manifeste anti-milosevic

target: arma secretă a NATO, bomba cu grafit

by

2 mai 1999

Alarma a încetat la 6:28, însă nu ne-am trezit decât mai târziu. Era duminică și nici eu, nici Mile Cărpenișan nu aveam transmisie decât seara. Jurnalele tuturor televiziunilor iugoslave arătau imagini ale rămășițelor avionului F-16 doborât azi-noapte și repetau declarația lui Jamie Shea, care confirma că au pierdut aparatul. Pe lângă aceasta, sârbii susțineau ca antiaeriana a mai lovit un avion inamic, de tip A-10.

“Avionul A-10 a avut o problemă la motor, provocată de apărarea antiaeriană,” a confirmat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. “Pilotul nu a fost rănit și a reușit să ajungă în Macedonia. Este pentru prima dată când un avion al NATO este lovit de apărarea antiaeriană iugoslavă.” Conform militarilor occidentali, “avionul invizibil” F-117 ar fi fost distrus după ce a fost dezechilibrat de explozia, în apropierea sa, a unei rachete antiaeriene.

În această dimineață, la ordinul lui Slobodan Milosevic, au fost eliberați cei 3 soldați americani luați prizonieri în 31 martie. Ei au fost predați reverendului Jesse Jackson, care a plecat spre Croația, într-un autocar însoțit de două automobile Mercedes. În comunicatul oficial difuzat de Centrul militar de presă, se spunea: “Noi nu-i vedem pe soldații americani ca pe niște inamici, ci ca pe niște victime ale militarismului și războiului.” În punctul de frontieră croat Lipovac, unde a fost organizată o conferință de presă, cei 3 soldați au declarat că au fost foarte bine tratați de sârbi, în timpul celor 32 de zile de captivitate.

Fost candidat prezidențial american și vârf de lance al mișcărilor pentru drepturi civice din Statele Unite, Jesse Jackson este recunoscut ca o persoană care a avut succes și în trecut în misiuni controversate pe lângă lideri considerați paria de Washington, cum ar fi președintele sirian Hafez al Assad, liderul irakian Saddam Hussein sau șeful statului cubanez Fidel Castro, comenta agenția Reuters. Astfel, în 1983, Jesse Jackson a negociat în Siria eliberarea unui ofițer din marina militară americană. În 1987, în cursul unei călătorii la Havana, a obținut de la Fidel Castro eliberarea a circa 50 de deținuți cubanezi. În 1990, Jackson a fost primul american care a adus ostatici din Kuweit și Iran. Pastorul Jackson, baptist, în vârstă de 57 de ani, este una dintre personalitățile de frunte ale aripii de stânga a Partidului Democrat din Statele Unite, de la care a reușit să obțină, în două rânduri, nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, în 1984 și 1988.

La ora 11:00, în unele cartiere ale Belgradului a început să plouă cu fluturași albi. Erau niște manifeste lansate de NATO, care i-au amuzat copios pe cei care le-au găsit. Sârbii erau îndemnați să se ridice la luptă împotriva lui Slobodan Milosevic. În text, președintele iugoslav era comparat cu un inconștient jucător de poker, care va pierde provincia Kosovo, după ce întreaga țară va fi transformată în ruine.

La 12:20, o bubuitură puternică a zguduit zidurile clădirilor din centrul orașului. Am sărit de pe scaune, enervați că crezusem o clipă zvonul că, în schimbul eliberării celor 3 soldați, sârbii ar fi obținut trei zile de pace. Imediat după aceea, au început să sune sirenele alarmei aeriene. Deși Apărarea civilă a anunțat că bubuitura ar fi fost provocată de un avion al NATO care a spart bariera sonică la joasă altitudine, nu ne-a păcălit. Deja deosebeam bubuiturile și, după ce am dat câteva telefoane, am aflat că un proiectil fusese lansat asupra cartierului Rakovica. Până la 14:02, când s-a ridicat alarma, nu s-a mai întâmplat nimic.

NATO ar trebui să constituie nucleul unei forțe internaționale de securitate în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, James Rubin. “Trebuie să vedem că aceste un milion de persoane se întorc la căminele lor,” a subliniat el, într-o declarație acordată canalului de televiziune CNN. “Refugiații nu vor să se întoarcă acasă, după ce au suferit atâtea atrocități, dacă o ceată de ucraineni se agită cu puștile.”

Avioanele NATO au bombardat zona vârfului Iriski Venac de pe muntele Fruska Gora. La 14:30, la Gnjilane, în ciuda înverșunării cu care a ripostat antiaeriana, NATO a reușit să distrugă o hală a fabricii “Mladost“.

O alta alarmă, care a durat 30 de minute, a fost anunțată la 18:57. Din jurnalul RTS am aflat că, la ora 8:40, patru proiectile au lovit sediul Poliției din Kosovska Mitrovica, distrugându-l din temelie. Exploziile au provocat mari pagube clădirilor din jur și cel puțin 50 de automobile au fost sfărâmate. Cadavrele a doi bărbați au fost scoase de sub dărâmături și 35 de persoane, printre care și copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În timpul raidului aerian de la prânz, au fost bombardate mai multe localități din Kosovo.

