beska

target: Opoziția sârbă, slabă și imatură, în fața regimului Milosevic

by

17 iunie 1999

Încă de dimineață, am plecat cu Mile Cărpenișan la muncă. Deja aveam senzația că suntem acasă și începusem să avem tabieturi și să lucrăm în regim regulat. După ce ne trezeam, coboram să mâncăm ceva în restaurantul hotelului, mai ales de când directorul Nelu Madjinca își amintise să ne spună că micul dejun este inclus în prețul camerei. Nu știa nici el cum de a uitat atâtea săptămâni să ne atragă atenția. După micul dejun, de cele mai multe ori preferam să mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte bună și o puteam savura în liniște, răsfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presă, să mai afle câte ceva și de acolo, însă păstram tot timpul legătura și ne anunțam dacă se întâmpla ceva deosebit.

Astăzi, majoritatea ziarelor se lăuda cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite în sprijinirea luptei pentru apărarea patriei. Simțeam deja cum reînvie concurența, pentru că articolele erau scrise de parcă fiecare publicație ar fi fost singura care a primit decorație. Nu era o simplă medalie, pentru că Guvernul Serbiei a anunțat că toate mijloacele de informare în masă care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave în acest război vor fi scutite de impozite pe o perioadă de 6 luni. În rest, știrile semănau foarte mult. Cu excepția, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini întregi de omagii dedicate Armatei iugoslave și enorm de multă propagandă pentru cei de la Putere, combinată cu critici dure la adresa Opoziției.

Sârbii erau foarte îngrijorați pentru bisericile și mănăstirile din Kosovo, care erau incendiate de separatiștii albanezi. “Blic” amintea că majoritatea erau declarate de UNESCO monumente ale patrimoniului universal și, după ce au fost avariate de schijele bombelor NATO căzute în apropiere, acum erau profanate și distruse de albanezi. “Vecernje novosti” începuse de mai multe zile un serial, în care făcea un bilanț al distrugerilor suferite de lăcașele de cult din Iugoslavia. Era impresionant, iar imaginile publicate – cutremurătoare. Mauro del Vecchio, comandantul forțelor italiene din KFOR, a anunțat că militarii săi vor apăra toate mănăstirile și bisericile care reprezintă un simbol pentru sârbi.

Adevărul era că ziarele pe care le citeam ne ajutau să ieșim din clișeele în care – fără voie – începusem să intrăm de când se terminase războiul. Era foarte greu să-ți muți atenția de la problemele din Kosovo, de la refugiați, violențe, trupe KFOR, UCK și paramilitarii sârbi, de la lupta politică dintre Milosevic și firava Opoziție sârbă, și să-ți amintești că viața de zi cu zi are și alte valențe. Era vremea recoltei, se făcuse grâul și țăranii se întrebau care va fi prețul pe care îl va stabili Guvernul pentru un kilogram. Oamenii ar fi trebuit să se pregătească de plecarea în vacanțe și apăruseră cozi în fața Ambasadei Greciei, singura țară din Spațiul Schengen care acorda fără probleme vize de intrare sârbilor. Mâine, un grup de jurnaliști sârbi și străini a fost invitat să participe la cursa inaugurală, care marca reluarea zborurilor companiei aeriene iugoslave JAT între Belgrad și stațiunea Tivat din Muntenegru. Se terminau cursurile școlilor și se apropiau examenele de admitere. Și, din nou, un colț al ziarului, în care citeam programul întreruperilor de curent de astăzi din Belgrad, ne amintea de război. Iar pe pagina următoare, citeam promisiunea că, în luna iulie, problemele de aprovizionare cu energie electrică vor fi mai mici.

Ne-am amuzat în această dimineață, când am citit că Arkan este indignat de hotărârea UEFA de a nu permite participarea echipei sale de fotbal, FC Obilic, în cupele europene. Motivul invocat de forul european era faptul că el este acuzat de crime de război. “Nu înțeleg ce legătură au aceste acuzații împotriva mea cu Obilic, pentru că eu nu mai am nici o funcție în conducerea acestuia,” explica Arkan. “Vreme de doi ani am fost președintele clubului, însă acum președinte este soția mea. Asta înseamnă că UEFA are ceva împotriva ei. Eu nu mai sunt nici măcar consilierul ei. Am fost doar până la 1 ianuarie.”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că susține planul de autonomie propus de minoritatea maghiară din Vojvodina după conflictul din Kosovo, informează AFP. El a făcut apel la încheierea unui acord asupra statutului acestei comunități formate din 300.000 de persoane, al cărei lider, Jozsef Kasza, a declarat că planul de autonomie a fost elaborat în comun de maghiarii din Vojvodina și experții Guvernului ungar.

Mai mult decat autonomia, visul independenței li se părea tot mai aproape liderilor albanezi din Kosovo. “UCK este, până în prezent, o armată de eliberare și poate să se transforme într-o armată de apărare a unui Kosovo liber,” declara astăzi Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. “Autodeterminarea rămâne unul din scopuri, unul din visele albanezilor.” El a asigurat că dorește un Kosovo multietnic, în care va da sârbilor garanții că reprezintă o valoare pentru societatea albaneză. “Însă cel care are sânge pe mâini, sânge de copil, cel care a comis masacre, indiferent că este sârb, țigan sau rus, nu poate fi iertat,” spunea Thaqi. Simțindu-se “cu sacii în căruță”, el a refuzat să vorbească despre relațiile cu Ibrahim Rugova, despre care a spus că va trebui să colaboreze cu UCK, dând de înțeles că balanța forțelor politice nu mai este înclinată în favoarea acestuia. Înțelegând că riscă să dispară din viața politică a provinciei, Rugova a trimis-o la Priștina pe Edita Tahiri, care a anunțat că a venit pentru a deschide un birou al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), urmând să sosească și el în cel mai scurt timp. Edita Tahiri a declarat că independența provinciei Kosovo rămâne un obiectiv al LDK. “Continuăm pe calea unui stat independent numit Kosovo,” a spus ea, pledând în favoarea creării unui guvern care să-i reunească pe reprezentanții tuturor partidelor, ai UCK și pe intelectualii cunoscuți.

În acest timp, mii de refugiați albanezi continuau să se întoarcă în Kosovo, provocând enorme blocaje de circulație pe șoseaua dintre Kukes și Prizren. Cei 55 de kilometri de șosea erau, efectiv, ocupați de camioane, tractoare, automobile, căruțe și alte vehicule, încărcate cu bagajele celor ce se întorceau acasă. Din cauza aglomerației, distanța era parcursă în 7 ore și, când un vehicul venea din sens opus sau vreo mașină avea o pană de cauciuc, coloana se oprea, blocând circulația. În ciuda acestor greutăți, refugiații albanezi erau bucuroși că se întorc acasă.

Refugiații care veneau din Albania, intrând în Kosovo pe la Morina, formau o coloană de 30 de kilometri lungime. Reprezentanții UNHCR încercau din răsputeri să monitorizeze trecerea lor și să întocmească acte celor care nu mai aveau. Deși nu prea aveau idee ce a mai rămas din casele lor, refugiații se încăpățânau să se întoarcă în Kosovo. Nu mai contau avertismentele KFOR că zona este minată, că majoritatea satelor dintre Prizren și Djakovica, unde sârbii și separatiștii UCK s-au luptat până în ultimul moment, sunt arse. În afară de Prizren, care nu prea era afectat de bombardamente, însă puține magazine mai erau deschise și, oricum, majoritatea avea rafturile goale, cele mai multe localități din sudul provinciei, care au fost părăsite de locuitorii lor, au fost devastate în timpul celor 3 luni de război.

Forțele KFOR încă nu reușiseră să ocupe pozițiile stabilite înainte de intrarea în Kosovo și nu puteau stăpâni haosul. Francezii ajunseseră abia azi dimineață la ora 8:00 în Kosovska Mitrovica, unde își amenajau cartierul general. Tancurile Leclerc, care aveau să sprijine desfășurarea soldaților, au avut nevoie de 13 ore ca să ajungă din tabăra de la Kumanovo. În timp ce francezii se desfășurau în Kosovska Mitrovica, doi militari italieni deveneau primele victime din rândul forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo. Au fost grav răniți de explozia unei mine.

Comandantul suprem al Forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a avertizat în legătură cu riscul ca anumite grupuri paramilitare iugoslave să rămână în Kosovo. “Armata se retrage repede, soldații sunt grăbiți, Poliția se întoarce, de asemenea, iar noi îi supraveghem îndeaproape,” a declarat generalul american, într-un interviu acordat BBC la Bruxelles. “În ceea ce privește anumite grupuri paramilitare, nu este clar dacă s-au retras toate sau nu, iar noi vom verifica aceasta foarte amănunțit în următoarele săptămâni.”

Mi-am amintit că, ultima oară când l-am văzut, în seara când s-a semnat pacea, “scriitorul” Dragan ne-a avertizat să urmărim cu atenţie ce se va întâmpla în perioada aceasta şi vom înţelege că sârbii nu vor renunţa niciodată la Kosovo. El ne-a sugerat că membrii forţelor speciale sârbe se vor întoarce, incognito, în provincie şi aveam să-mi dau seama foarte repede că nu ne-a minţit. 

Până una-alta, soldații britanici din KFOR au stabilit un perimetru de securitate în jurul sediului Poliției din Priștina, pentru a permite anchetatorilor Tribunalului Penal Internațional să caute dovezi ale unor eventuale crime de război. Occidentalii afirmaseră de mai multe ori că de aici ar fi fost coordonate operațiunile de epurare etnică a albanezilor din Kosovo. Puțină lume mai spera să descopere eventuale probe în sediul Poliției din Priștina, pentru că sârbii au avut destul timp să le distrugă. Mai mulți martori oculari au povestit chiar că, în ultimele 3 zile, i-au văzut pe polițiștii sârbi arzând dosare.

În cursul după-amiezii, britanicii din KFOR au anunțat că ar fi descoperit un adevărat centru de tortură în fostul sediu al Poliției sârbe din Priștina. “Am găsit aici cuțite, bastoane, bâte de baseball având gravate sloganuri sârbești, o cutie plină cu mănuși de box americane, elemente pornografice barbare și droguri,” a declarat un reprezentant al KFOR. “Cel mai surprinzător este că această clădire nu pare să fi fost un centru de detenție special pentru victimele forțelor sârbe, ci doar un cartier general obișnuit al Poliției. Altădată, actele barbare comise aici erau, probabil, aproape o chestiune de rutină.”

Acum, după retragerea militarilor sârbi, situația se schimbase și victimele violențelor erau sârbii. Azi-dimineață, au fost descoperite cadavrele a doi sârbi, Vlastimir și Persa Stanisavljevic, care au fost executați de UCK în casa lor din satul Sofalija, nu departe de Priștina. După-amiază, ignorând prezența trupelor KFOR, aproape în centrul Priștinei, luptătorii UCK au deschis focul asupra unui automobil înmatriculat în Niș, ucigându-l pe șofer. Incidente de acest fel erau frecvente, membrii UCK trăgând asupra oricărui automobil în care li se părea că ar circula vreun sârb.

Din acest motiv, în apropiere de localitatea Stimlje, doi jurnaliști britanici și călăuza lor au fost răniți de gloanțele trase dintr-o pădure asupra lor. Reporterul Simon Houston și fotograful Chris Wyatt, de la cotidianul “Daily Record” din Glasgow, precum și călăuza lor, albanezul Xherdet Shabani, se întorceau cu un automobil de la Stimlje, când mai mulți necunoscuți au început să tragă cu pistoale automate asupra lor. “Cred că erau albanezi din UCK și ne-au confundat cu sârbii care se refugiază din Kosovo,” povestea Houston. “Călăuza ne-a spus să nu oprim și am călcat pe accelerație, în timp ce ei trăgeau în noi. Mi-am dat seama ce se întâmplă, doar când o așchie m-a lovit în cap.”

În acest timp, în Serbia războiul făcea victime și după semnarea acordului de pace. Dimineață, Veselka Ristic, o femeie de 54 de ani din satul Veliko Vojlovce, de lângă Leskovac, a ieșit să-și sape grădina. După o jumătate de oră, vecinii au auzit o explozie și, când s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, au găsit-o pe femeie sfârtecată de explozia unei bombe cu fragmentație. Una dintre miile de bombe nedetonate, împrăștiate peste tot în Iugoslavia, dar mai ales în Kosovo.

Neutralizarea bombelor lansate în Marea Adriatică de avioanele NATO, din cauza unor dificultăți întâmpinate la întoarcerea din misiunile împotriva Iugoslaviei, va începe în scurt timp, a anunțat Statul Major al Marinei italiene, citat de AFP. Bombele a căror recuperare nu prezintă pericol vor fi pescuite și aduse pe uscat pentru a fi detonate, iar cele irecuperabile vor fi neutralizate la fața locului. O sursă judiciară a anunțat că Marina militară italiană a comunicat Parchetului din Veneția că este imposibil să se recupereze bombele, din motive de securitate. “Detonarea la fața locului, prin încărcături explozibile ghidate de la distanță și reducerea impactului asupra mediului înconjurator vor fi asigurate prin tehnici sofisticate ale marinei,” se explica într-un comunicat. El precizează că geniștii italieni au reperat până în prezent 23 de bombe, după cercetarea a 95 % din teritoriul care le-a fost repartizat. Primele bombe au fost găsite din întâmplare, în 10 mai, de către pescarii din regiune, trei dintre aceștia fiind răniți de explozia unui proiectil. Circa 160 de bombe au fost aruncate în nordul și în sudul Mării Adriatice din avioanele aliate.

În Serbia continuau să apară bilanțuri ale pagubelor provocate de bombardamente. Maiorul Milomir Mijatovic, comandantul aeroportului Ponikve de lângă Uzice, care a fost ținta raidurilor aeriene încă din prima zi de război, a declarat că pe aeroport au căzut 470 de proiectile. El a explicat că, deși apărarea antiaeriană era asigurată majoritar din rezerviști, aceștia au reușit să respingă o bună parte din cele 36 de raiduri aeriene ale NATO, fără ca vreun sârb să fie ucis. Slobodan Bosiljkov, directorul principalei rafinării din Serbia, cea de la Pancevo, a anunțat că pagubele provocate de bombardamentele NATO depășesc 650 de milioane de dolari. Încă din primele zile de război, au fost distruse dispozitivele de alimentare și principalele instalații ale rafinăriei. Deși a fost imediat închisă, rafinăria a fost bombardată în continuare, astfel încât, în prezent, cei 1.700 de angajați au rămas fără locuri de muncă.

Apropo de distrugeri și de reconstrucție, povestea vinderii fabricii “Zastava” din Kragujevac începea să se confirme. Astăzi, Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că pregătește un plan de reconstrucție a fabricii. “Guvernul trebuie să se decidă dacă îl pune în aplicare,” a declarat el. “Repunerea în funcțiune a fabricii este necesară din rațiuni economico-sociale.” După care, ca din întâmplare, Beko a pomenit că italienii de la FIAT ar putea deveni parteneri de perspectivă pentru “Zastava”. El a povestit că a luat legătura cu ambasadorul Italiei la Belgrad, pentru că militarii italieni au primit supravegherea regiunii din jurul orașului Pec. Aici, se află fabrica “Ramiz Sadic”, unde se găsește unica presă de caroserii de camion din Balcani, care ar putea începe să lucreze imediat pentru “Zastava”. Și – încă o simplă coincidență! – reprezentanții confederației sindicale “Cobas“, care reprezintă interesele muncitorilor din concernele FIAT și Alfa Romeo, au sosit astăzi la Kragujevac și i-au înmânat lui Milan Beko o donație de 200.000 de mărci germane pentru angajații de la “Zastava”. După care au declarat că intenționează să mai strângă, pentru a-i ajuta, încă 1 milion de marci.

Duma de Stat a Rusiei a votat în unanimitate o rezoluție prin care cere ca secretarul general al NATO, Javier Solana, să fie judecat pentru “crime împotriva umanității“, relatează AFP. Deputații au votat, cu 299 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici o abținere, o propunere a vicepreședintelui camerei, Serghei Baburin, reprezentant al formațiunii Puterea Poporului, apropiat de comuniștii care dețin majoritatea în Dumă. “Luând decizia de a lansa o acțiune militară împotriva Republicii Federale Iugoslavia, înalții reprezentanți ai NATO – și, în special, Solana – au înfăptuit o crimă militară și trebuie să răspundă pentru crimele împotriva umanității comise în cadrul acestei agresiuni,” se afirmă în textul votat de deputați.

