Feed on
Posts
Comments

19 mai 1999

In aceasta dimineata, in timp ce imi beam cafeaua in barul hotelului, i-am vazut cam agitati pe cei cativa sarbi care erau de-ai casei. N-am reusit sa aflu prea multe de la ei, insa, cu voce scazuta, mi-au sugerat sa ma interesez ce se intampla la Krusevac. Dupa tonul lor, parea ceva serios, asa ca m-am dus la Media Center si m-am pus pe telefoane si pe Internet. Am aflat ca, ieri si alaltaieri, in acel oras au avut loc demonstratii neautorizate, in care s-a cerut intoarcerea acasa a militarilor desfasurati in Kosovo. Participantii au spus ca sunt parintii celor care lupta pe front si au cerut Armatei iugoslave sa asigure intoarcerea acasa a copiilor lor. Reactia oficiala, care a confirmat, astfel, manifestatiile, nu a intarziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicitatii un comunicat in care ii acuza pe organizatorii demonstratiilor de colaborationism cu dusmanii tarii. Se spunea ca acestia au deturnat sentimentele firesti ale parintilor ostasilor care lupta in Kosovo, punand in pericol apararea tarii si subminand unitatea armatei. Acuzatiile erau grave, in contextul starii de razboi, care permitea masuri dure impotriva demonstrantilor. “O retragere mai rapida a trupelor noastre din Kosovo nu este posibila, fara a pune in pericol vietile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se spunea in comunicat. “Trebuie sa mentinem, cu orice pret, unitatea Armatei.” Demonstratiile au fost caracterizate drept violente, insa autoritatile au avut prudenta ca, deocamdata, sa nu comunice nici o masura impotriva organizatorilor.

“Desi nu au inregistrat pierderi umane semnificative, am fost anuntati de catre serviciile noastre de informatii ca trupelor sarbe le este din ce in ce mai greu sa actioneze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operationale din cadrul Ministerului britanic al Apararii, generalul de aviatie John Day. “Fortele presedintelui iugoslav sunt din ce in ce mai slabite in Serbia si, mai ales, in Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile si artileria grea, precum si 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse in urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtatorul de cuvant militar al NATO Walter Jertz. “Informatiile furnizate de presa arata ca Politia din satul sarb Krusevac a recurs in ultimele zile la masuri coercitive pentru a controla manifestatiile femeilor si copiilor impotriva unei noi mobilizari si a deplasarilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “In jur de 500 de soldati al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunostinta de aceste manifestari si au dezertat, pentru a li se alatura sau pentru a-si sustine propriile familii.”

Contextul, intr-adevar, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia incepea sa fie afectata de criza unor alimente de baza, cum ar fi zaharul si uleiul. De cateva zile, incurajate si de zvonuri, am vazut cozi tot mai mari in jurul magazinelor alimentare, unde oamenii asteptau ulei sau zahar. In orasul Zajecar din estul tarii, incepand de ieri, uleiul si zaharul au fost rationalizate si pot fi cumparate doar pe cartele. Ratia lunara a fost stabilita la o jumatate de litru de ulei, respectiv o jumatate de kilogram de zahar pe luna. De asemenea, locuitorii nu au dreptul sa cumpere mai mult de 5 paini de persoana. La aceasta se adauga intreruperile de energie electrica, programate, vreme de mai multe ore zilnic, in majoritatea localitatilor.

Criza din Iugoslavia continua sa fie o sursa de castig pentru romanii care isi umpleau masinile cu de toate, treceau granita si castigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astazi, autoritatile din Pozarevac au anuntat ca cetateanul roman Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de inchisoare de Judecatoria din Veliko Gradiste, pentru contrabanda de carburanti. El fusese prins de granicerii sarbi, dupa ce trecuse clandestin Dunarea, cu o barca cu motor in care avea 1.000 de litri de benzina. Atat benzina, cat si barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicata si o interdictie de a mai intra in Iugoslavia, pe o perioada de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus ca s-a adunat din nou lumea in fata sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, insa, pana am ajuns, sediul era deja inconjurat de forte ale Politiei si demonstrantii – imprastiati. I-am intrebat pe colegii care au ajuns mai devreme si mi-au spus ca 2-300 de oameni se adunasera in fata cladirii, strigand “Tradatorii !“, “Fascistii !” si “Nu dam Kosovo !”. Zidurile erau manjite cu vopsea rosie si galbenusuri de ou, iar cateva geamuri fusesera sparte de pietre. Tot cu vopsea rosie, au scris “Coloana a cincea” si “Acesta este si sangele vostru”, iar pe o pancarta aruncata pe trotuar am putut citi “Fatarnicilor, sunteti la fel ca ei !”

