refugiati albanezi

target: NATO distruge podul “Sloboda” din Novi Sad

by

3 aprilie 1999

N-am apucat să dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau încetarea alarmei și, pe la 8:30, m-au sunat din nou din țară, să mă pregătesc pentru o nouă ediție specială a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam să fac? M-am spălat pe față și m-am dus să văd, la lumina zilei, urmările bombardamentelor. Era o sâmbătă frumoasă, cu un soare straniu de optimist, care mă făcea să mă bucur că iarna s-a terminat. Mă simțeam vinovat că, în coșmarul care mă înconjura și al cărui martor fusesem azi-noapte, nu puteam să nu mă bucur că afară mirosea a primăvară.

Doua rachete NATO au căzut, în această dimineață, la 8:10, în masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte două rachete mai căzuseră, în 25 martie, tot în Albania, la Elbasan și Durres, fără a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa și, apropiindu-mă de ruinele celor două ministere, m-am întristat la loc și am simțit golul din stomac pe care îl simțisem azi-noapte. Mirosul de ars mă copleșea și parcă mă înnegrea pe dinăuntru. O clipă, mi-a părut rău că l-am lăsat pe Mile Cărpenișan să doarmă. Parcă, cu el alături, m-aș fi simțit mai puțin singur.

Pe bulevard, oameni necăjiți adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor și lipeau benzi adezive late pe geamurile rămase întregi. La colțurile străzilor, sârbii bombăneau și îi înjurau pe “neonazistii de americani”, privind cu ochi goi spre capătul bulevardului. Aici, în intersecția de lângă Ambasada Germaniei, strada era barată de un cordon de polițiști care nu îi lăsau pe curioși să se apropie. Văzând un jurnalist sârb că trece de baraj, după ce a vorbit cu un ofițer căruia îi arătase acreditarea de război, mi-am scos-o și eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinți și l-am rugat să mă lase și pe mine să trec. Surprinzător, după ce a verificat că nu am nici un aparat foto în geantă, polițistul m-a lăsat să trec.

Am ajuns până lângă clădirile care încă fumegau. Arătau dezolant și îmi transmiteau și mie aceeași senzație. Ministerul republican de Interne era o ruină. Jumătate dintr-o clădire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care făcea trecerea spre un alt corp de clădire se prăbușise, strivit parcă de un pumn uriaș. De mai bine de 14 ore, pompierii nu plecaseră. Din când în când, ici-colo, mai răbufneau flăcări, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Clădirea Ministerului federal de Interne a rămas în picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului întâi, din lateral și a explodat în interior, provocând mari distrugeri. I-am dat ocol, alunecând pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, călcând peste formulare și resturi de dosare împrăștiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralelă cu bulevardul Knez Milosa și priveam, uimit, clădirile de la câțiva metri de sediile ministerelor, rămase neatinse. Mă gândeam cu groază cum ar fi fost azi-noapte, dacă aș fi locuit aici. Și nu-mi puteam desprinde privirile de pe fețele locatarilor strânși în fața blocului. Nu păreau deloc îngroziți. M-am așezat pe bordură și am stat, minute în șir, privindu-i și ascultând ce vorbeau. Se întrebau de unde să-și cumpere geamuri noi, o babă se văita că i s-au spart toate vazele și bibelourile din sufragerie, un tânăr înjura și își curăța mașinuța de moloz. O “Zastava” amărâtă – varianta sârbească a unui vechi model de Fiat. Din când în când, se oprea și trăgea câteva șuturi într-o aripă îndoită de un bolovan. Dacă aș fi putut uita noaptea care trecuse, m-aș fi simțit ca în aproape oricare sâmbătă.

M-am ridicat și am revenit pe bulevardul Knez Miloșa, pășind mecanic, cu gândul rămas la oamenii de lângă care tocmai plecasem. M-am cutremurat când m-am gandit la inconștiența pe care trebuia să o ai, ca și comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate lângă clădiri locuite de oameni nevinovați. Nu cred că aș fi avut curajul să mă încred în niște mecanisme ucigătoare coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Și era suficientă o eroare minoră pentru ca traiectoria lor – având în vedere că au fost lansate de la sute de kilometri – să devieze 10-20 de metri. Deviere banală într-un poligon, dar care ar fi provocat o adevărată tragedie în centrul capitalei iugoslave.

“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, în apropierea unui spital, a unei grădinițe de copii și a unor blocuri de locuințe este iresponsabil,” se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agenția Itar-Tass. “Capitalele țărilor NATO ar trebui să-și dea seama de consecințele grele pe care le vor antrena acțiunile iresponsabile care pun în pericol viața unor cetățeni ruși.”

Am sunat la ușa Ambasadei României și m-am bucurat de bucuria portarului, încântat că mă vede. În capul scărilor a apărut, cu ochii încercănați, Traian Borșan, care m-a îmbrățișat și m-am simțit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea că un alt român se interesează ce mai fac, când ei aveau datoria (îndeplinită cu brio) de a ne purta nouă de grijă, îmi încălzea sufletul. Ne-am așezat în salonul cu pereții crăpați de la un cutremur mai vechi și am stat la o cafea. Traian Borșan mi-a confirmat că sârbii nu au anunțat nici o victimă a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un rănit. Adevărul e că, încă din prima noapte de război, am observat că majoritatea clădirilor oficiale erau cufundate în beznă noaptea și nici în timpul zilei nu se observa prea multă agitație la intrările lor. Toți sârbii știau că aceste clădiri sunt pe lista țintelor NATO și doar un comandant dement și-ar fi lăsat oamenii să moară degeaba înăuntru.

Am ascultat împreună știrile la Radio Beograd și una dintre ele m-a pus pe gânduri. Sârbii au acuzat NATO că au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului într-un show de televiziune, programând atacul de azi-noapte cu puțină vreme înainte de principalele emisiuni de știri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) să aibă știri senzaționale în prime time.

Circa 400 de persoane s-au adunat astăzi, în jurul orei 14:00, pe platoul din fața Teatrului Național din București, la un miting organizat de Uniunea Sârbilor din România și au pornit într-un marș de protest prin oraș, anunță Mediafax. În Piața Unirii din Timișoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau ținte în piept, au cântat cântece patriotice sârbești și au plecat într-un marș al tăcerii prin centrul orașului.

Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sârbă. A fost difuzată știrea că, în maternitatea de lângă cele două ministere bombardate, în noaptea care a trecut s-au născut 12 copii. Chiar în momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un băiețel, iar o oră mai târziu, în adăpostul antiaerian în care au fost evacuate pacientele maternității, a fost asistată încă o naștere. În toate programele de știri s-a insistat îndelung asupra imaginilor cu femeile speriate care își strângeau, plângând, copiii la piept și fugeau din maternitate. Alte imagini, în nuanțe de gri, albastru și portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), arătau femeile lungite în adăpost, cu fețe palide și ochi încercănați, mângâindu-și bebelușii pentru a-i liniști.

Autoritatile de la Skopje au avertizat că nu mai pot primi refugiați în Macedonia, pentru că, deja, peste 50.000 de oameni au intrat în țară. Grecia a refuzat cererea Înaltului comisar ONU pentru refugiați, Sadako Ogata, să preia 20.000 din refugiați. Pentru a face față situației, conducerea Alianței Nord-Atlantice a decis trimiterea în Albania și Macedonia a unor forțe armate care să asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiaților albanezi.