Situația politică în Serbia a rămas neschimbată. În timp ce Opoziția solicita ridicarea stării de război și demisia lui Slobodan Milosevic, formațiunile de la Putere nici nu voiau să audă despre așa ceva. Partidul Democratic Reformist din Vojvodina a anunțat că va începe, împreună cu alte 6 formațiuni care alcătuiesc Uniunea Partidelor Democratice, strângerea de semnături prin care va cere demisia președintelui iugoslav. Partidul Noua Democrație a comunicat că situația din Kosovo și Metohia nu mai poate fi tolerată și a făcut apel la Națiunile Unite să asigure securitatea locuitorilor din provincie și să dezarmeze gherilele UCK: “Televiziunea națională iugoslavă închide ochii și se preface că nu știe că în Metohia nu a mai rămas nici un sârb și că prigoana și crimele care se petrec în Kosovo vor determina ca această regiune, care a aparținut de veacuri Serbiei, să rămână fără sârbi.”

Partidul Democrat din Serbia a atras atenția că rezoluția ONU privind demilitarizarea UCK nu prevede și dezarmarea acestei formațiuni. “Rezoluția conține termenul demilitarizare, dar nu spune nimic despre dezarmarea UCK,” a declarat Vojislav Kostunica, președintele partidului. “Ieri, la Kosovopolje, generalul Michael Jackson a greșit spunând că militarii KFOR îi dezarmează pe teroriștii UCK. Până acum, i-au dezarmat doar pe luptătorii izolați întâlniți pe șosele, însă nu au intrat în nici o bază a acestora, unde se află munți de armament.”

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al SPS, a solicitat sârbilor să rămână în Kosovo și să aștepte ca forțele internaționale de menținere a păcii să-și îndeplinească misiunea și să le asigure o viață normală. El a subliniat că reprezentanții comunității internaționale s-ar fi convins că, în Kosovo, factorul de destabilizare îl reprezintă bandele de teroriști și separatiști albanezi. “Starea de război va fi ridicată când se va finaliza implementarea planului de pace, conform înțelegerilor tehnico-militare,” a răspuns el formațiunilor din Opoziție. Întrebat despre activitatea executivului, în condițiile în care membrii SRS și-au depus demisiile, Dacic a răspuns că Guvernul Serbiei funcționează normal, iar radicalii trebuie să rămână pe posturile lor, în interesul statului și al poporului.

Într-adevăr, Partidul Radical din Serbia (SRS) a organizat astăzi o conferință de presă, anunțând că rămâne în guvern, însă nu din cauza decretului președintelui Milan Milutinovic, ci doar pentru a asigura funcționarea acestuia până la ridicarea stării de război și formarea unui alt guvern. “Atât timp cât era în vigoare starea de război, nu era nevoie de un decret prezidențial pentru a-i menține în guvern pe miniștrii radicali,” a precizat Vojislav Seselj. “Miniștrii noștri își vor continua activitatea până la numirea unui alt guvern, însă trebuie să amintesc că ei ocupă doar portofolii tehnice. De acum încolo, discuțiile cu SPS și JUL se vor axa numai pe astfel de probleme.”Ministrii SRS nu participaseră la ședintele de guvern din ultimele două zile, în semn de protest, însă au anunțat că vor lua parte la ședințele viitoare. Seselj a atras atenția că SRS nu are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a se retrage din guvern, mai ales că acesta se va întruni abia la 1 octombrie. El a adăugat că nu Guvernul Serbiei a vândut Kosovo și și-a exprimat încrederea că provincia va scăpa de sub cizma cotropitorilor și va reveni sub autoritatea guvernelor sârb și iugoslav. “SRS dorește organizarea alegerilor anticipate la toate nivelurile,” a anunțat Seselj, “însă acest lucru nu este posibil, atât timp cât Kosovo este sub ocupație.”

China a respins explicațiile date de Statele Unite pentru bombardarea, luna trecută, a ambasadei Beijing-ului la Belgrad, a informat agenția China Nouă. Explicațiile furnizate ieri de subsecretarul de stat american Thomas Pickering ministrului chinez al Afacerilor Externe Tang Jiaxuan “nu sunt convingătoare” și “de aceea, guvernul și poporul chinez nu pot accepta concluzia potrivit căreia bombardamentul a fost o greșeală“, a precizat agenția de presă chineză. Șeful diplomației chineze a invitat din nou Statele Unite să furnizeze “o explicație satisfăcătoare” în privința bombardamentului din 7 mai.

Interesant este cât de mult i-a deranjat pe cei de la Putere comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin care se cerea demisiile guvernului și a președintelui Milosevic. Ivica Dacic dădea lecții de morală: “Fiecare biserică trebuie să fie alături de popor și de organele statului și nu să se pună împotriva intereselor lor.” Vojislav Seselj se prefăcea nepăsător: “Întotdeauna, implicarea bisericii în politică a avut efecte minime. Nu uitați că toți cei care au agitat spiritele în Sfântul Sinod au pierdut apoi alegerile.”

Apelul lansat de Biserica Ortodoxă Sârbă era considerat de către Opoziție un factor în plus de presiune asupra lui Milosevic. “Biserica nu poate să provoace plecarea sa, dar are o anumită influență în societate,” comenta Vesna Pesic. “Oamenii încep să ajungă la concluzia că nu au nici un viitor cu Milosevic.” Spre deosebire de alți lideri ai Opoziției, fosta președintă a Alianței Civice din Serbia avea rezerve cu privire la sfârșitul politic al președintelui iugoslav. Ea era de părere că s-ar putea ca Iugoslavia să-și continue drumul pe panta descendentă pe care se află în ultimii 10 ani și că, înainte de orice alegeri, ar fi binevenit ca Milosevic să mai piardă din putere. “Am ajuns la sfârșitul chestiunii naționale sârbe. Cu Kosovo este pentru a treia oară, după Croația și Bosnia, când sârbii sunt expulzați dintr-un teritoriu,” amintea ea. “Acum, avem în Serbia minorități reduse, mai ușor de administrat. Putem să ne concentrăm asupra unei alte noțiuni a națiunii, mai politică, și să nu ne mai referim tot la etnicitate.”

La rândul său, Zoran Djindjic se străduia să convingă comunitatea internațională să nu izoleze Serbia din cauza președintelui Slobodan Milosevic. “Ar fi tragic dacă, după război, sârbii vor fi victimele păcii,” a declarat el la Budapesta. “Milosevic nu este singura problemă din Iugoslavia. După democratizarea țării, trebuie să apară figuri noi pe scena politică sârbă. Nu indivizii trebuie să câștige, ci un nou concept politic.” Președintele Partidului Democrat a explicat că, dacă alegerile vor fi organizate rapid, ar putea fi câștigate din nou de Slobodan Milosevic, datorită mașinăriei de propagandă pe care o are la dispoziție. El spera ca, în câteva luni, Opoziția să câștige încrederea oamenilor și viitoarele alegeri: “Există speranța ca un nou concept politic democratic să poată fi pus în practică în Iugoslavia, fără vărsare de sânge.”

Problema Opoziției rămânea lipsa de răbdare. Sperând că vor putea profita de conjunctura favorabilă a declinului popularității lui Slobodan Milosevic, liderii Opoziției se pripeau și făceau greșeală după greșeală. Astăzi, am aflat detalii despre întâlnirea de sâmbătă, din orașul muntenegrean Njivice, dintre ei și emisarul american pentru Balcani Robert Gelbard. La reuniune au participat fostul premier iugoslav Milan Panic, fostul guvernator al băncii centrale Dragoslav Avramovic, liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic, președintele partidului Social Democrația Vuk Obradovic, liderul Alianței Civice Goran Svilanovic și președintele Partidului Democrat Creștin Vladan Batic, adică liderii coaliției “Alianța pentru Schimbare“, alături de personalități marcante din guvernul Muntenegrului.

“SUA doresc să încurajeze procesul democratic din Serbia, cu condiția ca Opoziția să dea dovadă de coeziune,” le-a spus Robert Gelbard, care a subliniat, însă, că “răsturnarea lui Milosevic de la putere este problema poporului său, nu a guvernului american”. El a evocat posibilitatea de a promite o recompensă celor care vor ajuta la aducerea președintelui Slobodan Milosevic în fața TPI, adăugând că nici premierul Momir Bulatovic nu va scăpa de inculparea pentru crime de război, “deoarece a condus guvernul federal în timp ce în Kosovo au fost comise crime abominabile”. În afară de promisiuni și sfaturi, liderii Opozitiei sârbe nu au primit nimic. În schimb, întâlnirea lor cu reprezentantul american avea să fie bine speculată de presa subordonată Puterii de la Belgrad, care i-a acuzat fățiș de trădare și pactizare cu cei care au bombardat Iugoslavia, acuzații suficient de serioase ca să-i compromită în fața sârbilor.

Eram dezamăgit de atitudinea liderilor Opoziției, mai ales că, într-adevăr, conjunctura politică le era favorabilă. Săptămânalul “NIN” a publicat rezultatele unui sondaj telefonic, conform căruia mai puțin de 50 % dintre sârbi sunt de acord cu afirmațiile lui Slobodan Milosevic, conform cărora Serbia a învins Alianța Nord-Atlantică. Din 200 de apeluri telefonice gratuite, recepționate din întreaga Serbie (mai puțin Kosovo și Metohia), numai 46 % dintre cei care au sunat au fost de părere că Serbia a ieșit învingătoare din acest război. Ceva mai mult de o treime dintre cei chestionați erau de acord cu planul de pace Cernomîrdin-Ahtisaari și numai 41 % credeau că condițiile impuse de acesta sunt mai bune decât cele prevăzute în acordul de la Rambouillet. Printre țările considerate de sârbi drept prietene se numără Grecia (52 % dintre cei intervievați) și Rusia (48,5 %). Conform sondajului, doar 29,5 % dintre sârbi cred că Rusia îi va ajuta cel mai mult după terminarea războiului. 52 % sunt de părere că sârbii din Kosovo nu doresc să-și părăsească gospodăriile și să se refugieze din provincie, iar 64 % nu cred că sârbii ar fi comis crimele de război de care sunt acuzați.

Discuțiile ruso-americane legate de participarea Rusiei la KFOR au fost reluate astăzi la Helsinki, informează AFP. “Șeful statului rus dezaprobă categoric refuzul occidentalilor de a acorda Rusiei un sector din Kosovo și va căuta mijloacele prin care să se opună acestui lucru,” i-a transmis Boris Elțîn, la telefon, ministrului Apărării Igor Sergheev, care se afla la Helsinki. La sfârșitul discuțiilor de astăzi, ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov a declarat că Rusia și Statele Unite nu au rezolvat încă problema staționării trupelor ruse în Kosovo, dar au ajuns la un acord privind participarea Moscovei la structurile de comandă ale KFOR. El nu a precizat dacă Rusia a acceptat, până la urmă, să își pună trupele sub comanda NATO – așa cum cereau Statele Unite – sau dacă s-a găsit o eventuală formulă mai suplă. Convorbirile au fost întrerupte în timpul nopții, după 8 ore de negocieri, fără încheierea vreunui acord, chiar dacă ministrul american a vorbit despre “progrese în toate domeniile”.

Am reușit să citesc pe Internet o revistă a presei ruse de astăzi, care vorbea despre dificultățile pe care le întâmpină Rusia pentru a-și aproviziona și a-și întări efectivele aflate în Kosovo. Cotidianul “Sevodnia” titra pe prima pagină: “Pentru a intra în Kosovo, soldații ruși ai păcii trebuie să facă înconjurul lumii”. Articolul sublinia că tentativele Ministerului de Externe și ale Statului Major al Armatei Ruse, de a obține un culoar aerian din partea Ungariei, României și Bulgariei pentru a ajunge la Priștina, nu au nici o perspectivă de succes. “De la extinderea NATO spre est, întregul spațiu aerian al Europei este controlat de facto de Alianță,” nota, la rândul său, cotidianul “Nezavisimaia Gazeta“. “Nu există o fraternitate slavă în nici o altă parte decât în Rusia, Belarus și, în parte, în Ucraina. Bulgarii, polonezii, cehii vor face tot ce le va ordona cel mai puternic. Iar țările care nu sunt încă membre ale NATO o vor face cu și mai mare ardoare decât cele care sunt deja membre. Rusia a apărat singură Iugoslavia. Ea s-a trezit unica disidentă din lumea întreagă. Poate să fie mândră, însă în stadiul actual al economiei ruse este imposibil să transforme această solitudine orgolioasă într-o contrapondere reală față de Statele Unite.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am interesat la București și am aflat că, într-adevăr, autoritățile române au respins printr-o notă verbală solicitarea Federației Ruse, adresată în 13 iunie, privind survolarea teritoriului nostru de către 6 avioane cu echipament militar. Viorel Ardeleanu, directorul Direcției NATO din Ministerul de Externe, a declarat în plenul Parlamentului că se poate reveni asupra solicitării Federației Ruse, doar în momentul în care va exista o notificare în acest sens din partea NATO. De altfel, încă de la început, Rusia nu și-a pus mari speranțe în obținerea acordului de survol din partea României și solicitarea sa nu a avut, conform uzanțelor diplomatice și militare, un caracter oficial. S-a făcut printr-o notă verbală, iar refuzul țării noastre a fost transmis printr-o modalitate similară.

O altă veste pe care am auzit-o în timp ce îmi așteptam rândul la Știri m-a făcut să mă bucur că “scriitorul” Dragan nu mai trece pe la hotel “Toplice“. Nu știu cum i-aș fi justificat decizia de astăzi a Guvernului, care a hotărât să interzică accesul pe teritoriul României pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și demnitarii din guvernele Iugoslaviei și Serbiei. În total, hotărârea de guvern viza 284 de cetățeni iugoslavi, dintre care 105 membri ai guvernului, 65 de politicieni și 114 persoane care au sprijinit regimul de la Belgrad. Până și Nelu a auzit de această inițiativă a României și m-a întrebat ce i-a apucat pe cei de la București, pentru că nimeni nu ne ceruse o astfel de hotărâre și nici o altă țară nu anunțase, deocamdată, ceva similar.

Deși nu le-au aprobat rușilor trecerea prin spațiul lor aerian, autoritățile bulgare au decis astăzi ridicarea embargoului impus în 22 martie Iugoslaviei, privind exportul și tranzitul produselor petroliere. Principalul punct de frontieră cu Iugoslavia, cel de la Kalotina, a fost redeschis, iar directorul unei companii private de transport rutier a anunțat că autobuzele sale vor relua, de azi, cursele între Sofia și Niș, care ar putea fi prelungite până la Belgrad, pe șoselele secundare care nu au fost avariate de bombardamente.

Militarii NATO aflați la Timișoara pentru a coordona survolarea teritoriului românesc de către avioane ale Alianței vor rămâne în România “cât timp NATO și România vor dori să colaboreze pentru supravegherea operațiunilor aeriene în Balcani,” a declarat agenției Mediafax, David Asjes, ofițer al Armatei americane. Acordul tehnic încheiat între România și NATO nu prevede, potrivit lui Asjes, un termen fix pentru încheierea misiunii. Ofițerul american a arătat că facilitățile oferite de aeroportul din Timișoara “sunt tot ceea ce trebuie” pentru îndeplinirea misiunii echipei NATO. Specialiștii Alianței dețin propriul sistem de recunoaștere amic-inamic a avioanelor și primesc date de la Sistemul Integrat de Supraveghere a Spațiului Aerian (ASOC) de care dispune România.

Seara, înainte de a coborî la cină, am urmărit jurnalul RTS. A meritat! În loc să vorbească despre toate aceste probleme pe care mi le notasem de-a lungul întregii zile, despre refugiații din Kosovo care continuau să sosească în valuri în toate localitățile Serbiei sau măcar despre întâlnirea dintre generalul Michael Jackson și patriarhul Pavle, care a ajuns la Priștina, jurnalul conținea doar propagandă. Ba chiar se anunțase că situația de la Priștina și Kosovopolje s-ar fi normalizat! Oricum, începutul a fost cel puțin amuzant pentru cineva care a apucat să trăiască într-un regim totalitar.

