vanzator | sorin bogdan's blog

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

June 13, 2024August 12, 2010 by sorinbogdan

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare. Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina.

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi.

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal.

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani.

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile.

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR, depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele.

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă.

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi.

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.”

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.”

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor.

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.”

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare.

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”.

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.”

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei.

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“.

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia.

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el, s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.

target: incident cu Remus Cernea pe acoperiș

April 28, 2024May 29, 2010 by sorinbogdan

4 mai 1999

Alarma aeriană a încetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo și o mare parte a Belgradului au rămas fără curent electric. Încă nestabilizat, sistemul energetic național cedase din nou. Deși autoritățile anunțaseră că, de astăzi, vom avea curent și apă. Așa că ne-am mai cumpărat un rând de lumânări, câte o lanternă și baterii de rezervă. Iar înainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apă de la robinet, în caz că vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad și am aflat că, după atacul de azi-noapte, clădirea televiziunii a fost parțial distrusă și nu va mai putea fi folosită. Sârbii erau foarte indignați, pentru că Televiziunea Novi Sad era considerată un simbol al înțelegerii naționalităților care trăiesc în Vojvodina. Emitea programe în 6 limbi, printre care și cea română și, în anii trecuți, îi întâlnisem la Timișoara pe câțiva dintre jurnaliștii care lucrau acolo. Mulți vorbeau românește mai bine decât unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritățile locale au anunțat că vor încerca să-i ajute să-și reia emisia cât mai repede.

La 12:15, s-a anunțat din nou alarmă aeriană. Nu numai la Belgrad, ci în majoritatea orașelor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu câteva minute înainte de a suna sirenele, a fost bombardată din nou fabrica “Krusik“, doi muncitori fiind surprinși de atac și răniți ușor. În Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a încetat la 15:49.

Un avion de vânătoare F-16 al Alianței Nord-Atlantice a doborât un avion MiG-29 deasupra Iugoslaviei, a anunțat col.Richard Bridges, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborât în jurul orei 13:00, la câțiva kilometri de frontiera cu Bosnia, când un grup de avioane ale NATO se întorceau, după ce efectuaseră un raid asupra unei baze a aviației militare. Aparatul F-16 a utilizat o rachetă anti-radar pentru a lovi MiG-ul, care nu a reușit să se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un MiG-29, împreună cu alte două aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO în timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marți.

Astăzi, președintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a întâlnit cu ofițeri din conducerea Armatei și Poliției, cu care a discutat despre situația din țară. El i-a felicitat pe militari, afirmând că “au consimțit să facă sacrificii și să suporte privațiuni, pentru a împiedica cel mai mare agresor din lume să cucerească fie și o fărâmă din teritoriul iugoslav”. “În același timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne încălca granița și au nimicit, în interiorul țării, unitățile, bazele și infrastructurile organizației teroriste care își spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodată, în exprimarea oficială, nu am auzit o altă sintagmă decât “organizația teroristă autointitulată UCK“. Prin asta, sârbii demonstrau că nici măcar denumirea nu doreau să o accepte. În comunicatul difuzat de Președinție, se spune că au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun în pericol siguranța cetățenilor, fiind pronunțat un mare număr de condamnări la pedepse cuprinse între 5 și 20 de ani de închisoare.

Opozantul sârb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad și nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viață, a anunțat la Berlin editorul său german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu știu unde este închis și dacă este încă în viață,” a adăugat el. Hadzic, fost colonel, lucrează de mai mulți ani la Institutul de Științe Sociale din Belgrad și face parte din mai multe grupuri de opoziție. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia în factor de putere în cadrul regimului sârb și felul cum a contribuit aceasta la explozia naționalismului și a propagandei de război în Iugoslavia.

Ne-am dus din nou să întrebăm de noile acreditari, la Centrul militar de presă. A lui Mile Cărpenișan era gata, dar a mea nu. Militarul care le împărțea mi-a spus să trec mâine. Nu m-am neliniștit, pentru că nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center să scriu și am încercat să aflu unde putem găsi un Internet-Cafe, pentru cazul în care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la următorul colț. Oricum, atâta vreme cât era curent, preferam să stăm la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe săptămână, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiune internet și acces la agențiile de presă iugoslave.

Am văzut astăzi ce conțineau bombele care au provocat căderea sistemului energetic iugoslav. Arma secretă a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, în care se aflau praf de grafit și ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalațiilor electrice și, în afara grafitului – bun conducător electric – care se împrăștia deasupra lor, firele de aluminiu se înfășurau în jurul cablurilor de înaltă tensiune, formând un fel de fuior țesut de un paianjen uriaș. Cablurile deveneau inutilizabile și trebuiau înlocuite în întregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lăsate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldați americani luați prizonieri de sârbi și eliberați duminică. Mi s-a părut amuzantă: “După toate aceste zile, am început să iubesc poporul sârb și voi continua să mă rog lui Dumnezeu pentru pace și pentru sfârșitul acestui război. Vă mulțumesc, în special pentru țigările pe care mi le-ați dat.” Scrisoarea se încheia cu câteva cuvinte, scrise cu stângăcie în sârbește: “Vă mulțumesc frumos. Sunteți foarte drăguți. Dumnezeu să vă ajute.” Și era semnată “Chris Stone, poreclit Slobodan“. 🙂

Alianța Nord-Atlantică va face o pauză în operațiunea împotriva Iugoslaviei, dacă forțele sârbe vor începe să se retragă din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apărării George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a evocat, pentru prima dată, posibilitatea unei “pauze“ în atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei implică acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a principiilor de bază enunțate de NATO și cel puțin începerea retragerii forțelor sârbe,” a precizat Clinton.

