transformatoare electrice

target: Biserica Ortodoxă Sârbă cere demisia lui Milosevic

by

15 iunie 1999

Înainte de a mă cufunda în valurile știrilor despre situația din Kosovo, am trecut și astăzi în revistă ultimele noutăți din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT către Muntenegru nu au putut fi încă reluate, pentru că NATO trebuia să declare deschis spațiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara că acest lucru se va petrece în curând, mai ales că, deja, companiile Aeroflot din Rusia și Swiss Air din Elveția solicitaseră să-și reia cursele către capitala iugoslavă.

Ziarele sârbești se întreceau în tot felul de inițiative. “Blic” a declanșat, începând de astăzi, o campanie în care îi îndemna pe sârbi să îi transmită împuterniciri pentru a-i reprezenta într-un viitor proces internațional, în care să ceară despăgubiri Alianței Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populației pentru a declara clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument în amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodată clădirea, lovită de mai multe rachete de-a lungul războiului, pentru a aminti generațiilor despre sălbăticia inamicilor. Inițiativa avea slabe șanse să atragă atenția autorităților iugoslave, care instalaseră deja o nouă antenă pe acoperișul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distribuție a curentului electric în Belgrad (EDS) a anunțat că, în maximum o săptămână, sistemul energetic al capitalei iugoslave va fi stabilizat. Deocamdată, zone mărginașe, precum cartierele Zemun și Novi Beograd, continuau să fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridică în prezent la 10 milioane de kilowațioră (kWh). EDS a anunțat, însă, că nivelul record al consumului de energie din iarna trecută, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de rețelele avariate de bombardamente. Compania a sfătuit locuitorii capitalei să se orienteze către alte surse de energie, deoarece, la iarnă, nu va putea asigura mai mult curent decât în prezent. EDB a primit ca donație 3 transformatoare de energie electrică, în valoare de 35.000 de mărci germane, pe care urmează să le monteze la Bezanijska Kosa, în locul celor distruse de bombardamente.

Finanțarea reconstrucției Balcanilor se află, în primul rând, în sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungară George Soros, într-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problemă europeană și recomand să nu se scruteze orizontul american pentru a căuta bani,” a declarat acesta. “În mod natural, instituțiile financiare internaționale – cum ar fi, de pildă, Banca Mondială – joacă, de asemenea, un rol important, însă aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, așa cum a făcut în cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi făcut de Europa.” Pe de altă parte, Soros a declarat că are un sentiment de responsabilitate personală privind consecințele conflictului din Kosovo și, în nici un caz, unul de victorie.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că încă un convoi rusesc intrase în Iugoslavia, venind din Bosnia-Herțegovina. Era alcătuit din 6 camioane în care se aflau 160 de militari, o cisternă cu apă, un vehicul sanitar și alte 3 vehicule militare și aducea alimente și echipament pentru cei aflați deja pe aeroportul Slatina din Priștina. Însoțit de mașini ale Poliției militare iugoslave, convoiul a trecut pe lângă Belgrad la ora 11:00, îndreptându-se spre Kosovo, pe același traseu ca și precedentul.

Parașutiștii ruși de pe aeroportul Slatina au avut ceva emoții azi-noapte, când un necunoscut a lansat o rachetă de tip RPG asupra lor, fără a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtător de cuvânt al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat că militarii săi au dreptul să folosească armamentul din dotare, în cazul în care sunt atacați, chiar dacă nu au fost încă integrați oficial în KFOR. Oficialitățile iugoslave sperau în continuare că Rusia își va mări numărul efectivelor dislocate în Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Credem că Rusia trebuie să aibă în Kosovo o prezență masivă și echivalentă cu a altor țări, iar trupele rusești trebuie să acționeze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele președintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care își reprezenta în continuare țara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parașutiști ruși la Priștina nu este decât o prima etapă a acestei operațiuni.”

Desfășurarea parașutiștilor ruși în Kosovo continuă să fie subiectul unor aprinse dezbateri în presa rusă, în timp ce oamenii președintelui Boris Elțîn încercau să acrediteze ideea că acesta n-ar fi fost străin de operațiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arăta că săptămâna trecută, un grup de 20 de ofițeri superiori ai Statului Major au elaborat în cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situației din Kosovo. “Tactica aleasă de militarii ruși constă în a acționa repede și cu fermitate, luând în considerare lecția oferită de cel de-al Doilea Război Mondial, conform căreia învingătorii nu sunt judecați,” notează “Kommersant”, citându-l pe unul din autorii planului. Șeful Statului Major Anatoli Kvașnin l-a sunat vineri dimineața pe Boris Elțîn, pentru a-l informa în legătură cu proiectul și a-i cere acordul. Președintele rus l-a aprobat, afirmând că este vorba de un “demers just și în forță”. Faptul că Boris Elțîn l-a înaintat în grad, sâmbătă, pe generalul Viktor Zavarzin dovedește că președintele rus este cel care a inspirat, în primul rând, operațiunea, se arată în cotidianul “Sevodnia“. Ziarul mai notează că acțiunile neașteptate îi stau în fire președintelui rus, putându-se chiar afirma că poartă semnătura sa.

“Mă îndoiesc că decizia de trimitere a parașutiștilor noștri a fost luată cu consimțământul președintelui,” susținea, însă, șeful Comisiei parlamentare pe probleme de politică externă Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Însuși Boris Elțîn a dat ordin parașutiștilor ruși să se instaleze pe aeroportul din Priștina,” a afirmat Vladimir Putin, șeful FSB, într-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Elțîn, care este șeful suprem al forțelor armate ruse, era, bineînțeles, la curent cu tot ceea ce se pregătea și a aprobat planul strategic. Aplicarea concretă, oră cu oră, a fost problema executanților. Ei nu au ieșit din cadrul acestui plan. Rușii pot să spună ce vor despre președintele Boris Elțîn. Pot să-l iubească. Pot să-l deteste. Pot să-l blameze sau să-l laude. Dar există un lucru pe care nu i-l pot reproșa: niciodată nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor cărora le-a dat acest ordin.”

Președintele Slobodan Milosevic și-a continuat astăzi turul de forță pentru recâștigarea încrederii populației. Câteva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat în fața spitalului din orașul Aleksinac. “Șirul marilor nenorociri petrecute în timpul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei a început aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oraș mic, dar brav, cunoscut prin faptul că a dat cel mai mare număr de luptători în toate războaiele de până acum, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un astfel de orășel s-au petrecut cele mai mari distrugeri și nenorociri.” Participanții la miting, care fluturau drapelele naționale și portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alături de tine!”, au aclamat îndelung discursul președintelui iugoslav. Acesta a fost însoțit în vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei și de oficialități locale. Acestea le-au prezentat oaspeților macheta cu viitorul complex comercial și de locuințe, care va fi ridicat în locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectată de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sărbătorește mâine în Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat și Slobodan Milosevic, împreună cu soția sa și ceilalți lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toți militarii Armatei iugoslave, pentru că “au dat dovadă de un înalt patriotism și eroism, în lupta pentru apărarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Iugoslaviei” și a spus că “acest război a evidențiat unitatea dintre popor, armată și conducerea țării”. Președintele iugoslav l-a înaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General, acesta devenind primul general de armată din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost înaintați în grad în mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, Blagoje Kovacevic și Vidoje Pantelic, adjuncții lui Ojdanic, precum și Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina. În discursul său, Milosevic a anunțat că “Iugoslavia se va deschide către lume, dar către acea parte progresistă și democratică a lumii, în care, în mod sigur, va intra în curând”.

La festivitate, proaspătul general de armată Dragoljub Ojdanic a ținut un discurs în care a explicat că războiul putea fi evitat numai dacă Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sârb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sârb și nici armata nu au dorit războiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adăugat că, în timp ce NATO pregătea invadarea terestră a țării, Iugoslavia a reușit să rezolve pașnic criza, trecând responsabilitatea pe umerii Națiunilor Unite. Apoi a mulțumit militarilor pentru eroismul cu care și-au făcut datoria și a adăugat că, prin manevre și tactici adecvate, precum și datorită unei conducerii eficace, Armata iugoslavă a reușit să-și protejeze la maximum oamenii, tehnica militară și rezervele de război.

In discurs, Ojdanic a subliniat că, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternică decât Armata iugoslavă. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croazieră erau lansate de la mii de kilometri depărtare.” Potrivit unui bilanț întocmit de militarii sârbi, NATO a folosit în războiul împotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de luptă), care au efectuat 26.300 de zboruri, și au fost lansate 1.000 de rachete de croazieră și peste 2.900 de bombe și proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totală de explozibil detonată a depășit 21.700 de tone. Ojdanic a anunțat că Armata iugoslavă a reușit să doboare, în total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fără pilot, 7 elicoptere și 238 de rachete de croazieră. În timpul festivității, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria militarilor și civililor uciși în bombardamente și au fost îndelung aplaudați generalii Pavkovic și Lazarevic, considerați adevărați eroi.

Ceva mai devreme, în timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, anunțase că, mâine, toți militarii care și-au pierdut viața în timpul războiului vor fi decorați post-mortem de către președintele Slobodan Milosevic. El a amintit că unitățile sale au pierdut în război numai 40 de oameni, alți 110 fiind răniți. La rândul său, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat că militarii sârbi și-au dobândit pe merit titlul de învingători morali în acest război. El a afirmat că, în timp ce unitățile sale nu au avut nici o pierdere, au reușit să doboare 5 avioane, 4 avioane spion fără pilot și 95 de rachete de croazieră. De asemenea, în perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii săi au asigurat trecerea Dunării cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni și 30.000 de autovehicule.

Ironia sorții făcea ca festivitatea de la Centrul “Sava” să coincidă cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja în cazărmi. Reprezentanții NATO au confirmat că, așa cum se stabilise la Kumanovo, militarii și polițiștii sârbi evacuaseră complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat mulțumit de felul în care sârbii și-au respectat angajamentele și a anunțat că, până la miezul nopții, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia și Albania și va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Priștina Rustem Mustafer a respins rezoluția ONU privind dezarmarea organizației, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intenționează să devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstrucție a UCK-ului și ne vom păstra armele și sper că NATO ne va ajuta,” a adăugat Mustafer. Conform declarației lui, NATO nu le-a cerut oamenilor săi să depună armele.

După ce i-a sprijinit de-a lungul întregului război, liderii NATO nu știau exact cum să se poarte cu luptătorii UCK, lăsând această sarcină la latitudinea comandanților locali ai forțelor de menținere a păcii. “KFOR și generalul Michael Jackson dispun, în virtutea acordului încheiat cu autoritățile de la Belgrad, de întreaga autoritate necesară pentru crearea unui mediu sigur în Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, în primul rând, prin cooperare și dialog, dar nu ne așteptăm ca populația din Kosovo să se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregătindu-le un acord pentru a-i convinge să depună armele, reprezentanții Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil râzgâiat, care nu trebuie urecheat, deși face boacăne toată ziua. “Colaborarea între occidentali și UCK este bună,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineînțeles, au existat câteva incidente. Însă conducerea UCK le-a cerut trupelor sale să coopereze și să nu se lanseze în operațiuni de răzbunare. Pe plan global, acest lucru se respectă.”

Văzându-se tratați cu condescendență, luptătorii separatiști și-au luat nasul la purtare și se plimbau îmbrăcați în uniforme, cu armele la vedere, pe străzile orașelor. Se credeau singurii stăpâni ai provinciei Kosovo, uitând că nu aveau nici un merit la învingerea sârbilor, în afara celui că i-au convins pe occidentali să pornească războiul. Astăzi, când un grup de ofițeri britanici din KFOR a cerut să stea de vorbă cu Rustem Mustafer (care își luase numele de “comandantul Remi“, după modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis să vină mai târziu, pentru că e prea ocupat ca să-i primească.

Orasul Prizren era în pragul anarhiei, câteva sute de luptători UCK defilând pe străzi, alți 1.000 fiind dispuși în împrejurimi. Șeful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat că orașul e în întregime sub controlul lor, promițând să colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atât de bună, că militarii germani au fost nevoiți să intervină de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sârbi care se refugiau sau pentru a potoli mulțimea de albanezi înfierbântați, care arunca cu pietre, cartofi și ouă în acestea. La 13:30, sârbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Priștina, au fost atacați de luptătorii UCK. După o jumătate de oră de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sârbii i-au acuzat pe militarii KFOR că au refuzat să intervină, deși au fost anunțați de atac.

Forțele UCK au rămas înarmate și în jurul orașului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zonă, a declarat că ordinul de predare a armamentului trebuie să vină de la conducerea UCK. “Deocamdată, am primit ordinul să ne păstrăm pozițiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armată bine organizată. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanți locali în fiecare oraș, peste întreaga provincie, avem o comandă unică, un stat major, un ministru al Apărării și un premier.” Așa-zisul guvern UCK nici măcar nu era complet. Purtătorul de cuvânt al organizației, Jakup Krasniqi, aducea justificarea că “guvernul” a fost format în condiții grele, câteva portofolii rămânând neocupate. Încercând să stăpânească situația, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunși într-o casă, aceștia au împușcat un sârb care trecea prin apropiere. După o scurtă anchetă, britanicii au fost nevoiți să-i elibereze pe toți 5, justificând că nu au atribuții polițienești.

În aceste condiții, riposta sârbilor nu s-a lăsat mult așteptată. După-amiază, pe o stradă din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost rănite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau că, la volanul mașinii, l-ar fi recunoscut pe un sârb din grupările paramilitare. Răniții au fost duși la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil și un adult, aflați în stare gravă, au fost transportați la un spital din Macedonia. În semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat în fața comandamentului francez instalat în oraș, după care au defilat, claxonând, pe străzi. Francezii au fost nevoiți să intervină pentru a proteja trecerea unui convoi de sârbi care pleca din localitate, înconjurat de un grup masiv de albanezi care îi înjurau și îi loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova și-a anunțat revenirea în Kosovo în următoarele zile și a lansat un apel către luptătorii UCK să dea dovadă de reținere, pentru a nu compromite șansele păcii, relatează AFP. Între el și liderii UCK s-au manifestat și continuă să se manifeste disensiuni profunde, aceștia din urmă acuzându-l de joc dublu, oportunism notoriu și pactizare cu dușmanul. “Categoric că acțiunile UCK pun în pericol acordul de pace și de aceea, eu cer UCK să accepte ordinele venind din partea forțelor KFOR și să coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

În această dimineață, trupele olandeze din KFOR au descoperit într-o casă din Velika Krusa, un sat de lângă Prizren, rămășițele a ceea ce părea a fi un masacru comis de sârbi. “Deocamdată, știm cu certitudine că este vorba de cel puțin 20 de cadavre arse în întregime,” a afirmat căpitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul în zonă și a anunțat comisarii TPI de la Priștina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit că, la două zile după declanșarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, paramilitarii sârbi ar fi adunat cel puțin 50 de bărbați albanezi din zonă, pe care i-au zidit de vii în casă, după care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptătorii UCK, în urmă cu 3 săptămâni, aceștia îngropând o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au început să fie răspândite de toată lumea. Majoritatea ziariștilor străini nu vâna decât astfel de subiecte și erau dispuși să dea crezare oricui, numai povestea să fie cât mai îngrozitoare. Albanezii au profitat și le-au umplut capul cu nenorociri. Cătălin Radu Tănase mi-a povestit astăzi că a rămas stupefiat de lecțiile bine învățate ale albanezilor pe care îi întâlnea. Când aflau că este jurnalist străin, oricare albanez începea să se bucure și să strige “NATO! NATO!”, după care izbucnea în plâns și, smulgându-și părul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sârbi și se arăta dispus să-l conducă la o groapă comună. Așa se răspândise și zvonul – preluat imediat de agenția italiană de presă ANSA – că militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. În realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un câmp de lângă Pec, unde au găsit 4 cadavre abandonate. Căpitanul Giancarlo Simi a declarat că membrii UCK i-au povestit că trupurile pe care le-a văzut ar fi ale două familii de albanezi, executate de sârbi în a doua jumătate a lunii aprilie. El a mai adăugat că două din cadavrele descoperite păreau ale unor copii împușcați în cap.

Știrile despre gropile comune au adus aminte ziariștilor de celebrul Arkan, liderul grupării paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de război de către TPI, în urma atrocităților comise în timpul războiului din Bosnia. Dându-și seama că nu mai e cazul să pozeze în marele salvator al națiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunând că nici măcar nu știe unde se află Velika Krusa. “În prezent, mă aflu la Belgrad și, de la începutul conflictului, nu am părăsit acest oraș, nici măcar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodată nu am ucis civili nevinovați. Am ucis doar soldați, în timpul luptelor. Este o mare diferență.” M-a amuzat discuția și dezamăgirea de pe fața reporterului de la Sky News. De unde să știe, bietul de el, că Arkan nu mai era decât un clovn, bun să ia ochii jurnaliștilor străini, care se retrăsese demult din astfel de operațiuni, iar “tigrii” săi erau, cel mult body-guarzi prin baruri și discoteci?

Un alt grup de 5 refugiați kosovari cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru a fost prins de grăniceri în apropierea punctului de frontieră Turnu, încercând să treacă ilegal frontiera româno-ungară, informează Comandamentul Național al Grănicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat că voiau să ajungă în Germania, unde au rude. Cei 5 au venit în România cu un avion pus la dispoziție de UNHCR. Ei dețin documente de identitate întocmite de Oficiul pentru Refugiați din Direcția Generală de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări.

Zika Djorovic, directorul Vămii din Priștina, a declarat că, din cauza “bandelor de teroriști albanezi”, a închis toate punctele de frontieră cu Macedonia și Albania. Adică și-a retras personalul, lăsându-le de izbeliște. De astăzi, refugiații albanezi au început să se întoarcă în Kosovo. Reprezentanții OSCE și UNHCR au anunțat că aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontieră de la Morina, formând o coloană lungă de 300 de metri, care se deplasa spre Priștina. Alți 2.000 de refugiați au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor în Kosovo a fost ușurată de Poliția macedoneană și de lucrătorii UNHCR, care le-au făcut acte de identitate celor care au declarat că le-au pierdut sau că le-au fost confiscate de sârbi. 1.100 de oameni plecaseră ieri de la Blace, iar astăzi au fost gata și actele celor din taberele de la Cegrane și Neprosteno.

Deși situația în Kosovo era încă nesigură și drumurile – periculoase, reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale și-au dat seama că nu îi mai puteau convinge pe albanezi să rămână în taberele de refugiați. Nici măcar veștile despre moartea unora dintre ei nu îi intimidau. Astăzi, în timp ce se întorceau acasă, doi albanezi au fost uciși de explozia unei mine, în apropierea graniței iugoslavo-macedoneană. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit că, după prânz, un bătrân albanez șiroind de sânge a ajuns la ușa gheretei și le-a povestit că doi prieteni ai săi au călcat pe o mină de lângă drum. După ce a primit îngrijiri medicale, bătrânul a plecat înapoi spre Kosovo.

