unhcr

target: suntem scuturi vii și la televiziunea din Belgrad

by

19 aprilie 1999

Când am ajuns la Centrul militar de presă, sârbii ne-au pus la dispoziție transcrierea discuției dintre pilotul avionului F-16 care a bombardat convoiul de refugiați de la Djakovica și echipa de pe AWACS, avionul-radar folosit pentru coordonarea atacurilor NATO. Dialogul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Poate doar ar trebui adăugat că Jamie Shea a dezmințit autenticitatea lui. Sau că generalul american Daniel Leaf a recunoscut că avioanele NATO au lansat nu mai putin de 9 bombe cu ghidaj laser asupra celor două convoaie.

“F-16: Bună, aici Charlie. Sunt în poziția 10. Nu văd nici o mișcare. Solicit informații despre MiG-urile Roșiilor (sârbii erau numiți, codat, “Roșii”).

AWACS: Charlie Bravo, aici Mama. Patrule spre nord-vest, în direcția Prizren, Djakovica. Nici un MiG al Roșiilor nu e în aer (…)

F-16: Charlie Bravo către Mama. Sunt la 3.000 de picioare. Văd o coloană de mașini, ceva tractoare, la sol. Ce e asta ? Solicit informații.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Vezi și tancuri ? Repet: vezi și tancuri ?

F-16: Charlie Bravo către Mama. Văd doar tractoare. Sper că Roșii nu și-au camuflat tancurile în tractoare.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’! Aici e mâna sârbilor. Distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Ce să distrug? Tractoare? Mașini obișnuite? Repet: nu văd nici un tanc. Solicit instrucțiuni.

AWACS: Mama către Charlie Bravo. E o țintă militară. O țintă militară absolut legitimă. Distruge ținta! Repet: distruge ținta!

F-16: Charlie Bravo către Mama. Am înțeles. Lansez rachetele!”

Cotidianul britanic “The Express” a dezvăluit că pilotul unui Harrier GR-7 al forțelor aeriene britanice, aflat în misiune în momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 în privința unor posibile “pagube colaterale”. După ce a survolat la joasă înălțime convoiul de refugiați, englezul i-a transmis prin radio că, în mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.

Presa din Muntenegru i-a acuzat pe ziariștii străini aflați la Podgorica că sunt informați din timp ce ținte vor fi vizate de atacurile NATO, pentru a putea filma în direct loviturile aeriene. Cotidianul “Dan” a relatat că, în 15 aprilie, câțiva reporteri de televiziune străini s-au urcat pe acoperișul hotelului “Muntenegru“, cu 10 minute înainte de declanșarea unui atac al NATO. După ce aceștia s-au amplasat, au început să se audă puternice explozii, urmate de nori groși de fum. Cotidianul muntenegrean se întreabă prin ce coincidență s-au urcat reporterii pe acoperiș chiar înaintea atacului aerian, având în vedere că nimeni nu urcase, până atunci, pe hotel, iar Podgorica nu e bombardată în fiecare zi.

Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, a recunoscut că un militar iugoslav, capturat de separatiștii albanezi din Kosovo, este deținut de armata americană. “Acest lucru demonstrează clar că există o cooperare între teroriștii albanezi și forțele NATO, la conducerea cărora se află Statele Unite,” a declarat Vujovic. Astăzi, un reprezentant al UCK a anunțat că încă 3 soldați ai Armatei iugoslave și un voluntar rus au fost luați prizonieri și se desfășoară negocieri pentru ca și aceștia să fie predați Alianței Nord-Atlantice.

Zeci de mii de refugiați sunt împiedicați să părăsească provincia Kosovo, ca urmare a închiderii frontierelor de către forțele iugoslave, a anuntat UNHCR. “Frontiera cu Albania a fost închisă la ora 3 dimineața, iar o situație similară a fost constatată și la granița cu Macedonia și Muntenegru,” a precizat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Kris Janowski. O coloană de vehicule, aparent civile, lungă de 20 până la 25 de kilometri, este în mișcare în apropiere de Priștina și se îndreaptă spre sudul provinciei Kosovo.

Apropo de stranii coincidențe, președintele Academiei Iugoslave de Film a anunțat că va acorda un premiu special lui Barry Levinson, regizorul filmului “Wag the Dog“, realizat la sfârșitul anului trecut, în care se povestește despre un război declanșat artificial de SUA împotriva Albaniei, pentru ca președintele american, implicat într-un scandal sexual cu o stagiară, să fie reales.

Majoritatea intelectualilor iugoslavi este mai mult decât oricând împotriva președintelui Slobodan Milosevic, chiar dacă ei nu afirmă în mod public acest lucru, a declarat scriitorul sârb Aleksandar Tisma, într-un interviu publicat de cotidianul “Berliner Morgenpost“. “În timpul marilor mișcări de protest de acum doi ani, toți intelectualii erau împotriva acestui regim, însă astăzi ei tac, pentru că țara este atacată, iar bombele cad. Nu este posibil deocamdată ca ei să se întrebe dacă acest regim este cel bun,” a adăugat Tisma. Potrivit romancierului sârb, poziția regimului este, pentru moment, stabilă. “Nimeni nu are curajul sau capacitatea intelectuală de a se distanța de acest regim, fără a-și pune în pericol propria viață,” a explicat el. În opinia sa, nu există, pentru moment, nici o soluție și nici posibilitatea ca războiul să se încheie. “Nu văd, pentru moment, decât oameni precum președintele Bill Clinton sau șeful diplomației germane Joschka Fischer, care în trecut și-au exprimat opinii pacifiste, dar care în prezent, și-au asumat responsabilitatea de a pedepsi prin război un stat care s-a numărat printre fondatoarele Națiunile Unite. Pentru ei, nu este vorba decât de putere,” a afirmat Aleksandar Tisma.

Pentru că vremea s-a încălzit, a trebuit să merg să-mi cumpăr niște haine mai subțiri. Nu a fost o problemă. În afară de magazine, unde prețurile sunt cam mari, poți să-ți cumperi țoale de calitate din piață. Chiar în centru, este amenajat un loc special pentru tarabe, unde poți găsi orice – de la cosmetice și pantofi, până la blugi și tricouri. În fiecare zi, în timp ce plecăm de la hotel sau ne întoarcem, trecem pe strada Knez Mihailova, unde negustorii ambulanți sunt imprevizibili. Vând de toate, dar, mai ales, s-a creat o adevărată industrie de obiecte prin care se protestează împotriva războiului. Se vând hărți ale Iugoslaviei pe care sunt marcate localitățile bombardate, tricouri și insigne cu ținte sau mesaje anti-NATO, cușme clasice sârbești, insigne ale cetnicilor și steaguri negre cu cap de mort, pe care scrie “Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau Moarte“. Și muzică, foarte multă muzică. Cea străină, de contrabandă, este la jumătate de preț față de CD-urile sau casetele cu formațiile sârbești.

Colegii nostri ruși ne-au arătat o știre a agenției Itar-Tass, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al flotei din Marea Baltică, Anatoli Lobski. Acesta a precizat că o navă poloneză, una suedeză și una germană se află la limita apelor teritoriale ruse din Marea Baltică și supraveghează flota rusă. O astfel de supraveghere este inedită în ultimii ani, a spus Lobski, care a adăugat că și supravegherea aeriană occidentală la frontierele enclavei ruse de la Kaliningrad a fost sporită de trei ori.

Președinții Bill Clinton și Boris Elțîn au avut astăzi o convorbire telefonică de 50 de minute, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. “Am spus de la început că suntem de părere că rușii au un rol foarte constructiv, pe plan diplomatic, în acest conflict,” a afirmat Lockhart. “Suntem de acord în anumite privințe, dar avem și câteva dezacorduri fundamentale.” La rândul său, Președinția rusă a precizat că, în cursul acestei convorbiri telefonice care a avut loc la inițiativa Casei Albe, Boris Elțîn a subliniat că este absolut indispensabil să înceteze imediat folosirea forței în relațiile cu Iugoslavia, care este un stat suveran. “Statele Unite și NATO speră în zadar într-o capitulare a lui Slobodan Milosevic,” declarase Elțîn înainte de a vorbi cu omologul său american. Bill Clinton a cerut Congresului deblocarea unui fond de urgență în valoare de 6 miliarde de dolari, pentru susținerea efortului de război al SUA împotriva Iugoslaviei.

