Feed on
Posts
Comments

15 iunie 1999

Inainte de a ma cufunda in valurile stirilor despre situatia din Kosovo, am trecut si astazi in revista ultimele noutati din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT catre Muntenegru nu au putut fi inca reluate, pentru ca NATO trebuia sa declare deschis spatiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara ca acest lucru se va petrece in curand, mai ales ca, deja, companiile Aeroflot din Rusia si Swiss Air din Elvetia solicitasera sa-si reia cursele catre capitala iugoslava.

Ziarele sarbesti se intreceau in tot felul de initiative. “Blic” a declansat, incepand de astazi, o campanie in care ii indemna pe sarbi sa ii transmita imputerniciri pentru a-i reprezenta intr-un viitor proces international, in care sa ceara despagubiri Aliantei Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populatiei pentru a declara cladirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument in amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodata cladirea, lovita de mai multe rachete de-a lungul razboiului, pentru a aminti generatiilor despre salbaticia inamicilor. Initiativa avea slabe sanse sa atraga atentia autoritatilor iugoslave, care instalasera deja o noua antena pe acoperisul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distributie a curentului electric in Belgrad (EDB) a anuntat ca, in maximum o saptamana, sistemul energetic al capitalei iugoslav va fi stabilizat. Deocamdata, zone marginase, precum cartierele Zemun si Novi Beograd, continuau sa fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridica in prezent la 10 milioane de kilowatiora (kWh). EDB a anuntat, insa, ca nivelul record al consumului de energie din iarna trecuta, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de retelele avariate de bombardamente. Compania a sfatuit locuitorii capitalei sa se orienteze catre alte surse de energie, deoarece, la iarna, nu va putea asigura mai mult curent decat in prezent. EDB a primit ca donatie 3 transformatoare de energie electrica, in valoare de 35.000 de marci germane, pe care urmeaza sa le monteze la Bezanijska Kosa, in locul celor distruse de bombardamente.

Finantarea reconstructiei Balcanilor se afla, in primul rand, in sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungara George Soros, intr-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problema europeana si recomand sa nu se scruteze orizontul american pentru a cauta bani,” a declarat acesta. “In mod natural, institutiile financiare internationale – cum ar fi, de pilda, Banca Mondiala – joaca, de asemenea, un rol important, insa aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, asa cum a facut in cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi facut de Europa.” Pe de alta parte, Soros a declarat ca are un sentiment de responsabilitate personala privind consecintele conflictului din Kosovo si, in nici un caz, unul de victorie.

Cand am ajuns la Media Center, am aflat ca inca un convoi rusesc intrase in Iugoslavia, venind din Bosnia-Hertegovina. Era alcatuit din 6 camioane in care se aflau 160 de militari, o cisterna cu apa, un vehicul sanitar si alte 3 vehicule militare si aducea alimente si echipament pentru cei aflati deja pe aeroportul Slatina din Pristina. Insotit de masini ale Politiei militare iugoslave, convoiul a trecut pe langa Belgrad la ora 11:00, indreptandu-se spre Kosovo, pe acelasi traseu ca si precedentul.

Parasutistii rusi de pe aeroportul Slatina au avut ceva emotii azi-noapte, cand un necunoscut a lansat o racheta de tip RPG asupra lor, fara a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtator de cuvant al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat ca militarii sai au dreptul sa foloseasca armamentul din dotare, in cazul in care sunt atacati, chiar daca nu au fost inca integrati oficial in KFOR. Oficialitatile iugoslave sperau in continuare ca Rusia isi va mari numarul efectivelor dislocate in Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Consideram ca Rusia trebuie sa aiba in Kosovo o prezenta masiva si echivalenta cu a altor tari, iar trupele rusesti trebuie sa actioneze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele presedintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care isi reprezenta in continuare tara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parasutisti rusi la Pristina nu este decat o prima etapa a acestei operatiuni.”

