target: NATO bombardează un spital din Belgrad

19 mai 1999

În această dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua în barul hotelului, i-am văzut cam agitați pe cei câțiva sârbi care erau de-ai casei. N-am reușit să aflu prea multe de la ei, însă, cu voce scăzută, mi-au sugerat să mă interesez ce se întâmplă la Krusevac. După tonul lor, părea ceva serios, așa că m-am dus la Media Center și m-am pus pe telefoane și pe Internet. Am aflat că, ieri și alaltăieri, în acel oraș au avut loc demonstrații neautorizate, în care s-a cerut întoarcerea acasă a militarilor desfășurați în Kosovo. Participanții erau părinții celor care luptă pe front și au cerut Armatei iugoslave să asigure întoarcerea acasă a copiilor lor. Reacția oficială, care a confirmat, astfel, manifestațiile, nu a întârziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicității un comunicat în care îi acuză pe organizatorii demonstrațiilor de colaboraționism cu dușmanii țării. Se spunea că aceștia au deturnat sentimentele firești ale părinților ostașilor care luptă în Kosovo, punând în pericol apărarea țării și subminând unitatea armatei. Acuzațiile erau grave, în contextul stării de război, care permitea măsuri dure împotriva demonstranților. “O retragere mai rapidă a trupelor noastre din Kosovo nu este posibilă, fără a pune în pericol viețile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se preciza în comunicat. “Trebuie să menținem, cu orice preț, unitatea Armatei.” Demonstrațiile au fost caracterizate drept violente, însă autoritățile au avut prudența ca, deocamdată, să nu comunice nici o măsură împotriva organizatorilor.

“Deși nu au înregistrat pierderi umane semnificative, am fost anunțați de către serviciile noastre de informații că trupelor sârbe le este din ce în ce mai greu să acționeze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operaționale din cadrul Ministerului britanic al Apărării, generalul de aviatie John Day. “Forțele președintelui iugoslav sunt din ce în ce mai slăbite în Serbia și, mai ales, în Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile și artileria grea, precum și 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse în urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al NATO Walter Jertz. “Informațiile furnizate de presă arată că Poliția din orașul sârb Krusevac a recurs în ultimele zile la măsuri coercitive pentru a controla manifestațiile femeilor și copiilor împotriva unei noi mobilizări și a deplasărilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “În jur de 500 de soldați al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunoștință de aceste manifestări și au dezertat, pentru a li se alătura sau pentru a-și susține propriile familii.”

Contextul, într-adevăr, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia începea să fie afectată de criza unor alimente de bază, cum ar fi zahărul și uleiul. De câteva zile, încurajate și de zvonuri, am văzut cozi tot mai mari în jurul magazinelor alimentare, unde oamenii așteptau ulei sau zahăr. În orașul Zajecar din estul țării, începând de ieri, uleiul și zahărul au fost raționalizate și pot fi cumpărate doar pe cartele. Rația lunară a fost stabilită la o jumătate de litru de ulei, respectiv o jumătate de kilogram de zahăr de persoană. De asemenea, locuitorii nu au dreptul să cumpere mai mult de 5 pâini de persoană. La aceasta se adaugă întreruperile de energie electrică, programate, vreme de mai multe ore zilnic, în majoritatea localităților.

Criza din Iugoslavia continua să fie o sursă de câștig pentru românii care își umpleau mașinile cu de toate, treceau granița și câștigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astăzi, autoritățile din Pozarevac au anunțat că cetățeanul român Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de închisoare de Judecătoria din Veliko Gradiste, pentru contrabandă cu carburanți. El fusese prins de grănicerii sârbi, după ce trecuse clandestin Dunărea, cu o barcă cu motor în care avea 1.000 de litri de benzină. Atât benzina, cât și barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicată și o interdicție de a mai intra în Iugoslavia, pe o perioadă de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus că s-a adunat din nou lumea în fața sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, însă, până am ajuns, sediul era deja înconjurat de forțe ale Poliției și demonstranții – împrăștiați. I-am întrebat pe colegii care au ajuns mai devreme și mi-au povestit că 2-300 de oameni se adunaseră în fata clădirii, strigând “Trădătorii!“, “Fasciștii!” și “Nu dăm Kosovo!”. Zidurile erau mânjite cu vopsea roșie și gălbenușuri de ou, iar câteva geamuri fuseseră sparte de pietre. Tot cu vopsea roșie, au scris “Coloana a cincea” și “Acesta este și sângele vostru”, iar pe o pancartă aruncată pe trotuar am putut citi “Fățarnicilor, sunteți la fel ca ei!”

Când demonstrația s-a potolit, din sediu a ieșit Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele partidului, care ne-a spus că au organizat echipe de permanență care să apere clădirea, însă, în aceste condiții, nu mai pot desfășura ședințele partidului. “Vedeți? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a exclamat el, acuzând membrii partidului Stânga Iugoslavă (JUL), al soției lui Milosevic, că au organizat totul. “Majoritatea demonstranților au fost aduși aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleași persoane care au devastat, în primele zile de război, sediile ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor din NATO și aceiași oameni care au organizat contra-demonstrația de acum 2 ani, din centrul Belgradului, împotriva susținătorilor Opoziției. Cu o jumătate de oră înainte ca manifestanții să ajungă în fața sediului DS, în apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW și Mercedes, din care au coborât băieți solizi, tunși scurt, îmbrăcați în haine negre din piele, care au dat tonul.”

Îl priveam pe Slobodan Vuksanovic și îmi era milă de el. Era palid și vocea îi tremura. Știam bine ce riscă, în tensiunea care se acumulase la Belgrad după atâtea zile de bombardamente. Era suficientă o scânteie și nu mai rămânea piatră pe piatră din clădirea partidului. Deocamdată, cei care manevrau din umbră aceste demonstrații se jucau, însă dădeau de înțeles că pot, oricând, să facă în așa fel încât Poliția să ajungă, “din nefericire”, puțin prea târziu. În acest timp, în liniștitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, președintele DS, dădea interviuri fulminante și îi trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferințele de presă.

Astăzi, Djindjic a declarat săptămânalului “Reporter“, care apare in Bosnia, că, dacă în Kosovo au fost comise crime de război, președintele Slobodan Milosevic trebuie chemat în fața Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic să se retragă din proprie inițiativă sau să îl facem să se retragă și să punem problema responsabilității sale, când războiul va lua sfârșit,” spunea el. “Fiecare zi de război ne face să ne întoarcem mai mulți ani pe calea dezvoltării.” Djindjic nu crede că președintele iugoslav este pregătit să facă un compromis în ceea ce privește cele trei probleme-cheie: retragerea forțelor sale din Kosovo, desfășurarea unei forțe internaționale și întoarcerea refugiaților. El a recunoscut, totuși, că Belgradul dă semne că vrea să negocieze și că atitudinea sa “nu mai este la fel de fermă astăzi, cum era la început”. Îi era ușor să vorbească, fiind la adăpost, însă cred că atitudinea sa din aceste zile, când sârbii nu aveau nici un chef să dezlege încurcatele ițe ale politicii, era total greșită. Îmi amintea de un alt personaj implicat în conflictul din Kosovo, a cărui imagine de pierzător începea să se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat pentru dezarmarea UCK, în cazul retragerii forțelor sârbe din provincie, relatează săptămânalul “Die Woche” din Hamburg. Apostol al non-violenței, Rugova a pledat, de asemenea, împotriva vânzării de arme către UCK. “Dacă se pune la punct o forță internațională pentru Kosovo, nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi înarmați,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a arătat pregătit, de voie – de nevoie, să înceapă negocieri cu Slobodan Milosevic, declarând: “Va fi greu, dar nu există altă soluție. Trebuie să negociem cu liderii poporului sârb.” Pe de altă parte, el a deplâns lupta pentru putere dintre Liga Democratică din Kosovo, pe care o conduce, și UCK, mult mai radicală în acțiuni, afirmând că “dacă această luptă va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am întors la Media Center, pentru că, în alte părți ale Iugoslaviei, continuau să cadă bombe. Încă de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp de aproape o oră, zona localității Bujanovac, asupra căreia au lansat cel puțin 16 proiectile. În aceeași perioadă, au fost auzite explozii la Vranje și Prizren. Șapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugând din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat lângă o piață de la marginea Prizren-ului, însă nu s-a comunicat dacă au existat victime.

În schimb, la 10:15, când a fost bombardat centrul orașului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise și alte 11 grav rănite. Victimele se aflau în restaurantul “Mladost”, în fața căruia a explodat o bombă. Într-o clipă, vitrinele s-au spart în mii de cioburi și nimeni nu s-a putut feri din calea lor și a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primăriei și clădirile din apropiere, iar în parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele și utilajele. Centrul de presă din Priștina a subliniat că, în zonă, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Poliției.

Cu puțin înainte de ora 13:00, trei proiectile au căzut în orașul Pec, unul dintre ele distrugând hotelul “Park”. Alte două rachete au lovit satul Belacevac și, ceva mai târziu, 4 explozii au fost semnalate în satul Pomazetin. La aceeași oră, în satul Lubista de lângă Prizren, câteva case erau transformate în ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit clădirea închisorii Istok de lângă Priștina. Primele informații pe care le-am primit vorbeau de un număr neprecizat de morți și răniți printre deținuții închiși acolo. Între 13:11 și 14:58, asupra localității Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la începutul războiului. Cel puțin 25 de proiectile au explodat între satele Nikoljac și Supnje de la periferie, iar schije și bucăți de beton de la casele distruse au ajuns până în centru. Nici aici nu se știa, deocamdată, dacă sunt morți sau răniți.

Deși majoritatea acestor localități, în special cele din Kosovo, nu avea adăposturi antieriene, numărul victimelor bombardamentelor ar putea să pară destul de mic. În realitate, cele mai multe erau părăsite de locuitorii lor – în mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste graniță – iar NATO le bombarda pentru că sateliții spion observaseră trupele Armatei iugoslave dispuse în jurul caselor. Fără prea mare succes, deoarece mobilitatea militarilor sârbi era deosebită, ajutată și de faptul că rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe șasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate în permanență și bine camuflate prin păduri. Niciodată nu rămâneau prea multe ore în același loc.

La 16:20, o explozie puternică a fost auzită în dreptul satului Secerane, situat în estul orașului Sabac, pe șoseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru că alarma aeriană nu a sunat decât după prima detonație. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, deși la 16:35, o bubuitură a zguduit geamurile clădirilor din centru. Apărarea civilă a anunțat că a fost un avion care a depășit bariera sonică la joasă altitudine și înclin să cred că așa a fost, pentru că nu am simțit vibrația exploziei propagată prin sol. Din aceleași motive, o bubuitură similară a fost auzită, 20 de minute mai devreme și la Cacak.

“În anumite condiții, NATO este în mod clar deschisă ideii de încetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Președintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie să dea un semnal clar că trupele sârbe se vor retrage total din Kosovo.” Întrebat ce înțelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat că Milosevic trebuie să înceapă să-și retragă trupele, iar acest lucru să fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricând, spunând că dorește începerea negocierilor de pace.”

Bubuitura din această după-amiază ne-a amuzat foarte tare, pentru că, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special al președintelui Boris Elțîn în problema iugoslavă. Și ca de obicei în aceste situații, piloții NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic în apropiere. Cernomîrdin a fost așteptat la aeroportul Surcin de premierul sârb Mirko Marjanovic și de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu președintele finlandez Martti Ahtisaari și cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre soluționarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat că, în acest moment, cea mai importantă este găsirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Deși era așteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomîrdin, mai ales că aflasem că, cu toate că era ditamai emisarul special al lui Elțîn, nu a avut curajul să-și lase avionul cu care a sosit să-l aștepte la Belgrad și l-a trimis la Budapesta, urmând să-l cheme spre seară, pentru a se întoarce acasă.

A fost imposibil să aflu ceva despre discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic până a venit timpul corespondenței pentru Știrile ProTV de la 19:30. Ziariștii străini se zbăteau ca peștii pe uscat, doar-doar vreun oficial sârb va scăpa vreo vorbă despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de război, așa că m-am mulțumit să-mi notez anunțul făcut de agenția Tanjug, potrivit căruia, la 16:45, antiaeriana sârbă a mai doborât un avion spion fără pilot al NATO, care s-a prăbușit în regiunea orașului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasă sentimentul pe care îl aveam că președintele iugoslav pregătește încheierea unui acord de pace, deoarece astăzi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opoziție, a început să caracterizeze drept acceptabile principiile enunțate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, staționat în Muntenegru, a atras atenția, în această după-amiază, că “teroriștii din așa-zisa UCK își înăresc activitatea în vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operațiuni inamice”. Se anunța că militarii sârbi au anihilat, la Plav, o filieră de infiltrare a albanezilor în Kosovo, arestând, cu această ocazie, 19 membri UCK. În satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a căror vânzare era destinată finanțării acțiunilor UCK”, iar în trecătoarea Cakor, dintre Kosovo și Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatiștilor albanezi, în care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, puști automate, mitraliere grele și muniție. Făcând aluzie la Poliția din Muntenegru, loială președintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera că ar avea nevoie ca aceasta să i se alăture în operațiunile împotriva atacurilor teroriste ale UCK.

În frunte cu Sergio Vieira de Mello, însărcinat cu probleme umanitare în cadrul ONU, o misiune a Națiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populației a vizitat, condusă, desigur, de oficialii sârbi, orașele Niș, Cuprija, Aleksinac, Cacak și Kragujevac. Aveau ce vedea! S-au întors foarte marcați și au declarat: “Copiii nu mai merg la școală și asta ne îngrijorează foarte mult. Multe orașe au rămas fără nici o posibilitate de a asigura încălzirea locuințelor și aceasta ne îngrijorează, pentru că va provoca mari probleme iarna viitoare. În plus, aprovizionarea cu apă și comunicațiile sunt grav perturbate.” Deocamdată, au fost doar niște evaluări preliminarii, misiunea ONU urmând să plece în Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare și probleme legate de viitoarea reconstrucție a provinciei, răvășită de bombardamente.

