În această dimineață, nu cred că au sunat sirenele încetării alarmei aeriene. Probabil, din cauza penei de curent. Sau, poate, de oboseală, nu le-am mai auzit noi. În schimb, la 11:15, am sărit în sus din cauza unei bubuituri puternice, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Am alergat pe acoperiș, dar n-am reușit să vedem nimic. Cerul perfect senin, de un albastru ireal, mi-a umplut ochii de lacrimi. Parcă aveam nisip sub pleoape.
Sârbii au anunțat că, în urma raidului de azi-noapte asupra orașului Valjevo, 34 de persoane au fost rănite, iar două, ale căror case au fost distruse, sunt date dispărute. În timpul atacului asupra a ceea ce a mai rămas din fabrica “Krusik“, o rachetă lovise o zonă locuită din apropiere, iar spitalul, situat la 60 de metri de fabrică, a fost serios avariat. Pentru ca oricine să-și poată da seama de proporțiile distrugerilor, sunt suficiente povestirile martorilor oculari, care au spus că în 3 minute, asupra cartierului în care se află fabrica au fost lansate 50 de proiectile de mare putere.
Am avut o dimineață de coșmar. Am plecat spre Media Center și, când ne-am așezat în fața computerului și am cerut barmanului să ne aducă o cafea, acesta ne-a zâmbit trist, arătând spre robinet: “Nu avem apă.” M-am uitat la fața lui Mile Cărpenișan și mi-am dat seama că nici eu nu arătam prea bine. Ne-am trezit umblând ca niște somnambuli, printre alți somnambuli ca noi – pentru că sârbii sunt mari consumatori de cafea – căutând disperați o cafenea unde să curgă apa. N-am găsit în tot centrul și, când ne-am întors la Media Center, se luase din nou curentul și am fost nevoiți să mai așteptăm o oră, ca să putem folosi telefoanele fixe, conectate într-o centrală digitală, alimentată – desigur – cu energie electrică.
Am trecut și pe la Centrul militar de presă, ca să ne ridicam noile acreditări, dar nici acolo nu a fost curent și ne-au chemat a doua zi. Am aflat că Armata iugoslavă a interzis, începând de ieri, traficul în apele teritoriale ale țării. Decizia a provocat noi tensiuni între cele două țări ale Federației Iugoslave, deoarece porturile de la Marea Adriatică se aflau în Muntenegru. Imediat, Jusuf Kalamperovic, ministrul muntenegrean al Transporturilor, a protestat, cerând redeschiderea navigației. Zâmbind pe sub mustață, un colonel sârb ne-a explicat că iritarea este provocată de blocarea în larg a unor vapoare cu țigari și alte mărfuri de contrabandă, care urmau să ajungă în portul Bar.
Numărul trenurilor de marfă care tranzitează Vama Curtici s-a dublat de la începerea bombardamentelor asupra Iugoslaviei, transmite corespondentul Mediafax. Prin vama arădeană intra și ies, în medie, 800 de vagoane cu marfă pe zi, grupate în nouă perechi de trenuri, a declarat Gheorghe Caba, șeful Stației CFR Curtici, traficul fiind comparabil cu cel din timpul războiului din Bosnia. De asemenea, s-a intensificat și traficul rutier prin punctele de frontieră. Dacă în luna martie, prin vămile Vârșand și Nădlac treceau aproximativ 900 de autovehicule în 24 de ore, în luna aprilie au trecut peste 1.300 în același interval de timp.
Mai târziu, a venit vestea unei noi “pagube colaterale“. La ora 13:30, un autobuz plin cu călători, care efectua o cursă între Djakovica și Podgorica, a fost lovit de două rachete trase din avioanele NATO care atacau regiunea orașului Pec. Autobuzul se afla la 5 kilometri de granița dintre Kosovo și Muntenegru, în apropierea satului Savine Vode. Pasagerii au fost proiectați prin geamurile autobuzului, iar un crater de 30 de metri diametru și 15 metri adâncime a apărut la nici 20 de metri de vehiculul distrus.
Conform autorităților iugoslave, 20 de persoane au murit pe loc, iar alte 43 au fost rănite (dintre care 23 grav). Majoritatea pasagerilor erau bătrâni, femei și copii. Intervenția echipelor de prim-ajutor nu a fost posibilă decât după 2 ore, deoarece avioanele continuau să lanseze în zonă bombe cu fragmentație. Era cel de-al treilea autobuz distrus în atacurile din ultimele 4 zile, iar sârbii au acuzat NATO că lovește intenționat astfel de vehicule, pentru a semăna teroare.
Alianța Nord-Atlantică a deschis o anchetă asupra informațiilor privind bombardarea de către aviația sa a unui autobuz aflat în apropiere de Pec, despre care surse sârbe au afirmat că s-a soldat cu cel puțin 17 morți și 20 de răniți, a afirmat un purtător de cuvânt militar al NATO. Alianța negase inițial că ar fi bombardat autobuzul.
În fine, după ora 17:00, am putut să bem prima cafea din această zi. Belgradul avea din nou curent electric. E greu de imaginat ce placere este să-ți bei cafeaua pe care o așteptai de dimineață. Deja ne cumpărasem lumânări groase de la vânzătorii ambulanți, care au invadat străzile încă de dimineață, de parcă ar fi știut că NATO va bombarda instalațiile electrice iugoslave și de două săptămâni numai lumânări au fabricat. Oricum, iluminatul stradal nu a mai fost restabilit și în toate apelurile repetate la radio și televiziune, oamenii erau rugați să nu folosească aparatele mari consumatoare de energie. Alimentarea cu apă a capitalei încă avea de suferit și nu se găsea pâine niciunde.
Când am ajuns la hotel, recepționerul ne-a anunțat că au mai sosit doi români. Pictori, spunea el, arătând către o masă a barului. Acolo, lângă Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” și George Roncea, ședeau doi bărbați. Unul mărunțel, cu barbă, agitat ca un spiriduș, iar celălalt înalt, cu părul cărunt și fața parcă dăltuită într-o stâncă. Pictorii bucureșteni Octavian Penda și Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitația Uniunii Artiștilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expoziție cu lucrările lor și ale Luminiței Ciupitu. Aceasta se îmbolnăvise și nu a putut veni cu ei. Artiștii sârbi au apreciat că este primul gest de solidaritate venit din partea unor români, de la începutul războiului. Coincidență: astăzi, a doua știre, după bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit căreia, Ministerul român al Apărării anunțase că, din spațiul aerian românesc, pe care NATO îl putea folosi la discreție, făceau parte și aeroporturile și instalațiile aferente.
Am stat mult cu ei la masă, după ce ne-am terminat transmisiile pentru emisiunile de știri și ne-au povestit ce mai era prin țară. Erau tare fericiți că ne-au cunoscut, ceea ce ne-a încântat. Le-am înșirat sfaturile noastre despre cum să se comporte în timpul raidurilor aeriene și i-am chemat să stea cu noi pe acoperiș.
Un român a fost împușcat în abdomen în această noapte, pe malul iugoslav al Dunării, unde ajunsese cu barca, cu scopul de a vinde câteva canistre cu benzină, transmite corespondentul Mediafax. Cezar Tincu, în vârstă de 30 de ani, din Moldova Veche(Caraș-Severin), a plecat spre Iugoslavia pe Dunăre, într-o barcă metalică având motor Johnson. Ajuns pe malul sârbesc, el a fost împușcat, reușind cu dificultate să se întoarcă cu barca în România și să ajungă în localitatea Pescari, unde a acostat lângă grădina lui Gheorghe Caracuancea. Proprietarul grădinii l-a găsit în jurul orei 1:00 și a anunțat imediat grănicerii. Tincu era în stare critica și a povestit că a fost împușcat de sârbi. Medicii au declarat după operație că tânărul și-a revenit din comă.
