avion doborat

target: supravegheați de securitate

by

8 aprilie 1999

Astăzi, n-am mai trecut pe la Centrul militar de presă. Deja mă plictiseau cu comunicatele lor care nu conțineau informații esențiale și cu importanța pe care și-o dădeau când organizau câte o conferință de presă din care nu rămâneai cu nimic.

La Media Center, am aflat că un grup de 100 de voluntari bulgari vor veni, în această săptămână, să lupte alături de sârbi. Ivan Dionisiev, liderul Legiunii bulgare auto-intitulată “Vasili Levski”, a declarat că 342 de persoane s-au înscris pe listele de voluntari, însă, mai întâi, trebuie să parcurgă o perioadă de 15 zile de antrenament. Candidații trebuiau să fie sănătoși, să nu aibă cazier și să prezinte recomandări de la ofițerii sub comanda cărora și-au satisfăcut stagiul militar. Dionisiev pretindea că, dacă trupele NATO se vor desfășura în Iugoslavia, voluntarii bulgari vor lupta în linia întâi, alături de sârbi, în batalioane de 500 de oameni comandate de ofițeri bulgari, în colaborare cu cei iugoslavi, care vor coordona operațiunile.

Ivica Mihajlovic, secretar pentru Kosovo și Metohia la Ministerul Informațiilor, a declarat că ieri, 10 civili și-au pierdut viața la Priștina, din cauza bombardamentului. Tot el a afirmat că, în ultimele 24 de ore, la casele lor din capitala provinciei Kosovo, s-au întors cam 30.000 de albanezi.

NATO are în vedere să inițieze o operațiune desfășurată “mai aproape de sol“, a afirmat astăzi Javier Solana, citat de AFP. “Acțiunea va fi îndreptată strict împotriva obiectivelor militare și nu va face victime în rândurile civililor,” a precizat Solana. Pe de altă parte, James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA, a declarat că acordul de la Rambouillet este depășit. “Principiile acestuia nu sunt depășite, pentru că aceste principii sunt desfășurarea în Kosovo a unei forțe de pace internaționale, retragerea forțelor sârbe și autodeterminarea poporului din provincie,” a precizat Rubin.

După-amiază, pe aeroportul belgrădean Surcin a aterizat președintele Parlamentului din Cipru, Spyros Kiprianou. Ieri, Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, anunțase că Milosevic i-a promis lui Kiprianou că îi va preda pe cei trei militari americani capturați la începutul lunii. NATO a salutat gestul sârbilor, însă Jamie Shea a declarat, sec, apropo de ideea suspendării, în schimb, a bombardamentelor: “Nu se pune problema unui târg. Misiunea continuă.”

Sosirea lui Kiprianou nu a fost deloc mediatizată, semn că sârbii nu erau foarte hotărâți să le dea drumul celor trei prizonieri. Ba mai mult, Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), s-a arătat foarte surprins de zvonurile eventualei eliberari. Spre seară, Spyros Kiprianou avea să declare că “nu a reușit să obțină nici un rezultat concret”. De altfel, chiar înainte de sosirea la Belgrad a oficialului cipriot, vicepremierul sârb Vojislav Seselj afirmase răspicat: “America duce un război nedeclarat împotriva Iugoslaviei și este exclusă eliberarea celor trei americani capturați pe teritoriul iugoslav”.

Ministrul israelian al Afacerilor externe Ariel Sharon a lăsat să se înțeleagă că ar fi purtat, în secret, negocieri pentru eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi. Televiziunea israeliana a anunțat că Sharon ar fi trimis un emisar la Moscova și a discutat de mai multe ori cu Igor Ivanov această problemă. De parcă, dacă ar fi avut vreo influență asupra sârbilor, rușii nu ar fi încercat chiar ei să se împăuneze cu acest succes.

Astăzi, Slobodan Milosevic s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Partidului Muncitoresc Ungar Gyula Thurmer, căruia i-a spus că atacurile NATO împotriva Iugoslaviei afectează întreaga țară, inclusiv provincia Vojvodina, unde trăiește o numeroasă comunitate maghiară (peste 350.000 de persoane). “Dacă Ungaria va accepta să devină un instrument al NATO, care este o alianță fascistă, în acțiunile acesteia împotriva Iugoslaviei, ar comite cea mai tragică eroare,” a avertizat Milosevic.

Riscul unui conflict direct între Serbia și una din țările vecine este serios luat în considerare de Albania. Fostul președinte albanez Sali Berisha, în prezent lider al Opoziției, a declarat astăzi că “Albania nu poate cere francezilor, englezilor sau americanilor să riște viața militarilor lor, fără a accepta ea însăși anumite riscuri”.

Din țară, am aflat ca Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci secretar de stat în Ministerul român al Afacerilor Externe, a dezmințit zvonurile vehiculate prin presă, conform cărora autoritățile iugoslave îi încorporează în toiul nopții pe etnicii români din Valea Timocului într-o mișcare specială. Adevărul este că am vorbit de multe ori cu românii din Banatul sârbesc, la telefon sau față în față. Dincolo de amărăciunea și disperarea provocate de bombardamentele NATO, dincolo de supărarea că Guvernul român se pune la dispoziția NATO și îi face să plece, rușinați, capul, în fața privirilor pline de reproș ale vecinilor sârbi, etnicii români ne-au mărturisit că încearcă, cu orice preț, să-și ferească băieții care au împlinit 18 ani din calea militarilor veniți cu ordine de încorporare. Și, de multe ori, tinerii români fugeau, împreună cu cei sârbi, să se ascundă în păduri sau chiar în România, trecând ilegal frontiera.

Conform Mediafax, Crucea Roșie Română a trimis, în această dimineață, primul transport cu ajutoare umanitare pentru refugiații din Iugoslavia. Valoarea totală a transportului, care este compus din alimente de bază, pături, articole de igienă și sanitare, cozonaci și ouă roșii, se ridică la 210 milioane de lei.

Cuvintele unui general francez, care a amenințat că NATO va distruge rețeaua de relee de televiziune a sârbilor, au stârnit mare indignare în Iugoslavia. La acestea s-au adăugat afirmațiile comandorului britanic David Wilby: “Posturile de radio și televiziune sârbești sunt un instrument de propagandă și opresiune. Slobodan Milosevic a transmis, pe calea undelor, numai ură și minciuni. Acestea devin, așadar, o țintă legitimă în campania aeriană a NATO.” M-a înfiorat cinismul acestor declarații, date de niște oameni care și-au dedicat viața războiului. Cine le conferea lor autoritatea morală de a hotărî cine spune adevărul și cine răspândește ură și minciuni? Fiind în mijlocul evenimentelor, am avut și urma să mai am, de atâtea ori, ocazia să aud minciuni ordinare spuse de aceiași lupi moraliști. Nu știu dacă reacția mea era dictată de faptul că eram, la rândul meu, jurnalist, însă m-am convins definitiv cât de lejer își pot justifica oamenii acțiunile cele mai murdare, fluturând stindardul unor idei extraordinar de frumoase și generoase.

În jurnalul RTS au fost prezentate mai multe știri despre modul în care mass-media occidentale manipulează opinia publică. Printre ele, am revăzut și un reportaj montat grosolan de CNN, în care se vorbea de bieții refugiați albanezi care fug din Kosovo, iar în imagini se vedeau oameni amârâți mergând prin zăpadă. Însă, în ziua în care se pretindea că ar fi fost realizat reportajul, în zona respectivă nu mai exista zăpadă de mai bine de o lună.

În comentariul lor, crainicii sârbi au spus că amenințările dovedesc slăbiciunea NATO, care nu îi poate învinge pe sârbi, nici în confruntarea militară, nici în cea mediatică. Și au adăugat că sunt mândri de profesionalismul lor, care îi determină pe occidentali să recurgă la asemenea amenințări și că nu le puteau face un compliment mai mare. Mai mult, au anunțat că sunt dispuși să ofere, zilnic, un spațiu de emisie de 6 ore pe frecvențele lor, oricărei televiziuni occidentale. “Nouă ne este suficient, în schimb, 6 minute pe canalele televiziunilor din țările voastre și, în câteva zile, întreaga lume va cunoaște adevărul despre agresiunea NATO asupra Iugoslaviei,” a spus crainicul sârb.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat în această seară că Alianța nu a cooperat cu UCK și nici nu intenționează să-i înarmeze pe luptătorii albanezi. Totuși, în interviul acordat postului francez de televiziune France 3, Solana nu a exclus posibilitatea ca unele țări membre NATO să poată furniza arme militanților acestei mișcări secesioniste.

Jurnaliștii de la unele posturi franceze de radio, care au ajuns în provincie cu ajutorul unor membri UCK, au afirmat că Armata de Eliberare din Kosovo ajută NATO la distrugerea anumitor obiective iugoslave. Un “comandant” UCK a declarat trimișilor speciali ai France Info, Europe 1 și RTL că luptătorii albanezi sunt în permanentă legatura cu NATO și indică militarilor aliați obiectivele a căror distrugere este cea mai eficientă pentru paralizarea forțelor sârbe. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a recunoscut că UCK furnizează informații Alianței Nord-Atlantice, însă responsabilitatea alegerii țintelor și operațiunilor revine Comandamentului de la Bruxelles.