RTS a reluat, pur și simplu, discursul lui Slobodan Milosevic, rostit zilele trecute la inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a podului peste Dunăre de la Beska. După care crainica a prezentat un mesaj primit prin fax, de la nu știu ce firmă din Elveția, care dorea să finanțeze reconstrucția podului. A urmat un apel al Guvernului federal către sârbii din Kosovo, care erau rugați să nu părăsească provincia, fiind asigurați că forțele internaționale de menținere a păcii îi vor dezarma pe luptătorii UCK. Desigur, mesajul începea cu sublinierea că Iugoslavia și-a îndeplinit, până acum, toate obligațiile asumate prin acordul de pace. A urmat un reportaj din Kosovo, în care generalul Jonathan Bailey, adjunctul comandantului KFOR, ținea un discurs în fața sârbilor dintr-o localitate din Kosovo și îi asigura că îi va proteja pe toți și nu va tolera amenințări și acțiuni criminale. Spre marea satisfacție a sârbilor, care l-au aplaudat furtunos, generalul a folosit expresia “așa-numita UCK“, atunci când a vorbit de demilitarizarea organizației separatiste. Am mai privit puțin și, când au început să curgă știrile despre liderii și presa internațională care dezavuau acțiunile UCK și cereau rezolvarea urgentă a situației din Kosovo, m-am plictisit și am plecat să mănânc.

După cină, am ieșit cu Mile la barul muntenegrenilor de lângă hotel, unde am ascultat liniștiți muzică bună la Radio Nostalgija, iar eu mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. În care, pe lângă un rezumat al zilei, am adăugat informația că patriarhul Pavle a sosit în această seară la sediul Patriarhiei din Pec, unde va rămâne în continuare, alături de credincioșii sârbi care s-au refugiat aici. La sosire, el le-a reamintit oamenilor care l-au întâmpinat de vorbele lui Iisus: “Cei care vor îndura până la capăt, aceia se vor mântui.”

Share

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

by

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: trupele NATO încep desfășurarea în Kosovo

by

12 iunie 1999

Scandalul provocat de intrarea rușilor în Kosovo a continuat și astăzi. Zorii zilei i-au găsit pe militarii ruși amplasați pe aeroportul Slatina. Un vehicul blindat, lângă care stăteau doi parașutiști în uniformă de camuflaj, a blocat șoseaua dinspre Priștina, interzicând chiar și accesul ziariștilor. Pe drum erau instalate două posturi de control, unul al rușilor și unul al Poliției sârbe, plasat la 3 kilometri de cel rus. Ceva mai târziu, 6 blindate rusești au venit dinspre Priștina, intrând în aeroport. În acest timp, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia, continuau discuțiile între experții americani și ruși despre rolul și locul forțelor rusești din KFOR, rușii dorindu-și un sector operațional în nord-vestul provinciei.

Încet-încet, se ridica tot mai mult vălul ce acoperise operațiunea fulgerătoare a rușilor. Se pare că aceasta a fost declanșată la ordinul generalului Anatoli Kvașnin, șeful Statului Major al Armatei Ruse, fără avizul ministrului Apărării Igor Sergheev. Chiar dacă nu a inițiat-o el, președintele Boris Elțîn și-a însușit operațiunea, girând-o cu avansarea în grad a generalului Zavarzin. Neștiind cine îl conduce, Ambasada Rusiei la Belgrad încercase fără succes să ia legătura cu convoiul, pentru a-i transmite ordinul de a nu trece, sub nici o formă, frontiera cu Kosovo. Se pare că cercurile militare dure, care au plănuit operațiunea, erau convinse că – dacă nu ar fi intrat prin surprindere în Priștina – rușii n-ar mai fi ajuns niciodată acolo, deoarece reprezentanții NATO tergiversau intenționat negocierile legate de desfășurarea trupelor KFOR. Preluarea aeroportului Slatina a fost decisă împreună cu militarii sârbi, nu numai pentru importanta strategică a subteranelor sale, dar și pentru a permite sosirea rapidă a întăririlor din Rusia. Colonelul Nikolai Ignatov, comandantul contingentului rus SFOR din Bosnia-Herțegovina, care număra 1.350 de militari, a anunțat că intenționează să mai trimită în Kosovo din efectivele pe care le conduce. Astăzi, lângă Bijelina, o coloană de 100 de vehicule rusești din SFOR erau pregătite de plecare.

Șase avioane de transport IL-76, dintre care trei erau astăzi gata să decoleze de pe bazele aeriene din orașele Ivanovo, Riazan și Pskov, erau așteptate să ajungă la Priștina. După o scurtă inspecție, rușii au constatat că, în ciuda bombardamentelor, pista de aterizare era încă funcțională. Ministerul bulgar de Externe a primit o solicitare din partea Rusiei, pentru un culoar aerian destinat trimiterii trupelor care vor participa la KFOR. Bulgarii au tergiversat răspunsul, așteptând încheierea negocierilor asupra comandamentului unificat al KFOR și au invocat procedura greoaie pentru acordarea unui astfel de culoar aerian.

Adjunctul secretarului american de stat Strobe Talbott a fost acuzat de un oficial rus că blochează negocierile privind participarea Rusiei la KFOR, relatează AFP. Acesta a declarat, sub acoperirea anonimatului, că Talbott nu a vrut să accepte nici unul din proiectele de desfășurare a trupelor ruse în Kosovo pe care le-a propus delegația rusă. “Se simte un dispreț față de interesele Rusiei, chiar și în cadrul acestor negocieri, în pofida faptului că Rusia și-a câștigat dreptul de a fi prezentă în Kosovo.” Negocierile dintre Strobe Talbott și Igor Ivanov au fost întrerupte în această dimineață, după o oră și jumătate de discuții, urmând să fie reluate mai târziu.

“Au sosit rușii!” titrau astăzi ziarele sârbești pe prima pagină, deasupra fotografiilor convoiului rusesc care traversa Belgradul. Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) avertiza, însă, printr-un comunicat de presă, că această aventură politico-militară ar trebui să rămână un episod fără urmări asupra procesului de pace: “Confuzia provocată de intrarea trupelor rusești în Kosovo și declarația Moscovei că această operațiune s-a desfășurat fără aprobarea Guvernului rus aduc deservicii Serbiei și poporului sârb și fac jocul celor care doresc continuarea crizei din Kosovo”.

Trecând peste acest episod, Nikola Lukic, însărcinatul cu afaceri al Iugoslaviei pe lângă Uniunea Europeana, a solicitat ridicarea imediată a sancțiunilor împotriva țării sale. “Sancțiunile continuă să aducă mari daune poporului și economiei Iugoslaviei,” argumenta Lukic într-o scrisoare adresată UE. “După două luni de bombardamente, țara se află într-o situație extrem de gravă. Mulți sârbi au rămas fără slujbe, multe fabrici au fost distruse și suntem în pragul unei catastrofe umanitare de proporții. Deja, Guvernul federal a dovedit că aplică toate prevederile planului internațional de pace și nu mai există nici un motiv pentru menținerea acestor sancțiuni.”

Ziarele sârbești erau o oglindă a paradoxului în care continua să trăiască acest popor. “Politika” născocise un nou argument pentru a-i convinge pe oameni că războiul a fost necesar. “Semnarea acordului de la Rambouillet ar fi însemnat un act de capitulare necondiționată,” se explica într-un articol. “În locul capitulării fără luptă, pe care NATO a încercat să ne-o impună la Rambouillet și Paris, am obținut un acord de pace și rezolvarea dramei din Kosovo cu garanția și credibilitatea ONU.”

Această teorie pălea în fața unei liste scurte pe care am găsit-o în “Blic“, în care se preciza viitorul amplasament al trupelor KFOR în Kosovo. Cei 12.000 de soldați britanici vor controla regiunea Priștinei, unde se va afla și cartierul general al KFOR, sub comanda generalului Michael Jackson. La Prizren va fi comandamentul trupelor germane, despre care se amintea că – ironia sorții! – se află pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial într-un număr atât de mare în altă țară. Sectorul francez va avea cartierul general la Kosovska Mitrovica, cei 7.000 de militari fiind ajutați și de 1.200 de soldați din Emiratele Arabe Unite. 7.000 de americani vor controla sudul provinciei Kosovo, având cartierul general la Gnjilane. Sectorul italian va fi în vestul provinciei, cei 2.000 de militari având comandamentul la Pec. În fine, cei 10.000 de militari pe care Rusia a promis ca îi va trimite în Kosovo își vor împărți zona de nord cu soldații francezi.

Acaparați de nebunia de ieri, nici n-am băgat de seamă venirea la Belgrad a șefului diplomației elene, George Papandreou. Am regăsit știrea în ziare și mi-am dat seama că observasem după-amiaza, în fața Centrului militar de presă, câteva mașini oficiale, printre care una cu drapelul național al Greciei. După ce s-a întâlnit cu Milosevic, cu omologul său iugoslav și cu președintele Serbiei, Papandreou a ținut să stea de vorbă cu liderii Opoziției din Serbia, însă relatările ziarelor erau destul de evazive și nu aveam încredere în ele.

Nu puteam să nu observ o știre extrem de interesantă: Predrag Krkic, directorul Direcției Drumuri din Ministerul Transporturilor, a anunțat că săptămâna viitoare va începe reconstrucția podului peste Dunăre de la Beska, distrus în timpul unui raid aerian. Acesta a fost considerat prioritar pentru că se află pe autostrada care duce către punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, de la Horgos. Krkic a descris și celelalte planuri de reparare a podurilor și șoselelor iugoslave, menționând că – în timpul războiului – au fost distruse sau avariate 39 de poduri, dintre care 7 foarte mari. 19 dintre acestea se aflau pe o listă de priorități ale reconstrucției. Și, apropo de poduri, era prezentată o declarație a președintelui francez Jacques Chirac, care a explicat că – datorită dreptului de veto de care ar fi făcut uz la alegerea țintelor raidurilor aeriene – podurile Belgradului au rămas în picioare și, de asemenea, un mare număr de atacuri planificate asupra Muntenegrului au fost anulate.

Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal Internațional de la Haga, a fost numită în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție a Canadei, a anunțat astăzi guvernul de la Ottawa, citat de AFP. Arbour, care și-a îndeplinit doar jumătate din mandatul de 4 ani pentru care fusese desemnată la Haga, își va prelua noua funcție începând cu 15 septembrie. Încă de luna trecută, premierul canadian Jean Chretien declarase că Louise Arbour, care a înființat Tribunalul Internațional pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie și în Rwanda, ar dori să-și părăsească funcția și să se întoarcă acasă.

Nici nu a început bine retragerea militarilor iugoslavi din Kosovo, că în provincie au apărut primele incidente. În această dimineață, în jurul orei 8:00, luptătorii UCK au atacat mina de cărbuni de la Belacevac, din apropierea Priștinei. Inginerul Zarko Markovic a povestit că atacul s-a produs la o oră după retragerea forțelor iugoslave, iar schimburile de focuri dintre personalul de pază al minei și gherilele UCK au durat până la ora 14:00, când cei 150 de mineri de la Belacevac au reușit să fugă, deși câțiva au fost răniți de gloanțe. Un alt localnic, Zivadin Stevic, a afirmat că peste 100 de luptători UCK au intrat în localitatea Belacevac și au arestat 5 persoane, printre care și pe fiul său, în vârstă de 31 de ani.

În ciuda acestor incidente, sârbii s-au ținut de cuvânt și au continuat să se retragă din Kosovo. Abia mai apucam să-mi notez toate datele despre cei ce părăseau provincia. Ieri după-amiază, la ora 16:30, la Niș au sosit 30 de vehicule militare, cu numere de înmatriculare de Priștina, Prizren, Pec și Djakovica. La 18:30, o coloana de 100 de vehicule ale Poliției și Armatei intra în Prokuplje, urmată de 20 de automobile civile, care veneau din Priștina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica și Prizren. Și în dreptul orașului Kraljevo au ajuns aseară circa 50 de autovehicule civile, cu numere de înmatriculare de Djakovica și Prizren, ai căror șoferi spuneau că se refugiază la Belgrad și Novi Sad. Tot în cursul serii de ieri, aproximativ 2.000 de sârbi și un convoi de 100 de tractoare cu remorcile încărcate cu bunurile acestora au ajuns la Priștina, venind din localitatea Suva Reka, situată la 30 de kilometri de granița cu Albania. Refugiații au fost cazați la centrul sportiv “25 maj”, unde s-au dus mai mulți reprezentanți ai autorităților iugoslave, încercând să-i convingă să se întoarcă acasă.

Oamenii spuneau că se tem de represalii din partea UCK. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, le-a explicat că “în Kosovo vor veni de 5 ori mai mulți militari decât polițiștii care au asigurat ordinea până acum”. Oamenii au refuzat să se întoarcă și căutau drumul spre Serbia. “Ne este teamă. Cine ne mai apără acum?” Partidul Stânga Iugoslavă (JUL, condus de soția lui Milosevic) a făcut apel la populația nealbaneză din Kosovo să rămână în provincie: “Nu băgați în seamă dezinformările și dificultățile de început ale implementării procesului de pace, pentru că doar așa vom putea asigura o viață normală în Kosovo și vom menține integritatea teritorială a Serbiei și Iugoslaviei”. Însă oamenii știau că aceste cuvinte frumoase nu îi apără de gloanțe.

Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe, care a fost numit astăzi de guvern în fruntea unui comitet de cooperare cu KFOR, a organizat la Priștina o conferință de presă în care a declarat: “Dorim ca sârbii să rămână, iar albanezii să se întoarcă în Kosovo. În acest moment, cel mai important lucru este să nu se creeze un vid de autoritate, între retragerea Armatei iugoslave și venirea trupelor KFOR. De aceea, în Kosovo au rămas mai mulți ofițeri sârbi, care vor preda zona celor care comandă forțele internaționale.” Vujovic a ajuns la Priștina venind de la Belgrad, în fruntea unui convoi de peste 300 de jurnaliști, care a întâlnit pe drum coloanele în retragere ale Armatei și Poliției iugoslave. “Ați avut astăzi ocazia să vedeți potențialul militarilor sârbi, pe care NATO se lăuda că l-ar fi distrus în timpul agresiunii,” se mândrea el, observând impresia puternică creată reprezentanților presei.

Aflasem că se organizează această deplasare, însă, pentru că nu aveam acreditare de război, nu am putut să mă înscriu printre jurnaliștii care au plecat spre Priștina. În plus, știam că, odată cu intrarea trupelor KFOR în provincie, urma să ajungă la Priștina și echipa ProTV care era în Macedonia, cu Cătălin Radu Tănase reporter și Gabi Crețean operator. Nu avea nici un sens să ne dublăm acolo și să nu mai rămână nimeni la Belgrad, unde continuau să se producă evenimente importante. Mile Cărpenișan s-a decis să rămână și el cu mine. L-am sunat pe Cătălin pe telefonul mobil, ca să-l avertizez că nu va mai găsi nici un loc de cazare în vreun hotel din Priștina și l-am sfătuit să-și caute o gazdă la vreun albanez. L-am avertizat că, înainte de plecare, să-și facă provizii de alimente, țigări, apă și baterii și să nu se aventureze să circule în afara șoselelor păzite de forțele KFOR, pentru că provincia era plină de mine și de proiectile neexplodate.

Era destul de amărât, pentru că făcuse greșeala să accepte să plece cu un autoturism care circula cu benzină fără plumb. M-a pufnit râsul. În Kosovo nu aveai ce să cauți fără un jeep rezistent, care să funcționeze pe motorină. Și nici acest combustibil nu era ușor de găsit. I-am promis că o să-l mai sun când va ajunge la Priștina, pentru că era singura localitate din Kosovo în care funcționau telefoanele mobile. Oricum, nu am putut să nu admir inspirația autorităților iugoslave de a-i duce pe ziariștii de la Belgrad la Priștina. În primul rând, această favoare i-a făcut mai binevoitori față de sârbi, pentru că au ajuns la Priștina înaintea colegilor lor, care veneau în urma forțelor KFOR. Acum, puteau ocupa camerele din singurul hotel rămas în picioare în oraș. Pe lângă aceasta, după atâtea săptămâni de război petrecute împreună, între ziariști și ofițerii de la Centrul militar de presă, relațiile erau mult mai calde decât aveau să fie cu jurnaliștii ce vor sosi din Macedonia, care nu au simțit pe pielea lor bombardamentele.

Un escadron canadian de recunoaștere a intrat în Kosovo, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării, generalul David Jurkowski, citat de AFP. “Aceștia reprezintă ochii și urechile comandamentului Brigăzii a 4-a britanice și vor ține sub control tot ce se întâmplă la sol,” a precizat generalul. Aceste forțe canadiene urmează ca, până la sfârșitul săptămânii, să ajungă la frontiera sârbă, în nordul provinciei Kosovo.