Hotărât lucru, sârbii sunt puși pe șotii. În această seară, la ora 21:00, ne-au chemat din nou la Centrul militar de presă. Aici, ne aștepta Goran Matic, ministrul federal al Informațiilor, care ne-a explicat că, pe lângă războiul clasic, împotriva Iugoslaviei este declanșat un necruțător război mediatic. Văzând că, până acum, pierde această bătălie, NATO amenință că va bombarda Televiziunea Națională Iugoslavă (RTS). După ce ne-a lăudat că noi, jurnaliștii aflați la Belgrad, suntem singurii care spunem adevărul, pentru că nu putem minți când vedem atâtea grozăvii, Matic ne-a propus să ne manifestăm, în această seară, solidaritatea cu colegii noștri de la RTS. Ne-a pufnit, din nou, râsul. “Iar ne folosesc ăștia ca scuturi vii,” hohotea Mile Cărpenișan.

Nu știu dacă din cauza ploii mărunte sau spaimei că vor fi bombardați chiar de ai lor, dar trei sferturi dintre jurnaliști s-au urcat în mașinile lor sau în taximetre și s-au întors la hoteluri. Așa că, la marșul de solidaritate spre RTS am rămas vreo 50 de oameni. Ajunși la sediul televiziunii, am fost așteptați de reporterii sârbi. În hol, a urmat o nouă suită de discursuri de solidaritate și am fost invitați să filmăm și să intervievăm pe cine dorim. Mai mult, sârbii au anunțat că toți cei care doresc să-și transmită imaginile filmate aici, către televiziunile pentru care lucrează, o pot face, chiar acum, gratis. În mod normal, pentru transmisia prin satelit a unui singur minut de imagini, sârbii te taxau cu cel puțin 800 de mărci germane.

Am căscat și noi gura prin sediul RTS, după care directorul televiziunii ne-a poftit într-o sală de protocol unde – spunea el – colegii sârbi vor să ciocnească un pahar cu noi. Ei bine, chiar în acel moment au început să sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 și, în 5 minute, zâmbind încurcați, toți ziariștii și-au luat tălpășița. În frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplăcute. Am râs cu lacrimi văzându-i cât de repede au uitat și de solidaritate, și de vin, și de tot. Îmi amintesc că, puțin mai târziu, mama lui Mile l-a sunat și ne-a certat că ne hlizeam ca proștii prin sediul RTS. Reporterii sârbi filmaseră vizita de solidaritate și au difuzat știrea, în care apăream și noi, iar la Timișoara se văd programele televiziunilor sârbești.

Când ne-am întors la hotel, la o masă a barului ne așteptau directorul Nelu și cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu reproș, Dragan ne-a întrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent în ce scop, aprobă declanșarea unui război. Nu am înțeles ce voia să spună. Ne-a arătat un comunicat, semnat de câteva zeci de intelectuali români, în sprijinul orientării euro-atlantice a autorităților de la București. “Ceea ce a derutat pe mulți dintre cetățenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărțim cu poporul sârb valorile credinței,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai că Milosevic nu duce “un război sfânt”, ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei, pe care le împărtășim cu poporul sârb, nu înseamnă și coincidența cu opțiunile politice ale celor două popoare. Structurile puterii noastre s-au pronunțat, de la bun început și cu admirabilă consecvență, pentru NATO și Europa.”

N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informațiile pe care le avea și prin logica argumentelor. Nu era supărat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se întreba în numele căror valori, un grup de “proeminenți intelectuali” puteau să susțină un război ilegal, declanșat împotriva unui stat suveran, fără acordul Națiunilor Unite și doar în baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiane Amanpour, care “întâmplător” este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) consideră că Iugoslavia nu are în desfășurare un program de fabricare a bombei nucleare, a declarat agenției Reuters, Hans-Dietrich Meyer, șeful Departamentului de informare al organizației cu sediul la Viena. El nu consideră că Iugoslavia ar încerca să fabrice o bombă nucleară, deoarece reactorul pe care îl deține la Vinca (la câțiva kilometri est de Belgrad) dispune doar de materiale de încălzire și ar fi extrem de dificil de transformat aceste materiale pentru producerea unei bombe nucleare.

La Belgrad, a fost, din nou, o noapte cu cer înnorat, deci liniștită. Doar aproape de ora 3:00, am auzit câteva bubuituri dinspre aeroportul Batajnica, unde a fost avariată clădirea administrativă a bazei aeriene. Însă în restul țării, atacurile nu au contenit. La 22:45, cinci proiectile au lovit stația de transmisie pe satelit de la Ivanic, care a luat foc și a fost distrusă. La 23:00, a început cel mai violent atac de până acum asupra orașului Niș, în care un om a fost ucis și alți 11 răniți. Cel puțin 10 case din cartierul țigănesc au fost dărâmate de suflul exploziilor. Bombele s-au concentrat asupra zonei de nord-vest a orașului, unde au fost lovite o fermă, câteva instalații electrice, magazinul “Kopaonik”, stația de salvare și o gară. Fabrica de țigări DIN, cea mai mare din Iugoslavia, a fost din nou bombardată, fiind distruse centrala termică, mai multe hale și cantina.

La aceeași oră, o casă din Aleksinac a fost lovită de un proiectil. Mai multe explozii au fost auzite în jurul orașului Krusevac. Timp de un sfert de oră, 8 rachete au lovit centrul medical “Cigota“ de pe muntele Zlatibor, care s-a făcut scrum până dimineață. La 1:25, a fost distrus podul de la Nova Varos, fiind întreruptă, astfel, calea ferată Belgrad – Bar. O jumătate de oră mai târziu, regiunea orașelor Novi Pazar și Kraljevo a rămas în beznă, din cauza avarierii unei centrale electrice. La 2:30, s-au auzit mai multe explozii la Bogutovac. La 2:35, NATO a lansat al doilea raid asupra Priștinei, bombele explodând în partea de est și în satele Lukaren și Belacevac din apropiere, locuite doar de etnici albanezi. În timpul atacului asupra localității Gornji Milanovac, sârbii pretind că ar fi doborât unul din avioanele inamice. RTS a mai anunțat că, în această noapte, în regiunea Kragujevac, apărarea antiaeriană a doborât încă două avioane NATO. S-ar părea că aparatele s-au prăbușit pe muntele Rudnik și au fost organizate potere pentru găsirea piloților care au reușit să se catapulteze.

La 2:30, avioanele au atacat în câteva raiduri centrul orașului Kragujevac. La 3:17, orașul Valjevo a fost lovit de 8 rachete aer-sol. A fost din nou bombardată fabrica “Krusik“, după care, încercând să nimerească podul de pe șoseaua spre Belgrad, piloții au avariat un spital și mai multe case. La 3:40, într-un atac care a durat aproape o oră, 15 rachete au lovit centrul orașului Kursumlija. Au fost bombardate fabrica “Metalac“, o cazarmă a armatei și podurile peste râurile Kosanica și Visoka. Sistemul de aprovizionare cu apă al orașului a fost serios avariat.

Share

target: NATO bombardează rafinăria și combinatul “Azotara” din Pancevo

by

17 aprilie 1999

Astăzi, mi-am început ziua cu zâmbetul pe buze, deși afară ploua mărunt. Am citit pe Internet mai multe analize despre războiul din Iugoslavia. Și nu știu cum s-au nimerit, dar nu erau deloc favorabile Alianței Nord-Atlantice. “Până acum, nu se vede că am câștigat noi,” era de părere William Hopkinson, analist pe probleme de apărare la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale din Marea Britanie. “Nu ne atingem obiectivele. Dacă scopul urmărit de noi era să-l determinăm pe Milosevic să își retragă forțele și să înceteze a-i mai hărțui pe etnicii albanezi, ce s-a întâmplat, de fapt, este tocmai contrariul.”