Deși a fost senin și au început spectaculos, atacurile NATO din această seară au fost de mică intensitate. La 21:45, eram deja pe acoperiș și auzeam vuietul avioanelor. Ceva mai devreme, fusese atacată periferia orașului Kraljevo. Acum, tirurile furibunde ale antiaerienei iugoslave din jurul Novi Sad-ului indicau direcția atacului. Aici, o rachetă a lovit sediul televiziunii, urmată, după 10 minute, de o a doua și de flăcările unui puternic incendiu. Piloții NATO au folosit aceeași tactică mârșavă ca la bombardarea clădirii General Stab din Belgrad: au lovit aceeași țintă, la un interval de 10-15 minute, punând în pericol echipele de intervenție. Din fericire, în sediul Televiziunii Novi Sad nu se afla nimeni în momentul atacului, așa că nu au existat victime. De altfel, după distrugerea în 23 aprilie a clădirii RTS din Belgrad, puține posturi de televiziune mai îndrăzneau să-și țină echipe de serviciu peste noapte, preferând să difuzeze filme non-stop.
N-au trecut decât câteva minute și am văzut antiaeriana Belgradului în acțiune. La un moment dat, pe un unghi de 180 de grade, întreg orizontul era acoperit de proiectilele trase de sârbi. Am auzit câteva explozii puternice dinspre cartierul Rakovica, unde au fost atinse mai multe clădiri. Apoi am văzut flacăra unei explozii dinspre aeroportul Batajnica. Alte 3 proiectile au explodat în cartierul Strazevica, după care avioanele s-au îndepărtat, urmărite de bateriile artileriei sârbe. Au mai venit o dată asupra Belgradului la 3:30, când am auzit patru explozii undeva la periferie.
Agim Ceku, care a luptat împotriva trupelor sârbe în razboiul din 1993, a preluat comanda UCK. La începutul anului, Ceku demisionase din Armata croată, unde ocupase o funcție echivalentă cu cea de general și a urmat mai multe cursuri de specializare. Nu era prima oară când sârbii acuzau autoritățile de la Zagreb de implicare în conflictul din Kosovo. Generalul Rahim Ademi, cel mai înalt responsabil militar croat de origine albaneză, este unul din principalii strategi ai operațiunilor de gherilă ale UCK.
Când am ajuns la Centrul militar de presă, sârbii ne-au pus la dispoziție transcrierea discuției dintre pilotul avionului F-16 care a bombardat convoiul de refugiați de la Djakovica și echipa de pe AWACS, avionul-radar folosit pentru coordonarea atacurilor NATO. Dialogul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Poate doar ar trebui adăugat că Jamie Shea a dezmințit autenticitatea lui. Sau că generalul american Daniel Leaf a recunoscut că avioanele NATO au lansat nu mai putin de 9 bombe cu ghidaj laser asupra celor două convoaie.
“F-16: Bună, aici Charlie. Sunt în poziția 10. Nu văd nici o mișcare. Solicit informații despre MiG-urile Roșiilor (sârbii erau numiți, codat, “Roșii”).
AWACS:Charlie Bravo, aici Mama. Patrule spre nord-vest, în direcția Prizren, Djakovica. Nici un MiG al Roșiilor nu e în aer (…)
F-16: Charlie Bravo către Mama. Sunt la 3.000 de picioare. Văd o coloană de mașini, ceva tractoare, la sol. Ce e asta ? Solicit informații.
AWACS: Mama către Charlie Bravo. Vezi și tancuri ? Repet: vezi și tancuri ?
F-16: Charlie Bravo către Mama. Văd doar tractoare. Sper că Roșii nu și-au camuflat tancurile în tractoare.
AWACS: Mama către Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’! Aici e mâna sârbilor. Distruge ținta!
F-16: Charlie Bravo către Mama. Ce să distrug? Tractoare? Mașini obișnuite? Repet: nu văd nici un tanc. Solicit instrucțiuni.
AWACS: Mama către Charlie Bravo. E o țintă militară. O țintă militară absolut legitimă. Distruge ținta! Repet: distruge ținta!
F-16: Charlie Bravo către Mama. Am înțeles. Lansez rachetele!”
Cotidianul britanic “The Express” a dezvăluit că pilotul unui Harrier GR-7 al forțelor aeriene britanice, aflat în misiune în momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizatpe pilotul american al aparatului F-16 în privința unor posibile “pagube colaterale”. După ce a survolat la joasă înălțime convoiul de refugiați, englezul i-a transmis prin radio că, în mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.
Presa din Muntenegru i-a acuzat pe ziariștii străini aflați la Podgorica că sunt informați din timp ce ținte vor fi vizate de atacurile NATO, pentru a putea filma în direct loviturile aeriene. Cotidianul “Dan” a relatat că, în 15 aprilie, câțiva reporteri de televiziune străini s-au urcat pe acoperișul hotelului “Muntenegru“, cu 10 minute înainte de declanșarea unui atac al NATO. După ce aceștia s-au amplasat, au început să se audă puternice explozii, urmate de nori groși de fum. Cotidianul muntenegrean se întreabă prin ce coincidență s-au urcat reporterii pe acoperiș chiar înaintea atacului aerian, având în vedere că nimeni nu urcase, până atunci, pe hotel, iar Podgorica nu e bombardată în fiecare zi.
Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, a recunoscut că un militar iugoslav, capturat de separatiștii albanezi din Kosovo, este deținut de armata americană. “Acest lucru demonstrează clar că există o cooperare între teroriștii albanezi și forțele NATO, la conducerea cărora se află Statele Unite,” a declarat Vujovic. Astăzi, un reprezentant al UCK a anunțat că încă 3 soldați ai Armatei iugoslave și un voluntar rus au fost luați prizonieri și se desfășoară negocieri pentru ca și aceștia să fie predați Alianței Nord-Atlantice.
Zeci de mii de refugiați sunt împiedicați să părăsească provincia Kosovo, ca urmare a închiderii frontierelor de către forțele iugoslave, a anuntat UNHCR. “Frontiera cu Albania a fost închisă la ora 3 dimineața, iar o situație similară a fost constatată și la granița cu Macedonia și Muntenegru,” a precizat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Kris Janowski. O coloană de vehicule, aparent civile, lungă de 20 până la 25 de kilometri, este în mișcare în apropiere de Priștina și se îndreaptă spre sudul provinciei Kosovo.
Apropo de stranii coincidențe, președintele Academiei Iugoslave de Film a anunțat că va acorda un premiu special lui Barry Levinson, regizorul filmului “Wag the Dog“, realizat la sfârșitul anului trecut, în care se povestește despre un război declanșat artificial de SUA împotriva Albaniei, pentru ca președintele american, implicat într-un scandal sexual cu o stagiară, să fie reales.
Majoritatea intelectualilor iugoslavi este mai mult decât oricând împotriva președintelui Slobodan Milosevic, chiar dacă ei nu afirmă în mod public acest lucru, a declarat scriitorul sârb Aleksandar Tisma, într-un interviu publicat de cotidianul “Berliner Morgenpost“. “În timpul marilor mișcări de protest de acum doi ani, toți intelectualii erau împotriva acestui regim, însă astăzi ei tac, pentru că țara este atacată, iar bombele cad. Nu este posibil deocamdată ca ei să se întrebe dacă acest regim este cel bun,” a adăugat Tisma. Potrivit romancierului sârb, poziția regimului este, pentru moment, stabilă. “Nimeni nu are curajul sau capacitatea intelectuală de a se distanța de acest regim, fără a-și pune în pericol propria viață,” a explicat el. În opinia sa, nu există, pentru moment, nici o soluție și nici posibilitatea ca războiul să se încheie. “Nu văd, pentru moment, decât oameni precum președintele Bill Clinton sau șeful diplomației germane Joschka Fischer, care în trecut și-au exprimat opinii pacifiste, dar care în prezent, și-au asumat responsabilitatea de a pedepsi prin război un stat care s-a numărat printre fondatoarele Națiunile Unite. Pentru ei, nu este vorba decât de putere,” a afirmat Aleksandar Tisma.
