșan ținea partea executivului, pe care îl reprezenta la Belgrad, în timp ce noi încercam să-i demolăm argumentele. Deși reușeam, ne enerva că nu puteam să-l convingem că aveam dreptate. Până la urmă, eu am plecat la culcare și i-am lăsat certându-se. Mile a venit în cameră aproape în zori și, pentru că mă trezisem când a intrat, mi-a povestit că puțin a lipsit să nu se încaiere toți trei. Noroc cu Nelu, care a apărut și el la un moment dat și, după ce a stat deoparte și s-a amuzat, s-a băgat să-i despartă când au sărit de pe scaune.

Un avion militar britanic a explodat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23:15, la doar câteva sute de metri de tabăra de refugiați de la Kukes, o persoană fiind grav rănită, informează AFP. “Avionul, un Hercules C-130, transporta 12 soldați și s-a prăbușit la aterizare,” a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor NATO la Kukes, lt.col. Helge Eriksen. Contrar afirmațiilor acestuia, unii martori oculari susțineau că avionul încerca să decoleze. O catastrofă a fost însă evitată, avionul prăbușindu-se în imediata apropiere a unei tabere de refugiați unde acorda asistență organizația umanitară “Medecins sans frontieres“. Zona a fost imediat înconjurată de membrii Forței de pace din Albania. Pista aeroportului fusese inaugurată miercurea trecută, prin aterizarea unui C-130, după ce fusese prelungită cu 500 de metri, pentru a facilita aterizarea avioanelor mari.

Share

target: noapte de bombardamente pe acoperiș cu Ion Cristoiu

28 aprilie 1999

Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.

Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat război decât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.

Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.

Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.

Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”

“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”

Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.

După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!

După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.

Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.

Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”

Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”

Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.

Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.

I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.

Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cum să manipulezi opinia publică.”

Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”

Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.

În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.

Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.

Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.

“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.

“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.

Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.

UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.

Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.

La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.

Share

target: rugova se întâlnește cu milosevic la belgrad

1 aprilie 1999

La 10:40, când ieșeam din hotel “Toplice”, sirenele anunțau ridicarea alarmei aeriene, după mai bine de 27 de ore. În Belgrad – nimic schimbat. Obsedat de ideea că prețurile ar trebui s-o ia razna într-o țară aflată în război, am fost surprins că mă înșelam. Aruncându-mi privirea pe tarabele din piață, la fel de pline ca altădată, am reținut că merele se vindeau tot cu 15 dinari (1,5 DM) kilogramul, iar brânza cu 20 de dinari.

novi sad, 5 iunie 1999

Azi-noapte, un grup de 26 de persoane de diferite naționalități (12 din Irak, 3 din Sri Lanka, 5 din Nigeria, 2 din Macedonia și câte unul din Ghana, Bulgaria, Cehia și România) au fost găsite de grănicerii români într-o barcă, plutind pe Dunăre în dreptul localității Dubova, la 70 de km de Turnu Severin, conform corespondentului Mediafax. Ei au spus că au fost reținuți de Poliție când au cerut să li se reînnoiască vizele de ședere în țară, urcați în barcă și abandonați. Șase dintre ei nu aveau acte de identitate, iar românul a fost arestat, deoarece era dat în urmărire generală pentru furt.

În Trg Republike, oamenii începeau să se adune la concert. Astăzi, urmau să cânte Riblja Corba, una din formațiile legendare în Iugoslavia, Van Gogh, un excelent grup de muzică alternativă și Crni Biseri. Surprizele zilei au venit, însă, din Rusia. Pe scenă a urcat cea mai bună trupă rusească a momentului, pe nume Na-Na, care cânta un pop-rock destul de penibil și a fost aplaudată mai mult pentru gestul făcut, decât pentru calitatea muzicii.

