campanie

target: sârbii pleacă din Kosovo, refugiații albanezi se întorc

by

16 iunie 1999

Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.

Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?

Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.

“Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.

Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”

Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”

Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”

Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.

Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”

Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.

Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?

Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.

Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.

La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.

Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.

Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”

Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”

Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”

În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.

În confuzia generală, militarii KFOR arestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.

În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.

La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.

Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-a federația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.

Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”

Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.

Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.

Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”

Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.

Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.

Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și România au scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.

Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.

Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.

Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.

Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.

Share

target: Biserica Ortodoxă Sârbă cere demisia lui Milosevic

by

15 iunie 1999

Înainte de a mă cufunda în valurile știrilor despre situația din Kosovo, am trecut și astăzi în revistă ultimele noutăți din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT către Muntenegru nu au putut fi încă reluate, pentru că NATO trebuia să declare deschis spațiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara că acest lucru se va petrece în curând, mai ales că, deja, companiile Aeroflot din Rusia și Swiss Air din Elveția solicitaseră să-și reia cursele către capitala iugoslavă.

Ziarele sârbești se întreceau în tot felul de inițiative. “Blic” a declanșat, începând de astăzi, o campanie în care îi îndemna pe sârbi să îi transmită împuterniciri pentru a-i reprezenta într-un viitor proces internațional, în care să ceară despăgubiri Alianței Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populației pentru a declara clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument în amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodată clădirea, lovită de mai multe rachete de-a lungul războiului, pentru a aminti generațiilor despre sălbăticia inamicilor. Inițiativa avea slabe șanse să atragă atenția autorităților iugoslave, care instalaseră deja o nouă antenă pe acoperișul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distribuție a curentului electric în Belgrad (EDS) a anunțat că, în maximum o săptămână, sistemul energetic al capitalei iugoslave va fi stabilizat. Deocamdată, zone mărginașe, precum cartierele Zemun și Novi Beograd, continuau să fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridică în prezent la 10 milioane de kilowațioră (kWh). EDS a anunțat, însă, că nivelul record al consumului de energie din iarna trecută, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de rețelele avariate de bombardamente. Compania a sfătuit locuitorii capitalei să se orienteze către alte surse de energie, deoarece, la iarnă, nu va putea asigura mai mult curent decât în prezent. EDB a primit ca donație 3 transformatoare de energie electrică, în valoare de 35.000 de mărci germane, pe care urmează să le monteze la Bezanijska Kosa, în locul celor distruse de bombardamente.

Finanțarea reconstrucției Balcanilor se află, în primul rând, în sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungară George Soros, într-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problemă europeană și recomand să nu se scruteze orizontul american pentru a căuta bani,” a declarat acesta. “În mod natural, instituțiile financiare internaționale – cum ar fi, de pildă, Banca Mondială – joacă, de asemenea, un rol important, însă aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, așa cum a făcut în cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi făcut de Europa.” Pe de altă parte, Soros a declarat că are un sentiment de responsabilitate personală privind consecințele conflictului din Kosovo și, în nici un caz, unul de victorie.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că încă un convoi rusesc intrase în Iugoslavia, venind din Bosnia-Herțegovina. Era alcătuit din 6 camioane în care se aflau 160 de militari, o cisternă cu apă, un vehicul sanitar și alte 3 vehicule militare și aducea alimente și echipament pentru cei aflați deja pe aeroportul Slatina din Priștina. Însoțit de mașini ale Poliției militare iugoslave, convoiul a trecut pe lângă Belgrad la ora 11:00, îndreptându-se spre Kosovo, pe același traseu ca și precedentul.

Parașutiștii ruși de pe aeroportul Slatina au avut ceva emoții azi-noapte, când un necunoscut a lansat o rachetă de tip RPG asupra lor, fără a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtător de cuvânt al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat că militarii săi au dreptul să folosească armamentul din dotare, în cazul în care sunt atacați, chiar dacă nu au fost încă integrați oficial în KFOR. Oficialitățile iugoslave sperau în continuare că Rusia își va mări numărul efectivelor dislocate în Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Credem că Rusia trebuie să aibă în Kosovo o prezență masivă și echivalentă cu a altor țări, iar trupele rusești trebuie să acționeze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele președintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care își reprezenta în continuare țara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parașutiști ruși la Priștina nu este decât o prima etapă a acestei operațiuni.”