Pentru că vremea s-a încălzit, a trebuit să merg să-mi cumpăr niște haine mai subțiri. Nu a fost o problemă. În afară de magazine, unde prețurile sunt cam mari, poți să-ți cumperi țoale de calitate din piață. Chiar în centru, este amenajat un loc special pentru tarabe, unde poți găsi orice – de la cosmetice și pantofi, până la blugi și tricouri. În fiecare zi, în timp ce plecăm de la hotel sau ne întoarcem, trecem pe strada Knez Mihailova, unde negustorii ambulanți sunt imprevizibili. Vând de toate, dar, mai ales, s-a creat o adevărată industrie de obiecte prin care se protestează împotriva războiului. Se vând hărți ale Iugoslaviei pe care sunt marcate localitățile bombardate, tricouri și insigne cu ținte sau mesaje anti-NATO, cușme clasice sârbești, insigne ale cetnicilor și steaguri negre cu cap de mort, pe care scrie “Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau Moarte“. Și muzică, foarte multă muzică. Cea străină, de contrabandă, este la jumătate de preț față de CD-urile sau casetele cu formațiile sârbești.
Colegii nostri ruși ne-au arătat o știre a agenției Itar-Tass, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al flotei din Marea Baltică, Anatoli Lobski. Acesta a precizat că o navă poloneză, una suedeză și una germană se află la limita apelor teritoriale ruse din Marea Baltică și supravegheazăflota rusă. O astfel de supraveghere este inedită în ultimii ani, a spus Lobski, care a adăugat că și supravegherea aeriană occidentală la frontierele enclavei ruse de la Kaliningrad a fost sporită de trei ori.
Președinții Bill Clinton și Boris Elțîn au avut astăzi o convorbire telefonică de 50 de minute, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. “Am spus de la început că suntem de părere că rușii au un rol foarte constructiv, pe plan diplomatic, în acest conflict,” a afirmat Lockhart. “Suntem de acord în anumite privințe, dar avem și câteva dezacorduri fundamentale.” La rândul său, Președinția rusă a precizat că, în cursul acestei convorbiri telefonice care a avut loc la inițiativa Casei Albe, Boris Elțîn a subliniat că este absolut indispensabil să înceteze imediat folosirea forței în relațiile cu Iugoslavia, care este un stat suveran. “Statele Unite și NATO speră în zadar într-o capitulare a lui Slobodan Milosevic,” declarase Elțîn înainte de a vorbi cu omologul său american. Bill Clinton a cerut Congresului deblocarea unui fond de urgență în valoare de 6 miliarde de dolari, pentru susținerea efortului de război al SUA împotriva Iugoslaviei.
Hotărât lucru, sârbii sunt puși pe șotii. În această seară, la ora 21:00, ne-au chemat din nou la Centrul militar de presă. Aici, ne aștepta Goran Matic, ministrul federal al Informațiilor, care ne-a explicat că, pe lângă războiul clasic, împotriva Iugoslaviei este declanșat un necruțător război mediatic. Văzând că, până acum, pierde această bătălie, NATO amenință că va bombarda Televiziunea Națională Iugoslavă (RTS). După ce ne-a lăudat că noi, jurnaliștii aflați la Belgrad, suntem singurii care spunem adevărul, pentru că nu putem minți când vedem atâtea grozăvii, Matic ne-a propus să ne manifestăm, în această seară, solidaritatea cu colegii noștri de la RTS. Ne-a pufnit, din nou, râsul. “Iar ne folosesc ăștia ca scuturi vii,” hohotea Mile Cărpenișan.
Nu știu dacă din cauza ploii mărunte sau spaimei că vor fi bombardați chiar de ai lor, dar trei sferturi dintre jurnaliști s-au urcat în mașinile lor sau în taximetre și s-au întors la hoteluri. Așa că, la marșul de solidaritate spre RTS am rămas vreo 50 de oameni. Ajunși la sediul televiziunii, am fost așteptați de reporterii sârbi. În hol, a urmat o nouă suită de discursuri de solidaritate și am fost invitați să filmăm și să intervievăm pe cine dorim. Mai mult, sârbii au anunțat că toți cei care doresc să-și transmită imaginile filmate aici, către televiziunile pentru care lucrează, o pot face, chiar acum, gratis. În mod normal, pentru transmisia prin satelit a unui singur minut de imagini, sârbii te taxau cu cel puțin 800 de mărci germane.
Am căscat și noi gura prin sediul RTS, după care directorul televiziunii ne-a poftit într-o sală de protocol unde – spunea el – colegii sârbi vor să ciocnească un pahar cu noi. Ei bine, chiar în acel moment au început să sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 și, în 5 minute, zâmbind încurcați, toți ziariștii și-au luat tălpășița. În frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplăcute. Am râs cu lacrimi văzându-i cât de repede au uitat și de solidaritate, și de vin, și de tot. Îmi amintesc că, puțin mai târziu, mama lui Mile l-a sunat și ne-a certat că ne hlizeam ca proștii prin sediul RTS. Reporterii sârbi filmaseră vizita de solidaritate și au difuzat știrea, în care apăream și noi, iar la Timișoara se văd programele televiziunilor sârbești.
Când ne-am întors la hotel, la o masă a barului ne așteptau directorul Nelu și cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu reproș, Dragan ne-a întrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent în ce scop, aprobă declanșarea unui război. Nu am înțeles ce voia să spună. Ne-a arătat un comunicat, semnat de câteva zeci de intelectuali români, în sprijinul orientării euro-atlantice a autorităților de la București. “Ceea ce a derutat pe mulți dintre cetățenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărțim cu poporul sârb valorile credinței,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai că Milosevic nu duce “un război sfânt”, ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei, pe care le împărtășim cu poporul sârb, nu înseamnă și coincidența cu opțiunile politice ale celor două popoare. Structurile puterii noastre s-au pronunțat, de la bun început și cu admirabilă consecvență, pentru NATO și Europa.”
N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informațiile pe care le avea și prin logica argumentelor. Nu era supărat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se întreba în numele căror valori, un grup de “proeminenți intelectuali” puteau să susțină un război ilegal, declanșat împotriva unui stat suveran, fără acordul Națiunilor Unite și doar în baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiane Amanpour, care “întâmplător” este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) consideră că Iugoslavia nu are în desfășurare un program de fabricare a bombei nucleare, a declarat agenției Reuters, Hans-Dietrich Meyer, șeful Departamentului de informare al organizației cu sediul la Viena. El nu consideră că Iugoslavia ar încerca să fabrice o bombă nucleară, deoarece reactorul pe care îl deține la Vinca (la câțiva kilometri est de Belgrad) dispune doar de materiale de încălzire și ar fi extrem de dificil de transformat aceste materiale pentru producerea unei bombe nucleare.
