analiza

target: urmările bombardamentului asupra General Stab

by

30 aprilie 1999

Nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să aflu amănunte despre noaptea ce trecuse. Și, oricum, eram prea surescitat ca să mai pot adormi. Când am început să contabilizez ce s-a întamplat peste noapte în restul Iugoslaviei, m-am luat cu mâinile de cap. Începând cu 20:30, au fost puternic bombardate zonele din jurul Priștinei. La aceeași oră, a fost distrus un pod pe autostrada Niș-Prokuplije. La 22:45, trei rachete lansate din avioane au lovit releul de televiziune din vârful dealului din orașul Vîrșeț de la 5 kilometri de granița cu România, în care trăiesc foarte mulți români. Mile Cărpenișan a sunat-o pe mătușa lui, care locuiește în Vîrșeț, chiar lângă deal și i-a povestit că a fost groaznic. Lângă releu sunt zidurile splendidei cetăți a orașului și pe tot dealul sunt construite casele oamenilor. Antena a fost grav avariată. La fel – 70 de case din jur. Trist e că românii din Banatul sârbesc înjurau guvernul de la București pentru că – spuneau ei – până când România nu a acordat permisiunea de survol avioanelor NATO, localitățile lor nu fuseseră bombardate. Iar Banatul sârbesc nu a fost bombardat niciodată în istorie, nici măcar în cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc și acum expresia de pe fața lui Mile, când mătușa lui i-a spus la telefon: “De când ai voștri îi lasă pe americani să atace dinspre România, nu mai avem liniște noaptea din cauza avioanelor.”

Specialiștii agențiilor de mediu din România au făcut analize ale indicatorilor atmosferici și au constatat că la frontiera româno-sârbă, concentrațiile elementelor chimice din aer au crescut de 10 ori față de parametrii măsurați anterior exploziei de la combinatul din Pancevo. “Substanțele poluante pot afecta, în mod direct și indirect, imediat și pe termen lung, populația din Banat, în special pe cei de lângă frontiera cu Iugoslavia,” a declarat pentru Mediafax, Cosmin Sălăjan, inginer de mediu din cadrul Institutului de Agronomie din Timișoara. Localnicii din Stamora Moravița se plâng că, atunci când bate vântul dinspre Iugoslavia, li se înroșesc fețele și nu prea pot respira. De asemenea, Corpul de Grăniceri din Timișoara a sesizat agenția de mediu că, în noaptea de 20/21 aprilie, militarii de la graniță au acuzat dureri de cap și dificultăți de respirație.

“Analiza efectuată de specialiștii noștri arată că distrugerea instalațiilor petroliere și chimice, precum și cea a gazoductelor iugoslave provoacă o catastrofă ecologică importantă în Europa,” a declarat generalul Leonid Ivașov, șeful Departamentului de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de Itar-Tass. “Vânturile dinspre nord-est duc aceste gaze spre Marea Adriatică, iar cele dinspre sud și sud-est către Dunăre, care alimentează zece milioane de oameni cu apă potabilă.”

Contaminarea riscă să acopere o suprafață de aproape 8.000 de kilometri patrați, potrivit generalului Viktor Tolstov, specialist in arme chimice. “Ca militari, suntem capabili să înțelegem necesitatea de a distruge instalațiile industriale ale dușmanului, dar atacurile care vor avea consecințe și peste 10 ani nu au nici o explicație din punct de vedere uman,” a subliniat, la rândul său, generalul Boris Alekseiev, însărcinat al Armatei ruse cu securitatea ecologică. “Nici o mișcare ecologistă – nici măcar Greenpeace – nu a solicitat oprirea atacurilor,” a observat Alekseiev, “ceea ce arată că necesitatea politică se află deasupra imperativelor umaniste.”

Deși atitudinea sârbilor față de români a rămas aceeași, s-a schimbat atitudinea față de autoritățile de la București, care sunt acuzate de slugărnicie față de țările occidentale. Toate ziarele de azi au preluat un reportaj al agenției Associated Press despre situația la vămile cu Iugoslavia. În reportaj, sunt descrise cozile formate de românii care vor să ducă benzină la sârbi și măsurile luate de vameși, care interziceau ieșirea din țară cu carburanți peste capacitatea rezervorului. Sunt citate mai multe persoane, care susțineau că traficul cu benzină nu este în favoarea Armatei iugoslave, ci a oamenilor de rând. “Și ei ne-au ajutat la nevoie, pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției din 1989,” explica un român reporterului AP. “De ce să nu-i ajutăm și noi acum, când sunt la necaz?”