În timp ce refugiații albanezi se întorceau în provincie, sârbii continuau să plece. Deja 24.000 de oameni fugiseră în Serbia, iar 13.000 în Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adăpostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casă, pe care o aveau în Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Roșii Iugoslave de la Beloljina trecuseră 9.000 de refugiați. La Kraljevo, din oră în oră, soseau tot mai mulți. Aseară, părinții militarilor sârbi care urmau să revină acasă se adunaseră pe podul peste Ibru și, în locul coloanei Armatei iugoslave pe care o așteptau, s-au trezit față în față cu un convoi de refugiați din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosiseră 150 de sârbi care veneau, după un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Priștina și Podujevo. Printre ei se aflau și 30 de gardieni de la închisoarea din Prizren. “Am plecat însoțiți de o ploaie de pietre,” povestea un sârb din convoi. “Am plecat pentru că ofițerii KFOR ne-au spus că nu ne pot garanta securitatea. În timpul războiului, în oraș nu era nici un bărbat albanez. Când au sosit germanii din KFOR, au apărut 3-4.000. I-au întâmpinat pe nemți cu flori și îi salutau cu două degete, în semn de victorie. Deși întotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o dată au devenit ostili.”

În toate orașele din Serbia se anunțau refugiați din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sârbi care se opriseră aici povesteau că doi bătrâni, soț și soție, au preferat să-și pună capăt zilelor, decât să plece și să-și lase gospodăria în mâinile albanezilor. Bărbatul a împușcat-o pe soția sa, după care și-a zburat creierii. Pe lângă Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au înregistrat ca refugiați în oraș, dar restul nu a vrut să se oprească și și-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele prânzului, pe șoseaua de lângă motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposiseră 100 de sârbi. Veneau de la Brezovica și își trăgeau sufletul după un drum istovitor, de 25 de ore. Aseară, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber sau să plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiați sosiți din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alți 400. Într-un convoi de 51 de persoane, care plecaseră de 24 de ore din satul Crmljane de lângă Djakovica și se îndrepta către Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a născut un băiețel în remorca unui tractor și medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost duși amândoi, au anunțat că se simt bine.

Bulgaria a protestat față de începerea procesului intentat liderului minorității bulgare, Marko Șukarev, acuzat că a dezertat din Armata iugoslavă, relatează AFP. “Acuzațiile sunt absolut fără fundament. Dorim ca partea iugoslavă să renunțe la acest proces,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. În cazul condamnării lui Șukarev, care urmează să fie judecat de un tribunal militar la închisoarea din Niș, Bulgaria se va adresa organizațiilor internaționale. “Marko Șukarev, președinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat în armata iugoslavă, și-a părăsit temporar unitatea militară pentru că avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un număr important și neproporțional de membri ai minorității bulgare din Iugoslavia (care numără între 40 și 50.000 de persoane) a fost mobilizat în timpul războiului din Kosovo.

Situația din Kosovo aproape că i-a isterizat pe politicienii sârbi. Marko Jaksic, președintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat că, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave, peste 80.000 de sârbi ar fi plecat din provincie. “În Metohia s-a terminat cu sârbii,” s-a plâns el. “Situația cea mai dramatică este la Pec, Decani, Prizren și Djakovica. Oamenii au închis spitalele, magazinele, primăriile și mulți dintre ei și-au dat foc la case, înainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentanții autorităților locale și republicane că au fost primii care au fugit din Kosovo și a făcut apel la guvernul federal si la comunitatea internațională să facă totul pentru a opri exodul.

La rândul său, Partidul Democrat a atras atenția că forțele internaționale trebuie să protejeze cetățenii sârbi din provincie împotriva atacurilor UCK. “Dacă nu vor reuși, aceasta va duce la creșterea exodului și la destabilizarea provinciei și a întregii regiuni,” avertizau liderii democrați. “Am cerut autorităților să dezvăluie cetățenilor iugoslavi întregul adevăr despre ce se întâmplă acum în Kosovo și despre situația tragică în care se găsește poporul sârb.” Ei nu au pierdut ocazia să-l mai acuze o dată pe premierul Momir Bulatovic că refuză să ridice starea de război, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetățenești, descinderile și perchezițiile împotriva rivalilor politici, precum și a împiedica normalizarea relațiilor cu Republica Muntenegru.

Și Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a reacționat la exodul sârbilor din Kosovo, Vuk Draskovic făcând din nou apel ca aceștia să rămână la casele lor, pentru că în curând se va ridica o Serbie nouă și democratică, în care își vor găsi locul toți locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitația provocată de ieșirea radicalilor din guvern, afirmând că partidul său nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care să înceapă refacerea țării și procesul unor ample și radicale schimbări democratice,” a spus Draskovic. “Adevărata întrebare nu este dacă SPO va intra in guvern, ci când vor începe aceste schimbări. SPO nu a primit nici un semnal, până acum, că s-ar dori intrarea sa în guvernul Serbiei.” El a adăugat că starea de război trebuie imediat suspendată și, odată cu ea, anulate și o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informațiilor si Legea universităților). De asemenea, ar trebui reluate legăturile cu partidele politice din Muntenegru, care își au locul lor în guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitație să intre în guvernul sârb dintr-un motiv foarte simplu. Președintele Milan Milutinovic găsise o soluție mult mai eficientă pentru funcționarea în continuare a executivului: a respins demisiile reprezentanților Partidului Radical din Serbia și a emis un decret prin care toți membrii guvernului sunt obligați să rămână pe funcțiile lor, până la normalizarea situației, pentru a asigura buna funcționare și continuitatea conducerii țării.

Toate reacțiile Opoziției îi lăsau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasă ieșire la rampă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a cerut astăzi demisiile președintelui Slobodan Milosevic și ale membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist și războaiele din ultimii 10 ani i-au îndepărtat oarecum pe sârbi de biserica națională, fără însă a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau să îl aibă față de aceasta. Au avut și norocul unui patriarh deosebit, care a avut întotdeauna harul de a fi alături de popor în momentele de restriște.

“Orice om rațional sfârșește prin a număra problemele interne și dușmanii care ne copleșesc și prin a-și da seama că dezvoltarea țării noastre, în contextul planurilor comunității internaționale, nu poate avea loc cu acest guvern și cu actualele legi,” se spunea în comunicatul Sfântului Sinod. “Conștienți de tragica situație în care se află poporul și țara noastră, cu credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa, și nu în cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului președinte al Iugoslaviei și Guvernului federal să-și depună demisiile, în interesul și pentru mântuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptați de sârbi și de comunitatea internațională, să preia dialogul cu poporul despre viitorul său.” Un semnal că reacția Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a deranjat vădit pe Milosevic și oamenii săi l-a dat televiziunea națională iugoslavă. În jurnalul său, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfântului Sinod, în care se spunea: “Ne adresăm fraților noștri din Kosovo și Metohia, făcând apel la ei să rămână la casele lor, pe teritoriul nostru străbun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”

Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică solicită autorităților statului român să decidă de urgență ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfășurării recentului conflict, se arată într-un comunicat al asociației. “În condițiile actuale, când Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezoluția 1244, planul de pace în Kosovo, embargoul impus de comunitatea internațională, la care țara noastră a aderat, nu-și mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgență a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din România și Iugoslavia, eliminându-se totodată și efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Când mă pregăteam să plec de la Media Center, Mile Cărpenișan m-a anunțat că îl sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minorității sârbe în Parlamentul României, care însoțea o delegație a Partidului Național Român ce venise la Belgrad, pentru a analiza situația relațiilor româno-iugoslave și a-și oferi ajutorul la reconstrucția Iugoslaviei. Din delegație făceau parte vicepreședintele partidului, Cezar Corâci, Constantin Drumen și Dorin Iacob și liderii filialelor din județele Arad și Caraș-Severin. Se întâlniseră mai devreme cu vicepreședintele Comisiei pentru relații economice cu străinătatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase că Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea României, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele două țări, chiar și la nivelul scăzut la care erau înainte de război. “Suntem recunoscători poporului român pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamăgiți de atitudinea Guvernului român,” a declarat Milanovic. El a apreciat că România a încălcat Tratatul cu Iugoslavia, permițând intrarea avioanelor NATO în spațiul nostru aerian, dar a adăugat că, probabil, România nu a avut altă variantă.

Delegația PNR a vizitat clădirile bombardate de NATO în Belgrad și urma să se întâlnească cu conducerea SPO, unde ne-a chemat și pe noi. Eu mai aveam treabă, așa că s-a dus numai Mile, urmând să ne întâlnim cu toții mai târziu. În drum spre sediul SPO, mașinile în care se aflau membrii PNR au fost oprite de Poliție lângă podul Brankov, până când a trecut coloana oficială în care se afla președintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicată Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO și, când a ajuns, l-a văzut pe Vuk Draskovic stând la o masă a cafenelei din curtea clădirii, alături de soția sa și câțiva prieteni. S-a așezat lângă ei, însă, la un moment dat, și-a dat seama că ora întâlnirii trecuse și a urcat în sala de ședințe a partidului.

Întâlnirea începuse deja, delegația PNR fiind primită doar de vicepreședintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a așezat lângă ceilalți români, cărora Komnenic le spunea că relațiile româno-sârbe au toate șansele să revină la normal, întrucât România este singura țară cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toată lumea a împietrit. Președintele PNR Arad s-a trezit vorbind și i-a propus lui Komnenic ca sârbii, împreună cu românii și ungurii, să făurească un Banat mai mare, unind Banatul românesc cu cel sârbesc și unguresc. “Că tot sunteți voi specialiști în a face dintr-o țară mare mai multe țărișoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a mulțumit să-i arunce nefericitului o privire de gheață și a trecut, plin de tact, peste incident, fără să-l comenteze. El a avertizat că Iugoslavia este încă foarte sensibilă în relațiile cu vecinii săi și că atacul NATO împotriva țării sale este doar preludiul unei acțiuni geostrategice de anvergură. Referindu-se la situația din Kosovo, Komnenic a spus că este inadmisibil ca sârbii să fie obligați să se refugieze, în timp ce forțele KFOR tolerează sălbăticiile albanezilor și permit luptătorilor UCK să umble înarmați pe străzi. Komnenic a încheiat arătând că românii nu trebuie să se teamă de Serbia și a avertizat: “Fiți atenți la unguri!”

După ce întâlnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toți la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit și eu. Ne-am așezat înăuntru, la o masă mare, pentru că afară începuse să plouă. Ne simțeam cam stingheri, pentru că toți ne priveau ca pe niște eroi și ne puneau să le povestim amintiri din război. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a ținut să le arate celorlalți că este un sârb adevărat și a chemat lăutarii să ne cânte la masă. În scurtă vreme, atmosfera s-a destins și ne-am simțit foarte bine. La un moment dat, unul dintre membrii PNR l-a sunat pe Virgil Măgureanu să-i spună că totul este în regulă și stau cu mine și cu Mile, într-un restaurant din Belgrad. Muzicanții sârbi s-au prins că este rost de câștigat un ban și nu s-au mai dezlipit de la masa noastră, cântându-ne de toate, de la muzică populară românească, până la vechi balade de război sârbești. În final, cina a fost plătită de membrii PNR, care s-au mirat că totul a costat mai puțin chiar decât banii cu care îi răsplătiseră pe lăutari. Ne-am despărțit de delegația română, care era cazată la hotel “Intercontinental“ și a rămas să ne mai vedem și mâine.

Cand ne-am întors la hotel “Toplice“, ne-am oprit în bar, la o cafea cu Nelu și cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a arătat un individ bondoc, îmbrăcat în blugi și cămașă: “I-ai văzut pistolul? Îl avea la spate, înfipt la curea.” Nelu a râs și ne-a spus că tipul este șoferul unui autobuz care face curse regulate către Pec. “Dacă vreți, mergeți după colț și o să-i vedeti autobuzul. O să-l recunoașteți ușor, pentru că e tot ciuruit de gloanțe.” Când l-am văzut, ni s-a aprins imaginația și l-am rugat pe Nelu să-l invite la masa noastră. Sârbul s-a așezat lângă noi. După obrajii roșii, ne-am dat seama că era puțin băut și am început să-l tragem de limbă. Și-a scos pistolul și l-a pus pe masă, fiindcă îl deranja la spate, și a început să ne povestească despre cursele sale către Pec.

Vorbea fără patimă, de parcă ar fi condus autobuzul pe cea mai pașnică autostradă din lume. L-am întrebat dacă nu ne ia și pe noi cu el data viitoare, avertizându-l că eu n-am acreditare de război. “N-ai nevoie decât de unul de-ăsta,” mi-a spus el, arătând spre pistol. Văzând expresia de pe fețele noastre, a râs și a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule și pentru voi. Trebuie doar să stați cuminți și, când vă spun eu, să vă lungiți, odată cu ceilalți călători, pe podea.” Ne-a explicat că este ca în filmele western, cu trenurile care străbăteau America și erau atacate de indieni. “Tâmpiții ăia de la UCK stau ascunși în păduri și, când văd autobuzul, încep să tragă,” explica șoferul. “Când dau eu semnalul, călătorii își scot pistoalele sau puștile – ce are fiecare – și încep să tragă de pe geam. Acum mai vreți să veniți?” ne-a întrebat el. Văzând că nu dăm înapoi, ne-a promis că vineri, în zori, când va pleca din nou spre Pec, ne va trezi și ne va lua cu el. “Să vedeți și voi ce înseamnă Kosovo!”

Share

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

by

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: țările G-8 finalizează un proiect de rezoluție pentru Consiliul de Securitate al ONU

by

8 iunie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 6:30. Eu mă trezisem deja, pentru că Mișu Predescu aflase de bombardamentele din noaptea care trecuse și m-a rugat să le relatez în direct, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-am bucurat să fiu din nou în dialog cu Cristi Tabără, povestindu-i prin ce am trecut. Ca să nu pun paie pe foc, am ocolit incidentul cu cei doi polițiști. Și – desigur – povestea cu frumoasa blondă, pe care am hotărât să o păstrăm printre puținele amintiri plăcute din acest război blestemat. Am mai apucat să-i atrag atenția că norul de fum de la Pancevo acoperea tot orizontul și că la Novi Sad, Poliția sârbă a blocat accesul către rafinăria bombardată azi-noapte.

După transmisie, nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să-mi împrospătez informațiile. Urma să mai transmit o corespondență și la Știrile ProTV de la ora 13:00. I-am rugat pe colegii de la Bucuresti să mă sune imediat ce află detalii despre reuniunea G-8, care urma să se reia astăzi la Koln, pentru că la noi ajungeau cu întârziere. Mi-au promis că mă vor anunța din timp și că – deocamdata – stiau doar că Madeleine Albright, care trebuia să sosească astăzi la București, și-a amânat vizita, din cauza prelungirii convorbirilor pe marginea planului de pace.

Ofițerii Corpului III al Armatei iugoslave încearcă să îl determine pe Slobodan Milosevic să refuze cererile NATO de a retrage trupele din provincie, a afirmat cotidianul britanic “The Independent“. Potrivit ziarului, “indignarea” acestor ofițeri constituie adevărata cauză a refuzului Serbiei de a-și retrage soldații din Kosovo și de a permite desfășurarea forțelor NATO. Ofițerii cer instituirea unei forțe a ONU, de tipul “Căștilor albastre“, înainte de a-și retrage trupele și materialul de război din Kosovo. Dar articolul evidențiază că poziția fermă a acestor ofițeri are scopul de a sprijini Serbia în cadrul viitoarelor negocieri cu NATO și nu de a slăbi autoritatea președintelui iugoslav.

Ca de obicei, s-a mai găsit un politician care să dea cu bățul în baltă, acum, când toată lumea era concentrată asupra negocierilor de la Koln și din Macedonia: Jozsef Kasza, primarul orașului Subotica și lider al Uniunii Maghiarilor din Vojvodina. El a declarat că dezaprobă întreruperea negocierilor dintre delegațiile militare ale Armatei iugoslave și NATO, pentru că acest lucru nu este în spiritul mandatului acordat săptămâna trecută de Parlamentul sârb. “Nici cererea de prelungire la două săptămâni a perioadei de retragere din Kosovo a Armatei iugoslave nu este conformă cu ce s-a hotărât în Parlament,” a afirmat Kasza. “Ca să nu mai vorbim că Parlamentul ar fi trebuit să adopte un document similar acum 2 luni si jumătate, înainte de începerea războiului…”

Nici Milo Djukanovic, președintele Muntenegrului, nu mai avea răbdare și a solicitat, deși nimeni nu-l băga în seamă în acest moment, oprirea imediată a bombardamentelor. “Comunitatea internațională trebuie să evite ca ultimele tresăriri ale unei politici tragice și ratate să cauzeze noi victime și distrugeri,” a declarat Djukanovic într-o conferință de presă. El a sugerat Belgradului să abolească starea de război și să-i demobilizeze pe rezerviștii din Iugoslavia. Deși acest lucru nici nu era prevăzut de planul de pace, președintele muntenegrean a spus că nu va fi de acord cu o retragere prin Muntenegru a forțelor iugoslave care vor pleca din Kosovo. Apoi a acuzat din nou o parte a conducerii Armatei iugoslave că “s-a pus în serviciul regimului dictatorial al Belgradului și încearcă să destabilizeze Muntenegrul“, având intenția de a suplimenta contingentul de militari aflați în această țară. Toate aceste declarații nu arătau decât totala dezorientare în care se zbăteau politicienii din Iugoslavia, frustrați că sunt excluși de la luarea deciziilor care vor aduce pacea.

Un camion rusesc a adus astăzi la sediul NATO din Bruxelles 1 milion de semnături din 70 de regiuni ale Rusiei, în favoarea unei încetări imediate a bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, informează AFP. Camionul, pe care era scris “Opriți războiul!“, a fost – în mod simbolic – descărcat de către fostul vicepremier rus Boris Nemțov, care a avut, după aceea, o întrevedere cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Javier Solana.

La ora 13:00, s-a anunțat reluarea negocierilor dintre NATO și militarii iugoslavi. De această dată, la nivel de ofițeri de legătură. Se spunea că discuțiile ar avea loc la cafeneaua “Europa 93” de lângă Blace, însă oficialii Alianței Nord-Atlantice au dezmințit informația. Totuși, jurnaliștii străini care stăteau la pândă în zonă au observat, lângă cafeneaua “Paris-Roma” de pe șoseaua dintre Presevo și Tabanovce, 3 jeep-uri britanice, un vehicul militar american și unul francez. După ce i-au așteptat pe sârbi până la ora 11:00, militarii NATO – printre care ziariștii l-au recunoscut pe generalul Bruno Cuche, șeful contingentului francez din Macedonia – s-au urcat în mașini și au plecat.

Oricum, sârbii au făcut bășcălie de coborârea nivelului de reprezentare al celor două părți, spunând că – dacă lucrurile merg tot așa – se va ajunge la negocieri între nevestele șefilor celor două armate, care ar avea mai multe șanse să se înțeleagă. La prânz, Nebojsa Vujovic era încă la Belgrad și a organizat o scurtă conferință de presă, în care a declarat că, azi-noapte, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia au avut loc două runde de negocieri, la nivel de experți. El a adăugat că “discuțiile au fost pozitive și au decurs într-un climat favorabil”. Fără alte detalii. Imediat după conferință, Vujovic s-a grăbit să plece către Macedonia, pentru o nouă rundă de negocieri.

