vojska

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

by

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: Iugoslavia acceptă principiile planului de pace elaborat de G-8

by

28 mai 1999

M-am trezit prost dispus, pentru că prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă avem curent electric și apă. Desigur, nu aveam. Posturile de radio sârbești comunicau că emit cu ajutorul unor generatoare pe motorină și avertizau că s-ar putea să li se termine combustibilul și, odată cu acesta, emisia. Doar 10 % din capacitățile sistemului energetic național mai funcționau. 12 din proiectilele lansate azi-noapte de piloții NATO au lovit transformatoare de curent sau rețele electrice, iar în această dimineață, loviturile aeriene au vizat aceleași ținte.

Bombardamentele au continuat în Kosovo. La ora 7:00, patru rachete au fost lansate asupra localității Lebane. La 9:00, alte patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran, atacul fiind repetat după un sfert de oră. La 10:25, în jurul localității Presevo au fost auzite 7 explozii, iar la 11:00, au fost bombardate satele de lângă Priștina, Urosevac și Pec. La 13:00, a fost bombardat releul de televiziune de pe dealul Zabuce, situat la 500 de metri de centrul orașului Uzice, două proiectile fiind destinate și aeroportului Ponikve. Concomitent, au fost lansate 3 raiduri în 10 minute asupra fabricii “Krusik“ de la Valjevo, atacată pentru a treizecea oară în acest război.

La 13:11, s-a dat alarma și la Belgrad, însă a fost ridicata la 14:22, fără ca avioanele să ne atace. Antiaeriana sârbilor a fost mult mai eficientă în această dimineață. Mediile de informare din Macedonia au anunțat că, în spitalul din Skopje sunt internați doi piloți NATO grav răniți. Sârbii au preluat știrile posturilor de radio macedonene, care precizau că un avion de tip F-16 ar fi fost lovit de antiaeriană în sudul Serbiei și s-a prăbușit în Macedonia. Un cameraman amator a reușit să filmeze resturile aparatului, chiar înaintea sosirii elicopterelor de recuperare, care i-au dus pe piloți la spital. Un alt cameraman, al televiziunii naționale, a surprins momentul în care elicopterul de recuperare îl aducea la spitalul din Skopje pe pilotul grav rănit la cap și la piept, însă din dispoziția autorităților NATO din Macedonia, imaginile nu au fost difuzate. La 9:15, marinarii iugoslavi au doborât un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit în golful Boka Kotorska de la Marea Adriatică.

Potrivit cotidianului “The Washington Post“, piloții NATO au fost autorizați să lovească rețelele civile de telecomunicații, în scopul de a restrânge legăturile dintre Belgrad și forțele militare care operează în Kosovo. “Obiectivul este de a întrerupe principalele sisteme telefonice, de a perturba legăturile informatice și de a fi siguri că sârbii vor fi constrânși să folosească telefoanele celulare, mult mai vulnerabile pentru sateliții-spion,” a precizat una dintre sursele citate. În plus, organizația europeană de telecomunicații prin satelit Eutelsat a confirmat că a suspendat retransmisiile programelor televiziunii naționale sârbe RTS. Suspendarea transmisiilor prin satelit, intervenită miercuri, la ora 18:00 GMT, a privat o parte din Serbia de recepționarea emisiunilor RTS, care nu mai sunt retransmise nici în Europa.

La Media Center mi-au dat un comunicat al organizației “Reporters sans frontieres“, care califica gestul Eutelsat drept “o atingere adusă liberei circulații a informațiilor“. Deși recunoșteau că RTS s-a transformat într-un instrument de propagandă în slujba regimului Milosevic, reprezentanții organizației apreciau că “reducerea la tăcere a presei sârbe de propagandă nu este o soluție satisfăcătoare pentru a răspunde nevoii urgente de informații, care să vină din mai multe părți, resimțită în Republica Federală Iugoslavia“.