Desfășurarea parașutiștilor ruși în Kosovo continuă să fie subiectul unor aprinse dezbateri în presa rusă, în timp ce oamenii președintelui Boris Elțîn încercau să acrediteze ideea că acesta n-ar fi fost străin de operațiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arăta că săptămâna trecută, un grup de 20 de ofițeri superiori ai Statului Major au elaborat în cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situației din Kosovo. “Tactica aleasă de militarii ruși constă în a acționa repede și cu fermitate, luând în considerare lecția oferită de cel de-al Doilea Război Mondial, conform căreia învingătorii nu sunt judecați,” notează “Kommersant”, citându-l pe unul din autorii planului. Șeful Statului Major Anatoli Kvașnin l-a sunat vineri dimineața pe Boris Elțîn, pentru a-l informa în legătură cu proiectul și a-i cere acordul. Președintele rus l-a aprobat, afirmând că este vorba de un “demers just și în forță”. Faptul că Boris Elțîn l-a înaintat în grad, sâmbătă, pe generalul Viktor Zavarzin dovedește că președintele rus este cel care a inspirat, în primul rând, operațiunea, se arată în cotidianul “Sevodnia“. Ziarul mai notează că acțiunile neașteptate îi stau în fire președintelui rus, putându-se chiar afirma că poartă semnătura sa.

“Mă îndoiesc că decizia de trimitere a parașutiștilor noștri a fost luată cu consimțământul președintelui,” susținea, însă, șeful Comisiei parlamentare pe probleme de politică externă Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Însuși Boris Elțîn a dat ordin parașutiștilor ruși să se instaleze pe aeroportul din Priștina,” a afirmat Vladimir Putin, șeful FSB, într-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Elțîn, care este șeful suprem al forțelor armate ruse, era, bineînțeles, la curent cu tot ceea ce se pregătea și a aprobat planul strategic. Aplicarea concretă, oră cu oră, a fost problema executanților. Ei nu au ieșit din cadrul acestui plan. Rușii pot să spună ce vor despre președintele Boris Elțîn. Pot să-l iubească. Pot să-l deteste. Pot să-l blameze sau să-l laude. Dar există un lucru pe care nu i-l pot reproșa: niciodată nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor cărora le-a dat acest ordin.”

Președintele Slobodan Milosevic și-a continuat astăzi turul de forță pentru recâștigarea încrederii populației. Câteva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat în fața spitalului din orașul Aleksinac. “Șirul marilor nenorociri petrecute în timpul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei a început aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oraș mic, dar brav, cunoscut prin faptul că a dat cel mai mare număr de luptători în toate războaiele de până acum, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un astfel de orășel s-au petrecut cele mai mari distrugeri și nenorociri.” Participanții la miting, care fluturau drapelele naționale și portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alături de tine!”, au aclamat îndelung discursul președintelui iugoslav. Acesta a fost însoțit în vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei și de oficialități locale. Acestea le-au prezentat oaspeților macheta cu viitorul complex comercial și de locuințe, care va fi ridicat în locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectată de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sărbătorește mâine în Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat și Slobodan Milosevic, împreună cu soția sa și ceilalți lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toți militarii Armatei iugoslave, pentru că “au dat dovadă de un înalt patriotism și eroism, în lupta pentru apărarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Iugoslaviei” și a spus că “acest război a evidențiat unitatea dintre popor, armată și conducerea țării”. Președintele iugoslav l-a înaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General, acesta devenind primul general de armată din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost înaintați în grad în mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, Blagoje Kovacevic și Vidoje Pantelic, adjuncții lui Ojdanic, precum și Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina. În discursul său, Milosevic a anunțat că “Iugoslavia se va deschide către lume, dar către acea parte progresistă și democratică a lumii, în care, în mod sigur, va intra în curând”.

La festivitate, proaspătul general de armată Dragoljub Ojdanic a ținut un discurs în care a explicat că războiul putea fi evitat numai dacă Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sârb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sârb și nici armata nu au dorit războiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adăugat că, în timp ce NATO pregătea invadarea terestră a țării, Iugoslavia a reușit să rezolve pașnic criza, trecând responsabilitatea pe umerii Națiunilor Unite. Apoi a mulțumit militarilor pentru eroismul cu care și-au făcut datoria și a adăugat că, prin manevre și tactici adecvate, precum și datorită unei conducerii eficace, Armata iugoslavă a reușit să-și protejeze la maximum oamenii, tehnica militară și rezervele de război.

