tactica nato

target: viața sârbilor fără apă și curent

by

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

“Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava“ din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

Share

target: NATO bombardează Ambasada Chinei

by

7 mai 1999

În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.

Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.

NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.

Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.

Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.

“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.

“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.

“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.

În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”

Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”

“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”

Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.

La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.

După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors pe acoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.

Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.

“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.

N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.

O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.

Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.

Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.

Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.

Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.

I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.

Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.

Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.

Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.

Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.

La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.

La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.

Share

target: NATO bombardează încă un autobuz cu călători, lângă Savine Vode

by

3 mai 1999

În această dimineață, nu cred că au sunat sirenele încetării alarmei aeriene. Probabil, din cauza penei de curent. Sau, poate, de oboseală, nu le-am mai auzit noi. În schimb, la 11:15, am sărit în sus din cauza unei bubuituri puternice, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Am alergat pe acoperiș, dar n-am reușit să vedem nimic. Cerul perfect senin, de un albastru ireal, mi-a umplut ochii de lacrimi. Parcă aveam nisip sub pleoape.

Sârbii au anunțat că, în urma raidului de azi-noapte asupra orașului Valjevo, 34 de persoane au fost rănite, iar două, ale căror case au fost distruse, sunt date dispărute. În timpul atacului asupra a ceea ce a mai rămas din fabrica “Krusik“, o rachetă lovise o zonă locuită din apropiere, iar spitalul, situat la 60 de metri de fabrică, a fost serios avariat. Pentru ca oricine să-și poată da seama de proporțiile distrugerilor, sunt suficiente povestirile martorilor oculari, care au spus că în 3 minute, asupra cartierului în care se află fabrica au fost lansate 50 de proiectile de mare putere.

Am avut o dimineață de coșmar. Am plecat spre Media Center și, când ne-am așezat în fața computerului și am cerut barmanului să ne aducă o cafea, acesta ne-a zâmbit trist, arătând spre robinet: “Nu avem apă.” M-am uitat la fața lui Mile Cărpenișan și mi-am dat seama că nici eu nu arătam prea bine. Ne-am trezit umblând ca niște somnambuli, printre alți somnambuli ca noi – pentru că sârbii sunt mari consumatori de cafea – căutând disperați o cafenea unde să curgă apa. N-am găsit în tot centrul și, când ne-am întors la Media Center, se luase din nou curentul și am fost nevoiți să mai așteptăm o oră, ca să putem folosi telefoanele fixe, conectate într-o centrală digitală, alimentată – desigur – cu energie electrică.

Am trecut și pe la Centrul militar de presă, ca să ne ridicam noile acreditări, dar nici acolo nu a fost curent și ne-au chemat a doua zi. Am aflat că Armata iugoslavă a interzis, începând de ieri, traficul în apele teritoriale ale țării. Decizia a provocat noi tensiuni între cele două țări ale Federației Iugoslave, deoarece porturile de la Marea Adriatică se aflau în Muntenegru. Imediat, Jusuf Kalamperovic, ministrul muntenegrean al Transporturilor, a protestat, cerând redeschiderea navigației. Zâmbind pe sub mustață, un colonel sârb ne-a explicat că iritarea este provocată de blocarea în larg a unor vapoare cu țigari și alte mărfuri de contrabandă, care urmau să ajungă în portul Bar.

Numărul trenurilor de marfă care tranzitează Vama Curtici s-a dublat de la începerea bombardamentelor asupra Iugoslaviei, transmite corespondentul Mediafax. Prin vama arădeană intra și ies, în medie, 800 de vagoane cu marfă pe zi, grupate în nouă perechi de trenuri, a declarat Gheorghe Caba, șeful Stației CFR Curtici, traficul fiind comparabil cu cel din timpul războiului din Bosnia. De asemenea, s-a intensificat și traficul rutier prin punctele de frontieră. Dacă în luna martie, prin vămile Vârșand și Nădlac treceau aproximativ 900 de autovehicule în 24 de ore, în luna aprilie au trecut peste 1.300 în același interval de timp.