Am vorbit din nou în țară. Se făcuse un bilanț al cetățenilor iugoslavi care au intrat în România de la începutul războiului. Peste 2.000, majoritatea venind la rude sau prieteni și intrând în țară cu viză turistică. Pe lângă ei, au fost înregistrați 371 de refugiati, dintre care 124 de albanezi, 233 de sârbi și 14 români proveniți din familii mixte. Am mai primit o știre a agenției Mediafax, în care se anunța că, imediat după începerea atacurilor NATO, sistemul energetic românesc a fost separat de cel iugoslav, ceea ce a permis funcționarea normală a complexului de la Porțile de Fier. “După primele atacuri, la Porțile de Fier s-au simțit șocuri, dar numai de durata câtorva sutimi de secundă. Nu s-au creat disfuncționalități în funcționarea centralei, pentru că s-au declanșat mecanismele de protecție specifice pentru cazuri de urgență,” a declarat Silviu Boghiu, director general al CONEL.

Inițiativa părții române a fost foarte inspirată, sistemul energetic iugoslav fiind una din țintele preferate ale NATO. Într-un interviu acordat cotidianului “Vecernje novosti“, profesorul Nikola Rajakovic, de la Catedra de sisteme electro-energetice a Facultății de Electrotehnică din Belgrad, a afirmat că sistemul energetic național al Serbiei nu va putea fi stabilizat până la sfârșitul anului, deci iarna care va veni va fi dramatic de grea. “Compania de distribuție a energiei electrice din Serbia (EPS) a suferit pagube de sute de milioane de dolari,” a apreciat Rajakovic. “Au fost distruse peste 30 de transformatoare de mare putere și – chiar dacă începem acum tratative cu cele mai mari firme din lume din acest domeniu – cele noi nu vor putea fi puse în funcțiune mai devreme de 1 an. Liniile de înaltă tensiune nu mai suportă sarcini mai mari de 100 de milioane de kilowați-oră pe zi, iar în iarna trecută, se consumau cel puțin 150 de milioane de kilowați-oră zilnic. Vom avea două mari probleme. Una tehnică, pentru că va fi necesar un plan foarte bun de distribuție alternativă a curentului electric, iar alta economică, deoarece prevăd scumpirea drastică a energiei.” Profesorul Rajakovic n-a mai luat în calcul, în cazul în care transformatoarele ar fi achiziționate, și posibilitatea integrarii lor într-un sistem adaptat – în funcție de aparatura procurată – ba din Rusia, ba din Occident.

Astăzi, compania “Elektrovojvodina” a anunțat că, la Novi Sad, continuă să existe mari probleme cu distribuirea energiei și curentul este întrerupt 6 ore pe zi. În zona Backa, apa nu urcă până la robinetele apartamentelor de la etajele superioare ale blocurilor, iar curentul are frecvente căderi de tensiune. După bombardamentul de azi-noapte, cartierul Shanghai a rămas complet fără apă și locuitorii sunt aprovizionați din cisterne. În Novi Sad nu mai există apă caldă. Fusese lovită și centrala termică. Din cauza crizei de carburanți, compania de salubritate nu mai lucrează de două zile, locuitorii orașului fiind rugați să nu arunce gunoiul în jurul containerelor pline.

Slobodan Milosevic “și-a epuizat toată muniția” și va trebui “fie să părăsească rapid Iugoslavia, fie să sfârșească precum Nicolae Ceaușescu“, a afirmat înaltul reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia Carlos Westendorp, citat de AFP. “Armata iugoslavă este furioasă și se întreabă astăzi pentru ce s-a dat războiul, dacă se acceptă aceleași condiții ca acelea dinaintea izbucnirii lui.” Una din cheile păcii în Iugoslavia, susține diplomatul spaniol, este viitorul UCK. “Menținerea sa activă și înarmată în Kosovo este la fel de periculoasă pentru Milosevic, ca și pentru comunitatea internațională.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, însă nu m-am dus, de teamă că voi fi recunoscut de vreun jurnalist străin sau de vreun ofițer de la Centrul militar de presă. Oricum, am aflat rapid că Draskovic a declarat din nou că oprirea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei este “o problemă de ore, cel mult zile” și că – imediat după încheierea războiului – în țară va trebui să înceapă procesul unei mari reforme economice și politice. Întrebat dacă acest lucru se va putea petrece cât timp Slobodan Milosevic va fi la putere, liderul SPO a răspuns în stilul său duplicitar: “Sunt bineveniți toți cei care vor aproba schimbarea și primenirea politicii iugoslave.” Imediat, a avut grija să tragă o limbă și puterilor occidentale: “După retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, în provincie nu va exista un vid de autoritate, deoarece forțele Națiunilor Unite vor fi rapid desfășurate. Cea mai mare problemă este dacă UCK va înțelege să nu profite de situație și să nu atace unitățile sârbești care se retrag sau să înceapă prigoana împotriva sârbilor care locuiesc în Kosovo.”

Răspunsul a venit de la Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. Acesta stătea la pândă la Koln, așteptând finalul reuniunii G-8. Bine strunit de Madeleine Albright, Thaqi a promis că unitățile UCK nu vor ataca militarii sârbi în retragere și că va stopa ofensiva declanșată în sudul provinciei. El a mai anunțat că urmează să se întâlnească cu Ibrahim Rugova, când acesta va vizita Albania. Însă Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat că Rugova nu va veni la Tirana, pentru că nu i se poate garanta securitatea personală. Și în Albania, unde Ibrahim Rugova nu mai fusese de 2 ani, Puterea și Opoziția își reglau conturile fără să țină cont de interesele naționale. Milo declarase că, atât timp cât Rugova vine să discute cu Sali Berisha, fost președinte și actual lider al Opoziției, Guvernul nu are nici un motiv să-i asigure protecția.

În această vreme, alarma aeriană nu mai fusese ridicată în Kosovo de ieri dimineață. A fost alarma și în Serbia, la Cacak și Niș, însă nu a durat decât 2 ore, în care a fost încă o dată bombardată ferma de la Dobricevo. Alți doi jurnaliști au fost răniți în Kosovo în această dimineață. Un automobil în care se aflau Ron Ben Yishai (de la cotidianul israelian “Yediot ahronoth“), Ivan Cvejic (de la Centrul de presă din Priștina) și Aleksandar Mikic (corespondentul agenției France Presse) a căzut într-o ambuscadă a gherilelor UCK pe șoseaua Urosevac–Kacanik. Ziariștii încercau să ajungă în localitatea Djeneral Jankovic, de la granița cu Macedonia, când separatiștii UCK au tras asupra lor mai multe rafale de arme automate. Yishai și Cvejic au fost răniți, iar Mikic a scăpat ca prin minune nevătămat.

Poliția macedoneană a arestat 7 persoane, în apropiere de granița cu Iugoslavia, în timp ce încercau să lanseze un avion fără pilot echipat cu aparatură pentru fotografiat, a anunțat ministrul macedonean de Interne Pavle Traianov, citat de AFP. Cetățenii israelieni, care pretind că sunt ziariști, au fost interogați de Poliție și apoi eliberați. Fuseseră reținuți în apropiere de localitatea Ramno, la 15 kilometri nord de Skopje. Împreună cu ei a fost arestat și un polițist macedonean care le servea drept ghid. “Avionul fără pilot fusese transportat din Israel pe bucăți,” a precizat Traianov. “Israelienii nu vor fi urmăriți în Justiție, deoarece în momentul arestării lor, nu se aflau într-o zonă interzisă.”

În fine, în această după-amiază, miniștrii de Externe din țările G-8 au convenit la Koln asupra textului unui proiect de rezoluție cu privire la Kosovo, care ar urma să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU. Prima care a prezentat principalele puncte ale proiectului a fost agenția France Presse. Conform textului, Consiliul de Securitate al ONU:

– reafirma integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia;

– cere o “autonomie substanțială” pentru Kosovo;

– face referire la capitolul VII al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forță, în caz de nevoie;

– cere Belgradului “să pună capăt imediat și într-o manieră care să poată fi verificată a violenței și represiunii în Kosovo”. Cere, de asemenea, Belgradului, “să înceapă retragerea verificabilă a tuturor forțelor militare, de poliție și paramilitare” sârbe, în funcție de care, “va fi sincronizată desfășurarea unei prezențe internaționale de securitate în Kosovo”;

– plasează desfășurarea “prezențelor civile și de securitate” în Kosovo sub auspiciile Națiunilor Unite;

– nu vorbește în mod explicit de NATO, dar “autorizează statele membre și organizațiile internaționale adecvate” să alcătuiască o forță internațională, în termenii definiți de planul de pace comun elaborat de occidentali și ruși și acceptat de Belgrad. Textul prevede, într-o anexă, că este vorba de o “forță cu participarea substanțială a NATO” și plasată “sub un comandament unic“;

– definește misiunea acestei forțe ca fiind, cu precădere, “menținerea și, dacă este nevoie, impunerea încetării focului”, asigurarea retragerii și împiedicarea întoarcerii în Kosovo a forțelor sârbe și iugoslave, demilitarizarea UCK, supravegherea operațiunilor de deminare și asigurarea funcțiilor de grăniceri;

– prevede instituirea unei administrații provizorii, în numele secretarului general al ONU și “cu ajutorul organizațiilor internaționale adecvate”, al cărei scop va fi în special facilitarea tranziției către o autonomie a provinciei, după alegeri;

– cere Republicii Federale Iugoslavia să faciliteze accesul în Kosovo a organizațiilor umanitare;

– cere cooperarea “tuturor celor interesați, inclusiv a prezenței internaționale de securitate” cu Tribunalul Internațional de la Haga;

– fixează la un an mandatul inițial al prezenței civile și de securitate.

Pentru a obține sprijinul Chinei la adoptarea în Consiliul de Securitate a acestui proiect de rezoluție, Martti Ahtisaari s-a dus la Beijing, informându-i pe liderii chinezi despre viziunea occidentală asupra reglementării politice a crizei din Kosovo. După o discuție telefonică cu Boris Elțîn, președintele chinez Jiang Zemin a spus că, în această seară, când se va discuta rezoluția, China va insista să se prevadă explicit respectarea suveranității Iugoslaviei.

NATO nu intenționează să încredințeze Rusiei vreun “sector” în Kosovo, în cadrul desfășurării unei forțe de pace,” a declarat secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de AFP. “Este foarte important ca NATO să fie bine reprezentată în toate sectoarele,” consideră Albright. “Nu cred că forțele ruse pot fi plasate sub comandamentul și controlul NATO, însă mă aștept să existe un nivel de colaborare acceptabil, așa cum este cazul în Bosnia,” spunea și Bill Clinton, adăugând că “este foarte important” ca Rusia să participe la KFOR. “Oricum, sârbii nu vor putea în nici un fel să controleze cine va intra în Kosovo,” a completat Madeleine Albright. “Vor exista, probabil, câțiva sârbi la granițe, însă nu vor fi o forță capabilă să controleze accesul în Kosovo.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii din București m-au rugat să fiu atent la reacțiile cercurilor politice de la Belgrad, după încheierea reuniunii G-8. Era prea devreme pentru reacții oficiale, așa că m-am rezumat să spun că – în general – oamenii obișnuiți consideră că se încearcă tragerea pe sfoară a sârbilor. Ei cred că americanii nu vor introduce proiectul de rezoluție în ședința Consiliului de Securitate, decât după începerea retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, pentru a putea intra nestingheriți în provincie și a pune ONU în fața unui fapt împlinit. Sârbii au tot mai mult convingerea că rușii i-au trădat, așa cum se așteptau încă de la început, și că nu vor trimite în Kosovo, găsind tot felul de pretexte, decât un număr mic de militari. Astfel încât, practic, Kosovo va intra sub ocupația NATO, întregul război fiind zadarnic.

În timpul pregătirilor pentru ședința Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, avioanele NATO continuau să bombardeze – e drept că sporadic – localitățile din Kosovo. După ce satul Bunusevac și apoi orașul Vranje au fost ținta a 8 proiectile, alte două au lovit în această după-amiază vârful Pancic, de pe muntele Kopaonik. Au fost atacate apoi satele Dragas și Planeje, de lângă Prizren. La 19:30, patru proiectile au explodat la Berane, lângă Pec, urmate de alte câteva în satul Gorazdevac. La aceeași oră, au fost înregistrate 5 explozii între orașele Urosevac și Stimlje, ceva mai târziu venind din nou rândul zonei satului Planeje.

Premierul francez Lionel Jospin a confirmat împărțirea provinciei Kosovo în 5 “zone multinaționale”, care urmează a fi plasate sub controlul a 5 țări occidentale, informează AFP. Jospin a precizat cele 5 națiuni cadru: Germania, Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Italia. Contingentul francez se va desfășura în nordul provinciei Kosovo, în jurul orașului Kosovska Mitrovica. “Atitudinea în privința UCK este extrem de clară. Noi nu suntem de acord ca violențele sârbilor să fie înlocuite de violențele altor forțe,” a precizat Jospin.

La 22:05, sirenele alarmei aeriene sunau din nou, atât la Belgrad, cât și în restul Serbiei. Noi stăteam pe terasa cafenelei de lângă hotel, eu – așteptând Știrile ProTV de la miezul nopții, pentru care aveam pregătită încă o transmisie în direct prin telefon. De o oră, generalul Michael Jackson se întâlnise la Kumanovo cu o delegație iugoslavă condusă de generalul Svetozar Marjanovic, pentru semnarea unui acord tehnico-militar care să stabilească modalitățile de retragere a forțelor sârbe din Kosovo.

Vorbisem cu Lucian Mîndruță despre subiectele intervenției mele și, în afară de povestea bombardamentelor din noaptea trecută, pentru care veniseră imagini de la agențiile de presă, m-a rugat să caut în continuare reacții la reuniunea G-8. În jurnalul de știri al RTS, văzusem din nou strădaniile regimului de la Belgrad de a prezenta proiectul de rezoluție într-o lumină cât mai favorabilă. Deși nu au fost încă prezentate detalii despre textul proiectului, sârbii au început să înțeleagă că, atunci când pierzi un război, cu cât întârzii mai mult semnarea acordului de pace, cu atât primești mai puțin. Oamenii nu mai dau doi bani pe propaganda răsuflată pe care o parte a mass-mediei încearcă să le-o bage pe gât. Despre rezultatul concret al mult trâmbițatei Uniuni Rusia-Belarus-Iugoslavia… apă de ploaie! Despre reacțiile liderilor politici… simple marionete manevrate de Milosevic!

Armata iugoslavă a început pregătirile pentru a-și retrage forțele din Kosovo, chiar dacă nici un soldat nu a părăsit – până în prezent – provincia, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Am văzut indicii care arată că își mobilizează vehiculele și alte mijloace de transport, dar nu am văzut încă nici un semn că trupele sârbe sau forțele de Poliție sau paramilitare se retrag,” a spus Kenneth Bacon. “Am văzut însă clar că sunt în curs de desfășurare pregătiri de retragere.”

De-a lungul întregii nopți, am ascultat știrile radiourilor iugoslave, care anunțau derularea negocierilor de la Kumanovo. La un moment dat, 3 din membrii delegației iugoslave au plecat în Serbia, pentru a se consulta cu Milosevic. Sârbii nu aveau încredere decât în propriile sisteme de comunicații, de teamă că ar putea fi interceptați de sateliții NATO. Generalii Marjanovic și Jackson au rămas la Kumanovo. După o oră, cei 3 s-au întors. Între timp, s-a încheiat ședința Consiliului de Securitate, cu o rezoluție care urmează să fie votată mâine. Cu excepția slabelor bombardamente din Kosovo și a atacurilor UCK dinspre Albania, în întreaga Iugoslavie era liniște.

Astăzi, când așteptam împreună cu Mile Cărpenișan să ne transmitem corespondențele pentru jurnalele de seară, a căzut pentru prima oară rețeaua GSM din Belgrad. Mai aveam câteva minute până să intrăm în direct. Am sunat în țară și i-am dictat lui Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, numărul de telefon al centralei hotelului. Pe Mile l-au sunat primul, la noi în cameră. În criză de timp, am năvălit peste Dobrivoi, care stătea lângă noi și i-am spus recepționerului să-mi dea legătura în camera lui. Când a reușit să mă prindă, Beavis a răsuflat ușurat. A mai apucat să-mi spună: “Atenție! Mai ai 30 de secunde!” și am intrat în direct cu Andreea Esca. Dobrivoi ne privea uimit și nu înțelegea de ce ne agităm atât pentru o transmisie în direct. De unde să știe că, aseară, amândoi – și eu, și Mile – am intrat în direct în același timp? El transmitea pe telefonul din cameră, în timp ce eu – închis în baie, ca să nu ne bruiem relatările.

Dobrivoi ne-a făcut o surpriză: ne-a invitat pe toți la masă, la hotel “Toplice“. Vorbise cu Nelu Madjinca, directorul hotelului și au fost împreună la cumpărături, așa că ne-am trezit cu niște platouri imense, cu brânza, mezeluri și legume, de nu ne mai puteam opri din înghițit. Nelu și Dule râdeau, pentru că venea felul doi: Karadjordjeva snicla – un fel de Cordon bleu în variantă sârbească – pe care, dacă îl mâncai tot, puteai să crăpi. Până și Eugen Mihăescu, un fin gurmand, sensibil la calitatea mâncărurilor, s-a declarat încântat de cina pregătită pentru noi.

Etnicii albanezi din Kosovo sunt constrânși de sârbi să semneze documente prin care renunță la cetățenie, pentru a putea părăsi provincia, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. În acest sens, au fost primite un număr mare de mărturii, culese de la cei aproximativ 500 de refugiați din Kosovo care au sosit luni în Albania și Macedonia.

La un moment dat, ne-am plictisit și am hotărât să căutăm o discotecă, să mai uităm de război. Eugen Mihăescu s-a dus la culcare. Era dezamăgit și hotărâse să se întoarcă în România, pentru că nu voia să vadă deznodământul jalnic al unei bătălii inegale, căreia sârbii îi făcuseră față cu fruntea sus până acum. George Roncea voia să plece și el, pentru că nu mai avea bani. Spera să mai facă rost, pentru a se întoarce cât mai repede. Nu credea că pacea va veni prea curând, convins că militarii sârbi se vor răzvrăti, îl vor da jos pe Milosevic și vor reîncepe luptele cu NATO. Dobrivoi se săturase și el de un război pe care – deși era sârb – nu-l simțea decât ca pe un spectacol de pe urma căruia va câștiga niște bani.

Am găsit repede o discotecă, chiar lângă Trg Republike. La intrare, doi body-guarzi imenși, îmbrăcați complet în negru. Ne-au întrebat dacă suntem înarmați și nu au părut deloc impresionați de zâmbetele noastre ironice. O umflătură sub sacourile lor indica un ditamai pistolul. I-am lăsat să ne percheziționeze fără comentarii. Zărisem pe ușa de la intrare un semn, ca de circulație, care voia să spună că accesul cu arme de foc este interzis. Am intrat și ne-am așezat la o masă mai retrasă, de unde puteam observa tot ce se întâmplă.