Cand demonstratia s-a potolit, din sediu a iesit Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele partidului, care ne-a spus ca au organizat echipe de permanenta care sa apere cladirea, insa, in aceste conditii, nu mai pot desfasura sedintele partidului. “Vedeti ? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a spus el, acuzand membrii partidului Stanga Iugoslava (JUL), al sotiei lui Milosevic, ca au organizat totul. “Majoritatea demonstrantilor au fost adusi aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleasi persoane care au devastat, in primele zile de razboi, sediile ambasadelor si centrelor culturale ale tarilor din NATO si aceiasi oameni care au organizat contra-demonstratia de acum 2 ani, din centrul Belgradului, impotriva sustinatorilor Opozitiei. Cu o jumatate de ora inainte ca manifestantii sa ajunga in fata sediului DS, in apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW si Mercedes, din care au coborat baieti solizi, tunsi scurt, imbracati in haine negre de piele, care au dat tonul.”

Il priveam pe Slobodan Vuksanovic si imi era mila de el. Era palid si vocea ii tremura. Stiam bine ce risca, in tensiunea care se acumulase la Belgrad dupa atatea zile de bombardamente. Era suficienta o scanteie si nu mai ramanea piatra pe piatra din cladirea partidului. Deocamdata, cei care manevrau din umbra aceste demonstratii se jucau, insa dadeau de inteles ca pot, oricand, sa faca in asa fel incat Politia sa ajunga, “din nefericire”, putin prea tarziu. In acest timp, in linistitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, presedintele DS, dadea interviuri fulminante si ii trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferintele de presa.

Astazi, Djindjic a declarat saptamanalului “Reporter“, care apare in Bosnia, ca, daca in Kosovo au fost comise crime de razboi, presedintele Slobodan Milosevic trebuie chemat in fata Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic sa se retraga din proprie initiativa sau sa il facem sa se retraga si sa punem problema responsabilitatii sale, cand razboiul va lua sfarsit,” spunea el. “Fiecare zi de razboi ne face sa ne intoarcem mai multi ani pe calea dezvoltarii.” Djindjic nu crede ca presedintele iugoslav este pregatit sa faca un compromis in ceea ce priveste cele trei probleme-cheie: retragerea fortelor sale din Kosovo, desfasurarea unei forte internationale si intoarcerea refugiatilor. El a recunoscut, totusi, ca Belgradul da semne ca vrea sa negocieze si ca atitudinea sa “nu mai este la fel de ferma astazi, cum era la inceput”. Ii era usor sa vorbeasca, fiind la adapost, insa cred ca atitudinea sa din aceste zile, cand sarbii nu aveau nici un chef sa dezlege incurcatele ite ale politicii, era total gresita. Imi amintea de un alt personaj implicat in conflictul din Kosovo, a carui imagine de pierzator incepea sa se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronuntat pentru dezarmarea UCK, in cazul retragerii fortelor sarbe din provincie, relateaza saptamanalul “Die Woche“. Apostol al non-violentei, Rugova a pledat, de asemenea, impotriva vanzarii de arme catre UCK. “Daca se pune la punct o forta internationala pentru Kosovo, atunci nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi inarmati,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a aratat pregatit, de voie – de nevoie, sa inceapa negocieri cu Slobodan Milosevic, declarand: “Va fi greu, dar nu exista alta solutie. Trebuie sa negociem cu liderii poporului sarb.” Pe de alta parte, el a deplans lupta pentru putere dintre Liga Democratica din Kosovo, pe care o conduce, si UCK, mult mai radicala in actiuni, afirmand ca “daca aceasta lupta va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am intors la Media Center, pentru ca, in alte parti ale Iugoslaviei, continuau sa cada bombe. Inca de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp ce aproape o ora, zona localitatii Bujanovac, asupra careia au lansat cel putin 16 proiectile. In aceeasi perioada, au fost auzite explozii la Vranje si Prizren. Sapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugand din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat langa o piata de la marginea Prizren-ului, insa nu s-a comunicat daca au existat victime.

In schimb, la 10:15, cand a fost bombardat centrul orasului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise si alte 11 grav ranite. Victimele se aflau in restaurantul “Mladost”, in fata caruia a explodat o bomba. Intr-o clipa, vitrinele s-au spart in mii de cioburi si nimeni nu s-a putut feri din calea lor si a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primariei si cladirile din apropiere, iar in parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele si utilajele. Centrul de presa din Pristina a subliniat ca, in zona, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Politiei.

