razboi

target: Mile Cărpenișan se întoarce la Belgrad!

by

30 mai 1999

Astăzi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred că era prima oară când se dădea alarma așa devreme. Nu eram prea îngrijorat, pentru că nu credeam să înceapă vreun atac, însă la 9:20, am sărit din pat, pentru că afară se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că au început să se audă bubuituri. Nu vedeam nimic, iar din cauza soarelui puternic și a cerului senin, îmi lăcrimau ochii. Exploziile păreau să vină din partea de sud a orașului. Când am început să mă mai obișnuiesc cu lumina, am observat o imensă dâră de fum albicios ridicându-se dinspre cartierul Vidikovac. O rachetă lovise un centru comercial în care, din fericire, la acea oră nu se afla încă nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum și comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica și Miljakovac. Alte 3 au explodat lângă Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdrăngănitul scării metalice cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului, dar m-am liniștit imediat: era Eugen Mihăescu. Am privit împreună fumul exploziilor și, la 10:02, după ce s-a dat semnalul încetării alarmei aeriene, am coborât. Am hotărât să ne întâlnim peste o jumătate de oră, în holul hotelului.

Eugen Mihăescu m-a întrebat dacă nu vreau să trecem pe la biserică. Era duminică dimineața. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastră. Înăuntru era o atmosferă stranie. Uitasem că astăzi erau Rusaliile și, conform obiceiului, pardoseala era acoperită cu fân proaspăt cosit. În timpul slujbei, oamenii se aplecau și culegeau fire de iarbă de pe jos, împletindu-le în coronițe. I-am imitat și păstrez și astăzi coronița pe care am împletit-o atunci. Nu am stat până la finalul slujbei și am aprins câteva lumânări pentru morții noștri și pentru cei dragi aflați în viață. Când am ieșit din biserică, am auzit detunătura unui avion care a spart bariera sonică foarte aproape. La 12:28, alarma era anunțată din nou. Nu a ținut decât până la 13:37 și, de această dată, atacurile ne-au ocolit.

În schimb, au fost bombardate orașe apropiate. Lângă Obrenovac, a fost lovit emițătorul radio și stația de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au țintit un sat de lângă Kragujevac și a fost din nou bombardată flota de război iugoslavă din golful Kotor, lângă malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rând Priștina și Gnjilane (câte 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok și zona frontierei cu Albania, unde a căzut o ploaie de bombe.

Un bărbat neidentificat, care se exprima în limba maghiară, a sunat în această dimineață la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunța că va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma să decoleze, au anunțat surse ale Poliției, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a înregistrat apelul și polițiștii au început cercetările, pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, Garamvolgyi Laszlo. Măsurile de securitate la aeroport au fost sporite.

După ce am băut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despărțit. I-am arătat lui Eugen Mihăescu pe unde să ajungă la hotelul “Metropol“, unde voia să asiste la o conferință de presă a ministrului Informațiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe și puteam să aflu ce s-a mai întâmplat și să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax. Eram ușor stresat, pentru că, deși rezerva de apă ajunsese la 47 % din capacitatea normală, EPS, compania de distribuție a energiei, anunțase întreruperea curentului electric în câteva cartiere din Belgrad și la Obrenovac și Sremcica. Îmi era teamă să nu-l întrerupă și în centru, așa că mi-am transmis rapid textele. Colegii din București mi-au spus că, în jurnalul de prânz, a fost difuzat reportajul pe care l-am înregistrat ieri, despre străzile Belgradului.

Am avut liniște până seara, deși între 17:11 și 18:10, a fost din nou alarmă la Belgrad. În alte părți, au continuat să cadă bombe. Am intrat în dialog prin “mIRC” cu sârbii și, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei după-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de lângă Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav rănite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus două case. În același timp, 5 proiectile loveau tunelul de lângă rămășițele podului Sloboda, iar alte două – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat două case la Srbobran. La 17:30, într-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat lângă o casă, făcând un crater imens, din care țâșnea apa, pentru că fusese atinsă o conductă. La 17:45, a fost lovită, pentru a patra oară, stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Trei persoane au fost rănite când un proiectil a căzut într-un lac din apropiere. Între 17:47 și 18:11, au fost bombardate satele de lângă Prizren, iar la 19:10, a fost lovită clădirea hotelului “Molika“ din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Priștina, Gnjilane, Djakovica și Urosevac. Între 19:00 și 20:00, piloții NATO au lansat 33 de bombe asupra orașului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alți 31 răniți.

Am lăsat la urmă două incidente grave. Primul a avut loc puțin după ora 13:00, când NATO a bombardat o așa-zisă “țintă legitimă“: podul peste râul Velika Morava din centrul localității Varvarin, de lângă Krusevac. La acea oră, în apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi tradițională de târg. După prima explozie, oamenii au alergat spre pod, să vadă ce se întâmplă sau să-i ajute pe eventualii răniți. Cinci minute mai târziu, avioanele s-au întors și au lansat încă două rachete asupra “țintei legitime”. Bilanțul atacului: 9 morți, 40 de răniți și 6 persoane dispărute. Podul a fost complet distrus și mai multe automobile au căzut în apele râului. Schijele au avariat mai multe clădiri, în special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primăriei, precum și biserica Sfânta Maria. Nu se știau prea multe amănunte, deoarece comunicațiile telefonice și curentul au fost întrerupte.

NATO a recunoscut că a bombardat un pod la Varvarin, considerând însă, că obiectivul a fost o “țintă legitimă” și subliniind că nu a avut intenția de a provoca victime în rândul civililor, informează AFP. Podul era “o importantă linie de comunicație”, afirmă într-un comunicat Alianța Nord-Atlantică. “NATO nu este în măsură să confirme informațiile surselor sârbe în legătură cu existența victimelor, dar nu a avut niciodată intenția de a viza ținte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut în sudul provinciei Kosovo, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica, în dreptul localității Krg Bunar. O coloană de automobile, în care se aflau mai mulți jurnaliști străini, a fost atacată de avioanele NATO, care au lansat două proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, șoferul unuia dintre automobile, și i-au rănit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, și pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio și Carlos Spinota. Ziariștii italieni de la “Corriere de la Serra” și agenția ANSA au scăpat doar cu o sperietură groaznică.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a declarat că nu deține informații referitoare la un incident petrecut duminică, în cursul căruia mașinile unor ziariști străini ar fi fost bombardate în Kosovo, relatează AFP. Shea a cerut o verificare a acestor informații. “Nu putem garanta securitatea jurnaliștilor sau a vehiculelor particulare aflate în Kosovo,” a adăugat purtătorul de cuvânt.

Când s-a întors Eugen Mihăescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat să-l ajut să transmită la București, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care îl scrisese pe un petic de hârtie, așezat pe o bancă de lângă un parc. Convenise cu Ion Cristoiu să-i transmită relatări de la Belgrad. Am aflat adresa de mail și i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l că putea să schițeze, în câteva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi plăcut să am pentru cine să scriu și eu astfel de articole, însă trebuia să mă mulțumesc cu agenția de presă, televiziunea și radioul. Care și așa, erau, uneori, prea multe. Am păstrat tot ce a scris Eugen Mihăescu la Belgrad și cred că a reușit să surprindă foarte bine atmosfera, atitudinile și gândurile noastre și ale celor de aici.

Primul se numea “Fără titlu“, însă cei de la “Cotidianul” nu au înțeles și chiar l-au lăsat fără titlu 🙂

“Nu știu cum au trecut cele 28 de ore de când sunt în capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retină, într-un ritm amețitor, și colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, într-o Europă oblică, strâmbă, curbată de vasalitate… Căldură mare, sală fără aer condiționat, jurnaliștii lumii plictisiți și transpirați, într-un sfârșit de conferință de presă… O Ingrid oarecare, într-o engleză cu accent german, cere la celular ultimele “indicații prețioase” șefilor ei de undeva. Vrea să știe ce a văzut și ce a auzit aici… Luându-i satelitul, încercând să-i taie Internet-ul, răzând cu rachete rețelele de comunicație, se pune călușul în gura Iugoslaviei. Iată, CNN-ul minte ca la balamuc: “Astă-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperiș, urmăream cu un prieten baletul sateliților militari, stelele anunțătoare de moarte, și snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plină, lumina suprarealistă, tocmai bună de vânat îngeri, copii nevinovați. Nu vedem avioanele, nu trec prin fața lunii. Nici azi, la 8:46, duminică dimineața, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multă, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plină de fân proaspăt cosit, presărat pe jos. Lumea împletea coronițe din flori de câmp. E a cincizeci și una zi de la Paște, atunci când spiritul Mântuitorului s-a arătat, și cea de-a șaizeci și șasea zi de bombardamente. Ies din locașul sfânt, o bufnitură asurzitoare mă aduce pe pământ dintr-o altă dimensiune. Pe stradă, nimeni nu tresare. A fost, oare, răgetul unui șoarece zburător, al unui liliac? Eugen Mihăescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

După ce i-am transmis articolul și ne gândeam unde să mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre?” m-a întrebat o voce cunoscută. Adică, ce mai fac? Am sărit în sus de bucurie. Era Mile Cărpenișan, care s-a întors la Belgrad. În sfârșit, nu numai că nu mai eram singur, dar se întorsese și camaradul meu de război. Am plecat spre hotel, să ne întâlnim cu toții.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astăzi pe aeroportul din Craiova, cu o încărcătură de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO în spațiul aerian pus la dispoziție de statul român, se arată într-un comunicat al MApN, remis agenției Mediafax. Odată cu echipamentele, la Craiova a fost adusă și o echipă de lucru formată din experți NATO. Cele două aeronave ale Alianței Nord-Atlantice s-au întors, în aceeași zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihăescu mi-a povestit plictiseala de la conferința de presă, iritat de aerul atotștiutor al jurnaliștilor străini. L-am liniștit, râzând, explicându-i că – în afară de ruși și greci – rareori o să-i vadă noaptea, dacă NATO va mai bombarda ceva în Belgrad. Stau cuminți, în camerele luxosului hotel “Hyatt” și nu-și bat capul să vadă ce s-a întâmplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astăzi că, aseară, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil că, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sârb al Informațiilor, anunțase la conferința de presă de la care venise domnul Mihăescu că bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emițătoare ale televiziunii naționale RTS. Pagubele cauzate mass-mediei sârbe de raidurile aeriene depășesc 1 miliard de dolari, cea mai afectată fiind RTS, care, în afară de emițătoare, a rămas și fără sediile sale din Belgrad, Novi Sad și Priștina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihăescu cumpărase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut și striga după noi: “Hei, românilor!” Ne-a oferit câte o bere si ne trăgea de limbă despre România, despre români și despre război, încercând să ne convingă să mai cumpărăm câte ceva de pe taraba lui. I-am explicat ce dorea să afle și am plecat fără să luăm nimic. Nu s-a supărat și, în zilele următoare, de câte ori am trecut pe lângă el, ne-a făcut, bucuros, cu mâna.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat în această seară, în centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Publicul, alcătuit din numeroși locuitori din Skopje, precum și din membri ai minorității sârbe, s-a adunat la chemarea unei asociații denumită “Consiliul cetățenilor“. “Dorim ca NATO să oprească bombardamentele împotriva fraților noștri sârbi, cărora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene și unul grecesc, venit să ceară “pace în Balcani“. În public, numeroase persoane, tineri sau bătrâni, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toți ținte”, ca simbol al opoziției față de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile stătea la povești cu Nelu Madjinca și cu încă un tânăr. Ne-am strâns în brațe și ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sârbii. Întârziase atât pentru că nu-și rezolvase la timp problemele. Acum, se întorsese împreună cu Dobrivoi, vărul său. “E sârb, dar trăiește în Germania de mulți ani și e afectat de clișeele occidentale,” mi-a șoptit Mile, după ce mi l-a prezentat. “Taică-meu era să-l bată, când l-a auzit cum susținea că NATO are dreptate. A vrut să-l dea afară din casă.” I l-am prezentat și eu pe Eugen Mihăescu și i-am strigat lui Dule să-mi aducă o cafea. “Ți-am spus că se întoarce,” i-am șoptit când a venit cu cafelele. Dule a dat din umeri și s-a retras după bar, la locul lui, încercând să-și păstreze masca impenetrabilă pe care o afișa de obicei. Dar ochii îi trădau bucuria că vede echipa de români completă din nou.

novi sad - podul zezeljev

Înainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la București, așa că am putut să-i plătesc lui Nelu cazarea restantă și să-i înapoiez banii pe care mi-i împrumutase ca să am din ce trăi în ultima săptămână, când iar rămăsesem cu buzunarele goale. După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, am hotărât să mergem să mâncăm pe Skadarlija. Am trecut pe lângă restaurantul unde mâncase și Iliescu, în ciuda semnelor disperate pe care ni le făcea șeful de sală. Ne înșelase din nou la nota de plată și aseară. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira“ și ne-am minunat, pentru a nu știu câta oară, cât de mari și bune erau porțiile. Lui Dobrivoi nu-i venea să creadă că există atâta abundență pe timp de război.

La un moment dat, când lăutarii veniseră să cânte lângă masa noastră, vărul lui Mile s-a dus să discute cu o reporteriță din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. În timp ce povesteam despre frumusețea sârboaicelor, la 21:28, s-a anunțat alarma aeriană. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicanții au început să cânte mai cu foc, încercând, parcă, să acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu înțelegea de ce nu ne adăpostim. “Într-adevăr, nu cred că am mai văzut undeva fete atât de frumoase,” a continuat Eugen Mihăescu, lăsându-l pe Dobrivoi nelămurit. “Și ale noastre sunt frumoase, dar astea parcă și-au păstrat candoarea și inocența și nu arată ca niște boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalți că, astăzi, m-a sunat Adrian Sârbu și mi-a spus că i-a întrebat pe ceilalți corespondenți ProTV, care au fost trimiși în acest război în Macedonia sau Albania, dacă și-au ținut un jurnal cu peripețiile prin care au trecut. Nu-și ținuseră. “Tu ai un jurnal sau ai stat, și tu, ca prostu’ pe acolo?” m-a întrebat și pe mine. Normal că îmi ținusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil să-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sârbu. “Când te întorci acasă, te apuci să scrii o carte. Ți-o public eu, la Editura Fundației Pro.” Nu era primul care îmi dăduse această idee. Și Ion Cristoiu îmi sugerase să scriu o carte, împreună cu Mile și cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Dacă o scrii, îți fac eu desenele și coperta,” s-a oferit Eugen Mihăescu. Era mai mult decât visasem vreodată.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului german “Der Spiegel“, că va fi nevoie să se meargă după Milosevic în Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Dacă Milosevic și ceilalți 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității, vor merge în străinătate, ei vor trebui arestați. Dacă ei rămân în Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva trebuie să meargă să-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, între timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care să aibă voința de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de voința politică a celor care sunt în legătură cu acesta. Viitorul ne va arăta dacă oamenii din țara sa vor fi vreodată capabili să obțină predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Deși ne-ar fi plăcut să mai rămânem pe terasă, am cerut nota de plată, să plecăm spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat să acceptam să facă el cinste și a rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată. O cină copioasă pentru 4 persoane a costat în jur de 50 de mărci germane. Clătinând, nedumerit, din cap, a plătit și nu ne-a mai întrebat nimic. Când am ajuns la hotel, toată lumea știa că s-a întors Mile și ne saluta bucuroasă. Am urcat pe acoperiș, unde a venit și studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj și care, cât am fost singur, venea de câte ori auzea bubuituri și contempla alături de mine bombardamentele. A fost pe acasă și, în ciuda propagandei făcută de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alături de sârbi și nu doreau să se desprindă din Federația Iugoslavă, așa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era liniștită și, după atâtea emoții, eram cu toții obosiți, așa că am coborât să ne culcăm pe la ora 1:00. Știam că, dacă vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Și ne-a trezit, la 3:45. Am sărit în picioare, și eu, și Mile, am tras niște haine pe noi și am urcat în fugă scările pe acoperiș. Eugen Mihăescu a ajuns la câteva minute după noi. Îl sunasem să-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria și România, acestea atacaseră întâi Novi Sad-ul, ale cărui lumini nu se mai vedeau, ci doar îl ghiceam după explozii și tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariaseră centrala electrică din cartierul Rimski Sancevi, lăsând întreaga zonă fără curent și, puțin mai târziu, fără apă.

Dupa care au început exploziile la noi. Avioanele atacau în picaj, coborând la joasă altitudine deasupra orașului, după ce scăpau de riposta antiaerienei. Câteva bubuituri ne-au făcut să ne întoarcem privirile către cartierul Zvezdara, de unde se ridicau vălătuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina și școala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo și Visnjicka banja. Și, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am întors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. După care, din nou spre sud, pentru că fusese bombardată comuna Makis. O altă explozie a avariat rafinăria de ulei de pe șoseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, vărul lui Mile, nu dorise să vină pe acoperiș, însă ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, într-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, deși îmi înfipsesem bine casca în ureche. Se anunțase că antiaeriana ar fi lovit două avioane inamice, însă nu văzusem nici o explozie cu adevărat importantă pe cer. Poate că doar le-au atins și s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se încrucișau pe cer, însă avioanele NATO cădeau, efectiv, de la mare înălțime, cu motoarele turate la maximum și zgomotul părea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Război Mondial.

Avioanele și-au continuat zborul și au bombardat încă o dată orașul Sabac și instalațiile termocentralei “Nikola Tesla A“ de lângă Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar înainte de anunțul de la radio, pentru că întreaga zonă de la sud de Belgrad și o jumătate din capitala iugoslavă au rămas fără curent. La întoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casă, omorând un om și rănind mai mulți. După ce s-a lăsat liniștea peste oraș, l-am întrebat pe Mile dacă i-a plăcut felul în care NATO “i-a salutat” întoarcerea și ne-am dus la culcare. Am mai prins câteva ore de somn, chiar dacă, la 6:30, sirenele de încetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucuroși că eram iar împreună “pe baricade” și am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu îngrijorare” informații potrivit cărora NATO și-ar fi îndreptat atacurile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împotriva unor regiuni ale Iugoslaviei în care locuiesc comunități de bulgari, a anunțat agenția BTA. NATO atacase obiective din localitățile Pirot și Dimitrovgrad, unde locuiește o importantă comunitate bulgară. Autoritățile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime în randul populației civile. Agentia BTA a anunțat că în jur de 15 bulgari care locuiesc în Serbia au fost mobilizați pentru a asigura apărarea armată a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia să fim odihniți, pentru că aveam o grămadă de lucruri de aflat pentru corespondențele noastre de mâine. La ora 22:00, cinci persoane fuseseră ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara și Milic, alte trei fiind omorâte în satul Breza de lângă Dragas. La miezul nopții, NATO a lansat două proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru bătrâni din localitatea Surdulica, iar primele informații vorbeau despre 20 de morți și mai mulți răniți. La 0:02, șase proiectile au căzut în satele din jurul Leskovac-ului, care au rămas fără curent. La 0:08, a fost încă o dată bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Două raiduri aeriene au fost lansate asupra Niș-ului, la 0:30 și 0:40. Cel puțin 4 rachete au lovit instalațiile centralei electrice “Niș 2”, unde a izbucnit un puternic incendiu și întreaga regiune a rămas fără curent. În același timp, două explozii au fost semnalate la Aleksinac. Între 3:00 și 3:40, a fost bombardată zona Priștinei. Bombele au căzut în cartierele Grmija, Butovacki breg și Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat în cimitirul principal al orașului, provocând un crater de 5 metri adâncime și 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte și vechea capelă au fost distruse.

Share

target: Eugen Mihăescu ajunge la Belgrad

by

29 mai 1999

Când m-am trezit, aveam și curent și apă, ceea ce mi se părea o binecuvântare. Am plecat spre Media Center, să mai aflu câte ceva. Pe drum, am observat oameni cu flori în mâini. Era Ziua Morților. La Novi Sad, autoritățile i-au rugat pe locuitori să nu se ducă în număr prea mare la cimitire, deoarece exista pericolul unor atacuri aeriene. Pe șoselele către cimitire, au fost dispuși polițiști care nu permiteau accesul automobilelor și nici procesiunile tradiționale. Măsurile nu erau absurde. La 11:15, sirenele anunțau o alarmă la Belgrad, care a încetat la 11:53, fără să fim atacați. Totuși, la 12:43, geamurile de la Media Center s-au zguduit din cauza unei detonații puternice. Nu era alarmă, dar am auzit afară vuietul unui avion, care tocmai spărsese bariera sonică deasupra Belgradului.

Am văzut și astăzi o declarație a generalului Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, care anunța că, începând de ieri, luptătorii UCK au lansat atacuri puternice în zona Morina, de la frontiera cu Albania. “Atacurile UCK din sudul Iugoslaviei sunt semnele unei noi faze ale agresiunii împotriva țării noastre,” explica el. “Teroriștii UCK reprezintă avangarda trupelor NATO, care se pregătesc să invadeze Kosovo.” Generalul a explicat că atacul a fost precedat de o jumătate de oră de coșmar, în care avioanele NATO au lansat peste 30 de proiectile asupra pozițiilor militarilor sârbi. După aceea, sprijiniți din Albania cu tiruri de artilerie, în jur de 600 de luptători UCK au venit către Prizren, prin dreptul localității Vrbnicka. Sârbii au reușit să respingă atacul. De la 9 mai, când alungarea unităților UCK din Kosovo s-a terminat, în provincie au rămas doar grupe răzlețe ale separatiștilor albanezi, vânate neîncetat de militarii sârbi.

Avioanele NATO au bombardat în 3 rânduri pozițiile sârbe situate la câteva zeci de metri de postul de frontieră de la Morina, sporind tensiunile existente la granița dintre Kosovo și Albania, relatează AFP. În timpul bombardamentelor, 30 de refugiați, majoritatea din Prizren, au trecut pe la postul de frontieră de la Morina. “Nu putem evalua numărul exact al acestora, în circumstanțele actuale. Este un adevărat coșmar,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Rupert Colville. “Ne-am temut de momentul când urmau să ajungă la vama sârbă, pentru că vameșii au început, puțin mai târziu, să tragă, dar nu putem spune cu exactitate în ce direcție.”

În Priștina, de când au rămas fără curent electric, situația era critică. Din cauza bombardamentelor care nu conteneau, sârbii nu au reușit să remedieze avariile. Rada Grbic, directorul Spitalului clinic, în care erau internați peste 1.800 de pacienți, se plângea că nu mai poate garanta pentru viața bolnavilor asistați de aparatele de respirație artificială și nici pentru cea a copiilor din incubatoare. “Nu mai avem motorină, pentru că generatorul nostru de curent consumă 200 de litri pe oră,” a explicat Grbic. “În situația de acum, este imposibil să ni se aducă motorină din alte părți. Mai avem doar 20 de săli de operație funcționale.” El a ținut să atragă atenția că în spital se află nu numai sârbi, ci și foarte mulți albanezi, ba chiar și câțiva luptători UCK, răniți în luptele de la Podujevo și aduși aici de militarii sârbi.

Nici în Muntenegru situația nu era prea roză, deși nu din cauza bombardamentelor. Astăzi, Slobodan Milosevic l-a demis pe contra-amiralul Milan Radovic din funcția de șef de Stat Major al Marinei militare iugoslave. S-a considerat că a fost prea cooperant cu autoritățile din Muntenegru, care cârteau tot mai des împotriva celor de la Belgrad. Radovic a fost înlocuit cu contra-amiralul Milivoje Pavlovic, cunoscut pentru fidelitatea sa față de Milosevic. El fusese până acum comandant al Marinei militare și era considerat inițiatorul recentei măsuri de închidere, de către Armata iugoslavă, a portului muntenegrean Bar și a celei de supraveghere militară a postului de control dintre Muntenegru și Croația.

La 13:30, încă o detunătură zguduia Belgradul. Tot spargerea barierei sonice de un avion. Între timp, aflasem că, începând cu ora 10:00, fusese dată alarma în mai multe localități din Serbia. La Kragujevac, a fost bombardat turnul de televiziune. Lângă Kraljevo, 7 persoane au fost ușor rănite în timpul unui alt atac. La Visibaba, lângă Uzice, au fost auzite 7 explozii, iar la Valjevo, încă o rachetă a lovit fabrica “Krusik“. Atacurile au continuat și după-amiaza, când s-au extins către Kosovo. La 15:15, în timp ce era bombardată zona industrială din nord-vestul orașului Niș, un proiectil a nimerit o casă din satul Cumurlija, ucigând două persoane și rănind alte câteva. Printre răniți erau și doi copii, internați în stare gravă la spital. Trei sârbi au fost surprinși de explozia unei rachete care a lovit podul peste râul Jablanica din localitatea Lebane, doi dintre ei fiind omorâți pe loc. La 16:30, câteva proiectile au fost lansate spre releul de televiziune de lângă Vranje, iar un sfert de oră mai târziu, într-un sat de lângă Palanka, 7 proiectile au făcut praf linia ferată de lângă un pod. Spre seară, încă un om a fost ucis și 6 răniți, când a fost bombardat un tunel de pe șoseaua Prizren–Brezovica.

Pentagonul a anunțat trimiterea a 68 de avioane suplimentare în Balcani, asigurând că NATO își va intensifica și mai mult atacurile împotriva Belgradului, cât timp președintele Slobodan Milosevic nu va dovedi în mod concret acceptarea condițiilor Alianței Nord-Atlantice, relatează AFP. Astfel, 12 avioane de vânătoare F-16 CJ, 36 de avioane de vânătoare F-15 E și 20 de avioane de alimentare KC-135 vor fi trimise, începând de săptămâna viitoare, pentru a întări efectivele aeriene ale NATO angajate în lupta împotriva Iugoslaviei, a anunțat Departamentul american al Apărării. Desfășurarea acestor aparate suplimentare va ridica la 769 numărul total al avioanelor americane implicate în operațiunile NATO.

După-amiază, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, mi-a făcut o surpriză. M-a sunat și mi-a spus: “Vezi că a mai venit la hotel unul de-al tău! Un ziarist din România.” Mi-a dat numărul camerei. Fericit că, în sfârșit, nu mai sunt singur, am sunat la recepție și mi-au dat legătura. A răspuns o voce plăcută de bariton. I-am explicat cine sunt și cum am aflat că a venit. “Vă știu de la televizor,” mi-a răspuns el. “Eu sunt Eugen Mihăescu. M-aș bucura să vă întâlnesc. Desigur, dacă aveți puțin timp. Domnul Cristoiu mi-a vorbit de dumneavoastră și de Mile Cărpenișan.” I-am explicat cum să ajungă la Media Center, invitându-l să bem o cafea pe terasa din fața clădirii. Așa am ajuns să-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Stăteam ca pe ace așteptând momentul întâlnirii. Numele îmi era foarte cunoscut și încercam să-mi dau seama de unde. Deodată, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artiști plastici români, membru de onoare al Academiei Române. Plecat din țară de 30 de ani, în perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “The New York Times“. Din 1972 până în 1996, a creat coperțile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 până în 1998, a realizat zeci de coperți pentru revista “Time“. La fel ca mulți alți români plecați din țară, era mai celebru în străinătate decât în România. Știam doar că, după ce a revenit în țară, a fost consilierul președintelui Ion Iliescu, care îi conferise rangul de ambasador.

Am coborât pe terasă și m-am așezat la o masă, comandând o cafea și o apă minerală. După câteva minute, s-a apropiat de mine un bărbat înalt, cu părul cărunt și barba tunsă îngrijit. Din descrierea pe care mi-o făcuse la telefon, l-am recunoscut și ne-am strâns mâinile. “Mă bucur să vă cunosc,” mi-a spus el. Nici nu-și închipuia cât mă bucuram eu! Ne-am așezat și s-a mirat ce cafea bună se putea bea la Belgrad. M-a întrebat ce se întâmpla pe aici și nici nu mai știam ce să-i povestesc. Întâi, l-am sfătuit să meargă la Centrul militar de presă, pentru a se acredita. Îmi părea rău că nu pot să-l însoțesc și i-am povestit motivul. I-am explicat, în mare, care erau regulile aici și l-am sfătuit să le respecte, pentru a nu-și crea complicații inutile. L-am condus până la Centrul militar de presă și am stabilit să ne revedem după ce se acreditează.