Desfasurarea parasutistilor rusi in Kosovo continua sa fie subiectul unor aprinse dezbateri in presa rusa, in timp ce oamenii presedintelui Boris Eltin incercau sa acrediteze ideea ca acesta n-ar fi fost strain de operatiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arata ca saptamana trecuta, un grup de 20 de ofiteri superiori ai Statului Major au elaborat in cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situatiei din Kosovo. “Tactica aleasa de militarii rusi consta in a actiona repede si cu fermitate, luand in considerare lectia oferita de cel de-al Doilea Razboi Mondial, conform careia invingatorii nu sunt judecati,” noteaza “Kommersant”, citandu-l pe unul din autorii planului. Seful Statului Major Anatoli Kvasnin l-a sunat vineri dimineata pe Boris Eltin, pentru a-l informa in legatura cu proiectul si a-i cere acordul. Presedintele rus l-a aprobat, afirmand ca este vorba de un “demers just si in forta”. Faptul ca Boris Eltin l-a inaintat in grad, sambata, pe generalul Viktor Zavarzin dovedeste ca presedintele rus este cel care a inspirat, in primul rand, operatiunea, se arata in cotidianul “Segodnia“. Ziarul mai noteaza ca actiunile neasteptate ii stau in fire presedintelui rus, putandu-se chiar afirma ca poarta semnatura sa.

Ma indoiesc ca decizia de trimitere a parasutistilor nostri a fost luata cu consimtamantul presedintelui,” sustinea, insa, seful Comisiei parlamentare pe probleme de politica externa Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Insusi Boris Eltin a dat ordin parasutistilor rusi sa se instaleze pe aeroportul din Pristina,” a afirmat Vladimir Putin, seful FSB, intr-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Eltin, care este seful suprem al fortelor armate ruse, era, bineinteles, la curent cu tot ceea ce se pregatea si a aprobat planul strategic. Aplicarea concreta, ora cu ora, a fost problema executantilor. Ei nu au iesit din cadrul acestui plan. Rusii pot sa spuna ce vor despre presedintele Boris Eltin. Pot sa-l iubeasca. Pot sa-l deteste. Pot sa-l blameze sau sa-l laude. Dar exista un lucru pe care nu i-l pot reprosa: niciodata nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor carora le-a dat acest ordin.”

Presedintele Slobodan Milosevic si-a continuat astazi turul de forta pentru recastigarea increderii populatiei. Cateva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat in fata spitalului din orasul Aleksinac. “Sirul marilor nenorociri petrecute in timpul agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei a inceput aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oras mic, dar brav, cunoscut prin faptul ca a dat cel mai mare numar de luptatori in toate razboaiele de pana acum, mai ales in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Intr-un astfel de orasel s-au petrecut cele mai mari distrugeri si nenorociri.” Participantii la miting, care fluturau drapelele nationale si portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alaturi de tine !”, au aclamat indelung discursul presedintelui iugoslav. Acesta a fost insotit in vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei si de oficialitati locale. Acestea le-au prezentat oaspetilor macheta cu viitorul complex comercial si de locuinte, care va fi ridicat in locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectata de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sarbatoreste maine in Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat si Slobodan Milosevic, impreuna cu sotia sa si ceilalti lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toti militarii Armatei iugoslave, pentru ca “au dat dovada de un inalt patriotism si eroism, in lupta pentru apararea integritatii teritoriale, independentei si suveranitatii Iugoslaviei” si a spus ca “acest razboi a evidentiat unitatea dintre popor, armata si conducerea tarii”. Presedintele iugoslav l-a inaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General, acesta devenind primul general de armata din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost inaintati in grad in mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, Blagoje Kovacevic si Vidoje Pantelic, adjunctii lui Ojdanic, precum si Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina. In discursul sau, Milosevic a spus ca “Iugoslavia se va deschide catre lume, dar catre acea parte progresista si democratica a lumii, in care, in mod sigur, va intra in curand”.

La festivitate, proaspatul general de armata Dragoljub Ojdanic a tinut un discurs in care a spus ca razboiul putea fi evitat numai daca Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sarb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sarb si nici armata nu au dorit razboiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adaugat ca, in timp ce NATO pregatea invadarea terestra a tarii, Iugoslavia a reusit sa rezolve pasnic criza, trecand responsabilitatea pe umerii Natiunilor Unite. Apoi a multumit militarilor pentru eroismul cu care si-au facut datoria si a adaugat ca, prin manevre si tactici adecvate, precum si datorita unei conducerii eficace, Armata iugoslava a reusit sa-si protejeze la maximum oamenii, tehnica militara si rezervele de razboi.

