16 iunie 1999
Toate ziarele de astazi publicau listele ofiterilor avansati in grad cu ocazia Zilei Armatei, precum si ale celor peste 3.000 de sarbi (militari sau civili) decorati pentru felul in care si-au aparat tara. “Politika” specifica si ca 90 % dintre cei decorati erau simpli soldati. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul presedintelui Slobodan Milosevic catre ostasi, in care acesta repeta: “Ati dovedit ca avem o armata invincibila !” La toate monumentele inchinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atasatii militari straini aflati la Belgrad, care l-au felicitat.
Intr-o alta ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofiterii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat inca o data pentru bravura si eroismul de care au dat dovada in timpul acestui razboi. Generalul Ojdanic i-a multumit presedintelui iugoslav, in numele militarilor, pentru ca a fost, in fiecare clipa, alaturi de comandantii armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, in acest timp, NATO confirma ca toate unitatile de Aviatie si Artilerie antiaeriana iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson isi arata marinimia, acordand inca 24 de ore, pana la miezul noptii de astazi, pentru finalizarea retragerii totale a fortelor sarbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sarbii si-au justificat intarzierea prin dificultatile create de coloanele de refugiati care plecau din Kosovo si stanjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sarbilor, n-am putut sa nu retin si sa nu repet, in transmisia pe care aveam sa o fac pentru Stirile de la 19:30, expresia unui batran care auzise la televizor ca Milosevic ii decoreaza pe toti cei 462 de militari morti in acest razboi. Omul se intreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decoratii – pentru ca la aceasta cifra spuneau oamenii ca s-ar ridica numarul celor morti pe front – ca sa iasa in total 462 ?
Incet-incet, ziarele risipeau si sperantele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstructia tarii. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Bancii Mondiale, care explica foarte clar ca doar tarile membre ale institutiilor financiare internationale pot primi credite pentru reconstructie. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea ca, si dupa embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, insa sarbii nu au vazut vreun ban. “Nu trebuie sa uitam,” a adaugat expertul, “ca Iugoslavia a rupt relatiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franta si Germania, adica cu 4 din cele 5 tari care au putere de decizie in toate institutiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atragea atentia ca sarbii nu trebuie sa astepte imaginare ajutoare din strainatate. Desi se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob si alimenta ura oamenilor fata de Occident.
“Blic” anunta ca Guvernul federal va mentine controlul preturilor pana la sfarsitul anului. Cateva pagini mai incolo, puteai afla ca transportul in comun in Belgrad a ajuns in pragul colapsului. Din lipsa de carburanti, incepand de astazi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, intre 6:00 si 8:00 si intre 18:00 si 22:00. Tramvaiele si troleibuzele veneau tot mai rar si nu se intrevedeau perspective de imbunatatire a frecventei. Directorul companiei de transport in comun, subordonata primariei (condusa de Opozitie, adica de SPO), dadea vina pentru situatie pe Guvernul Serbiei, care nu ii aloca nici jumatate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului sa-i permita sa cumpere carburanti de pe piata libera, la pretul pietei, si nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe langa acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritatile s-au vazut nevoite sa renunte la sistemul care permitea tarife diferentiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.
Tot din ziare am aflat si despre decizia UEFA de a nu permite participarea in cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana si semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat sa comenteze hotararea forului european, precizand doar ca nu mai detine nici o functie la Obilic. In “Vecernje Novosti“, sotial lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat ca nu a primit inca nici o explicatie oficiala de la UEFA. “Am fost si vom ramane un club sarbesc si trebuie sa patimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din pacate, politica si-a bagat din nou ghearele murdare in sport, iar noi nu putem lupta impotriva ei.”
Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstructia in Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitatile Uniunii, a apreciat presedintele Comisiei Europene Romano Prodi, intr-un interviu acordat saptamanalului german “Die Zeit“. In opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui sa-si dovedeasca potentele si “sa demonstreze ca este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung in aceasta regiune”. In alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat ca trebuie sa fie foarte clar ca UE nu este si nu poate fi o simpla “zona de liber schimb“, ci o instanta politica, ce se ocupa de problemele spinoase de ordin politic si de securitate pe continent.