Înainte de a pleca, Eugen Mihăescu m-a întrebat ce a fost cu detunăturile pe care le auzise mai devreme. I-am explicat că erau provocate de avioanele care au spart bariera sonică în apropiere. Spre deosebire de exploziile rachetelor care loveau Belgradul, ale căror vibrații le simțeai în tălpi și în coșul pieptului, detunătura aceasta o percepeai doar auditiv, iar sunetul era mai puțin înfundat.

NATO a anunțat că și-a intensificat bombardamentele asupra Iugoslaviei, occidentalii declarând că așteaptă să vadă cum se traduce prin fapte concrete acceptarea principiilor G-8 anunțată de Belgrad, relatează AFP. NATO a profitat de condițiile meteo favorabile pentru a-și continua atacurile împotriva forțelor iugoslave și sârbe din Kosovo și din restul Serbiei, se arată într-un comunicat al Alianței. În Kosovo, avioanele NATO au bombardat posturi de Poliție, aeroporturi, poduri rutiere, numeroase depozite de muniție, cazărmi, emițătoare și relee radio și de televiziune, lovind “cel puțin 9 piese ale artileriei, 8 poziții de mortiere, 8 tancuri, 5 transportoare blindate, 2 radare ale apărării antiaeriene și alte vehicule militare,” afirmă Alianța. Avioanele NATO au efectuat sâmbătă 697 de decolari, un număr de 394 de aparate efectuând misiuni de bombardare.

Până când Eugen Mihăescu s-a întors de la Centrul militar de presă, eu mi-am pregătit înregistrarea unui alt minireportaj de atmosferă, de această dată despre pitorescul străzilor belgradene. Corina Hădărean adunase multe imagini transmise de agenții, așa că am povestit despre una dintre cele mai teribile și mai eficace arme folosită de sârbi în acest război, pentru a-l demitiza pe inamic și a menține ridicat moralul oamenilor: arta, dublată de o ironie și un simț al umorului necruțătoare. Fără a putea fi dirijată sau cenzurată în vreun fel, inventivitatea oamenilor s-a simțit încă din primele zile, când cineva a avut ideea să-și pună în piept o bucățică de hârtie pe care a desenat o țintă. Imediat, ideea a molipsit pe toată lumea, “Target” devenind un simbol al protestului împotriva războiului.

Emblema a fost imprimată pe insigne, abțibilduri, tricouri, ceasuri, brichete, baloane sau genți și popularizată cu o viteză uimitoare peste tot în lume, nu numai în Iugoslavia. Aici, “Target” a intrat deja în simbolistica națională, iar pe strada Knez Mihailova, care este un mic paradis al pietonilor și vânzătorilor ambulanți, imaginația sârbilor a căpătat accente mult mai sarcastice. Încurajată tacit de autorități, care nu o dată, s-au inspirat din folclorul anonim, creativitatea sârbilor a portretizat cu multă aciditate imaginea agresorilor. Doborârea celebrului “avion invizibil” a produs sloganuri care sugerează că lucrurile evidente sunt invizibile. Caricaturile liderilor occidentali au surprins toate slăbiciunile acestora, de la “scandalul Monica Lewinski“, la prezența în guvernul britanic a unor miniștri care s-au declarat homosexuali.

Lipsa de personalitate a liderilor francezi, referirile la atrocitățile comise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau nehotărârea și bâlbâielile rușilor care, confruntați cu criza economică, văd cum li se clatină statutul de putere mondială, nimic nu a scăpat de ironia artiștilor străzii. Sârbii nu s-au sfiit să imprime hârtie igienică cu portretele lui Bill Clinton sau Tony Blair, iar un umor amar a însoțit fiecare parafrazare a declarațiilor oficialilor NATO, care i-au numit pe civilii uciși în timpul bombardamentelor “pagube colaterale” ale războiului. Toate acestea i-au ajutat pe sârbi să reziste în fața nenorocirilor de până acum, fără ca moralul să li se prăbușească, așa cum era de așteptat.

 

Ibrahim Rugova și familia sa au părăsit Germania pentru a se stabili în Italia, au anunțat surse guvernamentale. Potrivit săptămânalului german “Der Spiegel“, Rugova și cei 16 membri ai familiei sale au părăsit Bonn-ul, pentru a se stabili duminică, la Roma, la invitația Guvernului italian.

Când s-a întors, l-am invitat pe domnul Mihăescu să-i arăt Belgradul. Ne-am plimbat îndelung pe străzi, povestindu-i tot ce s-a întâmplat până acum. Nu ne grăbeam și l-am condus să vadă ruinele celor două Ministere de Interne, ale Statului Major General, i-am arătat sediile centrelor culturale străine, devastate și acoperite cu grafitti batjocoritoare, l-am plimbat prin fața tarabelor de pe Knez Mihailova și ne-am dus să mâncăm pe Skaradlija, la restaurantul “Dva jelena“, în a cărui carte de onoare semnase Ion Iliescu.

vin pasarile calatoare

La fel ca mine sau ceilalți români care au fost la Belgrad, Eugen Mihăescu era fascinat de tot ce vedea. Pășeam fără grabă pe străzi și avea un fel de a povesti care pe alții i-ar fi iritat, dar mie îmi plăcea teribil. În timp ce vorbea, se oprea din mers și, întors către mine, îmi explica, cu gesturi largi, ceea ce dorea să spună. Apoi mai făceam câțiva pași și se oprea din nou. Oamenii treceau grăbiți pe lângă noi, ba chiar unii ne priveau intrigați, văzând cum discutăm liniștiți, într-o limbă pe care nu o cunoșteau.

Pe Knez Mihailova, niște tineri ne-au oprit, ne-au invitat să stăm câteva clipe în interiorul unei inimi desenate cu creta pe trotuar și să scriem într-un caiet de ce credem că razboiul este o nebunie. Toate textele urmau să fie adunate într-o carte, care va fi publicată în curând. Eugen Mihăescu a schițat un desen, iar eu am scris că războiul nu are nimic în comun cu ființa umană, cu frumusețea unui răsărit de soare sau cu contemplarea unei flori. Am adăugat că acest război mi-a schimbat complet viața, iar sârbii m-au făcut să mă simt mândru că sunt om.

Domnul Mihăescu tocmai își cumpărase o insigna cu simbolul “Target“, pe care a ales-o îndelung, căutând ca ținta să fie bine centrată. Ne-am oprit apoi lângă o tarabă unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit văzându-l că alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuanțele culorilor virate în cenușiu, cafeniu sau chiar roșu. Nu a cumpărat nici una corect imprimată. Mi-a explicat frumusețea lor și, într-adevăr, aveau personalitate și nu mai erau simple fotografii. Singur, în camera de hotel, le-a modificat, desenând pe ele siluetele unor oameni și ale unor avioane care lansau bombe și le-a transformat în mici opere de artă modernă. A trimis câteva prietenilor săi din SUA și Franța și am glumit închipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atât poștașii sârbi, cât și cei occidentali, când le vor vedea.

Eugen Mihăescu era foarte pornit împotriva americanilor, din cauza acestui război. Mi-a mărturisit că s-a decis să vină la Belgrad – și ar fi vrut să plece și în Kosovo – ca să vadă cu ochii lui această tragedie balcanică. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru că, în cei 20 de ani în care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el îi ilustrase toate reportajele. S-au înțeles atât de bine și se mira cât de mult s-a schimbat. Îmi spunea că este – pur și simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnaliștilor americani și mi-a spus că, atâta vreme cât a fost în SUA, nu a văzut nici măcar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviația NATO în Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale“. Iar unul din momentele în care a fost convins că în Iugoslavia se petrece altceva decât le arată americanilor posturile TV a fost cel în care C-Span, un canal de televiziune dedicat politicii, a transmis interviul cu Slobodan Milosevic. În locul unui dictator comunist cu limbaj de lemn, a fost surprins să vadă un tip care vorbea o engleză perfectă și care explica, cu exemple pe înțelesul americanilor, desprinse din cultura lor, care era situația în Kosovo, în Iugoslavia și ce era cu acest război. “În rest, ce obiectivitate și profesionalism puteai să aștepți de la Christiane Amanpour, când aceasta este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american?” exclama Eugen Mihăescu.

Mi-a povestit, cu mult umor, întâlnirea dintre Strobe Talbott și Ion Iliescu, petrecută când președintele român vizita SUA. Deși era trecut pe lista delegației oficiale, cei care coordonau vizita din partea României au dat încă o dovadă a celebrului profesionalism de tip balcanic. În loc să-l cheme și pe Eugen Mihăescu și să profite de vechea sa prietenie cu Talbott, l-au rugat să meargă la aeroport, să pregătească plecarea spre următoarea destinație. A aflat și a ajuns cu câteva momente înaintea delegației române la Departamentul de Stat, pe treptele căruia Strobe Talbott îl aștepta pe Ion Iliescu. Privind după mașinile oficiale care tocmai soseau, Talbott și-a recunoscut prietenul și l-a strigat să vină lângă el. În momentul în care Iliescu a coborât din mașină, spre uimirea tuturor românilor, Eugen Mihăescu a spus: “Domnule Talbott, dați-mi voie să vi-l prezint pe președintele României!”

Când au urcat spre biroul său, adjunctul secretarului de stat american l-a poftit pe Mihăescu în ascensorul său și apoi în birou, să asiste la discuții. Mai mult, și-a întrerupt dialogul cu Iliescu de mai multe ori, luându-l ca martor al diverselor sale afirmații pe vechiul său prieten, pe care îl rugase, încă de la început, ca la plecare să-i aminteasca ceva. La finalul convorbirilor, Strobe Talbott a intrat în cabinetul din spatele biroului său, de unde s-a întors cu copia unei lucrări de-a lui Eugen Mihăescu și l-a rugat să i-o semneze. Nu înainte de a-i spune cât de greu l-a convins pe deținătorul originalului să-l lase să facă o copie. Zâmbind, artistul român i-a promis lui Talbott că-i va dărui o lucrare originală. E ușor de imaginat ce mutre au făcut ceilalți membri ai delegației române, mai ales cei care îl trimiseseră pe Eugen Mihăescu la aeroport, “să aibă grijă de bagaje”.

Un avion american de atac A-10 Thunderbolt a fost lovit în această seară de tirurile apărării antiaeriene iugoslave, întrerupându-și misiunea și reușind să revină la bază în Italia, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului. “Pilotul aparatului a auzit o explozie lângă avionul său, aparent provocată de tirurile apărării antiaeriene sârbe,” a declarat colonelul Richard Bridges. Generalul Charles Wald a precizat că între 5 și 10 avioane NATO au fost lovite în cursul celor 65 de zile de raiduri aeriene împotriva Iugoslaviei, două dintre acestea prăbușindu-se, însă mare parte din aceste incidente nu au fost dezvăluite, deoarece pagubele au fost – în general – minore.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, n-am așteptat multă vreme până când au sunat sirenele alarmei aeriene, la 21:05. La 23:24, l-am chemat pe Eugen Mihăescu pe acoperiș, pentru că se auzeau avioanele NATO. Cerul era perfect senin și i-am arătat sateliții care coordonau atacul. Puteam vedea cu ochiul liber și avioanele care coborau în picaj, urmărite de tirurile antiaerienei. În numai 17 minute, acestea au lansat 14 proiectile, care au lovit zonele aeroporturilor Batajnica și Surcin și cartierul Bubanj Potok. În zona Rakovica, au fost bombardate cariera de piatră, fabrica “21 mai” și o conductă de aprovizionare cu apă. Trei bombe au explodat nu departe de mănăstirea Rakovica.

Eram surescitat și îi explicam noului meu prieten ce se întâmpla pe cer. La un moment dat, am observat cum o rachetă care se îndrepta spre cartierul Rakovica a fost lovită în aer de antiaeriană, spectacolul ploii de scântei în care a explodat fiind fascinant. După ce avioanele s-au retras, n-am mai rămas prea mult pe hotel și ne-am dus la culcare. I-am dat lui Eugen Mihăescu câteva din sticlele mele cu apă, atrăgându-i atenția să-și facă rezerve, pentru cazul în care ar fi fost bombardate din nou rețelele electrice. Lumânări și lanternă își cumpărase, la sfatul meu, de la tarabele de pe stradă, ceva mai devreme. Am convenit că, dacă auzeam un nou atac, să-l sun în cameră și să-l chem pe acoperiș. N-a mai fost cazul în această noapte, până la 6:30, când s-a ridicat alarma aeriană, Belgradul fiind ocolit de avioane.

Raidurile s-au concentrat din nou asupra provinciei Kosovo, până dimineața, numărul bombelor căzute aici în ultimele 24 de ore ajungând la 180. Mi-am notat doar câteva dintre distrugeri. La ora 22:00, în zona industrială din nordul orașului Gnjilane, la numai 200 de metri de centru, o explozie a provocat mari pagube caselor din jur. La 23:30, cinci explozii puternice au răsunat la Priștina. La 1:30, a început atacul asupra orașului Pirot. A fost bombardată o fabrică de mașini-unelte din cartierul Tanasko Rajic, iar 4 rachete au lovit releul de televiziune de pe muntele Kozarica. La aceeași oră, explozii puternice au fost auzite în satele Valjekovo și Bukovo, de lângă Boljevac. Au urmat localitățile Kosovska Vitina, Istok, Belopolje (lângă Pec) și cazarma “Sima Pozagarevic” din Vranje. La 1:25, zona industrială din nord-vestul orașului Niș a fost lovită de 10 rachete aer-sol. Explozii puternice au fost semnalate și la fabrica de țigări, unde a izbucnit un puternic incendiu, precum și în satele Cumurlija și Popovac, de la periferie. Raionul Dubocan de pe muntele Fruska Gora a fost lovit de 7 proiectile, care nu au făcut nici pagube, nici victime. Explodaseră în pădure.

La 1:42, a căzut din nou curentul într-o parte a Belgradului. La noi, încă nu. Rezerva de apă a orașului abia urcase la 22 % din capacitatea normală. Noi stăteam încă bine. La Novi Sad, de exemplu, curentul era întrerupt câte 6 ore pe zi, pentru a nu se suprasolicita sistemul energetic. Unele ziare au ajuns să-și ceară scuze cititorilor deoarece, din cauza penelor de curent, edițiile sunt tipărite pe apucate și nu reflectă la timp evenimentele. Eram obosit și m-am culcat. Nu înainte de a-mi nota, pentru a încerca să aflu detalii, că la Belgrad au fost arestați 6 membri ai UCK. Sârbii spuneau că, sub acoperirea că ar fi studenți ai Universității, ei pregăteau mai multe acțiuni diversioniste și chiar atentate cu bombe.

Share

target: viața la Novi Sad în timpul bombardamentelor NATO

by

26 mai 1999

Alianța Nord-Atlantică a dezmințit informațiile difuzate de agenția oficială Tanjug, conform cărora unul din avioanele sale de tip Harrier ar fi fost doborât, în noaptea de marți spre miercuri, de apărarea antiaeriană iugoslavă, informează AFP. “Toate avioanele NATO s-au întors la bazele lor, fără a suferi pagube,” se afirmă în comunicatul Alianței. Și Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale român a dezmințit informația potrivit căreia avionul doborât de apărarea antiaeriană iugoslavă s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc.

Imediat după ce m-am trezit, am plecat la Media Center. Mi-am făcut mica plimbare pe Knez Mihailova, privind oamenii care forfoteau pe stradă. Se pregăteau pentru o nouă zi, se grăbeau spre serviciu, își instalau tarabele pe care expuneau spre vânzare tot felul de mărunțișuri. Am trecut pe lângă tinerii care vindeau hărți ale Belgradului și ale Iugoslaviei și care își făceau reclamă cu două hărți desfășurate, pe care însemnaseră cu un marker roșu locurile bombardate de NATO. M-am oprit o clipă în fața unui bătrân cu mustăți stufoase, care vindea insigne ale cetnicilor sârbi și mă cunoștea deja, de când cumpărasem de la el un drapel negru, pe care erau brodate un cap de mort și lozinca “Sa verom u Boga, Sloboda ili smrt” (Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau moarte”). Și am mai zăbovit un pic la tarabele cu casete și CD-uri, părându-mi rău, ca de obicei, că nu am destui bani să-mi cumpăr toate albumele cu muzica rock sârbească pe care mi le-aș fi dorit.

Am ajuns la Media Center, mi-am luat o cafea și o apă minerală și m-am așezat în fața computerului, trăgându-mi telefonul aproape. Am constatat rapid că nu toți sârbii au avut o dimineață la fel de liniștită. Raidurile aeriene fuseseră reluate încă de la prima oră, când sirenele au anunțat alarmă aeriană în mai multe orașe, mai ales în Kosovo. În intervalul 7:25 – 11:40, asupra satului Markovic de lângă Kursumlija, au fost lansate 14 proiectile, care au produs mari pagube materiale. Începând cu 8:30, au fost atacate mai multe sate dintre Orahovac și Djakovica. În timpul bombardării satului Radoste, doi copii au fost uciși și unul rănit de explozii.

La 9:50, fabricile de băuturi răcoritoare și gumă de mestecat de lângă Suva Reka au fost avariate de bombe. La 10:40, au fost bombardate din nou. La 10:30, în Priștina a răsunat ecoul unei explozii de pe muntele Goles. La 11:10, între Kosovska Vitina și Letnice, antiaeriana sârbă a doborât încă un avion spion fără pilot. Cinci minute mai târziu, o femeie a fost rănită la Zubin Potok, când au fost distruse mai multe case. La 12:15, a fost din nou bombardată regiunea localității Sutomore, de lângă portul muntenegrean Bar, de pe malul Adriaticii. Atacul a fost scurt, din cauza ripostei puternice a artileriei antiaeriene de pe navele sârbești de război.

Un avion-cisternă american, de tip KC-135, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul Ferihegy din Budapesta, din cauza unor probleme tehnice, au anunțat oficialitățile ungare, citate de agenția MTI. Aparatul KC-135 Stratotanker, angajat în cadrul operațiunilor aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei, se afla “în spațiul aerian ungar când a semnalat că dorește să-și întrerupă misiunea și să aterizeze pe Ferihegy,” a declarat un reprezentant al Controlului aerian. Sursa citată nu a făcut precizări asupra naturii incidentului care a constrâns avionul de alimentare să aterizeze.

Am reușit să aflu că, într-adevăr, la Krusevac, câteva sute de oameni au organizat o manifestație împotriva războiului, cerând ca fiii lor să se întoarcă acasă de pe front. Majoritatea erau părinți ai militarilor detașați în Kosovo. Demonstrația a fost ținută sub observație de polițiști înarmați până-n dinți, care nu au intervenit, deși Legea marțială le-ar fi dat voie. În schimb, în zilele următoare, patrule înarmate au putut fi văzute aproape la fiecare colț din oraș. Un comunicat al Armatei iugoslave confirma știrile din presa străină, despre unele dezertări. În comunicat s-a cerut dezertorilor să se întoarcă la unitățile lor. Li se promitea că nu vor fi pedepsiți, însă cei care nu vor reveni de bună voie vor ajunge în fața Curții marțiale. Din ce am reușit să aflu, dezertorii erau rezerviști care au fost încorporați și trimiși în Kosovo și care veniseră acasă în permisii. În ciuda apelului, majoritatea a refuzat să plece înapoi pe front.

Am sunat la Cacak și am aflat că, ieri, Judecătoria i-a condamnat pe cei 6 localnici care au înființat “Parlamentul cetățenilor” la amenzi totalizând 28.000 de dinari (cam 2.800 de mărci germane). Ei au fost judecați în regim de urgență și aveau termen până astăzi, la ora 11:00, să-și plătească amenzile. Altfel, acestea se transformau în închisoare contravențională. Pentru a justifica pedepsele nefirești de mici, având în vedere Legea marțială, judecătorul a motivat că a avut în vedere că toți erau intelectuali și nu au știut – chipurile! – că încalcă legea. Motivația era puerilă, deoarece în Iugoslavia, nici pe timp de pace nu era legal să organizezi demonstrații neautorizate sau să înființezi astfel de “parlamente”. În realitate, autoritățile s-au temut că o pedeapsă mai aspră ar putea provoca o revoltă generalizată. Pentru a nu întinde coarda prea mult, cei 6 au adunat bani de la rude, prieteni și de la mai mulți locuitori ai orașului, plătindu-și amenzile la timp.

Inculparea președintelui iugoslav Slobodan Milosevic de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) reprezintă “un nou mijloc de exercitare a presiunii” asupra Belgradului, chiar dacă acest demers riscă să complice sarcina aliaților, au apreciat diplomați de la Bruxelles, citați de AFP. NATO, care odată cu această decizie, ar putea fi nevoită să-și continue războiul din Iugoslavia până la îndepărtarea lui Milosevic de la putere, a refuzat să facă orice comentariu, subliniind necesitatea de a aștepta o decizie oficială a TPI. “Milosevic nu va fi judecat, ci doar inculpat,” a declarat un diplomat. “Punerea sub acuzare a liderului de la Belgrad va fi un nou mijloc de exercitare a presiunii și va permite subordonaților săi să se îndepărteze de el, pentru că Milosevic își va pierde autoritatea de care se bucura în ochii colaboratorilor săi și ai populației,” au afirmat alți diplomați de la Bruxelles.

Astăzi, Guvernul iugoslav a anulat permisele de import pentru benzină, motorină și ulei, care restricționau numărul firmelor ce puteau importa aceste produse. Ceea ce însemna că, de acum, orice firmă putea importa carburanți, semn că embargoul petrolier își făcea simțite efectele. De asemenea, a fost ridicată și restricția privind importul energiei electrice. Toate aceste restricții fuseseră impuse la începutul războiului și au favorizat, desigur, un număr redus de firme, aparținând apropiaților lui Slobodan Milosevic.

Situația cu adevărat dramatică era în Kosovo. La Priștina fusese interzisă cu desăvârșire, sub amenințarea unor pedepse aspre, comercializarea băuturilor alcoolice. Oamenii își făcea cumpărăturile în fugă, între două bombardamente. După ora 10:00, nu mai puteai să bei o cafea niciunde, iar țigările ajunseseră să se vânda în florării. Deși imaginile filmate de RTS în capitala provinciei Kosovo insistau asupra unor magazine pline, în realitate, existau tot mai mari probleme la aprovizionarea cu alimente.

Franța, Marea Britanie și Statele Unite analizează, în prezent, posibilitatea de a utiliza mijloace civile pentru a începe parașutarea unor ajutoare umanitare deasupra provinciei Kosovo, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Anne Gazeau-Secret, citată de AFP. Proiectele respective ar putea fi puse în practică în scurt timp. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a anunțat că se studiază modalitățile care “să facă posibilă parașutarea de ajutoare umanitare prin intermediul unor dispozitive civile”, precizând că acestea trebuie să-și găsească locul în cadrul gestionării, de către forțele NATO, a spațiului aerian și a securității aeriene deasupra provinciei Kosovo.

La 12:54, la Belgrad sunau sirenele alarmei aeriene. Nimeni nu se mai speria de ele și, de această dată, nici nu au existat motive, pentru că bombardamentele ne-au ocolit, iar alarma s-a ridicat la 14:08. Însă avioanele NATO au lovit alte localități. La 13:00, două proiectile au atins satul Donja Sabanta, de lângă Kragujevac. La 13:12, o fermă de la marginea orașului Cuprija a fost lovită de o rachetă. Trei minute mai târziu, a fost bombardată regiunea satului Zdraljice, de la capătul vechiului drum dintre Jagodina și Kragujevac, precum și depozitele combinatului industrial “Dobricevo“. La aceeași oră, la Zajecar, oraș din estul Serbiei, lângă granița cu Bulgaria, au fost auzite două explozii puternice, în cartierul de la ieșirea spre Lubnice. Autoritățile locale au anunțat că a fost avariat un mare număr de case, deși în apropiere nu se afla nici un obiectiv militar.

Am continuat să aflu cât mai multe noutăți. Ieri, în timpul unui atac al gherilelor UCK asupra satului Vojtes, de lângă Srbica, primarul Miroslav Kovacevic și șoferul său au fost răniți. Tensiunile de la frontiera iugoslavo-albaneză s-au intensificat în zona Morina, unde au fost auzite mai multe tiruri de artilerie grea și de arme automate. La prânz, aviația NATO a bombardat pozițiile sârbe din spatele colinelor din zona de frontieră. Autobuzele UNHCR, membrii organizațiilor umanitare și jurnaliștii aflați în Albania au fost împinși cam la o sută de metri departare de postul de frontieră, iar vameșii și-au pus veste antiglonț. Observatorii aflați în permanență la punctul de trecere a frontierei au afirmat că tirurile au început încă din zori, la ora 4:30. Cinci camioane cu militari au sosit dimineață în zona de frontieră, iar soldații au urcat pe coline, pentru a întări pozițiile sârbe. Tirurile de artilerie se auzeau dinspre Kruma, la aproximativ 20 de kilometri vest de Morina, iar cele de arme automate – dinspre colinele din imediata apropiere a postului de frontieră. Satul Pogaj, situat pe o creastă, la 15 kilometri vest de Morina, a fost evacuat în timpul dimineții.

La Belgrad a început procesul celor doi australieni arestați în 31 martie, lângă granița cu Croația, și acuzați de spionaj. Steve Pratt și Peter Wallace intraseră în Iugoslavia prezentând documente care atestau că fac parte din organizația umanitară CARE International. La câteva zile de la arestare, RTS prezentase imagini din timpul interogatoriului lui Pratt, în care acesta recunoștea că este spion. Conducerea organizației umanitare a dezmințit acuzațiile, precizând că ei aveau rolul de a aduna informații despre nevoile celor loviți de bombardamente și a stabili care sunt zonele mai grav afectate.

Procesul se va desfășura în regim de urgență, cu ușile închise, ședința fiind condusă de maiorul Ratko Korlat, ajutat de maiorul Milan Milosavljevic. Alături de cei doi, a fost acuzat de complicitate la spionaj Branko Jelen (cetățean iugoslav, angajat al biroului CARE din Niș), David Hill (cetățean australian) și albanezii Petri Sofijani și Brandelin Cakaj, ultimii 3 fiind plecați în străinătate. Guvernul australian, ai cărui reprezentanți au discutat despre soarta lui Pratt și Wallace cu președintele Milosevic și cu Boris Elțîn, a alocat 45.000 de dolari pentru a le angaja apărători. Peter Zivkovic, avocatul lui Wallace, se temea că australienii pot fi condamnați la pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Mai multe rachete de tip RPG au fost trase, în noaptea de marți spre miercuri, fără a face victime, asupra unor clădiri ocupate de soldații SFOR în nord-estul Bosniei, s-a anunțat într-un comunicat citat de AFP. Tirurile, care au avut loc în jurul orei 2:00, au provocat “anumite pagube” celor două clădiri vizate, în orașul Zvornik, pe teritoriul sârb bosniac. SFOR nu precizează naționalitatea celor care se aflau în interiorul clădirilor în momentul atacurilor. Divizia Nord a SFOR, de care aparține orașul Zvornik, este compusă majoritar din americani.

La 15:11, alarma aeriana suna din nou la Belgrad, însă nici de această dată nu am fost bombardați, iar alarma a fost ridicată la 16:24. Raidurile aeriene s-au concentrat asupra provinciei Kosovo, unde nu au contenit o clipă. Între 14:47 și 15:58, asupra satului Vitinja de lângă Strpce, au fost lansate 8 proiectile. Începând cu ora 15:00, aproape din 5 în 5 minute, a fost bombardata Priștina. În același timp, nu mai puțin de 12 rachete au lovit localitatea Knin, în jurul căreia fuseseră observați militarii sârbi. La 15:30, două proiectile au explodat între satul Izbica și stațiunea Novopazarska Banja, unde există un Centru pentru distrofici, în care sunt internați foarte mulți bolnavi, pavilioanele acestuia fiind serios avariate. De la 15:50 până la 16:20, a plouat cu bombe peste satul Suva Reka. A fost avariată școala, însă bombardamentele s-au concentrat asupra depozitelor fabricii de gumă de mestecat, unde erau ascunse, probabil, trupele iugoslave. Altfel nu se justifica înverșunarea atacurilor.

Un nou atac asupra Priștinei a început la ora 17:00. Tot atunci, două rachete loveau încă o dată pista aeroportului Ponikve de la Uzice. La 18:05, a fost bombardat un sat de lângă Pec. La 18:25, a fost atacată din nou localitatea Suva Reka. De această dată, ținta a fost fabrica de băuturi răcoritoare. Alte două raiduri, la 18:32 și 19:12, au fost lansate asupra Urosevac-ului. Aliații profitau din plin de vremea superbă. Nici luptătorii UCK nu stăteau deoparte. În timp ce NATO bombarda pozițiile Armatei iugoslave, aceștia încercau să se infiltreze în Kosovo. În această după-amiază, în apropiere de Prizren, doi polițiști sârbi au fost răniți într-un schimb de focuri cu gherilele UCK.