In discurs, Ojdanic a subliniat ca, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternica decat Armata iugoslava. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croaziera erau lansate de la mii de kilometri departare.” Potrivit unui bilant intocmit de militarii sarbi, NATO a folosit in razboiul impotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de lupta), care au efectuat 26.300 de zboruri, si au fost lansate 1.000 de rachete de croaziera si peste 2.900 de bombe si proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totala de explozibil detonata a depasit 21.700 de tone. Ojdanic a anuntat ca Armata iugoslava a reusit sa doboare, in total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fara pilot, 7 elicoptere si 238 de rachete de croaziera. In timpul festivitatii, a fost pastrat un minut de reculegere in memoria militarilor si civililor ucisi in bombardamente si au fost indelung aplaudati generalii Pavkovic si Lazarevic, considerati adevarati eroi.

Ceva mai devreme, in timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, anuntase ca, maine, toti militarii care si-au pierdut viata in timpul razboiului vor fi decorati post-mortem de catre presedintele Slobodan Milosevic. El a amintit ca unitatile sale au pierdut in razboi numai 40 de oameni, alti 110 fiind raniti. La randul sau, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat ca militarii sarbi si-au dobandit pe merit titlul de invingatori morali in acest razboi. El a afirmat ca, in timp ce unitatile sale nu au avut nici o pierdere, au reusit sa doboare 5 avioane, 4 avioane spion fara pilot si 95 de rachete de croaziera. De asemenea, in perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii sai au asigurat trecerea Dunarii cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni si 30.000 de autovehicule.

Ironia sortii facea ca festivitatea de la Centrul “Sava” sa coincida cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja in cazarmi. Reprezentantii NATO au confirmat ca, asa cum se stabilise la Kumanovo, militarii si politistii sarbi evacuasera complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat multumit de felul in care sarbii si-au respectat angajamentele si a anuntat ca, pana la miezul noptii, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia si Albania si va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Pristina Rustem Mustafer a respins rezolutia ONU privind dezarmarea organizatiei, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intentioneaza sa devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstructie a UCK-ului si ne vom pastra armele si sper ca NATO ne va ajuta,” a adaugat Mustafer. Conform declaratiei lui, NATO nu le-a cerut oamenilor sai sa depuna armele.

Dupa ce i-a sprijinit de-a lungul intregului razboi, liderii NATO nu stiau exact cum sa se poarte cu luptatorii UCK, lasand aceasta sarcina la latitudinea comandantilor locali ai fortelor de mentinere a pacii. “KFOR si generalul Michael Jackson dispun, in virtutea acordului incheiat cu autoritatile de la Belgrad, de intreaga autoritate necesara pentru crearea unui mediu sigur in Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, in primul rand, prin cooperare si dialog, dar nu ne asteptam ca populatia din Kosovo sa se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregatindu-le un acord pentru a-i convinge sa depuna armele, reprezentantii Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil razgaiat, care nu trebuie urecheat, desi face boacane toata ziua. “Colaborarea intre occidentali si UCK este buna,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineinteles, au existat cateva incidente. Insa conducerea UCK le-a cerut trupelor sale sa coopereze si sa nu se lanseze in operatiuni de razbunare. Pe plan global, acest lucru se respecta.”

Vazandu-se tratati cu condescendenta, luptatorii separatisti si-au luat nasul la purtare si se plimbau imbracati in uniforme, cu armele la vedere, pe strazile oraselor. Se credeau singurii stapani ai provinciei Kosovo, uitand ca nu aveau nici un merit la invingerea sarbilor, in afara celui ca i-au convins pe occidentali sa porneasca razboiul. Astazi, cand un grup de ofiteri britanici din KFOR a cerut sa stea de vorba cu Rustem Mustafer (care isi luase numele de “comandantul Remi“, dupa modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis sa vina mai tarziu, pentru ca e prea ocupat ca sa-i primeasca.

Orasul Prizren era in pragul anarhiei, cateva sute de luptatori UCK defiland pe strazi, alti 1.000 fiind dispusi in imprejurimi. Seful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat ca orasul e in intregime sub controlul lor, promitand sa colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atat de buna, ca militarii germani au fost nevoiti sa intervina de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sarbi care se refugiau sau pentru a potoli multimea de albanezi infierbantati, care arunca cu pietre, cartofi si oua in acestea. La 13:30, sarbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Pristina, au fost atacati de luptatorii UCK. Dupa o jumatate de ora de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sarbii i-au acuzat pe militarii KFOR ca au refuzat sa intervina, desi au fost anuntati de atac.