Refugiați au ajuns și în Romania, dar nu albanezi sau sârbi, ci chinezi. 211 de cetățeni chinezi au fost cazați la hotelul “Roman” din Băile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenți sau oameni de afaceri și au părăsit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea stațiunii Băile Herculane a pregătit încă trei hoteluri pentru cazarea eventualilor refugiați din spațiul iugoslav.

BBC a difuzat astăzi pretinse imagini ale unui masacru comis de forțele sârbe în orașul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziariștii BBC au spus ca au obținut această casetă de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma că masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile arătau 10 cadavre zăcând în bălți de sânge, pe străzi sau pe câmp. Bellanica pretindea că a filmat morții chiar după plecarea forțelor sârbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu și generația următoare să nu uite niciodată ce au făcut sârbii poporului albanez”.

“Acesta este exact tipul de atrocități care subliniază necesitatea unor acțiuni militare și întărește hotărârea noastră de a o duce până la capăt, până când Kosovo se debarasează de o astfel de represiune,” a declarat șeful diplomației britanice Robin Cook.

Slobodan Milosevic i-a adunat astăzi pe toți miniștrii și persoanele cu responsabilități înalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor înfrânge sufletul unui oraș erou,” a afirmat el, în deschiderea ședinței. Au discutat, apoi, situația de criză și modul de reacție în eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curățarea și verificarea tuturor hidrantelor de pe străzi, în special a celor din apropierea clădirilor vizate de bombardamente. Militarii au început să inspecteze toate adăposturile antiaeriene și s-a insistat să se recomande populației să rămână în acestea în timpul alarmelor.

Colonelul Dusan Stanizan a declarat că NATO continuă să lanseze asupra localităților sârbești, în special în Kosovo, bombe cu fragmentație de tip BLU/97AB, interzise de convențiile internaționale și a arătat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat că aceste bombe sunt, practic, containere care conțin câte 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mică parașută. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumită altitudine, dispersând proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodează simultan, la 3-4 metri deasupra solului, împrăștiind o ploaie ucigătoare de schije de care nu te poți feri. Pe lângă asta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodează și rămân pe sol, devenind adevărate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmințit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, că ar utiliza acest tip de bombe în timpul operațiunilor din Iugoslavia.

Ediția de astăzi a cotidianului “Washington Post” a anunțat că înalți responsabili militari ai țărilor NATO studiază varianta trimiterii de trupe terestre în Kosovo. Aceștia consideră că, după ce forțele sârbe vor fi suficient de slăbite de bombardamente, operațiunea terestră le-ar da “lovitura de grație”. În continuare, prezența militarilor NATO în Kosovo ar putea asigura întoarcerea refugiaților la casele lor, după ce sârbii își vor retrage trupele.

Am mai transmis, astăzi, pentru știrile de la ora 13:00 și pentru cele de la ora 19:30. Apoi am coborât să mâncăm și ne-am întors în cameră, să vedem ce mai spun sârbii în jurnalele RTS. Cu o satisfacție greu disimulată, crainica a anunțat că ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat știrea că 19 containere, conținând tot atâtea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse în secret din Macedonia în Grecia și expediate, pe calea aerului, în SUA. Pe lângă imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sârbii s-au plâns că trupele SFOR, a căror destinație este menținerea păcii în Bosnia, au distrus o porțiune a căii ferate dintre Belgrad și portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, lângă Rijeka și, in imaginile pe care le-am văzut, șinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din păcate, operațiunea trupelor SFOR a făcut și o victimă. Impiegatul care avea în grijă calea ferată i-a văzut pe atacatori și a încercat să-i împiedice, fiind împușcat pe loc.

Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operațiunea, care a avut ca scop împiedicarea mișcărilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra forțelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului și a adăugat că linia ferată va fi repusă în funcțiune de SFOR, după încetarea ostilităților.

La 20:02, a sunat alarma aeriană. Ca de obicei. Și, tot ca de obicei, am urcat pe acoperiș, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat că, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu și un nor de fum. Am dat mai multe telefoane și am aflat ceea ce posturile de radio au început să anunțe, câteva minute mai târziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunăre din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informații, am înțeles că podul a fost rupt în două de două rachete, care l-au lovit în plin și că – în momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriană a ripostat împotriva avioanelor care atacau în picaj și sârbii se lăudau că ar fi doborât unul dintre ele.

Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite în Novi Sad peste Dunăre. Se pare că atacul a luat prin surprindere apărarea antiaeriană a sârbilor, alarma sunând după ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea că există 7 răniți, care au fost internați în Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oraș (circa 30.000 de oameni) a rămas, din nou, fără alimentare cu apă. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sârbesc de malul croat al Dunării.

Islamiștii iordanieni au acuzat Statele Unite și ceilalți membri ai NATO că ar conspira, împreună cu președintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Într-un comunicat al Mișcării Fraților Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arată că singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo și cheamă toți liderii popoarelor arabe să susțină și să aline suferințele kosovarilor.

Pe posturile de televiziune au început să apară primele imagini și declarații ale martorilor oculari de la Novi Sad. Atacul i-a luat, într-adevăr, prin surprindere pe sârbi. Un avion al NATO a coborat în picaj, lansând asupra podului “Sloboda” o rachetă care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau câteva autoturisme și un autobuz, din fericire, fără călători. Unul dintre răniți, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, povestea că a auzit vuietul asurzitor al avionului în picaj, apoi o bubuitură, însoțită de o flacără orbitoare și s-a trezit sub roțile unui automobil care fusese turtit de un stâlp al podului. Nu înțelegea ce s-a întâmplat și a auzit din nou avionul. Mai mulți trecători de pe mal i-au strigat să sară în Dunăre. Fără să judece sfatul, s-a târât până pe marginea podului și s-a aruncat în apele fluviului. Era sub apă când a auzit o bufnitură înfundată și, pe lângă el, au început să cadă bolovani. A ieșit să ia o gură de aer și a văzut, paralizat de spaimă, cum tronsonul principal al podului se prăbușește în Dunăre. Câțiva pescari au sărit într-o barcă și – spre norocul său – l-au salvat, pentru că nu se mai simțea în stare să ajungă la mal. Bărbatul care își povestise aventura era tânăr, iar pe fața sa încă se mai putea citi o buimăceală ușor amuzantă. Parcă nici acum nu înțelegea prea bine ce s-a întâmplat.

Vibrațiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul plăcilor de dilatare. Capetele podului parcă ar fi fost tăiate cu foarfeca și dale imense de beton s-au prăbușit în apele fluviului. Pe o parte a podului, care încă se mai afla pe pilonii de susținere, se pot vedea carcasele calcinate a trei mașini.

Am auzit, de afară, niște bubuituri înfundate și ne-am dus, din nou, pe acoperiș. Artileria antiaeriană din partea de sud a Belgradului țesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primăverii” al capitalei iugoslave) unde se afla reședința președintelui Slobodan Milosevic și a celebrului Arkan. Numai una dintre rachete și-a atins ținta, restul fiind distruse în aer.

Spectacolul era senzațional. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, după direcția spre care trăgea antiaeriana. Când lansau rachetele, vedeam pe cer câte o scânteie portocalie, care era urmată, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Dacă racheta era lovită de sârbi, se spărgea într-o ploaie de scântei.