Deși arăta excelent, discoteca era pe jumătate goală. În semi-întunericul spart de razele unor lasere, dansau niște fete superbe. N-am îndrăznit să ne apropiem de ele. Observasem privirile de cerber ale tipilor cu care veniseră și știam că sârbii sunt aprigi la mânie, mai ales dacă vrei să le sufli gagicile. Ne-am luat ceva de băut și am ascultat cuminți muzica sârbească, destul de proastă. Mile ne-a amintit că – în general – în discotecile sârbești nu prea se ascultă muzică străină. Eventual, variantele sârbești ale unor hituri răsuflate. După damblaua cu discoteca, ne-am întors la hotel și am adormit liniștiți. Știam că se apropie pacea, așa că, la 6:27, când sirenele au anunțat sfârșitul alarmei aeriene, ne-am întors pe partea cealaltă, bombănind nemulțumiți.

Share

target: 37 de morți și 100 de răniți în 40 de ore, “pagube colaterale” ale NATO

by

31 mai 1999

Oricum, n-am dormit foarte mult, pentru că, la 8:47, s-a dat din nou alarma. Inițial, n-am crezut că e ceva serios, dar am auzit vuiet de avioane. Mile Cărpenișan s-a îmbrăcat mai repede decât mine, deși i-am spus că afară soarele e prea puternic ca să vedem ceva. Am avut dreptate. Nu reușeam să distingem nimic pe cer, însă la 9:17, o bubuitură a răsunat dinspre dealul Avala. Un firicel de fum a început să se ridice de acolo. Nu ne-am dat seama de unde vin celelalte 4 bubuituri care s-au auzit imediat după aceea. Am înțeles că proiectilele loviseră drumul dintre Ripanj și Ivanovic. Lângă Obrenovac, o femeie a fost rănită, când o bombă i-a distrus casa din satul Drazevac, două proiectile au avariat instalațiile electrice de la Boljevac, iar alte 4 au explodat lângă emițătorul de pe muntele Zvecka. Ceva mai devreme, fără să explodeze, o rachetă a distrus o casă în satul Rajkovac, de lângă Mladenovac. Alarma a încetat la 9:39 și am coborât în cameră. Pe hol, l-am întâlnit pe Eugen Mihăescu, care ne-a reproșat că nu l-am chemat pe acoperiș, însă i-am explicat că – oricum – era imposibil să vezi ceva în lumina puternică a soarelui.

Ne-am adunat în barul hotelului și, la o cafea, ne-am sfătuit cum să ne împărțim “sarcinile”, ca să aflăm cât mai multe și să nu ne călcăm în picioare. Mile s-a dus la Centrul militar de presă, unde avea acces fără probleme, fiind acreditat. A reușit să-l acrediteze și pe vărul său, însă cu greutate, pentru că acesta lucra ca freelancer și făcea fotografii pe care urma să le vândă unor ziare și reviste din Germania. Noroc că avea și pașaport românesc și că, de puțină vreme, la Centrul militar de presă venise și Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, pe care îl cunoșteam cu toții și care l-a ajutat mult. Problema cea mai mare a fost să explice cum a ajuns la Belgrad, pentru că Mile îl băgase în țară fără să anunțe că Dobrivoi este jurnalist, iar sârbii cereau o serie de formalități greoaie pentru ziariști, înainte de a le permite intrarea în Iugoslavia.

Eu am rămas la Media Center, unde eram de-al casei. Am aflat că, la Surdulica, unde NATO bombardase azi-noapte sanatoriul, s-ar putea să fie mai mult de 20 de morți, pentru că autoritățile se temeau că există încă oameni îngropați sub dărâmături. În afara bătrânilor internați acolo, în câteva pavilioane ale sanatoriului fuseseră adăpostiți mai mulți refugiați din Croația, Bosnia și Kosovo. Surdulica părea un loc blestemat, pentru că, în 27 aprilie, unul din proiectilele lansate de piloții NATO asupra unei cazărmi ratase ținta, provocând cel puțin 20 de victime printre civili.

Evident, NATO a dezmințit informațiile potrivit cărora ar fi bombardat, în noaptea de duminică spre luni, un sanatoriu din Surdulica, cauzând moartea a cel puțin 20 de persoane, relateaza AFP. Potrivit colonelului Konrad Freytag, purtătorul de cuvânt al generalului Wesley Clark, avioanele Alianței Nord-Atlantice au atacat o cazarmă și un depozit de muniție, aflate în apropiere de Surdulica. “Aceste două ținte erau obiective militare legitime și ambele fuseseră deja vizate,” a anunțat colonelul Freytag. “Toate proiectilele și-au atins ținta. NATO nu poate confirma afirmatiile facute de sarbi privind victimele sau pagubele colaterale de la Surdulica.”

Bilanțul atacurilor din ultimele 40 de ore a fost tragic: 37 de morți și peste 100 de răniți. Toți civili. Și la Belgrad a fost anunțat un program de întrerupere a distribuirii curentului electric, pe cartiere. Deocamdată, centrul orașului încă era privilegiat și nu era inclus în acest program, însă cine știe ce ne mai aștepta. Ca să vedeți ce preocupari aveam noi în vreme de război: trebuia să ținem minte să ne cumpărăm pastile pentru aparatul împotriva țânțarilor, care își făcuseră apariția tot mai insistent. Primăria capitalei iugoslave a anunțat că, din cauza raidurilor aeriene, nu poate ridica avioanele utilitare, ca să împrăștie insecticide și solicita locuitorilor înțelegere pentru situația creată.

Deși orașul nu a fost atacat, n-am fost scutiți de bubuituri nici astăzi. La 11:30, într-un cartier de la periferie, a fost detonat un proiectil neexplodat. La 14:59, încă un avion a spart bariera sonică în apropiere, zguduind văzduhul. Am auzit o altă detonație puternica, la 15:50, despre care Comandamentul Apărării civile a anunțat că a avut aceeași cauză, însă de această dată, cu toții am simțit că a fost explozia unui proiectil, care lovise, probabil, un obiectiv militar. Mi-am mai notat că, la 12:55, asupra dealului Arapov și a satului Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, au fost lansate 5 proiectile, în timp ce alte 2 explodau la 20 de kilometri distanță, în apropierea satului Medje.

La 15:30, în timpul bombardamentului asupra orașului Novi Pazar, s-au înregistrat din nou “pagube colaterale“. Unul din cele 14 proiectile de mare putere lansate de avioanele NATO a căzut lângă autogară și a lovit în plin un bloc cu 4 etaje. Primul bilanț al victimelor indica 11 morți și 23 de răniți, iar imaginile pe care le-am văzut filmate acolo erau îngrozitoare. Opt dintre morți erau – pur și simplu – rupți în bucăți. Între orele 17:01 și 18:25, a fost alarmă și la Belgrad, însă atacurile s-au concentrat asupra localităților din jur. Patru proiectile au explodat la Obrenovac, două au încercat să nimerească emițătorul radio de la Zvecka, două au căzut lângă satul Veliko Mostanice și alte trei au explodat la Ostruznica.

Ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine a declarat că războiul din Kosovo se apropie de momentul decisiv și că următoarele zile vor fi foarte importante, informează AFP. Întrebat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului Miniștrilor de Externe din țările UE, despre ultimele luări de poziție ale autorităților de la Belgrad, Vedrine a declarat că “trebuie acționat cu prudență și cu exigență, dar, în același timp, trebuie să nu se treacă pe lângă ceea ce ar putea fi începutul unei veritabile schimbări“.

belgrad, 31 mai 1999

Astăzi, Slobodan Milosevic a dat încă o dovadă a măiestriei sale politice. I-a convocat la o discuție pe toți liderii partidelor politice importante, pe care i-a convins să ceară Consiliului de Securitate al ONU adoptarea de urgență a unei rezoluții bazate pe principiile G-8, pentru încheierea agresiunii împotriva Iugoslaviei. Ca de fiecare dată, președintele iugoslav a evitat să fie cel care face astfel de solicitări, pentru a-și păstra imaginea de om care nu cedează în fața dușmanului. De această dată, nici nu cred că i-a fost prea greu să-i lămurească pe ceilalți politicieni să ceară oprirea războiului, aceștia dorind sincer să scape de această situație de criză, în care erau absolut incapabili să se descurce.

Cu ajutorul profesorului Lucian Pavel, am reușit să aflu mai multe amănunte despre bombardamentul de ieri după-amiază de la Novi Sad. Profitând de vremea superbă, un grup de tineri se dusese să facă plajă și baie în Dunăre, pe locul unde, până anul trecut, fusese amenajat un ștrand. Anul acesta, ștrandul nu mai fusese deschis, pentru că se afla prea aproape de clădirea Televiziunii, în permanență bombardată, și a scheletului podului Sloboda, prăbușit în valurile Dunării de rachetele NATO. “Pe la ora 14:00, când făceam baie, a sunat alarma,” povestea Snezana, o tânără de 29 de ani. “I-am văzut pe oameni cum se ascundeau și adăposteau într-un tunel bacul cu care se traversează acum Dunărea. Noi am mai rămas să fumăm o țigare. Deodată, am observat o rachetă care se îndrepta spre clădirea televiziunii. M-am aruncat pe nisip și mi-am acoperit urechile cu palmele. Băieții care erau cu noi au sărit și ne-au acoperit cu trupurile lor. După o detunătură cumplită, am văzut ciuperca exploziei și bucăți de beton au sărit în toate direcțiile. Am fugit să ne adăpostim și mi-am uitat prosopul pe plajă. Îmi pare rău că n-am îndrăznit să mă întorc să-l iau, pentru că mi-ar fi amintit toată viața prin ce am trecut.”

Iugoslavia dispune de circa 60 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit, care riscă să cadă în mâinile unor grupuri scăpate de sub control, afirmă în ediția sa din luna iunie, revista “Jane’s Intelligence Review“. Aceste rezerve de uraniu – dintre care 10 kilograme sunt radioactive – se află la Institutul de Științe nucleare de la Vinca, în apropiere de Belgrad, unde este stocat, de asemenea, și combustibilul folosit, pe baza căruia, după retratare, s-ar putea obține 5 kilograme de plutoniu. “Jane’s” afirmă că serviciile americane de informații sunt îngrijorate în privința unei posibile utilizări a acestui uraniu, care, integrat unor explozibili convenționali, ar putea furniza Belgradului arme radiologice. Astfel de arme nu cauzează explozii puternice, însă pot dispersa materialul radioactiv în doze concentrate.

“Prezența uraniului puternic îmbogățit într-o regiune instabilă este și cauza unor îngrijorări de altă natură,” notează revista, care prezintă alte două ipoteze. Prima ar fi furtul acestor substanțe în scopul revinderii lor prin intermediarii ruși, care “au o oarecare experiență în materie”. Țările destinatare ar putea fi Irakul, căruia, în trecut, Iugoslavia i-a furnizat echipamente militare, sau Libia. O altă posibilitate ar fi ca Milosevic să se prevaleze de aceste substanțe ca de un mijloc de a exercita presiuni în timpul unor viitoare negocieri. “Jane’s” publica o hartă a Serbiei pe care sunt marcate cele două reactoare nucleare ale sale, situate în nord-estul Belgradului, precum și 8 unități de cercetare nucleară, dintre care 5 se afla la vest de Belgrad, una la Zemun, una la Novi Sad și una la Kragujevac. Harta identifică, de asemenea, 3 uzine de arme chimice, una la Baric, una la Lucani și una la Krusevac, la 30 de kilometri de granița cu Kosovo.

În timp ce mă aflam la Media Center, Eugen Mihăescu m-a rugat să-i transmit pentru “Cotidianul” încă un mic eseu scris la Belgrad. Se numea “Totul e paradoxal” și îl scrisese pe câteva bucățele de hârtie:

“Incredibil, NATO ne-a tăiat înghețata, nouă, jurnaliștilor români. Nu-i curent… Nu se poate transmite această senzație de pace, de viață normală care-și continuă ritmul. Zile liniștite, după nopți de război. Nopți fără dragoste, dar nedormite. Aseară, luam masa cu doi prieteni. Parcă eram la mare, după o zi de plajă. Eram în vacanță. Mici, bere, lăutarii cântau “Dunărea albastră“, o echipă a RTL-ului filma lăutarii. Deodată, urletul sirenelor a tăiat ritmul. Nimeni nu se mișca, totul continua. Ceva mai târziu, pe acoperișul hotelului, asistam la o noapte ce părea de Revelion. În care focurile de artificii brăzdau cerul, iar lumea la geamuri participa la distracție. Era prima zi a anului 2000. Nu-i adevărat, chiar acum trece un avion foarte jos. E liniște. Păsările zboară la sol înnebunite. Un copil țipă vesel, jucând șotron. Ei bine, de necrezut, nici o bubuitură și iată că a sosit pe tavă înghețata topită de căldură, înghețata cu multe căpșuni. Nici un român nu și-ar crede ochilor să vadă cum se petrec lucrurile aici. Căci e mai orb decât orbul cel ce nu vrea să vadă, zice un proverb chinez. Cineva îmi povestea cum, în timpul bombardării Ministerului Apărării al Republicii Federative Iugoslavia, atașatul nostru militar și unul dintre secretarii Ambasadei României se băteau pentru locul de sub birou, să se adăpostească, bineînțeles. Să fie oare adevărat? De necrezut. E drept că rachetele cădeau vizavi. Totul e paradoxal. În ultimele 24 de ore, în Iugoslavia au fost omorâți de agresiunea criminală a NATO 37 de oameni nevinovați și peste 100 au fost răniți. Și ei, nevinovați. Eugen Mihăescu, Belgrad, 31 mai 1999.”

Înainte de a ne întoarce la hotel, ne-am oprit să bem o cafea pe terasa din Trg Republike. Ieri, Eugen Mihăescu ceruse o înghețată și, văzând minunăția pe care i-a adus-o chelnerul, n-am rezistat ispitei și ne-am comandat și noi. Era delicioasă și îmi amintea de cea pe care o mâncasem în Franța, la o gelaterie vestită din Lyon. Înghețata se amesteca cu frișca proaspată și, în timp ce ne înfigeam lingurițele în cupa de sticlă, descopeream felii mari de căpșuni. Astăzi, n-am mai putut să ne satisfacem acest capriciu. Cu o față tristă, chelnerul ne-a arătat cu capul spre frigiderele goale. Nu era curent și abia atunci am realizat că nicaieri nu cânta muzica.

Am cerut niște ness-uri și ne-am hotărât să ne transmitem corespondențele chiar de pe terasă. Din când în când, privirile noastre urmăreau silueta unei fete frumoase și zâmbeam. Mile și-a transmis relatarea lui, iar eu așteptam să-mi vină rândul. Nu era Beavis de serviciu, iar tipul care-l înlocuia la sunet m-a sunat și mi-a spus doar atât: “Rămâi pe linie.” Și am auzit jurnalul. A urmat o lungă așteptare. 10 minute, 20, 30 și nu mai venea rândul știrilor despre războiul din Iugoslavia. Ceilalți mă întrebau ce se întâmplă și dădeam din umeri. Am încercat să mă fac auzit, dar nimeni nu mă băga în seamă. Mă lăsaseră pe linie și parcă uitaseră de mine. Telefonul se încălzise și vedeam cum mi se termină bateria. Și tot nu-mi venea rândul. Erau niște știri despre problemele de la admitere, a fost invitat în studio ministrul Andrei Marga, apoi alte știri. Eram turbat de furie.

În general, când era Beavis de serviciu, dacă nu avea timp să mai vorbească cu mine, măcar verifica, din când în când, dacă legătura nu s-a întrerupt. Sau mă anunța ora aproximativă la care urma să intru în direct și revenea cu 5 minute înainte. De această dată, nimic. Mi-a venit rândul abia după 50 de minute de când așteptam la telefon. M-am stăpânit și mi-am transmis corespondența, după care l-am sunat pe Horia Enășel și am făcut un scandal monstruos, explicându-i că, în condițiile în care eu nu știu cum să-mi mai economisesc bateriile telefonului mobil și le încarc când apuc, stau aiurea în legătură cu Bucureștiul. L-am amenințat că, data viitoare, voi închide – pur și simplu – telefonul. Și n-au decât să intre în panică până mă prind din nou. Horia mi-a promis că-l va pedepsi pe vinovat și va avea grijă să nu se mai întâmple așa ceva.

Parcă aflând de necazurile mele, sârbii au pornit din nou distribuirea curentului electric. M-am liniștit cu greu și mă durea capul. Nu mai știam dacă de nervi sau din cauza telefonului mobil. Pe drum spre hotel, am trecut pe lângă clubul de jazz al unui vestit muzician de avangardă din Iugoslavia, Oliver Mandic. Era plin de tineri, și înăuntru, și pe mica terasă din față. Lângă intrare, pe o tablă de lemn, scria cu cretă că băuturile au “preț de război“: toate costă 10 dinari, iar militarii au primul rând din partea casei. Ne-am oprit lângă Centrul Cultural Francez, Eugen Mihăescu făcând pentru noi o adevărată cronică de artă a zidurilor devastate și acoperite cu grafitti. Spre încântarea noastră, și-a continuat demonstrația și în fața centrelor culturale american, britanic și german, explicându-ne valoarea artistică și simbolică a acestor grafitti, considerate, mai ales în SUA, o formă a artei moderne.

“UCK este în continuă transformare, atât din punct de vedere politic, cât și militar,” a declarat Hashim Thaqi, conducătorul politic al organizației, într-un interviu acordat ziarului britanic “The Guardian“, la scurt timp după întâlnirea cu ministrul de Externe Robin Cook. “Forțele noastre se organizează și se profesionalizează: suntem o armată, cu o structură și o ierarhie, nu doar o serie de grupări înarmate. În schimb, ceea ce zice Rugova nu are nici o importanță. El nu mai are nici un control politic sau militar asupra a ceea ce urmează să se petreacă.” Întrebat de unde provin armele cu care este dotată UCK, Thaqi a răspuns: “de la prieteni democrați din Vest”, însă nu a vrut să precizeze dacă acest ajutor este furnizat cu vreo aprobare din partea guvernelor. “Poate istoria o va spune,” a comentat el.

Ajunși la hotel, n-am avut prea mult răgaz să ne tragem sufletul. La 20:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Hotărâsem să mâncăm la restaurantul hotelului, însă domnul Mihăescu nu a fost la fel de încântat ca și noi de cină, așa că i-am promis că, de acum înainte, de câte ori NATO ne va da voie, vom mânca seara în oraș. În Kosovo, deja căzuseră primele dintre cele peste 100 de bombe ce aveau să fie lansate de piloții NATO în cele 24 de raiduri în care au atacat provincia. Cel mai grav afectată a fost regiunea orașului Prizren, în care, de dimineață și până la ora 22:00, au explodat 82 de proiectile, dintre care 20 în raionul Gorozub, de lângă frontiera cu Albania.

