avion doborat

target: NATO bombardează un autobuz cu călători la Luzane

by

1 mai 1999

Astăzi, am apucat să ne plimbăm prin oraș. Era o zi frumoasă, liniștită și ne-am dus să mâncăm pe Skadarlija. Aceasta este una din străzile celebre ale Belgradului. Veche, pavată cu bolovani rotunjiți de vreme, strada e plină de cârciumi. Toate își datorează celebritatea personalităților care obișnuiau, în diferite epoci, să mănânce și să bea un pahar cu vin în ele. Ne-am așezat pe terasa uneia și, după ce am comandat ceva de mâncare, șeful de sală și-a dat seama că suntem români și ne-a adus “cartea de onoare” a localului, să ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.

În general, era ieftin să mănânci la restaurant (în jur de 10-15 mărci germane de persoană) și la fel s-a întâmplat în această sâmbătă. Însă aveam să ne convingem că toți chelnerii din lume sunt la fel. Când am revenit, după mai multe zile, pe Skadarlija, șeful de sală a strigat dupa noi și ne-a invitat din nou pe terasa localului său. De această dată, nu ne-a iertat și ne-a înșelat cu neobrăzare, încărcând nota de plată cu cel puțin 100 de dinari (10 mărci) de persoană. N-am comentat. Am plătit și am plecat, însă a doua zi am trecut din nou prin fața restaurantului său și, când ne-a strigat să venim la el, am clătinat, zâmbind, din cap și ne-am așezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.

Președintele Bill Clinton a anunțat o înăsprire a sancțiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operațiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirmă într-un comunicat dat publicității de Casa Alba și citat de AFP. Printre măsurile decise, figurează și înghețarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le deține în SUA sau sunt sub controlul unor entități americane. Clinton a luat, totuși, hotărârea de a menține “scutirile, deja în vigoare, de care beneficiază Muntenegru, datorită susținerii pe care Statele Unite o acordă guvernului său multietnic, ales în mod democratic”.

La un moment dat, în timp ce mâncam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, care m-a întrebat, râzând, ce i-am făcut lui Ion Cristoiu. N-am știut ce să-i răspund și mi-a explicat că acesta a scris despre noi în editorialul său de astăzi din “Cotidianul“. Curioși, l-am rugat să ne trimită articolul prin fax.

“Sorin Bogdan și Mile Cărpenișan sunt, după o lună de ședere la fața locului, adevărați experți în arta militară. În nopțile petrecute pe acoperișul hotelului, m-au învățat ce să fac la ivirea unei rachete de croazieră, mi-au arătat, după zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost țintite, mi-au atras atenția asupra tacticii folosite de antiaeriana sârbă. Au ajuns atât de buni cunoscători într-ale războiului, încât mi-au putut spune, după zgomotul avioanelor, tipul lor și, după direcția de unde veneau, locul de unde plecaseră. (…)

În timp ce ditamai jurnaliștii occidentali de la CNN, AFP, BBC o șterg de la fața locului când se zvonește că avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrați la care, probabil, faimoșii gazetari ai Vestului se uită de sus, ca la niște amărâți din Est, care n-au în spate decenii de tradiție a presei independente, rămân, riscându-și viața. În timp ce bravii jurnaliști occidentali așteaptă să fie duși de către oficialități la locul unde o clădire a fost lovită, ai noștri dau fuga pe străzi și ajung înaintea lor, fără a șovăi o clipă la gândul că ar putea păți ceva în nebunia de la locul unde clădirea a fost lovită. (…)

Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acești tineri patima de a scrie adevărul, de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar dori guvernanții de la București. Le-am urmărit seară de seară transmisiile de la Belgrad, când eram în România. Am sesizat imediat strădania de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar vrea să audă unii sau alții. Stând cu ei în zilele și nopțile când am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o trăiește jurnalistul aflat la fața locului. Sunt situații când cei de la București, închiși în spațiul strâmt al redacțiilor și al funcțiilor, ar vrea să-i contrazică, fie din necunoaștere, fie din antrenarea în tot felul de jocuri. Jurnaliștii noștri de la Belgrad nu se lasă până nu reușesc să transmită cititorilor și telespectatorilor adevărul despre ce se întâmplă în Serbia.”

Mărturisesc că editorialul ne-a făcut o mare plăcere, deși am glumit multă vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar așa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn că vorbele noastre nu se risipesc în vânt și cineva înțelege că încercăm să-i ajutăm pe români să priceapă ce se petrece aici. Cu atât mai important ni s-a părut avertismentul din finalul editorialului:

“De aici, de la sute de kilometri distanță, îi felicit și le promit că le voi crede relatările. Sperând din toată inima că, indiferent de riscurile pe care și le asumă, vor continua să spună adevărul. Îi avertizez că nu numai eu, dar și milioanele de români care îi ascultă și îi urmăresc, își vor da seama imediat când vor relata nu ceea ce văd și simt, ci ceea ce vrea să citească sau să audă guvernanții de la București.”

L-am sunat pe Ion Cristoiu și i-am mulțumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre demența piloților NATO, care au bombardat două autobuze pline de călători. Abia aflasem că ieri, la 13:25, pe șoseaua Kraljevo-Kragujevac, în dreptul satului Vitanovac, un avion al aliaților s-a năpustit în picaj asupra unui autobuz. Unul din cele două proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanță de vehicul. Schijele au rănit 8 pasageri, printre care și o fetiță de 7 ani.

Astăzi, autobuzul care făcea cursa Priștina-Niș a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute întârziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, când trecea peste un pod lângă localitatea Luzane, autobuzul în care se aflau 60 de pasageri a fost lovit în plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt în două de explozie, jumătatea din față prăbușindu-se în apele râului. Atacul a făcut 40 de morți, restul pasagerilor fiind răniți grav. “Racheta nu a atins nimic în afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului și explozia. Primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns lângă pod a fost cadavrul fără cap al unui copil. Unul dintre supraviețuitori se învârtea, năuc, în jurul autobuzului. A căzut în genunchi și l-a acoperit cu un șal negru pe tatăl său, care zăcea mort pe asfalt.”

La puțină vreme după atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanță care venea în ajutorul răniților. Deși girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul în apropierea ambulanței, schijele rănindu-l la cap pe unul dintre medici.

Un oficial al NATO a confirmat agenției Reuters că podul de lângă Luzane nu se afla pe lista țintelor, însă a adăugat: “Asta nu înseamnă că atacul nu a avut loc.” În comunicatul Alianței, dat publicității seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greșeli sunt inevitabile în condițiile în care există sute și sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, președintele Comitetului militar al NATO, a explicat că pilotul avionului vizase podul de la Luzane, într-un moment în care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod în clipa în care acesta era atins de bombă. Noi regretăm orice pierdere omenească, dar acestea se întâmplă în cursul operațiunilor militare și eu consider că, până acum, noi am depus o muncă utilă pentru a evita victimele.”

În videoclipul de mai jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.

Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agenției de presă UPI a fost publicat astăzi, atât în ziarele sârbești, cât și în cele americane. “Nu sunteți pregătiți să sacrificați vieți pentru a obține cedarea noastră,” avertiza președintele iugoslav. “În schimb, noi suntem gata să murim pentru a ne apăra drepturile ca națiune suverană.” În interviu, Milosevic a confirmat că sârbii sunt gata să accepte o forță de menținere a păcii în Kosovo, dar aceasta să nu fie înarmată și a repetat cele șapte puncte ale planului de reglementare a crizei.

O echipa de observatori ai OSCE a fost atacată astăzi de artileria sârbă în satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al acestei organizații la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanță de 2 metri, însă cei trei observatori nu se aflau în mașină în acel moment și nu au fost răniți. Tirurile au durat aproape o oră.

Reverendul american Jesse Jackson s-a întâlnit astăzi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis că cei trei soldați americani luați prizonieri în 30 martie vor fi eliberați mâine dimineață. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare către Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Președintele iugoslav mi-a părut un om rezonabil și de bună credință,” a povestit Jesse Jackson. “Consider că bombardamentele împotriva Iugoslaviei ar trebui să înceteze.”

După cum povestea mai târziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, președintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a însoțit pe Jackson la Belgrad, la întâlnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toți cei prezenți să formeze un cerc prinzându-se de mâini și să se roage împreună. “În mod evident, Milosevic a fost surprins,” își amintea Khaja. “Nu știa cum să reacționeze. Jesse Jackson stătea lângă el, cu mâna întinsă. I-a trebuit multă vreme să reacționeze. Era vizibil descumpănit.”

Jackson a recitat parabola biblică despre lei și miei, după care a expus – în mare – poziția americanilor. Accentuând asupra situației sale de victimă, dar – totodată – de “lider vizionar și popular“, Milosevic a repetat că NATO este agresoarea țării sale. La sfârșitul întâlnirii, după încă o rugăciune, întrebat dacă îi va elibera pe cei 3 prizonieri americani, președintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discuție între patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o oră și jumătate, într-un birou și în timpul unei plimbări pe aleile grădinii palatului prezidențial. Puțin mai târziu, ministrul iugoslav de Externe anunța că prizonierii vor fi eliberați.

Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidențial Sandy Berger, cerându-i să intervină pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldații noștri sunt deținuți într-o unitate militară,” a atras atenția Jackson. “Imaginați-vă ce ironie a sorții ar fi dacă acum, când sunt pe punctul de a se întoarce acasă, unitatea ar fi distrusă de bombele noastre.” Inițiativa lui Jackson le-a dat mari bătăi de cap lui Bill Clinton și oamenilor săi. Președintele american încercase să-l convingă pe reverend să renunțe să mai plece la Belgrad, însă fără succes. Acceptând eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia să-și reafirme poziția în favoarea găsirii unei soluții politice și să accentueze suferințele civililor sârbi care îndurau bombardamentele. Și – lucru foarte important – să anuleze, în ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creaseră mediile occidentale. De remarcat că, imediat după capturarea celor trei, în SUA, sprijinul populației în favoarea intervenției militare împotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.

Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei, s-a prăbușit în Marea Adriatică azi după-amiază, dar pilotul său a putut fi recuperat teafăr, a anunțat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile în largul portului Brindisi, în timp ce avionul se întorcea dintr-o misiune de recunoaștere. Pilotul, al cărui nume nu a fost dat publicității, s-a catapultat și a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americană USS Kearsarge. “Tirurile dușmane nu au nici o legătură cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.

Spre seară, am trecut pe la Centrul militar de presă, să ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslavă ne anunțase că trebuie să ne acreditam din nou, iar astăzi era ultima zi. De această dată, pe lângă cerere, trebuia plătită și o taxă de 100 de dinari (10 mărci germane). Am completat formularul și unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus să venim luni, să ne luam acreditările.

Postul de televiziune francez TF1 a anunțat în jurnalul de astăzi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului său Eric Vaillant, arestat în 20 aprilie în apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat că “a filmat fără autorizație soldați și tehnică ale Armatei iugoslave”.

Alarma a sunat la ora 21:00, însă în prima parte a nopții am avut liniște. Raidurile aeriene au început după miezul nopții. La 1:10, cinci rachete au distrus complet două poduri din localitatea Krusevac și podul de cale ferată de lângă Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperiș la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De când se încălzise afară, preferam să stăm pe acoperiș. Povesteam, mai beam o bere și scrutam orizontul. De această dată, “spectacolul” a fost fascinant și ne-a ținut cu sufletul la gură. Am numărat cel puțin 10 explozii și, în două rânduri, câte o ciupercă uriașă de foc s-a ridicat deasupra orașului. Șase rachete loviseră din nou rafinăria. Antiaeriana trăgea din toate pozițiile, însă fusese copleșită de numărul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer în dreptul Novi Sad-ului.

La 2:08, așa cum ne așteptam, avioanele au atacat și Belgradul, însă aici antiaeriana a fost mai puternică și atacul a fost respins, așa că s-au întors spre Novi Sad. S-au retras către nord și au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos și, după ce au bombardat orașul Cacak, au lovit releul postului de radio și repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc după ora 2:14, când sârbii au doborât un avion F-16, care a căzut la Nakucani, lângă Sabac. Studio B a anunțat că pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru că primul – cu 20 de pușcași marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborât. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit să deschidă focul asupra polițiștilor sârbi care scormoneau pădurea, încercând să pună ei mâna primii pe pilot.

Când am aflat ora la care fusese doborât, ne-am dat seama că asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile și, la un moment dat, în spatele unui nor mărunt, am văzut o explozie puternică. Nu am fost siguri decât după ce a fost anunțată doborârea avionului, pe care și NATO a confirmat-o. Înainte de a ne culca, am văzut și imagini de la locul unde se prăbușise, în care se vedeau resturile acestuia, arzând în pădurea Pocerska Suma. Pe reactorul înnegrit se citea inscripția “General Electric“, iar pe o bucată de fuselaj se distingea desenul unui vultur.

Share

target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

by

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

Share

target: incognito la RTS, în delegația primarului Belgradului

by

24 aprilie 1999

La 10:32, ne-a trezit o bubuitură care a zguduit clădirile din jur. Noroc că, avertizați, nu închideam niciodată ferestrele camerei de hotel, care puteau fi sparte de suflul unei explozii apropiate. După bubuitură, am auzit vuietul unui avion care se îndeparta și, 5 minute mai târziu, sirenele alarmei aeriene. Alarma a ținut până la 11:20 și sârbii au pretins, din nou, că un avion inamic a spart bariera sonică la joasă înălțime, provocând bubuitura care ne-a trezit.

