afrika (13): mauritania. drumul spre nouakchott

by

20 ianuarie 2007

dimineata, imi recuperez toalele lasate la spalat si constat ca frumoasa mauritanianca si-a facut treaba de mantuiala. mai precis, de 100 de ouguiya (30 eurocenti), cat i-am platit. pana sa plecam, dau o tura prin zona. intru in cateva “buticuri”, mai mult sa casc gura, decat sa caut ceva. localnicii sunt prietenosi si incearca sa-ti vanda orice. mai putin alcool, care nu se gaseste niciunde. nici macar o bere. intr-un “bar”, intalnim o frantuzoaica tanara, care statea de o luna in nouadhibou si servea ceai, cafea si sucuri clientilor. lui marcos, brazilianul care se lipise de noi la dakhla, ii place ideea si decide sa ramana si el aici.

prin geamul prafuit al unei colibe descopar din nou niste bijuterii fabuloase, lucrate manual in stil berber. inauntru, dau peste un mos de vreo 100 de ani care nu vorbeste, desigur, nici o limba pe care s-o cunosc si eu. imi aleg cateva coliere si bratari sa le duc cadou in tara, dar constat ca n-am inteles cat costa. mosul imi scrie pe o hartie “200 euro” si i le dau imediat inapoi. totusi, imi cumpar o pipa mauritaniana, intr-o teaca din piele de camila vopsita manual. pipa e un cilindru incrustat cu inele de argint si sidef, ca un portigaret de la inceputul secolului XX, cu un capat conic, cat o unghie, in care se indeasa tutunul. incantat ca am cumparat ceva, batranul imi umple unul din compartimentele tecii cu tutun mauritanian. marunt, dur si negru. fericit de achizitie, ma intorc in camping si imi umplu, tantos, pipa, sub ochii nedumeriti ai francezilor. fara sa observ privirea malitioasa a lui benny. tutunul e minunat ! curat si tare, te izbeste in cosul pieptului ca un ciocan, il simti cum se duce pana in varful degetelor de la maini si de la picioare si, brusc ! iti simti creierul limpede ca o lama de otel, in timp ce ti se zburleste parul pe spinare si oasele craniului iti pocnesc. instantaneu, intelegi de ce-i atat de mic lacasul pentru tutun: mai mult de inca un fum nu ai nevoie. plus o pauza serioasa pana la urmatoarea pipa.

observand ca marea majoritate a oamenilor poarta turban sau ceva asemanator, mi-am cumparat si eu un hawli. adica o panza subtire, dar rezistenta, de culoarea cerului senin, cu degrade pana la albastru spre capete, lat de aproape 1 metru si lung de vreo 3 metri. o nascocire geniala a omului nevoit sa traiasca in desert ! din cateva miscari, benny mi l-a infasurat in jurul capului, transformandu-l intr-un turban. lejer, protejeaza capul de razele soarelui, iar vantul ii misca faldurile, racorind fata celui care il poarta. imediat, am invatat doua feluri de a-l pune in jurul capului si a fost una din cele mai inspirate achizitii facute in africa.

am iesit din nouadhibou pe la 13:00.

Read more

Share

castelul bran

by

cu doua zile inainte de anul nou, am fost sa filmez la bran cu alin oprea (talisman) si miki (k-pital), pentru prima editie din 2010 a emisiunii “aruncati din tren“. produsa impreuna cu prietenii mei de la media factory, era difuzata cu succes in fiecare luni seara pe antena 1. alin si miki trebuiau sa munceasca o zi intreaga si sa stranga cat mai multi bani pentru a ajuta familia unei fetite bolnave.

inevitabil, am ajuns si la castelul bran, unde managerul alexandru priscu a intrat in povestea noastra si le-a dat de lucru. pe miki a pus-o sa vanda bilete la intrarea in parcul castelului, iar pe alin – sa fie ghid pentru un grup de turisti. am filmat cateva momente amuzante, iar partea cea mai frumoasa e cu imaginile din castel.

Share

paul lazarescu si adrian marino

by

recenta lansare a volumului de memorii “viata unui om singur” al lui adrian marino ne-a oferit ocazia, mie si prietenului meu, marius ghilezan, sa-i facem o vizita lui paul lazarescu. personalitate importanta a pntcd, lazarescu a fost prieten bun cu marino, pe care l-a cunoscut in liceu si cu care a fost coleg de celula in inchisorile comuniste. amintirile sale despre adrian marino sunt adevarate pagini din istoria si cultura romaniei, impresionante prin dramatism si prin darzenia cu care o mana de oameni adevarati au stiut sa-si apere ideile.

dupa Revolutia din 1989, paul lazarescu a fost directorul cotidianului taranist “dreptatea“, reinfiintat in februarie 1990.