La Belgrad, a fost, din nou, o noapte cu cer înnorat, deci liniștită. Doar aproape de ora 3:00, am auzit câteva bubuituri dinspre aeroportul Batajnica, unde a fost avariată clădirea administrativă a bazei aeriene. Însă în restul țării, atacurile nu au contenit. La 22:45, cinci proiectile au lovit stația de transmisie pe satelit de la Ivanic, care a luat foc și a fost distrusă. La 23:00, a început cel mai violent atac de până acum asupra orașului Niș, în care un om a fost ucis și alți 11 răniți. Cel puțin 10 case din cartierul țigănesc au fost dărâmate de suflul exploziilor. Bombele s-au concentrat asupra zonei de nord-vest a orașului, unde au fost lovite o fermă, câteva instalații electrice, magazinul “Kopaonik”, stația de salvare și o gară. Fabrica de țigări DIN, cea mai mare din Iugoslavia, a fost din nou bombardată, fiind distruse centrala termică, mai multe hale și cantina.
La aceeași oră, o casă din Aleksinac a fost lovită de un proiectil. Mai multe explozii au fost auzite în jurul orașului Krusevac. Timp de un sfert de oră, 8 rachete au lovit centrul medical “Cigota“ de pe muntele Zlatibor, care s-a făcut scrum până dimineață. La 1:25, a fost distrus podul de la Nova Varos, fiind întreruptă, astfel, calea ferată Belgrad – Bar. O jumătate de oră mai târziu, regiunea orașelor Novi Pazar și Kraljevo a rămas în beznă, din cauza avarierii unei centrale electrice. La 2:30, s-au auzit mai multe explozii la Bogutovac. La 2:35, NATO a lansat al doilea raid asupra Priștinei, bombele explodând în partea de est și în satele Lukaren și Belacevac din apropiere, locuite doar de etnici albanezi. În timpul atacului asupra localității Gornji Milanovac, sârbii pretind că ar fi doborât unul din avioanele inamice. RTS a mai anunțat că, în această noapte, în regiunea Kragujevac, apărarea antiaeriană a doborât încă două avioane NATO. S-ar părea că aparatele s-au prăbușit pe muntele Rudnik și au fost organizate potere pentru găsirea piloților care au reușit să se catapulteze.
La 2:30, avioanele au atacat în câteva raiduri centrul orașului Kragujevac. La 3:17, orașul Valjevo a fost lovit de 8 rachete aer-sol. A fost din nou bombardată fabrica “Krusik“, după care, încercând să nimerească podul de pe șoseaua spre Belgrad, piloții au avariat un spital și mai multe case. La 3:40, într-un atac care a durat aproape o oră, 15 rachete au lovit centrul orașului Kursumlija. Au fost bombardate fabrica “Metalac“, o cazarmă a armatei și podurile peste râurile Kosanica și Visoka. Sistemul de aprovizionare cu apă al orașului a fost serios avariat.
Astăzi, mi-am început ziua cu zâmbetul pe buze, deși afară ploua mărunt. Am citit pe Internet mai multe analize despre războiul din Iugoslavia. Și nu știu cum s-au nimerit, dar nu erau deloc favorabile Alianței Nord-Atlantice. “Până acum, nu se vede că am câștigat noi,” era de părere William Hopkinson, analist pe probleme de apărare la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale din Marea Britanie. “Nu ne atingem obiectivele. Dacă scopul urmărit de noi era să-l determinăm pe Milosevic să își retragă forțele și să înceteze a-i mai hărțui pe etnicii albanezi, ce s-a întâmplat, de fapt, este tocmai contrariul.”
Dana Allin, expert în cadrul Institutului Internațional pentru Studii Strategice, explica: “Acest război a fost, până acum, un dezastru. NATO susține că a produs pagube reale, dar n-a făcut mare lucru. Între timp, Milosevic câștigă războiul demografic la sol, alungând etnicii albanezi din Kosovo.” Adică, așa cum spunea bancul care circula zilele acestea prin Belgrad: Bill Clinton va fi ales de sârbi ca viitor președinte al Iugoslaviei. Pentru că a reușit, în sfârșit, să-i unească pe sârbi, a reușit să golească provincia Kosovo de albanezi și a reușit să demoleze fabricile nerentabile ale țării.
Poliția macedoneană a descoperit o ascunzătoare a UCK într-o mină de crom dezafectată, în apropiere de Lojane (la 20 de kilometri vest de Kumanovo), a informat televiziunea națională. O mare cantitate de arme, în special mine, muniție și grenade, a fost găsită în mină. În momentul descoperirii, nici unul dintre ocupanții ascunzătorii nu se afla înăuntru, a precizat televiziunea macedoneană, care a prezentat imagini din mină, printre care și un stand pe care se aflau drapele și insigne UCK.
În acest moment, experții militari sunt unanimi în criticile lor la adresa Operațiunii “Allied Force“ din cinci puncte de vedere. În primul rând, s-a creat un precedent periculos. Se consideră că nu trebuia aleasă soluția unei campanii aeriene, în speranța că, după câteva raiduri, Milosevic va accepta să semneze acordul de la Rambouillet. Iată că au trecut 3 săptămâni și nimic nu s-a întâmplat. În al doilea rând, ineficiența raidurilor aeriene a început să clatine mitul omnipotenței aeriene a NATO. De altfel, acesta este un fals mit, având în vedere că, în Irak, NATO a avut nevoie de săptămâni bune pentru a distruge o parte din potențialul militar al lui Saddam Hussein. Al treilea cap de acuzare se referă la dozarea atacurilor, care ar trebui să crească în intensitate, însă, din dorința de a evita victimele civile, posibilitățile de atac sunt limitate. Un al patrulea reproș se referă la subestimarea capacităților de apărare ale adversarului, începând cu apărarea antiaeriană și terminând cu îndârjirea cu care sârbii refuză să capituleze. Și, nu în ultimul rând, liderilor NATO li se reproșează că nu folosesc mijloace pentru această parte a lumii (terenul era cunoscut, la fel ca tactica și dotarea Armatei iugoslave).
La toate aceste critici, aș mai adăuga una – cred eu – majora: experții NATO habar nu au despre mentalitatea sârbilor, despre felul lor de a fi și de a înțelege lumea, binele și răul. Occidentalii se mulțumesc să critice mentalitatea popoarelor ortodoxe, fără să priceapă care este esența acestei religii. Nu știu că un popor dârz, care a rezistat tăvălugului marilor imperii ale istoriei, poate să se mobilizeze să apere o bucată de pământ doar pentru că o consideră leagănul civilizației sale. Și au uitat ceva esențial: pentru că a fost nevoit să trimită în Iugoslavia 800.000 de soldați, Hitler a pierdut bătălia de pe frontul sovietic și, cu asta, cel de-al Doilea Război Mondial. Fără să reușească să-i înfrângă pe sârbi.
Operațiunea umanitară a NATO “Allied Harbour“, inițiată în vederea ajutorării zecilor de mii de refugiați albanezi din Kosovo care continuă să fugă în Albania, a fost lansată în mod oficial, a anunțat astăzi un purtător de cuvânt al Aliantei, citat de AFP. El a mai informat că generalul britanic John Reith a preluat comanda efectivului forței reunite a NATO, care va cuprinde 7.300 de militari de diferite naționalități.
Potrivit ONU, peste 330.000 de refugiați se aflau sâmbătă în Albania, ceea ce reprezintă o zecime din populația țării. Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat într-un interviu că acest nou val de etnici albanezi din Kosovo care este împins spre Albaniadovedește că Milosevic “vrea să curețe provincia Kosovo de albanezi. Acesta a fost visul de secole al Belgradului”.