Când să plecăm, Mile Cărpenișan a observat mai multe mașini oficiale, din care au coborât niște bărbați îmbrăcați în costume negre, însoțiți de ministrul iugoslav al Culturii și de câțiva militari. Prezentatorul concertului a anunțat că în fața noastră se afla Serghei Baburin, vicepreședintele Dumei din Rusia, care sosise în această dimineață la Belgrad, cu autocarul, pentru a vedea cu ochii lui efectele bombardamentelor și a discuta cum i-ar putea ajuta pe sârbi. “Parlamentul nostru dorește să oblige Occidentul să-și schimbe poziția și să oprească bombardamentele,” a spus Baburin. “Procesul de la Rambouillet a murit, trebuie să găsim o altă structură. Aceasta este poziția Rusiei.” După care, ne-a lăsat cu gura căscată: cu o superbă voce de tenor, vicepreședintele Dumei a cântat “Podmoskovnie vecera“, o frumoasă baladă rusească. Sârbii au fost foarte încântați că, dacă tot nu le trimiteau arme, rușii măcar le descrețesc frunțile și îi ajută să uite de necazul prin care trec.

Am aflat că, puțin mai devreme, președintele Serbiei Milan Milutinovic a stat de vorbă cu monseniorul Jean-Louis Tauran, ministrul de Externe al Vaticanului, care a sosit, și el, la Belgrad. Acesta încearcă o mediere a conflictului și s-a întâlnit, mai târziu, cu Milosevic și cu patriarhul Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Pavle și Papa Ioan Paul al II-lea vor face apel în favoarea încetării focului cu ocazia celor două sărbători pascale.

“Potrivit unui comunicat al Pentagonului, trupele iugoslave utilizează pentru atacarea avioanelor NATO rachete sol-aer de proveniență românească. Departamentul de stat al SUA a înaintat un protest autorităților de la București, acuzându-le că au furnizat armament antiaerian Belgradului, în perioada 1994-1996, cât timp Iugoslavia se afla sub embargo internațional. Partea absurdă a opiniei experților americani, care au ajuns la această concluzie după ce au cercetat resturile unei rachete lansate de sârbi, căzută pe teritoriul Albaniei, este că aceștia susțin că “avionul invizibil” ar fi fost doborât de sârbi cu o astfel de rachetă, lansată de la… Jimbolia. Agenția Națională pentru Controlul Exporturilor Strategice din România a respins acuzațiile, menționând că sârbii ar fi putut intra în posesia rachetelor sol-aer românești doar prin intermediul unui alt stat.” Această știre, publicată pe prima pagină a numărului de azi al cotidianului “Evenimentul zilei“, i-a umplut de groază pe unii cititori, pe alții – de mândrie, iar pe alții i-a făcut să se cutremure de râs. Era o simplă glumă de 1 aprilie.

Am trecut pe la Centrul militar de presă. Acesta se afla într-o sală mare, la etajul întâi al unei clădiri din Trg Republike. În hol erau aduse câteva zeci de scaune, iar 4 televizoare funcționau non-stop și puteai urmări chiar și CNN sau Sky News. Era plin de ziariști străini, care completau cereri de acreditare, scriau sau vorbeau la telefon. Vreo doi adormiseră, cu cotul sprijinit pe marginea scaunului și scăpaseră din mâini buletinul editat, în fiecare zi, de agenția oficială de presă Tanjug. La un moment dat, dintr-un alt birou a ieșit Sanja Sarac, superba tânără care ne întâmpinase la Ministerul Informațiilor, în primele noastre zile la Belgrad. Ne-a recunoscut și a stat câteva minute de vorbă cu noi, spre furia câtorva englezi care se chinuiseră, până atunci, să îi intre în grații și s-o invite seara, la un pahar de vin.

Ne-am întâlnit aici cu Adelin Petrișor, care lucra pe atunci la TVR și cu Olimpiu Gheorghiu, care lucra pe atunci pentru APTN. Bucuroși că vedeam doi români, ne-am dus spre ei, însă nu păreau la fel de încântați de întâlnire. Abia ne-au salutat, așa că i-am lăsat în plata Domnului și am plecat spre Media Center.