Fortele UCK au ramas inarmate si in jurul orasului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zona, a declarat ca ordinul de predare a armamentului trebuie sa vina de la conducerea UCK. “Deocamdata, am primit ordinul sa ne pastram pozitiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armata bine organizata. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanti locali in fiecare oras, peste intreaga provincie, avem o comanda unica, un stat major, un ministru al Apararii si un premier.” Asa-zisul guvern UCK nici macar nu era complet. Purtatorul de cuvant al organizatiei, Jakup Krasniqi, aducea justificarea ca “guvernul” a fost format in conditii grele, cateva portofolii ramanand neocupate. Incercand sa stapaneasca situatia, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunsi intr-o casa, acestia au impuscat un sarb care trecea prin apropiere. Dupa o scurta ancheta, britanicii au fost nevoiti sa-i elibereze pe toti 5, justificand ca nu au atributii politienesti.

In aceste conditii, riposta sarbilor nu s-a lasat mult asteptata. Dupa-amiaza, pe o strada din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost ranite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau ca, la volanul masinii, l-ar fi recunoscut pe un sarb din gruparile paramilitare. Ranitii au fost dusi la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil si un adult, aflati in stare grava, au fost transportati la un spital din Macedonia. In semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat in fata comandamentului francez instalat in oras, dupa care au defilat, claxonand, pe strazi. Francezii au fost nevoiti sa intervina pentru a proteja trecerea unui convoi de sarbi care pleca din localitate, inconjurat de un grup masiv de albanezi care ii injurau si ii loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova si-a anuntat revenirea in Kosovo in urmatoarele zile si a lansat un apel catre luptatorii UCK sa dea dovada de retinere, pentru a nu compromite sansele pacii, relateaza AFP. Intre el si liderii UCK s-au manifestat si continua sa se manifeste disensiuni profunde, acestia din urma acuzandu-l de joc dublu, oportunism notoriu si pactizare cu dusmanul. “Categoric ca actiunile UCK pun in pericol acordul de pace si de aceea, eu cer UCK sa accepte ordinele venind din partea fortelor KFOR si sa coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

In aceasta dimineata, trupele olandeze din KFOR au descoperit intr-o casa din Velika Krusa, un sat de langa Prizren, ramasitele a ceea ce parea a fi un masacru comis de sarbi. “Deocamdata stim cu certitudine ca este vorba de cel putin 20 de cadavre arse in intregime,” a afirmat capitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul in zona si a anuntat comisarii TPI de la Pristina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit ca, la doua zile dupa declansarea bombardamentelor NATO impotriva Iugoslaviei, paramilitarii sarbi ar fi adunat cel putin 50 de barbati albanezi din zona, pe care i-au zidit de vii in casa, dupa care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptatorii UCK, in urma cu 3 saptamani, acestia ingropand o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au inceput sa fie raspandite de toata lumea. Majoritatea ziaristilor straini nu vana decat astfel de subiecte si erau dispusi sa dea crezare oricui, numai povestea sa fie cat mai ingrozitoare. Albanezii au profitat si le-au umplut capul cu nenorociri. Catalin Radu Tanase mi-a povestit astazi ca a ramas stupefiat de lectiile bine invatate ale albanezilor pe care ii intalnea. Cand aflau ca este jurnalist strain, oricare albanez incepea sa se bucure si sa strige “NATO ! NATO !”, dupa care izbucnea in plans si, smulgandu-si parul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sarbi si se arata dispus sa-l conduca la o groapa comuna. Asa se raspandise si zvonul – preluat imediat de agentia italiana de presa ANSA – ca militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. In realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un camp de langa Pec, unde au gasit 4 cadavre abandonate. Capitanul Giancarlo Simi a declarat ca membrii UCK i-au povestit ca trupurile pe care le-a vazut ar fi ale doua familii de albanezi, executate de sarbi in a doua jumatate a lunii aprilie. El a mai adaugat ca doua din cadavrele descoperite pareau ale unor copii impuscati in cap.