În timp ce sârbii își continuau retragerea, în această dimineață a început desfășurarea în Kosovo a trupelor de menținere a păcii. La 5:10, primele elicoptere Chinook, în care se aflau militari britanici, au decolat de la Blace, pentru a începe dispunerea în provincie. Acestea au făcut toată ziua naveta între sudul provinciei și Priștina. După decolarea elicopterelor, un prim convoi de vehicule militare, în care se aflau unități de geniști care vor demina regiunea, a trecut granița. Un elicopter de supraveghere în poziție geostaționară și soldații nepalezi (așa-numiții Ghurkas), care avansau înaintea și în flancul dispozitivului, asigurau securitatea deplasării.

Prima dificultate pentru militarii britanici care s-au deplasat pe jos a fost parcurgerea celor 15 kilometri de drum muntos, imediat după intrarea în Kosovo. Era foarte cald și se înainta greu, din cauza pericolului ca șoseaua să fie minată. O primă mină a fost descoperită de geniști într-unul din tunelurile traversate și a fost dezamorsată. La 15:40, avangarda trupelor britanice ajunsese deja la Kosovopolje, 4 jeep-uri cu militari englezi fiind văzute pe străzi. După aproximativ 7 ore, primele coloane de blindate au ajuns pe platoul care înconjoară Priștina, deschizând calea. 30 de tancuri grele, de tip Challenger, și peste 100 de blindate ușoare Warrior, prevăzute cu mitraliere sau tunuri, s-au deplasat în mare viteză spre Priștina, o parte dintre ele rămânând staționate în puncte fixe stabilite anterior.

Germanii din KFOR s-au îndreptat spre sud-vest, după ce au făcut o joncțiune cu englezii, pe dealurile de lângă Urosevac, coloana lor fiind precedată de 5 tancuri Leopard, 2 blindate și 2 jeep-uri. Începând cu Urosevac, coloanele KFOR au fost întâmpinate de albanezi adunați pe marginea șoselelor, care îi aplaudau și scandau “NATO! NATO!” Cei 6.000 de soldați britanici care au ajuns la Priștina nu au reușit până seara să preia controlul asupra orașului, pe străzi fiind încă văzuți numeroși polițiști sârbi.

Trupele franceze au trecut frontiera pe la Dubanovce, la 5:30. Cei 1.200 de militari, printre care se aflau și membri ai Legiunii străine, erau împărțiți în doua contingente, denumite “Rambo” și “Baudelaire“. Conform declarației colonelului Francois Leyer, comandantul acestor unități, coloana “Rambo”, formată din 200 de vehicule în care se aflau 900 de soldați, a rămas blocată în sudul provinciei Kosovo, din cauza unei mine dispuse pe șosea. “Sârbii ne-au avertizat asupra câmpurilor de mine,” a recunoscut colonelul. “Am chemat geniștii, însă, deoarece aceștia merg pe jos, viteza de înaintare a coloanei a scăzut.” În plus, o parte din hărțile câmpurilor de mine primite de la sârbi nu corespundeau cu situația din teren.

Coloana “Baudelaire“, deși avea un traseu mai dificil, a reușit să treacă și se îndrepta spre Gnjilane, unde urma să staționeze. După-amiază, trupele franceze au efectuat o operațiune aeropurtată, pentru a coordona poziționarea trupelor în suburbiile localității Gnjilane. Operațiunea, la care au participat 8 elicoptere pentru transportul trupelor, de tip Puma, acoperite de 6 aparate de luptă Gazelle, a ușurat înaintarea celei de-a doua coloane franceze, care era așteptată să ajungă la destinație în cursul nopții.

Deja, febra întoarcerii acasă îi bântuia pe refugiații albanezi din Macedonia. Aflând că, astăzi, KFOR va intra în Kosovo, în jur de 70 de albanezi, majoritatea bărbați, au traversat aseară granița provinciei, în apropiere de Tabanovce, pentru a ajunge la casele lor. Întoarcerea refugiaților s-a desfășurat din proprie inițiativă, în ciuda avertismentelor UNHCR, care recomandase albanezilor să mai aibă răbdare, până când provincia va intra cu adevărat sub controlul forțelor internaționale și principalele căi de acces vor fi deminate. Poliția macedoneană făcea cu greu față aglomerației din zona punctelor de frontieră cu Iugoslavia, în afara trupelor KFOR, fiind masate aici sute de ziariști și miile de refugiați albanezi care își așteptau întoarcerea și priveau cu ochi aprinși pregătirile militare.

Ministrul german de Finante Hans Eichel a cerut ca ajutorul pentru reconstrucția Balcanilor să nu fie irosit, cum a fost cazul cu cel acordat Rusiei, transmite AFP. “Se poate constata, având în vedere Rusia, că putem să nu ajungem la un rezultat cheltuind mulți bani,” a afirmat Eichel la încheierea unei reuniuni cu omologii săi din G-7, desfășurată la Frankfurt. “Nu e vorba să nu dăm bani, ci să evităm ca acești bani să ajungă în buzunare greșite,” a adăugat el, făcând aluzie la mafia rusă, care a deturnat o parte din fondurile furnizate de Occident. “Avem de îndeplinit o datorie umanitară acolo, dar, în același timp, trebuie să avem grijă să nu sprijinim o dictatură.”

La ora 18:00, generalul Obrad Stevanovic din Ministerul iugoslav de Interne a început la Priștina discuțiile cu oficialii NATO despre retragerea polițiștilor sârbi, după ce KFOR va prelua total controlul asupra localităților din provincie. Liderii UCK erau nemulțumiți de prezența rușilor la Priștina. Visar Reka, unul din purtătorii de cuvânt ai organizației, a declarat că un sector rusesc în Kosovo ar complica și mai mult o situație deja complicată. “Nu suntem de acord cu așa ceva, dar nu vom face nimic pentru a escalada tensiunea,” a adăugat el. La rândul său, Hashim Thaqi, liderul politic al UCK, a prevenit că nu poate asigura securitatea militarilor ruși din KFOR, criticând intrarea acestora în provincie, fără a avea mandatul comunității internaționale.

În corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am povestit doar o parte din ceea ce aflasem despre intrarea KFOR în Kosovo, pentru că partea principală o relatase Cătălin Radu Tănase, care se afla, alături de ceilalți ziariști străini, în spatele militarilor britanici. Totuși, fiind toată ziua pe drum, nu aflase situația generală a desfășurării. Noi avusesem o sâmbătă lejeră, liniștea fiind spartă doar după ora 14:00, când bubuiturile câtorva explozii se auziseră dinspre aeroportul Batajnica. Geniștii sârbi detonaseră proiectilele neexplodate descoperite în zonă.

Mai erau încă multe probleme care dădeau bătăi de cap sârbilor, în afară de refugiații din Kosovo care năvăleau în Serbia. Peste 50 de biserici și mănăstiri fuseseră avariate de bombele NATO. 20 dintre ele erau din Belgrad. Îmi aminteam că, pe acoperișul mănăstirii Rakovica, a rămas zile întregi o bombă cu fragmentație neexplodată, detonarea ei fiind o operațiune cu adevărat dificilă. De asemenea, mănăstirea Gracanica, una din cele mai frumoase și mai importante din Kosovo, era serios avariată din cauza celor peste 50 de proiectile care explodaseră în jurul ei, în timpul războiului.

La Kraljevo, locuitorii inițiaseră o colectă, pentru a strânge suma de 90.000 de mărci germane, necesară achiziționării unui emițător pentru televiziunea locală. Aceasta își reluase emisia, la începutul lunii iunie, dar semnalul era foarte slab, din cauza distrugerii releului de la Borca. Orașul era un adevărat cuib al opoziției împotriva lui Slobodan Milosevic și oamenii știau că, fără televiziune, era foarte greu să facă față în bătălia mediatică pe care o întrezăreau cu toții la orizont. Lumea se temea că Slobodan Milosevic va menține multă vreme starea de război, pentru a-și păstra cât mai mult prerogativele speciale conferite de aceasta și a-și întări poziția. Deja, regimul de la Belgrad controla aproape totul în țară: mass-media, partidele politice, Poliția, Armata, serviciile secrete, așa că procesul de democratizare mult-visat se arăta foarte dificil și de lungă durată.

Seara, am plecat cu Mile și Ioan Mărgărit să mâncăm în oraș. Tot pe Skadarlija și tot la “Tri sesira“, ca să verificăm promisiunea șefului de sală. Într-adevăr, s-a ținut de cuvânt și, de această dată, chiar ne-a făcut reducere la nota de plată. Ne-am bucurat că în jurul nostru mai auzeam și alte discuții decât cele despre război. Am avut impresia că, la o masă de lângă noi, stăteau câțiva dintre conducătorii Federației iugoslave de Fotbal, fiindcă discutau aprins prin ce metodă să desemneze câștigătoarea campionatului național. Acesta fusese întrerupt din cauza războiului și UEFA le ceruse sârbilor, până pe 15 iunie, să comunice numele echipei campioane care urma să participe în cupele europene.

Mărgărit ne tot provoca să-i povestim amintiri din război, însă ne simțeam ușor stingheri, mai ales la gândul că, la întoarcerea în țară, va trebui să povestim de sute de ori aceleași întâmplări, fiecăruia dintre prietenii pe care îi vom întâlni. L-am invitat pe terasa muntenegrenilor de lângă hotel “Toplice” și am rămas acolo până târziu. Încă nu ne revenisem din agitația cu care ne obișnuisem în nopțile de război și refuzam să ne culcăm devreme, pentru că nu puteam adormi. La televizor nu aveam chef să ne uităm, deși toate canalele difuzau filme, majoritatea noi, fără să se chinuie să obțină drepturi de difuzare pentru ele.

De câte ori găseam postul local “Palma” ne pufnea râsul, amintindu-ne că, în timpul războiului, nu mai rămânea nimeni în sediul televiziunii, în afara unui om care era și paznic și trebuia să schimbe casetele cu filme. Pentru că difuzau filme non-stop. Dacă tipul uita sau adormea, după ce se termina câte un film, puteai vedea tot genericul și, dacă filmul era luat de la vreo videotecă, mai erau și tot felul de reclame sau chiar fragmente din vreun film porno, care fusese înregistrat anterior pe caseta respectivă. Ca să nu mai vorbim că, uneori, pur și simplu, uita să mai pună vreo casetă și ecranul se umplea de “purici” minute în șir.

Share

target: polițiștii sârbi ne găsesc pe acoperișul hotelului “Toplice”

by

7 iunie 1999

Consiliul permanent al NATO a constatat un blocaj în discuțiile dintre militarii aliați și cei iugoslavi, în privința unei retrageri a forțelor iugoslave din Kosovo, și a luat decizia să apeleze la G-8 pentru soluționarea acestor diferende, informează AFP. “Consiliul permanent al NATO a reținut că partea iugoslavă și-a modificat atitudinea duminică, imediat după sosirea la Kumanovo a atașatului militar rus la Belgrad, în calitate de observator,” au precizat surse diplomatice din cadrul Alianței. Modificarea punctului de vedere iugoslav pare a fi consecința unei înăspriri a poziției ruse. “E o problemă la Moscova.”

Doborâți de oboseală, am dormit mai mult. La 10:19, am fost treziți de o bubuitură puternică. “Ai auzit-o și tu?” m-a întrebat Mile Cărpenișan. Nici n-am apucat să coborâm din camere, că la 10:41, încă o bubuitură zguduia zidurile clădirilor, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Explicația Comandamentului Apărării civile, cu spargerea barierei sonice în apropiere, ne-a făcut să zâmbim. Simțisem cu toții vibrațiile exploziilor. Ne-am grăbit către Media Center, să aflăm ultimele știri despre negocierile de pace.

În locul lor, am aflat mai multe vești proaste. Șase militari ai Corpului III al Armatei iugoslave au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare, pentru că, după ce au fost lăsați să meargă acasă în permisii, au refuzat să se mai întoarcă pe front. Alți doi au primit aceeași pedeapsă pentru că au fugit din unitate. Și încă doi au fost condamnați la 9 luni de închisoare, pentru că și-au părăsit unitățile și s-au apucat să jefuiască oamenii dintr-un sat din Kosovo. Guvernul iugoslav a anunțat două înlocuiri în conducerea Armatei: gen.col. Ratomir Ristic a fost numit adjunct al ministrului Apărării, iar gen.mr. Jugoslav Kodjopeljic – locțiitor al ministrului Apărării pentru probleme militar-economice. Agenția independentă de presă Beta, care a transmis câteva comentarii în care sublinia discordanțele dintre realitate și modul în care presa controlată de guvernul de la Belgrad prezintă situația din ultimele zile, și-a oprit astăzi, timp de mai multe ore, difuzarea știrilor prin Internet, din cauza unei ciudate “defecțiuni tehnice“.

Delegațiile militare ale NATO și Iugoslaviei au stabilit un “mecanism” de a rămâne în legătură “la un nivel de lucru mai scăzut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Acest lucru nu presupune, în mod necesar, existența unor întâlniri, ci numai contacte periodice care se pot concretiza prin telefon sau prin fax,” a precizat Shea. “În caz că iugoslavii își schimbă părerea, credeți-mă că știu ce număr să formeze.”

Am vorbit cu profesorul Lucian Pavel, care a fost din nou la Novi Sad, să-și țină cursurile de limba română, și mi-a povestit că, pe o serie de blocuri din oraș, conducerea Armatei iugoslave a lipit anunțuri prin care interzicea accesul locatarilor în clădiri. Motivul era că structura de rezistență a acestora a fost serios avariată de bombele căzute în apropiere și se puteau prăbuși oricând, din cauza vreunei explozii mai apropiate.

Răsfoind ziarele de astăzi, mi-a atras atenția o știre din cotidianul “Danas“, în care era prezentată scrisoarea deschisă a locuitorilor unui imobil din Niș, în care aceștia cereau demontarea de pe acoperișul clădirii a emițătoarelor RTS, de teamă că va fi bombardată de avioanele NATO. “Emițătoarele au fost amplasate pe acoperiș acum o săptămână, fără să fim anunțați sau să ni se ceară acordul,” se menționa în scrisoare. “De când cineva a decis să plaseze această “bombă atomică” deasupra capetelor noastre, trăim cu toții cu teama că vom muri sub dărâmături.” M-am înfiorat, amintindu-mi că, și pe un acoperiș de lângă hotel “Toplice“, apăruseră de mai multă vreme două antene parabolice, mascate cu o folie de plastic.

Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), a prezis zile foarte grele pentru Iugoslavia, dacă planul de pace va fi aprobat. Într-un interviu pe care l-am citit în cotidianul “Glas javnosti“, Seselj spunea o grămadă de adevăruri, însă pe un ton mult prea agresiv ca să poată fi credibil. “Cred că trebuia să rezistăm până la capăt. Agresiunea ar fi încetat inevitabil într-o zi. Am plătit un preț prea mare pentru a renunța să apărăm Kosovo,” spunea el. “Planul este extrem de nefavorabil Serbiei și radicalii nu îi vor accepta pe ocupanții americani, englezi, germani și francezi și – cu atât mai mult – nu vor accepta retragerea totală a Armatei și Poliției noastre din Kosovo. În viitor, situația Iugoslaviei va fi foarte dificilă. Va exista hrană, însă va trebui raționalizată aprovizionarea, multe persoane vor rămâne fără slujbe și nu vor avea cu ce să își cumpere mâncare.” Liderul SRS reproșa că planul de pace nu menționează că provincia Kosovo face parte din Serbia și nici nu vorbește de integritatea teritorială a țării. Însă, parcă pentru a-și lipsi de credibilitate afirmațiile, Seselj nu s-a abținut să nu se dea în spectacol, ironizând Tribunalul de la Haga, care încă nu l-a pus pe lista criminalilor de război: “TPI îi pune pe listă pe cei cărora le este frică să ajungă la Haga. De ani de zile aspir să merg acolo și degeaba!”