 

Mai târziu, a venit vestea unei noi “pagube colaterale“. La ora 13:30, un autobuz plin cu călători, care efectua o cursă între Djakovica și Podgorica, a fost lovit de două rachete trase din avioanele NATO care atacau regiunea orașului Pec. Autobuzul se afla la 5 kilometri de granița dintre Kosovo și Muntenegru, în apropierea satului Savine Vode. Pasagerii au fost proiectați prin geamurile autobuzului, iar un crater de 30 de metri diametru și 15 metri adâncime a apărut la nici 20 de metri de vehiculul distrus.

Conform autorităților iugoslave, 20 de persoane au murit pe loc, iar alte 43 au fost rănite (dintre care 23 grav). Majoritatea pasagerilor erau bătrâni, femei și copii. Intervenția echipelor de prim-ajutor nu a fost posibilă decât după 2 ore, deoarece avioanele continuau să lanseze în zonă bombe cu fragmentație. Era cel de-al treilea autobuz distrus în atacurile din ultimele 4 zile, iar sârbii au acuzat NATO că lovește intenționat astfel de vehicule, pentru a semăna teroare.

Alianța Nord-Atlantică a deschis o anchetă asupra informațiilor privind bombardarea de către aviația sa a unui autobuz aflat în apropiere de Pec, despre care surse sârbe au afirmat că s-a soldat cu cel puțin 17 morți și 20 de răniți, a afirmat un purtător de cuvânt militar al NATO. Alianța negase inițial că ar fi bombardat autobuzul.

În fine, după ora 17:00, am putut să bem prima cafea din această zi. Belgradul avea din nou curent electric. E greu de imaginat ce placere este să-ți bei cafeaua pe care o așteptai de dimineață. Deja ne cumpărasem lumânări groase de la vânzătorii ambulanți, care au invadat străzile încă de dimineață, de parcă ar fi știut că NATO va bombarda instalațiile electrice iugoslave și de două săptămâni numai lumânări au fabricat. Oricum, iluminatul stradal nu a mai fost restabilit și în toate apelurile repetate la radio și televiziune, oamenii erau rugați să nu folosească aparatele mari consumatoare de energie. Alimentarea cu apă a capitalei încă avea de suferit și nu se găsea pâine niciunde.

Când am ajuns la hotel, recepționerul ne-a anunțat că au mai sosit doi români. Pictori, spunea el, arătând către o masă a barului. Acolo, lângă Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” și George Roncea, ședeau doi bărbați. Unul mărunțel, cu barbă, agitat ca un spiriduș, iar celălalt înalt, cu părul cărunt și fața parcă dăltuită într-o stâncă. Pictorii bucureșteni Octavian Penda și Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitația Uniunii Artiștilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expoziție cu lucrările lor și ale Luminiței Ciupitu. Aceasta se îmbolnăvise și nu a putut veni cu ei. Artiștii sârbi au apreciat că este primul gest de solidaritate venit din partea unor români, de la începutul războiului. Coincidență: astăzi, a doua știre, după bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit căreia, Ministerul român al Apărării anunțase că, din spațiul aerian românesc, pe care NATO îl putea folosi la discreție, făceau parte și aeroporturile și instalațiile aferente.

Am stat mult cu ei la masă, după ce ne-am terminat transmisiile pentru emisiunile de știri și ne-au povestit ce mai era prin țară. Erau tare fericiți că ne-au cunoscut, ceea ce ne-a încântat. Le-am înșirat sfaturile noastre despre cum să se comporte în timpul raidurilor aeriene și i-am chemat să stea cu noi pe acoperiș.

Un român a fost împușcat în abdomen în această noapte, pe malul iugoslav al Dunării, unde ajunsese cu barca, cu scopul de a vinde câteva canistre cu benzină, transmite corespondentul Mediafax. Cezar Tincu, în vârstă de 30 de ani, din Moldova Veche (Caraș-Severin), a plecat spre Iugoslavia pe Dunăre, într-o barcă metalică având motor Johnson. Ajuns pe malul sârbesc, el a fost împușcat, reușind cu dificultate să se întoarcă cu barca în România și să ajungă în localitatea Pescari, unde a acostat lângă grădina lui Gheorghe Caracuancea. Proprietarul grădinii l-a găsit în jurul orei 1:00 și a anunțat imediat grănicerii. Tincu era în stare critica și a povestit că a fost împușcat de sârbi. Medicii au declarat după operație că tânărul și-a revenit din comă.