“În această dimineață, în autogara din Prizren, unde se aflau 3.000 de persoane, polițiștii sârbi au început să controleze actele și să-i împiedice pe oameni să urce în autobuze, deși, anterior, Poliția le pusese la dispoziție aceste autobuze, pentru a putea pleca,” a declarat un martor ocular. Locuitor din Prizren, el a putut, totuși, fugi împreună cu familia, pentru că este originar dintr-un sat vecin: “S-a creat panică, toată lumea s-a grăbit să urce în autobuze. Polițiștii au tras o serie de rafale în aer.“

Seara, am văzut interviul acordat de Mira Markovic, soția lui Milosevic, jurnalistului american Dan Rather de la CBS. În dorința de a servi publicului american clișeele cu care s-a obișnuit să trăiască, reporterii vânau orice mișcare a acestei femei. Făcea parte din imaginea – devenită clasică – a dictatorului care are o nevastă ce îi alimentează cele mai absurde dorințe. Pe care familia Ceaușescu o hrănise atâția ani. Privind interviul, am avut doar impresia că văd o femeie hărțuită și pusă, pe de o parte, să-și apere soțul și poporul, și pe de altă parte, făcând față cu greu unui rol în care, de altfel, nu avea ce căuta. Interviul nu a adus nimic nou și cred că i-a dezamăgit pe cei care l-au văzut. Mira Markovic a încercat să accentueze drama prin care trec sârbii și să dezmintă, fără puterea de convingere a soțului său, acuzațiile că forțele sârbe ar duce o campanie de purificare etnică în Kosovo.

Ministrul german al Mediului, ecologistul Jurgen Trittin, a pledat pentru eliminarea președintelui Slobodan Milosevic, într-o intervenție la postul public de televiziune ARD. Evocând ideea “asasinării tiranului”, Trittin susținea că apreciază această formă de violență ca fiind “justificată și explicabilă“.

Alarma a sunat la ora 21:05 și am urcat pe acoperiș, să vedem dacă se întâmplă ceva. La 21:46, când ne plictisisem și ne pregăteam să coborâm, am văzut niște străfulgerări albastre și Belgradul s-a cufundat în întuneric. Întreaga Serbie s-a cufundat în întuneric. Am reușit să aflăm, de la un post de radio ce și-a pornit generatorul propriu de curent, că a fost lovită o centrală electrică și sistemul energetic național a fost avariat. NATO susținea că, în acest fel, taie posibilitatea militarilor sârbi de a mai comunica și împiedică folosirea radarelor care ghidează antiaeriana. De altfel, aproape din oră în oră, avioanele Aliaților au atacat Belgradul, lansând câte o rachetă, parcă pentru a testa capacitatea sârbilor de a riposta în aceste condiții. Și care a fost promptă: fiecare rachetă a fost doborâtă.

Fiind o situația cu totul nouă, nu am știut cum să reacționăm și am rămas pe acoperiș, să vedem ce se mai întâmplă. Am auzit la radio că, la Valjevo, 7 proiectile au lovit un cartier de locuințe, două blocuri turn fiind complet distruse. Sârbii susțin că ar fi lovit, la rândul lor, un avion inamic. Pe la 2:30, am coborât, bâjbâind, în cameră și am avut o surpriză neplăcută: la robinete nu mai curgea nici un strop de apă. Ne-am culcat înjurându-i pe americani și războiul ăsta blestemat. Ne-am trezit la 4:30, cu lumina în ochi. Uitasem becul aprins și, în centrul Belgradului, aprovizionarea cu energie electrică fusese restabilită.

“Este vorba despre o armă ultrasecretă, despre care preferăm să nu discutăm în public,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Aceasta dezorientează și perturbă computerele, oprindu-le dintr-o dată, ceea ce – credem noi – are un important impact, chiar dacă durata blocajului a fost scurtă, de aproximativ 7 ore. Am vrut să demonstrăm capacitatea de a opri sistemul electric în momentul în care vrem noi, fără a distruge infrastructura de bază, care le permite civililor să fie aprovizionați cu electricitate.”

Am mai dormit puțin și m-am trezit ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am reușit să aflu că prăbușirea sistemului energetic iugoslav a avut loc după ce avioanele NATO au lansat câteva bombe cu grafit asupra instalațiilor termocentralelor de la Kostolac și Obrenovac. Bombele nu au provocat distrugeri, ci doar o serie de scurt-circuite: acele flame albastre pe care le-am zărit de pe acoperiș.

Bombele cu grafit erau o armă secretă, a cărei existență nu fusese dezvăluită până acum și care a fost folosită pentru prima dată aseară. Ghidată prin satelit, bomba explodează deasupra instalațiilor electrice și împrăștie un nor de praf de grafit, care se întinde pe sute de metri și provoacă scurt-circuite în lanț. Curentul a revenit în câteva orașe, prioritară fiind alimentarea spitalelor și restabilirea aprovizionării cu apă. Slobodanka Ilic, directorul Institutului de Neonatologie, a declarat că viețile a 111 copii, născuți înainte de termen și internați în institut, au fost în mare pericol din cauza atacului. “Generatoarele noastre nu pot asigura electricitate decât pentru câteva ore și numai pentru aparatele vitale, ceea ce este insuficient pentru a oferi un ajutor medical adecvat copiilor născuți prematur.”

Share

target: NATO bombardează rafinăria și combinatul “Azotara” din Pancevo

by

17 aprilie 1999

Astăzi, mi-am început ziua cu zâmbetul pe buze, deși afară ploua mărunt. Am citit pe Internet mai multe analize despre războiul din Iugoslavia. Și nu știu cum s-au nimerit, dar nu erau deloc favorabile Alianței Nord-Atlantice. “Până acum, nu se vede că am câștigat noi,” era de părere William Hopkinson, analist pe probleme de apărare la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale din Marea Britanie. “Nu ne atingem obiectivele. Dacă scopul urmărit de noi era să-l determinăm pe Milosevic să își retragă forțele și să înceteze a-i mai hărțui pe etnicii albanezi, ce s-a întâmplat, de fapt, este tocmai contrariul.”

Dana Allin, expert în cadrul Institutului Internațional pentru Studii Strategice, explica: “Acest război a fost, până acum, un dezastru. NATO susține că a produs pagube reale, dar n-a făcut mare lucru. Între timp, Milosevic câștigă războiul demografic la sol, alungând etnicii albanezi din Kosovo.” Adică, așa cum spunea bancul care circula zilele acestea prin Belgrad: Bill Clinton va fi ales de sârbi ca viitor președinte al Iugoslaviei. Pentru că a reușit, în sfârșit, să-i unească pe sârbi, a reușit să golească provincia Kosovo de albanezi și a reușit să demoleze fabricile nerentabile ale țării.