Cu putin inainte de ora 13:00, trei proiectile au cazut in orasul Pec, unul dintre ele distrugand hotelul “Park”. Alte doua rachete au lovit satul Belacevac si, ceva mai tarziu, 4 explozii au fost semnalate in satul Pomazetin. La aceeasi ora, in satul Lubista de langa Prizren, cateva case erau transformate in ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit cladirea inchisorii Istok de langa Pristina. Primele informatii pe care le-am primit vorbeau de un numar neprecizat de morti si raniti printre detinutii inchisi acolo. Intre 13:11 si 14:58, asupra localitatii Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la inceputul razboiului. Cel putin 25 de proiectile au explodat intre satele Nikoljac si Supnje de la periferie, iar schije si bucati de beton de la casele distruse au ajuns pana in centru. Nici aici nu se stia, deocamdata, daca sunt morti sau raniti.

Desi majoritatea acestor localitati, in special cele din Kosovo, nu avea adaposturi antieriene, numarul victimelor bombardamentelor ar putea sa para destul de mic. In realitate, insa, cele mai multe erau parasite de locuitorii lor – in mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste granita – iar NATO le bombarda pentru ca satelitii spion observasera trupele Armatei iugoslave dispuse in jurul caselor. Fara prea mare succes, insa, deoarece mobilitatea militarilor sarbi era deosebita, ajutata si de faptul ca rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe sasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate in permanenta si bine camuflate prin paduri. Niciodata nu ramaneau prea multe ore in acelasi loc.

La 16:20, o explozie puternica a fost auzita in dreptul satului Secerane, situat in estul orasului Sabac, pe soseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru ca alarma aeriana nu a sunat decat dupa prima detonatie. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, desi, la 16:35, o bubuitura a zguduit geamurile cladirilor din centru. Apararea civila a anuntat ca a fost un avion care a depasit bariera sonica la joasa altitudine si inclin sa cred ca asa a fost, pentru ca nu am simtit vibratia exploziei propagata prin sol. Din aceleasi motive, o bubuitura similara a fost auzita, 20 de minute mai devreme si la Cacak.

“In anumite conditii, NATO este in mod clar deschisa ideii de incetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Presedintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie sa dea un semnal clar ca trupele sarbe se vor retrage total din Kosovo.” Intrebat ce intelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat ca Milosevic trebuie sa inceapa sa-si retraga trupele, iar acest lucru sa fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricand, spunand ca doreste inceperea negocierilor de pace.”

Bubuitura din aceasta dupa-amiaza ne-a distrat foarte tare, pentru ca, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomirdin, insarcinatul special al presedintelui Boris Eltin in problema iugoslava. Si, ca de obicei in aceste situatii, pilotii NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic in apropiere. Cernomirdin a fost asteptat la aeroportul Surcin de premierul sarb Mirko Marjanovic si de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu presedintele finlandez Martti Ahtisaari si cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre solutionarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat ca, in acest moment, cea mai importanta este gasirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Desi era asteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomirdin, mai ales ca aflasem ca, cu toate ca era ditamai emisarul special al lui Eltin, nu a avut curajul sa-si lase avionul cu care a sosit sa-l astepte la Belgrad si l-a trimis la Budapesta, urmand sa-l cheme spre seara, pentru a se intoarce acasa.

A fost imposibil sa aflu ceva despre discutiile dintre Cernomirdin si Milosevic pana cand a venit timpul corespondentei pentru Stirile de la 19:30. Ziaristii straini se zbateau ca pestii pe uscat, doar-doar vreun oficial sarb va scapa vreo vorba despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de razboi, asa ca m-am multumit sa-mi notez anuntul facut de agentia Tanjug, potrivit caruia, la 16:45, antiaeriana sarba a mai doborat un avion spion fara pilot al NATO, care s-a prabusit in regiunea orasului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasa sentimentul pe care il aveam ca presedintele iugoslav pregateste incheierea unui acord de pace, deoarece astazi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opozitie, au inceput sa caracterizeze drept acceptabile principiile enuntate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, stationat in Muntenegru, a atras atentia, in aceasta dupa-amiaza, ca “teroristii din asa-zisa UCK isi intaresc activitatea in vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operatiuni inamice”. Se anunta ca militarii sarbi au anihilat, la Plav, o filiera de infiltrare a albanezilor in Kosovo, arestand, cu aceasta ocazie, 19 membri UCK. In satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a caror vanzare era destinata finantarii actiunilor UCK”, iar in trecatoarea Cakor, dintre Kosovo si Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatistilor albanezi, in care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, pusti automate, mitraliere grele si munitie. Facand aluzie la Politia din Muntenegru, loiala presedintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera ca ar avea nevoie ca aceasta sa i se alature in operatiunile impotriva atacurilor teroriste ale UCK.