La 17:30, zece rachete loviseră satul Rades, de lângă Dragas. Între 18:45 și 18:55, alte 8 explodau în satul Pirane. La 19:30, a fost atacată zona Priștinei, fiind bombardate aeroportul Slatina, orașul Lipljan și releul de televiziune de pe dealul Brankov, de lângă Zubin Potok. Priștina avea să mai fie bombardată după miezul nopții, când bombele au căzut între depozitele “Jugopetrol” și cimitirul din cartierul Gazimestan. Între 20:00 și 22:00, alte 6 proiectile au lovit satul Vlasnja. Patru atacuri puternice au fost înregistrate asupra localității Bujanovac, unde au explodat 30 de bombe, și nu a fost ocolit nici emițătorul de televiziune de pe muntele Pljackovica, de lângă Vranje.

Amnesty International a făcut publice o serie de mărturii ale femeilor victime ale unor violuri colective, timp de 3 zile, într-un sat din apropiere de Suva Reka, informează AFP. Mai multe femei, ținute în captivitate de la 21 la 23 aprilie de forțele sârbe, au fost violate, potrivit organizației, care, din motive de securitate, nu a dat publicității nici numele martorilor, nici cel al satului. “La 21 aprilie, bărbații tineri din sat au fugit din calea forțelor sârbe, lăsând în urmă circa 300 de femei, copii și 11 persoane în vârstă,” potrivit unui comunicat al Amnesty International, făcut public la Kukes. “Bărbații cu vârste între 50 și 90 de ani au fost separați de restul sătenilor și nu au mai fost văzuți în viață. Femeile cu copiii au rămas închise în trei case. Trei femei au declarat că au fost violate, iar mărturiile lor și ale altora lasă în mod clar să se înțeleagă că au fost și alte victime. Este foarte dificil să îi chestionăm pe refugiați. Sunt traumatizați, adesea confuzi și uneori le este frică să vorbească, deoarece o parte a familiei lor a rămas în Kosovo. Există numeroase crime și violuri, dar noi nu putem afirma că au existat execuții masive generale și până acum, nu avem nici o dovadă de genocid,” a explicat un purtător de cuvânt al organizației.

La 21:30, când abia terminasem de mâncat și ne-am oprit în bar, să bem o cafea, am auzit 4 bubuituri, după care becurile au clipit, parcă nedumerite, de câteva ori și am rămas în întuneric. Din nou, 4 rachete de croazieră – pentru că nu se auzise nici un avion – au lovit stațiile de transformare de la Bezanijska Kosa și Lestane, din cartierul Novi Beograd. De pe acoperiș, vedeam două coloane albicioase de fum și oamenii au început să-și aprindă lumânările prin case. La radio s-a anunțat că echipele de intervenție au început imediat să remedieze avariile, însă, în mai puțin de o oră, presiunea apei la robinete a ajuns la zero. Deși, după 3 ore, curentul a revenit într-un sfert din Belgrad, nici până dimineață, rezerva de apă a orașului nu a depășit 12,5 % din capacitatea normala și nu putea fi distribuită populației.

Al doilea raid aerian, de la miezul nopții, ne-a surprins pe acoperiș, comentând războiul. Cred că păream desprinși dintr-un film suprarealist: patru oameni stând pe scaune destul de confortabile, pe casa liftului unui hotel dintr-un oraș, în plin bombardament, înconjurați de sticle goale de Coca-Cola, bere și whisky. Unul cu casca unui radio minuscul în ureche, altul cu un aparat foto de gât. Și toți cu ochii ațintiți pe cer, către cele patru puncte cardinale. Avioanele veneau dinspre nord (din nou din spațiul aerian ungar sau românesc) și au atacat mai întâi orașul Pancevo. Opt proiectile au lovit obiective din nordul localității, din zona fabricii de avioane, unde vedeam un mare incendiu, iar unul a explodat în satul Omoljica. Antiaeriana Belgradului a intrat imediat în acțiune și a acoperit orizontul cu o pânză de foc. Piloții NATO nu au reușit să lanseze decât 3 rachete spre capitala iugoslavă, două lovind cazarma Zuce, iar una explodând pe dealul Avala. După care, riposta fiind prea puternică, au fost nevoite să se retragă.

S-au dus spre vest, atacând în 3 raiduri orașul Smederevo, pe care nu-l vedeam din cauza dealurilor, însă observam cerul înroșit de flăcări și tirurile antiaerienei. Fuseseră bombardate depozitele “Jugopetrol” din zona industrială și stația de transformare a energiei electrice de la combinatul “Sartid“. În același timp, alte avioane bombardau, pentru prima oară de la începutul războiului, orașul Kikinda, situat la câțiva kilometri de granița cu România. Aici, 3 proiectile au lovit o cazarmă din zona de sud-est, iar unul a distrus calea ferată către Timișoara, în zona satului Banatsko Veliko Selo. La ora 2:00, am văzut bombardamentele asupra Novi Sad-ului, proiectilele explodând în satele Cenej și Pezicevi, de la periferie. Locuitorii din Novi Sad se chinuiau fără apă și curent electric de duminică.

Uniunea Europeană estimează că, în cazul în care situația din Iugoslavia nu se agravează, consecințele economice pentru România sunt relativ limitate, a declarat directorul general pentru Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisiei Europene, Giovanni Ravasio. “Reformele economice din România nu sunt afectate de situația din Kosovo,” a spus el. Oficialul comunitar a apreciat că România ar da un semnal negativ instituțiilor internaționale în cazul în care ar explica o încetinire a reformelor prin situația din Iugoslavia. “UE ar putea acorda României, în contextul crizei din Kosovo, fonduri suplimentare, dar statele membre se vor întreba dacă România are capacitatea de a le absorbi în programe eficiente,” a adăugat și directorul general pentru Relațiile cu Europa Centrală și de Est din cadrul Comisiei Europene, Francois Lamoreux. “Noi credem că da.”

Ne-am gândit că atacurile s-au potolit și am coborât să dormim. Însă la 4:00, m-au trezit bubuiturile unor explozii. Mile a mormăit că el nu mai urcă pe acoperiș și m-am dus doar eu, amenințându-l că – data viitoare – va fi rândul lui. Când am ajuns sus, am mai văzut cum trage antiaeriana dinspre nord-vest și atacul a fost din nou respins. Coborând în cameră, nu mi-am putut reține un zâmbet: în sfârșit, cineva sforăia din nou în patul vecin. La 6:03, când m-au trezit alte bubuituri, n-am mai urcat nici eu. Se luminase de ziuă și știam că atacul nu va ține prea mult. Într-adevăr, la 6:25, a sunat încetarea alarmei aeriene. Înainte de a adormi liniștit, am mai verificat o dată robinetele. Degeaba. Erau tot seci.

Share

target: Iugoslavia acceptă principiile planului de pace elaborat de G-8

by

28 mai 1999

M-am trezit prost dispus, pentru că prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă avem curent electric și apă. Desigur, nu aveam. Posturile de radio sârbești comunicau că emit cu ajutorul unor generatoare pe motorină și avertizau că s-ar putea să li se termine combustibilul și, odată cu acesta, emisia. Doar 10 % din capacitățile sistemului energetic național mai funcționau. 12 din proiectilele lansate azi-noapte de piloții NATO au lovit transformatoare de curent sau rețele electrice, iar în această dimineață, loviturile aeriene au vizat aceleași ținte.

Bombardamentele au continuat în Kosovo. La ora 7:00, patru rachete au fost lansate asupra localității Lebane. La 9:00, alte patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran, atacul fiind repetat după un sfert de oră. La 10:25, în jurul localității Presevo au fost auzite 7 explozii, iar la 11:00, au fost bombardate satele de lângă Priștina, Urosevac și Pec. La 13:00, a fost bombardat releul de televiziune de pe dealul Zabuce, situat la 500 de metri de centrul orașului Uzice, două proiectile fiind destinate și aeroportului Ponikve. Concomitent, au fost lansate 3 raiduri în 10 minute asupra fabricii “Krusik“ de la Valjevo, atacată pentru a treizecea oară în acest război.

La 13:11, s-a dat alarma și la Belgrad, însă a fost ridicata la 14:22, fără ca avioanele să ne atace. Antiaeriana sârbilor a fost mult mai eficientă în această dimineață. Mediile de informare din Macedonia au anunțat că, în spitalul din Skopje sunt internați doi piloți NATO grav răniți. Sârbii au preluat știrile posturilor de radio macedonene, care precizau că un avion de tip F-16 ar fi fost lovit de antiaeriană în sudul Serbiei și s-a prăbușit în Macedonia. Un cameraman amator a reușit să filmeze resturile aparatului, chiar înaintea sosirii elicopterelor de recuperare, care i-au dus pe piloți la spital. Un alt cameraman, al televiziunii naționale, a surprins momentul în care elicopterul de recuperare îl aducea la spitalul din Skopje pe pilotul grav rănit la cap și la piept, însă din dispoziția autorităților NATO din Macedonia, imaginile nu au fost difuzate. La 9:15, marinarii iugoslavi au doborât un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit în golful Boka Kotorska de la Marea Adriatică.

Potrivit cotidianului “The Washington Post“, piloții NATO au fost autorizați să lovească rețelele civile de telecomunicații, în scopul de a restrânge legăturile dintre Belgrad și forțele militare care operează în Kosovo. “Obiectivul este de a întrerupe principalele sisteme telefonice, de a perturba legăturile informatice și de a fi siguri că sârbii vor fi constrânși să folosească telefoanele celulare, mult mai vulnerabile pentru sateliții-spion,” a precizat una dintre sursele citate. În plus, organizația europeană de telecomunicații prin satelit Eutelsat a confirmat că a suspendat retransmisiile programelor televiziunii naționale sârbe RTS. Suspendarea transmisiilor prin satelit, intervenită miercuri, la ora 18:00 GMT, a privat o parte din Serbia de recepționarea emisiunilor RTS, care nu mai sunt retransmise nici în Europa.

La Media Center mi-au dat un comunicat al organizației “Reporters sans frontieres“, care califica gestul Eutelsat drept “o atingere adusă liberei circulații a informațiilor“. Deși recunoșteau că RTS s-a transformat într-un instrument de propagandă în slujba regimului Milosevic, reprezentanții organizației apreciau că “reducerea la tăcere a presei sârbe de propagandă nu este o soluție satisfăcătoare pentru a răspunde nevoii urgente de informații, care să vină din mai multe părți, resimțită în Republica Federală Iugoslavia“.

Un ziarist sârb mi-a adus un exemplar din manifestele pe care NATO le lansează în zonele unde cred că se află militarii sârbi, care nu și-au primit soldele de o lună de zile, încercând să provoace dezbinări între Armată și Poliție. Manifestele purtau titlul “Sângele vostru… recompensa lor” și erau realizate de serviciile secrete ale Pentagonului, care aveau informații despre neînțelegerile dintre forțele Ministerului de Interne – în general, mai bine plătite și echipate – și cele ale Ministerului Apărării. Textul manifestelor suna cam așa: “Atențiune, soldați ai VJ (Armata Iugoslaviei)! În timp ce voi înfruntați bombardamentele NATO în teren, ducând lipsă de carburanți și alimente, neplătiți și continuând să vă îndepliniți îndatoririle militare, membrii MUP (Ministerul de Interne) s-au întors la casele lor, pentru a calcula profiturile obținute din prada “confiscată”. Ei sunt plătiți regulat, utilizează echipamentul vostru în detrimentul vostru și vă anchetează când nu vă îndepliniți ordinele. Singurul lucru care vă desparte este responsabilitatea pentru atrocitățile comise de MUP.” Nu știu cât au fost de eficiente, deoarece au fost lansate aiurea și, oricum, erau scrise într-o sârbă destul de aproximativă.

“O patrulă de recunoaștere a SFOR a fost reținută și dezarmată de forțele militare ale Republicii Federale Iugoslavia, în jurul orei 7:30, în apropiere de localitatea Rudo,” a declarat purtătorul de cuvânt SFOR David Scanlon. “Militarii au fost duși în Iugoslavia, interogați și reținuți timp de 8 ore, după care au fost eliberați fără arme.” Purtătorul de cuvânt a subliniat că “forțele iugoslave au intrat ilegal pe teritoriul Bosniei” și că “SFOR încearcă să-și aplice mandatul și să mențină forțele străine în afara Bosniei”. Localitatea Rudo, situată la 80 de kilometri est de Sarajevo, se află în apropierea frontierei iugoslave, într-un teritoriu controlat de sârbii din Bosnia.

Cotidianul “Oslobodenje” de la Sarajevo scria astăzi că adevăratul motiv pentru care Slobodan Milosevic a fost pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga a fost implicarea militară în Balcani a țărilor occidentale. “Cele trei războaie sângeroase pe care Milosevic le-a dus cu vecinii săi – Slovenia, Croația, Bosnia – nu au fost suficiente pentru ca TPI să reacționeze adecvat, astfel că punerea sub acuzare a lui Milosevic intervine abia după două luni de implicare militară occidentală în Kosovo,” comenta editorialistul ziarului. “Dat fiind că Statele Unite au suferit o înfrângere în Kosovo, Clinton a fost forțat să meargă până la capăt. Cu această punere sub acuzare, Statele Unite au obținut legitimitatea de a-l înlătura pe Milosevic prin mijloace militare. Pentru Bosnia-Herțegovina, care vede în Slobodan Milosevic cauza tragediei sale istorice, inculparea aceasta reprezintă o satisfacție morală. Deși nu credem că Milosevic va sfârși în fața TPI, nici nu va mai avea zile liniștite de acum înainte.”

L-am rugat pe un coleg olandez să îmi aducă și mie, de la Centrul militar de presă, un exemplar din “Vojska“, revista Armatei iugoslave. Foarte bine scrisă, cu multe fotografii de pe front, revista conținea adesea informații deosebit de interesante și, dacă știai să citești printre rânduri, înțelegeai multe despre starea de spirit și atmosfera din sânul armatei. Eram curios ce mai scriau astăzi, pentru că generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina, anunțase respingerea ofensivei UCK din raionul Morina. În ultimele zile, sub acoperirea puternicelor bombardamente ale aviației NATO, luptătorii UCK încercaseră să deschidă un culoar de infiltrare în Kosovo dinspre Albania. Deși atacați din toate părțile, sârbii au reușit să se mențină pe poziții, fiind extraordinar de bine camuflați.

Adevărul e că văzusem un reportaj de pe front, realizat de RTS în timpul unei inspecții a comandanților la una din unitățile de tancuri aflate în Kosovo. Un ofițer i-a salutat pe generali, întâmpinându-i la liziera unei păduri și rugându-i să spună dacă observă ceva. Deși cameramanul a insistat asupra tufișurilor și copacilor, nici generalii, nici eu – care mă uitam la televizor – n-am remarcat nimic deosebit. Atunci, reținându-și cu greu un zâmbet de satisfacție, ofițerul a scos o stație de emisie-recepție și a dat un ordin scurt. Am rămas cu gura căscată: într-o clipă, pădurea a prins viață și, scoțând mici vălătuci de fum, s-a mișcat un metru mai în față. Apoi un tufiș mai înalt s-a rupt în două, s-a răsturnat într-o parte și din el a ieșit un militar sârb, care și-a salutat comandanții. Camuflajul era, într-adevăr, perfect.

În numărul de azi din “Vojska“, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, avertiza soldații Alianței Nord-Atlantice că, în cazul unei invazii terestre, se vor confrunta la fiecare pas cu un adevărat Infern. “Superioritatea tehnică a NATO se va prăbuși încă din primele zile ale invaziei,” afirma Pavkovic. “Ne vom regăsi față în față pe un teren pe care îl cunoaștem la perfecție și pe care l-am pregătit bine pentru a ne apăra. Am reușit să menținem unități într-un dispozitiv operațional care ne permite să desfășurăm lupte la sol.” Mi s-a părut foarte interesant că generalul a ținut să dezmintă răspicat zvonurile privind tensiunile dintre militari și conducătorii politici iugoslavi: “Suntem gata să aplicăm toate inițiativele de pace și alte inițiative ale comandantului nostru suprem și ale liderilor de stat și ai armatei.”

Amenințările potrivit cărora, dacă trupele NATO invadează Kosovo, se vor confrunta cu un adevărat “iad pe Pământ” din cauza minării terenurilor, trebuie luate în serios, a declarat un expert genist care și-a petrecut doi ani ca să demineze câmpurile din Bosnia, relatează DPA. “Forțele sârbe probabil că sunt cele mai diabolice din câte există, în ceea ce privește amplasarea minelor,” spune colonelul în retragere Lionel Dyck. “Trupele NATO trebuie să știe că vor intra într-un adevărat iad pe Pământ, că nu vor supraviețui și că vor agoniza zile la rând în cele mai îngrozitoare moduri ce pot fi imaginate. Sârbii vor plasa mine în locurile unde se așteaptă ca soldații să se odihnească, să meargă să bea apă sau să își facă nevoile. Casele vor fi minate, constituind adevărate capcane,” a spus expertul, avertizând că minele antipersonal vor fi confecționate din cele mai infernale materiale sau vor avea cele mai diverse mecanisme de declanșare.

După-amiază, a sosit la Belgrad Viktor Cernomîrdin, pentru o nouă rundă de convorbiri cu Slobodan Milosevic. La sosire, a declarat doar că problema cea mai importantă care trebuie rezolvată este oprirea bombardamentelor. După care au început discuțiile, cu ușile închise. Seara, la plecare, pe aeroportul Surcin, emisarul rus a spus numai că e foarte mulțumit de rezultatul convorbirilor, care și-au atins în proporție de 90 % scopul și că se va întoarce săptămâna viitoare, împreună cu Martti Ahtisaari, când totul se va termina. Cernomîrdin le-a lăsat sârbilor ocazia să anunțe ce s-a discutat concret.

Președinția iugoslavă a difuzat un comunicat, în care se anunța că Iugoslavia accepta principiile generale ale G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. Slobodan Milosevic a fost de acord cu adoptarea de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a unei rezoluții în conformitate cu Carta ONU. “Cele două părți au constatat că este în interesul comun o reglementare pe cale pașnică a crizei din Kosovo. Apărarea suveranității și integrității teritoriale este o poziție comună și definitivă a comunității internaționale și a Iugoslaviei. Este necesară asigurarea cât mai repede a normalizării situației și reîntoarcerea în securitate a refugiaților și a persoanelor plecate la casele lor din Kosovo,” se preciza în comunicat. “Criza din Kosovo trebuie reglementată printr-un acord politic asupra unei autonomii substanțiale, care să garanteze egalitatea cetățenilor și a comunităților naționale care trăiesc în provincie.”

Acordul urma să se bazeze pe principiile elaborate de miniștrii de Externe ai G-8 pe 6 mai, la Bonn, care prevedeau încetarea imediată și verificabilă a violențelor și represiunii în Kosovo, retragerea forțelor militare, de Poliție și paramilitare sârbe și desfășurarea în provincie a unei forțe internaționale civilă și de securitate, sub egida ONU. Consiliul de Securitate urma să stabilească o administrație interimară pentru Kosovo, pentru asigurarea unei vieți pașnice și normale pentru toți locuitorii.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a asigurat că nimeni nu se pregătește pentru lansarea unei ofensive terestre în Kosovo, într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk. “Suntem pentru o soluție politică,” a declarat Scharping. “Nimeni nu dorește o soluție militară și nimeni nu pregătește una de acest fel.” Însă liderul politic al UCK Hashim Thaqi continua să susțină, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Monde“, soluția militară. “Soluția diplomatică va veni în timp. Însă comunitatea internațională trebuie să facă mai mult: să trimită trupe terestre în Kosovo,” a declarat Thaqi. “Este singura condiție pentru a ajunge la o reglementare a crizei. Fără aceasta, Belgradul nu va accepta o soluție politică.”