“În acest stadiu, rolul lui Carl Bildt și al meu este de a intra în contact cu toate părțile implicate, cu toate guvernele, pentru a obține cât mai multe informații în vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu aș dori să fac concurență misiunii lui Ahtisaari și Cernomîrdin. Unele dintre statele membre cred că noi trebuie să jucăm un rol activ numai după adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vreme ce altele preferă un rol mai activ al ONU și al nostru încă de pe acum.”

Până să se încheie discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic, au sunat sirenele ce anunțau începerea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea să cred! NATO ataca Belgradul în timp ce emisarul președintelui Boris Elțîn încă nu plecase! Dar atacurile au mai întârziat puțin și Cernomîrdin și-a chemat avionul și a decolat spre Moscova. Agenția Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio și televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia că “soluția crizei din Kosovo nu poate fi decât politică și în cadrul ONU, cu participarea activă și directă a Belgradului la elaborarea diferitelor opțiuni, având ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adăugat că țara sa cere, în primul rând, încetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri între Iugoslavia și ONU, care să rezolve criza. Cernomîrdin a afirmat că se va întoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari și Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia că Slobodan Milosevic caută să obțină pacea, ci aceleași semnale le-au primit și liderii occidentali. Am privit știrile de la Sky News, pentru că Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a reușit să orienteze, în sfârșit, antena satelit de pe acoperiș și să prindă acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie întreagă de probleme și există informații de la Belgrad și din regiune conform cărora încearcă să obțină un acord,” declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se șansele unei soluționări a conflictului din Kosovo, atât pe plan diplomatic, cât și pe plan militar,” spunea președintele francez Jacques Chirac, care remarca îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, acceptată și de sârbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau să îl asasineze pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic în 1992, potrivit unor noi acuzații aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-și susține acuzațiile. “Exista un plan de a-l ucide în 1992,” a declarat el într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 susținea că a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar președinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opoziție din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic într-un atentat cu bombă. Într-a doua ipoteză, soldații de elită ai SAS ar fi îndeplinit misiunea, iar în ultima variantă, MI6 ar fi aranjat aparențele unui accident de mașină.

La noi, cerul era senin și mă așteptam la o noapte grea. Din păcate, presimțirile nu m-au înșelat. Iureșul a început la miezul nopții. Am numărat 3 atacuri în 30 de minute. Antiaeriana trăgea din greu, dar fără efect. Am văzut 7 sau 8 explozii înspre cartierul Rakovica și alte câteva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomîrdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, și au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Piloții NATO au tras asupra unei pompe de benzină și a cazarmei din cartierul Dedinje.

 

Al doilea raid a început la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit întâi împrejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, două explozii îngrozitoare m-au făcut să scap din mână ceașca cu cafea. Urmate de încă patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcider și Dedinje. După câteva minute, Comandamentul Apărării civile a anunțat, la un post de radio, că una dintre rachete a lovit o aripă a spitalului “Dragisa Misovic din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu până acolo. Mai erau ziariști, însă Poliția nu ne-a lăsat să ne apropiem prea mult. Din locul în care mă aflam, am văzut clădirea bombardată și câteva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldați, care plecau în grabă. Chiar dacă, mai târziu, Jamie Shea avea să declare că una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu fusese nici o eroare. Sârbii își adăpostiseră militarii în curtea spitalului și n-au apucat să-i retragă suficient de repede, fiind surprinși de atac.

Precizia unei rachete a lăsat, într-adevăr, de dorit, distrugând secția de neurologie a spitalului și sălile de operație ale secțiilor de chirurgie și ginecologie. Trei pacienți, internați la Neurologie, și-au pierdut viața în explozie, iar alți 11 au fost răniți. Au mai fost ușor răniți și pacienții altor secții, printre care câțiva copii și o parte din personalul medical. Dându-și seama că putem vedea militarii care pleacă, polițiștii sârbi ne-au făcut semn să mergem în fața spitalului și am putut asista la evacuarea pacienților. Imaginea era impresionantă. Întâi mamele cu nou-născuții din maternitate, apoi ceilalți bolnavi, au fost duși pe tărgi sau în brațe de militari și polițiști, până la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr. Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a ieșit în fața jurnaliștilor străini, revoltat că racheta NATO a lovit în plin o unitate medicală în care se aflau peste 1.000 de pacienți. Ștafeta declarațiilor a fost preluată de dr. Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare și vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime împotriva umanității, deoarece, potrivit Convenției de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat și Ambasada Suediei, a cărei cladire se afla în apropiere. M-am luat după jurnaliștii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta ieșise în stradă și spunea: “Am avut noroc. Două schije mari s-au înfipt în pereții din reședința ambasadei, însă noi ne aflam în cealaltă aripă. S-a crăpat plafonul în câteva camere, s-au spart 9 ferestre și suflul a scos din balamale câteva uși.” Înalt și blond, ambasadorul se străduia să pară calm, dar încă nu reușea să-și stăpânească tremurul mâinilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Alianței Nord-Atlantice să prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP. “Așteptăm în continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder în fața celor 19 ambasadori ai țărilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport și comandantului suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a întâlnit dimineața.

 

“Hai să mergem,” mi-a spus Nelu, “până nu mai vin ăștia o dată.” Am ajuns la hotel și m-am uitat la televizor, ascultând posturile de radio, în speranța că voi afla ce s-a mai întâmplat. Nu numai Belgradul, ci și restul localităților din nordul Serbiei au fost pe lista țintelor NATO. La 0:30, șase explozii de mică intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. În același timp, nu mai puțin de 18 proiectile au fost lansate asupra orașului Sabac și a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima dată de la începutul războiului, a fost bombardat orașul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granița cu România. Mile Cărpenișan era la Timișoara și m-a sunat să-mi spună că bubuiturile au băgat groaza în bănățenii din localitățile românești Teremia, Comloșu Mare și Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe șoseaua ce lega Timișoara de orașul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicație și legăturile telefonice cu România au fost întrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat stația meteo și emițătorul radio de la Palic, de lângă Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost răniți, dar satele din apropiere au rămas fără curent. În același timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emițătorului Radio Novi Sad din Srbobran și alte câteva asupra emițătorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel puțin 20 de case din zonă. De asemenea, în apropierea centrului comunei Zablje, a căzut o rachetă care nu a mai explodat.

Când mă pregăteam să mă culc, am auzit din nou afară vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperiș, dar două explozii infernale mi-au tăiat cheful să mai urc și pe casa liftului. A urmat încă o serie de bubuituri și nu știam ce e mai înfricoșător, zgomotul care îmi făcea urechile să țiuie sau vibrația exploziei, care clătina hotelul “Toplice. După tirurile antiaerienei, mi-am dat seama că avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncăr asupra regiunii de lângă Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de oră, după care avioanele s-au îndreptat spre Novi Sad, bombardând satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmărit tirurile antiaerienei de acolo, care încerca să alunge avioanele inamice, apoi s-a lăsat liniștea și m-am dus la culcare. Până la 5:09, când a sunat încetarea alarmei, am mai prins două ore de somn. Și încă două, până la întâlnirea telefonică cu Cristi Tabără, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Camera Reprezentanților a SUA a votat, marți seara, eliberarea unui fond de urgență de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanța operațiunile de război împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. Fondurile de urgență cuprind peste 11 miliarde de dolari destinați campaniei aeriene împotriva Iugoslaviei, menținerii ansamblului armatei americane în stare de luptă și ajutorării umanitare a refugiaților din Kosovo și a țărilor care îi primesc. Proiectul de lege prevede mai mult decât dublul a ceea ce solicita președintele american pentru finanțarea războiului împotriva Iugoslaviei.

Share

target: tragedia de la Korisa

14 mai 1999

M-am trezit la 9:00, când la Leskovac sunau sirenele alarmei aeriene. Au urmat, pe rând, alarme la Niș, Kragujevac, Cacak și, la 12:02, la Belgrad. La noi, alarma a fost ridicată după numai 13 minute și Comandamentul Apărării civile a anunțat că sirenele sunaseră dintr-o greșeală. 🙂 La prânz, primele avioane au fost auzite survoland orașul Niș. Ceva mai târziu, două proiectile au lovit, încă o dată, viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. Tot atunci, au căzut două bombe în satul Donje Sinkovce de lângă Leskovac, urmate de altele, în clisura Grdelica. Aici, a fost din nou lovit de rachete podul de cale ferată peste râul Bistrica (cel pe care a fost bombardat trenul de calatori, în eroarea” din 12 aprilie). La 12:10, a fost bombardat cartierul de nord al orașului Pirot, unde se află o cazarmă a Armatei iugoslave, împrejurimile satului Izvor și ale mănăstirii Sf.Jovan. La 12:47, mai multe proiectile explodau în zona orașului Kursumlija. Două dintre ele au lovit podul și viaductul din satul Visoka, iar al treilea – podul peste râurile Kosanice și Toplica, provocând mari distrugeri.

korisa

La 13:14, a fost bombardat și centrul orașului Kragujevac. Două explozii puternice au fost auzite la marginea Parcului Central, unde se află cazarma “Milan Blagojev” a Armatei iugoslave. În momentul atacului, prin parc se plimbau mai multi trecători, în special femei și copii care n-au apucat să ajungă în adăposturile antiaeriene, însă doar 3 persoane au fost rănite. Deja sârbii știau să ocolească clădirile care puteau fi vizate de bombe. La 13:30, pe autostrada Belgrad-Niș, în apropiere de Jagodina, piloții NATO au luat la ochi alte două poduri. Primul, lângă satul Mijatovic, a fost lovit de 4 proiectile, iar al doilea, peste pârâul Lugomir, de alte două. Totul în 20 de minute. La 14:00, la Biljanovac s-a auzit o explozie puternică, la periferia Priștinei a fost nimerit un magazin, iar la 14:30, un alt proiectil a lovit orașul Aleksinac.

O nouă rachetă, a șasea de la începutul atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, a căzut pe teritoriul Bulgariei, în apropierea satului Varbovo, la 10 kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă, fără a provoca victime sau pagube materiale, a anunțat Ministerul de Interne, citat de AFP. Este vorba, probabil, de o rachetă sârbă lansată spre un avion NATO, deoarece poartă inscripții în limba rusă.

Între 14:05 și 15:32, a fost alarmă la Belgrad și Novi Sad. Am simțit o singură bubuitură și se pare că o rachetă a avariat turnul de televiziune de pe muntele Avala, pentru că RTS nu a mai avut emisie până spre seară. Însă pe mine mă preocupa Korisa. Imaginile filmate acolo erau înfiorătoare. În jurul unei ferme devastată de exploziile celor 8 bombe cu fragmentație, era plin de cadavre sfârtecate sau carbonizate, amestecate printre bagaje, tractoare și remorci care încă fumegau. Comandamentul Apărării civile din Kosovo și Metohia a anunțat că atacul a făcut cel puțin 100 de morți și 50 de răniți, majoritatea internați în stare gravă în spitalul din Prizren.

Atacul asupra fermei de la Korisa a început la ora 1:00 și a durat aproape 3 ore. În curtea și hambarele fermei se adunaseră în jur de 400 de albanezi, care se ascunseseră până atunci în pădurile învecinate, de teama sârbilor și a bombardamentelor. Îngroziți, au început să alerge, încercând să scape, orbiți de fulgerele bombelor care explodau peste tot, însă nu aveau unde să se ascundă.

“Suntem în plină anchetă și luăm acest subiect foarte în serios,” a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. El a confirmat că avioanele NATO au acționat în aceasta regiune, dar nu a putut preciza locul precis asupra căruia aviația a lansat atacuri în noaptea de joi spre vineri.

Cu această reacție, a început sarabanda declarațiilor oficialilor NATO, care încercau să iasă basma curată în fața ororii trezită în opinia publică internațională de imaginile transmise de la Korisa. Sârbii le-au preluat pe toate și au reușit să amplifice și mai mult ura oamenilor împotriva celor care îi bombardau. Nici nu a fost greu. “Acum dispunem de informații potrivit cărora etnicii albanezi sunt adunați și conduși sub poduri pentru ca, în cazul în care NATO le atacă, acești oameni să fie prezentați ca victime din rândul civililor,” a precizat secretarul de stat pentru Apărare al Marii Britanii John Spellar. Ministrul german al Apărării a anunțat că există indicii că Milosevic a utilizat albanezii drept scuturi umane la Korisa. “Ceea ce știm este că civilii se aflau pe coline, că au coborât de pe acestea și s-au așezat în apropierea unei clădiri despre care sârbii trebuie să fi știut că era o țintă,” a declarat Kenneth Bacon, care a recunoscut că ferma a fost bombardată de 3 avioane americane. “Am văzut soldați care intrau și ieșeau din vehicule militare aflate în parcare. În urma observațiilor și a altor informații pe care le-am obținut, considerăm că acest scut a fost utilizat de militari și Poliția specială. Era vorba de o țintă militară. Ea trebuia atinsă și a fost.”

“Alianta a identificat Korisa ca fiind o tabără militară și un post de comandament incluzând echipament militar. Un vehicul blindat pentru transportul trupelor și mai mult de 10 piese de artilerie au fost observate în acea zonă,” se precizează într-un comunicat al NATO, citat de Reuters. “Avioanele care au participat la atac au observat o poziție militară camuflată înainte de a executa bombardamentul.”

