16 iunie 1999
Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.
Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?
Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.
“Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.
Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”
Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.
Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.
Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”
Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”
Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”
Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.
Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.
Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”
Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.
Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?
Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.
Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.
Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.
La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.
Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.
Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.
Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.
Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.
Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”
Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”
Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.
Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”
În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.
În confuzia generală, militarii KFOR arestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.
Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.
În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.
La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.
Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-a federația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.
Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.
După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”
Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.
Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.
Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”
Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.
Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.
Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și România au scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.
Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.
Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.
Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.
Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.
Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.