Poliția macedoneană a descoperit o ascunzătoare a UCK într-o mină de crom dezafectată, în apropiere de Lojane (la 20 de kilometri vest de Kumanovo), a informat televiziunea națională. O mare cantitate de arme, în special mine, muniție și grenade, a fost găsită în mină. În momentul descoperirii, nici unul dintre ocupanții ascunzătorii nu se afla înăuntru, a precizat televiziunea macedoneană, care a prezentat imagini din mină, printre care și un stand pe care se aflau drapele și insigne UCK.

În acest moment, experții militari sunt unanimi în criticile lor la adresa Operațiunii “Allied Force“ din cinci puncte de vedere. În primul rând, s-a creat un precedent periculos. Se consideră că nu trebuia aleasă soluția unei campanii aeriene, în speranța că, după câteva raiduri, Milosevic va accepta să semneze acordul de la Rambouillet. Iată că au trecut 3 săptămâni și nimic nu s-a întâmplat. În al doilea rând, ineficiența raidurilor aeriene a început să clatine mitul omnipotenței aeriene a NATO. De altfel, acesta este un fals mit, având în vedere că, în Irak, NATO a avut nevoie de săptămâni bune pentru a distruge o parte din potențialul militar al lui Saddam Hussein. Al treilea cap de acuzare se referă la dozarea atacurilor, care ar trebui să crească în intensitate, însă, din dorința de a evita victimele civile, posibilitățile de atac sunt limitate. Un al patrulea reproș se referă la subestimarea capacităților de apărare ale adversarului, începând cu apărarea antiaeriană și terminând cu îndârjirea cu care sârbii refuză să capituleze. Și, nu în ultimul rând, liderilor NATO li se reproșează că nu folosesc mijloace pentru această parte a lumii (terenul era cunoscut, la fel ca tactica și dotarea Armatei iugoslave).

La toate aceste critici, aș mai adăuga una – cred eu – majora: experții NATO habar nu au despre mentalitatea sârbilor, despre felul lor de a fi și de a înțelege lumea, binele și răul. Occidentalii se mulțumesc să critice mentalitatea popoarelor ortodoxe, fără să priceapă care este esența acestei religii. Nu știu că un popor dârz, care a rezistat tăvălugului marilor imperii ale istoriei, poate să se mobilizeze să apere o bucată de pământ doar pentru că o consideră leagănul civilizației sale. Și au uitat ceva esențial: pentru că a fost nevoit să trimită în Iugoslavia 800.000 de soldați, Hitler a pierdut bătălia de pe frontul sovietic și, cu asta, cel de-al Doilea Război Mondial. Fără să reușească să-i înfrângă pe sârbi.

Operațiunea umanitară a NATO “Allied Harbour“, inițiată în vederea ajutorării zecilor de mii de refugiați albanezi din Kosovo care continuă să fugă în Albania, a fost lansată în mod oficial, a anunțat astăzi un purtător de cuvânt al Aliantei, citat de AFP. El a mai informat că generalul britanic John Reith a preluat comanda efectivului forței reunite a NATO, care va cuprinde 7.300 de militari de diferite naționalități.

Potrivit ONU, peste 330.000 de refugiați se aflau sâmbătă în Albania, ceea ce reprezintă o zecime din populația țării. Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat într-un interviu că acest nou val de etnici albanezi din Kosovo care este împins spre Albania dovedește că Milosevic “vrea să curețe provincia Kosovo de albanezi. Acesta a fost visul de secole al Belgradului”.

O tensiune s-a creat între Macedonia, care refuză crearea de noi tabere de refugiați, și Occident, care insistă ca FYROM să construiască aceste tabere, pentru a putea primi miile de refugiati albanezi din Kosovo care continuă să sosească în această țară. Prin intermediul ministrului Apărării Nikola Kljusev, care prezidează celula de criză a guvernului macedonean, FYROM a respins categoric, în mass-media locale, cererea conjugată a UE, NATO și UNHCR.

La 10:45, în ciuda ploii mărunte și dese, 40 de alergători din 10 țări (printre care unul din Germania și unul din SUA) au luat startul în cea de-a XII-a ediție a Maratonului orașului Belgrad. În anul acesta, competiția a avut un caracter simbolic, fără învingători sau învinși, maratoniștii alergând sub deviza “Stop the War / Run the World“. Pe unele porțiuni din traseul cursei, care a străbătut principalele zone din Belgrad lovite de bombe, precum și cele două poduri, alergătorii au fost însoțiți de bicicliști, tinere pe patine cu rotile și chiar de localnici care alergau împreună cu ei. Sosirea a fost în centrul orașului, pe Terazije, unde toți maratoniștii au sosit în același timp și au primit coroane de lauri de la primarul Belgradului. Americanul Zane Branson, care a participat la maraton, a declarat că nu a avut nici o problemă venind în Iugoslavia. El a mărturisit că, deși își iubește țara, nu poate fi de acord cu politica americană în problema iugoslavă.

La ora 11:00, din fața bisericii Sf.Mark de pe bulevardul Tasmajdan, s-a dat startul într-un minimaraton de 5 kilometri, la care au participat câteva mii de belgrădeni de toate vârstele. Acesta a avut deviza “Run for fun / Not from bombs“. Astăzi fiind declarată Ziua Internațională de Solidaritate cu Iugoslavia, în Moscova și alte 10 orașe din Rusia, au fost organizate maratoane similare.

250 de persoane au participat astăzi, în Piața Revoluției din București, la un miting pro-sârb, organizat de Uniunea Sârbilor din România, anunță Mediafax. Românii care au participat la demonstrație purtau în piept cocarde reprezentând ținte, sub care scria “Next target“.