Acest comunicat conține sâmburele de adevăr de la care s-a născut tragedia. Însă adevărul complet este mult mai crunt și arată prostia și inconștiența comandanților NATO, cu nimic mai prejos decât cinismul sârbilor. Ce se întâmplase, de fapt? De câteva zile, sârbii au declanșat o operațiune de recuperare a refugiaților albanezi ascunși prin pădurile din zona Prizren-ului. Îi încurcau și îi enervau. După ce au adunat vreo 400, i-au încolonat, pentru a-i conduce spre casele lor. Aseară, când a apus soarele, militarii sârbi le-au spus albanezilor că nu mai pot circula noaptea, pentru că-i periculos și vor poposi la ferma de la Korisa. Au “uitat” să le spună un amănunt. Până ieri după-amiază, ferma fusese folosită (pentru scurtă vreme) drept tabără pentru militarii sârbi. Cu ajutorul sateliților, NATO a observat vehiculele militare și soldații care roiau prin zonă. Obiectivul a fost marcat pe hărți drept țintă și transmis piloților, împreună cu ordinul de a-l bombarda. Ca aproape la fiecare eroare, ofițerii NATO nu au mai verificat, încă o dată, înainte de a declanșa atacul, dacă militarii sârbi se mai aflau la Korisa. Pentru că ar fi observat că, după-amiază, sârbii au ridicat tabăra și s-au ascuns în altă parte. În locul lor, au fost aduși să se odihnească bieții albanezi, care au fost făcuți scrum.

Bombele cu fragmentație de tipul celor care au provocat cel puțin 100 de victime în atacul asupra satului Korisa sunt de două tipuri: anti-materiale și anti-personal, relatează AFP. Doar cele anti-personal sunt interzise prin convențiile internaționale, conform unui responsabil NATO, care susține că utilizează în Iugoslavia numai bombe cu fragmentație anti-materiale. De partea iugoslavă, o sursă militară din Kosovo a apreciat că “tuburile de culoare galbenă și cele denumite “parașute”, care se pot găsi împrăștiate aproape peste tot în provincie, par să indice că cea mai mare parte a bombelor cu fragmentație lansate de către NATO provin de la un sistem de tipul CBU-87“. Potrivit anuarului britanic “Jane’s Defense“, sistemul CBU-87, de fabricație americană, conține 202 minibombe cu fragmentație. Ele sunt plasate într-un distribuitor care este lansat din avion. La o anumită altitudine, distribuitorul dă drumul bombelor, dar nu toate explodează după atingerea solului. Astfel se face că aceste bombe, mici, de formă cilindrică și culoare galbenă, pot rămâne neexplodate, constituind adevărate capcane pentru persoanele neavizate sau care le ating din greșeală. Explozia lor provoacă o ploaie de schije împrejur.

Ca și când nu ar fi de ajuns că le folosesc, americanii se mai și distrează când lansează bombe cu fragmentație. După o veche tradiție a militarilor, mâzgălesc pe bombe tot felul de mesaje. Astăzi, Veroljub Jovanovic, purtătorul de cuvânt al filialei Niș a SPS, a prezentat ziariștilor câteva proiectile neexplodate din bombele cu fragmentație lansate ieri asupra orașului. Pe ele era scris, cu un marker de culoare roșie, următorul mesaj: “Do you still wanna be a Serb now? Run faster!” Adică, “Dacă vrei să mai fii sârb, atunci fugi mai repede!”

Pagubele provocate de bombe în Iugoslavia sunt greu de estimat. În numărul de astăzi, cotidianul “Blic” anunța că numai pagubele provocate de distrugerea podurilor depășesc 2 miliarde de dolari. Bombardamentele au distrus deja 30 de poduri de șosea și cale ferată și viaducte, iar prețul construcției unui metru patrat de pod se ridică la aproape 2.000 de dolari.

Cererea Guvernului SUA de a bloca accesul la satelit pentru firmele ce asigură legăturile de Internet ale sârbilor a provocat un adevărat scandal internațional. Compania “Loral Space & Communications” din New York a anunțat că ar putea bloca accesul Iugoslaviei la unul din sateliții săi, care deservește cel puțin doi mari provideri de Internet din Serbia. Pe de altă parte, cererea guvernului american a fost respinsă de majoritatea celorlalte firme. “În acest moment, Internet-ul a rămas una din puținele surse obiective de informații despre războiul din Iugoslavia,” a declarat Jim Dempsey, directorul Centrului pentru democrație și tehnologie de la Washington. Oricum, Vladan Aleksic, directorul de marketing al provider-ului iugoslav EU-Net, a asigurat că legăturile Internet ale Iugoslaviei și utilizarea poștei electronice vor fi posibile în continuare, chiar dacă va fi blocat accesul prin satelit. “Desigur, providerii care au doar conexiuni prin satelit își vor înceta, temporar, activitatea, până la realizarea unei conexiuni alternative,” a explicat el.

Fostul secretar de stat american Alexander Haig a denunțat “înfrângerea din Kosovo”, într-un articol publicat astăzi de cotidianul “The Washington Post“. “Președintele a vorbit de o altă Bosnie, ca și cum ar fi vorba de un alt triumf,” scria Haig, referindu-se la recenta declarație a lui Bill Clinton, care a preconizat pentru Kosovo un sistem asemănător celui din Bosnia. “Dar “o altă Bosnie” înseamnă un nou acord cu Slobodan Milosevic, o încetare a focului care va amplifica operațiunile de epurare etnică ale forțelor sârbe în această regiune și nu asigură decât întoarcerea câtorva refugiați,” a afirmat Haig, care a semnat acest articol împreună cu președintele Foreign Policy Research Institute, Harvey Sicherman. În opinia fostului secretar de stat, Kosovo este “o Bosnie în plus”, al cărei viitor se conturează deja: “o forță internațională supervizată de Consiliul de Securitate al ONU, în care rușii vor patrula în zonele de interes vital pentru sârbi, iar NATO va fi însărcinată cu supravegherea UCK, în contul lui Milosevic“.

Problema poluării din cauza bombardamentelor din Iugoslavia devine tot mai acută în țările din jur. Astăzi, Tudor Flueraș, corespondentul “Evenimentului zilei” la Timișoara, m-a sunat să-mi spună că, din cauza dotării slabe, Agenția pentru protecția mediului Timiș nu poate să măsoare decât concentrațiile de dioxid de sulf, de azot, acid clorhidric și amoniac. El era îngrijorat deoarece Consulatul iugoslav de la Timișoara anunțase că, la Pancevo, gradul de poluare cu substanțe cancerigene este de 10 până la 600 de ori mai mare decât cel admis și avertizase că și românii vor fi afectați. Însă un cercetător biolog din Timișoara era de părere că zona de vest a României nu este în pericol, deoarece este protejată de munții din sudul țării și de curenții de aer de pe Dunăre. Tudor Flueraș m-a întrebat ce părere am și dacă mă simt bine. Ce era să-i spun? Numai la poluare nu-mi stătea mie gândul. Și, oricum, nu-i puteam descrie norul imens care se răspandise spre România, după ce NATO a bombardat combinatul chimic de la Pancevo. Niciodată nu mai văzusem un nor de fum de 100 de kilometri lungime și 30 lățime…

Se pare că poluarea nu-i lasă nici pe bulgari să doarmă. Într-un ziar citisem o notiță despre Evdokia Maneva, ministrul bulgar al Mediului, care avertiza că, față de luna martie, în aprilie, radioactivitatea a crescut de 8 ori, fără a deveni, deocamdată, periculoasă. Până acum, în Bulgaria, singurele efecte ale poluării au fost ploile acide și ciupercile crescute pe unele plante.

NATO a utilizat bombe cu uraniu neîmbogățit în timpul bombardamentelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul german Walter Jertz, purtătorul de cuvânt militar al Alianței, citat de AFP. “Uraniul a fost utilizat de câteva ori în trecut, datorită eficacității sale pentru anumite ținte, dar acest uraniu nu este puternic radioactiv, iar același nivel de radioactivitate poate fi găsit și în sol sau roci,” pretindea Jertz.

Apropo de poluare, un alt prieten, medicul Virgil Negomireanu din Timișoara, un excelent homeopat, care mă scăpase cu câteva pastile de o gastrită care mă chinuise luni de zile, m-a sunat și el, să mă întrebe cum mă simt. I-am spus că nu am nimic și, oricum, m-a liniștit: “Când te întorci acasă, nu uita să mă suni! Am preparat pentru tine un remediu foarte bun împotriva poluării și radioactivității.” Ne-am întâlnit după război și, într-adevăr, mi-a dat pastilele pregătite. Nu știu dacă au anihilat efectele poluării la care am fost expus, însă m-am simțit excelent după ce le-am luat și mi-a dispărut orice urmă a oboselii acumulate la Belgrad.

Revenind la războiul din Iugoslavia, sârbii au anunțat că noul comandant al Statului Major al UCK este fostul general de brigadă al Armatei croate, Agim Ceku. Absolvent al Academiei Militare din Belgrad, Ceku a fost căpitan într-un corp de artilerie al Armatei iugoslave, după care a trecut de partea croaților, parcurgând toate gradele ierarhiei militare, până la cel de general de brigadă. El cunoștea strategia și tactica sârbilor, de la care a învățat arta războiului. Primele sale declarații vizau moralul Armatei iugoslave, despre care spunea că ar fi la pământ, precum și problemele pe care le înfruntau luptătorii UCK: lipsa de armament și logistică. Auzind vestea, doi muntenegreni care veșnic jucau șah în barul hotelului “Toplice“, au comentat ironic: “Așa ne trebuie! Noi l-am învățat carte și acum ne omoară copiii în Kosovo, după ce ni i-a omorât în Croația.”

N-am mai apucat să relatez în această seară la ProTV despre bombardamentele de după-amiază. Au avut loc târziu și, oricum, abia mi-am găsit cuvintele pentru a descrie tragedia de la Korisa. Îmi părea rău că nu am putut dezvălui motivul real al erorii piloților NATO. Riscam să mă aresteze Poliția și să mă expulzeze. Oricum, după transmisie mi-am notat ultimele atacuri. La 18:00, a fost bombardat Djakovica. La 19:20, la Niș s-au auzit două explozii, după care sârbii au anunțat că ar fi doborât un avion inamic în zona Drenica, pilotul reușind să se catapulteze. Alte două bombe au explodat la Lipljan, la 19:30. O jumătate de oră mai târziu, a venit randul satului Zur (de lângă Prizren) și Nerodimlje (de lângă Urosevac), unde au căzut 8 proiectile. Și, desigur, periferia Priștinei.

Avioane ale NATO au lansat în câteva rânduri, în Marea Adriatică, bombe pe care, din motive tehnice, nu le-au putut direcționa împotriva țintelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul Walter Jertz, citat de AFP. “Din rațiuni de securitate, piloții nu mai pot ateriza având aceste bombe la bord, pentru că ele pot exploda la aterizare și, din acest motiv, au fost aruncate în Adriatica,” a precizat Jertz. Guvernul italian a cerut Alianței “toate informațiile necesare pentru a se face lumină în privința bombelor neexplodate aflate în apele internaționale ale Adriaticii,” se arată într-un comunicat al președinției Consiliului italian.

La noi, orele treceau și nu mai sunau sirenele alarmei aeriene. Afară era furtună, cu ploaie torențială, tunete și fulgere. Nici un avion nu putea zbura pe o astfel de vreme. Furtuna avea să traverseze, venind dinspre nord, întreaga Iugoslavie, împiedicând raidurile NATO, dar provocând o grămadă de pagube. Era ceva ciudat cu furtuna asta. Nu mai văzusem așa ceva. Norii erau vineți, iar fulgerele și tunetele – deosebit de multe și violente. N-am stat afară, deși nu mă speriau prea tare zvonurile despre ploile acide, însă n-avea nici un sens să le verific pe pielea mea. Am profitat de acest mic răgaz și am vorbit la telefon cu Mile Cărpenișan, care se grăbea să-și rezolve problemele și să se întoarcă la Belgrad.

Am crezut că furtuna va anula atacurile din această noapte, însă la 1:23, urletele sirenelor m-au contrazis. Până la 5:10, Belgradul a fost sub alarmă aeriană, însă nu a fost atacat. Două raiduri puternice au fost lansate, începând cu 1:10, asupra orașului Cacak. Cel puțin 9 proiectile au lovit obiective din zona industrială, atacul fiind concentrat asupra fabricii “Cer“, care a fost grav avariată și asupra unei alte uzine. Incendiile izbucnite aici au luminat cerul și după 3 ore, în ciuda eforturilor pompierilor. În același timp, aviația NATO a lansat mai multe rachete asupra localităților Ladjevic și Leskovac, de lângă Kraljevo, și mai multe explozii au fost auzite la Kragujevac, unde antiaeriana a reușit să respingă atacul. La 1:50, mai multe proiectile au lovit din nou aeroportul civil și militar Ponikve, situat la 20 de kilometri de Uzice.

Cu puțin înainte de miezul nopții, la Niș a fost întrerupt curentul, din cauza unei intervenții la sistemul energetic, în scopul remedierii avariilor provocate de bombardamentele cu grafit de ieri noapte. În același timp, atacurile au continuat asupra regiunii Priștinei, fiind lovite aeroportul Slatina și muntele Goles.

Zece avioane Mirage F1CT au decolat astăzi, de la baza aeriana 132 din Colmar-Meyenheim din estul Franței, îndreptându-se spre baza militară din Istrana, în Italia, pentru a participa la operațiunile din Iugoslavia, informează AFP. Conform comandantului bazei, colonelul Roger Renard, aceste aparate, care decolează în grupuri de câte două, sunt avioane de vânătoare și de atac la sol și au misiunea de a bombarda. Aceste patrule fac parte din escadrila de vânătoare Normandia-Niemen și implică un efectiv de 80 de persoane.

Rușii și grecii continuă să rămână, cel puțin la nivel declarativ, de partea sârbilor. În jurnalele de noapte ale televiziunii Studio B, singura care mai îndrăznește să emită buletine de știri după căderea întunericului, s-a precizat că, în ciuda crizei politice din Rusia, autoritățile de la Moscova cer americanilor să oprească bombardamentele și susțin opinia lui Milosevic, care nu acceptă ca, din structura viitoarei forțe de menținere a păcii în Kosovo, să facă parte militari înarmați provenind din țările care participă la bombardamente.

