victor babiuc

target: incident cu Remus Cernea pe acoperiș

by

4 mai 1999

Alarma aeriană a încetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo și o mare parte a Belgradului au rămas fără curent electric. Încă nestabilizat, sistemul energetic național cedase din nou. Deși autoritățile anunțaseră că, de astăzi, vom avea curent și apă. Așa că ne-am mai cumpărat un rând de lumânări, câte o lanternă și baterii de rezervă. Iar înainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apă de la robinet, în caz că vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad și am aflat că, după atacul de azi-noapte, clădirea televiziunii a fost parțial distrusă și nu va mai putea fi folosită. Sârbii erau foarte indignați, pentru că Televiziunea Novi Sad era considerată un simbol al înțelegerii naționalităților care trăiesc în Vojvodina. Emitea programe în 6 limbi, printre care și cea română și, în anii trecuți, îi întâlnisem la Timișoara pe câțiva dintre jurnaliștii care lucrau acolo. Mulți vorbeau românește mai bine decât unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritățile locale au anunțat că vor încerca să-i ajute să-și reia emisia cât mai repede.

La 12:15, s-a anunțat din nou alarmă aeriană. Nu numai la Belgrad, ci în majoritatea orașelor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu câteva minute înainte de a suna sirenele, a fost bombardată din nou fabrica “Krusik“, doi muncitori fiind surprinși de atac și răniți ușor. În Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a încetat la 15:49.

Un avion de vânătoare F-16 al Alianței Nord-Atlantice a doborât un avion MiG-29 deasupra Iugoslaviei, a anunțat col.Richard Bridges, purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborât în jurul orei 13:00, la câțiva kilometri de frontiera cu Bosnia, când un grup de avioane ale NATO se întorceau, după ce efectuaseră un raid asupra unei baze a aviației militare. Aparatul F-16 a utilizat o rachetă anti-radar pentru a lovi MiG-ul, care nu a reușit să se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un MiG-29, împreună cu alte două aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO în timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marți.

Astăzi, președintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a întâlnit cu ofițeri din conducerea Armatei și Poliției, cu care a discutat despre situația din țară. El i-a felicitat pe militari, afirmând că “au consimțit să facă sacrificii și să suporte privațiuni, pentru a împiedica cel mai mare agresor din lume să cucerească fie și o fărâmă din teritoriul iugoslav”. “În același timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne încălca granița și au nimicit, în interiorul țării, unitățile, bazele și infrastructurile organizației teroriste care își spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodată, în exprimarea oficială, nu am auzit o altă sintagmă decât “organizația teroristă autointitulată UCK“. Prin asta, sârbii demonstrau că nici măcar denumirea nu doreau să o accepte. În comunicatul difuzat de Președinție, se spune că au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun în pericol siguranța cetățenilor, fiind pronunțat un mare număr de condamnări la pedepse cuprinse între 5 și 20 de ani de închisoare.

Opozantul sârb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad și nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viață, a anunțat la Berlin editorul său german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu știu unde este închis și dacă este încă în viață,” a adăugat el. Hadzic, fost colonel, lucrează de mai mulți ani la Institutul de Științe Sociale din Belgrad și face parte din mai multe grupuri de opoziție. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia în factor de putere în cadrul regimului sârb și felul cum a contribuit aceasta la explozia naționalismului și a propagandei de război în Iugoslavia.

Ne-am dus din nou să întrebăm de noile acreditari, la Centrul militar de presă. A lui Mile Cărpenișan era gata, dar a mea nu. Militarul care le împărțea mi-a spus să trec mâine. Nu m-am neliniștit, pentru că nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center să scriu și am încercat să aflu unde putem găsi un Internet-Cafe, pentru cazul în care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la următorul colț. Oricum, atâta vreme cât era curent, preferam să stăm la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe săptămână, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiune internet și acces la agențiile de presă iugoslave.

Am văzut astăzi ce conțineau bombele care au provocat căderea sistemului energetic iugoslav. Arma secretă a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, în care se aflau praf de grafit și ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalațiilor electrice și, în afara grafitului – bun conducător electric – care se împrăștia deasupra lor, firele de aluminiu se înfășurau în jurul cablurilor de înaltă tensiune, formând un fel de fuior țesut de un paianjen uriaș. Cablurile deveneau inutilizabile și trebuiau înlocuite în întregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lăsate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldați americani luați prizonieri de sârbi și eliberați duminică. Mi s-a părut amuzantă: “După toate aceste zile, am început să iubesc poporul sârb și voi continua să mă rog lui Dumnezeu pentru pace și pentru sfârșitul acestui război. Vă mulțumesc, în special pentru țigările pe care mi le-ați dat.” Scrisoarea se încheia cu câteva cuvinte, scrise cu stângăcie în sârbește: “Vă mulțumesc frumos. Sunteți foarte drăguți. Dumnezeu să vă ajute.” Și era semnată “Chris Stone, poreclit Slobodan“. 🙂

Alianța Nord-Atlantică va face o pauză în operațiunea împotriva Iugoslaviei, dacă forțele sârbe vor începe să se retragă din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apărării George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a evocat, pentru prima dată, posibilitatea unei “pauze“ în atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei implică acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a principiilor de bază enunțate de NATO și cel puțin începerea retragerii forțelor sârbe,” a precizat Clinton.

Întreaga presă iugoslavă a preluat o știre a cotidianului “The Washington Times“, conform căreia membrii UCK sunt antrenați în tabere din Afganistan și Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este bănuit și că ar finanța organizația separatistă albaneză. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculoși teroriști ai lumii, fiind acuzat că ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morți și mii de răniți.

Iar am avut de suportat reproșurile sârbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astăzi la București. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele președintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair că România a pierdut până acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care speră să-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a întrebat, zâmbind pe sub mustața stufoasă, dacă îi vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Știa bine că n-am văzut un cent.

“Astăzi vreau să-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, într-o alocuțiune în fața camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitații de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru România. La summit-ul de la Washington, Alianța și partenerii săi au stabilit o cale clară de urmat pentru statele aspirante. România rămâne în fruntea listei de candidați. Vreau ca România să adere rapid la NATO.” Potrivit agenției Mediafax, Tony Blair și-a exprimat admirația pentru modul în care România a acționat în domeniul asigurării securității sale naționale, ca și a celei regionale. El a afirmat că nimeni nu amenință granițele României și că nimănui nu îi va fi permis să o facă.

Înainte de a-mi începe transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, până să-mi vină rândul, am ascultat știrile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apărării, care atrăgea atenția parlamentarilor români că nu poate fi acuzat că i-a tras pe sfoară pentru că nu le-a spus că spațiul aerian românesc cuprinde și aeroporturile. Malițios, acesta a pretins că MApN nu și-a permis să considere că parlamentarii nu știu ce votează sau că au ignorat Codul aerian – lege votată chiar de ei, cu mai puțin de 2 ani în urmă.

De altfel, disputa mi se părea inutilă, deoarece colegii din Timișoara mi-au spus că experții NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvăluit că acesta nu poate fi folosit de avioanele Alianței, deoarece nu pot decola sau ateriza înarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile românești în baze de lansare, ar fi nevoie de investiții considerabile și, mai ales, de timp. Așa că piloții NATO nu aveau nevoie decât să-și ușureze misiunile, pătrunzând, în timpul atacurilor, în spațiul nostru aerian. Însă mulți timișoreni au început să privească cu alți ochi donația pe care o făcuse NATO cu un an în urmă, când la Timișoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 împotrivă și o abținere, deschiderea spațiului aerian pentru avioanele NATO, informează AFP. Bulgaria era ultima țară vecină cu Iugoslavia care nu deschisese încă spațiul aerian pentru aparatele Alianței Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul că acordul nu înseamnă că Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teamă că vor pierde legătura cu mine pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii mei mă sunau la 19:25 și rămâneam în legătură directă până îmi venea rândul. Așa ascultam toate știrile dinaintea mea. Ca de obicei, mă suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem până atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era îngrijorat, dar întotdeauna își găsea câteva clipe să vorbească cu mine. Îi povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri și îmi promitea că, atunci când mă voi întoarce acasă, o să-mi dea niște jocuri pe computer, care să mă facă să uit toată nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sârbii au spus că a fost doborât în provincia Kosovo, împreună cu un alt aparat, în timp ce încercau să bombardeze o regiune în care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave și inspecta unitățile din zona. În imagini am văzut unul din motoarele avionului, lovit în plin de un proiectil, și plăcuța de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a făcut să cred că ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtător de cuvânt al NATO, a pretins că ar fi reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Skopje. Se pare că n-a fost chiar o reușită.

Alarma aeriană a sunat la 21:30. Am urcat cu toții pe acoperiș, să vedem ce se întamplă. În această seară eram mulți: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi și Remus, un tânăr care apăruse, în mod ciudat, de câteva zile la Belgrad. Părea un fel de hippy și așa dorea să se poarte. Ne-a spus, când a apărut, că nu e ziarist, ci student la filosofie și a venit la Belgrad din solidaritate cu suferința poporului sârb. Nu avea prea mulți bani și încerca să se țină după noi. După ce i-am arătat ce era de văzut, l-am lăsat în plata Domnului și ne-am văzut de treabă. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, îi dăduse o cămăruță, aproape gratis, și habar n-aveam ce și unde mănâncă. În general, seara nu stătea cu noi, dar astăzi venise și el.