Spațiul aerian românesc a fost folosit de aparatele Alianței Nord-Atlantice pentru intrări de câțiva kilometri, lângă frontiera de sud-vest, au declarat pentru Mediafax, surse din cadrul Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene. Potrivit acestora, se înregistrează, în medie, una-două intrări pe zi în spațiul aerian al României, însă există și zile sau nopți când avioanele nu survolează teritoriul românesc. Până în prezent, nu au fost înregistrate zboruri de traversare a spațiului aerian românesc. De obicei, intrările sunt determinate de faptul că aparatele Alianței ar trebui să frâneze brusc, la viteză foarte mare, pentru a ocoli teritoriul României. Cei câțiva kilometri parcurși în spațiul aerian românesc permit piloților NATO să vireze în condiții de siguranță.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am pregătit să mă uit la meciul de fotbal dintre Manchester United și Bayern Munchen, din finala Ligii Campionilor. Eram stresat ca nu cumva să înceapă atacurile aeriene, dar mă gândeam că printre militarii englezi și germani din forțele NATO or fi destui microbiști, ca să le amâne până după meci. Și am avut dreptate. Alarma aeriană a sunat la Belgrad la 22:35, la câteva momente după fluierul final al partidei.

În pauza meciului, m-a sunat Corina Hădărean, care mă rugase să-i mai pregătesc un reportaj de atmosferă, despre viața locuitorilor din Novi Sad. Capitala provinciei Vojvodina fusese, până la începutul războiului, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Iugoslaviei. Așezat pe cele două maluri ale Dunării, la poalele muntelui Fruska Gora, Novi Sad-ul era dominat de vechea cetate, zidurile acesteia împletindu-se cu noile construcții din epoca modernă. Când au început să cadă primele bombe, oamenii s-au întrebat ce legătură avea Novi Sad-ul, situat în nordul Serbiei, unde sârbii conviețuiau armonios alături de alte 5 minorități naționale, cu problemele din Kosovo.

În scurtă vreme, aceste întrebări fără răspuns au fost lăsate deoparte. Unul câte unul, cele 3 poduri peste Dunăre, care erau mândria orașului, au fost distruse de rachete. Degeaba s-au adunat oamenii în fiecare seară, la concertele de protest pe aceste poduri, pentru că noaptea, rachetele lansate de avioane le prăbușeau, rând pe rând, în valurile Dunării. A urmat bombardarea rafinăriei din zona industrială și nori negri de fum au intoxicat aerul și apa. Nici clădirea Televiziunii, care difuza programe în 6 limbi, nu a scapat și a fost distrusă din temelii în numai două nopți. Apoi au ajuns la rând alte clădiri și orașul a fost parțial transformat în ruine.

Valoarea cheltuielilor suplimentare și a pierderilor înregistrate de Ministerul Mediului în urma bombardamentelor din Iugoslavia asupra unor intreprinderi chimice, până la data de 20 mai, se ridică la aproximativ 500.000 de dolari, a declarat ministrul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Romică Tomescu. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat Regia Națională a Pădurilor care nu a mai putut onora contractele pentru desfășurarea unor acțiuni de vânătoare în pădurile din România. Valoarea acestor pierderi este de peste 180.000 de dolari. Alte institutii românești care au înregistrat pierderi sau cheltuieli suplimentare sunt Direcțiile de Ape Jiu și Timiș (peste 188 de milioane de lei), Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (peste 183 de milioane de lei), Institutul de Cercetări și Ingineria Mediului (aproape 2 miliarde de lei) și Agențiile de Protecție a Mediului Drobeta Turnu Severin, Reșița și Timișoara (aproximativ 45 de milioane de lei).

Dintr-o dată, viața oamenilor din Novi Sad s-a transformat radical. Ca să treacă dintr-o parte în alta a orașului, acum trebuie să se înghesuie pe bacuri. Substanțele toxice din aer și apă au depășit de peste 10 ori nivelul normal și pescuitul în Dunăre a fost interzis. Locuitorii au fost aprovizionați cu apă adusă cu cisternele, iar când, în sfârsit, săptămâna trecută, calitatea apei a revenit în limite normale, robintele au secat din nou, din cauza avarierii sistemului energetic al Serbiei.

Spre deosebire de Belgrad, unde oamenii nu mai bagă în seamă sirenele care anunță alarma aeriană, la Novi Sad lumea fugea spre adăposturi, pentru că, nu o dată, bombele au căzut chiar și ziua în centrul orașului, împrăștiind schije și bucăți de beton în toate direcțiile. De la începutul lunii mai, nu mai există noapte în care avioanele Alianței să ocolească Novi Sad-ul, iar când nu bombardează orașul, lansează rachete asupra satelor de pe Fruska Gora, exploziile răsunând la fel de puternic.

Conducerea Vojvodinei a anunțat că, până acum, pagubele provocate de bombardamente în provincie depășesc 6 miliarde de mărci germane. Numai reconstrucția podurilor peste Dunăre, pentru care au fost deschise conturi speciale, costă 1.500 de mărci metrul patrat. Mii de cărți poștale care înfățișează podurile distruse se vând în toată țara, o parte din bani fiind virată în aceste conturi. Transportul în comun funcționează la limită, din lipsă de carburanți, cursurile școlilor au fost întrerupte, iar studenții vin la cursuri între două bombardamente. De două ori pe săptămână, profesorul român Lucian Pavel este așteptat cu drag de studenții Facultății de limba și literatura română din Novi Sad, iar acesta vine de la Belgrad pentru a-și preda cursurile. Mulți studenți vorbesc perfect limba română, iar după terminarea facultății, absolvenții și-au găsit slujbe bine plătite la firmele mixte româno-iugoslave sau la ambasadele țărilor care nu sunt reprezentate în România.

Lucian Pavel m-a ajutat considerabil să aflu ce se întâmpla la Novi Sad, mai ales de când nu mai puteam să circul prin Serbia, pentru că nu mai aveam acreditare de război. Ca ziarist acreditat, pentru a circula prin Serbia, trebuia să soliciți un permis special. În cerere, trebuia să precizezi unde vrei să mergi și în ce scop, ofițerii Centrului militar de presă hotărând dacă îți acordă permisul. Într-una din călătoriile mele spre Novi Sad, când încă mai aveam acreditare de război, am văzut ceva incredibil. În plin câmp, nu departe de șosea, se vedea un tanc! Privindu-l mai atent, din mersul mașinii, am observat că, în realitate, tancul era desenat pe un panou imens, de tipul celor publicitare, și era destinat “ziariștilor” aflați în misiune de documentare. Care raportau la Bruxelles cele văzute și “tancul” era zdrobit în noaptea următoare de o rachetă bine țintită.

Bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei nu determină poluarea Dunării, indică rezultatele unui studiu dat publicității în Marea Britanie, care contrazic afirmațiile autorităților de la Belgrad și Moscova, relatează AFP. Studiul, finanțat parțial de Națiunile Unite, a fost realizat în perioada 12-16 mai, de o echipă de experți ai Forului pentru protejarea mediului înconjurător al Dunării și ai Fondului Mondial pentru Natură. Rezultatele analizei demonstrează că nu se înregistrează “poluări semnificative ale apelor sau influențe negative asupra mediului”, pretinde ministrul britanic al Apărării George Robertson, care a acuzat guvernul iugoslav că încearcă să dezinformeze opinia publică.

După ce am înregistrat corespondența despre Novi Sad, Corina mi-a spus că NATO a cerut expres țărilor vecine Iugoslaviei să pună capăt încălcării pe Dunăre a embargoului petrolier decis împotriva Belgradului. Atât Jamie Shea, cât și generalul Walter Jertz, au atras atenția că NATO monitorizează cu atenție traficul pe Dunăre, existând indicii că embargoul este încălcat. În replică, Ministerul român al Afacerilor Externe a comunicat că țara noastră nu poate fi acuzată de așa ceva, deși cotidianul “The New York Times” scria astăzi că navele încărcate cu produse petroliere pentru Iugoslavia pleacă din Ucraina, traversează Marea Neagră și merg apoi pe Dunăre, ajungând în porturile sârbești.

Fiind cu musca pe căciulă din cauza acuzațiilor de încălcare a embargoului precedent, Ministerul român de Interne a luat măsuri suplimentare pentru ca, la frontiera cu Iugoslavia, să nu se mai înregistreze cazuri de contrabandă și să fie aplicate cu strictețe prevederile hotărârii guvernamentale privind interdicția de a livra sau vinde produse petroliere pe teritoriul statului vecin. Generalul Mircea Mureșan, secretar de stat în MI, a anunțat astăzi că, în spiritul și litera hotărârii de guvern, micul trafic nu constituie contrabandă, libera circulație a persoanelor nefiind îngrădită de acest act normativ. Totuși, a fost sporită vigilența la frontieră, în localitatea Ieșelnița, la 20 de kilometri de Orșova, fiind organizat un punct de control, pentru a monitoriza traficul de pe Clisura Dunării.

Un elicopter aparținând armatei americane a efectuat în această seară o aterizare de urgență în Bosnia, în apropiere de Brcko, unul dintre membrii echipajului fiind ușor rănit în urma incidentului, a anunțat SFOR, citată de AFP. Victima este un militar al SFOR, identitatea și naționalitatea sa nefiind precizate. Incidentul s-a produs la 23:20, în timp ce elicopterul efectua un zbor de rutină, a precizat SFOR.

Aș mai fi vorbit cu Corina, însă am auzit afară vuietul avioanelor. De când Mile Cărpenișan a plecat temporar în România și am rămas singurul jurnalist român la Belgrad, am început să sufăr de singuratate. În afară de Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, nu mai aveam cu cine să schimb o vorba în românește și îmi era dor. Nopțile treceau tot mai greu și, până începeau bombardamentele, mă jucam cu jucăria electronică pe care mi-o cumpărasem de la o tarabă din piață. Jocul se numea “Power brick” și trebuia să ordonezi pe un ecran niște “cărămizi” virtuale, de diferite forme, pentru a construi un zid fără fisuri. La vremea când apăruse, a făcut furori printre copii, dar am constatat că îmi plăcea și mie, ba chiar ajunsesem să-mi stabilesc tot felul de recorduri, pe care mă chinuiam să le îmbunătățesc. Era, oricum, un excelent remediu împotriva plictiselii.

Îl sunasem mai devreme pe Ion Cristoiu, pentru că, după ce ma obișnuisem să vorbesc cu el în fiecare zi despre ce se întâmpla în Iugoslavia și România, legat de acest război, am constatat că îmi lipseau aceste discuții. Am reușit să-l prind. Era încă în Anglia, unde fusese invitat, împreună cu alți jurnaliști din Occident, de Ministerul britanic de Externe, și urma să viziteze taberele din Macedonia și Albania în care trăiau refugiații din Kosovo. Mi-a povestit, pe scurt, că vizita era o lecție de democrație, pentru că din delegație făceau parte cei mai înverșunați critici ai războiului împotriva Iugoslaviei. Și, spre deosebire de țara noastră, unde criticii celor de la Putere erau aproape proscriși, Guvernul Marii Britanii îi invita să le expuna rațiunile acțiunilor sale și încerca să-i convingă de justețea punctului său de vedere. Ion Cristoiu rămăsese, în continuare, convins că soluția conflictului din Kosovo nu era înlocuirea tragediei etnicilor albanezi cu cea a sârbilor și că decizia NATO de a scoate provincia de sub autoritatea statului sârb pentru a o transforma într-un protectorat internațional nu era cea mai potrivită.

Ibrahim Rugova a vizitat în această dimineață tabăra de refugiați din localitatea Blace, situată la frontiera macedoneano-iugoslavă, informează AFP. Rugova a fost aplaudat de cei aproximativ 200 de refugiați care au ieșit din corturi. “Am venit aici ca să-mi văd poporul,” a declarat el. “Acțiunea NATO este o acțiune de pace, nu de război. Refugiații se vor întoarce la casele lor, iar eu îmi doresc același lucru.” Rugova a fost confirmat în funcția de lider al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), în cursul unei reuniuni desfășurate cu ușile închise, care a avut loc la Tetovo.

La 23:05, a început unul din cele mai dure atacuri asupra Belgradului, în care aveau să fie “contabilizate” exploziile a nu mai puțin de 53 de proiectile de toate tipurile, lansate peste noi. Cerul era perfect senin și puteam vedea cu ochiul liber avioanele care treceau prin dreptul lunii. După o jumătate de oră, când s-au retras, pe cer am observat un păienjeniș de dâre albicioase, lăsate de avioanele care survolaseră orașul. Artileria antiaeriană a ripostat cu disperare, însă nu a reușit să lovească în aer decât 6 dintre rachetele care se îndreptau spre noi.

Prima serie de explozii am auzit-o în partea de sud a Belgradului. În suburbia Makis, de pe drumul spre Obrenovac, a fost lovit un depozit, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul. În cartierul Rakovica, a fost din nou bombardată zona Strazevica și fabrica de motoare “21 mai”, fiind lovite service-ul și hala liniei de montaj. Din fericire, în apropiere nu se afla nici un trecător, așa că nu au fost victime. Zona a fost imediat blocată de Poliție, deoarece una dintre rachetele care au lovit fabrica nu a explodat. Au urmat zonele Ostruznica și Bubanj Potok. O altă rachetă a lovit, fără să explodeze, o casă din satul Begaljica, din cartierul periferic Grocka, o persoană fiind rănită. Casa familiei Pavlovic, de pe strada Sasa Kovacevic, a fost lovită în plin de unul din cele 4 proiectile care au explodat în comuna Ralja, de la 30 de kilometri de Belgrad. În explozie și-au pierdut viața doi copii, Stefan și Dejan Pavlovic, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, și Biljana Momcilovic, o vecină aflată în vizită. Părinții copiilor, Vladimir și Branislava, au fost internați în spital, femeia fiind în stare critică. Ljubinka Jovanovic, o altă vecină, a fost și ea rănită.

Nu am coborât de pe acoperiș, pentru că eram convins că piloții NATO nu vor irosi așa o noapte și vor veni din nou. Nu am avut prea mult de așteptat. La ora 2:00, a început o altă jumătate de oră de coșmar. Nu mai puțin de 20 de proiectile de mare putere au lovit aeroportul Batajnica, provocând mari cratere în pista principală. Vibrațiile exploziilor erau așa de puternice, că păreau undele de șoc ale unui cutremur fără sfârșit. De-abia mai reușeam să mă țin pe picioare pe casa liftului de pe acoperiș. O rachetă a lovit clădirea Direcției Federale de Distribuție a Mărfurilor “Jugo Import“, de lângă sediul Poliției din cartierul Novi Beograd. Nici această rachetă nu a explodat, însă a împrăștiat zeci de schije și bucăți de beton în jur. În curtea unei case de pe strada Cubulska din cartierul Vracar, a căzut, tot fără să explodeze, o bucată dintr-o rachetă aer-sol, lunga de aproape un metru. Vuietul atacului nu mi-a ieșit din urechi minute în șir, chiar dacă avioanele s-au retras, lăsând în urmă o nouă plasă de dungi argintii pe cer.

Comandamentul Aviației militare a SUA a emis un ordin prin care se suspenda, până la noi dispoziții, orice pensionare sau retragere de personal, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de AFP. Măsura a fost luată ca urmare a sporirii considerabile a volumului operațiunilor aviației militare americane în Iugoslavia și Irak și a necesității de a dispune de personal pentru aceste operațiuni.

În Kosovo, unde atacurile nu s-au mai oprit de câteva zile, în această noapte au explodat alte 70 de proiectile. Țintele principale au fost orașele Priștina, Podujevo, Knin, Strpce, Lipljan, Zubin Potok, Dragas, Pec, Kosovska Mitrovica, Urosevac și Suva Reka. Trei civili au fost uciși și doi răniți în timpul bombardamentelor asupra regiunii dintre satele Jerekara și Gornja Budrinja, de lângă Vitina, iar la 2:17, patru proiectile au lovit sediul Poliției din satul Stoic, de lângă Kula.

Atacuri la fel de puternice au fost declansate și asupra celorlalte orașe din Serbia. Au început la 23:00, la Mladenovac, unde o serie de explozii au răsunat vreme de un sfert de oră. În același timp, două proiectile au lovit muntele Kosmaj, unde se afla turnul de televiziune bombardat săptămâna trecută. La 23:06, pe muntele Malen din raionul Divcibar, au explodat două bombe de mare putere. Însă atacul cel mai dur a fost asupra Niș-ului. De la 1:45 și până după ora 4:00, peste 30 de proiectile au lovit zona industrială din nord-vestul orașului, fiind avariate zeci de case și rănit ușor un civil. Alte 30 de bombe au lovit satul Markovic de lângă Kursumlija. Regiunea Srem, de la nord-vest de Belgrad, a fost ținta a 7 raiduri aeriene, cele mai mari distrugeri fiind provocate în orașele Stara și Nova Pazova.

La 1:55, două proiectile au căzut pe calea ferată și lângă gara din Lukicevo, din apropiere de Zrenjanin. Unul dintre ele nu a explodat, însă șinele au fost distruse și legăturile telefonice întrerupte. Începând cu ora 2:00, fascinat de atacul asupra Belgradului, nici nu am observat seria de 10 explozii de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La 2:20, în satul Vranes de lângă Kraljevo, o rachetă a explodat într-o livadă, fără să provoace pagube, iar o altă explozie a fost auzită în satul Rabas, de lângă Valjevo.

Rusia a exclus astăzi, în timpul discuțiilor dintre șeful diplomației ruse Igor Ivanov și adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott, o împărțire a provinciei Kosovo, în vederea rezolvării crizei iugoslave, relatează AFP. Intâlnirea Ivanov-Talbott a fost urmată, începând cu ora 17:00, de o a treia reuniune tripartită Rusia-SUA-Finlanda, la care au participat și Viktor Cernomîrdin și Martti Ahtisaari. “Pentru a crea condiții favorabile întoarcerii refugiaților, prezența unor forțe sârbe înarmate în Kosovo este exclusă. După încheierea retragerii complete a forțelor sârbe din acest teritoriu, comunitatea internațională va putea reflecta asupra posibilității unei întoarceri parțiale în Kosovo a militarilor sârbi, care vor îndeplini funcții definite, sub strictă supraveghere,” a explicat Talbott. “Nimeni nu are intenția de a diviza Kosovo și afirmațiile pe marginea acestui subiect sunt abuzive,” a reamintit Igor Ivanov. “Există documente care subliniază că soluționarea problemei Kosovo nu este posibilă decât păstrând integritatea teritorială a Iugoslaviei.”

La ora 3:00, am coborât de pe acoperiș, fără a fi complet convins că avioanele nu se vor întoarce. Din fericire, nu au mai venit. Am sunat în redacție, la București, povestind ce s-a întâmplat și mi-au promis că, dacă Mișu Predescu, redactorul-șef al Știrilor ProTV, va dori să-mi preia corespondența telefonică pentru emisiunea de dimineață, mă vor suna din timp. N-au mai făcut-o, iar sirenele sfârșitului alarmei aeriene, de la 6:27, m-au trezit doar pentru câteva clipe. Eram groaznic de obosit și voiam să visez ceva frumos, să uit… Nu-mi ieșeau din minte cuvintele Leposavei Milicevic, ministrul iugoslav al Sănătății, care declarase că, dacă bombardamentele NATO vor continua, Iugoslavia va ajunge cea mai sănătoasă națiune din lume, pentru că toți bolnavii din spitale vor da ortu’ popii.

Secretarul de stat american Madeleine Albright i-a cerut președintelui Slobodan Milosevic, într-o declarație făcută în această seară la televiziunea din Muntenegru, să pună capăt “epurării etnice” din Kosovo. Șefa diplomației americane a subliniat că se insistă asupra unei “largi autonomii” acordate pentru Kosovo și, în nici un caz, asupra independenței sau secesiunii provinciei. Madeleine Albright a spus, de asemenea, că Statele Unite sprijină politica lui Milo Djukanovic, președintele reformator al Muntenegrului și adversar al lui Milosevic.

Share

target: cum a scăpat NATO de bombele expirate

by

25 mai 1999

Am început ziua mult mai destins, pentru că aveam curent și apă caldă la discreție. În plus, camerista mi-a bătut la ușă, chiar când mă pregăteam să cobor, spunându-mi să-i las rufele murdare la spălat. Era o binefacere de care nu mai avusesem parte de aproape o săptămână și nu prea mai aveam haine curate. Tariful pentru spălatul și uscatul rufelor era ridicol, în jur de 5-10 mărci germane, în funcție de cantitate. Era suficient să le las grămadă pe pătură și, dimineața, când venea să schimbe așternuturile (cam o dată la două zile), camerista le lua și le găseam seara, aranjate pe pat și mirosind frumos.

La cafea, când am răsfoit ziarele de astăzi, mi-a sărit în ochi un bilanț al Comandamentului Apărării civile, care anunța că, de la începutul războiului, perioada în care au sunat sirenele în Belgrad (anunțând alarma aeriană sau ridicarea ei) totaliza 3 ore și 38 de minute. Anunțul m-a amuzat, deși, aparent, nu era nimic de râs, însă așa de mult mă obișnuisem și eu cu sirenele, încât mi s-ar fi parut ciudat să nu sune într-o seară sau dimineață.

M-am dus la Media Center și am aflat de la ceilalți sârbi că au apărut din nou probleme la Cacak. Ieri, Poliția a reținut 5 persoane, pentru 24 de ore, sub acuzația că au organizat adunări populare neautorizate și ar fi înființat “Parlamentul cetățenilor“, fapte interzise de Legea marțială. Cei reținuți erau Mirjana Hercog, medic pediatru, Vera Barach, secretar al Primăriei, Nada Despotovic, profesoară, Milan Bozovic, profesor pensionar, și Vesna Bjelic, ziaristă, și au fost interogați timp de mai multe ore. Auzind vestea, în jur de 50 de locuitori ai orașului s-au adunat în jurul Judecătoriei unde se aflau cei 5, în semn de solidaritate cu aceștia. Mă gândeam că autoritățile nu vor risca escaladarea tensiunilor de la Cacak și, cu toate că i-ar fi putut arunca în închisoare, nu îi vor pedepsi prea dur. Într-adevăr, astăzi, la ora 11:00, toți au fost puși în libertate. La Belgrad, Vuk Obradovic, președintele partidului Democrația Socială, a protestat împotriva demiterii din funcție a primarului din Cacak și a prigoanei instituite împotriva liderilor locali ai Opoziției.

Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, și-a reafirmat opoziția față de o eventuală oprire a atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, într-un interviu publicat în cotidianul spaniol “El Pais“. “Din punct de vedere militar, o pauză nu ar aduce nici un succes,” a declarat el. “Dimpotrivă, ar prezenta două inconveniente: sârbii își vor continua operațiunea lor de purificare etnică în Kosovo și își vor reorganiza apărarea antiaeriană, sporind riscurile pentru piloții noștri, la o reluare a bombardamentelor.” În cursul ultimelor zile, Olanda, Grecia și Republica Cehă au cerut, după Italia, o suspendare a bombardamentelor.

Liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic a profitat de tulburările de la Cacak și a dat un interviu cotidianului german “Tageszeitung“, în care confirma nemulțumirile unei părți a populației față de continuarea războiului. Deși n-a mai revenit în Serbia, Djindjic s-a hazardat să facă tot felul de afirmații, care nu prea aveau nici o legătură cu realitatea din țară. “Există un puternic curent în favoarea păcii în rândul populației iugoslave,” a asigurat el. “Cea mai mare parte a oamenilor ar fi fericiți dacă Milosevic sau oricine altcineva ar accepta planul de pace.” Djindjic a confirmat și dezertările din Armata iugoslavă, explicând că ar fi o formă de protest împotriva războiului. “Soldații sunt cazați prost, există probleme de hrană și de igienă. Și, după două luni de război, ei nu înțeleg prea bine ce se petrece, nici ce sens au toate acestea,” spunea Djindjic. A avut, însă, bunul simț să nu vorbească despre “succesul” operațiunilor NATO și să atragă atenția liderilor occidentali că “este dificil să te opui regimului, când bombele cad și lovesc obiective civile”. După care a început să bată câmpii, neștiind să evalueze dacă Slobodan Milosevic se pregătește pentru un război de lungă durată sau pentru negocierea păcii, considerând, însă, că o eventuală intervenție terestră a trupelor NATO ar fi o opțiune realistă.

Pentru a mai atenua puțin efectul acestui interviu, a cărui copie am primit-o de la un membru al conducerii Partidului Democrat, Zoran Djindjic a trimis prin fax și un comunicat, în care se declara în favoarea adoptării imediate a planului G-8 pentru Kosovo. El s-a lăudat că ar fi vorbit la telefon despre aceasta cu Carl Bildt, unul din emisarii speciali pentru Balcani ai Națiunilor Unite, cu care ar fi convenit să încerce accelerarea activităților diplomatice pentru adoptarea principiilor G-8, ca bază pentru elaborarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. “Poziția iresponsabilă a regimului de la Belgrad față de planul G-8 prelungește agonia Iugoslaviei,” se arată în comunicat. “Civilii, care nu au nici o legătură cu politica lui Milosevic, sunt primele victime ale acestui război. Oricum, fără democratizarea Iugoslaviei și a Balcanilor, nici după încheierea războiului, nu va fi pace în această regiune.” Tragi-comic în aceste comunicate și discuții era faptul că nici Djindjic, care nu avea absolut nici o influență în cercurile Puterii de la Belgrad, nici Carl Bildt, care nu era actorul principal al disputelor diplomatice pentru încheierea războiului, nu contau în jocurile politice ale momentului.

De parcă ar fi fost înțeleși, un alt personaj care se zbătea ca peștele pe uscat, având, totuși, meritul că a rămas la Belgrad, suferind alături de ceilalți, s-a apucat tot astăzi să dea interviuri presei străine. Este vorba de Vuk Draskovic care, misterios ca un magician și fără a oferi argumente în sprijinul afirmațiilor sale, prevedea că războiul se va sfârși în maximum 8 zile. “După încheierea războiului, în Iugoslavia se vor organiza alegeri anticipate,” afirma Draskovic în interviul acordat cotidianului francez “Le Parisien“, pe care mi l-au arătat fetele de la Media Center. “Mi se pare evident că Slobodan Milosevic nu își va schimba politica. Prin urmare, este important ca un număr cât mai mare de militanți care l-au susținut să vină de partea mea.” În finalul interviului, care mi-a amintit că liderul SPO era un talentat scriitor, acesta estima, rememorând vremurile când era considerat unul dintre exponenții naționalismului sârb, că va fi dificil ca Iugoslavia să accepte condițiile impuse de NATO și, mai ales, retragerea Armatei iugoslave din Kosovo și prezența în provincie a unor trupe străine.

Rivalitatea dintre grupurile din interiorul UCK amenință să se transforma într-un fratricid, avertizează ziarul “Albania“, cotidian al Opoziției albaneze. Acesta afirma că, în ultimul timp, se manifestă o creștere a tensiunilor dintre facțiunea armată a conducătorului politic Hashim Thaqi și cea loială liderului moderat Ibrahim Rugova. Cele două grupări și-au organizat propriile lor guverne ale regiunii Kosovo și propriile armate. Într-un incident din data de 22 mai, militarii din UCK le-au cerut simpatizanților lui Rugova să-și depună armele și să li se supună. “Atlfel, vom apela la forță,” au amenințat aceștia. În Albania, guvernul îl sprijină pe Thaqi, în timp ce principalul partid de opoziție îl sprijină pe Rugova. “Fratricidul, această tragedie care s-a manifestat în Albania în proporții catastrofale în al Doilea Război Mondial, bate din nou la ușile noastre,” comentează ziarul albanez.

După ce m-au lăsat să mă amuz cu aceste interviuri, care mai de care mai fanteziste, fetele mi-au întins o știre a agenției France Presse, care venea ca o bomboană pe colivă. Aflat în vizită la Londra, la invitația lui Tony Blair și a lui Robin Cook, președintele Muntenegrului Milo Djukanovic dădea asigurări că de la Belgrad vin semnale clare care indică o posibilă acceptare a planului G-8. În opinia sa, semnalele ar fi venit nu numai de la liderii Opoziției, ci și din anturajul lui Milosevic, ba chiar din partea președintelui iugoslav. “De exemplu, anunțul lui Milosevic că ar vrea să-și retragă armata din Kosovo,” explica, sigur pe el, Djukanovic. “Chiar dacă nu a făcut-o, este important că a început să anunțe asemenea măsuri, ceea ce arată că Milosevic e tot mai conștient că nu poate duce un război împotriva întregii lumi.”