O bombă a explodat astăzi, la ora locală 6:00, în apropierea clădirii în care se află consulatul american și cel britanic de la Ekaterinburg (Ural), atentatul provocând pagube materiale, dar nu și victime, relatează agenția Itar-Tass. Explozia a produs un crater cu diametrul de 1 metru și adâncimea de 50 de centimetri și a spart geamurile imobilelor vecine, avariind o mașină.

Am trecut pe la Media Center și am aflat că, azi-noapte, zona industrială a Niș-ului a fost puternic bombardată. La Novi Pazar au fost auzite 20 de explozii, la Bogutovac, lângă Kraljevo, din cauza bombardamentelor, o bucată dintr-un deal a alunecat, acoperind șoseaua spre Raska, iar la Novi Sad, câteva rezervoare de petrol au luat foc, după ce a fost bombardată zona rafinăriei. Azi dimineață, între 9:00 și 10:00, cel puțin 20 de proiectile au fost lansate asupra Priștinei, fiind vizate aeroportul Slatina, releul TV de la Goles și periferia orașului.

Am mai aflat o veste proastă: Eric Vaillant, cameraman al postului francez de televiziune TF1, și Antun Masle, ziarist la săptămânalul croat “Globus“, au fost condamnați la câte 30 de zile de închisoare, de o instanță militară din Muntenegru. Cei doi fuseseră arestați în 20 aprilie. Francezul a fost acuzat că a vrut să filmeze în satul Kaludjerski Laz, unde, în 18 aprilie, militarii sârbi au deschis focul asupra unor membri UCK ascunși într-o coloană de refugiați albanezi. La rândul său, Masle a fost acuzat că a intrat în Iugoslavia fără viză.

Autoritățile de la București vor respecta embargoul petrolier impus de Alianța Nord-Atlantică împotriva Iugoslaviei, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe Andrei Pleșu, citat de Radio România Actualități. “Obligația României este de a se alinia la efortul tactic și strategic al aliaților, ale căror acțiuni vizează limitarea conflictului în Kosovo, chiar dacă respectarea embargoului va fi costisitoare.”

Șeful diplomației ruse Igor Ivanov a anunțat că Moscova va continua să furnizeze produse petroliere Belgradului și a minimalizat importanța embargoului impus de NATO, relatează AFP. “Nu trebuie să intreprindem nimic care să contribuie la pricinuirea de suferințe poporului iugoslav,” a declarat Ivanov. “Deciziile NATO reprezintă o obligație numai pentru cele 19 state membre, dar conform dreptului internațional, nimeni nu poate impune asemenea sancțiuni fără consimțământul Consiliului de Securitate al ONU.”

La 12:00, am intrat în direct la Știrile ProTV, după care m-am grăbit să ajung la sediul televiziunii, unde se anunțase o mare manifestație. Ministrul Goran Matic declarase ca bombardarea sediului RTS a făcut 16 morți, 18 răniți și 20 de dispăruți. Am ajuns în dreptul bisericii Sf.Mark, odată cu mii de belgrădeni, cu flori și lumânări în mâini. În fruntea lor era o mică delegație oficială, care îi însoțea pe primarul Belgradului și pe celebrul rock-star Bora Djordjevic de la Riblja Corba. Am avut un moment de inspirație și i-am spus lui Mile Cărpenișan să nu scoată un cuvânt. Cu niste fețe grave, ne-am strecurat în delegația oficială și am reușit să trecem neobservați de cordoanele de polițiști care îi opreau pe ceilalți oameni pe colina din spatele televiziunii.

Am ajuns chiar lângă corpul de clădire care fusese lovit de rachete. Aici, muncitorii continuau să scormonească în mormanul de dărâmături, căutând corpurile celor 20 de persoane despre soarta cărora nu se știa nimic. A doua zi, fotografia primarului, lângă care stăteam noi doi, a apărut în toate ziarele. Am aprins o lumânare și am privit, împietriți, lacrimile de pe fețele mamei unuia dintre cei uciși de rachete. Delegația a intrat să viziteze restul clădirii, însă noi am fost descoperiți, din păcate, de bodyguarzii primarului, chiar în momentul în care intram pe ușă, și am fost rapid îndepărtați de doi polițiști, vizibil iritați că reușisem să-i păcălim.

Despre cei dispăruți între zidurile dărâmate ale clădirii televiziunii au apărut legende. Zvonko Mahilovski, unul dintre cei mai vechi comentatori sportivi ai RTS, a afirmat că mai mulți colegi aflați sub dărâmături au reușit să comunice cu cei de acasă, cu ajutorul telefoanelor celulare. Că era mai mult un zvon, mi-am dat seama repede, deoarece Mahilovski nu știa câți sunt și nici cum îi cheamă, ceea ce mi se parea absurd, având în vedere că erau colegi. Timpul avea să-mi dea dreptate. Fără să-i condamn, am rămas impresionat de profesionalismul cu care propaganda iugoslavă a speculat bombardarea televiziunii. Timp de aproape o săptămână, în fiecare zi, se anunța că a mai fost descoperit un cadavru sub dărâmături. Mi s-a părut ciudat că, inițial, nu anunțaseră numele celor morți. În schimb, de fiecare dată când mai “găseau” un cadavru, spuneau imediat cum îl cheamă pe mort. Mai târziu, am avut curiozitatea să socotesc câți au fost găsiți și am constatat că numărul final al morților de la RTS rămăsese același cu cel anunțat aseară de Goran Matic: 16.

Blocada maritimă care va fi instituită de NATO pentru a împiedica aprovizionarea Iugoslaviei cu petrol se va aplica și navelor rusești, a anunțat, într-o emisiune a postului de televiziune ABC, secretarul general al NATO Javier Solana. Marina militară germană este gata să ia parte la o eventuala blocadă maritimă a Iugoslaviei, în cazul în care se va decide întărirea sancțiunilor economice împotriva acestei țări, a declarat adjunctul inspectorului general al Armatei germane, amiralul Hans Frank, citat de AFP.

Astăzi la prânz, 5 copii au fost uciși și alți 6 răniți (dintre care 2 grav) de explozia unei bombe cu fragmentație cu efect brizant în satul Doganovci din Kosovo. Copiii se jucau într-o livadă de lângă sat, în momentul în care în apropiere a fost lansată o astfel de bombă, despre care sârbii spun că este interzisă prin convențiile internaționale. Aveau vârste între 3 și 15 ani și făceau parte dintr-o familie de etnici albanezi.

După amiază, de la 17:00 la 18:26, în Belgrad a fost din nou alarmă aeriană. Nu s-a întâmplat nimic, însă a fost bombardat orașul Vranje. Sârbii au anunțat că ar fi doborât, la ora 15:00, unul dintre avioanele care bombardau Priștina. Aparatul ar fi căzut lângă Orlane, la 15 kilometri nord-vest de oraș, după care atacul NATO, care începuse la ora 9:00 și în timpul căruia avioanele au lansat peste 50 de proiectile asupra regiunii, a încetat brusc. Ceva mai târziu, sârbii au spus că ar mai fi doborât încă 4 avioane inamice. Unul ar fi căzut lângă satul Lipljan, iar altul, de tip Thunderbolt, lângă Lipovica, la sud-vest de Priștina. Celelalte două ar fi fost doborâte în zona localității Leskovac. Inițial, despre unul dintre ele se credea că a fost de tip F-16, apoi sârbii au realizat că este un F-14 Tomcat cu dublă comandă. Poterele organizate pe urmele lor l-au capturat pe unul dintre piloți în pădurea Predejane, iar celălalt era căutat în continuare.

Bill Clinton a uitat, astăzi, valiza care conține butonul nuclear în clădirea în care se desfășura summit-ul NATO, pentru că era foarte grăbit să ajungă la Casa Albă, a recunoscut purtătorul de cuvant Joe Lockhart, citat de AFP. Convoiul prezidențial a plecat în grabă, fără a-l mai aștepta pe cel care avea în grijă celebra valiză. Acesta a fost nevoit să parcurgă pe jos cei 400 de metri dintre Clădirea Ronald Reagan, unde se desfășoară summit-ul NATO, și Casa Albă. “Pot spune, în cunoștință de cauză, că astfel de lucruri se mai pot întâmpla,” a comentat, în glumă, Joe Lockhart, care a pierdut, el însuși, în 1998, avionul prezidențial care pleca din Irlanda de Nord spre Moscova.

La ora 20:40, alarma aeriană suna din nou. Prima parte a nopții a fost liniștită, poate pentru că norii acopereau cerul. NATO s-a mulțumit să bombardeze combinatul “Milan Blagojevic” de la Lucani, cartierele din estul Niș-ului și – în trei raiduri – stațiunea Gucevo de lângă Loznica. La Niș, sârbii au spus că bombele au avariat mai multe obiective civile, cum ar fi Casa Studenților, clădirea unei facultăți și autogara.

În zona Koșare, la frontiera cu Albania, continuau luptele dintre UCK și Armata iugoslavă. Sârbii au respins un atac al gherilelor albaneze, rănind câteva zeci de luptători UCK și luând mai mulți prizonieri, și au afirmat că aceștia erau însoțiți de doi ofițeri ai Armatei albaneze. La rândul lor, reprezentanții UCK pretindeau că ar fi ucis în lupte 39 de soldați sârbi, însă au recunoscut că situația din Kosovo face imposibilă comunicarea cu luptătorii aflați în linia întâi.

RTS a continuat să-și transmită emisiunile din sediul postului privat de televiziune Studio B. La ora 2:50, însă, programele televiziunii naționale au dispărut din nou de pe ecrane. Puțin mai devreme, auzisem o bubuitură. NATO lovise, în cartierul Avala, centrala electrică de lângă restaurantul “Panorama”. Aceasta alimenta releul principal al RTS, care asigura retransmisia programelor sale în restul țării. RTS și-a reluat emisia abia după 12 ore, când a emis buletine de știri pe frecvența altui post de televiziune, “Palma“.

Proprietarul Palmei era Miodrag “Miki” Vujovic, un individ cu barbă care adora să apară pe post. Ore întregi, te exaspera cu monologurile lui. Seara, de câte ori treceam pe frecvența Palmei, îl vedeam tolănit într-un fotoliu, din care tuna și fulgera împotriva Alianței Nord-Atlantice. Cred că până și cameramanul care îl filma adormise, fiindcă nimeni nu se ostenea să mai schimbe cadrul. Însă când am observat că RTS își emitea știrile din studiourile Palmei, am avut o strângere de inimă. Sediul acestei televiziuni era în holul unei biblioteci, de la parterul unei cladiri aflate la nici 100 de metri de hotelul nostru. E drept că era puțin probabil ca NATO să bombardeze Palma, pentru că orice lovitură directă asupra acesteia ar fi provocat o tragedie, deoarece clădirea era lipită de alte imobile, în care se aflau locuințe. Dar dacă…

Ministrul Afacerilor Externe Janos Martonyi a afirmat hotărârea Ungariei de a autoriza NATO să utilizeze trei dintre bazele sale aeriene pentru a lansa raiduri împotriva Iugoslaviei, informeaza AFP. Și Slovenia a autorizat Alianța Nord-Atlantică să utilizeze spațiul ei aerian în campania militară împotriva Iugoslaviei, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “În măsura în care ne este permis să pătrundem în spațiul aerian iugoslav din mai multe puncte, va fi mult mai dificil pentru sistemul de apărare anti-aerian iugoslav să prevadă când și de unde venim,” a explicat Shea.

Share

target: suntem scuturi vii și la televiziunea din Belgrad

by

19 aprilie 1999

Când am ajuns la Centrul militar de presă, sârbii ne-au pus la dispoziție transcrierea discuției dintre pilotul avionului F-16 care a bombardat convoiul de refugiați de la Djakovica și echipa de pe AWACS, avionul-radar folosit pentru coordonarea atacurilor NATO. Dialogul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Poate doar ar trebui adăugat că Jamie Shea a dezmințit autenticitatea lui. Sau că generalul american Daniel Leaf a recunoscut că avioanele NATO au lansat nu mai putin de 9 bombe cu ghidaj laser asupra celor două convoaie.

“F-16: Bună, aici Charlie. Sunt în poziția 10. Nu văd nici o mișcare. Solicit informații despre MiG-urile Roșiilor (sârbii erau numiți, codat, “Roșii”).

AWACS: Charlie Bravo, aici Mama. Patrule spre nord-vest, în direcția Prizren, Djakovica. Nici un MiG al Roșiilor nu e în aer (…)

F-16: Charlie Bravo către Mama. Sunt la 3.000 de picioare. Văd o coloană de mașini, ceva tractoare, la sol. Ce e asta ? Solicit informații.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Vezi și tancuri ? Repet: vezi și tancuri ?

F-16: Charlie Bravo către Mama. Văd doar tractoare. Sper că Roșii nu și-au camuflat tancurile în tractoare.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’! Aici e mâna sârbilor. Distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Ce să distrug? Tractoare? Mașini obișnuite? Repet: nu văd nici un tanc. Solicit instrucțiuni.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. E o țintă militară. O țintă militară absolut legitimă. Distruge ținta! Repet: distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Am înțeles. Lansez rachetele!”