Dana Allin, expert în cadrul Institutului Internațional pentru Studii Strategice, explica: “Acest război a fost, până acum, un dezastru. NATO susține că a produs pagube reale, dar n-a făcut mare lucru. Între timp, Milosevic câștigă războiul demografic la sol, alungând etnicii albanezi din Kosovo.” Adică, așa cum spunea bancul care circula zilele acestea prin Belgrad: Bill Clinton va fi ales de sârbi ca viitor președinte al Iugoslaviei. Pentru că a reușit, în sfârșit, să-i unească pe sârbi, a reușit să golească provincia Kosovo de albanezi și a reușit să demoleze fabricile nerentabile ale țării.

Poliția macedoneană a descoperit o ascunzătoare a UCK într-o mină de crom dezafectată, în apropiere de Lojane (la 20 de kilometri vest de Kumanovo), a informat televiziunea națională. O mare cantitate de arme, în special mine, muniție și grenade, a fost găsită în mină. În momentul descoperirii, nici unul dintre ocupanții ascunzătorii nu se afla înăuntru, a precizat televiziunea macedoneană, care a prezentat imagini din mină, printre care și un stand pe care se aflau drapele și insigne UCK.

În acest moment, experții militari sunt unanimi în criticile lor la adresa Operațiunii “Allied Force“ din cinci puncte de vedere. În primul rând, s-a creat un precedent periculos. Se consideră că nu trebuia aleasă soluția unei campanii aeriene, în speranța că, după câteva raiduri, Milosevic va accepta să semneze acordul de la Rambouillet. Iată că au trecut 3 săptămâni și nimic nu s-a întâmplat. În al doilea rând, ineficiența raidurilor aeriene a început să clatine mitul omnipotenței aeriene a NATO. De altfel, acesta este un fals mit, având în vedere că, în Irak, NATO a avut nevoie de săptămâni bune pentru a distruge o parte din potențialul militar al lui Saddam Hussein. Al treilea cap de acuzare se referă la dozarea atacurilor, care ar trebui să crească în intensitate, însă, din dorința de a evita victimele civile, posibilitățile de atac sunt limitate. Un al patrulea reproș se referă la subestimarea capacităților de apărare ale adversarului, începând cu apărarea antiaeriană și terminând cu îndârjirea cu care sârbii refuză să capituleze. Și, nu în ultimul rând, liderilor NATO li se reproșează că nu folosesc mijloace pentru această parte a lumii (terenul era cunoscut, la fel ca tactica și dotarea Armatei iugoslave).

La toate aceste critici, aș mai adăuga una – cred eu – majora: experții NATO habar nu au despre mentalitatea sârbilor, despre felul lor de a fi și de a înțelege lumea, binele și răul. Occidentalii se mulțumesc să critice mentalitatea popoarelor ortodoxe, fără să priceapă care este esența acestei religii. Nu știu că un popor dârz, care a rezistat tăvălugului marilor imperii ale istoriei, poate să se mobilizeze să apere o bucată de pământ doar pentru că o consideră leagănul civilizației sale. Și au uitat ceva esențial: pentru că a fost nevoit să trimită în Iugoslavia 800.000 de soldați, Hitler a pierdut bătălia de pe frontul sovietic și, cu asta, cel de-al Doilea Război Mondial. Fără să reușească să-i înfrângă pe sârbi.

Operațiunea umanitară a NATO “Allied Harbour“, inițiată în vederea ajutorării zecilor de mii de refugiați albanezi din Kosovo care continuă să fugă în Albania, a fost lansată în mod oficial, a anunțat astăzi un purtător de cuvânt al Aliantei, citat de AFP. El a mai informat că generalul britanic John Reith a preluat comanda efectivului forței reunite a NATO, care va cuprinde 7.300 de militari de diferite naționalități.

Potrivit ONU, peste 330.000 de refugiați se aflau sâmbătă în Albania, ceea ce reprezintă o zecime din populația țării. Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat într-un interviu că acest nou val de etnici albanezi din Kosovo care este împins spre Albania dovedește că Milosevic “vrea să curețe provincia Kosovo de albanezi. Acesta a fost visul de secole al Belgradului”.

O tensiune s-a creat între Macedonia, care refuză crearea de noi tabere de refugiați, și Occident, care insistă ca FYROM să construiască aceste tabere, pentru a putea primi miile de refugiati albanezi din Kosovo care continuă să sosească în această țară. Prin intermediul ministrului Apărării Nikola Kljusev, care prezidează celula de criză a guvernului macedonean, FYROM a respins categoric, în mass-media locale, cererea conjugată a UE, NATO și UNHCR.

La 10:45, în ciuda ploii mărunte și dese, 40 de alergători din 10 țări (printre care unul din Germania și unul din SUA) au luat startul în cea de-a XII-a ediție a Maratonului orașului Belgrad. În anul acesta, competiția a avut un caracter simbolic, fără învingători sau învinși, maratoniștii alergând sub deviza “Stop the War / Run the World“. Pe unele porțiuni din traseul cursei, care a străbătut principalele zone din Belgrad lovite de bombe, precum și cele două poduri, alergătorii au fost însoțiți de bicicliști, tinere pe patine cu rotile și chiar de localnici care alergau împreună cu ei. Sosirea a fost în centrul orașului, pe Terazije, unde toți maratoniștii au sosit în același timp și au primit coroane de lauri de la primarul Belgradului. Americanul Zane Branson, care a participat la maraton, a declarat că nu a avut nici o problemă venind în Iugoslavia. El a mărturisit că, deși își iubește țara, nu poate fi de acord cu politica americană în problema iugoslavă.

La ora 11:00, din fața bisericii Sf.Mark de pe bulevardul Tasmajdan, s-a dat startul într-un minimaraton de 5 kilometri, la care au participat câteva mii de belgrădeni de toate vârstele. Acesta a avut deviza “Run for fun / Not from bombs“. Astăzi fiind declarată Ziua Internațională de Solidaritate cu Iugoslavia, în Moscova și alte 10 orașe din Rusia, au fost organizate maratoane similare.

250 de persoane au participat astăzi, în Piața Revoluției din București, la un miting pro-sârb, organizat de Uniunea Sârbilor din România, anunță Mediafax. Românii care au participat la demonstrație purtau în piept cocarde reprezentând ținte, sub care scria “Next target“.

Până să sosească alergătorii, ne-am dus să vedem redeschiderea restaurantului McDonald’s. Vitrinele sparte de demonstranți au fost înlocuite cu panouri de lemn, pe care tinerii au desenat un graffiti imens, cu sloganul “Stop the bombs!” Mile s-a amuzat că siglele restaurantului au fost înlocuite cu unele noi, pe care “McDonald’s” era scris cu litere chirilice. Pe pereți a fost afișat un mesaj în care se atrăgea atenția că toți angajații sunt sârbi, sunt și ei ținta bombardamentelor, iar demonstranții erau rugați să lase avioanele NATO să distrugă restaurantele, dacă asta le va fi soarta. Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a promis că, din banii obținuți pentru fiecare hamburger vândut, 1 dinar va fi donat pentru victimele bombardamentelor.

“În cursul ultimelor săptămâni, Armata și Poliția sârbă, respectând ordinele directe ale președintelui Slobodan Milosevic, au golit satele și orașele din Kosovo și au incendiat sau distrus mii de case,” se arată într-o serie de manifeste lansate de avioanele NATO în zona Belgradului. Manifestele, din care ne-a arătat și nouă Dragan unul, dar nu a vrut să ni-l dea, erau scrise cu chirilice, dar într-o sârbă mai mult decât aproximativă. “Ne temem că mii de persoane nevinovate au fugit pentru a nu fi victimele pogromurilor lui Milosevic. Nu permiteți ca prin patriotismul vostru, îndreptat pe o cale greșită, să fiți făcuți părtași la aceste crime. NATO își va accentua atacurile, până când forțele care participă la execuția civililor din Kosovo se vor retrage, iar conducătorii voștri vor începe negocieri fructuoase. NATO este hotărâtă să-i apere pe cei fără apărare, aflați în Kosovo.” N-am auzit să-i fi dat lacrimile vreunui sârb când a citit manifestul, asta dacă a reușit să-l înțeleagă.