Stirile despre gropile comune au adus aminte ziaristilor de celebrul Arkan, liderul gruparii paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de razboi de catre TPI, in urma atrocitatilor comise in timpul razboiului din Bosnia. Dandu-si seama ca nu mai e cazul sa pozeze in marele salvator al natiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunand ca nici macar nu stie unde se afla Velika Krusa. “In prezent ma aflu la Belgrad si, de la inceputul conflictului, nu am parasit acest oras, nici macar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodata nu am ucis civili nevinovati. Am ucis doar soldati, in timpul luptelor. Este o mare diferenta.” M-a amuzat discutia si dezamagirea de pe fata reporterului de la Sky News. De unde sa stie, bietul de el, ca Arkan nu mai era decat un clovn, bun sa ia ochii jurnalistilor straini, care se retrasese demult din astfel de operatiuni, iar “tigrii” sai erau, cel mult body-guarzi prin baruri si discoteci ?

Un alt grup de 5 refugiati kosovari cazati in statiunea buzoiana Sarata Monteoru a fost prins de graniceri in apropierea punctului de frontiera Turnu, incercand sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, informeaza Comandamentul National al Granicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat ca voiau sa ajunga in Germania, unde au rude. Cei 5 au venit in Romania cu un avion pus la dispozitie de UNHCR. Ei detin documente de identitate intocmite de Oficiul pentru Refugiati din Directia Generala de Pasapoarte, Straini si Probleme de Migrari.

Zika Djorovic, directorul Vamii din Pristina, a declarat ca, din cauza “bandelor de teroristi albanezi”, a inchis toate punctele de frontiera cu Macedonia si Albania. Adica si-a retras personalul, lasandu-le de izbeliste. De astazi, refugiatii albanezi au inceput sa se intoarca in Kosovo. Reprezentantii OSCE si UNHCR au anuntat ca aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontiera de la Morina, formand o coloana lunga de 300 de metri, care se deplasa spre Pristina. Alti 2.000 de refugiati au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor in Kosovo a fost usurata de Politia macedoneana si de lucratorii UNHCR, care le-au facut acte de identitate celor care au declarat ca le-au pierdut sau ca le-au fost confiscate de sarbi. 1.100 de oameni plecasera ieri de la Blace, iar astazi au fost gata si actele celor din taberele de la Cegrane si Neprosteno.

Desi situatia in Kosovo era inca nesigura si drumurile periculoase, reprezentantii organizatiilor umanitare internationale si-au dat seama ca nu ii mai puteau convinge pe albanezi sa ramana in taberele de refugiati. Nici macar vestile despre moartea unora dintre ei nu ii intimidau. Astazi, in timp ce se intorceau acasa, doi albanezi au fost ucisi de explozia unei mine, in apropierea granitei iugoslavo-macedoneana. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit ca, dupa pranz, un batran albanez siroind de sange a ajuns la usa gheretei si le-a povestit ca doi prieteni ai sai au calcat pe o mina de langa drum. Dupa ce a primit ingrijiri medicale, batranul a plecat inapoi spre Kosovo.

In timp ce refugiatii albanezi se intorceau in provincie, sarbii continuau sa plece. Deja 24.000 de oameni fugisera in Serbia, iar 13.000 in Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adapostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casa, pe care o aveau in Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Rosii Iugoslave de la Beloljina trecusera 9.000 de refugiati. La Kraljevo, din ora in ora, soseau tot mai multi. Aseara, parintii militarilor sarbi care urmau sa revina acasa se adunasera pe podul peste Ibru si, in locul coloanei Armatei iugoslave pe care o asteptau, s-au trezit fata in fata cu un convoi de refugiati din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosisera 150 de sarbi care veneau, dupa un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Pristina si Podujevo. Printre ei se aflau si 30 de gardieni de la inchisoarea din Prizren. “Am plecat insotiti de o ploaie de pietre,” povestea un sarb din convoi. “Am plecat pentru ca ofiterii KFOR ne-au spus ca nu ne pot garanta securitatea. In timpul razboiului, in oras nu era nici un barbat albanez. Cand au sosit germanii din KFOR, au aparut 3-4.000. I-au intampinat pe nemti cu flori si ii salutau cu doua degete, in semn de victorie. Desi intotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o data au devenit ostili.”