Deși a fost senin și au început spectaculos, atacurile NATO din această seară au fost de mică intensitate. La 21:45, eram deja pe acoperiș și auzeam vuietul avioanelor. Ceva mai devreme, fusese atacată periferia orașului Kraljevo. Acum, tirurile furibunde ale antiaerienei iugoslave din jurul Novi Sad-ului indicau direcția atacului. Aici, o rachetă a lovit sediul televiziunii, urmată, după 10 minute, de o a doua și de flăcările unui puternic incendiu. Piloții NATO au folosit aceeași tactică mârșavă ca la bombardarea clădirii General Stab din Belgrad: au lovit aceeași țintă, la un interval de 10-15 minute, punând în pericol echipele de intervenție. Din fericire, în sediul Televiziunii Novi Sad nu se afla nimeni în momentul atacului, așa că nu au existat victime. De altfel, după distrugerea în 23 aprilie a clădirii RTS din Belgrad, puține posturi de televiziune mai îndrăzneau să-și țină echipe de serviciu peste noapte, preferând să difuzeze filme non-stop.

N-au trecut decât câteva minute și am văzut antiaeriana Belgradului în acțiune. La un moment dat, pe un unghi de 180 de grade, întreg orizontul era acoperit de proiectilele trase de sârbi. Am auzit câteva explozii puternice dinspre cartierul Rakovica, unde au fost atinse mai multe clădiri. Apoi am văzut flacăra unei explozii dinspre aeroportul Batajnica. Alte 3 proiectile au explodat în cartierul Strazevica, după care avioanele s-au îndepărtat, urmărite de bateriile artileriei sârbe. Au mai venit o dată asupra Belgradului la 3:30, când am auzit patru explozii undeva la periferie.

Agim Ceku, care a luptat împotriva trupelor sârbe în razboiul din 1993, a preluat comanda UCK. La începutul anului, Ceku demisionase din Armata croată, unde ocupase o funcție echivalentă cu cea de general și a urmat mai multe cursuri de specializare. Nu era prima oară când sârbii acuzau autoritățile de la Zagreb de implicare în conflictul din Kosovo. Generalul Rahim Ademi, cel mai înalt responsabil militar croat de origine albaneză, este unul din principalii strategi ai operațiunilor de gherilă ale UCK.

Share

target: sârbii capturează 3 soldați americani

by

31 martie 1999

Degeaba am încercat să mai dorm câteva ore, după ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile dimineții de la ProTV. La 7:22, sirenele sunau din nou, anunțând încă o alarmă aeriană. Ceva mai târziu, am auzit câteva bubuituri dinspre Avala si Pancevo. Am plecat spre centru pe jos, însă nimeni nu părea prea înfricoșat de zgomotul exploziilor și nici de tirurile antiaerienei care – ce-i drept – nu se vedeau la fel de bine ca noaptea. Din contră, oamenii își vedeau de treabă și începeau să se adune în Trg Republike, pregătindu-se pentru un nou concert-protest. De azi, locuitorii din cartierele periferice au la dispoziție autobuzele unor firme particulare care îi aduc gratuit la concert. Nu pot trece cu vederea acest amanunt, pentru că, de mâine, carburanții vor fi raționalizați. De teama Poliției, bișnițarii nu îndrăzneau să facă speculă cu benzină, iar marca germana se vinde, la negru, pentru 10 dinari. Cursul oficial este, în continuare, de 6 dinari pentru o marcă, însă nici o bancă nu mai vinde valută, cum se întâmpla înainte de izbucnirea războiului. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Ministerul de Interne iugoslav va distribui bonuri de 40 de litri de benzină pe lună fiecărui sofer. Taximetriștii vor primi 150 de litri lunar, firmele care au activitate în domeniul comercial sau alimentar – 50 de litri pe lună, iar producătorii agricoli – 40 de litri lunar, pentru a-și duce marfa la piață. Am aflat că, în Muntenegru, continua să se găsească benzină, care se vinde cu 7,5 dinari/litru.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că, deși nu au fost încă bombardate, sirenele alarmei aeriene au sunat la Niș, Novi Sad și Podgorica. Am răsfoit ziarele, ne-am uitat pe știrile agențiilor de presă, însă niciunde nu se anunța că NATO a respins propunerea transmisă de Milosevic prin Evghenii Primakov. Doar că, după ce a plecat de la Belgrad, premierul rus s-a dus la Bonn și apoi la Bruxelles. În schimb, ne-am tăvălit de râs citind că Milosevic i-a mulțumit președintelui libian Muammar Al Gaddafi, pentru că a făcut apel la Alianța Nord-Atlantică să oprească bombardamentele asupra Iugoslaviei.