Read more

Share

cand se inventeaza teleportarea ?

by

vreau sa ajung de la bucuresti la timisoara. cantaresc optiunile: cu masina, cu avionul sau cu trenul ?

cu masina… doar daca as avea ganduri sinucigase. daca o iau prin sibiu, rup masina in doua pe dealul negru, ma lupt cu tir-urile pe valea oltului si distrug tot ce a mai ramas pe portiunea dintre ilia si lugoj. daca o iau prin craiova, ma lupt cu tir-urile si imi fac masina praf intre drobeta turnu severin si lugoj, unde baietii destepti au decopertat soseaua si au uitat s-o mai asfalteze. estimare: 10-12 ore de condus + 10-12 ore de somn, pentru refacere.

cu avionul… doar daca as fi foarte prost. costa 220 de euro dus-intors. mai scump decat pana la londra. estimare: 4-5 ore (cu tot cu drumul pana la aeroport) + gaura serioasa in buget.

plec cu trenul. prima surpriza neplacuta o am la casa de bilete: pentru ca s-a surpat terasamentul la balota, trenul va ocoli prin petrosani. consecinte: pleaca la 22:45 si ajunge la 9:54. desigur, asta in teorie. in realitate, ajunge la 11.10. a doua consecinta neplacuta: tot noi, calatorii, suportam costurile acestui ocol, asa ca biletul costa 240 de lei dus – intors. la cuseta de patru locuri neincalzita. il intreb pe conductor cat costa o cuseta incalzita si se supara ca-mi arde de glume proaste. ne culcam imbracati si dimineata ma duc la toaleta, sa ma spal pe fata. apa, ioc ! incerc in celalalt vagon. la fel. il intreb pe conductor si se enerveaza din nou. vine cu mine la toaleta: “cum nu merge ?” imi arata, triumfator, un firicel sfios care se prelinge timp de doua secunde, urmat… pic, pic, pic… de trei picaturi de adio. ma abtin cu greu sa nu-l arunc din tren.

2010, romania, uniunea europeana. cand ziceati ca se inventeaza teleportarea ?

Share

afrika (12): mauritania. drumul spre nouadhibou

by

19 ianuarie 2007

ne-am trezit devreme si am plecat la drum la 7:30. trebuia sa ajungem cat mai devreme in la gouira, punctul de frontiera, sa iesim din maroc, sa strabatem no man’s land (o fasie de 3 kilometri) si sa intram in mauritania inainte de pranz, cand granita se inchidea. dupa ce am iesit din dakhla, marko si jean-louis s-au luat la intrecere pe soseaua dreapta, gonind in paralel cu 180 de km la ora. din nou, in prima parte a zilei, cerul era acoperit de o pacla care ne proteja de razele soarelui. conducem zeci de kilometri cu desertul cameleonic in stanga si coasta atlanticului in dreapta. pe masura ce ne apropiem de granita, nisipul devine tot mai murdar si peisajul tot mai selenar. la 142 de kilometri de nouadhibou oprim intr-o benzinarie. dupa ce ne depasesc patru jeep-uri decapotate, vopsite in culori de camuflaj, pline de tuaregi cu capetele acoperite cu turbane, culmea ! in fata noastra, alimenta un jeep tot cu “07” pe numarul francez al placutei de inmatriculare. bucurie mare pe francezii mei: gasisera pe unii tot din ardeche !

dupa ce ajungem la punctul de frontiera, cat stam la coada de 4-5 masini, jean louis scoate un tub si doua carpe din bumbac si, impreuna cu marko, se apuca si dau un lustru temeinic pe capotele masinilor. clientii mercedes-ului si ai peugeot-ului ne asteptau in no man’s land si trebuiau impresionati.

Read more

Share

afrika (11): maroc. spre dakhla

by

18 ianuarie 2007

o dimineata de vis ! din oaza in care dormisem am privit rasaritul soarelui dintre dunele de nisip. ce priveliste ! ne-am adunat lucrurile si ne-am intors in laayoune, cautand drumul spre dakhla. ne-am descurcat destul de greu. eram inca sub vraja noptii din oaza, nu exista nici un indicator, iar localnicii intelegeau, fiecare, altceva si ne explicau tampenii. pana la urma, am iesit din oras pe directia cea buna, pe sub doua imense porti boltite. am mai vazut doi politisti cu radare tip pistol si apoi, desertul !

goneam pe o sosea neteda ca in palma, dreapta, al carui capat se pierdea la orizont. in stanga – desert. in dreapta – desert si, uneori, plajele atlanticului. in putinele asezari de pe drum, casele erau protejate de un gard de bolovani in care se oprea nisipul imprastiat de vant. uneori vedeai adevarate dune sprijinite pe zidurile mai inalte. seb, care era la volanul “zebrei”, avea chef de condus.