O tensiune s-a creat între Macedonia, care refuză crearea de noi tabere de refugiați, și Occident, care insistă ca FYROM să construiască aceste tabere, pentru a putea primi miile de refugiati albanezi din Kosovo care continuă să sosească în această țară. Prin intermediul ministrului Apărării Nikola Kljusev, care prezidează celula de criză a guvernului macedonean, FYROM a respins categoric, în mass-media locale, cererea conjugată a UE, NATO și UNHCR.
La 10:45, în ciuda ploii mărunte și dese, 40 de alergători din 10 țări (printre care unul din Germania și unul din SUA) au luat startul în cea de-a XII-a ediție a Maratonului orașului Belgrad. În anul acesta, competiția a avut un caracter simbolic, fără învingători sau învinși, maratoniștii alergând sub deviza “Stop the War / Run the World“. Pe unele porțiuni din traseul cursei, care a străbătut principalele zone din Belgrad lovite de bombe, precum și cele două poduri, alergătorii au fost însoțiți de bicicliști, tinere pe patine cu rotile și chiar de localnici care alergau împreună cu ei. Sosirea a fost în centrul orașului, pe Terazije, unde toți maratoniștii au sosit în același timp și au primit coroane de lauri de la primarul Belgradului. Americanul Zane Branson, care a participat la maraton, a declarat că nu a avut nici o problemă venind în Iugoslavia. El a mărturisit că, deși își iubește țara, nu poate fi de acord cu politica americană în problema iugoslavă.
La ora 11:00, din fața bisericii Sf.Mark de pe bulevardul Tasmajdan, s-a dat startul într-un minimaraton de 5 kilometri, la care au participat câteva mii de belgrădeni de toate vârstele. Acesta a avut deviza “Run for fun / Not from bombs“. Astăzi fiind declarată Ziua Internațională de Solidaritate cu Iugoslavia, în Moscova și alte 10 orașe din Rusia, au fost organizate maratoane similare.
250 de persoane au participat astăzi, în Piața Revoluției din București, la un miting pro-sârb, organizat de Uniunea Sârbilor din România, anunță Mediafax. Românii care au participat la demonstrație purtau în piept cocarde reprezentând ținte, sub care scria “Next target“.
Până să sosească alergătorii, ne-am dus să vedem redeschiderea restaurantului McDonald’s. Vitrinele sparte de demonstranți au fost înlocuite cu panouri de lemn, pe care tinerii au desenat un graffiti imens, cu sloganul “Stop the bombs!” Mile s-a amuzat că siglele restaurantului au fost înlocuite cu unele noi, pe care “McDonald’s” era scris cu litere chirilice. Pe pereți a fost afișat un mesaj în care se atrăgea atenția că toți angajații sunt sârbi, sunt și ei ținta bombardamentelor, iar demonstranții erau rugați să lase avioanele NATO să distrugă restaurantele, dacă asta le va fi soarta. Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a promis că, din banii obținuți pentru fiecare hamburger vândut, 1 dinar va fi donat pentru victimele bombardamentelor.
“În cursul ultimelor săptămâni, Armata și Poliția sârbă, respectând ordinele directe ale președintelui Slobodan Milosevic, au golit satele și orașele din Kosovo și au incendiat sau distrus mii de case,” se arată într-o serie de manifeste lansate de avioanele NATO în zona Belgradului. Manifestele, din care ne-a arătat și nouă Dragan unul, dar nu a vrut să ni-l dea, erau scrise cu chirilice, dar într-o sârbă mai mult decât aproximativă. “Ne temem că mii de persoane nevinovate au fugit pentru a nu fi victimele pogromurilor lui Milosevic. Nu permiteți ca prin patriotismul vostru, îndreptat pe o cale greșită, să fiți făcuți părtași la aceste crime. NATO își va accentua atacurile, până când forțele care participă la execuția civililor din Kosovo se vor retrage, iar conducătorii voștri vor începe negocieri fructuoase. NATO este hotărâtă să-i apere pe cei fără apărare, aflați în Kosovo.” N-am auzit să-i fi dat lacrimile vreunui sârb când a citit manifestul, asta dacă a reușit să-l înțeleagă.
Sârbii anunță că, azi-noapte, alte două avioane ale NATO ar fi fost lovite de antiaeriană. Unul dintre ele, un aparat de tip A-10, a aterizat de urgență pe aeroportul Petrovec din Skopje. Eric Mignot, purtătorul de cuvânt al trupelor NATO din Macedonia, a declarat că avionul a avut probleme la motor, din cauza unor scurgeri de ulei, însă martori oculari de pe aeroport au dezvăluit că avionul fusese lovit în porțiunea de sub cabina pilotului, unde se află stocate rachetele. Un alt avion, de tip F-15, a aterizat de urgență pe baza de la Aviano, Italia, atins de proiectile. Pilotul a fost nevoit să-și decupleze rezervoarele de combustibil, pe care le-a aruncat, împreună cu bombele și rachetele pe care le purta, în lacul Garda. Muniția nu a fost activată și urma să fie recuperată de forțele NATO.
În mod ciudat, colegii mei de la București au uitat astăzi de mine. A fost singura zi din tot războiul în care nu am transmis nimic de pe frontul iugoslav. M-am simțit ciudat de stingher, de parcă aș fi fost inutil. Inutil pentru acești oameni, lângă care așteptam sirenele alarmei aeriene, vuietul avioanelor și bubuiturile exploziilor.
Franța a cerut să fie asociată la procesul de stabilire a obiectivelor care vor fi bombardate de NATO în Iugoslavia și a obținut un drept de veto în acest sens, a informat astăzi cotidianul “Liberation“, citând surse din cadrul Președinției. “Versiunea difuzată de Elysee afirmă că, în viitor, Consiliul francez al Apărării își rezervă dreptul de a se opune bombardării unora dintre ținte,” precizează cotidianul. Președinția a dat drept exemplu refuzul Franței ca bombardamentele să lovească o centrală electrică, fiindcă aceasta alimenta, în primul rând, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Sau una dintre antenele televiziunii din Belgrad, fiindcă aceasta se afla la doar doi metri de un imobil unde lucrează numeroși jurnaliști.
Sirenele, în schimb, nu au uitat să sune – ca de obicei – la 20:30. La ora 22:00, a trebuit să alergăm pe acoperiș. Bombele explodau în cartierul Rakovica și în zona aeroportului Batajnica. Dar deasupra Novi Sad-ului, s-au dat cele mai grele lupte de până acum. Raidurile se succedau în valuri, de câteva ori, antiaeriana sârbă reușind să le țină piept. A doborât două rachete și s-ar părea că și un avion, care ar fi căzut pe muntele Fruska Gora. Am văzut o primă explozie, la 22:17, cam în dreptul rafinăriei. La ora 1:00, când credeam că atacurile s-au mai potolit, o explozie imensă a luminat cerul. Ciuperca de foc s-a ridicat la sute de metri înălțime și a luminat totul pe o rază de câțiva kilometri. Incendiul a colorat norii în portocaliu cel puțin o oră. Locuitorii Novi Sad-ului, mai ales cei din cartierul Shanghai, de lângă rafinărie, au fost sfătuiți să-și pună pe față batiste ude, îmbibate în bicarbonat de sodiu, pentru a nu se intoxica cu fum.
Lângă noi, pe acoperiș era și Florin Dobre, cameramanul Antenei 1, care a reusit să filmeze bombardarea rafinăriei de la Novi Sad. Mile i-a atras atenția spre dreapta. Două rachete se îndreptau, parcă împinse lent de o mână nevăzută, către Rakovica. Din pădurile de pe marginea Dunării, s-a ridicat o rachetă SAMlansată de sârbi. Dar a ratat ținta. Apoi încă una și încă una și rachetele NATO au fost pulverizate în mii de scântei, deasupra zonei Usce și a podului Gazela. A urmat încă o rachetă lansată de unul dintre avioanele care survolau Belgradul. Sârbii au tras în zadar după ea. La câteva secunde după ce i s-a stins luminița din coadă, racheta NATO și-a atins ținta.