Cotidianul “International Herald Tribune” a afirmat, în numărul său de astăzi, că luna trecută, o delegație de ofițeri ai Aviației și Apărării antiaeriene iugoslave ar fi vizitat Irakul. Ei ar fi stat de vorbă cu responsabilii militari irakieni despre tactica folosită de avioanele americane în confruntarea cu aviația de vănătoare și artileria antiaeriană a arabilor. Ziarul afirma că, în schimbul acestor informații confidențiale, sârbii ar fi oferit piese de schimb pentru avioanele de fabricație rusească din dotarea armatei lui Saddam Hussein.

Astăzi, am înțeles că voi rămâne (oare pentru cât timp?) singurul corespondent al ProTV aici. M-au sunat din țară și mi-au spus că o echipă a ProTV se afla la Timișoara și încearcă să intre în Iugoslavia. Era Adrian Neagu, cu Romeo Diaconescu, Cristi Pușcaș și un șofer, Aurel Urduban. L-am sunat pe Adi Neagu și l-am sfătuit să meargă la Consulatul Iugoslaviei de la Timișoara, de unde să obțină o hârtie care să-i permită accesul la sârbi. Mi-au trimis prin fax toate datele lor și le-am dus la Centrul militar de presă, rugându-i pe cei de acolo să-i ajute. Ofițerul care a luat hârtia nu a spus nimic și a intrat în biroul unde se luau toate deciziile.

Deși, chiar și acum, cetățenii români nu au nevoie de vreo viză pentru a intra în Iugoslavia, când e vorba de jurnaliști, lucrurile s-au schimbat. Trebuie făcută o cerere la ambasada din București sau la consulatul din Timișoara. Hârtia e trimisă la Belgrad unde, în funcție de ziarul sau de postul de televiziune la care lucrezi, în funcție de atitudinea acestora față de războiul din Iugoslavia, în funcție de articolele sau reportajele realizate până acum, se ia o decizie. Poți aștepta după o aprobare de acest gen chiar și două săptămâni. Dacă răspunsul e pozitiv, ți se aplică o viză de intrare în pașaport și nu ai probleme până la Belgrad. Unde te așteaptă ritualul acreditărilor de război. Ei bine, colegii mei nu au fost nevoiți să aștepte două săptămâni. Li s-a spus “Nu” după doar două ore de așteptare. Vreme în care li s-au reproșat toate știrile apărute la ProTV de când a început războiul.

“Nu există opoziție pe timp de război,” a declarat Vuk Draskovic, într-un interviu publicat astăzi, în cotidianul bulgar “24 ceasa“. “Singurul efect pozitiv al bombardamentelor este acela că ne-am uitat divergențele, luptele și ipocrizia din viața politică internă. În acest moment, suntem toți sub același drapel, într-un partid care poartă numele de Iugoslavia.”