Cotidianul britanic “The Express” a dezvăluit că pilotul unui Harrier GR-7 al forțelor aeriene britanice, aflat în misiune în momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 în privința unor posibile “pagube colaterale”. După ce a survolat la joasă înălțime convoiul de refugiați, englezul i-a transmis prin radio că, în mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.

Presa din Muntenegru i-a acuzat pe ziariștii străini aflați la Podgorica că sunt informați din timp ce ținte vor fi vizate de atacurile NATO, pentru a putea filma în direct loviturile aeriene. Cotidianul “Dan” a relatat că, în 15 aprilie, câțiva reporteri de televiziune străini s-au urcat pe acoperișul hotelului “Muntenegru“, cu 10 minute înainte de declanșarea unui atac al NATO. După ce aceștia s-au amplasat, au început să se audă puternice explozii, urmate de nori groși de fum. Cotidianul muntenegrean se întreabă prin ce coincidență s-au urcat reporterii pe acoperiș chiar înaintea atacului aerian, având în vedere că nimeni nu urcase, până atunci, pe hotel, iar Podgorica nu e bombardată în fiecare zi.

Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, a recunoscut că un militar iugoslav, capturat de separatiștii albanezi din Kosovo, este deținut de armata americană. “Acest lucru demonstrează clar că există o cooperare între teroriștii albanezi și forțele NATO, la conducerea cărora se află Statele Unite,” a declarat Vujovic. Astăzi, un reprezentant al UCK a anunțat că încă 3 soldați ai Armatei iugoslave și un voluntar rus au fost luați prizonieri și se desfășoară negocieri pentru ca și aceștia să fie predați Alianței Nord-Atlantice.

Zeci de mii de refugiați sunt împiedicați să părăsească provincia Kosovo, ca urmare a închiderii frontierelor de către forțele iugoslave, a anuntat UNHCR. “Frontiera cu Albania a fost închisă la ora 3 dimineața, iar o situație similară a fost constatată și la granița cu Macedonia și Muntenegru,” a precizat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Kris Janowski. O coloană de vehicule, aparent civile, lungă de 20 până la 25 de kilometri, este în mișcare în apropiere de Priștina și se îndreaptă spre sudul provinciei Kosovo.

Apropo de stranii coincidențe, președintele Academiei Iugoslave de Film a anunțat că va acorda un premiu special lui Barry Levinson, regizorul filmului “Wag the Dog“, realizat la sfârșitul anului trecut, în care se povestește despre un război declanșat artificial de SUA împotriva Albaniei, pentru ca președintele american, implicat într-un scandal sexual cu o stagiară, să fie reales.

Majoritatea intelectualilor iugoslavi este mai mult decât oricând împotriva președintelui Slobodan Milosevic, chiar dacă ei nu afirmă în mod public acest lucru, a declarat scriitorul sârb Aleksandar Tisma, într-un interviu publicat de cotidianul “Berliner Morgenpost“. “În timpul marilor mișcări de protest de acum doi ani, toți intelectualii erau împotriva acestui regim, însă astăzi ei tac, pentru că țara este atacată, iar bombele cad. Nu este posibil deocamdată ca ei să se întrebe dacă acest regim este cel bun,” a adăugat Tisma. Potrivit romancierului sârb, poziția regimului este, pentru moment, stabilă. “Nimeni nu are curajul sau capacitatea intelectuală de a se distanța de acest regim, fără a-și pune în pericol propria viață,” a explicat el. În opinia sa, nu există, pentru moment, nici o soluție și nici posibilitatea ca războiul să se încheie. “Nu văd, pentru moment, decât oameni precum președintele Bill Clinton sau șeful diplomației germane Joschka Fischer, care în trecut și-au exprimat opinii pacifiste, dar care în prezent, și-au asumat responsabilitatea de a pedepsi prin război un stat care s-a numărat printre fondatoarele Națiunile Unite. Pentru ei, nu este vorba decât de putere,” a afirmat Aleksandar Tisma.

Pentru că vremea s-a încălzit, a trebuit să merg să-mi cumpăr niște haine mai subțiri. Nu a fost o problemă. În afară de magazine, unde prețurile sunt cam mari, poți să-ți cumperi țoale de calitate din piață. Chiar în centru, este amenajat un loc special pentru tarabe, unde poți găsi orice – de la cosmetice și pantofi, până la blugi și tricouri. În fiecare zi, în timp ce plecăm de la hotel sau ne întoarcem, trecem pe strada Knez Mihailova, unde negustorii ambulanți sunt imprevizibili. Vând de toate, dar, mai ales, s-a creat o adevărată industrie de obiecte prin care se protestează împotriva războiului. Se vând hărți ale Iugoslaviei pe care sunt marcate localitățile bombardate, tricouri și insigne cu ținte sau mesaje anti-NATO, cușme clasice sârbești, insigne ale cetnicilor și steaguri negre cu cap de mort, pe care scrie “Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau Moarte“. Și muzică, foarte multă muzică. Cea străină, de contrabandă, este la jumătate de preț față de CD-urile sau casetele cu formațiile sârbești.

Colegii nostri ruși ne-au arătat o știre a agenției Itar-Tass, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al flotei din Marea Baltică, Anatoli Lobski. Acesta a precizat că o navă poloneză, una suedeză și una germană se află la limita apelor teritoriale ruse din Marea Baltică și supraveghează flota rusă. O astfel de supraveghere este inedită în ultimii ani, a spus Lobski, care a adăugat că și supravegherea aeriană occidentală la frontierele enclavei ruse de la Kaliningrad a fost sporită de trei ori.

Președinții Bill Clinton și Boris Elțîn au avut astăzi o convorbire telefonică de 50 de minute, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. “Am spus de la început că suntem de părere că rușii au un rol foarte constructiv, pe plan diplomatic, în acest conflict,” a afirmat Lockhart. “Suntem de acord în anumite privințe, dar avem și câteva dezacorduri fundamentale.” La rândul său, Președinția rusă a precizat că, în cursul acestei convorbiri telefonice care a avut loc la inițiativa Casei Albe, Boris Elțîn a subliniat că este absolut indispensabil să înceteze imediat folosirea forței în relațiile cu Iugoslavia, care este un stat suveran. “Statele Unite și NATO speră în zadar într-o capitulare a lui Slobodan Milosevic,” declarase Elțîn înainte de a vorbi cu omologul său american. Bill Clinton a cerut Congresului deblocarea unui fond de urgență în valoare de 6 miliarde de dolari, pentru susținerea efortului de război al SUA împotriva Iugoslaviei.

Hotărât lucru, sârbii sunt puși pe șotii. În această seară, la ora 21:00, ne-au chemat din nou la Centrul militar de presă. Aici, ne aștepta Goran Matic, ministrul federal al Informațiilor, care ne-a explicat că, pe lângă războiul clasic, împotriva Iugoslaviei este declanșat un necruțător război mediatic. Văzând că, până acum, pierde această bătălie, NATO amenință că va bombarda Televiziunea Națională Iugoslavă (RTS). După ce ne-a lăudat că noi, jurnaliștii aflați la Belgrad, suntem singurii care spunem adevărul, pentru că nu putem minți când vedem atâtea grozăvii, Matic ne-a propus să ne manifestăm, în această seară, solidaritatea cu colegii noștri de la RTS. Ne-a pufnit, din nou, râsul. “Iar ne folosesc ăștia ca scuturi vii,” hohotea Mile Cărpenișan.

Nu știu dacă din cauza ploii mărunte sau spaimei că vor fi bombardați chiar de ai lor, dar trei sferturi dintre jurnaliști s-au urcat în mașinile lor sau în taximetre și s-au întors la hoteluri. Așa că, la marșul de solidaritate spre RTS am rămas vreo 50 de oameni. Ajunși la sediul televiziunii, am fost așteptați de reporterii sârbi. În hol, a urmat o nouă suită de discursuri de solidaritate și am fost invitați să filmăm și să intervievăm pe cine dorim. Mai mult, sârbii au anunțat că toți cei care doresc să-și transmită imaginile filmate aici, către televiziunile pentru care lucrează, o pot face, chiar acum, gratis. În mod normal, pentru transmisia prin satelit a unui singur minut de imagini, sârbii te taxau cu cel puțin 800 de mărci germane.

Am căscat și noi gura prin sediul RTS, după care directorul televiziunii ne-a poftit într-o sală de protocol unde – spunea el – colegii sârbi vor să ciocnească un pahar cu noi. Ei bine, chiar în acel moment au început să sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 și, în 5 minute, zâmbind încurcați, toți ziariștii și-au luat tălpășița. În frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplăcute. Am râs cu lacrimi văzându-i cât de repede au uitat și de solidaritate, și de vin, și de tot. Îmi amintesc că, puțin mai târziu, mama lui Mile l-a sunat și ne-a certat că ne hlizeam ca proștii prin sediul RTS. Reporterii sârbi filmaseră vizita de solidaritate și au difuzat știrea, în care apăream și noi, iar la Timișoara se văd programele televiziunilor sârbești.

Când ne-am întors la hotel, la o masă a barului ne așteptau directorul Nelu și cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu reproș, Dragan ne-a întrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent în ce scop, aprobă declanșarea unui război. Nu am înțeles ce voia să spună. Ne-a arătat un comunicat, semnat de câteva zeci de intelectuali români, în sprijinul orientării euro-atlantice a autorităților de la București. “Ceea ce a derutat pe mulți dintre cetățenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărțim cu poporul sârb valorile credinței,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai că Milosevic nu duce “un război sfânt”, ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei, pe care le împărtășim cu poporul sârb, nu înseamnă și coincidența cu opțiunile politice ale celor două popoare. Structurile puterii noastre s-au pronunțat, de la bun început și cu admirabilă consecvență, pentru NATO și Europa.”

N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informațiile pe care le avea și prin logica argumentelor. Nu era supărat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se întreba în numele căror valori, un grup de “proeminenți intelectuali” puteau să susțină un război ilegal, declanșat împotriva unui stat suveran, fără acordul Națiunilor Unite și doar în baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiane Amanpour, care “întâmplător” este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) consideră că Iugoslavia nu are în desfășurare un program de fabricare a bombei nucleare, a declarat agenției Reuters, Hans-Dietrich Meyer, șeful Departamentului de informare al organizației cu sediul la Viena. El nu consideră că Iugoslavia ar încerca să fabrice o bombă nucleară, deoarece reactorul pe care îl deține la Vinca (la câțiva kilometri est de Belgrad) dispune doar de materiale de încălzire și ar fi extrem de dificil de transformat aceste materiale pentru producerea unei bombe nucleare.

La Belgrad, a fost, din nou, o noapte cu cer înnorat, deci liniștită. Doar aproape de ora 3:00, am auzit câteva bubuituri dinspre aeroportul Batajnica, unde a fost avariată clădirea administrativă a bazei aeriene. Însă în restul țării, atacurile nu au contenit. La 22:45, cinci proiectile au lovit stația de transmisie pe satelit de la Ivanic, care a luat foc și a fost distrusă. La 23:00, a început cel mai violent atac de până acum asupra orașului Niș, în care un om a fost ucis și alți 11 răniți. Cel puțin 10 case din cartierul țigănesc au fost dărâmate de suflul exploziilor. Bombele s-au concentrat asupra zonei de nord-vest a orașului, unde au fost lovite o fermă, câteva instalații electrice, magazinul “Kopaonik”, stația de salvare și o gară. Fabrica de țigări DIN, cea mai mare din Iugoslavia, a fost din nou bombardată, fiind distruse centrala termică, mai multe hale și cantina.

La aceeași oră, o casă din Aleksinac a fost lovită de un proiectil. Mai multe explozii au fost auzite în jurul orașului Krusevac. Timp de un sfert de oră, 8 rachete au lovit centrul medical “Cigota“ de pe muntele Zlatibor, care s-a făcut scrum până dimineață. La 1:25, a fost distrus podul de la Nova Varos, fiind întreruptă, astfel, calea ferată Belgrad – Bar. O jumătate de oră mai târziu, regiunea orașelor Novi Pazar și Kraljevo a rămas în beznă, din cauza avarierii unei centrale electrice. La 2:30, s-au auzit mai multe explozii la Bogutovac. La 2:35, NATO a lansat al doilea raid asupra Priștinei, bombele explodând în partea de est și în satele Lukaren și Belacevac din apropiere, locuite doar de etnici albanezi. În timpul atacului asupra localității Gornji Milanovac, sârbii pretind că ar fi doborât unul din avioanele inamice. RTS a mai anunțat că, în această noapte, în regiunea Kragujevac, apărarea antiaeriană a doborât încă două avioane NATO. S-ar părea că aparatele s-au prăbușit pe muntele Rudnik și au fost organizate potere pentru găsirea piloților care au reușit să se catapulteze.

La 2:30, avioanele au atacat în câteva raiduri centrul orașului Kragujevac. La 3:17, orașul Valjevo a fost lovit de 8 rachete aer-sol. A fost din nou bombardată fabrica “Krusik“, după care, încercând să nimerească podul de pe șoseaua spre Belgrad, piloții au avariat un spital și mai multe case. La 3:40, într-un atac care a durat aproape o oră, 15 rachete au lovit centrul orașului Kursumlija. Au fost bombardate fabrica “Metalac“, o cazarmă a armatei și podurile peste râurile Kosanica și Visoka. Sistemul de aprovizionare cu apă al orașului a fost serios avariat.