In frunte cu Sergio Vieira de Mello, insarcinat cu probleme umanitare in cadrul ONU, o misiune a Natiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populatiei a vizitat, condusa, desigur, de oficialii sarbi, orasele Nis, Cuprija, Aleksinac, Cacak si Kragujevac. Aveau ce vedea ! S-au intors foarte marcati si au declarat: “Copiii nu mai merg la scoala si asta ne ingrijoreaza foarte mult. Multe orase au ramas fara nici o posibilitate de a asigura incalzirea locuintelor si aceasta ne ingrijoreaza, pentru ca va provoca mari probleme iarna viitoare. In plus, aprovizionarea cu apa si comunicatiile sunt si ele grav perturbate.” Deocamdata, au fost doar niste evaluari preliminarii, misiunea ONU urmand sa plece in Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare si problemele legate de viitoarea reconstructie a provinciei, ravasita de bombardamente.

“In acest stadiu, rolul lui Carl Bildt si al meu este de a intra in contact cu toate partile implicate, cu toate guvernele, pentru a obtine cat mai multe informatii in vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu as dori sa fac concurenta misiunii lui Ahtisaari si Cernomirdin. Unele din statele membre cred ca noi trebuie sa jucam un rol activ numai dupa adoptarea unei rezolutii a Consiliului de Securitate, in vreme ce altele prefera un rol mai activ al ONU si al nostru inca de pe acum.”

Pana sa se incheie discutiile dintre Cernomirdin si Milosevic, au sunat sirenele ce anuntau inceperea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea sa cred ! NATO ataca Belgradul in timp ce emisarul presedintelui Boris Eltin inca nu plecase ! Atacurile, insa, au mai intarziat putin si Cernomirdin si-a chemat avionul si a decolat spre Moscova. Agentia Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio si televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia ca “solutia crizei din Kosovo nu poate fi decat politica si in cadrul ONU, cu participarea activa si directa a Belgradului la elaborarea diferitelor optiuni, avand ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adaugat ca tara sa cere, in primul rand, incetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri intre Iugoslavia si ONU, care sa rezolve criza. Cernomirdin a afirmat ca se va intoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari si Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia ca Slobodan Milosevic cauta sa obtina pacea, ci aceleasi semnale le-au primit si liderii occidentali. Am privit stirile de la SkyNews, pentru ca Nelu, directorul hotelului nostru, a reusit sa orienteze, in sfarsit, antena satelit de pe acoperis si sa prinda acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie intreaga de probleme si exista informatii de la Belgrad si din regiune conform carora incearca sa obtina un acord,” declara purtatorul de cuvant al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se sansele unei solutionari a conflictului din Kosovo, atat pe plan diplomatic, cat si pe plan militar,” spunea presedintele francez Jacques Chirac, care remarca imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezolutii a Consiliului de Securitate al ONU, acceptata si de sarbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau sa il asasineze pe presedintele iugoslav Slobodan Milosevic in 1992, potrivit unor noi acuzatii aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-si sustine acuzatiile. “Exista un plan de a-l ucide in 1992,” a declarat el intr-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 a asigurat ca a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar presedinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opozitie din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic intr-un atentat cu bomba. Intr-a doua ipoteza, soldatii de elita ai SAS ar fi indeplinit misiunea, iar in ultima varianta, MI6 ar fi aranjat aparentele unui accident de masina.

La noi, cerul era senin si ma asteptam la o noapte grea. Din pacate, presimtirile nu m-au inselat. Iuresul a inceput la miezul noptii. Am numarat 3 atacuri in 30 de minute. Antiaeriana tragea din greu, dar fara efect. Am vazut 7 sau 8 explozii inspre cartierul Rakovica si alte cateva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomirdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, si au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Pilotii NATO au tras asupra unei pompe de benzina si a cazarmei din cartierul Dedinje.

Al doilea raid a inceput la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit intai imprejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, doua explozii ingrozitoare m-au facut sa scap din mana ceasca de cafea. Urmate de inca patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcidar si Dedinje. Dupa cateva minute, Comandamentul Apararii civile a anuntat, la un post de radio, ca una dintre rachete a lovit o aripa a spitalului “Dragisa Misovic din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu pana acolo. Mai erau ziaristi, insa Politia nu ne-a lasat sa ne apropiem prea mult. Din locul in care ma aflam, am vazut cladirea bombardata si cateva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldati, care plecau in graba. Chiar daca, mai tarziu, Jamie Shea avea sa declare ca una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a intamplat. Nu fusese nici o eroare. Sarbii isi adapostisera militarii in curtea spitalului si n-au apucat sa-i retraga suficient de repede, fiind surprinsi de atac.