Ne-am hotărât să mergem până pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd și Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan și am ajuns pe marginea dinspre Dunăre a colinei. Acolo erau câteva zeci de curioși, printre care am vazut câțiva polițiști și niște indivizi în haine de piele, din buzunarul cărora se auzeau piuiturile unor stații de emisie-recepție. Dinspre Dedinje, se vedea un incendiu și cineva ne-a spus că a fost lovită clădirea Academiei de Medicină Militară.

Ne-am întors la hotel. Când am ajuns pe strada noastră, am auzit câteva șuierături ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga! Ce-a fost asta?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigați, unul la altul. Parcă unul din locatarii de la ultimul etaj al clădirii pe lângă care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se întâmpla peste câteva secunde, când am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, însă destul de departe. Era 4:32. Având în minte strigătele polițiștilor din noaptea trecută, am sărit de pe trotuar în mijlocul drumului. Geamurile clădirilor de pe stradă încă mai zdrăngăneau. Rachetele trecuseră pe deasupra capetelor noastre !

Am fugit în hotel și am urcat pe acoperiș. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orașului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, întrerupt de Comandamentul Apărării civile, care a anunțat că 5 rachete au lovit centrala termică a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorină și generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost răniți ușor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalații de rafinare ale Jugopetrol în Smederevo și un depozit al Beopetrol din Kraljevo.

Era a doua noapte albă și, la ora 6:00, am coborât în cameră să ne culcăm. Înainte de a adormi, cu gândul la mirosul de benzină arsă ce se răspândise până la noi, am mai auzit, la televizorul care funcționa non-stop, vestea că incendiul de la centrala termică a fost localizat. Eram atât de obosiți, că sirenele de încetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reușit să ne mai trezească.

Share

target: nato bombardează ministerele de interne din belgrad

by

2 aprilie 1999

Ca de obicei, m-am trezit dimineața pentru corespondența de la emisiunea “Bună dimineața, ProTV e al tău“. Sincer, îmi plac mai mult intervențiile în direct de dimineață decât în celelalte jurnale de știri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabără e un interlocutor deosebit de agreabil. Este și o provocare, pentru că trebuie să mă trezesc devreme, să verific ultimele informații, să nu-mi scape ceva sau să actualizez știrile. În principiu, colegii din redacție mă sună noaptea și stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei să pregătească niște imagini care să se potrivească cu ceea ce spun eu. Am mai aflat că, ieri dimineață, încă un pod peste Dunăre a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leagă Belgradul de frontiera cu Ungaria. O rachetă a lovit în plin ultimul segment al podului, cel de lângă malul stâng al Dunării, pe care l-a rupt în două.

Conform agenției Mediafax, Societatea de Navigație Fluvială NFR Drobeta a pierdut un contract de 100.000 de dolari de pe urma blocării Dunării din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR încărcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfați, pe care trebuia să îi transporte în Austria. Alte câteva contracte similare au fost anulate, iar navele românești surprinse în aval de Iugoslavia nu s-au mai putut întoarce acasă. De ieri, circulația trenurilor de călători pe relația București-Belgrad a fost limitată până în localitatea Vîrșeț, de lângă frontiera cu România.

Astăzi, alarma s-a ridicat la 8:15 și mi-a stricat cele două ore de somn pe care mi le doream. Am mâncat un iaurt și am plecat spre Centrul militar de presă. Deși nu aflam mare lucru de acolo, era bine să se obișnuiască lumea cu noi. În plus, mai auzeam câte-un zvon, mai schimbam informații cu unii sau cu alții, mai aflam cine a mai venit, cine a mai pățit ceva…

Sârbii sunt incredibili ! Astăzi dimineață, stăteau la coadă să obțină bilete la operă, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atât Teatrul Național, cât și Opera organizează reprezentații gratuite. Trebuie doar să stai la coadă și să iei bilete. Autoritățile vor să demonstreze că viața merge înainte, în ciuda bombelor. Pe lângă asta, încearcă să ofere cât mai multe posibilități de recreere, ca oamenii să uite de război și de bombe. Nu pot să-mi explic, însă, de unde fac rost de filmele care rulează la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau să văd și eu, neapărat, când îmi găsesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, mârtanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.

Când am ajuns la Media Center, sala mare în care se organizează conferințele de presă era plină de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din puținele care încercau să rămână independente și necontrolate de guvern. Autoritățile vâră pumnul în gura jurnaliștilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevărat că beneficiază și de o Lege a Informațiilor plină de restricții. Radio B-92 fusese închis în 23 martie, pe motiv că folosea un emițător mai puternic decât cel autorizat.

Veran Matic, directorul postului de radio, a fost reținut de Poliție și anchetat vreme de 8 ore. Polițiștii îl acuzau că seamănă panică în populație, răspândind știrea că Iugoslavia va fi bombardată și că are o atitudine pro-occidentală. A fost eliberat, însă astăzi, un executor judecatoresc, însoțit de un bărbat în uniformă militară, a venit la B-92, având decizia înlocuirii din funcție a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (președintele Uniunii Studenților din Belgrad, controlată de SPS). În semn de protest, angajații au părăsit postul de radio și se pregăteau să organizeze o conferință de presă. Au anunțat că B-92 va continua să emită pe satelit și pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militară. Chiar aseară, la Smedervska Palanka, a fost închis și Radio Jasenica.

Am coborat în Trg Republike, la concertul de prânz. Deja, piața începea să arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost înlocuite cu afișe imense, cu mesaje împotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui bătrân, lângă care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat lângă clădirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel în flăcări, rupt în două de o rachetă care l-a lovit în plin. Pe acest panou scria: “Just imagine!” Pe clădirea cu geamuri verzi în care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arăta o țintă imensă, după care lamelele panoului se mișcau și apărea mesajul “Stop the bombs !”

În piață s-au adunat peste 15.000 de oameni și au cântat împreună cu marile staruri ale muzicii populare sârbești. La un moment dat, concertul a fost întrerupt și câțiva membri ai delegației ruse care se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a dăruit-o Belgradului, pentru a apăra orașul de bombardamente. Pe una dintre pancartele purtate de manifestanți scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a aduce acasă un soldat american de pe front.

Într-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat că strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu există absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred că o intervenție terestră este inevitabilă, dar nu există consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fără americani.” El aprecia că acest conflict din Kosovo nu va degenera într-un război mondial, pentru că “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic în acest moment”.

Critici similare au fost aduse și de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred că o intervenție militară ar putea realiza ceva durabil și ar putea aduce pacea în regiune,” a declarat el pentru săptămânalul croat “Globus“. Eagleburger a lansat două ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sârbi și albanezi, iar a doua – desfășurarea forțelor de menținere a păcii, care ar putea deveni atât ținta sârbilor, cât și a albanezilor care doresc să-și dobândească independența. Mi-a atras atenția o frază aproape profetică: “Trupele noastre din zonă ar putea rămâne acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii să nu se ucida între ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”

Mi-a venit ideea sa chem câteva formații rock din România să cânte la Belgrad, în Trg Republike, în semn de solidaritate cu suferințele sârbilor. Mile Cărpenișan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus că nu e nici o problemă. Trebuie doar să-i spunem numele celor care vin, pentru a anunța în vamă, să-i lase să intre în Iugoslavia. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Miță Breazu de la Neurotica. Mi-a răspuns că ar veni cu mare plăcere, dar ei cântă în limba engleză și se teme că sârbii n-ar fi prea încântați de asta. L-am sunat pe Adi Bărar de la Cargo. Mi-a spus că și ei ar veni, dar trebuie să-și rezolve mai întâi o mică problemă: tocmai i-a expirat pașaportul și trebuie să-și facă altul. Mi-a promis că mă va anunța, îndată ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodată. Am încercat să-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul închis. M-am lăsat păgubaș.