Această explicație simplă a atitudinii sârbilor în fața raidurilor aeriene am simțit-o și am înțeles-o încă din primul minut. Mi-a fost, însă, foarte greu să o explic celor din țară, care mă ascultau în fiecare zi și nu m-am mirat prea tare că occidentalii nu au înțeles-o deloc. Vuk Draskovic a pus “punctul pe i” în interviul său, ridiculizând afirmațiile SUA că atacurile NATO nu sunt îndreptate împotriva poporului sârb: “Bombele cad pretutindeni în țară și distrug până și grădinițe de copii. Suntem gata să le dăm albanezilor ceea ce noi nu am putut obține pentru sârbi în Croația și Bosnia. Purificări etnice au fost efectuate și de către Armata croata asupra unui milion de sârbi, dar NATO nu a avut nimic de spus atunci.”

Procurorul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), Louise Arbour a anuntat, astăzi, inculparea lui Zeljko Raznatovic – celebrul Arkan, cum era supranumit – pentru crime comise în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Replica lui Arkan a venit imediat, într-un interviu acordat CNN: “Tribunalul Internațional de la Haga este un tribunal politic. Nu am violat și nu am ucis civili nevinovati.” Arkan a avertizat că, deși până acum nu au făcut-o, în cazul unei intervenții terestre, el și soldații săi vor merge să lupte în Kosovo.

Am coborât puțin în Trg Republike, unde avea loc obișnuitul concert de protest împotriva agresiunii NATO. Mii de oameni se adunaseră în fața scenei. Mi-a venit greu să mă întorc la computer, pentru a afla și a transmite ultimele știri. Impresionante eforturile și imaginația sârbilor de a-și manifesta indiferența față de bombardamente și protestul! Un șir de superbe manechine au defilat, în aplauzele mulțimii, într-o paradă intitulată “Moda împotriva agresiunii NATO”. Printre pancartele purtate de manifestanți a apărut una nouă, pe care scria “Avem F-117 din dezmembrări“. Și încă una: “Columb, băga-mi-aș picioarele în curiozitatea ta!”

Moda concertelor s-a extins și în alte orașe. La Novi Sad, in Piața Libertății, oamenii se adunau la concertul numit “NATO omoară Europa“, în timp ce, în orașul Pirot, demonstrația se chema “Mai bine ascultăm muzică, decât avioane”. După modelul occidental al melodiei “We Are the World”, devenit clasic deja, marile staruri pop ale sârbilor au înregistrat o piesă numită “Imi iubesc tara“, care avea să fie difuzată de atâtea ori pe posturile de radio și televiziune, încât am învățat-o – fără eforturi deosebite – pe de rost. De asemenea, a fost “scoasă de la naftalină” o piesă mai veche a grupului Riblja Corba, devenită, brusc, de mare actualitate, ale cărei versuri spuneau: “Avionule, îți voi rupe aripile!”

“Detest ideea de a continua această campanie în timpul Sărbătorilor de Paști,” a afirmat Bill Clinton, într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, “însă detest si mai mult ideea de a înceta această campanie, în timp ce Milosevic va continua să distrugă casă cu casă, sat dupa sat și să ucidă oameni nevinovați. Oprirea bombardamentelor nu ar servi la onorarea unui astfel de eveniment.”

Pe de altă parte, Rudolf Scharping, ministrul german al Apărării, a anunțat că, în următoarele raiduri, NATO ar putea evita țintele din Republica Muntenegru, deoarece această țară se distanțează tot mai mult de președintele iugoslav Slobodan Milosevic și, oricum, tintele importante din punct de vedere militar ar fi fost atinse.

Într-un comunicat al Partidului Democrat, sârbii erau convinși că Bill Clinton nu are de gând sa renunțe la agresiunea împotriva Iugoslaviei și că bombardamentele vor continua. Zvonurile răspândite printre oameni erau de rău augur. Se spunea că vor fi bombardate Ministerul de Externe si cel al Apărării, situate în mijlocul Belgradului, nu departe de Ambasada României de pe bulevardul Knez Milosa. De altfel, AFP anunțase, citând surse diplomatice, că nu mai există în Iugoslavia “sanctuare” care să fie cruțate de bombardamentele avioanelor NATO. Comandorul britanic David Wilby justifica extinderea raidurilor aeriene anunțând că sârbii ar fi deschis focul cu armament greu asupra unor coloane de refugiați albanezi care încercau să plece din Kosovo.