De această dată, pe acoperiș au urcat Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era însoțit de încă un bărbat. Din felul în care se purta Dragan cu el, am înțeles că era un fel de superior al său, care îi verifica activitatea. Ne-am făcut că plouă și le-am sugerat, discret, celorlalți, să nu facă gesturi necugetate. În timp ce priveam antiaeriana care încerca să respingă un atac, am auzit, în spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am întors și l-am văzut pe Remus. I-am șoptit să se potolească, până pleacă Dragan și șeful lui. După câteva minute, am mai auzit un clic. În acel moment, Mile, care îl observase și el, s-a dus în fața lui și, pe un ton care nu admitea replică, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat și i l-a întins lui Dragan, spunându-i: “Un cadou din partea noastră.” Tavi Penda, care văzuse întreaga scenă, l-a luat pe Remus de guler și i-a spus: “Dispari de aici, că te arunc de pe acoperiș! Mâine dimineață, îți faci bagajele și te cari acasă. Dacă te mai văd după ora 8:00 în hotel, chem Poliția!” Din acea clipă, nu l-am mai văzut, însă aveam să mai auzim de el.

Un număr de până la 3.000 de refugiați din Kosovo vor sosi în România, până la sfârșitul lunii iunie, din cifra maximă de 6.000 pentru care Guvernul și-a exprimat disponibilitatea de a-i primi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astăzi, în jurul orei 16:00, pe aeroportul București-Otopeni urmau să sosească aproximativ 600 de refugiați kosovari, care vor fi transportați la Sărata-Monteoru, în județul Buzău. Ministerul de Interne va suporta costul cazării la hotelul “Parc” a celor 600 de kosovari, calculat la prețul de 80.000 de lei pentru o cameră în care pot încăpea până la 5 persoane.

Mai târziu, după ce au coborât Dragan și șeful său, Nelu ne-a povestit că duminică dimineața, câțiva vecini i-au atras atenția că un individ bărbos face poze de pe acoperiș. A urcat imediat și l-a găsit pe Remus. Deși îi atrăsesem atenția să nu urce ziua pe acoperiș, tipul nu numai că nu ne-a ascultat, dar făcea și poze. În atmosfera de suspiciune generală de la Belgrad, când sârbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc că Nelu a aplanat incidentul. Câteva zile mai târziu, aveam să ne întâlnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit că, după ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Îl cunoscuse la Uniunea Scriitorilor și l-a rugat să-l găzduiască și să-i împrumute niște bani, promițându-i că o să-i înapoieze a doua zi. După care a dispărut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea să încerce să candideze – 10 ani mai târziu – la tot felul de funcții în stat, inclusiv la cea de președinte al României.

Incidentul din seara asta ne-a tăiat elanul tuturor și am coborât în barul hotelului. Am rămas la povești și, înainte de a pleca, Dragan ne-a sugerat să mergem mâine în piața din Novi Beograd și să-l căutăm pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vânzător de la o tarabă, care fusese concentrat într-o unitate de artilerie antiaeriană și a doborât un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, în Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiați, veniți – în cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezintă cea mai mare acțiune de deportare desfășurată într-o singură zi, începând din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Această deportare masivă a lăsat să se înțeleagă că regiunea este supusă unei operațiuni de epurare etnică. Este prea exact localizată geografic, ca să nu intre în cadrul unei campanii sistematice de deportări.”

NATO a anuntat că în ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzați din localitatea Prizren și din împrejurimi. Cei mai mulți dintre aceștia au fost obligați de către Armata iugoslavă să participe la construirea de fortificații în jurul orașului, a declarat Shea. “Credem că Armata iugoslavă a decis să construiască un fel de “linie Maginot“ în jurul Prizrenului, fără îndoială, pentru a anticipa o eventuală operațiune terestră a NATO în provincia Kosovo.”

După miezul nopții, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orașului Uzice, unde au fost numărate 10 explozii, și asupra regiunii Bajina Basta, unde se află hidrocentrala avariată acum câteva nopți. Antiaeriana a ripostat puternic și, la 1:30, a reușit să doboare un avion inamic, în timp ce intra în spațiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur că, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtătorii de cuvânt ai Alianței, a dezmințit imediat informația.

La ora 3:00, după ce au pâlpâit de câteva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul rămăsese din nou fără curent, deoarece sistemul energetic național nu era încă stabilizat și rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat și ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniște și, în afară de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii în domeniul apărării, Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o mulțime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzând Alianța că a recurs la o “diplomație insuficient de agresivă” și că a nesocotit regulile cele mai elementare ale războiului modern. “Strategia adoptată pentru campania din Balcani și punerea sa în practică ridică numeroase semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea NATO de a concepe și de a executa operațiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit în primul rând să-l convingă pe Milosevic că are numai de câștigat de pe urma soluției diplomatice propuse la Rambouillet și că ar pierde totul printr-o soluție impusă prin forța armelor.”

“Anunțând dinainte natura progresivă a campaniei sale de bombardamente aeriene, în 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricărui război, care este efectul-surpriză,” a explicat Chipman. “Îndepărtând opțiunea unei intervenții terestre într-un mediu ostil, Alianța a nesocotit o altă regulă: cea care constă în a lăsa inamicul să se îndoiască de intențiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este că totul se va termina cu un protectorat – o soluție nefericită, sub forma acordării independenței de facto a provinciei Kosovo, lipsită de orice legitimitate în ochii Belgradului și generatoare de instabilitate, concluzionează IISS.

Share

target: rachetele NATO lovesc fostul comitet central

by

20 aprilie 1999

La Belgrad, alarma aeriană înceta la 6:25. La cele notate peste noapte, am mai adăugat câteva informații. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă a mai doborât două avioane. Primul, un avion-spion fără pilot, ar fi căzut lângă Tetovo, iar al doilea s-ar fi prăbușit lângă satul Donje Jelovce. În plus, un lucru grav, ale cărui cauze trebuie să le verific: astăzi, legăturile telefonice dintre Serbia și Muntenegru au fost întrerupte, fără să se dea vreo explicație oficială. Însă am aflat că primul ministru iugoslav Momir Bulatovic a purtat o lungă discuție telefonică cu omologul său muntenegrean, Filip Vujanovic.

Un motiv al tensiunilor dintre cele două membre ale Federației Iugoslave poate fi și faptul că Armata iugoslavă a blocat astăzi unicul punct de frontieră dintre Muntenegru și Croația, Debeli Brijeg din zona demilitarizată Prevlaka, aflată sub control ONU. Militarii au cerut Poliției muntenegrene să le transfere imediat controlul asupra punctului de frontieră, însă polițiștii au refuzat și așteptau o decizie a guvernului de la Podgorica. Ministrul muntenegrean de Externe Branko Perovic a apreciat că, prin operațiunea Armatei iugoslave, sunt violate acordul privind normalizarea relațiilor cu Croația și Rezolutia 772 a Consiliului de Securitate, acuzând că 2-300 de soldați sârbi au pătruns în zona demilitarizată. Un reprezentant al misiunii ONU a declarat, însă, că Armata iugoslavă este prezentă în zonă de 7 ani, doar că, astăzi, s-a mutat în alt loc.

O altă explicație a tensiunii dintre Muntenegru și Serbia ar putea fi incidentele petrecute duminică seara, la Kaludjerska Laz, lângă Rozaje (estul Muntenegrului). Comandamentul Corpului II al Armatei iugoslave a anunțat că o unitate militară iugoslavă a fost atacată de un important grup de teroriști albanezi din UCK, care se deplasa într-o coloană de refugiați. “În urma unei acțiuni hotărâte a Armatei, grupul terorist a fost anihilat și 4 persoane au fost lichidate,” s-a precizat în comunicatul difuzat de RTS. Nu știu cât a fost de satisfăcătoare explicația aceasta, mai ales că martorii oculari povesteau că printre morți se numără o femeie de 70 de ani și un băiat de 13 ani, iar printre soldații sârbi care “au făcut ordine” au fost văzuți și militari din forțele speciale.

În urma confruntărilor care au avut loc ieri, în apropiere de postul de frontieră Padesh, în interiorul provinciei Kosovo, doi rebeli din UCK au fost uciși și alți 15 – răniți, a precizat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE.

În această dimineață, a sosit la Belgrad Alexei II, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritățile române au dat dovadă de bunăvoință și au permis avionului care îl transporta pe patriarh să survoleze spațiul nostru aerian. Împreună cu Pavle, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Alexei II a oficiat o liturghie arhierească pe platoul din fața Catedralei Sf.Sava. Peste 50.000 de oameni au asistat la slujbă. În primele rânduri, puteau fi văzuți înalți oficiali iugoslavi, premierul Momir Bulatovic și președintele Serbiei Milan Milutinovic. La finalul slujbei, Alexei II i-a dăruit patriarhului Pavle icoana Sfântului Serafim Sorovski, cel mai respectat sfânt din Rusia.