Acceptarea planului G-8 a produs reacții interesante printre politicienii de la Belgrad, care – privite atent – puteau contura profilul fiecăruia, dar care – toate – lăsau să se întrevadă umbra atotputernicului Milosevic. Într-un comunicat difuzat de SPO, Vuk Draskovic saluta “curajul” președintelui iugoslav de a accepta principiile stabilite de Occident și Rusia pentru reglementarea crizei. “O asemenea decizie era nu numai necesară, ci și singura posibilă pentru a aduce pacea și pentru a opri uciderea poporului nostru și distrugerea Serbiei de mașina cea mai puternică și mai de necontrolat din lume,” se spunea în comunicat. “Decizia președintelui iugoslav este cu atât mai responsabilă și curajoasă, cu cât a fost luată a doua zi după provocarea TPI, menită să submineze procesul de pace.”

Mai abil și mai greu de controlat, Vojislav Seselj a declarat că planul rus prezentat de Viktor Cernomîrdin este compatibil cu poziția politică fundamentală iugoslavă. El considera inadmisibil ca trupele NATO să fie desfășurate în Kosovo, “pentru că acest lucru ar însemna o capitulare și o pierdere a provinciei“. Interesant că era singurul care remarca această evidență. Seselj a continuat să se refere la “planul rus”, pe care doar el părea să-l cunoască. Acest plan nu ar prevedea retragerea totală a trupelor iugoslave din Kosovo, ci doar o reducere a lor, precum și prezența la granițele provinciei a trupelor din țările NATO care nu au participat la bombardamente. Adică Grecia și Portugalia. De asemenea, un contigent militar furnizat de țări neutre (cum ar fi, desigur, Rusia și alte țări din fostul bloc sovietic) ar urma să fie desfășurat în interiorul provinciei Kosovo, pentru a favoriza întoarcerea refugiaților. Vojislav Seselj era sceptic în privința succesului acestei variante, deoarece “Statele Unite se străduiesc să sugrume din fașă orice inițiativă de pace“.

Secretarul american al Apărării William Cohen a efectuat o vizită secretă în Germania, pentru a participa la o reuniune a mai multor miniștri ai Apărării din țări membre NATO, consacrată situației din Kosovo, a confirmat Pentagonul. În această vizită, dezvăluită de postul de televiziune CBS, oficialii Apărării au aprobat extinderea listelor cu țintele bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei și o creștere a numărului avioanelor implicate în operațiune.

Întâlnirea dintre Cernomîrdin și Milosevic s-a terminat după ora transmisiei mele pentru Știrile ProTV de la 19:00, așa că nu am putut să dau aceste detalii. Aliații au continuat bombardamentele, chiar și în timpul discuțiilor, însă au evitat Serbia, concentrându-se asupra provinciei Kosovo. Între 15:25 și 16:17, au fost bombardate orașele Herceg Novi și Tivat din Muntenegru, 10 proiectile lovind poziții ale Marinei de război iugoslave, fără să se înregistreze vreo victimă. Alte 5 raiduri aeriene au vizat regiunea Priștinei, iar între 18:30 și 19:37, localitatea Kosovska Vitina a fost ținta a 22 de proiectile, dintre care 9 au explodat în jurul vechiului cimitir. De asemenea, în numai 7 minute, satele Kabas și Smira au fost lovite de 13 rachete, iar la 21:00, alte 5 au explodat în satul Vranjevac, de la periferia Priștinei.

La Belgrad, curentul a revenit abia după ora 19:00. La timp, însă, pentru planurile mele din această seară. Citisem într-un ziar că în clubul KST, al studenților de la Politehnică, era organizat un concert rock al formației Elektricni orgazam și m-am dus să-l văd. Clubul era chiar la subsolul facultății. Pentru două ore, am uitat de război, alături de muzică, tineri îmbrăcați în blugi și tricouri haioase, fete frumoase și o sticla de bere. Atmosfera era excelentă și nimic nu amintea de războiul de afară. În afară de insignele cu simbolul “Target“, purtate de toată lumea. L-am sunat pe Mile Cărpenișan, să-i povestesc de concert și mi-a spus din nou că se întoarce peste câteva zile la Belgrad.

M-am întors fericit la hotel, unde apa a început să curgă la robinete doar spre miezul nopții. Și atunci, fără presiune, însă destul cât să te poți spăla. Alarma a sunat la 22:54, când vorbeam la telefon cu Mihaela Sîrbu (Papi, cum îi spun prietenii), o prietenă foarte bună pe care o sunasem să-i spun “La mulți ani!“, pentru că ieri fusese ziua ei. Papi este actriță și era la Oradea, unde avusese spectacol. S-a mirat foarte tare de sunetul sirenelor și și-a chemat prietenii cu care era, să asculte si ei. Din păcate, n-am putut vorbi prea mult, pentru că afară a început să se audă avioanele și m-am dus pe acoperiș.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat în favoarea ideii de a încredința Uniunii Europene administrarea provizorie a provinciei Kosovo, după încheierea conflictului, a anunțat Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP. “Cu cât ne consolidăm legăturile cu Uniunea Europeană, cu atât avantajele pentru Kosovo și pentru regiunea Balcanilor vor fi mai mari,” consideră Rugova. El a mai vorbit și despre nevoia urgentă de hrană pentru refugiații din Kosovo, adăugând că “toate eforturile trebuie să se concentreze în vederea întoarcerii acestora în provincie”.

Atacul asupra Belgradului a eșuat de această dată, deoarece riposta artileriei antiaeriene a fost prea puternică. Parcă supărați pe acest insucces, piloții NATO au atacat în valuri Novi Sad-ul, începând cu miezul nopții. Urmăream luptele aeriene de pe acoperiș și vedeam antiaeriana care trăgea din plin. Cinci proiectile au lovit din nou sediul televiziunii, altul explodând lângă o pescarie, unul într-un sat de vacanță din cartierul Ribnjak și încă două la Iriski Venac, unde era releul de televiziune. Două persoane au fost rănite. În același timp, a început să tragă și antiaeriana din jurul orașului Sabac, unde se auziseră deja câteva explozii.

Sârbii au anunțat că atacul din această noapte a fost efectuat de cele 24 de avioane de vânătoare de tip F/A-18D Hornet, care au decolat de pe baza aeriană Taszar din Ungaria. Acestea erau asistate de 3 avioane de atac A-10 A Thunderbolt, care puteau participa la misiunile de căutare și salvare, în cazul în care vreun avion era doborât. Raidurile au fost declanșate în ciuda reacției Partidului Socialist, de opoziție, care a anunțat că va încerca să obțină votul parlamentarilor pentru a împiedica lansarea acțiunilor aeriene asupra Iugoslaviei de pe teritoriul ungar.

Comuniștii greci, care au participat la o manifestație anti-americană la Atena, pentru a protesta față de atacurile aeriene împotriva Iugoslaviei, au răsturnat și deteriorat statuia fostului președinte Harry Truman din centrul orașului, relatează AFP. Doisprezece tineri au legat cu corzi această statuie de dimensiuni considerabile și au răsturnat-o. Poliția a arestat două persoane care vor fi anchetate de Procuratură, iar în apropierea statuii a fost găsit un pachet considerat suspect. Artificierii, chemați în ajutor, au detonat pachetul, care nu conținea decât vopsea roșie.

La 1:30, NATO a atacat Vîrșețul, 4 proiectile fiind destinate unei fabrici de la marginea de sud a orașului, lângă ieșirea spre Bela Crkva (Biserica Albă). Mai multe case din apropiere au fost avariate, rămânând fără geamuri și o parte din țiglele de pe acoperiș. La ora 2:00, când cerul părea că s-a liniștit, a început un nou atac asupra Belgradului. Antiaeriana dinspre Batajnica (unde am numărat bubuiturile a cel puțin 8 explozii) și cartierul Rakovica trăgea cu furie și a reușit să doboare o rachetă care viza aeroportul Surcin. Pe cer nu erau decât câțiva norișori pufoși, iar la un moment dat, am văzut săgețile de foc ale antiaerienei și două rachete sol-aer îndreptându-se spre unul dintre ei. Norul a fost brusc luminat de 3 scântei imense, urmate de o explozie roșiatică. Sârbii au anunțat că au lovit un avion inamic, care a explodat în aer. Din cer venea, parcă, miros de praf de pușcă și atacul a încetat.

În timp ce se retrăgeau spre nord, piloții NATO au mai lansat câteva proiectile asupra pădurilor de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La un post de radio am auzit că atacul fusese precedat de un bombardament asupra localității Sremska Mitrovica, lovită de 6 ori. Am mai rămas puțin pe acoperiș și, la 3:10, am văzut cum orașul se cufundă, din nou, în întuneric. S-a anunțat că, de această dată, era o întrerupere din motive tehnice, electricienii încercând să înlocuiască niște rețele distruse de bombe în nopțile anterioare. De altfel, în zona centrală care – din fericire – cuprindea și hotelul nostru, curentul a revenit după câteva minute. Apa, în schimb, ioc! Rezervoarele orașului erau pline doar în proporție de 12 %.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a acuzat armata iugoslavă că a confiscat o parte din ajutorul umanitar internațional destinat provinciei Kosovo, informează AFP. “Douăzeci și opt de camioane sunt blocate la frontiera cu Muntenegru, sub pretextul că nu au actele adecvate pentru a fi lăsate să treacă. Numeroase produse alimentare, care se aflau în camioane, au fost confiscate direct de către Armata iugoslavă,” a afirmat Shea. “Aceasta reprezintă o încălcare flagrantă a rezoluției 1239 a Consiliului de Securitate al ONU.”

Cu ajutorul posturilor de radio și de televiziune, mi-am completat bilanțul bombardamentelor din această noapte. La 2:15, bombele făcuseră 2 morți în satul Dobricevo, iar la 3:15, zece proiectile au explodat în centrul orașului Cuprija, distrugând parțial o cantină și un hotel și avariind alte 50 de clădiri. Cel puțin 10 persoane au fost rănite, dintre care 3 erau în stare gravă. La 3:25, a fost bombardat un sat de lângă Kraljevo, după ce, puțin mai devreme, un proiectil exploda lângă o casă din Obrenovac.

În provincia Kosovo, ținta a peste 100 de proiectile în ultimele 24 de ore, a fost prăpăd și în noaptea asta. Începând cu Priștina, atacată de mai multe ori și atinsă de 18 rachete, și terminând cu orașul Pec, lovit o singură dată. Fără a uita de Prizren (3 bombe), Lebane (10 bombe), Kosovska Vitina (22 de bombe) sau Komoran (numai una). Bucuros că puteam să dorm mai mult, mâine fiind sâmbătă, când, de regulă, nu aveam transmisie decât seara, m-am culcat. M-am trezit doar o clipă la 6:28, când sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene.

Flota rusă a Nordului a decis să-și întrerupă toate contactele cu Ministerul norvegian al Apărării, din cauza atacurilor NATO în Iugoslavia, la care Norvegia ia parte, a anunțat la Murmansk amiralul Viaceslav Popov. “Această suspendare este consecința unei decizii luate de autoritățile ruse, întrucât Norvegia este o membră activă a NATO și participă la conflictul iugoslav,” a explicat Popov, citat de Interfax. “Nu se pune problema să reluăm relațiile, atât timp cât situația politică nu este stabilizată în Balcani.”

Share

target: Slobodan Milosevic, inculpat la Haga pentru crime de război

by

27 mai 1999

Eram cam amețit în această dimineață, din cauza oboselii și a stresului, iar când am iesit în soarele orbitor de afară, mi-a trebuit destul de mult să mă obișnuiesc cu lumina. Mă grăbeam către Media Center, pentru că primele știri pe care le auzisem astăzi anunțau că, în Kosovo, bombardamentele continuau. NATO și-a reluat atacurile încă de la ora 7:00. Practic, oamenii nici nu și-au dat seama că ar fi fost vreo pauză, pentru că alarma nu s-a ridicat.

La 9:21, în timp ce mă îndreptam spre Media Center, au sunat sirenele alarmei aeriene și la noi. Mă uitam, pentru a nu știu câta oară, la oamenii de pe străzi, care nici n-au clipit. Își vedeau în continuare de treaba lor și doar vreo doi sau trei au scăpat printre dinți câte-un blestem. Avioanele au ocolit Belgradul și la 10:35, când îmi beam cafeaua și navigam pe Internet, încercând să iau legătura cu sârbi din alte părți ale țării, alarma a fost ridicată.

În Kosovo, primele explozii s-au auzit încă de la 7:10, când un proiectil a căzut în satul Gojbulje și alte 3 au lovit depozitul de mărfuri al firmei “Milan Zakic” din Vucitrn. La 7:15, o bombă a căzut la Urosevac, iar după 7:40, alte 3 au lovit localitatea Istok. La 8:38, o explozie puternică a fost auzită în suburbia Grmja din Priștina, urmată de încă una, în satul Deset Jugovic. La 9:45, asupra depozitelor “Jugopetrol” din orașul Bor, de pe Valea Timocului, au fost lansate din nou 8 rachete. La 11:55, a fost încă o dată bombardat releul de televiziune de la Uzice. La 13:00, o bombă a explodat la Niș, iar 20 de minute mai târziu, satul Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, a fost lovit de 8 proiectile.

Am extras din notițele despre efectele raidurilor aeriene câteva care demonstrau încă o dată că nu exista nici un criteriu al selecției țintelor, ci doar o risipă de bombe. Se bombarda orice loc unde sateliții identificau o mișcare cât de mică, chiar dacă – între momentul depistării ei și cel al atacului propriu-zis – trecea destulă vreme, în care militarii sârbi, și dacă fuseseră acolo, puteau să dispară. După racheta de azi-noapte, care explodase într-o livadă de lângă Kraljevo, în această dimineață, în satul Dobricevo, lângă Cuprija, nu mai puțin de 10 rachete au lovit o fermă de creștere a porcilor. Culmea eficienței a fost atinsă la marginea satului Ravna Reka, lângă Despotovac, unde o serie de proiectile au avariat… un lan de grâu!

Bill Clinton s-a declarat gata pentru pregătirea unui atac terestru împotriva forțelor sârbe din Kosovo, prin trimiterea a 90.000 de soldați, dacă nici un acord de pace nu va interveni în următoarele 3 săptămâni, a afirmat cotidianul britanic “The Times“. Citând surse din cadrul NATO, ziarul precizează că Londra și Washingtonul sunt din ce în ce mai înclinate să creadă că Alianța trebuie să organizeze cât mai repede o operațiune la sol, în cadrul căreia trebuie mobilizați 150.000-160.000 de militari. Această schimbare spectaculoasă a poziției lui Clinton, după mai multe săptămâni de reticență aparentă, își are originea în raportul detaliat pe care generalul Wesley Clark i l-a prezentat săptămâna trecută. Militarii au atras atenția că o decizie referitoare la trimiterea de forțe terestre ar trebui luată înainte de a doua jumătate a lunii iunie, pentru a se putea permite refugiaților din Kosovo să se întoarcă la casele lor înainte de începerea iernii.

În timp ce occidentalii vorbesc tot mai des despre continuarea bombardamentelor și despre o eventuală invazie terestră, tot mai mulți lideri ai albanezilor din Kosovo par să înțeleagă că nu armele sunt soluția problemelor din provincie. După eforturile lui Ibrahim Rugova, care a ajuns chiar să fie amenințat cu moartea de liderii UCK, încă o personalitate a minorității albaneze a criticat astăzi operațiunile NATO. Adem Demaci, fostul lider politic al extremiștilor din UCK, a declarat că, în problema crizei din Balcani, “NATO se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri”. Demaci se află în continuare la Priștina și a spus că se poate plimba liber pe străzi și nu se teme pentru viața sa. A povestit că, o singură dată, a fost înconjurat pe stradă de 20 de polițiști sârbi, unul dintre ei urlându-i în față că-l va omorî. Însă ceilalți i-au sărit în apărare și l-au potolit, ba chiar i-au dat o grămadă de numere de telefon, la care să sune dacă se simte în primejdie.

“Când bombardamentele au început, credeam că totul se va termina în câteva zile,” a declarat Demaci. “Nici o altă țară de pe pământ nu ar fi fost în stare să reziste 60 de zile în fața celei mai teribile forțe militare din lume.” Povestind despre negocierile de la Rambouillet, unde a fost unul dintre reprezentanții lor, Demaci consideră că albanezii din Kosovo au greșit. “Am venit nepregătiți,” explica el. “Și dacă nu suntem în stare să stăm față în față la masa tratativelor și să discutăm cu sârbii, cum am putea, atunci, să trăim împreună în același loc?” Din păcate, nu existau prea mulți “Demaci”, nici într-o tabără, nici în cealaltă.

Am aflat mai multe despre liderul albanez chiar în restaurantul hotelului nostru, “Toplice“, unde obișnuiam să mănânc seara, când nu aveam chef sau timp să ies în oraș. Remarcasem de câteva ori, la o altă masă, un sârb care mânca întotdeauna singur. Era slab, cu fața suptă, neras, îmbrăcat sărăcăcios, însă tot timpul cu haine curate. Părea pierdut într-o lume a lui, asupra căreia era foarte concentrat, dar de câte ori își oprea ochii asupra mea, privirea îi era foarte caldă și prietenoasă.

Într-o seară, auzindu-mă că vorbeam cu Dule despre liderii UCK, s-a apropiat de masa mea, s-a așezat și a început să-mi povestească despre Adem Demaci. “Am fost multă vreme colegi de celulă,” mi-a mărturisit sârbul. Știam despre Demaci că și-a petrecut 20 de ani din viață în închisorile sârbești, din cauza dârzeniei cu care a apărat întotdeauna cauza albanezilor din Kosovo. “Eu eram acolo pentru a-mi ispăși un păcat de neiertat, însă asta nu are importanță pentru tine,” a continuat necunoscutul. “Rareori mi-a fost dat sa intalnesc in viata un asemenea om. Avea o intelegere a vietii, o intelepciune aparte, multa rabdare si iubea enorm oamenii. Din pacate, in loc sa-l foloseasca, sa il sprijine si sa discute cu el despre situatia albanezilor din Kosovo, ai mei l-au aruncat in inchisoare.” Mi-a povestit multe despre Adem Demaci, zugrăvindu-mi portretul unui sfânt. Apoi mi-a mulțumit că l-am ascultat, s-a ridicat și a plecat. Aveam să-l mai văd și în alte zile, mâncând liniștit și singur și, de fiecare dată, m-a salutat cu același zâmbet cald. Mi-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă, însă prins în nebunia bombardamentelor, n-am mai reușit să-mi fac timp pentru asta. Într-o seară, văzându-mă că-l salut, Dule s-a aplecat și, cu o umbră de răutate în glas, mi-a șoptit la ureche: “A fost închis pentru că și-a omorât, dintr-o greșeală, soția.”