S-a difuzat, în sfârșit, și știrea că inițiativa lui Evghenii Primakov de a aduce pacea a eșuat, însă într-o variantă îndulcită, în care se sublinia că Boris Elțîn este mulțumit de misiunea premierului său.

Fred Eckhard, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, a declarat, astăzi, că organizația nu deține probe suficiente pentru a putea vorbi de un genocid comis de forțele sârbe contra albanezilor.

S-a anunțat că peste 5.000 de oameni au rămas fără slujbă la Cacak, după ce rachetele lansate de avioanele Alianței au distrus fabrica “Sloboda“. Pagubele sunt estimate la peste 300 de milioane de dolari și, într-adevăr, imaginile pe care le-am văzut filmate acolo arătau că nu au mai rămas prea multe ziduri în picioare. “Uzina noastră, care producea exclusiv aparate electromenajere, este distrusă în proporție de 80 %,” a afirmat directorul Complexului “Sloboda”, Radomir Ljujic. Aici lucrau peste 4.000 de persoane, care asigurau venituri pentru alte circa 20.000, într-un oraș cu 75.000 de locuitori. Valoarea uzinei era de circa 700 de milioane de dolari și avea o cifră de afaceri de 3 milioane de dolari anual.

În buletinul de stiri al RTS au fost aspru infierate aceste lovituri aeriene, mai ales că – spuneau sârbii – fabrica producea aragaze și alte aparate de uz casnic. Era același tip de aragaze pe care le produceam și noi, pe vremuri, la Cugir 🙂 Am stat la o bere cu jurnaliștii ruși, care au obținut permisiunea de a vizita ruinele fabricii. Nu au avut voie să meargă peste tot, pentru că li s-a explicat că, în interior, se află mai multe rachete neexplodate. Ei ne-au arătat niște șuruburi ciudate, pe care le-au găsit printre dărâmături. Zâmbind cu subînțeles, ne-au povestit că i-au întrebat pe oficialii sârbi care îi conduceau prin fabrica distrusă ce părți ale aragazelor sau uscătoarelor de păr sunt asamblate cu astfel de șuruburi? Pretinzând că nu prea se pricep la aragaze, aceștia au aruncat șuruburile la gunoi. Gheorghii, unul dintre ruși, a scos din buzunar unul dintre șuruburile găsite la Cacak și l-a pus pe masă. “Avem și noi aragaze care au astfel de șuruburi,” ne-a spus el. “Au o cadență foarte bună și se încarcă ușor…”

Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la ora 19:00, am văzut la televizor o corespondență de la Washington DC, în care se relata că NATO intenționează să-și întețească bombardamentele. La jurnalul RTS, am văzut mai multe reportaje despre distrugerile provocate de raidurile aeriene. Zeci de sate au fost afectate, a fost lovită autostrada Niș-Pristina și 5 proiectile au explodat, în această după-amiază, în zona orașului Novi Sad. Sârbii au acuzat că, în localități, sunt lansate din avioane bombe cu fragmentatie (“kasetne bombe”, cum le spuneau ei), interzise prin tratatele internaționale. Nu prea știam ce sunt aceste bombe, dar aveam să aflu mai târziu.

Spre uimirea mea, au trecut repede peste informația că rușii și-au trimis vasele de razboi spre Marea Adriatica. De altfel, nici reprezentanții Pentagonului nu au fost prea îngrijorați, comentând că este dreptul Rusiei să-și trimită navele în apele internaționale, însă James Rubin a declarat că nu este un gest foarte fericit din partea lui Elțîn, în contextul actual. În schimb, minute în șir am putut urmări imagini din o grămadă de orașe din lume, în care au fost organizate demonstrații împotriva atacării Iugoslaviei de către Alianța Nord-Atlantica. Slobodan Milosevic a înaintat în grad mai multi generali, iar la Kragujevac, a avut loc un mare miting de protest.