Începând cu ora 19:00, pe podul Brankov s-au adunat din nou câteva sute de oameni la concert. Inițiativa este sprijinită de autorități. Circulația mașinilor era închisă pe unul dintre sensuri. În mijlocul podului, era oprit un camion-scenă, cu boxe și instrumente muzicale, înconjurat de oameni cu steaguri, flori și pancarte în mâini. Au cântat formații cunoscute: Moby Dick, Galija și Zana. Toată lumea purta în piept celebrele ținte. Din când în când, un imens drapel iugoslav era purtat pe brațe, dintr-o parte în cealaltă a mulțimii. Împreună cu Mile, m-am plimbat mult printre ei, realizând cât de frumoși erau, în efortul lor disperat și inutil de a-și apăra podul. Din când în când, pe râul Sava trecea câte o canoe cu făclii, iar vâslașul se saluta cu cei de pe pod. Când să plecăm, la capătul podului a apărut o limuzină luxoasă, din care a coborât Vojislav Seselj, președintele Partidului Radical din Serbia(SRS). Înalt, burtos, având sacoul umflat la piept, sub brațul stâng, de un pistol și însoțit de un impozant bodyguard, a început să se plimbe printre oamenii adunați la concert. Și-a atins repede scopul pentru care venise. În câteva clipe, era asaltat de reporterii televiziunilor, cărora le explica despre eroismul poporului sârb. Ne-am grăbit să plecăm, să rămânem în minte doar cu amintirea celor care au venit pe pod dintr-un imbold lăuntric, nu din ordin de la partid.

La aceeași oră, pe podul peste Dunăre dinspre Pancevo, alți 2.000 de sârbi au venit la un marș al tăcerii, în speranța că cineva o să respecte gestul lor și va anula eventualul ordin de a-l distruge. Exemplul a fost urmat și de locuitorii din Novi Sad, care au alcătuit un lanț uman pe singurul pod peste Dunăre rămas în picioare în oraș.

De la ziariștii care încă se mai aflau în Kosovo, am aflat că, în cimitirul ortodox din Priștina, zeci de cruci și monumente funerare au fost distruse de bombardamente, iar oseminte și fragmente de cadavre sunt împrăștiate peste tot. Locuitorii din oraș au rămas consternați în fața craterelor, unele având 6 metri adâncime și 30 de metri diametru. Singura lor reacție, consemnată chiar de jurnaliștii străini, a fost: “Este o barbarie, o lucrare a Satanei!”

NATO  a dezmințit că ar fi provocat pagubele prezentate de sârbi jurnaliștilor străini, pretinzând că a atins doar două obiective din centrul orașului Priștina. “Celalalte stricăciuni sunt provocate chiar de sârbi,” a afirmat amiralul Thomas Wilson, citat de AFP. El a adăugat că majoritatea țintelor NATO se aflau la periferia capitalei provinciei Kosovo, singurele obiective din zona urbană fiind centrala telefonică și cartierul general al Poliției. Wilson a mai precizat că principalele rafinării ale Iugoslaviei, de la Pancevo și Novi Sad, au devenit inutilizabile, în urma ultimelor raiduri aeriene. “Capacitățile de rafinare au fost reduse cu 60 %, iar rezervele militare și strategice de benzină – cu peste 20 %, însă NATO va continua să atace rafinăriile, conductele de petrol, șlepurile și podurile, în încercarea de a paraliza forțele sârbe.”

La RTS, am văzut două reportaje de război. Primul arăta avionul-spion de tip “Hunter” doborât aseară, iar cel care îl nimerise povestea cât de simplu a fost. Omul a explicat că avionul zbura cam la 5.000 de metri și, înainte de a-l doborî, i-a văzut reflexia pe radar. Celălalt reportaj, la fel de interesant, deși era evident propagandistic, îi arăta pe comandanții Corpului III al Armatei Iugoslave vizitând trupele dislocate în Kosovo.

Astăzi, alarma aeriană a sunat mai târziu decât de obicei, abia la 22:15. În ultima vreme, ne obișnuisem să o auzim pe la 20:00, pe când ne sorbeam cafeaua în holul hotelului. Imediat după alarmă, am auzit câteva bubuituri dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de calcar, folosită – se pare – de Armată, pentru a-și adăposti efectivele și tehnica militară.

“Forțele sârbe par să fi început adunarea refugiaților care așteaptă să părăsească țara, ca să îi forțeze să rămână și au închis mai multe puncte de trecere a frontierei din provincia Kosovo,” a declarat pentru AFP Clare Short, ministrul britanic pentru Dezvoltare Internațională. “Nu știm dacă acești refugiați sunt readuși la casele lor sau altundeva în Kosovo.” Short a avertizat că președintele Slobodan Milosevic va fi considerat în întregime responsabil pentru orice abuz împotriva etnicilor albanezi care se află la discreția trupelor militare și paramilitare sârbe.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la 0:30, când avioanele au lansat rachete asupra cartierului Zvezdara și, din nou, în Rakovica. La aceeași oră, era bombardat și Novi Sad-ul. De obicei, având în vedere distanța mică dintre cele două orașe (vreo 80 de kilometri), când unul dintre ele era atacat, la scurtă vreme venea și rândul celuilalt. În noaptea asta, cerul era roșu și înspre Pancevo, semn al unui incendiu în zona rafinăriei.

Se pare că NATO a lansat un atac serios asupra întregii Iugoslavii. La 0:50, au fost provocate distrugeri în satul Pricevic, de lângă Valjevo. La 1:00, uzinele “Zastava” din Kragujevac au fost cuprinse de flăcări. Tot atunci, se producea o mare explozie, urmată de un violent incendiu, la depozitele “Jugopetrol” din Smederevo. Pentru a stinge flăcările au fost trimise echipele de pompieri din Belgrad, iar primele informații indicau pagube foarte mari. Lângă Jagodina, a fost bombardat releul de televiziune de pe muntele Crni Vrh. La 1:20, într-un al doilea raid, avioanele NATO au mai lansat 5 rachete asupra uzinelor din Kragujevac. Abia pe la ora 5:00, pompierii au reușit să localizeze incendiile izbucnite aici.

La radio s-a anunțat că, ieri după-amiază, o echipă a postului de televiziune german ZDF, care fusese arestată miercuri seara, deoarece filma într-o zonă interzisă, a fost eliberată. Noi suntem sub o atentă supraveghere aici, la hotel. Noroc că Mile este sârb, iar eu știu binișor să vorbesc sârbește, așa că suntem considerați prieteni. Azi-dimineață, un tânăr pletos, îmbrăcat în costum de blugi, i-a arătat lui Mile o legitimație de la Securitate și l-a întrebat despre mine. Mile i-a răspuns să nu-și facă griji, pentru că sunt “de-al lor”. Se pare că l-a crezut, pentru că nu s-a mai legat de noi. Doar în seara asta, ne-a sunat să ne spună că o echipă a unei televiziuni din România a fost prinsă filmând între Vîrșeț și Belgrad și ne-a întrebat dacă sunt dintre cei cazați la hotel “Toplice“. Nu erau și l-am rugat să afle cum îi cheamă și de la ce televiziune sunt. N-a mai sunat, dar ne-a transmis că au fost expulzați rapid.

Un sondaj de opinie realizat de “Washington Post” și ABC arată că 58 % dintre americani se pronunță în favoarea unei intervenții terestre în Iugoslavia, ca urmare a degradării situației umanitare. Cu toate acestea, aproape 50 de procente dintre cei chestionați nu doresc ca în conflict să-și piardă viața soldați americani. În Franța, 53 % dintre persoanele care au răspuns unui sondaj realizat de institutul IPSOS pentru revista “Le Point” nu au încredere în informațiile furnizate de NATO despre conflictul din Kosovo, însă peste 60 % aprobă atitudinea președintelui și premierului francezi. Două treimi dintre alegătorii britanici îl susțin pe Tony Blair, care a devenit, în urma războiului din Iugoslavia, unul din cei mai populari premieri din Marea Britanie de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sirenele de încetare a alarmei aeriene, de la ora 7:25, le-am auzit în somn, după ce îmi transmisesem corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am început să mă îngrijorez, pentru că relatările mele riscau să devină stereotipe. Raiduri aeriene, bombe, incendii, morți, răniți, distrugeri. În fiecare zi – la fel. Se schimba doar orașul sau numărul victimelor. Cu toată îngrijorarea produsă de un război la granițele României, nu era greu să-mi imaginez că lumea se va plictisi de atâtea înșiruiri de nenorociri și îmi băteam capul ce să aduc nou, în fiecare transmisie, pentru a menține interesul telespectatorilor față de drama vecinilor noștri.