Un ziarist sârb mi-a adus un exemplar din manifestele pe care NATO le lansează în zonele unde cred că se află militarii sârbi, care nu și-au primit soldele de o lună de zile, încercând să provoace dezbinări între Armată și Poliție. Manifestele purtau titlul “Sângele vostru… recompensa lor” și erau realizate de serviciile secrete ale Pentagonului, care aveau informații despre neînțelegerile dintre forțele Ministerului de Interne – în general, mai bine plătite și echipate – și cele ale Ministerului Apărării. Textul manifestelor suna cam așa: “Atențiune, soldați ai VJ (Armata Iugoslaviei)! În timp ce voi înfruntați bombardamentele NATO în teren, ducând lipsă de carburanți și alimente, neplătiți și continuând să vă îndepliniți îndatoririle militare, membrii MUP (Ministerul de Interne) s-au întors la casele lor, pentru a calcula profiturile obținute din prada “confiscată”. Ei sunt plătiți regulat, utilizează echipamentul vostru în detrimentul vostru și vă anchetează când nu vă îndepliniți ordinele. Singurul lucru care vă desparte este responsabilitatea pentru atrocitățile comise de MUP.” Nu știu cât au fost de eficiente, deoarece au fost lansate aiurea și, oricum, erau scrise într-o sârbă destul de aproximativă.

“O patrulă de recunoaștere a SFOR a fost reținută și dezarmată de forțele militare ale Republicii Federale Iugoslavia, în jurul orei 7:30, în apropiere de localitatea Rudo,” a declarat purtătorul de cuvânt SFOR David Scanlon. “Militarii au fost duși în Iugoslavia, interogați și reținuți timp de 8 ore, după care au fost eliberați fără arme.” Purtătorul de cuvânt a subliniat că “forțele iugoslave au intrat ilegal pe teritoriul Bosniei” și că “SFOR încearcă să-și aplice mandatul și să mențină forțele străine în afara Bosniei”. Localitatea Rudo, situată la 80 de kilometri est de Sarajevo, se află în apropierea frontierei iugoslave, într-un teritoriu controlat de sârbii din Bosnia.

Cotidianul “Oslobodenje” de la Sarajevo scria astăzi că adevăratul motiv pentru care Slobodan Milosevic a fost pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga a fost implicarea militară în Balcani a țărilor occidentale. “Cele trei războaie sângeroase pe care Milosevic le-a dus cu vecinii săi – Slovenia, Croația, Bosnia – nu au fost suficiente pentru ca TPI să reacționeze adecvat, astfel că punerea sub acuzare a lui Milosevic intervine abia după două luni de implicare militară occidentală în Kosovo,” comenta editorialistul ziarului. “Dat fiind că Statele Unite au suferit o înfrângere în Kosovo, Clinton a fost forțat să meargă până la capăt. Cu această punere sub acuzare, Statele Unite au obținut legitimitatea de a-l înlătura pe Milosevic prin mijloace militare. Pentru Bosnia-Herțegovina, care vede în Slobodan Milosevic cauza tragediei sale istorice, inculparea aceasta reprezintă o satisfacție morală. Deși nu credem că Milosevic va sfârși în fața TPI, nici nu va mai avea zile liniștite de acum înainte.”

L-am rugat pe un coleg olandez să îmi aducă și mie, de la Centrul militar de presă, un exemplar din “Vojska“, revista Armatei iugoslave. Foarte bine scrisă, cu multe fotografii de pe front, revista conținea adesea informații deosebit de interesante și, dacă știai să citești printre rânduri, înțelegeai multe despre starea de spirit și atmosfera din sânul armatei. Eram curios ce mai scriau astăzi, pentru că generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina, anunțase respingerea ofensivei UCK din raionul Morina. În ultimele zile, sub acoperirea puternicelor bombardamente ale aviației NATO, luptătorii UCK încercaseră să deschidă un culoar de infiltrare în Kosovo dinspre Albania. Deși atacați din toate părțile, sârbii au reușit să se mențină pe poziții, fiind extraordinar de bine camuflați.