Share

target: vizităm combinatul bombardat de la Pancevo și suntem scuturi vii pentru cel de la Baric

by

18 aprilie 1999

A fost o noapte de coșmar și, la 6:55, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nu mai știam dacă visez sau e aievea. N-am apucat să dorm prea mult pentru că, avertizați de Horia Enășel, căruia îi povestisem bombardamentele de azi-noapte, colegii mei mi-au cerut o relatare pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, deși era duminică. Presimțind, parcă, ceva, imediat după transmisie, am plecat la Centrul militar de presă. Am aflat că s-a hotărât organizarea unui convoi pentru ca jurnaliștii să vadă cu ochii lor distrugerile de la Pancevo.

NATO a cerut autorităților de la Sofia permisiunea de a folosi spațiul aerian al Bulgariei. Premierul Ivan Kostov i-a convocat pe liderii grupurilor parlamentare pentru consultări, urmând ca, în conformitate cu Constituția, Parlamentul bulgar să se reunească pentru a-și da acordul. La rândul său, președintele Petar Stoianov a cerut Parlamentului să aprobe solicitarea NATO. Conform agenției Mediafax, Alianța Nord-Atlantică a cerut ieri, și autorităților de la București, acces “nelimitat” în spațiul aerian al României pentru aeronavele NATO. Solicitarea se referea exclusiv la folosirea spațiului aerian românesc, nu și la punerea la dispoziția NATO a unor baze aeriene pentru decolarea aparatelor de luptă către Iugoslavia.

Am ajuns la Pancevo pe la ora 15:00, înghesuiți în două autobuze în care am fost avertizați să nu vorbim la telefoanele mobile, să nu filmăm și să nu fotografiem nimic. În timp ce ne apropiam, am văzut cele două coloane de fum negru care continuau să se ridice spre cer. Casele din apropierea combinatului aveau geamurile sparte și locuitorii evacuați azi-noapte nu aveau încă voie să se întoarcă. Când am coborât în fața sediului combinatului petrochimic HIP, un miros înțepător ne-a invadat nările și am simțit un gust amar.

În sala de conferințe a combinatului a fost un adevărat haos. Pentru a putea înregistra declarațiile lui Miralem Dzindo, directorul general de la HIP Pancevo, jurnaliștii s-au cățărat pe scaune, și-au instalat trepiedele camerelor de luat vederi pe mese, s-au călcat în picioare și s-au înjurat ca la ușa cortului. Eu cu Mile Cărpenișan râdeam, pentru că nu aveam nici măcar un reportofon. Dzindo a declarat că, la “Azotara“, o catastrofă de proporții a fost evitată prin golirea, în urmă cu două săptămâni, a rezervoarelor în care erau stocate 20.000 de tone de amoniac. Explozia acestora ar fi șters de pe fața pământului întregul oraș. “Am fost consternați la începutul războiului, când am aflat că fabrica noastră, care produce exclusiv îngrășăminte chimice, ar putea fi ținta bombardamentelor,” a mărturisit Dzindo. “În ultimele zile, a fost lovită de două ori și a fost distrusă. Depozitul principal a fost lovit în plin azi-noapte.” Ca o paranteză, trebuie spus că amoniacul a fost exportat în România, iar de operațiune s-a ocupat firma lui Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș, acum un prosper om de afaceri.

Autoritățile de la Belgrad au rupt relațiile diplomatice cu Tirana, acuzând Albania că este complice la atacurile aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Ministerul albanez de Externe. Decizia a fost motivată de “angajamentul direct al Albaniei, alături de Statele Unite și NATO, împotriva Republicii Federale Iugoslavia”, se precizează într-un comunicat dat publicității la Tirana.

Directorul HIP Pancevo a precizat că bombardamentele de azi-noapte nu au făcut victime. 50 de persoane din oraș s-au intoxicat cu fum, dar fără urmări grave. “Dacă rezervoarele ar fi fost pline, din cauza exploziei s-ar fi putut produce fosgen, substanță folosită ca gaz toxic de luptă în cele două războaie mondiale. Deși am depășit punctul critic și situația este sub control, în aer s-au degajat mari cantități de dioxine și furan, precum și etil-diclorit (EDC). Aceasta din urmă este o substanță toxică mai grea decât apa, care rămâne în natură vreme de 15 ani și care va ajunge în Dunăre și, de aici, în Marea Neagră.”

Pentru a ne convinge, la conferința de presă a fost adus și dr.Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, care a afirmat că norul de fum de la Pancevo va afecta țările din jurul Iugoslaviei, printre care și România. Sârbii susțin că au prevenit autoritățile din aceste țări, pentru a efectua măsurători de specialitate și a lua măsurile care se impun. El a atras atenția că, pe vremea când era președinte al SUA, Ronald Reagan nu a îndrăznit să bombardeze o fabrică similară în Libia.

Cât despre avertismentele către țările din jur, nu știu ce să spun. În următoarele zile, am fost sunat din țară de mai multe ori, de ofițeri ai SRI Timiș care mă cunoșteau și m-au rugat să le enumăr substanțele despre care sârbii afirmă că s-ar fi degajat în aer. Mi-au justificat că Agenția locală pentru Protecția Mediului nu a descoperit nici un fel de poluare în țară, pentru că nu știu ce substanțe trebuie depistate în aer și măsoară aiurea.

În timpul conferinței de presă a început o ploaie torențială, așa că am tras cu toții de timp, să nu ne ude stropii acizi. În fine, după ce ne-au urcat în cele două autobuze, sârbii ne-au plimbat prin combinatul chimic, oprind de câteva ori în fața unor instalații distruse, pentru ca toată lumea să poată filma și fotografia. De fiecare dată, ne-au avertizat să nu rămânem prea mult pe afară și credeam că o fac din rea-voință, să nu ne lase să filmăm ce dorim. Nici poveste: după 5 minute de stat în aerul care mirosea extrem de ciudat, îmi lăcrimau ochii, mă usturau nările și mă îmbrânceam cu ceilalți să urc mai repede înapoi. M-a durut capul îngrozitor toată noaptea și, a doua zi dimineață, m-am trezit cu același gust amar în gură.

Am putut vedea că, în combinat, totul era răvășit: geamuri sparte, acoperișuri împrăștiate, țevi contorsionate care încă mai fumegau. Câteva instalații imense, adevărate labirinturi de țevi și conducte, păreau devastate de măciuca unui uriaș. De rezervoarele rafinăriei nu ne-am putut apropia, pentru că încă ardeau. Le-am putut filma de la distanță și ne-am dat seama că ele erau sursele celor două coloane de fum negru. Privind de-a lungul acestora, am văzut cum, la mare înălțime, fumul se împrăștia într-un nor imens care acoperea întregul orizont. Și care – culmea! – era dus de vânt către România.

“Alianța Nord-Atlantică nu a putut opri livrările de petrol, care continuă să ajungă la președintele iugoslav Slobodan Milosevic, pe cale maritimă sau terestră,” a declarat cancelarul german Gerhard Schroeder, într-un interviu acordat cotidianului “Washington Post“. “Este inacceptabil. Nu putem să fim în război cu o țară și să lăsăm o conductă care trece printr-o țară membră NATO să furnizeze petrol adversarului,” a afirmat el, referindu-se la Ungaria. “Trebuie să strângem puțin surubul. Este inacceptabil ca noi să facem comerț cu Milosevic, în timp ce soldații noștri își riscă viața.”

“Ungaria nu exportă petrol în Republica Federală Iugoslavia, nici prin intermediul vreunui oleoduct, nici prin alte mijloace și nu permite tranzitarea de petrol pentru Iugoslavia pe teritoriul său,” a replicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe Gabor Horvath. Această mică dispută, repede înăbușită chiar de protagoniștii săi, a lăsat să se întrevadă unul din adevărurile războiului din Iugoslavia, care a umplut buzunarele unor oameni de afaceri occidentali cu o grămadă de dolari.

Când am ajuns înapoi la Belgrad, am fugit la hotel și ne-am băgat sub duș, aruncând imediat, la spălătorie, hainele de pe noi. Ne-am transmis corespondențele și am coborât să mâncăm. Cât timp am fost plecați la Pancevo, NATO a bombardat din nou Priștina, Valjevo și Kursumlija, unde a avariat un pod. După cină, am rămas în barul hotelului, la o bere. Alarma aeriană se lăsa așteptată din nou. În schimb, a sunat telefonul de la recepție. Toți jurnaliștii erau chemați la Centrul militar de presă, pentru o conferință extraordinară.

Așa a început o aventură extrem de amuzantă, de care aveam să facem haz zile în șir. La Centrul militar de presă era mare vânzoleală. Nimeni n-a știut ce se întamplă, până când unul dintre ofițerii sârbi nu a venit și ne-a anunțat că se pleacă undeva, lângă Belgrad și trebuie să formăm rapid o coloană din mașinile noastre, pentru a putea fi încadrată pe traseu de mașinile Poliției. Eu și cu Mile nu aveam automobil, dar știam sârbește și l-am convins pe un ofițer să ne ia cu el. Așa ne-am trezit într-un elegant Renault Espace, în care n-a mai urcat nimeni. Pe drum, ofițerul nu ne-a dezvăluit unde mergem, dar ne-am dat seama că ne îndreptam către Obrenovac.

Coloana a oprit lângă un parc, la vreo 30 de kilometri de Belgrad. Am fost conduși într-o sală, unde l-am revăzut pe dr.Slobodan Tosovic, care ni l-a prezentat pe Milan Teskovic, directorul executiv al fabricii de detergenți “Prva Iskra” din Baric. N-am prea înțeles ce voiau să ne explice decât în final. “V-am invitat aici, încercând să evităm o catastrofă,” a spus Teskovic. “Vrem să vedeți că aici se produc doar detergenți și săpun și nici o altă substanță care ar putea folosi industriei de armament. Avem, însă, 170 de tone de acid fluorhidric în două rezervoare care, dacă sunt lovite, vor degaja în atmosferă un nor ucigător, pe care nu-l vom putea controla.” Pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla, sârbii ne-au explicat că americanii au experimentat în deșertul Nevada, eliberând în aer 4 tone de acid fluorhidric, care au distrus orice formă de viață pe o rază de 3 kilometri. După care ne-au invitat să vedem rezervoarele.

Instalațiile fabricii “Prva Iskra” erau, într-adevăr, impresionante. Totul era din inox, iluminat cu becuri cu lumină unidirecțională, părea un imens pom de Crăciun. Când vedeai, însă, rezervoarele, te cam treceau fiorii. Două butoaie din inox, în jurul cărora sârbii au construit două cofraje imense, în care au fost așezați 30.000 de saci cu nisip. Activitatea fabricii fusese stopată și era păstrat doar personalul specializat în intervenții de urgență. Peste tot erau întinse furtune cuplate la hidrante, iar tunurile fixe ale instalațiilor de stingere a incendiilor erau îndreptate către cele două rezervoare.

Hală a fabricii “Prva Iskra”, după ce a fost bombardată de NATO

Pentru noi, surpriza cea mare a fost că puteam filma orice și oricât. Cu o bunavoință suspectă, sârbii sugerau cameramanilor să filmeze și instalația aia, și depozitul celălalt. “Dar rezervorul ăsta l-ați văzut?” venea altul cu propunerea. Dădeau declarații fiecăruia, până când am înțeles: era alarmă aeriană și sârbii își băteau joc de noi. Ne-au adus scuturi vii în jurul fabricii de detergenți. Și-au atins țelul, pentru că jurnaliștii occidentali intraseră în panică. Trăgeau de noi să terminăm și să plecăm mai repede, fugeau prin fabrică după cameramanii rătăciți și urlau, isterici, să plecăm dracului de acolo. M-am sprijinit cu Mile de mașina care ne-a adus și am râs în hohote, împreună cu ofițerul de la volan. După un sfert de oră de urlete, un tip de la un prestigios canal de televiziune internațional a anunțat că ne-am adunat cu toții și putem pleca. Colonelul sârb care conducea delegația a clătinat, impasibil, din cap: “Lipsește cameramanul rus!” În timp ce noi ne tăvăleam pe jos de râs, doi englezi s-au repezit și l-au luat, efectiv, pe sus pe rusul care mai voia să tragă doua cadre în combinat.

Pentru a înțelege mai bine umorul nebun al situației, iată videoclipul promoțional oficial – desigur făcut public cu mult timp după război – al fabricii de “detergenți” de la Baric:

Pe drumul înapoi, coloana s-a menținut disciplinată doar câțiva kilometri, după care jurnaliștii străini au călcat accelerația până în podea, trecând în trombă pe lângă noi și pierzându-se în zare. Am rămas noi, un Mercedes cu patru ziariști sârbi și cele două mașini ale Poliției care încadrau coloana. Cred că restul a ajuns la Belgrad cel puțin cu un sfert de oră înaintea noastră. Pentru a rămâne obiectiv, trebuie, totuși, să adaug că – la nici două ore după ce am plecat – o rachetă lansată dintr-un avion NATO a explodat la mică distanță de fabrica de detergenți. Din fericire, fără să provoace vreo pagubă, în afara unor geamuri sparte.