Patriarhul rus a rostit un lung mesaj de sprijin pentru poporul sârb și a cerut lumii întregi să se unească pentru a opri acest război sălbatic și nedrept. “Bombele și rachetele NATO au ca țintă să schimbe sistemul instaurat în lume după cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost plătit cu multe jertfe. Acum, se dorește instaurarea unei noi ordini mondiale, întemeiată pe forță.”

Astăzi, Bosko Perosevic, președintele Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei a declarat că, după bombardarea celor de la Pancevo și Novi Sad, Serbia nu mai dispune de nici o rafinărie. Din lipsă de carburanți, la Novi Sad, autobuzele nu mai circulă decât în orele de vârf și transportul în comun este complet suspendat în timpul week-end-ului.

Guvernul american a acceptat să achite, la terminarea războiului, 25 % din costurile reconstrucției din Balcani, a afirmat un senator republican, citat de cotidianul “The New York Times“, adăugând că aceasta ar fi fost inacceptabil pentru Congres. “Uniunea Europeană are obligația de a se ocupa de reconstrucție, SUA asumându-și o bună parte din cheltuielile militare,” a declarat senatorul de Kansas Pat Roberts. El susținea că Guvernul are intenția de a plăti “25 % din costul reconstruirii a ceea ce în prezent SUA încearcă să distrugă, în cadrul unui mini-plan Marshall“. “Congresul (cu majoritate republicană) nu și-a dat acordul și nici nu trebuie să o facă,” a adăugat Roberts. “Nu noi trebuie să susținem economic Uniunea Europeană.”

De astăzi, sârbii au început să se uite urât la noi, jurnaliștii români. Câțiva, cu care ne împrietenisem, ne-au arătat obrazul. Asta deoarece Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat cererea NATO privind accesul fără restricții în spațiul aerian al României. Deși transmisă încă de sâmbătă, autoritățile de la București au recunoscut abia ieri că au primit-o. Și Guvernul a aprobat cererea NATO, iar joi, urmează să se întrunească cele două camere ale Parlamentului pentru a aproba și ele.

Înaintea ședinței CSAT, președintele Emil Constantinescu s-a întâlnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, care au avut păreri divergente. Toți reprezentanții coaliției majoritare au fost de acord să aprobe cererea NATO. Ion Diaconescu, președintele PNȚCD, a găsit și o ciudată explicație, spunând că aprobarea nu ar implica încălcarea Tratatului româno-iugoslav, întrucât acțiunea NATO nu este o agresiune, nefiind calificată în acest fel de Consiliul de Securitate al ONU. La rândul lor, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și ministrul de Externe Andrei Pleșu au amintit că, deși Rusia a insistat, Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezoluție în care se solicita ca NATO să fie definită drept agresor. Toți trei se făceau că uită că nimeni nu a cerut părerea Consiliului de Securitate când au fost declanșate bombardamentele.

Liderul PDSR Ion Iliescu a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni, că partidul său continuă să susțină declarația adoptată de Parlament anul trecut ca urmare a solicitării NATO, potrivit căreia avioanele Alianței pot utiliza spațiul aerian românesc “numai în situații de urgență și neprevăzute“. El considera că nu există argumente în plus față de cele care au dus la hotărârea precedentă a Parlamentului. Iliescu era de părere că România ar trebui să obțină mai întâi, de la NATO, garanții de securitate și oricum – pe termen lung – “vecinii sunt aliații și prietenii noștri”.

Comentând decizia CSAȚ, Dragomir Radenkovic, prim-consilier al Ambasadei Iugoslaviei la București, a declarat că aceasta “poate fi interpretată ca o violare a articolului 7 din Acordul de prietenie, cooperare și bună vecinătate, semnat în 1996, de autoritățile de la Belgrad și București”. Acest articol prevede că nici una din părțile semnatare nu va permite unui terț stat să-i folosească teritoriul pentru a declanșa o agresiune împotriva celeilalte părți.

Mai multe mii de persoane, între care un mare număr de intelectuali de stânga, au manifestat astăzi în piața centrală a Sofiei, cerând oprirea intervenției militare a NATO contra Iugoslaviei, anunță corespondentul Mediafax. Manifestația a fost organizată la chemarea unui grup de 40 intelectuali bulgari, care s-au alăturat apelului lansat de compozitorul grec Mikis Theodorakis. Manifestanții, care purtau pancarte cu sloganuri anti-NATO, cereau îndeosebi ca Guvernul de la Sofia să respingă cererea NATO de deschidere a spațiului aerian bulgar pentru avioanele de luptă nord-atlantice.

În această seară, alarma aeriană a sunat la Belgrad la 20:45. Deja, la ora 19:00, în apropiere de Vucitrn (oraș situat la 25 de kilometri de Priștina) antiaeriana sârbă doborâse un avion-spion fără pilot, care lua ultimele date înaintea atacului de noapte. Noi stăteam ca pe ghimpi, pentru că, de la Centrul militar de presă ni se promisese, pentru seara asta, o deplasare la Izbica, ca să ne convingem cu ochii noștri că groapa comună pe care oficialii NATO au declarat că au descoperit-o cu ajutorul sateliților este o invenție. Nu prea știam ce să facem, deoarece, din cauza bombardamentelor non-stop, deplasarea unui convoi de mașini prin Kosovo presupune un risc serios chiar și pe timp de zi. Nici eu, nici Mile nu prea aveam chef ca prietenii și rudele noastre să audă de la Jamie Shea că am fost “pagube colaterale inevitabile într-un astfel de conflict”, așa că ne-am propus să refuzăm generoasa invitație a militarilor sârbi. Din fericire, n-a mai fost cazul, pentru că și ei s-au răzgândit.

Secretarul de stat american Madeleine Albright a admis pentru AFP că, pentru moment, aliații pierd războiul mediatic dus cu Belgradul. Ea a explicat că autoritățile de la Belgrad au bruiat mesajele pe care NATO a încercat să le transmită din țările vecine, prin intermediul radioului sau prin satelit. Albright a recunoscut că ea însăși a încercat, fără prea mare succes, să difuzeze mesaje în sârbo-croată. “Nu sunt foarte populară acolo, deci nu știu dacă a fost util să fac acest lucru. În schimb, regimul președintelui Milosevic deține o mașinărie propagandistică extrem de bine pusă la punct și menține un control foarte strict.”

Cred că nu spun o noutate, amintind că Madeleine Albright este unul din personajele cele mai detestate aici, la Belgrad. Percepută ca unul dintre artizanii cei mai îndârjiți ai războiului, ea a fost descrisă adesea ca un monstru însetat de sânge, a cărei ură față de sârbi are cauze patologice, care ar putea fi descoperite de psihanaliști. Pentru susținerea acestei ipoteze, sârbii au amintit că, între 1939 și 1941, chiar ei au fost cei care au salvat de la moarte familia actualei secretar de stat al SUA. Tatăl Madeleinei Albright era ambasadorul Cehiei la Belgrad. Fiind evrei, au fost prigoniți de naziști și ascunși, în stațiunea Vranicka Banja, de familia Ribnikar. Ironia sorții face ca actualul cotidian controlat de puterea de la Belgrad, “Politika“, să fie fondat de unul din membrii acestei familii, Vladislav Ribnikar. După ce au salvat-o de la moarte, sârbii au ajutat familia lui Albright să ajungă în SUA. De multe ori, în vitrinele unor magazine din centrul Belgradului, am văzut o poză a Madeleinei Albright, când era mică, alături de familia care o salvase. Și nu o dată ne-am amuzat închipuindu-ne că ura ei față de sârbi ar putea veni de la vreo bătaie primită, când era copil, pentru că a făcut vreo poznă sau a furat dulceața din cămară.

Spitalul universitar din Priștina este lipsit de hrană, medicamente și echipamente medicale, deși primește 40 de pacienți pe zi. Situația a fost confirmată și de organizația umanitară “Medecins du monde” din Grecia. “Cea mai mare parte a personalului medical și paramedical a părăsit spitalul și nu au mai rămas decât doi sau trei medici de origine albaneză, care lucrează 24 de ore din 24, în condiții foarte dificile,” s-a anunțat într-un comunicat al grecilor. “Nu am văzut nici o diferență între tratarea pacienților de origine albaneză sau sârbă, deși aceștia reprezintă un procent important al populației spitalizate. În mai multe cazuri, albanezi și sârbi se află în același salon.”

O mare parte din ajutorul umanitar internațional trimis în Albania este deturnat de grupările mafiote în direcția rețelelor economiei paralele, dezvăluie mai multe surse de la Tirana. “Da, sunt deturnări. Ele există din cauza lipsei de organizare și coordonare,” recunoaște Arben Demeti, ministrul autorităților locale, citat de AFP. “O parte din ajutor este efectiv deturnat și trecută în alte mâini.”