In toate orasele din Serbia se anuntau refugiati din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sarbi care se oprisera aici povesteau ca doi batrani, sot si sotie, au preferat sa-si puna capat zilelor, decat sa plece si sa-si lase gospodaria in mainile albanezilor. Barbatul a impuscat-o pe sotia sa, dupa care si-a zburat creierii. Pe langa Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au inregistrat ca refugiati in oras, dar restul nu a vrut sa se opreasca si si-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele pranzului, pe soseaua de langa motelul “Atina de la marginea Leskovac-ului, poposisera 100 de sarbi. Veneau de la Brezovica si isi trageau sufletul dupa un drum istovitor, de 25 de ore. Aseara, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiti sa doarma sub cerul liber sau sa plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiati sositi din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alti 400. Intr-un convoi de 51 de persoane, care plecasera de 24 de ore din satul Crmljane de langa Djakovica si se indrepta catre Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a nascut un baietel in remorca unui tractor si medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost dusi amandoi, au anuntat ca se simt bine.

Bulgaria a protestat fata de inceperea procesului intentat liderului minoritatii bulgare, Marko Sukarev, acuzat ca a dezertat din Armata iugoslava, relateaza AFP. “Acuzatiile sunt absolut fara fundament. Dorim ca partea iugoslava sa renunte la acest proces,” a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. In cazul condamnarii lui Sukarev, care urmeaza sa fie judecat de un tribunal militar la inchisoarea din Nis, Bulgaria se va adresa organizatiilor internationale. “Marko Sukarev, presedinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat in armata iugoslava, si-a parasit temporar unitatea militara pentru ca avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un numar important si neproportional de membri ai minoritatii bulgare din Iugoslavia (care numara intre 40 si 50.000 de persoane) a fost mobilizat in timpul razboiului din Kosovo.

Situatia din Kosovo aproape ca i-a isterizat pe politicienii sarbi. Marko Jaksic, presedintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat ca, dupa retragerea Armatei si Politiei iugoslave, peste 80.000 de sarbi ar fi plecat din provincie. “In Metohia s-a terminat cu sarbii,” s-a plans el. “Situatia cea mai dramatica este la Pec, Decani, Prizren si Djakovica. Oamenii au inchis spitalele, magazinele, primariile si multi dintre ei si-au dat foc la case, inainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentantii autoritatilor locale si republicane ca au fost primii care au fugit din Kosovo si a facut apel la guvernul federal si la comunitatea internationala sa faca totul pentru a opri exodul.

La randul sau, Partidul Democrat a atras atentia ca fortele internationale trebuie sa protejeze cetatenii sarbi din provincie impotriva atacurilor UCK. “Daca nu vor reusi, aceasta va duce la cresterea exodului si la destabilizarea provinciei si a intregii regiuni,” spuneau liderii democrati. “Am cerut autoritatilor sa dezvaluie cetatenilor iugoslavi intregul adevar despre ce se intampla acum in Kosovo si despre situatia tragica in care se gaseste poporul sarb.” Ei nu au pierdut ocazia sa-l mai acuze o data pe premierul Momir Bulatovic ca refuza sa ridice starea de razboi, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetatenesti, descinderile si perchezitiile impotriva rivalilor politici, precum si a impiedica normalizarea relatiilor cu Republica Muntenegru.

Si Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) a reactionat la exodul sarbilor din Kosovo, Vuk Draskovic facand din nou apel ca acestia sa ramana la casele lor, pentru ca in curand se va ridica o Serbie noua si democratica, in care isi vor gasi locul toti locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitatia provocata de iesirea radicalilor din guvern, afirmand ca partidul sau nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care sa inceapa refacerea tarii si procesul unor ample si radicale schimbari democratice,” a spus Draskovic. “Adevarata intrebare nu este daca SPO va intra in guvern, ci cand vor incepe aceste schimbari. SPO nu a primit nici un semnal, pana acum, ca s-ar dori intrarea sa in guvernul Serbiei.” El a adaugat ca starea de razboi trebuie imediat suspendata si, odata cu ea, anulate si o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informatiilor si Legea universitatilor). De asemenea, ar trebui reluate legaturile cu partidele politice din Muntenegru, care isi au locul lor in guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitatie sa intre in guvernul sarb dintr-un motiv foarte simplu. Presedintele Milan Milutinovic gasise o solutie mult mai eficienta pentru functionarea in continuare a executivului: a respins demisiile reprezentantilor Partidului Radical din Serbia si a emis un decret prin care toti membrii guvernului sunt obligati sa ramana pe functiile lor, pana la normalizarea situatiei, pentru a asigura buna functionare si continuitatea conducerii tarii.