La rândul lor, grecii acuză NATO că nu respectă culoarele stabilite pentru operațiuni umanitare în Kosovo. Alaltăieri, o porțiune de șosea situată la 5 kilometri de Niș, pe unde urma să treacă o mașină care transporta echipament al filialei elene a organizației “Medecins sans frontieres“, a fost bombardată de avioanele aliate. Odysseas Voudouris, președintele filialei, a protestat, pentru că traseul fusese semnalat oficialităților NATO, prin intermediul ministrului de Externe, iar mașina purta steagul organizației și avea drapelul grec pictat pe capotă.

De asemenea, în această seară, peste 200 de polițiști greci au demonstrat pe străzile Atenei, până la Ambasada SUA, în semn de protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei. Erau îmbrăcați în uniforme, purtau în mâini trandafiri și scandau “Americanii – ucigași ai popoarelor!” și “Serbia! Serbia!”.

Încercând să recupereze prestigiul pierdut în perioada în care s-a aflat la Priștina, Ibrahim Rugova a început un turneu prin capitalele europene. El dorește să obțină revenirea refugiaților la căminele lor și participarea NATO la viitoarele forțe de menținere a păcii în Kosovo. Astăzi, Rugova s-a întâlnit, la Londra, cu reprezentanții politici ai etnicilor albanezi, cărora le-a confirmat că intenționeaza să coordoneze viitoarele structuri politice din provincie. Lupta se anunță dificilă, deoarece Hashim Thaqi și ceilalți lideri ai UCK nu au pierdut vremea până acum și au reușit deja să obțină recunoașterea NATO ca reprezentanți ai albanezilor.

Consiliul de Securitate al ONU și-a exprimat în această seară, “consternarea și preocuparea” față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad de către aviația NATO, informează AFP. Agenția precizează că a fost nevoie de negocieri non-stop de-a lungul întregii zile, pentru ca Statele Unite și China să se pună de acord asupra textului acestei prime reacții oficiale, care a obținut unanimitatea celor 15 membri ai Consiliului. S-a mai subliniat necesitatea unei anchete exhaustive și că se așteaptă rezultatele anchetei deschise de NATO.

Share

target: românii fac trafic cu benzină și țigări, ca să-i ajute pe frații sârbi

12 mai 1999

Mi-am început dimineața cu vești mai puțin plăcute. În primul rând, am fost anunțați că sistemul energetic național al Serbiei nu a fost încă stabilizat și, de aceea, între orele 14:00 și 17:00, va fi întrerupt curentul în cartierul Rakovica și în zonele din jurul acestuia. Întreruperi de curent au fost anunțate și în alte orașe iugoslave. Toate aceste probleme erau consecințele bombelor cu grafit lansate vineri asupra instalațiilor electrice din jurul Belgradului.

În Muntenegru, a izbucnit încă un scandal. Aseară, la ora 22:00, reprezentanții Poliției militare au descins în redacția postului de radio “Free Montenegro” din Podgorica, pentru a-i înmâna redactorului-șef Nebojsa Redzic o citație. Era chemat în fața Tribunalului militar, fiind acuzat de încălcarea Codului penal al Iugoslaviei. De asemenea, a fost citată și Beba Marusic, redactor la cotidianul “Monitor“. “Nu există nici un motiv pentru care Poliția militară sa o caute pe Marusic, atâta vreme cât conținutul textelor sale poate fi judecat doar prin prisma legilor din Republica Muntenegru,” a comunicat redacția ziarului. “În Muntenegru avem un guvern civil și nu tribunalele militare trebuie să analizeze dacă legea a fost încălcată.” Ca să toarne gaz pe foc, colegiul de redacție a adăugat că Muntenegru nu trebuie să se alăture războiului dus de guvernul de la Belgrad și a solicitat executivului muntenegrean o poziție oficială față de acest incident. Care nu era singular, fiindcă Poliția militară l-a cautat la Universitatea din Podgorica și pe profesorul Miodrag Perovic (editorialist la “Monitor“), care a fost acuzat de defăimarea autorităților federale și obstrucționarea luptei împotriva dușmanilor Iugoslaviei. Perovic a anunțat că intenționează să se prezinte în fața Tribunalului militar, deoarece este convins că un astfel de proces nu poate duce la condamnarea sa.

Dimineața a plouat din nou cu bombe în Kosovo. La 7:45, trei proiectile loveau orașul Kosovska Mitrovica, atacul fiind repetat 3 ore mai târziu. Într-o singură oră, alte 8 explozii au fost auzite la periferia Priștinei, dinspre Lukare, Kosovopolje și aeroportul Slatina. Nici la Belgrad nu am avut liniște. La 13:21 a fost anunțată alarmă aeriană. La aceeași oră, în suburbia Ladjevic a orasului Kraljevo explodau deja primele bombe. Atacul începuse aici la 13:15, când s-au auzit vuietul avioanelor și tunurile artileriei antiaeriene. La Leskovac, a fost solicitat ajutorul pompierilor și ambulanțelor din Kragujevac, pentru că raidurile au făcut mai mulți răniți și au izbucnit câteva incendii. La 13:17, în aceeași regiune, o casă din satul Konjuh a fost făcută praf de o rachetă. Din fericire, nu era nimeni acasă. La Belgrad, nu am fost atacați și alarma a încetat la 14:38. Însă bombardamentele au continuat la Niș, unde, cu puțin înainte de ora 15:00, au fost auzite mai multe explozii, după care antiaeriana a reușit să respingă atacul.

Profitând de anunțarea întreruperilor de curent, micii intreprinzători au invadat străzile cu lanterne și lumânări de vânzare. Nici compatrioții noștri nu s-au lăsat mai prejos. Nelu Madjinca a dat o fugă cu mașina până în vama de la Stamora-Moravița, să-și cumpere benzină. Când s-a întors, mi-a povestit că s-a crucit de ce a văzut. Până acum câteva zile, aici se înființase o piață ad-hoc, unde românii vindeau de toate. Pentru că amenințau să blocheze vama, sârbii le-au făcut un țarc mai departe, la jumătatea drumului dintre vamă și orașul Vîrșeț, unde, contra unei taxe de 10 dinari, românii pot să-și vândă mărfurile. Era coadă de mașini la intrarea în țarc, pentru că polițiștii sârbi nu permiteau nimănui să vândă ceva în afara acestuia. Ai noștri erau tare bine informați, pentru că aduseseră exact ce se căuta: de la baterii, lanterne sau țigari (vândute, în medie, cu 5 mărci germane în plus la cartuș, față de prețul din România) și până la benzină (care se vindea cu 1,6 mărci germane/litru). Este inimaginabil ce au putut oamenii să-și modifice la mașini, de încăpea atâta benzina în ele, pentru că n-a întâlnit pe nimeni care să ofere spre vânzare mai puțin de 2-300 de litri. Oricum, oferta depășea cererea, deoarece foarte puțini sunt sârbii care îndrăznesc să cumpere benzina pentru a o vinde mai departe, la Belgrad, unde prețul depășeste chiar și 10 mărci/litru. Nimeni nu riscă, pentru că, pe drum, există mai multe filtre ale Poliției și Armatei, iar cine nu are “spatele asigurat” (adică nu-i cunoaște pe cei care îl opresc, ca să îi poată mitui, sau nu este membru SPS sau JUL), riscă să ajungă la pușcărie, acuzat de trafic de carburanți.

Diplomații din Consiliul de Securitate al ONU nu au reușit să se pună de acord asupra unui text propus de Beijing, cu privire la o reacție oficială față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad, informează AFP. Ultima versiune a textului, discutat cu ușile închise, propune ca membrii Consiliului “să deplângă sincer un astfel de incident”. Diplomații au precizat că Franța a acceptat o asemenea formulă, după ce reprezentanții chinezi acceptaseră, ieri, să renunțe la cererea lor care viza o condamnare oficială a atacului, soldat cu 4 morți și 20 de răniți. China va face mâine o nouă propunere. Potrivit diplomaților, Beijingul refuză să accepte discutarea unei rezoluții care să ceară liberul acces al organizațiilor umanitare în Kosovo, atât timp cât nu se va ajunge la un acord referitor la reacția față de bombardarea ambasadei sale.

Astăzi, cenușa celor 3 jurnaliști chinezi uciși la Belgrad a ajuns la Beijing, împreună cu cei 20 de răniți din ambasada. Pe aeroport, ei au fost așteptați de o gardă de onoare și de câteva sute de oameni cu flori albe în mâini. Deși, inițial, autoritățile chineze au dat dreptul ziariștilor străini să transmită evenimentul, în ultimul moment s-au răzgândit și i-au ținut pe reporteri la 100 de metri de locul ceremoniei. Totuși, sârbilor le-au transmis imagini, pe care le-am fi văzut oricum, pe postul de televiziune Kosava, al fiicei lui Milosevic, care retransmite un canal chinez de televiziune. Nimeni nu înțelege o iotă, dar unora le place, că se dau filme cu karate. La Beijing, după 4 zile în care a fost sechestrat în sediu, ambasadorul american James Sasser a ieșit astăzi din clădire, însoțit de secretarul său și de 2 bodyguarzi, furișându-se până la una din reședințele diplomatice din apropiere.

Cancelarul german Gerhard Schroeder, care a sosit astăzi la Beijing pentru o vizită de lucru, a cerut scuze Chinei, în numele NATO, pentru bombardarea ambasadei de la Belgrad, a anunțat agenția China Noua. Schroeder și-a prezentat scuzele în fața ministrului chinez de Externe, Tang Jiaxuan, respingând, în același timp, orice intenție de bombardare de către NATO a ambasadei. “Este vorba de o eroare tragică și nimic altceva,” a precizat cancelarul german.

Conflictul din Iugoslavia a tensionat din nou relațiile dintre Turcia și Grecia. Ambele membre NATO, atitudinea celor două țări a fost nuanțată. Astăzi, Turcia a anunțat că va pune la dispoziția Alianței baza aeriană de la Corlu, pentru a fi utilizată în lansarea atacurilor împotriva Iugoslaviei. Aici vor fi desfășurate avioane de vânătoare americane F-15 și F-16, avioane cargo C-130 și avioane de alimentare în zbor KC-135. Oficialii iugoslavi au subliniat diferența de atitudine a Greciei, țară considerată prietenă. Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, a declarat, tot astăzi, că țara sa nu va deschide spațiul aerian pentru avioanele NATO care participă la bombardamentele împotriva Iugoslaviei și a asigurat că nici teritoriul grec nu va fi folosit de militari în acest scop.

“Când vedeți elita Serbiei trimițându-și familiile și bunurile în afara Belgradului și în alte locuri, când vedeți, acum, înalți oficiali ai armatei făcând același lucru, aceasta vă demonstrează că încrederea în Milosevic și în acțiunile sale este în declin,” a afirmat secretarul american al Apărării, William Cohen, într-o conferință de presă, informează Reuters. “Cu fiecare zi ce trece, forțele lui Milosevic sunt tot mai slabe și NATO tot mai puternică. Suntem pe punctul de a încercui Iugoslavia și de a ataca din toate părțile. Desfășurarea de aparate de luptă suplimentare în Turcia și Ungaria va permite atacarea mai multor ținte, mai des și mai eficient.”

RTS a anunțat că Armata iugoslavă a descoperit lângă trecătoarea Cakor din Muntenegru, în imediata apropiere a provinciei Kosovo, un depozit de arme și muniții aparținând UCK. Separatiștii albanezi creează probleme și în Macedonia, unde ministrul de Externe Aleksandr Dimitrov a declarat că au descoperit 10 tone de armament al acestora. El a afirmat că, îndată ce forțele sârbe se vor retrage din Kosovo, luptătorii UCK vor trebui dezarmați și a acuzat regimul de la Belgrad că folosește o tactică mârșavă: nu intenționează să îi elimine total pe separatiștii UCK, ci să îi disperseze în țările din jur. Raționamentul e simplu: prezența bandelor de albanezi înarmați provoacă teroare și creează o imagine negativă pentru UCK.

Occidentul continuă să îi crediteze pe liderii Opoziției sârbe, deși aceștia sunt aproape total lipsiți de putere și influență. Astăzi, premierul francez Lionel Jospin a primit-o, la Paris, pe lidera Alianței Civice, Vesna Pesic. Ea a încercat să atragă atenția asupra responsabilității țărilor occidentale pentru distrugerile provocate de bombardamente, dorind să obțină promisiuni că țara va fi reconstruită. “Toată opoziția democratică acceptă condițiile puse pentru oprirea intervenției NATO,” a spus Vesna Pesic. “Democrație, dezvoltare, reconstrucție și integrare în Europa, nimic din toate acestea nu se va putea realiza, dacă vom păstra același regim condus de Milosevic.” Cuvinte mari, fără nici un efect, nici în Occident, nici în Serbia. Popor de oameni mândri și demni, sârbii nu vor accepta să se ploconească în fața Occidentului, nici măcar pentru a obține oprirea bombardamentelor. Și cu atât mai puțin îi respectă pe cei ce fac așa ceva.

Rușii au avut o tresărire de orgoliu astăzi, când Boris Elțîn a amenințat că țara sa ar putea părăsi negocierile, dacă propunerile și eforturile sale nu vor fi luate în considerare. “În criza iugoslavă, Rusia nu se mulțumește cu rolul unui curier tehnic, însărcinat să transmită propunerile unei țări către alta,” avertiza Vladimir Putin, pe atunci, șef al serviciilor secrete rusești. Se pare că până și ei au sesizat ridicolul situației în care au fost puși de conflictul iugoslav. În realitate, pe lângă criza economică, Boris Elțîn mai avea o problemă, similară cu a lui Bill Clinton, care îi acapara atenția: Duma de Stat tocmai votase, cu 243 de voturi “pentru” și doar 20 “împotrivă”, o rezoluție în care i se cerea președintelui să demisioneze.