Sârbii anunță că, azi-noapte, alte două avioane ale NATO ar fi fost lovite de antiaeriană. Unul dintre ele, un aparat de tip A-10, a aterizat de urgență pe aeroportul Petrovec din Skopje. Eric Mignot, purtătorul de cuvânt al trupelor NATO din Macedonia, a declarat că avionul a avut probleme la motor, din cauza unor scurgeri de ulei, însă martori oculari de pe aeroport au dezvăluit că avionul fusese lovit în porțiunea de sub cabina pilotului, unde se află stocate rachetele. Un alt avion, de tip F-15, a aterizat de urgență pe baza de la Aviano, Italia, atins de proiectile. Pilotul a fost nevoit să-și decupleze rezervoarele de combustibil, pe care le-a aruncat, împreună cu bombele și rachetele pe care le purta, în lacul Garda. Muniția nu a fost activată și urma să fie recuperată de forțele NATO.

În mod ciudat, colegii mei de la București au uitat astăzi de mine. A fost singura zi din tot războiul în care nu am transmis nimic de pe frontul iugoslav. M-am simțit ciudat de stingher, de parcă aș fi fost inutil. Inutil pentru acești oameni, lângă care așteptam sirenele alarmei aeriene, vuietul avioanelor și bubuiturile exploziilor.

Franța a cerut să fie asociată la procesul de stabilire a obiectivelor care vor fi bombardate de NATO în Iugoslavia și a obținut un drept de veto în acest sens, a informat astăzi cotidianul “Liberation“, citând surse din cadrul Președinției. “Versiunea difuzată de Elysee afirmă că, în viitor, Consiliul francez al Apărării își rezervă dreptul de a se opune bombardării unora dintre ținte,” precizează cotidianul. Președinția a dat drept exemplu refuzul Franței ca bombardamentele să lovească o centrală electrică, fiindcă aceasta alimenta, în primul rând, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Sau una dintre antenele televiziunii din Belgrad, fiindcă aceasta se afla la doar doi metri de un imobil unde lucrează numeroși jurnaliști.

Sirenele, în schimb, nu au uitat să sune – ca de obicei – la 20:30. La ora 22:00, a trebuit să alergăm pe acoperiș. Bombele explodau în cartierul Rakovica și în zona aeroportului Batajnica. Dar deasupra Novi Sad-ului, s-au dat cele mai grele lupte de până acum. Raidurile se succedau în valuri, de câteva ori, antiaeriana sârbă reușind să le țină piept. A doborât două rachete și s-ar părea că și un avion, care ar fi căzut pe muntele Fruska Gora. Am văzut o primă explozie, la 22:17, cam în dreptul rafinăriei. La ora 1:00, când credeam că atacurile s-au mai potolit, o explozie imensă a luminat cerul. Ciuperca de foc s-a ridicat la sute de metri înălțime și a luminat totul pe o rază de câțiva kilometri. Incendiul a colorat norii în portocaliu cel puțin o oră. Locuitorii Novi Sad-ului, mai ales cei din cartierul Shanghai, de lângă rafinărie, au fost sfătuiți să-și pună pe față batiste ude, îmbibate în bicarbonat de sodiu, pentru a nu se intoxica cu fum.

Lângă noi, pe acoperiș era și Florin Dobre, cameramanul Antenei 1, care a reusit să filmeze bombardarea rafinăriei de la Novi Sad. Mile i-a atras atenția spre dreapta. Două rachete se îndreptau, parcă împinse lent de o mână nevăzută, către Rakovica. Din pădurile de pe marginea Dunării, s-a ridicat o rachetă SAM lansată de sârbi. Dar a ratat ținta. Apoi încă una și încă una și rachetele NATO au fost pulverizate în mii de scântei, deasupra zonei Usce și a podului Gazela. A urmat încă o rachetă lansată de unul dintre avioanele care survolau Belgradul. Sârbii au tras în zadar după ea. La câteva secunde după ce i s-a stins luminița din coadă, racheta NATO și-a atins ținta.

De după dealul care ne despărțea de Pancevo, s-a ridicat o ciupercă imensă de foc. I-am simțit căldura pe față, iar flacăra ei, care a stăruit la orizont aproape un minut, a luminat Belgradul ca ziua. Ne-am uitat, uluiți și speriați, unii la ceilalți. Abia am reușit să-l întreb pe Florin dacă a filmat scena. Fără să scoată un cuvânt, a dat din cap afirmativ. Două coloane uriașe de fum negru se învolburau către cer. Flacăra mai scăzuse dinspre Pancevo, dar încă înroșea cerul. Când ne-am mai revenit din șoc, o nouă ciupercă de foc s-a ridicat de după deal. Totuși, parcă nu era la fel de mare ca prima. În tot orașul se simțea miros de benzină arsă și deja ne durea capul. Comandamentul Apărării civile insista ca toată lumea să respire prin batiste înmuiate în bicarbonat de sodiu.

    Explozia de la Pancevo, după bombardamentul din 17/18 aprilie 1999

Abia după 4 ore, pompierii s-au putut apropia să stinga incendiul, deoarece exploziile au continuat. Fusese lovită fabrica de azotați “Azotara” și, încă o dată, rafinăria și combinatul chimic HIP. La 2:42, am auzit din nou avioanele și, imediat, antiaeriana. După 13 minute, am văzut o flamă albăstruie, fără să ne dăm seama de unde vine, și – instantaneu – iluminatul stradal dintr-un sfert din Belgrad s-a stins, iar postul de televiziune Studio B și-a încetat, brusc, emisia. Fusese lovită o centrală electrică din cartier.

Am coborât, încercând să aflu ce s-a întâmplat prin alte părți. Abia mai apucam să-mi notez. Milica Rakic, o fetiță de 3 ani, a fost ucisă de explozia unei bombe cu fragmentație, lansată asupra localității Batajnica, de lângă aeroportul cu același nume, care deservea capitala iugoslavă. Micuța se afla în baia de la etajul II al casei sale, când schijele unei bombe cu fragmentație au spart geamul, trecând prin ea și prin ușă. La Sremska Mitrovica, vuietul avioanelor s-a auzit după ora 22:00, iar 10 proiectile au lovit nord-vestul orașului. La 22:39 și 22:55, nouă explozii s-au auzit în satele Prijanovic și Pojega, de lângă Cacak. La 22:43, patru rachete au explodat în nord-vestul orașului Uzice. La 22:55, au fost bombardate instalatiile “Jugopetrol” din Valjevo.

La 2:11, patru rachete lansate din avion au nimerit – din nou – fabrica “Krusik” din Valjevo, fiind șterse de pe fața pământului cantina, centrul medical și două magazine, exploziile avariind clădiri situate la 200 de metri depărtare. Un incendiu de proporții a fost stins cu greu la cazarma din sud-estul orașului, iar flăcări înalte de 10 metri se puteau vedea pe străzile de lângă gardul fabricii. Priștina a fost din nou ținta atacurilor, aeroportul Slatina și releul de televiziune de pe muntele Goles fiind groaznic bombardate. Atacuri masive au fost și la Kragujevac și Bacevic, iar la Gnjilane a căzut o adevărată ploaie de proiectile, ce nu contenește de câteva zile.

Circa 24.000 de albanezi din Kosovo au intrat astăzi în Macedonia și Albania, ridicând la 735.000 numărul total al refugiaților din această regiune, potrivit cifrelor date publicității la Geneva de către UNHCR. De la începutul loviturilor aeriene, pe 24 martie 1999, UNHCR a numărat 564.000 de refugiați și în alte țări limitrofe, față de 170.000 de persoane care au fugit din Kosovo înainte de intervenția NATO.

Autoritățile macedonene au protestat pentru că forțele NATO staționate în țară au blocat accesul într-o zonă din nord, între Kumanovo și Tetovo, unde se presupune că s-ar fi prăbușit un avion, lovit de antiaeriana sârbă. Localnicii au descris explozia și au povestit că avionul a căzut lângă satul Tanusevci.