Cand ne-am întors, Belgradul era deja sub alarmă aeriană. Încă de la ora 17:00, avioanele NATO începuseră bombardamentele în Kosovo. A fost lovit din nou aeroportul Slatina de langa Priștina, turnul de televiziune de pe muntele Goles, iar 6 rachete au distrus ce mai rămăsese din cazarma “Kosovki junaci”. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane inamice deasupra Priștinei, iar un al treilea s-ar fi prăbușit pe dealul Cicevica. Sârbii chiar au difuzat înregistrarea unei convorbiri radio între pilotul unui avion care se prăbușea și bază.

Un avion F-16 danez care participa la operațiunea “Allied Force” a NATO a aterizat de urgență la Sarajevo în această seară, ca urmare a “unor probleme critice la un motor”, a anunțat Ministerul Apărării din Danemarca, citat de AFP. “Problemele motorului erau de ordin tehnic și nu au fost provocate în cursul luptelor. O echipă de tehnicieni urmează să sosească luni în capitala bosniacă, pentru a înlocui motorul defect.”

De la 1:20, am început să vedem explozii pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. O rachetă a lovit podul peste Dunăre care lega Backa Palanka de orașul croat Ilok. La 1:30, a fost bombardată o stațiune turistică de pe malul lacului Palic de lângă Subotica. La 1:50, a fost din nou atacată rafinăria din Novi Sad, iar o rachetă a lovit în plin clădirea Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei. Construită în 1939 și considerată un simbol al orașului, clădirea figura în Enciclopedia monumentelor arhitectonice ale Europei. Racheta a lovit-o la nivelul etajului III, a perforat zidul și a explodat în interior, provocând un adevărat dezastru.

Ministrul ungar de Externe Martonyi Janos a afirmat, în timpul unei emisiuni a postului național de televiziune, că Budapesta a solicitat în repetate rânduri Alianței Nord-Atlantice să nu atace, dacă este posibil, orașele din Vojvodina. “Am fost încurcat de bombardarea orașului Subotica. Am cerut o explicație și ni se va da una. Cu toate acestea, înțelegem că NATO nu poate să nu considere Vojvodina drept o potențială țintă militară,” a recunoscut Martonyi. Dubla premisă de la care pornește Ungaria în situatia dată este de a-i proteja pe etnicii maghiari din Vojvodina și de a-și îndeplini îndatoririle în calitate de membră NATO.

NATO se pare că s-a concentrat asupra nordului Iugoslaviei. Între 1:27 și 1:37, 11 rachete au fost lansate asupra fabricii de papetărie din Paracin și, din nou, asupra unei stațiuni turistice din apropiere, folosită ca tabără pentru refugiații sârbi din Bosnia și Croația. Stațiunea a mai fost atacată o dată acum câteva zile și, cu toate că NATO nu a recunoscut atacul, sârbii au evacuat-o total. Mai multe explozii au fost auzite la Sremska Mitrovica, iar la Bogutovacka Banja, lângă Kraljevo, hotelul “Mineral” și 30 de case au fost serios avariate de bombe. La 3:15, pentru a șaptea zi consecutiv, NATO a bombardat orașul Kursumlija. Două poduri, unul rutier și unul feroviar, au devenit inutilizabile în urma loviturilor aeriene. La Belgrad, a fost liniște și am dormit până cu puțin înainte de ridicarea alarmei aeriene, la 6:57. Trebuia să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Share

target: spectacol pe acoperișul hotelului, avioane NATO vs antiaeriana din Belgrad

by

15 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 7:30. O oră mai târziu, ne-a sunat un prieten ce locuia lângă frontiera cu România. Ne-a povestit că un avion NATO, lovit de sârbi, s-ar fi prăbușit pe teritoriul României, în apropiere de satul Grăniceri, de lângă orașul Deta din județul Timiș. Am dat alarma, sunând la ProTV, la Mediafax, la toți colegii pe care îi cunoșteam. Mile suna și el, la Antena 1 și la “Jurnalul național“. Poate unul dintre jurnaliștii din Timișoara va avea noroc să-l găsească. M-a sunat mai târziu prietenul meu, Grațian Bălan (cameramanul cu care lucram în țară), să-mi spună că au fost găsite două rezervoare ale unui avion NATO, la 2 kilometri de granița cu Iugoslavia, însă le-a ridicat Armata.

Știam că, atunci când un avion este lovit grav, pilotul desprinde rezervoarele de combustibil și lansează la întâmplare bombele pe care le mai are, fără a le arma, după care se catapultează și avionul se prăbușește. Am aflat, ceva mai târziu, că sârbii au organizat potere pe malul drept al Dunării, în regiunea Pozarevac, deoarece se părea că un avion s-a prăbușit în munții de lângă Klicevac. Este posibil ca rezervoarele găsite în România să fi fost ale acestui avion.

La câteva ore după ce am alertat întreaga presă, Ministerul de Interne dădea publicității un comunicat în care confirma că două rezervoare suplimentare de combustibil, aparținând unui aparat de luptă F-15, au fost găsite în zona localității Grăniceri. Comunicatul preciza că este posibil ca rezervoarele să fi fost aruncate deasupra teritoriului iugoslav, dar, datorită inerției, au ajuns în România. În cădere, cele două rezervoare au făcut două gropi de aproximativ 60 de cm adâncime. Rezervoarele, cu o capacitate de 2.600 de litri fiecare, dintre care unul era gol, iar celălalt – plin, au fost descoperite de localnici. Ele au fost ridicate de polițiștii timișoreni și predate Corpului 2 Aviație și Apărare Antiaeriană Timiș.

România și-a exprimat disponibilitatea de a primi pe teritoriul său circa 6.000 de refugiați din Iugoslavia, însă a solicitat comunității internaționale fonduri pentru transportul acestora din zonele de conflict din Kosovo spre țara noastră și pentru asigurarea hranei și a asistenței medicale, s-a arătat într-un comunicat al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. Această solicitare a fost formulată de ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, în cursul unei întrevederi cu Anne Willem Bijleveld, directorul pentru Europa al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, aflată în vizită la București.

Desigur că, astăzi, pe prima pagină a ziarelor și pe buzele tuturor nu stătea decât oroarea față de masacrul de la Djakovica. În mod inexplicabil, NATO nu a recunoscut bombardarea celor două coloane de refugiați, acuzându-i pe sârbi că i-ar fi bombardat pe bieții albanezi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Neboisa Vujovic a demontat, punct cu punct acuzațiile NATO, într-un interviu acordat, în direct, reporterului CNN Brent Sadler.

AFP a anunțat că NATO a revenit asupra declarațiilor de ieri despre bombardarea convoiului de la Djakovica. Pilotul avionului a povestit, într-o înregistrare difuzată în timpul conferinței de presă a NATO, că a văzut în zonă mai multe sate incendiate, în timp ce se afla la o altitudine de 5.000 de metri, la bordul unui avion F-16. “Am văzut ceea ce mi s-a părut a fi un convoi și m-am deplasat spre nord, unde am văzut o serie de sate incendiate,” a afirmat el. Pilotul a adăugat că a reperat, ulterior, un alt convoi, format din trei vehicule care păreau blindate pentru transportul de trupe. “Am fost convins că sunt pe punctul de a incendia o casă. Am lansat o rachetă cu ghidare laser asupra acestui convoi, după care am părăsit zona, din lipsă de carburanți.”

Sârbii și-au bătut joc de minciunile oficialilor NATO, care se băteau cap în cap de la o zi la alta ori de la o conferință de presă la alta. Ei au bănuit că declarația pilotului care a bombardat convoiul a fost trunchiată, deoarece toți supraviețuitorii masacrului au declarat că NATO i-a atacat de cel puțin două ori. În plus, sârbii au întrebat ce vină are președintele Milosevic că piloții NATO sunt orbiți de ură și atacă tot ce mișcă în provincia Kosovo, fără să le pese pe cine ucid?

“Piloții NATO au ordin să tragă asupra țintelor militare și au fost luate toate precauțiile pentru a evita moartea civililor,” pretindea purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. Președintele american Bill Clinton a declarat că regretă pierderea de vieți omenești din rândul civililor, din cauza bombardamentelor care au vizat un convoi de refugiați civili care reveneau în Kosovo, adăugând, însă, că aceasta este inevitabilă, în lupta contra atrocităților sârbe. “Acest fapt este regretabil, dar și inevitabil,” afirma Clinton, în cadrul unei intervenții în fața reprezentanților presei, la San Francisco. “Nu puteți vedea un asemenea conflict, fără câteva erori.”

La frontiera cu Albania, luptele dintre gherilele UCK și grănicerii sârbi continuă de câteva zile, în special în zona satelor Kosare și Batusa. Pier Gonjip, unul dintre oficialii OSCE aflați în orașul albanez Tropoja, a declarat astăzi: “Aici are loc o înmormântare în fiecare zi.” UCK afirma că a înrolat, săptămâna trecută, încă 5.000 de voluntari și își evacuează răniții la spitalul din orășelul Bajram Curri, pe teritoriul albanez.

Doi reprezentanti ai UCK, Jakup Krasniqi și Bardhyl Mahmuti, au fost primiți ieri, la Ministerul francez de Externe, pentru a relata despre situația din provincie, anunță AFP. Cei doi membri UCK au avut o întrevedere cu înalți funcționari din cadrul ministerului.

Astăzi, Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, a anunțat că autoritățile iugoslave refuză să se pronunțe asupra planului german de pace, atâta vreme cât vor continua raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. “Germania este membră a forțelor de agresiune, avioanele sale bombardează ținte iugoslave,” a explicat Vujovic. “În consecință, nu trebuie să discutăm nici cu guvernul german, nici cu celelalte state care participă la agresiune. Înainte de toate, trebuie ca agresiunea împotriva noastră să înceteze.”

Vujovic ne-a pus la dispoziție un bilanț al pagubelor provocate de bombardamentele de până acum, evaluate la peste 100 de miliarde de dolari. În raport se enumeră că au fost distruse sau puternic avariate 17 poduri, 9 căi ferate sau gări, 7 autostrăzi, 7 aeroporturi, 39 de uzine, 13 rafinării și depozite de carburanți, 4 complexuri agricole și 12 emițătoare de televiziune. 14 clădiri publice (sedii administrative, oficii poștale și stații meteo), 14 spitale și 150 de școli au fost în întregime sau parțial distruse. 14 mănăstiri medievale, biserici și cimitire ortodoxe, o biserică catolică și 4 muzee au suferit pagube, iar mai multe zeci de mii de locuințe au fost distruse sau avariate de bombardamente. Un milion de persoane au rămas fără apă curentă, iar 500.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă. Au fost uciși 1.000 de civili, alte câteva mii fiind răniți. Sârbii afirmă că, din 24 martie, NATO a lansat asupra Iugoslaviei 1.500 de rachete și peste 5.000 de tone de explozibil, însă Armata a suferit pierderi minime și capacitatea de apărare a țării nu a fost afectată.

Conform unor surse militare americane citate de AFP, astăzi a început în Albania desfășurarea celor 24 de elicoptere Apache AH-64. Acestea au rolul de a sprijini o eventuală intervenție terestră și urmau să fie desfășurate la bazele militare de la Gjader (70 de kilometri nord de Tirana) sau Shkodra (40 de kilometri mai spre nord). Elicopterul Apache AH-64, produs de McDonnel Douglas, este specializat în distrugerea blindatelor și a fost folosit în războiul din Golf cu rezultate foarte bune. Datorită ecranului electronic și a dispozitivelor de ochire cu infraroșii, poate lupta și pe timp de noapte și e ușor manevrabil.

Și din nou alarma aeriană, la 20:40. Deja, de mai bine de o oră, avioanele roiesc prin împrejurimile capitalei Muntenegrului, Podgorica. Opt proiectile au fost lansate asupra aeroportului Golubovac, iar alte patru asupra districtului Danilovgrad și hidrocentralei Perucica. Serviciul de informații al Marinei de război iugoslave a anunțat că unul dintre avioanele care atacau Podgorica a fost doborât de militarii de pe navele sârbești. La ora 22:00, pentru prima dată de la începutul războiului, orașul Subotica a fost ținta raidurilor aeriene. Au fost lovite două cazarme ale Armatei iugoslave, mai multe cladiri civile din apropiere fiind avariate și câțiva oameni – răniți.

De pe acoperișul hotelului, am asistat la crâncene confruntări între antiaeriana sârbă și avioanele NATO care au atacat Novi Sad-ul și Belgradul. “Show-ul” a început în jurul orei 23:00 și putea fi observat până și din România. Câțiva prieteni din Timișoara ne-au sunat, îngrijorați de ceea ce se zărea pe cerul Iugoslaviei. Vedeam și auzeam exploziile de la Novi Sad și Pancevo, iar un incendiu imens lumina cerul dinspre partea de nord-vest a Belgradului, de după un deal. La Novi Sad, fuseseră lovite din nou rafinăria și cazarma “Majevic”, iar la Pancevo ardea rafinăria și combinatul chimic HIP.