“Zeci de camioane dispar zilnic între portul Durres și Tirana,” se plânge un diplomat occidental care a cerut să rămână anomim. “În fața amplorii acestor deturnări, asociațiile umanitare au părăsit deja anumite regiuni.” Ziarul de opoziție “Koha Jone” confirma că din 10 rații umanitare intrate în țară, numai 3 ajung la refugiații din Kosovo. Forțele de Poliție, în curs de reorganizare, nu dispun decât de foarte puține vehicule și au de supravegheat o populație care a pus mâna, în urmă cu doi ani, pe mai mult de un milion de arme ușoare. Regiuni întregi, atât în nord, cât și în sud, nu sunt conduse decât de legea clanurilor și a bandelor mafiote.

Seara părea liniștită. Fiind extrem de frig, am renunțat să mai stăm pe acoperiș și ne-am dus la culcare. La 3:15, am fost treziți de niște explozii puternice și am urcat repede pe acoperiș. Dinspre cartierul Novi Beograd se ridica un fum imens. Am alergat pe colina Kalemegdan și am văzut clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (numită, simplu, de belgradeni “CK“) în flăcări. Incendiul cuprinsese, inițial, parterul, primele etaje și ultimul nivel.

Adevărul este că mă așteptam de mult ca NATO să lovească această clădire, care era o țintă ideală. Avea 21 de etaje și era complet izolată. În jur, pe o rază de 300 de metri, nu mai exista nici o altă construcție. După dispariția partidului unic, clădirea a fost transformată în centru de afaceri. Aici își avea sediul central Partidul Socialist din Serbia (SPS), al lui Slobodan Milosevic, peste 20 de firme, posturile de televiziune private PINK si Kosava, precum și releul de emisie al televiziunii BK. După explozii, programele acestora nu se mai recepționau în Belgrad și nu știam câți angajați se aflau în acel moment în redacții.

Ceva mai târziu, am putut vedea imagini surprinse exact în momentul atacului. După prima lovitură, care a atins parterul clădirii, reporterii postului de televiziune Studio B, care stau în fiecare noapte la pândă în sediul lor, de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din Belgrad, și-au îndreptat camerele video spre CK. Au surprins momentul celei de-a doua explozii, când racheta a nimerit undeva, între etajele III și IV. Imediat au izbucnit incendii puternice și un nor de fum învăluia clădirea. Un alt cameraman a surprins momentul următor, când o a treia rachetă a lovit ultimul etaj, explodând într-o mare de flăcări. Cu câteva clipe înainte, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse, semn că acolo exista activitate și erau oameni.

NATO va spori numărul țintelor iugoslave vizate de bombardamente, anunțase ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine, într-un interviu publicat astăzi la Paris, de cotidianul International Herald Tribune. “Nu vom adăuga noi categorii pe lista noastră cu ținte, dar vom spori numărul acestora,” preciza Vedrine. “Efectul atacurilor începe să se facă simțit. De un singur lucru avem nevoie: perseverență. Scopul nostru, împărtășit de toate țările occidentale – și cred că și de Rusia – este de a readuce fosta Iugoslavie în legea europeană și de a o democratiza. Aceasta implică o schimbare de regim.”

Pentru o vreme, telefoanele celulare nu au mai funcționat. Am oprit un taxi și am trecut în viteză podul Brankov, ajungând la fața locului. Locuitorii din blocurile mai apropiate și câțiva ziaristi erau deja acolo. Mai târziu, am aflat că polițiștii le-au interzis jurnaliștilor de la “Hyatt” și “Intercontinental“, hoteluri situate la 300 de metri de CK, să iasă din clădire. Olimpiu Gheorghiu de la APTN locuia într-o cameră cu vedere spre CK și dormea la ora atacului. Prima explozie l-a aruncat din pat. S-a ridicat, s-a apropiat de geam, dar suflul celei de-a doua explozii l-a lipit de dulap. A treia bubuitură l-a surprins în pragul ușii, cu camera video într-o mână, încercând să ajungă afară. Cu o față impasibilă, polițiștii din hotel i-au amintit că e alarmă aeriană și l-au poftit în adăpost.

Eu cu Mile eram lângă CK și căscam gura la ce se întâmpla. Mii de cioburi de la ferestrele pulverizate erau împrăștiate peste tot. Mai multe mașini de pompieri au ajuns imediat și au început să stingă flăcările de la primele etaje. Mai târziu, cu ajutorul unor macarale, au trecut la focul din vârf. Au apărut echipajele Poliției, care ne-au îndepărtat, însă am putut privi de la distanță toată operațiunea.

În scurtă vreme, au sosit Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei, Gorica Gajevic, secretar general al SPS și alți oficiali, care erau îngroziți de ce vedeau și continuau să repete că în clădire se aflau oameni. Făcând haz de necaz, câțiva sârbi comentau că racheta care a lovit etajul IV a nimerit exact în biroul de la partid al lui Milosevic. Schije provenite din rachetele care au lovit CK au ricoșat până în blocurile aflate la jumătate de kilometru distanță. Spre dimineață, au fost aduși alpiniști care să se cațere pe clădire, căutând eventualii supraviețuitori. Când ne-am întors la hotel, dușul fierbinte a îndepărtat cu greu mirosul de fum care îmi intrase în păr și în haine.

Mai multe sute de parașutiști americani din divizia a 82-a aeriană se află în Albania pentru a proteja elicopterele de atac Apache, au declarat cotidianului “The Washington Post” reprezentanți ai armatei americane. Aceste întăriri fac parte dintr-o forță de 2.600 de oameni, însărcinați să însoțească și să protejeze cele 24 de elicoptere Apache AH-64, plecate luni din Pisa (nordul Italiei) și desfășurate azi în Albania. Conform secretarului general al NATO Javier Solana, elicopterele Apache vor intra în acțiune la începutul săptămânii viitoare, însă va fi nevoie de ceva timp, “respectiv câteva luni“, pentru ca aceste elicoptere să “aibă un impact veritabil pe teren”.

Noaptea a fost grea și pentru locuitorii Novi Sad-ului. La 2:40, două proiectile au lovit, din nou, zona rafinăriei. Puțin mai târziu, alte două rachete au nimerit și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare, podul Zezeljev. Exploziile au provocat două cratere imense, dintre care unul pe toată suprafața carosabilă. Podul nu s-a rupt, cum s-a întâmplat cu celelalte două, însă traficul rutier, alimentarea cu apă și legăturile telefonice cu Petrovaradin și Sremski Karlovci au devenit imposibile. Poliția a blocat, imediat, accesul pe pod. De pe mal, se puteau vedea craterele, din care răsăreau mustățile răsucite ale bucăților de fier-beton. Una din găuri se afla chiar la întretăierea a două arcuri ale podului. Mulți dintre locuitorii Vojvodinei nu au știut ce s-a întâmplat, pentru că mai multe proiectile au atins releul de televiziune de pe muntele Fruska Gora și programele RTS nu s-au mai văzut. Ar fi aflat că, la 2:47, și podul peste Dunăre de la Beska, la câțiva kilometri de Novi Sad, pe autostrada Belgrad-Budapesta, a fost distrus. O rachetă a lovit ultimul tronson dinspre malul stâng al Dunării și l-a rupt în două.

Bombardamente grele au fost și în alte părți. La 22:45 a fost bombardat aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La 0:30, o serie de 8 explozii au fost auzite, din nou, la fabrica “Krusik” din Valjevo, care a fost aproape complet distrusă. Au izbucnit mai multe incendii și câțiva dintre oamenii ieșiți pe străzi să vadă ce se întâmplă au fost răniți de schije. La 0:40, patru proiectile au lovit satul Samoil, de la 10 kilometri de Cacak. La 0:50, avioanele au ajuns la Kraljevo și au bombardat orașul și suburbia Mrsac.

Un grup de deputați laburiști care se opun raidurilor NATO încercau să-și facă auzită vocea în Marea Britanie, chiar în momentul în care guvernul condus de Tony Blair a intrat în faza unui discurs din ce în ce mai exaltat, prin care se justifica războiul împotriva “diavolului Milosevic”, se arată într-un comentariu al AFP. În urma vizitei sale la Belgrad, parlamentarul britanic Alice Mahon a povestit că a întâlnit acolo oameni care, fără a fi susținători ai președintelui Milosevic, erau înfuriați și înspăimântați de bombardamentele NATO. Ei declarau că doresc pacea și că, în condițiile actuale, situația nu poate decât să se agraveze, pentru că Milosevic se va lupta până la capăt. “Bună ziua, noi suntem pagubele colaterale,” s-a prezentat, cu ironie, o familie de dentiști, în fața casei sale în ruine. “Acest tip de bombardamente nu a făcut decât să transforme oamenii în animale,” a afirmat deputatul Tony Benn. “Dacă se va ține seama de obiectivele strategice și politice, acest război aerian din Balcani va intra probabil în istorie ca operațiunea cu rezultatele cele mai dezamăgitoare în care a fost implicată Marea Britanie, de la războiul din Crimeea,” a declarat deputatul conservator Peter Tapsell.

ploua la belgrad

La ora 3:00, NATO a bombardat încă o dată Djakovica. Cele 8 proiectile care au lovit localitatea au făcut cel puțin 10 morți și 16 răniți, însă numărul victimelor ar putea fi chiar mai mare. Sârbii au insistat că, nici de această dată, în localitate nu se aflau polițiști sau vehicule militare. La 3:30, a fost lovit și releul de televiziune de pe muntele Mokra Gora, de la 50 de kilometri nord-vest de Priștina.