In discurs, Ojdanic a subliniat că, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternică decât Armata iugoslavă. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croazieră erau lansate de la mii de kilometri depărtare.” Potrivit unui bilanț întocmit de militarii sârbi, NATO a folosit în războiul împotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de luptă), care au efectuat 26.300 de zboruri, și au fost lansate 1.000 de rachete de croazieră și peste 2.900 de bombe și proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totală de explozibil detonată a depășit 21.700 de tone. Ojdanic a anunțat că Armata iugoslavă a reușit să doboare, în total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fără pilot, 7 elicoptere și 238 de rachete de croazieră. În timpul festivității, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria militarilor și civililor uciși în bombardamente și au fost îndelung aplaudați generalii Pavkovic și Lazarevic, considerați adevărați eroi.

Ceva mai devreme, în timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, anunțase că, mâine, toți militarii care și-au pierdut viața în timpul războiului vor fi decorați post-mortem de către președintele Slobodan Milosevic. El a amintit că unitățile sale au pierdut în război numai 40 de oameni, alți 110 fiind răniți. La rândul său, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat că militarii sârbi și-au dobândit pe merit titlul de învingători morali în acest război. El a afirmat că, în timp ce unitățile sale nu au avut nici o pierdere, au reușit să doboare 5 avioane, 4 avioane spion fără pilot și 95 de rachete de croazieră. De asemenea, în perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii săi au asigurat trecerea Dunării cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni și 30.000 de autovehicule.

Ironia sorții făcea ca festivitatea de la Centrul “Sava” să coincidă cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja în cazărmi. Reprezentanții NATO au confirmat că, așa cum se stabilise la Kumanovo, militarii și polițiștii sârbi evacuaseră complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat mulțumit de felul în care sârbii și-au respectat angajamentele și a anunțat că, până la miezul nopții, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia și Albania și va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Priștina Rustem Mustafer a respins rezoluția ONU privind dezarmarea organizației, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intenționează să devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstrucție a UCK-ului și ne vom păstra armele și sper că NATO ne va ajuta,” a adăugat Mustafer. Conform declarației lui, NATO nu le-a cerut oamenilor săi să depună armele.

După ce i-a sprijinit de-a lungul întregului război, liderii NATO nu știau exact cum să se poarte cu luptătorii UCK, lăsând această sarcină la latitudinea comandanților locali ai forțelor de menținere a păcii. “KFOR și generalul Michael Jackson dispun, în virtutea acordului încheiat cu autoritățile de la Belgrad, de întreaga autoritate necesară pentru crearea unui mediu sigur în Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, în primul rând, prin cooperare și dialog, dar nu ne așteptăm ca populația din Kosovo să se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregătindu-le un acord pentru a-i convinge să depună armele, reprezentanții Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil râzgâiat, care nu trebuie urecheat, deși face boacăne toată ziua. “Colaborarea între occidentali și UCK este bună,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineînțeles, au existat câteva incidente. Însă conducerea UCK le-a cerut trupelor sale să coopereze și să nu se lanseze în operațiuni de răzbunare. Pe plan global, acest lucru se respectă.”

Văzându-se tratați cu condescendență, luptătorii separatiști și-au luat nasul la purtare și se plimbau îmbrăcați în uniforme, cu armele la vedere, pe străzile orașelor. Se credeau singurii stăpâni ai provinciei Kosovo, uitând că nu aveau nici un merit la învingerea sârbilor, în afara celui că i-au convins pe occidentali să pornească războiul. Astăzi, când un grup de ofițeri britanici din KFOR a cerut să stea de vorbă cu Rustem Mustafer (care își luase numele de “comandantul Remi“, după modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis să vină mai târziu, pentru că e prea ocupat ca să-i primească.