M-am întors la Media Center și am început să aflu ce s-a mai întâmplat. Azi dimineață, la Stari Trg, lângă Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comandă militar din orașul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetățeni iugoslavi vor fi judecați de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj în favoarea americanilor. Celălalt – de pătrundere într-un obiectiv militar. Au apărut și incidente cu ziariști. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost reținuți astăzi, în zona Blace, între Kosovo și Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestați de Poliția sârbă. Tot azi dimineață, lângă punctul de frontieră albanez de la Kukes, a fost reținut un italian care pretindea că este membru al unei organizații neguvernamentale și a încercat să intre ilegal în Iugoslavia. Italianul a fost eliberat după o oră de interogatorii, în timp ce pentru eliberarea ziariștilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.

La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apă, care fusese oprită după bombardarea podului Varadinsk. Locuitorii cartierului Petrovaradin, însă, se aprovizionează cu apă din cisterne aduse în principalele intersecții. Astăzi, la prânz, la piciorul podului distrus, s-au adunat câteva mii de persoane, pentru a protesta împotriva bombardamentelor.

Delegația Dumei de Stat din Rusia a fost primită de președintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia că ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Așteptăm un ajutor în armament și echipamente militare, iar acesta trebuie să fie rapid și eficace.” Rușii au în vedere tot mai mult ajutarea sârbilor și cotidianul “Kommersant” publica astăzi un articol în care se dezvăluia un lucru pe care îl știam de multă vreme. Citând o sursă din Statul Major rus, se spunea că serviciile de informații ale Moscovei furnizează, în permanență, forțelor armate iugoslave, indicații despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la sateliții spion și sistemele de informații de la sol și de pe mare ale rușilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta știre confirma informațiile noastre că, la fiecare raid aerian, sârbii își închid radarele, pentru a nu fi depistate și distruse, iar apărarea antiaeriană este ghidată, prin satelit, de ruși.

La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatică, anunță agenția Itar-Tass. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev a declarat că “rolul navei este de a culege și furniza informații, pentru ca noi să fim pregătiți în orice moment și să avem o imagine completă asupra desfășurării evenimentelor.” Informații, neconfirmate oficial, indicau că și fregata “Amiral Golovko“, nava de lupta împotriva submarinelor “Kerci” și nava de supraveghere “Smetlivii” se pregătesc să iasă în larg. Referindu-se la plecarea navelor rusești spre Adriatica, James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rușilor că va fi o eroare gravă din partea lor, dacă vor trece de la gesturi de simpatie politică față de sârbi, la asistență militară de orice formă.”

Astăzi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Alush Gashi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presă din Priștina și a stat de vorbă cu ziariștii străini. El a declarat că e viu și nevătămat, însă a refuzat să precizeze unde se află.

Pe de altă parte, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo în țările din jur. În apropierea frontierei cu Macedonia, a fost văzută o coloana de refugiați de 10 kilometri lungime. Jurnaliștii străini aflați la Belgrad erau îngroziți de ce aflau de la redacțiile lor. Jamie Shea avertiza că mulți albanezi își riscă viața traversând câmpuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte puțini bărbați. Purtătorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic că încearcă să destabilizeze întreaga regiune balcanică, îndreptând zeci de mii de oameni spre sudul și vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiaților a căzut în sarcina Italiei, ai cărei reprezentanți trebuie să coordoneze operațiunile umanitare.

Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anunțat astăzi, componența noului “guvern kosovar”, în care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a înlocuit în această funcție pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova în 1992. Era primul semn al marginalizării “președintelui” din Kosovo, fenomen care avea să se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primăveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generală a tuturor albanezilor apți de luptă din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este să organizeze rezistența armată în fața violenței sârbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toți bărbații cu vârste între 18 și 50 de ani au obligația de a se alătura UCK.”

Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia toate prețurile din țară sunt înghețate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezervă valutară considerabilă pentru a pune în aplicare această intenție, fără ca economia să fie afectată. Măsura avea ca principal scop stăvilirea inflației, care ar fi putut exploda.

Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciată la Belgrad este cea a Greciei. Deși membră NATO, Grecia a refuzat să participe la operațiunile militare. Zilnic, demonstrații imense de solidaritate cu sârbii sunt organizate la Atena și în alte orase grecești. Astăzi, s-a anunțat că miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi în capitala iugoslavă, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad și va aduce ajutoare umanitare în valoare de 50.000 de dolari. M-am gândit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo București. Acesta se lăuda de atâtea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e și patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. În ciuda unor declarații de intenție, Dinu cu fotbalistii săi nu aveau să ajungă în Iugoslavia decât după război.

Astăzi, la 15:30, studenții Facultății de Sociologie din Universitatea București au organizat un miting de protest în apropierea Ambasadei SUA, anunță agenția Mediafax. Cu tot cu cei 10 sârbi care protestau ilegal în Piața Universității și care s-au adăugat mitingului, numărul demonstranților nu a depășit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii în Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intenții secesioniste sau revizioniste.

Seara, am fost mai relaxat, pentru că știam că urmează week-end-ul și aveam mai puține transmisii în direct. După ce mi-am transmis corespondența, m-am uitat la știri, însă nu eram prea atent. Parcă spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiați din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mâncat în fugă și m-am întors în camera de hotel, așteptând ora 22:00 în fața televizorului. RTS transmitea în direct un concert de solidaritate cu sârbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat în piața centrala a Salonicului, într-o atmosferă extraordinară. Când a apărut Bregovic și a început să cânte cu formația sa, n-a mai fost nevoie să ascultăm sunetul la televizorul nostru. Toate aparatele sârbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, într-o cameră de la etajele superioare ale hotelului, se dansa în draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui îi păsa?…

Ne-am urcat pe acoperișul hotelului și ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul ușor înnorat. La 22:30, o explozie imensă a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, în zona Sremska Mitrovica, în stânga Novi Sad-ului. Pe la miezul nopții, am auzit o bubuitură dinspre Pancevo și norii s-au înroșit preț de câteva secunde.

Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, să ne spună că va trebui să evacuăm clădirea, pentru că se așteaptă ca una dintre țintele bombardamentului să fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de lângă noi. Eram cam speriați și derutați. Nu știam ce să facem. Era un sentiment ciudat. Deși nu aveam chef să murim printre dărâmături, parcă nu ne venea să ne luăm bruma de lucruri pe care o aveam și să plecăm de nebuni prin Belgrad noaptea. În acea clipă, totul mi se părea absurd: războiul, avioanele, ploaia măruntă de afară, frigul, frica. Mă întrebam ce dracu’ caut eu aici? Și mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, că doar n-o să bombardeze chiar hotelul în care stau! Văzând că n-au cu cine să se înțeleagă, Nelu și cu Mile m-au lăsat în pace și au coborât. Probabil că, pe scări, s-au enervat și ei, că au rămas la taclale în bar.