Share

target: spectacol pe acoperișul hotelului, avioane NATO vs antiaeriana din Belgrad

by

15 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 7:30. O oră mai târziu, ne-a sunat un prieten ce locuia lângă frontiera cu România. Ne-a povestit că un avion NATO, lovit de sârbi, s-ar fi prăbușit pe teritoriul României, în apropiere de satul Grăniceri, de lângă orașul Deta din județul Timiș. Am dat alarma, sunând la ProTV, la Mediafax, la toți colegii pe care îi cunoșteam. Mile suna și el, la Antena 1 și la “Jurnalul național“. Poate unul dintre jurnaliștii din Timișoara va avea noroc să-l găsească. M-a sunat mai târziu prietenul meu, Grațian Bălan (cameramanul cu care lucram în țară), să-mi spună că au fost găsite două rezervoare ale unui avion NATO, la 2 kilometri de granița cu Iugoslavia, însă le-a ridicat Armata.

Știam că, atunci când un avion este lovit grav, pilotul desprinde rezervoarele de combustibil și lansează la întâmplare bombele pe care le mai are, fără a le arma, după care se catapultează și avionul se prăbușește. Am aflat, ceva mai târziu, că sârbii au organizat potere pe malul drept al Dunării, în regiunea Pozarevac, deoarece se părea că un avion s-a prăbușit în munții de lângă Klicevac. Este posibil ca rezervoarele găsite în România să fi fost ale acestui avion.

La câteva ore după ce am alertat întreaga presă, Ministerul de Interne dădea publicității un comunicat în care confirma că două rezervoare suplimentare de combustibil, aparținând unui aparat de luptă F-15, au fost găsite în zona localității Grăniceri. Comunicatul preciza că este posibil ca rezervoarele să fi fost aruncate deasupra teritoriului iugoslav, dar, datorită inerției, au ajuns în România. În cădere, cele două rezervoare au făcut două gropi de aproximativ 60 de cm adâncime. Rezervoarele, cu o capacitate de 2.600 de litri fiecare, dintre care unul era gol, iar celălalt – plin, au fost descoperite de localnici. Ele au fost ridicate de polițiștii timișoreni și predate Corpului 2 Aviație și Apărare Antiaeriană Timiș.

România și-a exprimat disponibilitatea de a primi pe teritoriul său circa 6.000 de refugiați din Iugoslavia, însă a solicitat comunității internaționale fonduri pentru transportul acestora din zonele de conflict din Kosovo spre țara noastră și pentru asigurarea hranei și a asistenței medicale, s-a arătat într-un comunicat al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. Această solicitare a fost formulată de ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, în cursul unei întrevederi cu Anne Willem Bijleveld, directorul pentru Europa al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, aflată în vizită la București.

Desigur că, astăzi, pe prima pagină a ziarelor și pe buzele tuturor nu stătea decât oroarea față de masacrul de la Djakovica. În mod inexplicabil, NATO nu a recunoscut bombardarea celor două coloane de refugiați, acuzându-i pe sârbi că i-ar fi bombardat pe bieții albanezi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Neboisa Vujovic a demontat, punct cu punct acuzațiile NATO, într-un interviu acordat, în direct, reporterului CNN Brent Sadler.

AFP a anunțat că NATO a revenit asupra declarațiilor de ieri despre bombardarea convoiului de la Djakovica. Pilotul avionului a povestit, într-o înregistrare difuzată în timpul conferinței de presă a NATO, că a văzut în zonă mai multe sate incendiate, în timp ce se afla la o altitudine de 5.000 de metri, la bordul unui avion F-16. “Am văzut ceea ce mi s-a părut a fi un convoi și m-am deplasat spre nord, unde am văzut o serie de sate incendiate,” a afirmat el. Pilotul a adăugat că a reperat, ulterior, un alt convoi, format din trei vehicule care păreau blindate pentru transportul de trupe. “Am fost convins că sunt pe punctul de a incendia o casă. Am lansat o rachetă cu ghidare laser asupra acestui convoi, după care am părăsit zona, din lipsă de carburanți.”

Sârbii și-au bătut joc de minciunile oficialilor NATO, care se băteau cap în cap de la o zi la alta ori de la o conferință de presă la alta. Ei au bănuit că declarația pilotului care a bombardat convoiul a fost trunchiată, deoarece toți supraviețuitorii masacrului au declarat că NATO i-a atacat de cel puțin două ori. În plus, sârbii au întrebat ce vină are președintele Milosevic că piloții NATO sunt orbiți de ură și atacă tot ce mișcă în provincia Kosovo, fără să le pese pe cine ucid?

“Piloții NATO au ordin să tragă asupra țintelor militare și au fost luate toate precauțiile pentru a evita moartea civililor,” pretindea purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. Președintele american Bill Clinton a declarat că regretă pierderea de vieți omenești din rândul civililor, din cauza bombardamentelor care au vizat un convoi de refugiați civili care reveneau în Kosovo, adăugând, însă, că aceasta este inevitabilă, în lupta contra atrocităților sârbe. “Acest fapt este regretabil, dar și inevitabil,” afirma Clinton, în cadrul unei intervenții în fața reprezentanților presei, la San Francisco. “Nu puteți vedea un asemenea conflict, fără câteva erori.”

La frontiera cu Albania, luptele dintre gherilele UCK și grănicerii sârbi continuă de câteva zile, în special în zona satelor Kosare și Batusa. Pier Gonjip, unul dintre oficialii OSCE aflați în orașul albanez Tropoja, a declarat astăzi: “Aici are loc o înmormântare în fiecare zi.” UCK afirma că a înrolat, săptămâna trecută, încă 5.000 de voluntari și își evacuează răniții la spitalul din orășelul Bajram Curri, pe teritoriul albanez.

Doi reprezentanti ai UCK, Jakup Krasniqi și Bardhyl Mahmuti, au fost primiți ieri, la Ministerul francez de Externe, pentru a relata despre situația din provincie, anunță AFP. Cei doi membri UCK au avut o întrevedere cu înalți funcționari din cadrul ministerului.

Astăzi, Neboisa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, a anunțat că autoritățile iugoslave refuză să se pronunțe asupra planului german de pace, atâta vreme cât vor continua raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. “Germania este membră a forțelor de agresiune, avioanele sale bombardează ținte iugoslave,” a explicat Vujovic. “În consecință, nu trebuie să discutăm nici cu guvernul german, nici cu celelalte state care participă la agresiune. Înainte de toate, trebuie ca agresiunea împotriva noastră să înceteze.”

Vujovic ne-a pus la dispoziție un bilanț al pagubelor provocate de bombardamentele de până acum, evaluate la peste 100 de miliarde de dolari. În raport se enumeră că au fost distruse sau puternic avariate 17 poduri, 9 căi ferate sau gări, 7 autostrăzi, 7 aeroporturi, 39 de uzine, 13 rafinării și depozite de carburanți, 4 complexuri agricole și 12 emițătoare de televiziune. 14 clădiri publice (sedii administrative, oficii poștale și stații meteo), 14 spitale și 150 de școli au fost în întregime sau parțial distruse. 14 mănăstiri medievale, biserici și cimitire ortodoxe, o biserică catolică și 4 muzee au suferit pagube, iar mai multe zeci de mii de locuințe au fost distruse sau avariate de bombardamente. Un milion de persoane au rămas fără apă curentă, iar 500.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă. Au fost uciși 1.000 de civili, alte câteva mii fiind răniți. Sârbii afirmă că, din 24 martie, NATO a lansat asupra Iugoslaviei 1.500 de rachete și peste 5.000 de tone de explozibil, însă Armata a suferit pierderi minime și capacitatea de apărare a țării nu a fost afectată.

Conform unor surse militare americane citate de AFP, astăzi a început în Albania desfășurarea celor 24 de elicoptere Apache AH-64. Acestea au rolul de a sprijini o eventuală intervenție terestră și urmau să fie desfășurate la bazele militare de la Gjader (70 de kilometri nord de Tirana) sau Shkodra (40 de kilometri mai spre nord). Elicopterul Apache AH-64, produs de McDonnel Douglas, este specializat în distrugerea blindatelor și a fost folosit în războiul din Golf cu rezultate foarte bune. Datorită ecranului electronic și a dispozitivelor de ochire cu infraroșii, poate lupta și pe timp de noapte și e ușor manevrabil.