Toate aceste declarații hazardate nu erau decât simple speculații, iar cei ce le făceau încercau să-și aroge merite sau influențe pe care nu le aveau. Eram, în continuare, consternat de lipsa de viziune politică a liderilor Opoziției sârbe și îmi explicam tot mai ușor de ce Milosevic îi juca pe degete. Aceștia nu reușeau să înțeleagă ce se întâmplă în propria lor țară, nu își înțelegeau propriul popor și – ceea ce era cu atât mai trist – erau incapabili să acționeze eficient și credibil într-o situație de criză majoră. Măcar dacă ar fi citit cu atenție cotidianul “Politika“, și tot ar fi înțeles mai multe despre ce se petrecea la Belgrad.

Militanți ruși și ucraineni pentru drepturile omului, foști dizidenți sovietici, au criticat atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, într-o scrisoare deschisă difuzată pe Internet și adresată “prietenilor și celor din țările occidentale care împărtășesc aceleași idei”, informează AFP. Mesajul este semnat de nume mari ale disidenței sovietice, precum Serghei Kovalev sau Liudmila Alekseeva. “Este trist să constatăm că există divergențe serioase legate de legalitatea, necesitatea și justificarea utilizării forței militare NATO în Iugoslavia,” se afirmă în scrisoare. Foștii disidenți se întrebau care va fi prețul unei eventuale victorii a NATO, subliniind similitudinea dintre această operațiune și războiul ruso-cecen care s-a soldat, între 1994 și 1996, cu zeci de mii de morți. Aleksandr Zinoviev a declarat că, prin războiul dus de NATO împotriva Serbiei, “țările occidentale manifestă un totalitarism mai teribil și mai periculos decât cel al lui Hitler sau Stalin. Impunerea sistemelor capitaliste în țările fostului bloc sovietic și în Uniunea Sovietică nu a condus la extinderea democrației occidentale, ci la o extindere a Occidentului.”

Am aflat că ieri, Riccardo Sessa, ambasadorul Italiei la Belgrad, a revenit în capitala iugoslavă, preluându-și atribuțiile oficiale. Sessa părăsise Belgradul înainte de 24 martie, odată cu personalul celorlalte ambasade ale țărilor care fac parte din NATO, cu excepția ambasadorului Greciei, care a rămas. Întoarcerea ambasadorului italian mi s-a părut cel puțin ciudată în contextul actual, deși Italia nu era considerată de sârbi printre principalii agresori. Totuși, aceștia nu uitau că, tocmai de pe bazele NATO din Italia, decolau zilnic majoritatea avioanelor care le bombardau țara. M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare și, spre sfârșitul războiului, aveam să înțeleg motivul ciudatei întoarceri.

Cugetările mi-au fost întrerupte la 12:15 de sirenele care anunțau din nou alarmă aeriană la Belgrad. Între 12:26 și 12:35, orașul Kragujevac a fost ținta a două raiduri aeriene, fiind lovită o uzină de la periferie. Între 12:50 și 13:40, zece bombe de mare putere au explodat la Novi Pazar. În același interval, 4 rachete au lovit satul Volujak, de lângă Knin, în Kosovo. O persoană a fost rănită în timpul atacului asupra satului Ribare, de lângă Jagodina, când au fost distruse câteva case și un automobil. Începând cu ora 13:00, avioanele NATO au lansat alte două raiduri asupra orașului Sabac, unde proiectilele au lovit încă o dată cazarma “Mika Mitrovic”, situată lângă un parc din centrul orașului. Au fost avariate școala “Laza Lazarevic” și alte clădiri civile din apropiere.

La 13:07, am auzit 3-4 bubuituri dinspre sudul Belgradului. La Zvecka, lângă Obrenovac, fusese lovită una din stațiile de emisie ale postului național de radio. La 14:30, orașul Bar, port din Muntenegru, a fost atacat de avioane care au lansat proiectile asupra flotei de război sârbești din Marea Adriatică și asupra satului Crni rat, care a fost învăluit de un nor de fum. La aceeași oră, în jurul Belgradului se auzeau din nou bubuituri. Erau bombardate satul Makis, unde era conducta principală de apă, și aeroportul Batajnica. Zece minute mai târziu, două explozii puternice au zguduit clădirea Media Center. Imediat, a sunat telefonul și Viktor s-a luat cu mâinile de cap. Era bunica sa, care făcea tărăboi că NATO a bombardat din nou cartierul Rakovica, în care locuiau, și suflul exploziilor i-au spart două geamuri de la balcon. La 15:30, o explozie puternică s-a auzit la Niș, fără să se spună dacă a provocat pagube.

Noi eram deja relaxați, pentru că la Belgrad sirenele sunaseră încetarea alarmei aeriene la 15:39. Relaxarea nu a ținut prea mult, pentru că, la 15:52, o detunătură puternică făcea geamurile întregii clădiri să zdrăngăne sinistru. Comandamentul Apărării civile a anunțat că fusese un avion care a spart bariera sonică la joasă înălțime. Cred că spuneau adevărul, deoarece, câteva minute mai târziu, o bombă de mare putere exploda la Novi Sad, avariind un transformator electric și lăsând fără curent și apă o bună parte din oraș.

Patru ruși care luptau alături de sârbi împotriva UCK au fost uciși în Kosovo în cursul ultimelor luni, a afirmat Binak Gashi, într-un interviu publicat de cotidianul “Vremia“. “Avem dovezi: documentele lor de identitate se află la statul nostru major,” a afirmat Gashi, care fusese intervievat la Kukes, în nordul Albaniei. “Este o realitate faptul că ofițerii ruși luptă alături de sârbi.” Binak Gashi a confirmat, pe de altă parte, că UCK colaborează cu Alianța Nord-Atlantică, “informându-i pe militarii NATO despre amplasarea trupelor sârbe”.

Abia acum începeau să curgă și alte informații despre distrugerile provocate de bombardamentul din această după-amiază. Și care începuse chiar mai devreme, în jurul orașului Kraljevo, unde 3 proiectile au lovit satul Jarcujak, iar alte 3 – depozitele “Jugopetrol” de la Bogutovac. În timpul atacului asupra orașului Sabac, câteva case au fost, efectiv, demolate de suflul exploziilor, iar schijele au ucis o femeie care tocmai își parca mașina în fața casei și au rănit grav 6 persoane. La 13:30, fusese avariat turnul de televiziune de lângă Presevo. La 14:00, un copil de 5 ani a fost rănit de o explozie la Vucitrn, iar o oră mai târziu, 4 explozii au fost auzite în satele din jurul localității Bujanovac.

La 17:10, au început să se audă bubuituri la Priștina. Începea iureșul în Kosovo. Aici, puținii jurnaliști care au mai rămas (sau mai bine zis, care au avut voie să rămână) s-au mutat în hotelul “Park“, pentru că hotelul “Grand“, unde locuiau până nu demult, a fost parțial distrus de bombe. Deși câteva din camerele de la ultimul etaj al hotelului “Park” aveau ca acoperiș cerul liber, jurnaliștii au rămas aici, atrași de oferta directorului. Acesta a avut inspirația să-i anunțe că telefoanele din hotel încă mai funcționau și pot să le folosească gratuit. Deși nota de plată pe luna aprilie s-a ridicat la 7.000 de mărci germane, directorul nu a renunțat la ideea sa și, probabil, își recupera paguba din banii încasați pe cazarea și mâncarea oferită.

N-am mai reușit să țin pasul cu ritmul bombardierelor NATO. Abia am apucat să-mi notez că, după 18:30, la Bujanovac au explodat 15 proiectile. Că alte 5 sate, de lângă Vranje și Prizren, au fost intens bombardate. Și că Djakovica a rămas fără apă, după ce o rachetă a nimerit conducta principală de alimentare. Mai târziu, s-a anunțat că, în numai două ore, au fost numărate cel puțin 30 de explozii în Kosovo.

NATO a acceptat cererea autorităților militare elene de a suspenda sosirea trupelor Alianței în portul Salonic, în timpul campaniei electorale și a desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European, relatează AFP. Statul major al Armatei elene a cerut NATO să suspende sosirea trupelor în Salonic, în perioada 3-15 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dimitris Reppas. “Cererea a fost acceptată,” a precizat el. Portul Salonic este punctul cheie în cadrul operațiunilor de întărire a contingentelor NATO din Macedonia, datorită calității instalațiilor de aici, precum și datorită apropierii de frontiera aflată la o distanță de 30 de kilometri.

În această seară, n-am transmis nimic pentru Știrile ProTV. A fost singura oară când nu au funcționat telefoanele mobile exact când aveam nevoie. Căzuse rețeaua și avaria a fost remediată abia după ce jurnalul nostru se încheiase. Mi-a părut rău, mai ales că, pe lângă bombardamentele din ultimele 24 de ore, mai voiam să anunț că mâine urma să înceapă la Belgrad procesul lui Steve Pratt și Peter Wallace, cei doi australieni de la organizația umanitară CARE International, care recunoscuseră că erau, de fapt, spioni ai NATO. Odată cu ei, era judecat în regim de urgență și un cetățean iugoslav, acuzat de complicitate. Îngrijorat că nu mi-a auzit corespondența, Mile Cărpenișan m-a sunat de la Timișoara, să mă întrebe ce s-a întâmplat.

La 22:48, destul de târziu pentru ultimele zile, sirenele anunțau alarmă aeriană la Belgrad. În Kosovo, nu era nevoie să mai sune alarma, pentru că bombardamentele nu conteniseră o clipă. La 20:00, trei proiectile loviseră un sat de lângă Lipljan, iar alte șapte explodaseră între satele Drenja și Jab, de lângă Istok. La 21:20, au fost bombardate satele Strpca, de pe muntele Sar, și Konjuh, de lângă Prizren. La 21:50, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 10 bombe asupra unei ferme de animale din satul Komoran, la 15 kilometri sud-vest de Priștina.

Între 23:15 și 23:45, bombardamentele s-au concentrat asupra Priștinei, unde au fost auzite 3 explozii puternice. Apoi s-au mutat în zona Prizren, 6 rachete lovind localitatea Lebane și 4 – satul Grmja. La 0:45, opt proiectile au lovit Veliko Grabovnica, un sat de lângă Leskovac, care a mai fost atacat de două ori, la 1:38 și 2:15. Mi-am notat 2 explozii puternice, care au afectat satul Markovic, de lângă Kursumlija. Pentru că, deja, trebuia să mă concentrez asupra a ceea ce se întampla în restul Serbiei.

Peste 50 % dintre refugiații din Kosovo sosiți în Albania și Macedonia au mai puțin de 18 ani, iar 40 % dintre aceștia au mai puțin de 14 ani, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO, Jamie Shea, care a vorbit despre o “generație pierdută“, relatează AFP. “Aproximativ 20.000 de refugiați au vârste sub 1 an, iar din luna martie, s-au născut 1.000 de copii în taberele de refugiați,” a precizat Shea. “Acești copii s-au născut fără incubatoare, fără electricitate, fără asistență medicală, fără apă, fără un acoperiș deasupra capului, fără nimic. Ei au, totuși, mai multe șanse decât copiii din Belgrad. NATO nu dorește să facă rău nici unui copil, dar nenorocirea este că albanezii din Kosovo nu au de ales între un incubator care să funcționeze cu electricitatea lui Slobodan Milosevic și un incubator fără electricitate. Ei nu au, pur și simplu, incubatoare, pentru că au fost izgoniți de acasă și trăiesc în taberele de refugiați.” În opinia lui Shea, regimul de la Belgrad dispune de câteva generatoare de siguranță pentru a face față întreruperilor de curent electric. “Le-ar putea utiliza pentru a alimenta spitalele, școlile sau armata,” a adăugat el.

Atacurile începuseră încă de la 22:10, când antiaeriana Niș-ului a respins primul raid asupra orașului. La 23:07, a fost bombardat aeroportul Ponikve de la Uzice și satele din regiunea muntelui Zlatibor. Singur pe acoperișul hotelului “Toplice“, așteptam atacul asupra Belgradului. La 0:20, am văzut intrând în acțiune antiaeriana Novi Sad-ului. Fără prea mare eficiență, pentru că 5 explozii succesive au luminat cerul dinspre nord. Radio Novosti a anunțat că proiectilele au lovit, pentru a treia oară, clădirea Televiziunii Novi Sad. Sau mai bine zis, ruinele acesteia. Exploziile au provocat un incendiu puternic și au avariat casele din apropiere.

Fără să vină spre noi, avioanele au continuat să atace regiunea Novi Sad-ului, până spre ora 1:00, lansând rachete asupra releului de televiziune de la Iriski Venac și a satelor de pe muntele Fruska Gora. La 1:10, barăcile părăsite ale unei ferme de lângă satul Ralje au fost făcute una cu pământul. La 1:15, când s-au întors către Niș, avioanele au mai lansat câteva proiectile asupra viaductului de la Veliko Plano, de pe autostrada spre Belgrad. De la 1:20, atacurile s-au concentrat asupra portului Prahovo, de pe malul Dunării. Nu mai puțin de 10 proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol”, unde au fost rănite mai multe persoane. Apoi a fost bombardat orașul Negotin, de lângă granița cu România.

NATO va avea, începând de joi, o forță permanenă de deminare în Marea Mediterana, a anunțat Comandamentul de Sud al Alianței Nord-Atlantice (AFSOUTH), citat de AFP. Această forță, numita Mine Counter Measures Force Mediteranean (MCMFM), va fi dotată cu opt detectoare de mine și o navă de susținere, fiind puse la dispoziția NATO de Belgia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia și SUA.

Cred că avioanele s-au retras în spațiul aerian al Bulgariei, îndreptându-se spre bazele aeriene din Turcia, pentru că au continuat să aștearnă un covor de bombe tot mai spre estul țării. La 1:30, 15 proiectile de mare putere au lovit depozitele “Jugopetrol” și transformatorul de energie electrică al unei fabrici din orașul Bor, de pe Valea Timocului. Legăturile telefonice cu această regiune, locuită de foarte multi etnici români, au fost întrerupte, așa că n-am putut afla mai multe detalii. Între 2:30 și 2:50, a fost atacată zona orașului Pirot. Aici, 4 explozii puternice au răsunat în cartierul Tanasko Rajic, de la periferie, și una în satul Izvor din apropiere. De asemenea, cel puțin 2 rachete au lovit releul de televiziune de pe Crni Vrh, de la 10 kilometri de oraș.

La scurtă vreme după atacul asupra portului Prahovo, sârbii au anunțat că antieriana ar fi reușit să doboare un avion inamic, care s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc, în apropierea confluenței cu granița iugoslavă și bulgară. Se adăuga că oamenii din Prahovo au văzut cum malul românesc al Dunării era survolat de elicopterele de recuperare ale NATO, căutându-l pe pilotul care se catapultase. Cam la aceeași oră, s-a anunțat că, deasupra satului Bojevac de lângă Pozarevac, ar fi fost doborât încă un avion al NATO, de tip Harrier. Puțin mai târziu, sârbii au revenit, precizând că fusese vorba de un aparat de tip Tornado, cu doi piloți la bord, care au reușit, și ei, să se catapulteze. Înainte de a se prăbuși în regiunea satului Petrovac, piloții au decuplat rezervoarele avionului, care au fost găsite lângă Aleksandrovac. Ajutați de localnicii care cunoșteau mai bine regiunea, militarii sârbi au organizat mai multe potere, pentru a-i captura pe piloți înainte de a fi recuperați de elicoptere.

Liderul UCK Hashim Thaqi a anunțat că acceptă ideea unui protectorat internațional în Kosovo, ca un pas intermediar până la independența provinciei. El a declarat că durata presupusului protectorat nu are importanță, dar a subliniat că acesta trebuie să fie temporar și să reprezinte o fază tranzitorie spre independența provinciei. La sfârșitul săptămânii, Thaqi își manifestase dorința unei întrevederi urgente cu Rugova, la Tirana, pentru a pune capăt dezacordurilor dintre ei, însă, până în prezent, acesta nu a dat nici un răspuns.

Nu puteam să înțeleg de ce piloții NATO insistau să lovească – așa cum au făcut și în această seară cu ruinele Televiziunii Novi Sad – ținte deja atinse în atacurile anterioare. Nu numai eu, ci și alți colegi cu care am stat de vorbă mai târziu, am ajuns la concluzia că această îndârjire cu care semănau bombe peste tot nu servea decât pentru a consuma cât mai multă muniție, pentru a stimula producția de armament. Și, așa cum, nu o dată, sârbii au atras atenția, arătând resturile unor proiectile pe care scria că trebuiau utilizate până în 1998 sau chiar 1985, Aliații scăpau în acest fel de niște bombe expirate. A căror distrugere, ținând cont de standardele ecologice, la mare preț în Occident, ar fi costat o grămadă de bani.

Cel mai bun exemplu al acestei risipe era depozitul “Jugopetrol” din cartierul belgradean Cukarica. Baraca din tablă ondulată așezată pe schelet metalic, cu butoaiele goale din interior și cu rezervorul de carburanți îngropat în pământ nu costau mai mult de 100.000 de dolari, oricât aș exagera. Ei bine, depozitul fusese lovit de cel puțin 10 proiectile, dintre care numai primele două rachete Tomahawk costau 1 milion de dolari bucata.

SUA exercită presiuni asupra Ucrainei, cerându-i să oprească tranzitarea petrolului destinat Iugoslaviei prin porturile sale la Dunăre, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Aviația NATO a început să distrugă centrele petroliere de stocare și rafinăriile iugoslave, dar Belgradul încă se aprovizionează cu produse petroliere pe Dunăre,” a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Credem că o parte a petrolului provine din Rusia și trece prin porturile ucrainene, de aceea dorim să vorbim cu reprezentanții ucraineni, în speranța că îi vom determina să oprească această tranzitare.”

După ce atacul asupra Novi Sad-ului a încetat, am coborât în cameră, căutând un post de televiziune de unde să mai aflu noutăți. Ceva mai devreme, vorbisem la telefon cu prietenul meu, Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al “Evenimentului zilei“. El mi-a povestit că 48 de refugiați albanezi, cazați într-o tabără de pe Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, s-au supărat pe condițiile oferite și, fără să anunțe pe nimeni, s-au urcat în tren și au plecat spre București, unde doreau să ceară să fie duși în altă țară. În urma lor au lăsat un adevărat dezastru. Au tras un chef de pomină, distrugând dormitoarele și grupurile sanitare și spărgând toate geamurile taberei. Cpt. Dan Bortiș de la IPJ Caraș-Severin a declarat că pagubele se ridică la câteva zeci de milioane.

Mi-a mai povestit de un raport al serviciilor secrete chineze, dezvăluit de cotidianul “The New York Times“, potrivit căruia bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad a fost un act deliberat. Chinezii afirmau că bombele – cunoscute sub inițialele JDAM, cel mai avansat tip de proiectile utilizat de armata americană – erau ghidate prin GPS, cu ajutorul unei rețele de sateliți. Una dintre ele a lovit exact camera de cifru, de unde erau transmise comunicațiile codate către Beijing, iar alta a explodat în biroul atașatului militar. Deși a insistat, i-am explicat că nu-i pot dezvălui acum, la telefon, motivul real al bombardării ambasadei chineze.

O hartă greșită a fost cauza bombardării de către forțele NATO a Ambasadei Chinei de la Belgrad, în noaptea de 7/8 mai, a precizat generalul Wesley Clark, într-un raport remis secretarulului general al Alianței, Javier Solana, citat de AFP. În acest raport, care se prezintă sub forma unei scrisori foarte detaliate, Comandamentul Suprem al Forțelor NATO din Europa insista să precizeze că eroarea a fost cauzată de actualizarea greșită a unei hărți mai vechi a capitalei iugoslave.

Căutând un post sârbesc de radio, am dat peste frecvența Radio România Actualități și am ascultat știrile din țară. Președintele Emil Constantinescu se întâlnise azi cu Richard Schifter, consilier special al secretarului de stat american, și i-a explicat că România dorește să se implice în reconstrucția Iugoslaviei, având capacități excedentare în producția de ciment, oțel și energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt prezidențial Răsvan Popescu, șeful statului român a insistat că nu trebuie să se repete “experiența ratată” a Bosniei, a cărei reconstructie s-a făcut prin limitarea importurilor la țările Uniunii Europene. Schifter s-a arătat interesat de posibilitatea ca în planul de reconstrucție a sud-estului Europei, să se acorde o importanță deosebită refacerii drumurilor din România, ca alternativă la rutele iugoslave. Simple promisiuni, fără nici o acoperire!

Înainte de a mă culca, m-au sunat colegii de la emisiunea de dimineață de la ProTV și mi-au spus că pot dormi liniștit, pentru că nu doresc o corespondență telefonică de la mine, decât dacă se întâmplă ceva ieșit din comun. N-am mai insistat să-i lămuresc că n-au dreptate, gândindu-mă că, poate, eu eram cel care greșea, fiind total absorbit de evenimentele la care eram martor. M-am trezit, totuși, la 6:00, și am ascultat știrile la un post de radio, îngrijorat să nu se fi întâmplat ceva important prin alt oraș și eu să nu știu. Nu am remarcat nimic și m-am culcat la loc, în timp ce, la 6:23, sunau sirenele de încetare a alarmei aeriene.

Nicosia a interzis astăzi intrarea unui ministru sârb pe teritoriul cipriot, ca măsură în cadrul sancțiunilor adoptate de UE împotriva Iugoslaviei, a anunțat seful diplomației cipriote, Ioannis Kasoulides, citat de AFP. Ministrul sârb fără portofoliu Bogoljub Karic sosise pe aeroportul din Larnaka, venind de la Budapesta, însoțit de soția sa, a precizat Kasoulides. Oficialul, care vizitează frecvent Ciprul, conduce Karic Banka, o instituție financiară cu sediul la Limassol. Guvernul cipriot a decis, în aprilie, să respecte sancțiunile decise de UE împotriva Belgradului, în ciuda simpatiei opiniei publice din Cipru pentru iugoslavi. “Este un lucru bun că ministrul sârb și soția sa, care încercau să părăsească Iugoslavia, au descoperit că nu exista zone sigure în care să fie bineveniți,” a declarat Jamie Shea, care a reamintit că acesta era “unul dintre bancherii președintelui Milosevic și a jucat, cu siguranță, un rol în furnizarea de fonduri pentru a-l ajuta să acceadă la putere, la sfârșitul anilor ’80”.

Share

target: viața sârbilor fără apă și curent

by

24 mai 1999

Din păcate, dușul fierbinte a rămas doar în vis. Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. M-am chinuit să mă spăl, turnându-mi apă din sticle, apoi am umplut chiuveta și m-am bărbierit la lumina lumânării. Am reușit să-mi irit toată fața și deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care începuse să miroasă urât, deși evitasem să-l folosesc, iar când n-am avut încotro, am turnat înăuntru o grămadă din apa economisită.

Am coborât și l-am rugat pe Nelu să-mi mai fiarbă o cafea și am bombănit amândoi pe seama lipsei de curent și apă. Nelu dădea, neputincios, din umeri, dar mă încuraja, spunându-mi că a sunat la partid (la JUL) și a obținut să fie trecut pe lista de priorități, așa că vom fi printre primii care vor primi curent și apă. Degeaba, deocamdată. Toate ziarele titrau pe prima pagină: “Serbia în beznă!“, iar la un post de radio s-a anunțat că rezerva de apă a orașului a scăzut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apă la spitale și brutării, dar din lipsa de curent, nu se putea coace pâine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de pâine din Belgrad, declara că situația cea mai dificilă este în cartierele Novi Beograd și Zemun. “Cea mai mare problemă este lipsa apei,” afirma el. “Apa din cisterne nu este suficientă pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de pâine, nici jumătate din capacitate, iar astăzi vom produce și mai puțin.”

Tot din lipsă de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost înlocuite cu autobuze, care circulau în regim de week-end, iar după ora 22:00, urmau să tragă pe dreapta. În magazine găseam tot mai greu apă plată, iar sticlele cu apă minerală erau pe sfârșite. Deși liderii NATO se așteptau ca situația să provoace o răscoală împotriva lui Slobodan Milosevic, au obținut exact efectul contrar: oamenii considerau această tactică drept una criminală, menită să provoace o adevărată catastrofă umanitară în Serbia.

Întreruperea în distribuția de apă pe teritoriul Iugoslaviei, provocată de bombardamentele NATO, reprezintă “un efect secundar și nedorit” al atacurilor asupra rețelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creează dificultăți considerabile militarilor sârbi, deteriorându-le sistemele de comandă și control, precum și alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo și pentru apărarea antiaeriană,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizăm sistemul de alimentare cu apă.”

Am văzut scene de un dramatism rar, când am fost în cartierul Novi Beograd, în vizită la un amic sârb. Acesta locuia la etajul șapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gâfâind, scările, depășind câțiva pensionari care abia își trăgeau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, soț și soție. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravidă, în luna a treia. Trăiau, la fel ca toată lumea, fără apă și fără curent de câteva zile. Băiețelul trebuia spălat, iar tânărul căra toată ziua apă cu gălețile, de la o fântână din apropiere. Soția lui se plângea că, de trei zile, n-a mai văzut soarele decât de pe balcon, pentru că nu se simțea prea bine și îi era greu să coboare cele șapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el în apartament, fără să care sticle sau găleți cu apă, nu numai pentru sine, ci și pentru bătrânii care locuiau pe scara. Când m-am întors din Novi Beograd, am văzut, în spatele unui bloc, cum o familie își gătea mâncarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regăsesc și în alte cartiere.

Astăzi, Milorad Vucelic, președintele Consiliului de administrație al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminți știrea apărută în numărul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, în care se scria că ar fi fugit din țară. El a explicat că se află la Salonic, în cantonamentul echipei naționale de handbal a Iugoslaviei, care se pregătea pentru campionatul mondial, și că avea permis de la Armata iugoslavă să plece în străinătate în perioada 27 aprilie – 26 mai. A adăugat că, tot cu permisiunea armatei, va merge, în 1 iunie, în Egipt, la Târgul Mondial de Telecomunicații. Telekom Serbia fusese privatizată, 49 % din acțiunile sale fiind deținute de italieni și greci. Vucelic a declarat că, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de mărci germane.

NATO este pe cale de a pierde “bătălia în domeniul informațiilor împotriva Serbiei” și recomandă implicarea organizațiilor non-guvernamentale și a ziariștilor pentru a-și îmbunătăți propria propagandă, afirmă un document confidențial publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentând refugiați și ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile și ale clădirilor în ruine, se afirma în documentul Alianței, intitulat “Bătălia mediatică a NATO” și redactat de adjuncții secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presă focalizate pe țări și regiuni specifice, coordonarea cu instituții precum UE și folosirea tot mai frecventă în operațiuni a piloților NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publică să fie pregătită pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care să nu fie exclusiv militare și o intervenție terestră.

“Cartierul general al NATO nu posedă nici mecanismele, nici mijloacele, nici experiența necesare pentru a duce o campanie de propagandă pe timp de război,” se arată în document. “Trebuie stabilite ce organizații non-guvernamentale din fiecare țară ar putea fi utilizate, ce rol vor să-și asume și de ce audiențe se pot bucura.” Raportul sugerează că ONG-urile “pregătesc noi activități care pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemenea, prevede necesitatea de “a identifica care ziariști din fiecare țară sunt competenți și implicați în conflict, pentru a-i invita la o ședință unde ei să-și expună ideile în privința manierei de a îmbunătăți mesajul Alianței către opinia publică”. NATO nu va pierde “războiul informațional” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, în replică la articolul aparut în “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, să mă întrebe ce se mai întâmplă la Belgrad. Deși eram îngrijorat că nu mai aveam decât o singură baterie încărcată la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, râzând, că este singurul jurnalist român care a fost invitat la Londra, la o serie de întâlniri cu membrii guvernului britanic, după care va pleca, împreună cu alți 11 jurnaliști occidentali, să viziteze taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Se amuza foarte tare că, dintre toți oamenii de presă din țară, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai înverșunat critic al intervenției militare împotriva Iugoslaviei. Mi-a spus că, dacă nu va reuși să mă mai sune în zilele următoare, când se va întoarce, îmi va povesti cum a fost. Oricum, se îndoia că acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reuși să-i schimbe atitudinea față de acest război.