AFP a anunțat că Uniunea Europeana nu a reușit să ajungă la un acord astăzi, în privința instituirii unui embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, în cursul unei reuniuni care a avut loc la nivel de funcționari cu rang înalt. “În legătură cu vecinii Serbiei, vom avea în vedere noi măsuri, cum ar fi un embargo asupra produselor petroliere, pentru a împiedica Belgradul să intre în război cu propriul popor,” a declarat secretarul de stat Madeleine Albright, în timpul conferinței de presă referitoare la summit-ul NATO, ce se va deschide vineri la Washington.

“Suntem împotriva oricărei măsuri care ar spori suferințele poporului sârb,” avertiza ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Trebuie concentrate eforturile, nu pentru a găsi măsuri represive, ci pentru a ajunge la o soluționare politică a situației. Este ceea ce face Rusia.”

Share

target: problemele și bucuriile corespondenților de război

by

16 aprilie 1999

Astăzi, Ibrahim Rugova a venit din nou la Belgrad. S-a întâlnit la prânz cu președintele Serbiei Milan Milutinovic și cu vicepremierul Guvernului federal Nikola Sainovic. Discuțiile au fost inaccesibile presei și au durat două ore. La Priștina, atacurile aeriene s-au reluat încă de dimineață. Între 9:40 și 10:30, în oraș au fost auzite 16 explozii, în zonele aeroportului Slatina, a turnului de televiziune de pe muntele Goles și în suburbiile Magura (populată de mineri) și Grmija. Despre convorbirile cu Rugova, s-a lăsat să se înțeleagă că s-ar fi negociat o rezolvare politică a crizei, în spiritul acordului semnat la 1 aprilie cu Slobodan Milosevic. Mai târziu, după ce posturile de radio au amintit că, la 10:10, două proiectile au avariat fabrica de textile “Yumco” din Vranje, iar la 11:10, satul Zmejevo de lângă Klina a fost bombardat, cabinetul președintelui Serbiei a anunțat că, la discuțiile cu Rugova, s-a repetat că trebuie să înceteze bombardamentele și că rezolvarea conflictului se poate face doar prin dialog direct cu reprezentanții legitimi ai grupurilor etnice care trăiesc în Kosovo, pe principiul respectării drepturilor tuturor.

“Rugova este prizonier de război, deci ceea ce a spus sau scris nu are valoare,” a afirmat Bardhyl Mahmuti, reprezentant politic al UCK, citat de Reuters. Și Donika Gervalla, purtătorul de cuvânt în străinătate al Ligii Democratice din Kosovo, partid condus de Rugova, a afirmat că acesta este “100 % prizonier și ostatic personal al lui Milosevic“. Deși sunt cunoscute concepțiile pacifiste ale liderului kosovar, pentru care a și fost poreclit “Gandhi al Balcanilor“, liderii occidentali nu cred că Ibrahim Rugova a strâns de bună voie mâna lui Milosevic și ar fi cerut “încetarea bombardamentelor“.

Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a anunțat că restaurantul de pe Terazije, care fusese devastat de demonstranți la începutul războiului, va fi redeschis mâine. Compania a declanșat o adevărată campanie, în care a explicat sârbilor că – în afara numelui – nimic nu este american în aceste restaurante, nici ingredientele mâncărurilor, nici angajații, nici investiția. El a condamnat aspru agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei și a anunțat că McDonald’s va ajuta cu alimente victimele bombardamentelor. Mâine, la reluarea activității, în fața restaurantului de pe Terazije, vor fi împărțiți gratuit 3.000 de hamburgeri.

Astăzi, între 14:45 și 15:04, în Belgrad a fost alarmă aeriană, însă nu am auzit nici un fel de bubuituri. Probabil că avioanele NATO doar s-au apropiat periculos de mult de capitala iugoslavă și Armata a preferat să prevină populația de eventualitatea unui bombardament. În restul țării, alarmele nu au sunat în zadar. Între 10:00 și 11:30, orasul Bujanovac și satul Bogdanovac, din apropiere, au fost lovite de 20 de proiectile. La 10:18, a fost bombardat satul Ribnica de lângă Kraljevo, iar la 13:35, trei civili au fost răniți de schijele bombelor care au explodat la Novi Pazar.

La Media Center, l-am primit cu aplauze și urale pe Viktor Dimic, unul din băieții care au grijă de rețeaua de computere pe care o folosim. Viktor locuiește în cartierul Rakovica, țintă frecventă a raidurilor aeriene și este eroul nostru. Mai în glumă, mai în serios, în fiecare dimineață îl pipăim, să vedem dacă mai este întreg și îi facem cinste cu un suc. El are suficient simț al umorului să nu se supere, însă ne-a povestit câ s-a săturat de atâtea bombe. Blocul lui e brăzdat de schije, are două geamuri sparte la apartament, iar ușa balconului nu se mai închide, de când a fost smulsă din balamale de suflul unei explozii apropiate. Făcând haz de necaz, mi-a mărturisit că este exasperat de bunica lui. Când nu-i acasă și cartierul este bombardat, bătrâna îl sună, să se vaite că i se sparg borcanele cu murături din cămară.

În timp ce un avion NATO ateriza de urgență pe aeroportul Petrovac din Skopje, comunicând că a avut probleme la un motor, am aflat de la niște prieteni din Novi Sad că, între picioarele podurilor distruse, Armata a montat niște schele, pe care oamenii să poată, totuși, traversa Dunărea. Două camioane militare au testat improvizația și se pare că schela a rezistat.

Astăzi, a izbucnit în Marea Britanie un imens scandal. Oficialitățile britanice l-au acuzat pe corespondentul BBC la Belgrad John Simpson, că ar fi vehiculat fără discernământ propaganda sârbă. Acuzațiile sunt aberante: cică Simpson ar fi citat în întregime declarațiile sârbilor privind pagubele provocate de bombardamente și ar fi “simplificat” lucrurile, afirmând că războiul a dus la solidarizarea poporului sârb în jurul lui Slobodan Milosevic. Fără prea multe discuții, directorul adjunct al BBC, Richard Ayre a declarat: “Aduc un omagiu curajului lui John Simpson și obiectivității reportajelor sale. Este esențial ca publicul să poată dispune de o descriere realistă a atmosferei de la Belgrad și nu doar de ceea ce guvernele țărilor din NATO vor să audă.”

De altfel, BBC mai fusese acuzat, în timpul războiului din Golf, din cauza modului obiectiv și lipsit de obediență față de NATO în care a relatat desfășurarea conflictului. Nu ne-am putut abține și seara, ne-am dus până la hotelul “Hyatt“, ne-am luat inima-n dinți și i-am strâns mâna lui John Simpson. Era în bar, înconjurat de jurnaliștii străini, împreună cu care am făcut o bășcălie îngrozitoare de iritarea guvernului britanic. Corespondentul BBC nu făcuse altceva decât mine sau Mile Cărpenișan. Relatase declarațiile oficialilor de la Belgrad despre pagubele suferite și constatase ceea ce vedeam și noi la tot pasul. Sârbii erau uniți ca un zid în jurul președintelui lor. Nu o dată, oameni simpli mi-au spus: “Da, suntem cu președintele. Nu contează că-l cheamă Milosevic, este război, NATO ne bombardează țara. Acum ne apărăm, iar el este comandantul suprem al Armatei. Când s-o termina războiul, om vedea și de ce am ajuns aici, și cine e vinovat, și ne-om socoti și cu el.”

Statele Unite vor dota taberele de refugiați kosovari din Macedonia și din Albania cu telefoane celulare și conexiuni Internet, pentru a ajuta familiile care sunt separate să-și regăsească rudele, a anunțat Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională (USAID). “Încercăm să reunim familiile despărțite,” a declarat J.Brian Atwood, directorul USAID. “Instalăm telefoane celulare în tabere, cu care oamenii să poată suna. Încercăm să instalăm și o rețea Internet, pentru același motiv.” Scopul USAID este de a creea cel puțin un site Internet pentru fiecare din cele 32 de tabere de refugiați care vor fi instalate în Albania.

Rușii s-au ofuscat astăzi și au acuzat autoritățile iugoslave că se poartă “absurd” cu jurnaliștii. O echipă a postului de televiziune RTR a fost arestată de Poliție la Belgrad, după ce a filmat o clădire bombardată de NATO, și expulzată din țară. Nu aveau aprobare de la Centrul militar de presă. Rușii acuză că o altă echipa a RTR, care venise acum două săptămâni în Iugoslavia, a fost ținută 36 de ore la granița cu Ungaria, iar o echipa de la ORT a cerut în zadar, încă din 5 aprilie, permisiunea de a veni să filmeze. Un purtător de cuvânt al postului ORT presupunea că motivul este un reportaj anti-Milosevic difuzat cu un an în urmă. Păi, în cazul ăsta, eu sau Mile ar trebui să fim arși pe rug, pentru câte reportaje de la demonstrațiile Opoziției împotriva lui Milosevic am transmis.