Întreaga presă iugoslavă a preluat o știre a cotidianului “The Washington Times“, conform căreia membrii UCK sunt antrenați în tabere din Afganistan și Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este bănuit și că ar finanța organizația separatistă albaneză. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculoși teroriști ai lumii, fiind acuzat că ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morți și mii de răniți.

Iar am avut de suportat reproșurile sârbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astăzi la București. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele președintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair că România a pierdut până acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care speră să-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a întrebat, zâmbind pe sub mustața stufoasă, dacă îi vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Știa bine că n-am văzut un cent.

“Astăzi vreau să-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, într-o alocuțiune în fața camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitații de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru România. La summit-ul de la Washington, Alianța și partenerii săi au stabilit o cale clară de urmat pentru statele aspirante. România rămâne în fruntea listei de candidați. Vreau ca România să adere rapid la NATO.” Potrivit agenției Mediafax, Tony Blair și-a exprimat admirația pentru modul în care România a acționat în domeniul asigurării securității sale naționale, ca și a celei regionale. El a afirmat că nimeni nu amenință granițele României și că nimănui nu îi va fi permis să o facă.

Înainte de a-mi începe transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, până să-mi vină rândul, am ascultat știrile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apărării, care atrăgea atenția parlamentarilor români că nu poate fi acuzat că i-a tras pe sfoară pentru că nu le-a spus că spațiul aerian românesc cuprinde și aeroporturile. Malițios, acesta a pretins că MApN nu și-a permis să considere că parlamentarii nu știu ce votează sau că au ignorat Codul aerian – lege votată chiar de ei, cu mai puțin de 2 ani în urmă.

De altfel, disputa mi se părea inutilă, deoarece colegii din Timișoara mi-au spus că experții NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvăluit că acesta nu poate fi folosit de avioanele Alianței, deoarece nu pot decola sau ateriza înarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile românești în baze de lansare, ar fi nevoie de investiții considerabile și, mai ales, de timp. Așa că piloții NATO nu aveau nevoie decât să-și ușureze misiunile, pătrunzând, în timpul atacurilor, în spațiul nostru aerian. Însă mulți timișoreni au început să privească cu alți ochi donația pe care o făcuse NATO cu un an în urmă, când la Timișoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 împotrivă și o abținere, deschiderea spațiului aerian pentru avioanele NATO, informează AFP. Bulgaria era ultima țară vecină cu Iugoslavia care nu deschisese încă spațiul aerian pentru aparatele Alianței Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul că acordul nu înseamnă că Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teamă că vor pierde legătura cu mine pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii mei mă sunau la 19:25 și rămâneam în legătură directă până îmi venea rândul. Așa ascultam toate știrile dinaintea mea. Ca de obicei, mă suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem până atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era îngrijorat, dar întotdeauna își găsea câteva clipe să vorbească cu mine. Îi povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri și îmi promitea că, atunci când mă voi întoarce acasă, o să-mi dea niște jocuri pe computer, care să mă facă să uit toată nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sârbii au spus că a fost doborât în provincia Kosovo, împreună cu un alt aparat, în timp ce încercau să bombardeze o regiune în care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave și inspecta unitățile din zona. În imagini am văzut unul din motoarele avionului, lovit în plin de un proiectil, și plăcuța de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a făcut să cred că ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtător de cuvânt al NATO, a pretins că ar fi reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Skopje. Se pare că n-a fost chiar o reușită.

Alarma aeriană a sunat la 21:30. Am urcat cu toții pe acoperiș, să vedem ce se întamplă. În această seară eram mulți: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi și Remus, un tânăr care apăruse, în mod ciudat, de câteva zile la Belgrad. Părea un fel de hippy și așa dorea să se poarte. Ne-a spus, când a apărut, că nu e ziarist, ci student la filosofie și a venit la Belgrad din solidaritate cu suferința poporului sârb. Nu avea prea mulți bani și încerca să se țină după noi. După ce i-am arătat ce era de văzut, l-am lăsat în plata Domnului și ne-am văzut de treabă. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, îi dăduse o cămăruță, aproape gratis, și habar n-aveam ce și unde mănâncă. În general, seara nu stătea cu noi, dar astăzi venise și el.