Conform AFP, astăzi, Ibrahim Rugova i-a invitat pe jurnaliștii străini la el acasă, pentru a demonstra că nici el, nici familia sa, nu au pățit nimic. La rândul său, Serviciul de presă al NATO a anunțat că Fehmi Agani, consilierul principal al lui Rugova, despre care s-a spus că ar fi fost asasinat de sârbi, este în viață.

Am coborat la cină puțin neliniștiți. Cu o pauză de 30 de minute, alarma aeriană nu mai fusese ridicaăa de 24 de ore. La ora 20:00, câteva bubuituri extrem de puternice au zguduit un cartier din apropierea centrului orașului. Ne-am urcat pe hotel, dar nu se vedea nimic. După ce am mâncat, am stat la taclale cu Nelu Madjinca și vreo doi-trei sarbi, care spuneau că, deja, 10 dintre piloții avioanelor americane doborâte ar fi fost capturați de Armată. “Și unde sunt? De ce nu îi arată lumii?” a întrebat Mile. “Stați liniștiți,” ne-au explicat ei. “Au fost filmați și vor fi prezentați la momentul potrivit.” Voiau să spună că atunci când moralul oamenilor va mai scădea.

La știrile de seară ale RTS, am rămas cu gura căscată: sârbii arătau trei soldați în uniforme ale Armatei americane, pe care i-au capturat lângă granița cu Macedonia. Spre hazul general, crainicul a explicat că doi dintre ei aveau nume “curat” americane: Andrew Ramirez și Steven Gonzales. Al treilea era Christopher Stone. Păreau speriați și unul dintre ei avea ochiul învinețit de un pumn bine plasat. Imaginile păreau luate din timpul unui interogatoriu, însă nu aveau sunet.

NATO a confirmat capturarea celor trei militari americani, însă a precizat că făceau parte din “Căștile albastre” conduse de ONU, însărcinate, de 3 ani, să protejeze frontiera dintre Iugoslavia și Macedonia și nu aveau nici o legătură cu operațiunile Aliantei. Jim Kout, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, a declarat pentru AFP că ei se aflau într-un jeep care patrula pe o șosea din regiunea Kumanovo, în interiorul Macedoniei. În jurul orei 14:30, după ce s-au despărțit de restul convoiului, jeep-ul americanilor a fost ținta unor tiruri de arme ușoare, au cerut ajutor prin stațiile de emisie-receptie, însă au fost nevoiți să se predea. Purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite Fred Eckhard a declarat, însă, că militarii se aflau sub comandament american și nu sub coordonarea ONU, întrucât mandatul “căștilor albastre” din Macedonia a expirat în 28 februarie.

Puteți vedea imaginile cu cei 3 militari americani capturați de sârbi începând cu minutul 2:56 al acestui videoclip:

În continuare, s-a anunțat că 7 nave rusești au fost trimise în Adriatica, că Rusia nu mai recunoaște embargoul împotriva Iugoslaviei și va livra sârbilor armament, în special rachete sol-aer.

Știrea care a indignat pe toata lumea și care ne-a mirat și pe noi venea, însă, de la Washington D.C. Am văzut, stupefiați, imaginile evacuarii Ambasadei iugoslave din capitala americană. Lăsând la o parte eleganța celui care se știe puternic, polițiștii americani au venit în miez de noapte și i-au luat, destul de dur, pe sus, pe diplomații sârbi, fără să-i lase să-și strângă bagajele, au sigilat clădirea și i-au expulzat. Așa s-au gândit oficialii americani să răspundă declarației autorităților de la Belgrad că au rupt relațiile diplomatice cu SUA. Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a precizat că a fost urmată procedura normală în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Statele Unite a pus sechestru pe Ambasada Iugoslaviei, iar diplomații sârbi au plecat la New York, urmând să se întoarcă acasă.