Share

target: tragedia de la aleksinac

by

6 aprilie 1999

Am dormit până la 10:00 și am plecat, repede, în oraș, să aflăm amănunte despre bombardamentele de azi-noapte. Veștile au început să curgă în avalanșă. O bună parte din locuitorii suburbiei Zemun nu avea, nici astăzi, apă la robinete. La Jagodina nu se mai văd programele RTS și nu mai funcționează telefoanele mobile. La Novi Sad, pilotul avionului care s-a prăbușit la Petrovaradin se parașutase lângă fabrica “Pobeda“, însă nu se preciza dacă a fost capturat. La Aleksinac sunt 7 morți și 28 de răniți, iar strada Dusan Trivunac nu mai există. La 11:23, alarma suna din nou la Kragujevac. Apoi, la 12:05, la Kraljevo. Primele bombe cădeau la Vranje, câțiva medici fiind răniți de cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor. Au reînceput bombardamentele și în Kosovo. La 10:35, în regiunea Prizren-ului a fost bombardat un pod. La 11:10, o bombă a explodat la Priștina și alta la Pec. La Belgrad, la concertul din Trg Republike, au cântat Bebi Dol, Kristali și Bajaga, o formație celebră prin anii ’80.

Viorel Coifan, președintele Consiliului Județean Timiș, a ajuns astăzi la Novi Sad, pentru a afla cum pot fi ajutați locuitorii orașului. Foarte impresionat de ce a văzut, a povestit jurnaliștilor că, de câte ori venea aici, obișnuia să bea o cafea într-un mic local din cetatea de pe dealul Petrovaradin, admirând priveliștea. Acum, când din podul peste Dunăre nu mai exista decât câteva fiare ruginite, a rămas doar cu amintirile.

Potrivit AFP, Cehia și Slovacia au autorizat astăzi, la cererea aliaților, trecerea prin spațiul aerian a avioanelor NATO înarmate, în cadrul operațiunilor din Iugoslavia. Deoarece condițiile meteo sunt favorabile, iar port-avionul “Theodore Roosevelt“ a ajuns în Marea Adriatică, generalul Xavier Delcourt, șeful operațiunilor din Statul Major al Armatei franceze, a anunțat că, în zilele și nopțile următoare, asupra Iugoslaviei vor avea loc atacuri masive, cele mai importante ale campaniei de până acum. “Capacitatile aeriene ale sârbilor nu mai există,” a declarat generalul francez. “Ultimele 5 avioane MiG-29 sunt în imposibilitatea de a decola, iar capacitățile de comandă și control ale Armatei Iugoslave au fost serios deteriorate.” Afirmațiile sale au fost, însă, ridiculizate de o plângere a ministrului ungar al Apărării Janos Szabo, care a declarat că duminică, două avioane MiG-29 ale sârbilor au pătruns în spațiul aerian al Ungariei, în timp ce erau urmărite de două avioane ale NATO.

Vuk Draskovic a cerut astăzi închiderea granițelor cu Macedonia, Albania și Muntenegru și luarea tuturor măsurilor necesare pentru a-i convinge pe locuitorii din Kosovo să se întoarcă acasă. Mai târziu, posturile de radio au difuzat un comunicat al autorităților de la Belgrad, prin care îi propuneau liderului albanez Ibrahim Rugova să elaboreze, în comun, un “acord provizoriu care va duce la o autonomie substanțială a provinciei Kosovo, în cadrul Serbiei și Iugoslaviei”. Guvernul federal îi mai propunea lui Rugova elaborarea unui program comun privind reîntoarcerea refugiaților, sub supravegherea UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale.

În Kosovo, sârbii au anunțat încetarea unilaterală a operațiunilor Poliției împotriva gherilelor UCK, până după sărbătorile de Paști, în speranța că gestul lor va fi înțeles de oficialii NATO. Zâmbind malițios, când i-am spus această veste, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a comentat: “Păi, cum să nu încetăm operațiunile împotriva lor, din moment ce nu mai există UCK în Kosovo. I-au terminat pe toți și acum anunță că fac o pauză.”

Un convoi de blindate sârbe a fost atacat astăzi, în provincia Kosovo, de avioane ale NATO, pentru prima dată de la începutul bombardamentelor și a suferit pierderi importante, a declarat la Bruxelles un diplomat al Alianței, citat de AFP. Atacul a fost lansat cu avioane britanice Harrier si franceze Super-Etendard și a fost considerat parțial reușit de reprezentanții NATO.

Astăzi, la Belgrad a sosit Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat din Rusia. Acesta a început discuțiile cu oficialii sârbi, desigur, “pentru găsirea unei soluționari pașnice a crizei din Kosovo”. Urmate de aceleași accese de indignare împotriva barbariei Occidentului și de aceleași promisiuni de ajutor. Oamenilor nici măcar nu le mai pasă de atitudinea rușilor și sunt convinși că vor fi lăsați singuri. În cel mai fericit caz. Spuneau că ajutorul cel mai mare pe care îl așteaptă de la Rusia era să nu treacă… de partea NATO.

Conform corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne a anunțat că astăzi, însoțit de fiica sa și de directorul unei firme de armament, ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a traversat teritoriul Bulgariei, în drum spre Atena. Pentru că nu își anunțase, în prealabil, sosirea, Bulatovic a fost nevoit să aștepte mai multe ore la punctul de frontiera Kalotina, după care a fost escortat de mașini ale Poliției bulgare până la aeroportul din Sofia.

Președintele Serbiei Milan Milutinovic a vizitat orașul Aleksinac și, cu această ocazie, mai multi jurnaliști au reușit să îl însoțească și să poată filma efectele bombardamentelor de azi-noapte. “Ce să lovească la noi?” întrebau, disperați, oamenii. Aleksinac este un oraș minier, cu 25.000 de locuitori, liniștit și așezat, unde nu există nici un fel de instalații militare. Locuitorii au auzit avioanele, însă nu s-au neliniștit, pentru că bănuiau că se îndreaptă spre Niș. Când au început să cadă bombele, fugeau, disperați, în toate direcțiile. Zeci de explozii au ridicat un nor de praf în jurul lor, în timp ce schije și bucăți de beton zburau în toate părțile. Pe strada Dusan Trivunac, nici o casă nu mai rămăsese întreagă. A doua zi, bărbații și-au trimis nevestele și copiii la rude și nu i-au lăsat să vadă că din casele lor nu a mai rămas nimic. Oamenii plângeau și spuneau că nici măcar adăposturi antiaeriene nu aveau la Aleksinac și nu știau unde să se ascundă. Din stradă, puteai privi în apartamentele unor blocuri, ale căror fațade nu mai existau. Între dărâmăturile din oraș au fost găsite 12 cadavre.

Aveam, totuși, un sentiment ciudat despre Aleksinac. Ceva nu era în regulă în întreaga poveste. Având în vedere nivelul distrugerilor și ora la care a început atacul, seara, când majoritatea oamenilor stăteau acasă, erau – Doamne, iartă-mă! – prea puțini morți. Era imposibil. Fără să am suficiente date pentru a susține această variantă, voi rămâne, întotdeauna, convins că – în realitate – orașul a fost evacuat și folosit de Armata Iugoslavă pentru a-și ascunde trupele și tehnica militară. Probabil că stratagema a fost descoperită cu ajutorul sateliților-spion și s-a ordonat bombardarea orașului. Sârbii au apucat să-și retragă efectivele, iar victimele au fost dintre cei care au refuzat să plece de acasă. A doua zi, locuitorilor li s-a permis să se întoarcă și este ușor de înțeles disperarea lor, când și-au văzut locuințele făcute una cu pământul.

“Raidurile aliaților asupra localității Aleksinac vizau o cazarmă a Brigăzii 203 Artilerie a Armatei Iugoslave,” a precizat un responsabil al NATO, citat de AFP. “Există posibilitatea ca o armă să fi funcționat prost sau să se defecteze și să provoace rezultate nedorite,” a declarat acesta, după ce RTS a prezentat imagini ale dezastrului de la Aleksinac. “NATO a făcut totul pentru a evita victimele civile,” s-a justificat ministrul britanic al Apărării George Robertson, admițând – totuși – că “acest tip de tragedie ar fi putut să se produca”. La rândul său, comandorul britanic David Wilby a afirmat că deține probe despre pagube produse la 600 de metri de ținta vizată.

Astăzi, m-au epuizat cu corespondențele. Am intrat în direct prin telefon în toate jurnalele de știri. Toți mă întrebau despre Aleksinac și așteptau, măcinați de îndoială, explicațiile reprezentanților Alianței Nord-Atlantice, care tăceau chitic. Era destul de ciudat pentru mine că oamenilor care mă cunoșteau nu le venea să creadă că occidentalii, cu tehnica lor extraordinară, ar fi putut bombarda din greșeală un oraș plin de civili.