Până să sosească alergătorii, ne-am dus să vedem redeschiderea restaurantului McDonald’s. Vitrinele sparte de demonstranți au fost înlocuite cu panouri de lemn, pe care tinerii au desenat un graffiti imens, cu sloganul “Stop the bombs!” Mile s-a amuzat că siglele restaurantului au fost înlocuite cu unele noi, pe care “McDonald’s” era scris cu litere chirilice. Pe pereți a fost afișat un mesaj în care se atrăgea atenția că toți angajații sunt sârbi, sunt și ei ținta bombardamentelor, iar demonstranții erau rugați să lase avioanele NATO să distrugă restaurantele, dacă asta le va fi soarta. Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a promis că, din banii obținuți pentru fiecare hamburger vândut, 1 dinar va fi donat pentru victimele bombardamentelor.

“În cursul ultimelor săptămâni, Armata și Poliția sârbă, respectând ordinele directe ale președintelui Slobodan Milosevic, au golit satele și orașele din Kosovo și au incendiat sau distrus mii de case,” se arată într-o serie de manifeste lansate de avioanele NATO în zona Belgradului. Manifestele, din care ne-a arătat și nouă Dragan unul, dar nu a vrut să ni-l dea, erau scrise cu chirilice, dar într-o sârbă mai mult decât aproximativă. “Ne temem că mii de persoane nevinovate au fugit pentru a nu fi victimele pogromurilor lui Milosevic. Nu permiteți ca prin patriotismul vostru, îndreptat pe o cale greșită, să fiți făcuți părtași la aceste crime. NATO își va accentua atacurile, până când forțele care participă la execuția civililor din Kosovo se vor retrage, iar conducătorii voștri vor începe negocieri fructuoase. NATO este hotărâtă să-i apere pe cei fără apărare, aflați în Kosovo.” N-am auzit să-i fi dat lacrimile vreunui sârb când a citit manifestul, asta dacă a reușit să-l înțeleagă.

Sârbii anunță că, azi-noapte, alte două avioane ale NATO ar fi fost lovite de antiaeriană. Unul dintre ele, un aparat de tip A-10, a aterizat de urgență pe aeroportul Petrovec din Skopje. Eric Mignot, purtătorul de cuvânt al trupelor NATO din Macedonia, a declarat că avionul a avut probleme la motor, din cauza unor scurgeri de ulei, însă martori oculari de pe aeroport au dezvăluit că avionul fusese lovit în porțiunea de sub cabina pilotului, unde se află stocate rachetele. Un alt avion, de tip F-15, a aterizat de urgență pe baza de la Aviano, Italia, atins de proiectile. Pilotul a fost nevoit să-și decupleze rezervoarele de combustibil, pe care le-a aruncat, împreună cu bombele și rachetele pe care le purta, în lacul Garda. Muniția nu a fost activată și urma să fie recuperată de forțele NATO.

În mod ciudat, colegii mei de la București au uitat astăzi de mine. A fost singura zi din tot războiul în care nu am transmis nimic de pe frontul iugoslav. M-am simțit ciudat de stingher, de parcă aș fi fost inutil. Inutil pentru acești oameni, lângă care așteptam sirenele alarmei aeriene, vuietul avioanelor și bubuiturile exploziilor.

Franța a cerut să fie asociată la procesul de stabilire a obiectivelor care vor fi bombardate de NATO în Iugoslavia și a obținut un drept de veto în acest sens, a informat astăzi cotidianul “Liberation“, citând surse din cadrul Președinției. “Versiunea difuzată de Elysee afirmă că, în viitor, Consiliul francez al Apărării își rezervă dreptul de a se opune bombardării unora dintre ținte,” precizează cotidianul. Președinția a dat drept exemplu refuzul Franței ca bombardamentele să lovească o centrală electrică, fiindcă aceasta alimenta, în primul rând, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Sau una dintre antenele televiziunii din Belgrad, fiindcă aceasta se afla la doar doi metri de un imobil unde lucrează numeroși jurnaliști.

Sirenele, în schimb, nu au uitat să sune – ca de obicei – la 20:30. La ora 22:00, a trebuit să alergăm pe acoperiș. Bombele explodau în cartierul Rakovica și în zona aeroportului Batajnica. Dar deasupra Novi Sad-ului, s-au dat cele mai grele lupte de până acum. Raidurile se succedau în valuri, de câteva ori, antiaeriana sârbă reușind să le țină piept. A doborât două rachete și s-ar părea că și un avion, care ar fi căzut pe muntele Fruska Gora. Am văzut o primă explozie, la 22:17, cam în dreptul rafinăriei. La ora 1:00, când credeam că atacurile s-au mai potolit, o explozie imensă a luminat cerul. Ciuperca de foc s-a ridicat la sute de metri înălțime și a luminat totul pe o rază de câțiva kilometri. Incendiul a colorat norii în portocaliu cel puțin o oră. Locuitorii Novi Sad-ului, mai ales cei din cartierul Shanghai, de lângă rafinărie, au fost sfătuiți să-și pună pe față batiste ude, îmbibate în bicarbonat de sodiu, pentru a nu se intoxica cu fum.

Lângă noi, pe acoperiș era și Florin Dobre, cameramanul Antenei 1, care a reusit să filmeze bombardarea rafinăriei de la Novi Sad. Mile i-a atras atenția spre dreapta. Două rachete se îndreptau, parcă împinse lent de o mână nevăzută, către Rakovica. Din pădurile de pe marginea Dunării, s-a ridicat o rachetă SAM lansată de sârbi. Dar a ratat ținta. Apoi încă una și încă una și rachetele NATO au fost pulverizate în mii de scântei, deasupra zonei Usce și a podului Gazela. A urmat încă o rachetă lansată de unul dintre avioanele care survolau Belgradul. Sârbii au tras în zadar după ea. La câteva secunde după ce i s-a stins luminița din coadă, racheta NATO și-a atins ținta.