Și ziariștii străini aflați în Muntenegru trebuie să obțină acreditare tot de la Centrul militar de presă de la Belgrad. Comandamentul Corpului II al Armatei Iugoslave a anunțat că, “potrivit reglementarilor în vigoare în timpul stării de război”, nu recunosc acreditările eliberate de Secretariatul pentru Informații al guvernului de la Podgorica. Și sunt convins că este așa, pentru că mi s-a transmis că o echipă a ProTV, care a încercat să intre în Muntenegru fără acreditare de la Belgrad, era să fie arestată.

Oricum, m-a cam mirat atitudinea rușilor, mai ales că știam de statutul special pe care îl aveau aici, de la Gheorghii și colegii lui. Desigur, atât timp cât respectau regulile jocului. Sau – mă rog – se prefăceau, la fel ca noi, că le respectă. Că statul și filmatul de pe acoperișul hotelului numai legal nu era! De altfel, de astăzi, când am aflat că, noaptea trecută, o bucată dintr-o rachetă lovită de artileria antiaeriană iugoslavă a căzut peste un bloc din cartierul Rakovica, provocând un crater cât un apartament, ne-a cam luat frica.

Noroc cu cei doi “Havel”, ziariștii cehi de la Prima! Cu o naivitate dezarmantă, s-au dus la Centrul militar de presă, unde oamenii de la cenzură trebuie să vizioneze și să aprobe orice caseta pe care vrei să o scoți din țară sau să o transmiți prin satelit, și le-au dat la vizionare filmările făcute noaptea pe acoperișul hotelului. A ieșit un scandal imens și puțin a lipsit ca “Lolek” și “Bolek” să fie arestați. Desigur, au rămas fără casetă și au fost avertizați că, la următoarea greșeală, vor avea de ales între a fi expulzați sau legați de un pod de pe lista țintelor NATO.

Supărați, cehii s-au îmbătat și și-au comandat, prin telefon, două prostituate. Când am coborât din camera de hotel, Mile și cu Nelu (directorul hotelului nostru) se străduiau să-l convingă pe unul dintre ei, care dorea să mai plătească 150 DM pentru încă o partidă de sex, să nu cheme aceeași fată. N-a fost chip. După ce ne-am stricat de râs văzând-o pe prostituata aleasă de primul (cam bătrână și urâtă), am stat să vedem de ce insista cehul pentru aceeași fată. Când a venit, i-am dat dreptate. Merita banii.

Spre necazul nostru, aventura cehului nu s-a terminat aici. În următoarele seri, n-a mai fost chip să-l atragem la bar, să stam la un pahar. Se îmbrăca la patru ace, cu un boboc de trandafir la butonieră, cumpăra o sticlă de vin și aștepta, sprijinit de recepție, să vina un taxi. Nu a vrut să ne dezvăluie taina lui, dar am aflat-o repede, de la proxenetul care livra fetele. Prostituata se îndrăgostise de ceh și acesta o vizita în fiecare seară, fără să-l mai coste nici un ban.

Într-un apel televizat adresat națiunii, președintele bulgar Petar Stoianov, care va începe mâine o vizită în Statele Unite, a afirmat că Bulgaria are interese pe termen lung care nu coincid cu interesele celor ce conduc în prezent Iugoslavia. “Astăzi, mai mult ca niciodată, interesele noastre coincid cu cele ale lumii libere occidentale, ale cărei valori sunt apărate de Alianța Nord-Atlantică,” a încheiat Stoianov.

O vie emoție a produs printre sârbi anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe P.J.Crowley, că forțele armate americane dețin un ofițer al Armatei iugoslave, capturat de UCK. Se pare că, într-adevăr, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul luptelor din apropiere de localitatea Junik din Kosovo, UCK a reușit să captureze un ofițer sârb. Acesta a fost predat Guvernului albanez, care l-a livrat americanilor. Susan Hansen, purtător de cuvânt al Pentagonului, a dezvăluit că este vorba de un locotenent sârb de 21 de ani din batalionul Prva Ceta Drugi, precizând că acesta va fi tratat conform Convenției de la Geneva și va fi eliberat la sfârșitul ostilităților. Apropo de militarii sârbi, astăzi, ministrul german al Apărării Rudolf  Scharping a declarat că doar 25 % dintre soldații sârbi mai au moralul ridicat. De unde o fi știind, habar n-am, că noi n-am auzit de așa ceva. Oricum, se pare că noi n-am întâlnit decât militari din cele 25 de procente, pe ceilalți i-or fi ținând sârbii la sanatoriu, să-și refacă moralul.

Secretarul american al Apărării William Cohen a confirmat astăzi că “un număr semnificativ” de rezerviști se pregătesc să răspundă ordinului de mobilizare. Cohen nu a precizat nici o cifră, refuzând să confirme informațiile potrivit cărora ar putea cere președintelui să autorizeze mobilizarea a circa 33.000 de rezerviști. AFP apreciază că aceasta ar fi cea mai importantă mobilizare după războiul din Golf din anii 1990 și 1991, când au fost mobilizați aproape 230.000 de rezerviști americani.

Un adevărat balamuc a fost provocat de cele două rezervoare de avion găsite ieri în județul Timiș. Astăzi, la Timișoara au sosit atașații militari de la ambasadele SUA, Franței și Marii Britanii. Aceștia au ținut să vadă rezervoarele și păreau preocupați de o eventuală poluare a zonei unde au fost descoperite. Deși autoritățile locale au pretins că nu ar fi adevărat, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și șeful Statului Major General generalul Constantin Degeratu au confirmat posibilitatea ca avioane ale NATO să fi patruns în spațiul aerian românesc. Ei au declarat că au date contradictorii de la radare, însă unele indică pătrunderea în spațiul românesc, pe o distanță de 2 kilometri. Degeratu a confirmat că, nici un moment, bateriile de apărare antiaeriană românești nu au primit comanda de a le ataca.

La Timișoara se aflau, încă din prima zi de conflict, doi ofițeri NATO, trimiși tocmai pentru a rezolva astfel de situații, însă militarii din garnizoană au dezvăluit că – în mod clar – în zona frontierei cu Iugoslavia au avut loc operațiuni de recuperare a unor piloți care s-au catapultat. Toți prietenii de la Timișoara cu care am vorbit până acum mi-au mărturisit că au început să-și imagineze cum e la Belgrad în timpul raidurilor aeriene, pentru că, de la o vreme, nu mai pot dormi din cauza vuietului avioanelor NATO care survoleaza Banatul în fiecare noapte. Armata Română, însă, a comunicat că, doar în 25 martie și în 5 aprilie, două avioane au evoluat la peste 6.000 de metri, între Beba Veche și Jimbolia, în spațiul nostru aerian și – probabil – se aflau în pericol. Oricum, s-a apreciat că situațiile se încadrau în cele aprobate de Parlamentul României, așa că totul era în regulă.

Conform unei declarații a ministrului de Interne Pavle Trajanov, Poliția macedoneană a confiscat, în apropiere de Lojane (localitate situată la 3 kilometri de granița cu Iugoslavia), 308 piese de armament. Grenadele, pistoalele automate și mitralierele au fost descoperite în remorca unui tractor condus de doi albanezi, care au reușit să fugă. Armele proveneau din Albania și erau destinate luptătorilor UCK. Sârbii au amintit că, de mai multe ori, în perchezițiile efectuate la Lojane de polițiștii macedoneni, au fost găsite rachete sol-aer, grenade și mine anti-tanc.

UCK a afirmat astăzi că 45 de civili din Kosovo au fost masacrați în cursul unei ambuscade a forțelor sârbe. Potrivit unui comunicat al agenției UCK, Kosovapress, masacrul ar fi fost comis ieri, în regiunea Pec, și doar 5 civili ar fi reușit să supraviețuiască. “În ciuda tuturor acțiunilor brutale ale Armatei iugoslave destinate să elimine UCK, aceasta, la fel ca pasărea Phoenix, renaște din cenușă,” a declarat Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt al NATO a precizat că Alianța nu are legături cu UCK și nu le-a furnizat arme. “Ei fac rost de arme din altă parte,” susținea Shea. “Este problema lor, nu a Alianței.”

Astăzi, deputații ruși au votat masiv în favoarea aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus. M-am luat cu mâinile de cap, auzind vestea. Iar o să înceapă isteria în țară, iar o să mă sune de la București, să-mi ceară reacții la acest vot… Oricum votul înseamnă ceva, dar la Moscova. Conform unui sondaj, cota de popularitate a Statelor Unite în rândul populației ruse a scăzut, de la începerea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, de la 57 % la 14 %. Ponderea persoanelor care au declarat că nu-i agreează pe americani a crescut la 72 de procente (față de 28 %, câți erau înainte de 24 martie). 70 % dintre ruși cred că raidurile NATO reprezintă o amenințare directă pentru securitatea Rusiei, însă 86 % spun că Rusia nu ar trebui să se implice în conflict.