Cotidianul “Washington Post” a publicat astăzi o estimare a Biroului pentru Buget al Congresului american, conform căreia o escaladare a conflictului din Iugoslavia, incluzând continuarea bombardamentelor și o intervenție terestră, ar costa SUA în jur de 1,3 miliarde de dolari pe lună. Deja în aceste prime trei săptămâni, Pentagonul a cheltuit, în special pentru muniție, 600 de milioane de dolari. O campanie aeriană desfășurată până în luna mai, urmată de operațiuni de menținere a păcii, ar putea costa Statele Unite circa 3 miliarde de dolari în 12 luni.

În timp ce priveam cerul, ne-am dat seama că, pe acoperișurile din jur, se aflau câteva zeci de sârbi care asistau, ca și noi, la “focurile de artificii”. Încet-încet, au prins curaj și au început să strige unii la alții, indicându-și direcțiile spre care să privească. Apoi au început încurajările, ca la fotbal, la adresa militarilor sârbi. Punctul culminant al serii a fost momentul în care steluța unei rachete lansată dintr-un avion a părut că se poticnește în aer, unde s-a văzut o explozie, după care a luat traiectoria unei frunze bătute de vânt. În clipa aceea, sârbii au izbucnit în aplauze și urale, iar o voce de bariton a strigat “Bravo, maistore!” Din păcate, nu au fost destui maeștri printre artileriștii sârbi, după cum arăta cerul, înroșit de incendiile de la Pancevo și Novi Sad. Ceva mai departe, a mai căzut un pod peste Dunăre. Cel dintre Smederevo și Kovin, lung de 1,5 kilometri. A fost lovit de două proiectile și arcul principal s-a rupt în două.

La ora 2:00, avioanele au atacat din nou. În timp ce contemplam incendiul de la rafinăria din Novi Sad, am auzit o bubuitură și o ciupercă imensă de foc s-a ridicat de după deal, dinspre Pancevo. Norul gros de fum, care se ridica, parcă din coșul unui furnal defect, s-a întețit și începuse să ne doară capul din cauza mirosului de motorină arsă. Bombăneam îngrijorați, de pe casa liftului, dacă nu cumva fumul o fi toxic și n-ar fi mai bine să coborâm în cameră, când am auzit un zgomot pe acoperiș. Mile mi-a făcut un semn cu cotul și a zâmbit: era Alexandru Mihăilă de la “Curentul“. Nu urcase lângă noi, ci stătea ascuns după zid și trăgea cu coada ochiului la flăcările care se înălțau spre cer. Dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră, s-au auzit mai multe bubuituri.

Simțeam nevoia, cum mi s-a întâmplat de atâtea ori, să povestesc cuiva din țară ce se întâmpla aici. L-am sunat pe Horia Enășel, șeful secției Externe de la ProTV. O făceam în fiecare noapte când atacurile erau mai grele. Îmi spusese să-l sun, că nu-l deranjez și nici nu se supără. Îmi făcea tare bine că puteam să-i povestesc totul, iar el mă întrerupea, uneori, să mă întrebe ce a bubuit așa sau de ce ne mirăm și înjurăm. În plus, fiind bănățean, a fost de mai multe ori la sârbi și știa despre ce vorbesc. De câteva ori mi-a promis că va discuta cu colegii de la ProFM, să pot intra în direct noaptea, în momentele mai fierbinți. Din cum reacționa Horia la ceea ce îi descriam eu, eram convins că transmisiile puteau fi interesante pentru orice ascultător. Din păcate, cei de la ProFM nu au înțeles prea bine ce doream și nu au îndrăznit să-și strice programul nocturn cu astfel de relatări. Cică lumea voia muzică noaptea, nu povești cu avioane și bombe.

În seara aceasta, într-un discurs rostit la San Francisco în fața Societății Americane a Editorilor de presă, Bill Clinton a menționat România ca exemplu de țară care a știut să-și rezolve problemele cu minoritățile, înscriindu-se pe calea democrației și fiind o exportatoare de stabilitate în regiune. Vorbind despre viitorul provinciei Kosovo, președintele american considera că există două opțiuni prin care popoarele care au ieșit de sub comunism să-și rezolve problemele legitime: fie să preia modelul practicat de Slobodan Milosevic, bazat pe forță și epurare etnică, fie să urmeze exemplul României, “care își construiește democrația și respectă drepturile minorităților sale etnice” sau al Ungariei “care a acceptat că maghiarii pot trăi în afara granițelor sale în securitate și libertate”.

Raidurile aeriene din noaptea asta au fost la fel de intense și în alte zone. La 2:10, a fost bombardat satul Mrsac de lângă Kraljevo, unde au căzut 10 proiectile. La 2:20, au fost avariate fabricile “7 iulie” și “Balkan-Tron” din Paracin. La 2:30, a venit rândul satelor de pe Valea Timocului, unde locuiește o comunitate puternică de români (“vlahi“, cum le spun sârbii). Au fost avariate casele din Boljevac, de lângă Bor, de la periferia orașului Zajecar și releul de televiziune de pe muntele Cer. Agenția Tanjug a anunțat că, la Paracin, localitate situată la sud-est de Belgrad, avioanele NATO au atacat o tabără de refugiați sârbi din Bosnia și Croatia. Cel puțin 3 rachete au atins tabăra, însă nimeni nu a fost rănit, deoarece oamenii fugiseră în adăposturi. Desigur, NATO a dezmințit atacul.

La 4:30, Belgradul a fost din nou ținta raidurilor aeriene. De această dată, artileria antiaeriană a țesut – efectiv – un zid de foc în jurul orașului, imposibil de străpuns. După un sfert de oră, cerul s-a liniștit și am plecat la culcare. La 6:34 s-a ridicat alarma aeriană. Sirenele m-au trezit, numai bine pentru a-mi pregăti transmisia de dimineață.

Share

target: NATO bombardează două convoaie cu refugiați albanezi la Djakovica

by

14 aprilie 1999

Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.

La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.

Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.

Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.

Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.

Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.

Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”

Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.

După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.

Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.

Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.

Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.

Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.

Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.

În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”

Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”

Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.

Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.

Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.

După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.

Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.

Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.

În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.

Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.

NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.

Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.

Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.

La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.

La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.

Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.

Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.

Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.

Share

target: Mile, Narcisa Iorga și interviul cu Arkan

by

13 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 7:32, când tocmai terminasem transmisia pentru emisiunea de dimineață și încercam să adorm. Mi-am notat o știre: 40 de cadavre ale unor militari americani au fost trimise în SUA ieri, cu un avion care a decolat de pe aeroportul Petrovec din Macedonia. Erau corpurile celor două echipe de recuperare a unui pilot, din două elicoptere care – spun sârbii – au fost doborâte în 9 aprilie, când încercau să se ridice de la sol. Nu știu cât e de adevărat, însă știu sigur că tactica pe care o aplicau sârbii, când observau un elicopter de recuperare, era să-l lase să aterizeze, să-l ia pe pilotul căutat și să-l doboare când e cel mai vulnerabil, la decolare.

Ne-am trezit pe la 10:00, când Priștina se afla în plin bombardament. Primele explozii au fost auzite la 9:25 și, până la 10:15, alte 4-5 explozii au marcat lovirea cazarmei “Kosovski junaci” și a zonei Gazimestan.

Am trecut pe la Centrul militar de presă, mi-am luat un buletin informativ și m-am dus la Media Center. Am aflat o veste care m-a neliniștit: Peter Gigliotti, cameramanul BBC, a fost reținut de Poliție, care a descins azi-dimineață la hotelul “Hyatt“, condus până la frontiera română și expulzat fără explicații. Cei doi reporteri ai BBC, John Simpson și Mike Williams, au fost lăsați în pace. Nu am reușit să aflu niciodată, deși am stat de vorbă cu Simpson într-o după-amiază, ce a filmat Gigliotti sau ce a făcut de a fost expulzat.

NATO a recunoscut astăzi că a bombardat podul de la Grdelica, “pe care sau în apropierea căruia se afla un tren de persoane“. Într-un comunicat oficial al Alianței, citat de AFP, se precizează că “podul era o parte importantă a liniilor de aprovizionare a forțelor de securitate și militare ale Iugoslaviei în Kosovo”. În final, oficialii NATO au ținut să precizeze că “Alianța a luat măsuri extraordinare pentru a evita producerea de pagube colaterale“.

Generalul Wesley Clark a apărut, personal, în conferința de presă a NATO, pentru a justifica eroarea de la Grdelica. El a prezentat înregistrarea imaginilor filmate de camera instalată pe prima rachetă care a lovit garnitura și a explicat că trenul apăruse brusc pe pod și a fost imposibil ca traiectoria rachetei să mai fie deviată. Unul din scopurile instalarii unor camere video pe rachetele lansate din avion era ca pilotul să poată vedea încotro se îndreaptă aceasta și, în cazul unei erori, să o poată devia în ultimul moment. Nouă luni mai târziu, după ce cotidianul german “Frankfurter Rundschau” a dezvăluit că imaginile prezentate de Wesley Clark ziariștilor au fost trucate, fiind derulate cu o viteza de 3 ori mai mare decât cea reală, pentru a se da impresia că nu se mai putea face nimic, Statul Major al NATO a recunoscut că atunci a mințit. Ce să-i faci ? D-ale razboiului…

Astăzi, după o zi de tăcere, au început să apară reacții la votul Parlamentului iugoslav, care aproba aderarea la Uniunea Rusia-Belarus. Parcă mai încrezător ca niciodată în forța sârbilor, Vuk Draskovic a declarat că este momentul realizării unui compromis în problema Kosovo: “Nu poate fi vorba, în niciun caz, de prezența trupelor NATO în Kosovo sau de crearea unei a treia republici în cadrul Federației Iugoslave.” Vojislav Seselj, președintele SRS, a punctat că “este unul dintre cele mai grele momente pentru Serbia. Este cazul să se afirme legătura dintre popoarele slave din Europa.”

Interesant că oamenii obișnuiți nu au împărtășit entuziasmul politicienilor. Ba mai mult, erau chiar sceptici că Rusia își va asuma riscurile de a pierde toate ajutoarele financiare ale Occidentului, care îi mai țineau în viață fragila economie, pentru a salva Iugoslavia.

“Trebuie să se acționeze ținând cont de interesele Rusiei și nu trebuie să permitem ca acest demers, logic în opinia Iugoslaviei, să ne antreneze într-un conflict militar,” a afirmat Oleg Sîsuev, prim adjunct al șefului administrației prezidențiale de la Moscova, citat de Itar-Tass. “Rusia trebuie să depună toate eforturile posibile în scopul opririi bombardamentelor barbare ale NATO în Iugoslavia, dar nu trebuie să cedăm unei conjuncturi politice de moment. La urma urmei, Iugoslavia nu are frontieră comună cu Rusia.”

După cum mă așteptam, Uniunea Rusia-Belarus-Iugoslavia i-a isterizat pe politicienii români, care s-au întrecut în declarații apocaliptice. Care ne-au distrat teribil, când ne-au ajuns la urechi. PUNR a declarat că aderarea Iugoslaviei la uniune afectează în mod direct securitatea națională a României. UFD considera că formarea unei axe Rusia-Belarus-Iugoslavia va avea efecte nefaste asupra României. PNL aprecia că situația nou creată va determina NATO să ne primească mai repede în Alianță. De aceeași părere erau și liderii UDMR și PD.

Politicienii cu experiență nu s-au lăsat, însă, păcăliți. Ion Diaconescu a explicat că proiectul aderării Iugoslaviei la uniune este doar un deziderat, cu slabe șanse de realizare în practică. Teodor Meleșcanu credea că o eventuală uniune nu va funcționa în acest  moment, dar ideea ar putea fi speculată cu inteligență de diplomația românească, la summit-ul NATO de la Washington. În fine, Ion Iliescu a declarat că aderarea Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus nu va avea nici o consecință, “fiind doar un gest de disperare în fața agresiunii NATO”, care nu-i va impresiona pe liderii Alianței.

Încercând să aflu cât mai multe despre reacțiile politice ale sârbilor la Uniunea Rusia-Belarus, nici nu știu când a trecut ziua. Colegii mei de la București erau atât de interesați de subiect, încât am intrat în direct chiar și la Știrile de la 17:30! Pentru prima oară! Tuturor le era greu să înțeleagă că, în afară de politicieni, nimeni nu se agita în Iugoslavia cu blestemata de uniune.

“O prezență internațională în Kosovo, sub orice formă, necesită acordul Republicii Federale Iugoslavia,” a declarat astăzi, la Oslo, ministrul rus de Externe Igor Ivanov, după o întâlnire cu Madeleine Albright, anunță AFP. La rândul său, secretarul de stat american a afirmat că a căzut de acord cu omologul său rus asupra câtorva principii privind rezolvarea crizei din Kosovo: încetarea violenței în provincie, retragerea militarilor și polițiștilor sârbi, întoarcerea necondiționată a refugiaților și accesul în Kosovo al organizațiilor umanitare. Totuși, cei doi nu au reușit să se înțeleagă asupra formei unei prezențe militare internaționale în provincie.

Astăzi, s-au dat din nou lupte grele în zona Tropoja, la granița dintre Iugoslavia și Albania. Militarii sârbi au fost mai puternici și i-au fugărit pe luptătorii UCK, intrând câteva sute de metri pe teritoriul albanez, până în satul Kamenica. Sârbii s-au întors imediat, dar a fost suficient pentru ca oficialii albanezi să facă mare scandal, pretinzând că acțiunea a fost intenționată. Liderii NATO au înțeles care era adevărul, dar i-au avertizat pe sârbi să nu repete operațiunea.