Adevărul e că văzusem un reportaj de pe front, realizat de RTS în timpul unei inspecții a comandanților la una din unitățile de tancuri aflate în Kosovo. Un ofițer i-a salutat pe generali, întâmpinându-i la liziera unei păduri și rugându-i să spună dacă observă ceva. Deși cameramanul a insistat asupra tufișurilor și copacilor, nici generalii, nici eu – care mă uitam la televizor – n-am remarcat nimic deosebit. Atunci, reținându-și cu greu un zâmbet de satisfacție, ofițerul a scos o stație de emisie-recepție și a dat un ordin scurt. Am rămas cu gura căscată: într-o clipă, pădurea a prins viață și, scoțând mici vălătuci de fum, s-a mișcat un metru mai în față. Apoi un tufiș mai înalt s-a rupt în două, s-a răsturnat într-o parte și din el a ieșit un militar sârb, care și-a salutat comandanții. Camuflajul era, într-adevăr, perfect.

În numărul de azi din “Vojska“, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, avertiza soldații Alianței Nord-Atlantice că, în cazul unei invazii terestre, se vor confrunta la fiecare pas cu un adevărat Infern. “Superioritatea tehnică a NATO se va prăbuși încă din primele zile ale invaziei,” afirma Pavkovic. “Ne vom regăsi față în față pe un teren pe care îl cunoaștem la perfecție și pe care l-am pregătit bine pentru a ne apăra. Am reușit să menținem unități într-un dispozitiv operațional care ne permite să desfășurăm lupte la sol.” Mi s-a părut foarte interesant că generalul a ținut să dezmintă răspicat zvonurile privind tensiunile dintre militari și conducătorii politici iugoslavi: “Suntem gata să aplicăm toate inițiativele de pace și alte inițiative ale comandantului nostru suprem și ale liderilor de stat și ai armatei.”

Amenințările potrivit cărora, dacă trupele NATO invadează Kosovo, se vor confrunta cu un adevărat “iad pe Pământ” din cauza minării terenurilor, trebuie luate în serios, a declarat un expert genist care și-a petrecut doi ani ca să demineze câmpurile din Bosnia, relatează DPA. “Forțele sârbe probabil că sunt cele mai diabolice din câte există, în ceea ce privește amplasarea minelor,” spune colonelul în retragere Lionel Dyck. “Trupele NATO trebuie să știe că vor intra într-un adevărat iad pe Pământ, că nu vor supraviețui și că vor agoniza zile la rând în cele mai îngrozitoare moduri ce pot fi imaginate. Sârbii vor plasa mine în locurile unde se așteaptă ca soldații să se odihnească, să meargă să bea apă sau să își facă nevoile. Casele vor fi minate, constituind adevărate capcane,” a spus expertul, avertizând că minele antipersonal vor fi confecționate din cele mai infernale materiale sau vor avea cele mai diverse mecanisme de declanșare.

După-amiază, a sosit la Belgrad Viktor Cernomîrdin, pentru o nouă rundă de convorbiri cu Slobodan Milosevic. La sosire, a declarat doar că problema cea mai importantă care trebuie rezolvată este oprirea bombardamentelor. După care au început discuțiile, cu ușile închise. Seara, la plecare, pe aeroportul Surcin, emisarul rus a spus numai că e foarte mulțumit de rezultatul convorbirilor, care și-au atins în proporție de 90 % scopul și că se va întoarce săptămâna viitoare, împreună cu Martti Ahtisaari, când totul se va termina. Cernomîrdin le-a lăsat sârbilor ocazia să anunțe ce s-a discutat concret.

Președinția iugoslavă a difuzat un comunicat, în care se anunța că Iugoslavia accepta principiile generale ale G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. Slobodan Milosevic a fost de acord cu adoptarea de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a unei rezoluții în conformitate cu Carta ONU. “Cele două părți au constatat că este în interesul comun o reglementare pe cale pașnică a crizei din Kosovo. Apărarea suveranității și integrității teritoriale este o poziție comună și definitivă a comunității internaționale și a Iugoslaviei. Este necesară asigurarea cât mai repede a normalizării situației și reîntoarcerea în securitate a refugiaților și a persoanelor plecate la casele lor din Kosovo,” se preciza în comunicat. “Criza din Kosovo trebuie reglementată printr-un acord politic asupra unei autonomii substanțiale, care să garanteze egalitatea cetățenilor și a comunităților naționale care trăiesc în provincie.”