Orasul Prizren era în pragul anarhiei, câteva sute de luptători UCK defilând pe străzi, alți 1.000 fiind dispuși în împrejurimi. Șeful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat că orașul e în întregime sub controlul lor, promițând să colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atât de bună, că militarii germani au fost nevoiți să intervină de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sârbi care se refugiau sau pentru a potoli mulțimea de albanezi înfierbântați, care arunca cu pietre, cartofi și ouă în acestea. La 13:30, sârbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Priștina, au fost atacați de luptătorii UCK. După o jumătate de oră de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sârbii i-au acuzat pe militarii KFOR că au refuzat să intervină, deși au fost anunțați de atac.

Forțele UCK au rămas înarmate și în jurul orașului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zonă, a declarat că ordinul de predare a armamentului trebuie să vină de la conducerea UCK. “Deocamdată, am primit ordinul să ne păstrăm pozițiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armată bine organizată. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanți locali în fiecare oraș, peste întreaga provincie, avem o comandă unică, un stat major, un ministru al Apărării și un premier.” Așa-zisul guvern UCK nici măcar nu era complet. Purtătorul de cuvânt al organizației, Jakup Krasniqi, aducea justificarea că “guvernul” a fost format în condiții grele, câteva portofolii rămânând neocupate. Încercând să stăpânească situația, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunși într-o casă, aceștia au împușcat un sârb care trecea prin apropiere. După o scurtă anchetă, britanicii au fost nevoiți să-i elibereze pe toți 5, justificând că nu au atribuții polițienești.

În aceste condiții, riposta sârbilor nu s-a lăsat mult așteptată. După-amiază, pe o stradă din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost rănite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau că, la volanul mașinii, l-ar fi recunoscut pe un sârb din grupările paramilitare. Răniții au fost duși la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil și un adult, aflați în stare gravă, au fost transportați la un spital din Macedonia. În semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat în fața comandamentului francez instalat în oraș, după care au defilat, claxonând, pe străzi. Francezii au fost nevoiți să intervină pentru a proteja trecerea unui convoi de sârbi care pleca din localitate, înconjurat de un grup masiv de albanezi care îi înjurau și îi loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova și-a anunțat revenirea în Kosovo în următoarele zile și a lansat un apel către luptătorii UCK să dea dovadă de reținere, pentru a nu compromite șansele păcii, relatează AFP. Între el și liderii UCK s-au manifestat și continuă să se manifeste disensiuni profunde, aceștia din urmă acuzându-l de joc dublu, oportunism notoriu și pactizare cu dușmanul. “Categoric că acțiunile UCK pun în pericol acordul de pace și de aceea, eu cer UCK să accepte ordinele venind din partea forțelor KFOR și să coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

În această dimineață, trupele olandeze din KFOR au descoperit într-o casă din Velika Krusa, un sat de lângă Prizren, rămășițele a ceea ce părea a fi un masacru comis de sârbi. “Deocamdată, știm cu certitudine că este vorba de cel puțin 20 de cadavre arse în întregime,” a afirmat căpitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul în zonă și a anunțat comisarii TPI de la Priștina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit că, la două zile după declanșarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, paramilitarii sârbi ar fi adunat cel puțin 50 de bărbați albanezi din zonă, pe care i-au zidit de vii în casă, după care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptătorii UCK, în urmă cu 3 săptămâni, aceștia îngropând o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au început să fie răspândite de toată lumea. Majoritatea ziariștilor străini nu vâna decât astfel de subiecte și erau dispuși să dea crezare oricui, numai povestea să fie cât mai îngrozitoare. Albanezii au profitat și le-au umplut capul cu nenorociri. Cătălin Radu Tănase mi-a povestit astăzi că a rămas stupefiat de lecțiile bine învățate ale albanezilor pe care îi întâlnea. Când aflau că este jurnalist străin, oricare albanez începea să se bucure și să strige “NATO! NATO!”, după care izbucnea în plâns și, smulgându-și părul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sârbi și se arăta dispus să-l conducă la o groapă comună. Așa se răspândise și zvonul – preluat imediat de agenția italiană de presă ANSA – că militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. În realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un câmp de lângă Pec, unde au găsit 4 cadavre abandonate. Căpitanul Giancarlo Simi a declarat că membrii UCK i-au povestit că trupurile pe care le-a văzut ar fi ale două familii de albanezi, executate de sârbi în a doua jumătate a lunii aprilie. El a mai adăugat că două din cadavrele descoperite păreau ale unor copii împușcați în cap.