Read more

Share

aruncati din tren: minodora live @ alutus, mangalia

by

in timpul filmarilor pentru episodul de la mangalia din “aruncati din tren“, minodora si printesa brianna caradja au gasit restaurantul clubului sportiv “alutus“, in care au organizat un mic moment artistic. minodora a cantat trei manele de mare succes, spre deliciul publicului aflat intamplator la mese. printre ei, fratele lui banel nicolita, care a savurat, alaturi de doamna mariana, care ne-a ajutat la filmari, celebrele piese “as da zile de la mine“, “daca as sti ziua cand mor” si “asa suntem noi, femeile“.

pentru micul spectacol, minodora si printesa brianna caradja au primit 300 de lei din partea clubului, 55 de lei, adunati de la personalul localului, si alte cateva sute de lei de la clientii din restaurant. banii s-au adaugat la suma stransa de-a lungul zilei de filmare (7.075 lei, in total) si au fost donati paulei blagoci din mangalia, care are nevoie de mai multe operatii pentru corectarea unor malformatii congenitale.

Share

tokyo sex destruction live @ setup venue, timisoara

by

spaniolii de la tokyo sex destruction vin sambata, 27 februarie 2010, sa cante la timisoara, in setup venue ! stilul: psychedelic punk / garage rock’n roll. 7 albume, ultimul – the neighbourhood – scos anul trecut. peste 100 de concerte anual, cele mai multe in franta, unde sunt foarte iubiti. cei 4 membri ai formatiei – rj sinclair (voce, chitara), rr sinclair (voce, chitara), sf sinclair (voce, bass) si jc sinclair (voce, drms, orga) – si-au luat numele de la john sinclair, lider al grupului the white panther party, o legenda a culturii underground americane, considerat de fbi drept una din cele mai periculoase organizatii revolutionare din sua 🙂 influente: mc5, the sonics, the make-up sau the international noise conspiracy.

concertul este organizat de micko (miodrag todorov), un prieten drag, ajutat de un guru al scenei muzicale timisorene: emil biebel. va fi plin de prieteni, unii veniti tocmai de la barcelona, toronto sau belgrad pentru acest show. after party-ul va fi asigurat de mr.h (anonim tm).

“the band is sex by all means, both in sound and appereance !” scriu criticii despre tokyo sex destruction. asadar, let’s party !

Share

the imaginarium of doctor parnassus: pure terry gilliam

by

imi era dor de un film al lui terry gilliam, asa ca am fost foarte fericit cand a aparut “the imaginarium of doctor parnassus“, desi cativa prieteni m-au avertizat ca au fost dezamagiti. mie mi-a placut. e un basm despre bine si rau, despre forta imaginatiei, despre… terry gilliam in stare pura ! un regizor genial care se joaca cu imaginea, care nu are nevoie de sute de milioane de dolari pentru a construi un univers fantastic, ci o face in stilul cu care ne-a obisnuit din perioada monty python, cu decoruri sau peisaje inspirate din pictura naiva. arca, unul din motivele preferate ale lui gilliam, este de aceasta data vagonul fabulos al unui teatru ambulant ce bantuie tras de cai prin londra zilelor noastre. personajele sunt la fel de halucinante. christopher plummer joaca rolul lui doctor parnassus, un amestec ciudat de guru indian si sarlatan medieval. lily cole, una din cele mai stranii manechine din lumea modei, este valentina, fiica ingenua a doctorului, destinata unui diavol pervers interpretat de tom waits. desigur, nu lipseste un pitic si un adolescent bun la toate si indragostit de valentina, iar personajul cel mai complex din film – dubiosul tony – este jucat de 4 actori, printr-o geniala gaselnita a regizorului, confruntat cu moartea subita a lui heath ledger cand se filmase doar o treime din scene. asa ca personajul ia cand infatisarea lui johnny depp, cand pe cea a lui jude law, cand pe cea a lui colin farrell.

“women wants shoes. let’s do shoes !” spune gilliam intr-un interviu despre universul pe care il descopera cei care trec prin magica oglinda care ii introduce – cu ajutorul doctorului parnassus – in lumea propriei imaginatii. metafora perfecta a ecranului care ii arunca pe cinefili – cu ajutorul marilor regizori – in fantasticul lumii de celuloid.

Share

aruncati din tren: crina matei & silviu biris live @ patchouli, arad

by

printre incercarile la care au fost supusi actorii crina matei si silviu biris in timpul filmarilor de la arad pentru “aruncati din tren” a fost si o proba obligatorie: sa se impresarieze reciproc si sa improvizeze un mic spectacol intr-un loc public. am ales clubul “patchouli” din centrul orasului. aici, crina matei a recitat o parodie moderna a “scrisorii a III-a”, iar silviu biris a cantat fragmente din spectacolul de cabaret “d’ale bucurestilor“.

Share