Secretarul general al NATO Javier Solana a invitat Rusia să își reia cooperarea cu Alianța, declarând că operațiunea militară va continua în Iugoslavia, atât timp cât Slobodan Milosevic “nu va accepta exigențele comunității internaționale”. Într-o scrisoare deschisă adresată rușilor și publicată în numărul de astăzi al cotidianului “Kommersant“, Solana a asigurat că toate acțiunile militare ale NATO “sunt destinate obținerii unei soluții politice stabile la problema din Kosovo“. “Toți membrii Alianței s-ar bucura dacă Rusia ar juca un rol constructiv, potrivit cu greutatea sa politică, în soluționarea crizei din Kosovo.”

În seara asta, NATO iar ne-a pus nervii la încercare. Alarma aeriană a sunat abia la 23:05, când deja începusem să ne îngrijorăm. Nu știu daca e doar o superstiție, dar de câte ori alarma a întârziat, am avut parte de nopți grele. Îmi amintesc primele seri ale războiului, când nu trecea ora 20:00, că deja eram sub alarmă. Acum ne putem considera veterani și râdem cu poftă când ne amintim câte necazuri i-am pricinuit lui Adelin Petrișor într-una din primele seri de bombardamente. Stăteam cu Mile în cameră, pentru că nu știam că ne putem urca pe acoperiș. Afară se tot auzeau bubuituri înfundate, pe care ne-am apucat să le numărăm. La un moment dat, am ajuns la 37 doar într-o jumătate de oră. Desigur că, și eu, și Mile, am povestit asta în relatările noastre. Acum, când am ajuns să deosebim bubuiturile chiar și în somn, i-am amintit lui Mile de seara aceea și ne-am tăvălit de râs. Bubuiturile le făcea liftul, când pornea sau se oprea. Și bietul Adelin primise o mustrare aprigă de la ai lui, pe motiv că noi am povestit cât de grea a fost noaptea la Belgrad, iar el a dormit și nu a auzit nimic.

Ne-am urcat pe acoperiș, să verificăm dacă totul e în regulă. Nu se vedea nimic. Ne-am dus până pe Kalemegdan, să privim spre Novi Beograd. Era ora 1:45 și am auzit “Serbia! Serbia!” dinspre podul Brankov. Era incredibil! Sârbii stăteau pe pod la ora aia, pentru a-l apăra. Câteva zeci de oameni și-au pus în piept niște inimi roșii din plastic, pe care scria “I love YU” și care aveau în interior un beculeț ce clipea intermitent. Era felul lor de a se face văzuți de avioane, cu inimile alea în piept. Am plecat, tulburați, de acolo.

La 2:10, la Valjevo, avioanele NATO lansau 5 proiectile de mare putere asupra fabricii “Krusik“. Incendiul care a izbucnit a fost potolit abia în zori. Una din liniile de producție a fost complet distrusă, iar pagube mari s-au înregistrat în cartierul rezidențial Kolubara. La 2:35, patru bombe cădeau pe aeroportul Ponikve de langa Uzice. La 4:45, am fost treziți de o bubuitură. Până să ajungem pe acoperiș, am mai auzit două explozii. La 5:39, încă două bubuituri, una după alta, încheiau noaptea. La 6:30, sirenele sunau sfârșitul alarmei aeriene.

Share

target: prima noapte de război

by

24 martie 1999

În 24 martie 1999, m-am urcat în maşina cameramanului meu Graţian Bălan, care m-a dus la Belgrad. Eram corespondentul Pro TV la Timişoara, cel mai apropiat oraş de Iugoslavia, ţară împotriva căreia NATO anunţase că va declanşa o operaţiune militară. Mi-am luat cu mine două tricouri, câteva schimburi, un pix şi un carneţel deja început. Pe robotul telefonului mobil, puteaţi auzi: ” Am plecat la război. Lăsaţi-mi un mesaj şi, dacă nu mă vor nimeri americanii cu vreo bombă în cap, când mă voi întoarce, îl voi asculta. ”

Era o glumă, desigur. Nu-mi închipuiam atunci că voi avea ocazia să asist la un război. Cu atât mai puţin, că voi ajunge să fiu singurul jurnalist român care va sta acolo, din prima până în ultima zi. O experienţă extraordinară, pe care orice jurnalist şi-o doreşte, însă puţini au norocul să o trăiască. 

Era a doua zi consecutiv când mergeam la Belgrad. În 23 martie, dădusem o fugă cu maşina, pentru a lua o declaraţie de la cei din Ambasada României, ale căror familii fuseseră evacuate şi trimise în ţară. Mai fusesem în capitala iugoslavă de nenumărate ori până atunci. Şi ca turist, şi ca reporter de televiziune, mai ales la sfârşitul anului 1996, în timpul demonstraţiilor Opoziţiei împotriva lui Slobodan Milosevic. Dar, de data aceasta, parcă aveam o strângere de inimă. NATO anunţase declanşarea operaţiunilor militare împotriva Iugoslaviei. Adică, un război.

“Tocmai am dat instrucţiuni comandantului suprem al forţelor aliate din Europa, generalul american Wesley Clark, de lansare a operaţiunilor aeriene în Republica Federală Iugoslavia,” declarase Javier Solana, secretarul general al NATO, la ora 22.17 GMT, conform Agenţiei France Presse (AFP).

Seara târziu, Horia Enăşel, producătorul care răspundea, la ProTV, de ştirile externe, îmi spusese doar atât: “Fugi repede acolo şi ne transmiţi prin telefon tot ce s-a întâmplat ! Apoi filmaţi şi vă întoarceţi la Timişoara în timp util, ca să transmiteţi  imaginile pentru Ştirile de la 19.30.” Zis şi făcut. La început, nu eram prea entuziasmat. Nu credeam că se va întâmpla mare lucru şi mai aveam o grămadă de probleme de rezolvat pe acasă, dintre care cea mai importantă era maşina ce aştepta să fie reparată, după un accident uşor pe care îl avusesem. Eram cu cameramanul meu, Graţian Bălan şi cu Mile Cărpenişan, colegul meu de la Antena 1. Acesta nu avea maşină şi ne rugase să-l luăm cu noi. În drum spre frontieră, ne-am oprit la părinţii lui, care locuiau la marginea comunei Jebel şi, înainte de a pleca, m-au rugat să am grijă de Mile. Eram cu 10 ani mai mare decât el şi mă considerau mai matur. Pe lângă asta, când era vorba de un eveniment deosebit, Mile era ca un uragan: imposibil de oprit.

Vameşii sârbi ne-au privit puţin cam strâmb când am intrat în ţară, însă n-au comentat nimic. Păreau uşor iritaţi şi ne considerau vânători de ştiri, amatori de senzaţii tari, nişte şacali care îşi câştigau salariul din nenorocirile altora. N-am zis nimic şi am plecat mai departe. Până ne-am adunat să plecăm şi până am trecut frontiera, s-a lăsat noaptea. Am ascultat ştirile de la posturile sârbeşti de radio şi sângele a început să ne alerge mai repede prin vene : se anunţase că au fost bombardate câteva oraşe sârbeşti, printre care Belgradul şi Pancevo. Maşina noastră gonea pe şoseaua spre capitala iugoslavă, iar noi scrutam orizontul, încercând să descoperim flăcările incendiilor de după bombardamente. Lângă Pancevo, oraş ce se afla la 14 kilometri de Belgrad, am văzut, pe stânga, lumina unei flăcări. Pe măsura ce ne apropiam, devenea tot mai mare. Era zona combinatului petrochimic HIP şi a rafinăriei. Ca să ne facem curaj, glumeam, închipuindu-ne cum vom auzi vuietul avioanelor şi ce va mai rămâne din vechiul Mercedes al lui Graţi, după ce un proiectil va cădea lângă noi. La intrarea în Pancevo, am mai văzut, pe partea dreaptă, o altă flacără, dar nu ştiam ce e acolo. Nu i-am dat mare importanţă. Câteva minute mai târziu, ne-am dat seama că prima flacără pe care o văzusem era de la unul din furnalele combinatului chimic. Care ardea, la fel ca la combinatul “Solventul” din Timişoara, semn că se lucrează. Nu fusese nici un bombardament. Cel puţin, nu acolo.