Acordul urma să se bazeze pe principiile elaborate de miniștrii de Externe ai G-8 pe 6 mai, la Bonn, care prevedeau încetarea imediată și verificabilă a violențelor și represiunii în Kosovo, retragerea forțelor militare, de Poliție și paramilitare sârbe și desfășurarea în provincie a unei forțe internaționale civilă și de securitate, sub egida ONU. Consiliul de Securitate urma să stabilească o administrație interimară pentru Kosovo, pentru asigurarea unei vieți pașnice și normale pentru toți locuitorii.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a asigurat că nimeni nu se pregătește pentru lansarea unei ofensive terestre în Kosovo, într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk. “Suntem pentru o soluție politică,” a declarat Scharping. “Nimeni nu dorește o soluție militară și nimeni nu pregătește una de acest fel.” Însă liderul politic al UCK Hashim Thaqi continua să susțină, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Monde“, soluția militară. “Soluția diplomatică va veni în timp. Însă comunitatea internațională trebuie să facă mai mult: să trimită trupe terestre în Kosovo,” a declarat Thaqi. “Este singura condiție pentru a ajunge la o reglementare a crizei. Fără aceasta, Belgradul nu va accepta o soluție politică.”

Acceptarea planului G-8 a produs reacții interesante printre politicienii de la Belgrad, care – privite atent – puteau contura profilul fiecăruia, dar care – toate – lăsau să se întrevadă umbra atotputernicului Milosevic. Într-un comunicat difuzat de SPO, Vuk Draskovic saluta “curajul” președintelui iugoslav de a accepta principiile stabilite de Occident și Rusia pentru reglementarea crizei. “O asemenea decizie era nu numai necesară, ci și singura posibilă pentru a aduce pacea și pentru a opri uciderea poporului nostru și distrugerea Serbiei de mașina cea mai puternică și mai de necontrolat din lume,” se spunea în comunicat. “Decizia președintelui iugoslav este cu atât mai responsabilă și curajoasă, cu cât a fost luată a doua zi după provocarea TPI, menită să submineze procesul de pace.”

Mai abil și mai greu de controlat, Vojislav Seselj a declarat că planul rus prezentat de Viktor Cernomîrdin este compatibil cu poziția politică fundamentală iugoslavă. El considera inadmisibil ca trupele NATO să fie desfășurate în Kosovo, “pentru că acest lucru ar însemna o capitulare și o pierdere a provinciei“. Interesant că era singurul care remarca această evidență. Seselj a continuat să se refere la “planul rus”, pe care doar el părea să-l cunoască. Acest plan nu ar prevedea retragerea totală a trupelor iugoslave din Kosovo, ci doar o reducere a lor, precum și prezența la granițele provinciei a trupelor din țările NATO care nu au participat la bombardamente. Adică Grecia și Portugalia. De asemenea, un contigent militar furnizat de țări neutre (cum ar fi, desigur, Rusia și alte țări din fostul bloc sovietic) ar urma să fie desfășurat în interiorul provinciei Kosovo, pentru a favoriza întoarcerea refugiaților. Vojislav Seselj era sceptic în privința succesului acestei variante, deoarece “Statele Unite se străduiesc să sugrume din fașă orice inițiativă de pace“.

Secretarul american al Apărării William Cohen a efectuat o vizită secretă în Germania, pentru a participa la o reuniune a mai multor miniștri ai Apărării din țări membre NATO, consacrată situației din Kosovo, a confirmat Pentagonul. În această vizită, dezvăluită de postul de televiziune CBS, oficialii Apărării au aprobat extinderea listelor cu țintele bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei și o creștere a numărului avioanelor implicate în operațiune.

Întâlnirea dintre Cernomîrdin și Milosevic s-a terminat după ora transmisiei mele pentru Știrile ProTV de la 19:00, așa că nu am putut să dau aceste detalii. Aliații au continuat bombardamentele, chiar și în timpul discuțiilor, însă au evitat Serbia, concentrându-se asupra provinciei Kosovo. Între 15:25 și 16:17, au fost bombardate orașele Herceg Novi și Tivat din Muntenegru, 10 proiectile lovind poziții ale Marinei de război iugoslave, fără să se înregistreze vreo victimă. Alte 5 raiduri aeriene au vizat regiunea Priștinei, iar între 18:30 și 19:37, localitatea Kosovska Vitina a fost ținta a 22 de proiectile, dintre care 9 au explodat în jurul vechiului cimitir. De asemenea, în numai 7 minute, satele Kabas și Smira au fost lovite de 13 rachete, iar la 21:00, alte 5 au explodat în satul Vranjevac, de la periferia Priștinei.