Cotidianul “Delo” din Slovenia a anuntat ca doi din angajatii sai, reporterul Vili Einspieler si fotograful Tomi Lombar, au fost arestati marți în Iugoslavia, la 20 de kilometri de frontiera cu Muntenegru. Ei au fost opriți de membri ai milițiilor paramilitare sârbe, care au pretins că cei doi nu au acreditare. Au fost reținuți și anchetați timp de 18 ore, bătuți cu brutalitate și expulzați. Nu înainte de a li se confisca echipamentul, mașina și actele de identitate.

Am aflat că, după multă vreme, la Priștina era o dimineață liniștită, cu toate că în unele cartiere nu este curent electric. În schimb, la Pec, la 9:30, o bombă a căzut la nici 50 de metri de clădirea Patriarhiei. Mai târziu, și la Priștina au reînceput bombardamentele și câteva rachete au explodat lângă mănăstirea Gracanica, unul din monumentele aflate în patrimoniul cultural al omenirii. La Prokuplje, 3 școli, un spital și mai multe clădiri civile au fost afectate de bombe.

Toată lumea vorbea de distrugerea podului Varadinsk de la Novi Sad. Explozia a avariat clădirile din jur, printre care un muzeu. O parte din oraș a rămas fără apă, deoarece, pe sub scheletul de metal al podului, treceau conducte de alimentare, cabluri de curent și de telefon. Traficul fluvial pe Dunare a fost blocat de rămășițele podului care s-au prăbușit în apă.

Foarte încântati erau sârbii de capturarea celor 3 militari americani și își băteau joc de NATO, subliniind că aruncă în linia întâi numai băieți de emigranți. Asta, apropo de numele cu rezonanță mexicană a doi dintre cei prinși. Vuk Draskovic a declarat că aceștia nu vor păți nimic și vor fi judecați corect, conform unei proceduri democratice, cu respectarea Convenției de la Geneva privind prizonierii de război. Mai târziu, Milan Bozic, ministru fără portofoliu în guvernul iugoslav, a precizat că cei trei soldați nu vor fi judecați și vor fi eliberați după încetarea ostilităților.

Statele Unite au anuntat că militarii americani capturați de sârbi trebuie tratați ca prizonieri de război și au cerut Iugoslaviei să autorizeze Comitetul Internațional al Crucii Roșii să îi viziteze. Pentagonul a comunicat datele oficiale ale prizonierilor: sergentul Andrew A.Ramirez (24 de ani), originar din Los Angeles, care a intrat în armata americană în iulie 1992, sergentul Christopher Stone (25 de ani), originar din Michigan, înrolat în august 1991, căsătorit și tatăl unui copil, și Steven M.Gonzales (24 de ani), originar din Texas, înrolat în septembrie 1996.

La ora 15:00, din nou a sunat alarma aeriană, dar nu a ținut decât o oră și nu s-a întâmplat nimic deosebit în Belgrad. Noi, însă, la fel ca restul ziariștilor, stăteam țintuiți în fața televizoarelor. După ce ieri dezmințise că ar fi fost asasinat, Ibrahim Rugova a sosit astăzi la Belgrad și s-a întâlnit cu Slobodan Milosevic! Nimeni nu a știut de întâlnirea celor doi și doar reporterii RTS au avut voie să filmeze. Imaginile îi arătau pe cei doi surâzători, stând liniștiți de vorbă, însă sonorul fusese tăiat și înlocuit cu un comentariu din studio. Crainica spunea că Rugova și Milosevic au căzut de acord că soluția conflictului din Kosovo nu poate fi decât una politică și au semnat un comunicat comun. Nu au existat nici un fel de reacții oficiale la această importantă întâlnire, care a surprins pe toată lumea. Oamenii obișnuiți nu s-au lăsat prea mult impresionați de aceasta și, auzind știrea că cei doi lideri s-au împăcat, doi bătrâni ce își sorbeau, liniștiți, cafeaua pe o terasă lângă noi, au mormăit: “Pentru câte zile?