Când am intrat pe podul peste Dunăre, dintre Pancevo şi Belgrad, ne-a cuprins o senzaţie stranie. Era aproape miezul nopţii şi capitala iugoslavă (a cărei imagine nocturnă ne-a încântat de atâtea ori, pe noi, care veneam dintr-o ţară în care nu vedeai prea multe lumini noaptea prin oraşe) era cufundată în întuneric. Cu mare greutate am ajuns, prin beznă, în centru. Pe străzi, nici o lumină. “Hai la ambasadă !“, a fost prima idee. “Doar nu o să ne lase să stăm pe străzi…”

Am bâjbâit până pe bulevardul Knez Milosa, am coborât în faţa Ambasadei României şi am sunat la uşă. Când au auzit cine suntem, ne-au deschis şi ne-au tras înăuntru : “Până dimineaţă nu mai plecaţi de aici ! Voi nu sunteţi normali să umblaţi pe străzi la ora asta !  N-aţi auzit că e alarmă aeriană şi că s-a declarat stare de război ? “

Ne-am privit contrariaţi şi aproape că am izbucnit în râs. Ce stare de război ? Ce alarmă aeriană ? Pe străzi, văzusem destule maşini circulând, iar trecătorii nu păreau să alerge speriaţi, ci îşi vedeau de treaba lor. “Ce caraghioşi !”, ne-am zis în sinea noastră. Dar am acceptat. De serviciu, în noaptea aceea, era Traian Borşan, secretarul I al ambasadei. Ne cunoscusem cu o zi înainte, când îi luasem o declaraţie despre evacuarea personalului ambasadei. Tot atunci l-am întâlnit şi pe Alexandru Cornea, ambasadorul român la Belgrad, care abia venise, îşi depusese scrisorile de acreditare, dar nu fusese, încă, primit de preşedintele Slobodan Milosevic. Aşa că, potrivit uzanţelor diplomatice, nu era, deocamdată, recunoscut în funcţie. Dl Borşan ne-a adus nişte cafele şi a început să ne lămurească ce s-a întâmplat în ultimele ore.

Autorităţile de la Belgrad adresaseră, mai devreme, un mesaj ambasadorilor statelor vecine, în care atenţionau că “orice formă de participare, asistenţă directă sau indirectă acordată planurilor şi acţiunilor care privesc o agresiune este considerată contrară relaţiilor de bună vecinătate şi interesului comun pe termen lung. Se aşteaptă o reţinere totală.” Mesajul tensiona automat, conform agenţiei Mediafax, relaţiile dintre România şi Iugoslavia, deoarece Victor Babiuc, ministrul Apărării Naţionale, şi generalul Constantin Degeratu, şeful Statului Major General, declaraseră că România se raliază poziţiilor NATO în privinţa soluţionării crizei din Kosovo, fără alte precizări. 

La ora la care ajunsesem noi la Belgrad, informaţiile erau foarte confuze şi toată lumea era derutată. Nu aveam încredere în ceea ce se spunea în ştirile difuzate de posturile sârbeşti de radio şi televiziune, care insistau asupra poziţiei statelor ce condamnau atacul împotriva Iugoslaviei. Un lucru era sigur : premierul iugoslav Momir Bulatovic decretase instaurarea stării de război pe tot teritoriul ţării. Au fost, de asemenea, anunţate explozii în cartierele belgrădene Avala şi Rakovica, în jurul aeroportului Batajnica, la Novi Sad, Priştina şi Podgorica (capitala Republicii Muntenegru). De-a lungul nopţii, am ieşit de câteva ori pe terasa din spatele ambasadei române, privind către cartierul Novi Beograd, dar nu am văzut nici bombardamente, nici tiruri ale antiaerienei. Cu toate acestea, se anunţaseră puternice lupte aeriene, între avioanele celor două tabere. Mai mult, pe un post de televiziune iugoslav, au fost arătate imagini ale distrugerii unei rachete de croazieră, filmate de pe ecranul unui radar. Dar erau, oare, adevărate ? Sârbii pretindeau că ar fi doborât două avioane ale NATO şi şase rachete Tomahawk, dar că şase civili au fost răniţi în bombardamentele asupra oraşului Kursumlija din Kosovo. Periodic, Comandamentul Apărării civile a Belgradului întrerupea programele radio şi TV şi îi sfătuia pe oameni să rămână în adăposturile antiaeriene, până la încetarea alarmei. Însă mulţi stăteau acasă şi priveau la televizor, încercând să înţeleagă ce se întâmplă.

Dimineaţa, generalul Henry Shelton, şeful Statului Major Inter-arme al SUA, avea să anunţe că NATO nu a suferit nici un fel de pierdere. Ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, citat şi el de AFP, a confirmat anunţul, adăugând ca, dimpotrivă, mai multe avioane iugoslave au fost doborâte în cursul operaţiunilor NATO.

Informaţii neoficiale ce ne-au ajuns la urechi spuneau că, pe autostrada către Ungaria s-ar înregistra o aglomeraţie de automobile ale sârbilor care încercau să plece din ţară. Nu le-am dat crezare, pentru că spre România nu văzusem aşa ceva. Şi ar fi fost nefiresc să fugă numai spre Ungaria. Ştiam doar că tinerii sârbi aflaţi la studii în ţara noastră erau foarte îngrijoraţi de ce se întâmpla acasă. Nu se puteau întoarce, pentru că se anunţase mobilizare generală şi nici un sârb având vârsta între 18 şi 65 de ani nu mai avea voie să părăsească Iugoslavia, fără avizul special al Marelui Stat Major. 

La Ambasada României au sunat mai mulţi români aflaţi la muncă sau la studii în Iugoslavia, cerând un sfat. Li s-a recomandat să se întoarcă, de urgenţă, acasă. Ştiam că, la Belgrad se mai aflau colegi de-ai noştri, însă habar nu aveam unde locuiau şi nici cum puteam lua legătura cu ei, ca să ne consultăm sau să verificăm informaţiile pe care le aflasem. La hotel Hyatt, unde se cazaseră majoritatea ziariştilor străini, au avut loc incidente cu Poliţia. Aşa cum făcuseră în Irak, ziariştii s-au urcat pe acoperişul hotelului, unde şi-au instalat camerele de luat vederi şi aparatura de transmisie în direct prin satelit. În scurtă vreme, au apărut poliţiştii sârbi, i-au arestat şi le-au confiscat toate sculele. A doua zi, i-au expulzat pe toţi şi nu le-au înapoiat decât camerele video. Mai târziu, cei care fuseseră de faţă ne-au povestit că Christiane Amanpour, celebrul reporter  al CNN, a încercat să facă scandal, însă un poliţist sârb a potolit-o imediat, cu un pumn în ochi. Poate că a fost doar o legendă inventată de sârbi, care o urau foarte tare pe Amanpour. Cert este că, după ce a fost expulzată, aceasta n-a mai apărut pe post cel puţin o săptămână. Sârbii o urau pentru că era soţia lui James Rubin, pentru că era musulmană, pentru că au considerat-o principalul autor a manipulării opiniei publice internaţionale, pentru că era ziaristă, pentru că, pentru că… Am aflat, mai târziu, că nici ziariştii străini aflaţi la Priştina şi cazaţi în hotelul Grand nu au avut o noapte liniştită. Mai multe unităţi ale forţelor speciale de Poliţie au intrat camerele lor şi, sub ameninţarea armelor, i-au percheziţionat şi le-au confiscat o parte din aparatură. Echipa CNN, căreia i s-au reţinut toate documentele, a fost somată să părăsească Priştina până joi  la prânz.

Am stat toată noaptea în tensiune. Din când în când, mai priveam, discret, pe geam, ascunşi după draperii. Nu vedeam mare lucru : bulevardul, clădirea părăsită a Ambasadei Canadei de vis-a-vis, din când în când câte o maşină sau un trecător. Traian Borşan ne tot aducea câte o cafea şi mai căuta, la radio, posturi sârbeşti. Nu dormise nici cu o noapte înainte, când coordonase evacuarea familiilor personalului din ambasadă şi avea o faţă pământie şi cearcăne adânci. A stat, totuşi, alături de noi, până dimineaţa şi, la 6:20, nu şi-a putut reţine un zâmbet. Îngheţasem. Graţi, care adormise pe o canapea din alt salon, a intrat peste noi, cu faţă răvăşită, întrebându-ne din priviri ce se întâmplă. 

Urletele sirenelor răsunau din toate colţurile oraşului. Anunţau încetarea alarmei aeriene şi, cu toate că mai auzisem aşa ceva la exerciţiile de apărare civilă din România, când erau prilej de amuzament ori de show-uri de televiziune, am simţit un fior rece pe şira spinării. Era primul indiciu cumplit de concret că ne aflam în plin război. Când au tăcut, o linişte nefirească s-a lăsat peste tot. Am sărit la geam. Afară, automobilele circulau normal şi oamenii se grăbeau la servici. Începea o nouă zi.

“Am acţionat pentru a apăra miile de nevinovaţi contra unei ofensive militare zdrobitoare, pentru a evita extinderea războiului şi pentru a dezamorsa butoiul cu pulbere pe care se afla Europa şi care a explodat deja de două ori în cursul acestui secol, cu rezultate catastrofale,” afirmase Bill Clinton, într-un discurs televizat aseară. Senatul american aprobase deja, cu 57 de voturi “pentru”, o rezoluţie care îl autoriza pe preşedinte să ordone lansarea de lovituri aeriene împotriva sârbilor, în ciuda opoziţiei unor senatori, care subliniaseră că “SUA urma să atace o ţară suverană, fără o declaraţie de război.”

Share