Știrile despre gropile comune au adus aminte ziariștilor de celebrul Arkan, liderul grupării paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de război de către TPI, în urma atrocităților comise în timpul războiului din Bosnia. Dându-și seama că nu mai e cazul să pozeze în marele salvator al națiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunând că nici măcar nu știe unde se află Velika Krusa. “În prezent, mă aflu la Belgrad și, de la începutul conflictului, nu am părăsit acest oraș, nici măcar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodată nu am ucis civili nevinovați. Am ucis doar soldați, în timpul luptelor. Este o mare diferență.” M-a amuzat discuția și dezamăgirea de pe fața reporterului de la Sky News. De unde să știe, bietul de el, că Arkan nu mai era decât un clovn, bun să ia ochii jurnaliștilor străini, care se retrăsese demult din astfel de operațiuni, iar “tigrii” săi erau, cel mult body-guarzi prin baruri și discoteci?

Un alt grup de 5 refugiați kosovari cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru a fost prins de grăniceri în apropierea punctului de frontieră Turnu, încercând să treacă ilegal frontiera româno-ungară, informează Comandamentul Național al Grănicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat că voiau să ajungă în Germania, unde au rude. Cei 5 au venit în România cu un avion pus la dispoziție de UNHCR. Ei dețin documente de identitate întocmite de Oficiul pentru Refugiați din Direcția Generală de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări.

Zika Djorovic, directorul Vămii din Priștina, a declarat că, din cauza “bandelor de teroriști albanezi”, a închis toate punctele de frontieră cu Macedonia și Albania. Adică și-a retras personalul, lăsându-le de izbeliște. De astăzi, refugiații albanezi au început să se întoarcă în Kosovo. Reprezentanții OSCE și UNHCR au anunțat că aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontieră de la Morina, formând o coloană lungă de 300 de metri, care se deplasa spre Priștina. Alți 2.000 de refugiați au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor în Kosovo a fost ușurată de Poliția macedoneană și de lucrătorii UNHCR, care le-au făcut acte de identitate celor care au declarat că le-au pierdut sau că le-au fost confiscate de sârbi. 1.100 de oameni plecaseră ieri de la Blace, iar astăzi au fost gata și actele celor din taberele de la Cegrane și Neprosteno.

Deși situația în Kosovo era încă nesigură și drumurile – periculoase, reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale și-au dat seama că nu îi mai puteau convinge pe albanezi să rămână în taberele de refugiați. Nici măcar veștile despre moartea unora dintre ei nu îi intimidau. Astăzi, în timp ce se întorceau acasă, doi albanezi au fost uciși de explozia unei mine, în apropierea graniței iugoslavo-macedoneană. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit că, după prânz, un bătrân albanez șiroind de sânge a ajuns la ușa gheretei și le-a povestit că doi prieteni ai săi au călcat pe o mină de lângă drum. După ce a primit îngrijiri medicale, bătrânul a plecat înapoi spre Kosovo.

În timp ce refugiații albanezi se întorceau în provincie, sârbii continuau să plece. Deja 24.000 de oameni fugiseră în Serbia, iar 13.000 în Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adăpostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casă, pe care o aveau în Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Roșii Iugoslave de la Beloljina trecuseră 9.000 de refugiați. La Kraljevo, din oră în oră, soseau tot mai mulți. Aseară, părinții militarilor sârbi care urmau să revină acasă se adunaseră pe podul peste Ibru și, în locul coloanei Armatei iugoslave pe care o așteptau, s-au trezit față în față cu un convoi de refugiați din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosiseră 150 de sârbi care veneau, după un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Priștina și Podujevo. Printre ei se aflau și 30 de gardieni de la închisoarea din Prizren. “Am plecat însoțiți de o ploaie de pietre,” povestea un sârb din convoi. “Am plecat pentru că ofițerii KFOR ne-au spus că nu ne pot garanta securitatea. În timpul războiului, în oraș nu era nici un bărbat albanez. Când au sosit germanii din KFOR, au apărut 3-4.000. I-au întâmpinat pe nemți cu flori și îi salutau cu două degete, în semn de victorie. Deși întotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o dată au devenit ostili.”