MApN roman a dezmințit astăzi, speculațiile presei provocate de o știre și o hartă publicate în prestigiosul săptămânal “Newsweek“, conform cărora avioanele NATO ar fi folosit spațiul aerian românesc, anunță Mediafax. Bazându-se pe analiza situației aeriene, monitorizată cu mijloacele de radiolocație, MApN a arătat că nici o aeronavă a NATO nu a solicitat folosirea spațiului aerian al României, în situații neprevăzute sau de urgență.

Bulgarii erau îngrijorati din alt punct de vedere: șeful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anunțat că apărarea antiaeriană bulgară va doborî orice avion care se va apropia la mai puțin de 30 de kilometri de centrala nucleară de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scăpat de sub control sau al cărui pilot s-ar fi catapultat să cadă peste reactoare.

Până la urmă, am coborât și eu de pe acoperiș si m-am dus în cameră. Mă uitam la televizor, unde sârbii se pregăteau să difuzeze trilogia “Războiul stelelor“. Deodată, am auzit o bubuitură puternică, urmată, la câteva secunde, de încă două. Era 0:45. Am alergat la lift și am ajuns, imediat, pe acoperiș. În urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile și cu Nelu. Ne-am uitat de jur-împrejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo!”

În holul hotelului, ne-am întâlnit cu jurnaliștii ruși și cehi. Cu aparatele foto de gât, cu camerele video în mână, se uitau unii la alții și ne întrebau ce a fost lovit. Le-am spus și am ieșit din hotel. Nelu ne-a luat în mașina lui, un Renault 4 în care abia încăpeam și care părea, la fiecare viraj, că se desface în bucăți. Printr-un labirint de străzi, ne-a dus până lângă bulevardul Knez Miloșa. Accesul era blocat de Poliție și mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urlând, către locul unde se aflau cele două sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal și cel republican.

L-am sunat pe Horia Enășel la București și i-am spus ce s-a întâmplat. Mi-a zis să fiu gata să intru în direct, că întrerupem programul, pentru a face loc știrilor. A început o cursă contra cronometru. Trebuia să văd, urgent, ce s-a întâmplat, să știu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard și, la capătul lui, se vedeau două incendii, la dreapta și la stânga străzii, mașini de pompieri, polițiști, soldați, flashurile blitzurilor, o agitație de nedescris. Am grăbit pasul și, deodată, niște polițiști au început să urle la noi: “Plecați de pe trotuar!” Nu știam ce vor, dar am trecut pe șosea și, după câțiva pași, ne-am dat seama. Cu un zdrăngănit strident, bucăți mari din geamurile ferestrelor de la etajele clădirilor cădeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenți și, într-adevăr, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am ținut minte lecția urlată de polițiștii sârbi și – de-a lungul întregului razboi – de câte ori auzeam o bubuitură apropiată, săream de pe trotuar.

Ne-am oprit lângă clădirea Ambasadei României. În pragul ușii de la intrare, Traian Borșan, secretarul ambasadei, și alți câțiva români priveau, îngrijorați, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe stațiile unor polițiști pe lângă care am trecut se auzeau apeluri către ambulanțe, de unde am dedus că existau răniți. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele două ministere. Un cordon de polițiști și militari oprea pe oricine ar fi vrut să treacă mai departe. Cameramani, fotografi, jurnaliști care vorbeau, isterizați, la telefoanele mobile, gură-cască privind speriați, toți formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se despărțeau periodic, pentru a face loc mașinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apă sub presiune spre flăcări. Se golea o cisternă de apă la fiecare 5 minute. Cățărați pe două macarale, pompierii pulverizau, neîncetat, apă peste flăcări. Din locul în care ne aflam, simțeam dogoarea focului și un miros de lemn și benzină arse ne astupa nările. Clădirea Ministerului federal de Interne, situată pe aceeași parte cu Ambasada României, rămăsese în picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei și cu mai multe etaje prăbușite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsă, s-a dărâmat parțial și, din când în când, din interior se auzeau bufnituri și un fel de răpăituri ca de mitralieră. Se pare că, în subsol, a rămas multă muniție, care exploda din cauza flăcărilor. Nu puteam să-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieșeau din trotuar la colțurile străzilor, care – incredibil pentru un român! – funcționau.

Am tras cu urechea la ce vorbeau polițiștii și ceilalti ziariști. Unii spuneau că, asupra centrului Belgradului, NATO  a lansat 8 rachete de croazieră, una de pe un submarin și 7 de pe vase de razboi aflate în Marea Mediterană. Noi nu auzisem atâtea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborâte înainte de a-și atinge ținta. La un colț de stradă, înconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe stradă, când am auzit o explozie, apoi a doua și, după 5-10 secunde, a treia bubuitură.”

Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care m-a anunțat că vom intra în direct înaintea meciului de baschet din NBA pe care îl transmitea ProTV în acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastră să mă lase să transmit din clădire și mi-au găsit o sală liniștită. Eram emoționat. În sfârșit, mă simțeam în priză. Aveam ocazia să fim printre primii care transmiteau în direct evenimentul. M-au sunat din regie și am auzit ultimele pregătiri, apoi genericul știrilor. Cineva apucase să-mi sufle că în studioul de la București este Mihai Codreanu, primul prezentator care ajunsese la sediul ProTV la acea oră târzie din noapte. Transmisia a mers bine. Cel puțin așa mi-au spus cei din studio după ce am terminat. Erau și ei emotionați și mi-au zis că, la unul din mixere – pentru că tehnicienii nu au reușit să ajungă în timp util – a stat chiar Adrian Sârbu. Și că vom mai intra o dată, în pauza meciului de baschet.

Când m-am întors acasă, am aflat ce se întâmplase în noaptea aceea. Imediat ce a auzit că Belgradul a fost bombardat, Adrian Sârbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul dintre șoferii care erau de servici, i-a pus în brațe lista cu telefoanele redacției și l-a pus să-i cheme pe oameni de acasă. A intrat în studioul de emisie și, calm, a aprins luminile, a pornit camerele și s-a apucat să pregătească transmisia. L-a înlocuit pe unul dintre oamenii care n-au ajuns la timp și totul a ieșit OK. După care a plecat. Nu înainte de a le spune celor care au ajuns la studio să mai întrerupă programul, în pauza meciului, pentru încă o ediție specială a știrilor. Peter Barabas, producătorul executiv al emisiunilor de știri, a fost și el acolo. Pe 2 aprilie își aniversa ziua de naștere, ajunsese târziu acasă și, înainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Când a văzut ce s-a întâmplat la Belgrad, a înghețat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era în clădirea ProTV și înregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Când l-a sunat pe Peter, acesta era deja în mașină, gonind spre ProTV. A ajuns în regia de emisie și a coordonat întreaga ediție specială.

Noi am continuat să ne învârtim în zona incendiilor. Eram bucuroși că ambasada noastră nu a fost avariată și nimeni nu pățise nimic. Au tras doar o spaimă pe cinste, când rachetele au explodat la doi pași de ei. În schimb, o panică imensă s-a instalat în maternitatea de lângă sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-născuții în brațe, au fost evacuate și duse într-un adăpost antiaerian. Atrași de flăcările incendiului, vizibil din orice colț al orașului, belgrădenii au venit să vadă ce s-a întâmplat, deși Comandamentul Apărării civile îi rugase să rămână în adăposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, câteva zeci de tineri, cu ținte în piept, au alcătuit un lanț uman, pentru a-l apăra. Inițiativa a fost chiar a arhitectului podului, a cărui declarație m-a tulburat: “Podurile sunt ca niște ființe vii. În momentele grele, au nevoie să simtă că vii cu sufletul alături de ele.”