De această dată, pe acoperiș au urcat Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era însoțit de încă un bărbat. Din felul în care se purta Dragan cu el, am înțeles că era un fel de superior al său, care îi verifica activitatea. Ne-am făcut că plouă și le-am sugerat, discret, celorlalți, să nu facă gesturi necugetate. În timp ce priveam antiaeriana care încerca să respingă un atac, am auzit, în spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am întors și l-am văzut pe Remus. I-am șoptit să se potolească, până pleacă Dragan și șeful lui. După câteva minute, am mai auzit un clic. În acel moment, Mile, care îl observase și el, s-a dus în fața lui și, pe un ton care nu admitea replică, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat și i l-a întins lui Dragan, spunându-i: “Un cadou din partea noastră.” Tavi Penda, care văzuse întreaga scenă, l-a luat pe Remus de guler și i-a spus: “Dispari de aici, că te arunc de pe acoperiș! Mâine dimineață, îți faci bagajele și te cari acasă. Dacă te mai văd după ora 8:00 în hotel, chem Poliția!” Din acea clipă, nu l-am mai văzut, însă aveam să mai auzim de el.

Un număr de până la 3.000 de refugiați din Kosovo vor sosi în România, până la sfârșitul lunii iunie, din cifra maximă de 6.000 pentru care Guvernul și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astăzi, în jurul orei 16:00, pe aeroportul București-Otopeni urmau să sosească aproximativ 600 de refugiați kosovari, care vor fi transportați la Sărata-Monteoru, în județul Buzău. Ministerul de Interne va suporta costul cazării la hotelul “Parc” a celor 600 de kosovari, calculat la prețul de 80.000 de lei pentru o cameră în care pot încăpea până la 5 persoane.

Mai târziu, după ce au coborât Dragan și șeful său, Nelu ne-a povestit că duminică dimineața, câțiva vecini i-au atras atenția că un individ bărbos face poze de pe acoperiș. A urcat imediat și l-a găsit pe Remus. Deși îi atrăsesem atenția să nu urce ziua pe acoperiș, tipul nu numai că nu ne-a ascultat, dar făcea și poze. În atmosfera de suspiciune generală de la Belgrad, când sârbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc că Nelu a aplanat incidentul. Câteva zile mai târziu, aveam să ne întâlnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit că, după ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Îl cunoscuse la Uniunea Scriitorilor și l-a rugat să-l găzduiască și să-i împrumute niște bani, promițându-i că o să-i înapoieze a doua zi. După care a dispărut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea să încerce să candideze – 10 ani mai târziu – la tot felul de funcții în stat, inclusiv la cea de președinte al României.

Incidentul din seara asta ne-a tăiat elanul tuturor și am coborât în barul hotelului. Am rămas la povești și, înainte de a pleca, Dragan ne-a sugerat să mergem mâine în piața din Novi Beograd și să-l căutăm pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vânzător de la o tarabă, care fusese concentrat într-o unitate de artilerie antiaeriană și a doborât un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, în Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiați, veniți – în cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezintă cea mai mare acțiune de deportare desfășurată într-o singură zi, începând din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Această deportare masivă a lăsat să se înțeleagă că regiunea este supusă unei operațiuni de epurare etnică. Este prea exact localizată geografic, ca să nu intre în cadrul unei campanii sistematice de deportări.”

NATO a anuntat că în ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzați din localitatea Prizren și din împrejurimi. Cei mai mulți dintre aceștia au fost obligați de către Armata iugoslavă să participe la construirea de fortificații în jurul orașului, a declarat Shea. “Credem că Armata iugoslavă a decis să construiască un fel de “linie Maginot“ în jurul Prizrenului, fără îndoială, pentru a anticipa o eventuală operațiune terestră a NATO în provincia Kosovo.”

După miezul nopții, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orașului Uzice, unde au fost numărate 10 explozii, și asupra regiunii Bajina Basta, unde se află hidrocentrala avariată acum câteva nopți. Antiaeriana a ripostat puternic și, la 1:30, a reușit să doboare un avion inamic, în timp ce intra în spațiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur că, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtătorii de cuvânt ai Alianței, a dezmințit imediat informația.

La ora 3:00, după ce au pâlpâit de câteva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul rămăsese din nou fără curent, deoarece sistemul energetic național nu era încă stabilizat și rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat și ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniște și, în afară de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii în domeniul apărării, Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o mulțime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzând Alianța că a recurs la o “diplomație insuficient de agresivă” și că a nesocotit regulile cele mai elementare ale războiului modern. “Strategia adoptată pentru campania din Balcani și punerea sa în practică ridică numeroase semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea NATO de a concepe și de a executa operațiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit în primul rând să-l convingă pe Milosevic că are numai de câștigat de pe urma soluției diplomatice propuse la Rambouillet și că ar pierde totul printr-o soluție impusă prin forța armelor.”

“Anunțând dinainte natura progresivă a campaniei sale de bombardamente aeriene, în 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricărui război, care este efectul-surpriză,” a explicat Chipman. “Îndepărtând opțiunea unei intervenții terestre într-un mediu ostil, Alianța a nesocotit o altă regulă: cea care constă în a lăsa inamicul să se îndoiască de intențiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este că totul se va termina cu un protectorat – o soluție nefericită, sub forma acordării independenței de facto a provinciei Kosovo, lipsită de orice legitimitate în ochii Belgradului și generatoare de instabilitate, concluzionează IISS.