La Belgrad, curentul a revenit abia după ora 19:00. La timp, însă, pentru planurile mele din această seară. Citisem într-un ziar că în clubul KST, al studenților de la Politehnică, era organizat un concert rock al formației Elektricni orgazam și m-am dus să-l văd. Clubul era chiar la subsolul facultății. Pentru două ore, am uitat de război, alături de muzică, tineri îmbrăcați în blugi și tricouri haioase, fete frumoase și o sticla de bere. Atmosfera era excelentă și nimic nu amintea de războiul de afară. În afară de insignele cu simbolul “Target“, purtate de toată lumea. L-am sunat pe Mile Cărpenișan, să-i povestesc de concert și mi-a spus din nou că se întoarce peste câteva zile la Belgrad.

M-am întors fericit la hotel, unde apa a început să curgă la robinete doar spre miezul nopții. Și atunci, fără presiune, însă destul cât să te poți spăla. Alarma a sunat la 22:54, când vorbeam la telefon cu Mihaela Sîrbu (Papi, cum îi spun prietenii), o prietenă foarte bună pe care o sunasem să-i spun “La mulți ani!“, pentru că ieri fusese ziua ei. Papi este actriță și era la Oradea, unde avusese spectacol. S-a mirat foarte tare de sunetul sirenelor și și-a chemat prietenii cu care era, să asculte si ei. Din păcate, n-am putut vorbi prea mult, pentru că afară a început să se audă avioanele și m-am dus pe acoperiș.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat în favoarea ideii de a încredința Uniunii Europene administrarea provizorie a provinciei Kosovo, după încheierea conflictului, a anunțat Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP. “Cu cât ne consolidăm legăturile cu Uniunea Europeană, cu atât avantajele pentru Kosovo și pentru regiunea Balcanilor vor fi mai mari,” consideră Rugova. El a mai vorbit și despre nevoia urgentă de hrană pentru refugiații din Kosovo, adăugând că “toate eforturile trebuie să se concentreze în vederea întoarcerii acestora în provincie”.

Atacul asupra Belgradului a eșuat de această dată, deoarece riposta artileriei antiaeriene a fost prea puternică. Parcă supărați pe acest insucces, piloții NATO au atacat în valuri Novi Sad-ul, începând cu miezul nopții. Urmăream luptele aeriene de pe acoperiș și vedeam antiaeriana care trăgea din plin. Cinci proiectile au lovit din nou sediul televiziunii, altul explodând lângă o pescarie, unul într-un sat de vacanță din cartierul Ribnjak și încă două la Iriski Venac, unde era releul de televiziune. Două persoane au fost rănite. În același timp, a început să tragă și antiaeriana din jurul orașului Sabac, unde se auziseră deja câteva explozii.

Sârbii au anunțat că atacul din această noapte a fost efectuat de cele 24 de avioane de vânătoare de tip F/A-18D Hornet, care au decolat de pe baza aeriană Taszar din Ungaria. Acestea erau asistate de 3 avioane de atac A-10 A Thunderbolt, care puteau participa la misiunile de căutare și salvare, în cazul în care vreun avion era doborât. Raidurile au fost declanșate în ciuda reacției Partidului Socialist, de opoziție, care a anunțat că va încerca să obțină votul parlamentarilor pentru a împiedica lansarea acțiunilor aeriene asupra Iugoslaviei de pe teritoriul ungar.

Comuniștii greci, care au participat la o manifestație anti-americană la Atena, pentru a protesta față de atacurile aeriene împotriva Iugoslaviei, au răsturnat și deteriorat statuia fostului președinte Harry Truman din centrul orașului, relatează AFP. Doisprezece tineri au legat cu corzi această statuie de dimensiuni considerabile și au răsturnat-o. Poliția a arestat două persoane care vor fi anchetate de Procuratură, iar în apropierea statuii a fost găsit un pachet considerat suspect. Artificierii, chemați în ajutor, au detonat pachetul, care nu conținea decât vopsea roșie.