De după dealul care ne despărțea de Pancevo, s-a ridicat o ciupercă imensă de foc. I-am simțit căldura pe față, iar flacăra ei, care a stăruit la orizont aproape un minut, a luminat Belgradul ca ziua. Ne-am uitat, uluiți și speriați, unii la ceilalți. Abia am reușit să-l întreb pe Florin dacă a filmat scena. Fără să scoată un cuvânt, a dat din cap afirmativ. Două coloane uriașe de fum negru se învolburau către cer. Flacăra mai scăzuse dinspre Pancevo, dar încă înroșea cerul. Când ne-am mai revenit din șoc, o nouă ciupercă de foc s-a ridicat de după deal. Totuși, parcă nu era la fel de mare ca prima. În tot orașul se simțea miros de benzină arsă și deja ne durea capul. Comandamentul Apărării civile insista ca toată lumea să respire prin batiste înmuiate în bicarbonat de sodiu.
Explozia de la Pancevo, după bombardamentul din 17/18 aprilie 1999
Abia după 4 ore, pompierii s-au putut apropia să stinga incendiul, deoarece exploziile au continuat. Fusese lovită fabrica de azotați “Azotara” și, încă o dată, rafinăria și combinatul chimic HIP. La 2:42, am auzit din nou avioanele și, imediat, antiaeriana. După 13 minute, am văzut o flamă albăstruie, fără să ne dăm seama de unde vine, și – instantaneu – iluminatul stradal dintr-un sfert din Belgrad s-a stins, iar postul de televiziune Studio B și-a încetat, brusc, emisia. Fusese lovită o centrală electrică din cartier.
Am coborât, încercând să aflu ce s-a întâmplat prin alte părți. Abia mai apucam să-mi notez. Milica Rakic, o fetiță de 3 ani, a fost ucisă de explozia unei bombe cu fragmentație, lansată asupra localității Batajnica, de lângă aeroportul cu același nume, care deservea capitala iugoslavă. Micuța se afla în baia de la etajul II al casei sale, când schijele unei bombe cu fragmentație au spart geamul, trecând prin ea și prin ușă. La Sremska Mitrovica, vuietul avioanelor s-a auzit după ora 22:00, iar 10 proiectile au lovit nord-vestul orașului. La 22:39 și 22:55, nouă explozii s-au auzit în satele Prijanovic și Pojega, de lângă Cacak. La 22:43, patru rachete au explodat în nord-vestul orașului Uzice. La 22:55, au fost bombardate instalatiile “Jugopetrol” din Valjevo.
La 2:11, patru rachete lansate din avion au nimerit – din nou – fabrica “Krusik” din Valjevo, fiind șterse de pe fața pământului cantina, centrul medical și două magazine, exploziile avariind clădiri situate la 200 de metri depărtare. Un incendiu de proporții a fost stins cu greu la cazarma din sud-estul orașului, iar flăcări înalte de 10 metri se puteau vedea pe străzile de lângă gardul fabricii. Priștina a fost din nou ținta atacurilor, aeroportul Slatina și releul de televiziune de pe muntele Goles fiind groaznic bombardate. Atacuri masive au fost și la Kragujevac și Bacevic, iar la Gnjilane a căzut o adevărată ploaie de proiectile, ce nu contenește de câteva zile.
Circa 24.000 de albanezi din Kosovo au intrat astăzi în Macedonia și Albania, ridicând la 735.000 numărul total al refugiaților din această regiune, potrivit cifrelor date publicității la Geneva de către UNHCR. De la începutul loviturilor aeriene, pe 24 martie 1999, UNHCR a numărat 564.000 de refugiați și în alte țări limitrofe, față de 170.000 de persoane care au fugit din Kosovo înainte de intervenția NATO.
Autoritățile macedonene au protestat pentru că forțele NATO staționate în țară au blocat accesul într-o zonă din nord, între Kumanovo și Tetovo, unde se presupune că s-ar fi prăbușit un avion, lovit de antiaeriana sârbă. Localnicii au descris explozia și au povestit că avionul a căzut lângă satul Tanusevci.
Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.
Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobetaa pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.
Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…
Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.
Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern. Autoritățile vâră pumnul în gura jurnaliștilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevărat că beneficiază și de o Lege a Informațiilor plină de restricții. Radio B-92 fusese închis în 23 martie, pe motiv că folosea un emițător mai puternic decât cel autorizat.
Veran Matic, directorul postului de radio, a fost reținut de Poliție și anchetat vreme de 8 ore. Polițiștii îl acuzau că seamănă panică în populație, răspândind știrea că Iugoslavia va fi bombardată și că are o atitudine pro-occidentală. A fost eliberat, însă astăzi, un executor judecatoresc, însoțit de un bărbat în uniformă militară, a venit la B-92, având decizia înlocuirii din funcție a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (președintele Uniunii Studenților din Belgrad, controlată de SPS). În semn de protest, angajații au părăsit postul de radio și se pregăteau să organizeze o conferință de presă. Au anunțat că B-92 va continua să emită pe satelit și pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militară. Chiar aseară, la Smedervska Palanka, a fost închis și Radio Jasenica.
Am coborat în Trg Republike, la concertul de prânz. Deja, piața începea să arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost înlocuite cu afișe imense, cu mesaje împotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui bătrân, lângă care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat lângă clădirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel în flăcări, rupt în două de o rachetă care l-a lovit în plin. Pe acest panou scria: “Just imagine!” Pe clădirea cu geamuri verzi în care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arăta o țintă imensă, după care lamelele panoului se mișcau și apărea mesajul “Stop the bombs !”
În piață s-au adunat peste 15.000 de oameni și au cântat împreună cu marile staruri ale muzicii populare sârbești. La un moment dat, concertul a fost întrerupt și câțiva membri ai delegației ruse care se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a dăruit-o Belgradului, pentru a apăra orașul de bombardamente. Pe una dintre pancartele purtate de manifestanți scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a aduce acasă un soldat american de pe front.
Într-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat că strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu există absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred că o intervenție terestră este inevitabilă, dar nu există consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fără americani.” El aprecia că acest conflict din Kosovo nu va degenera într-un război mondial, pentru că “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic în acest moment”.
Critici similare au fost aduse și de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred că o intervenție militară ar putea realiza ceva durabil și ar putea aduce pacea în regiune,” a declarat el pentru săptămânalul croat “Globus“. Eagleburger a lansat două ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sârbi și albanezi, iar a doua – desfășurarea forțelor de menținere a păcii, care ar putea deveni atât ținta sârbilor, cât și a albanezilor care doresc să-și dobândească independența. Mi-a atras atenția o frază aproape profetică: “Trupele noastre din zonă ar putea rămâne acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii să nu se ucida între ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”
Mi-a venit ideea sa chem câteva formații rock din România să cânte la Belgrad, în Trg Republike, în semn de solidaritate cu suferințele sârbilor. Mile Cărpenișan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus că nu e nici o problemă. Trebuie doar să-i spunem numele celor care vin, pentru a anunța în vamă, să-i lase să intre în Iugoslavia. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Miță Breazu de la Neurotica. Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, dar ei cântă în limba engleză și se teme că sârbii n-ar fi prea încântați de asta. L-am sunat pe Adi Bărar de la Cargo. Mi-a spus că și ei ar veni, dar trebuie să-și rezolve mai întâi o mică problemă: tocmai i-a expirat pașaportul și trebuie să-și facă altul. Mi-a promis că mă va anunța, îndată ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodată. Am încercat să-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul închis. M-am lăsat păgubaș.