Și, din nou, a venit seara și, odată cu ea, alarma aeriană: la 20:10. La cină, Nelu ne-a dezvăluit că 128 de avioane au decolat pentru raidul din această noapte. Avea un prieten radioamator, care îl anunța când avioanele NATO se apropiau de Belgrad. Era foarte simplu, pentru că radioamatorii comunicau toată noaptea și se afla ușor când avioanele inamice treceau pe deasupra vreunei localități, într-o direcție sau alta. Adesea, am reușit să aflăm rapid de la ei informații foarte exacte și importante despre localități în care nu am fi avut cum să ajungem.

În hotelul “Toplice“, în afara turiștilor, la ultimul etaj locuiau mai multe persoane, majoritatea refugiați din Bosnia sau studenți cărora statul iugoslav le finanța, integral sau parțial, cazarea. Printre ei, era o studentă blondă – foarte draguță, de altfel, deși avea fundul cam mare, după gustul meu. Fata se cam temea să stea în cameră și, după ce suna alarma, rămânea ore întregi în holul hotelului, stând de vorbă cu mine și cu Mile sau cu alți cunoscuți. Am încercat să-i facem avansuri dar, văzând că nu reacționează pozitiv, am rămas doar amici.

Tot în hol coborau, la fiecare alarmă, o bătrână și fiul ei, refugiați din Bosnia. Cei doi locuiseră, inițial, în Croația, de unde au fugit când a izbucnit războiul acolo. S-au stabilit în Bosnia, dar au trebuit să-și părăsească, pentru a doua oară, casa. De această dată, au mai avut timp să-și ia cu ei doar câteva lucruri. Și au nimerit, tot fugind din calea a două războaie, în cel de-al treilea. Bătrâna era vădit marcată. Seară de seară, stătea pe fotoliile din holul hotelului, privind speriată în jur. Uneori plângea, alteori se legăna, mecanic, precum copiii din orfelinate. Fiul ei nu mai știa ce să facă să o calmeze și îi era tare jenă de comportamentul mamei sale. Deveniseră o prezență atât de familiară tuturor, încât părea că fac parte din mobilierul hotelului. Uneori, când nu mă puteau observa, stăteam minute întregi și îi urmăream. Din când în când, băiatul pleca și îi aducea câte-o ciocolată sau o banană, pe care bătrâna le molfăia, absentă, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraz. Vorbeau încet și nu puteam auzi ce spun, însă, după felul cum o mângâia, era evident că tânărul încerca să o liniștească. De câte ori treceam pe lângă ei, el ne zâmbea trist. Într-o bună zi nu i-am mai văzut. Nelu ne-a spus că bătrâna nu mai rezistase și au hotărât să se întoarcă acasă, în Bosnia, indiferent de riscuri.

Nici nu a sunat bine alarma aeriană, că au început să se audă bubuituri dinspre colina Avala. Am numărat vreo 7, după care ne-am plictisit. De pe acoperiș se vedea același peisaj. Vreo două “stele” mai strălucitoare, care se mutau repede pe cer, apoi lupte aeriene. Vedeam dungile argintii ale trasoarelor și strălucirile portocalii ale momentelor în care avioanele NATO lansau rachetele. După câteva secunde, cerul se lumina de la exploziile ale căror bubuituri zguduiau pământul. Dinspre dealul Kalemegdan se auzeau urlete lugubre, răgete și scheunături stridente. Erau animalele de la gradina zoologica a Belgradului. Ziua și noaptea, paznicii se plimbau printre țarcuri și cuști, purtând în spate puști încărcate. Primiseră ordin ca, în cazul în care vreo rachetă ar fi lovit parcul, să împuște toate fiarele, ca să nu scape, turbate de spaimă, pe străzi. Ziua, gradina zoologică era plină de copii, care se bucurau când vedeau sălbăticiunile nelinistite, însă printre ei treceau paznicii, cu fețele împietrite și armele în spinare.

De pe acoperiș, am văzut exploziile de la Novi Sad, unde antiaeriana trăgea puternic. Au urmat bubuituri la Pancevo și Smederevo și din nou dinspre Avala. În acest timp, pe podul peste Dunăre către Pancevo, câteva zeci de persoane formaseră un lanț uman, ca să-l protejeze de bombe și scandau “Serbia! Serbia!”

Iuresul a început devreme și în alte colțuri ale țării. M-am apucat să fac bilanțul. La 20:45, au venit din nou să bombardeze combinatul chimic “Milan Blagojev” de la Lucani. Cele 11 proiectile lansate de avioane au făcut mari pagube și au lăsat localitatea fără curent și linii telefonice. Între 22:45 și 23:10, zona dintre aeroporturile belgrădene Batajnica și Surcin a fost atinsă de bombe. La 23:00, țintele lovite au fost fabrica “Sloboda” din Cacak și centrul orașului Kraljevo. Priștina n-a scăpat, fiind incendiat un rezervor pentru derivați ai petrolului de lângă oraș si bombardat aeroportul Slatina. Între Novi Sad și Belgrad, ținta bombardamentelor a fost o cazarmă dintre Sremska Mitrovica și Ruma. Un sfert de oră mai târziu, a venit rândul capitalei Muntenegrului, Podgorica. Patru explozii puternice s-au auzit dinspre aeroportul Golubovac. Un incendiu violent, care putea fi văzut din Podgorica, a izbucnit la un poligon de tir, aflat la circa 10 kilometri de oraș. Antiaeriana a ripostat puternic și s-a anunțat că un avion inamic s-ar fi prăbușit la 5 kilometri spre nord. La jumatăte de oră după miezul nopții, în al doilea raid asupra Podgoricei, a fost atins combinatul de producere a aluminiului din cartierul periferic Zabjela, iar una din bombe a căzut la mică distanță de Centrul seismologic republican.

Surse al Poliției sârbe, citate de corespondentul AFP, care a văzut 3 cadavre scoase de sub dărâmături, au anunțat că raidurile aeriene asupra Priștinei s-au soldat cu moartea a cel puțin 10 persoane. Bombardamentele au distrus clădirea poștei, a Oficiului de securitate socială și blocuri de locuințe din centru. Au mai fost avariate grav sediile Guvernatorului sârb, al primăriei și al unei filiale a Băncii Naționale. Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a precizat că, în ultima săptămână, peste 50 de sate ale albanezilor au fost incendiate de sârbi și că există “indicii precise și concordante” care arată existența în Kosovo a cel puțin 3 gropi comune.

La 2:45, am văzut din nou antiaeriana Novi Sad-ului în acțiune. Apăra cu îndârjire ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Două puternice deflagrații au luminat cerul și a început din nou să ardă rafinăria de lângă cartierul Shanghai. Cu greu, incendiul a fost localizat de pompieri. Bombardamentul a făcut 4 răniți și a avariat un cămin pentru handicapați.

La 3:00, instalațiile companiei “Naftagaz“, situate la 10 kilometri de orașul Sombor, între două sate, au fost bombardate. La 3:15, o ploaie de bombe a fost lansată în zona mănăstirii Gracanica de lângă Priștina, mai multe persoane fiind rănite, iar 10 – ucise. Desi au acuzat adesea NATO că distruge intenționat mănăstirea, aflată în patrimoniul cultural universal, sârbii nu s-au dat nici o clipă în lături să-și ascundă trupele în apropiere. La 4:40, au fost anunțate explozii la Niș, iar la 5:00, când voiam să ne culcăm, mai multe bubuituri dinspre aeroportul Batajnica ne-au făcut să alergăm din nou pe acoperiș.

La Niș au fost două raiduri. În timpul primului, s-au auzit 10 explozii în zona industrială din nord-vestul orașului. La 5:40, în timpul celui de-al doilea atac, au fost lansate peste 23 de proiectile, lovind atât obiective militare, cât și civile. Au fost avariate, printre altele, clădirile unei școli tehnice, a unei facultăți, a intreprinderii “Elektrotehna” și autogara. Partea de nord-vest a orașului a rămas fără curent electric. În zori, 5 proiectile au lovit orasul Leskovac și alte 3 instalații petroliere din satul Veliko Gabrovnice, din apropiere.

A fost un adevărat tur de forță să sintetizez la timp acest bilanț și să-l turui, pe nerăsuflate, în corespondența mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. La 7:29, fără să știu dacă visez sau nu, am auzit sirena de încetare a alarmei aeriene. Mi-am pus perna în cap și am decis să mai dorm vreo două ore.

Share

target: nato lovește rafinăria din novi sad și orașul aleksinac

by

5 aprilie 1999

După o noapte grea, am luat-o de la capăt. Alarma aeriană s-a ridicat la ora 7:00. După ce am pornit spre centru, am început să aflăm doar vești deloc promițătoare. Guvernul federal a emis mai multe hotărâri, una mai a dracului și mai ușor de interpretat decât cealaltă. De astăzi, tranzitul substanțelor periculoase pe teritoriul iugoslav a fost interzis. Doar Ministerul federal al Apărării va mai putea da aprobari în continuare. Vestea cea mai proastă, însă, se referea la instituirea Legii Marțiale. De azi, orice reprezentant al Poliției, Securității sau Armatei poate percheziționa pe oricine. Pentru a începe cercetarea penală împotriva cuiva, nu mai este nevoie de mandatul Procuraturii, este suficient să existe suspiciuni că respectivul ar fi comis o anumită categorie de infracțiuni. Acestea au fost descrise astfel: infracțiuni împotriva siguranței statului, omenirii și dreptului internațional, împotriva Armatei Iugoslave, precum și alte infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută în Codul penal depășește 5 ani de închisoare. În unele situații, judecătorul poate da sentințe în absența unui procuror. De asemenea, ofițerii Ministerului de Interne pot declanșa anchete fără să aibă nevoie de un mandat al procurorului și pot aresta pe oricine, pe o perioadă de maxim 30 de zile.