Inainte de a pleca de la hotel, am rasfoit cotidianul “Borba“, in care Zivorad Djordjevic acuza Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe ca a trecut in tabara dusmanilor poporului si acorda tot mai putina atentie credintei stramosesti si religiei, lansandu-se in politica. Reactia se datora comunicatului Sfantului Sinod, in care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, cand am ajuns la Media Center, a trebuit sa ma concentrez asupra vietii politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al presedintelui sarb Milan Milutinovic o agitase din nou.
Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Intr-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul sau il controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic ii impiedica pe radicali sa paraseasca guvernul ca foarte periculos. “Masura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis parasirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Si mai periculos este faptul ca ea demonstreaza ca regimul de la Belgrad merge pe acelasi drum ca pana acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursa de inspiratie.”
Stevan Lilic, vicepresedintele partidului Centrul Democratic, a atras atentia ca decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea iesirii sau intrarii unor membri din guvern este de competenta Parlamentului. Profitand ca isi poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat si asupra starii de razboi, inca mentinuta in Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnata, nu mai exista nici un motiv legal sau politic al mentinerii starii de razboi,” a spus el. “Mai mult, mentinerea ei ar putea genera o noua criza in tara.”
Liderul formatiunii Noua Democratie, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisa in care ii atragea atentia asupra ilegalitatii decretului sau, care nu a fost supus aprobarii Parlamentului. “Conform declaratiei presedintelui Slobodan Milosevic si a reportajelor transmise de televiziunea nationala, am aflat despre marea victorie pe care am obtinut-o impotriva NATO, despre incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si despre inceperea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, insa, nu ne-a explicat la ce mai slujeste starea de razboi in aceste zile de pace.” Dupa care, acuzand campania orchestrata de oamenii lui Milosevic impotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi vazut la televizor si ale carui declaratii nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adaugat: “Acum, cand pe acelasi om il obligati sa ramana in guvern, va intreb: cand ati fost sincer ?”
Alianta Civica a explicat intr-un comunicat ca “decretul lui Milutinovic arata ca SPS si JUL au pus piciorul in prag si nu ii permit SRS sa se retraga din guvern prin metode de politicianism ieftin. Fosta mana dreapta a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate sa fuga acum de raspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat impreuna.” La fel de duri erau si liderii partidului Alternativa Democratica, aratand ca povestea retragerii SRS din guvern este o targuiala de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica paguboasa a lui Slobodan Milosevic si a SPS,” declarau acestia. “Coloanele de refugiati sarbi care vin acum din Kosovo sunt o dovada a rezultatului asa-zisei politici nationale aducatoare de pace a celor care au fost, pana acum, impreuna la putere.” Interesant ca, in ciuda tuturor acestor reactii, care aveau sa fie preluate doar de cateva ziare si posturi de radio si televiziune independente, liderii radicali nu au scos, pana acum, nici un cuvant.
Conflictul armat din Kosovo a facut victime in primul rand printre civilii de origine albaneza, dar si printre sarbii care traiau in aceasta provincie, precum si printre aparatorii drepturilor omului din Serbia, afirma, in raportul sau anual, organizatia Amnesty International, citata de AFP. La inceputul lunii mai, 800.000 de persoane fugisera din Kosovo, ducandu-se in special in Macedonia si in Albania, in timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele, dar nu au iesit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzarile au fost insotite de crime, violuri, batai si arestari arbitrare comise de Politia sarba, Armata iugoslava sau de trupele paramilitare,” noteaza Amnesty. UCK este, de asemenea, considerata responsabila de comiterea unor executii arbitrare, a unor rapiri si luari de ostatici, chiar daca la o scara mai mica. “Din 1996, UCK a atacat Politia sarba, dar si pe civilii banuiti ca ar fi ramas “loiali” fata de autoritatile sarbe,” afirma Amnesty, care imputa, de asemenea, UCK-ului deplasarile fortate, detentia si comportamentul dur fata de “persoanele neimplicate in lupta din comunitatile sarba, muntenegreana, albaneza si rroma.” Pe de alta parte, Amnesty solicita explicatii din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.