O altă personalitate a spațiului iugoslav, un adevărat înțelept, ale cărui vorbe – din păcate – au fost rareori ascultate, făcea tot azi, o scurtă analiză a situației din Kosovo. Fostul lider politic al UCK Adem Demaci declara că albanezii din provincie sunt marii pierzători ai acestui război. “Acum, nu este exclus un exod masiv al sârbilor care trăiesc în Kosovo,” spunea el. “Comunitatea internațională nu va reuși nimic, niciodată, dacă sârbii și albanezii nu vor reuși să se înțeleagă.” Demaci, care nu a părăsit o clipă Priștina, a criticat dur atitudinea celorlalți lideri ai albanezilor din Kosovo: “Când bombele au început să cadă, au fugit cu toții. Mulți dintre ei au averi imense și au pierdut în ochii poporului. Înainte de război, spuneau că sunt gata să accepte soarta hărăzită de Dumnezeu, însă au plecat cu toții și se lăfăie în birouri elegante și sigure din Occident. La fel ca liderii UCK, și Ibrahim Rugova și-a pierdut reputația pe care o avea în rândul oamenilor obișnuiți, pentru că n-a știut să aleagă momentul când s-a dus să negocieze cu Milosevic. După care a plecat din țară…”

“Primul meu obiectiv îl reprezintă întoarcerea refugiaților,” a declarat Ibrahim Rugova, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul spaniol Jose Maria Aznar. “Este nevoie de oameni care să contribuie la reconstrucția provinciei, cu ajutorul altor țări. Sunt gata să colaborez cu administrația internațională, cu NATO, cu toate părțile implicate, atât civile, cât și militare.” Referindu-se la atitudinea Armatei de Eliberare din Kosovo, Rugova a subliniat că “mulți dintre membrii UCK îl susțin și îl ascultă ca pe un președinte“.

După prânz, am făcut o pauză și m-am plimbat prin Belgrad. Am observat că orașul, atât de curat până acum, începea să fie năpădit de gunoaie. Mai târziu, am aflat că mașinile companiei de salubritate nu mai au carburanți și nu mai pot ieși pe străzi. Voiam să mă plimb, pentru că de dimineață observasem ceva ciudat. Într-adevăr, oamenii aveau alt mers și altă privire, față de ultimele zile. Odată cu impasul negocierilor, sârbilor parcă le-a mai venit inima în piept. Aveam senzația stranie că se bucură că bombardamentele s-au reluat, dintr-o speranță nebună că războiul va avea un alt sfârșit și nu vor pierde totul.

În Kosovo, raidurile aeriene se reluaseră încă de dimineață, când au fost bombardate localitățile Priștina, Pec și Strpce. La 16:04, sunau sirenele alarmei aeriene și în Belgrad, după majoritatea orașelor Serbiei. La 16:15, cinci proiectile au lovit satul Mrsac, de lângă Kraljevo. Cinci minute mai târziu, alte 7 proiectile au explodat la Dobricevo. Cinci bombe au lovit pulberăria de la Jagodina, iar alte opt au avariat casele satului Vinorac, din apropiere. La 17:30, șapte explozii puternice au fost semnalate la Sjenica, iar la 17:45, a fost bombardată ferma “Ekofarm” din satul Donja Budriga, de lângă Gnjilane. În urma exploziilor, 3 ciobani care pășteau o turmă de 2.500 de oi au murit pe loc.

De-a lungul după-amiezii, NATO a lansat peste 60 de proiectile asupra provinciei Kosovo. Localitățile vizate au fost Prizren, Srbica, Priștina, Glogovac și Vucitrn. După ora 15:00, o escadrilă de bombardiere B-52 a lansat, vreme de 5 ore, zeci de bombe cu fragmentație asupra pozițiilor Armatei iugoslave de la granița cu Albania, în raioanele Morina și Vrbnica, de pe muntele Pastrik. Sârbii au anunțat, însă, că bombardamentele nu au reușit să provoace pe linia frontului breșe prin care să se infiltreze teroriștii UCK. La 18:40, când îmi așteptam rândul să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV, s-a ridicat alarma aeriană la Belgrad, fără să fim atacați.

NATO a finalizat planul de operațiuni prevăzut pentru viitoarea forță internațională de securitate în Kosovo (KFOR), informează AFP, citând surse de la sediul din Bruxelles. Planul a fost aprobat de Comitetul militar al Alianței și urmează să fie confirmat la nivel politic, de Consiliul Permanent. Conține “reguli de angajament” (adica reguli de deschidere a focului) pentru cei 50.000 de militari care vor face parte din KFOR și precizează viitoarele misiuni ale acesteia în provincia sârbă. De asemenea, planul prevede ca această forță să îi poată aresta pe criminalii de război care au fost dați în urmărire de Tribunalul de la Haga.

În timpul jurnalului, l-am auzit transmițând din Albania pe Cătălin Radu Tănase, care fusese trimis acolo să povestească despre negocierile de pace și apoi – dacă va fi posibil – să intre în Kosovo, odată cu trupele NATO. Am vorbit cu colegii din țară și le-am cerut numărul lui de telefon mobil, pentru a ține legătura și a ne coordona relatările, în funcție de ce află fiecare dintre noi. Cu această ocazie, de la București m-au anunțat să mă pregătesc pentru încă o transmisie în această seară, pentru Știrile de la miezul nopții. Toată lumea aștepta rezultatul întâlnirii de la Bonn, dintre miniștrii de Externe ai țărilor G-8, care lucrau la un proiect de rezoluție pe care să-l propună Consiliului de Securitate al ONU.

Deși la noi informațiile ajungeau cam greu, de această dată, radiourile sârbești au urmărit pas cu pas ce se întâmpla la Bonn. SUA solicitase o reuniune a Consiliului de Securitate pentru ora 19:00 GMT, însă discuțiile pe marginea proiectului de rezoluție mergeau foarte greu. La un moment dat, Igor Ivanov a solicitat o pauză, pentru a se putea consulta cu guvernul de la Moscova, din cauza a două puncte ce ridicau dificultăți majore. În același timp, Gunter Pleuger, director politic în Ministerul german de Externe, se afla la Beijing, încercând să obțină sprijinul Chinei la votarea rezoluției Consiliului de Securitate.

Se făcuse destul de târziu și miniștrii de Externe ai G-8 mai avea de finalizat încă 5 din cele 33 de paragrafe ale proiectului. Până la urmă, finalizarea documentului a fost amânată. După cum a anunțat ministrul britanic de Externe Robin Cook, dacă nu intervine nimic, mâine, la Koln, G-8 urma să finalizeze proiectul de rezoluție, textul fiind imediat comunicat Consiliului de Securitate, ai cărui membri își vor începe consultările neoficiale. În același timp, vor continua discuțiile tehnico-militare de la granița cu Macedonia, dintre reprezentanții NATO și cei ai Armatei iugoslave. În continuare, scenariul propus prevedea începerea retragerii verificabile a tuturor forțelor sârbe din Kosovo, suspendarea bombardamentelor NATO, votul oficial al Consiliului de Securitate pentru adoptarea rezoluției, urmat de intrarea primelor trupe NATO în Kosovo. Acest scenariu urma să permită ONU să acorde G-8 autoritatea morală (chiar dacă nu și cea juridică), pentru ca sârbii să poată accepta acordul militar.

Kremlinul a refuzat să comenteze o informație difuzată pe prima pagină a cotidianului britanic “Daily Telegraph“, potrivit căreia lucrările G-8 de la Berlin au fost prelungite din cauza faptului că Boris Elțîn dormea, în timp ce delegația rusă încerca să ia legătura cu el. “Am auzit această informație la televiziune,” a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, refuzând să facă orice alt comentariu pe această temă. Cotidianul a subliniat că “tentativele lui Ivanov de a obține acordul la cel mai înalt nivel la Moscova s-au soldat cu un eșec”.

În această vreme, la cafeneaua “Farigi” de la postul de frontieră iugoslavo-macedonean de la Presevo–Tabanovce, avea loc o întâlnire între o delegație iugoslavă condusă de Nebojsa Vujovic și una americană, în frunte cu generalul Robert Foglesong, din cadrul US Air Force. Discuțiile au durat 3 ore, s-au încheiat cu puțin înainte de ora 22:00 și urmau să fie reluate mâine. Totuși, un purtător de cuvânt al bazei NATO de la Skopje a dezmințit că întâlnirea ar fi avut loc. “Este complet fals,” a spus acesta. “Nu avem cunoștință de o astfel de reuniune. Nu era prevăzută nici o întâlnire între militari în această seară.”

Așteptând transmisia pentru Știrile de la miezul nopții, am stat de vorbă cu Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru. Discuția a ajuns inevitabil la subiectul Milosevic și l-am întrebat cine ar putea să ia locul președintelui iugoslav la viitoarele alegeri, anticipate sau nu. Mă îndoiam că vreunul dintre liderii de acum ai Opoziției ar avea autoritatea morală sau popularitatea să câștige un scrutin. Nelu mi-a spus: “Există unul, numai nu-l știi tu, pentru că n-a ieșit încă în față. Este un om adevărat și va ieși când va fi momentul.” Insistând să aflu numele misteriosului personaj, Nelu mi-a răspuns: “Vojislav Kostunica“. Adică președintele micuțului Partid Democrat din Serbia (DSS), desprins din Partidul Democrat (DS) al lui Zoran Djindjic. Într-adevăr, mi-am amintit de numele lui, pentru că reținusem chiar astăzi o declarație foarte interesantă a acestuia, care – la fel ca Adem Demaci – spunea că, odată cu retragerea forțelor sârbe din Kosovo și venirea trupelor de menținere a păcii, s-ar putea declanșa un exod masiv al sârbilor din provincie. Comentând declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon, care spunea că sârbii sunt liberi să plece din Kosovo, dacă vor, Kostunica a atras atenția: “Această afirmație arată că reprezentanții SUA au luat deja în calcul varianta plecării sârbilor din provincie și aceasta nu îi deranjează. Oricum, odată cu retragerea militarilor noștri, în Kosovo nu va mai fi loc și pentru sârbi.”

Un număr de 2.000 de pușcași marini americani, îmbarcați la bordul a trei nave staționate în apele teritoriale grecești, continuau să aștepte autorizația autorităților pentru a debarca și a pleca apoi, cu autobuzele, spre Macedonia, de unde ar urma să fie desfășurați în Kosovo, informează AFP. Un reprezentant al Guvernului elen a declarat că pușcașii marini nu vor fi autorizați să tranziteze teritoriul Greciei decât după ce se vor înregistra progrese “palpabile” în negocierile pe care comandanții NATO le poartă cu reprezentanții Armatei iugoslave asupra modalităților de retragere a trupelor sârbe din Kosovo.

La 23:29, au sunat sirenele alarmei aeriene. După 20 de minute, am urcat repede pe acoperiș, pentru că afară se auzeau bubuiturile unor explozii. Avioanele NATO veneau dinspre nord. Au atacat întâi satele Bukovac, Brankovac și Beska, de pe muntele Fruska Gora. Vedeam tirurile antiaerienei, care încerca să stăvilească atacul. La un moment dat, o serie de 10 explozii imense au luminat cerul dinspre rafinăria de la marginea Novi Sad-ului. A izbucnit un incendiu foarte mare, care avea să fie stins abia spre dimineață, și un nor de fum s-a ridicat deasupra orașului. O bombă cu fragmentație a explodat în mijlocul cartierului Shanghai, de lângă rafinarie, omorând un bărbat de 30 de ani și rănind grav alte 6 persoane (printre care un copil de 6 ani). Câteva zeci de persoane au suferit răni ușoare, 5 case au fost complet distruse și cel puțin 50 – avariate.

În afară de noi, pe acoperiș urcase pentru prima dată și Teodora, corespondenta postului Radio România Actualități, care sosise de puțină vreme la Belgrad. Grupul nostru era destul de mare și cam gălăgios. Am încercat de câteva ori să le atrag atenția să vorbească mai încet, pentru că am putea avea probleme, însă era imposibil să ne reținem exclamațiile de spaimă sau oroare, când vedeam ce se întâmplă. “Uite, acolo!” striga Eugen Mihăescu. “Încă una în dreapta!” exclama Dobrivoi, într-una din rarele nopți în care urcase și el pe acoperiș. “Dă-te la o parte, să pot face poze!” se agita George Roncea. “Atenție! Țineți-vă de ceva, că s-ar putea să explodeze lângă noi!” zbieram și eu. Mile se învârtea ca un leu în cușcă, de pe un colț pe altul al acoperișului.

Avioanele NATO zburau la mare înălțime și coborau în picaj, lansând rapid câteva rachete, după care se ridicau din nou. Pe lângă artileria obișnuită, sârbii trăgeau din plin cu tunurile antiaeriene de mare calibru. La un moment dat, au lansat un snop de rachete sol-aer, reușind să doboare două rachete care se îndreptau către aeroportul Batajnica. Câteva minute mai târziu, am înlemnit. Am văzut pe cer două explozii puternice, urmate, la câteva secunde, de alte două, la nivelul solului. Radio Pancevo, pe care îl ascultam cu o ureche, a anunțat că fuseseră doborâte două din avioanele inamice.

Am privit neputincioși una din rachetele aer-sol care se îndreptau către Pancevo, fără ca antiaeriana să o poată lovi. La un moment dat, steluța din coada rachetei, care ne permitea să-i urmărim traiectoria s-a stins. “Atenție la Pancevo!” am strigat eu. “O să lovească rafinăria!” Ultimele cuvinte mi-au fost acoperite de o bubuitură puternică și o imensă ciupercă de foc ne-a luminat fețele. Parcă în acel moment ar fi răsărit soarele de după dealul care ne despărțea de Pancevo. Abia după vreo 5 minute, flacăra a coborât puțin, continuând să coloreze în portocaliu întregul orizont. “Mama lor de criminali!” a exclamat Eugen Mihăescu. În timp ce bubuiturile se întețeau dinspre aeroportul Batajnica, avioanele au lansat încă 3 rachete aer-sol către rafinăria din Pancevo. Deși păreau că plutesc atât de lent către țintă, sârbii nu au reușit să le doboare. Încă 3 explozii și-au ridicat ciupercile de foc de după deal, întețind incendiul de la cele 4 rezervoare care au fost lovite. Un nor imens de fum s-a înălțat pe cer și simțeam deja miros de motorină arsă.

Ministerul Finanțelor al Marii Britanii a respins ferm o cerere prin care Ministerul Apărării solicita o suplimentare a bugetului cu suma de 1,2 miliarde de lire sterline, pentru a putea face față cheltuielilor legate de continuarea operațiunilor din Kosovo, potrivit cotidianului “The Independent“. Ministrul Finanțelor Gordon Brown a replicat că cea mai mare parte a cheltuielilor legate de aceste operațiuni trebuie acoperită din bugetul ce revine Ministerului Apărării. “Dacă forțele armate nu-și pot rezolva singure, în cadrul bugetului de care dispun, problemele cu care se confruntă, atunci care mai este menirea lor?” a întrebat el.

În timp ce îi înjuram furioși pe piloții americani, am auzit zdrăngănitul scării de metal cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului. Crezând că este Teodora, care tocmai coborâse până în cameră, m-am apropiat să o ajut. Am înghețat cu mâna întinsă: pe scară urca un polițist sârb, în timp ce altul striga să coborâm imediat. Am mai apucat să le spun celorlalți să scape cumva de lanternele pe care le avea fiecare, că sârbul a și ajuns lângă noi. Mile a intervenit imediat și i-a spus că suntem ziariști români și urmărim atacurile ticăloșilor de americani, însă polițistul ne-a cerut, pe un ton răstit, să coborâm imediat în holul hotelului.

Aveam inima cât un purice, pentru că eram singurul care nu îmi puteam justifica prezența la Belgrad, deoarece nu mai aveam acreditare de război. În câteva clipe, mi s-au derulat în minte viitoarele variante ale aventurii mele în Iugoslavia. Mă și vedeam arestat, “scuturat” un pic, ca să-mi vină mintea la cap, eventual băgat puțin la pușcărie și, în fine, făcut pachet și expulzat în România. Îmi imaginam privirile ofițerilor de la Centrul militar de presă, clătinând neîncrezători din cap, în timp ce aș fi încercat să-i conving că nu înțelesesem bine că trebuia să mă întorc acasă, după ce mi-au refuzat prelungirea acreditării de război. Doar fuseseră destul de clari… În timp ce coboram scările, am profitat de neatenția polițistului din spatele meu și, simuland că m-am dezechilibrat, m-am sprijinit cu mâna dreaptă de niște cutii de carton depozitate lângă ușa de la casa liftului, lăsând, discret, să-mi alunece lanterna în spatele lor. Înțelesesem că polițiștii erau furioși, crezând că semnalizăm piloților inamici poziția noastră, cu ajutorul lanternelor.