În toate orașele din Serbia se anunțau refugiați din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sârbi care se opriseră aici povesteau că doi bătrâni, soț și soție, au preferat să-și pună capăt zilelor, decât să plece și să-și lase gospodăria în mâinile albanezilor. Bărbatul a împușcat-o pe soția sa, după care și-a zburat creierii. Pe lângă Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au înregistrat ca refugiați în oraș, dar restul nu a vrut să se oprească și și-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele prânzului, pe șoseaua de lângă motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposiseră 100 de sârbi. Veneau de la Brezovica și își trăgeau sufletul după un drum istovitor, de 25 de ore. Aseară, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber sau să plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiați sosiți din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alți 400. Într-un convoi de 51 de persoane, care plecaseră de 24 de ore din satul Crmljane de lângă Djakovica și se îndrepta către Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a născut un băiețel în remorca unui tractor și medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost duși amândoi, au anunțat că se simt bine.

Bulgaria a protestat față de începerea procesului intentat liderului minorității bulgare, Marko Șukarev, acuzat că a dezertat din Armata iugoslavă, relatează AFP. “Acuzațiile sunt absolut fără fundament. Dorim ca partea iugoslavă să renunțe la acest proces,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. În cazul condamnării lui Șukarev, care urmează să fie judecat de un tribunal militar la închisoarea din Niș, Bulgaria se va adresa organizațiilor internaționale. “Marko Șukarev, președinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat în armata iugoslavă, și-a părăsit temporar unitatea militară pentru că avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un număr important și neproporțional de membri ai minorității bulgare din Iugoslavia (care numără între 40 și 50.000 de persoane) a fost mobilizat în timpul războiului din Kosovo.

Situația din Kosovo aproape că i-a isterizat pe politicienii sârbi. Marko Jaksic, președintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat că, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave, peste 80.000 de sârbi ar fi plecat din provincie. “În Metohia s-a terminat cu sârbii,” s-a plâns el. “Situația cea mai dramatică este la Pec, Decani, Prizren și Djakovica. Oamenii au închis spitalele, magazinele, primăriile și mulți dintre ei și-au dat foc la case, înainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentanții autorităților locale și republicane că au fost primii care au fugit din Kosovo și a făcut apel la guvernul federal si la comunitatea internațională să facă totul pentru a opri exodul.

La rândul său, Partidul Democrat a atras atenția că forțele internaționale trebuie să protejeze cetățenii sârbi din provincie împotriva atacurilor UCK. “Dacă nu vor reuși, aceasta va duce la creșterea exodului și la destabilizarea provinciei și a întregii regiuni,” avertizau liderii democrați. “Am cerut autorităților să dezvăluie cetățenilor iugoslavi întregul adevăr despre ce se întâmplă acum în Kosovo și despre situația tragică în care se găsește poporul sârb.” Ei nu au pierdut ocazia să-l mai acuze o dată pe premierul Momir Bulatovic că refuză să ridice starea de război, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetățenești, descinderile și perchezițiile împotriva rivalilor politici, precum și a împiedica normalizarea relațiilor cu Republica Muntenegru.

Și Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a reacționat la exodul sârbilor din Kosovo, Vuk Draskovic făcând din nou apel ca aceștia să rămână la casele lor, pentru că în curând se va ridica o Serbie nouă și democratică, în care își vor găsi locul toți locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitația provocată de ieșirea radicalilor din guvern, afirmând că partidul său nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care să înceapă refacerea țării și procesul unor ample și radicale schimbări democratice,” a spus Draskovic. “Adevărata întrebare nu este dacă SPO va intra in guvern, ci când vor începe aceste schimbări. SPO nu a primit nici un semnal, până acum, că s-ar dori intrarea sa în guvernul Serbiei.” El a adăugat că starea de război trebuie imediat suspendată și, odată cu ea, anulate și o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informațiilor si Legea universităților). De asemenea, ar trebui reluate legăturile cu partidele politice din Muntenegru, care își au locul lor în guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitație să intre în guvernul sârb dintr-un motiv foarte simplu. Președintele Milan Milutinovic găsise o soluție mult mai eficientă pentru funcționarea în continuare a executivului: a respins demisiile reprezentanților Partidului Radical din Serbia și a emis un decret prin care toți membrii guvernului sunt obligați să rămână pe funcțiile lor, până la normalizarea situației, pentru a asigura buna funcționare și continuitatea conducerii țării.