De după dealul care ne despărțea de Pancevo, s-a ridicat o ciupercă imensă de foc. I-am simțit căldura pe față, iar flacăra ei, care a stăruit la orizont aproape un minut, a luminat Belgradul ca ziua. Ne-am uitat, uluiți și speriați, unii la ceilalți. Abia am reușit să-l întreb pe Florin dacă a filmat scena. Fără să scoată un cuvânt, a dat din cap afirmativ. Două coloane uriașe de fum negru se învolburau către cer. Flacăra mai scăzuse dinspre Pancevo, dar încă înroșea cerul. Când ne-am mai revenit din șoc, o nouă ciupercă de foc s-a ridicat de după deal. Totuși, parcă nu era la fel de mare ca prima. În tot orașul se simțea miros de benzină arsă și deja ne durea capul. Comandamentul Apărării civile insista ca toată lumea să respire prin batiste înmuiate în bicarbonat de sodiu.

    Explozia de la Pancevo, după bombardamentul din 17/18 aprilie 1999

Abia după 4 ore, pompierii s-au putut apropia să stinga incendiul, deoarece exploziile au continuat. Fusese lovită fabrica de azotați “Azotara” și, încă o dată, rafinăria și combinatul chimic HIP. La 2:42, am auzit din nou avioanele și, imediat, antiaeriana. După 13 minute, am văzut o flamă albăstruie, fără să ne dăm seama de unde vine, și – instantaneu – iluminatul stradal dintr-un sfert din Belgrad s-a stins, iar postul de televiziune Studio B și-a încetat, brusc, emisia. Fusese lovită o centrală electrică din cartier.

Am coborât, încercând să aflu ce s-a întâmplat prin alte părți. Abia mai apucam să-mi notez. Milica Rakic, o fetiță de 3 ani, a fost ucisă de explozia unei bombe cu fragmentație, lansată asupra localității Batajnica, de lângă aeroportul cu același nume, care deservea capitala iugoslavă. Micuța se afla în baia de la etajul II al casei sale, când schijele unei bombe cu fragmentație au spart geamul, trecând prin ea și prin ușă. La Sremska Mitrovica, vuietul avioanelor s-a auzit după ora 22:00, iar 10 proiectile au lovit nord-vestul orașului. La 22:39 și 22:55, nouă explozii s-au auzit în satele Prijanovic și Pojega, de lângă Cacak. La 22:43, patru rachete au explodat în nord-vestul orașului Uzice. La 22:55, au fost bombardate instalatiile “Jugopetrol” din Valjevo.

La 2:11, patru rachete lansate din avion au nimerit – din nou – fabrica “Krusik” din Valjevo, fiind șterse de pe fața pământului cantina, centrul medical și două magazine, exploziile avariind clădiri situate la 200 de metri depărtare. Un incendiu de proporții a fost stins cu greu la cazarma din sud-estul orașului, iar flăcări înalte de 10 metri se puteau vedea pe străzile de lângă gardul fabricii. Priștina a fost din nou ținta atacurilor, aeroportul Slatina și releul de televiziune de pe muntele Goles fiind groaznic bombardate. Atacuri masive au fost și la Kragujevac și Bacevic, iar la Gnjilane a căzut o adevărată ploaie de proiectile, ce nu contenește de câteva zile.

Circa 24.000 de albanezi din Kosovo au intrat astăzi în Macedonia și Albania, ridicând la 735.000 numărul total al refugiaților din această regiune, potrivit cifrelor date publicității la Geneva de către UNHCR. De la începutul loviturilor aeriene, pe 24 martie 1999, UNHCR a numărat 564.000 de refugiați și în alte țări limitrofe, față de 170.000 de persoane care au fugit din Kosovo înainte de intervenția NATO.

Autoritățile macedonene au protestat pentru că forțele NATO staționate în țară au blocat accesul într-o zonă din nord, între Kumanovo și Tetovo, unde se presupune că s-ar fi prăbușit un avion, lovit de antiaeriana sârbă. Localnicii au descris explozia și au povestit că avionul a căzut lângă satul Tanusevci.

Share

target: nato lovește rafinăria din novi sad și orașul aleksinac

by

5 aprilie 1999

După o noapte grea, am luat-o de la capăt. Alarma aeriană s-a ridicat la ora 7:00. După ce am pornit spre centru, am început să aflăm doar vești deloc promițătoare. Guvernul federal a emis mai multe hotărâri, una mai a dracului și mai ușor de interpretat decât cealaltă. De astăzi, tranzitul substanțelor periculoase pe teritoriul iugoslav a fost interzis. Doar Ministerul federal al Apărării va mai putea da aprobari în continuare. Vestea cea mai proastă, însă, se referea la instituirea Legii Marțiale. De azi, orice reprezentant al Poliției, Securității sau Armatei poate percheziționa pe oricine. Pentru a începe cercetarea penală împotriva cuiva, nu mai este nevoie de mandatul Procuraturii, este suficient să existe suspiciuni că respectivul ar fi comis o anumită categorie de infracțiuni. Acestea au fost descrise astfel: infracțiuni împotriva siguranței statului, omenirii și dreptului internațional, împotriva Armatei Iugoslave, precum și alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută în Codul penal depășește 5 ani de închisoare. În unele situații, judecătorul poate da sentințe în absența unui procuror. De asemenea, ofițerii Ministerului de Interne pot declanșa anchete fără să aibă nevoie de un mandat al procurorului și pot aresta pe oricine, pe o perioadă de maxim 30 de zile.

Aceste decizii, deși normale în situație de război, ne dădeau fiori, deoarece îi cunoșteam pe polițiștii și pe militarii sârbi, care nu știu de glumă când trebuie să-și facă datoria și, mai ales, când sunt convinși că luptă să-și apere țara. Viitoarele săptămâni aveau să ne confirme bănuielile.