Am coborât pe scări, pentru că Nelu blocase, ca de obicei, lifturile. Ajunși la etajul nostru, le-am cerut polițiștilor să mă lase să-mi iau actele din cameră. În timp ce le explicam că n-am pe unde să dispar și le arătam că nu am nici o legitimație la mine, l-am observat pe Eugen Mihăescu strecurându-se pe holul dinspre camera sa. Am continuat să gesticulez și i-am strigat lui Mile să le explice sârbilor ce doresc, că mie mi se împleticea limba în gură. Până la urmă, m-au lăsat, însă m-au avertizat să cobor imediat, agitându-mi pe sub nas bastoanele de cauciuc, pentru a fi mai convingători.

Am intrat în cameră și m-am uitat de jur-imprejur, căutând o idee salvatoare. Aveam pașaportul la mine, însă nu-l arătasem polițiștilor. Am luat vechea acreditare de război, dar, când să ies pe ușă, m-am gândit că e mai rău dacă o văd. Am ascuns-o într-un pachet de țigări și mi-am înfipt în piept, lângă insigna cu simbolul “Target“, pe care o purtam tot timpul, încă o insignă metalică, simbolizând vechea stemă regală a Serbiei. Inspirație salvatoare, pentru că, în momentul în care am ajuns la recepție, situația se lămurise, în special cu ajutorul lui Nelu. Acesta înțelesese imediat despre ce a fost vorba: umblând de năuc să ne caute pe acoperiș, șoferul Teodorei își aprinsese de mai multe ori lanterna, pentru că se tot împiedica de sârmele care ancorau antenele. Sârbii care locuiau în jurul hotelului au observat semnalele luminoase și au anunțat imediat Poliția, spunând că niște spioni semnalizează către piloții NATO de pe hotel “Toplice“. Până am sosit și eu, polițiștii au găsit deja lanterna tâmpitului de șofer și, după ce i-au dat cu ea peste cap, i-au confiscat-o. Au verificat acreditările tuturor și le-au găsit în regulă. Văzând că Mile glumea deja cu polițiștii sârbi, m-am îndreptat cu tupeu către ei, având în mână pașaportul și legitimația de presă de la ProTV. Zărindu-mi insignele din piept, unul din polițiști a dat, cu lehamite, din mână și a spus: “Ăsta-i de-al nostru!” După ce au dat peste cap paharele de whisky, aduse imediat de Nelu, au plecat. Nu înainte de a ne atrage atenția că, dacă mai facem gălăgie sau umblăm cu lanternele aprinse pe acoperiș, ne ia mama dracului.

target

După ce au ieșit pe ușă, am așteptat să se îndepărteze și am izbucnit în hohote isterice de râs. Apoi Mile s-a repezit și i-a băgat mâna în gât bietului șofer de la Radio România Actualități. Abia i-am descleștat degetele din beregata omului, care dădea deja ochii peste cap. L-am tras pe Mile deoparte și mi-am înfipt eu mâna în gâtul nenorocitului. “Dacă te mai prind pe acoperiș, te arunc cu mâna mea de acolo!” i-am urlat, lipindu-mi fața de mutra lui îngrozită. I-am dat drumul și a dispărut într-o clipă pe scari. M-am așezat pe un scaun, pentru că nu puteam să-mi mai stăpânesc tremurul genunchilor, și i-am cerut lui Dule un whisky cu gheață. “Nu sunteți nici unul normal!” mi-a spus acesta, când mi-a adus paharul. Am început să râdem din nou și să facem mișto unul de altul, amintindu-ne de fețele pe care le-am făcut când au apărut polițiștii. Fără să-l vadă nimeni, George Roncea își lăsase aparatul foto pe acoperiș.

Deodată, Mile s-a schimbat la față: “Unde-i Mihăescu?” I-am spus că l-am văzut când dispărea spre camera lui. “Aha! Bine că s-a cărat, să dăm numai noi de belea!” Marturisesc că, pe moment, m-am enervat și eu. Însă în clipa următoare, am înțeles de ce se făcuse nevăzut. “Băi, Mile, tu îți dai seama în ce belea am fi intrat, dacă îi vedeau ăștia pașaportul american?” În acel moment, am izbucnit din nou în râs și toată lumea s-a relaxat. L-am sunat pe Eugen Mihăescu în cameră și i-am spus că pericolul a trecut. Când a venit la bar, ne-a găsit tăvălindu-ne pe jos de râs: ne închipuiam ce fețe ar fi făcut polițiștii sârbi, când i-ar fi văzut pașaportul și câtă bătaie am fi luat până s-ar fi lămurit lucrurile.

O britanică în vârstă de 28 de ani va face parte din primele contingente militare care vor fi trimise în Kosovo, după retragerea forțelor sârbe, în calitate de comandant al unei echipe de vehicule blindate ce trebuiau să deschidă calea celorlalte trupe. În vehiculele ultra-sofisticate numite “Mamba negre” (de la șarpele cu același nume), căpitanul Verity Orrell-Jones și oamenii săi vor trebui să demineze drumurile din provincie după plecarea soldaților sârbi, informează cotidianul “The Guardian“. Absolventă de chimie, cpt.Orrell-Jones a părăsit Universitatea din Bristol pentru a intra în rândurile armatei britanice, în urmă cu 6 ani.

Cât am zăbovit în bar, am apucat să-mi notez că, în Kosovo, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 14 proiectile asupra localității Decani. După ora 22:30, mai multe bombe au explodat lângă Djakovica, iar ceva mai târziu, exploziile a 11 rachete aveau să rănească 4 săteni din Donje Budriga, lângă Gnjilane. Nici noi nu am avut un răgaz prea mare, pentru că, la 1:34, a început al doilea raid aerian asupra Belgradului. Ne-am luat paharele și am fugit pe acoperiș, ajungând la timp pentru a observa cum a fost încă o dată lovită rafinăria de la Novi Sad. Între timp, norul de fum care se ridica de la Pancevo se întinsese pe o distanță de cel puțin 20 de kilometri, iar vântul îl împingea spre România. Deși afară mirosea urât, autoritățile iugoslave au anunțat că norul nu conține substanțe toxice. Antiaeriana dinspre cartierele Zvezdara și Kotez a reușit să respingă atacul, care nu a fost la fel de intens ca precedentul. Una din rachetele lansate de piloții NATO a fost lovită în aer și s-a prăbușit, fără să explodeze, în grădina unui sârb, după ce i-a dărâmat acoperișul casei.

După ce avioanele s-au retras, ne-am hotărât să mergem la culcare. Împreună cu Mile și cu George Roncea, am mai rămas puțin pe acoperiș, pentru a fi siguri că atacul nu se va relua. Vorbeam aproape în șoaptă și priveam orizontul, cu ajutorul unor binocluri de operetă, pe care le cumpărasem foarte ieftin de la o tarabă din centrul Belgradului. Nu aveau o putere prea mare, însă ne bucurasem ca niște copii când le-am găsit și ne simțeam mai bine dotați pentru război. Am mai pufnit o dată în râs, când Mile ne-a explicat ce ne-ar fi făcut polițiștii, dacă ne-ar fi găsit și cu binoclurile la noi.

Deodată, am observat mișcare la unul din geamurile blocului de peste drum de hotel. Ne-am ghemuit la pământ și am privit, magnetizați, un spectacol fascinant. O tânără blondă se dezbrăca în fața ferestrei. Nu știu dacă ne observase mai devreme, însă își scotea hainele cu niște gesturi atât de lascive, de parcă ne-ar fi simțit privirile. Când și-a scos tricoul, pentru a-și pune cămașa de noapte, a rămas o clipă în dreptul ferestrei, legănând către noi o superbă pereche de sâni. Și-a ridicat cămașa deasupra capului și, după o secundă de ezitare, a lăsat-o să i se prelingă de-a lungul trupului. Semn că reprezentația se terminase, a tras draperiile și nu i-am mai văzut decât umbra, în timp ce se lăsa în brațele unui bărbat care o aștepta în pat. Deși nu ne fusese destinat, spectacolul ne-a iuțit bătăile inimii și am coborât în camere, adormind cu gândul la sânii frumoasei blonde. Am fost atenți la fereastra fermecată și în nopțile care au urmat, dar – ca orice întâmplare magică – nu s-a mai repetat.

Share

target: noapte de bombardamente pe acoperiș cu Ion Cristoiu

by

28 aprilie 1999

Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.

Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat război decât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.

Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.

Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.

Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”

“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”

Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.

După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!”

După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.

Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.

Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”

Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”

Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.

Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.

I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.

Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cum să manipulezi opinia publică.”

Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”

Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.

În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.

Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.

Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.

“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.

“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.

Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.

UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.

Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.

La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.

Share

target: rachetele NATO lovesc fostul comitet central

by

20 aprilie 1999

La Belgrad, alarma aeriană înceta la 6:25. La cele notate peste noapte, am mai adăugat câteva informații. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă a mai doborât două avioane. Primul, un avion-spion fără pilot, ar fi căzut lângă Tetovo, iar al doilea s-ar fi prăbușit lângă satul Donje Jelovce. În plus, un lucru grav, ale cărui cauze trebuie să le verific: astăzi, legăturile telefonice dintre Serbia și Muntenegru au fost întrerupte, fără să se dea vreo explicație oficială. Însă am aflat că primul ministru iugoslav Momir Bulatovic a purtat o lungă discuție telefonică cu omologul său muntenegrean, Filip Vujanovic.

Un motiv al tensiunilor dintre cele două membre ale Federației Iugoslave poate fi și faptul că Armata iugoslavă a blocat astăzi unicul punct de frontieră dintre Muntenegru și Croația, Debeli Brijeg din zona demilitarizată Prevlaka, aflată sub control ONU. Militarii au cerut Poliției muntenegrene să le transfere imediat controlul asupra punctului de frontieră, însă polițiștii au refuzat și așteptau o decizie a guvernului de la Podgorica. Ministrul muntenegrean de Externe Branko Perovic a apreciat că, prin operațiunea Armatei iugoslave, sunt violate acordul privind normalizarea relațiilor cu Croația și Rezolutia 772 a Consiliului de Securitate, acuzând că 2-300 de soldați sârbi au pătruns în zona demilitarizată. Un reprezentant al misiunii ONU a declarat, însă, că Armata iugoslavă este prezentă în zonă de 7 ani, doar că, astăzi, s-a mutat în alt loc.

O altă explicație a tensiunii dintre Muntenegru și Serbia ar putea fi incidentele petrecute duminică seara, la Kaludjerska Laz, lângă Rozaje (estul Muntenegrului). Comandamentul Corpului II al Armatei iugoslave a anunțat că o unitate militară iugoslavă a fost atacată de un important grup de teroriști albanezi din UCK, care se deplasa într-o coloană de refugiați. “În urma unei acțiuni hotărâte a Armatei, grupul terorist a fost anihilat și 4 persoane au fost lichidate,” s-a precizat în comunicatul difuzat de RTS. Nu știu cât a fost de satisfăcătoare explicația aceasta, mai ales că martorii oculari povesteau că printre morți se numără o femeie de 70 de ani și un băiat de 13 ani, iar printre soldații sârbi care “au făcut ordine” au fost văzuți și militari din forțele speciale.

În urma confruntărilor care au avut loc ieri, în apropiere de postul de frontieră Padesh, în interiorul provinciei Kosovo, doi rebeli din UCK au fost uciși și alți 15 – răniți, a precizat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE.

În această dimineață, a sosit la Belgrad Alexei II, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritățile române au dat dovadă de bunăvoință și au permis avionului care îl transporta pe patriarh să survoleze spațiul nostru aerian. Împreună cu Pavle, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Alexei II a oficiat o liturghie arhierească pe platoul din fața Catedralei Sf.Sava. Peste 50.000 de oameni au asistat la slujbă. În primele rânduri, puteau fi văzuți înalți oficiali iugoslavi, premierul Momir Bulatovic și președintele Serbiei Milan Milutinovic. La finalul slujbei, Alexei II i-a dăruit patriarhului Pavle icoana Sfântului Serafim Sorovski, cel mai respectat sfânt din Rusia.

Patriarhul rus a rostit un lung mesaj de sprijin pentru poporul sârb și a cerut lumii întregi să se unească pentru a opri acest război sălbatic și nedrept. “Bombele și rachetele NATO au ca țintă să schimbe sistemul instaurat în lume după cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost plătit cu multe jertfe. Acum, se dorește instaurarea unei noi ordini mondiale, întemeiată pe forță.”

Astăzi, Bosko Perosevic, președintele Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei a declarat că, după bombardarea celor de la Pancevo și Novi Sad, Serbia nu mai dispune de nici o rafinărie. Din lipsă de carburanți, la Novi Sad, autobuzele nu mai circulă decât în orele de vârf și transportul în comun este complet suspendat în timpul week-end-ului.

Guvernul american a acceptat să achite, la terminarea războiului, 25 % din costurile reconstrucției din Balcani, a afirmat un senator republican, citat de cotidianul “The New York Times“, adăugând că aceasta ar fi fost inacceptabil pentru Congres. “Uniunea Europeană are obligația de a se ocupa de reconstrucție, SUA asumându-și o bună parte din cheltuielile militare,” a declarat senatorul de Kansas Pat Roberts. El susținea că Guvernul are intenția de a plăti “25 % din costul reconstruirii a ceea ce în prezent SUA încearcă să distrugă, în cadrul unui mini-plan Marshall“. “Congresul (cu majoritate republicană) nu și-a dat acordul și nici nu trebuie să o facă,” a adăugat Roberts. “Nu noi trebuie să susținem economic Uniunea Europeană.”

De astăzi, sârbii au început să se uite urât la noi, jurnaliștii români. Câțiva, cu care ne împrietenisem, ne-au arătat obrazul. Asta deoarece Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat cererea NATO privind accesul fără restricții în spațiul aerian al României. Deși transmisă încă de sâmbătă, autoritățile de la București au recunoscut abia ieri că au primit-o. Și Guvernul a aprobat cererea NATO, iar joi, urmează să se întrunească cele două camere ale Parlamentului pentru a aproba și ele.

Înaintea ședinței CSAT, președintele Emil Constantinescu s-a întâlnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, care au avut păreri divergente. Toți reprezentanții coaliției majoritare au fost de acord să aprobe cererea NATO. Ion Diaconescu, președintele PNȚCD, a găsit și o ciudată explicație, spunând că aprobarea nu ar implica încălcarea Tratatului româno-iugoslav, întrucât acțiunea NATO nu este o agresiune, nefiind calificată în acest fel de Consiliul de Securitate al ONU. La rândul lor, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și ministrul de Externe Andrei Pleșu au amintit că, deși Rusia a insistat, Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezoluție în care se solicita ca NATO să fie definită drept agresor. Toți trei se făceau că uită că nimeni nu a cerut părerea Consiliului de Securitate când au fost declanșate bombardamentele.

Liderul PDSR Ion Iliescu a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni, că partidul său continuă să susțină declarația adoptată de Parlament anul trecut ca urmare a solicitării NATO, potrivit căreia avioanele Alianței pot utiliza spațiul aerian românesc “numai în situații de urgență și neprevăzute“. El considera că nu există argumente în plus față de cele care au dus la hotărârea precedentă a Parlamentului. Iliescu era de părere că România ar trebui să obțină mai întâi, de la NATO, garanții de securitate și oricum – pe termen lung – “vecinii sunt aliații și prietenii noștri”.

Comentând decizia CSAȚ, Dragomir Radenkovic, prim-consilier al Ambasadei Iugoslaviei la București, a declarat că aceasta “poate fi interpretată ca o violare a articolului 7 din Acordul de prietenie, cooperare și bună vecinătate, semnat în 1996, de autoritățile de la Belgrad și București”. Acest articol prevede că nici una din părțile semnatare nu va permite unui terț stat să-i folosească teritoriul pentru a declanșa o agresiune împotriva celeilalte părți.

Mai multe mii de persoane, între care un mare număr de intelectuali de stânga, au manifestat astăzi în piața centrală a Sofiei, cerând oprirea intervenției militare a NATO contra Iugoslaviei, anunță corespondentul Mediafax. Manifestația a fost organizată la chemarea unui grup de 40 intelectuali bulgari, care s-au alăturat apelului lansat de compozitorul grec Mikis Theodorakis. Manifestanții, care purtau pancarte cu sloganuri anti-NATO, cereau îndeosebi ca Guvernul de la Sofia să respingă cererea NATO de deschidere a spațiului aerian bulgar pentru avioanele de luptă nord-atlantice.