Nava-spion rusa “Kildin a plecat ieri din rada portului Sevastopol din Ucraina, îndreptându-se spre zona de desfășurare a conflictului iugoslav, unde urmează să ia locul unui vas de același tip, aflat acolo în misiune încă de la începutul lunii aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al flotei rusești din Marea Neagra, Andrei Graciov. “Nava nu are arme la bord, ci numai aparatură electronică sofisticată și va ajunge, pe data de 16 mai, în largul coastelor iugoslave de unde, la fel ca predecesoarea sa, nava “Liman”, va transmite informații în legătură cu activitățile militare ale NATO, cu precădere cele aeriene și navale,” a explicat Graciov.

Activitățile de spionaj în apele teritoriale ruse din Oceanul Pacific, din Marea Baltică și Marea Nordului s-au intensificat odată cu războiul din Iugoslavia, au afirmat oficiali ai Statului Major al Marinei militare ruse, potrivit agenției Itar-Tass. Avioanele de supraveghere au descoperit, în cursul ultimelor zile, în apele ruse din Pacific, un submarin spion străin. Unitățile de luptă anti-submarin au reușit să îl localizeze și i-au interzis să pătrundă în zona de manevre a Flotei Pacificului. Într-o singură săptămână, forțele apărării antiaeriene ruse din regiunea enclavei Kaliningrad au interceptat 720 de avioane străine, printre acestea aflându-se și 36 de avioane militare suedeze și poloneze.

După-amiază, NATO și-a continuat atacurile, în special în Kosovo și în estul Serbiei. La Niș, între 14:45 și 15:17, au fost bombardate periferia orașului și obiectivele din zona industrială: fabrica de țigări, o uzină constructoare de mașini și bulevardul Lenin. Șase persoane au fost rănite de exploziile unor bombe cu fragmentație. La 16:30, a fost atacată zona localității Kosovska Kamenica. La 18:30, sârbii au anunțat mai multe obiective civile lovite lângă Presevo, iar după 19:30, câteva proiectile au explodat la Srbica, Decani și – din nou – pe aeroportul Slatina din Priștina.

Sosirea în Macedonia a actorului britanic Roger Moore, ca reprezentant al UNICEF ce dorea să-i ajute pe copiii refugiaților din Kosovo, a mai dat apă la moară sârbilor să facă haz de necaz. “Sfântul” a fost așteptat pe aeroportul din Skopje de generalul britanic Michael Jackson. Printre jurnaliștii prezenți la sosire, se afla și un sârb, care l-a întrebat pe Moore dacă va împărtăși militarilor macedoneni câteva din secretele operațiunilor de spionaj din filmele sale. În corespondența sa, sârbul a relatat remarca făcută de un înalt ofițer macedonean: “Mai bine i-ar da niște sfaturi lui Javier Solana!” Secretarul general al NATO se afla, și el, în Macedonia, unde a declarat că bombardamentele vor continua până la întoarcerea refugiaților în Kosovo, unde se va pune bazele unei provincii democratice și multietnice.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului. Boban mi-a dat să citesc ziarele de astăzi și, printre ele, am remarcat că “Vecernje novosti” publicase facsimilul unui raport secret, potrivit căruia, până în 2 mai, NATO ar fi pierdut 74 de avioane, în timpul atacurilor asupra Iugoslaviei. Printre ele erau aparate de tip F-117 A, F-15, F-16, A-10, Harrier și Tornado, 10 elicoptere și 200 de rachete de croazieră. Raportul părea veridic și menționa și elicopterele despre care ne povestiseră militarii sârbi că le-ar fi doborât: cel care s-a prăbușit în 27 martie pe muntele Zlatibor (când 22 de pușcași marini au murit) și cel care a căzut la Majevica, în Republica Srpska (când au murit alți 12 militari), după ce fusese lovit în spațiul aerian iugoslav.

Răsfoind “Politika” (un fel de “Scânteia” a sârbilor), am aflat că a fost interzis pescuitul pe Dunare, în aval de Pancevo, din cauza poluarii provocate de bombardamentele NATO asupra combinatului chimic. De asemenea, pescuitul a fost interzis în râul Tamis (Timișul care venea din România), considerându-se că peștele pescuit în aceste râuri ar fi toxic pentru consum. Autoritățile militare au anunțat că antiaeriana a mai doborât două avioane-spion fără pilot. Primul s-a prăbușit la ora 12:00, în apropierea satului Klokot Banja, de lângă Kosovska Mitrovica, iar al doilea la ora 19:00, lângă Urosevac, în satul Bila. Am văzut și imagini filmate ale acestuia. Avea însemne americane, aripi cu geometrie variabilă, iar camera video, scanner-ul și aparatul de ghidare cu laser rămăsesera intacte, în ciuda impactului cu solul.

“Scriitorul” Dragan a venit în seara asta însoțit de Maja, o brunetă superbă, tunsă scurt, despre care spunea că este secretara lui. Când m-a văzut singur la masă, citind ziarele, a venit la mine și mi-a prezentat-o, după care s-a scuzat și ne-a lăsat singuri o jumătate de oră. Maja vorbea o engleză fără cusur și mi-a povestit că este studentă la Drept. De când știam ce e cu Dragan, nu mai credeam nimic. Mai ales că fata m-a întrebat ce se întâmplă la București. Și am constatat că știa deja că România s-a asociat la regimul de sancțiuni al Uniunii Europene, prin care se interzicea acordarea de vize pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și unii demnitari de la Belgrad. M-a întrebat ce fonduri cred eu că are președintele iugoslav în România sau dacă știu ce firme sârbești din țara noastră sunt controlate de regimul de la Belgrad. Am dat din umeri și a râs: “Atunci, ce conturi ale lui Milosevic va lăudați că ați înghețat?”

Am zâmbit acru și m-am bucurat că am scăpat de ea, când s-a întors Dragan și au urcat la el în cameră, spunând că au de lucru. Enervat, l-am sunat pe Mile Cărpenișan și i-am povestit ce festă mi-a făcut Dragan. S-a distrat, după care m-a întrebat dacă e adevărat că Ambasada României de la Belgrad va fi evacuată. Vorbisem mai devreme cu Traian Borșan și nu mi-a spus nimic despre asta. Mai târziu, am aflat că MAE anunțase că ia în considerare, în funcție de evoluția evenimentelor, posibilitatea unei evacuări totale a ambasadei. A doua zi, Borșan avea să mă liniștească, spunându-mi că există o asemenea variantă, însă este normal, având în vedere situația.

Aproximativ 1.500 de refugiați, care au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză prin punctul de frontieră de la Morine, au relatat despre bombardamentele NATO, operațiunile de purificare etnică și luptele dintre sârbi și UCK, informează AFP. Majoritatea refugiaților, sosiți în tractoare, provin din sudul provinciei Kosovo, din zona aflată între Prizren și Budakovo. În drumul spre Albania, convoiul a fost oprit de militari, care au ordonat mai multor bărbați să îi urmeze. Zece familii au fost izgonite din satul Srbica, în care – afirmă refugiații – sârbii și albanezii au trăit până acum împreună fără incidente. “Un polițist pe care îl cunoșteam a spus chiar că este dezolat, dar că nu poate face nimic,” povestea o refugiată, al cărei soț fusese ridicat de Poliție, care avea o listă de persoane ce urmau să fie arestate. În drumul spre graniță, refugiații au văzut avioanele NATO care survolau provincia Kosovo și au auzit bombardamentele.

La Belgrad, alarma aeriană a sunat la 21:58, însă până m-am dus la culcare, pe la ora 2:00, orașul nu a fost atacat. La 4:15, m-a trezit o bubuitură puternică, din cauza căreia au pornit să sune alarmele mașinilor parcate în preajma hotelului. M-am îmbrăcat rapid și am alergat pe acoperiș. NATO bombarda zona aeroportului Batajnica, unde am numărat 5 explozii. RTS anunțat că, în timpul acestui atac, în care NATO a lansat din nou proiectile anti-buncăr, antiaeriana ar fi reușit să doboare un avion inamic. Au urmat 4 sau 5 explozii în apropierea satului Deliblatska Peskara, la est de Pancevo. Apoi a fost lovit și centrul orașului. Atacurile s-au concentrat asupra Novi Sad-ului. De altfel, deasupra acestui oraș, vuietele avioanelor se auziseră toată noaptea. Acum, au fost lansate 5 rachete asupra ruinelor televiziunii, încercând să distrugă turnul releului, care scăpase data trecută. Alte două bombe au explodat lângă podul Sloboda, distrus deja în 3 mai. Și încă două – pe muntele Fruska Gora.

Pe la 5:00, am coborat și m-am culcat, însă după 46 de minute, m-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Am renunțat să mai dorm și am urmărit știrile la posturile sârbești de radio și televiziune, pentru a-mi completa corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. În Kosovo fusese din nou prăpăd. Explozii în satul Sofalija (lângă Priștina). Mai multe proiectile între localitățile Djakovica și Decani. Bombe cu fragmentație în pădurile dintre Urosevac și Priștina. Alte proiectile la Stari Trg și în releul TV de la Kutlovac. Un incendiu în gara din Prizren, provocat de 5 explozii. Peste 20 de proiectile asupra muntelui Goles și aeroportului Slatina din Priștina. Sunt doar câteva dintre localitățile lovite de bombe pe care am reușit să le notez. Dar ele au fost mult mai multe.

Ministrul de Interne Pavle Trajanov a declarat într-un interviu televizat că Guvernul macedonean nu va tolera desfășurarea de activități politice în taberele de refugiați din Kosovo, relatează AFP. “Acești oameni au părăsit Kosovo pentru că viețile lor erau amenințate,” a spus Trajanov. “Ei primesc sprijinul statului nostru și tentativele de a-i politiza și de a se folosi de ei în scopuri politice nu vor fi tolerate.” Ministerul de Interne a anunțat descoperirea a zeci de arme ușoare în timpul unor percheziții efectuate în mai multe case din Kumanovo și Strunga. Trajanov a confirmat la televiziune că Poliția urmărește de câtva timp acest trafic ilegal cu arme.

Share

target: învățămintele bombardării ambasadei chineze

10 mai 1999

După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, am plecat spre Media Center. Din cauza lipsei de carburanți, dispeceratul central al Companiei “Vodovod i kanalizacije” anunțase că va limita distribuirea apei calde în Belgrad între orele 5:00 și 20:00. După cozile imense la țigări, cu a căror imagine m-am obișnuit deja, au început să apară cozile la cafea. Sârbii sunt mari amatori de cafea și, de câteva zile, aceasta a dispărut din magazine, în ciuda prețului relativ ridicat (90 de dinari/kg, adica aproape 10 mărci germane).

În timp ce noi ne trăgeam sufletul, după noaptea liniștită care trecuse, scandalul internațional provocat de bombardarea Ambasadei Chinei continua. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez declarase că țara sa își va suspenda contactele militare și dialogul în privința drepturilor omului, angajate cu Statele Unite. În ciuda insistențelor reprezentantului chinez, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a refuzat să voteze proiectul unei declarații care cerea “condamnarea NATO și aducerea în fața Justiției a celor care se fac vinovați pentru acest raid”. Compania Air China a trimis un avion Airbus A340, care aștepta, în această dimineață, la București, un culoar aerian liber pentru a ajunge la Belgrad, să repatrieze răniții și cadavrele celor uciși. La ora 12:00, la capela unui cimitir din Belgrad, în prezența oficialilor sârbi și chinezi, a avut loc o slujbă religioasă, în memoria celor 4.

Bombardarea Ambasadei Chinei de la Belgrad a fost cauzată de utilizarea unor hărți depășite, furnizate de CIA, care nu indicau că ambasada și-a schimbat adresa acum câțiva ani, a anunțat postul de televiziune CNN. “În mod clar, o informație eronată a generat o greșeală în stabilirea țintei. Ca urmare, procedurile pentru selectarea și validarea țintelor nu au putut corecta eroarea inițială,” au anunțat doi oficiali americani. CNN a precizat, fără a cita nici o sursă, că hărțile Belgradului furnizate de către CIA, care par a fi cele utilizate de NATO pentru a-și alege țintele atacurilor, nu indicau că adresa Ambasadei Chinei s-a schimbat acum 4 ani.

Așa cum era de așteptat, chinezii au refuzat să accepte explicația NATO. De altfel, până și o banală hartă turistică indica corect adresa ambasadei. Sun Yi Xi, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, care a ajuns încă de ieri la Belgrad, a declarat că, în mod clar, ambasada era direct vizată. “Au fost mai multe rachete, trase din direcții diferite, care au atins ambasada cu o foarte mare precizie,” a subliniat el. “Ambele cladiri, și cancelaria, și reședința, au fost atinse.” Deși Bill Clinton a adresat președintelui Jiang Zemin o telegramă de condoleanțe, acesta nu a luat-o în considerare și, în timpul unei convorbiri telefonice cu Boris Elțîn, i-a spus acestuia: “Este vorba de un act deosebit de barbar și despre o violare grosolană a suveranității chineze, care este rară în istoria diplomației.”

Cum știam adevărul, urmăream ușor amuzat acest spectacol diplomatic, care era, totodată, cutremurător prin tragismul învățămintelor amare pe care le puteam trage. Câțiva jurnaliști și-au pierdut viața, mai mulți chinezi au fost răniți și, în afară de aceste declarații sforăitoare, până acum, cea mai gravă consecință a bombardării ambasadei a fost transformarea vizitei oficiale la Beijing a cancelarului german Gerhard Schroeder, care urma să înceapă mâine, într-o simplă vizită de lucru. Din acest motiv, o grămadă de oameni de afaceri au fost lăsați acasă, iar programul vizitei a fost scurtat. Am continuat să fiu atent, în zilele următoare, la acest scandal care s-a stins ușor, pe măsură ce alte evenimente au intrat în atenția opiniei publice.

“În Kosovo nu este vorba de purificare etnică. Este un mit,” a declarat Borislav Milosevic, fratele președintelui iugoslav, care este ambasador în Rusia, într-un interviu publicat de săptămânalul american “Newsweek“. “Nu exclud, însă, că ar fi putut exista și elemente pe care nu le-am putut controla, în cadrul Poliției și al forțelor de securitate.” În legătură cu o posibilă întoarcere a refugiaților, dintre care mulți au fost deposedați de actele de identitate, Borislav Milosevic a precizat că majoritatea albanezilor din Kosovo nu avea cetățenie iugoslavă: “De câteva decenii încoace, ei soseau ilegal din Albania.”