Ramanand in plan politic, mi-au sarit in ochi afirmatiile fostei lidere a Aliantei Civice si a Opozitiei sarbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” ca in Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “In vederea viitoarelor schimbari, este nevoie ca scena politica din Serbia sa se purifice,” a spus ea. “Toate partidele politice ar trebui sa formeze o coalitie, pentru a oferi oamenilor o alternativa puternica si credibila.” Ideea unificarii Opozitiei era imbratisata si de Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele Partidului Democrat. “Trebuie sa semnam un document prin care toate fortele politice care, in conditii normale, ar merge pe drumul lor, sa se uneasca,” a cerut Vuksanovic. “Uniti, putem cere reprezentantilor puterii sa se aseze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul ca nu face nimic pentru a-i ajuta pe sarbii care se refugiaza din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiati sunt nevoiti sa se descurce cum pot,” a povestit el. “In acest timp, presedintele Slobodan Milosevic inventeaza povesti mincinoase despre reconstructia tarii, pentru a distrage atentia oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a facut apel la comunitatea interna si internationala, pentru un ajutor de urgenta destinat refugiatilor din Kosovo.
Situatia cea mai dificila era la Kraljevo, unde ajunsesera deja 20.000 de refugiati, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzina sa poata pleca mai departe. Adevarul era ca nou-infiintatul Comisariat pentru refugiatii din Kosovo facuse rost, cu mare greutate, de o alocatie zilnica de 1.000 de litri de carburanti, din care, la punctele de trecere de langa Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiati primea cate 20 de litri. De unde mai mult, cand nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsa de combustibil ?
Fara posibilitati de a-i ajuta, autoritatilor iugoslave nu le-au ramas decat sa-i roage pe sarbi sa ramana la casele lor din Kosovo, “pe pamantul strabun”, dupa cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Pristinei. In apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea acelasi lucru: “Nu va lasati indusi in eroare de provocarile unor nesabuiti, care profita de situatie si seamana confuzie, indemnandu-va sa parasiti pamantul pe care traim de veacuri. Fortele internationale de mentinere a pacii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de nationalitate.” Alaturandu-se acestor apeluri, Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sarbe, i-a rugat pe sarbi sa ramana in Kosovo. Intr-o declaratie prezentata de toate posturile de televiziune, el a anuntat ca, in scurta vreme, se va duce sa locuiasca la sediul Patriarhiei din Pec, dand un exemplu tuturor si a spus ca doar sanatatea sa subreda l-a impiedicat sa ajunga deja acolo.
Problema cea mai mare era ca, simtind ca acestia erau cel mai important simbol al sarbilor din Kosovo, luptatorii UCK si-au concentrat atacurile asupra preotilor si a manastirilor din provincie. In aceasta dimineata, la Pristina a sosit o coloana de 2-300 de sarbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 calugari si un profesor de religie, care ramasesera in manastirea Bogorodica Ljeviska. Sarbii din zona s-au refugiat in chiliile manastirii, insa teroarea instituita de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, daca fortele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea in Pristina, episcopul Artemije. “Cand KFOR va prelua controlul in zona si ii va dezarma pe luptatorii UCK, ne vom intoarce.” El a povestit ca in aceeasi situatie dramatica se afla cei 22 de calugari care, ajutati de 17 sarbi, nu vor sa plece de la manastirea Decani si Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja manastirea Sfanta Treime de la Musutiste, de langa Prizren, si monumentul tarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandantilor KFOR si se pare ca a obtinut promisiuni, pentru ca, spre seara, i-a condus pe sarbii cu care venise la manastirea Gracanica. In zona Prizren-ului, insa, nu mai exista picior de sarb.
Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi inarmati au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Pristina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anuntat, dar interventia fortelor de pace a fost asteptata in zadar ore intregi. La Gnjilane, puscasii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmand imediat peste 100 de luptatori UCK si umpland un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seara, ei controlau orasul, pe strazile caruia patrulau cu blindate usoare, sprijiniti de elicoptere Cobra, care survolau intreaga regiune.