Purtătorul de cuvânt al PNȚCD Remus Opriș a declarat agenției Mediafax că discutarea în Parlament a solicitării UE privind instituirea embargoului asupra Iugoslaviei nu este obligatorie, apreciind că acest embargo presupune “nu atât aspecte politice sau aspecte privind Parlamentul, cât mai curând detalii tehnice și administrative ce vor fi stabilite la nivelul ministerelor”. El a arătat că decizia luată de Guvern este în concordanță cu strategia politicii externe românești de integrare în Uniunea Europeană, de acceptare a tuturor standardelor europene și a normelor juridice ale acestui for.”

Mi-am notat în continuare: când a trecut pe deasupra orașului Smederevo, unul din avioanele NATO a fost doborât de antiaeriană și s-a prăbușit lângă Grocka. La 23:30, a fost din nou bombardată rafinăria din Novi Sad, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul și la ora 4:00. La 23:00 și 1:00, NATO a atacat din nou orașul Valjevo, fiind atinse fabrica “Krusik” și zona spitalului din apropiere. La 0:20, un sat de lângă Surdulica a fost lovit de mai multe proiectile, iar la 1:50, cel puțin 17 rachete au fost trase asupra aeroportului Ponikve din Uzice.

NATO a întreprins în ultimele 24 de ore cele mai intense bombardamente asupra Iugoslaviei, avioanele Alianței efectuând peste 600 de decolari, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. Statele Unite au recurs, pentru prima dată de la începutul campaniei împotriva Iugoslaviei, la utilizarea unei bombe de 2.500 de kilograme, capabilă să penetreze și să distrugă adăposturile cele mai rezistente, inclusiv cele subterane, a anunțat Pentagonul. Bomba, numita “bunker buster“, a fost lansată de un aparat de vânătoare F-15E împotriva unui tunel subteran situat în incinta aeroportului din Priștina, a explicat generalul Charles Ward, de la Statul Major Inter-arme. Forțele NATO au început, în urmă cu o săptămână, să bombardeze intrările acestui tunel, iar bombardamentul de joi a distrus ce a mai rămas din avioanele sau munițiile aflate înăuntru.

Studio B a reușit să-și reia programele în eter și am putut vedea imagini filmate azi-noapte. Nici n-am știut că, într-unul dintre atacuri, o rachetă a lovit încă o dată clădirea fostului CK. Dar asta n-a fost nimic. În atacul de la ora 2:00, două rachete și-au greșit ținta și au distrus câteva case și cafeneaua “Berbecul de aur” din cartierul belgradean Vracar. Una dintre ele a căzut peste casa familiei Djuric, în care se aflau doi tineri, Djordje și Dragan, care au fost grav răniți. Un vecin povestea cum a fost proiectat de suflul exploziei, prin geamul deschis, direct în stradă. Prima reacție a fost să încerce să intre înapoi, dar ușa era încuiată. Năuc, și-a dat seama că are doar pijamaua pe el, iar din casa vecinului nu mai rămăseseră decât trei ziduri. A fost distrusă conducta principală de canalizare și apa se revărsa în valuri pe străzi. Dimineața, alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă și a început îndepărtarea dărâmăturilor. Eroarea rachetelor a fost destul de mare, pentru că Vracar se află la 1 kilometru distanță de centrul orașului.

Centrul seismic iugoslav a precizat că cutremurul de la ora 5:30 a avut intensitatea de 5,4 grade pe scara Richter și a avut epicentrul la Mionica, lângă Valjevo, la 60 de kilometri sud de Belgrad. Nu au fost pagube materiale sau victime, iar o replică a seismului, de 4 grade pe scara Richter, a avut loc azi-dimineață la 9:40, dar nu am sesizat-o.

Totalul răniților din timpul bombardamentelor de azi noapte asupra Belgradului se ridică la 37. Doi funcționari ai Primăriei, Ratko Bulatovic și Nebojsa Starcevic, care făceau parte din Comandamentul Apărării civile și au ajuns printre primii în fața clădirii General Stab, au fost grav răniți de al doilea atac. Lui Bulatovic i-a fost amputat un picior. Dragan Covic, șeful Apărării civile, a scăpat cu viață și povestea cum a fost luat pe sus de suflul exploziei și izbit de ziduri. Tactica NATO de a ataca din nou, la scurtă vreme, clădirile pe care tocmai le-a bombardat mi s-a părut de-a dreptul mârșavă. Toată lumea știa că, după atac, primii care ajung la fața locului sunt pompierii, echipele Apărării civile și… jurnaliștii. Ce sens avea să le pui viața în pericol?