Săptămânalul american “Newsweek” dezvăluie că, la începutul anilor ’90, CIA a refuzat să susțină un complot împotriva lui Slobodan Milosevic – pe atunci președinte al Serbiei – pus la cale de apropiați ai acestuia care se bazau pe sprijinul Armatei iugoslave. Un consilier politic al lui Milosevic s-a dus în SUA, unde a prezentat proiectul de complot și a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Iugoslaviei și sprijin economic din partea americanilor, după ce acesta ar fi fost înlăturat de la putere. CIA a respins planul, iar Milosevic a aflat și a făcut o serie de epurări în anturajul său.

După spectaculoasa întâlnire cu Slobodan Milosevic de la Belgrad, astăzi, Ibrahim Rugova l-a primit, în vila sa din cartierul Velanje din Priștina, pe ambasadorul rus Iuri Kotov. Desigur, și această întâlnire a fost intens mediatizată de sârbi, mai ales că declarațiile lui Rugova le conveneau de minune. “Am fost la Belgrad și nu doresc să mă ocup de speculațiile ziariștilor,” a dezmințit el afirmațiile din presa occidentală conform cărora întâlnirea sa cu Milosevic ar fi fost o înscenare. “Autoritățile iugoslave mi-au confirmat că sunt un om liber, însă mi-au spus că se tem pentru securitatea mea.” Liderul albanez ar dori să plece la Skopje, pentru că, de la Priștina, izolat și fără consilierii săi, nu poate contribui la rezolvarea crizei. El a cerut autorităților de la Belgrad să conlucreze mai mult cu comunitatea internațională, spre a găsi o soluție politică pentru întreaga regiune a Balcanilor și, desigur, pentru Kosovo. Iuri Kotov a explicat ziariștilor că a intervenit pe lângă sârbi pentru ca aceștia să-i acorde autorizația de a pleca în străinătate.

Rugova s-a întâlnit la Priștina și cu vicepremierul iugoslav Nikola Sajnovic, cu care a avut o discuție cu ușile închise. La sfârșitul acestei întrevederi, cei doi au dat un comunicat, în care se declarau pregătiți să înceapă “lucrul în comun” în două domenii: reglementarea politică a situației din Kosovo și întoarcerea refugiaților la casele lor.

Sârbii au anunțat că au fost reluate cursele de autobuze între Belgrad și capitala provinciei Kosovo. Trei autobuze pe zi vor pleca în cursă și vor ajunge la Priștina trecând prin Niș. Oraș în care alarma de aseară a fost ridicată abia astăzi, la 13:37. Și deasupra căruia – susțin sârbii – ar fi fost doborâte 3 avioane NATO care au participat la bombardamentele de azi-noapte.

“Washington Post” a dezvăluit astăzi că șefii Statelor Majore americane și-au exprimat, încă înainte de lansarea acesteia, îndoieli asupra eficienței unei intervenții în Iugoslavia. Ei susțineau că nu există garanții că atacurile aeriene ar rezolva problema din Kosovo și nu aveau încredere în teoria lui Madeleine Albright, conform căreia criza din Kosovo va destabiliza întreaga regiune a Balcanilor. Militarii americani considerau că o intervenție în Iugoslavia nu ar fi în intereseul național al SUA și că sancțiunile economice împotriva Belgradului ar fi suficiente. De asemenea, un general citat de cotidianul american și-a exprimat reținerea față de o eventuală intervenție terestră.

Nici fostul cancelar german Helmuth Schmidt nu era un adept al participării țării sale la intervenția NATO, pentru că o considera neconstituțională. Într-un interviu publicat în săptămânalul elvețian “L’Hebdo“, Schmidt a declarat că Germania și partenerii ei europeni au permis Statelor Unite, într-o manieră imprudentă, să se folosească de aceste țări pentru a-și urmări propriile interese.

Am trecut prin Trg Republike, unde azi cântau din nou trupe rock. I-am ascultat pe Galija și Tony Montano, care mi-au amintit de anii ’80, când erau în mare voga și îi auzeam la posturile de radio sârbești. Moda concertelor s-a extins cu o viteză nebună și formațiile sunt într-un continuu turneu prin țară. De exemplu, azi au fost organizate concerte de protest împotriva războiului în piețele din capitala Muntenegrului, Podgorica și în orașele Novi Sad, Niș, Leskovac, Loznice, Pozarevac, Smederevo, Secani și Valjevo.

Pe zidurile din centrul Belgradului, au început, de ieri, să apară posterele anti-NATO. Pe unul dintre ele, intitulat “Noua Ordine Mondială“, era caricatura unui Bill Clinton, care își ținea într-o mână penisul, de dimensiuni uriașe, cu care urina peste întreg globul pământesc. Cel de-al doilea, mult mai reușit, ironiza modul de viață al americanilor. Înfățișa Anul Nou într-o familie de americani. O cameră coșcovită, colcăind de șobolani. Un brad prăpădit, de crengile căruia spânzura un clovn și o păpușă fără o mână și un picior. Într-un colț al camerei, un copil stătea necăjit pe oliță, nebăgat în seamă de nimeni. Mama lui zăcea sprijinită de un perete, cu privirea goală și o seringă cu heroină înfiptă în venă. Într-o criză de isterie, tatăl se învârtea în mijlocul camerei, cu o carabină de mare calibru în mână. Am râs cu lacrimi când am văzut afișele, lipite peste tot.

Ministerul federal de Externe a anunțat astăzi că, în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Kosovo au fost descoperite cadavrele a 29 de persoane neidentificate. Comunicatul precizează că toate cele 29 de persoane ar fi fost împușcate de UCK. La rândul ei, agenția de presă a UCK, Kosovapress, a publicat la Bruxelles o listă cu 178 de persoane care ar fi fost executate de militarii sârbi în satele din Kosovo. 126 dintre cei ucisi au fost împușcați la Izbica. Cea mai mare parte erau bărbați cu vârste între 19 și 90 de ani. Potrivit mărturiilor a 6 supraviețuitori ai masacrului, bărbații ar fi fost împărțiți în grupuri de 30-40 și împuscați de grupe a 6 câte soldați, desemnați de superiorii lor. Dezvăluirile nu au putut fi confirmate din surse independente, însă o casetă cu imaginile mai multor cadavre a fost difuzată de câteva posturi occidentale de televiziune.