Ca un făcut, tocmai astăzi s-au găsit niște colegi de la cotidianul “Prima oră” din Timișoara să mă sune, ca să le povestesc din experiența mea de reporter de război. Voiau să facă un grupaj despre corespondenții de război și îi intervievaseră pe Mile Cărpenișan și pe Raico Cornea de la TVR. Le-am răspuns, ușor iritat, că nu pot vorbi acum, de teamă că-mi consum bateria telefonului mobil și le-am cerut să mă sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, în jurul prânzului. Oricum, eram grăbit să-mi trimit corespondențele pentru ProTV și Mediafax și încercam să profit de Internet, până nu se lua din nou curentul, ca să aflu ce se mai întâmplase prin alte orașe. Le-am explicat celor de la “Prima oră” că nu despre mine trebuiau să scrie acum, ci despre sârbii care erau nevoiți să trăiască în condiții de război, în timp ce eu, dacă mi-ar fi ajuns cuțitul la os, puteam oricând să mă întorc acasă. Mă simțeam ridicol să ajung subiect de presă, așa că am încercat să-i determin să renunțe și am fost foarte laconic. Când m-am întors acasă, aveam să văd grupajul și trebuie să recunosc că au reușit să înțeleagă și să redea destul de bine ce am vrut să le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca întotdeauna, un ghinion nu vine niciodată singur. Colegii de la ProFM au observat reportajele din emisiunea de dimineață a ProTV și m-au rugat să le transmit și lor un reportaj de atmosferă despre viața sârbilor sub bombardamente. I-am rugat să mă sune peste o jumătate de oră, pentru a-mi ordona ideile în minte și le-am schițat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzătoare cu care sârbii s-au adaptat la noul stil de viață, ajungând să nu mai bage în seamă alarmele aeriene și chiar să nu mai coboare în adăposturi, decât atunci cand, efectiv, bombele cădeau la ei în cartier. Le-am explicat despre dramatismul vieții din alte orașe. Despre viața la Novi Sad, care, de 10 zile și 10 nopți, era ținta obișnuită a bombelor. Oamenii au rămas fără cele 3 poduri peste Dunăre și se înghesuie să treacă fluviul cu bacul. Poluarea produsă de noxele emise la distrugerea rafinăriei a afectat grav apa potabilă din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am încercat să descriu viața celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungând în taberele de refugiați din Albania și Macedonia, iar sârbii s-au refugiat către centrul și nordul țării. Aici, satele sunt pustii, iar în orașe, viața se desfășoară în fugă, între două bombardamente.

Sub puternica impresie din ultimele zile, am povestit despre răsturnarea radicală produsă la Belgrad, în urma avarierii sistemului energetic național. După ce au suportat lipsa țigărilor și a carburanților, apoi criza de zahăr, ulei și detergenți, acum sârbii aveau de înfruntat una din cele mai crunte urmări ale războiului: lipsa apei. Obișnuiți, de-a lungul istoriei, cu războaiele, căliți, în ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croația și Bosnia și de embargourile care le-au secătuit economiile, oamenii încercau, admirabil, să țină fruntea sus și strâng din dinți, dar nu vor să cedeze. Nu am putut să nu remarc – aproape profetic – că, dacă până acum, regimul de la Belgrad spunea că sârbii mor până la unul, dar nu cedează provincia Kosovo, în acest moment, liderii politici nu mai pot da înapoi, fără ca oamenii să-i întrebe ce rost au avut atâtea suferințe, dacă inima Serbiei – cum este considerată provincia care a stârnit cea mai gravă criză din Balcani – va fi cucerită de militarii Alianței Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, deși nici eu nu-mi imaginam cum vor reuși sârbii să iasă învingători din această încleștare inegală.

Bill Clinton și-a dat acordul pentru un plan secret care autorizează CIA să-i antreneze, în scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo și să deturneze conturile bancare din străinătate ale președintelui Slobodan Milosevic, afirmă săptămânalul “Newsweek“. Clinton a semnat, săptămâna trecută, “un document ultrasecret prin care autorizează CIA să depună eforturi, în secret, destinate să găsească alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relatează revista americană, care citează “oficiali cu rang înalt din serviciile de informații”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA îi va antrena pe rebelii din Kosovo să taie cablurile telefonice, să arunce în aer clădiri, să saboteze rezervele de carburant și să jefuiască stocurile de produse alimentare.

Președintele american a cerut, de asemenea, CIA să ducă “un război cibernetic împotriva lui Milosevic”, folosindu-se de pirații informatici pentru a penetra sistemele băncilor străine, în scopul “deturnării conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliații SUA nu trebuie să fie informați despre această operațiune, susține “Newsweek“, care precizează că nu a avut acces la întregul text emis de Bill Clinton. Ideea îi nemulțumește pe unii responsabili ai serviciilor americane de informații, care consideră că acest demers constituie o încălcare a suveranității unor țări prietene și deschide calea piratării băncilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care consideră că, dacă va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea războiului și îndepărtarea celorlalți membri ai NATO.

Agenția de presă Beta a început să transmită detalii despre ce s-a mai întâmplat la Cacak. Ieri, Poliția a interzis o adunare a așa-numitului “Parlament al cetățenilor“, înființat acum câteva zile, pentru a determina oprirea războiului și întoarcerea acasă a soldaților sârbi aflați în Kosovo. Polițiștii au motivat că adunarea nu fusese anunțată și aprobată oficial. Oamenii s-au retras din piața orașului și s-au regrupat la restaurantul “Prolece“, însă polițiștii i-au obligat să plece și de acolo. Înainte de a se întoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserică, unde au aprins, în tăcere, lumânări. Inițiativa mi se părea ciudat de singulară și în oarecare contradicție cu atitudinea generală a sârbilor, care, deși își doreau încetarea războiului, evitau să-și manifeste fățiș această dorință, pentru a nu da satisfacție dușmanilor, care tocmai asta le cereau. În aceste săptămâni de război, se întipărise adânc în conștiința oamenilor o atitudine pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar în limba engleză și care suna cam așa: “Fuck Milosevic! dar și Fuck NATO!”

Privind ziarele și știrile agențiilor de presă iugoslave, am constatat o nouă creștere a tensiunii dintre Belgrad și Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de Marina iugoslavă și de militarii sârbi de la frontierele Muntenegrului. La declarațiile președintelui Milo Djukanovic, s-au adăugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave să acționeze conform Constituției federale. “Nu cred că apărarea țării impune blocarea navelor care aduc alimente în Muntenegru sau a camioanelor care transportă ajutoare umanitare,” declara, astăzi, Vujanovic. “Armata iugoslavă nu trebuie să înlocuiască vameșii și polițiștii noștri.” De asemenea, el a atras atenția că, după terminarea războiului, odată cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse și în Muntenegru.

La rândul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste și incorecte la adresa sa, precum și de orchestrarea unei campanii de denigrare asemănătoare cu cea dusă de mediile occidentale și care servește inamicului. Foarte subtil, militarii au anunțat că Marina iugoslavă tocmai a capturat un transport de 80 de kilograme de marijuana, în zona lacului Skadar, destinat finanțării teroriștilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic îl numise prim ministru al Federației Iugoslave) a sărit în ajutorul guvernului de la Belgrad, anunțând că se va opune oricăror intenții secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianța liberală l-a acuzat pe Milo Djukanovic că face promisiuni fără suport real, menite să dezamăgească până și așteptările acelor cetățeni care și-ar dori un Muntenegru democratic și independent.

Continuarea bombardamentelor Alianței Nord-Atlantice timp de încă două luni va duce la distrugerea totală a armatei sârbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul Forțelor aeriene NATO în Europa de Sud, citat de “The Washington Post“. “Dacă veți fi bombardați în fiecare zi de aparate B-2 și B-52 și dacă avioanele A-10 vă vor ataca zilnic, dacă, de fiecare dată când vă mișcați, veți avea sentimentul că, la un moment dat, veți fi atinși, veți claca,” a avertizat generalul Short, adresându-se trupelor sârbe. El a recunoscut că alegerea țintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni în cadrul NATO: “Sunt ținte pe care mi-ar plăcea să le atac și pe care ne-am abținut să le distrugem din cauza obligativității de a obține acordul celor 19 țări membre ale NATO. Toți au opinii diferite în privința unei probleme și vor să o rezolve în mod diferit.”

După prânz, la Belgrad a început să revină curentul și, treptat, a reapărut și apa la robinete. S-a anuntat că toate instalațiile de aprovizionare cu apă a capitalei sunt asigurate cu energie și, încet-încet, rezerva de apă potabilă începe să se completeze. Optimiști, oficialii iugoslavi au anunțat că, până la sfârșitul zilei, toate cartierele vor avea apă curentă, însă au avertizat populația să-și facă rezerve serioase, pentru că NATO ar putea continua să bombardeze instalațiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii să nu folosească aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru că sistemul energetic național nu este încă stabilizat și nu suportă mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. În afară de Belgrad, alarma a fost anunțată și la Novi Sad, Niș, Bor și în alte localități din centrul țării. Avioanele nu au ajuns să survoleze Belgradul, însă la Novi Sad au fost auzite 10 explozii și am putut vedea nori de fum negru ridicându-se deasupra orașului. Am aflat cu greu, mai târziu, pentru că au căzut liniile telefonice, că 6 proiectile au atins din nou rafinăria, nimerind câteva rezervoare pe fundul cărora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat în apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orașului Uzice, provocând mari distrugeri la casele din apropiere și rănind o femeie și un copil, care nu se aflau în adăposturi. La 16:43, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene la Belgrad, însă raidurile NATO au continuat asupra orașelor din sudul Serbiei.

În Kosovo a fost, din nou, prăpăd. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului și Priștinei. Și, încă o dată, închisoarea “Dubrava“ din Istok, care este ținta favorită a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul național de radio s-a anunțat că, până acum, bombardamentele au ucis cel puțin 100 de deținuți și au rănit peste 200, în timp ce numărul celor care au reușit să evadeze nu este cunoscut. Jurnaliștii care au reușit să ajungă astăzi la Istok au povestit că peste tot zăceau cadavre. Au numărat 44 în curtea închisorii, 25 într-un pavilion și 19 în livadă. Lângă zidul de protecție se căsca un crater de 20 de metri, partea veche a închisorii părea complet distrusă, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentație erau împrăștiate peste tot. Militarii le-au explicat că distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitaționale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO în Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene, combinate cu eforturile diplomatice ale țărilor occidentale și ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apărării Rudolf Scharping, citat de AFP. “Dacă avem puțină răbdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este bună,” a explicat ministrul german într-o videoconferință retransmisă la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat că eforturile diplomatice în cadrul G-8 trebuie să completeze strategia militară a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor oferă o bună șansă de succes,” considera el, adăugând că “autoritățile ruse par să se îndepărteze de președintele Slobodan Milosevic.”

Când am ajuns la hotel, Nelu m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a spus: “Du-te sus, să faci și tu un duș fierbinte!” Am țâșnit pe scări și primul gest pe care l-am făcut în baie a fost să trag apa la WC de două-trei ori. După care m-am băgat sub duș și am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute înainte de jurnalul de știri, altfel uitam și că trebuie să-mi transmit corespondența. Cred că toți cei care m-au auzit au fost destul de contrariați, simțind în vocea mea cât sunt de bucuros că sârbii au din nou curent și apă caldă. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la încărcat, stresat ca nu cumva NATO să atace din nou instalațiile electrice.

În timpul știrilor, când îmi așteptam rândul, am ascultat ce se mai întâmplase prin țară. De câteva zile, în județul Timiș au fost semnalate ploi acide, iar în toată zona de vest a țării, din cauza poluării de la obiectivele industriale bombardate de NATO în Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, față de 7 – 8, cât avea în mod normal. Ce mi s-a părut aproape incredibil, a fost declarația lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediată a bombardamentelor împotriva Iugoslaviei! Dorindu-și, încă din primele zile, exclusivitatea relatărilor despre acest război, CNN a pierdut enorm, atât din credibilitate, cât și din audiență, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau întotdeauna adevărul de la fața locului. Pe ultima sută de metri, Ted Turner încerca să recâștige terenul pierdut, cu această surprinzătoare solicitare.

Alarma aeriană nu s-a lăsat așteptată și a sunat la 21:53. Deja, orașul Niș fusese survolat de două ori de avioane, care, la 21:40, distruseseră repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat în jurul satului Landovica, de lângă Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite lângă Niș, unde abia spre seară se normalizase alimentarea cu energie electrică. La 23:00, trei bombe au explodat lângă Lipljan, iar alte trei, un sfert de oră mai târziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiați din Kosovo, printre care se află și un grup de prizonieri eliberați din închisoarea Mitrovica, au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză, fiind așteptată sosirea altora, relatează AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, în majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a leșinat la un sfert de oră de la sosire, fiind dusă de urgență în cortul organizației Medecins sans frontieres. Ei au povestit că tinerii se ascund în munți și încearcă să se alăture convoaielor de refugiați, pentru a ajunge în Albania.

După ce m-am plictisit pe acoperiș, așteptând un atac aerian care nu mai venea, am coborât în cameră să mă culc. Dar a trebuit să sar din așternuturi la 2:47, pentru că afară se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că am auzit două bubuituri năpraznice și o coloană de fum s-a ridicat dinspre centrul orașului. Anunțul de la Radio Novosti m-a lăsat cu gura căscată. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit să mă mai duc până acolo, pentru că n-aș fi avut ce vedea: cea mai mare parte a clădirii fusese distrusă încă de la primul bombardament, așa că, în afară că le-a stricat somnul celor aflați de serviciu la Ambasada României, situată la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borșan!), nu se putea întâmpla mare lucru.

Am rămas pe acoperiș, pentru că antiaeriana s-a chinuit să respingă atacul, care se concentrase asupra sudului orașului. A fost din nou lovită zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, când mă pregăteam să cobor, avioanele au venit din nou. Întâi au lovit aeroportul Batajnica, după care au survolat Belgradul, urmărite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru că, după vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns lângă Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de înaltă tensiune de la Boljevac. Și din nou, câteva cartiere din Belgrad s-au cufundat în beznă. Din fericire, noi am fost ocoliți de pana de curent. Am coborât, să dorm o oră – două, pentru că mă anunțaseră de la București că doresc să le transmit ceva pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-au trezit, la 6:11, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Înainte de a intra în legătură directă cu Cristi Tabără, am apucat să-mi notez că bombardamentele au mai distrus și un releu de televiziune de lângă Uzice. După transmisie, m-am culcat la loc, fericit că aveam și apă, și curent electric. Verificasem înainte de a adormi…

O misiune de recunoaștere a ONU în Kosovo, care a petrecut 3 zile în provincie, a constatat că există suficiente dovezi de purificare etnică, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred că am văzut suficient de multe dovezi și am auzit mărturii mult prea multe pentru a confirma că a existat o tentativă de a deplasa în interiorul și în exteriorul provinciei un număr șocant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, în cadrul celei de-a treia etape a turneului ei în Iugoslavia, destinată să evalueze nevoile țării în materie de ajutor umanitar.

Share

target: încă o zi fără apă și curent în Serbia

by

23 mai 1999

Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. Ziua începea cam deprimant, deși afară era vreme bună. Mai aveam apă în sticle, însă, pe măsură ce îmi turnam să mă spăl, mă enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborât bombănind și l-am rugat pe Nelu să-mi facă o cafea pe plita cu gaz din bucătărie. Am comentat cu el situația, care nu ni se părea prea roz. Întreruperile de curent și apă puteau afecta moralul oamenilor mai mult decât orice bombardament. Simțeam pe pielea mea.

Am strâns din dinți și am plecat în oraș, încercând să descopăr vreun cartier care să aibă curent. Fără noroc. Cel puțin în centru, nu am găsit. Îmi era greu și să aflu ce s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru că – fără curent – nici computerele, nici Internetul nu funcționau. M-am dus până în piață, n-am rezistat tentației și mi-am cumpărat un joc electronic, ca să-mi omor timpul în nopțile lungi, când nu aveam nici măcar cu cine să schimb o vorbă. Cel puțin până se va întoarce Mile Cărpenișan.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii, în ciuda bombardării din greșeală, de către aviația aliată, a uneia din bazele sale, informează AFP. Bombardarea de către Alianța Nord-Atlantică a unei baze a UCK a fost o “greșeală tehnică, însă atacurile aeriene trebuie să continue și să fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat că bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipă. Mi-am notat pe fugă că, începând cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de lângă Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 în jurul Urosevac-ului. La 12:42, șase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. Apoi, la 13:10, a început un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel puțin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de lângă Priștina, între 14:15 și 15:03.

Centrul de presă din Priștina anunțase că, azi-noapte, în timpul unui raid asupra localității Merdare, de lângă frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia, deputatul sârb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sârbii au mai anunțat că, în regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborât un avion A-10 Thundebolt, așa-zisul “distrugător de tancuri”. Desigur că informația a fost, imediat, dezmințită de oficialii NATO, în eternul ping-pong al declarațiilor și dezmințirilor care a fost una din caracteristicile acestui război.

Periodic, posturile de radio anunțau că, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenție, avariile de la sistemul energetic național nu au fost remediate. Rezerva de apă a Belgradului era în scădere, iar pe străzi își făcuseră apariția cisterne lângă care oamenii așteptau la rând, disciplinați, să-și umple sticlele cu apă. Sârbii erau sfătuiți ca, atunci când va veni curentul, să nu folosească aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toată lumea să-și facă provizii de apă potabilă. Încercând să risipească neliniștea, autoritățile anunțau că se asigură energie și apă pentru spitale și brutării, însă acestea din urmă funcționează doar la jumătate din capacitate.

În două luni de operațiuni în Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave și peste 100 de avioane ale forței aeriene sârbe, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezintă aproximativ jumătate din totalitatea avioanelor de luptă de primă linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozițiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitând de problemele mari cu care se confruntau sârbii, Milo Djukanovic a început să întindă coarda. A apărut la un post de televiziune, cerând o reformă a Constituției Iugoslaviei, care să acorde o mai mare autonomie Muntenegrului în interiorul Federatiei Iugoslave. “O reformă a sistemului constituțional și juridic al Iugoslaviei trebuie să aducă Muntenegrului și politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficientă pentru a-i permite să exprime și să realizeze interesele sale strategice naționale și de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic că refuză să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care îi condamnă politica și “acest război nesăbuit și inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constituției, Serbia și Muntenegru se bucură de drepturi egale în cadrul federației. Însă practic, Slobodan Milosevic și apropiații săi țin frâiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de paradă, în care reprezentanții Muntenegrului nu au puteri prea mari și, oricum, deciziile importante (cum a fost și decretarea stării de război) le ia președintele sau guvernul. “Practica a demonstrat că prevederile Constituției iugoslave se pretează cu ușurință la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declarații, mai ales că erau făcute la întoarcerea dintr-un turneu prin țările occidentale, erau total lipsite de inspirație. Sârbilor și muntenegrenilor nu le stătea mintea la subtilitățile politicienilor, atâta vreme cât în fiecare noapte ploua cu bombe.

Și reacțiile nu s-au lăsat așteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al cărui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic că “întărâtă pasiunile politice și provoacă confruntari civile”. Bulatovic fusese președinte al Muntenegrului pe vremea marii Federații Iugoslave, când, după unele ezitări, a trecut de partea lui Milosevic, în timpul războaielor din Croația și Bosnia. A fost învins în alegerile prezidențiale de Milo Djukanovic, însă Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, în ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsă de legitimitate. În comunicatul său, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fără îndoială, conștient că, după turneul său diplomatic în țările agresoare, nu se mai bucură de susținerea populației din Muntenegru și nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. El a exprimat cu claritate intenția de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu câtă ușurință vorbeau tot felul de lideri în numele poporului, acuzând sau susținând un personaj sau altul. În timp ce oamenii de rând se chinuiau să îndure bombardamentele și nenorocirile războiului, ignorând aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, într-un editorial publicat în ultimul număr al săptămânalului “Newsweek“, că politica sa din Kosovo slăbește relațiile cu China și Rusia. “Acțiunea NATO amenință să reducă la zero relațiile dintre Statele Unite și Rusia în viitorii ani,” scria Kissinger. “În plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slăbit relațiile instabile dintre americani și chinezi.”

Pentru că eram mai liber, mi-am răsfoit carnețelul de notițe și mi-am extras câteva idei pentru reportajul de atmosferă despre bișnițarii români și sârbi pe care i-l propusesem Corinei Hădărean, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-a sunat și l-am înregistrat din prima, fără greșeli. Eram foarte stresat să-mi conserv cât mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizată și nu aveam curent să o reîncarc, așa că m-am concentrat și n-a fost nevoie să repetăm nimic. I-am povestit, în câteva cuvinte, despre criza de carburanți și țigări, la care s-au adăugat, treptat, zahărul, uleiul, detergenții și alte produse. Criză care i-a creat și pe bișnițari.

Deși, în virtutea legii marțiale, împotriva lor au fost anunțate măsuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar și atunci – pentru a nu permite extinderea fenomenului. În mod tacit, piața neagră era încurajată, pentru că devenise o supapă, un mod de a suplini sărăcia și criza. Însă în ultima vreme, am auzit tot mai des cum sârbii se întrebau ce se va întâmpla când vor ajunge la fundul sacului, cheltuind și ultimele economii puse deoparte în anii de prosperitate. Criza provocată de bombardarea infrastructurii economice a țării, care, în viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit să determine poporul să se ridice împotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut, până acum, efectul scontat. Și aceasta, deoarece sârbii au perceput acest război ca o agresiune fără precedent asupra țării lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-au trezit sentimentul că NATO nu luptă doar împotriva soldaților Armatei iugoslave, ci împotriva fiecăruia dintre ei.

În finalul reportajului despre bișnițarii din Iugoslavia, am adăugat ultimul bilanț comunicat de Poliția sârbă, care a anunțat că, de la începutul războiului, au fost arestați 1.318 speculanți (dintre care 1.114 sunt cercetați în stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahăr, 227 de tone de făină, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorină și benzină, 10.000 de litri de băuturi alcoolice și 78.000 de baxuri de țigări, toate provenind din contrabandă. Numai în Belgrad, polițiștii au confiscat de la speculanți mărfuri în valoare de 16,5 milioane de mărci germane! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda în Iugoslavia.

Autoritățile au refuzat accesul în Iugoslavia a două camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria și erau destinate minorității bulgare și spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecută de NATO, conform postului național bulgar de radio. Din cauză că Guvernul iugoslav a afirmat că nu va permite accesul camioanelor, dacă ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentanții săi, acestea nu au plecat încă din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Considerăm că trebuie să așteptăm și să insistăm ca aceste ajutoare să ajungă la simplii cetățeni iugoslavi.”

Încercând să mai aflu câte ceva despre ce s-a întâmplat prin țară, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i făcusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agenția de presă Beta, mi-a arătat o scrisoare deschisă pe care locuitorii orașului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “În acest moment, veți decide soarta noastră, a tuturor,” se menționa în scrisoare. “Vă cerem să încetați imediat acest război și să luați această decizie ținând cont de suferințele pe care le îndură poporul iugoslav, pe care îl conduceți.” Prietenul meu mi-a spus că, la inițiativa unui grup de profesori, medici, ingineri și muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetățenilor“, care îl sprijină pe primarul Velimir Ilic și a coordonat o serie de demonstrații împotriva războiului. De altfel, Ilic se afla deja în atenția Poliției militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic că este responsabil pentru bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei.

M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se întâmpla la Cacak, pentru că nu credeam că autoritățile militare vor rămâne fără reacție, riscând ca protestele de acest gen să se extindă. Pe lângă asta, reprezentanții Partidului Democrat au dat publicității o declarație a liderului său, Zoran Djindjic, care a anunțat că autoritățile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Această acțiune face parte din strategia pusă la cale de regimul Milosevic, care a început în ziua în care am fost acuzat pe nedrept că am fugit în Germania, unde aș fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea în declarația lui Djindjic. Indignarea sa ar putea părea sinceră, dacă declarația n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la… Berlin.

În lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opoziției iugoslave păreau niște handicapați. Acesta avea o abilitate extraordinară de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni în moalele capului, când le era lumea mai dragă. Stupid era că aceștia nu înțelegeau și nu reușeau deloc să-i răspundă cu aceeași monedă. Exemplul Djindjic este relevant: după ce a avut grijă ca toată lumea să afle că acesta a fugit din Serbia, întâi în Muntenegru și apoi în Occident, Milosevic și-a pus oamenii să-i trimită acest ordin de concentrare, pentru a sublinia și mai mult faptul că ar fi nevoie de el în Serbia, pentru a-și îndeplini datoria de apărare a patriei, în timp ce el se refugiase din calea bombelor. În plus, Milosevic știa că, neputând să răspundă convocării, Djindjic va fi anchetat de Justiția militară și, chiar dacă își va dovedi nevinovăția, procesul va dura și va aminti multă vreme sârbilor de lașitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lăsat să se înțeleagă că unul din scopurile bombardamentelor NATO în Iugoslavia ar fi zădărnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Vă voi spune ceva care ne surprinde. Când Viktor Cernomîrdin se afla la Belgrad – și era vorba de cea de-a treia sa vizita, în cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci și pe cele ale multor alte țări – bombardamentele și-au atins intensitatea maximă,” a constatat ministrul, într-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune întrebarea cine încearcă să mineze negocierile?”

Mi-am cumparat câteva ziare și m-am așezat la o masă de pe terasa din Trg Republike, să le răsfoiesc. Un mare scandal a izbucnit în Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, șeful subredacției din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri după-amiază, la ora 17:00, doi polițiști în civil au bătut la ușa acestuia și l-au dus la sediul Poliției, unde l-au reținut vreme de 8 ore. Era pentru prima oară când, în Muntenegru, polițiștii interogau un jurnalist din cauza celor scrise de acesta. În numărul din 20 mai, Becirovic publicase în “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al președintelui muntenegrean în Germania și Franța. Polițiștii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvăluit că Djukanovic ar fi plecat în străinătate, decolând de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzațiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sârb. În numărul său de astăzi, “Politika” a reprodus încă o dată articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru că era bine scris și împănat cu destule elemente picante. Articolul amintea că Djukanovic orchestrează în Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care staționează în această țara, interpretând, în sensul rău, inițiativa acestuia de a solicita modificarea Constituției, pentru ca Muntenegru să dețină un rol mai important în cadrul Federației Iugoslave. Ziaristul a accentuat că Djukanovic nu a venit la Belgrad, să discute aceste probleme cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicându-le, în schimb, în Occident, la Conferința pentru problemele țărilor din estul Europei. În finalul articolului, Becirovic a adăugat că, la întoarcere, Djukanovic a luat cu el în avion un grup de vânători din Occident, amatori să împuște sălbăticiuni în pădurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sârbi, care cunoșteau renumele de bișnițari și contrabandiști ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, șeful Poliției din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, președintele Federației Jurnaliștilor din Iugoslavia, anunțându-l că acesta este anchetat. “Știam că a primit câteva telefoane de amenințare, însă nu mă așteptam, din partea autorităților muntenegrene, la așa o încălcare grosolană a libertății cuvântului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziariști și avocați, care s-au dus în audiență la primul ministru și la președintele Parlamentului muntenegrean. La intervențiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, în jurul orei 1:00.

O nouă pată de petrol, cea de-a optsprezecea de la începutul atacurilor NATO în Iugoslavia, a apărut pe Dunăre în zona Bulgariei, a anunțat agenția de presă BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri și o lățime de 150 de metri, a fost observată de Poliția bulgară de frontieră. Oamenii de știință bulgari au constatat că nivelul concentrațiilor de hidrocarburi toxice din atmosferă a crescut și, în opinia lor, acestea vin dinspre o rafinărie iugoslavă avariată în cursul bombardamentelor. Această creștere a poluării apărea în urma contactului cu aerul a substanțelor petrochimice de la rafinăria din Prahovo.

Desigur că toate ziarele de astăzi au preluat un articol din săptămânalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra că elicopterul Apache care s-a prăbușit la începutul acestei luni în Albania – incident în care au murit doi militari americani – nu a căzut din cauza unei “defecțiuni tehnice“, așa cum anunțaseră oficialii NATO. Citând câteva rapoarte secrete ale Alianței, ziarul german dezvăluia că, în realitate, elicopterul a fost doborât de o rachetă a antiaerienei sârbe. Printre alte date, în rapoarte se arăta că aparatul a explodat în aer, “într-o imensă minge de foc”, ceea ce nu se putea întâmpla din motive tehnice.