Pentru prima oară de la începutul crizei din Kosovo, primul ministru chinez Zhu Rongji și-a exprimat public îndoielile în privința unei purificări etnice dusă de către sârbi în provincia Kosovo, anunță AFP.

Deși sârbii nu au mediatizat deloc incidentul, am reușit să aflu că 1.000 de docheri muntenegreni din Bar au protestat împotriva folosirii acestui port comercial de către marina de război iugoslavă. Ieri, de pe navele de război s-a deschis focul asupra avioanelor NATO. Dragan Nikezic, reprezentant al capităniei portului, a explicat că muncitorii nu sunt împotriva Iugoslaviei, dar nu doresc ca portul Bar să ajungă pe lista țintelor NATO, iar ei să devină șomeri, după o eventuală bombardare a instalațiilor portuare. Svetozar Marovic, președintele Parlamentului muntenegrean, a avertizat autoritățile militare să nu implice în conflict civili nevinovați.

La știrile de seară al RTS, sârbii vorbeau de două avioane ale NATO doborâte în timpul zilei. Primul, de tip Harrier, al cărui pilot nu a reușit să se catapulteze, ar fi căzut în Bosnia, într-o zonă înconjurată, imediat, de trupele SFOR. Al doilea, ale cărui imagini le-au prezentat, s-a prăbușit lângă orașul Zrenjanin.

“Conflictul dintre NATO și Iugoslavia costă Statele Unite între 70 și 100 de milioane de dolari în fiecare zi,” a afirmat astăzi, liderul majorității republicane din Senatul american Trent Lott, citat de cotidianul “Washington Times“. După o întâlnire cu secretarul de stat al Apărării William Cohen și cu șeful Statului Major, generalul Henry Shelton, Lott a declarat că, peste două zile, Casa Alba va comunica Congresului cifra exactă, mai ales că Bill Clinton intenționează să ceară fonduri suplimentare de urgență, pentru a sprijini efortul militar împotriva Belgradului.

În mod ciudat, în această seară am mâncat liniștiți. Alarma aeriană încă nu sunase. Ne-am strâns apoi în bar, la o cafea și am povestit tot felul. Apoi am băut o bere. Apoi încă una. Apoi încă o cafea. Am început al doilea pachet de țigări. Tot mai neliniștiți, ne uitam la ceas. Apoi la vitrina fără bandă izolantă dinspre stradă. Abia la 23:50, a venit și urletul mult-așteptat al sirenelor. Am răsuflat ușurați: în sfârșit, alarmă aeriană!

Mile Cărpenișan s-a dus până la hotel “Hyatt”, împreună cu o echipă de la Antena 1, venită de la București. Au sunat înainte de a intra în Iugoslavia, să-l roage să le obțină cazare la hotel “Toplice“. Din echipă făcea parte doar cameramanul Florin Dobre și un șofer – de la Antena 1. Ceilalți doi erau Narcisa Iorga și fotograful Radu Vioreanu – de la “Jurnalul national“. Se lăudau că au aranjat un interviu cu Arkan, ai cărui băieți urmau să-i aștepte în vamă și să-i conducă la Belgrad. Desigur că nu i-a așteptat nimeni. Mai mult, când s-au dus la “Hyatt”, Narcisa – care se lăuda că știe sârbește – l-a rugat pe Mile să-i fie translator. Când i-a solicitat interviul, Arkan i-a refuzat fără prea multă eleganță, spunându-le că are programat un alt interviu, pentru France Presse.

Până la urmă, Narcisa i-a luat un interviu lui Arkan. Acesta stătea în fiecare seară în barul hotelului “Hyatt”, la care se zvonea că ar fi acționar și dădea oricui interviuri pe bani. Vorbea gratis doar pentru ruși, greci sau români. Ne-am distrat foarte tare când Mile ne-a imitat răcnetul pe care l-a scos Arkan, când Narcisa l-a rugat să filmeze interviul la el acasă: “Femeie! Tu nu știi că vila mea e pe lista țintelor NATO?!” După interviu, Arkan i-a dat Narcisei o casetă pe care erau filmați “tigrii“ lui, în timpul unor antrenamente. Știu că – prezentat la Antena 1 – materialul a avut mare succes. Când Mile le-a explicat asta sârbilor, au râs cu lacrimi. Pentru ei, Arkan nu era decât un șmecheraș căruia îi plăcea să se dea mare. Nu dădeau doi bani pe el și se mirau că strainii l-au transformat într-un adevărat Rambo.

Cotidianul “The Washington Times” a anunțat că astăzi, după trei săptămâni de război, Bill Clinton a semnat următorul decret: “Prin puterea investită în mine, ca președinte, de Constituție și de Legislativul Statelor Unite ale Americii, inclusiv secțiunea 112 a Codului Intern de Procedură, stabilesc ca teatre de operațiuni militare, inclusiv spațiile aeriene ale acestora, locurile unde forțele armate ale Statelor Unite sunt angajate în luptă: Republica Federală Iugoslavia, Albania, Marea Adriatică și Marea Ionică, la nord de paralela 39. Pentru îndeplinirea acestui ordin, decretez data de 24 martie 1999, ca zi de începere a activităților de luptă în aceste zone. William J. Clinton, Casa Albă, 13 aprilie 1999“

Chiar la miezul nopții, două proiectile au explodat lângă hidrocentrala Bistrica, spărgând geamurile de la sala mașinilor și lăsând totul în întuneric. La 0:15, mai multe proiectile au căzut, din nou, în zona mănăstirii Gracanica. Un sfert de oră mai târziu, bombele atingeau autogara din Priștina, aeroportul Slatina și un cartier apropiat. Clădirea autogării a fost complet devastată, iar 10 autobuze s-au făcut scrum. Rachetele au distrus apoi un mare pod de cale ferată, între Priboje și Prijepolje, întrerupând legătura feroviară dintre Bar și Belgrad. La ora 1:00, explodau bombe într-un sat de lângă Kosovska Mitrovica. La 1:10, exploziile provocau incendii în satul Prijanovic, de lângă Cacak.

De pe acoperiș, am putut vedea, la 1:20, un atac al aviației NATO asupra Novi Sad-ului. Tirurile antiaerienei, după care câteva explozii în centrul orașului. Am auzit bubuituri dinspre Novi Beograd și Zemun, unde piloții NATO încercau să lovească o cazarmă. Un alt pod, rutier, de la Uzice, a fost avariat tot în această noapte. La ora 5:00, pentru prima dată de la începutul războiului, explodau bombe lângă orașul Pirot, unde un incendiu puternic izbucnise în satul Izvor. Între 5:30 și 6:00, în timpul unui raid puternic asupra fabricii “Krusik” din Valjevo, a fost avariată centrala electrică, 2 muncitori fiind răniți.

Share

target: la slujba de Înviere, alături de Arkan

by

10 aprilie 1999

N-am dormit prea mult: la 9:35, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Nu a ținut mult. La 10:43, alarma a fost ridicată, fără ca Belgradul să fie bombardat. Destul, însă, ca după atâtea sirene, să nu mai avem chef de somn.

Încă o zi frumoasă de primăvară. Pe strada Knez Mihailova, pe unde circulă doar pietonii, sârbii au organizat un imens simultan de sah. Nu știu a cui a fost ideea, dar priveliștea părea desprinsă dintr-un film suprarealist. Peste tot, aliniate sau nu, erau înșirate 1.121 de mese la care oamenii jucau șah. Amatorii așteptau, cuminți, ca maeștrii să ajungă în fața tablei lor și să facă următoarea mutare. În jurul lor, trecătorii se opreau și priveau curioși, după care plecau mai departe, la cumpărături sau la plimbare. Tarabele cu hărți, cărți poștale, insigne sau tricouri erau la locul lor. Vânzătorii ambulanți te chemau să cumperi ouă roșii sau casete cu muzica sârbească. Pe terase, lumea își savura cafeaua de dimineață. Părea o zi obișnuită, înaintea unei mari sărbători. Doar că era în plin război.

Caricaturiștii sârbi au deschis un site pe Internet, unde Aleksandar Klas, Jugoslav Vlahovic, Borislav Stankovic-Stabor și alți desenatori celebri și-au expus caricaturile anti-NATO. Au anunțat și o adresa de E-mail unde așteptau caricaturi pe aceeași temă din întreaga lume până în 20 aprilie. Cele mai bune urmau să fie publicate într-un catalog, pe 26 aprilie.

La Kragujevac, directorul uzinelor “Zastava” Milan Beko a anunțat că, în urma distrugerilor provocate de bombardamente, 38.000 de angajați au rămas fără slujbe. Pe lângă aceștia, vor fi șomere alte 60.000 de persoane, de la 200 de intreprinderi care produceau accesorii sau subansamble pentru ei. Ca să înțelegeți mai bine situația, e destul să precizez că Zastava era mașina națională a sârbilor, la fel ca Dacia la români, Skoda la cehi sau Renault-ul la francezi. Dar-așa cum am mai povestit, la “Zastava” nu se produceau doar automobile.

S-a confirmat că, din cauza bombardamentelor din zilele trecute, a apărut pericolul unei catastrofe ecologice pe Dunăre. Borivoje Mijatovic, președintele Comitetului național al Asociației Internaționale a Hidrologilor, a declarat că pe fluviu au fost observate pete de petrol, dintre care unele au lungimea de 1.500 de metri și lățimea de 400 de metri.

Am intrat, în trecere, pe la Centrul militar de presă. Potrivit unui ultim bilanț făcut de sârbi, de la începutul conflictului, NATO a utilizat în raidurile aeriene 600 de avioane și 450 de militari. Au fost numărate 3.000 de decolari ale avioanelor inamice, care au lansat asupra teritoriului iugoslav mii de tone de explozibil și 450 de rachete de croazieră.

“Noi am efectuat o simulare care arată că ar fi nevoie de cel puțin 100.000 de soldați,” a declarat vicepreședintele american Al Gore, dezmințind o eventuală invazie terestră în Kosovo. “Pierderile ar fi foarte mari, intensitatea luptelor – totală, din casă în casă, din oraș în oraș.” Conform săptămânalului “Newsweek“, structurile militare ale NATO au pregătit, încă din vara lui 1998, trei scenarii de intervenție terestră în Kosovo, care presupuneau participarea a 26.000 de militari (în cazul încheierii unui acord de pace), a 60-80.000 de soldați (doar în cazul încetării focului) sau a 200.000 de oameni (în eventualitatea unei invazii terestre).

Seara, când lumea se pregatea pentru slujba de Înviere, au sunat, ca de obicei, sirenele alarmei aeriene. Întâi la Niș, la 19:18, apoi la Bor, la 19:20, după care la Belgrad, Novi Sad, Kragujevac și Cacak, la 20:03. Deja lângă Priștina, pe muntele Goles, au căzut primele bombe. A fost lovit releul de televiziune și, în toată provincia Kosovo, programele RTS au dispărut de pe ecranele televizoarelor. De asemenea, aeroportul Pricevic, de lângă Valjevo, a fost serios avariat. Așa cum declaraseră, generalii NATO nu țineau cont de sărbătorile religioase ale sârbilor.

Cerul era acoperit de un plafon jos de nori. După ora 23:00, mai multe avioane au atacat Belgradul, venind tot dinspre nord și folosind ca ghidaj cursul Dunării, însă au întâlnit o puternică ripostă a antiaerienei. Cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, am auzit niște bubuituri în apropierea orașului, dar nimănui – nici chiar nouă – nu i-a păsat. Pe toate străzile, oamenii mergeau către biserici, la slujba de Înviere.

Pentru că țineam să stăm liniștiți la slujbă, nu ne-am dus la Catedrala Sf.Sava, ci am ales o bisericuță mai mică, de pe strada noastră. Părea mai discretă, însă când am ajuns acolo, ne-am dat seama că era biserica Patriarhiei. Zeci de cameramani și fotografi se înghesuiau să surprindă câteva cadre cu patriarhul Pavle și își căutau cele mai bune unghiuri, așteptând afară. Biserica nu era foarte plină și am intrat ușor înăuntru, pentru că nu aveam nici un fel de aparat foto sau camera video la noi. La cele două intrări, ședeau câte doi coloși, ale căror priviri de oțel te scanau din cap până-n picioare și, cu un gest discret, dar sugestiv, le dădeau de înțeles ziariștilor că n-au ce căuta înăuntru. “Sunt “tigrii” lui Arkan,” mi-a șoptit Mile după ce am intrat în biserică.

Mi s-a părut extraordinar felul în care au avut grijă să nu se întâmple nici un incident. Fără violență, însă și fără drept de apel. Slujba semăna cu cea de Înviere de la noi. Ba parcă a noastră era mai frumoasă. La miezul nopții, s-au stins toate luminile și patriarhul Pavle a ieșit din altar și a început să împartă credincioșilor lumină. Apoi a ieșit din biserică, pentru a o înconjura de trei ori. Arkan pășea în spatele patriarhului, iar oamenii lui le deschideau calea. Lângă Arkan, i-am văzut pe cazacii ruși care veniseră la Belgrad cu Ghennadii Selezniov.