La 1:30, NATO a atacat Vîrșețul, 4 proiectile fiind destinate unei fabrici de la marginea de sud a orașului, lângă ieșirea spre Bela Crkva (Biserica Albă). Mai multe case din apropiere au fost avariate, rămânând fără geamuri și o parte din țiglele de pe acoperiș. La ora 2:00, când cerul părea că s-a liniștit, a început un nou atac asupra Belgradului. Antiaeriana dinspre Batajnica (unde am numărat bubuiturile a cel puțin 8 explozii) și cartierul Rakovica trăgea cu furie și a reușit să doboare o rachetă care viza aeroportul Surcin. Pe cer nu erau decât câțiva norișori pufoși, iar la un moment dat, am văzut săgețile de foc ale antiaerienei și două rachete sol-aer îndreptându-se spre unul dintre ei. Norul a fost brusc luminat de 3 scântei imense, urmate de o explozie roșiatică. Sârbii au anunțat că au lovit un avion inamic, care a explodat în aer. Din cer venea, parcă, miros de praf de pușcă și atacul a încetat.

În timp ce se retrăgeau spre nord, piloții NATO au mai lansat câteva proiectile asupra pădurilor de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La un post de radio am auzit că atacul fusese precedat de un bombardament asupra localității Sremska Mitrovica, lovită de 6 ori. Am mai rămas puțin pe acoperiș și, la 3:10, am văzut cum orașul se cufundă, din nou, în întuneric. S-a anunțat că, de această dată, era o întrerupere din motive tehnice, electricienii încercând să înlocuiască niște rețele distruse de bombe în nopțile anterioare. De altfel, în zona centrală care – din fericire – cuprindea și hotelul nostru, curentul a revenit după câteva minute. Apa, în schimb, ioc! Rezervoarele orașului erau pline doar în proporție de 12 %.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a acuzat armata iugoslavă că a confiscat o parte din ajutorul umanitar internațional destinat provinciei Kosovo, informează AFP. “Douăzeci și opt de camioane sunt blocate la frontiera cu Muntenegru, sub pretextul că nu au actele adecvate pentru a fi lăsate să treacă. Numeroase produse alimentare, care se aflau în camioane, au fost confiscate direct de către Armata iugoslavă,” a afirmat Shea. “Aceasta reprezintă o încălcare flagrantă a rezoluției 1239 a Consiliului de Securitate al ONU.”

Cu ajutorul posturilor de radio și de televiziune, mi-am completat bilanțul bombardamentelor din această noapte. La 2:15, bombele făcuseră 2 morți în satul Dobricevo, iar la 3:15, zece proiectile au explodat în centrul orașului Cuprija, distrugând parțial o cantină și un hotel și avariind alte 50 de clădiri. Cel puțin 10 persoane au fost rănite, dintre care 3 erau în stare gravă. La 3:25, a fost bombardat un sat de lângă Kraljevo, după ce, puțin mai devreme, un proiectil exploda lângă o casă din Obrenovac.

În provincia Kosovo, ținta a peste 100 de proiectile în ultimele 24 de ore, a fost prăpăd și în noaptea asta. Începând cu Priștina, atacată de mai multe ori și atinsă de 18 rachete, și terminând cu orașul Pec, lovit o singură dată. Fără a uita de Prizren (3 bombe), Lebane (10 bombe), Kosovska Vitina (22 de bombe) sau Komoran (numai una). Bucuros că puteam să dorm mai mult, mâine fiind sâmbătă, când, de regulă, nu aveam transmisie decât seara, m-am culcat. M-am trezit doar o clipă la 6:28, când sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene.

Flota rusă a Nordului a decis să-și întrerupă toate contactele cu Ministerul norvegian al Apărării, din cauza atacurilor NATO în Iugoslavia, la care Norvegia ia parte, a anunțat la Murmansk amiralul Viaceslav Popov. “Această suspendare este consecința unei decizii luate de autoritățile ruse, întrucât Norvegia este o membră activă a NATO și participă la conflictul iugoslav,” a explicat Popov, citat de Interfax. “Nu se pune problema să reluăm relațiile, atât timp cât situația politică nu este stabilizată în Balcani.”

Share