În această seară, alarma aeriană a sunat la Belgrad la 20:45. Deja, la ora 19:00, în apropiere de Vucitrn (oraș situat la 25 de kilometri de Priștina) antiaeriana sârbă doborâse un avion-spion fără pilot, care lua ultimele date înaintea atacului de noapte. Noi stăteam ca pe ghimpi, pentru că, de la Centrul militar de presă ni se promisese, pentru seara asta, o deplasare la Izbica, ca să ne convingem cu ochii noștri că groapa comună pe care oficialii NATO au declarat că au descoperit-o cu ajutorul sateliților este o invenție. Nu prea știam ce să facem, deoarece, din cauza bombardamentelor non-stop, deplasarea unui convoi de mașini prin Kosovo presupune un risc serios chiar și pe timp de zi. Nici eu, nici Mile nu prea aveam chef ca prietenii și rudele noastre să audă de la Jamie Shea că am fost “pagube colaterale inevitabile într-un astfel de conflict”, așa că ne-am propus să refuzăm generoasa invitație a militarilor sârbi. Din fericire, n-a mai fost cazul, pentru că și ei s-au răzgândit.

Secretarul de stat american Madeleine Albright a admis pentru AFP că, pentru moment, aliații pierd războiul mediatic dus cu Belgradul. Ea a explicat că autoritățile de la Belgrad au bruiat mesajele pe care NATO a încercat să le transmită din țările vecine, prin intermediul radioului sau prin satelit. Albright a recunoscut că ea însăși a încercat, fără prea mare succes, să difuzeze mesaje în sârbo-croată. “Nu sunt foarte populară acolo, deci nu știu dacă a fost util să fac acest lucru. În schimb, regimul președintelui Milosevic deține o mașinărie propagandistică extrem de bine pusă la punct și menține un control foarte strict.”

Cred că nu spun o noutate, amintind că Madeleine Albright este unul din personajele cele mai detestate aici, la Belgrad. Percepută ca unul dintre artizanii cei mai îndârjiți ai războiului, ea a fost descrisă adesea ca un monstru însetat de sânge, a cărei ură față de sârbi are cauze patologice, care ar putea fi descoperite de psihanaliști. Pentru susținerea acestei ipoteze, sârbii au amintit că, între 1939 și 1941, chiar ei au fost cei care au salvat de la moarte familia actualei secretar de stat al SUA. Tatăl Madeleinei Albright era ambasadorul Cehiei la Belgrad. Fiind evrei, au fost prigoniți de naziști și ascunși, în stațiunea Vranicka Banja, de familia Ribnikar. Ironia sorții face ca actualul cotidian controlat de puterea de la Belgrad, “Politika“, să fie fondat de unul din membrii acestei familii, Vladislav Ribnikar. După ce au salvat-o de la moarte, sârbii au ajutat familia lui Albright să ajungă în SUA. De multe ori, în vitrinele unor magazine din centrul Belgradului, am văzut o poză a Madeleinei Albright, când era mică, alături de familia care o salvase. Și nu o dată ne-am amuzat închipuindu-ne că ura ei față de sârbi ar putea veni de la vreo bătaie primită, când era copil, pentru că a făcut vreo poznă sau a furat dulceața din cămară.

Spitalul universitar din Priștina este lipsit de hrană, medicamente și echipamente medicale, deși primește 40 de pacienți pe zi. Situația a fost confirmată și de organizația umanitară “Medecins du monde” din Grecia. “Cea mai mare parte a personalului medical și paramedical a părăsit spitalul și nu au mai rămas decât doi sau trei medici de origine albaneză, care lucrează 24 de ore din 24, în condiții foarte dificile,” s-a anunțat într-un comunicat al grecilor. “Nu am văzut nici o diferență între tratarea pacienților de origine albaneză sau sârbă, deși aceștia reprezintă un procent important al populației spitalizate. În mai multe cazuri, albanezi și sârbi se află în același salon.”

O mare parte din ajutorul umanitar internațional trimis în Albania este deturnat de grupările mafiote în direcția rețelelor economiei paralele, dezvăluie mai multe surse de la Tirana. “Da, sunt deturnări. Ele există din cauza lipsei de organizare și coordonare,” recunoaște Arben Demeti, ministrul autorităților locale, citat de AFP. “O parte din ajutor este efectiv deturnat și trecută în alte mâini.”

“Zeci de camioane dispar zilnic între portul Durres și Tirana,” se plânge un diplomat occidental care a cerut să rămână anomim. “În fața amplorii acestor deturnări, asociațiile umanitare au părăsit deja anumite regiuni.” Ziarul de opoziție “Koha Jone” confirma că din 10 rații umanitare intrate în țară, numai 3 ajung la refugiații din Kosovo. Forțele de Poliție, în curs de reorganizare, nu dispun decât de foarte puține vehicule și au de supravegheat o populație care a pus mâna, în urmă cu doi ani, pe mai mult de un milion de arme ușoare. Regiuni întregi, atât în nord, cât și în sud, nu sunt conduse decât de legea clanurilor și a bandelor mafiote.

Seara părea liniștită. Fiind extrem de frig, am renunțat să mai stăm pe acoperiș și ne-am dus la culcare. La 3:15, am fost treziți de niște explozii puternice și am urcat repede pe acoperiș. Dinspre cartierul Novi Beograd se ridica un fum imens. Am alergat pe colina Kalemegdan și am văzut clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (numită, simplu, de belgradeni “CK“) în flăcări. Incendiul cuprinsese, inițial, parterul, primele etaje și ultimul nivel.

Adevărul este că mă așteptam de mult ca NATO să lovească această clădire, care era o țintă ideală. Avea 21 de etaje și era complet izolată. În jur, pe o rază de 300 de metri, nu mai exista nici o altă construcție. După dispariția partidului unic, clădirea a fost transformată în centru de afaceri. Aici își avea sediul central Partidul Socialist din Serbia (SPS), al lui Slobodan Milosevic, peste 20 de firme, posturile de televiziune private PINK si Kosava, precum și releul de emisie al televiziunii BK. După explozii, programele acestora nu se mai recepționau în Belgrad și nu știam câți angajați se aflau în acel moment în redacții.

Ceva mai târziu, am putut vedea imagini surprinse exact în momentul atacului. După prima lovitură, care a atins parterul clădirii, reporterii postului de televiziune Studio B, care stau în fiecare noapte la pândă în sediul lor, de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din Belgrad, și-au îndreptat camerele video spre CK. Au surprins momentul celei de-a doua explozii, când racheta a nimerit undeva, între etajele III și IV. Imediat au izbucnit incendii puternice și un nor de fum învăluia clădirea. Un alt cameraman a surprins momentul următor, când o a treia rachetă a lovit ultimul etaj, explodând într-o mare de flăcări. Cu câteva clipe înainte, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse, semn că acolo exista activitate și erau oameni.

NATO va spori numărul țintelor iugoslave vizate de bombardamente, anunțase ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine, într-un interviu publicat astăzi la Paris, de cotidianul International Herald Tribune. “Nu vom adăuga noi categorii pe lista noastră cu ținte, dar vom spori numărul acestora,” preciza Vedrine. “Efectul atacurilor începe să se facă simțit. De un singur lucru avem nevoie: perseverență. Scopul nostru, împărtășit de toate țările occidentale – și cred că și de Rusia – este de a readuce fosta Iugoslavie în legea europeană și de a o democratiza. Aceasta implică o schimbare de regim.”

Pentru o vreme, telefoanele celulare nu au mai funcționat. Am oprit un taxi și am trecut în viteză podul Brankov, ajungând la fața locului. Locuitorii din blocurile mai apropiate și câțiva ziaristi erau deja acolo. Mai târziu, am aflat că polițiștii le-au interzis jurnaliștilor de la “Hyatt” și “Intercontinental“, hoteluri situate la 300 de metri de CK, să iasă din clădire. Olimpiu Gheorghiu de la APTN locuia într-o cameră cu vedere spre CK și dormea la ora atacului. Prima explozie l-a aruncat din pat. S-a ridicat, s-a apropiat de geam, dar suflul celei de-a doua explozii l-a lipit de dulap. A treia bubuitură l-a surprins în pragul ușii, cu camera video într-o mână, încercând să ajungă afară. Cu o față impasibilă, polițiștii din hotel i-au amintit că e alarmă aeriană și l-au poftit în adăpost.

Eu cu Mile eram lângă CK și căscam gura la ce se întâmpla. Mii de cioburi de la ferestrele pulverizate erau împrăștiate peste tot. Mai multe mașini de pompieri au ajuns imediat și au început să stingă flăcările de la primele etaje. Mai târziu, cu ajutorul unor macarale, au trecut la focul din vârf. Au apărut echipajele Poliției, care ne-au îndepărtat, însă am putut privi de la distanță toată operațiunea.

În scurtă vreme, au sosit Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei, Gorica Gajevic, secretar general al SPS și alți oficiali, care erau îngroziți de ce vedeau și continuau să repete că în clădire se aflau oameni. Făcând haz de necaz, câțiva sârbi comentau că racheta care a lovit etajul IV a nimerit exact în biroul de la partid al lui Milosevic. Schije provenite din rachetele care au lovit CK au ricoșat până în blocurile aflate la jumătate de kilometru distanță. Spre dimineață, au fost aduși alpiniști care să se cațere pe clădire, căutând eventualii supraviețuitori. Când ne-am întors la hotel, dușul fierbinte a îndepărtat cu greu mirosul de fum care îmi intrase în păr și în haine.

Mai multe sute de parașutiști americani din divizia a 82-a aeriană se află în Albania pentru a proteja elicopterele de atac Apache, au declarat cotidianului “The Washington Post” reprezentanți ai armatei americane. Aceste întăriri fac parte dintr-o forță de 2.600 de oameni, însărcinați să însoțească și să protejeze cele 24 de elicoptere Apache AH-64, plecate luni din Pisa (nordul Italiei) și desfășurate azi în Albania. Conform secretarului general al NATO Javier Solana, elicopterele Apache vor intra în acțiune la începutul săptămânii viitoare, însă va fi nevoie de ceva timp, “respectiv câteva luni“, pentru ca aceste elicoptere să “aibă un impact veritabil pe teren”.

Noaptea a fost grea și pentru locuitorii Novi Sad-ului. La 2:40, două proiectile au lovit, din nou, zona rafinăriei. Puțin mai târziu, alte două rachete au nimerit și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare, podul Zezeljev. Exploziile au provocat două cratere imense, dintre care unul pe toată suprafața carosabilă. Podul nu s-a rupt, cum s-a întâmplat cu celelalte două, însă traficul rutier, alimentarea cu apă și legăturile telefonice cu Petrovaradin și Sremski Karlovci au devenit imposibile. Poliția a blocat, imediat, accesul pe pod. De pe mal, se puteau vedea craterele, din care răsăreau mustățile răsucite ale bucăților de fier-beton. Una din găuri se afla chiar la întretăierea a două arcuri ale podului. Mulți dintre locuitorii Vojvodinei nu au știut ce s-a întâmplat, pentru că mai multe proiectile au atins releul de televiziune de pe muntele Fruska Gora și programele RTS nu s-au mai văzut. Ar fi aflat că, la 2:47, și podul peste Dunăre de la Beska, la câțiva kilometri de Novi Sad, pe autostrada Belgrad-Budapesta, a fost distrus. O rachetă a lovit ultimul tronson dinspre malul stâng al Dunării și l-a rupt în două.

Bombardamente grele au fost și în alte părți. La 22:45 a fost bombardat aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La 0:30, o serie de 8 explozii au fost auzite, din nou, la fabrica “Krusik” din Valjevo, care a fost aproape complet distrusă. Au izbucnit mai multe incendii și câțiva dintre oamenii ieșiți pe străzi să vadă ce se întâmplă au fost răniți de schije. La 0:40, patru proiectile au lovit satul Samoil, de la 10 kilometri de Cacak. La 0:50, avioanele au ajuns la Kraljevo și au bombardat orașul și suburbia Mrsac.

Un grup de deputați laburiști care se opun raidurilor NATO încercau să-și facă auzită vocea în Marea Britanie, chiar în momentul în care guvernul condus de Tony Blair a intrat în faza unui discurs din ce în ce mai exaltat, prin care se justifica războiul împotriva “diavolului Milosevic”, se arată într-un comentariu al AFP. În urma vizitei sale la Belgrad, parlamentarul britanic Alice Mahon a povestit că a întâlnit acolo oameni care, fără a fi susținători ai președintelui Milosevic, erau înfuriați și înspăimântați de bombardamentele NATO. Ei declarau că doresc pacea și că, în condițiile actuale, situația nu poate decât să se agraveze, pentru că Milosevic se va lupta până la capăt. “Bună ziua, noi suntem pagubele colaterale,” s-a prezentat, cu ironie, o familie de dentiști, în fața casei sale în ruine. “Acest tip de bombardamente nu a făcut decât să transforme oamenii în animale,” a afirmat deputatul Tony Benn. “Dacă se va ține seama de obiectivele strategice și politice, acest război aerian din Balcani va intra probabil în istorie ca operațiunea cu rezultatele cele mai dezamăgitoare în care a fost implicată Marea Britanie, de la războiul din Crimeea,” a declarat deputatul conservator Peter Tapsell.

ploua la belgrad

La ora 3:00, NATO a bombardat încă o dată Djakovica. Cele 8 proiectile care au lovit localitatea au făcut cel puțin 10 morți și 16 răniți, însă numărul victimelor ar putea fi chiar mai mare. Sârbii au insistat că, nici de această dată, în localitate nu se aflau polițiști sau vehicule militare. La 3:30, a fost lovit și releul de televiziune de pe muntele Mokra Gora, de la 50 de kilometri nord-vest de Priștina.

AFP a anunțat că Uniunea Europeana nu a reușit să ajungă la un acord astăzi, în privința instituirii unui embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, în cursul unei reuniuni care a avut loc la nivel de funcționari cu rang înalt. “În legătură cu vecinii Serbiei, vom avea în vedere noi măsuri, cum ar fi un embargo asupra produselor petroliere, pentru a împiedica Belgradul să intre în război cu propriul popor,” a declarat secretarul de stat Madeleine Albright, în timpul conferinței de presă referitoare la summit-ul NATO, ce se va deschide vineri la Washington.

“Suntem împotriva oricărei măsuri care ar spori suferințele poporului sârb,” avertiza ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Trebuie concentrate eforturile, nu pentru a găsi măsuri represive, ci pentru a ajunge la o soluționare politică a situației. Este ceea ce face Rusia.”

Share

target: nato bombardează ministerele de interne din belgrad

by

2 aprilie 1999

Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.

Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobeta a pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.

Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…

Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.

Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern. Autoritățile vâră pumnul în gura jurnaliștilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevărat că beneficiază și de o Lege a Informațiilor plină de restricții. Radio B-92 fusese închis în 23 martie, pe motiv că folosea un emițător mai puternic decât cel autorizat.

Veran Matic, directorul postului de radio, a fost reținut de Poliție și anchetat vreme de 8 ore. Polițiștii îl acuzau că seamănă panică în populație, răspândind știrea că Iugoslavia va fi bombardată și că are o atitudine pro-occidentală. A fost eliberat, însă astăzi, un executor judecatoresc, însoțit de un bărbat în uniformă militară, a venit la B-92, având decizia înlocuirii din funcție a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (președintele Uniunii Studenților din Belgrad, controlată de SPS). În semn de protest, angajații au părăsit postul de radio și se pregăteau să organizeze o conferință de presă. Au anunțat că B-92 va continua să emită pe satelit și pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militară. Chiar aseară, la Smedervska Palanka, a fost închis și Radio Jasenica.

Am coborat în Trg Republike, la concertul de prânz. Deja, piața începea să arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost înlocuite cu afișe imense, cu mesaje împotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui bătrân, lângă care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat lângă clădirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel în flăcări, rupt în două de o rachetă care l-a lovit în plin. Pe acest panou scria: “Just imagine!” Pe clădirea cu geamuri verzi în care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arăta o țintă imensă, după care lamelele panoului se mișcau și apărea mesajul “Stop the bombs !”

În piață s-au adunat peste 15.000 de oameni și au cântat împreună cu marile staruri ale muzicii populare sârbești. La un moment dat, concertul a fost întrerupt și câțiva membri ai delegației ruse care se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a dăruit-o Belgradului, pentru a apăra orașul de bombardamente. Pe una dintre pancartele purtate de manifestanți scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a aduce acasă un soldat american de pe front.