Aceste decizii, deși normale în situație de război, ne dădeau fiori, deoarece îi cunoșteam pe polițiștii și pe militarii sârbi, care nu știu de glumă când trebuie să-și facă datoria și, mai ales, când sunt convinși că luptă să-și apere țara. Viitoarele săptămâni aveau să ne confirme bănuielile.

Săptămânalul american “Newsweek” dezvăluie că, la începutul anilor ’90, CIA a refuzat să susțină un complot împotriva lui Slobodan Milosevic – pe atunci președinte al Serbiei – pus la cale de apropiați ai acestuia care se bazau pe sprijinul Armatei iugoslave. Un consilier politic al lui Milosevic s-a dus în SUA, unde a prezentat proiectul de complot și a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Iugoslaviei și sprijin economic din partea americanilor, după ce acesta ar fi fost înlăturat de la putere. CIA a respins planul, iar Milosevic a aflat și a făcut o serie de epurări în anturajul său.

După spectaculoasa întâlnire cu Slobodan Milosevic de la Belgrad, astăzi, Ibrahim Rugova l-a primit, în vila sa din cartierul Velanje din Priștina, pe ambasadorul rus Iuri Kotov. Desigur, și această întâlnire a fost intens mediatizată de sârbi, mai ales că declarațiile lui Rugova le conveneau de minune. “Am fost la Belgrad și nu doresc să mă ocup de speculațiile ziariștilor,” a dezmințit el afirmațiile din presa occidentală conform cărora întâlnirea sa cu Milosevic ar fi fost o înscenare. “Autoritățile iugoslave mi-au confirmat că sunt un om liber, însă mi-au spus că se tem pentru securitatea mea.” Liderul albanez ar dori să plece la Skopje, pentru că, de la Priștina, izolat și fără consilierii săi, nu poate contribui la rezolvarea crizei. El a cerut autorităților de la Belgrad să conlucreze mai mult cu comunitatea internațională, spre a găsi o soluție politică pentru întreaga regiune a Balcanilor și, desigur, pentru Kosovo. Iuri Kotov a explicat ziariștilor că a intervenit pe lângă sârbi pentru ca aceștia să-i acorde autorizația de a pleca în străinătate.

Rugova s-a întâlnit la Priștina și cu vicepremierul iugoslav Nikola Sajnovic, cu care a avut o discuție cu ușile închise. La sfârșitul acestei întrevederi, cei doi au dat un comunicat, în care se declarau pregătiți să înceapă “lucrul în comun” în două domenii: reglementarea politică a situației din Kosovo și întoarcerea refugiaților la casele lor.

Sârbii au anunțat că au fost reluate cursele de autobuze între Belgrad și capitala provinciei Kosovo. Trei autobuze pe zi vor pleca în cursă și vor ajunge la Priștina trecând prin Niș. Oraș în care alarma de aseară a fost ridicată abia astăzi, la 13:37. Și deasupra căruia – susțin sârbii – ar fi fost doborâte 3 avioane NATO care au participat la bombardamentele de azi-noapte.

“Washington Post” a dezvăluit astăzi că șefii Statelor Majore americane și-au exprimat, încă înainte de lansarea acesteia, îndoieli asupra eficienței unei intervenții în Iugoslavia. Ei susțineau că nu există garanții că atacurile aeriene ar rezolva problema din Kosovo și nu aveau încredere în teoria lui Madeleine Albright, conform căreia criza din Kosovo va destabiliza întreaga regiune a Balcanilor. Militarii americani considerau că o intervenție în Iugoslavia nu ar fi în intereseul național al SUA și că sancțiunile economice împotriva Belgradului ar fi suficiente. De asemenea, un general citat de cotidianul american și-a exprimat reținerea față de o eventuală intervenție terestră.

Nici fostul cancelar german Helmuth Schmidt nu era un adept al participării țării sale la intervenția NATO, pentru că o considera neconstituțională. Într-un interviu publicat în săptămânalul elvețian “L’Hebdo“, Schmidt a declarat că Germania și partenerii ei europeni au permis Statelor Unite, într-o manieră imprudentă, să se folosească de aceste țări pentru a-și urmări propriile interese.

Am trecut prin Trg Republike, unde azi cântau din nou trupe rock. I-am ascultat pe Galija și Tony Montano, care mi-au amintit de anii ’80, când erau în mare voga și îi auzeam la posturile de radio sârbești. Moda concertelor s-a extins cu o viteză nebună și formațiile sunt într-un continuu turneu prin țară. De exemplu, azi au fost organizate concerte de protest împotriva războiului în piețele din capitala Muntenegrului, Podgorica și în orașele Novi Sad, Niș, Leskovac, Loznice, Pozarevac, Smederevo, Secani și Valjevo.

Pe zidurile din centrul Belgradului, au început, de ieri, să apară posterele anti-NATO. Pe unul dintre ele, intitulat “Noua Ordine Mondială“, era caricatura unui Bill Clinton, care își ținea într-o mână penisul, de dimensiuni uriașe, cu care urina peste întreg globul pământesc. Cel de-al doilea, mult mai reușit, ironiza modul de viață al americanilor. Înfățișa Anul Nou într-o familie de americani. O cameră coșcovită, colcăind de șobolani. Un brad prăpădit, de crengile căruia spânzura un clovn și o păpușă fără o mână și un picior. Într-un colț al camerei, un copil stătea necăjit pe oliță, nebăgat în seamă de nimeni. Mama lui zăcea sprijinită de un perete, cu privirea goală și o seringă cu heroină înfiptă în venă. Într-o criză de isterie, tatăl se învârtea în mijlocul camerei, cu o carabină de mare calibru în mână. Am râs cu lacrimi când am văzut afișele, lipite peste tot.

Ministerul federal de Externe a anunțat astăzi că, în perioada 31 martie – 1 aprilie, în Kosovo au fost descoperite cadavrele a 29 de persoane neidentificate. Comunicatul precizează că toate cele 29 de persoane ar fi fost împușcate de UCK. La rândul ei, agenția de presă a UCK, Kosovapress, a publicat la Bruxelles o listă cu 178 de persoane care ar fi fost executate de militarii sârbi în satele din Kosovo. 126 dintre cei ucisi au fost împușcați la Izbica. Cea mai mare parte erau bărbați cu vârste între 19 și 90 de ani. Potrivit mărturiilor a 6 supraviețuitori ai masacrului, bărbații ar fi fost împărțiți în grupuri de 30-40 și împuscați de grupe a 6 câte soldați, desemnați de superiorii lor. Dezvăluirile nu au putut fi confirmate din surse independente, însă o casetă cu imaginile mai multor cadavre a fost difuzată de câteva posturi occidentale de televiziune.

Decizia mai multor țări occidentale de a primi refugiați din Kosovo, pentru a evita destabilizarea regiunii, întâmpină reticențele Italiei și Franței, care se tem că, în acest fel, este favorizată epurarea etnică, dezvăluie AFP. Ieri, Jamie Shea anunțase că Germania este gata să primească 40.000 de refugiați, Grecia și Canada – câte 5.000, Norvegia – 6.000, iar Turcia și Statele Unite – câte 20.000. Prim-miniștrii francez și italian au declarat, însă, că dispersarea refugiaților prin Europa ar reprezenta o acceptare a politicii de epurare etnică practicată de Milosevic, adăugând că este fundamental ca refugiații albanezi să se poată întoarce acasă. Astăzi, un prim grup de 150 de albanezi din Kosovo a sosit într-o tabără pentru refugiați din Turcia, unde se aflau, deja, peste 5.000 de refugiați veniți prin Bulgaria. La rândul lor, miniștrii de Externe român și bulgar au declarat că, din cauza dificultăților economice prin care trec cele două țări, nu pot primi refugiați din Kosovo fără să aibă susținerea organizațiilor internaționale.