La Komorane, in teritoriul controlat de britanici, o patrula KFOR a oprit, de asemenea, un grup de albanezi, de la care a confiscat in jur de 60 de automate si lansatoare de grenade. Ofiterul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea ca este comandantul UCK din zona, iar acesta a promis ca vor preda toate armele maine, cand asteptau ordine de la liderii organizatiei. Dupa o estimare a NATO, UCK dispune de cel putin 15.000 de oameni inarmati, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil in rezolvarea crizei din Kosovo.
Bulgaria a autorizat Rusia sa traverseze spatiul sau aerian pentru a trimite in Kosovo intre 5.000 si 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomirdin, citat de agentia Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce inseamna ca trupele rusesti din Kosovo vor fi in curand intarite,” a precizat Cernomirdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmeaza sa aiba o intrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus a declarat ca este convins ca incheierea unei intelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria si Romania, tari pe care avioanele rusesti trebuie sa le survoleze pentru a ajunge in Kosovo.
Participarea rusilor la KFOR era inca o problema nerezolvata. Astazi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apa potabila, alimente si carburanti pentru cei 200 de parasutisti rusi de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, seful Statului major al trupelor aeropurtate rusesti, a declarat ca militarii rusi au sapat transee in jurul aeroportului, organizandu-i apararea. La Helsinki, ministrii rus si american ai Apararii, Igor Sergheev si William Cohen, au inceput discutiile despre participarea rusa la KFOR. Cele doua probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zona in Kosovo (cerere respinsa de Statele Unite) si modalitatile de comanda a trupelor rusesti. Maresalul Sergheev declarase la sosire ca spera ca toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezolutiei ONU.
Liderii occidentali devenisera mai maleabili, considerand ca participarea egala in drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitima. “Rusia a avut o contributie importanta la realizarea rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU si este un partener pentru pacea si securitatea din regiune,” afirma astazi seful diplomatiei germane, Joschka Fischer. El a adaugat ca nu crede ca prezenta trupelor rusesti la Pristina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stateau tocmai asa, pentru ca liderii UCK erau foarte nemultumiti. “Trupele rusesti nu sunt dorite si le vom trata ca pe o forta inamica,” a declarat Jakup Krasniqi, purtatorul de cuvant oficial al UCK. La intrebarea daca UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a raspuns: “N-am vrut sa spun asta.” El a explicat ca UCK se va transforma treptat intr-o garda nationala, urmand sa negocieze acest lucru cu liderii NATO.
Un oficial rus a apreciat, la randul sau, aceasta afirmatie ca pe o declaratie de razboi. “UCK trebuie sa fie dezarmata, asa cum prevede rezolutia ONU. Este o obligatie a fortei internationale din Kosovo, de care trebuie sa se ocupe cat mai repede, pentru ca altfel vor exista foarte curand mari probleme, iar instaurarea pacii in Kosovo va fi amenintata,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor nostri din cadrul operatiunilor de pace sa respecte foarte strict pasajul din rezolutia ONU care se refera la dezarmare.” Rezolutia ONU nu stipula, insa, dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizatiei separatiste.
Procesul de demilitarizare a UCK nu poate incepe cu adevarat decat dupa incheierea desfasurarii fortelor de pace in Kosovo, a declarat purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurari in ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK ca vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Intre timp, comandantii NATO au instructiuni clare sa dezarmeze toate elementele UCK ce ameninta pacea si securitatea.”
Nerabdatori sa ajunga la casele lor, refugiatii albanezi au continuat sa se intoarca in Kosovo. “Cateva mii de albanezi aglomereaza frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se inghesuie sa intre in Kosovo, desi 4 dintre ei au fost ucisi de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia ca peste 8.000 de albanezi au intrat in provincie. “Intoarcerea dezorganizata a refugiatilor este un real pericol,” a avertizat si comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate intampla, in momentul in care albanezii care se intorc se intalnesc nas in nas cu sarbii care pleaca.”
Intr-adevar, in aceasta dupa-amiaza, langa Vucitrn au avut loc ciocniri intre fortele sarbe si albanezii care veneau acasa, insotiti de luptatori UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operatiune aeropurtata, pentru a se interpune intre cele doua tabere. La granita dintre Republica Muntenegru si provincia Kosovo se inregistrasera mai devreme cateva incidente, in care au fost raniti doi refugiati albanezi si sase militari sarbi. Primul schimb de focuri s-a declansat in trecatoarea Kula, iar al doilea – in momentul in care militarii sarbi au incercat sa-i impiedice pe refugiatii albanezi sa se intoarca in Kosovo trecand prin Muntenegru.