Trei persoane au fost ucise în timpul atacului asupra General Stab. Una era polițistul Nenad Nikolic, care stătea în ghereta din intersecția de lângă General Stab, pentru a păzi clădirea Guvernului. Celelalte două se aflau într-un automobil și tocmai opriseră la culoarea roșie a semaforului, în momentul atacului. Cele mai multe victime (20 din 37) au fost rănite în al doilea atac asupra General Stab. Printre ele, un jurnalist de la cotidianul “Vecernje Novosti“, polițiști și pompieri.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Mary Robinson a avertizat că Alianța Nord-Atlantică ar putea fi acuzată în fața Tribunalului pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, relatează AFP. Robinson a subliniat că nu pune un semn de egalitate între epurările etnice comise de forțele sârbe și uciderea civililor ca urmare a raidurilor avioanelor NATO, avertizând însă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să respecte legislația internațională.

Am plecat să vedem clădirile bombardate azi noapte. Pe bulevardul Knez Milosa, circulația era închisă, pentru că unul din proiectilele care loviseră General Stab nu explodase și geniștii îl căutau printre dărâmături, să-l dezamorseze ori să-l distrugă. Am ajuns, totuși, în intersecția cu bulevardul Nemanjina. Practic, General Stab se afla în două clădiri construite “în oglindă”, în formă de terase. Cea din dreapta avea intrarea turtită de una din bombe și în ambele se căscau găuri imense, la diferite etaje. Toate clădirile din jur au fost afectate, rămânând fără geamuri sau uși, iar placa de bronz a Ministerului de Externe atârna strâmb, agățată doar într-un șurub. Din stradă, puteam vedea cabinetul ministrului. Avea patru găuri în plafon și pereții scrijeliți de schije. Ușa din lemn masiv era smulsă din balamale. Toate geamurile erau sparte și scoase din cercevele, iar portretul președintelui Slobodan Milosevic, care era agățat deasupra biroului, fusese sfâșiat de o schijă. Când mi-am ridicat privirile spre acoperișul clădirii Guvernului federal, am văzut o altă gaură. Superbul imobil, cu cariatide și frize elegante, a rămas fără o parte din acoperiș, iar interiorul era parțial distrus.

Chioșcurile de pe bulevardul Knez Milosa au fost făcute praf și mirosul de fum persista peste tot. Clădirea Centrului de distribuție a curentului electric a fost avariată și întreaga zonă rămăsese fără energie. Ne-am dus către Ministerul de Interne, să pricepem ce a mai putut bombarda NATO acolo. Nimic. Un pilot lansase încă o rachetă în ruinele clădirii, distrusă deja de atâta vreme. Fără nici un efect, nici măcar unul psihologic.

Două avioane de luptă ale NATO au pătruns azi-noapte, între orele 3:22 și 3:28, în spațiul aerian al României, a precizat pentru Mediafax Biroul de presă al Armatei. Cele două aeronave au survolat zona localităților Jimbolia – Teremia Mare și Beba Veche – Foeni, pe o adâncime de 3-5 kilometri față de granița cu Iugoslavia, la executarea manevrei de întoarcere, venind din spațiul iugoslav. Aceasta este a patra intrare a avioanelor NATO în spațiul aerian românesc, după incidentele similare din 25 martie, 5 și 25 aprilie.

Am sunat la ușa Ambasadei Române, să vedem cum s-au “distrat” cei de acolo peste noapte. Bietul Traian Borșan iar se nimerise să fie de servici. Ne-a descris coșmarul de a sta între două ținte intens bombardate. Când ne deschisese, unul dintre angajații ambasadei mi-a șoptit că, în momentul în care au început să cadă bombele, atașatul militar îl îmbrâncea pe Borșan, ca să poată să se strecoare primul sub birou.

La 12:20, stăteam la o cafea cu Traian Borșan și am auzit sirenele alarmei aeriene. Am început să râdem. La prânz, tocmai aterizase la Belgrad Viktor Cernomîrdin și, ca de obicei, NATO își manifesta simpatia pentru implicarea rușilor în rezolvarea crizei iugoslave printr-un atac aerian în apropiere. Alarma a încetat la 15:06, fără să se întâmple ceva semnificativ. Oricum, nimic nu se compara cu noaptea despre care Borșan îmi povestise cât de greu a trecut. Oricât de nebuni ne consideram amândoi, nici eu, nici Mile nu ne-am fi petrecut nopțile în Ambasada României.