Toate reactiile Opozitiei ii lasau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasa iesire la rampa a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe, care a cerut astazi demisiile presedintelui Slobodan Milosevic si a membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist si razboaiele din ultimii 10 ani i-au indepartat oarecum pe sarbi de biserica nationala, fara insa a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau sa il aiba fata de aceasta. Au avut si norocul unui patriarh deosebit, care a avut intotdeauna harul de a fi alaturi de popor in momentele de restriste.

“Orice om rational sfarseste prin a numara problemele interne si dusmanii care ne coplesesc si prin a-si da seama ca dezvoltarea tarii noastre, in contextul planurilor comunitatii internationale, nu poate avea loc cu acest guvern si cu actualele legi,” se spunea in comunicatul Sfantului Sinod. “Constienti de tragica situatie in care se afla poporul si tara noastra, cu credinta in Dumnezeu si in dreptatea Sa, si nu in cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului presedinte al Iugoslaviei si Guvernului federal sa-si depuna demisiile, in interesul si pentru mantuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptati de sarbi si de comunitatea internationala, sa preia dialogul cu poporul despre viitorul sau.” Un semnal ca reactia Bisericii Ortodoxe Sarbe i-a deranjat vadit pe Milosevic si oamenii sai l-a dat televiziunea nationala iugoslava. In jurnalul sau, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfantului Sinod, in care se spunea: “Ne adresam fratilor nostri din Kosovo si Metohia, facand apel la ei sa ramana la casele lor, pe teritoriul nostru strabun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va rabda pana la capat, acela se va mantui.”

Grupul de Actiune pentru Reconstructia Balcanica solicita autoritatilor statului roman sa decida de urgenta ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfasurarii recentului conflict, se arata intr-un comunicat al asociatiei. “In conditiile actuale, cand Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezolutia 1244, planul de pace in Kosovo, embargoul impus de comunitatea internationala, la care tara noastra a aderat, nu-si mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgenta a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din Romania si Iugoslavia, eliminandu-se totodata si efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Cand ma pregateam sa plec de la Media Center, Mile m-a anuntat ca il sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minoritatii sarbe in Parlamentul Romaniei, care insotea o delegatie a Partidului National Roman ce venise la Belgrad, pentru a analiza situatia relatiilor romano-iugoslave si a-si oferi ajutorul la reconstructia Iugoslaviei. Din delegatie faceau parte vicepresedintele partidului, Cezar Coraci, Constantin Drumen si Dorin Iacob si liderii filialelor din judetele Arad si Caras-Severin. Se intalnisera mai devreme cu vicepresedintele Comisiei pentru relatii economice cu strainatatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase ca Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea Romaniei, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele doua tari, chiar si la nivelul scazut la care erau inainte de razboi. “Suntem recunoscatori poporului roman pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamagiti de atitudinea Guvernului roman,” a declarat Milanovic. El a apreciat ca Romania a incalcat Tratatul cu Iugoslavia, permitand intrarea avioanelor NATO in spatiul nostru aerian, dar a adaugat ca, probabil, Romania nu a avut alta varianta.

Delegatia PNR a vizitat cladirile bombardate de NATO in Belgrad si urma sa se intalneasca cu conducerea SPO, unde ne-a chemat si pe noi. Eu mai aveam treaba, asa ca s-a dus numai Mile, urmand sa ne intalnim cu totii mai tarziu. In drum spre sediul SPO, masinile in care se aflau membrii PNR au fost oprite de Politie langa podul Brankov, pana cand a trecut coloana oficiala in care se afla presedintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicata Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO si, cand a ajuns, l-a vazut pe Vuk Draskovic stand la o masa a cafenelei din curtea cladirii, alaturi de sotia sa si cativa prieteni. S-a asezat langa ei, insa, la un moment dat, si-a dat seama ca ora intalnirii trecuse si a urcat in sala de sedinte a partidului.