Comunitatea internațională și-a exprimat îndoialaIbrahim Rugova și Slobodan Milosevic s-ar fi întâlnit și ar fi semnat comunicatul comun, americanii sugerând că imaginile prezentate de RTS ar fi din arhivă, anunță AFP. Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat că se îndoiește că liderul albanez acționează liber, iar Jakup Krasniqi, purtătorul de cuvânt al UCK, a fost de aceeași parere: “Este posibil să fi fost forțat să declare că NATO trebuie să înceteze bombardarea sârbilor. Dacă însă, a declarat deliberat acest lucru, atunci a comis un act de înaltă trădare față de poporul său.” Pentru a se convinge de opinia lui Rugova, Richard Holbrooke, trimisul special al SUA în Balcani, a cerut guvernului de la Belgrad să autorizeze o întâlnire cu personalități internaționale.

Astăzi, printr-un decret prezidențial, comandantul Armatei II din Iugoslavia, staționată in Muntenegru, generalul Radoslav Martinovic, a fost înlocuit cu generalul Milorad Obradovic și numit simplu consilier la Ministerul Apărării. Înlocuirea a fost considerată suspectă la Washington, James Rubin declarând că este un semn că președintele iugoslav se îndoiește de loialitatea forțelor sale din regiune. Asociind știrea cu tot felul de zvonuri vehiculate prin Balcani, oficialii NATO au apreciat că Milosevic pregătește o lovitură de stat în Muntenegru, pentru a-l îndepărta de la putere pe Milo Djukanovic, considerat de Occident un opozant al său. Reprezentanții NATO se bazau pe ultimele declarații ale lui Djukanovic, care ceruse ca țara sa să nu fie bombardată pentru greselile Belgradului. Uitau, însă, că acesta a mers ani de zile cot la cot cu Milosevic.

Astăzi, s-a anunțat că se amână reînceperea cursurilor gimnaziale, care trebuia să aibă loc luni, deoarece peste 120 de cladiri ale Ministerului Învățământului au fost avariate de boăbardamente. Sârbii au întocmit un plan pe 6 luni, pentru a putea face față războiului. Sunt optimiști și ministrul Dejan Kovacevic a declarat ca firmele sârbești pot repara distrugerile provocate de bombe.

Primele măsuri luate ne-au înfuriat. Restaurantele erau obligate să închidă la ora 19:00 și numai unele baruri de noapte pot funcționa, cu condiția să-și afișeze orarul aprobat de autorități. Au lăsat barurile, pentru că majoritatea aparțin unor influenți mafioți sau chiar ale rudelor celor din guvern. Ca să nu mai vorbim de discoteca “Madona a lui Marko Milosevic, fiul președintelui iugoslav.

Vuk Draskovic a declarat că NATO este precum un crocodil care, după ce își înghite prada, varsă lacrimi amare. Spunea că acordul semnat de Rugova și Milosevic este semnalul începerii negocierilor dintre sârbi și albanezi, așa că bombardamentele nu își mai au rostul. “Până la începerea atacurilor aeriene, în Kosovo nu au existat refugiați, case distruse, bombardamente și oameni dormind în adăposturi,” a spus el. Un comunicat de azi al guvernului iugoslav susținea aceeași idee, foarte adevărată, de altfel: “Coloane de civili disperați fug din Kosovo in toate direcțiile, pentru a scăpa de bombele agresorilor și de moarte. Sub pretextul dorinței de a împiedica o catastrofă umanitară, NATO a creat una generală, de proporții nebănuite. Peste 8 milioane de persoane își petrec timpul în adăposturi antiaeriene, lipsiți de apă, alimente și electricitate.” La Priștina s-a anunțat că peste 60.000 de locuitori (dintre care 35.000 albanezi) au părăsit, deja, orașul.