Mă intriga foarte tare anunțul făcut aseară de Comandamentul suprem al Armatei iugoslave, despre retragerea unor unități militare din Kosovo. Îmi era dificil să aflu mai multe amănunte neoficiale, pentru că nu mai puteam să merg la Centrul militar de presă, iar Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România. Din ce mi-am dat seama, era vorba doar de o încercare a lui Slobodan Milosevic de a-și arăta disponibilitatea de a satisface solicitările comunității internaționale. Cel puțin la nivel declarativ. Însă de această dată, conflictul era mult prea serios pentru ca metoda, folosită cu succes în timpul războaielor din Croația și Bosnia, să mai dea rezultate.

Pe de altă parte, comunicatul oficial care susținea că aseară, la ora 22:00, primele unități sârbești s-au retras din Kosovo, era greu de confirmat. Chiar și sârbii au subliniat că operațiunea se desfășoară lent, din cauza podurilor distruse de bombardamente și a raidurilor aeriene. “Marele pericol este ca, în timpul retragerii, trupele să devină ținta aviației NATO,” au declarat reprezentanții de la Priștina ai Armatei și Poliției iugoslave. “O încetare a atacurilor NATO ar accelera ritmul retragerii. Aseară, două vehicule ale Armatei au fost atinse de bombe, la Decani și Dulje.”

Reprezentanții celor 15 țări ale Uniunii Europene au adoptat oficial noile sancțiuni politice și economice impuse Belgradului, interzicând în special acordarea de vize pentru președintele Slobodan Milosevic, pentru familia acestuia și pentru miniștrii și înalții oficiali iugoslavi, în total în număr de 300, potrivit unui comunicat oficial citat de AFP. “Cei 15” au confirmat, de asemenea, extinderea măsurilor de înghețare a bunurilor statului iugoslav în străinătate pentru persoanele asociate cu Milosevic și pentru intreprinderile controlate sau acționând în contul Republicii Federale Iugoslavia sau al Serbiei. Pe de altă parte, interdicția acordării de credite pentru export a fost extinsă și la sectorul privat. De asemenea, au fost interzise investițiile europene în Iugoslavia și furnizarea tuturor bunurilor și serviciilor legate de agresiunea internă. “Cei 15” au confirmat interzicerea totală a zboruruilor comerciale sau private între UE și Iugoslavia. În fine, statele membre ale UE au interzis exportul către Iugoslavia al bunurilor, serviciilor, echipamentelor și tehnologiilor ce pot ajuta la repararea pagubelor cauzate de loviturile aeriene ale NATO, precum și infrastructurilor și echipamentelor care ar permite guvernului de la Belgrad să-și continue politica de represiune în Kosovo.

Astăzi, într-un cimitir din Belgrad, a fost înmormântat cunoscutul atlet iugoslav Goran Raicevic, fost triplu campion balcanic și câștigător al mai multor ediții ale Maratonului Belgradului. Raicevic fusese înrolat în Armata iugoslavă și a fost împușcat mortal sâmbătă, la 20 de kilometri de Priștina, de un lunetist al UCK.

La 13:20, un sunet familiar ne-a umplut, din nou, urechile: sirenele alarmei aeriene. Ceva mai devreme, alarma sunase deja la Niș (11:12), Cacak (12:55), Kragujevac (13:00), iar la 13:40, a venit rândul Novi Sad-ului. La 14:27, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, un sfert de oră mai târziu, de o a doua. Imediat după aceasta, telefoanele mobile au devenit inutilizabile. M-am grăbit să transmit în țară câteva detalii despre noaptea ce trecuse și dimineața de astăzi, de teamă că vor cădea și rețelele telefonice fixe. Nu s-a întâmplat nimic și, după o vreme, reteaua GSM a fost restabilită. Între timp, Comandamentul Apărării civile anunțase că bubuiturile au fost provocate de avioane ale NATO care au spart bariera sonică la joasă altitudine. Știam că mint, pentru că deja recunoșteam cum sună o asemenea detunătură. Când eram, ca acum, la Media Center, exploziile rachetelor făceau să zdrăngăne geamurile din termopan și vibrația pământului lovit de o rachetă o simțeai în coșul pieptului. Un argument în plus a fost o explozie la Novi Sad, între cele două bubuituri de la Belgrad. De asemenea, la 15:15, Niș-ul a fost atins de două rachete. Spre deosebire de alte atacuri din timpul zilei, alarma de azi a fost lungă, fiind suspendată abia la 17:50.

Între 13:00 și 14:00, NATO a bombardat pozițiile din Kosovo ale Armatei iugoslave, din zona graniței cu Albania. Patru explozii puternice au fost observate în dreptul postului de frontieră de la Morine. Bombardamentele vizau tancurile sârbești ascunse în pădurile din regiunea Zur. De această dată, antiaeriana sârbă a ripostat, încercând să alunge avioanele inamice.

Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit la Vatican cu liderul moderat al albanezilor din Kosovo Ibrahim Rugova, informează AFP. Rugova i-a mulțumit Suveranului Pontif pentru eforturile sale în favoarea păcii și pentru declarația comună pe care a dat-o, împreună cu patriarhul Teoctist, cu ocazia vizitei în România. “Este necesară o fază tranzitorie de 3 ani pentru reconstrucția provinciei, după care oamenilor din Kosovo trebuie să li se acorde șansa de a se pronunța asupra viitorului țării sau să se organizeze o conferință internațională,” a mai afirmat Rugova. Întrebat de împrejurările întâlnirii sale cu Slobodan Milosevic, Rugova a explicat: “Mi-am menținut întotdeauna poziția. I-am rugat pe oamenii aceia să nu lupte împotriva întregii lumi și să accepte să salveze provincia Kosovo, Serbia, întreaga regiune.”

Revenirea lui Ibrahim Rugova în atenția opiniei publice internaționale i-a alarmat pe liderii UCK, aceștia văzându-și amenințată poziția de unici reprezentanți ai albanezilor din Kosovo. Mai ales după ce Jamie Shea a declarat că “este același Rugova dinainte de declanșarea bombardamentelor NATO, care nu a semnat nici un acord cu Milosevic și este în favoarea autonomiei provinciei și a prezenței NATO în Kosovo”. Liderii UCK s-au plâns că există o complicitate orientală și occidentală, care încurajează inițiativa lui Ibrahim Rugova, acesta fiind, în realitate, un emisar al lui Slobodan Milosevic. Bardhyl Mahmuti, care se afla la Paris, a declarat că Rugova nu are nici o misiune și nu reprezintă decât partidul său. UCK se străduia să-și creeze imaginea unei organizații care rezistă cu eroism în fața Armatei iugoslave și furnizează NATO informații despre pozițiile acesteia. Mult mai radicali, liderii UCK doreau independența provinciei Kosovo și continuau să solicite sprijin logistic și militar din partea Occidentului. Iar apariția lui Rugova, un adept al non-violenței, îi încurca foarte tare.

Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să aflu un bilanț al bombardamentelor din această după-amiază. La ora 13:00, două proiectile au lovit un combinat din Novi Pazar, iar alte patru au atins aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La Raska, explozia unei rachete a avariat mai multe case, în timp ce la ora 15:00, 10 proiectile au explodat în două sate de lângă Kraljevo. Zece minute mai târziu, în timpul atacului asupra zonei industriale din Cacak, au fost ucise 4 persoane și rănite alte 12. Un puternic incendiu a mistuit 12 case, iar pe un viaduct de pe șoseaua de centură a orașului, a fost lovit un camion în care se aflau doi bărbați, grav răniți de explozie. La 15:45, au fost auzite mai multe explozii în sudul capitalei Muntenegrului, Podgorica, iar la 18:45, în timpul atacului asupra Priștinei, a fost lovit un pod al autostrăzii spre Podujevo.

În ciuda embargoului impus, luna trecută, de Uniunea Europeană și NATO, două convoaie petroliere sârbești se îndreptau luni pe Dunăre, spre Iugoslavia, a anunțat Vama bulgară. “Autoritățile bulgare au constatat încălcarea embargoului, dar nu au putut să oprească petrolierele, deoarece Convenția de navigație pe Dunăre nu autorizează controlarea vapoarelor aflate în tranzit,” a declarat Valentina Ionova, șeful vămii din portul Vidin, citată de agenția BTA. Convoaiele urmau să intre în apele teritoriale iugoslave în cursul nopții. Un alt convoi sârbesc a trecut joia trecută, aducând petrol încărcat din portul ucrainean Reni.

Seara, am reintrat în normal. Adică, alarma aeriană a sunat la 21:26 și, ceva mai târziu, au început să se audă vuietul avioanelor. O bubuitură puternică ne-a atras privirea spre Pancevo, unde a fost distrusă gara “Aerodrom”. La 23:30, înspre sud, am văzut 3 ciuperci de foc care au luminat cerul, urmate de tirurile furioase ale antiaerienei. Avioanele NATO au lovit combinatul chimic “Prva Isrka” din Baric, de la 30 de kilometri de Belgrad, unde se află cele două rezervoare cu 170 de tone de acid fluorhidric. Din fericire, proiectilele au nimerit clădirile administrative și vechile instalații, iar catastrofa de care vorbeau sârbii nu s-a mai produs. Mai târziu, aveam să aflu că, fără să mai mediatizeze aceasta, rezervoarele au fost golite și acidul transportat în altă parte.

La 22:57, rachetele au lovit încă o dată sediul Poliției din Valjevo. Exploziile au avariat serios clădirile administrative din jur și sediul Ambulanței. La 23:00, două persoane au fost rănite la Smederevo, când proiectilele NATO au căzut pe o stradă dintr-un cartier de locuințe, iar sârbii au anunțat că unul din avioanele inamice a fost atins de antiaeriană. La 23:10, mari pagube materiale au fost provocate în zona industrială a orașului Sombor, unde au fost din nou lovite instalațiile companiei “Naftagaz”. La 23:15, a fost distrus și turnul de televiziune de lângă Subotica, iar 5 minute mai târziu, 4 proiectile au lovit în plin viaductul de lângă Velika Plana, al autostrăzii Belgrad-Niș. Viaductul s-a prăbușit peste calea ferată și a distrus șinele și terasamentul. Alte două raiduri aeriene au avut ca țintă orașul Niș, la 2:55 și 3:55. Proiectilele au lovit zona industrială și încă un viaduct.

UNHCR va lansa marți, o campanie care să-i determine pe refugiații din Kosovo aflați la Kukes, în nordul Albaniei, să părăsească regiunea, unde au sosit, în ultimele zile, alte 8.000 de persoane, relatează AFP. UNHCR și autoritățile albaneze repetă de mai multe săptămâni că refugiații trebuie să părăsească orașul Kukes, situat în apropierea zonelor de luptă și copleșit de afluxul de refugiați. Circa 100.000 de oameni sunt instalați în tabere construite în apropierea și în interiorul orașului, care are mai puțin de 30.000 de locuitori. Și Macedonia trebuie să fie repede degajată de zecile de mii de refugiați din Kosovo, din cauza pericolului izbucnirii unui război civil, a declarat un reprezentant al organizației catolice de caritate Caritas, în ediția de duminică a ziarului “Frankfurter Allgemeine Zeitung“. “Taberele de refugiați au devenit un butoi cu pulbere, relațiile dintre macedoneni și albanezii din Kosovo fiind din ce în ce mai tensionate,” a afirmat Ludwig Grunwald. “Ne apropiem pe zi ce trece de un război civil.”

Între 1:00 și 2:00, mai multe bombe cu fragmentație de tip BLU-97 au fost lansate asupra satului Staro Gradsko, la 20 de kilometri vest de Priștina. Zece case au fost distruse, patru oameni uciși și trei grav răniți. Corespondentul AFP, care a ajuns la fața locului printre primii, povestea că a văzut cadavrele a doi bătrâni, îmbrăcați în pijamale, în timp ce trupul unei fetițe de 6 ani tocmai era scos de sub dărâmături. Fratele mai mic al acesteia, părinții și un vecin – toți în stare gravă – au fost duși de urgență la spitalul din Priștina. La ora 2:00, au fost distruse încă două poduri de cale ferată, la Biljanovac și Josanic, și un pod rutier la Brvenik, în regiunea Kopaonik fiind întrerupte și legăturile telefonice. Între 2:50 și 3:30, a mai fost distrus un pod, în zona satului Zitoradja. Au mai fost bombardate zonele localităților Leskovac, Kosovopolje, Priștina, Sjenica și Lipljan, iar o femeie a fost grav rănită, dupa ce un proiectil care nu a explodat a căzut peste o casă din satul Zvecka, între Obrenovac și Valjevo. La ora 6:00, la Belgrad s-a ridicat alarma aeriană.

Share

target: incognito la RTS, în delegația primarului Belgradului

24 aprilie 1999

La 10:32, ne-a trezit o bubuitură care a zguduit clădirile din jur. Noroc că, avertizați, nu închideam niciodată ferestrele camerei de hotel, care puteau fi sparte de suflul unei explozii apropiate. După bubuitură, am auzit vuietul unui avion care se îndeparta și, 5 minute mai târziu, sirenele alarmei aeriene. Alarma a ținut până la 11:20 și sârbii au pretins, din nou, că un avion inamic a spart bariera sonică la joasă înălțime, provocând bubuitura care ne-a trezit.

O bombă a explodat astăzi, la ora locală 6:00, în apropierea clădirii în care se află consulatul american și cel britanic de la Ekaterinburg (Ural), atentatul provocând pagube materiale, dar nu și victime, relatează agenția Itar-Tass. Explozia a produs un crater cu diametrul de 1 metru și adâncimea de 50 de centimetri și a spart geamurile imobilelor vecine, avariind o mașină.