Toate reacțiile Opoziției îi lăsau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasă ieșire la rampă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a cerut astăzi demisiile președintelui Slobodan Milosevic și ale membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist și războaiele din ultimii 10 ani i-au îndepărtat oarecum pe sârbi de biserica națională, fără însă a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau să îl aibă față de aceasta. Au avut și norocul unui patriarh deosebit, care a avut întotdeauna harul de a fi alături de popor în momentele de restriște.

“Orice om rațional sfârșește prin a număra problemele interne și dușmanii care ne copleșesc și prin a-și da seama că dezvoltarea țării noastre, în contextul planurilor comunității internaționale, nu poate avea loc cu acest guvern și cu actualele legi,” se spunea în comunicatul Sfântului Sinod. “Conștienți de tragica situație în care se află poporul și țara noastră, cu credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa, și nu în cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului președinte al Iugoslaviei și Guvernului federal să-și depună demisiile, în interesul și pentru mântuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptați de sârbi și de comunitatea internațională, să preia dialogul cu poporul despre viitorul său.” Un semnal că reacția Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a deranjat vădit pe Milosevic și oamenii săi l-a dat televiziunea națională iugoslavă. În jurnalul său, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfântului Sinod, în care se spunea: “Ne adresăm fraților noștri din Kosovo și Metohia, făcând apel la ei să rămână la casele lor, pe teritoriul nostru străbun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”

Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică solicită autorităților statului român să decidă de urgență ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfășurării recentului conflict, se arată într-un comunicat al asociației. “În condițiile actuale, când Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezoluția 1244, planul de pace în Kosovo, embargoul impus de comunitatea internațională, la care țara noastră a aderat, nu-și mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgență a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din România și Iugoslavia, eliminându-se totodată și efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Când mă pregăteam să plec de la Media Center, Mile Cărpenișan m-a anunțat că îl sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minorității sârbe în Parlamentul României, care însoțea o delegație a Partidului Național Român ce venise la Belgrad, pentru a analiza situația relațiilor româno-iugoslave și a-și oferi ajutorul la reconstrucția Iugoslaviei. Din delegație făceau parte vicepreședintele partidului, Cezar Corâci, Constantin Drumen și Dorin Iacob și liderii filialelor din județele Arad și Caraș-Severin. Se întâlniseră mai devreme cu vicepreședintele Comisiei pentru relații economice cu străinătatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase că Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea României, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele două țări, chiar și la nivelul scăzut la care erau înainte de război. “Suntem recunoscători poporului român pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamăgiți de atitudinea Guvernului român,” a declarat Milanovic. El a apreciat că România a încălcat Tratatul cu Iugoslavia, permițând intrarea avioanelor NATO în spațiul nostru aerian, dar a adăugat că, probabil, România nu a avut altă variantă.

Delegația PNR a vizitat clădirile bombardate de NATO în Belgrad și urma să se întâlnească cu conducerea SPO, unde ne-a chemat și pe noi. Eu mai aveam treabă, așa că s-a dus numai Mile, urmând să ne întâlnim cu toții mai târziu. În drum spre sediul SPO, mașinile în care se aflau membrii PNR au fost oprite de Poliție lângă podul Brankov, până când a trecut coloana oficială în care se afla președintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicată Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO și, când a ajuns, l-a văzut pe Vuk Draskovic stând la o masă a cafenelei din curtea clădirii, alături de soția sa și câțiva prieteni. S-a așezat lângă ei, însă, la un moment dat, și-a dat seama că ora întâlnirii trecuse și a urcat în sala de ședințe a partidului.