Punctul de trecere a frontierei albaneze de la Morine (nord-est) se confruntă cu un nou val de refugiați din Kosovo și peste 2.300 dintre ei au trecut granița în Albania în cursul ultimelor 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al UNHCR, citat de AFP. Noul val de refugiați ridică la 6.800 numărul celor care au sosit la Morine de la începutul săptămânii. Afluxul de refugiați s-a reluat luni, după o întrerupere de 10 zile.

La conferința de presă de la Ministerul iugoslav de Externe, purtătorul de cuvânt Nebojsa Vujovic a anunțat că Iugoslavia este gata să accepte o misiune ONU neînarmată în Kosovo. “Modalitățile, mandatul și amploarea unei astfel de prezențe vor fi discutate înainte de deciderea ei de către Consiliul de Securitate, dar poziția noastră este clară: nu vom accepta niciodată o forță militară de ocupație,” a subliniat Vujovic. El a enunțat șapte principii pentru reglementarea crizei: 1. Soluționarea politică a crizei, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Iugoslaviei și Serbiei; 2. Dialog direct între reprezentanții statului și cei ai grupărilor etnice și naționale, la care comunitatea internațională poate asista ca martor; 3. Egalitate între toate comunitățile etnice; 4. Liberul acces în Kosovo al organizațiilor umanitare, sub egida UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale; 5. Adaptarea forțelor de securitate sârbe și iugoslave la condițiile de pace, după retragerea prealabilă a forțelor NATO de la frontierele țării; 6. Începerea unor discuții privind desfășurarea, mandatul și amploarea unei misiuni internaționale a ONU în Kosovo; 7. Reconstrucția economică a întregii Iugoslavii.

“Propunerile formulate vineri de autoritățile de la Belgrad privind rezolvarea crizei din Kosovo nu merită să fie analizate în mod serios,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. La rândul său, secretarul american de stat Madeleine Albright a precizat că Statele Unite nu au primit încă din partea guvernului de la Belgrad “nici o ofertă serioasă” pentru reglementarea conflictului din Kosovo.

Am trecut pe la Centrul militar de presă, unde colonelul Milivoje Novkovic vorbea jurnaliștilor despre bombardamentele de azi-noapte. “Atacurile NATO asupra Belgradului au depășit pragul unei logici operative și arată ura și o întunecare psiho-patologică și isterică a rațiunii. Clădirile bombardate noaptea trecută erau nefuncționale încă din 24 martie, de la primul atac, și NATO știa asta.” Cred și acum că avea dreptate.

Am mai aflat amănunte despre raidurile aeriene de astăzi. La 12:30, au fost avariate grav un pod și o hidrocentrală, situate la nord-vest de Uzice. La 14:15, podul peste râul Morava de Vest de lângă Trstenik a fost distrus de 5 proiectile. În timpul atacului, o femeie care traversa podul pe bicicletă a fost ucisă, iar alte 17 persoane rănite. Avioanele aliate au atacat în două rânduri, la 16:00 și la 19:00, podul peste râul Lim, care leagă Republica Muntenegru de provincia Kosovo. Podul a fost grav avariat, iar atacul a făcut 3 morți și 6 răniți printre civili. La 17:00, tot în Muntenegru, a fost bombardat un pod din satul Murina, lângă Berane, în timpul atacului fiind ucise 3 persoane și rănite alte 8. O jumătate de oră mai târziu, un nou raid a provocat moartea a 2 copii, iar satele Murina și Plav au rămas fără curent și apă. Alți 4 oameni și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor asupra a două sate, situate la 15 kilometri vest de Priștina.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat într-un interviu acordat săptămânalului “Der Spiegel“, că Alianța Nord-Atlantică este “pe punctul de a-și atinge scopul campaniei sale aeriene în Iugoslavia”. “Ne aflăm, efectiv, în faza finală. Știu că nu a existat nici o țintă la care Statele Unite să fi renunțat din cauza unei lipse de muniții adecvate și nu cred că acest lucru s-ar putea produce în viitor,” a asigurat generalul Charles Wald, însărcinat cu probleme de planificare în cadrul Statului Major Inter-arme. Generalul Richard Hawley din cadrul Armatei Aerului afirmase joi, într-o conferință de presă, faptul că efectivele aeriene americane desfășurate în Europa în cadrul campaniei NATO împotriva Belgradului riscă să rămână fără proiectile de precizie de tipul JDAM (Joint Direct Attack Munition). El a explicat că Statele Unite au utilizat mai ales muniție JDAM, capabilă să fie ghidată prin satelit și în condiții meteorologice proaste.