La un moment dat, una din știrile RTS arăta un stadion gol din Pec. Am ascultat cu atenție ce zicea crainicul, pentru că nu îmi imaginam că ar fi avancronica vreunui meci de fotbal. Sârbii prezentau imaginile pentru a dezminți informația anunțată de oficialii NATO, conform căreia stadionul ar fi fost transformat într-un adevărat lagăr de concentrare pentru etnicii albanezi. Liga Democratica din Kosovo (partidul albanezilor), care răspândise zvonul, a pretins că peste 3.000 de locuitori din Pec ar fi fost adunați aici de unitățile de Poliție și forțele paramilitare sârbe.

Potrivit agenției Mediafax, autoritățile de la București au aprobat astăzi, intrarea în România a 600 de chinezi, care se vor refugia din Iugoslavia. Aceștia vor fi cazați, temporar, la Băile Herculane, fără a beneficia de statutul de refugiat politic, până se vor hotărî dacă se întorc în Iugoslavia sau pleacă în China. De asemenea, Guvernul român a decis alocarea unor ajutoare în valoare de 250 de milioane de lei, constând în haine și alimente, pentru refugiații sârbi și albanezi ajunși în județele Timiș și Caraș-Severin.

După jurnal, la televizor a fost difuzat filmul “Dansând cu lupii“, cu Kevin Costner și ne-am hotărât să dormim puțin, pentru că afară erau nori plumburii și nu se auzeau avioane. În Kosovo, însă, nu era la fel. Puțin după ora 21:00, NATO a atacat Priștina. Mai multe proiectile au distrus sediul forțelor speciale sârbe, situat într-o clădire din centru. Alte câteva rachete au explodat la periferia de sud a orașului. De asemenea, au fost bombardate orașele Pec, unde bombele au căzut chiar lângă Patriarhie, Vranjevac, Dragodan și Kosovska Mitrovica. La 23:15, unul din proiectilele care au explodat în orașul Uzice a căzut în livada țăranului Milutin Laketic.

Postul local de radio a anunțat că antiaeriana ar fi reușit să mai doboare un avion inamic la Pozega, iar pilotul a fost capturat de săteni. N-aș fi vrut să fiu în pielea lui, dacă era adevărat. Cineva ne-a povestit că unul din piloții americani doborați în Serbia ar fi ajuns la marginea unui sat, în grădina unui sârb. Acesta l-a observat, a pus mâna pe o furcă și i-a înfipt-o în picior, țintuindu-l în ușa grajdului până s-a dus să anunțe Armata. Nu știu cât de reală este povestea, însă, din câte îi cunosc eu pe sârbi, nu glumesc când e vorba să-și rezolve problemele cu dușmanii.

Ne-am amuzat un pic, auzind că, azi dimineață, o rachetă NATO ar fi căzut în Bulgaria, lângă localitatea Elovdol, de la 20 de kilometri de granița iugoslavă, unde a făcut un crater cu un diametru de 6 metri. Acum am aflat că nu este primul incident de acest fel. La miezul nopții de 25/26 martie, o altă rachetă căzuse în vestul Bulgariei, aproape de orașul de frontieră Tran.

M-am trezit la ora 5:00, ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață. După câteva minute, am auzit mai multe bubuituri puternice dinspre sud. Mai târziu, am aflat că rachetele NATO au lovit în plin podul Varadinsk, care lega cele două părți ale orașului Novi Sad, traversat de Dunăre. Podul a fost distrus complet și, chiar înainte de a intra în legătură prin telefon cu Cristi Tabără, am văzut la RTS imaginile unor fiare contorsionate de pe malul fluviului, tot ce mai rămăsese din pod. Întregul schelet metalic s-a prăbușit în Dunăre.

De-a lungul săptămânilor care urmau să vină, am ajuns să ne obișnuim cu tactica aviației NATO, care bombarda, mai întâi, orașul Novi Sad și apoi Belgradul. Așa se întâmplase și în această dimineață. În minte cu imaginile pe care tocmai le văzusem, ale rămășițelor unui pod pe care îl traversasem de atâtea ori, după ce mi-am transmis corespondența, am mai tras un pui de somn până la ora 10:00.

Share