Întâlnirea începuse deja, delegația PNR fiind primită doar de vicepreședintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a așezat lângă ceilalți români, cărora Komnenic le spunea că relațiile româno-sârbe au toate șansele să revină la normal, întrucât România este singura țară cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toată lumea a împietrit. Președintele PNR Arad s-a trezit vorbind și i-a propus lui Komnenic ca sârbii, împreună cu românii și ungurii, să făurească un Banat mai mare, unind Banatul românesc cu cel sârbesc și unguresc. “Că tot sunteți voi specialiști în a face dintr-o țară mare mai multe țărișoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a mulțumit să-i arunce nefericitului o privire de gheață și a trecut, plin de tact, peste incident, fără să-l comenteze. El a avertizat că Iugoslavia este încă foarte sensibilă în relațiile cu vecinii săi și că atacul NATO împotriva țării sale este doar preludiul unei acțiuni geostrategice de anvergură. Referindu-se la situația din Kosovo, Komnenic a spus că este inadmisibil ca sârbii să fie obligați să se refugieze, în timp ce forțele KFOR tolerează sălbăticiile albanezilor și permit luptătorilor UCK să umble înarmați pe străzi. Komnenic a încheiat arătând că românii nu trebuie să se teamă de Serbia și a avertizat: “Fiți atenți la unguri!”

După ce întâlnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toți la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit și eu. Ne-am așezat înăuntru, la o masă mare, pentru că afară începuse să plouă. Ne simțeam cam stingheri, pentru că toți ne priveau ca pe niște eroi și ne puneau să le povestim amintiri din război. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a ținut să le arate celorlalți că este un sârb adevărat și a chemat lăutarii să ne cânte la masă. În scurtă vreme, atmosfera s-a destins și ne-am simțit foarte bine. La un moment dat, unul dintre membrii PNR l-a sunat pe Virgil Măgureanu să-i spună că totul este în regulă și stau cu mine și cu Mile, într-un restaurant din Belgrad. Muzicanții sârbi s-au prins că este rost de câștigat un ban și nu s-au mai dezlipit de la masa noastră, cântându-ne de toate, de la muzică populară românească, până la vechi balade de război sârbești. În final, cina a fost plătită de membrii PNR, care s-au mirat că totul a costat mai puțin chiar decât banii cu care îi răsplătiseră pe lăutari. Ne-am despărțit de delegația română, care era cazată la hotel “Intercontinental“ și a rămas să ne mai vedem și mâine.

Cand ne-am întors la hotel “Toplice“, ne-am oprit în bar, la o cafea cu Nelu și cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a arătat un individ bondoc, îmbrăcat în blugi și cămașă: “I-ai văzut pistolul? Îl avea la spate, înfipt la curea.” Nelu a râs și ne-a spus că tipul este șoferul unui autobuz care face curse regulate către Pec. “Dacă vreți, mergeți după colț și o să-i vedeti autobuzul. O să-l recunoașteți ușor, pentru că e tot ciuruit de gloanțe.” Când l-am văzut, ni s-a aprins imaginația și l-am rugat pe Nelu să-l invite la masa noastră. Sârbul s-a așezat lângă noi. După obrajii roșii, ne-am dat seama că era puțin băut și am început să-l tragem de limbă. Și-a scos pistolul și l-a pus pe masă, fiindcă îl deranja la spate, și a început să ne povestească despre cursele sale către Pec.

Vorbea fără patimă, de parcă ar fi condus autobuzul pe cea mai pașnică autostradă din lume. L-am întrebat dacă nu ne ia și pe noi cu el data viitoare, avertizându-l că eu n-am acreditare de război. “N-ai nevoie decât de unul de-ăsta,” mi-a spus el, arătând spre pistol. Văzând expresia de pe fețele noastre, a râs și a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule și pentru voi. Trebuie doar să stați cuminți și, când vă spun eu, să vă lungiți, odată cu ceilalți călători, pe podea.” Ne-a explicat că este ca în filmele western, cu trenurile care străbăteau America și erau atacate de indieni. “Tâmpiții ăia de la UCK stau ascunși în păduri și, când văd autobuzul, încep să tragă,” explica șoferul. “Când dau eu semnalul, călătorii își scot pistoalele sau puștile – ce are fiecare – și încep să tragă de pe geam. Acum mai vreți să veniți?” ne-a întrebat el. Văzând că nu dăm înapoi, ne-a promis că vineri, în zori, când va pleca din nou spre Pec, ne va trezi și ne va lua cu el. “Să vedeți și voi ce înseamnă Kosovo!”

Share