De când s-a încălzit afară, mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare după-amiază, înainte de a pleca spre hotel ca să-mi transmit corespondența pentru știrile de la 19:30, să stau o jumătate de oră pe o terasă din Trg Republike. Uneori, venea și Mile, dar de cele mai multe ori eram singur. După ce, două zile la rând, am cerut bere Amstel, începând cu a treia zi, chelnerul venea zâmbind și mă întreba direct: “Un Amstel?” După vreo 3 săptămâni, a venit într-o după-amiază și mi-a spus: “Îmi pare rău, nu mai avem bere Amstel. Ce altceva pot să vă aduc?” I-am cerut un gin tonic și multă vreme era suficient să mă așez la masă, să mă vadă de la distanță și să ne salutăm, ca să vină, imediat, cu un pahar de gin tonic. Întotdeauna, lăsa pe masă paharul și un bon pe care scria cât costă și nu mă mai deranja decât dacă îi făceam eu semn. Banii îi lăsam lângă scrumieră și, deși era o terasă mare, deschisă, în centrul orașului, niciodată nu și-a făcut griji că ar putea cineva să plece fără să plătească. Îmi amintesc cu plăcere figura radioasă cu care, spre sfârșitul războiului, a venit să-mi spună: “Azi avem și Amstel, și gin tonic. Ce alegeți?”

Era multă lume pe străzi și era o plăcere să stai o jumătate de oră la soarele care începea să prindă puteri și admiri tinerele superbe care se plimbau prin centrul orașului. Îmi puteam pune ordine în gânduri și, uneori, citeam ziarele sau vorbeam la telefon cu cei din țară.

Astăzi, am citit în “Politika“, principalul cotidian iugoslav (controlat de autorități), detalii despre meciul amical de fotbal dintre Partizan Belgrad și AEK Atena, programat pentru miercuri. Biletul va costa 20 de dinari, banii urmând să fie vărsați într-un cont destinat ajutorării victimelor războiului. Grecii îi ajută mult pe sârbi și tocmai au ajuns la Belgrad 5 camioane cu 100 de tone de hrană și medicamente, ajutoare trimise de Biserica Ortodoxă din Salonic. Multe erau destinate copiilor. Conform unei hotărâri a guvernului, cursurile școlilor au fost suspendate, în continuare, până după ridicarea stării de război și cei mici trebuie ajutați să treacă peste dificultățile provocate de bombardamente.

Totuși, astăzi, într-un mesaj televizat către națiune, premierul grec Costas Simitis a ținut să atragă atenția că țara sa nu poate să se marginalizeze în acest conflict, “datorita pericolului prezentat de poziția activă a Turciei“. El i-a asigurat pe greci că nu va antrena țara în conflictul din Kosovo, iar în privința refugiaților, nu va accepta o povară care să depășească puterile sale.

Conform AFP, Pentagonul a anunțat că un avion de tip Hercules C-130, varianta “Commando Solo“, a început să difuzeze emisiuni radio și de televiziune, pe frecvențe compatibile cu cele iugoslave. De asemenea, un alt aparat, care operează la mare altitudine, la limita de nord a teritoriului iugoslav, a aruncat sâmbătă 2,5 milioane de manifeste, în care se cerea sârbilor să nu-l mai asculte pe Slobodan Milosevic.

Astăzi, echipa RTS care stă la Priștina și transmite știri de acolo a primit medalia de onoare pentru curaj. Într-adevăr, le fel cum mulți ne invidiau pe noi că am avut ocazia să fim la Belgrad, în mijlocul unui război, tot așa îi invidiam și noi pe cei care au putut să stea la Priștina, unde ni se părea că ar fi miezul evenimentelor. Oricum, era mult mai periculos și îi admiram cu sinceritate pe colegii noștri de acolo.

Ultimele bilanțuri ale bombardamentelor de azi-noapte asupra orașului Niș estimau pagubele provocate la peste 5 milioane de dolari. La jurnalul RTS am văzut o imagine care m-a impresionat foarte tare. O rachetă NATO a lovit, cu o precizie milimetrică, clădirea Comandamentului Corpului III al Armatei Iugoslave. Sediul era între alte două clădiri, lipit de acestea, însă racheta a lovit doar comandamentul, clădirile celelalte fiind mai puțin afectate, doar de suflul exploziei sau de vibrații.

Un elicopter de tip UH-60 Black Hawk, care efectua o misiune de rutină în spațiul aerian al Republicii Srpska, a fost atacat în această după-amiază, în jurul orei 16:30, cu grenade provenind de la un lansator de tip AG, fără a fi atins, a anunțat Sheena Thomson, purtător de cuvânt al trupelor SFOR din Bosnia, citată de AFP. Atacul a avut loc în regiunea Teslic, la 90 de kilometri nord-est de Sarajevo.

La ora 20:20, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. La scurtă vreme, s-a anunțat că a căzut podul peste Dunăre de lângă Sombor, din nordul Iugoslaviei. Într-un raid aerian care a început la 22:15 și a durat 10 minute, a fost bombardată zona industrială, fiind vizate, în special, instalațiile petroliere, iar podul peste Dunăre, care avea două benzi de șosea și două linii de cale ferată, a ajuns în valuri.

La aceeași oră, Niș-ul era din nou sub bombe, pentru a patra oară în ultimele 24 de ore. În oraș s-a anunțat că nu sunt mari pagube materiale. Atacul fusese concentrat asupra aeroportului. O rachetă a fost pulverizată în aer de antiaeriana iugoslavă.

Un sfert de oră mai devreme, atacul avioanelor aliate primea o ripostă puternică din partea artileriei antiaeriene din Novi Sad. Cu toate acestea, în oraș s-au auzit mai multe explozii foarte puternice și – de pe acoperișul hotelului nostru din Belgrad – puteam vedea câțiva nori de fum. A fost lovită rafinaria și mai multe obiective civile au fost avariate. În oraș nu s-au mai putut vedea canalele televiziunii naționale. Se pare că au fost lovite instalațiile releului de pe Fruska Gora. Ne-am sunat prietenii din Novi Sad și ne-au povestit că un avion ar fi venit în picaj, încercând să distrugă și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Armata Iugoslavă, însă, amplasase mai multe baterii de artilerie antiaeriană în jurul acestuia și au respins atacul. S-a anunțat chiar că avionul – tot un F-117 A – ar fi fost lovit și ar fi căzut pe muntele Remete. Într-adevăr, în regiune au fost observate două elicoptere de recuperare ale NATO.

Un alt pod, cel de la Kursumlija, peste râul Toplice, de pe autostrada Niș-Pirot, a fost lovit de bombe la 21:30. Ceva s-a întâmplat și la Aleksinac, unde sârbii au anunțat că ar fi fost lovite mai multe clădiri civile și că ar exista victime. Dar despre asta, aveam să aflăm detalii mai târziu.

La televizor am vazut deja imagini de la incendiul izbucnit la rafinăria din Novi Sad, iar la ora 23:00, pompierii continuau să se lupte cu flăcările. Cartierul Shanghai, situat în apropiere, a fost evacuat, deoarece fumul făcea aerul irespirabil. Oficialitățile au anunțat că încă un avion inamic ar fi fost doborât și a căzut în regiunea Petrovaradin. Ca de obicei, NATO avea să dezmintă a doua zi că ar fi pierdut vreun avion. La Aleksinac se spunea că a fost distrus un sfert din oraș, stația de salvare și mai multe case. Alte informații descriau scene de coșmar: 10 blocuri distruse, o stradă întreagă rasă de pe fața pământului, oameni nevinovați morți sau răniți. Corespondenții postului de televiziune Studio B au anunțat că cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite. RTS amintea insistent că, tot în noaptea de 5/6 aprilie, dar în 1941, aviația nazistă bombarda pentru prima oară Belgradul.

O jumătate de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost lansate asupra Priștinei, fiind atins un releu de televiziune din sud-estul orașului. Celelalte explozii au fost auzite în zona aeroportului Slatina. De asemenea, la Prizren, cazarma “Țarul Dusan Silnîi” a fost bombardată pentru a patra oară.

AFP a anunțat că NATO a autorizat astăzi Statele Unite să trimita în Albania 24 de elicoptere de luptă de tip AH-64 Apache, în vederea utilizării lor în Kosovo. Ele vor fi însoțite de circa 2.000 de militari, însărcinați cu protecția aparatelor, supranumite “ucigătoare de tancuri”. Executivul american și-a asumat riscurile unor pierderi, deoarece elicopterele Apache, foarte eficiente în lupta împotriva blindatelor, zboară relativ încet, la joasă altitudine, fiind mai vulnerabile în confruntarea cu rachetele sol-aer.

După ce ne-am mai liniștit și am coborât în camera de hotel, la 2:38, am auzit în apropiere o explozie. Răsunase ca o petardă sau o grenadă de mână. Și chiar era o grenadă, pe care un sârb mai arțăgos o aruncase în curtea unei moschei din apropierea hotelului nostru. Liderul comunității islamice din Belgrad Hamdija Jusufspahic avea să declare, a doua zi, că nimeni nu a fost rănit, ci doar geamurile unei anexe au fost sparte de suflul exploziei. Moscheea Bajrakli, ridicată în 1521, este unul din cele mai vechi edificii din Belgrad.