Cei 200.000 de locuitori ai Novi Sad-ului sunt, în continuare, aprovizionați cu apă cu ajutorul unor cisterne, pentru că sistemul de canalizare, avariat după distrugerea ultimului pod peste Dunăre, nu a fost încă remediat. Pe lângă aceasta, noxele eliminate în aer după bombardarea rafinăriei au ajuns în pânza freatică și autoritățile insistau să nu fie folosite fântânile din curțile oamenilor.

Astăzi, a sosit la Belgrad și pastorul american Jesse Jackson, care s-a întâlnit cu cei trei militari americani capturați de sârbi în 31 martie. Posturile de televiziune iugoslave au difuzat pe larg imagini de la întâlnire și au insistat asupra declarației lui Jackson, care a spus că, deși sunt izolați și nu pot comunica unul cu celălalt, cei trei au o stare bună de sănătate. Erau, într-adevăr, foarte fericiți să îmbrățișeze un compatriot și începeau să spere că vor fi eliberați. Mișcarea lui Milosevic de a accepta medierea unui celebru pastor american a fost, din nou, foarte inteligentă. Transmise de CNN, imaginile cu Jackson și cei trei au avut un mare impact emoțional în SUA și au putut demonstra că nici dracul nu-i atât de negru, precum îl zugrăveau mass-media occidentale.

La Belgrad a fost ziua alarmelor aeriene. După cea de la prânz, încă una, de o oră, a fost anunțată la 18:49. Și, desigur, la 21:15, cea de seară, devenită deja tradițională. Noi am stat la povești în barul hotelului, în timp ce afară ploua torențial, cu tunete și fulgere. În ciuda alarmei, era clar că Belgradul va avea o noapte liniștită. George Roncea vorbise la telefon cu Ion Cristoiu, care a fost imediat de acord să-i publice în paginile “Cotidianului” corespondențele de la Belgrad. Așa că a demisionat de la “Ziua“.

Furtuna a traversat întreaga Iugoslavie și a îngreunat atacurile NATO. Totuși, la 0:20, alte două proiectile au fost lansate asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. Între 1:45 și 2:00, când ploaia se mai potolise și am urcat pe acoperiș să respirăm aer curat, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo. Unul din proiectilele care au căzut în apropiere de centrul orașului a explodat la capătul străzii Paje Marganovic, între sediul Poliției și un spital. Am distins huruitul unui avion care se îndepărta și am putut vedea câteva tiruri sporadice ale antiaerienei iugoslave și două rachete SAM lansate de sârbi spre avion, fără a-l atinge.

La aceeași oră, releul de televiziune de la periferia orașului Subotica a fost lovit de o rachetă. În următoarele 15 minute, o explozie puternică a fost auzita la Kragujevac și mai multe proiectile au fost lansate asupra aeroportului Ladjevic și a satului Vitanovac, de lângă Kraljevo.

Bill Clinton a vorbit astăzi despre o viitoare reconciliere cu poporul sârb, informează AFP. “Sârbii au fost marii noștri aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au stat în calea lui Hitler și au luptat cu mult curaj. Au suferințele lor pe plan istoric, precum toate grupurile etnice din Europa, Asia, Africa sau alte colțuri ale lumii. Sperăm să ne reconciliem cu ei.”

Chiar în timpul atacului de la Pancevo, în maternitatea spitalului, Ana Stojilikovic, o femeie de naționalitate română, a născut doi gemeni, un băiat și o fată. Reporterii televiziunii locale s-au grăbit să o filmeze și aceasta le-a spus: “Nu avem altă vină decât că suntem cetățeni ai Iugoslaviei. Eu sunt de naționalitate română, dar mă simt sârboaică. Mi-am născut copiii în această țară și mi-aș da viața pentru ea.” La 5:10, la Niș se înregistra încă o premieră: primul copil născut într-un adăpost antiaerian. Era băiat și a fost botezat Dusan. La ora aceea, dormeam duși. N-am simțit nici că, la ora 3:00, Belgradul a mai fost zguduit de un cutremur, de 3,5 grade pe scara Richter. N-am auzit nici sirenele ce anunțau încetarea alarmei aeriene, la 6:16. Știam că sâmbăta nu aveam corespondențe de transmis decât la Știrile ProTV de la 19:30.

Share

target: noapte de bombardamente pe acoperiș cu Ion Cristoiu

by

28 aprilie 1999

Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.

Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat război decât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.

Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.

Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.

Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”

“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”

Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.

După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!”

După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.

Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.

Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”

Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”

Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.

Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.

I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.

Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cum să manipulezi opinia publică.”

Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”

Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.

În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.

Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.

Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.

“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.

“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.

Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.

UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.

Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.

La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.

Share