Și din nou alarma aeriană, la 20:40. Deja, de mai bine de o oră, avioanele roiesc prin împrejurimile capitalei Muntenegrului, Podgorica. Opt proiectile au fost lansate asupra aeroportului Golubovac, iar alte patru asupra districtului Danilovgrad și hidrocentralei Perucica. Serviciul de informații al Marinei de război iugoslave a anunțat că unul dintre avioanele care atacau Podgorica a fost doborât de militarii de pe navele sârbești. La ora 22:00, pentru prima dată de la începutul războiului, orașul Subotica a fost ținta raidurilor aeriene. Au fost lovite două cazarme ale Armatei iugoslave, mai multe cladiri civile din apropiere fiind avariate și câțiva oameni – răniți.

De pe acoperișul hotelului, am asistat la crâncene confruntări între antiaeriana sârbă și avioanele NATO care au atacat Novi Sad-ul și Belgradul. “Show-ul” a început în jurul orei 23:00 și putea fi observat până și din România. Câțiva prieteni din Timișoara ne-au sunat, îngrijorați de ceea ce se zărea pe cerul Iugoslaviei. Vedeam și auzeam exploziile de la Novi Sad și Pancevo, iar un incendiu imens lumina cerul dinspre partea de nord-vest a Belgradului, de după un deal. La Novi Sad, fuseseră lovite din nou rafinăria și cazarma “Majevic”, iar la Pancevo ardea rafinăria și combinatul chimic HIP.

Cotidianul “Washington Post” a publicat astăzi o estimare a Biroului pentru Buget al Congresului american, conform căreia o escaladare a conflictului din Iugoslavia, incluzând continuarea bombardamentelor și o intervenție terestră, ar costa SUA în jur de 1,3 miliarde de dolari pe lună. Deja în aceste prime trei săptămâni, Pentagonul a cheltuit, în special pentru muniție, 600 de milioane de dolari. O campanie aeriană desfășurată până în luna mai, urmată de operațiuni de menținere a păcii, ar putea costa Statele Unite circa 3 miliarde de dolari în 12 luni.

În timp ce priveam cerul, ne-am dat seama că, pe acoperișurile din jur, se aflau câteva zeci de sârbi care asistau, ca și noi, la “focurile de artificii”. Încet-încet, au prins curaj și au început să strige unii la alții, indicându-și direcțiile spre care să privească. Apoi au început încurajările, ca la fotbal, la adresa militarilor sârbi. Punctul culminant al serii a fost momentul în care steluța unei rachete lansată dintr-un avion a părut că se poticnește în aer, unde s-a văzut o explozie, după care a luat traiectoria unei frunze bătute de vânt. În clipa aceea, sârbii au izbucnit în aplauze și urale, iar o voce de bariton a strigat “Bravo, maistore!” Din păcate, nu au fost destui maeștri printre artileriștii sârbi, după cum arăta cerul, înroșit de incendiile de la Pancevo și Novi Sad. Ceva mai departe, a mai căzut un pod peste Dunăre. Cel dintre Smederevo și Kovin, lung de 1,5 kilometri. A fost lovit de două proiectile și arcul principal s-a rupt în două.

La ora 2:00, avioanele au atacat din nou. În timp ce contemplam incendiul de la rafinăria din Novi Sad, am auzit o bubuitură și o ciupercă imensă de foc s-a ridicat de după deal, dinspre Pancevo. Norul gros de fum, care se ridica, parcă din coșul unui furnal defect, s-a întețit și începuse să ne doară capul din cauza mirosului de motorină arsă. Bombăneam îngrijorați, de pe casa liftului, dacă nu cumva fumul o fi toxic și n-ar fi mai bine să coborâm în cameră, când am auzit un zgomot pe acoperiș. Mile mi-a făcut un semn cu cotul și a zâmbit: era Alexandru Mihăilă de la “Curentul“. Nu urcase lângă noi, ci stătea ascuns după zid și trăgea cu coada ochiului la flăcările care se înălțau spre cer. Dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră, s-au auzit mai multe bubuituri.

Simțeam nevoia, cum mi s-a întâmplat de atâtea ori, să povestesc cuiva din țară ce se întâmpla aici. L-am sunat pe Horia Enășel, șeful secției Externe de la ProTV. O făceam în fiecare noapte când atacurile erau mai grele. Îmi spusese să-l sun, că nu-l deranjez și nici nu se supără. Îmi făcea tare bine că puteam să-i povestesc totul, iar el mă întrerupea, uneori, să mă întrebe ce a bubuit așa sau de ce ne mirăm și înjurăm. În plus, fiind bănățean, a fost de mai multe ori la sârbi și știa despre ce vorbesc. De câteva ori mi-a promis că va discuta cu colegii de la ProFM, să pot intra în direct noaptea, în momentele mai fierbinți. Din cum reacționa Horia la ceea ce îi descriam eu, eram convins că transmisiile puteau fi interesante pentru orice ascultător. Din păcate, cei de la ProFM nu au înțeles prea bine ce doream și nu au îndrăznit să-și strice programul nocturn cu astfel de relatări. Cică lumea voia muzică noaptea, nu povești cu avioane și bombe.

În seara aceasta, într-un discurs rostit la San Francisco în fața Societății Americane a Editorilor de presă, Bill Clinton a menționat România ca exemplu de țară care a știut să-și rezolve problemele cu minoritățile, înscriindu-se pe calea democrației și fiind o exportatoare de stabilitate în regiune. Vorbind despre viitorul provinciei Kosovo, președintele american considera că există două opțiuni prin care popoarele care au ieșit de sub comunism să-și rezolve problemele legitime: fie să preia modelul practicat de Slobodan Milosevic, bazat pe forță și epurare etnică, fie să urmeze exemplul României, “care își construiește democrația și respectă drepturile minorităților sale etnice” sau al Ungariei “care a acceptat că maghiarii pot trăi în afara granițelor sale în securitate și libertate”.

Raidurile aeriene din noaptea asta au fost la fel de intense și în alte zone. La 2:10, a fost bombardat satul Mrsac de lângă Kraljevo, unde au căzut 10 proiectile. La 2:20, au fost avariate fabricile “7 iulie” și “Balkan-Tron” din Paracin. La 2:30, a venit rândul satelor de pe Valea Timocului, unde locuiește o comunitate puternică de români (“vlahi“, cum le spun sârbii). Au fost avariate casele din Boljevac, de lângă Bor, de la periferia orașului Zajecar și releul de televiziune de pe muntele Cer. Agenția Tanjug a anunțat că, la Paracin, localitate situată la sud-est de Belgrad, avioanele NATO au atacat o tabără de refugiați sârbi din Bosnia și Croatia. Cel puțin 3 rachete au atins tabăra, însă nimeni nu a fost rănit, deoarece oamenii fugiseră în adăposturi. Desigur, NATO a dezmințit atacul.

La 4:30, Belgradul a fost din nou ținta raidurilor aeriene. De această dată, artileria antiaeriană a țesut – efectiv – un zid de foc în jurul orașului, imposibil de străpuns. După un sfert de oră, cerul s-a liniștit și am plecat la culcare. La 6:34 s-a ridicat alarma aeriană. Sirenele m-au trezit, numai bine pentru a-mi pregăti transmisia de dimineață.

Share

target: NATO bombardează două convoaie cu refugiați albanezi la Djakovica

by

14 aprilie 1999

Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.

La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.

Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.

Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.

Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.

Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.

Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”

Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.

După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.

Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.

Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.

Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.

Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.

Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.

În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”

Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”

Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.

Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.

Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.

După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.

Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.

Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.

În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.

Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.

NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.

Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.

Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.

La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.

La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.

Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.

Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.

Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.

Share

target: tragedia de la aleksinac

by

6 aprilie 1999

Am dormit până la 10:00 și am plecat, repede, în oraș, să aflăm amănunte despre bombardamentele de azi-noapte. Veștile au început să curgă în avalanșă. O bună parte din locuitorii suburbiei Zemun nu avea, nici astăzi, apă la robinete. La Jagodina nu se mai văd programele RTS și nu mai funcționează telefoanele mobile. La Novi Sad, pilotul avionului care s-a prăbușit la Petrovaradin se parașutase lângă fabrica “Pobeda“, însă nu se preciza dacă a fost capturat. La Aleksinac sunt 7 morți și 28 de răniți, iar strada Dusan Trivunac nu mai există. La 11:23, alarma suna din nou la Kragujevac. Apoi, la 12:05, la Kraljevo. Primele bombe cădeau la Vranje, câțiva medici fiind răniți de cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor. Au reînceput bombardamentele și în Kosovo. La 10:35, în regiunea Prizren-ului a fost bombardat un pod. La 11:10, o bombă a explodat la Priștina și alta la Pec. La Belgrad, la concertul din Trg Republike, au cântat Bebi Dol, Kristali și Bajaga, o formație celebră prin anii ’80.