Cel de-al doilea pericol in Kosovo era reprezentat de campurile de mine si de bombele neexplodate, in special cele cu fragmentatie. Lt.col. Robin Clifford, purtator de cuvant al KFOR, avertiza astazi asupra acestui lucru, precizand ca fortele internationale detin hartile a numai 80 % din campurile de mine amplasate in Kosovo. Genistii apreciau ca, alaturi de Cambodgia, Bosnia-Hertegovina si Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimandu-se ca ar exista sute de mii de mine si proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite in verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subtire de pamant, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodeaza la cea mai simpla atingere si se sparg in sute de schije, unele continand peste 600 de bucati de metal. “La intrarea in Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite sa astepte 8 ore pentru deminarea unui camp de mine de numai 120 de metri,” a atras atentia si John Hoskinson, comandantul operatiunilor de deminare. “Daca sarbii ne-au pus la dispozitie hartile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a facut acelasi lucru. Mai mult, nu numai ca nu ni le-au aratat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sarbesti si le-au plantat in alta parte.”
In timp ce verificau un teren de langa Djakovica, genistii italieni au descoperit intr-o casa parasita corpurile carbonizate a 3 copii, in varsta de 3, respectiv 5 ani, fara a putea determina cu precizie data mortii lor. Era din nou deschisa aceeasi problema a gropilor comune, care va ramane multa vreme nelamurita. Tot azi, in apropiere de Drenica si Gnjilane, se zvonea ca militarii KFOR ar mai fi descoperit doua gropi comune, in care s-ar afla un mare numar de cadavre ale unor albanezi.
In confuzia generala, militarii KFOR arestau si eliberau tot felul de suspecti. Dupa eliberarea celor 5 albanezi care impuscasera ieri un sarb, astazi, la un punct de control rutier instalat langa Urosevac, soldatii americani au arestat doi sarbi, banuiti de comiterea unor crime de razboi. Cativa albanezi au pretin ca sarbii figurau pe lista criminalilor de razboi urmariti international, iar faptul ca erau inarmati i-a facut pe americani sa-i aresteze pe loc. Cateva ore mai tarziu, cei doi au fost eliberati, acuzatiile dovedindu-se neintemeiate.
Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat ca exodul actual al sarbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populatiei albaneze din provincie, relateaza AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sarbilor, asa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, intr-un discurs in parlament.
In Serbia, retragerea Armatei iugoslave si sosirea refugiatilor sarbi din Kosovo continua sa preocupe pe toata lumea, starnind comentarii pro si contra regimului lui Slobodan Milosevic. Dupa cum confirmasera si reprezentantii NATO, din sudul provinciei (regiune numita in acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sarbi, urmati de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate si 151 de piese de artilerie. “Tara se afla intr-o situatie dramatica si poporul si-a pierdut increderea in cei de la putere,” sustinea Vuk Draskovic, aflat in vizita la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO si-a dat seama ca pierde teren in fata lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin tara, si incerca sa recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea multi sustinatori si distrugerile estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane ii exasperasera pe oamenii ramasi fara slujbe.
La fel de multa tensiune era la Cacak. Ceea ce se intampla in acest oras imi amintea de atmosfera de la Timisoara dinaintea izbucnirii Revolutiei din Decembrie 1989 si speram sa apara aici scanteia unei miscari similare. Astazi, membrii filialei locale a coalitiei politice Uniunea pentru Schimbare au inceput o campanie de strangere de semnaturi pe doua petitii, adresate guvernului federal. In petitii, se solicita ridicarea interdictiei de emisie pentru postul local de televiziune si incetarea persecutiilor impotriva primarului Velimir Ilic, presedinte al filialei locale a partidului Noua Democratie. Dupa doua ore, in care se stransesera peste 1.000 de semnaturi, politistii au interzis actiunea, in virtutea starii de razboi, care interzicea adunarile publice neautorizate. In centrul orasului, unde se strangeau semnaturile, se formasera cozi imense, la care locuitorii din Cacak isi asteptau randul sa semneze. Reprezentantii Uniunii pentru Schimbare au declarat ca nu au dorit escaladarea tensiunii si au suspendat actiunea, care va fi reluata, de maine, la sediile Primariei si ale partidelor din coalitie. Emisia postului local de televiziune fusese interzisa in 3 aprilie, de catre Ministerul federal al Informatiilor, din cauza unor manifestatii ale localnicilor impotriva razboiului, in care au cerut intoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru ca a sprijinit demonstratiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit sa se ascunda, ca sa nu fie arestat de Politie.