Decizia mai multor țări occidentale de a primi refugiați din Kosovo, pentru a evita destabilizarea regiunii, întâmpină reticențele Italiei și Franței, care se tem că, în acest fel, este favorizată epurarea etnică, dezvăluie AFP. Ieri, Jamie Shea anunțase că Germania este gata să primească 40.000 de refugiați, Grecia și Canada – câte 5.000, Norvegia – 6.000, iar Turcia și Statele Unite – câte 20.000. Prim-miniștrii francez și italian au declarat, însă, că dispersarea refugiaților prin Europa ar reprezenta o acceptare a politicii de epurare etnică practicată de Milosevic, adăugând că este fundamental ca refugiații albanezi să se poată întoarce acasă. Astăzi, un prim grup de 150 de albanezi din Kosovo a sosit într-o tabără pentru refugiați din Turcia, unde se aflau, deja, peste 5.000 de refugiați veniți prin Bulgaria. La rândul lor, miniștrii de Externe român și bulgar au declarat că, din cauza dificultăților economice prin care trec cele două țări, nu pot primi refugiați din Kosovo fără să aibă susținerea organizațiilor internaționale.

De când s-a încălzit afară, mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare după-amiază, înainte de a pleca spre hotel ca să-mi transmit corespondența pentru știrile de la 19:30, să stau o jumătate de oră pe o terasă din Trg Republike. Uneori, venea și Mile, dar de cele mai multe ori eram singur. După ce, două zile la rând, am cerut bere Amstel, începând cu a treia zi, chelnerul venea zâmbind și mă întreba direct: “Un Amstel?” După vreo 3 săptămâni, a venit într-o după-amiază și mi-a spus: “Îmi pare rău, nu mai avem bere Amstel. Ce altceva pot să vă aduc?” I-am cerut un gin tonic și multă vreme era suficient să mă așez la masă, să mă vadă de la distanță și să ne salutăm, ca să vină, imediat, cu un pahar de gin tonic. Întotdeauna, lăsa pe masă paharul și un bon pe care scria cât costă și nu mă mai deranja decât dacă îi făceam eu semn. Banii îi lăsam lângă scrumieră și, deși era o terasă mare, deschisă, în centrul orașului, niciodată nu și-a făcut griji că ar putea cineva să plece fără să plătească. Îmi amintesc cu plăcere figura radioasă cu care, spre sfârșitul războiului, a venit să-mi spună: “Azi avem și Amstel, și gin tonic. Ce alegeți?”

Era multă lume pe străzi și era o plăcere să stai o jumătate de oră la soarele care începea să prindă puteri și admiri tinerele superbe care se plimbau prin centrul orașului. Îmi puteam pune ordine în gânduri și, uneori, citeam ziarele sau vorbeam la telefon cu cei din țară.

Astăzi, am citit în “Politika“, principalul cotidian iugoslav (controlat de autorități), detalii despre meciul amical de fotbal dintre Partizan Belgrad și AEK Atena, programat pentru miercuri. Biletul va costa 20 de dinari, banii urmând să fie vărsați într-un cont destinat ajutorării victimelor războiului. Grecii îi ajută mult pe sârbi și tocmai au ajuns la Belgrad 5 camioane cu 100 de tone de hrană și medicamente, ajutoare trimise de Biserica Ortodoxă din Salonic. Multe erau destinate copiilor. Conform unei hotărâri a guvernului, cursurile școlilor au fost suspendate, în continuare, până după ridicarea stării de război și cei mici trebuie ajutați să treacă peste dificultățile provocate de bombardamente.

Totuși, astăzi, într-un mesaj televizat către națiune, premierul grec Costas Simitis a ținut să atragă atenția că țara sa nu poate să se marginalizeze în acest conflict, “datorita pericolului prezentat de poziția activă a Turciei“. El i-a asigurat pe greci că nu va antrena țara în conflictul din Kosovo, iar în privința refugiaților, nu va accepta o povară care să depășească puterile sale.

Conform AFP, Pentagonul a anunțat că un avion de tip Hercules C-130, varianta “Commando Solo“, a început să difuzeze emisiuni radio și de televiziune, pe frecvențe compatibile cu cele iugoslave. De asemenea, un alt aparat, care operează la mare altitudine, la limita de nord a teritoriului iugoslav, a aruncat sâmbătă 2,5 milioane de manifeste, în care se cerea sârbilor să nu-l mai asculte pe Slobodan Milosevic.

Astăzi, echipa RTS care stă la Priștina și transmite știri de acolo a primit medalia de onoare pentru curaj. Într-adevăr, le fel cum mulți ne invidiau pe noi că am avut ocazia să fim la Belgrad, în mijlocul unui război, tot așa îi invidiam și noi pe cei care au putut să stea la Priștina, unde ni se părea că ar fi miezul evenimentelor. Oricum, era mult mai periculos și îi admiram cu sinceritate pe colegii noștri de acolo.

Ultimele bilanțuri ale bombardamentelor de azi-noapte asupra orașului Niș estimau pagubele provocate la peste 5 milioane de dolari. La jurnalul RTS am văzut o imagine care m-a impresionat foarte tare. O rachetă NATO a lovit, cu o precizie milimetrică, clădirea Comandamentului Corpului III al Armatei Iugoslave. Sediul era între alte două clădiri, lipit de acestea, însă racheta a lovit doar comandamentul, clădirile celelalte fiind mai puțin afectate, doar de suflul exploziei sau de vibrații.