Autoritățile de la Tirana și-au exprimat regretul față de refuzul lui Ibrahim Rugova de a se deplasa în Albania, după scurta sa vizită în țara vecină, Macedonia, relatează DPA. Relațiile dintre Rugova și Guvernul albanez s-au răcit în ultimul timp, ca urmare a susținerii pe care Tirana o acordă UCK și lui Hashim Thaqi. “Refuzul său de a veni la Tirana arată că el nu dorește să fie întrebat în legătură cu contactele pe care le-a avut cu Milosevic la Belgrad,” comenta premierul Paskal Milo. “Ibrahim Rugova nu se reprezintă decât pe el însuși și un mic grup de gărzi de corp,” a afirmat liderul politic al UCK Hashim Thaqi, în cadrul unei recepții la Ambasada Albaniei din Paris, relatează AFP. Rugova refuzase invitația ambasadei de a participa la recepție, unde urma să aibă loc prima întrevedere – chiar dacă neoficială – cu Thaqi, după încheierea negocierilor de pace de la Rambouillet și Paris.

Profitând că nu se mai întâmpla mare lucru, m-am hotărât să mă duc la cinema. Voiam neapărat să văd ultimul film al lui Emir Kusturica, “Pisica neagră, mârtanul alb“, și mi-am luat bilet la unul din cinematografele din centru. Am intrat, m-am așezat în fotoliu și a început filmul. Eram fericit să savurez două ore libere, liniștit, fără bombe și alte nebunii. M-am bucurat degeaba. Abia am apucat să râd puțin, văzând primele scene din film, că, dintr-o dată, imaginea a dispărut și am rămas, împreună cu ceilalți 30-40 de spectatori, în beznă. Din întuneric, s-a auzit vocea unei plasatoare, care și-a cerut scuze și ne-a rugat să urmărim benzile luminoase de pe jos, pentru a ieși din sală. Se luase curentul în cartier. M-am luat după restul spectatorilor și am renunțat să îmi recuperez banii pe bilet, deși aș fi putut.

Poate a fost mai bine așa, pentru că o știre transmisă de toate agențiile de presă ne-a dat din nou o grămadă de bătăi de cap. Nici nu am observat când s-a ridicat alarma aeriană, anunțată de sirenele ce sunaseră la 14:53. Știrea, care provoacă vii controverse și dispute până în ziua de astăzi, a venit de la Haga.

Slobodan Milosevic a fost inculpat oficial de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității comise în provincia Kosovo, a anunțat astăzi, la Haga, procurorul Louise Arbour, citată de AFP. Ea a mai anunțat inculparea altor oficiali iugoslavi cu rang înalt, printre care președintele sârb Milan Milutinovic, vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic, șeful Statului Major General al Armatei iugoslave Dragoljub Ojdanic și ministrul sârb de Interne Vlajko Stojiljkovic. “Au fost emise mandate de arestare pe numele celor 5 acuzați, documentele urmând să fie transmise tuturor țărilor membre ale Națiunilor Unite și Elveției,” a declarat Arbour. “Cei 5 sunt puși sub acuzare pentru deportarea a 740.000 de albanezi din Kosovo și uciderea altor 340, ale căror cadavre au putut fi identificate. Continuăm să anchetăm și alte incidente în Kosovo, precum și rolul jucat de unii dintre acuzați în Croația și Bosnia, în cursul anilor precedenți.” Louise Arbour și-a exprimat îndoiala privind posibilitatea ca Milosevic să-și păstreze rolul de reprezentant al parții sârbe în relațiile cu comunitatea internațională.

Slobodan Milosevic a devenit primul șef de stat aflat încă în funcție împotriva căruia au fost formulate astfel de acuzații. Imediat, prima întrebare pe care ne-am pus-o cu toții a fost pe ce criterii au fost selectate persoanele acuzate, atât timp cât a fost acuzat vicepremierul iugoslav, însă nu și primul ministru Momir Bulatovic. De ce a fost acuzat șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, dar nu și ministrul Apărării Pavle Bulatovic? De ce a fost acuzat vicepremierul Nikola Sainovic, dar nu și vicepremierul Vojislav Seselj? Sau chiar Vuk Draskovic, care a fost și el vicepremier al Guvernului federal? Pe lângă acestea, toată lumea de la Belgrad a fost de acord că, în Iugoslavia, în acest moment, nu există nici o personalitate politică cu o autoritate la fel de mare ca a lui Slobodan Milosevic, care ar putea prelua conducerea eventualelor negocieri de pace.

Desigur că știrea a provocat o avalanșă de reacții în capitala iugoslavă. Primul a ieșit la rampă Vojislav Seselj, care a organizat o conferință de presă în calitate de lider al Partidului Radical din Serbia, acuzând că decizia TPI este o încercare de a bloca procesul de pace. “În acest fel, SUA fac tot posibilul pentru a împiedica negocierile de pace și a respinge inițiativele Rusiei de rezolvare a crizei,” a acuzat Seselj. “Tribunalul de la Haga nu este un instrument al Justiției, ci o instituție politică, aflată în slujba Guvernului american. Dacă Slobodan Milosevic este vinovat de crime de război, atunci, la fel de vinovați sunt și Tony Blair, Bill Clinton, Jacques Chirac și ceilalți lideri occidentali care ne ucid copiii, ne distrug orașele și îi alungă pe albanezi din Kosovo. În orice caz, poporul sârb nu așteaptă din partea Occidentului decât suferințe și distrugeri.”

“Inculparea președintelui iugoslav de TPI este de natură strict politică, au declarat surse din Ministerul rus al Afacerilor Externe, citate de agenția Interfax. “Această decizie nu va ajuta procesul de reglementare pașnică a conflictului din Iugoslavia,” au precizat sursele citate, adăugând că măsura a fost luată în momentul în care se înregistrau unele progrese în procesul de soluționare a crizei. Ministrul francez de Interne Jean-Pierre Chevenement a declarat că nu aprobă inculparea lui Slobodan Milosevic de TPI, adăugând că această inițiativă nu servește păcii. “Când se vrea să se facă politică, se evită incriminarea adversarului, pentru că altfel nu mai pot fi posibile negocierile,” a afirmat ministrul la postul de televiziune LCI. Chevenement, care a demisionat în 1991 din postul de ministru al Apărării, pentru a protesta față de participarea Franței la Războiul din Golf, și-a făcut cunoscut, indirect, dezacordul față de atacurile NATO în Iugoslavia, distribuind colegilor din Guvern un text al unui filosof german care neagă fundamentele morale ale acestui tip de intervenție.

Prima reacție din partea unui oficial al Puterii de la Belgrad a fost cea a lui Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul federal, care aprecia că acuzațiile împotriva liderilor iugoslavi constituie “o propagandă mincinoasă, care are ca scop blocarea negocierilor politice și diplomatice de rezolvare a crizei din Iugoslavia”. “Tribunalul de la Haga este tribunalul personal al lui Madeleine Albright, James Rubin și Wesley Clark,” sublinia Matic, care a afirmat că Guvernul federal nu are nici un motiv să reacționeze în vreun fel la aceste acuzații, atât timp cât Curtea Internațională de la Haga a devenit “un fel de Inchiziție, pusă în slujba celor care doresc continuarea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei”.

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), a declarat că inculparea liderilor iugoslavi este o acțiune monstruoasă, subliniind că pe lista criminalilor de război ar trebui inclusă chiar Louise Arbour, procurorul TPI. “SPS se mândrește că are un astfel de președinte,” a afirmat Dacic. “Dacă ar fi emise acte de acuzare pentru toți cei care își apără țara, procurorul acestui tribunal ar fi copleșit, deoarece în Iugoslavia sunt peste 10 milioane de persoane care, dacă s-ar urma aceeași logică, ar trebui să se afle pe acea listă. Acțiunile TPI sunt un spectacol organizat de criminalii din NATO, care își arată astfel ipocrizia și monstruozitatea. Sunt praf aruncat în ochi, care să ascundă crimele comise împotriva țării noastre.”

Iugoslavia nu recunoaște incluparea președintelui Slobodan Milosevic, a declarat reprezentantul Belgradului la ONU, citat de AFP. “Acest tribunal nu există pentru noi și, deci, cu atât mai puțin această inculpare,” a afirmat ambasadorul Branko Brankovic în fața presei. Potrivit acestuia, Curtea de la Haga nu are legitimitate internațională. Ea a fost creată de Consiliul de Securitate fără mandat de drept internațional și în afara Cartei ONU. Curtea de la Haga a fost creată “din rațiuni politice” de numai 15 din cele 185 de țări membre ale organizației internaționale, a subliniat el. “Este vorba de o inculpare a unui tribunal care nu există și a unei doamne Arbour care nu există.”

Până și liderii Opoziției sârbe au reacționat negativ la inculparea lui Milosevic. Goran Svilanovic, președintele Alianței civice și dusman neîmpăcat al președintelui iugoslav, a declarat că acuzațiile TPI nu pot ajuta procesului de pace. El a acuzat, în mai multe rânduri, regimul de la Belgrad, că izolează Iugoslavia de comunitatea internațională și că a instituit o prigoană sălbatică împotriva liderilor politici și a oamenilor care cer oprirea neîntârziată a războiului. Deci nu putea fi învinuit, în nici un caz, că ar fi vreun simpatizant al lui Milosevic.

Desigur că primii care s-au bucurat de anunțul TPI au fost albanezii. “Era timpul să i se ceară socoteală celui care a comandat genocidul, masacrele, violurile și uriașele deportări ale unui întreg popor,” a declarat șeful așa-zisului guvern din exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi. “În loc să figureze pe agenda comunității internaționale, Milosevic și-a ocupat, în mod oficial, locul pe banca acuzaților, la Haga.” Era oarecum de înțeles ca, în situația lor, la kosovari să primeze sentimentele în fața rațiunii.

Alianța Nord-Atlantică susține în totalitate acțiunea TPI, dar nu dorește să facă speculații despre inculparea lui Slobodan Milosevic, a declarat la Bruxelles Jamie Shea, citat de AFP. Ministrul britanic de Externe Robin Cook a afirmat că, atât timp cât Slobodan Milosevic va rămâne la putere, ar fi iresponsabil să nu se mai poarte discuții cu acesta, excluzând posibilitatea ca președintele iugoslav să beneficieze de imunitate, relatează AFP. “Alianța Nord-Atlantică va accepta semnătura lui Milosevic, dacă așa se va garanta întoarcerea refugiaților din Kosovo,” a precizat acesta, “dar nu se va pune niciodată problema unui acord care se împiedice aducerea lui Milosevic în fața Justiției, pentru învinuirile care i-au fost aduse de TPI. Niciodata nu s-a beneficiat de amnistie în cazul crimelor de război.” Și SUA se vor opune oricărei tentative a președintelui Milosevic de a obține imunitate față de acuzațiile formulate de TPI, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, James Rubin. “Dorim ca Justiția să își urmeze calea și credem că Milosevic trebuie să se prezinte în fața tribunalului, pentru a fi judecat,” a spus el.

În vreme ce toată lumea era acaparată de subiectul inculpării lui Slobodan Milosevic și a oamenilor săi, NATO își continua bombardamentele. La 13:25, un avion a coborât în picaj deasupra podului peste râul Jablanica de la Lebane, în apropiere de Leskovac, lansând 4 rachete. Trei au spulberat podul, iar una a căzut în apă. Patru civili care se aflau în apropiere au fost surprinși de explozii, doi fiind uciși pe loc, iar ceilalți grav răniți. La 16:20, a fost auzită o explozie la Srbobran, după care a fost încă o dată bombardat Centrul de distrofici de la Izbica, lângă Nova Pazova. Probabil că în pavilioanele acestuia au fost ascunși militari sârbi, singurul motiv care ar fi justificat atacarea centrului. La 16:34, a fost bombardată stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Cele 4 proiectile care au explodat aici au rănit 4 bărbați ce se îndreptau spre casă.

Gherilele UCK au continuat ofensiva declanșată ieri în zori, într-o porțiune de 10 kilometri de la granița cu Albania, încercând să deschidă un coridor prin care să se inflitreze în Kosovo. Grănicerii sârbi au ripostat puternic și luptele violente au continuat. Trei sate din Albania, apropiate de zona confruntărilor, au fost evacuate și un număr mare de luptători UCK a fost văzut îndreptându-se spre frontieră. Înainte de a pleca spre hotel, pentru a-mi pregăti transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am aflat că sârbii erau pe cale să respingă atacul.

Țările membre NATO vor cere autorităților de la Skopje să autorizeze desfășurarea în Macedonia a unor trupe suplimentare, ale căror efective ar putea ajunge până la 14.000 de militari, ceea ce ar ridica numărul militarilor Alianței din această țară la 30.000, au declarat surse diplomatice, citate de AFP. În mod oficial, desfășurările succesive în Macedonia, de la începutul anului, vizează formarea avangardei unei forțe de pace pentru Kosovo, numita KFOR. În realitate, odată cu trecerea timpului, problema unei eventuale ofensive terestre pentru a învinge regimul de la Belgrad este din ce în ce mai acută. Macedonia nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul ei, dacă nu va semna, în prealabil, un acord financiar, a declarat primul ministru Ljubco Georgievski.

După transmisie, în care am vorbit fără să-mi trag sufletul, pentru că aveam atâtea de povestit, am coborât să mănânc ceva. După cină, am stat să beau o cafea în barul hotelului. Citeam ziarele și mai schimbam câte o vorbă cu Dule, care ședea în spatele barului și lustruia, tacticos, niște pahare. Morocănos cum îi era felul, Dule avea stilul său de a-mi arăta că mă simpatizează. Lustruia paharul, îl ridica în dreptul ochilor și îl admira, după care – ca din întâmplare – îi cădea privirea pe mine. “Bogdane, când vine Mile?” mă întreba el, ca să deschidă discuția. Mă amuza teribil cum îmi pronunța numele de familie, cu accent pe “o”, numele acesta fiind un prenume sârbesc des întâlnit. “Nu știu ce face, că în fiecare seară îmi spune că mâine pleacă spre noi,” îi răspundeam eu. Și, ca să intru în jocul lui, mă prefăceam, și eu, absorbit de lectură și îmi ridicam privirea spre el doar când îi răspundeam. “Nu cred că mai vine,” se auzea, după câteva minute de tăcere, din dosul barului. Mă uitam din nou la el. Dule privea concentrat paharele. “Ba vine,” răspundeam eu. “Sigur vine.” Și, în momentul în care mă uitam din nou spre ziar, îl vedeam cu coada ochiului cum îmi aruncă pe furiș o privire și zâmbește. “Venea el până acum, dacă voia,” suna replica lui Dule. Dădeam din umeri, fără să mă uit la el. Mai stăteam un pic și îl auzeam din nou: “Merge o bere?” Începeam să râd: “Merge.” Râdea și el și bombănea ceva de neînțeles. Îmi era tare drag.

La 20:20, sirenele anunțau alarma aeriană. “Cam devreme,” comentam noi. La 20:33, după ce au clipit de câteva ori, luminile hotelului s-au stins. Greu de reprodus înjurăturile sofisticate ale lui Dule la adresa americanilor și a lui Milosevic, cu războiul lui cu tot. După care a aprins un felinar și câteva lumânări, pe care le-a înșirat pe mese. “Ăștia nu sunt oameni,” comenta el și fața i se schimonosea sinistru în lumina șovăielnică a lumânării. Acum semăna cu Dracula interpretat de Bela Lugosi. “Te duci pe acoperiș să vezi ce s-a întâmplat?” mă întreba, văzând că mă ridic de pe scaun. “Du-te, că am eu grija de cafeaua și de berea ta.” Trecând pe lângă el, l-am bătut pe umăr, încercând să-l fac să mă simtă cu sufletul aproape. “Eh, și tu…” bombănea el, în timp ce eu urcam scările.

Un grup de 28 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA a cerut ca bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei să fie suspendate pe o durată de 72 de ore, “pentru a încuraja părțile să ajungă la un acord de pace“, relatează AFP. “Dacă președintele iugoslav va folosi această ocazie pentru a pune capăt crizei, trebuie să fim gata în acel moment să stabilim, prin toate mijloacele, o soluție de pace,” se arată în text. Printre semnatarii cererii figurează reprezentantul democrat Rod Blagojevich, singurul membru de origine sârbă din Camera Reprezentanților. Estimând justificată reacția NATO, semnatarii scrisorii consideră că “este timpul să se facă un pas înainte, să se reconsidere opțiunile și să se ajungă la un acord de pace viabil, conform obiectivelor NATO“.

Belgradul și cea mai mare parte a Vojvodinei erau, din nou, cufundate în întuneric. NATO bombardase la Bezanijska Kosa și Lestane, două stații de transformare din cartierul Novi Beograd, puncte-cheie ale sistemului energetic, unde ajungea energia produsă la Obrenovac și Bezdan. De pe acoperiș, am văzut incendii și dâre de fum negru din direcția transformatoarelor, care fuseseră lovite cu rachete de croazieră. Pentru fiecare, câte două. La un interval de 3 minute. Când am coborât înapoi în bar, să-mi termin cafeaua și berea, Dule m-a anunțat că iar scade presiunea apei de la robinet.

Am urcat repede în cameră, să-mi verific sticlele cu apă de rezervă și am umplut cada. Am stat să văd dacă Studio B a filmat ceva la fața locului și așteptările nu mi-au fost înșelate. Mai mult, după primele două explozii, un sârb care locuia lângă cele două transformatoare, care erau foarte apropiate, și-a luat camera video și, în timp ce filma incendiul de la Bezanijska Kosa, a surprins celelalte două explozii. A dus caseta la Studio B, care a difuzat-o imediat.

România va înregistra pierderi de aproape 800 de milioane de dolari în acest an, din cauza situației din Iugoslavia, a declarat agenției Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Simona Miculescu. Cifra reprezintă cea mai recentă estimare a pierderilor României în urma conflictului. Ministerele care au comunicat cele mai mari pagube sunt cel al Transporturilor, al Industriilor și al Comerțului. Estimările sunt reactualizate din două în două săptămâni.

Deși încă nu au venit asupra Belgradului, raidurile piloților NATO au continuat în celelalte orașe. Totuși, cu o intensitate mai mică față de ultimele 24 de ore. La 21:10, două proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran (langa Glogovac). La 22:23, în două atacuri asupra orașului Urosevac și a satelor din jur, au fost lansate 15 proiectile. În același timp, erau bombardate Priștina și Djakovica. În pădurile de lângă Lipljan și Stimlje, au fost lansate 25 de rachete de semnalizare, adevărate mingi de foc care luminau întreaga zonă, piloții încercând să depisteze tehnica militară a sârbilor, care era camuflată în regiune.

De la 23:00, nici Priștina nu a mai avut curent electric, iar 20 de minute mai târziu, o explozie puternică a zguduit orașul. Am urcat înapoi pe acoperiș și am observat că, după miezul nopții, în câteva cartiere ale Belgradului începea să revină curentul electric. La 1:39, întregul oraș avea din nou curent. Între timp, aviația NATO și-a făcut de cap prin alte părți. La 0:30, vreme de un sfert de oră, orașul Aleksinac a fost intens bombardat. 15 proiectile au lovit zona industrială din nord-estul orașului, distrugând 10 case și avariind alte câteva zeci. Bombardamentul a făcut 3 morți și 3 răniți. În același timp, în ciuda ripostei antiaerienei, a fost bombardat și Niș-ul, în special partea de nord-vest, unde erau amplasate mai multe fabrici, peste care au căzut 21 de bombe într-o jumătate de oră. A fost avariată și autostrada spre Belgrad.