Observatorii OSCE de la frontiera dintre Albania și Kosovo au declarat pentru AFP că foarte mulți albanezi care vin din Priștina susțin că sârbii îi forțează să părăsească orașul, trecând din casă în casă și obligându-i să urce în autobuzele pregătite. Aproape 10.000 de refugiați din Kosovo erau adunați astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia de la Blace, spre disperarea polițiștilor și grănicerilor macedoneni, care nu mai fac față situației. SUA au anunțat că vor acorda un ajutor de urgență pentru refugiați, în valoare de 50 de milioane de dolari. În acest timp, ministrul de Externe german Joschka Fischer afirma că refugiații sunt o consecință a războiului etnic dus de armata iugoslavă, într-o campanie planificată din timp, având ca scop destabilizarea întregii regiuni a Balcanilor.

Comandamentul Armatei III din Iugoslavia, care se află în Kosovo, a afișat astăzi, un avertisment adresat “bandelor UCK”, în care se spune: “Albanezi, predați la timp armele care v-au fost distribuite ! Noi le vom întoarce împotriva celor care doresc răul nostru, al tuturor. Profitați de acest apel. Mâine va fi prea târziu. Nu vă lăsați înșelați de promisiunile referitoare la un stat independent. Voi nu însemnați nimic în ochii tiranilor mondiali, drept pentru care vă bombardează pe voi, pe femeile și pe copiii voștri. Tot ce îi interesează este teritoriul pe care vor să ni-l ia tuturor. Albanezi, nu permiteți unei adunături de mercenari să vă ducă la moarte. Nu le urmați ideile nebune. Nu acceptați să atacați armata, pe concetățenii și vecinii voștri!”

La RTS s-a anunțat că armata a lichidat grupurile de “teroriști albanezi” din centrul provinciei Kosovo, din localitățile Dragobilje, Ovcarevo, Obrinje, Prekaz, Lapasnica, Pagarusa, Malisevo și de pe muntele Cicavica. Reporterul RTS din Kosovo relata că soldații UCK își aruncă armele și uniformele și își abandonează bazele.

Cotidianul “Washington Post” a afirmat că guvernul american are în vedere parașutarea de ajutoare umanitare pentru rebelii albanezi care opun rezistență ofensivei forțelor sârbe. James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat, a recunoscut că se află în legătură permanentă cu Hassim Thaqi, liderul politic al UCK, care i-a solicitat acest ajutor. Din păcate, însă, această operațiune ar fi fost foarte periculoasă, din cauza eficienței artileriei antiaeriene iugoslave și din cauză că nu pot ști exact unde se află gherilele albaneze. Rubin a refuzat să comenteze afirmațiile cotidianului american, potrivit cărora UCK ar fi solicitat sprijin în arme grele și muniție.

Agenția Tanjug a anunțat că, noaptea trecută, antiaeriana sârbă de pe muntele Tara ar fi doborât un avion și două elicoptere NATO, cu 50 de pușcași marini la bord. NATO a dezmințit imediat informația, însă sârbii au revenit cu amănunte credibile. Avionul ar fi fost lovit deasupra capitalei Republicii Muntenegru. Trei vânători muntenegreni au găsit, în apropiere de localitatea Oradjenica, din masivul Pastrovacka Gora, un rucsac cu însemnele US Air Force, având înscris numele pilotului: Jenny Haley (se pare, o femeie).