Chiar inainte de a pleca spre hotel, ca sa-mi pregatesc transmisia pentru Stirile de la 19:30, a mai venit o stire ingrijoratoare, inca o dovada a inabilitatii si lipsei de experienta ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membra a Parlamentului si conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici in cadrul federatiei iugoslave. Acuzand minciunile si intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus ca “atat timp cat guvernantii nu participa nici in guvernul federal, nici la sedintele Parlamentului federal, cerem energic incetarea acestui joc periculos de-a federatia, care dezorienteaza populatia si o fac sa creada ca nici macar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dadea regimului de la Belgrad pretextul de a mentine trupele Armatei iugoslave dislocate in Muntenegru.
Presa oficiala chineza a trecut sub tacere vizita la Beijing a emisarului american venit sa prezinte explicatii oficiale pentru bombardarea de catre NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relateaza AFP. Dupa ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marti seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rand acestei vizite, prima a unui inalt oficial american in China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentantii americani au ramas la fel de discreti in privinta acestei vizite. Tacerea mijloacelor oficiale de informare in masa de la Beijing ilustreaza prudenta regimului chinez fata de populatie, care este convinsa de caracterul deliberat al atacului impotriva ambasadei. Purtatorul de cuvant al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferinta de presa, sa indice daca Beijingul va accepta sau nu explicatiile americane.
Dupa transmisia pentru Stirile de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihaescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numarul de astazi al “Cotidianului” si mi-a placut cum ii caracteriza pe sarbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e speciala, puternica, cultivata de-a lungul secolelor. Au o mare tarie de caracter, un adevarat cult al suferintei. Pentru poporul sarb, suferinta, urmata de o putere a rezistentei fara precedent, duce la o forjare a caracterului. Daca ar fi sa folosesc o metafora, as putea compara caracterul sarbilor cu cel al unui om care-si pune mana dreapta deasupra unei lumanari aprinse, apoi picura ceara pe rana si isi urmeaza destinul. Si asta pentru a-ti arata cat poate sa indure. Rezistenta la suferinta cred ca este cea mai importanta calitate a poporului sarb.” Dupa ce a povestit despre viata ziaristilor la Belgrad, despre bombardamente si urmarile razboiului, Eugen Mihaescu si-a incheiat interviul cu cateva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sarbi ca sa ma uit in ochii lor si ei sa se uite in ochii mei. Si am vazut durerea !”
Cand am coborat in barul hotelului, Mile mi-a spus ca doi dintre membrii delegatiei PNR care venise la Belgrad, Cezar Coraci si Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru ca mai voiau sa stea pana maine. Nelu era multumit. Datorita noua, avea inca doi clienti in hotel. Nu era vorba ca ar fi dus lipsa, deoarece, de cand se terminase razboiul, reaparusera “clientii de-o dupa-amiaza“, despre care ne povestise ca il asaltau inainte. Erau cupluri care, neavand unde sa se intalneasca, plateau o jumatate din tariful unei camere si puteau sa petreaca niste ore de fericire in camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neaparat prostituate. Pur si simplu, nu aveau unde sa le duca.