La 0:50, a fost bombardat orașul Pirot, satele din jur și releul de televiziune de pe Crni vrh. La 1:00, ținta a 4 rachete a fost podul peste Morava de sud de la Vladicin Han, care a fost greu avariat. La 3:23, după bubuiturile unor explozii, între satele Preljina și Trepca de lângă Cacak, se putea vedea un incendiu imens. La 4:00, cand ațipisem, am auzit afară avioanele care atacau din nou Belgradul. M-am îmbrăcat într-o clipă și am fugit pe acoperiș.

Ministerul rus al Apărării a apreciat că există pericolul de poluare a Mării Negre, din cauza bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, relatează AFP. “O pată de petrol se deplasează în prezent pe Dunăre, cu viteza de 5 kilometri pe oră, existând riscul de a ajunge în zona occidentală a Mării Negre,” a declarat generalul Boris Alekseev, precizând că produsele petroliere se scurg direct în mare sau se pot inflitra în apele subterane. El a denunțat utilizarea de către NATO a munițiilor cu uraniu neîmbogățit, care provoacă “afecțiuni grave ale organelor și chiar cancer“.

În grabă, mi-am pierdut pixul pe scări, așa că nu am mai ținut socoteala bombelor care zguduiau capitala iugoslavă. Atacul s-a concentrat asupra suburbiilor, mai ales cele din sud și vest. Au fost bombardate Makis, podul spre Lipovica, Obrenovac, Djakovo, Lazarevac, Strazevica și, desigur, aeroportul Batajnica. Antiaeriana trăgea din plin, însă avioanele erau la înălțime foarte mare, de unde își lansau nestingherite rachetele ghidate prin laser. După ce atacul a încetat, m-am întors în cameră și am sunat în redacția ProTV, dar mi-au spus că nu trebuie să le transmit nimic pentru emisiunea de dimineață. Vor difuza reportajul meu, ilustrat de Corina Hădărean, despre viața locuitorilor din Novi Sad.

M-am culcat și, la 6:20, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene, am constatat că din nou rămăsesem fără curent electric. Ba chiar și fără apă! Furioși că avaria de aseară a fost remediată atât de repede, Aliații au mai tras două rachete, în zori, asupra acelorași stații de transformare. M-am chinuit să nu mă gândesc la asta, pentru că m-aș fi enervat cumplit și mi-ar fi pierit somnul. Eram obosit și mă usturau ochii, de parcă aveam nisip sub pleoape.

Aproximativ 500 de manifestanți s-au ciocnit astăzi, cu forțele de ordine, în tentativa de a intra în baza NATO de la Aktion, din nord-estul Greciei, pentru a protesta față de atacurile Alianței Nord-Atlantice, au anunțat surse din cadrul Poliției, citate de AFP. Majoritatea militanților erau comuniști și protestau față de întoarcerea recentă la această bază a două avioane radar AWACS ale NATO. Forțele de ordine au folosit în final gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia.

Share

target: viața sârbilor fără apă și curent

by

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

“Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava“ din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

Share

target: viața la Belgrad în timpul bombardamentelor

by

15 mai 1999

Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.

Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.

Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.

Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.

Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.

Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.

După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.

Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.

Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.

După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.

Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.

Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafit asupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.

Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.

Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.

Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.

O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.

https://www.youtube.com/watch?v=WgZBGpxu-S4

Share

target: NATO bombardează Ambasada Chinei

by

7 mai 1999

În această dimineață, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu puțin înainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Singura din aceasta zi, pentru că sosirea papei Ioan Paul II la București, de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, a eclipsat războiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – într-un fel de stereotipie care ne dădea mari bătăi de cap. Era foarte greu să spui ceva nou în fiecare zi. Pentru că, în afară de evenimente majore, relatările noastre ar fi trebuit să se transforme într-un bilanț sec, lung și plicticos, al pagubelor produse zi și noapte de bombele Alianței Nord-Atlantice.

Foarte interesant a fost sondajul publicat astăzi de cotidianul “Politika“, un fel de purtător de cuvânt al guvernului de la Belgrad. Nu știu cât de adevărat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un eșantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orașe iugoslave. Mai ales că el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Însă era și un semnal că acesta încearcă să manipuleze opinia publică iugoslavă, pregătind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionați consideră acceptabilă o misiune internațională de menținere a păcii neînarmată în Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumită formă de retragere a forțelor militare sârbe din Kosovo, însă 44,2 % nici nu vor să audă de așa ceva. Și, dacă tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslavă de astăzi, 72 % dintre cetățenii unguri se opun lansării atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei cu avioane care să decoleze din Ungaria. Asta în ajunul sosirii la baza militară de la Taszar a celor 24 de avioane de vânătoare F-18 ale NATO.

NATO a anunțat joi că a neutralizat în Kosovo 20 % din blindatele și artileria grea de care dispun forțele sârbe, relatează AFP. “Acest procent este rezultatul operațiunilor din ultimele două săptămâni. Înainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie să distrugem în proporție de 100 % forțele iugoslave, pentru a le determina să se retraga din Kosovo,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat și le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat și generalul german Walter Jertz, purtător de cuvânt militar al NATO, care a prezentat, pentru prima dată după 24 martie, un bilanț al celor 6 săptămâni de bombardamente. Avioanele Alianței au reușit să distrugă mai mult de jumătate din stocurile de muniții ale forțelor armate sârbe în Kosovo, a mai precizat Jertz.

Mile Cărpenișan m-a lăsat singur. S-a hotărât să profite de monotonia ce părea să se instaleze aici și să dea o fugă până acasă, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru că mă grăbeam să aflu ultimele noutăți, iar Nelu urma să-l ducă cu mașina până la graniță, ne-am luat rămas bun dimineața. Mi-a atras atenția să am mare grijă, având în vedere clandestinitatea în care mă aflam, în lipsa acreditării de război. Am plecat spre Media Center și, pe drum, mi-am dat seama cât de mult îmi va lipsi. După zile și nopți de coșmar înfruntate împreună, eram ca doi frați. Camarazi de război. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma și ei erau pe drum. Opt minute mai târziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.

Avioanele NATO și-au continuat zborul spre sud, lansând 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de lângă Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut recepționa în zonă. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, în Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reușit cu greu să alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugați insistent să rămână în adăposturi până la terminarea alarmei. Aflând despre acest atac, mi-a fost teamă pentru Mile, care se îndrepta, cu mașina lui Nelu, către frontiera română, în timp ce întreaga regiune era vizată de raidurile aeriene. L-am sunat și m-a liniștit. Ajunsese fără probleme în țară.

“Amiază neagră la Niș!” aveau să scrie ziarele sârbești de a doua zi. Pentru că la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact în centrul orașului. O bombă cu fragmentație a nimerit lângă piața de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii își făceau, liniștiți, cumpărăturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fața locului arătau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumătate dărâmate. Bălți de sânge. Militari care cărau răniți spre ambulanțe. Cadavre decapitate. Automobile transformate în mormane de fiare ce fumegau. Bărbați îngroziți și femei plângând disperate. Explozia a făcut 12 morți și 60 de răniți, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o altă bombă explodase chiar în parcarea acestuia. Toate cele 10 săli de operație ale spitalului au fost ocupate imediat.

“Așa niște criminali n-am mai văzut!” striga dr. Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Niș. “Nu știu cât de ticălos trebuie să fii, ca să bombardezi ditamai spitalul sau o piață plină de civili nevinovați!” Doi dintre cei morți în piață ședeau, înainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucaseră să-și savureze, fără să știe, ultima cafea și ultima țigare. Câteva secunde mai târziu, se zvârcoleau în agonie pe pavajul plin de sânge. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.

“Până în prezent, nu avem informații asupra eventualelor victime rezultate în urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat că nici spitalul, nici zona centrală a orașului Niș nu erau țintele atacului, care viza aeroportul și un releu radio. NATO a anunțat că a deschis o anchetă, pentru a lămuri dacă informațiile privind înregistrarea unor victime în rândul civililor sunt adevărate.

În ciuda dramelor provocate printre sârbi de acest război, autoritățile iugoslave continuau să refuze capitularea. Astăzi, Srdja Bozovic, președintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a făcut o vizită la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a forțelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neînțeles pentru noi și această cerință este irealizabilă. De asemenea, este inacceptabilă pentru noi trimiterea oricărei armate străine, pentru a garanta un plan de pace în Kosovo.”

Această atitudine era împărtășită și de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentând imaginile de coșmar ale bombardamentului de la Niș. Ei considerau inacceptabile condițiile din proiectul de acord al G-8 și blestemau Rusia că s-a alăturat declarațiilor ultimative ale NATO, cerând Națiunilor Unite, în acest fel, să legalizeze bombardamentele împotriva Iugoslaviei. Așa cum și-au dat seama încă de la început, ei spuneau că Rusia și-a atins țelul, obținând un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa în derivă. De aceea, neîncrederea sârbilor în sprijinul Rusiei nu a putut fi clintită de promisiunile făcute la Belgrad de atâția oficiali ruși. Îmi amintesc o pancartă pe care un sârb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rușilor, vă mulțumim că nu ne bombardați și voi!”

“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtător de cuvânt al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo și guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pașnică a eșuat și orice soluție care merge în acest sens este acum imposibilă. După masacrele comise și sângele vărsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil să se gasească o soluție împreună cu Serbia și Federația iugoslavă. Mai întâi, Rugova trebuie să ia distanță față de toate declarațiile pe care le-a făcut când era ostaticul lui Milosevic, să se pronunțe în mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene și să ceară retragerea tuturor forțelor sârbe din Kosovo.”

Odată cu plecarea lui Mile, rămăsesem singurul care știa sârbește dintre jurnaliștii români de la Belgrad. Mai erau, cu mine în hotel, George Roncea, o ziaristă de la “Telegraf” și pictorii Tavi Penda și Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat că nu mi-a auzit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. L-am liniștit, bombănind, nemulțumit și eu că n-am putut povesti despre cele întâmplate la Niș. Mile începea să regrete că nu e aici. Și avea să aibă de ce.

La 21:08, când a sunat alarma aeriană, m-am urcat pe acoperiș. Eram singur și m-am așezat zgribulit, pentru că era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de așteptare. În urechea stângă, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzică bună și, aproape întotdeauna, știrile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a început să tragă cu înverșunare în toate direcțiile. Câteva clipe mai târziu, am auzit două bubuituri din direcția aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre și capitala iugoslavă s-a cufundat în întuneric. Avioanele NATO lansaseră, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane și Bezaniska kosa, dezechilibrând sistemul energetic național. De această dată, nici în Muntenegru nu au avut curent electric.

După câteva minute, la geamurile blocurilor din jur a apărut licărirea lumânărilor. Am coborât în holul hotelului, să mă încălzesc un pic. Am băut o cafea împreună cu ceilalți, după care m-am întors pe acoperiș. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat în picaj, de la mare înălțime, asupra orașului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlănțuit, încercând să le nimerească în timp ce se îndepărtau de Belgrad, ridicându-se înapoi după nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de oră mai târziu. Nici nu mai știam încotro să privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flăcările unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am văzut avioanele care se ridicau, urmărite de buchetele de trasoare și proiectile antiaeriene, trase din toate părțile de militarii sârbi.

Radio Pancevo a anunțat, după câteva minute, că au fost lovite, încă o dată, clădirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) și a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru și am distins cu greu, prin beznă, sediul televiziunii Studio B, din dreapta căruia se înălța norul de fum. Postul de radio continua să anunțe țintele lovite și, deodată, nu mi-a venit să cred urechilor. Spuneau că rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” și… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atenție încă o dată: auzisem bine. M-a pufnit râsul și am coborât, alergând, cele 6 etaje ale hotelului.

“Ce credeți că au bombardat ăștia?” am strigat către Nelu și ceilalți sârbi din bar, care mă priveau nedumeriți. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei!” A urmat o clipă de liniște, după care hohotele de râs au făcut să se zguduie geamurile ca la bombardament. După ce și-a șters lacrimile din colțul ochilor, Nelu m-a bătut pe spate și a zis: “Hai să te duc până acolo!” Era destul de departe și, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau că două rachete au distrus aripa stângă a hotelului “Jugoslavija”, în care se aflau birourile și bucătăria, iar alte 3 proiectile au lovit în plin ambasada, situată la 5-600 de metri de hotel. Din primele informații, 4 chinezi au fost uciși, 15 răniți și alți 4 se află sub dărâmăturile cladirii.

N-am putut să ne apropiem de ambasadă, pentru că militarii sârbi făcuseră un cordon și nu lăsau să treacă decât mașinile oficiale, pompierii, Poliția și ambulanțele. Era prima dată când nu permiteau nimănui să se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel puțin în prima fază, ne lăsau în pace. Nu și de această dată. Am privit de la distanță, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scărilor de pe mașinile lor. În jurul clădirii parțial dărâmate, roiau mai mulți chinezi, ale căror strigăte către cei prinși între dărâmături mi se păreau stranii onomatopee hazlii. Poate părea cinic, dar simțul umorului (uneori împins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui război, de momentele în care ne venea să ne luăm câmpii și să plecăm încotro vedeam cu ochii.

O rachetă lansată de aviația NATO a căzut în această noapte în Bulgaria, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, având o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme și o rază de acțiune de 20-25 de kilometri, a ajuns în apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia și la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă. Fragmente din această rachetă de tip HARM, care viza radarele apărării antiaeriene iugoslave, au fost expuse în curtea Ministerului bulgar de Interne.

Ne-am intors la hotel, traversând în viteză râul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii ațintiți la șosea, eu cu privirea spre cer. Nu știai niciodată când vine racheta. Deja, în zona centrală a orașului revenise curentul electric. Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa. Clădirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardată la începutul războiului, era parțial prăbușită, iar o bucată imensă de beton fusese proiectată la vreo 20 de metri. Șoseaua era acoperită de cioburi până la General Stab. Între cele două sedii, nici o clădire nu mai avea geamurile întregi. Dosare și foi de hârtie erau împrăștiate peste tot. Firele troleibuzelor atârnau rupte și întregul bulevard era cufundat în întuneric.

Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea uși, iar ferestrele fuseseră smulse din cercevele. În traiectoria sa către General Stab, una dintre rachete a lovit clădirea Guvernului Serbiei, distrugându-i acoperișul și partea superioară a fațadei. Pompierii încă se luptau cu flăcările, iar polițiștii care închideau circulația s-au răstit la noi să ne cărăm din zonă. Trecând pe lângă blocul “Beogradanka”, la al cărui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brăzdat panourile metalice și au străpuns geamurile protejate cu folie.

Am ajuns la hotel “Toplice“ și m-am urcat pe acoperiș. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius și mă îmbrăcasem mai gros, pentru că bătea și un vânt tăios. Urmând o tactică binecunoscută deja de toată lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. După vuietul surd, se aflau la mare înălțime și tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat în picaj și, până să-l văd, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o rachetă a explodat în fața intrării principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte două – dinspre centru, unde bombardaseră din nou General Stab. Am zărit, câteva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.

Din fericire, echipele de intervenție de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, însă, căutările eventualilor supraviețuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaimă și el, relata că toți se așteptau, din moment în moment, ca ambasada să fie lovită din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sârb Mirko Marjanovic și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sosiți la fața locului, au fost sfătuiți să plece.

I-am sunat pe cei de acasă și eram destul de panicat. Peter Barabas, producătorul executiv de la ProTV, care aflase știrea de la CNN, spunea că se așteaptă la consecințe din cele mai grave. Mi-a transmis că, dimineață, la prima oră, vom face o ediție specială a Știrilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase și el ce s-a întâmplat, mă sunase să-i povestesc amănunte. Îmi amintesc că i-am spus că Mirko Marjanovic a declarat că bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabilă și că ne aflăm în pragul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, convins că, de această dată, greșeala NATO nu va fi trecută așa ușor cu vederea și mi-a spus că, la solicitarea Chinei, s-a întrunit de urgență Consiliul de Securitate al ONU.

Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, însă la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperiș și am văzut tirurile antiaerienei înspre nordul orașului. La 3:08, o explozie îngrozitoare, cum nu mai auzisem până atunci, a cutremurat, efectiv, clădirea. A urmat încă una, și încă una, și apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor clădirilor zdrăngăneau sinistru. Parcă eram în Iad. Ca să nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mâna de un horn. Clădirea se cutremura atât de tare, că m-am speriat, am coborât pe scara metalică și m-am ghemuit pe platforma acoperișului. Antiaeriana trăgea în draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai știu câte au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut șirul. La 3:28, am simțit aerul vibrând sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clănțăneau dinții în gură.

Privirea îmi încremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei păreau șiraguri de mărgele ce alunecau, pe un fir nevăzut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, înfundate, tunurile grele ce apărau Novi Sad-ul. După care au plecat. Îmi tremurau genunchii și abia acum mi-am dat seama că revenise curentul și la noi în hotel. Am coborât și am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea că atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece clădirea se află la mare distanță de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reacția țării mele va fi pe măsură!” amenința el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia că bombardarea ambasadei este încă o lovitură dată de NATO diplomației, cea care ar fi trebuit să găsească o soluție rapidă pentru stoparea acestui război nedrept.

Studio B anunța că mai mulți trecători au fost răniți de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazați doar 7 turiști, dintre care unul, care nu a apucat să coboare în adăpost, și-a pierdut viața. Unul dintre morții de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agenția “China Nouă“. Știam că jurnaliștii chinezi nu sunt cazați la hotel, ci stăteau în apartamentele ambasadei și îi întâlnisem de atâtea ori pe stăzi, după ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scăpat erau răniți la cap, piept și mâini.

Am aflat și explicația pentru bubuiturile cutremurătoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforează armături de beton și blindaje și abia după aceea explodează, sub pământ. Încercau să nimerească buncărele amplasate în zona dintre aeroporturile Batajnica și Surcin, de la marginea Belgradului. Așa cum aflasem și noi, NATO știa că acolo se află mai multe buncăre, de construcție specială, de unde Slobodan Milosevic și generalii sârbi coordonau apărarea împotriva atacurilor aeriene.

La 4:15, a căzut emisia postului Studio B, dar și-a revenit după câteva minute. Făcând un scurt bilanț al atacurilor din restul țării, sârbii au amintit că, între 1:05 și 1:45, escadrilele NATO au bombardat, în mai multe raiduri, satele din nord-vestul orașului Paracin. La 2:30, instalațiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de lângă Kraljevo, au fost atinse de bombe și un pod de cale ferată a fost transformat în fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar și se spunea ceva despre câteva spitale belgrădene atinse de bombe.

La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii îndepărtate și iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, când am privit ce filmaseră reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene, dar nu reușeam să adorm. Mă durea capul, aveam febră și, de câte ori închideam ochii, vedeam străfulgerările exploziilor și îmi aminteam de infernul din ultimele ore.

Share