Un elicopter de tip UH-60 Black Hawk, care efectua o misiune de rutină în spațiul aerian al Republicii Srpska, a fost atacat în această după-amiază, în jurul orei 16:30, cu grenade provenind de la un lansator de tip AG, fără a fi atins, a anunțat Sheena Thomson, purtător de cuvânt al trupelor SFOR din Bosnia, citată de AFP. Atacul a avut loc în regiunea Teslic, la 90 de kilometri nord-est de Sarajevo.

La ora 20:20, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. La scurtă vreme, s-a anunțat că a căzut podul peste Dunăre de lângă Sombor, din nordul Iugoslaviei. Într-un raid aerian care a început la 22:15 și a durat 10 minute, a fost bombardată zona industrială, fiind vizate, în special, instalațiile petroliere, iar podul peste Dunăre, care avea două benzi de șosea și două linii de cale ferată, a ajuns în valuri.

La aceeași oră, Niș-ul era din nou sub bombe, pentru a patra oară în ultimele 24 de ore. În oraș s-a anunțat că nu sunt mari pagube materiale. Atacul fusese concentrat asupra aeroportului. O rachetă a fost pulverizată în aer de antiaeriana iugoslavă.

Un sfert de oră mai devreme, atacul avioanelor aliate primea o ripostă puternică din partea artileriei antiaeriene din Novi Sad. Cu toate acestea, în oraș s-au auzit mai multe explozii foarte puternice și – de pe acoperișul hotelului nostru din Belgrad – puteam vedea câțiva nori de fum. A fost lovită rafinaria și mai multe obiective civile au fost avariate. În oraș nu s-au mai putut vedea canalele televiziunii naționale. Se pare că au fost lovite instalațiile releului de pe Fruska Gora. Ne-am sunat prietenii din Novi Sad și ne-au povestit că un avion ar fi venit în picaj, încercând să distrugă și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Armata Iugoslavă, însă, amplasase mai multe baterii de artilerie antiaeriană în jurul acestuia și au respins atacul. S-a anunțat chiar că avionul – tot un F-117 A – ar fi fost lovit și ar fi căzut pe muntele Remete. Într-adevăr, în regiune au fost observate două elicoptere de recuperare ale NATO.

Un alt pod, cel de la Kursumlija, peste râul Toplice, de pe autostrada Niș-Pirot, a fost lovit de bombe la 21:30. Ceva s-a întâmplat și la Aleksinac, unde sârbii au anunțat că ar fi fost lovite mai multe clădiri civile și că ar exista victime. Dar despre asta, aveam să aflăm detalii mai târziu.

La televizor am vazut deja imagini de la incendiul izbucnit la rafinăria din Novi Sad, iar la ora 23:00, pompierii continuau să se lupte cu flăcările. Cartierul Shanghai, situat în apropiere, a fost evacuat, deoarece fumul făcea aerul irespirabil. Oficialitățile au anunțat că încă un avion inamic ar fi fost doborât și a căzut în regiunea Petrovaradin. Ca de obicei, NATO avea să dezmintă a doua zi că ar fi pierdut vreun avion. La Aleksinac se spunea că a fost distrus un sfert din oraș, stația de salvare și mai multe case. Alte informații descriau scene de coșmar: 10 blocuri distruse, o stradă întreagă rasă de pe fața pământului, oameni nevinovați morți sau răniți. Corespondenții postului de televiziune Studio B au anunțat că cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite. RTS amintea insistent că, tot în noaptea de 5/6 aprilie, dar în 1941, aviația nazistă bombarda pentru prima oară Belgradul.

O jumătate de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost lansate asupra Priștinei, fiind atins un releu de televiziune din sud-estul orașului. Celelalte explozii au fost auzite în zona aeroportului Slatina. De asemenea, la Prizren, cazarma “Țarul Dusan Silnîi” a fost bombardată pentru a patra oară.

AFP a anunțat că NATO a autorizat astăzi Statele Unite să trimita în Albania 24 de elicoptere de luptă de tip AH-64 Apache, în vederea utilizării lor în Kosovo. Ele vor fi însoțite de circa 2.000 de militari, însărcinați cu protecția aparatelor, supranumite “ucigătoare de tancuri”. Executivul american și-a asumat riscurile unor pierderi, deoarece elicopterele Apache, foarte eficiente în lupta împotriva blindatelor, zboară relativ încet, la joasă altitudine, fiind mai vulnerabile în confruntarea cu rachetele sol-aer.

După ce ne-am mai liniștit și am coborât în camera de hotel, la 2:38, am auzit în apropiere o explozie. Răsunase ca o petardă sau o grenadă de mână. Și chiar era o grenadă, pe care un sârb mai arțăgos o aruncase în curtea unei moschei din apropierea hotelului nostru. Liderul comunității islamice din Belgrad Hamdija Jusufspahic avea să declare, a doua zi, că nimeni nu a fost rănit, ci doar geamurile unei anexe au fost sparte de suflul exploziei. Moscheea Bajrakli, ridicată în 1521, este unul din cele mai vechi edificii din Belgrad.

La 3:45, în jurul orașului Kraljevo au explodat 3 rachete. La 3:47, deasupra Belgradului s-au auzit, din nou, avioanele NATO. Câteva clipe mai devreme auzisem niște bubuituri, cred că dinspre Pancevo. Începea încă un raid. Din fericire, a fost scurt, pentru că avioanele n-au putut depăși barajul de foc al antiaerienei. La 4:35, releele de televiziune de la Kragujevac si Jagodina ardeau, lovite de bombe. La 5:36, avioanele au mai venit o dată, lansând câteva proiectile tot spre Pancevo. La 6:05 și 6:14, eram din nou pe acoperiș. Se luminase de ziuă și doar auzeam avioanele și bubuiturile exploziilor, de această dată în Belgrad, însă nu ne mai puteam da seama din ce direcție, pentru că nu mai vedeam din ce parte trage antiaeriana. În sfârșit, la 7:42 am auzit sunetul lung și neîntrerupt al sirenelor. Înceta alarma aeriană, începea o nouă zi.

Share