Viorel Coifan, președintele Consiliului Județean Timiș, a ajuns astăzi la Novi Sad, pentru a afla cum pot fi ajutați locuitorii orașului. Foarte impresionat de ce a văzut, a povestit jurnaliștilor că, de câte ori venea aici, obișnuia să bea o cafea într-un mic local din cetatea de pe dealul Petrovaradin, admirând priveliștea. Acum, când din podul peste Dunăre nu mai exista decât câteva fiare ruginite, a rămas doar cu amintirile.

Potrivit AFP, Cehia și Slovacia au autorizat astăzi, la cererea aliaților, trecerea prin spațiul aerian a avioanelor NATO înarmate, în cadrul operațiunilor din Iugoslavia. Deoarece condițiile meteo sunt favorabile, iar port-avionul “Theodore Roosevelt“ a ajuns în Marea Adriatică, generalul Xavier Delcourt, șeful operațiunilor din Statul Major al Armatei franceze, a anunțat că, în zilele și nopțile următoare, asupra Iugoslaviei vor avea loc atacuri masive, cele mai importante ale campaniei de până acum. “Capacitatile aeriene ale sârbilor nu mai există,” a declarat generalul francez. “Ultimele 5 avioane MiG-29 sunt în imposibilitatea de a decola, iar capacitățile de comandă și control ale Armatei Iugoslave au fost serios deteriorate.” Afirmațiile sale au fost, însă, ridiculizate de o plângere a ministrului ungar al Apărării Janos Szabo, care a declarat că duminică, două avioane MiG-29 ale sârbilor au pătruns în spațiul aerian al Ungariei, în timp ce erau urmărite de două avioane ale NATO.

Vuk Draskovic a cerut astăzi închiderea granițelor cu Macedonia, Albania și Muntenegru și luarea tuturor măsurilor necesare pentru a-i convinge pe locuitorii din Kosovo să se întoarcă acasă. Mai târziu, posturile de radio au difuzat un comunicat al autorităților de la Belgrad, prin care îi propuneau liderului albanez Ibrahim Rugova să elaboreze, în comun, un “acord provizoriu care va duce la o autonomie substanțială a provinciei Kosovo, în cadrul Serbiei și Iugoslaviei”. Guvernul federal îi mai propunea lui Rugova elaborarea unui program comun privind reîntoarcerea refugiaților, sub supravegherea UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale.

În Kosovo, sârbii au anunțat încetarea unilaterală a operațiunilor Poliției împotriva gherilelor UCK, până după sărbătorile de Paști, în speranța că gestul lor va fi înțeles de oficialii NATO. Zâmbind malițios, când i-am spus această veste, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a comentat: “Păi, cum să nu încetăm operațiunile împotriva lor, din moment ce nu mai există UCK în Kosovo. I-au terminat pe toți și acum anunță că fac o pauză.”

Un convoi de blindate sârbe a fost atacat astăzi, în provincia Kosovo, de avioane ale NATO, pentru prima dată de la începutul bombardamentelor și a suferit pierderi importante, a declarat la Bruxelles un diplomat al Alianței, citat de AFP. Atacul a fost lansat cu avioane britanice Harrier si franceze Super-Etendard și a fost considerat parțial reușit de reprezentanții NATO.

Astăzi, la Belgrad a sosit Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat din Rusia. Acesta a început discuțiile cu oficialii sârbi, desigur, “pentru găsirea unei soluționari pașnice a crizei din Kosovo”. Urmate de aceleași accese de indignare împotriva barbariei Occidentului și de aceleași promisiuni de ajutor. Oamenilor nici măcar nu le mai pasă de atitudinea rușilor și sunt convinși că vor fi lăsați singuri. În cel mai fericit caz. Spuneau că ajutorul cel mai mare pe care îl așteaptă de la Rusia era să nu treacă… de partea NATO.

Conform corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne a anunțat că astăzi, însoțit de fiica sa și de directorul unei firme de armament, ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a traversat teritoriul Bulgariei, în drum spre Atena. Pentru că nu își anunțase, în prealabil, sosirea, Bulatovic a fost nevoit să aștepte mai multe ore la punctul de frontiera Kalotina, după care a fost escortat de mașini ale Poliției bulgare până la aeroportul din Sofia.

Președintele Serbiei Milan Milutinovic a vizitat orașul Aleksinac și, cu această ocazie, mai multi jurnaliști au reușit să îl însoțească și să poată filma efectele bombardamentelor de azi-noapte. “Ce să lovească la noi?” întrebau, disperați, oamenii. Aleksinac este un oraș minier, cu 25.000 de locuitori, liniștit și așezat, unde nu există nici un fel de instalații militare. Locuitorii au auzit avioanele, însă nu s-au neliniștit, pentru că bănuiau că se îndreaptă spre Niș. Când au început să cadă bombele, fugeau, disperați, în toate direcțiile. Zeci de explozii au ridicat un nor de praf în jurul lor, în timp ce schije și bucăți de beton zburau în toate părțile. Pe strada Dusan Trivunac, nici o casă nu mai rămăsese întreagă. A doua zi, bărbații și-au trimis nevestele și copiii la rude și nu i-au lăsat să vadă că din casele lor nu a mai rămas nimic. Oamenii plângeau și spuneau că nici măcar adăposturi antiaeriene nu aveau la Aleksinac și nu știau unde să se ascundă. Din stradă, puteai privi în apartamentele unor blocuri, ale căror fațade nu mai existau. Între dărâmăturile din oraș au fost găsite 12 cadavre.

Aveam, totuși, un sentiment ciudat despre Aleksinac. Ceva nu era în regulă în întreaga poveste. Având în vedere nivelul distrugerilor și ora la care a început atacul, seara, când majoritatea oamenilor stăteau acasă, erau – Doamne, iartă-mă! – prea puțini morți. Era imposibil. Fără să am suficiente date pentru a susține această variantă, voi rămâne, întotdeauna, convins că – în realitate – orașul a fost evacuat și folosit de Armata Iugoslavă pentru a-și ascunde trupele și tehnica militară. Probabil că stratagema a fost descoperită cu ajutorul sateliților-spion și s-a ordonat bombardarea orașului. Sârbii au apucat să-și retragă efectivele, iar victimele au fost dintre cei care au refuzat să plece de acasă. A doua zi, locuitorilor li s-a permis să se întoarcă și este ușor de înțeles disperarea lor, când și-au văzut locuințele făcute una cu pământul.

“Raidurile aliaților asupra localității Aleksinac vizau o cazarmă a Brigăzii 203 Artilerie a Armatei Iugoslave,” a precizat un responsabil al NATO, citat de AFP. “Există posibilitatea ca o armă să fi funcționat prost sau să se defecteze și să provoace rezultate nedorite,” a declarat acesta, după ce RTS a prezentat imagini ale dezastrului de la Aleksinac. “NATO a făcut totul pentru a evita victimele civile,” s-a justificat ministrul britanic al Apărării George Robertson, admițând – totuși – că “acest tip de tragedie ar fi putut să se produca”. La rândul său, comandorul britanic David Wilby a afirmat că deține probe despre pagube produse la 600 de metri de ținta vizată.

Astăzi, m-au epuizat cu corespondențele. Am intrat în direct prin telefon în toate jurnalele de știri. Toți mă întrebau despre Aleksinac și așteptau, măcinați de îndoială, explicațiile reprezentanților Alianței Nord-Atlantice, care tăceau chitic. Era destul de ciudat pentru mine că oamenilor care mă cunoșteau nu le venea să creadă că occidentalii, cu tehnica lor extraordinară, ar fi putut bombarda din greșeală un oraș plin de civili.