Polițiștii ne-au îndepărtat din zona incendiilor, unde au început să apară oficialitățile. Doar cameramanii RTS au putut pătrunde, postul național având exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegația parlamentarilor ruși, în frunte cu Serghei Baburin. Toți erau foarte indignați, iar declarațiile oficiale aminteau că, tot în luna aprilie, dar în 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.

Ne-am întors, obosiți, la hotel și, după a doua transmisie în direct, am reușit să adorm. Era 6:44 și, la 6:00, clădirile bombardate încă mai fumegau.

Share

target: sârbii capturează 3 soldați americani

by

31 martie 1999

Degeaba am încercat să mai dorm câteva ore, după ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile dimineții de la ProTV. La 7:22, sirenele sunau din nou, anunțând încă o alarmă aeriană. Ceva mai târziu, am auzit câteva bubuituri dinspre Avala si Pancevo. Am plecat spre centru pe jos, însă nimeni nu părea prea înfricoșat de zgomotul exploziilor și nici de tirurile antiaerienei care – ce-i drept – nu se vedeau la fel de bine ca noaptea. Din contră, oamenii își vedeau de treabă și începeau să se adune în Trg Republike, pregătindu-se pentru un nou concert-protest. De azi, locuitorii din cartierele periferice au la dispoziție autobuzele unor firme particulare care îi aduc gratuit la concert. Nu pot trece cu vederea acest amanunt, pentru că, de mâine, carburanții vor fi raționalizați. De teama Poliției, bișnițarii nu îndrăzneau să facă speculă cu benzină, iar marca germana se vinde, la negru, pentru 10 dinari. Cursul oficial este, în continuare, de 6 dinari pentru o marcă, însă nici o bancă nu mai vinde valută, cum se întâmpla înainte de izbucnirea războiului. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Ministerul de Interne iugoslav va distribui bonuri de 40 de litri de benzină pe lună fiecărui sofer. Taximetriștii vor primi 150 de litri lunar, firmele care au activitate în domeniul comercial sau alimentar – 50 de litri pe lună, iar producătorii agricoli – 40 de litri lunar, pentru a-și duce marfa la piață. Am aflat că, în Muntenegru, continua să se găsească benzină, care se vinde cu 7,5 dinari/litru.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că, deși nu au fost încă bombardate, sirenele alarmei aeriene au sunat la Niș, Novi Sad și Podgorica. Am răsfoit ziarele, ne-am uitat pe știrile agențiilor de presă, însă niciunde nu se anunța că NATO a respins propunerea transmisă de Milosevic prin Evghenii Primakov. Doar că, după ce a plecat de la Belgrad, premierul rus s-a dus la Bonn și apoi la Bruxelles. În schimb, ne-am tăvălit de râs citind că Milosevic i-a mulțumit președintelui libian Muammar Al Gaddafi, pentru că a făcut apel la Alianța Nord-Atlantică să oprească bombardamentele asupra Iugoslaviei.

Cotidianul “International Herald Tribune” a afirmat, în numărul său de astăzi, că luna trecută, o delegație de ofițeri ai Aviației și Apărării antiaeriene iugoslave ar fi vizitat Irakul. Ei ar fi stat de vorbă cu responsabilii militari irakieni despre tactica folosită de avioanele americane în confruntarea cu aviația de vănătoare și artileria antiaeriană a arabilor. Ziarul afirma că, în schimbul acestor informații confidențiale, sârbii ar fi oferit piese de schimb pentru avioanele de fabricație rusească din dotarea armatei lui Saddam Hussein.

Astăzi, am înțeles că voi rămâne (oare pentru cât timp?) singurul corespondent al ProTV aici. M-au sunat din țară și mi-au spus că o echipă a ProTV se afla la Timișoara și încearcă să intre în Iugoslavia. Era Adrian Neagu, cu Romeo Diaconescu, Cristi Pușcaș și un șofer, Aurel Urduban. L-am sunat pe Adi Neagu și l-am sfătuit să meargă la Consulatul Iugoslaviei de la Timișoara, de unde să obțină o hârtie care să-i permită accesul la sârbi. Mi-au trimis prin fax toate datele lor și le-am dus la Centrul militar de presă, rugându-i pe cei de acolo să-i ajute. Ofițerul care a luat hârtia nu a spus nimic și a intrat în biroul unde se luau toate deciziile.

Deși, chiar și acum, cetățenii români nu au nevoie de vreo viză pentru a intra în Iugoslavia, când e vorba de jurnaliști, lucrurile s-au schimbat. Trebuie făcută o cerere la ambasada din București sau la consulatul din Timișoara. Hârtia e trimisă la Belgrad unde, în funcție de ziarul sau de postul de televiziune la care lucrezi, în funcție de atitudinea acestora față de războiul din Iugoslavia, în funcție de articolele sau reportajele realizate până acum, se ia o decizie. Poți aștepta după o aprobare de acest gen chiar și două săptămâni. Dacă răspunsul e pozitiv, ți se aplică o viză de intrare în pașaport și nu ai probleme până la Belgrad. Unde te așteaptă ritualul acreditărilor de război. Ei bine, colegii mei nu au fost nevoiți să aștepte două săptămâni. Li s-a spus “Nu” după doar două ore de așteptare. Vreme în care li s-au reproșat toate știrile apărute la ProTV de când a început războiul.

“Nu există opoziție pe timp de război,” a declarat Vuk Draskovic, într-un interviu publicat astăzi, în cotidianul bulgar “24 ceasa“. “Singurul efect pozitiv al bombardamentelor este acela că ne-am uitat divergențele, luptele și ipocrizia din viața politică internă. În acest moment, suntem toți sub același drapel, într-un partid care poartă numele de Iugoslavia.”

Această explicație simplă a atitudinii sârbilor în fața raidurilor aeriene am simțit-o și am înțeles-o încă din primul minut. Mi-a fost, însă, foarte greu să o explic celor din țară, care mă ascultau în fiecare zi și nu m-am mirat prea tare că occidentalii nu au înțeles-o deloc. Vuk Draskovic a pus “punctul pe i” în interviul său, ridiculizând afirmațiile SUA că atacurile NATO nu sunt îndreptate împotriva poporului sârb: “Bombele cad pretutindeni în țară și distrug până și grădinițe de copii. Suntem gata să le dăm albanezilor ceea ce noi nu am putut obține pentru sârbi în Croația și Bosnia. Purificări etnice au fost efectuate și de către Armata croata asupra unui milion de sârbi, dar NATO nu a avut nimic de spus atunci.”

Procurorul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), Louise Arbour a anuntat, astăzi, inculparea lui Zeljko Raznatovic – celebrul Arkan, cum era supranumit – pentru crime comise în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Replica lui Arkan a venit imediat, într-un interviu acordat CNN: “Tribunalul Internațional de la Haga este un tribunal politic. Nu am violat și nu am ucis civili nevinovati.” Arkan a avertizat că, deși până acum nu au făcut-o, în cazul unei intervenții terestre, el și soldații săi vor merge să lupte în Kosovo.