Am reușit să aflăm, de la unii ofițeri pe care îi cunoștea Nelu Madjinca, amănunte despre doborârea celor două elicoptere. Acestea au fost trimise pentru a-l recupera pe pilotul avionului doborât și au fost interceptate de radarele sârbilor. Ofițerul de pe radar a anunțat comandamentul și și-a chemat colegii să vadă cum acționează antiaeriana. După 15 minute de așteptare în zadar, ofițerul a sunat din nou la comandament și i s-a spus să stea liniștit, că totul este în regulă. Sârbii i-au lăsat pe membrii echipelor de recuperare să-l găsească pe pilot și au deschis focul când cele două elicoptere au încercat să se ridice de la sol. Cel care povestise întâmplarea  nu știa ce s-au auzit mai tare, exploziile elicopterelor sau urletele lor de bucurie.

Un alt avion de tip F-117 A a aterizat de urgență, azi-dimineață, pe aeroportul din Zagreb, având mari probleme.

AFP a anunțat, citând surse ale Poliției din Salonic, că doi soldați germani ai unei unități NATO staționată în Macedonia au fost răniți și repatriați spre Frankfurt, trecând prin Salonic. Ei au fost aduși cu o ambulanță și trimiși în Germania, la bordul unui avion C-130. Ministrul german al Apărării a confirmat informația, însă a precizat că cei doi au fost victimele unui “accident de muncă“, fără legătură cu situația din regiune.

Seara, după ce ne-am transmis corespondențele, am dat o fugă până la podul peste Dunăre dinspre Pancevo. Câteva sute de sârbi au venit aici, iar un preot a oficiat o slujbă, invocându-L pe Dumnezeu să apere podul de bombele dușmanilor. Atmosfera era impresionantă și puteam vedea pe fețele oamenilor că nu au fost trimiși de nimeni aici, ci chiar credeau că ceea ce fac îi va determina pe liderii NATO să le lase podul în pace. Și sperau că Dumnezeu îl va ocroti. În momentul în care își făceau cruce, sirenele alarmei aeriene au început să sune. Era ora 21:00.

Pentagonul a ordonat trimiterea a încă 13 bombardiere F-117 A Stealth (“avioanele invizibile”) pentru a participa la raidurile împotriva Iugoslaviei. Ele vor decola de la baza Holloman din New Mexico și sunt așteptate să ajungă în zona de conflict în acest week-end. Cu acestea, numărul avioanelor invizibile americane angajate în Operațiunea “Allied Forceva ajunge la 24, preciza AFP.

Am apucat să mai vedem câteva știri ale RTS. Insistau, din nou, asupra demonstrațiilor din diverse orașe de pe glob, împotriva atacării Iugoslaviei. Una dintre ele, la care au participat mii de persoane, a avut loc la Berlin, dar nu a fost prezentată de televiziunea iugoslava. Era a albanezilor și lozincile sunau cam așa: “Opriți genocidul și epurarea etnică în Kosovo!“, “Libertate pentru Kosovo!”…

În această seară, la Salonic, o studentă de la Facultatea de Arte a fost arestată, după ce a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal lângă consulatul american. Fata avea o geantă cu mai multe tuburi cu gaz și benzina și a încercat să le dea foc. Polițistul de gardă a oprit-o și doar un tub a explodat, fără a răni pe cineva. Tânăra voia să protesteze astfel împotriva bombardării Iugoslaviei.

Pe la miezul nopții, au început să vină vești despre raidurile aeriene. La 22:40, 3 rachete loviseră o cazarmă a Armatei iugoslave din orașul Vranje (300 km sud de Belgrad), fără a face victime. O explozie a fost auzită și lângă satul Pepeljevac, pe șoseaua Niș-Priștina. În satul Samokovo, o rachetă a lovit casa familiei Stefanovic, omorând un bărbat și rănind alți doi. În zona aeroportului Slatina de langă Priștina, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. Mai mulți civili de naționalitate albaneză au fost răniți în bombardamentele asupra satului Logavce.

La 1:27, am urcat pe acoperișul hotelului, pentru că se auzeau avioanele care survolau Belgradul. Antiaeriana a tras câteva rafale, după care s-a făcut din nou liniște și ne-am dus la culcare.

Share