Mi-a atras atenția un alt articol, publicat în săptămânalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sârbă din Backa Palanka, orășel de la granița cu Croația. La începutul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat și trimis la o unitate de artilerie antiaeriană, amplasată undeva pe malul Dunării, lângă Novi Sad. În noaptea de 7/8 aprilie, în timp ce manevra un tun de mare calibru, alături de un soldat încorporat, și el, de numai 15 zile, profesorul a reușit să doboare un avion de tip F-15 E. “L-am văzut venind, am ochit și am tras,” povestea Sunjka. “Am văzut cum aparatul se prăbușește și două parașute se deschid. Erau piloții. După o jumătate de oră, am auzit elicopterul de recuperare, însă, fiind întuneric și ceață, nu i-a găsit. A doua zi, împreună cu pescarii și vânătorii din partea locului, care cunosc bine fiecare colțișor, i-am căutat noi și am reușit să dăm de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano!” Avea 42 de ani și era însoțit de copilotul său, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

După o săptămână, tot noaptea, Sunjka a reușit să doboare încă un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred că l-am nimerit fix în cabină. Aparatul a explodat în aer și nu cred că pilotul a supraviețuit.” Povestea mi s-a părut inventată, însă, după ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat să aflu și niște numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat că Aleksander Sunjka exista cu adevărat, ba chiar devenise eroul orașului. În familia sa existau antecedente războinice: străbunicul său, Stojan Sunjka, a luptat în Primul Război Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost șeful brigăzii “Stari Vujadin” în cel de-al Doilea, iar soția sa spune că a mai avut parte de un război, la Vukovar, însă nu dorește să-și amintească de ororile văzute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul să fie o ficțiune. Mândru de el, profesorul explica ziariștilor: “Nu este foarte greu să dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi ținta, o privești precum un fotbalist poarta, ochești și tragi. Dacă ai noroc, îl nimerești.”

Țările din G-8 sunt încă departe de un acord asupra textului pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anunțat guvernul britanic, informează AFP. “Faptul că discutăm serios și în detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au încheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fără a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol rămâne alcătuirea și structura comandamentului forței internaționale care va fi desfășurată în provincia sârbă după retragerea trupelor iugoslave.

Spre seară, m-am întors la hotel “Toplice“, să-mi pregătesc corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Chiar când transmiteam, în zona noastră a revenit curentul electric. Vocea mi s-a înviorat și, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus până în baie, să verific apa. Ghinion! Robinetul se încăpățâna să rămână sec. Ceva mai târziu, un firicel de apă de culoare roșiatică, din cauza oxidului depus pe țevi, a început să se prelingă în chiuvetă, însă presiunea era insuficientă ca să umple bazinul WC-ului. Ce să mai vorbim de duș!

Am rămas în cameră, să urmăresc jurnalul RTS. Prin avalanșa de știri despre protestele din diferite colțuri ale lumii, împotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa președintelui Milo Djukanovic și imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecută, am aflat o informație de ultimă oră. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidențial, locuit de etnici albanezi, din orașul Urosevac. Se pare că obiectivul atacului a fost o uzină de țevi laminate din apropiere, însă cel puțin o rachetă și-a ratat ținta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzină era plin de gropi și fragmente de obuze. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din această zi, după cele de la orele 8:45 și 12:35. Alois Lushi, un bătrân albanez a cărui declarație telefonică a fost transmisă de RTS, povestea că se temea de mai multă vreme că uzina va fi bombardată și și-a trimis cele 4 fete și cei 3 băieți, împreună cu familiile lor, în Macedonia. El s-a întors la Urosevac, cu doi dintre fiii săi, pentru a avea grijă de gospodării. În urma atacului din această seară, băiatul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele său, de 23 de ani, a fost rănit la braț de o schijă. Bătrânul nu-și revenise din șoc și, în timp ce povestea ce s-a întâmplat, plângea în hohote.

Un membru al UCK a fost rănit în cursul luptelor care au avut loc astăzi, la granița dintre Albania și Kosovo, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OSCE. “A fost rănit în luptele din culoarul Padesh și internat în spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK și armata sârbă au avut loc în apropiere de Kosare, un post de frontieră sârb ocupat în prezent de separatiștii albanezi. Aceștia au preluat, la începutul lunii aprilie, controlul asupra postului Kosare și asupra unui alt post de trecere a graniței, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborât sa mănânc. Apoi, ca de obicei, a apărut Dragan, “scriitorul”. De această dată, mi-a adus un articol copiat din ediția de Internet a cotidianului “The Washington Post“. Intitulat “Țineți Rusia departe de Dunăre!”, era semnat de Ion Iliescu! M-a surprins, atât tonul, cât și conținutul articolului, în care fostul președinte al României cerea Statelor Unite să nu dea Rusiei posibilitatea de a-și reinstaura dominația în sud-estul Europei. Argumentându-și analiza cu afirmația că este un bun cunoscător al elitelor rusești, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera că naționalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de forțele unei țări în care militarismul și naționalismul sunt în ascensiune. Liderul PDSR se îndoia că Moscova ar putea deveni un participant activ în zona balcanică, atent și bine intenționat, și era îngrijorat că țări mai slabe (cum ar fi România) ar putea fi înglobate în Federația Rusă.

Criticând rolul Moscovei în Balcani în timpul erei comuniste, Ion Iliescu atrăgea atenția că, deși invoca foarte des relația tradițională cu Belgradul, Rusia a făcut prea puțin pentru Iugoslavia în acest secol. Și dădea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler în 1939-1940, reprimarea Revoluției ungare din 1956 și a “Primăverii de la Praga” din 1968. Mai amintea că unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat să semneze un tratat de bază cu România a fost orientarea țării noastre către Occident și către integrarea în NATO. “O pace în Kosovo, creată și menținută de Moscova, s-ar putea să nu fie pace întru totul pentru regiunea agitată a Balcanilor,” scria Ion Iliescu în articol și atrăgea atenția că o prezență militară sporită a Rusiei în regiune ar crea dificultăți majore țărilor din zonă, în încercările lor de a-și promova în mod independent interesele de securitate. “Nu forțați România sau alte țări să-și deschidă granițele și autostrăzile pentru trupele și tancurile rusesti înaintând spre Kosovo,” exclama el, dând glas eternei îngrijorări a românilor.

În timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, îmi închipuiam ce va urma. Iar va trebui să discutăm despre relațiile româno-iugoslave și despre distanța dintre atitudinea românilor și cea a liderilor noștri politici! Ne-au întrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 și, 16 minute mai târziu, Belgradul se cufunda din nou în beznă. L-am lăsat pe Dragan și am urcat pe acoperiș. Nicăieri nu se vedea vreo lumină. Radio Novosti a anunțat că două proiectile loviseră, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite până în Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalațiile uneia din stațiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar două rachete provocaseră mari distrugeri la echipamentele centralei electrice “Nikola Tesla“. Cea mai mare parte a Serbiei a rămas fără curent electric.

La 23:50, curentul a revenit în centrul Belgradului. Însă doar pentru 3 ore. Când mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă că, poate-poate, mâine dimineață vom avea apă la robinete, am rămas din nou în întuneric. De pe acoperiș, vedeam lupte puternice în zona de nord-vest, la distanță de noi. Începând cu ora 3:00, avioanele NATO lansaseră un puternic atac asupra zonei industriale a orașului Sombor, încercând să lovească aeroportul și instalațiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra porțiunii dintre Mandjelos și Sremska Mitrovica, unde a fost lovită o conductă de apă. La 3:30, am văzut intrând în acțiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului și am auzit câteva bubuituri înfundate. S-a anunțat că un proiectil a căzut peste o casă din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversă de grindină a căzut ieri și azi în mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtună din stațiile meteorologice, datorată deschiderii spațiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un bărbat în vârstă de 30 de ani, iar boabe de grindină mari cât o nucă au căzut în această seară în satele din apropierea localității Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugând culturile sătenilor, a anunțat agenția de presă BTA. Încă de la deschiderea spațiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare și-au oprit radarele, precum și funcționarea aparatelor anti-furtună, destinate dezagregării norilor.

În timp ce stăteam pe acoperiș, mi-am notat orbește o serie de localități din Kosovo, intens bombardate în această noapte, deși condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune și NATO a fost nevoită să reducă numărul raidurilor aeriene. Cel puțin 30 de proiectile au explodat la Priștina și Lipljan, iar în jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista țintelor. Într-un bilanț alcătuit de EPS, companie de distribuție a energiei electrice, s-a anunțat că, în această noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacități energetice ale Serbiei. Au fost înregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslavă a “Porților de fier”), precum și la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A și Niș.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru că veioza de pe noptieră îmi lumina fața. Aveam din nou curent. Am stins veioza și am adormit la loc. La 6:29, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Am sunat la București și am aflat că, în această dimineață, nu voi mai intra în direct la ProTV, în emisiunea lui Cristi Tabără, pentru că vor difuza reportajul meu despre bișnițari. Am încercat zadarnic să-i conving de situația dramatică din Serbia, datorată lipsei curentului și a apei. Mișu Predescu, redactorul șef al Știrilor ProTV, m-a rugat să nu mă supăr și să-mi păstrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam să fac? M-am culcat la loc, visând la un duș fierbinte.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a sosit aseară în Macedonia, unde va inspecta trupele germane, înainte de a pleca spre Albania, relatează AFP. Imediat după sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oraș aflat într-un sector unde trupele germane participă la ajutorarea refugiaților din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zonă macedoneană unde sunt primiți refugiații din Kosovo.

Share

target: reporter într-un Belgrad fără apă și curent

by

22 mai 1999

Pe la 10:00, când m-am trezit, curentul era din nou întrerupt. Apă la robinete – nici vorbă! M-am spălat cum am putut, la lumina unei lumânări, turnându-mi, cu grijă, apă din sticlele de plastic pe care le oprisem în baie. Le-am numărat și m-am liniștit: aveam destule. Mie îmi ajungeau, dar când avea să se întoarcă Mile Cărpenișan, va trebui să adunăm mai multe. Apă de băut, însă, mai aveam doar două sticle și m-am hotărât să țin minte să mai cumpăr. Nu eram prea îngrijorat, pentru că eram convins că sârbii vor reuși să remedieze avariile și, până spre seară, să ne dea din nou curent. Noroc că era sâmbătă și aveam timp până seara să îmi mai adun informații despre ceea ce se întâmplase și să le corectez pe cele pe care le aveam deja.

Media Center era deschis astăzi doar până la prânz, așa că m-am grăbit să ajung până acolo. Din fericire, deși nu aveau apă, aveau curent. Viktor m-a avertizat, dacă scriu în fișierul meu din computer, să-mi salvez tot timpul informațiile, pentru că nu se știa când va cădea, din nou, curentul. Am început să-mi notez, în grabă, ce mai aflam din știrile agențiilor de presă sârbești. Când ceva mi se parea dubios sau neclar, îl rugam pe Viktor să mă ajute și verificam informațiile sunând la cunoștințele lui din alte orașe. Sau intram prin “mIRC” în dialog cu tineri din diferite colțuri ale țării, care îmi confirmau sau nu diverse știri.

Bombardamentele s-au reluat – sau mai bine zis, nici nu s-au întrerupt – în Kosovo, încă de dimineață. La 7:00, s-a auzit o explozie pe muntele Goles, lângă Priștina. La 8:00, a fost lovit un sat de lângă Prizren. La 8:10, două proiectile au explodat lângă Urosevac, iar între 9:30 și 10:20, a fost bombardat orașul Dragas. La 12:00, o bombă a căzut la Kosovska Mitrovica, iar la 12:02, a sunat alarma și la Belgrad. În câteva minute, avioanele NATO au fost deasupra noastră. Câteva explozii au fost auzite în suburbia Lipovica, iar 3 rachete au lovit satul Makis, la 5 kilometri sud de Belgrad, încercând să nimerească uzina de apă sau conducta principală de alimentare a capitalei. Ceea ce m-a enervat teribil. Dacă făceam față penelor de curent, perspectiva de a rămâne fără apă mă înspăimânta.

O noua tabără de refugiați, care ar putea adăposti până la 10.000 de persoane, a fost deschisă astăzi la Hamallaj, la 35 de kilometri de Tirana, pentru a face față afluxului de refugiați din Kosovo, informează AFP. Gary Dowd, purtătorul de cuvânt al organizației umanitare americane Samaritan’s Purse, care girează această tabără, în colaborare cu organizația nonguvernamentala Oxfam și UNHCR, a declarat că aproximativ 300 de refugiați au fost primiti deja aici. În Albania se află în prezent 433.400 de refugiați din Kosovo, din totalul de 924.000 de persoane care au părăsit provincia, potrivit datelor furnizate de UNHCR.

M-am liniștit la 13:15, când sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene. Însă după doar o jumătate de oră, sunau din nou. De aceasta dată, avioanele au ocolit Belgradul sau au fost respinse de antiaeriană. Nu-mi dădeam seama, pentru că, ziua, m-aș fi urcat degeaba pe acoperiș. Soarele mă orbea și nu se vedea mai nimic. Când mă pregăteam să plec de la Media Center, pentru că închideau, am văzut pe geam un nor de fum dinspre Smederevo. La 13:52, mai multe proiectile loviseră halele unor fabrici din zona industrială și depozitele “Jugopetrol” din sudul orașului. La 14:15, a fost atacat orașul Leskovac, unde, cu 4 rachete bine țintite, piloții NATO au distrus cele 3 avioane ale aeroclubului sportiv, garate pe pista unui miniaeroport. Apoi, timp de două ore, au atacat satul Velika Grabovnica, din apropiere, unde bănuiam că sunt ascunse formațiuni ale Armatei iugoslave, lansând cel puțin 10 proiectile. Un post de radio anunța că antiaeriana ar fi doborât la Leskovac un avion inamic. La 14:51, în timp ce leneveam pe terasa mea preferată din Trg Republike, sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene.

Deși plină de oameni, piața mi se părea săracă și tristă. Pentru că nu era curent, concertul de prânz, care intrase deja în obișnuință, fusese anulat. La o masă de lângă mine, s-a așezat un grup de oameni, printre care am recunoscut câțiva ziariști sârbi pe care îi mai întâlnisem la Centrul militar de presă sau noaptea, după câte un bombardament. M-am întors cu spatele, să nu mă recunoască și să mă întrebe de ce m-am dat la fund, însă nu am putut să nu trag cu urechea la ce vorbeau. Veniseră de la o manifestație de protest împotriva războiului, organizată în fața Ambasadei Belgiei, la care au participat câteva sute de belgrădeni. Apoi au schimbat vorba, comentând indignați arestarea lui Dragomir Becirovic, corespondentul din Muntenegru al cotidianului “Politika“.

NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, în Kosovo, o poziție ocupată de UCK, la circa 10 kilometri de granița cu Albania, crezând că este vorba de un post al Armatei iugoslave, informează AFP. Obiectivul militar lovit, situat în localitatea Kosare, “a fost vizat de către NATO pe baza unor informații potrivit cărora acest post se afla încă sub controlul Armatei iugoslave,” a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. Incidentul s-a produs în urmă cu două zile și s-a soldat cu 7 morți în rândurile separatiștilor albanezi.

La 16:17… surpriză! La difuzoarele teraselor din Trg Republike a început să răsune muzica. Venise curentul! Bucuroși, am început să aplaudăm, iar eu m-am grăbit să-i cer chelnerului să-mi aducă o cafea. Zâmbind trist, acesta mi-a atras atenția că nu putea, pentru că nu se restabilise alimentarea cu apă a orașului. Radio Novosti a anunțat că se va reuși normalizarea funcționării sistemului energetic național abia spre sfârșitul zilei. Obiectivele prioritare (spitale, fabrici de pâine, uzine de apă, Poliție și Armată) erau deja alimentate cu energie electrică în majoritatea orașelor din centrul și nord-vestul țării. În continuare, existau probleme la alimentarea cu apă, deoarece, chiar dacă primeau curent, pompele aveau nevoie de câteva ore bune pentru a restabili presiunea necesară.

Am citit în “Politika” detalii despre liberalizarea prețurilor, oferite de ministrul federal al Comerțului, Borislav Vukovic. Am înteles că motivul principal al deciziei era că economia iugoslavă ar face față situației și firmele pot funcționa la fel ca pe timp de pace. Ceea ce era, desigur, o iluzie. În continuare, erau exceptate de la liberalizare prețurile la grâu, porumb și alte cereale, la carne și semipreparate din carne, la zahăr, ulei, brânză, margarină, bere, câteva produse chimice și metalurgice, la o parte a producției de confecții și pielărie, la automobile, aparatură de telecomunicații și, desigur, la medicamente. Oricum, micile firme private nu putea scumpi produsele pe care le vindeau, pentru că rezervele financiare ale sârbilor (printre care erau foarte mulți șomeri sau angajați și pensionari care nu-și mai primiseră banii de luni de zile) erau secătuite și puterea de cumpărare era aproape nulă.

Singura sursă de venit a foarte multor sârbi era micul comerț, care degenera adesea în contrabandă. Tolerată, în oarecare măsură, de autoritățile iugoslave, contrabanda era descurajată, periodic, prin măsuri de forță. Astăzi am aflat că a fost închis free-shop-ul dintre cele două puncte de frontieră de la Stamora-Moravița, de la granița cu România. Cei 3 angajați ai magazinului au fost arestați, pentru că vindeau țigările la suprapreț. De asemenea, în zona Veliko Gradiste, mai multe persoane au fost arestate și condamnate, în regim de urgență, la câte 2 luni de închisoare și amenzi de 4-500 de mărci germane, pentru că făceau contrabandă cu carburanți cumpărați de la românii care mai îndrăzneau să treacă Dunărea cu bărcile cu motor.

Săptămânalul german “Welt am Sonntag” citează un raport confidențial, întocmit de către Statul Major al Forțelor aliate din Europa, potrivit căruia bilanțul loviturilor aeriene intreprinse de NATO până în prezent este decepționant. Conform acestui raport, bombardamentele Alianței nu au reușit să distrugă decât 300 de piese de armament greu, dintre care 60 de blindate, să anihileze 10 poziții de luptă iugoslave și nu au scos din luptă mai mult de jumătate din avioanele MiG-29 sârbești. În plus, dacă aproape jumătate din mijloacele de apărare antiaeriană situate la altitudine mare și medie au fost distruse, capacitățile iugoslave rămân, practic, intacte la joasă altitudine. Peste 1.000 de sisteme de armament, adaptate în mod deosebit pentru a acționa împotriva elicopterelor Apache, sunt încă operaționale, se apreciază în raportul confidențial.

Astăzi, Margit Savovic, președinta Comisiei iugoslave pentru cooperarea cu UNICEF, a declarat că bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei au provocat moartea a peste 1.200 de civili, dintre care aproape o treime sunt copii. “Aproximativ 30 % dintre cei peste 1.200 de civili uciși și 40 % dintre cei circa 5.000 de răniți sunt copii,” a precizat ea. “Mulți copii prezintă tulburări de comportament, numărul copiilor maltratați va crește, ca și al celor care nu vor reuși să-și termine studiile primare, iar peste 60 % dintre copiii iugoslavi vor avea nevoie de o formă de asistență socială.” Margit Savovic a acuzat NATO de comiterea de crime de război, dând exemplu cele 20 de spitale și 30 de centre medicale distruse sau avariate, până acum, de bombardamente.

Românii au întins o mână de ajutor sârbilor. Astăzi, 46 de copii din Pancevo au plecat, pentru o vacanță de 10 zile, pe litoralul românesc, în stațiunea Venus. E adevărat că transportul lor a fost finanțat de doi oameni de afaceri sârbi, însă restul cheltuielilor a fost suportat de societatea “Prietenia“. Când au trecut prin București, s-au speriat îngrozitor auzind tunetele unei ploi de vară, pe care le-au confundat cu exploziile bombelor. Colegii din București mi-au citit la telefon declarația lui Cornel Drajlovic, un puști de 14 ani, care le-a povestit jurnaliștilor că a venit la mare “să se odihnească de la război” și le-a descris cum fugea în adăpost când auzea sirenele alarmelor aeriene și cum au fost bombardate combinatele din orașul său natal.

Peste 5.000 de refugiați din Kosovo au sosit astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Aceștia au ajuns cu un tren de 15 vagoane, plecat din Kosovopolje, și cu 7 autobuze. Este vorba de cel mai important aflux de refugiați de la 5 mai, dată la care a fost închisă frontiera între Macedonia și Kosovo pentru 15 zile. Refugiații au fost conduși în taberele de la Brazda și Cegrane. Alți 200 de etnici albanezi din Kosovo, numai bărbați, au trecut granița cu Albania, declarând că fuseseră reținuți de autoritățile iugoslave la închisoarea Mitrovica. Bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani, au povestit că, azi dimineață, li s-a dat drumul să plece din închisoarea unde au stat cel puțin 16 zile. Ei nu cunoșteau motivele pentru care au fost reținuți și apoi eliberați și nici unul dintre ei nu știa unde se află familia sa.

Spre seară, pe drumul spre hotel, n-am reușit să mai găsesc decât două sticle cu apă plată și un bax de apă minerală, pe care le-am cumpărat imediat, gândindu-mă că n-o să avem apă nici la noapte. Într-adevăr, când am ajuns la hotel, apa încă nu curgea la robinete, dar Nelu Madjinca mi-a spus că sunt speranțe să vină mai târziu. Ce speranțe? Abia mi-am transmis corespondența, că la 20:30, s-a luat din nou curentul. Eram în restaurant și mâncam un grătar cu cartofi prăjiți, gătiți pe plita încălzită cu gaz. Dule, chelnerul nostru, mi-a adus o lumânare, bombănind înjurături îngrozitoare la adresa americanilor și a războiului.

Prevăzător, l-am rugat pe Boban, băiatul de la butic, să-l cheme pe unul dintre prietenii săi, de la care îmi cumpărasem un telefon mobil nou, ca să-mi aducă încă o baterie de rezervă și un încărcător de mașină. Vorbisem cu Nelu ca, dacă vor fi probleme grave cu alimentarea cu energie electrică, să mă lase să-mi încarc telefonul în mașina lui. Eram terorizat de gândul că nu voi mai avea cum să-mi transmit corespondențele. Prietenul lui Boban mi-a adus o baterie nouă, tip litiu-ion, care putea fi reîncărcată indiferent cât era de descărcată, fără să o distrug.

La 21:05, a venit din nou curentul. Însă doar pentru câteva minute. O jumătate de oră mai târziu, aveam din nou curent. Am apucat să-mi notez că NATO a bombardat, din nou, în 4 rânduri, închisoarea de la Istok. Cel puțin 20 de proiectile au atins pavilioanele închisorii și, deocamdată, nu se cunoaște numărul victimelor, deoarece echipele de intervenție nu au reușit să îndepărteze toate dărâmăturile până la căderea întunericului. În plus, operațiunile de salvare erau îngreunate de raidurile repetate, ultimul durând aproape două ore.

Șase avioane de vânătoare F/A-18 D Hornet, dintr-un număr total de 24 de aparate care vor sosi în Ungaria, au aterizat la baza aeriană de la Taszar, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării Erdelyi Lajos, citat de AFP. “Avioanele de vânătoare vor susține operațiunile NATO în Kosovo și în Iugoslavia,” se arată într-un comunicat oficial al bazei aeriene. “Aceste aparate, având întrebuințări multiple, oferă NATO numeroase posibilități în regiune și pot fi utilizate zi și noapte.” Ungaria are rezerve despre lansarea de atacuri de către NATO de pe teritoriul său, temându-se de o înrăutățire a situației minorității maghiare din Vojvodina.

Alarma a sunat la noi abia la 23:17. În Kosovo, atacurile aeriene începuseră mai devreme. La 19:30, piloții NATO s-au dezlănțuit asupra satului Veliko Grabovnica de lângă Leskovac, 5 bombe de mare putere încercând să nimerească trupele iugoslave ascunse prin pădurile din zonă. La 20:00, în satele din jurul Prizren-ului au explodat cel puțin 14 proiectile. Apoi, începând cu 21:30, vreme de două ore, avioanele NATO au așternut un covor de bombe în provincie. Crainicii de la Radio Novosti, pe care îi ascultam non-stop, abia mai apucau să înșire distrugerile. Trei bombe lângă Kosovska Mitrovica. Altele la Priștina și în orașul Obilic. Două raiduri asupra orașului Kursumlija. Încă două raiduri asupra satului Veliko Grabovnica. Alte explozii la Podujevo și din nou Kursumlija.

Apoi am urcat scările în fugă, să ajung pe acoperiș, pentru că avioanele au ajuns și la noi. Întâi au atacat Novi Sad-ul, la 0:20. Piloții nu au lansat nici un proiectil, ci au utilizat niște simulatoare cu infraroșii, pentru a-i face pe sârbi să-și deconspire pozițiile bateriilor antiaeriene, însă aceștia nu s-au lăsat păcăliți. Apoi s-au dezlănțuit. La 0:58, a început atacul asupra Belgradului și a durat o jumătate de oră. Avioanele veneau dinspre nord, dinspre Ungaria și foloseau spațiul aerian românesc pentru a se retrage după fiecare atac. Survolau Belgradul și insistau să atace obiective din sud și vest. Am auzit câteva bubuituri dinspre Obrenovac, apoi avioanele ne-au survolat din nou și s-au retras spre nord. Au lovit Pancevo, după care s-au concentrat asupra orașului Sabac. Antiaeriana a reușit să doboare o rachetă, însă alte 3 au nimerit depozitele “Jugopetrol” și un camping de la marginea orașului. S-au mutat la Sremska Mitrovica, unde au bombardat crunt șoseaua dintre satele Mandjelos și Lezimir și un releu de televiziune. Am văzut câteva explozii dinspre aeroportul Surcin, după care s-a lăsat liniștea.

Nu știam ce să fac. Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, pentru că afară se făcuse frig. La 2:52, a trebuit să urc înapoi. O serie de explozii au luminat orizontul dinspre aeroportul Batajnica. Observasem că flancul de est al centurii de baterii antiaeriene ale Belgradului nu prea trage. N-am observat numai eu, pentru că avioanele au profitat și au început să coboare peste oraș din acea direcție. Câteva explozii puternice s-au auzit dinspre Strazevica (o porțiune din cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră și erau camuflate unități militare și câteva tunuri grele ale antiaerienei). În sfârșit, sârbii au reușit să pulverizeze în aer o rachetă, după care atacul a încetat.

Președintele finlandez Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki că adevăratele negocieri legate de criza din Kosovo nu au început încă și că tentativa sa de mediere încearcă să le pregătească, informează AFP. La întoarcerea din Suedia, unde a avut o serie de convorbiri cu secretarul general al ONU Kofi Annan, Ahtisaari și-a exprimat speranța că va obține rezultate până la summitul UE de la Koln, programat pentru zilele de 3 și 4 iunie sau, în orice caz, înainte de preluarea președinției Uniunii Europene de către Finlanda, la 1 iulie.

La 4:00, când mă hotărâsem să mă spăl ca pisica, cu apă din sticlele pe care le aveam, s-a luat din nou curentul. Afară vuiau avioanele NATO, așa că am urcat, cu lanterna în mână, pe acoperiș. La timp, ca să asist la două explozii strălucitoare dinspre Batajnica. De altfel, în afară de tirurile antiaerienei, erau singurele surse de lumină peste un Belgrad cufundat în beznă. Apoi, cerul a fost luminat de câteva flame albăstrui și de un incendiu îndepărtat, dinspre sud. Radio Novosti a anunțat că două rachete au lovit transformatoarele termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni. Alte două rachete au spart în bucăți două blocuri ale termocentralei “Nikola Tesla” de la Obrenovac. De aceea, întreaga Serbie rămăsese fără curent. Și fără apă. Culmea era că problemele la alimentarea cu apă erau dublate, în urma bombardamentelor de astăzi după-amiază, de avarierea uzinei de apă de la Makis, care deservea Belgradul.

Lăsând în urmă o țară cufundată în întuneric, avioanele NATO s-au întors la bazele lor. Am coborât în cameră, m-am spalat cum am putut și m-am trântit în pat. Am avut un somn agitat, pentru că nu reușeam să-mi scot din minte iritarea provocată de lipsa de curent și apă. La 6:42, m-am mirat de unde mai găsiseră sârbii energie să pornească sirenele care anunțau încetarea alarmei aeriene. Știam că e duminică, n-am de transmis știri decât seara, așa că m-am chinuit să adorm la loc.