Nelu ne-a chemat pana in biroul lui si ne-a facut cinste cu o bere. “Iaca ! Am primit si eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite in lupta pentru apararea patriei.” Era unul dintre cei decorati de Ziua Armatei. Il intelegeam foarte bine. Obtinuse cu greu postul de director la “Toplice” si il pastrase cu pretul unor compromisuri. Se facuse si membru de partid la JUL si, ca peste tot in Balcani, mai gazduise cate-un chef al politistilor sau militarilor sarbi. Chiar daca nu ne-a marturisit-o niciodata, mi-am dat seama ca isi asumase riscul de a fi bombardat – daca secretul gazduirii in hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost desconspirat – nu din obligatie sau din teama ca isi va pierde postul. Era forma lui de a-si exprima patriotismul si de a le arata sarbilor ca, desi este de origine romana, simte la fel ca ei si lupta pe aceleasi baricade. Mi-a placut mult aceasta trasatura de caracter pe care i-am descoperit-o, desi brava tot timpul pentru a si-o camufla.
Nelu castigase multi bani de pe urma razboaielor, dar si altii castigasera bani de pe urma lui. Ca sa ne amuzam, ne-a aratat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al presedintelui Boris Eltin. “Asta a stat la mine in hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Totdeauna cand vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat ca tipul fusese seful misiunii ruse din SFOR si, intotdeauna, il ruga sa-i dea chitante in care tariful fiecarei camere era incarcat cu 100 de marci germane. Oricum, banii ii platea comunitatea internationala, care finanta misiunile de pace din Bosnia-Hertegovina. “Ca sa aflati cati bani a castigat, inmultiti 100 de marci cu 60-70 de oameni, cati avea zilnic in hotel, si mai inmultiti cu 365 de zile, cat a durat toata povestea,” ne-a spus Nelu si ne-a aratat chitantele reale si copiile chitantelor “incarcate” pe care le-a dat rusului. “Daca vreodata o sa vreti sa scrieti despre ele, sa veniti la mine sa va dau dovezile.”
Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societatile mici si mijlocii care vor participa la actiunea de reconstructie a Iugoslaviei, a declarat Mirel Tariuc, presedintele agentiei, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care Romania va participa la procesul de reconstructie a zonei Balcanice. Tariuc a precizat, de asemenea, ca anumite fonduri care vor fi obtinute din privatizare ar putea sa fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru ca in primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevazute, numai 30.
Cezar Coraci si Dorin Iacob au coborat din camerele lor si ne-au invitat la masa in oras. Am hotarat cu Mile sa mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunarii, din cartierul Zemun, unde mancasem platoul cu peste care ne obseda si acum. Am luat un taxi si, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu gresise decat cu cateva zile data in care avea sa se incheie razboiul. Intrasem in vorba cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului si ne-a facut capul mare cu tot felul de preziceri, vraji si talismane.
Cezar Coraci si Dorin Iacob hotarasera sa mai ramana o zi pentru a incerca sa ia legatura cu diversi oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit ca, astazi, delegatia PNR fusese primita de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comertului Exterior, care le-a atras atentia ca schimburile economice dintre Iugoslavia si Romania au scazut cu 65 % in ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sanctiunile internationale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari in economia directa si de alte 100 miliarde in schimburile economice indirecte. Avand in vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic a spus ca Romania ar putea colabora cu Iugoslavia in domeniul industriei metalurgice, chimice si petrochimice, precum si in cel al materialelor de constructie. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR ca, in ciuda razboiului, inflatia nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorita inghetarii totale a preturilor si cursurilor de schimb, precum si a cautarii unor surse de finantare reale a economiei, politica economica a tarii nefiind bazata pe un buget de razboi.
Delegatia PNR trebuia sa se intalneasca si cu ministrul federal de Externe, insa acesta era ocupat si l-a trimis pe adjunctul sau, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor romani despre dezamagirea provocata de faptul ca Romania si-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decat cu Iugoslavia, cu care are atatea in comun. Spunand, insa, ca intelege situatia in care a fost pusa Romania, Novakovic a adaugat ca Iugoslavia ramane deschisa unei colaborari in viitor, un prim pas asteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstructia caii ferate care leaga Belgradul de Timisoara, distrusa de bombele NATO. Reamintind si el ca intre cele doua tari nu au existat niciodata conflicte, ministrul iugoslav a considerat ca Romania si Iugoslavia ar trebui sa puna in aplicare tratatul de prietenie incheiat in 1996. El a spus ca Iugoslavia a fost victima unei grave crime impotriva pacii, fiind pedepsita pentru ca a incercat, cu mijloace legale, sa stopeze terorismul promovat de o parte a minoritatii albaneze din Kosovo. Sperand ca si NATO va respecta prevederile rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegatiei ca tara sa va incerca sa le indeplineasca punct cu punct.