Intalnirea incepuse deja, delegatia PNR fiind primita doar de vicepresedintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a asezat langa ceilalti romani, carora Komnenic le spunea ca relatiile romano-sarbe au toate sansele sa revina la normal, intrucat Romania este singura tara cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toata lumea a impietrit. Presedintele PNR Arad s-a trezit vorbind si i-a propus lui Komnenic ca sarbii, impreuna cu romanii si ungurii, sa faureasca un Banat mai mare, unind Banatul romanesc cu cel sarbesc si unguresc. “Ca tot sunteti voi specialisti in a face dintr-o tara mare mai multe tarisoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a multumit sa-i arunce nefericitului o privire de gheata si a trecut, plin de tact, peste incident, fara sa-l comenteze. El a avertizat ca Iugoslavia este inca foarte sensibila in relatiile cu vecinii sai si ca atacul NATO impotriva tarii sale este doar preludiul unei actiuni geostrategice de anvergura. Referindu-se la situatia din Kosovo, Komnenic a spus ca este inadmisibil ca sarbii sa fie obligati sa se refugieze, in timp ce fortele KFOR tolereaza salbaticiile albanezilor si permit luptatorilor UCK sa mearga inarmati pe strazi. Komnenic a incheiat aratand ca romanii nu trebuie sa se teama de Serbia si a avertizat: “Fiti atenti la unguri !”

Dupa ce intalnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toti la restaurantul “Tri sesira de pe Skadarlija, unde am venit si eu. Ne-am asezat inauntru, la o masa mare, pentru ca afara incepuse sa ploua. Ne simteam cam stingheri, pentru ca toti ne priveau ca pe niste eroi si ne puneau sa le povestim amintiri din razboi. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a tinut sa le arate celorlalti ca este un sarb adevarat si a chemat lautarii sa ne cante la masa. In scurta vreme, atmosfera s-a destins si ne-am simtit foarte bine. La un moment dat, unul din membrii PNR l-a sunat pe Virgil Magureanu sa-i spuna ca totul este in regula si stau cu mine si cu Mile, intr-un restaurant din Belgrad. Muzicantii sarbi s-au prins ca este rost de castigat un ban si nu s-au mai dezlipit de la masa noastra, cantandu-ne de toate, de la muzica populara romaneasca, pana la vechi balade de razboi sarbesti. In final, cina a fost platita de membrii PNR, care s-au mirat ca totul a costat mai putin chiar decat banii cu care ii rasplatisera pe lautari. Ne-am despartit de delegatia romana, care era cazata la hotel “Intercontinental si a ramas sa ne mai vedem si maine.

Cand ne-am intors la hotel “Toplice, ne-am oprit in bar, la o cafea cu Nelu si cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a aratat un individ bondoc, imbracat in blugi si camasa: “I-ai vazut pistolul ? Il avea la spate, infipt la curea.” Nelu a ras si ne-a spus ca tipul este soferul unui autobuz care face curse regulate catre Pec. “Daca vreti, mergeti dupa colt si o sa-i vedeti autobuzul. O sa-l recunoasteti usor, pentru ca e tot ciuruit de gloante.” Cand l-am vazut, ni s-a aprins imaginatia si l-am rugat pe Nelu sa-l invite la masa noastra. Sarbul s-a asezat langa noi. Dupa obrajii rosii, ne-am dat seama ca era putin baut si am inceput sa-l tragem de limba. Si-a scos pistolul si l-a pus pe masa, fiindca il deranja la spate, si a inceput sa ne povesteasca despre cursele sale catre Pec.

Vorbea fara patima, de parca ar fi condus autobuzul pe cea mai pasnica autostrada din lume. L-am intrebat daca nu ne ia si pe noi cu el data viitoare, avertizandu-l ca eu n-am acreditare de razboi. “N-ai nevoie decat de unul de-asta,” mi-a spus el, aratand spre pistol. Vazand expresia de pe fetele noastre, a ras si a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule si pentru voi. Trebuie doar sa stati cuminti si, cand va spun eu, sa va lungiti, odata cu ceilalti calatori, pe podea.” Ne-a explicat ca este ca in filmele western, cu trenurile care strabateau America si erau atacate de indieni. “Tampitii aia de la UCK stau ascunsi in paduri si, cand vad autobuzul, incep sa traga,” explica soferul. “Cand dau eu semnalul, calatorii isi scot pistoalele sau pustile – ce are fiecare – si incep sa traga de pe geam. Acum mai vreti sa veniti ?” ne-a intrebat el. Vazand ca nu dam inapoi, ne-a promis ca vineri, in zori, cand va pleca din nou spre Pec, ne va trezi si ne va lua cu el. “Sa vedeti si voi ce inseamna Kosovo !”