M-am întors la Media Center și am început să aflu ce s-a mai întâmplat. Azi dimineață, la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comandă militar din orașul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetățeni iugoslavi vor fi judecați de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj în favoarea americanilor. Celălalt – de pătrundere într-un obiectiv militar. Au apărut și incidente cu ziariști. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost reținuți astăzi, în zona Blace, între Kosovo și Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestați de Poliția sârbă. Tot azi dimineață, lângă punctul de frontieră albanez de la Kukes, a fost reținut un italian care pretindea că este membru al unei organizații neguvernamentale și a încercat să intre ilegal în Iugoslavia. Italianul a fost eliberat după o oră de interogatorii, în timp ce pentru eliberarea ziariștilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.
La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apă, care fusese oprită după bombardarea podului Varadinsk. Locuitorii cartierului Petrovaradin, însă, se aprovizionează cu apă din cisterne aduse în principalele intersecții. Astăzi, la prânz, la piciorul podului distrus, s-au adunat câteva mii de persoane, pentru a protesta împotriva bombardamentelor.
Delegația Dumei de Stat din Rusia a fost primită de președintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia că ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Așteptăm un ajutor în armament și echipamente militare, iar acesta trebuie să fie rapid și eficace.” Rușii au în vedere tot mai mult ajutarea sârbilor și cotidianul “Kommersant” publica astăzi un articol în care se dezvăluia un lucru pe care îl știam de multă vreme. Citând o sursă din Statul Major rus, se spunea că serviciile de informații ale Moscovei furnizează, în permanență, forțelor armate iugoslave, indicații despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la sateliții spion și sistemele de informații de la sol și de pe mare ale rușilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta știre confirma informațiile noastre că, la fiecare raid aerian, sârbii își închid radarele, pentru a nu fi depistate și distruse, iar apărarea antiaeriană este ghidată, prin satelit, de ruși.
La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatică, anunță agenția Itar-Tass. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev a declarat că “rolul navei este de a culege și furniza informații, pentru ca noi să fim pregătiți în orice moment și să avem o imagine completă asupra desfășurării evenimentelor.” Informații, neconfirmate oficial, indicau că și fregata “Amiral Golovko“, nava de lupta împotriva submarinelor “Kerci” și nava de supraveghere “Smetlivii” se pregătesc să iasă în larg. Referindu-se la plecarea navelor rusești spre Adriatica, James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rușilor că va fi o eroare gravă din partea lor, dacă vor trece de la gesturi de simpatie politică față de sârbi, la asistență militară de orice formă.”
Astăzi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Alush Gashi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presă din Priștina și a stat de vorbă cu ziariștii străini. El a declarat că e viu și nevătămat, însă a refuzat să precizeze unde se află.
Pe de altă parte, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo în țările din jur. În apropierea frontierei cu Macedonia, a fost văzută o coloana de refugiați de 10 kilometri lungime. Jurnaliștii străini aflați la Belgrad erau îngroziți de ce aflau de la redacțiile lor. Jamie Shea avertiza că mulți albanezi își riscă viața traversând câmpuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte puțini bărbați. Purtătorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic că încearcă să destabilizeze întreaga regiune balcanică, îndreptând zeci de mii de oameni spre sudul și vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiaților a căzut în sarcina Italiei, ai cărei reprezentanți trebuie să coordoneze operațiunile umanitare.
Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anunțat astăzi, componența noului “guvern kosovar”, în care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a înlocuit în această funcție pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova în 1992. Era primul semn al marginalizării “președintelui” din Kosovo, fenomen care avea să se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primăveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generală a tuturor albanezilor apți de luptă din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este să organizeze rezistența armată în fața violenței sârbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toți bărbații cu vârste între 18 și 50 de ani au obligația de a se alătura UCK.”
Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia toate prețurile din țară sunt înghețate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezervă valutară considerabilă pentru a pune în aplicare această intenție, fără ca economia să fie afectată. Măsura avea ca principal scop stăvilirea inflației, care ar fi putut exploda.
Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciată la Belgrad este cea a Greciei. Deși membră NATO, Grecia a refuzat să participe la operațiunile militare. Zilnic, demonstrații imense de solidaritate cu sârbii sunt organizate la Atena și în alte orase grecești. Astăzi, s-a anunțat că miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi în capitala iugoslavă, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad și va aduce ajutoare umanitare în valoare de 50.000 de dolari. M-am gândit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo București. Acesta se lăuda de atâtea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e și patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. În ciuda unor declarații de intenție, Dinu cu fotbalistii săi nu aveau să ajungă în Iugoslavia decât după război.
Astăzi, la 15:30, studenții Facultății de Sociologie din Universitatea București au organizat un miting de protest în apropierea Ambasadei SUA, anunță agenția Mediafax. Cu tot cu cei 10 sârbi care protestau ilegal în Piața Universității și care s-au adăugat mitingului, numărul demonstranților nu a depășit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii în Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intenții secesioniste sau revizioniste.
Seara, am fost mai relaxat, pentru că știam că urmează week-end-ul și aveam mai puține transmisii în direct. După ce mi-am transmis corespondența, m-am uitat la știri, însă nu eram prea atent. Parcă spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiați din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mâncat în fugă și m-am întors în camera de hotel, așteptând ora 22:00 în fața televizorului. RTS transmitea în direct un concert de solidaritate cu sârbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat în piața centrala a Salonicului, într-o atmosferă extraordinară. Când a apărut Bregovic și a început să cânte cu formația sa, n-a mai fost nevoie să ascultăm sunetul la televizorul nostru. Toate aparatele sârbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, într-o cameră de la etajele superioare ale hotelului, se dansa în draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui îi păsa?…
Ne-am urcat pe acoperișul hotelului și ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul ușor înnorat. La 22:30, o explozie imensă a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, în zona Sremska Mitrovica, în stânga Novi Sad-ului. Pe la miezul nopții, am auzit o bubuitură dinspre Pancevo și norii s-au înroșit preț de câteva secunde.
Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, să ne spună că va trebui să evacuăm clădirea, pentru că se așteaptă ca una dintre țintele bombardamentului să fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de lângă noi. Eram cam speriați și derutați. Nu știam ce să facem. Era un sentiment ciudat. Deși nu aveam chef să murim printre dărâmături, parcă nu ne venea să ne luăm bruma de lucruri pe care o aveam și să plecăm de nebuni prin Belgrad noaptea. În acea clipă, totul mi se părea absurd: războiul, avioanele, ploaia măruntă de afară, frigul, frica. Mă întrebam ce dracu’ caut eu aici? Și mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, că doar n-o să bombardeze chiar hotelul în care stau! Văzând că n-au cu cine să se înțeleagă, Nelu și cu Mile m-au lăsat în pace și au coborât. Probabil că, pe scări, s-au enervat și ei, că au rămas la taclale în bar.
MApN roman a dezmințit astăzi, speculațiile presei provocate de o știre și o hartă publicate în prestigiosul săptămânal “Newsweek“, conform cărora avioanele NATO ar fi folosit spațiul aerian românesc, anunță Mediafax. Bazându-se pe analiza situației aeriene, monitorizată cu mijloacele de radiolocație, MApN a arătat că nici o aeronavă a NATO nu a solicitat folosirea spațiului aerian al României, în situații neprevăzute sau de urgență.