Am trecut pe la Media Center și am aflat că, azi-noapte, zona industrială a Niș-ului a fost puternic bombardată. La Novi Pazar au fost auzite 20 de explozii, la Bogutovac, lângă Kraljevo, din cauza bombardamentelor, o bucată dintr-un deal a alunecat, acoperind șoseaua spre Raska, iar la Novi Sad, câteva rezervoare de petrol au luat foc, după ce a fost bombardată zona rafinăriei. Azi dimineață, între 9:00 și 10:00, cel puțin 20 de proiectile au fost lansate asupra Priștinei, fiind vizate aeroportul Slatina, releul TV de la Goles și periferia orașului.

Am mai aflat o veste proastă: Eric Vaillant, cameraman al postului francez de televiziune TF1, și Antun Masle, ziarist la săptămânalul croat “Globus“, au fost condamnați la câte 30 de zile de închisoare, de o instanță militară din Muntenegru. Cei doi fuseseră arestați în 20 aprilie. Francezul a fost acuzat că a vrut să filmeze în satul Kaludjerski Laz, unde, în 18 aprilie, militarii sârbi au deschis focul asupra unor membri UCK ascunși într-o coloană de refugiați albanezi. La rândul său, Masle a fost acuzat că a intrat în Iugoslavia fără viză.

Autoritățile de la București vor respecta embargoul petrolier impus de Alianța Nord-Atlantică împotriva Iugoslaviei, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe Andrei Pleșu, citat de Radio România Actualități. “Obligația României este de a se alinia la efortul tactic și strategic al aliaților, ale căror acțiuni vizează limitarea conflictului în Kosovo, chiar dacă respectarea embargoului va fi costisitoare.”

Șeful diplomației ruse Igor Ivanov a anunțat că Moscova va continua să furnizeze produse petroliere Belgradului și a minimalizat importanța embargoului impus de NATO, relatează AFP. “Nu trebuie să intreprindem nimic care să contribuie la pricinuirea de suferințe poporului iugoslav,” a declarat Ivanov. “Deciziile NATO reprezintă o obligație numai pentru cele 19 state membre, dar conform dreptului internațional, nimeni nu poate impune asemenea sancțiuni fără consimțământul Consiliului de Securitate al ONU.”

La 12:00, am intrat în direct la Știrile ProTV, după care m-am grăbit să ajung la sediul televiziunii, unde se anunțase o mare manifestație. Ministrul Goran Matic declarase ca bombardarea sediului RTS a făcut 16 morți, 18 răniți și 20 de dispăruți. Am ajuns în dreptul bisericii Sf.Mark, odată cu mii de belgrădeni, cu flori și lumânări în mâini. În fruntea lor era o mică delegație oficială, care îi însoțea pe primarul Belgradului și pe celebrul rock-star Bora Djordjevic de la Riblja Corba. Am avut un moment de inspirație și i-am spus lui Mile Cărpenișan să nu scoată un cuvânt. Cu niste fețe grave, ne-am strecurat în delegația oficială și am reușit să trecem neobservați de cordoanele de polițiști care îi opreau pe ceilalți oameni pe colina din spatele televiziunii.

Am ajuns chiar lângă corpul de clădire care fusese lovit de rachete. Aici, muncitorii continuau să scormonească în mormanul de dărâmături, căutând corpurile celor 20 de persoane despre soarta cărora nu se știa nimic. A doua zi, fotografia primarului, lângă care stăteam noi doi, a apărut în toate ziarele. Am aprins o lumânare și am privit, împietriți, lacrimile de pe fețele mamei unuia dintre cei uciși de rachete. Delegația a intrat să viziteze restul clădirii, însă noi am fost descoperiți, din păcate, de bodyguarzii primarului, chiar în momentul în care intram pe ușă, și am fost rapid îndepărtați de doi polițiști, vizibil iritați că reușisem să-i păcălim.

Despre cei dispăruți între zidurile dărâmate ale clădirii televiziunii au apărut legende. Zvonko Mahilovski, unul dintre cei mai vechi comentatori sportivi ai RTS, a afirmat că mai mulți colegi aflați sub dărâmături au reușit să comunice cu cei de acasă, cu ajutorul telefoanelor celulare. Că era mai mult un zvon, mi-am dat seama repede, deoarece Mahilovski nu știa câți sunt și nici cum îi cheamă, ceea ce mi se parea absurd, având în vedere că erau colegi. Timpul avea să-mi dea dreptate. Fără să-i condamn, am rămas impresionat de profesionalismul cu care propaganda iugoslavă a speculat bombardarea televiziunii. Timp de aproape o săptămână, în fiecare zi, se anunța că a mai fost descoperit un cadavru sub dărâmături. Mi s-a părut ciudat că, inițial, nu anunțaseră numele celor morți. În schimb, de fiecare dată când mai “găseau” un cadavru, spuneau imediat cum îl cheamă pe mort. Mai târziu, am avut curiozitatea să socotesc câți au fost găsiți și am constatat că numărul final al morților de la RTS rămăsese același cu cel anunțat aseară de Goran Matic: 16.

Blocada maritimă care va fi instituită de NATO pentru a împiedica aprovizionarea Iugoslaviei cu petrol se va aplica și navelor rusești, a anunțat, într-o emisiune a postului de televiziune ABC, secretarul general al NATO Javier Solana. Marina militară germană este gata să ia parte la o eventuala blocadă maritimă a Iugoslaviei, în cazul în care se va decide întărirea sancțiunilor economice împotriva acestei țări, a declarat adjunctul inspectorului general al Armatei germane, amiralul Hans Frank, citat de AFP.

Astăzi la prânz, 5 copii au fost uciși și alți 6 răniți (dintre care 2 grav) de explozia unei bombe cu fragmentație cu efect brizant în satul Doganovci din Kosovo. Copiii se jucau într-o livadă de lângă sat, în momentul în care în apropiere a fost lansată o astfel de bombă, despre care sârbii spun că este interzisă prin convențiile internaționale. Aveau vârste între 3 și 15 ani și făceau parte dintr-o familie de etnici albanezi.

După amiază, de la 17:00 la 18:26, în Belgrad a fost din nou alarmă aeriană. Nu s-a întâmplat nimic, însă a fost bombardat orașul Vranje. Sârbii au anunțat că ar fi doborât, la ora 15:00, unul dintre avioanele care bombardau Priștina. Aparatul ar fi căzut lângă Orlane, la 15 kilometri nord-vest de oraș, după care atacul NATO, care începuse la ora 9:00 și în timpul căruia avioanele au lansat peste 50 de proiectile asupra regiunii, a încetat brusc. Ceva mai târziu, sârbii au spus că ar mai fi doborât încă 4 avioane inamice. Unul ar fi căzut lângă satul Lipljan, iar altul, de tip Thunderbolt, lângă Lipovica, la sud-vest de Priștina. Celelalte două ar fi fost doborâte în zona localității Leskovac. Inițial, despre unul dintre ele se credea că a fost de tip F-16, apoi sârbii au realizat că este un F-14 Tomcat cu dublă comandă. Poterele organizate pe urmele lor l-au capturat pe unul dintre piloți în pădurea Predejane, iar celălalt era căutat în continuare.

Bill Clinton a uitat, astăzi, valiza care conține butonul nuclear în clădirea în care se desfășura summit-ul NATO, pentru că era foarte grăbit să ajungă la Casa Albă, a recunoscut purtătorul de cuvant Joe Lockhart, citat de AFP. Convoiul prezidențial a plecat în grabă, fără a-l mai aștepta pe cel care avea în grijă celebra valiză. Acesta a fost nevoit să parcurgă pe jos cei 400 de metri dintre Clădirea Ronald Reagan, unde se desfășoară summit-ul NATO, și Casa Albă. “Pot spune, în cunoștință de cauză, că astfel de lucruri se mai pot întâmpla,” a comentat, în glumă, Joe Lockhart, care a pierdut, el însuși, în 1998, avionul prezidențial care pleca din Irlanda de Nord spre Moscova.

La ora 20:40, alarma aeriană suna din nou. Prima parte a nopții a fost liniștită, poate pentru că norii acopereau cerul. NATO s-a mulțumit să bombardeze combinatul “Milan Blagojevic” de la Lucani, cartierele din estul Niș-ului și – în trei raiduri – stațiunea Gucevo de lângă Loznica. La Niș, sârbii au spus că bombele au avariat mai multe obiective civile, cum ar fi Casa Studenților, clădirea unei facultăți și autogara.

În zona Koșare, la frontiera cu Albania, continuau luptele dintre UCK și Armata iugoslavă. Sârbii au respins un atac al gherilelor albaneze, rănind câteva zeci de luptători UCK și luând mai mulți prizonieri, și au afirmat că aceștia erau însoțiți de doi ofițeri ai Armatei albaneze. La rândul lor, reprezentanții UCK pretindeau că ar fi ucis în lupte 39 de soldați sârbi, însă au recunoscut că situația din Kosovo face imposibilă comunicarea cu luptătorii aflați în linia întâi.

RTS a continuat să-și transmită emisiunile din sediul postului privat de televiziune Studio B. La ora 2:50, însă, programele televiziunii naționale au dispărut din nou de pe ecrane. Puțin mai devreme, auzisem o bubuitură. NATO lovise, în cartierul Avala, centrala electrică de lângă restaurantul “Panorama”. Aceasta alimenta releul principal al RTS, care asigura retransmisia programelor sale în restul țării. RTS și-a reluat emisia abia după 12 ore, când a emis buletine de știri pe frecvența altui post de televiziune, “Palma“.

Proprietarul Palmei era Miodrag “Miki” Vujovic, un individ cu barbă care adora să apară pe post. Ore întregi, te exaspera cu monologurile lui. Seara, de câte ori treceam pe frecvența Palmei, îl vedeam tolănit într-un fotoliu, din care tuna și fulgera împotriva Alianței Nord-Atlantice. Cred că până și cameramanul care îl filma adormise, fiindcă nimeni nu se ostenea să mai schimbe cadrul. Însă când am observat că RTS își emitea știrile din studiourile Palmei, am avut o strângere de inimă. Sediul acestei televiziuni era în holul unei biblioteci, de la parterul unei cladiri aflate la nici 100 de metri de hotelul nostru. E drept că era puțin probabil ca NATO să bombardeze Palma, pentru că orice lovitură directă asupra acesteia ar fi provocat o tragedie, deoarece clădirea era lipită de alte imobile, în care se aflau locuințe. Dar dacă…

Ministrul Afacerilor Externe Janos Martonyi a afirmat hotărârea Ungariei de a autoriza NATO să utilizeze trei dintre bazele sale aeriene pentru a lansa raiduri împotriva Iugoslaviei, informeaza AFP. Și Slovenia a autorizat Alianța Nord-Atlantică să utilizeze spațiul ei aerian în campania militară împotriva Iugoslaviei, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “În măsura în care ne este permis să pătrundem în spațiul aerian iugoslav din mai multe puncte, va fi mult mai dificil pentru sistemul de apărare anti-aerian iugoslav să prevadă când și de unde venim,” a explicat Shea.

Share

target: tragedia de la aleksinac

6 aprilie 1999

Am dormit până la 10:00 și am plecat, repede, în oraș, să aflăm amănunte despre bombardamentele de azi-noapte. Veștile au început să curgă în avalanșă. O bună parte din locuitorii suburbiei Zemun nu avea, nici astăzi, apă la robinete. La Jagodina nu se mai văd programele RTS și nu mai funcționează telefoanele mobile. La Novi Sad, pilotul avionului care s-a prăbușit la Petrovaradin se parașutase lângă fabrica “Pobeda“, însă nu se preciza dacă a fost capturat. La Aleksinac sunt 7 morți și 28 de răniți, iar strada Dusan Trivunac nu mai există. La 11:23, alarma suna din nou la Kragujevac. Apoi, la 12:05, la Kraljevo. Primele bombe cădeau la Vranje, câțiva medici fiind răniți de cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor. Au reînceput bombardamentele și în Kosovo. La 10:35, în regiunea Prizren-ului a fost bombardat un pod. La 11:10, o bombă a explodat la Priștina și alta la Pec. La Belgrad, la concertul din Trg Republike, au cântat Bebi Dol, Kristali și Bajaga, o formație celebră prin anii ’80.

Viorel Coifan, președintele Consiliului Județean Timiș, a ajuns astăzi la Novi Sad, pentru a afla cum pot fi ajutați locuitorii orașului. Foarte impresionat de ce a văzut, a povestit jurnaliștilor că, de câte ori venea aici, obișnuia să bea o cafea într-un mic local din cetatea de pe dealul Petrovaradin, admirând priveliștea. Acum, când din podul peste Dunăre nu mai exista decât câteva fiare ruginite, a rămas doar cu amintirile.

Potrivit AFP, Cehia și Slovacia au autorizat astăzi, la cererea aliaților, trecerea prin spațiul aerian a avioanelor NATO înarmate, în cadrul operațiunilor din Iugoslavia. Deoarece condițiile meteo sunt favorabile, iar port-avionul “Theodore Roosevelt a ajuns în Marea Adriatică, generalul Xavier Delcourt, șeful operațiunilor din Statul Major al Armatei franceze, a anunțat că, în zilele și nopțile următoare, asupra Iugoslaviei vor avea loc atacuri masive, cele mai importante ale campaniei de până acum. “Capacitatile aeriene ale sârbilor nu mai există,” a declarat generalul francez. “Ultimele 5 avioane MiG-29 sunt în imposibilitatea de a decola, iar capacitățile de comandă și control ale Armatei Iugoslave au fost serios deteriorate.” Afirmațiile sale au fost, însă, ridiculizate de o plângere a ministrului ungar al Apărării Janos Szabo, care a declarat că duminică, două avioane MiG-29 ale sârbilor au pătruns în spațiul aerian al Ungariei, în timp ce erau urmărite de două avioane ale NATO.