Într-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat că strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu există absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred că o intervenție terestră este inevitabilă, dar nu există consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fără americani.” El aprecia că acest conflict din Kosovo nu va degenera într-un război mondial, pentru că “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic în acest moment”.

Critici similare au fost aduse și de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred că o intervenție militară ar putea realiza ceva durabil și ar putea aduce pacea în regiune,” a declarat el pentru săptămânalul croat “Globus“. Eagleburger a lansat două ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sârbi și albanezi, iar a doua – desfășurarea forțelor de menținere a păcii, care ar putea deveni atât ținta sârbilor, cât și a albanezilor care doresc să-și dobândească independența. Mi-a atras atenția o frază aproape profetică: “Trupele noastre din zonă ar putea rămâne acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii să nu se ucida între ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”

Mi-a venit ideea sa chem câteva formații rock din România să cânte la Belgrad, în Trg Republike, în semn de solidaritate cu suferințele sârbilor. Mile Cărpenișan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus că nu e nici o problemă. Trebuie doar să-i spunem numele celor care vin, pentru a anunța în vamă, să-i lase să intre în Iugoslavia. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Miță Breazu de la Neurotica. Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, dar ei cântă în limba engleză și se teme că sârbii n-ar fi prea încântați de asta. L-am sunat pe Adi Bărar de la Cargo. Mi-a spus că și ei ar veni, dar trebuie să-și rezolve mai întâi o mică problemă: tocmai i-a expirat pașaportul și trebuie să-și facă altul. Mi-a promis că mă va anunța, îndată ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodată. Am încercat să-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul închis. M-am lăsat păgubaș.

M-am întors la Media Center și am început să aflu ce s-a mai întâmplat. Azi dimineață, la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comandă militar din orașul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetățeni iugoslavi vor fi judecați de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj în favoarea americanilor. Celălalt – de pătrundere într-un obiectiv militar. Au apărut și incidente cu ziariști. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost reținuți astăzi, în zona Blace, între Kosovo și Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestați de Poliția sârbă. Tot azi dimineață, lângă punctul de frontieră albanez de la Kukes, a fost reținut un italian care pretindea că este membru al unei organizații neguvernamentale și a încercat să intre ilegal în Iugoslavia. Italianul a fost eliberat după o oră de interogatorii, în timp ce pentru eliberarea ziariștilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.

La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apă, care fusese oprită după bombardarea podului Varadinsk. Locuitorii cartierului Petrovaradin, însă, se aprovizionează cu apă din cisterne aduse în principalele intersecții. Astăzi, la prânz, la piciorul podului distrus, s-au adunat câteva mii de persoane, pentru a protesta împotriva bombardamentelor.

Delegația Dumei de Stat din Rusia a fost primită de președintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia că ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Așteptăm un ajutor în armament și echipamente militare, iar acesta trebuie să fie rapid și eficace.” Rușii au în vedere tot mai mult ajutarea sârbilor și cotidianul “Kommersant” publica astăzi un articol în care se dezvăluia un lucru pe care îl știam de multă vreme. Citând o sursă din Statul Major rus, se spunea că serviciile de informații ale Moscovei furnizează, în permanență, forțelor armate iugoslave, indicații despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la sateliții spion și sistemele de informații de la sol și de pe mare ale rușilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta știre confirma informațiile noastre că, la fiecare raid aerian, sârbii își închid radarele, pentru a nu fi depistate și distruse, iar apărarea antiaeriană este ghidată, prin satelit, de ruși.

La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatică, anunță agenția Itar-Tass. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev a declarat că “rolul navei este de a culege și furniza informații, pentru ca noi să fim pregătiți în orice moment și să avem o imagine completă asupra desfășurării evenimentelor.” Informații, neconfirmate oficial, indicau că și fregata “Amiral Golovko“, nava de lupta împotriva submarinelor “Kerci” și nava de supraveghere “Smetlivii” se pregătesc să iasă în larg. Referindu-se la plecarea navelor rusești spre Adriatica, James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rușilor că va fi o eroare gravă din partea lor, dacă vor trece de la gesturi de simpatie politică față de sârbi, la asistență militară de orice formă.”

Astăzi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Alush Gashi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presă din Priștina și a stat de vorbă cu ziariștii străini. El a declarat că e viu și nevătămat, însă a refuzat să precizeze unde se află.

Pe de altă parte, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo în țările din jur. În apropierea frontierei cu Macedonia, a fost văzută o coloana de refugiați de 10 kilometri lungime. Jurnaliștii străini aflați la Belgrad erau îngroziți de ce aflau de la redacțiile lor. Jamie Shea avertiza că mulți albanezi își riscă viața traversând câmpuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte puțini bărbați. Purtătorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic că încearcă să destabilizeze întreaga regiune balcanică, îndreptând zeci de mii de oameni spre sudul și vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiaților a căzut în sarcina Italiei, ai cărei reprezentanți trebuie să coordoneze operațiunile umanitare.

Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anunțat astăzi, componența noului “guvern kosovar”, în care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a înlocuit în această funcție pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova în 1992. Era primul semn al marginalizării “președintelui” din Kosovo, fenomen care avea să se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primăveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generală a tuturor albanezilor apți de luptă din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este să organizeze rezistența armată în fața violenței sârbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toți bărbații cu vârste între 18 și 50 de ani au obligația de a se alătura UCK.”

Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia toate prețurile din țară sunt înghețate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezervă valutară considerabilă pentru a pune în aplicare această intenție, fără ca economia să fie afectată. Măsura avea ca principal scop stăvilirea inflației, care ar fi putut exploda.

Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciată la Belgrad este cea a Greciei. Deși membră NATO, Grecia a refuzat să participe la operațiunile militare. Zilnic, demonstrații imense de solidaritate cu sârbii sunt organizate la Atena și în alte orase grecești. Astăzi, s-a anunțat că miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi în capitala iugoslavă, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad și va aduce ajutoare umanitare în valoare de 50.000 de dolari. M-am gândit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo București. Acesta se lăuda de atâtea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e și patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. În ciuda unor declarații de intenție, Dinu cu fotbalistii săi nu aveau să ajungă în Iugoslavia decât după război.

Astăzi, la 15:30, studenții Facultății de Sociologie din Universitatea București au organizat un miting de protest în apropierea Ambasadei SUA, anunță agenția Mediafax. Cu tot cu cei 10 sârbi care protestau ilegal în Piața Universității și care s-au adăugat mitingului, numărul demonstranților nu a depășit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii în Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intenții secesioniste sau revizioniste.

Seara, am fost mai relaxat, pentru că știam că urmează week-end-ul și aveam mai puține transmisii în direct. După ce mi-am transmis corespondența, m-am uitat la știri, însă nu eram prea atent. Parcă spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiați din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mâncat în fugă și m-am întors în camera de hotel, așteptând ora 22:00 în fața televizorului. RTS transmitea în direct un concert de solidaritate cu sârbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat în piața centrala a Salonicului, într-o atmosferă extraordinară. Când a apărut Bregovic și a început să cânte cu formația sa, n-a mai fost nevoie să ascultăm sunetul la televizorul nostru. Toate aparatele sârbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, într-o cameră de la etajele superioare ale hotelului, se dansa în draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui îi păsa?…

Ne-am urcat pe acoperișul hotelului și ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul ușor înnorat. La 22:30, o explozie imensă a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, în zona Sremska Mitrovica, în stânga Novi Sad-ului. Pe la miezul nopții, am auzit o bubuitură dinspre Pancevo și norii s-au înroșit preț de câteva secunde.

Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, să ne spună că va trebui să evacuăm clădirea, pentru că se așteaptă ca una dintre țintele bombardamentului să fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de lângă noi. Eram cam speriați și derutați. Nu știam ce să facem. Era un sentiment ciudat. Deși nu aveam chef să murim printre dărâmături, parcă nu ne venea să ne luăm bruma de lucruri pe care o aveam și să plecăm de nebuni prin Belgrad noaptea. În acea clipă, totul mi se părea absurd: războiul, avioanele, ploaia măruntă de afară, frigul, frica. Mă întrebam ce dracu’ caut eu aici? Și mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, că doar n-o să bombardeze chiar hotelul în care stau! Văzând că n-au cu cine să se înțeleagă, Nelu și cu Mile m-au lăsat în pace și au coborât. Probabil că, pe scări, s-au enervat și ei, că au rămas la taclale în bar.

MApN roman a dezmințit astăzi, speculațiile presei provocate de o știre și o hartă publicate în prestigiosul săptămânal “Newsweek“, conform cărora avioanele NATO ar fi folosit spațiul aerian românesc, anunță Mediafax. Bazându-se pe analiza situației aeriene, monitorizată cu mijloacele de radiolocație, MApN a arătat că nici o aeronavă a NATO nu a solicitat folosirea spațiului aerian al României, în situații neprevăzute sau de urgență.

Bulgarii erau îngrijorati din alt punct de vedere: șeful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anunțat că apărarea antiaeriană bulgară va doborî orice avion care se va apropia la mai puțin de 30 de kilometri de centrala nucleară de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scăpat de sub control sau al cărui pilot s-ar fi catapultat să cadă peste reactoare.

Până la urmă, am coborât și eu de pe acoperiș si m-am dus în cameră. Mă uitam la televizor, unde sârbii se pregăteau să difuzeze trilogia “Războiul stelelor“. Deodată, am auzit o bubuitură puternică, urmată, la câteva secunde, de încă două. Era 0:45. Am alergat la lift și am ajuns, imediat, pe acoperiș. În urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile și cu Nelu. Ne-am uitat de jur-împrejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo!”

În holul hotelului, ne-am întâlnit cu jurnaliștii ruși și cehi. Cu aparatele foto de gât, cu camerele video în mână, se uitau unii la alții și ne întrebau ce a fost lovit. Le-am spus și am ieșit din hotel. Nelu ne-a luat în mașina lui, un Renault 4 în care abia încăpeam și care părea, la fiecare viraj, că se desface în bucăți. Printr-un labirint de străzi, ne-a dus până lângă bulevardul Knez Miloșa. Accesul era blocat de Poliție și mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urlând, către locul unde se aflau cele două sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal și cel republican.

L-am sunat pe Horia Enășel la București și i-am spus ce s-a întâmplat. Mi-a zis să fiu gata să intru în direct, că întrerupem programul, pentru a face loc știrilor. A început o cursă contra cronometru. Trebuia să văd, urgent, ce s-a întâmplat, să știu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard și, la capătul lui, se vedeau două incendii, la dreapta și la stânga străzii, mașini de pompieri, polițiști, soldați, flashurile blitzurilor, o agitație de nedescris. Am grăbit pasul și, deodată, niște polițiști au început să urle la noi: “Plecați de pe trotuar!” Nu știam ce vor, dar am trecut pe șosea și, după câțiva pași, ne-am dat seama. Cu un zdrăngănit strident, bucăți mari din geamurile ferestrelor de la etajele clădirilor cădeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenți și, într-adevăr, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am ținut minte lecția urlată de polițiștii sârbi și – de-a lungul întregului razboi – de câte ori auzeam o bubuitură apropiată, săream de pe trotuar.

Ne-am oprit lângă clădirea Ambasadei României. În pragul ușii de la intrare, Traian Borșan, secretarul ambasadei, și alți câțiva români priveau, îngrijorați, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe stațiile unor polițiști pe lângă care am trecut se auzeau apeluri către ambulanțe, de unde am dedus că existau răniți. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele două ministere. Un cordon de polițiști și militari oprea pe oricine ar fi vrut să treacă mai departe. Cameramani, fotografi, jurnaliști care vorbeau, isterizați, la telefoanele mobile, gură-cască privind speriați, toți formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se despărțeau periodic, pentru a face loc mașinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apă sub presiune spre flăcări. Se golea o cisternă de apă la fiecare 5 minute. Cățărați pe două macarale, pompierii pulverizau, neîncetat, apă peste flăcări. Din locul în care ne aflam, simțeam dogoarea focului și un miros de lemn și benzină arse ne astupa nările. Clădirea Ministerului federal de Interne, situată pe aceeași parte cu Ambasada României, rămăsese în picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei și cu mai multe etaje prăbușite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsă, s-a dărâmat parțial și, din când în când, din interior se auzeau bufnituri și un fel de răpăituri ca de mitralieră. Se pare că, în subsol, a rămas multă muniție, care exploda din cauza flăcărilor. Nu puteam să-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieșeau din trotuar la colțurile străzilor, care – incredibil pentru un român! – funcționau.

Am tras cu urechea la ce vorbeau polițiștii și ceilalti ziariști. Unii spuneau că, asupra centrului Belgradului, NATO  a lansat 8 rachete de croazieră, una de pe un submarin și 7 de pe vase de razboi aflate în Marea Mediterană. Noi nu auzisem atâtea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborâte înainte de a-și atinge ținta. La un colț de stradă, înconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe stradă, când am auzit o explozie, apoi a doua și, după 5-10 secunde, a treia bubuitură.”

Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care m-a anunțat că vom intra în direct înaintea meciului de baschet din NBA pe care îl transmitea ProTV în acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastră să mă lase să transmit din clădire și mi-au găsit o sală liniștită. Eram emoționat. În sfârșit, mă simțeam în priză. Aveam ocazia să fim printre primii care transmiteau în direct evenimentul. M-au sunat din regie și am auzit ultimele pregătiri, apoi genericul știrilor. Cineva apucase să-mi sufle că în studioul de la București este Mihai Codreanu, primul prezentator care ajunsese la sediul ProTV la acea oră târzie din noapte. Transmisia a mers bine. Cel puțin așa mi-au spus cei din studio după ce am terminat. Erau și ei emotionați și mi-au zis că, la unul din mixere – pentru că tehnicienii nu au reușit să ajungă în timp util – a stat chiar Adrian Sârbu. Și că vom mai intra o dată, în pauza meciului de baschet.

Când m-am întors acasă, am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea. Imediat ce a auzit că Belgradul a fost bombardat, Adrian Sârbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul dintre șoferii care erau de servici, i-a pus în brațe lista cu telefoanele redacției și l-a pus să-i cheme pe oameni de acasă. A intrat în studioul de emisie și, calm, a aprins luminile, a pornit camerele și s-a apucat să pregătească transmisia. L-a înlocuit pe unul dintre oamenii care n-au ajuns la timp și totul a ieșit OK. După care a plecat. Nu înainte de a le spune celor care au ajuns la studio să mai întrerupă programul, în pauza meciului, pentru încă o ediție specială a știrilor. Peter Barabas, producătorul executiv al emisiunilor de știri, a fost și el acolo. Pe 2 aprilie își aniversa ziua de naștere, ajunsese târziu acasă și, înainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Când a văzut ce s-a întâmplat la Belgrad, a înghețat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era în clădirea ProTV și înregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Când l-a sunat pe Peter, acesta era deja în mașină, gonind spre ProTV. A ajuns în regia de emisie și a coordonat întreaga ediție specială.

Noi am continuat să ne învârtim în zona incendiilor. Eram bucuroși că ambasada noastră nu a fost avariată și nimeni nu pățise nimic. Au tras doar o spaimă pe cinste, când rachetele au explodat la doi pași de ei. În schimb, o panică imensă s-a instalat în maternitatea de lângă sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-născuții în brațe, au fost evacuate și duse într-un adăpost antiaerian. Atrași de flăcările incendiului, vizibil din orice colț al orașului, belgrădenii au venit să vadă ce s-a întâmplat, deși Comandamentul Apărării civile îi rugase să rămână în adăposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, câteva zeci de tineri, cu ținte în piept, au alcătuit un lanț uman, pentru a-l apăra. Inițiativa a fost chiar a arhitectului podului, a cărui declarație m-a tulburat: “Podurile sunt ca niște ființe vii. În momentele grele, au nevoie să simtă că vii cu sufletul alături de ele.”

Polițiștii ne-au îndepărtat din zona incendiilor, unde au început să apară oficialitățile. Doar cameramanii RTS au putut pătrunde, postul național având exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegația parlamentarilor ruși, în frunte cu Serghei Baburin. Toți erau foarte indignați, iar declarațiile oficiale aminteau că, tot în luna aprilie, dar în 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.

Ne-am întors, obosiți, la hotel și, după a doua transmisie în direct, am reușit să adorm. Era 6:44 și, la 6:00, clădirile bombardate încă mai fumegau.

Share