Share

target: sârbii se apără de război cu ajutorul artelor

by

20 mai 1999

Încă de dimineață, am încercat să aflu mai multe amănunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic“. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvânt despre camioanele cu soldați pe care le văzusem în preajma secțiilor lovite de rachetă. În schimb, în afară de indignarea trezită de bombardarea unui spital, sârbii s-au amuzat că explozia a avariat nu numai Ambasada Suediei, ci si reședința ambasadorului spaniol, care se afla lângă o cazarmă, și Ambasada Norvegiei, de lângă cea suedeză. SUA și Marea Britanie s-au grăbit să ceară scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant că, începând de astăzi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotărâse înghețarea prețurilor produselor comercializate pe teritoriul țării. Liberalizarea nu va include prețurile la alimente și alte produse strategice, care vor rămâne, în continuare, înghețate la nivelul din 23 martie. De altfel, în ciuda acestor decizii, prețurile nu aveau să se modifice, din cauza greutăților financiare în care se zbăteau oamenii.

Continuând să încerce să-și demonstreze dorința de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai înființat un Minister pentru refugiați și probleme de ajutor umanitar, în fruntea căruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritățile au motivat înființarea ministerului cu situația umanitară grea în care se găsește Iugoslavia, care trebuie rezolvată imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiați, pe cei afectați de bombardamente și de a lua măsuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile și de la infrastructura economică.

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe lângă înalții responsabili militari de la Washington pentru desfășurarea cât mai grabnică a circa 50.000 de soldați la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forța pe Slobodan Milosevic să accepte condițiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relatează cotidianul “The New York Times“. Aflat într-o scurtă vizită la Washington, Clark a recomandat ca desfășurarea soldaților să se facă în paralel cu intrarea în acțiune a elicopterelor Apache și cu o întărirea a embargoului petrolier impus Iugoslaviei. El a făcut aceste cereri suplimentare deoarece a apreciat că loviturile aeriene, deși au slăbit sensibil mașina de război sârbă, nu pot garanta victoria totală.

Pentru a da un semnal comunității internaționale, Milosevic l-a trimis în fața presei pe Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al partidului sau. “Am spus clar că principiile G-8 pot constitui un cadru pentru reglementarea solidă a problemelor existente,” a confirmat Dacic. “Aceasta înseamnă că opțiunile concrete și principiile G-8 trebuie să fie, în continuare, detaliate. În acest caz, participarea activă a țării noastre este indispensabilă.”

La rândul lor, rușii, care negociau pacea în numele sârbilor, deși aceștia nu doreau să o recunoască, au anunțat că ieri, la Bonn, directorii politici din țările G-8 au finalizat o primă schiță pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. “Mai rămân, totuși, destule puncte de divergență,” a spus Igor Ivanov, ceea ce însemna că vor mai urma vizite la Belgrad și discuții cu Milosevic.

Ivanov insista că viitoarea misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo trebuie să primească, în prealabil, acordul autorităților de la Belgrad. Ca să nu mai vorbim că Rusia avertiza că va considera orice intervenție terestră a NATO în provincie drept ocuparea unei țări suverane, se va retrage de la negocierile de pace și își va rezerva dreptul de a acționa în consecință. Toate aceste declarații au fost preluate cu deosebită satisfacție de presa iugoslavă, însă în ochii oamenilor obișnuiți, rușii își pierduseră de mult orice credibilitate. “Ce fel de ajutor este ăsta?” se întreba un sârb care citea ziarul pe o bancă de pe strada Knez Mihailova. M-am uitat peste umărul lui și am citit că Boris Elțîn îi dăduse telefon președintelui finlandez Martti Ahtisaari, felicitându-l pentru implicarea sa în eforturile de pace: “Este necesară încetarea imediată a atacurilor absurde și barbare ale NATO împotriva Iugoslaviei și crearea, cât mai repede posibil, a condițiilor pentru lansarea unei operațiuni ONU de menținere a păcii în Kosovo.”

Sute de soldați dezertori au fost nevoiți să forțeze câteva baraje ale Armatei iugoslave, în cursul acestei săptămâni, pentru a se putea întoarce la casele lor, a afirmat Pentagonul, citat de AFP. “Știm că un număr semnificativ de soldați, cel puțin 500, au capturat vehicule, au plecat în convoi și au trebuit să lupte ca să își facă drum prin diferitele baraje militare, pentru a ajunge la ei acasă,” a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Soldații, probabil rezerviști, au pus mâna mai ales pe vehicule blindate. Nu știm ce s-a mai întâmplat cu ei.” Pentagonul crede că acești soldați au dezertat după ce au auzit că autoritățile ar fi împrăștiat femeile și copiii care manifestau împotriva războiului la Krusevac.

Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iugoslav, a dezmințit că ar exista dezertări din Armata iugoslavă. “Sunt invenții ale mașinăriei de propagandă occidentale,” a spus el. “Cei pe care războiul îi avantajează insistă pe subiecte cum ar fi aceste pretinse dezertări, ceea ce e absolut fals.” Această afirmație ataca subtil anunțurile postului oficial de radio din Muntenegru, care preluase știrea cu dezertările. Vujovic a declarat că soldații s-au întors la Krusevac “în virtutea deciziei comandantului suprem” de a retrage o parte din unitățile concentrate în Kosovo. “Când soldații se retrag, mașina de propagandă occidentală vorbește despre dezertari, afirmă că oamenii fug, când, de fapt, ei execută hotărârea comandantului suprem,” a explicat Vujovic. “Cea mai bună dovadă în acest sens este că noi am oprit mobilizarea în anumite centre și că optăm pentru o soluționare politică a situației.”

Partidele de la Putere au profitat de aceste incidente, pentru a mai da o lovitură liderilor Opozitiei. Referindu-se la Zoran Djindjic, Ivica Dacic a declarat că nici unul din liderii politici care au părăsit Iugoslavia ori și-au adăpostit copiii în străinătate nu are dreptul să dea lecții de moralitate. “În aceste momente, nimeni nu își poate pune propriile interese mai presus de interesele naționale și nici nu ne poate împiedica să ne apărăm țara,” a declamat el, adăugând că sârbii vor ști să aprecieze cum se cuvine atitudinea celor care au fugit din țară în timpul războiului. La rândul său, Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), i-a acuzat pe liderii SPO că au organizat demonstrațiile de la Krusevac, la ordinul direct al lui Vuk Draskovic. “Demonstrațiile au scos la iveală elementele trădătoare dintre noi, care acționează la comanda NATO,” a afirmat Seselj.

Tensiunile dintre Serbia și Muntenegru au continuat să se accentueze. În orașul Cetinje, de la 55 de kilometri vest de Podgorica, s-a format o celulă de criză, care a solicitat Armatei iugoslave să-și potolească soldații, pentru că umblau înarmați pe străzi, făcând demonstrații de forță. “Staționarea și desfășurarea acestei unități, precum și acțiunile unora dintre membrii săi nu au, în mod evident, ca scop apărarea împotriva dușmanului din afară, așa cum se dorește în prezentarea acestor acțiuni,” se spune într-un comunicat al celulei de criză. “Suntem îngrijorați ca un asemenea comportament al armatei să nu provoace o revoltă în rândul populației, incitând-o astfel să își organizeze autoapărarea.”

La rândul său, președintele Milo Djukanovic a turnat gaz pe foc și a prezis un sfârșit lamentabil regimului de la Belgrad. “Șefii Armatei iugoslave se străduiesc din ce în ce mai evident să o pună în serviciul centrului politic al puterii, al cărui sediu este în afara Muntenegrului și ale cărui interese sunt fundamental opuse față de cele ale Republicii Muntenegru,” a afirmat el. Djukanovic a susținut că, atât timp cât vor dura bombardamentele NATO, nu va ridica această problemă, dar “odată restabilită pacea, toți aceia care s-au făcut vinovați de acte violente, criminale sau anticonstituționale vor trebui să dea socoteală, fie că este vorba de civili sau militari.”

Cele 8 săptămâni de bombardamente NATO din Iugoslavia nu au produs decât pagube ușoare forțelor sârbe din Kosovo, relatează cotidianul britanic “The Times“, citând surse guvernamentale. În ciuda informațiilor potrivit cărora 1.000 de militari sârbi ar fi dezertat și moralul trupelor iugoslave ar fi extrem de scăzut, cei 40.000 de soldați și membri ai Poliției speciale, prezenți în Kosovo de la începerea atacurilor aeriene, se află tot în provincia sârbă, potrivit unor surse guvernamentale. Totuși, raidurile aeriene repetate au limitat considerabil acțiunile Armatei iugoslave, care a trăit o experiență “de coșmar”, au precizat aceleași surse.

Astăzi, m-au sunat din redacția agenției Mediafax și m-au rugat să încerc să aflu ceva despre marinarii români imobilizați în porturile iugoslave. Era foarte greu, mai ales că doreau informații despre cei aflați la Prahovo, iar eu nu puteam să întreb oficial despre ei. Pentru că – tot oficial – eu nu mai aveam ce să caut în Iugoslavia. Mile Cărpenișan mă anunțase că se va întoarce din România abia peste câteva zile, așa că a trebuit să mă descurc. Informațiile culese de mine de la românii din Prahovo, combinate cu cele aflate de la colegii din țară, mi-au creionat un tablou stupefiant. La Prahovo se aflau 3 șlepuri ale Companiei de Navigatie Giurgiu Nav, cu 6 marinari la bord. De parcă nu știa că e război și că se bombardează podurile peste Dunăre, conducerea companiei i-au trimis în 9 aprilie, cu un transport de fosfați. Camelia Simion, directorul comercial al Giurgiu Nav, pretindea că aveau alimente destule și câte 120 de dolari de persoană. Cert este că, săptămâna trecută, un pescar român a găsit în valurile Dunării o sticlă în care se afla un mesaj disperat al marinarilor noștri blocați la Prahovo.

Ce s-au gândit cei de la companie? Au trimis o delegație de la Giurgiu, ca să-i ajute pe cei izolați. Delegația era formată din Dorin Mogoșeanu, șeful de personal, Matei Gheorghe, șeful atelierului de reparații, un șofer și un cârmaci. Deși știau unde pleacă, primilor doi le-a intrat spaima în oase și n-au vrut să meargă mai departe de Drobeta Turnu Severin. Când a trecut granița, cârmaciul a fost arestat, pentru că avea interdicție de a intra în Iugoslavia pe o perioadă de 4 ani. Nici șoferul nu a ajuns prea departe, pentru că sârbii dintr-un sat de lângă graniță au înconjurat mașina și au încercat să-l linșeze, pe motiv că era român. În ultimul moment, a fost salvat de membrii Securității sârbe și trimis acasă. Întâmplări pe măsura inteligenței celor care au alcătuit delegația!

Conflictul din Kosovo a implicat pentru Ungaria, până în prezent, pierderi de cel puțin 200 de milioane de dolari, conform unui studiu dat publicității de Biroul Național de Statistică, relatează AFP. Din cauza blocării navigației fluviale pe Dunăre, comerțul a înregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari, iar sectorul turistic – de 64 de milioane de dolari.

Astăzi, bombardamentele au fost mai rare. Alarma aeriană a sunat doar la Niș și Bor, pentru puțină vreme, iar la Priștina, antiaeriana a reușit să doboare încă un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în apropiere de aeroportul Slatina, la 15:10. Am citit în cotidianul “Vreme” un sondaj realizat de Institutul de Studii Politice din Belgrad, din care rezulta că, în Serbia, nouă persoane din zece resimt suferințe psihice din cauza bombardamentelor NATO. Cifrele erau de-a dreptul îngrijorătoare. 96 % din cei chestionați erau îngrijorați pentru viitorul familiei și țării lor, iar 56 % au rămas fără serviciu din cauza războiului. Cel puțin 64 % dintre sârbi au fost nevoiți să-și părăsească, ocazional, domiciliul, pentru a se refugia în adăposturi antiaeriene, iar 42 % și-au abandonat casele, pentru a se muta într-un cartier mai puțin expus atacurilor NATO.

Am înregistrat după-amiază, un reportaj de atmosferă despre cum arată un week-end la Belgrad, pe care Corina Hădărean urma să-l ilustreze și să-l folosească în emisiunea de dimineață de la ProTV. Ar putea să pară o descriere banală a unui sfârșit de săptămână într-o capitală oarecare din Balcani, fără să aibă nimic spectaculos. Dacă faci abstracție de elementul fundamental: suntem în plin război. I-am descris cum părinții își plimbă copiii prin parcuri. Sute de oameni umplu terasele și cafenelele din centrul orașului, iar strada Knez Mihailova, unde circulă doar pietonii, este invadată de mici comercianți care și-au adaptat marfa la moda impusă de zilele de război.

Fantastic mi s-a părut că toți, de la oamenii simpli, la artiști sau autorități, au făcut apel la cultură ca la un scut împotriva Zeului Războiului. Încă din primele zile, pe Knez Mihailova a fost deschis un târg de carte, mii de volume de poezie sau beletristica fiind vândute la preț redus. În fața galeriilor Uniunii Artiștilor Plastici, pictorii desenează pe șevalete așezate pe trotuar, sub ochii curioșilor și, aproape zilnic, au loc happening-uri ale studenților de la facultățile de arte. Galeriile își au vizitatorii lor. De pildă, vernisajul expoziției lui Bogdan Stihi și Tavi Penda a adunat o grămadă de lume, iar reporteri de la toate televiziunile s-au îngrămădit să stea de vorbă cu cei doi artiști români.

Senatul american a aprobat astăzi, fondul de urgență de aproximativ 15 miliarde de dolari, necesar în special finanțării eforturilor de război din Kosovo, relatează AFP. Textul urmează să fie semnat de Bill Clinton, care a salutat aprobarea proiectului de lege, declarând că acesta va fi un mesaj clar pentru Slobodan Milosevic, care să demonstreze “hotărârea Congresului și a poporului american”. Clinton a denunțat însă faptul că senatorii au introdus o serie de măsuri, în special în materie de mediu, pe care le contestă.

La cinematograf rulează cele mai noi filme și, dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, majoritatea sunt difuzate fără drepturi, dar ce mai contează? În continuare, sârbii stau la coadă pentru a lua bilete (care sunt gratuite) la teatre, filarmonici sau spectacole de operă. Chiar în acest week-end, pe scena Operei Naționale din Belgrad urma să danseze Ashen Ataljanc, prim balerină a Operei de Stat din Berlin, în două spectacole cu baletul “Samson și Dalila” de Saint-Saens. Cât despre spectacolele de teatru, acestea au loc atât în săli, cât și în aer liber, iar un sârb îmi povestea că, într-o seară, reprezentația la care asista a fost întreruptă de sirenele alarmei aeriene și toată lumea a coborât, în ordine, în adăpostul de la subsolul teatrului, după care, la cererea spectatorilor, actorii au revenit pe scenă, oamenii s-au așezat înapoi pe scaunele din sală și spectacolul a continuat. Atunci s-a hotărât ca niciodată să nu mai fie întrerupt vreun spectacol din cauza bombardamentelor.

Deși campionatul național de fotbal a fost suspendat din cauza războiului, în fiecare sfârșit de săptămână au loc meciuri amicale între echipele marilor cluburi. Au fost organizate turnee de mini-fotbal sau baschet pe străzile orașului, ca să nu mai vorbim de simultanele de șah. Tinerii își au locurile lor, cele mai active fiind cluburile Dom Omladine și cel al Politehnicii, unde, vinerea și sâmbăta, au loc concerte rock. Autoritățile “au uitat” că barurile și discotecile ar trebui să-și închidă ușile la ora 19:00, așa că adolescenții dansează, fără nici o prejudecată, pe muzică americană sau britanică. De altfel, vocația occidentală a sârbilor nu s-a estompat din cauza războiului, oamenii reușind să facă distincția între niște lideri politici vremelnici, mânați de ambiții mai mult sau mai puțin umane, și adevăratele valori occidentale.

Presa oficială chineză a condamnat dezinformarea căreia i-ar fi victimă opinia publică americană, din cauza mușamalizării în presă a bombardamentului care a distrus ambasada chineză din Belgrad. “Mass-media americane s-au grăbit să ridice un baraj masiv de propagandă, pentru a înșela restul lumii,” a acuzat “China Daily” într-un editorial. “Din cauza relatării trunchiate a bombardamentului, mulți americani sunt dezinformați și privați de dreptul fundamental de a cunoaște adevărul.”

Până la transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să mai văd un jurnal al televiziunii Sky News. Mi-a atras atenția, din nou, lupta tot mai crâncenă dintre cele două tabere ale liderilor albanezi din Kosovo. Într-o conferință de presă, Ibrahim Rugova s-a declarat împotriva unei încetări unilaterale a focului, așa cum cerea, insistent, Rusia. “Declarațiile autorităților de la Belgrad referitoare la faptul că refugiații sunt liberi să se întoarcă oricând doresc la locuințele lor nu sunt decât pură propagandă,” a afirmat el. “Am văzut refugiați care au venit acasă și au fost din nou goniți, câteva zile mai târziu.” Întrebat despre posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Slobodan Milosevic, Rugova a răspuns că este “foarte dificil, dar nu există alt reprezentant al poporului sârb, iar Opoziția este prea slabă”.

Pe de altă parte, UCK a reușit azi să ocupe satul Jablanica, din vestul provinciei Kosovo. Sârbii nu au pomenit nimic despre asta, însă anuntul a fost făcut de Kenneth Bacon. “În prezent, problema este să știm dacă vor putea rămâne acolo,” a comentat Bacon, care a adăugat că membrii UCK au confiscat mortiere, muniție și vehicule. Oficialii americani neagă, în continuare, faptul că raidurile aeriene ale NATO au rolul de a-i ajuta pe rebelii din Kosovo, dar sunt de acord că operațiunile acestora s-au intensificat, odată cu începerea atacurilor aeriene. “Una din problemele care se pun constă în a afla dacă Armata iugoslavă este în măsură să concentreze trupe și să recucereasca satele,” a declarat Kenneth Bacon, care a precizat că, dacă forțele iugoslave vor încerca acest lucru, aviația NATO va lansa bombe împotriva lor.

Trei avioane americane AC-130 Spectre, cu mare putere de foc, participă la operațiunile NATO împotriva forțelor iugoslave aflate în Kosovo, a anunțat “The Washington Post“. Aceste avioane sunt de tip C-130 Hercules, transformate și dotate cu tunuri de 40 și 150 de mm, precum și cu mitraliere grele. Aparatele, care pot lansa, în total, 2.500 de obuze pe minut, au efectuat zboruri la frontiera albaneză în cursul ultimelor 3 săptămâni, potrivit oficialităților militare ale NATO și Statelor Unite. Avioane similare au fost utilizate în războiul din Vietnam, cu efecte devastatoare. Aceste aparate, care operează în timpul nopții, sunt relativ lente și zboară la mică altitudine, ceea ce le face ușor de atins de către rachetele antiaeriene, potrivit unui ofițer citat de “The Washington Post“.

După transmisia mea, am coborât, ca de obicei, să mănânc. Și era să-mi vărs ciorba în poală, pentru că o serie de 4 bubuituri au clătinat hotelul la 20:20, înainte cu 2 minute de a suna alarma aeriană. Cele 4 explozii au fost produse de rachete de croazieră care i-au luat prin surprindere pe sârbi și au lovit, încă o dată, depozitul “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Nu m-am mai ostenit să mă duc până acolo, deoarece depozitul fusese lovit zilele trecute și nu mai era nimic de distrus. De altfel, incendiul care a izbucnit a fost de mici proporții si pompierii l-au stins în mai puțin de două ore. Însă suflul exploziei a spart geamurile reședințelor ambasadorilor Elveției și Indiei la Belgrad. În acel moment, ambasadorul Indiei cina, împreună cu soția și fiul său, dar nimeni nu a fost rănit. La reședința ambasadorului Elveției, se aflau mai mulți diplomați, invitați la o recepție de Ziua Independenței țării cantoanelor. Spre ghinionul său, printre invitați era și ambasadorul suedez Mats Staffansson, care abia își revenise din spaima de noaptea trecută, când și lui îi fusese avariată reședința. Nici acum nu a fost nimeni rănit, iar la câteva ore după bombardament, ambasadorul SUA la Berna s-a prezentat în fața ministerului elvețian de Externe, spre a prezenta scuzele țării sale pentru avariile produse.

La miezul nopții, au apărut și avioanele. Din nou s-a luminat cerul de tirurile antiaerienei. Am auzit o explozie, apoi încă una, mai puternică, urmată de o serie de încă patru, una după alta. Au lovit din nou cartierul Rakovica și satele Lipovica și Ostruznica, de la periferia capitalei. Ceva mai devreme, pentru a doua noapte consecutiv, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Una dinte rachete și-a ratat ținta și a distrus două case de pe strada Vuk Karadzic, la 500 de metri depărtare de depozite. În urma exploziei, un pensionar și-a pierdut viața, iar alți doi bătrâni, soț și soție, au fost răniți ușor. Cam atât mi-am notat din această noapte, pentru că eram obosit și m-am dus la culcare. Din fericire, n-am mai avut parte de bombardamente, așa că, până la 6:16, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nici nu m-am trezit.

Generalul Wesley Clark, comandant suprem al forțelor NATO din Europa, i-a declarat secretarului american al Apărării William Cohen că este mulțumit de operațiunea aeriană a Alianței și că nu vede necesitatea unei intervenții terestre, relatează AFP. În interiorul NATO au apărut anumite divergențe cu privire la aceasta idee. Marea Britanie s-a declarat favorabilă angajării de trupe la sol, Germania s-a opus categoric, iar Bill Clinton a apreciat, în cursul acestei săptămâni, că nici o opțiune nu este exclusă. Generalul Clark nu a făcut referiri la elicopterele de luptă americane AH-64 Apache desfășurate în Albania.

Share

target: sârbii și planul de pace al G-8

by

18 mai 1999

Astăzi, încă de dimineață, am urmărit cu sufletul la gură, alături de sârbi, odiseea celor doi soldați capturați de UCK și predați americanilor, care au fost aduși la o bază militară din Germania și eliberați. Boban Milenkovic și Sefko Dairovic au ajuns întâi la Budapesta, escortați de reprezentanții Crucii Roșii Internaționale. De aici, au fost aduși cu mașinile până la graniță și predați, pe teritoriul ungar, reprezentanților Armatei iugoslave. Deși, aproape din oră în oră, veneau știri despre drumul lor spre Iugoslavia, nu aveam să mai aud nimic de ei după sosirea în țară. Iar singurul comentariu oficial a fost făcut de Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, care a apreciat eforturile Crucii Roșii Internaționale de a obține eliberarea lor.

Oricum, deja un incident mult mai grav mi-a atras atenția și m-a obligat să mă duc, ferindu-mă să dau ochii cu polițiștii sârbi, până la sediul central al Partidului Democrat (DS). De dimineață, un grup de tineri a atacat clădirea, au spart geamurile și a aruncat cu vopsea roșie pe ziduri, pe care, apoi, au scris “Este vina voastră!”. Reacția mi s-a părut normală, după campania pe care RTS și cotidianul “Politika” o duc împotriva liderului DS Zoran Djindjic și a lui Milo Djukanovic, acuzați că au pactizat cu dușmanii. Și după interviul apărut astăzi în cotidianul francez “Le Monde“. Deși avertiza că o eventuală intervenție terestră a NATO în Kosovo ar fi o catastrofă, din cauza pierderilor imense care le-ar provoca în ambele tabere și susținea că încă mai există șansa rezolvării politice a crizei iugoslave, Djindjic repeta: “Campania loviturilor aeriene împotriva Iugoslaviei a fost o greșeală care nu a făcut decât să întărească poziția președintelui Slobodan Milosevic.” El a pretins că, împreună cu Milo Djukanovic, ar fi obținut de la Occident promisiunea că va fi întocmit un “plan Marshall” de reconstrucție a Iugoslaviei, dar a adăugat că, după încheierea războiului, speră că Milosevic nu va mai fi un partener de dialog pentru comunitatea internațională, așa cum s-a întâmplat după acordul de la Dayton.

De la sediul DS, m-am dus la sediul SPO, pentru că aflasem că, la conferința de presă, vine Vuk Draskovic. Într-adevăr, a venit și – în stilul caracteristic – uitând că nimeni din cei aflați la putere nu-l mai bagă în seamă, a cerut guvernului iugoslav, cu multă emfază, să analizeze principiile propunerii de pace înaintată de Grupul celor 7 țări industrializate + Rusia (G-8). El a spus că inițiativa G-8 se bazează pe principiile enunțate de grupul de contact, cu care Iugoslavia fusese de acord înaintea negocierilor de la Rambouillet. “Sper că, în curând, pe baza acestor principii, să fie formulată o rezoluție a Națiunilor Unite, care să fie discutată cu conducerea Federației Iugoslave,” a declarat Draskovic.

Cineva i-a atras atenția că vicepremierul federal Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), criticase propunerile G-8, ceea ce ar putea fi un semnal că nici guvernul nu le va accepta. “Cred că războiul din Iugoslavia își trăiește ultimele clipe,” a sunat replica lui Vuk Draskovic. “Forțele extremiste, reprezentate de Seselj, duc o politică de izolare a Iugoslaviei de restul lumii și de transformare a Serbiei într-un adevărat gulag. Sper că nu vor avea succes.” Draskovic a deplâns vandalizarea sediului DS, însă erau lacrimi de crocodil. Nu s-a abținut să nu mai câștige un punct în bătălia cu fostul său aliat, Zoran Djindjic, explicând că membrii DS ar trebui să se distanțeze de afirmațiile liderului lor. “Nimeni nu deține licențe de patriotism,” a declamat Draskovic, “iar în Iugoslavia, puterea poate fi schimbată doar prin voința poporului și nu prin decrete impuse din străinătate.”

Dincolo de vechea sa dușmănie față de Djindjic, Draskovic se pare că aflase ce se discuta în cercurile Puterii de la Belgrad. Pentru că, puțin mai târziu, Nebojsa Vujovic a declarat că guvernul țării sale este deschis dialogului pe tema principiilor adoptate de G-8 privind reglementarea conflictului din Kosovo. “Declarația G-8 reprezintă un element al procesului de pace și suntem deschiși față de aceasta, în ciuda unor rezerve,” a anunțat el. “Avem, însă, nevoie de explicații suplimentare legate de concretizarea acestor principii.” Vujovic a adăugat că, mâine, când este așteptat la Belgrad Viktor Cernomîrdin, autoritățile iugoslave vor putea examina mai concret inițiativa G-8.

După Vujovic, a ieșit la rampă președintele Serbiei Milan Milutinovic, care a estimat că propunerile G-8 referitoare la Kosovo sunt acceptabile pentru Iugoslavia. Pentru a transmite acest mesaj, el a apelat la o convorbire telefonică cu Lamberto Dini, ministrul italian de Externe. Ca de obicei, Slobodan Milosevic a rămas în umbră, preferând să-și exprime poziția indirect, prin vocile oamenilor săi. Era proverbială prudența cu care Milosevic abordează problemele delicate, având grijă să cadă, totdeauna, în picioare.

“Semnalele Belgradului sunt interesante. Ei doresc, probabil, să evite pierderile,” a subliniat un oficial de la Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP. “O soluție diplomatică poate interveni rapid. Ea este acum în mâinile președintelui Slobodan Milosevic.” El a mai declarat că nu crede, totuși, că acesta este gata să accepte toate condițiile NATO. Mai mulți reprezentanți ai Departamentului de Stat au afirmat că, fie și dacă președintele iugoslav va accepta liniile directoare propuse de G-8, bombardamentele NATO tot vor continua, atât timp cât Belgradul nu accepta condițiile impuse de Alianța Atlanticului de Nord.

Până la promisa venire a păcii, la 15:48, sirenele anunțau alarmă aeriană în Belgrad. Și nu numai: alarma sunase și la Cacak, Pancevo, Novi Sad, Kragujevac și Bor. Deja, la Valjevo, raidurile aeriene asupra fabricii “Krusik“ au ucis o bătrână de 70 de ani și l-au rănit grav pe fiul acesteia. Cei doi nu mai apucaseră să ajungă la un adăpost antiaerian și au fost atinși de schije. Alte 11 persoane au fost rănite în satul Donje Grabovnica, aflat în apropierea fabricii. În zonă a fost întrerupt curentul electric și bombele căzute au avariat o serie de clădiri civile, printre care și spitalul din Valjevo. Bombardamente grele au fost concentrate în Kosovo, asupra localităților Prizren, Suva Reka și Sremska Mitrovica.