Pierderile saptamanale ale companiilor romanesti de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunare, se ridica la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Basescu, informeaza Mediafax. “Speram ca una dintre prioritatile procesului de reconstructie a Balcanilor sa fie restabilirea circulatiei pe Dunare,” a spus Basescu. Uniunea Europeana este pregatita sa aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrari de deblocare a senalului navigabil al Dunarii, dar inceperea programului este conditionata de organizarea de licitatii pentru desemnarea executantului respectivelor lucrari. “Cred ca, pana la sfarsitul anului, Dunarea va fi deschisa complet navigatiei,” a apreciat ministrul Basescu.
Cand am ajuns in Zemun, strazile erau cufundate in intuneric, pentru ca sistemul energetic nu facea fata iluminatului public. Deoarece afara era cam racoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecuta. Cand am intrat, chelnerii ne-au recunoscut si ne-au venit in intampinare. Am citit imediat, in privirile lor, ca si-au dat seama ca eu si cu Mile suntem invitatii celor doi politicieni, iar acestia nu sunt niste oameni saraci. Ne-au invitat intr-un separeu, insa eu apucasem sa zaresc ca sala mare era plina de tineri si am cerut sa stam acolo. Chelnerii ne-au explicat ca elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sarbatoreau obtinerea diplomei de bacalaureat si ar putea sa ne deranjeze cu chiotele si muzica prea tare pe care dansau. Am insistat sa stam in aceeasi sala cu ei si am fost asezati la o masa de unde puteam vedea tot. Nu avea sa ne para rau.
Din pacate, nu mai aveau ciorba de peste cu care ne delectasem data trecuta. Le-am cerut chelnerilor sa ne pregateasca un platou cu bucati de peste fript, cartofi si salata. Ei ne-au intrebat daca n-am dori sa gateasca pentru toti patru un singur peste, pe nume otero, insa Cezar Coraci a refuzat repede. Dupa ce chelnerii au plecat, ne-a explicat ca mancase otero in Italia si era cel mai scump peste din meniul restaurantelor de lux. Pana la urma, desi am mancat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecuta. Iar nota de plata a fost pe masura obrazului subtire al celor care ne invitasera la masa: 200 de dolari. Cand ne-am intors la hotel, m-am prapadit de ras impreuna cu Mile si am ajuns la concluzia ca toti chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mancarea, dar mai ales plecaciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.
Insa ceea ce a valorat cel mai mult in aceasta seara a fost petrecerea tinerilor bacalaureati. A fost extraordinara. Erau tineri si frumosi, iar fetele iti rapeau, pur si simplu, privirile. Pareau niste salbaticiuni eliberate, in sfarsit, inapoi in padurea de unde fusesera rapite acum 12 ani. Simteai ca traiesc din plin, nu atat bucuria ca au pasit dincolo de unul din pragurile vietii, cat fericirea ca au scapat de razboi. Au dansat pe mese, au cantat impreuna cu formatia care le interpreta toate piesele pe care le cereau si bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, doua fete si un baiat au iesit pana in strada si s-au intors, dupa un sfert de ora, cu un taraf de tigani, parca desprins din filmele lui Kusturica. Cand au intrat muzicantii, cantand din trompete si saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea tiganilor“, mi s-a ridicat parul in cap. Erau incredibil de autentici si a facut un spectacol senzational, de o vitalitate si frumusete imposibil de descris in cuvinte. Desi mi-ar fi placut sa incerc sa o fac, in cele doua minute in care am lipsit de la masa. Ma dusesem pana pe malul Dunarii, unde era liniste, ca sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la miezul noptii. Le-am povestit lui Lucian Mindruta si Adinei Gorita despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sarbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede si m-am intors la nebunia tinerilor absolventi. Ne-am bucurat impreuna ca am scapat de razboi.