Vuk Draskovic a cerut astăzi închiderea granițelor cu Macedonia, Albania și Muntenegru și luarea tuturor măsurilor necesare pentru a-i convinge pe locuitorii din Kosovo să se întoarcă acasă. Mai târziu, posturile de radio au difuzat un comunicat al autorităților de la Belgrad, prin care îi propuneau liderului albanez Ibrahim Rugova să elaboreze, în comun, un “acord provizoriu care va duce la o autonomie substanțială a provinciei Kosovo, în cadrul Serbiei și Iugoslaviei”. Guvernul federal îi mai propunea lui Rugova elaborarea unui program comun privind reîntoarcerea refugiaților, sub supravegherea UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale.

În Kosovo, sârbii au anunțat încetarea unilaterală a operațiunilor Poliției împotriva gherilelor UCK, până după sărbătorile de Paști, în speranța că gestul lor va fi înțeles de oficialii NATO. Zâmbind malițios, când i-am spus această veste, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a comentat: “Păi, cum să nu încetăm operațiunile împotriva lor, din moment ce nu mai există UCK în Kosovo. I-au terminat pe toți și acum anunță că fac o pauză.”

Un convoi de blindate sârbe a fost atacat astăzi, în provincia Kosovo, de avioane ale NATO, pentru prima dată de la începutul bombardamentelor și a suferit pierderi importante, a declarat la Bruxelles un diplomat al Alianței, citat de AFP. Atacul a fost lansat cu avioane britanice Harrier si franceze Super-Etendard și a fost considerat parțial reușit de reprezentanții NATO.

Astăzi, la Belgrad a sosit Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat din Rusia. Acesta a început discuțiile cu oficialii sârbi, desigur, “pentru găsirea unei soluționari pașnice a crizei din Kosovo”. Urmate de aceleași accese de indignare împotriva barbariei Occidentului și de aceleași promisiuni de ajutor. Oamenilor nici măcar nu le mai pasă de atitudinea rușilor și sunt convinși că vor fi lăsați singuri. În cel mai fericit caz. Spuneau că ajutorul cel mai mare pe care îl așteaptă de la Rusia era să nu treacă… de partea NATO.

Conform corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne a anunțat că astăzi, însoțit de fiica sa și de directorul unei firme de armament, ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a traversat teritoriul Bulgariei, în drum spre Atena. Pentru că nu își anunțase, în prealabil, sosirea, Bulatovic a fost nevoit să aștepte mai multe ore la punctul de frontiera Kalotina, după care a fost escortat de mașini ale Poliției bulgare până la aeroportul din Sofia.

Președintele Serbiei Milan Milutinovic a vizitat orașul Aleksinac și, cu această ocazie, mai multi jurnaliști au reușit să îl însoțească și să poată filma efectele bombardamentelor de azi-noapte. “Ce să lovească la noi?” întrebau, disperați, oamenii. Aleksinac este un oraș minier, cu 25.000 de locuitori, liniștit și așezat, unde nu există nici un fel de instalații militare. Locuitorii au auzit avioanele, însă nu s-au neliniștit, pentru că bănuiau că se îndreaptă spre Niș. Când au început să cadă bombele, fugeau, disperați, în toate direcțiile. Zeci de explozii au ridicat un nor de praf în jurul lor, în timp ce schije și bucăți de beton zburau în toate părțile. Pe strada Dusan Trivunac, nici o casă nu mai rămăsese întreagă. A doua zi, bărbații și-au trimis nevestele și copiii la rude și nu i-au lăsat să vadă că din casele lor nu a mai rămas nimic. Oamenii plângeau și spuneau că nici măcar adăposturi antiaeriene nu aveau la Aleksinac și nu știau unde să se ascundă. Din stradă, puteai privi în apartamentele unor blocuri, ale căror fațade nu mai existau. Între dărâmăturile din oraș au fost găsite 12 cadavre.

Aveam, totuși, un sentiment ciudat despre Aleksinac. Ceva nu era în regulă în întreaga poveste. Având în vedere nivelul distrugerilor și ora la care a început atacul, seara, când majoritatea oamenilor stăteau acasă, erau – Doamne, iartă-mă! – prea puțini morți. Era imposibil. Fără să am suficiente date pentru a susține această variantă, voi rămâne, întotdeauna, convins că – în realitate – orașul a fost evacuat și folosit de Armata Iugoslavă pentru a-și ascunde trupele și tehnica militară. Probabil că stratagema a fost descoperită cu ajutorul sateliților-spion și s-a ordonat bombardarea orașului. Sârbii au apucat să-și retragă efectivele, iar victimele au fost dintre cei care au refuzat să plece de acasă. A doua zi, locuitorilor li s-a permis să se întoarcă și este ușor de înțeles disperarea lor, când și-au văzut locuințele făcute una cu pământul.

“Raidurile aliaților asupra localității Aleksinac vizau o cazarmă a Brigăzii 203 Artilerie a Armatei Iugoslave,” a precizat un responsabil al NATO, citat de AFP. “Există posibilitatea ca o armă să fi funcționat prost sau să se defecteze și să provoace rezultate nedorite,” a declarat acesta, după ce RTS a prezentat imagini ale dezastrului de la Aleksinac. “NATO a făcut totul pentru a evita victimele civile,” s-a justificat ministrul britanic al Apărării George Robertson, admițând – totuși – că “acest tip de tragedie ar fi putut să se produca”. La rândul său, comandorul britanic David Wilby a afirmat că deține probe despre pagube produse la 600 de metri de ținta vizată.

Astăzi, m-au epuizat cu corespondențele. Am intrat în direct prin telefon în toate jurnalele de știri. Toți mă întrebau despre Aleksinac și așteptau, măcinați de îndoială, explicațiile reprezentanților Alianței Nord-Atlantice, care tăceau chitic. Era destul de ciudat pentru mine că oamenilor care mă cunoșteau nu le venea să creadă că occidentalii, cu tehnica lor extraordinară, ar fi putut bombarda din greșeală un oraș plin de civili.

Și, din nou, a venit seara și, odată cu ea, alarma aeriană: la 20:10. La cină, Nelu ne-a dezvăluit că 128 de avioane au decolat pentru raidul din această noapte. Avea un prieten radioamator, care îl anunța când avioanele NATO se apropiau de Belgrad. Era foarte simplu, pentru că radioamatorii comunicau toată noaptea și se afla ușor când avioanele inamice treceau pe deasupra vreunei localități, într-o direcție sau alta. Adesea, am reușit să aflăm rapid de la ei informații foarte exacte și importante despre localități în care nu am fi avut cum să ajungem.

În hotelul “Toplice, în afara turiștilor, la ultimul etaj locuiau mai multe persoane, majoritatea refugiați din Bosnia sau studenți cărora statul iugoslav le finanța, integral sau parțial, cazarea. Printre ei, era o studentă blondă – foarte draguță, de altfel, deși avea fundul cam mare, după gustul meu. Fata se cam temea să stea în cameră și, după ce suna alarma, rămânea ore întregi în holul hotelului, stând de vorbă cu mine și cu Mile sau cu alți cunoscuți. Am încercat să-i facem avansuri dar, văzând că nu reacționează pozitiv, am rămas doar amici.

Tot în hol coborau, la fiecare alarmă, o bătrână și fiul ei, refugiați din Bosnia. Cei doi locuiseră, inițial, în Croația, de unde au fugit când a izbucnit războiul acolo. S-au stabilit în Bosnia, dar au trebuit să-și părăsească, pentru a doua oară, casa. De această dată, au mai avut timp să-și ia cu ei doar câteva lucruri. Și au nimerit, tot fugind din calea a două războaie, în cel de-al treilea. Bătrâna era vădit marcată. Seară de seară, stătea pe fotoliile din holul hotelului, privind speriată în jur. Uneori plângea, alteori se legăna, mecanic, precum copiii din orfelinate. Fiul ei nu mai știa ce să facă să o calmeze și îi era tare jenă de comportamentul mamei sale. Deveniseră o prezență atât de familiară tuturor, încât părea că fac parte din mobilierul hotelului. Uneori, când nu mă puteau observa, stăteam minute întregi și îi urmăream. Din când în când, băiatul pleca și îi aducea câte-o ciocolată sau o banană, pe care bătrâna le molfăia, absentă, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraz. Vorbeau încet și nu puteam auzi ce spun, însă, după felul cum o mângâia, era evident că tânărul încerca să o liniștească. De câte ori treceam pe lângă ei, el ne zâmbea trist. Într-o bună zi nu i-am mai văzut. Nelu ne-a spus că bătrâna nu mai rezistase și au hotărât să se întoarcă acasă, în Bosnia, indiferent de riscuri.

Nici nu a sunat bine alarma aeriană, că au început să se audă bubuituri dinspre colina Avala. Am numărat vreo 7, după care ne-am plictisit. De pe acoperiș se vedea același peisaj. Vreo două “stele” mai strălucitoare, care se mutau repede pe cer, apoi lupte aeriene. Vedeam dungile argintii ale trasoarelor și strălucirile portocalii ale momentelor în care avioanele NATO lansau rachetele. După câteva secunde, cerul se lumina de la exploziile ale căror bubuituri zguduiau pământul. Dinspre dealul Kalemegdan se auzeau urlete lugubre, răgete și scheunături stridente. Erau animalele de la gradina zoologica a Belgradului. Ziua și noaptea, paznicii se plimbau printre țarcuri și cuști, purtând în spate puști încărcate. Primiseră ordin ca, în cazul în care vreo rachetă ar fi lovit parcul, să împuște toate fiarele, ca să nu scape, turbate de spaimă, pe străzi. Ziua, gradina zoologică era plină de copii, care se bucurau când vedeau sălbăticiunile nelinistite, însă printre ei treceau paznicii, cu fețele împietrite și armele în spinare.

De pe acoperiș, am văzut exploziile de la Novi Sad, unde antiaeriana trăgea puternic. Au urmat bubuituri la Pancevo și Smederevo și din nou dinspre Avala. În acest timp, pe podul peste Dunăre către Pancevo, câteva zeci de persoane formaseră un lanț uman, ca să-l protejeze de bombe și scandau “Serbia! Serbia!”

Iuresul a început devreme și în alte colțuri ale țării. M-am apucat să fac bilanțul. La 20:45, au venit din nou să bombardeze combinatul chimic “Milan Blagojev” de la Lucani. Cele 11 proiectile lansate de avioane au făcut mari pagube și au lăsat localitatea fără curent și linii telefonice. Între 22:45 și 23:10, zona dintre aeroporturile belgrădene Batajnica și Surcin a fost atinsă de bombe. La 23:00, țintele lovite au fost fabrica “Sloboda” din Cacak și centrul orașului Kraljevo. Priștina n-a scăpat, fiind incendiat un rezervor pentru derivați ai petrolului de lângă oraș si bombardat aeroportul Slatina. Între Novi Sad și Belgrad, ținta bombardamentelor a fost o cazarmă dintre Sremska Mitrovica și Ruma. Un sfert de oră mai târziu, a venit rândul capitalei Muntenegrului, Podgorica. Patru explozii puternice s-au auzit dinspre aeroportul Golubovac. Un incendiu violent, care putea fi văzut din Podgorica, a izbucnit la un poligon de tir, aflat la circa 10 kilometri de oraș. Antiaeriana a ripostat puternic și s-a anunțat că un avion inamic s-ar fi prăbușit la 5 kilometri spre nord. La jumatăte de oră după miezul nopții, în al doilea raid asupra Podgoricei, a fost atins combinatul de producere a aluminiului din cartierul periferic Zabjela, iar una din bombe a căzut la mică distanță de Centrul seismologic republican.

Surse al Poliției sârbe, citate de corespondentul AFP, care a văzut 3 cadavre scoase de sub dărâmături, au anunțat că raidurile aeriene asupra Priștinei s-au soldat cu moartea a cel puțin 10 persoane. Bombardamentele au distrus clădirea poștei, a Oficiului de securitate socială și blocuri de locuințe din centru. Au mai fost avariate grav sediile Guvernatorului sârb, al primăriei și al unei filiale a Băncii Naționale. Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a precizat că, în ultima săptămână, peste 50 de sate ale albanezilor au fost incendiate de sârbi și că există “indicii precise și concordante” care arată existența în Kosovo a cel puțin 3 gropi comune.

La 2:45, am văzut din nou antiaeriana Novi Sad-ului în acțiune. Apăra cu îndârjire ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Două puternice deflagrații au luminat cerul și a început din nou să ardă rafinăria de lângă cartierul Shanghai. Cu greu, incendiul a fost localizat de pompieri. Bombardamentul a făcut 4 răniți și a avariat un cămin pentru handicapați.

La 3:00, instalațiile companiei “Naftagaz“, situate la 10 kilometri de orașul Sombor, între două sate, au fost bombardate. La 3:15, o ploaie de bombe a fost lansată în zona mănăstirii Gracanica de lângă Priștina, mai multe persoane fiind rănite, iar 10 – ucise. Desi au acuzat adesea NATO că distruge intenționat mănăstirea, aflată în patrimoniul cultural universal, sârbii nu s-au dat nici o clipă în lături să-și ascundă trupele în apropiere. La 4:40, au fost anunțate explozii la Niș, iar la 5:00, când voiam să ne culcăm, mai multe bubuituri dinspre aeroportul Batajnica ne-au făcut să alergăm din nou pe acoperiș.

La Niș au fost două raiduri. În timpul primului, s-au auzit 10 explozii în zona industrială din nord-vestul orașului. La 5:40, în timpul celui de-al doilea atac, au fost lansate peste 23 de proiectile, lovind atât obiective militare, cât și civile. Au fost avariate, printre altele, clădirile unei școli tehnice, a unei facultăți, a intreprinderii “Elektrotehna” și autogara. Partea de nord-vest a orașului a rămas fără curent electric. În zori, 5 proiectile au lovit orasul Leskovac și alte 3 instalații petroliere din satul Veliko Gabrovnice, din apropiere.

A fost un adevărat tur de forță să sintetizez la timp acest bilanț și să-l turui, pe nerăsuflate, în corespondența mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. La 7:29, fără să știu dacă visez sau nu, am auzit sirena de încetare a alarmei aeriene. Mi-am pus perna în cap și am decis să mai dorm vreo două ore.

Share