Între 15:55 și 16:05, șase explozii de mică putere au fost semnalate în preajma satelor de pe muntele Fruska Gora. La 16:00, trei proiectile au nimerit în plin cazarma “Mika Mitrovic” din orașul Sabac, de la 60 de kilometri de Belgrad. Cazarma, din dreptul căreia se ridicau nori groși de fum, se afla la nici 100 de metri de cartierul Trkaliste, unde au fost avariate mai multe clădiri. Alte 2 explozii au fost auzite pe muntele Cer, de lângă Sabac. La 16:20, am simțit vibrațiile mai multor explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că bombele au vizat aeroportul Surcin, însă fără a-l atinge. Mințeau, pentru că am aflat că bombele explodaseră, de fapt, în apropiere de Obrenovac. La 17:16, ne-am destins total, pentru că alarma aeriană a încetat.

Tocmai aflasem că, în week-end-ul care a trecut, în centrul comercial din Pozarevac, orașul natal al lui Slobodan Milosevic, a avut loc o explozie. Buticul “Kobra”, situat lângă sediul filialei locale a JUL, a fost distrus de o deflagrație provocată – se pare – de o grenadă de mână. Autoritățile au ținut secretă explozia, pentru că nu au reușit să-l depisteze pe cel care a aruncat grenada, însă, până la urmă, s-a aflat.

“Noi așteptăm ca NATO să își trimită elicopterele Apache în Kosovo,” a declarat purtătorul de cuvânt al UCK, Jakup Krasniqi, cotidianului german “Suddeutsche Zeitung“. “Dacă Alianța nu trimite ea însăși trupe la sol, atunci va trebui să ridice embargoul vânzărilor de arme pentru UCK. Noi suntem o armată și putem să luptăm cu trupele sârbe la sol. Avem mai mulți luptători decât arme, în jur de 60.000 de oameni. Suntem astăzi mult mai puternici decât înainte.” Secretarul general al NATO Javier Solana a amintit, însă, într-un interviu acordat aceluiași ziar, că exclude, pentru moment, o intervenție terestră în Iugoslavia. “Toate opțiunile sunt în discuție,” a declarat Solana. “Dar pentru moment, nu a fost luată nici o decizie în ceea ce privește o intervenție a trupelor terestre. NATO pleacă de la principiul că obiectivele fixate vor fi atinse prin intermediul atacurilor aeriene.”

Bombele lansate de piloții NATO în apele Mării Adriatice continuă să facă valuri. Seara, când am coborât în barul hotelului, Boban mi-a dat să citesc cotidianul “Politika“, unde scria că avioanele NATO au lansat în mare sute de bombe neutilizate în misiuni. Un pescar sârb, pe nume Ilja Rafajlovic, pescuise ieri, în largul portului muntenegrean Becic, două astfel de bombe. Erau protejate de un ambalaj metalic special și nu au explodat, fiind predate geniștilor Armatei iugoslave. Deja Guvernul croat a cerut explicații oficiale Alianței Nord Atlantice în legătură cu abandonarea proiectilelor neutilizate în mare. NATO a răspuns că este o procedură obișnuită, bombele fiind dezactivate înainte de a fi aruncate în mare și, oricum, sunt lansate în apele internaționale.

În timp ce croații aveau probleme cu bombele abandonate în mare, în județul Caraș-Severin cădeau ploi acide, din cauza poluării provocate de bombardarea terminalului petrolier de la Prahovo. Aciditatea precipitațiilor era mult crescută și Mile Cărpenișan m-a sunat să-mi spună că, pe lângă Reșița și de-a lungul Dunării, frunzele copacilor păreau arse.

Încă 100 de refugiați albanezi din Kosovo, dintre cei arestați la sfârșitul săptămânii în Muntenegru, au fost eliberați astăzi. Militarii îi îmbarcaseră în două autobuze, cu care i-au dus într-o tabără din Rozaje, în estul țării, pentru a le verifica identitatea. Sârbii căutau printre ei membri UCK și, în virtutea stării de război, nici un bărbat între 18 și 65 de ani nu avea voie să părăsească Iugoslavia fără permisiunea autorităților militare. Pentru că Republica Muntenegru refuza să aplice această dispoziție, mulți albanezi încercau să ajungă în această țară, de unde să plece în Albania.

“În cele două cazuri pe care le-am examinat, autoritățile sârbe au încercat să ascundă existența unor gropi comune,” a declarat Jamie Shea, citat de AFP. “Pe 14 mai, forțele sârbe au exhumat 5 cadavre ale unor albanezi din Kosovo, dintr-o groapă comună aflată în apropiere de Glogovac. Rămășițele pământești ale unor civili de origine albaneză din Kosovo, uciși pe 18 aprilie în apropiere de Lipljan, aflate într-o altă groapă comună, au fost, de asemenea, deshumate. Locuitorii localității au fost obligați să îngroape din nou corpurile, în morminte separate. La sfârșitul lui 1995, pe măsură ce încheierea acordului de la Dayton se apropia, în Bosnia au avut loc mai multe operațiuni de acest fel.”

M-a sunat din nou Corina Hădărean, care mi-a spus că minireportajul nostru de ieri dimineață a avut succes și mi-a sugerat să mai pregătesc unul, despre cum arată un week-end sub bombe, pentru că avea destule imagini cu care să-l ilustreze. Mi-a trimis, ca idee, prin fax, un articolaș apărut azi în “Evenimentul zilei“, în care o ziaristă scria că “traseistele” din Iugoslavia percep spor de pericol la tarifele pentru sex. Tipa scria că prostituatele ar percepe 50 de mărci germane pe oră, din cauza primejdiei la care se expun. Cică “fetițele” și-ar desfășura activitatea la marginea șoselelor, iar când se aude alarma aeriană, o șterg spre hoteluri, unde se oferă amatorilor de sex sub bombe.

Articolul era pură invenție. Fata fusese până la Pancevo, împreună cu o delegație oficială din Timișoara. Pentru că nu a știut ce să scrie mai spectaculos, a inventat această istorie. În realitate, nu stătea nici dracu’ pe marginea șoselelor iugoslave, nici dacă nu era alarma aeriană, pentru că veneau imediat patrulele Poliției care te expediau de acolo. Asta daca nu te arestau, sub acuzația de spionaj. Ca să nu mai vorbim că automobilele care circulau pe șosele erau atât de rare, încât prostituatele ar fi așteptat în zadar să apară vreun client. Pe de altă parte, biata ziaristă nu avea de unde să știe că puțină lume mai intră în adăposturile antiaeriene, așa că nimeni n-ar fi dat un ban în plus, ca spor de pericol. Și nu în ultimul rând, interesându-mă de tarifele “fetițelor”, am aflat că au rămas la fel de stabile ca prețurile produselor alimentare, înghețate de guvernul iugoslav. Dacă ar fi avut spirit de observație, ar fi putut să scrie un reportaj superb despre românii care aduceau benzină în piața improvizată între vamă și orașul Vîrșeț, unde șirul mașinilor care așteptau să intre în țarcul în care aveau voie să-și comercializeze marfa atingea lungimea de 3 kilometri.

Ibrahim Rugova a declarat, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general al NATO Javier Solana, că trebuie să se continue cu distrugerea obiectivelor militare din Kosovo, evocând eventualitatea ca NATO să adauge o ofensivă terestră campaniei sale aeriene, informează AFP. “NATO va decide în legătură cu o altă opțiune, dacă Belgradul nu acceptă condițiile comunității internaționale,” a spus el. “Înțelegem tot ceea ce va trebui făcut.” Tot mai iritați de ofensiva diplomatică a lui Rugova, liderii UCK au reacționat dur, prin vocea lui Jakup Krasniqi. El a declarat că “anumite cercuri din Occident încearcă să învie un mort politic, în persoana lui Ibrahim Rugova”.

La 22:32, au sunat sirenele alarmei aeriene. Câteva minute mai târziu, frumoasa studentă blondă care locuia cu noi în hotel a venit speriată și ne-a spus că are impresia că Belgradul a fost din nou bombardat. Ciudat, pentru că nu auzisem nimic. Însă ea ieșise să se plimbe puțin prin parcul de lângă hotelul nostru și, auzind sirenele, s-a grăbit să se întoarcă. Chiar când ieșea din parc, a auzit șuierăturile a două rachete Tomahawk, urmate de două bufnituri seci. Deși nu prea ne venea să-i dăm crezare, am urcat până pe acoperiș și, într-adevăr, dinspre râul Sava se vedea fumul unui incendiu. Atacul a fost confirmat de Comandamentul Apărării civile, care a precizat că rachetele au lovit un depozit de carburanți al “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Ne-am dus până acolo, dar am fost dezamăgiți. Depozitul era, de fapt, o baracă de tablă plină cu butoaie goale și două cisterne îngropate în pământ. Până am ajuns noi, pompierii aproape că au stins incendiul. Nu auzisem bubuiturile pentru că depozitul era pe malul Savei și sunetul fusese atenuat de colina Kalemegdan.

În schimb, în comuna Suva Reka din Kosovo, o bombă de mare putere explodase la 21:10. Detonația a fost atât de mare, încât s-a auzit și la Priștina, deși până acolo erau 63 de kilometri! Mai târziu, vremea s-a stricat și norii înșirați pe cerul Iugoslaviei au anulat majoritatea misiunilor aeriene ale NATO. Doar 58 de avioane din cele 425 care decolaseră în această noapte au reușit să bombardeze Iugoslavia, fiind atinse un depozit de muniție la Valjevo și releele de la Prepolac și Lojinca. Într-un comunicat al NATO s-a precizat că ar fi distrus la sol 6 avioane Galeb, aflate pe un aeroport de lângă Prizren. Desigur că sârbii nu au pomenit nimic despre asta și nici nu am reușit să aflăm dacă era adevărat. Oricum, văzând că e liniște, m-am dus la culcare și m-au trezit sirenele de suspendare a alarmei aeriene, la 5:48. După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, m-am culcat la loc, presimțind că va urma o zi agitată.

Germania a suspendat zborurile deasupra Iugoslaviei a avioanelor spion fără pilot, după pierderea celui de-al patrulea aparat de acest fel, a anunțat Ministerul german al Apărării, citat de AFP. Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, misiunile avioanelor fără pilot ale Armatei germane nu vor fi reluate decât după ce va fi aflată cauza pierderii celui de-al patrulea aparat.

Share

target: invazie terestră sau sfârșitul războiului?

by

17 mai 1999

Sirenele încetării alarmei aeriene au sunat la 6:03, când tocmai mă trezisem și îmi pregăteam transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am avut surpriza, înainte de a intra în dialog cu Cristi Tabără, să-mi aud reportajul pe care îl înregistrasem sâmbătă, pentru Corina Hădărean. Așa că, după ce am rezumat în câteva fraze ce s-a întâmplat peste noapte, am discutat cu Cristi despre atitudinea sârbilor față de război.

Am mai dormit apoi vreo două ore și, după ce m-am trezit, la 9:36, Serbia era zguduită de un nou cutremur, de 4,3 grade pe scara Richter. Cu epicentrul la 10 kilometri sud de orașul Trstenik, nu l-aș fi simțit, dacă nu m-ar fi făcut atent tremurul ceștii de cafea în farfurioară. Era al treilea cutremur de pământ în ultimele două săptămâni. Probabil că, de la vibrațiile provocate de exploziile atâtor bombe, plăcile tectonice de pe falia Trstenik-Mionica s-au deplasat și se produc cutremure. Mi-am amintit de vorbele lui Mile Cărpenișan, când am fost treziți în 29 aprilie de primul dintre ele, și mi-am savurat cafeaua în continuare.

Prima știre care mi-a căzut sub ochi când am ajuns la Media Center a fost un comunicat al Ministerului Informațiilor din Macedonia. Acesta anunța că azi-noapte, localnicii din satul Izvor, de lângă Veles, au observat un bărbat în uniformă aterizând cu o parașută în pădurea din apropiere. Era pilotul unui avion NATO lovit de antiaeriana sârbă și a ajuns la 400 de metri de sat. După nici un sfert de oră, când oamenii și-au luat inima-n dinți și s-au apropiat, în zonă au aterizat două elicoptere, care au staționat câteva minute, după care au decolat, recuperându-l pe pilotul parașutat.

Alianța Nord-Atlantică ar putea să desfășoare trupe terestre în Kosovo în luna iulie sau august, chiar fără obținerea unui acord de pace, a afirmat cotidianul “The Times” în ediția sa de astăzi, citând surse britanice din domeniul apărării. Marea Britanie se pregătește să-și mobilizeze 2.300 de militari suplimentari pentru a participa la viitoarea forță de pace în Kosovo (KFOR), ceea ce ridică totalul efectivelor britanice la 9.000 de soldați. Ministrul de Externe Robin Cook a încercat să relanseze ideea unei invazii terestre în Kosovo, dacă armata iugoslavă va fi suficient de slăbită în urma atacurilor aeriene. “Am vorbit, vinerea trecută, cu șeful UCK, care a confirmat că trupele iugoslave sunt mai demoralizate ca niciodată și că un număr foarte important de soldați continuă să dezerteze,” a pretins el, într-un interviu acordat BBC. Cook a repetat că NATO nu intenționează să se angajeze într-o invazie armată împotriva unei rezistențe organizate în provincia sârbă. Dar, adăuga el, “militarii trebuie să analizeze cu multă atenție dacă armata iugoslavă, după loviturile foarte dure pe care le-a primit în ultimele două săptămâni, va fi capabilă să opună o rezistență organizată în viitor”.

Ca la un semnal, câțiva oficiali sârbi au acordat interviuri presei străine, vorbind tot mai insistent despre sfârșitul războiului. “Poate că NATO își va continua acțiunea încă vreo 10 zile, dar inițiativa emisarului rus Viktor Cernomîrdin va învinge,” a declarat revistei “Newsweek“, miliardarul Bogoljub Karic, unul din apropiații lui Slobodan Milosevic. “O Poliție formată din sârbi, albanezi și forțele ONU, echipată cu arme ușoare, va trebui să fie desfășurată în satele din Kosovo.”

Ministrul iugoslav al Sănătății Leposava Milicevic a declarat cotidianului francez “Le Parisien” că, dacă NATO își va schimba unele din pozițiile sale, va fi posibilă realizarea unui compromis în criza iugoslavă. Milicevic face parte din JUL, partidul Mirei Markovic. Ea afirma că o mare parte din soldații sârbi staționați în Kosovo va fi retrasă și Guvernul iugoslav va cere refugiaților să revină la casele lor. Milicevic a respins acuzațiile că forțele sârbe ar comite atrocități în Kosovo, întrebând retoric: “Credeți că noi organizăm campanii de vaccinare a copiilor albanezi din Kosovo ca să îi omorâm după aceea sau să îi alungăm din țara noastră?” Apoi a respins orice intrare a unor trupe străine în Kosovo: “În fața NATO nu stă doar un om, ci un întreg popor. Preferăm să murim decât să devenim sclavii voștri.”

Cineaștii iugoslavi au adresat un apel participanților la cea de-a 52-a ediție a Festivalului de la Cannes, în care au cerut oprirea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. “Dragi colegi, faceți tot ce vă stă în putere pentru ca războiul împotriva Iugoslaviei să înceteze,” scriau artiștii iugoslavi în mesajul lor, publicat de cotidianul belgrădean “Glas javnosti“, “pentru că, iată! au trecut 50 de zile de când țara noastră este distrusă sistematic.”

Un membru conservator al Camerei inferioare a Parlamentului britanic, lordul Robert Skidelsky, va fi sancționat pentru că a criticat atacurile aeriene ale NATO din Iugoslavia, a anunțat Partidul Conservator, citat de AFP. Un purtător de cuvânt a declarat că observațiile parlamentarului “nu erau compatibile cu poziția oficială a Opoziției” și că nu vor reprezenta nici pe viitor poziția partidului față de operațiunile NATO. Lordul Skidelsky apreciase, într-un interviu publicat de “Sunday Telegraph“, că de la început s-a opus din instinct bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Nu pot să cred că bombardarea unei țări fără apărare reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru a duce un război sfânt,” a explicat acesta, acuzând NATO că nu a folosit altă strategie decât aceea de a distruge Serbia din temelii.

Astăzi s-a anunțat că, printr-un decret al Consiliului municipal, vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă în magazinele și tonetele din Priștina. Cei care vor încălca hotărârea sunt pasibili de pedepse grele, având în vedere starea de război, iar inspectorii primăriei, militarii și polițiștii sunt însărcinați să vegheze aplicarea ei. Toxicologul Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, a apărut din nou, în fața presei, pentru a atrage atenția asupra consecințelor bombardării rafinăriilor și depozitelor de carburanți din Iugoslavia. Numai din Pancevo, după lovirea rafinăriei și a combinatului chimic, a fost nevoie să fie evacuați aproape 60.000 de locuitori. De altfel, aproape zilnic, presa iugoslavă prelua știri despre efectele poluării asupra țărilor vecine.

Am citit un interviu al generalului Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, care avertiza că o eventuala invazie terestră asupra Iugoslaviei ar costa viețile multor soldați NATO. “După aproape 60 de zile de război, pierderile noastre sunt minime,” avertiza Pavkovic. “Știm că, în aer, forțele NATO ne sunt superioare. Dar la sol, când vom fi față în față, superioritatea lor se va topi. Ei nu au militari de calitatea soldaților noștri și nici un moral atât de ridicat ca al nostru. Dacă vor ajunge aici, trebuie să știe că nu vor supraviețui și că, în câteva zile sau câteva luni, vor muri de o moarte îngrozitoare. Vor cunoaște iadul pe pământ.” De altfel, aceasta era și opinia generală a oamenilor obișnuiți. Ei știau că militarii NATO, care s-au “luptat” doar pe hărți și pe terenurile de antrenament, vor avea de înfruntat o armată care, în ultimii 10 ani, a avut parte de războaie nemiloase și cât se poate de reale. Cei mai hâtri aveau un sfat pentru dușmani: când vor începe invazia terestră, soldații NATO să fie neapărat dotați cu pungi mari de plastic, pentru a le fi mai ușor infirmierilor să le adune cadavrele de pe câmpurile de luptă și să le trimită acasă.

Fostul șef al Statului Major Interarme al SUA, generalul în rezervă Colin Powell, a criticat aspru, duminică, modul în care sunt duse operațiunile NATO contra Iugoslaviei, afirmând că recurgerea exclusivă la raidurile aeriene nu poate da rezultate. Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, Powell a opinat că, dacă dorește să obțină victoria împotriva lui Slobodan Milosevic, NATO trebuie să se angajeze într-o ofensivă generalizată, chiar dacă aceasta va implica unele pierderi umane. “La momentul oportun, trupele terestre vor trebui să intre în acțiune, așa cum s-a întâmplat în Războiul din Golf, fiind clar că orice război presupune și pierderi,” a declarat el. “Așteptând până când Milosevic va considera că nu mai poate continua lupta, vom avea probleme foarte mari, atât de ordin militar, cât și material.”

Până la invazia terestră, raidurile aeriene s-au reluat. La 13:19, la Belgrad se anunța din nou alarmă aeriană. Nici nu au încetat bine sirenele, că o serie de bubuituri puternice zguduia clădirile din jur: 3 bombe de mare putere loviseră zona aeroportului Batajnica. Atacul nu a durat mult și alarma a fost ridicată la 13:40. Pentru a suna, încă o dată, la 15:12. Cinci explozii au fost auzite dinspre pădurea Lipovicka Suma, de la periferia capitalei, de unde se ridicau vălătuci de fum. Artileria antiaeriană a deschis focul asupra avioanelor inamice și, la 16:35, alarma a încetat.

Au început să vină știri din alte părți. Aviația NATO a bombardat și alte localități, alarma fiind anunțată aproape în toată țara. La 12:30, 12 case din satul Ence, de lângă Kosovopolje, au fost avariate de explozii. Centrul de presă din Priștina preciza că satul e locuit doar de albanezi și nici o unitate a Armatei sau Poliției nu se afla acolo. La 12:40, a venit rândul orașului Cacak. Proiectilele au lovit fabrica de utilaje termoelectrice “Cer”, o uzină de reparații, cazarma “Ratko Mitrovic” și linia ferată spre Kraljevo. După alte 10 minute, o explozie puternică a răsunat la marginea satului Vrba, de la 10 kilometri est de Kraljevo. Ceva mai devreme, mai multe proiectile loviseră satul Donja Vampa și podul de cale ferată de pe magistrala feroviară Pec-Kosovska Mitrovica. La 15:30, NATO a lovit din nou, cu 4 rachete, instalațiile “Jugopetrol” de la Bor, pe Valea Timocului. Una dintre ele a surprins în fața porții un tractor cu remorcă, în care se aflau mai mulți oameni din satul Krivelj. În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu foarte mare, un bărbat a fost ucis și alți 5 – grav răniți. După nume – Lepadatovic, Stuparevic – păreau a fi etnici români.

Între 15:25 și 15:35, locuitorii orașului Smederevo, din apropiere de Belgrad, au avut parte de cel mai puternic atac aerian de până acum. Din primele informații, mai multe proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol” și o puternică explozie s-a auzit din centrul orașului. Un bărbat a fost ușor rănit, iar un băiat de 9 ani, care a fost surprins de bombe lângă sala de sport din Sjenica, a fost internat în stare gravă. La intrarea în orașul Velika Plana, au fost bombardate calea ferată și podul peste râul Jesenica. La periferia Priștinei, în numai 20 de minute, cel puțin 11 proiectile au explodat în satul Planajev. O bombă de mare putere a explodat în satul Vlasnja, de lângă Prizren și alte 5 au atins satul Reka, de lângă Kacanic.

Ibrahim Rugova a afirmat într-un interviu publicat de cotidianul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung” că a fost tratat ca prizonier la Belgrad și a asigurat că nu a cerut încetarea atacurilor NATO, decât pentru a lăsa o anumită libertate familiei sale. “Ceea ce am semnat la Belgrad nu are nici o valoare,” aprecia el, susținând chiar că nu a semnat nici un document cu președintele iugoslav. “La Priștina, după începerea bombardamentelor NATO, nu am avut mijloace de informare și am văzut multă propagandă, dar cerusem deja retragerea forțelor sârbe, precum și o prezență internațională și a NATO și după încetarea bombardamentelor.”

Președintele muntenegrean Milo Djukanovic și-a continuat turneul european, criticat vehement de presa și oficialii de la Belgrad, care i-au urmărit fiecare acțiune. Astăzi, s-a întâlnit cu miniștrii de Externe din țările UE și cu comisarul european pentru relațiile cu Europa Centrală, Hans van den Broek. Djukanovic a solicitat Uniunii Europene să-l ajute pentru a face față presiunilor exercitate de Slobodan Milosevic. Singurele sale argumente au fost că Muntenegru, deși face parte din Federația Iugoslavă, a refuzat să respecte cererile Belgradului cu privire la situația din Kosovo, însă Milosevic încearcă să-și impună voința cu ajutorul celor 45.000 de militari ai Corpului II al Armatei iugoslave, care se află în Muntenegru. Deocamdată, Djukanovic nu a reușit să convingă UE de sinceritatea atitudinii sale, van den Broek spunându-i că dispune de 18 milioane de euro pentru a ajuta Muntenegru, dar trebuie să se asigure că banii nu vor ajunge în mâinile președintelui iugoslav. Occidentalii nu uitau că, înaintea izbucnirii războiului cu Croația, Republica Muntenegru, pe atunci condusă de Momir Bulatovic, convinsese Italia să o ajute, pentru a susține inițiativele de soluționare politică a conflictului, însă nu s-a ținut de cuvânt. Așa că Milo Djukanovic nu a obtinut nici măcar aprobarea cererii de a deschide o reprezentanță autonomă la Bruxelles, explicându-i-se că există probleme juridice, din cauza apartenenței la Federația Iugoslavă. Desigur că sârbii și-au bătut joc de insuccesul președintelui muntenegrean.

Începând cu 19:20, după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, NATO  a bombardat, sistematic, toate localitățile mai importante de pe autostrada care pleacă de la Niș și coboară catre capitala Macedoniei. Bombe de toate tipurile au căzut asupra localităților Niș, Leskovac, Velika Grabovnica, Grdelica, Vladicin Han, Donje Sinkovce, Vranje și Presevo. Cel mai greu lovit a fost orașul Vranje, unde bombele au atins fabrica de țigări, tipografia, autogara și mai multe clădiri civile de pe bulevardele principale. De asemenea, au fost lovite zona industrială din nord-vestul Niș-ului și viaductul de la Trupale, de pe autostrada spre Belgrad.

Două avioane MiG iugoslave au fost distruse de aviația NATO, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Generalul Charles Wald, care a raportat distrugerea unui MiG-29 și a unui MiG-21, nu a făcut alte precizări referitoare la circumstanțele în care aceste aparate au fost distruse. Confirmarea acestei informații ar duce la 12 numărul de aparate MiG-29 iugoslave distruse de la începutul conflictului, lăsând Armata iugoslavă cu doar două sau trei avioane de acest fel.

La Belgrad, alarma a sunat la 21:55, însă prima parte a nopții a fost liniștită, probabil din cauza cerului noros. La 3:10, când aproape adormisem, au început bubuiturile. Am ajuns pe acoperiș aproape deodată cu unul din muntenegrenii care locuiau în hotelul nostru. Era un tânăr bine făcut, student la Drept, care lucra ca bodyguard într-un bar. Exploziile care au zguduit centrul orașului îl treziseră și pe el. Ne-am speriat împreună de seria de bombe de mare putere care au continuat să cadă în jurul aeroportului Batajnica, în zona dintre Belgrad, Sremska Mitrovica și Nova Pazova, unde sunt buncărele conducerii iugoslave și depozitele subterane de muniție. NATO nu a reușit să identifice locațiile exacte ale acestora, așa că bombarda la nimereală. În timp ce urmăream antiaeriana care încerca să alunge avioanele inamice, muntenegreanul mi-a arătat, spre nord, exploziile proiectilelor care loveau muntele Fruska Gora, între Novi Sad și Backa Palanka. La 3:30, atacul a încetat și am coborât să ne culcăm.

Înainte de a adormi, mi-am mai notat că Armata iugoslavă a eliberat, în orașul Tutin, 106 persoane originare din Kosovo, care fuseseră arestate sâmbătă, în Muntengru. Erau refugiați care se îndreptau cu autobuzele spre granița albaneză și, înainte de a-i lăsa să plece, militarii i-au dus într-o tabără, unde au verificat dacă nu cumva există membri UCK printre ei. În ultima vreme, refugiații albanezi au început să aibă tot mai multe probleme când încearcă să părăsească provincia Kosovo. Tot astăzi, un tren care transporta aproape 1.500 de refugiați a fost întors din drum, la granița cu Macedonia. Trenul sosise în localitatea General Jankovic, venind dinspre Kosovopolje și Urosevac, însă pasagerii nu au fost lăsați de grăniceri să coboare.

Am adormit, dar am fost nevoit să mai sar o dată din pat, la 4:30, când avioanele NATO s-au întors, tot pentru a bombarda zona de lângă Batajnica. În Kosovo, vremea proastă tocmai oprise raidurile aeriene. Nu înainte ca piloții să lanseze câteva rachete de-a lungul zonei de frontieră, unde e masat grosul forțelor sârbe din Kosovo, în preajma localităților Srbica, Djakovica și Pec. Sârbii au mai doborât un avion spion fără pilot, aparținând Armatei germane, care a recunoscut pierderea aparatului. Îmi era de ajuns. Am reușit să mai fur o oră de somn, până la 5:47, când m-au trezit sirenele încetării alarmei aeriene și m-am apucat să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Statele Unite vor trimite 18 avioane de lupta A-10, care urmează să sosească în Italia pentru a întări dispozitivul forțelor aeriene ale NATO în cadrul acțiunii militare împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Avioanele, destinate atacării tancurilor, provin din unitățile Gărzii Naționale din Massachusetts, Michigan și Idaho și vor sosi în zilele următoare, a declarat Kenneth Bacon. În jur de 2.800 de rezerviști au fost chemați să asigure pregătirea de luptă a avioanelor. SUA pune la dispoziție, în prezent, 645 de avioane dintr-un total de 940 de aparate care participă la campania aeriană.

Share