De câte ori l-am întâlnit pe patriarhul Pavle, mi-a transmis, pe lângă un imens respect, multă energie pozitivă. Mărunțel, cu barba albă și cam rară, cu ochii vii și neastâmpărați, mi-a dat întotdeauna senzația unui spiriduș gata să-i ajute pe cei buni și sa facă pozne celor răi. Poate de aceea cuvintele sale mi se pareau mult mai grele când vorbea despre o situație gravă. După ce a oficiat slujba de Înviere, Pavle a comparat suferințele lui Iisus, care a fost răstignit pe cruce, cu suferințele poporului sârb în aceste vremuri. M-am uitat, pe furiș, la oamenii din jurul meu și mulți aveau lacrimi în ochi. Am plecat tulburat de la biserică și am păstrat lumânarea aprinsă până am ajuns în camera de hotel, unde am lăsat-o pe noptieră. De pe geam, am văzut licăririle lumânărilor la toate ferestrele blocurilor din jur.

Postul de televiziune Studio B a anunțat că antiaeriana ar fi doborât două avioane inamice, unul la est, iar celălalt la nord-vest de capitala iugoslavă. Miroslav Lazanski, unul din cei mai prestigioși comentatori politici din Serbia, a povestit că, venind cu mașina spre Belgrad dinspre Stara Pazova, a văzut, în apropierea șoselei, rămășițele arzând ale unui avion, dar nu s-a putut apropia, deoarece militarii care înconjuraseră zona nu i-au permis.

În aceeași noapte, în timp ce stătea la taclale cu ziariștii străini, în barul hotelului “Hyatt“, Arkan a fost sunat de cineva pe telefonul mobil. După o scurtă convorbire, s-a ridicat în picioare și a dat de băut tuturor, spunând: “Am dat jos încă un avion și l-am capturat pe pilot. Cică e tot un F-117…”

Miniștrii de Externe din cele 19 state NATO au discutat despre două tipuri de soluții pe termen mediu pentru Kosovo. “Una dintre soluții prevede implicarea ONU în cadrul unui tip de protectorat internațional, în care forța internațională desfășurată ar avea o misiune militară, dar și civilă și politică,” a declarat Erik Derycke, șeful diplomației belgiene, citat de AFP. “A doua propunere este o confederație între sârbi și albanezi. În orice caz, a fost cu desăvârșire respinsă varianta unei împărțiri a provinciei Kosovo.”

Pe la 3:40, în jurul orașului se vedeau din nou tirurile antiaerienei. Dacă vremea nu le-a permis să se desfășoare deasupra Belgradului, avioanele NATO s-au dezlănțuit în Kosovo, unde a fost mai senin. De altfel, acolo, atacurile nu au mai contenit de ieri, fiind lansate zeci de proiectile, in tentativa de a nimeri blindatele sau cazematele sârbilor. Fără prea mare eficacitate, deoarece, în continuare, mobilitatea militarilor sârbi s-a dovedit superioară capacității de reacție a NATO, așa că bombardamentele nu au reușit decât să devasteze majoritatea localităților din provincie. Tactica sârbilor e foarte simplă. Știind că, mai ales ziua, trupele și tehnica militară sunt ușor de localizat cu ajutorul sateliților, în momentul în care avioanele se ridică de pe bazele aeriene ale NATO, acestea sunt mutate rapid, la adăpostul întunericului, la zeci de kilometri distanță și ascunse în altă parte. În noaptea aceasta, bombele au distrus o cale ferată de lângă Priștina.

Simțindu-ne ocrotiți de norii de pe cer, am adormit mai repede. Înainte de a mă cuprinde somnul, m-am surprins amintindu-mi de copiii care, azi după-amiază, vopseau ouă în Trg Republike. Foarte serioși, ca într-un ritual ancestral, sub privirile ușor amuzate ale trecătorilor.

Share

target: Vinerea Mare la război

by

9 aprilie 1999

M-am trezit cu gândul la noaptea care trecuse. Într-un buletin de știri de la TV se spunea că sârbii l-au dus pe Spyros Kiprianou la Aleksinac si Cuprija, pentru a vedea cu ochii lui ravagiile provocate de bombardamentele NATO. Așa făceau cu toți oficialii străini care au vizitat Iugoslavia în timpul războiului. Și care aveau ce vedea, pentru că puține imagini erau mai dramatice decât o femeie cu obrajii scăldați în lacrimi, în fața dărâmăturilor fostei sale case, printre care se jucau de-a războiul câțiva copii. RTS a precizat că, în timpul raidurilor aeriene asupra uzinelor “Zastava” de la Kragujevac, au fost răniți 124 de oameni.

După cum anunțase directorul Milan Beko cu o săptămână în urmă, muncitorii de la fabrica de automobile hotărâseră să lucreze non-stop, în 3 schimburi, sperând că NATO nu va ataca halele. Oboseala și instinctul de conservare sau – poate – ordinele autorităților i-a trimis, totuși, acasă. Aseară, când primele bombe au început să lovească fabrica, oamenii au alergat într-un suflet, pentru a face un lanț uman în jurul acesteia. De aici și numărul mare al răniților. Slavica Djukic-Dejanovic, directorul spitalului din Kragujevac, a declarat că au fost acordate îngrijiri medicale pentru 70 de muncitori răniți în timpul bombardamentului, alți 15 fiind internați în stare gravă. În semn de protest, muncitorii de la “Zastava” au organizat astăzi un miting de proporții printre halele bombardate. Doar că la “Zastava” nu se produceau doar autoturisme (vezi link).

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a dezmințit informațiile publicate în cotidianul britanic “Daily Telegraph“, potrivit cărora Franța nu ar avea acces la anumite documente secrete privitoare la criza din Kosovo. Corespondentul din Washington al ziarului citase surse diplomatice neidentificate, care i-au dezvăluit că această situație s-ar datora suspiciunilor ca ar exista o axă militară “Paris-Belgrad”. Acestea au fost alimentate de arestarea, în 1998, a unui comandant francez de la cartierul general din Bruxelles, acuzat că ar fi transmis sârbilor planurile NATO referitoare la Kosovo. De asemenea, tot un ofițer francez a fost acuzat că ar fi dezvăluit planul de capturare a  lui Radovan Karadjic, liderul sârbilor bosniaci, căutat pentru crime de război.

La Media Center, am aflat că distrugerea podurilor peste Dunăre a adus Iugoslaviei pagube de peste 10 miliarde de dinari. Cifra – echivalentul a 1 miliard de mărci germane – mi s-a părut exagerată. Totuși, nu am putut să nu-mi notez îngrijorarea sârbilor față de pericolul unei catastrofe ecologice pe Dunăre, din cauza reziduurilor de carburanți care s-au scurs în apele fluviului, în urma bombardării rafinăriei de la Novi Sad și a depozitelor de la Smederevo.

Poliția a anunțat astăzi că doi indivizi din conducerea Comandamentului Apărării civile din Novi Sad și șeful unei benzinării au fost arestați, deoarece au falsificat bonuri de benzină. În acest fel, au reușit să obțină ilegal peste 300 de litri de carburanți. Criza de combustibil se simte la tot pasul și autoritățile fac mari eforturi pentru a menține funcționale unele servicii publice.

După ce s-a întors de la Belgrad, Ghennadii Selezniov a declarat că Boris Elțîn ar fi ordonat direcționarea rachetelor rusești către țările care se află în război cu Iugoslavia. Președintele rus a dezmințit afirmațiile, însă, pentru prima oară, a amenințat Occidentul cu implicarea Rusiei în criza din Kosovo: “Statele Unite vor, pur și simplu, să invadeze Iugoslavia, să facă din ea un protectorat. Noi nu putem admite așa ceva. Am transmis NATO, americanilor, germanilor: nu ne împingeți către o acțiune militară. În caz contrar, va izbucni, cu siguranță, un război european și, poate, mondial, ceea ce e inadmisibil. Deocamdată, noi suntem împotriva livrărilor de arme, chiar dacă iugoslavii sunt puțin nemulțumiți că îi refuzăm.”

Potrivit unui raport al NATO către țările sale membre, citat de cotidianul german “Bild“, 500 de etnici albanezi ar fi fost duși în 2 aprilie într-o tabără de lângă localitatea Karajlane și folosiți drept scuturi umane în fața artileriei sârbe. “Albanezii și-au petrecut noaptea în ploaie, cu armele sârbilor îndreptate spre ei,” se scria în raportul bazat pe mărturiile celor care au fost acolo. “Dimineața, au instalat tunurile și mortierele în tabără, la numai 7 metri de civilii albanezi și au deschis focul asupra unui sat unde se baricadaseră rebelii UCK.”

Suntem în Vinerea Mare. Oamenii se pregătesc de Sfintele Paști și sunt hotărâți să meargă la slujba de Înviere, în ciuda refuzului conducerii NATO de a suspenda temporar raidurile aeriene. De altfel, această decizie a cântărit greu în defavoarea Occidentului, mai ales că autoritățile iugoslave au avut grijă să aducă aminte oamenilor că, în timpul Războiului din Golf, irakienii nu au fost bombardați în timpul Ramadanului.

Am aflat că, azi dimineață, în regiunea Tropoja, de la frontiera dintre Albania și Iugoslavia, un grup numeros de luptători UCK a atacat militarii sârbi, încercând să intre în Kosovo. Atacul a fost susținut cu tiruri de artilerie, dar sârbii s-au regrupat rapid și au reușit să-i respingă. Luptele au durat mai bine de o oră și s-au dat în zona muntoasă dintre satele Pades și Kamenica. Uitându-mă pe Euronews, l-am văzut pe ministrul albanez de Externe Paskal Milo, afirmând că “țara noastră a devenit o bază strategică pentru operațiunile NATO în Kosovo și Serbia și – în acest sens – din 7 aprilie, Albania a acordat Alianței toate drepturile de a folosi porturile, spațiul aerian și teritoriul albanez”.

Pe străzile Belgradului se simte apropierea Sfintelor Paști. Magazinele au fost invadate de oamenii care caută cadouri pentru cei dragi. Pe străzile centrale, vânzătorii ambulanți vând ouă roșii sau vopsele. Desigur, la modă sunt ouăle pe care a fost pictată câte o țintă.

Sârbii au comentat cu multa ironie tentativa secretarului general al ONU Kofi Annan de a reveni pe scena diplomatică a lumii, după ce organizația a fost ignorată în asemenea hal încă din 24 martie, când atacurile NATO au fost declanșate fără avizul Consiliului de Securitate. Astăzi, Annan a adresat un apel liderilor iugoslavi cerând încetarea focului în Kosovo, care ar implica suspendarea imediată a bombardamentelor. De altfel, modul în care a început, s-a desfășurat și s-a încheiat războiul dintre NATO și Iugoslavia ar putea marca sfârșitul Națiunilor Unite ca organizație ce poate soluționa vreo criză locală sau regională. Și, odată cu acest sfârșit, începutul Noii Ordini Mondiale, atât de des amintită în comentariile analiștilor.

Spre seară, ritualul concertelor de pe poduri a fost reluat. Pentru a nu cădea în monotonie, tinerii au mai inventat ceva: la inițiativa lor, înainte de concert, sârbii se plimbă cu bicicletele pe poduri. Ca și când nimic nu ar deranja mirosul de primăvară adus de vânt de pe malurile proaspăt înverzite ale Dunării.

După ce ieri, comandorul David Wilby a dezmințit acuzațiile sârbilor că bombele lansate asupra Priștinei ar fi lovit locuințele civililor, astăzi a recunoscut că “în timpul bombardamentelor, muniția a căzut până la 200-300 de metri distanță de țintă, asupra ceea ce pare a fi o mică zonă rezidențială“. Referindu-se la centrala telefonică vizată de atac, Wilby a pretins că era obiectiv militar, fiind folosită de forțele de securitate sârbe pentru a ține legătura cu Belgradul și a adăugat că “NATO regretă orice pagubă neintenționată sau pierdere de vieți din rândul civililor”.

Și din nou, la 20:10, alarma aeriană. Noaptea a fost, însă, mai liniștită. Doar pe la 1:00, am auzit bubuituri și am văzut, vreme de 10 minute, antiaeriana Belgradului trăgând asupra avioanelor inamice. La radio s-a anunțat că, la Stara Pazova, între Belgrad și Novi Sad, sârbii ar fi doborât încă un avion NATO, după pilot fiind trimise două elicoptere de recuperare, care au fost observate în apropiere. Un alt avion ar fi fost lovit în raionul Imanova. Deși am crezut o clipă că, fără să o recunoască, NATO nu îi bombardează pe sârbi în aceste zile de sărbătoare, am aflat de la niște militari că atacul fusese lansat. Avioanele au încercat să vină la joasă înălțime, de-a lungul cursului Dunării, însă antiaeriana sârbă a fost la datorie.

În această noapte, în Kosovo nu s-au mai recepționat programele RTS. Una din rachetele lansate de NATO a lovit în plin un releu de televiziune de lângă Priștina. Eram obosiți de atâtea bombardamente și, profitând de liniștea aproape nefirească de la noi, am adormit mai repede. M-am trezit o clipă, la 6:35, să-mi notez ora de încetare a alarmei aeriene. Puteam dormi mai mult pentru că era sâmbătă, urmau Sfintele Paști și nu aveam transmisie decât la Știrile ProTV de la ora 19:00.

Share