Precizia unei rachete a lasat, intr-adevar, de dorit, distrugand sectia de neurologie a spitalului si salile de operatie ale sectiilor de chirurgie si ginecologie. Trei pacienti, internati la Neurologie, si-au pierdut viata in explozie, iar alti 11 au fost raniti. Au mai fost usor raniti si pacientii altor sectii, printre care cativa copii si o parte din personalul medical. Dandu-si seama ca putem vedea militarii care pleaca, politistii sarbi ne-au facut semn sa mergem in fata spitalului si am putut asista la evacuarea pacientilor. Imaginea era impresionanta. Intai mamele cu nou-nascutii din maternitate, apoi ceilalti bolnavi, au fost dusi pe targi sau in brate de militari si politisti, pana la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr.Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a iesit in fata jurnalistilor straini, revoltat ca racheta NATO a lovit in plin o unitate medicala in care se aflau peste 1.000 de pacienti. Stafeta declaratiilor a fost preluata de dr.Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare si vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime impotriva umanitatii, deoarece, potrivit Conventiei de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat si Ambasada Suediei, a carei cladire se afla in apropiere. M-am luat dupa jurnalistii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta iesise in strada si spunea: “Am avut noroc. Doua schije mari s-au infipt in peretii din resedinta ambasadei, insa noi ne aflam in cealalta aripa. S-a crapat plafonul in cateva camere, s-au spart 9 ferestre si suflul a scos din balamale cateva usi.” Inalt si blond, ambasadorul se straduia sa para calm, dar inca nu reusea sa-si stapaneasca tremurul mainilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Aliantei Nord-Atlantice sa prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursa diplomatica, citata de AFP. “Asteptam in continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder in fata celor 19 ambasadori ai tarilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport si comandantului suprem al fortelor aliate in Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a intalnit dimineata.

“Hai sa mergem,” mi-a spus Nelu, “pana nu mai vin astia o data.” Am ajuns la hotel si m-am uitat la televizor, ascultand posturile de radio, in speranta ca voi afla ce s-a mai intamplat. Nu numai Belgradul, ci si restul localitatilor din nordul Serbiei au fost pe lista tintelor NATO. La 0:30, sase explozii de mica intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. In acelasi timp, nu mai putin de 18 proiectile au fost lansate asupra orasului Sabac si a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima data de la inceputul razboiului, a fost bombardat orasul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granita cu Romania. Mile era la Timisoara si m-a sunat sa-mi spuna ca bubuiturile au bagat groaza in banatenii din localitatile romanesti Teremia, Comlosu Mare si Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe soseaua ce lega Timisoara de orasul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicatie si legaturile telefonice cu Romania au fost intrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat statia meteo si emitatorul radio de pe muntele Palic, de langa Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost raniti, dar satele din apropiere au ramas fara curent. In acelasi timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emitatorului Radio Novi Sad din Srbobran si alte cateva asupra emitatorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel putin 20 de case din zona. De asemenea, in apropierea centrului comunei Zablje, a cazut o racheta care nu a mai explodat.

Cand ma pregateam sa ma culc, am auzit din nou afara vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperis, dar doua explozii infernale mi-au taiat cheful sa mai urc si pe casa liftului. A urmat inca o serie de bubuituri si nu stiam ce e mai infricosator, zgomotul care imi facea urechile sa tiuie sau vibratia exploziei, care clatina hotelul “Toplice. Dupa tirurile antiaerienei, mi-am dat seama ca avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncar asupra regiunii de langa Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de ora, dupa care avioanele s-au indreptat spre Novi Sad, bombardand satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmarit tirurile antiaerienei de acolo, care incerca sa alunge avioanele inamice, apoi s-a lasat linistea si m-am dus la culcare. Pana la 5:09, cand a sunat incetarea alarmei, am mai prins doua ore de somn. Si inca doua, pana la intalnirea telefonica cu Cristi Tabara, pentru emisiunea de dimineata.

Camera Reprezentantilor a SUA a votat, marti seara, eliberarea unui fond de urgenta de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanta operatiunile de razboi impotriva Iugoslaviei, relateaza AFP. Fondurile de urgenta cuprind peste 11 miliarde de dolari destinati campaniei aeriene impotriva Iugoslaviei, mentinerii ansamblului armatei americane in stare de lupta si ajutorarii umanitare a refugiatilor din Kosovo si a tarilor care ii primesc. Proiectul de lege prevede mai mult de dublul a ceea ce solicita presedintele american pentru finantarea razboiului impotriva Iugoslaviei.