La 3:45, în jurul orașului Kraljevo au explodat 3 rachete. La 3:47, deasupra Belgradului s-au auzit, din nou, avioanele NATO. Câteva clipe mai devreme auzisem niște bubuituri, cred că dinspre Pancevo. Începea încă un raid. Din fericire, a fost scurt, pentru că avioanele n-au putut depăși barajul de foc al antiaerienei. La 4:35, releele de televiziune de la Kragujevac si Jagodina ardeau, lovite de bombe. La 5:36, avioanele au mai venit o dată, lansând câteva proiectile tot spre Pancevo. La 6:05 și 6:14, eram din nou pe acoperiș. Se luminase de ziuă și doar auzeam avioanele și bubuiturile exploziilor, de această dată în Belgrad, însă nu ne mai puteam da seama din ce direcție, pentru că nu mai vedeam din ce parte trage antiaeriana. În sfârșit, la 7:42 am auzit sunetul lung și neîntrerupt al sirenelor. Înceta alarma aeriană, începea o nouă zi.

Share

target: alarmă chimică la belgrad

by

26 martie 1999

Ziua a trecut pe nesimţite. Am alergat, încercând să aflăm ce se mai întâmplase, să mai verificăm o informaţie. Deja am început să ne obişnuim cu sirenele. Astăzi, a fost alarmă aeriană de două ori, între 16.30 şi 18.30 şi între 19.00 şi 20.30. Ministerul Învăţământului a anunţat că 30 de şcoli au fost afectate de bombardamente. Comercianţii au încercat să mărească preţurile la unele produse, profitând de panica creată de război. Unii oameni au început să-şi facă stocuri de alimente, deşi autorităţile au insistat că nu sunt probleme cu aprovizionarea. Şi chiar nu erau. Spre seară, când m-am întors la hotel, mi-am cumpărat pâine şi iaurt, pentru a doua zi dimineaţă şi mi-a fost destul de greu să aleg între cele 7-8 sortimente.

Ne-am pierdut jumătate din zi, încercând să ne acreditam la Ministerul Informaţiilor. Se afla în cartierul Novi Beograd, într-o clădire imensă. Cei doi militari de la biroul din hol ne-au rugat să aşteptam puţin şi, după 10 minute, a coborât o tânără foarte frumoasă, tunsă scurt, care vorbea perfect engleza şi ne-a condus într-un birou. Ne-a dat să completăm nişte formulare, însă ne-a avertizat că, oricum, luni se va înfiinţa un centru militar de presă, unde va trebui să ne acredităm din nou. În birou mai erau doi jurnalişti chinezi şi, la un moment dat, Sania Sarac, cum se numea tânăra, a început să ciripească. Eu cu Mile Cărpenişan ne-am uitat unul la altul şi ne-am abţinut cu greu să nu izbucnim în râs. Cei doi chinezi i-au răspuns ceva şi au început, fericiţi, o lungă conversaţie cu fata. În limba chineză! Am completat formularele şi am plecat. “Pe aici, nu mai călcăm!” a bombănit Mile.

După-amiază, Vuk Draskovic, liderul Mişcării pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) şi vicepremier federal, a organizat o conferinţă de presă.  Amintind că şi el a fost ziarist, şi-a cerut scuze faţă de jurnaliştii occidentali care fuseseră expulzaţi ieri şi i-a invitat să revină în Iugoslavia şi “să-şi facă datoria faţă de adevăr”. Câtă ipocrizie! De ce n-a intervenit încă de la început, înainte de a fi expulzaţi? De altfel, această duplicitate păguboasă l-a caracterizat întotdeauna pe Vuk Draskovic. Totdeauna mi-a dat impresia unui om bântuit de o forţă malefică, o forţă care l-a împins să-şi trădeze susţinătorii, trecând din tabăra Opoziţiei (al cărei lider a fost), direct în fotoliul de vice-prim-ministru al Guvernului federal, controlat de preşedintele Slobodan Milosevic. Doar din când în când, parcă reuşea să se elibereze de aceasta forţă care îl bântuia şi redevenea liderul în care speraseră sute de mii de sârbi. Iată câteva imagini de la legendarele demonstraţii din 1996:

Atât preşedintele Bill Clinton, cât şi secretarul de stat american Madeleine Albright au adresat mesaje televizate, transmise prin satelit în zona Iugoslaviei, informează AFP. “Fac apel la toţi sârbii şi la toata populaţia de bună-credinţă să ni se alăture, pentru a putea găsi o cale de încheiere a acestui conflict inutil, care ar putea fi evitat,” spunea Bill Clinton. “Milosevic ar fi putut păstra Kosovo în Serbia şi păstra pacea. În loc de aceasta, el a pus în pericol viitorul provinciei Kosovo şi v-a adus război.” Madeleine Albright le-a reamintit sârbilor că şi-a petrecut o parte a copilăriei la Belgrad şi le-a spus, vorbind într-o sârbo-croată cu accent ceh, că “obiectivul NATO nu este de a face rău sârbilor nevinovaţi, ci de a face să înceteze atacurile din Kosovo”. Între timp, Ambasada Iugoslaviei din Paris a fost închisă, iar diplomaţii sârbi urmau să se întoarcă acasă. Solidari cu sârbii, ruşii au decis expulzarea membrilor Misiunii de informare a NATO din Moscova, un diplomat francez şi un general german.

O dovadă că Draskovic nu avea prea multe de spus în guvern a fost şi vestea pe care o primisem în aceeaşi după-amiază : colegul şi prietenul meu, Radu Ciobotea, şeful Biroului de presă din Timişoara al “Evenimentului zilei“, fusese arestat, undeva între Belgrad şi Niș şi expulzat din ţară. L-am sunat pe mobil, imediat ce am aflat. M-a recunoscut şi a început să râdă. Era în drum spre România, escortat de două maşini ale Poliţiei. Plecase de la Belgrad către Niș, cu gândul să ajungă la Priştina. Pe drum, s-a oprit să-şi dezmorţească oasele într-un sat şi a intrat într-o cafenea. N-a apucat să-şi comande nimic, pentru că au apărut câţiva indivizi de la serviciile secrete sârbeşti, l-au arestat şi l-au interogat timp de 8 ore. Îi reproşau – culmea ! – că a fost prezent în Iugoslavia, de câte ori a izbucnit vreun conflict (şi în Croaţia, şi în Bosnia, şi în Kosovo). L-au acuzat că e spion, i-au trântit în paşaport o ştampilă care îi interzicea să mai între în Iugoslavia vreme de un an de zile şi l-au expulzat. Degeaba le-a argumentat Radu că, fiind ziarist, era normal să vină în Iugoslavia în timpul războaielor. Degeaba le-a spus că a scris şi o carte (“Război fără învingători”) despre tot ce văzuse acolo. Câteva ore mai târziu, trecea, abătut, frontiera pe la Turnu Severin, urmărit de înjuraturile poliţiştilor sârbi.

Radu Ciobotea mi-a permis să redau câteva fragmente din reportajul publicat de el în “Evenimentul zilei” din 29 martie, despre aventura trăită în Kosovo: “…Ofiţerul tânăr îmi traduce în engleză discursul şefului său: “Cu regret va informăm că deţinem dovezi că desfăşuraţi activităţi ostile integrităţii şi suveranităţii Iugoslaviei. În primul rând, deţineţi casete cu muzica uşoară sârbească, deşi susţineţi că nu cunoaşteţi limba sârbă. În al doilea rând, casetele neînregistrate poartă marca “MOL”, care este firma ungurească. În al treilea rând, aveţi intenţia de a difuza în străinătate informaţii legate de conferinţa de presă ţinută de un om politic iugoslav. De aceea, vom repeta interogatoriul, începând cu ziua şi ora când aţi intrat pe teritoriul iugoslav.”

(…) Femeia îmi întinde paşaportul, spunând solemn: “Veţi părăsi Iugoslavia până astăzi, ora 24.00. În caz contrar, veţi fi arestat pentru o perioadă nedeterminată. Aveţi dreptul de a reveni abia în 26 martie 2000.” “Ora 24.00 ? ” – întreb uluit. “E deja ora 18.00 şi mai am 400 de kilometri până la primul punct de frontieră cu România. Şi mi-aţi tăiat cauciucurile!” Ofiţerul se răsteşte nerăbdător: “Vă descurcaţi cum ştiţi. Dar nu uitaţi: numărătoarea inversă a început. Mai aveţi 5 ore şi 30 de minute. Drum bun!”