Am coborât puțin în Trg Republike, unde avea loc obișnuitul concert de protest împotriva agresiunii NATO. Mii de oameni se adunaseră în fața scenei. Mi-a venit greu să mă întorc la computer, pentru a afla și a transmite ultimele știri. Impresionante eforturile și imaginația sârbilor de a-și manifesta indiferența față de bombardamente și protestul! Un șir de superbe manechine au defilat, în aplauzele mulțimii, într-o paradă intitulată “Moda împotriva agresiunii NATO”. Printre pancartele purtate de manifestanți a apărut una nouă, pe care scria “Avem F-117 din dezmembrări“. Și încă una: “Columb, băga-mi-aș picioarele în curiozitatea ta!”

Moda concertelor s-a extins și în alte orașe. La Novi Sad, in Piața Libertății, oamenii se adunau la concertul numit “NATO omoară Europa“, în timp ce, în orașul Pirot, demonstrația se chema “Mai bine ascultăm muzică, decât avioane”. După modelul occidental al melodiei “We Are the World”, devenit clasic deja, marile staruri pop ale sârbilor au înregistrat o piesă numită “Imi iubesc tara“, care avea să fie difuzată de atâtea ori pe posturile de radio și televiziune, încât am învățat-o – fără eforturi deosebite – pe de rost. De asemenea, a fost “scoasă de la naftalină” o piesă mai veche a grupului Riblja Corba, devenită, brusc, de mare actualitate, ale cărei versuri spuneau: “Avionule, îți voi rupe aripile!”

“Detest ideea de a continua această campanie în timpul Sărbătorilor de Paști,” a afirmat Bill Clinton, într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, “însă detest si mai mult ideea de a înceta această campanie, în timp ce Milosevic va continua să distrugă casă cu casă, sat dupa sat și să ucidă oameni nevinovați. Oprirea bombardamentelor nu ar servi la onorarea unui astfel de eveniment.”

Pe de altă parte, Rudolf Scharping, ministrul german al Apărării, a anunțat că, în următoarele raiduri, NATO ar putea evita țintele din Republica Muntenegru, deoarece această țară se distanțează tot mai mult de președintele iugoslav Slobodan Milosevic și, oricum, tintele importante din punct de vedere militar ar fi fost atinse.

Într-un comunicat al Partidului Democrat, sârbii erau convinși că Bill Clinton nu are de gând sa renunțe la agresiunea împotriva Iugoslaviei și că bombardamentele vor continua. Zvonurile răspândite printre oameni erau de rău augur. Se spunea că vor fi bombardate Ministerul de Externe si cel al Apărării, situate în mijlocul Belgradului, nu departe de Ambasada României de pe bulevardul Knez Milosa. De altfel, AFP anunțase, citând surse diplomatice, că nu mai există în Iugoslavia “sanctuare” care să fie cruțate de bombardamentele avioanelor NATO. Comandorul britanic David Wilby justifica extinderea raidurilor aeriene anunțând că sârbii ar fi deschis focul cu armament greu asupra unor coloane de refugiați albanezi care încercau să plece din Kosovo.

S-a difuzat, în sfârșit, și știrea că inițiativa lui Evghenii Primakov de a aduce pacea a eșuat, însă într-o variantă îndulcită, în care se sublinia că Boris Elțîn este mulțumit de misiunea premierului său.

Fred Eckhard, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, a declarat, astăzi, că organizația nu deține probe suficiente pentru a putea vorbi de un genocid comis de forțele sârbe contra albanezilor.

S-a anunțat că peste 5.000 de oameni au rămas fără slujbă la Cacak, după ce rachetele lansate de avioanele Alianței au distrus fabrica “Sloboda“. Pagubele sunt estimate la peste 300 de milioane de dolari și, într-adevăr, imaginile pe care le-am văzut filmate acolo arătau că nu au mai rămas prea multe ziduri în picioare. “Uzina noastră, care producea exclusiv aparate electromenajere, este distrusă în proporție de 80 %,” a afirmat directorul Complexului “Sloboda”, Radomir Ljujic. Aici lucrau peste 4.000 de persoane, care asigurau venituri pentru alte circa 20.000, într-un oraș cu 75.000 de locuitori. Valoarea uzinei era de circa 700 de milioane de dolari și avea o cifră de afaceri de 3 milioane de dolari anual.

În buletinul de stiri al RTS au fost aspru infierate aceste lovituri aeriene, mai ales că – spuneau sârbii – fabrica producea aragaze și alte aparate de uz casnic. Era același tip de aragaze pe care le produceam și noi, pe vremuri, la Cugir 🙂 Am stat la o bere cu jurnaliștii ruși, care au obținut permisiunea de a vizita ruinele fabricii. Nu au avut voie să meargă peste tot, pentru că li s-a explicat că, în interior, se află mai multe rachete neexplodate. Ei ne-au arătat niște șuruburi ciudate, pe care le-au găsit printre dărâmături. Zâmbind cu subînțeles, ne-au povestit că i-au întrebat pe oficialii sârbi care îi conduceau prin fabrica distrusă ce părți ale aragazelor sau uscătoarelor de păr sunt asamblate cu astfel de șuruburi? Pretinzând că nu prea se pricep la aragaze, aceștia au aruncat șuruburile la gunoi. Gheorghii, unul dintre ruși, a scos din buzunar unul dintre șuruburile găsite la Cacak și l-a pus pe masă. “Avem și noi aragaze care au astfel de șuruburi,” ne-a spus el. “Au o cadență foarte bună și se încarcă ușor…”

Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la ora 19:00, am văzut la televizor o corespondență de la Washington DC, în care se relata că NATO intenționează să-și întețească bombardamentele. La jurnalul RTS, am văzut mai multe reportaje despre distrugerile provocate de raidurile aeriene. Zeci de sate au fost afectate, a fost lovită autostrada Niș-Pristina și 5 proiectile au explodat, în această după-amiază, în zona orașului Novi Sad. Sârbii au acuzat că, în localități, sunt lansate din avioane bombe cu fragmentatie (“kasetne bombe”, cum le spuneau ei), interzise prin tratatele internaționale. Nu prea știam ce sunt aceste bombe, dar aveam să aflu mai târziu.

Spre uimirea mea, au trecut repede peste informația că rușii și-au trimis vasele de razboi spre Marea Adriatica. De altfel, nici reprezentanții Pentagonului nu au fost prea îngrijorați, comentând că este dreptul Rusiei să-și trimită navele în apele internaționale, însă James Rubin a declarat că nu este un gest foarte fericit din partea lui Elțîn, în contextul actual. În schimb, minute în șir am putut urmări imagini din o grămadă de orașe din lume, în care au fost organizate demonstrații împotriva atacării Iugoslaviei de către Alianța Nord-Atlantica. Slobodan Milosevic a înaintat în grad mai multi generali, iar la Kragujevac, a avut loc un mare miting de protest.

Conform AFP, astăzi, Ibrahim Rugova i-a invitat pe jurnaliștii străini la el acasă, pentru a demonstra că nici el, nici familia sa, nu au pățit nimic. La rândul său, Serviciul de presă al NATO a anunțat că Fehmi Agani, consilierul principal al lui Rugova, despre care s-a spus că ar fi fost asasinat de sârbi, este în viață.