Bulgarii erau îngrijorati din alt punct de vedere: șeful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anunțat că apărarea antiaeriană bulgară va doborî orice avion care se va apropia la mai puțin de 30 de kilometri de centrala nucleară de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scăpat de sub control sau al cărui pilot s-ar fi catapultat să cadă peste reactoare.
Până la urmă, am coborât și eu de pe acoperiș si m-am dus în cameră. Mă uitam la televizor, unde sârbii se pregăteau să difuzeze trilogia “Războiul stelelor“. Deodată, am auzit o bubuitură puternică, urmată, la câteva secunde, de încă două. Era 0:45. Am alergat la lift și am ajuns, imediat, pe acoperiș. În urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile și cu Nelu. Ne-am uitat de jur-împrejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo!”
În holul hotelului, ne-am întâlnit cu jurnaliștii ruși și cehi. Cu aparatele foto de gât, cu camerele video în mână, se uitau unii la alții și ne întrebau ce a fost lovit. Le-am spus și am ieșit din hotel. Nelu ne-a luat în mașina lui, un Renault 4 în care abia încăpeam și care părea, la fiecare viraj, că se desface în bucăți. Printr-un labirint de străzi, ne-a dus până lângă bulevardul Knez Miloșa. Accesul era blocat de Poliție și mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urlând, către locul unde se aflau cele două sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal și cel republican.
L-am sunat pe Horia Enășel la București și i-am spus ce s-a întâmplat. Mi-a zis să fiu gata să intru în direct, că întrerupem programul, pentru a face loc știrilor. A început o cursă contra cronometru. Trebuia să văd, urgent, ce s-a întâmplat, să știu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard și, la capătul lui, se vedeau două incendii, la dreapta și la stânga străzii, mașini de pompieri, polițiști, soldați, flashurile blitzurilor, o agitație de nedescris. Am grăbit pasul și, deodată, niște polițiști au început să urle la noi: “Plecați de pe trotuar!” Nu știam ce vor, dar am trecut pe șosea și, după câțiva pași, ne-am dat seama. Cu un zdrăngănit strident, bucăți mari din geamurile ferestrelor de la etajele clădirilor cădeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenți și, într-adevăr, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am ținut minte lecția urlată de polițiștii sârbi și – de-a lungul întregului razboi – de câte ori auzeam o bubuitură apropiată, săream de pe trotuar.
Ne-am oprit lângă clădirea Ambasadei României. În pragul ușii de la intrare, Traian Borșan, secretarul ambasadei, și alți câțiva români priveau, îngrijorați, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe stațiile unor polițiști pe lângă care am trecut se auzeau apeluri către ambulanțe, de unde am dedus că existau răniți. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele două ministere. Un cordon de polițiști și militari oprea pe oricine ar fi vrut să treacă mai departe. Cameramani, fotografi, jurnaliști care vorbeau, isterizați, la telefoanele mobile, gură-cască privind speriați, toți formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se despărțeau periodic, pentru a face loc mașinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apă sub presiune spre flăcări. Se golea o cisternă de apă la fiecare 5 minute. Cățărați pe două macarale, pompierii pulverizau, neîncetat, apă peste flăcări. Din locul în care ne aflam, simțeam dogoarea focului și un miros de lemn și benzină arse ne astupa nările. Clădirea Ministerului federal de Interne, situată pe aceeași parte cu Ambasada României, rămăsese în picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei și cu mai multe etaje prăbușite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsă, s-a dărâmat parțial și, din când în când, din interior se auzeau bufnituri și un fel de răpăituri ca de mitralieră. Se pare că, în subsol, a rămas multă muniție, care exploda din cauza flăcărilor. Nu puteam să-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieșeau din trotuar la colțurile străzilor, care – incredibil pentru un român! – funcționau.
Am tras cu urechea la ce vorbeau polițiștii și ceilalti ziariști. Unii spuneau că, asupra centrului Belgradului, NATO a lansat 8 rachete de croazieră, una de pe un submarin și 7 de pe vase de razboi aflate în Marea Mediterană. Noi nu auzisem atâtea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborâte înainte de a-și atinge ținta. La un colț de stradă, înconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe stradă, când am auzit o explozie, apoi a doua și, după 5-10 secunde, a treia bubuitură.”
Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care m-a anunțat că vom intra în direct înaintea meciului de baschet din NBA pe care îl transmitea ProTV în acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastră să mă lase să transmit din clădire și mi-au găsit o sală liniștită. Eram emoționat. În sfârșit, mă simțeam în priză. Aveam ocazia să fim printre primii care transmiteau în direct evenimentul. M-au sunat din regie și am auzit ultimele pregătiri, apoi genericul știrilor. Cineva apucase să-mi sufle că în studioul de la București este Mihai Codreanu, primul prezentator care ajunsese la sediul ProTV la acea oră târzie din noapte. Transmisia a mers bine. Cel puțin așa mi-au spus cei din studio după ce am terminat. Erau și ei emotionați și mi-au zis că, la unul din mixere – pentru că tehnicienii nu au reușit să ajungă în timp util – a stat chiar Adrian Sârbu. Și că vom mai intra o dată, în pauza meciului de baschet.
Când m-am întors acasă, am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea. Imediat ce a auzit că Belgradul a fost bombardat, Adrian Sârbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul dintre șoferii care erau de servici, i-a pus în brațe lista cu telefoanele redacției și l-a pus să-i cheme pe oameni de acasă. A intrat în studioul de emisie și, calm, a aprins luminile, a pornit camerele și s-a apucat să pregătească transmisia. L-a înlocuit pe unul dintre oamenii care n-au ajuns la timp și totul a ieșit OK. După care a plecat. Nu înainte de a le spune celor care au ajuns la studio să mai întrerupă programul, în pauza meciului, pentru încă o ediție specială a știrilor. Peter Barabas, producătorul executiv al emisiunilor de știri, a fost și el acolo. Pe 2 aprilie își aniversa ziua de naștere, ajunsese târziu acasă și, înainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Când a văzut ce s-a întâmplat la Belgrad, a înghețat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era în clădirea ProTV și înregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Când l-a sunat pe Peter, acesta era deja în mașină, gonind spre ProTV. A ajuns în regia de emisie și a coordonat întreaga ediție specială.
Noi am continuat să ne învârtim în zona incendiilor. Eram bucuroși că ambasada noastră nu a fost avariată și nimeni nu pățise nimic. Au tras doar o spaimă pe cinste, când rachetele au explodat la doi pași de ei. În schimb, o panică imensă s-a instalat în maternitatea de lângă sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-născuții în brațe, au fost evacuate și duse într-un adăpost antiaerian. Atrași de flăcările incendiului, vizibil din orice colț al orașului, belgrădenii au venit să vadă ce s-a întâmplat, deși Comandamentul Apărării civile îi rugase să rămână în adăposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, câteva zeci de tineri, cu ținte în piept, au alcătuit un lanț uman, pentru a-l apăra. Inițiativa a fost chiar a arhitectului podului, a cărui declarație m-a tulburat: “Podurile sunt ca niște ființe vii. În momentele grele, au nevoie să simtă că vii cu sufletul alăturide ele.”
Polițiștii ne-au îndepărtat din zona incendiilor, unde au început să apară oficialitățile. Doar cameramanii RTS au putut pătrunde, postul național având exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegația parlamentarilor ruși, în frunte cu Serghei Baburin. Toți erau foarte indignați, iar declarațiile oficiale aminteau că, tot în luna aprilie, dar în 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.
Ne-am întors, obosiți, la hotel și, după a doua transmisie în direct, am reușit să adorm. Era 6:44 și, la 6:00, clădirile bombardate încă mai fumegau.