(…) Intru în vamă la 23.45 şi vameşii încep verificarea actelor. Unul dintre ei observă interdicţia din paşaport şi-mi cere explicaţii. E 23.50. La 50 de metri în spate, Golful roşu care mă urmărise tot drumul opreşte şi stinge farurile. Vameşul observă, îmi înapoiază paşaportul şi spune: “Hajde, brzo. Idete!” (Hai repede, pleacă!) Trec podul cu 100 la oră, grănicerii romani îmi fac semn că sunt nebun şi frânez abia în faţa barierei care mă desparte de România. Poliţiştii români de frontieră se reped la mine, cuprinşi de veselie: “Iacă-tă şi “Evenimentul zilei”! Ia să vedem paşaportul. Aoleu! Ce le facurăţi ăstora, dom’le, de vă expulzară un an? Că, vorba aia, cal verde şi sârb deştept mai rar…”

La 19.30, avem parte de încă un mic spectacol mediatic : buletinul de ştiri al Televiziunii Naţionale Iugoslave (RTS). Întrerupt, tot timpul, de clipuri scurte, cu lozinci patriotice de genul ” Mai bine război, decât pact !” Desigur, se referea la pactul de la Rambouillet,  pe care sârbii au refuzat să-l semneze. Jurnalul nu conţinea prea multe ştiri propriu-zise. După un reportaj despre luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, în care sârbii au ţinut piept armatei germane, au prezentat imagini de la mitinguri anti-americane, în care oamenii strigau : “Nu dăm Kosovo!” şi “Serbia! Serbia!”. Apoi, imaginile monumentului soldaţilor francezi care au murit în 1918, în luptele de eliberare a Iugoslaviei, pe care cineva scrisese cu vopsea neagră “Criminalii“. Din nou, reportaje despre anii celui de-al Doilea Război Mondial şi despre perioada ce a urmat. După care – colac peste pupăză – o ştire despre deschiderea, la Belgrad, a Salonului Internaţional al Automobilului, aflat la a nu ştiu câta ediţie. La ştiri externe, am putut vedea demonstraţiile pro-sârbeşti de la Atena. Şi în loc de publicitate, un videoclip pe care am ajuns, cu timpul, să-l învăţăm pe de rost: pe muzică patriotică (cu versuri de genul “Te iubim, patrie…”), imagini din pregătirile de luptă şi aplicaţiile Armatei Iugoslave. În sfârşit, spre final, o ştire, fără imagini, despre obiective civile avariate la Nis şi Leskovac.

Potrivit AFP, NATO anunţase că, în noaptea precedentă, a atacat, pentru prima oară, poziţii din Kosovo ale armatei sârbe. Ruşii – care aveau să se transforme adesea, pe parcursul războiului, într-un fel de purtători de cuvânt ai sârbilor – au declarat, prin vocea generalului Iuri Baluievski, că NATO ar fi lovit, în primele două zile de bombardamente, circa 50 de obiective civile şi militare. “Chiar dacă reprezentanţii NATO pretind că operaţiunea a fost un succes, principalele ţinte nu au fost atinse de atacuri,” afirmase Baluievski.

Pe de altă parte, s-a declanşat şi războiul mediatic. În timp ce un post de televiziune şi unul de radio sârbeşti anunţau că un avion al NATO s-ar fi prăbuşit lângă satul Donja Trnova, la 15 kilometri sud-vest de Bijeljina (în nord-estul Republicii Srpska), purtătorul de cuvânt al Alianţei, Jamie Shea, afirma că au doborât două avioane MiG-29 ale sârbilor, care se aflau în spaţiul aerian al Bosniei şi ar fi intenţionat să atace trupele SFOR din această ţară. Desigur că ambele tabere au dezminţit informaţiile despre aceste pierderi.

Am coborât cu Mile la bar, să bem o bere. N-am apucat să o terminăm, pentru că a sunat alarma aeriană. Era 22:30. Ne-am întors în cameră şi am deschis televizorul, căutând un post care să spună ceva. Afară, dinspre periferia oraşului, se auzeau bubuituri înfundate. 25 de minute mai târziu, programul de la Studio B s-a întrerupt brusc, a apărut sigla Comandamentului Apărării Civile a Belgradului şi o voce marţiala a cerut populaţiei să nu intre în panică şi să rămână în adăposturi, până la ridicarea alarmei. A comunicat că a avut loc un atac cu rachete Tomahawk, mai multe cartiere ale oraşului au fost atinse, dar nu au fost lovite obiective civile. În faţa blocurilor din jurul hotelului nostru, sârbii au ieşit pe trotuar şi comentau anunţul. Câte o femeie apărea la geam şi striga spre cei de jos că a vorbit cu o prietenă din alt cartier şi bomba a căzut în apropiere.

Câteva minute mai târziu, sirenele alarmei sunau din nou, însă cu un alt semnal, pe care nu l-am mai auzit şi, din fericire, nici nu aveam să-l mai auzim până la sfârşitul războiului. Cel al alarmei chimice. Panică totală! S-a anunţat că, în oraşul Sremcica, la 30 de km de Belgrad, a avut loc un atac cu arme chimice. Capitala nu era încă afectată. Populaţia din zonă era sfătuită să-şi pună măştile de gaze. Dacă nu au, să-şi acopere feţele cu batiste sau cearşafuri umede. Anunţul se repeta, obsedant, din 5 în 5 minute. Apăreau amănunte noi. Dispăreau sau erau corectate unele informaţii. Era vorba de un atac chimic cu gaze a căror toxicitate nu era cunoscută. Primele simptome sunt dureri de cap, ochi şi stomac. La faţa locului au sosit echipele de prim-ajutor. Cine se simte rău să meargă urgent la spital sau la aceste echipe. Poliţiştii împart măşti de gaze. Au sosit echipele de decontaminare ale Armatei. Vântul bate spre Belgrad şi norul de gaz va ajunge şi la noi. N-a fost atac chimic, ci un proiectil a lovit un depozit al unei fabrici de combustibil pentru rachete, în care era stocat azot. Arde pădurea din apropiere. Şi, tot timpul: “Nu intraţi în panică! Situaţia e sub control!” La ora 1:00, sirenele au anunţat încetarea alarmei chimice şi am răsuflat uşuraţi. Deşi, din când în când, mai ieşeam la geam şi adulmecam, încercând să disting vreun miros ciudat.

Întrunit mai devreme, Consiliul de Securitate al ONU a respins proiectul de rezoluţie prin care Rusia cerea încetarea imediată a bombardamentelor, fără ca SUA, Franţa sau Marea Britanie să facă uz de dreptul de veto. Conform AFP, proiectul obţinuse doar 3 voturi “pentru” – faţă de 9 cât avea nevoie – şi 15 voturi “contra”.

Alarma aeriană a încetat la 2:02. La buletinul de ştiri de la Studio B, care se repeta din oră în oră, s-a anunţat că au fost lovite 10 obiective în Belgrad, în cartierele Avala, Zarkovo şi Lipovica, precum şi în zona aeroporturilor Batajnica şi Surcin. N-am apucat să mai notez şi alte localităţi lovite de bombe în noaptea aceea. Sârbii pretindeau că ar fi doborât 2 avioane inamice, ai căror piloţi s-au catapultat şi sunt căutaţi prin pădurile de lângă nişte sate.

Tensiunea se mai risipise, iar, pe Studio B, a apărut un anunţ. Conducerea postului de televiziune îşi cerea scuze că va abdica de la un principiu pe care l-a respectat chiar şi în perioada embargoului împotriva Iugoslaviei: cel de a nu prezenta filme artistice pentru care nu aveau drepturi de difuzare. Şi am avut ocazia să văd un film splendid şi straniu de apropiat de ceea ce se întâmpla în acele momente: “Wag the dog” (tradus de sârbi “Război împotriva adevărului”), regizat de Barry Levinson, cu Robert de Niro, Dustin Hoffman, Anne Heche şi Woody Harelson. Subiectul şi acţiunea m-au lăsat fără grai: pentru ca acesta să fie reales şi pentru a estompa impactul negativ al unui scandal sexual, datorat unei afaceri amoroase cu o stagiară, consilierii unui preşedinte american au inventat un război între SUA şi Albania. 

Filmul, realizat înainte de celebrul scandal “Monica Lewinski“, expune toate metodele de manipulare a opiniei publice americane şi este făcut de cineva care cunoştea – din cine ştie ce surse – toată idila dintre Bill Clinton şi fosta stagiară la Casă Albă. Mai mult, la un moment dat, într-o scenă din film, în planul secund, se vede un televizor pe ecranul căruia apare celebra scenă în care Clinton o îmbrăţişează pe Monica Lewinski, care poartă pe cap o bască bleumarin. Scenă care a apărut pe toate canalele de televiziune, la câteva luni după ce filmul era gata. Mai târziu, în cele aproape 3 luni de război, aveam să văd, de-adevăratelea, tot ce am văzut în filmul din acea noapte.

Astăzi, cotidianul britanic “The Times” publicase o ştire care spunea ca Poliţiile din 3 ţări europene, în colaborare cu Europolul, au stabilit că UCK este parţial finanţată cu fonduri provenite din traficul de droguri.

Nici nu s-a terminat bine filmul, că la 4:12, alarma aeriană a fost anunţată din nou. Oamenii erau avertizaţi că NATO lansează din avioane radiolocatoare şi, dacă văd aşa ceva, să anunţe, imediat, reprezentanţii Armatei. Ce-or fi alea, radiolocatoare? Apoi s-a spus că numărul avioanelor inamice doborâte ar fi ajuns la 5, iar 2 piloţi au fost deja prinşi. Apoi, nu-mi mai amintesc nimic, pentru că am adormit cu nasul în carneţelul de notiţe.

Share