Am coborat la cină puțin neliniștiți. Cu o pauză de 30 de minute, alarma aeriană nu mai fusese ridicaăa de 24 de ore. La ora 20:00, câteva bubuituri extrem de puternice au zguduit un cartier din apropierea centrului orașului. Ne-am urcat pe hotel, dar nu se vedea nimic. După ce am mâncat, am stat la taclale cu Nelu Madjinca și vreo doi-trei sarbi, care spuneau că, deja, 10 dintre piloții avioanelor americane doborâte ar fi fost capturați de Armată. “Și unde sunt? De ce nu îi arată lumii?” a întrebat Mile. “Stați liniștiți,” ne-au explicat ei. “Au fost filmați și vor fi prezentați la momentul potrivit.” Voiau să spună că atunci când moralul oamenilor va mai scădea.

La știrile de seară ale RTS, am rămas cu gura căscată: sârbii arătau trei soldați în uniforme ale Armatei americane, pe care i-au capturat lângă granița cu Macedonia. Spre hazul general, crainicul a explicat că doi dintre ei aveau nume “curat” americane: Andrew Ramirez și Steven Gonzales. Al treilea era Christopher Stone. Păreau speriați și unul dintre ei avea ochiul învinețit de un pumn bine plasat. Imaginile păreau luate din timpul unui interogatoriu, însă nu aveau sunet.

NATO a confirmat capturarea celor trei militari americani, însă a precizat că făceau parte din “Căștile albastre” conduse de ONU, însărcinate, de 3 ani, să protejeze frontiera dintre Iugoslavia și Macedonia și nu aveau nici o legătură cu operațiunile Aliantei. Jim Kout, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, a declarat pentru AFP că ei se aflau într-un jeep care patrula pe o șosea din regiunea Kumanovo, în interiorul Macedoniei. În jurul orei 14:30, după ce s-au despărțit de restul convoiului, jeep-ul americanilor a fost ținta unor tiruri de arme ușoare, au cerut ajutor prin stațiile de emisie-receptie, însă au fost nevoiți să se predea. Purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite Fred Eckhard a declarat, însă, că militarii se aflau sub comandament american și nu sub coordonarea ONU, întrucât mandatul “căștilor albastre” din Macedonia a expirat în 28 februarie.

Puteți vedea imaginile cu cei 3 militari americani capturați de sârbi începând cu minutul 2:56 al acestui videoclip:

În continuare, s-a anunțat că 7 nave rusești au fost trimise în Adriatica, că Rusia nu mai recunoaște embargoul împotriva Iugoslaviei și va livra sârbilor armament, în special rachete sol-aer.

Știrea care a indignat pe toata lumea și care ne-a mirat și pe noi venea, însă, de la Washington D.C. Am văzut, stupefiați, imaginile evacuarii Ambasadei iugoslave din capitala americană. Lăsând la o parte eleganța celui care se știe puternic, polițiștii americani au venit în miez de noapte și i-au luat, destul de dur, pe sus, pe diplomații sârbi, fără să-i lase să-și strângă bagajele, au sigilat clădirea și i-au expulzat. Așa s-au gândit oficialii americani să răspundă declarației autorităților de la Belgrad că au rupt relațiile diplomatice cu SUA. Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a precizat că a fost urmată procedura normală în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Statele Unite a pus sechestru pe Ambasada Iugoslaviei, iar diplomații sârbi au plecat la New York, urmând să se întoarcă acasă.

La un moment dat, una din știrile RTS arăta un stadion gol din Pec. Am ascultat cu atenție ce zicea crainicul, pentru că nu îmi imaginam că ar fi avancronica vreunui meci de fotbal. Sârbii prezentau imaginile pentru a dezminți informația anunțată de oficialii NATO, conform căreia stadionul ar fi fost transformat într-un adevărat lagăr de concentrare pentru etnicii albanezi. Liga Democratica din Kosovo (partidul albanezilor), care răspândise zvonul, a pretins că peste 3.000 de locuitori din Pec ar fi fost adunați aici de unitățile de Poliție și forțele paramilitare sârbe.

Potrivit agenției Mediafax, autoritățile de la București au aprobat astăzi, intrarea în România a 600 de chinezi, care se vor refugia din Iugoslavia. Aceștia vor fi cazați, temporar, la Băile Herculane, fără a beneficia de statutul de refugiat politic, până se vor hotărî dacă se întorc în Iugoslavia sau pleacă în China. De asemenea, Guvernul român a decis alocarea unor ajutoare în valoare de 250 de milioane de lei, constând în haine și alimente, pentru refugiații sârbi și albanezi ajunși în județele Timiș și Caraș-Severin.

După jurnal, la televizor a fost difuzat filmul “Dansând cu lupii“, cu Kevin Costner și ne-am hotărât să dormim puțin, pentru că afară erau nori plumburii și nu se auzeau avioane. În Kosovo, însă, nu era la fel. Puțin după ora 21:00, NATO a atacat Priștina. Mai multe proiectile au distrus sediul forțelor speciale sârbe, situat într-o clădire din centru. Alte câteva rachete au explodat la periferia de sud a orașului. De asemenea, au fost bombardate orașele Pec, unde bombele au căzut chiar lângă Patriarhie, Vranjevac, Dragodan și Kosovska Mitrovica. La 23:15, unul din proiectilele care au explodat în orașul Uzice a căzut în livada țăranului Milutin Laketic.

Postul local de radio a anunțat că antiaeriana ar fi reușit să mai doboare un avion inamic la Pozega, iar pilotul a fost capturat de săteni. N-aș fi vrut să fiu în pielea lui, dacă era adevărat. Cineva ne-a povestit că unul din piloții americani doborați în Serbia ar fi ajuns la marginea unui sat, în grădina unui sârb. Acesta l-a observat, a pus mâna pe o furcă și i-a înfipt-o în picior, țintuindu-l în ușa grajdului până s-a dus să anunțe Armata. Nu știu cât de reală este povestea, însă, din câte îi cunosc eu pe sârbi, nu glumesc când e vorba să-și rezolve problemele cu dușmanii.

Ne-am amuzat un pic, auzind că, azi dimineață, o rachetă NATO ar fi căzut în Bulgaria, lângă localitatea Elovdol, de la 20 de kilometri de granița iugoslavă, unde a făcut un crater cu un diametru de 6 metri. Acum am aflat că nu este primul incident de acest fel. La miezul nopții de 25/26 martie, o altă rachetă căzuse în vestul Bulgariei, aproape de orașul de frontieră Tran.

M-am trezit la ora 5:00, ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață. După câteva minute, am auzit mai multe bubuituri puternice dinspre sud. Mai târziu, am aflat că rachetele NATO au lovit în plin podul Varadinsk, care lega cele două părți ale orașului Novi Sad, traversat de Dunăre. Podul a fost distrus complet și, chiar înainte de a intra în legătură prin telefon cu Cristi Tabără, am văzut la RTS imaginile unor fiare contorsionate de pe malul fluviului, tot ce mai rămăsese din pod. Întregul schelet metalic s-a prăbușit în Dunăre.

De-a lungul săptămânilor care urmau să vină, am ajuns să ne obișnuim cu tactica aviației NATO, care bombarda, mai întâi, orașul Novi Sad și apoi Belgradul. Așa se întâmplase și în această dimineață. În minte cu imaginile pe care tocmai le văzusem, ale rămășițelor unui pod pe care îl traversasem de atâtea ori, după ce mi-am transmis corespondența, am mai tras un pui de somn până la ora 10:00.

Share