Și, din nou, a venit seara și, odată cu ea, alarma aeriană: la 20:10. La cină, Nelu ne-a dezvăluit că 128 de avioane au decolat pentru raidul din această noapte. Avea un prieten radioamator, care îl anunța când avioanele NATO se apropiau de Belgrad. Era foarte simplu, pentru că radioamatorii comunicau toată noaptea și se afla ușor când avioanele inamice treceau pe deasupra vreunei localități, într-o direcție sau alta. Adesea, am reușit să aflăm rapid de la ei informații foarte exacte și importante despre localități în care nu am fi avut cum să ajungem.

În hotelul “Toplice“, în afara turiștilor, la ultimul etaj locuiau mai multe persoane, majoritatea refugiați din Bosnia sau studenți cărora statul iugoslav le finanța, integral sau parțial, cazarea. Printre ei, era o studentă blondă – foarte draguță, de altfel, deși avea fundul cam mare, după gustul meu. Fata se cam temea să stea în cameră și, după ce suna alarma, rămânea ore întregi în holul hotelului, stând de vorbă cu mine și cu Mile sau cu alți cunoscuți. Am încercat să-i facem avansuri dar, văzând că nu reacționează pozitiv, am rămas doar amici.

Tot în hol coborau, la fiecare alarmă, o bătrână și fiul ei, refugiați din Bosnia. Cei doi locuiseră, inițial, în Croația, de unde au fugit când a izbucnit războiul acolo. S-au stabilit în Bosnia, dar au trebuit să-și părăsească, pentru a doua oară, casa. De această dată, au mai avut timp să-și ia cu ei doar câteva lucruri. Și au nimerit, tot fugind din calea a două războaie, în cel de-al treilea. Bătrâna era vădit marcată. Seară de seară, stătea pe fotoliile din holul hotelului, privind speriată în jur. Uneori plângea, alteori se legăna, mecanic, precum copiii din orfelinate. Fiul ei nu mai știa ce să facă să o calmeze și îi era tare jenă de comportamentul mamei sale. Deveniseră o prezență atât de familiară tuturor, încât părea că fac parte din mobilierul hotelului. Uneori, când nu mă puteau observa, stăteam minute întregi și îi urmăream. Din când în când, băiatul pleca și îi aducea câte-o ciocolată sau o banană, pe care bătrâna le molfăia, absentă, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraz. Vorbeau încet și nu puteam auzi ce spun, însă, după felul cum o mângâia, era evident că tânărul încerca să o liniștească. De câte ori treceam pe lângă ei, el ne zâmbea trist. Într-o bună zi nu i-am mai văzut. Nelu ne-a spus că bătrâna nu mai rezistase și au hotărât să se întoarcă acasă, în Bosnia, indiferent de riscuri.

Nici nu a sunat bine alarma aeriană, că au început să se audă bubuituri dinspre colina Avala. Am numărat vreo 7, după care ne-am plictisit. De pe acoperiș se vedea același peisaj. Vreo două “stele” mai strălucitoare, care se mutau repede pe cer, apoi lupte aeriene. Vedeam dungile argintii ale trasoarelor și strălucirile portocalii ale momentelor în care avioanele NATO lansau rachetele. După câteva secunde, cerul se lumina de la exploziile ale căror bubuituri zguduiau pământul. Dinspre dealul Kalemegdan se auzeau urlete lugubre, răgete și scheunături stridente. Erau animalele de la gradina zoologica a Belgradului. Ziua și noaptea, paznicii se plimbau printre țarcuri și cuști, purtând în spate puști încărcate. Primiseră ordin ca, în cazul în care vreo rachetă ar fi lovit parcul, să împuște toate fiarele, ca să nu scape, turbate de spaimă, pe străzi. Ziua, gradina zoologică era plină de copii, care se bucurau când vedeau sălbăticiunile nelinistite, însă printre ei treceau paznicii, cu fețele împietrite și armele în spinare.

De pe acoperiș, am văzut exploziile de la Novi Sad, unde antiaeriana trăgea puternic. Au urmat bubuituri la Pancevo și Smederevo și din nou dinspre Avala. În acest timp, pe podul peste Dunăre către Pancevo, câteva zeci de persoane formaseră un lanț uman, ca să-l protejeze de bombe și scandau “Serbia! Serbia!”

Iuresul a început devreme și în alte colțuri ale țării. M-am apucat să fac bilanțul. La 20:45, au venit din nou să bombardeze combinatul chimic “Milan Blagojev” de la Lucani. Cele 11 proiectile lansate de avioane au făcut mari pagube și au lăsat localitatea fără curent și linii telefonice. Între 22:45 și 23:10, zona dintre aeroporturile belgrădene Batajnica și Surcin a fost atinsă de bombe. La 23:00, țintele lovite au fost fabrica “Sloboda” din Cacak și centrul orașului Kraljevo. Priștina n-a scăpat, fiind incendiat un rezervor pentru derivați ai petrolului de lângă oraș si bombardat aeroportul Slatina. Între Novi Sad și Belgrad, ținta bombardamentelor a fost o cazarmă dintre Sremska Mitrovica și Ruma. Un sfert de oră mai târziu, a venit rândul capitalei Muntenegrului, Podgorica. Patru explozii puternice s-au auzit dinspre aeroportul Golubovac. Un incendiu violent, care putea fi văzut din Podgorica, a izbucnit la un poligon de tir, aflat la circa 10 kilometri de oraș. Antiaeriana a ripostat puternic și s-a anunțat că un avion inamic s-ar fi prăbușit la 5 kilometri spre nord. La jumatăte de oră după miezul nopții, în al doilea raid asupra Podgoricei, a fost atins combinatul de producere a aluminiului din cartierul periferic Zabjela, iar una din bombe a căzut la mică distanță de Centrul seismologic republican.

Surse al Poliției sârbe, citate de corespondentul AFP, care a văzut 3 cadavre scoase de sub dărâmături, au anunțat că raidurile aeriene asupra Priștinei s-au soldat cu moartea a cel puțin 10 persoane. Bombardamentele au distrus clădirea poștei, a Oficiului de securitate socială și blocuri de locuințe din centru. Au mai fost avariate grav sediile Guvernatorului sârb, al primăriei și al unei filiale a Băncii Naționale. Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a precizat că, în ultima săptămână, peste 50 de sate ale albanezilor au fost incendiate de sârbi și că există “indicii precise și concordante” care arată existența în Kosovo a cel puțin 3 gropi comune.

La 2:45, am văzut din nou antiaeriana Novi Sad-ului în acțiune. Apăra cu îndârjire ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Două puternice deflagrații au luminat cerul și a început din nou să ardă rafinăria de lângă cartierul Shanghai. Cu greu, incendiul a fost localizat de pompieri. Bombardamentul a făcut 4 răniți și a avariat un cămin pentru handicapați.

La 3:00, instalațiile companiei “Naftagaz“, situate la 10 kilometri de orașul Sombor, între două sate, au fost bombardate. La 3:15, o ploaie de bombe a fost lansată în zona mănăstirii Gracanica de lângă Priștina, mai multe persoane fiind rănite, iar 10 – ucise. Desi au acuzat adesea NATO că distruge intenționat mănăstirea, aflată în patrimoniul cultural universal, sârbii nu s-au dat nici o clipă în lături să-și ascundă trupele în apropiere. La 4:40, au fost anunțate explozii la Niș, iar la 5:00, când voiam să ne culcăm, mai multe bubuituri dinspre aeroportul Batajnica ne-au făcut să alergăm din nou pe acoperiș.

La Niș au fost două raiduri. În timpul primului, s-au auzit 10 explozii în zona industrială din nord-vestul orașului. La 5:40, în timpul celui de-al doilea atac, au fost lansate peste 23 de proiectile, lovind atât obiective militare, cât și civile. Au fost avariate, printre altele, clădirile unei școli tehnice, a unei facultăți, a intreprinderii “Elektrotehna” și autogara. Partea de nord-vest a orașului a rămas fără curent electric. În zori, 5 proiectile au lovit orasul Leskovac și alte 3 instalații petroliere din satul Veliko Gabrovnice, din apropiere.

A fost un adevărat tur de forță să sintetizez la timp acest bilanț și să-l turui, pe nerăsuflate, în corespondența mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. La 7:29, fără să știu dacă visez sau nu, am auzit sirena de încetare a alarmei aeriene. Mi-am pus perna în cap și am decis să mai dorm vreo două ore.

Share